Anxietatea, frica și atacurile de panică

Frica este o reacţie normală a organismului atunci când este anticipat un pericol, prin care se
pregăteşte să facă faţă unei situaţii de stres. Astfel, inima va bate mai des şi va pompa mai mult
sânge, frecvenţa respiraţiilor va fi mai mare, determinând creşterea oxigenului transportat la
organe. Pe lângă aceste modificări cardiace şi respiratorii, adrenalina eliberată determină apariţia
unor simptome neplăcute precum: tremuratul mâinilor, transpiraţiile, ameţeala, uscăciunea gurii,
senzaţia de sufocare şi altele.

Programarea organismului ca în faţa unor pericole (de exemplu: accident de maşină, atacul unui
animal sălbatic etc) să aibă o asemenea reacţie reprezintă un beneficiu, susţinând, din punct de
vedere biologic, supravieţuirea individului.

Tulburările anxioase apar atunci când această reacţie apare fără să existe un pericol real. Chiar şi
în această situaţie un diagnostic nu va fi pus decât atunci când frica este exagerată şi afectează
funcţionarea pacientului. Spre exemplu, o persoană care are frică de şerpi, dar care nu-şi pune
problema să întâlnească vreunul, nu va fi diagnosticată cu o tulburare anxioasă, pe când cineva
care nu se duce la serviciu de frica câinilor va avea un diagnostic psihiatric (fobie specifică).

Oamenii, de cele mai multe ori, îşi percep propria anxietate ca pe un lucru ruşinos, ca pe o formă
de slăbiciune şi fac tot posibilul ca manifestările ei să nu fie observate de ceilalţi. Se gândesc de
foarte multe ori înainte la situaţia care le provoacă anxietate, pregătindu-se pentru aceasta, se
izolează şi nu mai fac lucrurile obişnuite în aşteptarea evenimentului care le declanşează frica.
De obicei, acest comportament nu face decât să crească anxietatea.

Exemplu: o persoană căreia îi este frică să zboare cu avionul, va sta în seara dinaintea plecării în
casă, se va gândi foarte frecvent la zborurile anterioare şi îşi va imagina cum va fi de această
dată. Va încerca să găsească strategii de diminuare a stresului şi va sfârşi prin a fi foarte ruşinată
de vocea tremurândă, de faţa congestionată sau de privirea speriată cauzate de anxietatea intensă
din timpul zborului.

Pacienţii cu tulburări anxioase au tendinţa de a evita situaţiile care le provoacă frică sau, în cel
mai bun caz, trec prin acestea cu un efort considerabil.

Consecinţele acestui comportament pot fi însemnate atât pe plan profesional cât şi pe plan social.
De pildă un pacient, diagnosticat cu fobie socială, poate să îi vină foarte greu să se întâlnească
cu oameni. Astfel nu va merge la interviuri pentru a-şi găsi un job sau nu va ieşi în oraş cu
persoana pe care o place.

Anxietatea are un impact negativ asupra memoriei şi a atenţiei, pacienţii fiind detaşaţi de
lucrurile din jur; apar inhibaţi de cele mai multe ori şi lipsiţi de iniţiativă. O persoană cu
anxietate generalizată, se va gândi de foarte multe ori la sarcinile de serviciu, cărora nu crede să
le facă faţă, cu posibila afectare a somnului, fapt ce nu face decât să-i întreţină anxietatea. În
timpul serviciului face cu greu faţă cerinţelor din cauza lipsei de concentrare şi de atenţie,

1
accentuându-se neîncrederea în propriile capacităţi. Intră astfel într-un cerc vicios din care îi vine
foarte greu să iasă.

Foarte multă lume consideră că are atacuri de panică atunci când trece printr-o stare cu
anxietate mai accentuată. Aceasta trebuie să fie însoţită şi de alte simptome pentru a putea avea
un diagnostic, multe dintre ele fiind văzute de pacienţi ca manifestări ale unor boli severe ale
corpului (palpitaţii, senzaţie de sufocare sau de strangulare, durere la nivelul pieptului, greaţă,
ameţeli, valuri de căldură etc). Atacurile de panică nu sunt o boală în sine, fiind carcteristice
aproape tuturor tulburărilor anxioase.

Tipuri:

Tulburarea anxioasă generalizată – cel puţin 6 luni de anxietate şi preocupare excesivă

Fobia specifică – frică faţă de un anumit obiect, animal sau faţă de o anumită situaţie

Tulburarea de panică – atacuri de panică repetate şi inopinate, fără a fi asociate unei situaţii sau
împrejurări

Fobia socială - anxietate marcată faţă de unele situaţii sociale (vorbitul sau mâncatul în public,
iniţierea sau întreţinerea unei conversaţii, vorbitul cu autorităţile, etc)

Tulburarea obsesiv-compulsivă – gânduri care se repetă şi produc anxietate (obsesii), care sunt
neutralizate prin compulsii (exemplu: spălatul pe mâini, verificatul gazelor, a încuietorilor,
număratul sau rugatul în gând, etc)

Tulburarea de stres posttraumatică – retrăirea unui eveniment traumatic cu evitarea stimulilor

asociaţi acestuia

Tratament:

Medicamentele antidepresive reprezintă principala modalitatede tratare a tulburărilor anxioase.

Ele s-au dovedit eficiente, îşi păstrează eficienţa în timp şi nu dau dependenţă. De folos sunt şi
diferitele forme de psihoterapie, în special în combinaţie cu medicaţia antidepresivă.

Utilizarea benzodiazepinelor pe termen lung, chiar dacă iniţial determină o ameliorare rapidă a
simptomelor, nu este recomandată. Ele dau dependenţă şi îşi pierd eficacitatea odată cu trecerea
timpului; pacientul are nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a obţine acelaşi rezultat.