ATACURILE DE PANICA

Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata in

timp. Durata sa este de aproximativ 20 de minute, de la debut si pana la
scaderea in intensitate a simptomelor.
In cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt insotite de cel putin
patru dintre urmatoarele simptome, care apar de o maniera abrupta si ating
intensitatea maxima in mai putin de 10 minute :
• batai puternice/neregulate/rapide ale inimii
• senzatie de dificultate/incapacitate de a respira
• senzatie de sufocare
• durere sau disconfort toracic
• transpiratii
• tremuraturi/contractii localizate ale muschilor
• greata/jena abdominala
• ameteli/senzatie de instabilitate/senzatie de lesin/cap vid
• senzatie de irealitate/modificarea perceptiei propriei persoane
• frica de a-si pierde controlul/ a innebuni
• frica de a muri
• furnicaturi
• frisoane sau valuri de caldura

Atacul de panica singular nu este un diagnostic in sine.

Paroxisme ale anxietatii pot aparea in oricare dintre tulburarile anxioase, fie ca
ele sunt fobii, tulburare obsesiv-compulsiva sau tulburare anxioasa
generalizata, dar nu sunt caracteristice.
Doar tulburarea de panica evolueaza cu atacuri de panica repetate, dintre care
cel putin unul este urmat, timp de minimum o luna, de unul sau mai multe
dintre urmatoarele simptome :
• frica persistenta ca vor urma si alte atacuri
• ingrijorari privind implicatiile sau consecintele atacului (ex. pierderea
controlului, un infarct miocardic, evolutia spre o boala psihica grava)
• o modificare semnificativa a comportamentului in legatura cu atacurile
(evitarea situatiilor in care s-au produs atacuri de panica, masuri de asigurare
de ex. nu merge neinsotit pe strada, consulta repetat medicul etc.).
Legatura de cauzalitate intre stress si atacurile de panica a fost dovedita
stiintific. Teoretic orice persoana are un « prag » dincolo de care stress-ul
poate declansa un atac de panica dar el este diferit de la individ la individ.
Vulnerabilitatea individuala la stress poate situa pragul de panica mai jos -
ceea ce inseamna ca un nivel de stress mai mic poate declasa un atac de
panica - sau mai sus, persoana fiind mai putin predispusa la paroxisme de
anxietate.
Vulnerabilitatea crescuta este atribuita prezentei unor factori de risc de natura
genetica, biologica sau psihologica.
Factorii de risc genetici pot fi doar identificati prin prezenta tulburarilor
anxioase la rudele de gradul I ale persoanelor care au tulburare de panica. Ei
nu pot fi influentati in nici un fel.
Factorii de risc biologici sunt reprezentati de modificari in metabolismul unor
substante din creier, ca de exemplu serotonina. Aceste modificari pot fi
influentate prin tratamente medicamentoase, care restabilesc balanta
metabolica.
Factorii de risc psihologici se refera la evenimente stressante majore, recente
sau datand din perioada dezvoltarii psiho-afective (decesul cuiva apropiat,
separare, abandon, pierderea slujbei etc.). Pana la 80% dintre pacienti pot
identifica un astfel de eveniment intr-un interval de 6 luni, premergator
debutului tulburarii de panica.
Concluzia este ca tulburarea de panica poate aparea la indivizi cu
vulnerabilitate crescuta in conditii de stress.
Stress-ul cotidian poate avea un efect cumulativ, nesesizat adesea de
persoanele care sufera atacuri de panica. Asteptarea tuturor este ca atacul de
panica sa apara dupa stressorul major si nu la distanta in timp (ex. 6 luni).
Consecinta este ca simptomele fizice mentionate mai sus conduc mai degraba
la ideea ca ar fi vorba de o boala fizica si persoana se investigheaza la
internist, la cardiolog si nu sunt putini cei care ajung la camerele de garda ale
spitalelor in atac de panica, convinsi ca vor face un atac de cord. Trec cel putin
luni de zile, uneori ani, pana cand persoanele in cauza primesc un ajutor
specializat, de la un psihiatru sau psiholog. Cand trece atata timp si problema
nu se rezolva, apare alta : agorafobia. Mai exact teama de a iesi pe strada, de
a merge cu mijloace de transport in comun, de a face cumparaturi in magazine
mari si aglomerate pentru ca acele simptome vor reveni si vor avea consecinte
catastrofale (« voi cadea pe strada si voi muri », « imi voi pierde controlul in
public » etc.).
Strategiile pe care le adopta cineva care ajunge in aceasta situatie de viata
sunt doua :
1. Evita locurile in care este posibil sa faca un atac de panica.
2. Isi ia masuri de asigurare ca atacul nu se va produce sau ca nu va trece
singur prin aceasta experienta. Exemplele sunt multiple : poarta medicamente
in geanta, ia calciu pentru ca, foarte frecvent atacul de panica este atribuit, in
mod eronat , unei scaderi a calcemiei, merge pe strada insotit, nu pleaca la
drumuri lungi pentru a avea acces oricand la un serviciu de urgenta etc..
Aceste strategii reusesc sa scada anxietatea pe termen scurt dar pe termen
lung ele sunt contraproductive : limiteaza enorm viata individului, ajung sa
intretina atacurile de panica si in timp, nici nu mai au efectul scontat.
Optiunile terapeutice in tulburarea de panica sunt doua :
1. medicamente
2. psihoterapie comportamental-cognitiva.
Factorii care determina optiunea terapeutica pentru medicamente,
psihoterapie sau combinatia lor sunt mai multi :
- impactul tulburarii asupra functionarii individului in sferele principale ale
existentei sale (familie, serviciu/scoala, viata sociala)
- vechimea tulburarii
- existenta unei incarcaturi genetice sugestive pentru anxietate
- optiunea pacientului.
Pacientului i se prezinta optiunile terapeutice cu avantajele si dezavantajele lor
iar decizia finala ii apartine.
Medicamen tele folosite in tulburarea de panica sunt:
1. Anxiolitice. Pe piata sunt multe produse: Diazepam, Alprazolam (Xanax),
Clonazepam (Rivotril), Bromazepam (Lexotan sau Calmepam), Medazepam
(Rudotel) pentru a le enumera doar pe cele mai cunoscute.
Cateva recomandari in legatura cu aceste medicamente sunt utile:
- nu se recomanda utilizarea "la nevoie". Administrarea lor intr-o schema
terapeutica stabilita de specialist creste efectul pozitiv al medicamentului si
scade riscul reactiilor adverse.
- ideal ar fi ca administrarea anxioliticelor sa nu dureze mai mult de o luna
pentru ca toate au potential de dependenta. Ele se administreaza la inceputul
tratamentului, in cazul in care prioritatea individului este o usurare rapida a
simptomelor (pentru ca are examen, isi pierde slujba etc.)
- nu se intrerup brusc. Cand e vorba de doze mai mari de anxiolitic si in mod
special cand e vorba de Alprazolam, intreruperea brusca poate creste
anxietatea pana la atac de panica.
2. Antidepresive cu efect anxiolitic. Sunt inhibitori ai recaptarii de serotonina
mai mult sau mai putin selectivi: Fluoxetina (Fluoxetin, Prozac), Paroxetina
(Seroxat), Sertralina (Zoloft), Citalopram (Cipralex), Clomipramina (Anafranil).
Aceste medicamente asigura un efect anxiolitic « de fond » in sensul ca este
durabil, dar nu atat de rapid ca al anxioliticelor. Nu au risc de dependenta si nu
este necesara cresterea dozelor pentru a mentine efectul. Un alt efect pozitiv
ar fi ca pot preveni/trata o depresie secundara anxietatii. Tratamentul nu este
« pe viata » ci de ordinul lunilor, iar primele efecte sunt sesizate cam in 7-10
zile de la inceputul tratamentului (cu exceptia Anafranilului).
De mentionat, in legatura cu ambele categorii de medicamente este faptul ca,
la intreruperea tratamentului, rata de recadere este de 80-90% in absenta
psihoterapiei.
Psihoterapia comportamental-cognitiva
Este o abordare terapeutica moderna, cu o eficacitate comparabila cu a
medicamentelor care are, in plus, o componenta de prevenire a recaderilor ce
reduce semnificativ acest risc.
Abordarea cognitiv-comportamentala se bazeaza pe colaborarea dintre
psihoterapeut si pacient in atingerea obiectivelor terapeutice. Ea poate fi
intensiva (cateva sedinte/saptamana cu durata variabila in functie de obiectivul
propus) sau standard (sedinte saptamanale cu durata cuprinsa intre 45 min si
o ora), ambele completate de teme pentru acasa. Rolul temelor pentru acasa
este acela de a asigura continuitatea efectului intre sedinte si consolidarea
rezultatelor obtinute.
Partea cognitiva are o componenta de psihoeducatie in care i se explica
pacientului mecanismele de declansare si intretinere a anxietatii, o
componenta de restructurare cognitiva in care este abordata perceptia
distorsionata a « pericolului » si o parte de antrenament in rezolvarea
problemelor care se adreseaza surselor de stress din viata acestuia. In finalul
terapiei se discuta strategiile de prevenire a recaderilor .
Partea comportamentala se adreseaza strategiilor contraproductive pe
termen lung care perpetueaza tulburarea de panica (evitarea si masurile de
asigurare). Tehnica principala este expunerea la situatiile pe care pacientul le
evita, fara a lua masurile de asigurare obisnuite, pana cand anxietatea scade.
In timp, prin repetarea expunerii, anxietatea dispare.
Durata terapiei este variabila in functie de vechimea tulburarii si complicatiile
ei. Numarul mediu de sedinte pentru o tulburare de panica avand un debut
recent si nici o complicatie este de 8-10.