Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

București

Psihiatrie
Subiecte rezolvate – examen studențianul VI

2018
1
Subiecte
1. Halucinații: definiție, tipuri, exemple 4
2. Iluzii: definiție, tipuri, exemple 5
3. Idei obsesive: definiție,tipuri, exemple 6
4. Idei delirante: definitii, tipuri, exemple 7
5. Legea regresiunii memoriei. 8
6. Amnezia lacunară. 8
7. Sindromul Korsakov 8
8. Hiperprosexiile – definitie, unde se pot intalni 8
9. Hipoprosexiile – definitie , unde se pot intalni 9
10. Suicidul – factori de risc 9
11. Suicidul – evaluarea riscului suicidar si atitudinea terapeutica 10
12. Schizofrenia paranoidă – diagnostic, descriere clinica 10
13. Schizofrenia catatonica – diagnostic, descriere clinica 10
14. Schizofrenia hebefrenica – diagnostic, descriere clinica 10
15. Principii de tratament în schizofrenie 10
16. Tulburarea schizoafectivă – maniacală și depresivă, diagnostic, descriere clinică 11
17. Tulburarea psihotică scurtă – diagnostic, descriere clinică 12
18. Tulburarea deliranta persistenta – diagnostic, tipuri 12
19. Episodul depresiv – diagnostic, descriere clinică 13
20. Episodul maniacal – diagnostic, descriere clinica 13
21. Principii de tratament in depresie 13
22. Atacul de panică - descriere clinică, diagnostic 13
23. Agorafobia - descriere clinică, diagnostic 14
24. Fobia socială, fobia simplă, fobiile specifice - descriere, clinică, diagnostic 14
25. Tulburarea obsesiv-compulsivă – descriere clinică, diagnostic 14
26. Tulburarea anxioasă generalizată - descriere clinică, diagnostic 15
27. Tulburarea de stres posttraumatic - descriere clinică, diagnostic 15
28. Dismorfofobia - descriere clinică 15

2
29. Hipocondria – descriere clinică 15
30. Tulburare de personalitate de tip paranoid – descriere clinică 16
31. Tulburarea de personalitate de tip schizotipal – descriere clinică 16
32. Tulburare de personalitate de tip histrionic – descriere clinică 16
33. Tulburare de personalitate de tip narcisic – descriere clinică 17
34. Tulburare de personalitate tip borderline – descriere clinică 17
35. Tulburare de personalitate de tip obsesional – descriere clinică 17
36. Demența Alzheimer – descriere clinică 18
37. Demența vasculară – descriere clinică 18
38. Delirium – descriere clinică 19
39. Dependența, toleranța, sevrajul - diagnostic 19
40. Sevrajul alcoolic 20
41. Sevrajul alcoolic complicat - diagnostic și tratament 20
42. Tulburări legate de consumul de amfetamine 21
43. Tulburări legate de consumul de cocaină 21
44. Tulburările legate de consumul de canabis 22
45. Tulburările legate de consumul de halucinogene 22
46. Tulburările legate de consumul de opioide 22
47. Neurolepticele – clasificare și exemple 23
48. Sindromul neuroleptic malign 23
49. Antidepresivele – clasificare și exemple 23
50. Anxioliticele – clasificare și exemple 24
51. Autismul infantil – descriere clinică 24
52. Tulburare Asperger – descriere clinică 28
53. ADHD – caracteristici clinice 29
54. Tulburarea de conduită – descriere clinică 30

3
1. Halucinații: definiție, tipuri, exemple

Definiție
Halucinaţiile = percepţii false, fără obiect de perceput

Tipuri
a. Halucinaţiile funcţionale (concomitente): există doar atâta timp cât persistă excitantul
real (ex: zgomotul roţilor de tren perceput corect, dar concomitent şi voci injurioase).
b. Halucinaţii fiziologice: la subiecţii normali în faza de egalizare, paradoxală sau
ultraparadoxală care premerg instalării somnului. - la normali şi în narcolepsie
● hipnagogice (în fazele premergătoare instalării somnului), (şi la narcoleptici) constau din
imagini, figuri, acţiuni petrecute în timpul zilei
● hipnapompice (la trezire);
c. Halucinoze: semnificaţia lor patologică este recunoscută de către bolnavi, adoptă o
atitudine critică faţă de ele. Cu toate acestea, ele se manifestă atât de vivace încât pacientul caută
să le verifice autenticitatea, fără să fie însă convins de ea. Apar în:
● leziuni de trunchi: din halucinoza pedunculară Lhermitte - van Bogaert unde iau forma
unei succesiuni de oameni sau animale, unice / multiple, mobile, colorate, de obicei în relief.
Apar de obicei vesperal, paroxistic, timp de minute / ore (maxim 1-2 zile);
● stări de impregnare toxică cronică (alcool, barbiturice);
● infecţioase / encefalită;
● ASC.

Exemple
HALUCINAŢIILE propriu-zise (psihosenzoriale, adevărate):
• sunt percepţii false ,apar în câmpul exteroceptiv sau interoceptiv
• în absenţa stimulilor corespunzători (din exteriorul sau interiorul corpului)
• pacientul le percepe şi le crede ca fiind reale
• pot deveni punctul de plecare al unor acte agresive sau al altor alterări de
comportament cu mare caracter de periculozitate, atât pentru bolnav cât şi pentru cei din jurul
lui.
Caracteristicile halucinaţiilor:
1. Caracter de senzorialitate (mimează percepţie)

4
2. Caracter de obiectualitate (se referă la un obiect din afară);
3. Proiecţie spaţială în spaţiul perceptiv;
4. Convingerea bolnavului asupra realităţii lor;
5. Complexitate variabilă;
6. Claritate variabilă;
7. Durata continuă / intermitentă;
8. Congruente / incongruente cu starea afectivă;
9. Rezonanţă afectivă (anxiogen iniţial);
10. Comportament halucinator.
Clasificarea halucinaţiilor
1. Halucinaţii exteroceptive (vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile, autoscopice,
transpuse)
2. Halucinaţii interoceptive (viscerale)
3. Halucinaţii proprioceptive (kinestezice, motorii)

PSEUDOHALUCINAŢIILE (halucinaţiile psihice)

Se deosebesc de halucinaţiile propriu-zise:
≠ Nu corespund total cu imaginea reală a obiectelor şi fenomenelor, nu au deci caracter
de obiectualitate
≠ Nu se proiectează în consecinţă în afară, ci se petrec în interiorul corpului
≠ Pacientul le atribuie existenţa unor acţiuni provocate din afară prin hipnoză etc.
Pseudohalucinaţiile auditive
• voci interioare auzite asemenea unui “ecou”
• “sonorizarea gândirii”, “sonorizarea lecturii”
• “auzite cu urechile minţii”
• convingerea că şi ceilalţi aud şi îi descoperă propriile gânduri (tranzitivism)
Pseudohalucinaţiile vizuale
• imagini ce apar “în spaţiul subiectiv”
• “văzute cu ochii minţii”
Pseudohalucinaţiile tactile
• senzaţii penibile (iradiere, curenţi), senzaţii în sfera genitală
Pseudohalucinaţiile interoceptive
• de stăpânire interioară (spirite pătrunse în diferite organe, care acţionează ca o
persoană străină)
Pseudohalucinaţiile motorii
• mişcări impuse

2. Iluzii: definiție, tipuri, exemple

Definiție

5
Iluzii = tulburari calitative ale perceptiei; interpretarea eronata a unui stimul senzorial
existent in campul de percepție.

Tipuri
Iluziile fiziologice (la normali)
• percepţia sau interpretarea eronată a unor stimuli senzoriali existenţi
• apar în condiţii de distanţă prea mare, lumină insuficientă, stări afective speciale
• persoana poate realiza şi corecta imaginea falsă
• rezultă dintr-o proiectare a imaginarului în actul perceptiv sau prelucrare eronată a
imaginilor percepute

Iluziile patologice
• percepţii deformate ale unor stimuli reali
• pacientul nu îşi dă seama de caracterul lor patologic
• apar în: stări psihotice pe fond organic (delirium tremens, stări confuzionale în febră,
intoxicaţii cu droguri halucinogene) epilepsie, schizofrenie paranoidă
Clasificare:
• Iluzii patologice exteroceptive
❖ vizuale ❖ olfactive
❖ auditive ❖ gustative
• Iluzii patologice interoceptive (viscerale)
• Iluzii patologice proprioceptive

Exemple
1. VIZUALE
a) Metamorfopsii = impresia deformată a obiectelor şi spaţiului perceput
– macropsii
– micropsii
– dismegalopsii (deformate)
b) Porropsii = obiectele par mai îndepărtate / apropiate
c) Pareidolii (eidolon - fantoma) = animarea, antropomorfizarea unor percepţii simple
d) False recunoaşteri
• ex: déjà vu, connu, vécu, sau jamais vu, connu, vécu
• apar în: manie, stări confuzionale, sdr. Korsakoff, demenţe, patologia de lob temporal
e) Iluziile de persoană
⇨ Iluzia sosiilor (sdr. Capgras): un membru al anturajului a fost înlocuit de o sosie în scop
persecutor; persoane familiare sunt înlocuite de impostori identici.
⇨ Iluzia Fregoli: un persecutor unic se ascunde sub înfăţişarea altor persoane; un acelasi
impostor ce apare sub diverse chipuri.
• apar în: schizofrenie, tulburarea delirantă, leziuni de emisfer drept
2. AUDITIVE
• impresia că diferite sunete sunt mai depărtate/apropiate puternice/estompate

6
• diferite zgomote sunt percepute drept cuvinte injurioase
3. OLFACTIVE (paraosmii)
4. GUSTATIVE se întâlnesc de obicei împreună cu cele olfactive
5. INTEROCEPTIVE (VISCEROCEPTIVE) ŞI PROPRIOCEPTIVE
• perceperea eronată a funcţionării unor organe sau aparate
• modificarea schemei corporale
• Dismorfofobia = perceperea ca “urâte” a trăsăturilor proprii
• apar în: debutul schizofreniei, schizofrenia paranoidă, stări confuzionale, patologia
obsesională
• Cenestopatia = tulburare a percepţiei propriei cenestezii a individului, este o iluzie
internă
• senzaţii corporale neplăcute (arsuri, dureri, parestezii, furnicături, înţepături) ce
sugerează afecţiuni medicale
• nu respectă nici o repartiţie metamerică, fără un substrat organic obiectivabil
• descrise cu participare afectivă importantă
• apare în: sdr hipocondriac, tulburările somatoforme, tablouri clinice anxioase,
depresive, patologia psihiatrică a vârstei a III-a

3. Idei obsesive: definiție,tipuri, exemple

IDEEA OBSEDANTĂ / OBSESIVĂ

⇨ Este o idee patologică, dominantă, care se impune conştiinţei deşi este în dezacord cu
ea
⇨ Este străină personalităţii bolnavului
⇨ Bolnavul îi recunoaşte caracterul parazitar, patologic (are critică), luptă pentru
înlăturarea ei dar nu reuşeşte
⇨ Se însoţeşte de grad mare de anxietate
Bolnavul e conştient de caracterul patologic al obsesiei ≠ ideea delirantă
Bolnavul ştie că obsesia emană din propria viaţă psihică ≠ automatismul mental
Temele obsesive cele mai frecvente:
• contaminarea cu substanţe murdare • religioase
• sexuale • de a-i nedreptăţi/leza pe alţii
Apare în: tulburarea obsesiv-compulsivă, depresii, schizofrenia la debut (uneori)
Clinic obsesia îmbracă mai multe forme:
• Idei (obsesii ideative, idei obsesive)
• Îndoieli obsesive
• Amintiri, reprezentări obsesive
• Fobii (obsesii fobice)
• Tendinţe impulsive (obsesii impulsive)
• Compulsii (sunt strâns legate de idei obsesive)
• Acţiuni obsesive (ritualuri, ceremonialuri)

7
4. Idei delirante: definitii, tipuri, exemple
IDEILE DELIRANTE
⇨ Apar pe un fond de claritate a conştiinţei
⇨ Se exprimă limpede
⇨ Mecanismele delirului sunt unice sau multiple (în legătură cu fenomene
perceptuale sau ideative, ca iluziile sau halucinatiile)
⇨ Pot fi deschise sau încapsulate
CARACTERISTICILE IDEILOR DELIRANTE
1. Convingerea delirantă (certitudinea)
2. Incorigibilitatea (neinfluenţabilitatea)
3. Lipsa motivaţiei convingerilor delirante şi a atitudinii critice faţă de ele (imposibilitatea
conţinutului)
4. Comportamentul delirant.
1. pun stăpânire pe conştiinţa insului
2. se menţin în ciuda contradicţiilor evidente cu realitatea (impenetrabila la contraarg.)
3. nu corespund realităţii cu care se află în certă contradicţie şi pe care o reflectă în mod
deformat (idee falsa)
4. schimbă comportamentul – act. conf ei
CLASIFICAREA IDEILOR DELIRANTE
❖ Idei delirante de persecuţie
❖ Idei delirante de relaţie
❖ Idei delirante expansive: de mărire, bogăţie (grandoare), invenţie, reformă, filiaţie,
erotomanice, mistice
❖ Idei delirante depresive: autoacuzare şi vinovăţie, hipocondriace, prejudiciu, negaţie
sdr. Cotard (idei delirante de enormitate + imortalitate + negaţie)
❖ Idei delirante mixte (evoluează pe fondul unei tonalităţi afective ambigue)
• idei de interpretare exogene sau endogene (prin intuiţie imediată, de la o percepţie
exactă la o concepţie delirantă), se dezvoltă în reţea Clerambault – idei delirante pasionale
(gelozie, erotomanie)
• idei de influenţă
• idei metafizice
Autismul = interiorizarea patologică a gândirii delirante cu pierderea contactului cu realitatea.
- este de obicei sărăcit în conţinutul său delirant, apărând mai târziu în evoluţia psihozei
Alogia = pierderea legăturilor logice ale gândirii (schizofrenie)

5. Legea regresiunii memoriei.

Legea regresiunii memoriei (Ribot): uitarea se întinde atât de la prezent la trecut cât şi de la
complex la mai puţin complex.

8
6. Amnezia lacunară.
Amnezia lacunară se referă la o perioadă net delimitată de timp (ore, zile).
• Examenul trebuie să precizeze dacă afectarea se referă la totalitatea funcţiilor cognitive
şi simbolice sau doar unele funcţii sunt afectate – limbaj, gnozii, praxii.
• Se va aprecia şi atitudinea bolnavului faţă de simptomele sale

7. Sindromul Korsakov
-sindrom anamnestic
• o tulburare cronică insidios instalată, cu doar 20 % şanse de remisiune.
• Cauze: deficienţei de tiamină de care suferă marii alcoolici, deficienţei nutriţionale sau
unui sindrom de malabsorbţie
• amnezie de fixare (anterogradă),
• false recunoaşteri
• dezorientare temporo-spaţială,
• confabulaţii amnestice.

8. Hiperprosexiile – definitie, unde se pot intalni

Definiție – disprosexii cantitative ce înseamnă creșterea atenției
Se întâlnesc în:
● depresia melancoliformă (e centrată pe ideea de culpabilitate).
● paranoia (pe tema delirantă).
● fobicii (pe tema fobică).
- obsesionalii.
- cenestopaţii, hipocondriacii (pe teme legate de starea de sănătate a organismului).
-un aspect particular are hiperprosexia din manie care e spontană (deci neselectivă) şi se însoţeşte
de o hipoprosexie voluntară.

9. Hipoprosexiile – definitie , unde se pot intalni

Definiție : disprosexii cantitative ce înseamnă diminuarea atenției
Se întâlnesc în:
● surmenaj.
● anxietate
● oligofrenie.
● deteriorări, demenţe.
● schizofrenie.

10. Suicidul – factori de risc

Factori demografici și sociali:

9
a. sexul masculin – deși ponderea persoanelor de sex feminin care au o tentativă de suicid
este mai mare decât a bărbaților, (cu excepția vârstnicilor, unde tentativa de suicid este mai
frecventă la bărbați
b. varsta – prim varf al suicidului la tineri , intre 15-35 de ani , rata suicidului creste cu
varsta de 45 de ani
c. meserie – medici , farmacisti , chimisti , agricultori
d. retea de suport sociala deficitara
e. divort , vaduva
f. factori de stres , crize de viata
Factori genetici:
Risc de 2-3 ori mai crescut în caz de suicid sau tentativă la părinți. Riscul este cu atât mai
crescut, cu cât individul a fost copil/adolescent în momentul suicidului unui părinte
Factori biologici
O vulnerabilitate biologică față de suicid implică printre altele diminuarea concentrației de
serotonină (o monoamină cu rol neurotransmițător) în diferite părți ale creierului (trunchi
cerebral, cortex frontal), fapt demonstrat prin măsurarea concentrației acesteia și a principalului
metabolit (acidul 5-hidroxi-indol-acetic) în lichidul cefalo-rahidian, dar și la nivelul receptorilor
serotoninergici
Factori clinici
1. tulburarile psihice
2. abuz/dependenta de alcool/droguri
3. tentativa de suicid anterioara
4. vointa/viol/agresiune
5. boli somatice cronice – mai ales daca implica durere, cancer, dar si afectiuni neurologice
(epilepsie, scleroza in placi)
Factori psihologici
1. ambivalenta
2. impulsivitate/agresivitate/explozivitate
3. suprasolicitare/perfectionism/rigiditate
4. narcisismul
5. sentimente de neputinta
6. deznadejdea fata de viitor

11. Suicidul – evaluarea riscului suicidar si atitudinea terapeutica

12. Schizofrenia paranoidă – diagnostic, descriere clinica

• cel mai frecvent tip de schizofrenie
• Tabloul clinic este dominat de un delir relativ stabil, acompaniat de obicei de halucinaţii,
în special auditive.
• Halucinaţiile cele mai frecvente sunt cele auditive, verbale (voci care ameninţă sau dau
comenzi) şi non-verbale (şuieraturi, mormăit, râs).
• Ideile delirante pot fi de orice tip, mai frecvent întâlnite fiind cele de persecuţie, referinţă,
filiaţie, misiune specială, modificări corporale sau gelozie. Sunt considerate caracteristice, de
exemplu, cele de control, influenţă sau pasivitate şi persecuţie.

10
13. Schizofrenia catatonica – diagnostic, descriere clinica
• Imobilitate: catalepsie - flexibilitate ceroasa, stupor
• Agitatie psihomotorie
• Negativism (verbal, motor, alimentar)
• Stereotipii, bizarerii, manierisme
• Ecolalie, ecopraxie
• Forma actualmente rara
• Evolutie buna, dar atentie la risc de malnutritie, char risc vital

14. Schizofrenia hebefrenica – diagnostic, descriere clinica

• Dezorganizarea vorbirii (incoerenta ideoverbala)
• Dezorganizarea comportamentului
• Tocire afectiva si/sau incongruenta afectiva
• Comportament dezinhibat, dezorganizat, paramimie, paratimie, zambet natang
• Debut timpuriu: sub 25 ani
• Prognostic slab, evolutie deteriorativă

15. Principii de tratament în schizofrenie

• Definirea simptomelor de tratat
• Ce antispihotic (neuroleptic) a fost eficient in trecut sau in functie de efectele secundare
• Un singur antipsihotic (AP)
• se trateaza 4 - 6 sapt cu doze adecvate inainte de a decide ca AP trebuie schimbat
• se incepe cu doze suficiente, conform simptomatologiei si apoi se ajusteaza in functie de
evolutia acesteia
● ameliorarea unor simptome are loc in ore-zile, dar o remisiune dureaza 6-8 saptamani
● un raspuns terapeutic se obtine la doze de 4-6 mg/zi haloperidol, 80% dintre receptorii
D2 fiind blocati; cresterea dozelor nu pare justificata
● raspunsuri similare la: 10-15 mg olanzapina, 4-6 mg risperidona

16. Tulburarea schizoafectivă – maniacală și depresivă, diagnostic,

descriere clinică
Diagnostic CIM-10
● “dg depinde de aproximarea balantei intre importanta simptomelor de schizofrenie (SK)
si cele afective”
● intruneste criteriile pt una dintre tulburarile de dispozitie
● simptome “aproape identice cu cele ale SK” trebuie sa fie prezente cea mai mare parte a
timpului pe o perioada de minimum 2 sapt
● Cele 2 crt. au fost intalnite in acelasi episod si in aceeasi perioada cel putin o parte a
episodului

Diagnostic DSM-IV

11
● perioada neintrerupta de boala in care, la un moment dat se evidentiaza un episod
depresiv sau maniacal sau mixt coexistent cu simptome care intrunesc criteriile A pentru
schizofrenie; (episodul depresiv trebuie sa includa dispozitia depresiva)
● In aceeasi perioada de boala au existat delir sau halucinatii min 2 sapt in absenta
simptomelor afective proeminente
● Simptome care intrunesc criteriile pt Tulburare de dispozitie sunt prezente pentru o
perioada substantiala din durata totala a bolii

Criterii tulburare schizo-afectiva episod maniacal

● simptome de schizofrenie si manie proeminente
● Tulburarile de dispozitie:
1. expansivitate, autostima crescuta, idei de grandoare
2. sau: agitatie, iritabilitate, comportament agresiv, idei de persecutie
● In ambele cazuri: hiperactivitate, hipoprosexie, dezinhibitie pulsionala
● Se pot intalni simptome ca: idei de referinta, grandoare, persecutie
● Sunt necesare simptome “tipice” schizofreniei pt diagnostic:
● transmiterea gandurilor
● idei de influenta; automatism mintal
● idei delirante bizare
● De obicei: psihoze floride, debut brusc, remisiune completa

Criterii tulburare schizoafectiva episod depresiv

● dispozitia depresiva + alte simptome depresive:
● retard psiho-motor
● insomnie
● scaderea apetitului, scadere in G
● scaderea interesului
● hipoprosexie
● idei de culpabilitate, inutilitate
● idei de suicid
● Simptome de schizofrenie:
● transmiterea gandurilor
● idei de influenta, de control
● idei de persecutie, de urmarire
● halucinatii comentative amenintatoare
● Episoadele sunt mai putin floride, durata este mai mare, prognosticul mai rezervat, uneori
cu defect

17. Tulburarea psihotică scurtă – diagnostic, descriere clinică

DIAGNOSTIC
• un singur set de criterii diagnostice: delir, halucinatii, dezorganizarea vorbirii
(incoerenta), comportament dezorganizat sau catatonic
• Durata: 1zi-1 luna, cu remisiune completa
• +/- factor psihotraumatizant
• Cu debut postpartum

12
CLINICA
• Idei delirante cu aparitie brutala (sub 48 de ore); delir polimorf si dezorganizat +
halucinatii, iluzii
• Dezorganizare psihica:
• labilitate emotionala (anxietate, furie) si afectiva (euforie, depresie)
• modificari bruste de comportament psihomotor (agitatie, prostratie)
• depersonalizare, derealizare
• Evolutie favorabila
• fara antecedente psihiatrice in afara altor episoade psihotice acute

18. Tulburarea deliranta persistenta – diagnostic, tipuri

● tulburare a constiintei si a functiilor cognitive, care se dezvolta intr-o perioada scurta de
timp
● este un sindrom !!!
● majoritatea cauzelor - in afara SNC
● subdiagnosticat, subtratat

DIAGNOSTIC
● Tulburarea constiintei si scaderea capacitatii de concentrare, de mentinere a atentiei, de
comutare a atentiei
● Tulburari cognitive:
memoria recenta, mai putin cea indepartata
dezorientare temporospatiala si la persoana
● Tulburarea somnului, a ritmului nictemeral:
insomnie, inversarea ritmului, accentuarea vesperala a simptomelor, cosmaruri
● Debut brusc, evolutie fluctuenta
● Dovezi clinice (istoric, examinare somatica, neurologica) care leaga simptomele de o
suferinta organica
● Dispozitia: depresie, anxietate, iritabilitate, euforie
● Apatie, perplexitate, agitatie
● Iluzii, halucinatii, idei delirante fragmentare
● Diagnostic diferential cu dementa; se poate suprapune pe dementa

19. Episodul depresiv – diagnostic, descriere clinică

● ≥ 5 din urmatoarele simptome au fost prezente in cursul unei perioade de 2 saptamani
1. Dispozitie depresiva (trist, “gol”)
2. Pierderea interesului sau placerii (anhedonie)
*prezenta obligatorie a 1 sau 2
3. ↓/↑ Greutate (ex. o modificare cu mai mult de 5% a greutatii corporale intr-o luna)
4. Insomie / hipersomnie
5. Agitatie / inhibitie motorie
6. Oboseala / pierdere energie
7. Sentimente de devalorizare sau vinovatie excesiva sau inadecvata (ce pot fi delirante)

13
8. ↓ Capacitatii de gandire sau concentrare; indecizie
9. Idei recurente de moarte, ideatie suicidara recurenta / TS / plan specific de sinucidere

20. Episodul maniacal – diagnostic, descriere clinica

CLINICA
● Dispozitie iritabila/ euforica – c.p. 1 sapt.
● Distractibilitate
● Insomnia (↓ nevoia de somn fara sa afecteze nivelul energetic care este chiar ↑)
● Sentimentul de marire si grandoare (!! Delir)
● Fuga de idei cu logoree
● Hiperactivitate (sexuala, sociala, profes.)
● Dezinhibitie - verbala, sexuala, cheltuierea banilor, calatorii neasteptate, sofat

21. Principii de tratament in depresie

● Tratamentul farmacoterapeutic (Antidepresive)
● Tratamentul Psihosocial
● Terapia electroconvulsivanta (electrosocul)
● Psihoterapia cognitiva, comportamentala si interpersonala

22. Atacul de panică - descriere clinică, diagnostic

Este un episod neaşteptat, care apare brusc, de anxietate intensă, acută şi copleşitoare, care se
însoţeşte de senzaţia subiectivă de catastrofă / moarte iminentă, precum şi de cel puţin patru din
următoarele simptome:
➢ palpitaţii, bătăi puternice ale inimii, sau puls accelerat
➢ transpiraţii intense
➢ tremurături / tremor generalizat
➢ respiraţie precipitată, cu senzaţie de lipsă de aer sau de sufocare
➢ disconfort / dureri în regiunea toracică
➢ senzaţia de a se înăbuşi
➢ senzaţie de „piele de găină” (frisoane) / bufeuri
➢ senzaţia de amorţeală sau înţepături în tot corpul
➢ greţuri / disconfort şi greutate abdominală
➢ senzaţie de „cap greu”/ „cap gol”
➢ teama de a nu-şi pierde controlul / de a înnebuni
➢ derealizare (perceperea ireală a ambianţei) sau de depersonalizare (senzaţia de auto-
detaşare sau chiar de înstrăinare de propria persoană)
➢ teama de moarte iminentă.
Durata atacului de panică este de obicei de 5 - 30 de minute, simptomele având un curs progresiv
ascendent la începutul atacului, cu apogeul simptomatologiei după primele 10 minute. Prin
definiţie, atacul apare spontan, pe neaşteptate; totuşi la unii pacienţii se pot identifica, după mai
multe episoade, anumite situaţii declanşatoare, ceea ce creşte anxietatea de aşteptare a acestora,
şi probabil şi starea de anxietate critică din timpul episodului, ca atare. Aceste episoade pot
apărea practic oricând, uneori chiar şi în timpul somnului.

14
23. Agorafobia - descriere clinică, diagnostic
Definitie: frica de spatii deschise, dar dupa DSM IV si de multime, de a calatori cu autobuzul,
trenul, automobilul, de a sta la rand.
Cronica - invalideaza dezvoltarea treptat – uneori de-a lungul anilor
Conduita de evitare completa izolare
nu iese decat insotit.
* Se asociaza adesea cu atacurile de panica, cand poate fi consecinta acestora (pacientul evita
situatiile in care se teme ca ar putea putea sa apara atacul de panica).
Tratament: benzodiazepine asociate cu antidepresive si psihoterapie cognitiv-comportamentala.

24. Fobia socială, fobia simplă, fobiile specifice - descriere, clinică,

diagnostic
Fobia sociala
Teama de a nu fi umilit in situatia in care subiectul poate fi observat/supus criticilor celorlalti in
legatura cu ce face, sau intr-o situatie mai dificila.
Aceasta expunere provoaca un raspuns anxios imediat ce a aparut situatia respectiva, putandu-se
ajunge chiar la declansarea unui atac de panica circumscris situatiei respective.
Apare la adolescenti, adulti care au critica .
Situatia fobogena este de obicei evitata sau suportata cu frica.
Evolutie cronica- cu oscilatii ce depind de starea de oboseala sau de stres.
Fobia simpla(specifica)-cea mai frecventa,benigna
Debut in copilarie, adolescenta.
Fobii de animale, insecte, de avion, de scoala, de obiecte ascutie. Ele persista la un individ
cronic, dar sunt nesemnificative patologic

25. Tulburarea obsesiv-compulsivă – descriere clinică, diagnostic

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza prezenţei următoarelor simptome:
- obsesii, definite ca gânduri persistente şi recurente, impulsuri sau imagini intruzive şi
inadecvate, cu caracter egodistonic, dificil de controlat care induc anxietate marcată, pe care
pacientul nu le poate ignora, deşi încearcă şi faţă de care are critică (ex. obsesii ideative -
imagini, scene mentale obscene, ruminaţii ale unor probleme nerealiste, chiar metafizice, obsesii
fobice - neoplasme, SIDA, murdărie, de contaminare, etc.), îndoieli obsesive).
- compulsiuni, definite ca acţiuni repetitive (spălat pe mâini – ablutomanie, numărat excesiv şi
inutil, ordonarea la nesfârşit a obiectelor) sau acte mentale (repetarea în gând a unor cuvinte,
rugăciuni, socoteli) pe care persoana le execută ca urmare a unor obsesii sau a unor reguli rigide
impuse, deşi încearcă să li se opună, dar fără să reuşească. Atunci când subiectul li se opune se
declanşează anxietate insuportabilă. Pot apărea ritualuri obsesionale, ca o transgravare a
obsesionalităţii ideative în comportamente (compulsiile pot fi executate pentru a neutraliza o
obsesie, idee sau pulsiune inacceptabile).
Pacientul (ICD10):
- recunoaşte că sunt propriile gânduri / impulsiuni
- sunt constant neplăcute, anxiogene

15
- cel puţin un gând, comportament, impulsiune domină atât de mult încât nu mai opune
rezistenţă

26. Tulburarea anxioasă generalizată - descriere clinică, diagnostic

Se asociază tensiunea musculară, insomnii, nelinişte psihomotorie, teama că o persoană apropiată
va avea un accident, i se va întâmpla ceva rău, se va îmbolnăvi, sau subiecte domestice minore,
problemele copiilor. Intensitatea, durata, frecvenţa anxietăţii sunt disproporţionate faţă de
probabilitatea efectivă / impactul evenimentelor receptate ca pericol. Au dificultăţi în stoparea
trăirii anxioase. Suferinţa duce la o scădere semnificativă în domeniul profesional, social sau alte
domenii importante pentru subiect. Pacientul frecventează de obicei un medic de familie /
internist, cărora le raportează ca tulburare primară simptomele somatice (de exemplu diareea
cronică).

27. Tulburarea de stres posttraumatic - descriere clinică, diagnostic

D.S.M. - IV defineşte caracteristicile psiho-traumei după cum urmează:
A.1. ameninţare fizică vitală la adresa integrităţii corporale, de exemplu:
a) expunerea la o confruntare militară, atac violent la propria persoana (inclusiv violul,
tâlharia), violenţa domestică, accidente de automobil, abuz sexual / fizic al copilului, neglijarea
copilului, dezastre naturale, boala debutată supraacut, catastrofal.
b) Asistarea la un eveniment psiho-traumatizant.
c) Relatarea unei astfel de psihotraume suportata de o persoana semnificativă emoţional.
A.2. O caracteristică definitorie a evenimentului traumatizant constă în aceea că răspunsul
individului presupune frica intensă, sentimentul de neputinţă sau oroare. Datorită intensităţii
sentimentelor asociate traumei, percepţia acesteia poate fi distorsionată, astfel încât poate fi
percepută ca fragmente de senzaţii, iar perceperea timpului poate fi alterata / încetinită /
accelerată. Sentimentele pot fi disociate de evenimente şi ordinea în care acestea s-au petrecut şi
pot apărea diferite grade de amnezie pentru evenimentul psiho-traumatizant în totalitate sau
parţial

28. Dismorfofobia - descriere clinică

Perceperea ca” urate” a trasaturilor proprii.Apare in debutul schizofreniei,schizofrenia
paranoida,stari confuzionale,patologia obsesionala

29. Hipocondria – descriere clinică

Preocuparea persistenta legata de posibilitatea de a avea una/mai multe boli somatice serioase si
progressive. ( din sfera nevrozei => sfera psihozei delirante cu continut hipomaniacal ( idee
prevalenta/deliranta). In tulburarea nevrotica hipocondriaca pacientii atribuie unor senzatii
banale/normale semnificatie patologica, considerandu-le semne ale unor diferite boli somatice.
Pacientul prezinta anxietate si uneori chiar usoara depresie secundare. Frica de prezenta
uneia/mai multor boli (nosofobia) fac parte din hipocondrie.

16
 Majoritatea pacientilor raman in cadrul asistentei primare (nici nu ajung la psihiatru) sau a altor
specialitati medicale. Trimiterea la psihiatru este adesea considerata ofensatoare pentru pacient.
Trebuie diferentiata de existenta reala a unor tulburari somatice reale, dupa eliminarea carora
medicul generalist, internistul, etc. trebuie sa explice cu tact pacientului necesitatea de a accepta
un tratament adecvat psihiatric. Evolutia este de cele mai multe ori cronica, beneficiul secundar
(protectia anturajului) fiind un factor important de cronicizare.

30. Tulburare de personalitate de tip paranoid – descriere clinică

Suspiciozitate constant manifesta. Neincredere in oameni in general si in prieteni in special.
Ambele se manifesta in variate circumstante si contexte. Interpreta actiunile oamenilor ca
deliberat amenintatoare.
La examenul clinic vedem un ins care nu se poate relaxa, tensionat muscular, lipsit de umor,
hiperserios, cauta in situatie si context probele care sa-i sprijine banuielile. Desi premizele sunt
false rationamentele sale sunt corecte si binedirectionate. Exprima ganduri care atesta clar
proiectia , ideile de prejudiciu si idei ocazionale de referinta.
Se simt usor atacati, tratati cu lipsa de respect si reactioneaza in consecinta rapid cu furie sau
printr-o actiune razbunatoare. Ezita sa faca confidente altora datorita temerii nejustificate ca
informatia va fi utilizata impotriva sa. Pastreaza pizma, invidia, nu uita usor insultele, tratarea cu
lipsa de consideratie – este plin de resentimente.

31. Tulburarea de personalitate de tip schizotipal – descriere clinică

Capacitati scazute pentru legaturi apropiate. Relatii interpersonale deficitare. Deficit de
adaptare sociala cu disconfort afectiv acut. Excentricitati comportamentale datorate unor
tulburari cognitve si perceptuale.
Clinic: Incepe la adultul tanar, se „toceste” relativ dupa 40 de ani.
Ciudat in imbracaminte, vorbire, gandire. Vine in contradictie cu normele sociale in general
acceptatede mediul in care traieste. Convingeri ciudate, gandire magica. Se pot crede inzestrati
cu puteri speciale, paranormale (capacitatea de a comunica prin ganduri, de a avea clarviziuni,
premonitii) ceea ce ii face sa participe la practici oculte, religii mai speciale.
Percepe mediul si pe ceilalti ca ostil, e mai izolat pentru a se apara de sentimentul ca e obiectul
preocuparii speciale a celorlalti (interpreteaza tot ce fac ceilalti ca fiind referitoare la ei „in sens
rau”)- aceste trairi de referinta nu sunt delirante. Limbajul cu stereotipii, metafore, detalii
excesive, face dificila comunicarea cu altii. Nu ajung la incoerenta ideo-verbala.
Prefera izolarea sociala pentru a evita anxietatea generata de relatiile sociale pe care le suporta
greu. Afectivitate rece, distant. Pot avea uneori scurte episoade psihotice avute. Mai pot avea
iluzii cu continut somatic, fenomene de derealizare, depersonalizare.

32. Tulburare de personalitate de tip histrionic – descriere clinică

Comportament dramatic, colorat, demonstrativ aratat de o persoana extraverta, excitabila,
excesiv de emotionala. Inabilitate de a mentine o relatie profunda, care sa presupuna un
atasament efectiv real si autentic. Comportament evident de atragere a atentiei. Tind sa-si
exagereze sentimentele si gandurile.

17
 Daca nu li se acorda atentie vor plange, vor fi indispusi, vor acuza pe altii. Comportament
seductiv, erotizand adesea si relatia terapeutica. Pot fi disfunctionali sexual: femeile
anorgasmice, barbatii impotenti. Relatiile lor emotionale sunt superficiale, ei fiind orgoliosi,
preocupati de sine, nestatornici si schimbatori.
Au o puternica dependenta, neavand capacitatea de a-si amana gratificarea unei dorinte si nici
toleranta la frustrare.
Definitie (Chodoff): Egocentrism
Histrionism=teatralism+ hiperexpresivitate mimica+plasticitatea atitudinii corporale +
dramatizarea relatarii prin intonatiile vocii+ recursul la formule de limbaj menite sa frapeze
auditoriul.

33. Tulburare de personalitate de tip narcisic – descriere clinică

➢ un simt grandios de auto-importanta (isi exagereaza succesele si talentele, asteapta sa fie
recunoscut drept superior fara a avea multe realizari)
➢ este preocupat cu fantezii asupra succeselor nelimitate, putere, stralucire, frumusete sau
dragostea ideala
➢ crede ca este special si unic si ca poate fi inteles doar de persoane cu statut special
➢ cere admiratie excesiva
➢ asteapta tratamente speciale
➢ exploateaza alte persoane pentru a-si atinge propriul scop
➢ ii lipseste empatia: nu vrea sa recunoasca sau sa identifice nevoile si sentimentele altora
➢ este invidious pe altii sau crede ca alte persoane sunt invidioase pe el
➢ este arogant
➢ prezinta paranoia usoara sau moderata
➢ face asocieri si sugereaza afilieri cu nume si persoane importante.

34. Tulburare de personalitate tip borderline – descriere clinică

E situata la granita dintre psihoze si nevroze. Carcaterizata prin afect, dispozitie, comportament,
relatii obiectuale, imagine de sine – extrem de instabile. Denumita si “ Schizofrenie
ambulatorie”, personalitate instabil emotional, caracter psihotic.
Foarte labili emotional, cu mari oscilatii de dispozitie. Pot face episoade “micropsihotice”
(simptome psihotice trecatoare). Comportament foarte impredictibil; acte autodistructive
repetate. Difuziunea identitatii = se plang de lipsa unui sens real al propriei identitati.
Sentimente de goliciune, plictiseala sufleteasca. Impulsivitate in cp 2 domenii care pot deveni
autoprejudiciante ca: cheltuirea banilor, sex, uzul de substante, furtul din magazine, abuzul de
bautura si mancare. Relatii interpersonale instabile/intense caracterizate prin alternarea intre
extreme.
Furie nejustificata si intensa/ pierderea controlului. Amenintari repetate cu suicidal.
Comportamente sau eforturi de automutilare. Eforturi frenetice, violente de a evita abandonul
real/imaginar.

18
35. Tulburare de personalitate de tip obsesional – descriere clinică
Perfectionism care interfera cu indeplinirea sarcinilor, indica incapacitatea de a termina o
actiune sau proiect datorita imposibilitatii realizarii propriilor standarde impuse. Preocupare
excesiva pentru detalii, reguli, liste, scheme. Devotiune excesiva asupra muncii (cu ignorarea
distractiilor din timpul liber).
Indecizie. Retragere emotionala cu ingustarea afectelor. Scrupulozitate, hiperconstiinciozitate.
Inflexibilitate in materie de moralitate/ principii etice/ valori. Lipsa generozitatii in privinta
timpului, banilor, cadourilor.

36. Demența Alzheimer – descriere clinică

Este cea mai grava ; poate fi socotita ca o dementa precoce (in perioada presenila: 45-59 ani).
Acelasi substrat ca la dementa senila: atrofie corticala globala cu marirea ventriculilor
(hidrocefalie interna), microplaci senile, degenerescenta fibrilara. Pe langa dementa senila
obisnuita, caracteristic in dementa Alzheimer este sdr neurologic instrumental al celor 3 A
:Afazie/ Agnozie/ Apraxie.
Debut lent progresiv; poate avea mai multe expresii clinice: debut tip demential, tip psihotic, tip
depresiv.
Perioada de stare e marcata de instalarea sdr AAA: afazie predominant senzoriala (pacientul
pare sa nu inteleaga mesajul celorlalte persoane, dand raspunsuri langa subiect), dificultati in
gasirea cuvantului potrivit, alterarea pronuntiei; agnoziile structurilor spatiale si optice; apraxie-
initial scaderea progresiva a indemanarii, cu imposibilitatea efectuarii unor comportamente
uzuale, pana la dezorganizarea completa a comportamentului.
In perioada de stare mai apar: tulburari de memorie ( amnezie retro-anterograda), hipertonie
relativ tardiva, afectivitate destul de bine conservata (initial anxietate datorata dificultatilor de
limbaj, ulterior buna dispozitie nejustificata intrerupta de furie si iritabilitate).
In stadiul terminal tablou clinic de dementa profunda; pacientii devin gatosi, fiind imposibila
realizarea unei igiene minime, apar reflexele timpurii -musculatura bucala este in permanenta
miscare, duc toate obiectele la gura, sug si mesteca in permanenta. Decesul survine ca urmare a
unor infectii intercurente sau in cadrul crizelor epileptic.

37. Demența vasculară – descriere clinică

• Deficite cognitive multiple
• tulburari ale memoriei (fixare, evocare)
• afazie (limbaj)
• apraxie (activitati motorii)
• agnosie (nu mai recunoaste)
• dificultati in executarea sarcinilor (planificare, organizare)
• disfunctie sociala/ocupationala, declin
• Semne neurologice de focar
• Elemente de laborator care indica o boala cerebrovasculara: infarcte multiple in cortex
si substanta alba - rol etiologic
• Asociat cu:
• delirium,

19
• depresie,
• idei delirante
CLINICA
• Initial: fatigabilitate, dificultate in sustinerea eforturilor cognitive, dificultate in adaptare
la nou
• Progresiv sunt afectate: orientarea, memoria, perceptia, functiile intelectuale, judecata
• Memoria: recenta - nr de telefon, nume, evenimentele zilei apoi progresiv date mai vechi,
date personale importante (varsta, date de nastere, adresa); pierd: chei, acte; uita sa inchida apa,
gazul
• Limbaj (afazia): vag, stereotip, circumstantial, anomie, mutism, ecolalie, palilalie
• Activitatea (apraxie): duce la dificultati in sarcinile cele mai simple: imbracat, gatit,
desenat (teste)
• Agnozia: nu mai recunoaste obiecte, persoane - chiar membrii ai familiei sau propria
reflectie in oglinda
• Gandire: dificultate in abstractizare, in planificare, in adaptarea la sarcini noi
• Orientarea: temporala, spatiala - se ratacesc in afara casei, apoi chiar si in casa
• Modificari ale personalitatii: accentuarea trasaturilor, iritabilitate, ostilitate, uneori
heteroagresivitate, comportament dezinhibat
• Risc de suicid - stadiul timpuriu
• Halucinatii (vizuale) si idei delirante (persecutie) - in 30% din cazuri
• Depresie - mai ales la debut
• Anxietate - frecvent
• Semene neurologice in special in D. vasculara
• Delirium - se poate suprapune (datorat: bolilor somatice, unor medicamente)
• NB: vulnerabili la stresul fizic sau psihosocial

38. Delirium – descriere clinică

URGENTA MEDICALA!
● tulburarea de conştiinţă
● tulburări cognitive (atenţie - orientare, memorie, raţionament – judecată - limbaj);
● tulburări de percepţie (iluzii patologice, halucinaţii vizuale, tactile);
● tulburări de gândire (idei delirante fragmentare);
● tulburări de dispoziţie;
● tulburări psiho-motorii.

Diagnosticul diferenţial este important pt decelarea cauzei: somatică vs. psihiatrică.

presupune investigaţie clinică şi paraclinică interdisciplinară.
Etiologie : Infecţioase, Sevraj, Metabolice, Endocrinopatii, Traumatisme , Hipoxie, Deficit de
vitamine , AVC, Substanţe toxice / droguri , medicamente, Metale grele.
Factori de risc: vârsta înaintată (peste 65 de ani, limită pe care o depăşesc aproximativ jumătate
din pacienţii spitalelor generale); malnutriţia (întâlnită la alcoolicii cronici degradaţi social, aşa-
numiţii homeless); tulburări preexistente cerebrale (vasculare - ateroscleroza cerebrală,
traumatisme etc.); boli generale concomitente (infecţioase, diabet, hipertensiune arterială,
neoplasme); - episoade anterioare de delirium.

20
39. Dependența, toleranța, sevrajul - diagnostic
Dependenta
Un pattern maladaptativ de utilizare a substantei, care duce la o incapacitare sau suferinta
semnificativa clinic (1-12 luni) manifestata prin:
• Toleranta
• nevoia de a creste cantitatea de substanta pt a obtine efectul dorit
• scaderea efectului obtinut la aceeasi doza
• Sevraj:
• simptomul caracteristic de sevraj pt substanta
• aceeasi substanta (sau una asemanatoare) este luata pt ameliorarea simptomelor
• substanta este luata in cantitati mai mari si timp mai indelungat decat si-a propus (nu
poate controla consumul)
• exista dorinta/efortul fara succes de a intrerupe sau controla consumul
• petrece foarte mult timp in activitati necesare obtinerii substantei, consumului, recuperarii
• Renuntarea la activitati recreationale, sociale, ocupationale - datorita consumului (este
preocupat excesiv de consum)
• continua consumul desi stie ca are probleme fizice, psihologice datorita acestui fapt
• dorinta intensa (compulsiva) de a consuma substanta

40. Sevrajul alcoolic

• Oprirea/ reducerea unui consum excesiv si indelungat
• Simptome care apar la ore/zile:
• hiperactivitate autonoma: transpiratii, puls accelerat, HTA
• tremor extremitati - 6-8 h
• insomnie
• greata, voma, stare de rau
• cefalee
• iluzii, halucinatii tranzitorii, vizuale, tactile, auditive - 8-12 h
• agitatie psihomotorie
• anxietate
• convulsii (grand mal) 12-24 h
• se poate insoti de delirium– Sevraj complicat cu delirium (delirium tremens)
• factori agravanti: epuizare
• malnutritie
• boli somatice
• depresie
• TRATAMENT: Benzodiazepine pentru tratamentul simptomelor: convulsii, delirium,
anxietate, HTA, AV crescut, tremor - asociate cu sevrajul la alcool
• oral sau parenteral (iv de preferat)
• lorazepam 2-10 mg
• Sau altele ca de ex: diazepam 5-10 mg la 4-6 ore, apoi mai rar - functie de evolutie

21
41. Sevrajul alcoolic complicat - diagnostic și tratament
Sevrajul alcoolic se poate insoti de delirium= Sevraj complicat cu delirium( delirium tremens)
• Debut brusc, evolutie fluctuenta
• Dovezi clinice (istoric, examinare somatica, neurologica) care leaga simptomele de o
suferinta organica
• Dispozitia: depresie, anxietate, iritabilitate, euforie
• Apatie, perplexitate, agitatie
• Iluzii, halucinatii, idei delirante fragmentare
• Diagnostic diferential cu dementa; se poate suprapune pe dementa
• debut brusc
• durata se suprapune pe cea a cauzei
• frecvent sub o saptamana
• dupa inlaturarea cauzei - remisiune in 2-7 zile
• amnezie partiala a episodului
Tratament: urgent!
• Benzodiazepina la 2-4 h, apoi mai rar
• hidratare eventual perfuzie
• vitamine B: B1, B6
• supraveghere stricta
• dieta hipercalorica, vitamine
• netratat - risc letal

42. Tulburări legate de consumul de amfetamine

Utilizarea recenta
• Tulburari comportamentale, psihologice:
• euforie/tocire afectiva, incordare - hipervigilenta, senzitivitate, anxietate, furie, tulburarea
judecatii
• Tahicardie/bradicardie
• dilatare pupilara
• hTA/HTA
• transpiratii, frisoane
• greata, voma
• scadere in greutate
• agitatie/lentoare psihomotorie
• slabiciune musculara, depresie respiratorie, aritmii
• confuzie, convulsii, coma
Sevrajul: Incetarea consumului
• Dispozitie disforica. Depresia poate fi severa, cu risc suicid!
• fatigabilitate
cosmaruri
• insomnie/hipersomnie
• cresterea apetutului
• retard psihomotor/agitatie

22
43. Tulburări legate de consumul de cocaină
Utilizarea recentă:
● Tulburări de comportament și psihologice: euforie/tocire afectivă, hipervigilență,
senzitivitate, tensiune, furie, tulburări de judecată
● Tahicardie/bradicardie
● Dilatație pupilară
● HTA/hTA
● Transpirații, frisoane
● Greață, vărsături
● Scădere în greutate
● Agitație/retard psihomotor
● Slăbiciune musculară, depresie respiratorie, aritmii
● Confuzie, convulsii, comă
Sevraj:
● Oprirea sau diminuarea consumului
● Disforie, depresie, anhedonie, iritabilitate
● Fatigabilitate
● Coșmaruri
● Tulburări de somn
● Retard/agitație psihomotorie
● Creșterea apetitului

44. Tulburările legate de consumul de canabis

Utilizarea recentă:
● Tulburări comportamentale și psihologice: tulburări de coordonare, euforie, anxietate,
sentimentul de încetinire a timpului (deformează percepția timpului), tulburarea judecății, izolare
● Cunjunctivită, uscăciunea gurii, tahicardie, creșterea apetitului
Utilizare îndelungată: atrofie cerebrală, scade pragul convulsivant, afectează fătul, afectează
reactivitatea imună.
Nu se descrie un sindrom de sevraj.

45. Tulburările legate de consumul de halucinogene

Utilizare recentă:
● Tulburări de comportament și psihologice: anxietate/depresie, idei de referință, ideație
paranoidă, afectarea judecății
● Tulburări de percepție, subiectul fiind într-o stare de hipervigilență: intensificarea
percepțiilor, depersonalizare, derealizare, iluzii, halucinații.
● Midriază
● Tahicardie
● Transpirații
● Tulburări de vedere
● Tremor
● Lipsa de coordonare motorie

23
Nu se descrie un sindrom de sevraj.

46. Tulburările legate de consumul de opioide

Consum recent:
● Tulburări de comportament și psihice: euforie urmată de apatie, disforie, agitație sau
lentoare psihomotorie, alterarea judecății
● Mioză (midriază în supradoză)
● Sedare, comă
● Dizartrie
● Tulburări de atenție și memorie
Supradoză:
● Deces prin stop respirator
● Comă, dispnee, hipotermie, hTA, bradicardie
● Comă+mioză+depresie respiratorie=supradoză de opioizi
● Este o stare de urgență care se trateaza cu naloxonă și supravegherea funcțiilor vitale
Sevraj
● Oprirea sau reducerea consumului sau administrarea unui antagonist după o perioadă de
consum de opioide
● Disforie
● Greață, vărsături
● Dureri musculare
● Lacrimare, rinoree
● Midriază, piloerecție, transpirații
● Diaree
● Febră
● Insomnie

47. Neurolepticele – clasificare și exemple

A. Antipsihotice de primă generație (NL clasice, tipice): Haloperidol, Clorpromazina,
Clopentixol, Molindona, Loxapina, Pimozida
B. Antipsihotice atipice: Clozapina, Olanzapina, Risperidona, Ziprasidona, Quetiapina,
Aripiprazol, Amisupride
C. Antipsihotice depot: Haldol decanoat, Fluanxol depot, Clopixol depot, Rispolept Consta,
Zypadhera, Abilify Maintena, Invega

48. Sindromul neuroleptic malign

Este efect secundar al neurolepticelor clasice și se manifestă prin:
● Rigiditate musculară severă
● Hipertermie (>380C)
● Instabilitate vegetativă
● Modificări la nivelul conștienței
● Diaforeză, paloare, disfagie, tremor, incontinență urinară, agitație psiho-motorie
● Delirium cu progresie spre letargie, stupor, comă

24
● Creșterea CK
Tratament:
● Întreruperea neurolepticului
● Suportul funcțiilor vitale
● Dantrolene, bromocriptină

49. Antidepresivele – clasificare și exemple

a. Antidepresive triciclice: Amitriptilina, Clomipramina, Doxepina, Imipramina,
Trimipramina, Desipramina, Nortriptilina, Protriptilina, Maprotilina, Amoxapina, Mianserina
b. Inhibitori specifici ai recaptării serotoninei: Sertralina, Fluoxetina, Paroxetina,
Citalopram, Escitalopram, Fluvoxamina
c. Inhibitori specifici ai recaptării serotoninei și norepinefrinei: Venlafexina,
Desvenlafaxina, Duloxetina, Milnacipran
d. Inhibitori ai recaptării norepinefrinei și dopaminei: Bupropion
e. Antagoniști ai receptorilor de tip 2 ai serotoninei și inhibitori ai recaptării: Nefazodona,
Trazodona
f. Antagonist specific norepinefrină/serotonină: Mirtazapină
g. Inhibitori specifici ai recaptării norepinefrinei: Reboxetină
h. Agoniști de melatonină: Agomelatină
i. Agoniști parțiali de serotonină și inhibitori ai recaptării: Vilazodona
j. Stimulatori selectivi ai recaptării serotoninei: Tianeptinum
k. Altele: Vortioxetina

50. Anxioliticele – clasificare și exemple

a. Benzodiazepine (Diazepam, Alprazolam, Oxazepam etc.)
b. Buspirona
c. Pregabalina
d. Gabapentina, Tiagabina
e. Antidepresive

51. Autismul infantil – descriere clinică

Descrierea aspectelor clinice ale copilului cu Autism Infantil o vom face urmărind:
A. Particularităţi de comportament:
a. Modalitea de debut şi specificul relaţiilor sociale;
b. Particularităţile de limbaj;
c. Comportamentul motor, marcat de stereotipii şi manierisme;
d. Rezistenţă la schimbare şi repertoriu restrâns al activităţilor;
e. Ataşamentul particular pentru obiecte;
f. Reacţiile acute emoţionale;
g. Particularităţile jocului la copilul autist.
B. Dezvoltarea intelectuală:
a. Dezvoltarea intelectuală generală;
b. Deficite specifice de înţelegere a limbajului.

25
C. Dezvoltarea somatică
D. Trăsături adiţionale

A. Particularităţi de comportament:
a. Modalităţi de debut şi specificul relaţiilor sociale
● în jurul vârstei de 3 ani, părinţii încep să se alarmeze că fiul sau fiica lor pare „a fi
surd(ă)”, că nu răspunde atunci când i se vorbeşte, că nu întoarce capul, că nu pare interesat de ce
se întamplă în jur;
● ca sugar era „foarte cuminte”, se juca singur ore întregi fără să plângă, fără să ceară
companie.
Se evidenţiază astfel, precoce, deficitul în exprimarea afecţiunii în iniţierea interacţiunii sociale:
● copilul se poartă de parcă n-ar vedea intrarea sau ieşirea mamei din cameră;
● are o atitudine indiferentă, detaşată; de fapt nu îşi exprimă dorinţa unui contact
interpersonal chiar cu persoanele cele mai apropiate;
● nu sunt interesaţi de discuţia cu ceilalţi, nu arată preocupare pentru a-şi exprima
sentimentele sau emoţiile, nu-şi exteriorizează dorinţele;
● nu simt nevoia să fie mângâiaţi, lăudaţi;
● nu privesc interlocutorul în ochi, dând impresia că se uită în gol;
● nu plâng dacă se lovesc, par neatenţi la obiectele din jur;
● nu li se poate capta atenţia sau interesul, foarte rar privesc adultul în ochi; pot avea
contact vizual doar pentru foarte putin timp şi pot fi atraşi numai de obiectul care îl preocupă în
mod special;
● nu se joacă cu alţi copii (acest comportament care este repede observat de părinţi îi
îngrijorează obligându-i să se adreseze medicului): copilul autist preferă jocurile solitare
stereotipe, sărace, neelaborate;
● copiii cu TSA nu au această incapacitate profundă de a relaţiona empatic cu propria
mama sau cu alte persoane. Când mama pleacă din camera nu se îngrijorează, poate chiar sa
mimeze „sărutul în fugă”, convenţional, îşi ia rămas bun dar parcă tot „nu o vede”. Alţii pot fi
anxioşi, agitaţi la separarea de mamă, sunt dependenţi de ea, dar tot ca faţă de un obiect, de fapt
în ciuda eforturilor acesteia, nu comunică nici cu ea, deşi unele mame ajung să descifreze nevoile
copilului în acest „amestec particular şi bizar” de exprimare.
Modul de interacţiune al copilului cu TSA a fost divizat in trei grupuri: distant, pasiv şi activ
dar bizar:
● copilul „autist distant” este retras, indiferent, poate exprima un minim de ataşament;
este deranjat de orice gest de apropiere şi afecţiune;
● copilul „autist pasiv” acceptă apropierea, se poate juca cu ceilalţi copii dar într-o
manieră proprie şi doar dacă jocul a fost structurat şi adaptat pentru el;
● copilul „autist activ” are o manieră activă dar bizară de interacţiune, nepotrivită şi
unilaterală.

b. Tulburările particulare de limbaj

Copilul cu TSA prezintă atât o afectare calitativă a comunicarii verbale şi non-verbale cât şi a
jocului (maniera cea mai comună de interacţiune la copii). Această tulburare se poate manifesta
în două moduri: fie limbajul este absent, fie există dar are câteva particularităţi specifice
Autismului;

26
Când limbajul nu a fost achiziţionat (se pare că până la 50% din copiii cu TSA rămân fără
limbaj): copilul pare că nu înţelege ce i se spune sau înţelege dar nu răspunde sau răspunsul este
relativ – rareori utilizează limbajul non verbal, aratând cu degetul obiectul pe care-l doreşte sau
ia mâna mamei pentru a arăta obiectul dorit.
Când limbajul a fost achiziţionat acesta are câteva caracteristici:
● limbajul parcă şi-a pierdut funcţia de comunicare;
● copiii au dificultăţi semantice (de a înţelege sensul cuvintelor sau frazelor);
● au dificultăţi pragmatice (uzul limbajului în context adecvat);
● au dificultăţi de a înţelege unele cuvinte, iar eventuala utilizare a cuvântului nou învăţat
nu se poate face decât în contextul şi cu asocierea în care el a fost învăţat;
● nu poate învăţa cuvinte noi decât bazându-se pe similarităţi perceptuale mai mult decât pe
atribute funcţionale;
● pot avea dificultăţi în a înţelege cuvintele cu mai multe sensuri;
● înţeleg greu verbele „a da” şi „a lua” cât şi utilizarea pronumelui personal la persoana I;
● utilizează pronumele personal la persoana a II-a şi a III-a. Când li se pune o întrebare ei o
repetă, astfel că pronumele este inversat şi ei învaţă aşa pronumele pe care îl vor utiliza numai în
acest fel. Ei vorbesc despre ei înşişi la persoana a II-a sau a III-a (ex: la intrebarea „Vrei apă?”
copilul răspunde „Dă-i băiatului apă” sau „Marina vrea apă”);
● copiii cu TSA repetă uneori cuvintele imediat ce le aud sau după un interval de timp:
„ecolalie imediată” sau „ecolalie întârziată”;
● există, de asemenea, o prozodie, o melodicitate particulară, adică intonaţia cu care sunt
pronunţate cuvintele este deosebită, ei răspund la întrebări menţinând caracteristicile interogaţiei.
Nu-şi pot exprima emoţiile prin tonul vocii. Vorbirea are o notă de pedanterie accentuată;
● pot folosi aprecieri sau un limbaj qvasimetaforic sau idiosincrazic (ex: un ursulet de pluş
care nu-i plăcea de fapt şi cu care nu se juca era denumit „animalul împăiat”);
● copiii cu TSA au o mare dificultate de a purta o conversaţie pentru că nu ştiu cum să
schimbe un subiect sau cum să menţină conversaţia. Ei nu-şi privesc interlocutorul în ochi, nu
pot anticipa sensul conversaţiei – de fapt nu sunt interesaţi să o facă. Răspund numai la întrebări
sau pot repeta la nesfârşit întrebările în „bandă de magnetofon” - într-un joc parcă numai de ei
ştiut;
● comunicarea non verbală este de asemenea afectată, ei nu folosesc gesturile pentru a
comunica - doar dacă au fost învăţaţi pot mişca mâna sub formă de „la revedere”- altfel nu ştiu să
facă nici un gest.
c. Comportamentul motor, marcat de stereotipii şi manierisme
● cei mai mulţi copii cu TSA prezintă frecvent mişcări stereotipe precum „fâlfâitul
mâinilor”, „ţopăit”, „mers pe vârfuri”, „legănat”. Cei mai mulţi dintre ei au un grad crescut de
hiperactivitate motorie;
● copilul cu TSA poate avea gesturi, atitudini, mişcări faciale sau posturi stereotipe pe care
le poate menţine un timp îndelungat;
● examinează obiectele străine mirosindu-le sau atingându-le cu limba, pipăindu-le
structura, ascultând zgomotul pe care-l fac, pare uneori fascinat de ceea ce descoperă;
● poate repeta în mod stereotip diferite sunete fară valoare de comunicare, sunete pe care le
poate înlocui cu altele după câtva timp.
d. Rezistenţă la schimbare şi repertoriu restrâns de interese
Legat de această permanetizare a comportamentului este şi rezistenţa la schimbare.

27
● orice modificare în mediul lor şi în stereotipul lor de viaţă poate declanşa o stare
emoţională accentuată, cu ţipete şi agitaţie bizară;
● insistă să mănânce din aceeaşi farfurie sau să fie îmbrăcat cu aceleaşi hăinuţe (o mamă
povestea ce greu i-a fost să-i înlocuiască şosetele care se uzaseră sau rochiţa care se rupsese
deja). Refuză să se îmbrace cu orice altă haină. Aşteaptă să fie spălată şi uscată „rochiţa ei”;
● uneori mâncarea trebuie preparată în acelaşi mod şi aşezată pe masă întotdeauna la fel;
● copilul insistă să fie respectat acelaşi drum spre magazin (ex: când mama a ales alt drum
pe care nu se află o reclamă pe care el o prefera şi în faţa căreia se oprea de fiecare dată, copilul a
avut o stare de agitaţie bizară şi nu s-a putut linişti decât după ce au refăcut drumul în maniera lui
stereotipă preferată);
● modificarea aranjamentului mobilei în camera copilului, schimbarea perdelelor sau a
culorii aşternutului poate declanşa, la fel, reacţii catastrofice.
e. Ataşamentul particular pentru obiecte
● spre deosebire de copiii cu dezvoltare tipică, copilul cu TSA preferă să „se joace” cu
obiecte, nu cu jucării;
● dezvoltă uneori un ataşament bizar faţă de un ciob, o cheie, o sfoară, o cutiuţă, o bucată
de material (ex: o pacientă se ataşase de un mosor de aţă pe care într-o zi l-a rătăcit şi tot
personalul s-a grăbit să-l caute pentru că fetiţa nu se mai putea calma);
● alteori prezintă aceeaşi bizară atitudine, stereotipă, faţă de „sunetul apei care curge”, faţă
de „foşnetul hârtiei”, pot învârti sau atinge la nesfârşit un obiect numai pentru sunetul pe care-l
produce (un băieţel prefera să tragă apa la baie si asculta zgomotul, ore în şir);
● orice încercare de a-i despărţi de obiectul preferat, de a-i îndepartă de sursa de zgomot
care le place, declanşează reacţii intense, de nepotolit.
f. Reacţiile acute emoţionale
Am prezentat deja condiţiile în care ele se declanşează. Orice modificare în stereotip şi ritual
duce la anxietate şi agitaţie extremă. Se pot trage de păr, se pot lovi în piept, îşi pot muşca
degetul, se pot lovi peste faţă până se învineţesc. Parcă nu simt durerea, nici a lor dar nici a
altora.
g. Particularităţile jocului la copilul cu TSA
● jocul este stereotip şi repetitiv, nu este elaborat, creativ;
● în loc să creeze, să imagineze, copilul cu TSA mimează repetitiv atitudini sau gesturi;
● copilul cu TSA are un deficit în activitatea imaginativă la diferite niveluri ale
simbolismului;
● natura simbolică a jucăriilor le este străină, nu o pot înţelege;
● este afectată şi abilitatea de a substitui un obiect cu altul în „jocul simbolic”, „jocuri cu
roluri”. De alfel, nici nu participă şi nici nu înţeleg astfel de jocuri;
● copilul cu TSA se joacă cu propriile lui stereotipii, el se distrează răsucind obiectele,
învârtindu-le sau privind obiecte care se mişcă repetitiv (ex: privesc îndelung maşini rotative,
evantaie).
B. Dezvoltarea intelectuală
a. Dezvoltarea intelectuală generală
Contrar opiniei lui Leo Kanner, copiii cu TSA sunt într-un procent de 75-80% cu deficit
cognitiv. Aproximativ 70 % din ei au un QI non verbal sub 70 iar 50% sub 50. Numai 5% au un
QI peste 100.
b. Deficite specifice de înţelegere a limbajului

28
Copiii cu TSA au un pattern distinct la testele de inteligenţă, datorat dificultăţilor de secvenţiere
verbală şi abstractizare. Gândirea simbolică nu este dezvoltată, de aceea nu pot înţelege ce simt
şi cum gândesc ceilalţi.
Au fost elaborate teorii cognitive ale Autismului în urma observării comportamentului lor la
testele de inteligenţă:
1. se consideră a fi absent „motorul central al coerenţei”, ceea ce duce la fragmentarea vorbirii şi
detaşarea de ea;
2. o altă ipoteză ar fi aceea că un copil cu TSA este incapabil de a atribui „statusuri mintale”
celorlalţi (copilul cu dezvoltare tipică poate anticipa comportamentul celuilalt, inteferând cu
gândurile, credinţele şi sentimentele lui). Copilul cu TSA nu are dezvoltată această abilitate;
3. copiii cu TSA au o lipsă de empatie şi intuiţie socială care le explică comportamentul.
O altă particularitate a inteligenţei copiilor cu TSA este existenţa, la unii dintre ei, a unei
memorii de fixare excelentă (de exemplu pot memora cifre, date, pot reproduce melodii auzite
cândva, îşi pot aminti fapte şi gesturi, amănunte pe care ceilalţi le-au uitat deja). Au fost
denumiţi „idioţi savanţi” dar nu toţi cu astfel de manifestări sunt autişti.
Există, de asemenea, probleme de organizare a informaţiei şi în a trece de la o idee la alta sau de
la o acţiune la alta.
C. Dezvoltarea somatică
Majoritatea copiilor cu TSA sunt dezvoltaţi armonios, eutrofici, fără anomalii fizice. Totuşi, 15%
dintre copiii cu TSA dezvoltă Epilepsie în copilărie sau la adolescenţă, forma parţială. Crizele nu
sunt severe şi răspund la anticonvulsivante.
Copiii cu TSA cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani sunt mai scunzi decât cei normali având aceeaşi
vârstă.
Pot prezenta, uneori, tulburări ale somnului precum inversarea ritmului somn/veghe.
Pot prezenta aversiune faţă de unele alimente şi pot avea un pattern alimentar foarte dificil de
satisfăcut.
Unii copii cu TSA pot prezenta răspunsuri anormale la stimuli senzoriali:
● hipersensibilitate la sunete: se pot speria la sunete obişnuite precum soneria telefonului,
lătratul câinilor, sirena poliţiei;
● hipersensibilitate la lumină: nu pot suporta o lumină mai puternică, deşi sunt fascinaţi de
ea;
● pot fi sensibili la atingere: nu suportă anumite texturi (lână sau haine cu etichete – o
pacientă nu suporta nici un fel de haine stătea toată ziua dezbracată, doar seara la culcare accepta
cearceaful); unii dintre ei paradoxal pot deveni cooperanţi şi chiar să dorească atingerea (o fetiţă
începea să zâmbească sau chiar să râdă când era gâdilată, având, astfel, o schiţă de interacţiune).
D. Trăsături adiţionale
Adesea la copilul cu TSA întâlnim:
● Întârziere mintală la 75% din copii;
● Frumuseţe neobişnuită, arată mai tineri decât sunt, cu privire „autistic-look” fiind descrişi
de Kanner ca „beatific serenity”;
● Bizar;
● Dificultăţi de a scrie de mână;
● Insenzitivitate la durere, indiferenţă la rece;
● Probleme cu percepţia adâncimilor sau alte deficite vizuale – în relaţie cu mişcarea
obiectelor sau situaţii noi;

29
● Senzitivitate nefirească la mirosuri, sunete sau alte simţuri, percepţii – uneori cu senzaţia
de „depăşit senzorial”;
● Alergic sau fobic cu reacţii la alimente specifice, mirosuri sau percepţii senzoriale, cu
preferinţe sau refuzul anumitor alimente;
● Tulburări de micţiune (enurezis);
● Tulburări de somn;
● Epilepsie la 25-35% din cazuri;
● Intoleranţă la anumite ţesături ale hainelor;
● Anxietate cronică, reacţii de frică şi teamă excesivă;
● Reacţii de panică la atingere sau la îmbrăţişat;
● Nu-i place să fie asezat în spaţii mici sau închise sau în colţuri;
● Fascinaţie pentru obiecte care se rotesc;
● Îi plac jucăriile cu mecanisme, maşinile.

52. Tulburare Asperger – descriere clinică

Evaluarea implică o bună anamneză, care are la bază istoricul de dezvoltare a copilului în toate
ariile: aspectul social, comunicare, comportament şi afectivitate. Examinarea fizică de obicei nu
arată nimic patologic; aceşti copii sunt ca şi cei cu Autism infantil : eutrofici, armonioşi, cu
aspect plăcut.
Existenţa unor grade diferite de dezvoltare a limbajului, cât şi a dezvoltării cognitive a impus
termenul de „Sindrom Asperger”, care este rezervat copiilor diagnosticaţi cu Autism dar la care
limbajul este suficient de bine dezvoltat.
ICD 10 continuă să folosească termenul de Sindrom Asperger iar DSM IV – TR consideră deja
Tulburarea Asperger.
Diagnosticul Tulburare Asperger necesită demonstrarea afectării calitative a interacţiunii sociale
şi existenţa comportamentului restrictiv, repetitiv, cu stereotipii şi incapacitatea de a rezona
afectiv şi de a avea trăiri empatice - toate aceste modificări apărând la copiii fără afectare
cognitivă şi de limbaj.
Putem spune că, acest copil, care nu este un „autist vera” are totuşi dificultăţi în relaţionarea
socială, are un limbaj bine dezvoltat dar care eşuează în adaptarea la contextul social.
Limbajul lor este corect gramatical, are o intonaţie particulară şi o prozodie bizară, este marcat
de preţiozitate şi pedanterie; deşi încearcă să fie comunicativi şi sociabili ei nu reuşesc să fie
acceptaţi de cei de o vârstă. QI-ul verbal este net superior QI-ului de performanţă. Aceşti copii
sunt neîndemanatici, stângaci, nepricepuţi, fără abilităţi sportive, dar pot avea interese şi
performanţe într-un anumit domeniu. Pot memora date, cifre, nume proprii cu o mare uşurinţă
dar numai dacă se încadrează în sfera lor de interes (astronomie, chimie, muzică etc). Pot desena
cu mare uşurinţă şi talent personaje din „desene animate” sau pot reda schema imaginară a unei
„maşini hidraulice” pe care vor să o inventeze. Totul este marcat totuşi de bizar şi stereotipie.
Uneori dialoghează cu personaje imaginare, cărora le dau nume proprii ciudate, pot folosi
neologisme dar pot şi „inventa neologisme” în aceste jocuri imaginative, bogate, interesante
chiar, dar de care nu se pot bucura decât ei singuri (ex. un băieţel care dialoga cu Manatinu si
Manatina - personaje pe care numai el le vedea şi cărora el le dăduse aceste nume).
Mare parte din clinicieni găsesc utilă distincţia dintre Sindromul Asperger şi Autismul infantil
(205, 1160).

30
În cazul formelor uşoare de Tulburare Asperger se preferă totuşi a se evita acest diagnostic; în
timp, aceşti copii pot deveni indivizi adulţi cu unele trăsături de personalitate particulare (de tip
schizoid, schizotipal). Formele mai severe de Tulburare Asperger nediagnosticate în copilărie pot
fi diagnosticate în perioada adultă ca Tulburare de personalitate schizoidă sau schizotipală (636).

53. ADHD – caracteristici clinice

Evaluarea unui copil cu hiperactivitate necesită:
● interviul clinic cu părinţii;
● observaţiile profesorilor sau învăţătorilor;
● observaţia clinică directă;
● evaluare psihologică;
● probe de laborator.
Interviul clinic este prima etapă a diagnosticului obţinându-se astfel preţioase informaţii despre
istoricul de boală, antecedentele fiziologice şi patologice, dezvoltarea psihomotorie, condiţiile de
viaţă ale copilului şi caracteristicile familiei.
Există în prezent o multitudine de instrumente de evaluare: scale standardizate, chestionare,
interviuri clinice structurate care pot fi aplicate atât părinţilor cât şi educatorilor sau profesorilor,
astfel se obţin informaţii valoroase, atât pentru cercetători cât şi pentru clinicieni. Cele mai
utilizate şi valoroase instrumente sunt:
● ADHD Rating Scale;
● Child Behavior Checklist - pentru părinţi;
● Teacher Report Form of the Child Behavior Checklist;
● Scalele Connor's pentru părinţi şi învăţători;
● The Child Attention Profile (93).
Datele obţinute din aplicarea acestor chestionare sunt completate cu observarea directă a
comportamentului copilului în sala de joacă, singur şi, ulterior, în interacţiune cu alţi copii
mai ales pentru a face si diagnosticul diferenţial cu TSA atât de frecventă in ultimii ani .
Evaluarea medicală: implică examenul somatic şi neurologic pentru identificarea eventualelor
boli asociate şi a tulburărilor de coordonare frecvente la copiii cu suferinţă neonatală.
Evaluarea psihologică: cu teste psihometrice, ne precizează nivelul dezvoltării cognitive (QI).
Nu există teste pentru identificarea ADHD ci doar pentru stabilirea gradului de severitate al
deficitelor; testele pentru atenţie şi vigilenţă nu sunt foarte utile datorită specificităţii foarte
scăzute; totuşi ele au valoare în cercetare.
Teste paraclinice cu valoare patognomonică în ADHD nu există: EEG-ul, CT-ul nu au
caracteristici distinctive pentru ADHD, ele ajută doar la diagnosticul diferenţial, la fel ca şi
screeningul hematologic, urinar şi parazitar, care ne pot ajuta în a evidenţia o tulburare somatică,
organică în care hiperactivitatea este doar simptom.
În urma acestor evaluări şi observaţii se poate nota profilul clinic psihiatric al copilului cu
ADHD astfel: copilul hiperkinetic, cu deficit de atenţie este un copil la care familia sau
educatorii au observat încă de la 3-6 ani: „agitaţie continuă”, „o fire neobosită care toată ziua ar
ţopăi”, „dă din mâini şi din picioare când stă pe scaun”, „copil neascultător, neatent, care trece
rapid de la o activitate la alta”, „care pare a nu te asculta când vorbeşti”, „copil care nu are stare”,
„copil care vorbeşte uneori într-una, care întrerupe adultul dorind să-i fie satisfăcute imediat
cerinţele”, „copil nerabdător, care nu poate să-şi aştepte rândul la joacă, care întrerupe şi
deranjează jocul celorlalţi copii”.

31
Am caracterizat comportamentul hiperactiv/impulsiv şi lipsa de atenţie folosind exprimări uzuale
ale părinţilor sau profesorilor şi care se regăsesc în chestionarele şi interviurile uzuale.
Copilul hiperkinetic poate prezenta asociat sau nu:
● la vârste mici poate avea un deficit de atenţie aşa de accentuat incât pare „a fi autistic-like
„sau într-adevăr să prezinte asociat TSA;
● Tulburări de limbaj, de învăţare şi/sau Întârziere mintală;
● Epilepsie şi/sau tulburări neurologice minore.
Uneori anamneza poate arăta că hiperkinezia observată la 3-5 ani s-a agravat şi s-a complicat
prin asocierea treptată a comportamentului opoziţionist/sfidător, a refuzului şcolar, a actelor
delictuale: furt, minciună, comportament agresiv, consum de alcool şi droguri.
Copilul cu ADHD poate avea asociat uneori şi tulburări anxioase, frici, tulburări de somn
sau apetit. Neliniştea motorie este adesea dublată de teamă, de întrebări anxioase repetate; nu
are stare, se agită neliniştit aşteptând evenimentul pe care-l consideră neplăcut, deşi mama
încearcă să-l liniştească. Hiperkinezia şi lipsa de atenţie se accentuează în condiţii de stres
emoţional; anxietatea anticipatorie este adesea dublată de hiperkinezie.

54. Tulburarea de conduită – descriere clinică

Simptomele şi caracteristicile clinice ale tulburării de conduită diferă în funcţie de autori;
Graham în 1999 preferă următoarea prezentare:

I. Pentru copilul mare (7-14 ani)

Simptomele principale ale Tulburării de conduită sunt furtul, minciuna, agresivitatea, fugile şi
vagabondajul, instabilitatea psihomotorie. Numai primele sunt considerate, conform noilor
definiţii, acte antisociale prin faptul că încalcă şi nu respectă normele şi regulile sociale.
Când este vorba de Tulburările de conduită, limita între normal şi patologic este greu de
stabilit şi de aceea prezentăm câteva aspecte ale acestor manifestări; am considerat necesar să
asociem şi câteva particularităţi ale noţiunilor de permis şi nepermis, aşa cum le descrie Wolff, în
1996.
a) Comportamentul agresiv se caracterizează prin:
● Atacuri fizice asupra altor copii, mai rar asupra părinţilor;
● Atacurile verbale, „înjurăturile sau poreclele” sunt frecvente;
● Precipitarea comportamentului apare cel mai des ca răspuns la pedeapsa pe care o
primeşte de la părinţi sau loviturile de la alţi copii;
● La această vârstă deliberarea şi premeditarea agresiunii este destul de rară;
● Adesea au acte de agresivitate faţă de animale.
b) Furtul la această vârstă (7-14 ani) este deja un act deliberat.
● Înainte de 5-6 ani conceptul de „proprietate personală” este destul de puţin dezvoltat, de
aceea „a lua” de la altcineva, de obicei de la alt copil, nu este considerat furt;
● După această vârstă, furtul începe să devină posibil pentru că, copiii încep să înţeleagă ce
este permis şi ce nu;
● În jur de 7 - 8 ani pot fi implicaţi în acţiuni de furt, singuri sau în grup;
● Furtul devine un simptom al TC dacă se repetă, în ciuda aflării şi pedepsirii lui de către
părinţi;

32
● La copiii mici furtul apare mai mult ca o formă de a i se îndeplini o dorinţă, la cei mai
mari deja apare „pe furiş” ca un comportament de „auto-depăşire” şi este parţial sau total
conştientizat sensul de nepermis;
● Furtul este adesea urmat de minciună; acoperirea furtului este prima minciună care începe
să apară. Furtul urmat de minciună se permanentizează, dacă părinţii şi profesorii devin
permisivi. Cea mai bună variantă pare aceea în care i se dă copilului o şansă să recunoască furtul,
în loc să se minimalizeze seriozitatea gestului;
● Furtul „este un act care arată o însuşire cu intenţie frauduloasă a unui bun străin” (779).
Pentru copiii de 5-6 ani, noţiuni cum ar fi aceea de „proprietate” sau de „nepermis” nu sunt încă
bine delimitate.
După mecanismele lor, Acad. Prof. Dr. Şt. Milea descria în 1988:
● furtul cu intenţie;
● furtul din necesitate;
● furtul ca reacţie de compensare sau supracompensare, ivit din dorinţa de a afirma sau a
câştiga prestigiul faţă de grup;
● furtul ca reflectare a ostilităţii; de răzbunare;
● furtul ca modalitate de asigurare a unei existenţe parazite.
Caracterul patologic este dat de contextul general al trăsăturilor de personalitate ale copilului
şi eventuala prezenţă a altor urme de suferinţă sau boală psihică.
c) Minciuna poate lua la început forma unor fantezii, fără motive rezonabile:
● La această vârstă copiii pot inventa uneori poveşti, în care cred doar ei sau le vor spune
unor prieteni pentru un beneficiu minor; uneori îşi pot inventa un alt nume sau chiar un „set
familial”, total diferit faţă de cel existent, doar pentru a stârni interesul celor de-o vârstă;
● Copiii care se angajează în astfel de producţii fantastice se pare că sunt deprimaţi
afectiv sau au inabilităţi în a-şi face prieteni.
Acad. Prof. Dr. Şt. Milea defineşte astfel minciuna şi particularităţile ei la copil: „minciuna
este un neadevăr afirmat conştient sau intenţionat”. Ca urmare, nu orice denaturare a adevărului
reprezintă o minciună.
În mica copilărie afirmaţia eronată este constant întâlnită, copilul utilizează ficţiunea într-o
manieră de joc şi fără a-i acorda statutul unei convingeri ferme, descoperă într-o zi că adultul îl
crede ... „denaturarea faptelor nu are semnificaţia unui lucru nepermis decât dacă este
descoperită”.
Abia spre 6 -7 ani minciuna are semnificaţia pe care în general i-o atribuie adultul. Între 7-14 ani,
minciuna apare cel mai frecvent într-un context legat de performanţele şcolare, care sunt
„ascunse de părinţi”, devine act delictual dacă se însoţeşte şi de alte manifestări.
d) Comportament exploziv iritant - uneori conduita antisocială la copil poate lua forma unor
activităţi explozive/disruptive care nu includ neapărat agresivitate fizică sau verbală. Între 7-14
ani, unii copii deranjează orele de clasă prin obrăznicie, prin mişcări continui în bancă, trântitul
şi aruncatul lucrurilor; prin toate acestea irită şi-i sfidează pe ceilalţi copii şi pe profesori.
„Chiulul” nu este caracteristic acestei perioade deşi poate apărea şi înainte de pubertate.
e) Piromania este un termen care poate nu se potriveşte copilului care descoperă focul şi se
simte atras de el; treptat, descoperă „cum se face focul” şi pe ascuns exersează acest joc. „A da
foc” poate deveni un act antisocial dar apare rareori la această vârstă. Când apare, este o
activitate de grup de cele mai multe ori.
Rareori la această vârstă copilul „dă foc” intenţionat şi atunci gestul are o gravitate extremă,
este un semn de afectare serioasă dar de obicei copilul prezintă şi alte tulburări.

33
f) La această vârstă poate începe însă uneori folosirea drogurilor, în special abuzul de solvenţi.

II. La adolescenţi comportamentul agresiv se caracterizează prin:

a) Agresivitatea fizică: nu este foarte frecventă, dar când apare este deosebit de gravă, iar
urmările sunt serioase.
Luptele „între bandele de adolescenţi” în marile oraşe reprezintă situaţiile frecvente de
agresivitate fizică. Unii pot avea totuşi un serios comportament agresiv manifestat acasă sau la
şcoală. Uneori, frustraţi, ei se pot lansa într-o „furie oarbă” lovind fără milă. Un astfel de episod
de „discontrol” (496) trebuie diferenţiat de un atac epileptic.
Acad. Prof. Dr. Şt. Milea defineşte în 1988 agresivitatea şi particularităţile ei la copil ca fiind
„un fenomen complex, care face parte din comportamentul normal al individului”. La
copil, ea va permite acestuia să se afirme, opunându-se voinţei celorlalţi şi să se definească pe
sine, să se apere şi să impună.
Mai ales băieţii manifestă predilecţie pentru jocurile de competiţie, confruntare, luptă sau de-a
dreptul distructive sau războinice. În acest fel, jucăriile preferate devin sabie, pistol, arc, praştie
etc.
Caracterul anormal este oferit de scăderea evidentă şi constantă a pragului la frustrare,
irascibilitatea constant exagerată, răspunsurile prompt şi violent agresive, nevoia permanentă de
răzbunare şi incapacitatea de a uita şi ierta, care-l face pe copil indezirabil în grup şi-l împiedică
să stabilească relaţii prieteneşti calde şi statornice cu ceilalţi.
Agresivitatea la copil poate îmbrăca forme variate, de la:
● opoziţie, încăpăţânare absurdă, obrăznicie;
● remarci rău voitoare, calomnii, ameninţări;
● manifestări coleroase;
● până la violenţe extrem de grave: „crize coleroase”.
Criza coleroasă „se desfăşoară într-o stare de furie oarbă, în care critica actelor, acţiunilor şi
consecinţelor lor este absentă iar conştienţa, într-o anumită măsură, diminuată” (779):
● se consumă repede, par a fi acte de „scurt-circuit”;
● sunt urmate uneori de o stare de disconfort;
● alteori de „amnezie lacunară”;
● uneori copilul regretă acest comportament şi-şi cere scuze, se miră de ce s-a întâmplat;
● alteori este plin de ostilitate, cu lipsa sentimentelor de vinovăţie şi regretul actelor
comise.
b) La adolescenţă, furtul şi violarea proprietăţilor reprezintă forme comune de acte antisociale,
iar când se ajunge „în faţa curţii”, de obicei aceste acte au fost deja efectuate.
Furtul poate avea forma lui „a lua o bicicletă şi a se plimba cu ea” sau vandalismul, care este
formă de violare şi distrugere a proprietăţii publice; astfel de gesturi sunt de obicei efectuate în
grup.
c) Absenţa de la şcoală - „chiulul” devine o formă frecventă de comportament la adolescenţii
din ultimii ani de liceu – mare parte dintre ei îşi petrec ziua în afara şcolii, în grup.
d) Activitatea antisocială la adolescenţi poate lua şi alte forme precum: consumul de droguri,
ofense sexuale, violuri, abuz sexual asupra altora mai mici. Fetele şi unii dintre băieţii care sunt
implicaţi în prostituţie, precum şi alţi adolescenţi cu promiscuitate sexuală, pot fi priviţi ca
fiind implicaţi în acte antisociale.
Probleme asociate. Mulţi dintre adolescenţi pot prezenta şi tulburări emoţionale; ei pot fi
tensionaţi, nemulţumiţi, exprimând depresie şi anxietate.

34
Ca adulţi, uneori, au tendinţa de a se dezvolta ca un „tip nevrotic”, cu reacţii isterice. Unii dintre
ei sunt nefericiţi şi au tentative de suicid.
Prezenţa Tulburării depresive comorbide şi a ADHD este frecventă, în timp ce tulburările
anxioase apar mai rar.

35
36