Tema 2 - Psihopatologia generală.

11. Tulburările de percepție. Clasificare. Simptomele de bază

Percepția este o funcție psihică complexă, de reflectare a obiectelor și fenomenelor în
totalitatea lor, în momentul acțiunii lor nemijlocite asupra receptorilor. Funcția perceptivă
presupune o integrare între mai multe elemente: ale receptorilor periferici, ale structurilor
nervoase centrale, învățarea recunoașterii și, în final, identificarea obiectelor având un nume, o
funcție, definite ca sunete, mirosuri, gusturi, etc., sinteza informației, toate permițând perceperea
integră a unui obiect. (vederea, auzul, mirosul, tactilitatea, gustul)
Tulburări cantitative:
 Hiperesteziile – creșterea în intensitate a percepțiilor, caracterizată prin faptul că
bolnavul percepe excitațiile externe mult mai viu, mai intens decât în mod obișnuit
 Hipoesteziile – scăderea capacității perceptive, o decolorare, o atonie a percepțiilor
 Anesteziile – pierderea capacității perceptive
Calitative:
 Agnoziile - absența capacității de integrare a elementelor senzoriale într-un complex
corespunzător obiectului, fenomenului. Ele se manifestă prin incapacitatea subiectului
uman de a recunoaște imagini sau persoane după calitățile lor senzoriale. Vizuale
(perceptive și simbolice); Auditive; Tactile; a schemei corporale; Anozognozia; Membrul
fantomă; sindromul Pick.
 Iluzia - stimulii obiectului perceput sunt combinați cu o imagine mintală, rezultând într-o
percepție falsă (de exemplu, pareidoliile sau imaginile eidetice). Pot fi: vizuale, auditive,
gustative și olfactive, tactile (cenestetice).
 Dereglări de sinteză senzorială:
o Metamorfopsii: micropsii, macropsii, poropsii (obiecte mai apropiate sau mai
îndepărtate), displatopsii (bidimensional în loc de tridimensional) etc.
o Cenestopatii - senzații corporale extrem de neplăcute, chinuitoare (de răsucire,
scurgere dintr-o cavitate a corpului în alta (din cutia toracică în abdomen sau
invers), sfredelire, arsură, durere, furnicătură, înțepătură, etc.) adeseori difuze,
polimorfe, care se pot modifica de la o zi la alta; neclare însuși pacientului care
întâmpină dificultăți când încearcă să le caracterizeze; adeseori pot avea caracter
“făcut”, “impus” de cineva (de persecutori sau de o forță din exterior). În:
tulburări somatoforme, neurastenie, sindromul hipondriac, depresie, tulburări de
anxietate, schizofrenie.
o Derealizarea - senzație de realitate schimbată sau ireală („amorțită”,
“înțepenită”). În episoadele de derealizare nu sunt alterări de percepție la nivel
senzorial, dar lumea exterioară este resimțită ca fiind străină și bizară, de parcă
ceva s-a schimbat în exterior. În:schizofrenia, atacuri de panică, tulburări
disociative, intoxicații induse de substanțe psihoactive
o Depersonalizarea - o senzație de modificare a sinelui, a anumitor părți,
particularități ale propriei persoane, asociate adeseori cu senzația de modificare a
mediului înconjurător. În depersonalizare subiectul se percepe pe sine ca pe o
persoană străină, schimbată (privindu-se pe sine de la distanță, dintr-o parte). În
depresie severă, schizofrenie etc.
Percepții false:
Halucinații – pacientul percepe ceea ce nu există în realitate. Există halucinații psiho-senzoriale
sau “adevărate” (acestea sunt proiectate în exterior, de exemplu, pacientul aude sunete din spațiu
(din dreapta, din stânga, de sus, de jos) și halucinații psihice sau pseudohalucinații, sunt proiecție
în interiorul corpului pacientului. De exemplu, aude voci în interiorul craniului, în interiorul
abdomenului, cutiei toracice. Pot fi vizuale, auditive, tactile, interoceptive, proprioceptive,
plurisenzoriale.
12. Principalele sindroame ce se referă la semiologia percepției
- Sd. Halucinator (halucinoza)
- Sd. Halucinator-paranoid
- Sd. Cenestopatic
- Sd. Dismorfofobic (tip nevrotic)
- Sd. Dismorfomanic (tip psihotic)
- Sd. de Dereglare a schemei corporale
- Sd. de Derealizare
- Sd. de Depersonalizare
- Sd. de Derealizare-depersonalizare

13. Tulburările de gândire. Clasificare. Simptomele de bază

Tulburări cantitative:
 Gândirea accelerată până la fuga de idei, care constă într-o derulare rapidă a cursului
gândirii, specifică stărilor de excitație emoțional-afectivă (hipomanie, manie), la care se
adaugă asociațiile automate și o dispersare a atenției (+logoree). În TAB, schizofrenie.
 Mentismul – izbucnire bruscă a unei multitudini de idei și/sau reprezentări neordinare,
amestecate, străine de preocupările de moment ale subiectului, pe care acesta le resimte
penibil, dar nu le poate înlătura și pe care nu le transpune în limbaj;
 Gândirea vagă – exprimare neclară, tangențială la subiect care nu este exprimat direct, ci
este doar sugerat, se întâlnește în schizofrenie
 Slăbirea asociațiilor (gândirea “întreruptă”) – considerată un criteriu de diagnostic
pentru schizofrenie, se manifestă prin lipsa legăturii logice dintre ideile expuse care, în
anumite cazuri, conduce la incoerența ideo-verbală.
 Lentoarea și inhibiția gândirii și vorbirii este diminuarea producției ideilor, precum și
capacitatea de asociere a acestora. Lentoarea ideativă se poate finaliza cu inhibiția
procesului ideativ sau barajul gândirii-„shperrung”, care constă în oprirea bruscă a
desfășurării cursului gândirii. Se întâlnește în depresiile severe, la pacienții cu epilepsie;
 Gândirea ineficientă (circumstanțială) – cursul gândirii e neordonat, încurcat, se învârte
în cercuri fără sens (adeseori se împotmolește în detalii, nu poate delimita principalul de
secundar).
 Neologisme – cuvinte, expresii, limbaje, care sunt înțelese doar de persoana care le
elaborează. În parafrenia din schizofrenie.
  Salată de cuvinte (gândirea incoerentă)– combinația ilogică și incoerentă a cuvintelor.
Poate fi prezentă în stările de conștiință confuză de tip amențial;
 Perseverația gândirii – tendința patologică de a repeta un cuvânt sau o frază cu caracter
stereotip, înlocuind răspunsul corect la întrebarea adresată, este o intoxicație prin cuvânt
a persoanei. Poate fi prezentă în stările de ebrietate, în demențe;
 Ecolalia – repetarea cuvintelor interlocutorului. Mai frecvent asociată cu tulburările
catatonice;
 Gândirea și vorbirea supraelaborată (manieristă) este caracterizată prin lărgirea
conceptelor semantice, care duce la pierderea înțelesului discursului. În schizofrenie.
Tulburări ale gândirii în contextul pierderii autocontrolului asupra intimității psihice (oricare
dintre următoarele poate fi întâlnit în schizofrenie):
 “Răspândirea” gândirii – persoana consideră că gândurile sale se răspândesc în jur și
astfel pot fi accesibile altor persoane.
 „Cunoașterea” gândurilor – pacientul are impresia că alte persoane îi cunosc gândurile
sau i le citesc de la distanță, cunosc toate intențiile, opiniile sau proiectele proprii.
 „Furtul” gândirii – pacientul consideră că alții i-au preluat propriile gânduri.
 „Retragerea” gândirii – individul are impresia că are mai puține gânduri din contul
retragerii acestora de către alte persoane, rămânând un „gol mintal”.
 “Sonorizarea” gândirii – subiectul își aude propriile gânduri (adeseori fiind localizate în
interiorul craniului).
 ”Controlul” gândirii – persoana consideră că cineva din exterior îi controlează
desfășurarea și conținutul gândurilor.
 ”Dirijarea” gândurilor – pacientul consideră că cineva din exterior dirijează cu gândurile
sale.
 ”Inserția” gândurilor – pacientul este convins că cineva din exterior i-a introdus gânduri
străine
Tulburări calitative:
 Ideile obsesive sunt idei care domină conștiința subiectului, sunt repetitive și persistente,
percepute ca anormale de către subiect, care este deranjat de prezența lor, încercând să le
îndepărteze, dar nu reușește. Sunt prezente la pacienții cu fobii, tulburări obsesive,
tulburări de personalitate, în perioadele de surmenaj psihic;
 Ideile dominante – idei care se detașează din contextul celorlalte idei, impunându-se
întrun moment dat gândirii și sunt legate de anumite particularități ale personalității
subiectului de care se leagă însăși hipervalorizarea lor, fie că subiectul este sau nu
conștient de aceasta. Adeseori prezente la pacienții cu tulburări de personalitate, în
premorbidul schizofreniei;
 Ideile prevalente sunt idei care se impun conștiinței, deși sunt iraționale și au intensitate
predelirantă. Ideea prevalentă este prioritară în psihismul subiectului, deși stimulul care a
provocat-o a dispărut. Pot fi prezente în tulburările de personalitate;
 Idei delirante sunt convingeri false, care nu pot fi testate și demonstrate în realitate,
asupra cărora subiectul nu are atitudine critică și care nu pot fi contra argumentate verbal.
Împreună cu halucinațiile conduc la perceperea și interpretarea distorsionată a realității.
14. Sindroamele de bază în care se încadrează ideile delirante
 Sindromul paranoial – este o structură psihopatologică care include un delir sistematizat,
de regulă monotematic, care evoluează pe fundalul unei stări emoționale intense (în
funcție de conținutul fabulei delirante, pacientul poate fi anxios, depresiv, exaltat). Ca și
conținut, ideile delirante pot fi: de gelozie, referință, hipocondriace; de grandoare, de
bogăție, de genialitate, etc. conținutul fabulei delirante și fundalul afectiv modifică în
sens patologic comportamentul pacientului.
 Sindromul paranoid – constă dintr-un delir sistematizat (mai puțin sistematizat,
comparativ cu sindromul paranoial), de regulă pluritematic, mai frecvent depresiv la care
se asociază pseudohalucinații sau halucinații “adevărate” verbale. Simptomele
menționate evoluează mai frecvent pe fundal de anxietate, depresie, suspiciune exagerată,
determinând un comportament bizar și dezorganizat. În literatura de specialitate
sindromul paranoid, în cazul când și delirul și halucinațiile sunt exprimate în egală
măsură, mai este numit și halucinator-paranoid. O variantă a sindromului halucinator-
paranoid este sindromul automatismului psihic sau Kandinsky-Clerambault (automatism
ideativ, senzorial și motor/kinestezic).
 Sindromul parafren – reprezintă un delir pluritematic, nesistematizat, stupid la
maximum ca și conținut, în structura căruia ideile delirante depresive interferează cu cele
expansive, fiind asociate cu halucinații “adevărate” sau pseudohalucinații, de regulă
verbale. Fundalul afectiv în sindromul parafren este mai vag. Pot fi prezente fenomene de
schizofazie (pacientul adeseori vorbește mult, incoerent, creându-se impresia că nu are
nevoie de interlocutor). Comportamentul este unul dezorganizat.

15. Tulburările de memorie. Clasificare. Simptomele de bază

Cantitative
 Amnezia
- Amnezia congradă – pierderea din memorie a informațiilor cu referință la realitatea
ambientală pe perioada morbidă (pe durata accesului epileptic, comei, stării oneiroide,
deliriumului, etc).
 - Amnezia progredientă se manifestă prin scăderea treptată a memoriei, care se dezvoltă
după o anumită consecutivitate. Pierderea informațiilor are loc în ordinea inversă a
acumulării lor (legea lui Th. Ribot).
- Amnezia lacunară reprezintă pierderea din memorie a unei secțiuni temporale
(palimpsest).
- Amnezia electivă (tematică sau psihogenă) constă în uitarea unui anumit conținut legat
de o stare afectiva negativă intensă.
 Hipomnezia este scăderea de diferite grade a capacității memoriei. Se întâlnesc: în stări
de surmenaj, stări nevrotice, la persoanele cu atenția diminuată, în depresie, în retardul
mintal, în deteriorările neurocognitive, în stările de involuție.
 Hipermneziile se caracterizează prin creșterea exagerată a evocărilor mai ales cu caracter
involuntar, care nu au legătură cu tema principală. Pot apărea la persoanele sănătoase,
fiind determinată de momente cu conținut afectiv intens negativ sau pozitiv, în intoxicația
acută cu substanțe psihoactive, în episodul maniacal, în tulburările delirante, la unele
persoane cu retard mintal.
Calitative (Paramnezii):
 Iluzii mnezice (tulburări ale sintezei mnezice imediate)
o Criptomnezia – o tulburare de memorie caracterizată prin incapacitatea de a
diferenția evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite.
Este o paramnezie, în cadrul căreia subiectul își atribuie materiale mnezice (citite
sau auzite), bolnavul prezentând operele sau creațiile ca fiind producție proprie
(denumită și plagiat involuntar). În schizofrenie, psihozele presenile și senile,
retardul mintal, demențe, traume craniocerebrale
o Situația inversă criptomneziei, când bolnavul consideră că evenimentele trăite
sunt doar citite sau auzite, se numește „înstrăinarea amintirilor”. Bolnavul
neagă faptele, acțiunile comise, considerându-le ca fiind auzite, văzute, nu trăite
de el însuși. Tipuri: false recunoașteri, iluzii de nerecunoaștere, paramnezii de
reduplicare, iluzia sosiilor (nu recunoaște persoanele cunoscute).
 Tulburările rememorării trecutului (alomneziile)
o Pseudoreminescențele constau în reproducerea unor evenimente reale din trecut,
trăite ca evenimente prezente. Apar în demențe.
o Confabulațiile sau halucinațiile de memorie constau în suplinirea “golurilor” din
memorie cu evenimente imaginare, netrăite (care nu au existat). Acestea au un
caracter fantastic sau sunt identice cu scene din vis, însă bolnavii cred în realitatea
lor. apar în: tulburarea amnestică, sindromul și psihoza Korsakoff, demențe,
alcoolism.
o Ecmnezia reprezintă o tulburare globală a memoriei, în care pacientul totalmente
confundă prezentul cu trecutul (face impresia că trăiește într-o cu totul altă
dimensiune de timp). Această întoarcere în trecut se întâlnește în demență, în
cadrul delirului senil.
o Anecforia - tulburare mai ușoară a memoriei, întâlnită în surmenaj, în forme pre-
demențiale, reprezentând posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care subiectul
le crede de mult uitate.
16. Caracteristica clinică a sindroamelor psihopatologice ce se încadrează în
semiologia memoriei
 Sd. Amnestic Korsakoff - caracterizat prin triada:
1. amnezia de fixare (pacientul nu poate însuși informații noi, nu ține minte
evenimentele care au loc aici și acum, dar poate să-și amintească informații însușite în
copilăria precoce);
2. dezorientarea temporo-spațială de tip amnezic;
3. prezența confabulațiilor, pseudoreminiscențelor, criptomneziilor, ecmneziei.
*Psihoza Korsakoff spre deosebire de sindromul amnestic, este prezentă polineuropatia
periferică indusă de consumul etanolic abuziv.
 Sd. psihoorganic (Psihosindromul Organic Cerebral)
1. diminuarea memoriei (tulburări globale antero-retrograde ale memoriei);
2. diminuarea capacității de a înțelege sensul fenomenelor, evenimentelor ce au loc în
ambianță, dar și a vorbirii adresate;
3. diminuarea până la pierderea totală a capacității de a-și controla emoțiile (reacții
emoționale exagerate, necontrolate în raport cu stimulul care le provoacă, trecerea
facilă de la râs la plâns, etc.).

17. Tulburările afective. Clasificare. Simptomele de bază și apartenența nozologică

a diferitor stări afective.
Cantitative:
- Hipotimia - scăderea în grade variate a tensiunii afective și elanului vital cu diminuarea
angrenării, atașamentului față de viață, cu fixarea atenției asupra momentelor, evenimentelor
negative. Se întâlnește în tulburările neurocognitive, stările confuzionale, depresie, schizofrenie,
retard mintal, stări posttraumatice, involuție senilă
- Atimia - indiferentismul afectiv, scăderea foarte accentuată a tonusului afectiv și a capacitații
de rezonanță afectivă la situațiile ambianței. Se întâlnește în retardul mintal, demențe, stări
confuzionale grave, catatonie, stările de „defect” din schizofrenie, tulburările de spectru autist.
- Hipertimia - este o afectivitate exagerată sub aspectul creșterii în diferite grade a tensiunii
afective, care poate conduce la dezechilibru psihic și, datorită intensității uneori scapă de sub
controlul rațiunii. Poate fi prezentă în consumul de substanțe psihoactive, schizofrenie,
tulburarea bipolară.:
a. Hipertimia negativă:
- Depresia este o hipertimie negativă intensă, o stare de tristețe, mâhnire, un
sentiment de durere morală, inutilitate, autoblamare și depreciere proprie. Pentru
depresie este caracteristică triada de simptome psihice: (1) dispoziție scăzută; (2)
lentoare ideativă; (3) inhibiție motorie, dar și triada somatică: (1) tahicardie; (2)
midriază; (3) constipații. Depresia este recunoscută ca diagnostic psihiatric
separat; poate fi secundară maladiilor somatice, infecțioase, endocrine,
neurologice, etc., dar poate fi și un simptom întâlnit în majoritatea tulburărilor de
sănătate mintală.
- Depresia mascată (larvată)
 - Depresia fără depresie
- Anxietatea - ,,teamă fără obiect”, stare de alertă, neliniște psihică și motorie,
acompaniată de fenomene neurovegetative (tremor, palpitații, transpirații, roșeața
sau paloarea tegumentelor, oscilații ale presiunii arteriale, vertij, cefalee, sufocare,
greață, vomă, modificarea tranzitului intestinal, fatigabilitate, etc.).
- Angoasa
b. Hipertimia pozitivă
- Euforia - este cea mai cunoscută și frecventă manifestare a hipertimiei pozitive,
constând în exagerarea dispoziției. Reprezintă o stare de permanentă și intensă
veselie, optimism exagerat, care de regulă molipsește ambianța.
- Mania - Se întâlnește în tulburarea afectivă bipolară, consumul de droguri.
Pentru manie este caracteristică triada de simptome psihice: (1) dispoziție
exagerat crescută; (2) gândire accelerată; (3) dezinhibiție motorie, dar și triada de
simptome somatice: (1) tahicardie; (2) midriază; (3) constipații.
- Moria - sindrom ce apare în tumorile cerebrale sau traumatismele cu localizare
în lobul frontal, caracterizat prin jovialitate, calambururi, umor porno, atitudine
familială, comportament pueril, tendința de a face glume de prost gust,
dezinhibiție severă cu caracter șocant (gesturi inacceptabile social), promiscuitate
socială, desfrânare sexuală, toate fiind acompaniate de expansivitate săracă,
epuizabilă.
- Extazul

Calitative (paratimii):
- Inversiunea afectivă este o trăire afectivă cu conținut (sens) opus celui scontat. Se
traduceprin ostilitate față de persoane apropiate mai ales din familie (de ex., o ură
patologică, nejustificată, apărută brusc față de persoane apropiate). Este frecventă la
pacienții cu schizofrenie.
- Ambivalența afectivă este o paratimie în care coexistă două stări afective contrare,
opuse calitativ (tristețe-veselie, dragoste-ură, atragere-respingere, etc.). Adeseori se
asociază cu o tulburare a activității motorii, care poartă numele de ambitendințe, dar și cu
o tulburare de gândire – ambivalența ideativă. Se întâlnește în schizofrenie.
- Labilitatea emoțională se caracterizează printr-o instabilitate a trăirilor afective și a
expresivității lor emoționale. Pacientul foarte ușor trece de la o stare de bucurie, veselie la
una diametral opusă (tristețe, mâhnire profundă). Se întâlnește în hipertensiunea arterială,
paralizia generală progresivă, tulburările organice, cele disociative și de conversie, în
retardul mintal.
- Incontinența emoțională este o formă extremă de labilitate emoțională în care este
prezentătrecerea foarte rapidă și nemotivată de la râs la plâns. Se întâlnește în
arterioscleroza vaselor cerebrale, sindromul pseudobulbar, demență.
 - Afectivitate paradoxală (incongruența emoțională) – este reprezentată de reacțiile
afective inadecvate la un stimul adecvat (de ex.: pacientul râde în hohote la înhumarea
propriei mame). Se întâlnește în schizofrenie, dependența de alcool și droguri, demențe.

18. Tulburările conduitei motorii și voliționale. Clasificare. Simptomele de bază

Semiologia voinței:
Tulburări cantitative:
 Hiperbulia – constă în exagerarea forței voliționale. Poate fi prezentă în starea de
normalitate la persoane caracterizate prin efort voluntar susținut, amplu și puternic
motivat. În cadrul problemelor de sănătate se întâlnește rar, deoarece boala somatică și
mai ales cea psihică dezorganizează suportul volițional. Se poate observa în stările
obsesiv-compulsive, în toxicomanii, în paranoia.
 Hipobulia – scăderea forței voliționale și incapacitatea de a acționa. Pacientul știe ce
trebuie să facă, dar nu poate. Se întâlnește frecvent în patologia somatică și psihică
(depresie, schizofrenie, demențe, tulburări organice, TCC, retard mintal, etc).
 Abulia - constă în lipsa totală a inițiativei și incapacitatea de a acționa. Se poate întâlni în
stări comatoase și confuzionale, datorită suprimării conștiinței, în stări demențiale
profunde, în catatonie, depresii severe etc.
Tulburări calitative:
 Disabulia - constă în dificultatea de a iniția și finaliza o acțiune, ca și dificultatea de a
trece de la o acțiune la alta. Se întâlnește în nevroze și debutul schizofreniei.
 Parabulia - este insuficiența volițională însoțită sau determinată de anumite dorințe,
pulsiuni sau acte paralele. Unii autori o caracterizează prin abulie acompaniată de ticuri,
grimase, manifestări din fenomenologia obsesională.
 Impulsivitatea - constă în scăderea până la anulare a forței voluntare cu caracter
inhibitor (insuficiența voinței pasive), având drept rezultat lipsa de frână, un
comportament impulsiv, intempestiv, disproporționat în raport cu stimulul ce-l provoacă,
fără o suficientă deliberare și cu un caracter imprevizibil, adeseori socialmente periculos.
În tulburări de personalitate, în cadrul episoadelor psihotice (favorizat de halucinații și
ideile delirante) în depresie (raptusul melancolic), în manie.

Semiologia activității motorii

Tahikinezia (hiperchinezia) – accelerarea involuntară a mișcărilor (Simptomele Estrapiramidale
induse de neuroleptice, în tumorile cerebrale, coreea Huntington, diverse intoxicații).
Bradikinezia (hipokinezia) – inhibiția involuntară a mișcărilor, reducerea acestora atât ca
frecvență, cât și ca amplitudine. Poate fi în surmenaj, la persoanele în vârstă, în patologia
somatică, în maladia Parkinson. Uneori mișcările se răresc treptat până la dispariție – “fanding”
motor (în schizofrenie), alteori se produce oprirea bruscă și nemotivată a mișcărilor ca o
suspendare a motricității – „baraj” motor.
Akinezia – înțepenire perplexă, anularea oricărei mișcări. Imposibilitate de a face mișcări,
starede imobilitate, fără ca sistemul osos, nervos motor și cel muscular să fie afectate (boala
Parkinson).
*Inhibiția psihomotorie – se poate manifesta prin stupoare, catalepsie, catatonie.
Stupoarea (stupor = încremenire, înțepenire) constă în reducerea foarte accentuată a mișcărilor,
imobilitate completă sau aproape completă în care subiectul pare înțepenit. Are aspecte specifice
în funcție de tulburările pe fundalul cărora apare: stuporul neurotic, depresiv/melancolic,
schizoid, confuzional, epileptic.
Catalepsia (cata = de-a lungul / lepsis = fixare) constă în fixarea posturală de-a lungul unei
perioade de timp; inerție psihomotorie asociată cu o ușoară hipertonie (supratonus muscular)
care permite să poată păstra poziția impusă de examinator. Apare și în stări de inducție hipnotică.
Este mai frecventă în schizofrenie, mai ales forma catatonă, unde se manifestă flexibilitatea
ceroasă, care constă în menținerea unor posturi incomode timp îndelungat.
Catatonia – constă în anularea participării motorii, o fixare tonică a corpului.

19. Sindroame psihopatologice care sunt referite la tulburările psihomotorii

- Sd. Catatonic : (1). Stereotipiile (tendințe de repetare a aceleiași manifestări de obicei bizare, în
plan mimicopantomimic, atitudinal, de limbaj); (2). Sugestibilitatea (foarte intensă în isterie, dar
și în schizofrenie. Bolnavul este lipsit de orice participare voluntară, de orice intenție, el acceptă
imediat și automat ordine, comenzi ale interlocutorului.simptomele “Ecou”); (3). Negativismul
(refuzul de a executa o acțiune sau un ordin. Pasiv – nu îndeplinește ordinile, rămâne indiferent;
Activ – la orice indicație execută actul opus).
- Sd. Hebefrenic
- Sd. Stuporos
- Sd. Apatico-abulic
- Sd. de Agitație psihomotorie - se manifestă prin mimică exagerată și mobilă, pantomimică
continuă și rapidă, mișcări dezorganizate, multiple, accelerarea gândirii, accelerarea vorbirii –
tahilalie, frecvent asociată cu gândirea întreruptă, incoerență, inițiază o mulțime de acțiuni, dar
nu finalizează nici una, totul este apreciat doar superficial, fără a-și da seama de urmări.

20. Tulburările calitative de conștiință, caracteristica clinică a acestora și

apartenența nozologică

Deliriumul - se caracterizează prin dezorientare în spațiu și timp, cu păstrarea orientării în

propria persoană. Apar tulburări masive de percepție sub formă de halucinații vizuale, iluzii,
pareidolii, fragmente de idei delirante absurde. Persoana vede figuri de draci, șerpi, pisici, câini
de care se apără, cu care se luptă (deci este participant activ al propriilor trăiri halucinatorii); este
extrem de agitat, trăind o stare de groază. În literatură sunt descrise diverse tipuri de delirium:
- abortiv – este deliriumul care durează până la 24 ore.
- profesional – conștiința confuză alternează periodic între delirium și amenție. Pe fundalul
halucinațiilor și iluziilor vizuale, pacientul este agitat în limitele patului (carfologie) îndeplinind
mișcări, care amintesc despre activitatea sa profesională anterioară.
- musitant – dereglare profundă a conștiinței (conștiința confuză alternează între delirium și
amenție) acompaniată de agitație motorie în limitele patului (carfologie), care constă din mișcări
coreiforme, vermiforme, discoordonate, stereotipe (frământă cearșaful). Vorbirea este incoerentă.
Clinic se prezintă sub formă de halucinații hipnagogice vizuale “scenice”.
Se întâlnește în: sevrajul indus de dependența de alcool și droguri, afecțiunile organice cerebrale
(TCC), tulburările somatice grave decompensate (pneumonii grave, ciroză, hepatită, insuficiență
renală, tulburări metabolice).

Starea oneroidă - Pacientul trăiește un amestec de realitate și reprezentări senzoriale cel mai
adesea cu conținut fantastic, presărate cu reminiscențe halucinatorii (predominant vizuale), trăire
care accentuează puternic starea de dezorientare auto- și allopsihică. Poate fi prezentă dubla
orientare (pacientul este parțial orientat în realitatea ambientală, creând impresia orientării auto-
și allopsihice corecte (perioade de relativă luciditate), după care din nou se cufundă în trăirile
psihopatologice, fiind totalmente dezorientat în timp, spațiu și propria persoană) – „oneiroidul
lucid”. (o stare ca în vis, în care pacientul percepe totul ca un spectator pasiv, de la persoana a
treia). În funcție de fonul afectiv, deosebim oneiroid: expansiv, depresiv și mixt. Expansiv- o
stare plăcută până la extaz cu halucinații vizuale fantastice, cosmice. Fundalul afectiv însă se
poate schimba evoluând spre anxietate, frică. Depresiv – anxios, melancolic, cu imagini de
catastrofă, cu idei delirante de autoumilire, de moarte, cu false recunoașteri, trăirile având
caracter chinuitor, adeseori insuportabil.

Starea de amenție este o tulburare profundă a conștiinței cu dezorientare auto-și allopsihică,

incoerență ideativă și verbală, gândire incomprehensibilă (incoerentă) și agitație în limitele
patului cu mișcări coreiforme, vermiforme, cu grimase, gemete, țipete (tip carfologie). Pacientul
are exteriorul unui bolnav grav, epuizat. În structura psihopatologică a stării de amenție apar
halucinații, iluzii preponderant vizuale, vorbirea se reduce la silabe, sunete nearticulate, gemete,
scrâșnit din dinți creând impresia unei “salate de cuvinte”. Tabloul clinic include: idei delirante
de relație, influență, persecuție, nesistematizate, fragmentare. Fondul afectiv este labil: plânge,
râde sau este indiferent. În perioadele nocturne,conștiința poate oscila între amenție și delirium.
La ieșire din starea morbidă pot rămâne amintiri vagi, extrem de fragmentate ale trăirilor
psihopatologice. Vis-a-vis de realitatea ambientală este prezentă o amnezie postcritică completă.
Durata stării de amenție depinde de starea generală a pacientului, conștiința ameliorându-se
concomitent cu ameliorarea stării somatice. Se întâlnește la persoanele cu psihoze infecțioase,
somatogene, toxice, organice, în schizofrenia hipertoxică, în sindromul de impregnare malignă
cu neuroleptice, în viroze grave, hepatită, ciroză, insuficiența renală. Pot fi diferite forme:
Amenție confuzională, maniacală, depresivă, cu stupoare, schizofrenă după excitație catatonă.

Starea crepusculară este o profundă alterare a reflectării senzoriale, cu conservarea

automatismelor motorii, care conferă activității subiectului un caracter coordonat și coerent, iar
toate evenimentele petrecute în această stare sunt urmate de amnezie. Pe fondul suprimării
conștiinței (pacientul este totalmente dezorientat auto- și allopsihic), actele motorii automate
ating performanțe superioare, care pe fundalul fenomenologiei senzoriale cu iluzii și halucinații,
interpretate într-o manieră delirantă, pot conduce persoana l la comiterea unor acte auto-
sauheteroagresive pătrunse de o cruzime deosebită (nu doar o înjunghiere de cuțit, ci 30 – 40 de
înjunghieri pot fi identificate pe corpul victimei) și realizate într-o manieră automată. Starea
crepusculară este o tulburare a conștiinței cu dezorientare totală, care brusc apare, nu durează
mult și brusc dispare. La ieșire se instalează o epuizare totală sau de somn adânc cu amnezie
congradă totală a realității înconjurătoare. De regulă, pacientul are atitudine vis-a-vis de acțiunile
comise ca față de ceva străin (comis de alții). Starea crepusculară poate apărea în epilepsie, ca
urmare a consumului de alcool, în beția acută idiosincratică (urgență psihiatrică)