32: PROBLEME DE PSIHIATRIE IN PRACTICA MEDICULUI DE FAMILIE

Medicul generalist este elementul cel mai important în depistarea precoce şi tratamentul parţial al
tulburărilor psihice incipiente. Studii internaţionale apreciază că 20-25% din pacienţii care se adresează
medicului de familie prezintă tulburări psihopatologice care necesită tratament, iar cele mai frecvente sunt
depresia, anxietatea, astenia, tuburările de somatizare, alcoolismul, tulburările de personalitate, stările
parasuicidare. Datorită faptului că medicul de familie cunoaşste ansamblul patologiei subietului de-a lungul
vieţii sale precum şi familia şi ambianţa în care locuieşte, el este punctul de sprijin major al psihiatriei
comunitare, putând să colaboreze direct şi cu spitalele de psihiatrie.
Medicul de familie trebuie ca în biletul de trimitere către specialist să pună un diagnostic orientativ
aproximativ aproape de una dintre entităţile mari de boală. Această aproximare presupune ca medicul generalist
să cunoască destul de bine simtomele bolilor diferitelor specialităţi. El realizează primul contact cu pacientul,
cunoaşte în timp nu numai problemele sale de sănătate dar şi de viaţă, familia acestuia, relaţiile dintre membrii
familiei, stările sale conflictuale, nivelul material, spiritual, tendinţele toxicomanice şi relaţiile cuplului familial.
Bolnavii psihici nu trebuie neglijaţi. Factorii de stres sunt numeroşi şi în creştere odată cu accentuarea sărăciei
şi şomajului. Medicii de dispensar pot observa că un număr mare de pacienţi prezintă insomnii, stări depresive,
irascibilitate, anxietate şi sunt trataţi chiar fără să ajungă la psihiatru, dar de multe ori se prescriu sedative,
hipnotice, antidepresive care pot induce farmacodependenţă.
În raport cu categoria psihozelor, rolul generalistului este de a contribui la depistarea cât mai precoce a
bolii. Medicul de familie nu va pune diagnostic nicunei boli psihice, mai ales cel de schizofrenie, însă este
important să sesizeze prezenţa tulburărilor psihice, să ştie cum se manifestă boala şi să îndrume bolnavul la timp
la psihiatru, deoarece cu cât depistarea bolii este mai precoce, tratamentul se va face mai repede iar rezultatele
sunt mai bune. O altă sarcină a medicului de familie este urmărirea în timp a unui bolnav psihotic în sensul
respectării tratamentului şi observarea, sesizarea apariţiei decompensărilor. Urmărirea bolnavilor cronici se face
cu ajutorul familiei, deoarece pacientul nu are conştiinţa bolii şi a tratamentului şi trebuie supravegheat de
ceilalţi membri ai familiei.
În mediul rural: bolnavii cronici sunt dispensarizaţi şi cunoscuţi de medicul de familie care cunoaşte familia,
mediul de viaţă, situaţia materială şi socială a pacientului. Supravegherea tratamentului se face în legătură cu
familia care de obicei ia legătura cu medicul dacă bolnavul este agitat, nu doarme, are tulburări de
comportament sau nu ia tratamentul. În mediul rural uneori medicul de familie este obligat să prescrie tratament
pentru cei cu tulburări nevrotice care refuză deplasarea în localităţile urbane, de aceea medicul de familie
trebuie să ştie să administreze sedative hipnotice, antidepresive cel puţin pentru o perioadă de 2-3 săptămâni.
În mediul urban: medicul de familie e mai puţin implicat în dispensarizarea pacienţilor psihici cronici, aceştia
fiind în îngrijirea reţelei urbane de specialitate (policlinici, CSM, spitale de psihiatrie).
Problematica psihiatrică de bază în care este implicat medicul de familie poate fi sintetizată în următorele
aspecte:
1. depistarea cât mai precoce a cazurilor de boli psihice, mai ales psihoze, tulburări de personalitate,
nevroze, deoarece cu cât sunt mai repede depistate cu atât tratamentul este mai eficient;
2. urmărirea evoluţiei bolii psihice pentru sesizarea decompensărilor, pentru tratamentul corespunzător al
acestora; acest lucru se realizează prin legătura cu membrii familiei;
3. supravegherea corectă a tratamentului – de asemenea în colaborarea cu familia, mai ales pentru pacienţii
psihotici;
4. trimiterea la specialistul psihiatru al oricărui caz la care medicul suspicionează o tulburare psihică pentru
diagnosticare corectă şi stabilirea unui tratament adecvat.
Astfel, implicarea medicului de familie poate fi considerată destul de colaterală privind punerea
diagnosticului şi precizarea tratamentului, de aceea există tendinţa de a neglija rolul foarte important al
medicului de familie privindz profilaxia primară şi secundară a bolilor psigice. Medicul de familie trebuie să
aibă cunoştinţe generale suficiente pentru a deosebi o nevroză de o psihoză sau tulburările de personalitate, însă
NU trebuie să pună diagnosticul de certitudine mai ales când este vorba de o psihoză, acesta fiind pus de

1
specialist pentru că necesită multă competenţă, observaţie atentă şi urmărirea bolnavului mai multe luni înaintea
deciziei diagnosticului.
Pentru profilaxia primară şi secundară a bolilor psihice, activitate ce trebuie să o presteze medicul de familie,
este necesar ca el să fie orientat doar în general asupra diagnosticului acesteia.

Perspectiva medicului de familie

Revederea rolului medicului de familie in managementul dementei

Medicul generalist sau medicul de familie ,intalnesc adeseori persoane cu dementa posibila si se afla intr-o
pozitie importanta in investigatiile de baza si in managementul viitor al cazului.
Medicul de familie,care ingrijeste intreaga familie ,are ocazia de a depista cazurile initiale de dementa prin
contactul cu pacientul si familia sa.In multe tari medicul de familie are si responsabilitatea medicala de a facilita
conditii speciale de viata pe varstnici cu dementa.
In prezent ,tratamente specifice pt dementa au devenit disponibile in tarile europene,printre care si Romania.
Deoarece asemenea tratamente au fost pe larg studiate la pacientii cu boala usoara spre moderata ,este important
la nivelul medicului de familie ,sa se detecteze cazurile de posibila dementa inca din stadii initiale.
Din pacate ,profesionistii din sistemul de sanatate primara nu poseda neaparat aptitudinile de ingrijire a
indivizilor cu dementa.Unele studii au aratat ca in ciuda unei prevalente mari a dementei si depresiei la
varstnici ,prea putine din aceste boli sunt diagnosticate de medicul generalist.Mai mult,interesul pe care medicii
generalisti il arata fata de dementa este foarte variabil.
Pacientii cu dementa sunt in mod obisnuit dependenti de sistemul primar de sanatate pentru diagnostic
,tratament sau reabilitare.Relativ putini pacienti sunt preluati de clinici de specialitate cu paturi.
Majoritatea pacientilor care raman,sunt tratati de specialisti in spitalele generale sau de medicii de
familie.Competenta de diagnosticare variaza intre aceste trei nivele de servicii de sanatate.
Daca procedurile de diagnostic la un nivel nu conduc spre diagnostic ,atunci pacientul trebuie trimis spre un
nivel superior ,pentru alte investigatii.O explorare corecta in scop diagnostic se face ca in schema anterioara in
care triunghiul reprezinta totalul cazurilor de dementa.
Organizarea asistentei medicale si comunitare pentru persoanele cu dementa adopta abordarea in care persoana
cu dementa si familia acesteia trebuie sa fie in centrul atentiei.
Asistenta primara poate sa-si creasca disponibilitatea organizand « echipe de dementa » care pot rezolva multe
din problemele care apar in cursul evolutiei acestei boli.
Daca medicul generalist nu se preocupa nici de investigarea dementei ,nici de rezolvarea problemelor care apar
in timpul procesului bolii ,pacientul va fi trimis la un specialist sau la un alt medic generalist cu interes special
pentru dementa.