Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
= Normalitatea este o notiune limita a psihiatriei si psihologiei, fiind dificil de definit. Normalitatea si
anormalitatea sunt concepte mai largi decat sanatatea si boala, ceea ce presupune iesirea din interpretarea
strict medicala a psihiatriei.
În latina – „norma” =unghi drept, termen descriptiv implicand o medie dar si calificativ, implicand o
valoare.
Dictionarul de psihologie Larousse precizeaza ca normalitatea este o notiune relativa, variabila de la un
mediu socio – cultural la altul.
In medicina exista „tendinta de a asimila omul normal cu individul perfect sanatos, individ care la drept
vorbind nu exista”(Sillamy).
Prelipceanu considera ca normalitatea este o conventie umana larg impartasita social, iar Lazarescu
subliniaza precizarea termenilor de normalitate, anormalitate, boala si defect.
1. Normalitatea ca sanatate:
- perspectiva traditionalista; normalitatea este definita negativ ca absenta patologicului, iar sanatatea este
mai curand functionare „rezonabila” decat „optima”. In cea mai simpla formulare, o persoana sanatoasa
ar fi cea care este rezonabil libera de dureri neobisnuite, dizabilitati, senzatii majore de disconfort.
- abordarea medical traditionala: normalitatea = sanatate, sanatatea = fenomen aproape universal.
Comportamentul e in limite normale in absenta psihopatologiei manifeste. Intr-o scala, normalitate
ocupa majoritatea scalei iar anormalitatea o mica parte
2. Normalitatea ca utopie :
- normalitatea ca mixaj armonic si optim al diverselor elemente ale aparatului mintal avand ca rezultat o
functionalitate optima.
- argumentele ce sprijina aceasta teorie vin din sfera relativismului cultural si al psihanalizei (normalitatea
ideala fiind idealul platonic al psihoterapiei optimale ce are ca tel cizelarea persoanei pe deplin
functionale).
- aceasta abordare cauta perfectiunea ce nu poate fi atinsa efectiv si variaza mult in functie de contextul
socio-cultural, istoric, geografic
3. Normalitatea ca medie statistica –
- un fenomen, cu cat este mai frecvent, cu atat este mai normal iar cu cat e mai rar, cu atat e mai anormal
→ principiu este bazat pe principiul matematic al clopotului lui Gauss
1
- aceasta perspectiva este folosita de stiintele biologice si sociale, intrucat variatiile individuale ale unui nr
mare de subiecti respecta distributia oricarui fenomen statistic (curba lui Gauss).
- abordarea asimileaza normalul mediei si anormalul extremitatilor → dificultatile acestei abordari tin de
pericolul etichetarii si de faptul ca un singur criteriu nu poate constitui baza pt evaluarea normalitatii →
de obicei normalitatea nu se masoara (cantitativ) ci se apreciaza (calitativ)
- variabilitatea este descrisa numai in contextul tuturor grupurilor, nu doar al unuia
anormalitatea pozitiva = ex. inteligenta peste medie
anormalitatea negativa = ex. inteligenta scazuta, capacitate scazuta de a realiza legaturi sociale etc.
in unele contexte, pot aparea frecvent fenomene morbide (ex. caria dentara) fara a fi considerate
normale
in psihiatrie e nevoie sa se evidentieze modalitati atitudinale, expresive, reactive, comportmentale si
convingerile cele mai frecvente intr-o socio-cultura data, care reprezinta cadrul de referinta pentu
manifestarile psihice
4. Normalitatea ca proces :
- normalitatea este rezultatul final al interactiunii unor sisteme, stand sub semnul dezvoltarii personalitatii
ca o progresie in timp care antreneaza capacitatea de adaptare a individului → aceasta abordare
presupune prezenta schimbarilor si implica constanta normalitatii (ca proces adaptativ de interactiune
intre sisteme deschise in dinamica) indiferent de schimbari
- perspectiva aceasta este proprie paradigmei actuale (sistemic – integriste) initiata de Erik Erikson
- normalitatea ca proces pune accentul pe norma responsiva sau functionala, ce reflecta capacitatea
individului de a-si indeplini rolul functional in sistemul suprajacent din care face parte
- comportamentul normal este rezultatul interactiunii sistemelor, reprezinta capacitatea individului de a
face fata statuturilor si rolurilor sociale asa cum sunt ele conturate intr-o societate data, de a raspunde
adecvat asteptarilor comunitatii prin afirmarea si functionarea ei sociala
Omul normal = corespunde cat mai mult normei statisticesi ideale intr-o socio-cultura data, reusind sa
indeplineasca normal functiile ce ii revin
Normalitatea si sanatatea psihica – intelese in raport cu varsta, caracteristicile societatii – criterii care
nuanteaza sanatatea mentala pentru un adult:
- capacitatea de autonomie, independenta constienta si responsabila
- corecta autoapreciere, stima de sine adecvata
- capacitatea de buna relationare sociala, de evaluare a altora
- toleranta suficienta la frustrare si stres
- capacitate suficienta de a se bucura, de a trai vinovatia, de a invata din experiente
- capacitatea de crestere si dezvoltare armonioasa a individului, in sensul respectului de sine
- capacitatea de creatie
2
12. acceptarea incertitudinii, capacitatea de ajustare a acesteia
13. imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva
= Sanatatea – deziderat si valoare de baza a societatii; poate fi vazuta ca mentinerea echilibrului structural al
persoanei (biologic si psihic), atat in perspectiva interna, cat si din perspectiva externa (integrare optima in
normele vietii sociale si culturale).Presupune si o perspectiva dinamica, modalitatile de structurare si
functionare a individului la diferite varste, capac de dezv., maturare, indepentizare, complexificare si capac
de a depasi diverse situatii.
Sanatatea mintala circumscrie domeniul mai restrans al normalitatii psihologice ca proces dinamic si
continuu ce se desfasoara in sfera personalitatii umane normale, armonioase si stabile.
OMS considera sanatatea mintala – „starea pozitiva de bine, credinta in propria valoare a individului, in
demnitatea si valoarea celorlalti, abilitatea individului de a-si gestiona lumea interioara de ganduri si
sentimente, de a-si organiza viata si de a-si asuma visuri, de a initia, sustine si dezvolta relatii personale
satisfacatoare si capacitatea psihismului de a se adapta si de a-si reveni dupa socuri si stressuri”.
Sanatatea presupune si o perspectiva dinamica prin care se precizeaza modalitatile normal – sanatoase de
structurare si functionare a individului la diverse varste, capacitatea de dezvoltare, maturare, independentizare,
complexificare si de a depasi sintetic diversele situtii reactive si stresante
Sanatatea umana = stare inscrisa in perimetrul care defineste normalitatea existentei individului
= mentinerea echilibrului structural al persoanei (biologic si psihic)
sanatatea mintala (klineberg) = stare de dezvoltare intelectuala si emotionala care face individul compatibil cu
semenii sai
Rol imp in patologia psihiatrica il are dimensiunea interpersonala, a capacitatii de iubire si prietenie
echilibrata precum si perspectiva sociala, capacit. individului de a face fata responsabilitatilor comunitare.
Pentru evaluarea sanatatii psihice mai sunt invocate:
- capacitatea de autonomie, independenta, psiho-constienta
- corecta auto-apreciere
- perceptia, reprezentarea si intelegerea corecta, adecvata comunitar realitatii
- capacitatea de crestere si dezvoltare armonioasa in sensul realizarii de sine in raport cu idealul personal
- capacitatea de creatie
Psihiatria comunitara acorda importanta nu doar cazurilor de patologie evidenta (axa I) ci si grupelor
populationale cu risc crescut precum si situatiilor de criza psihica.
Vulnerabilitatea subiectului este sugerata/probata de:
1. autonomia psihica insuficienta
2. identitate de sine insuficienta/ dezechilibrata
3. toleranta redusa la frustrare
5
4. insuficienta spontaneitate si intentionalitate fata de ambient (cu relationare dificila)
5. capacitate redusa de a rezolva problemele, abilitati reduse de coping
6. insuficient autocontrol al impulsurilor si proiectelor de actiune
7. capacitate de a se bucura si de a se relaxa insuficienta
8. constiinta morala dezechilibrata
Doctrina vulnerabilitate – stress a realizat o deschidere in studiul relatiei dintre normalitate –
anormalitate – b. psihica, concretizata in directia psihopatologiei developmentale. Aceasta studiaza simultan si
in paralel variantele normale, deviante si patologice in perioada dezv ontogenetice si a ciclurilor vietii la varsta
adulta, ingloband cercetari de genetica, embriogeneza, dezvoltare corporala generala, relatia mama – copil in
primul an, influenta factorilor de micro/macroclimat social si cultural/transcultural, relatiile intrafamiliale etc.
Au fost introduse conceptele de „resilience” (elasticitate developmentala) si de non – vulnerabilitate, au fost
studiate relatiile intre perturbarea diverselor functii psihice si in tre perturbarea unor functii si psihism in
ansamblu, au fost delimitate teorii privind plurifinalitatea (aceleasi cauze dau tulb psihice diferite) sau
echifinalitatea (cauze diferite genereaza acelasi rezultat). Psihopatologia developmentala a deschis un proiect si
o viziune mai larga asupra relatiilor si tranzitiilor intre normal – anormal – boala.