Fobiile specifice

Proiect realizat de:Brici Diana

Andra Dragan
Iosif Gabor
Rebeca Popa
Roxana Velicescu
Sindrom

Fobia specifică este reprezentată de frica sau anxietatea cu privire la o situație particulară sau un obiect.Conform celor
două sisteme de diagnosticare (ICD-10 și DSM) putem reliefa urmatoarea caracteristică a fobiilor specifice :
O reacție de teamă provocată de stimuli care produc neplăceri, cauzând probleme emoționale, sociale sau
ocupaționale,recunoscută drept excesivă și irațională, și care conduce la evitare sau la anxietate ridicată de expunerea la
stimulii fobici.

În ceea ce privește acuratețea diagnosticului se poate trage concluzia că fobiile specifice sunt ușor de identificat, dar că nu
este la fel de simplu să se determine pragul de gravitate, pentru a putea stabili cu exactitate momentul în care temerile
devin fobii (Di Nardo et al. , 1983).
Conform DSM putem împărți fobiile specifice în patru categorii:

1. Animale
2. Mediul înconjurător (înălțime, furtună, apă)
3. Sânge, injecții sau răni
4. Anumite situații (avioane, lifturi, spații înguste)
5. Altele(fobii situaționale în care individul se teme de sufocare, vomă sau îmbolnăvire.)
Descrierea clinică

DI B., un jurist în vîrstă de 32 de ani, a apelat la medic pentru a-și trata spaimele care I-arfi împiedicat să fie de fată
la apropiata nastere a fiului său. El sustinea că este îngrozit în toate situatiile care au fie cea mai mică legăturã cu
boala sau rănirea. De exemplu, nu reuseste să facă injectii, să i se ia sînge sau chiar să audă despre oameni bolnavi. În
astfel de situatii, i se face foarte frică, are palpitatii, transpiră, ameteșe, se simte slăbit, i se face greatã sau tremurã.
Principala lui teamă în aceste momente este să nu leșne. Din acest motiv, a evitat ani de zile să meargă la medic, chiar
dacă s-a simtit foarte rău. De asemenea, evitã să-și viziteze rudele sau prietenii bolnavi chiar să audă vorbindu-se
despre proceduri medicale, răniri sau boli. În ultima vreme, a început să refuze .îi cazurile în care se mentionează răni
sau sînge. Crede că tulburarea s-a declanșat cînd avea 9 ani, în momentul în care mama lui a povestit în arnănunt
despre o interventie chirurgicală de îndepărtare a petelor de pe piele. În acel moment, i s-a făcut frică si a ametit, a
început să transpire abundent a lesinat. Îsi aminteșe că a fost foarte greu să i se facă vaccinuri sau să meargă la
controale medicale în tot restul copilăriei, dar că a avut numeroase episoade de leșn la maturitate, de fiecare dată cînd
asista la orice tip de rănire, chiar si minoră, cînd auzea despre boli sau răni sau cînd vedea o persoană bolnavă ori
desfigurată. Nu demult, a încercat să doneze sînge, dar la coadă a început să-i fie cald, să ametească și să se simtă
slăbit pe măsură ce vedea cum li se ia celorlalti sînge. A încercat să- i abată gîndurile, dar ultimul lucru pe care si-l
aminteșe este că zăcea năuc pe podea.
Diagnostic diferențial

Tulburarea de panică,Agorafobia Teama nu este cauzată de stimuli externi, ci este legată de

preocuparea de a nu avea un atac
Fobia socială Oamenii se tem să nu fie analizati de ceilalți și, în același
timp, de umilirea sau jena care ar putea surveni în anumite
contexte sociale
PTSD Frica este cauzată de cele mai multe ori de un stimul
specific, dar situatiile sunt legate de un eveniment
traumatic anterior, aflat dincolo de limitele experiențelor
obișnuite
OCD Prezența compulsiilor si a gîndurilor străine ego-distonice
(obsesii)
Evaluarea

1.Evaluarea cognitivă
Instrumente folosite :autoevaluări ale fricii si anxietății fiind sintetizate cu ajutorul FT (Fear Thermometer ,SUDS
(Subjective Units of Disconfort Scale), FSS (Fear Survey Schedule- un instrument care permite o evaluare de
ansamblu a fobiei, precum si o inventariere a principalelor tipuri de frică de exemplu, agorafobie sau frica de sînge si
rănire).
Cu toate că examinarea anxietății și a tensiunii este indicată în majoritatea fobiilor, cea legată de sînge si răni
reprezintă o exceptie, pentru că paciencii manifestă simptome de lesin si pot chiar să-și piardă uneori cunostinta.BISS
(Blood-Injection Symptom Scale) reprezintă un instrument potrivit, flindcă evaluează atît simptomele de lesin,cît si
cele două componente ale conceptului de teamă de sînge.
2.Evaluarea comportamentală

Testul comportamental cel mai des folosit în clinici este un fel de index al abilitătii pacientului de a rămîne în
preajma obiectului fobic. De exemplu, în cadrul unui test comportamental de evitare, teama este evaluată în functie
de cît de mult reusește pacientul să se apropie de obiectul care provoacă frica, de cît timp rezistă în preajma lui etc.
Acest lucru este, de obicei, îmbinat cu autoevaluări întocmite de pacient, precum FT sau SUDS.
Evaluarea cognitivă permite o estimare a anxietății resimcite în timpul exercitiilor de expunere si a testelor de
evitare comportamentală. Combinarea indicilor comportamentali si cognitivi în măsurarea fobiilor specifice este
importantă, pentru că fobia poate fi asociată fie cu evitarea, ceea ce poate limita experimentarea anxietătii, fie cu frica
de expunere la situatia sau stimulul fricii.
Etimologie

 Watson și Rayner folosesc condiționare clasică în studiul cu ”micuțul Albert” și ulterior expunerea la stimulul
fobic în absența celui aversiv, sau chiar în prezența unor stimuli plăcuti.
 Cover-Jones a dezvoltat idea și tratat cu succes fobiile iepurilor, folosind expunerea gradată in vivo.
 Seligman a emis ipoteza că stimulii fobici tipici ar fi putut fi considerati o serioasă amenintare biologică pentru
strămosii unei specii. Acesta identifică oserie de caracteristici ale reacțiilor fobice:(1) sunt exagerate în raport cu
situația dată,
(2) nu pot fi respinse prin argumente raționale,
(3) nu pot fi controlate voluntar, se dobândesc repede și sunt greu de eliminat,
(4) pot conduce la un comportament de evitare efectivă sau dorită
 Ohman și colegii săi au cuplat două categorii de stimuli cu anumiți stimuli aversivi de unde se sugerează că
excitatia fizică conditionată de posibilii stimuli fobici a fost mai rezistentă la extincție decât răspunsurile
fiziologice condiționate de stimuli neutri, punând în paralel cronicitatea fobiilor specifice.
Dificultățile legate de teoriile de condiționare fobică

 O dificultate legată de condiționările premature și modificate este și incompatibilitatea cu declarațiile

retrospective referitoare la dobândirea fricii.
 O altă problemă serioasă legată de condiționarea traumatică directă o reprezintă datele privitoare la dobândirea
indirectă a temerilor fobice
 Se mai sugerează existența mai multor căi posibile de atingere a temerilor fobice.Rachman identifică trei astfel de
condiționări. Etapa finală comună tuturor celor trei căi este obținerea unei reprezentări care să lege stimulul de un
rezultat aversiv. Dacă se reusește acest lucru, se poate crea o anumită coerență, prin asimilarea noilor dezvoltări
ale teoriei condiționării.
Teorii recente despre fobii

 In loc ca stimulii să fie legati între ei, s-a sugerat ipoteza unei contingence între SC și SN, în așa fel încât se poate
spune că primul semnalează apariția SN. Drept explicație, Kamin a demonstrat că, odată ce un organism învată că
un SC este precursorul unui SN, nu mai reusește să asimileze și aici stimuli care determină în aceeași măsură un
SN.
 Pe lângă transformarea cognitivă a tiparelor fobiilor, a existat și o modificare a accentului pus pe tiparele cauzale,
în sensul că s-au asimilat componente ale modelelor etiologice ale tulburării de panică și agorafobiei.
 Cea mai recentă conceptualizare a fobiilor specifice drept o funcție a tendinței de a resimți alarme false sugerează
că una dintre componentele etiologiei și-ar putea avea originea în pragul anxietal. Această ipoteză a fost formulată
cu ajutorul metodologiei specifice geneticii comportamentale cu concluzia că există dovezi care indică
următoarele : fobiile au o componentă mostenită și gradul de transmitere depinde de stimulii care provoacă teama
și un singur factor genetic este responsabil de cea mai mare parte a covariației genetice.
Evoluția și complicațiile

Cele mai multe fobii îsi au originea în copilărie și în prima parte a adolescenței, iar părerea generală este că, dacă nu
se tratează la timp, ele pot avea o evoluție cronică. Gradul de afectare a vieții personale este, de obicei, influențat de
ușurința cu care pot fi evitate situațiile fobice. Cu toate acestea, proporția fobiilor apărute în copilărie este mult mai
ridicată decât în cazul populației adulte. Pe măsură ce copiii cresc, multe fobii tind să se estompeze fără nici un
tratament medical.
Prevalență

Temerile unei persoane care suferă de fobie specifică se concentrează asupra unui anumit obiect sau situații : de cele
mai multe ori, este vorba despre animale, insecte, lăuzie, apă, înălțimi, furtuni sau sânge și răni. Cu toate că
prevalența estimată variază în functie de situația care provoacă teamă și de cultură, ea este de aproximativ 8% (cu un
raport bărbati/femei de 1 : 1.7), mai puțin de 1% dintre aceste persoane apelând la ajutor specializat.
Comorbiditate

Tendinta generală în rândul tulburărilor anxioase este ca pacienții cărora li s-a stabilit un diagnostic inițial de
anxietate, să sufere și de alte afectiuni similare. Fobiile specifice se supun cel mai puțin acestei reguli nescrise.
Sanderson si colaboratorii săi au descoperit că eșantionul lor era divizat în indivizi ce sufereau doar de agorafobie și
indivizi care mai aveau încă un diagnostic. Cele mai frecvente diagnostice secundare sunt fobia socială și distimia.
Dimpotrivă, cei care au fost mai întâi diagnosticați cu o altă tulburare anxioasă prezentau, cel mai des, fobii specifice
ca diagnostic comorbid. Prin urmare, cei care suferă de fobii specifice este mai putin probabil să dezvolte afecțiuni
comorbide, în timp ce pacienții diagnosticați cu alte tulburări anxioase vor fi mai predispuși la fobii specifice
comorbide.