Frica şi psihologia tracului

Ce este frica?ea
Frica reprezintă o emoţie de bază a omului care se iveşte la
apariţia unei ameninţări externe care pune în pericol viaţa sau
integritatea fiinţei , în mod real sau perceput ca real. Frica este
compusă din două reacţii primare şi anume răspunsul biochimic
şi cel emoţional.
Răspunsul biochimic: acesta reprezintă reacţia fizică a omului
(transpiraţie, ritm cardiac crecut) în faţa unor ameninţări reale.
Această reacție este cunoscută ca fiind un răspuns de tipul „luptă
sau fugi”, în care organismul fie se pregătește să lupte, adică să
înfrunte pericolul, fie să fugă, pentru a se salva.
Răspuns emoţional: acesta diferă de la o persoană la alta,
plecând de la oroare şi până la distracţie (filme horror) şi poate
fi perceput în mod negativ sau pozitiv.
Forme de manifestare şi cauze
Fiecare persoana resimte frica în mod diferit.
Însă, există şi anumite manifestări comune
precum:
-la nivel fizic: creşterea ritmului cardiac, dureri
în piept, transpiraţie, tremor, gură uscată, dureri
de stomac, senzaţie de greaţă şi în unele cazuri
chiar leşin.
-la nivel emoţional: sentiment de oboseală sau de
copleşire, tristeţe, senzaţia de pierdere a
controlului, sentimentul de pericol iminent
Cauze: pericole imediate din mediul înconjurător,
anumite obiecte sau situații specifice (în cazul
fobiilor: frica de înălțime), teama de necunoscut
și de incertitudine, teama de respingere şi
interacţiunea socială sau chiar moartea.
 A se consemna faptul că unele frici sunt înnăscute şi se
regăsesc la toate fiinţele umane, fiind utile, pentru că
sprijină supraviţuirea individului, iar altele pot apărea în
urma unui eveniment traumatizant.
Fiecare individ resimte un eveniment traumatizant din
viaţa sa într-un mod diferit în funcţie de caracterul
persoanei respective. Nu există două persoane care să
simtă acelaş lucru, chiar dacă trec prin acelaş eveniment
traumatic, fiecare va reacţiona faţă de acel eveniment
altfel peste mulţi ani. Frica se reduce la modul în care
fiecare individ reacţionează în situaţia critică.
 De exemplu, doi fraţi au fost crescuţi de un tată alcoolic.
După mulţi ani, s-a întâmplat să fie intervievaţi de un psiholog.
Interviul a devodit şocanta diferenţă dintre cei doi. Unul dintre
ei devenise un abstinent total, iar celălalt devenise un beţiv.
Doctorul Hans Seyle a reliefat o lege fundamentală a
stresului şi a fricii şi anume că nu contează evenimentul în sine
la care ai luat parte, ci modul în care reacţionezi. Unii oameni
sunt mai afectaţi de evenimentele exterioare decât alţii
deoarece ele sunt abordate şi tratate în moduri diferite. Astfel,
reieşind că frica este diferită de la un om la alt om şi că nu
există doi oameni la fel.
 Fobiile
În situațiile când sentimentul de teamă este extrem și irațional,
se poate vorbi despre o fobie. Aceasta presupune teamă și
anxietate față de un obiect sau o situație specifice, care
provoacă un sentiment de primejdie iminentă și un disconfort
important.
Persoanele care dezvoltă fobii ajung să evite complet
expunerea la stimulul respectiv și, deși realizează că frica lor
este irațională, trăiesc o neputință absolută de a controla
această frică și de a reacționa sănătos și neutru la acel stimul
„pericol”, ceea ce le afectează negativ calitatea vieții.
Fobiile sunt de numeroase feluri, existând în lume aproape 100
de fobii cunoscute. Pot exista fobii pentru orice lucru oricât de
banal ar fi, chiar există fobia de a avea fobii şi se numeşte
fobofobia.
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare
sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte
animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de
insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult
mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De
şobolani decât de mămăruţe. Astâzi vom discuta despre
psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în
dezvoltarea speciei umane.
Fobiile faţă de anumite animale au o rădăcină ancestrală. În unele
cazuri nu vorbim de o condiţionare sau de un eveniment traumatic în
trecutul persoanei care să fi declanşat teama faţă de insecte. De
exemplu, unele persoane realizează pur şi simplu că simt o scârbă
inexplicabilă faţă de şobolani, fără să fi avut vreodată contact fizic cu
unul ori să fi fost ameninţate de un şobolan. Şi atunci de unde aceste
fobii şi temeri?
O teorie în psihologie afirmă că teama faţă de anumite vieţuitoare ne-a
ajutat să supravieţuim ca specie. În vremurile în care omul de-abia să
menţină focul aprins anumite vieţuitoare prezentau un real pericol
pentru grupul restrâns de preistorici. Doar cei care au învăţat instinctiv
să alerteze grupul prin ţipete sau să fugă de animale, au supraviţuit.
Aceste temeri s-au transmis genetic din generaţie în generaţie. În ziua
de azi le numim "fobii". Reacţia instinctivă, însă a rămas şi are origini
vechi. Aşa se face că, în absenţa unei experienţe şocante anterioare ori
a imitării comportamentului altora, fobiile faţă de insecte, şerpi ori alte
creaturi sunt prezente.
 Cum scăpăm de frici?
De-a lungul timpului au apărut tot feluri de remedii sau de
recomandări cu scopul managerierii fricii şi ale anxietăţii şi
care vor fi de ajutor în lupta contra fricii. O recomandare
contra fricii ar fi psihoterapia. În procesul combaterii fricii
mai sunt recomandate simple exerciţii de respiraţie, yoga,
tehnici de gestionare a stresului sau chiar vorbitul cu cineva
apropiat.
Frica e un sentiment normal şi uneori chiar benefic,
important e să nu ne lăsăm copleşiţi de această frică pentru
că ea poate să ne influenţeze viaţa radical într-un mod
negativ.
 Tracul
Glosofobia sau teama de a
vorbi in public afecteaza 3 din
4 persoane. Specialistii spun
ca acestea experimenteaza
stari de anxietate atunci cand
trebuie sa vorbesca in public
sau se gandesc la asta, iar in
astfel de situatii, femeile sunt
mai emotive decat barbatii,
arata un Statistic Brain
Research Institute, un studiu
realizat anul trecut.
Teama de a vorbi în public (glosofobia) este prezentă în doze
mai mari sau mai mici în fiecare dintre noi. În timp ce unii
reuşesc să-şi înfrângă această fobie după mai multe apariţii
publice reuşite, alţii sunt mai reţinuţi şi găsesc orice scuză
pentru a evita acel moment ce le provoacă emoţii puternice.
Potrivit psihologilor din Romania, glosofobia este un
conglomerat de temeri precum: teama de a face gafe, teama de
a fi criticat, huiduit, teama de a avea parte de persoane dificile
in public, teama de a nu fi suficient de interesant, teama de a
avea un blocaj si a uita tot ceea ce urma sa spunem.
Tracul este un simptom foarte frecvent. În general, se spune că tracul
apare de obicei când oamenii confruntați cu o sarcină sunt mai puțin
preocupați de îndeplinirea sarcinii decât de grija despre ce se va
spune despre ei. Când lupta lor pentru a realiza ceva extraordinar este
excesiv de amplificată, succesul acestei lupte devine din ce în ce mai
nesigur, iar posibilitatea eșecului plutește cu atât mai aproape.
Ceea ce apare clar în trac este anxietatea generală, dinaintea unei
decizii, atitudinea ezitantă și distanța dintre persoana înfricoșată și
semenii săi. Dacă nu este atinsă această culme a succesului impusă
de ambiția nemăsurată, tracul oferă un alibi excelent. Dacă sarcina
(un discurs, o evaluare sau despre orice ar fi vorba) este încununată
de succes, valoarea unui astfel de succes este dublată, dat fiind că s-a
realizat în ciudat handicapului impus de trac.
Totodată, există persoane care nu resimt tracul atunci când sunt în
situaţia de a fi în faţa unui auditoriu. Această absență este fie semnul
unei perfecte obiectivități și adaptări la viață, fie este o pregătire
obișnuită, fie este acea naïveté a cuiva care nu a suferit niciodată o
înfrângere. În mod normal, tracul nu este o caracteristică înnăscută,
ci rezultă din experiențele noastre de viață timpurii.
Pentru a depasi aceasta faza, psihologul Lenke Iuhos considera ca
trebuie sa ne activam acele resurse interioare ale noastre, bazate pe
experiente anterioare, care ne-au facut sa ne simtim bine in calitatea
de orator. El consideră că toţi suntem egali şi că nu există cineva mai
presus decât noi. Succesul învingerii unei temeri ţine de cât de bine
reuşim să ne aducem aminte de momentele noastre de glorie pe care
le-am trăit. Încrederea în sine având o mare importanţă în invingerea
oricărei frici, chiar dacă vorbim de trac sau de o altă frică. Totul
depinde de puterea noastră de a face faţă unei situaţii incomode.
Muzicienii se pregătesc toata viaţa pentru a putea interpreta cu
succes în faţa publicului diverse piese muzicale. Foarte mulţi
dintre ei, însă, sunt într-o luptă continuă cu duşmanul de moarte
al carierei lor: tracul.
Atunci când se află pe scenă, instrumentiştii sunt supuşi unui
stres foarte mare şi în multe cazuri sunt pur şi simplu copleşiţi de
emoţie. Reacţiile sunt extrem de neplăcute: fie că le tremură sau
le transpiră mâinile, sau că inima le bate cu putere ori au
impresia că sunt pe cale să sufere un atac de panică.
La Spitalul Universitar din Bonn, medicul psihoterapeut
Deirdre Mahkorn tratează 45 de muzicieni. Unii dintre
pacienţii psihoterapeutului, din cauza stresului şi a presiunii la
care au fost supuşi pe scenă, pur şi simplu s-au blocat şi nu au
mai reuşit să îşi ducă interpretarea la bun sfârşit. Alţii, chiar
dacă nu au avut parte până acum de experienţe neplăcute,
trăiesc în permanenţă cu teama că ceva rău se va întâmpla.
Astfel, putem spune că tracul este o emoţie care poate fi chiar
benefică, dacă ştim cum să nu ne lăsăm copleşiţi de ea. Totul
se reduce la bagajul nostru emoţional din spate. Dacă, ne
lăsăm copleşiţi de eşecurile noastre din trecut, atunci tracul va
fi mereu alături de noi în viaţă. Putem să uităm de greşelile
noastre, doar dacă trecem prin cât mai multe situaţii în care
suntem puşi în faţa unui public, pentru ca reuşitele noastre să
aibă o mai mare influenţă decât eşecurile avute.