„Sufăr de tulburări de panică de 2 ani de zile (după un tratament cu Prednison) și începusem

ușor, ușor să le fac față (eu devenind de la început dependentă de o persoană și de un loc).
Însă acum am revenit la stările de la început, făcând zilnic câteva atacuri de panică. Care
este posibilitatea ca stările de anxietate și atacurile să fi revenit din cauza schimbărilor
obligatorii prin care am trecut toți? Și ce îmi recomandați să fac, în acest caz?“
Sunt cuvintele unei cititoare, trimise pe adresa redacției
(contact@paginadepsihologie.ro). Și, ca să încep direct cu răspunsul la prima
întrebare… Da, sunt șanse mari ca situația actuală să fi contribuit la reactivarea stărilor
de anxietate, dar ar putea fi și un indiciu că undeva, în subteran, anxietatea a rămas
activă, diminuată în intensitate sau devenită o stare obișnuită de zi cu zi.
Studiile scot în evidență faptul că până și un om echilibrat psihoemoțional se poate
confrunta în perioadele de criză cu anxietate, atacuri de panică și (sau) depresie,
atrăgând totodată atenția – pentru cei care sunt de obicei anxioși ori au trecut prin alte
probleme de sănătate mintală – că starea lor s-ar putea agrava.

Contextul de viață care a luat naștere după răspândirea coronavirusului e unul nou,
periculos, necunoscut și fără precedent. Ultimul război mondial a luat sfârșit în anul
1945, iar de atunci încoace omenirea nu s-a confruntat cu vreo pandemie, un alt război
mondial sau o situație care să ne pericliteze supraviețuirea în masă. Confuzia,
incertitudinea, nesiguranța, amenințările, pericolul au atins brusc cote dramatice. Iar
acestea sunt fix ingredientele propice unei stări perpetue de anxietate, pe fondul căreia
atacurile de panică vin să marcheze acumulări subterane de forțe cu încărcătură
negativă.

Anxietatea se afla în topul problemelor de sănătate mintală și emoțională încă

dinainte de izbucnirea pandemiei, atacurile de panică fiind una dintre formele prin
care aceasta se exprimă. Fiecare om experimentează de-a lungul vieții stări de
anxietate, însă, în funcție de intensitatea și durata lor, se poate ajunge până la punerea
unui diagnostic din sfera tulburărilor de anxietate și administrarea unei medicații
adecvate.
Debutul tulburării de anxietate poate avea loc chiar în perioada copilăriei. Însă
indiferent de momentul apariției, netratarea ei are consecințe negative asupra stării de
bine și funcționării de zi cu zi. Tot ce se întâmplă dincolo de limitele normale ale
funcționării noastre biologice ne afectează, în consecință. Pentru a-și mări șansele de
supraviețuire, organismul uman este programat să elibereze rapid cortizol, atunci când
o persoană întâlnește o amenințare reală. Numai că schema este cu adevărat utilă doar
pe termen scurt. Activarea cronică și persistentă a acestui mecanism implică un nivel
constant crescut de cortizol, ceea ce duce la creșterea incidenței bolilor somatice
(inclusiv boli cardiace, diabet, accidente vasculare cerebrale).
În mesajul primit de la cititoarea noastră, nu se găsesc detalii despre demersurile
făcute pe perioada celor 2 ani sau dacă există un diagnostic oficial de tulburare de
panică. Și m-a îngrijorat în primul rând gândul că e posibil ca ea să fi ales varianta de a
aștepta să se calmeze simptomele și să treacă, mai ales că le menționează ca efecte
secundare ale unui tratament medicamentos prescris pentru o altă afecțiune. Este
motivul pentru care am făcut mai întâi câteva precizări succinte despre anxietate,
despre nivelul epidemic al răspândirii sale la nivel global și despre cum poate deveni
cronică situația, dacă rămâne netratată un timp îndelungat.

„…începusem ușor, ușor să le fac față. Însă am revenit la stările de la început, făcând zilnic câteva
atacuri de panică“ – sunt precizări care trag un semnal de alarmă, pentru instalarea
anxietății la nivel cronic. Atacul de panică este o formă de manifestare a anxietății, iar
în mijlocul unui asemenea episod predominantă este teama excesivă de a nu muri sau
înnebuni. E drept că nu există un pericol real de a se întâmpla asta, dar vorbim, fără
doar și poate, de o degradare serioasă a calității vieții. Nu toate persoanele care au
atacuri de panică au și tulburare de panică. Diagnosticul corect poate fi pus de un
psihiatru.
În ceea ce privește recomandările solicitate, studiile arată că, pentru atacurile de
panică, terapiile cognitiv-comportamentale sunt cel puțin la fel de eficiente și, uneori,
chiar mai eficiente decât tratamentul medicamentos. Medicația este uneori varianta
preferată datorită costurilor inițiale mai scăzute și ușurinței în intervenție (trebuie
doar să înghiți niște pastile), însă rata de recădere în cazul terapiilor medicamentoase
este cu mult mai mare decât pentru psihoterapiile cognitiv-comportamentale.

În cazul dumneavoastră, ar fi potrivit să apelați la un psihiatru pentru consultație,

diagnostic și medicație în vederea reducerii simptomelor. Apoi, să combinați
farmacoterapia cu psihoterapia – aceasta din urmă fiind considerată o primă variantă
de tratament eficient pentru atacurile de panică și tulburarea de panică.

De asemenea, la primele semne de anxietate și panică, puteți folosi următorul

exercițiu, pentru a vă reduce activarea:
1. Opriți-vă din activitatea pe care o făceați și așezați-vă sau sprijiniți-vă de ceva. 
2. Țineți-vă respirația și numărați până la 10.
3. La 10, expirați și rostiți cuvântul „relaxat“.
4. Inspirați pe durata a 3 secunde și expirați pe durata altor 3, timp de un minut.
5. La finalul fiecărui minut, țineți-vă respirația câte 10 secunde.
6. Continuați să respirați astfel, până când simptomele cedează.
Rezultatele tratamentului cer timp și efort, însă de cele mai multe ori simptomele se
reduc semnificativ sau dispar cu totul în decurs de câteva luni