Universitatea “Andrei Șaguna” Constanța-Master Psihologie clinică - evaluare și

intervenție terapeutică ; Comunicare și psihopatologie socială ,Anul I ,Semestrul I

Referat

Tema:Argumente pro și contra minciunii

Lect. Unv. Dr. Cristina Herghiligiu Student: Andrei Valentina

1
 Cuprins

1. Capitolul I- Introducere……………………………………………………...3

2. Capitolul II- De ce mințim?............................................................................4

3. Capitolul III- Argumente pro și contra minciună……………………………6

4. Capitolul IV- Concluzii….………………………………………………....10

5. Bibliografie………………………………………………………………....11

2
 Argumente pro și contra minciunii

Capitolul I
Introducere
Minciuna reprezintă un concept foarte impresionant, fiind una dintre
cele mai timpurii manifestări ale inteligenței, imaginației și gândirii,
totodată dând dovadă de o complexitate exorbitant, implicând și alte
numeroase procese mintale.
Ce este minciuna și cum o putem defini?
Minciuna este o afirmație care este contrazisă de către experiență,
observație sau bun simț, care este oferită de mincinos în mod permanent
sau spontan prin contorsionareea totală sau parțială a faptelor și a
adevărului, sau prin argumentarea selestivă, dar aparent semnificativă a
faptelor.
De regulă, minciuna se consideră o acțiune intențională de declarare a
unei stări modale neconfirmate sau imediat confirmabile, pentru a
produce confuzie, a oferi false speranțe, a determina o anume acțiune
sau a crea o anume stare intelectivă, social sau afectivă care servește
într-un fel sau altul mincinosului.
Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna
caracterizează personalitatea iar adevărul realitatea, în sensul că
personalitatea poate produce afirmații confirmabile sau infirmabile cu
privire la realitate, dar reflectarea realității în individ, care este un
adevar, este o distinctă transpunere a unei cantității purtătoare de
informații care se metamorfozează "realitate" cu
o structură și fenomenalitate distinctă.

3
Capitolul II
De ce mințim?
Cu toţii minţim. Este o caracteristică universal umană: fie că este vorba
despre o persoană bună, care spune o minciună pentru a nu răni
sentimentele cuiva, fie că vorbim despre minciuni distructive.
Nu orice părinte îi poate spune copilului aflat încă la o vârstă fragedă,
cum a fost adus pe lume sau cine este Moş Crăciun. Iar poate cea mai
uzuală minciună este răspunsul la întrebarea “Ce faci?” Ne-am obişnuit
să spunem “Bine”. A devenit chiar un automatism. Când suntem
întrebaţi ce mai facem, nu ne apucăm să-i povestim interlocutorului că
de dimineaţă ne-am certat cu partenerul de viaţă sau că la birou am
primit o mustrare din partea şefului sau că banca ne-a  mărit rata
creditului. Într-un cuvânt, minţim. Şi facem asta la ce mai simplă
întrebare posibilă. Pe de altă parte, însă, susţinem sus şi tare că
onestitatea este importantă într-o relaţie.
Minciuna, spune Robert Feldman, profesor de psihologie la
Universitatea din Massachusetts, este o deprindere de bază pe care o
învăţăm de la vârsta de trei ani. Mai mult, o vom folosi ca mijloc de a
atinge succesul: social, profesional, sexual, politic. Doctorul psiholog
Aurelia Moraru este de părere că un copil mic, care cu greu face
distincţie între real şi imaginar, alterează adevarul, dar că nu minte.
Când el fabulează sau înfrumuseţează  realitatea, nu face decât să cedeza
unei tendinţe normale. Adevarata minciună apare după vârsta de şase sau
şapte ani, constitund apropape întotdeauna o conduită de eschivare, în
general destinată să evite o mustrare.
Din punct de vedere religios, minciuna este considerată a fi un păcat.
Însă cea de-a nouă poruncă este “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva
aproapelui tău”,  nu “Să nu minţi”.
4
Principalele motive pentru care ascundem adevărul ţin de evitarea
disputelor, de comoditate, de evitarea complexelor de inferioritate sau
pentru a nu deranja alte persoane. Denigrarea, evitarea responsabilităţii
sau afilierea la anturaj sunt alte motive ce stau la baza unei minciuni.
Minciună poate fi considerată şi omisiunea, adică atunci când o persoană
“uită” să amintească un aspect important al unei întâmplări reale. Există
şi cazuri în care o persoană care minte va recunoaşte adevărul dacă i se
oferă şansa. Practic, îşi dă seama că dacă există suspiciuni privind
veridicitatea evenimentelor relatate provoacă mai mult rău continuând
cu minciuna decât dacă recunoaşte adevărul.

5
Capitolul III

Argumente pro și contra minciunii

Având în vedere faptul că balanța înclină în doua direcții, putem spune
că există atât argument pro cât și argument contra minciunii.
Argumente pro minciună:
Un vechi proverb spune astfel: “Minciuna care face bine valorează mai
mult decât adevărul care face rău.”Știm cu toții că este de foarte multe
ori foarte dur, poate provoca durere.A spune adevărul în față cuiva, nu
este întotdeauna o virtute.
Nu se poate să admitem că există situații în care adevărul face mai mult
rău decât o minciună nevinovată, afectând profund relațiile
interpersonale;
Minciunile pot fi și ele destul de dure pentru o persoană, dar nu toate,
unele minciuni pot fi spuse din altruism, unele sunt inoffensive, chiar
omenoase, banale.
Demascarea unor anumite minciuni poate duce la umilirea victimei sau a
terței părți.Nu este o regulă ca întotdeauna să cunoaștem adevărul.
Pentru a adduce un argument pro minciună, cel mai bun exemplu (și
acceptat de către toți) de minciună des întâlnită, chiar intens promovată
(exceptând aspectul commercial) este “Moș Crăciun”, alături de toate
personajele de poveste, eroii preferați, stimulează fantezia copiilor, aduc
magie și culoare copilăriei.
Un alt argument pro minciună ar fi acela că în unele momente, o
minciună nevinovată, un compliment meșteșugit, înflorit, chiar
neadevărat în esență, poate ridica moralul celeilalte persoane atunci când

6
starea sa psihică nu este foarte bună și îl poate ajuta să depășească
momentul dificil.
Uneori în ceea ce privește politețea necesită unele “fabricații” pentru a
menaja sentimentele persoanelor cu care venim în contact.Politețea ne
obligă să salutăm persoanele care nu ne plac, să conversăm cu acestea și
să le complimentăm, folosid mici minciuni nevinovate.În această
categorie putem încadra formulele uzuale de politețe: Mă bucur să te
văd! , Arăți foarte bine!, Nu mă deranjează să…, Abia aștept să vorbim!,
Mi-a făcut plăcere să te aud!, Este un cadou minunat! (ș.a.m.d.), în timp
ce în realitate gândim contrariul.Spunând însă adevărul, am fi catalogate
ca persoane nepoliticoase, needucate, cu un comportament grosolan,
neadecvat, putând atrage către sine consecințe negative și de lungă
durată prin compromiterea relațiilor cu respectivele persoane.
Nimănui nu îi face plăcere să intre în contact cu persoane lipsite de tact
și politețe.Minciuna permite o interacțiune mediată în cadrul unei
anumite etichete, conduit sociale.
Majoritatea argumentelor pro minciună sunt în strânsă legătură cu
diversele motive ale indivizilor ce au la bază interesele personale
precum: falsa politețe față de persoanele pe care nu le favorizează
ascunderea unor fapte ce merită pedepsite, protejarea propriilor copii, și
alte motive (mai mult sau mai puțin plauzibile).
Argumente contra minciunii:
Când oamenii iau ăn considerare dacă să mintă, de regulă problema se
pune în termenii încălcprii unor reguli, pe de altă parte, și evitarea
pedepsei, consecință a încălcării, pe de allă parte.Motivul minciunii (de
ce individual a ales să mintă) și consecințele minciunii (pe cine și cum
afecteză minciuna), contează mai mult decât minciuna însăși.

7
De exemplu, infractorii mint pentru a-și ascunde infracțiunile.Ei mint
fără a lua în considerare aspectul moral ori consecințele grave pe care le
poate avea dacă sunt prinși; Tot ce-și doresc este să evite pedeapsa și să
obțină beneficial libertății.
Vinovăția de a minți, face mai greu de spus o minciună, este o povară
pentru mincinos și poate determina minciuna să eșueze.Chiar dacă
mincinosul încearcă să mențină minciuna, limbajul nonverbal (de
exemplu: privirea întoarsă, tonalitatea vocii, agitație, grimase, etc.) îl
trădează.Este evident că mincinosul, odată demascat suportă
consecințele: pierde încrederea și respectul din partea
celorlalți;Încrederea pierdută, se câștigă greu, sau nu se mai gâștigă
niciodată.
Pentru cei care au comis o faptă gravă, pentru care sunt trași la
răspundere de lege minciunile cu care încearcă să evite sau să micșoreze
pedeapsa, pot să înrăutățească situația.
Minciuna are un rol devastator în viața de familie.Minciuna corodează
încrederea, distruge relația de intimitate, dezvoltă suspiciuni, părinții nu-
și pot îndeplini rolul în protejarea, sfătuirea, ghidarea copiilor lor dacă
au informații false.
Lipsa de încredere îi determină să devină mai invazivi, să exercite un
hipercontrol, să limiteze intimitatea și autonomia copilului.
Este extrem de complicat să nu putem avea încredere în faptul că
oamenii apun adevărul, deoarece este imposibil să verificăm permanent
tot ceea ce ni se spune, să ne facem griji pentru lipsa de sinceritate a
oricărei afirmații a membrilor familiei.
Unii părinți își pot încuraja copiii fără să vrea să mintă, prin exemplul
oferit chiar de ei.Copiii învață prin imitație observându-și părinții

8
mințind,chiar dacă minciunile spuse sunt din categoria celor
„nevinovate”, vor adopta acest comportament ca fiind unul normal;Cu
atât mai mult atunci când părinții își sfătuiesc copiii să mintă pentru că
nu-și doresc o sinceritate lipsită de tact, care îi poate pune în pericol la
un momendat.
Având ăn vedere zicala potrivit căreia “Tot ce este prea mult, stică!”,
această afirmație este valabilă și în cazul minciunii.
Cu alte cuvinte, o persoană ce face deja o obișnuință din a minți aparent
nevinovat, pueril și patologic;Atunci când minciuna trece de anumite
limite, individual poate suferi de un simptom al unor tulburări de
personalitate numit: mitomanie.
Ce este mitomania?
Mitomania , denumită și “minciuna patoligică” sau impulsul de a minți,
nu este o boală propriu-zisă, nefiind integrată în DSM( Diagnostics and
Statistics Manual of Mental Disorders), ci este un simptom al unor
tulburări de personalitate.
După cum am mai spus , mitomania este o patologie în care bolnavul
simte o nevoie acută de a inventa pentru a trece mai ușor peste amăgire.
Mitomanul nu este capabil să-și dea seama în ce situație se află, doar cei
din jur îl pot ajuta să depășească această stare/situație.

9
Capitolul IV

Concluzii
Prin urmare, marea majoritate a oamenilor spun minciuni și o fac pentru
a salva aparențe, pentru a respecta anumite reguli sociale, pentru a
proteja pe cineva ori pentru a se apăra pe sine, pentru a fi privit cu
admirație și respect, pentru a ascunde anumite greșeli, erori și a nu fi
trași la răspundere și pentru a evita sancțiunea, pentru a menține o bună
părere despre ei înșiși, pentru a nuu răni sentimentele cuiva ș.a.m.d.
Cu alte cuvinte, mințim pentru că funcționează și pentru că obținem
beneficii.Când minciuna este descoperită are și mai multe dezavantaje
decât avantaje, abia atunci ne gândim, unii dintre noi, să recunoaștem
adevărul.
Chiar dacă se pune problema moralității când vine vorba despre
minciună, a spune numai adevărul poate fi ceva urât și crud.
Franchețea poate fi brutală;Și copiii spun de cele mai multe ori ceea ce
toată lumea știe deja, dar este prea politicoasă să menționeze, exemplul
cel mai bun poate fi basmul “Hainele cele noi ale împăratului”, în care
băiețelul este singurul care stigă că împăratul este gol.
După cum am spus și în cele scris mai sus, putem aduce atât argument
pro mincină dar cu atât mai mult argument contra minciunii.

10
 Bibliografie

1. www.scribd.ro

2. www.wikipedia.ro

3. Scott Peck, Psihologia minciunii, Ed. Curtea Veche ,București

2004

4. Paul Eckman, Minciunile adulțilo.Indicii ale înșelătoriei în

căsnicie, afaceri, politică, Ed. Trei, București, 2001

5. www.romedic.ro-mitomania- minciună patologică

6. https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/dece-mintimm-psiholog-

minti-mai-putin-atat-transformi-intr-o-persoana-mai-puternica

11