sw

NURSING IN PSIHIATRIE

SUPORT DE CURS

Psihiatria are drept obiectiv studiul totalităţii manifestărilor patologice ale activităţii psihice, ale
condiţiilor în care apar, ale cauzelor ce le determină, ale mecanismelor şi măsurilor de tratament curativo-
profilactice ce se impun, pentru a le evita sau combate.

NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ

Deşi psihicul constituie un tot armonios pentru studiul didactic, semiologia psihiatrică urmăreşte
separat:
- tulburările produse în sfera cognitivă şi a afectivităţii;
- tulburările produse în sfera voinţei şi sfera motivaţională.
Cogniţia este un proces de extragere şi prelucrare a informaţiei despre stările lumii exterioare şi ale
propriului nostru eu.
Senzaţia stă la baza proceselor de cunoaştere şi reprezintă reflectarea unei însuşiri a realităţii
obiective (formă, greutate, culoare, gust, miros) în psihicul uman şi se realizează prin analizatori.
Percepţia reprezintă o funcţie complexă a cunoaşterii realităţii obiective, la care contribuie şi
experienţa anterioară, păstrată în memorie. Tulburările de percepţie se referă la scăderea, creşterea,
deformarea acesteia sau perceperea fără obiect.
Hiperestezia constă în exagerarea perceperii excitaţiilor din afară (de exemplu, la surmenaţi,
convalescenţi, nevrotici, zgomote obişnuite, ca scârţâitul unei uşi, chiar muzica, devin neplăcute).
Hipoestezia este scăderea excitabilităţii, care determină o neclaritate în perceperea lumii exterioare
(de exemplu în obnubilare).
Iluziile sunt percepţii deformate ale obiectelor. Ele pot fi vizuale (false recunoaşteri), auditive,
olfactive (un tufiş poate fi perceput ca un animal fioros).
Halucinaţiile sunt percepţii fără obiect. Se întâlnesc în schizofrenie sau în diverse psihoze.
Atenţia constă în orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra unor obiecte sau
fenomene, care, datorită acestui fapt, sunt reflectate mai clar în conştiinţă. Atenţia poate fi diminuată în
oligofrenie şi stări delirante sau exagerată în manie, când bolnavul percepe o serie de elemente în exces.
Memoria este un proces de întipărire, păstrare, recunoaştere şi reproducere a ceea ce omul a
perceput, a trăit, a făcut sau a gândit în trecut.
Hipermezia = tulburare a memoriei, ce constă într-o exagerare patologică a proceselor de fixare şi
conservare. Este întâlnită în episoadele maniacale sau în delir.
Hipomnezia = scădere a memoriei, întâlnită în stările de surmenaj, neuroastenie, depresie.
Amnezia = abolirea proceselor de fixare, conservare, recunoaştere şi reproducere a memoriei, fie
separat, fie în totalitatea lor.
Gândirea este reflectarea generalizată a fenomenelor şi a elementelor lumii obiective precum şi a
legăturilor interioare dintre acestea; este un proces de cunoaştere fără a avea un caracter senzorial. Fuga de
idei = este exagerarea ritmului ideativ, este o gândire superficială, instabilă şi poate da concluzii eronate,
se întâlneşte frecvent în sindroamele maniacale.
Bradipsihismul = se caracterizează printr-o încetinire a procesului de gândire.
Există tulburări de coeziune ale gândirii de diferite grade, de la incoerenţă (bolnavii vorbesc absurdităţi,
exprimîndu-se corect), la verbigeraţie (un debit verbal mărit, ritm ideator accelerat, dar fără legătură între
noţiuni) şi până la salata de cuvinte în care destrămarea este avansată, cuvintele nemaiavând nici un
sens.
Ideile prevalente apar ca o reacţie aparent logică la o situaţie reală şi care ulterior, printr-un
exagerat potenţial afectiv, ocupă o poziţie dominantă, intensă şi de durată, în gândirea bolnavului, deşi
1
deseori nu mai sunt conforme cu trăirile corespunzătoare momentului. Ele se întâlnesc la nevrotici,
psihopaţi, encefalopaţi, posttraumatici şi epileptici.
Ideile obsesive apar împotriva voinţei individului, care le recunoaşte caracterul parazitar, luptă
împotriva bolnavului, ele creează o stare de tensiune, de anxietate. Sunt caracteristice pentru nevroza
obsesivo-fobică, psihopatia psihastenică, în unele stări depresive şi în debutul schizofreniei.
Ideile delirante, prin acestea înţelegem orice reflectare greşită a realităţii, care domină conştiinţa
bolnavului, sunt impenetrabile la contraargumente, bolnavul neavând o atitudine critică şi neputând sesiza
caracterul lor patologic.
Tulburările de vorbire în bolile psihice apar modificări importante în felul de a vorbi al
bolnavilor:
- logoreea desemnează un flux de cuvinte rapid şi incoerent (se observă în stările maniacale).
- strigătele, vociferările sunt semne ale agitaţiei (manie, confuzie, schizofrenie, demenţă).
- mutismul unor bolnavi duce la suspendarea comunicării verbale, este întâlnit în stările de
stupoare melancolică, schizofrenie etc.
Tulburările de scris se întâlnesc în schizofrenie sau la deliranţii cronici, exprimate prin alterări ale
grafismului, manierism sau stereotipii.
Tulburările de conştienţă variază de la îngustarea câmpului conştientei până la pierderea acesteia
(comă).
Stupoarea este o stare mai accentuată de tulburare a conştienţei, în care bolnavul
reacţionează numai la stimuli puternici.
Starea comatoasă corespunde suspendării totale a stării de conştienţă.
Afectivitatea cuprinde totalitatea trăirilor noastre, plăcute sau neplăcute, mai intense sau mai puţin
intense, fugitive sau durabile. Formele afective sunt: dispoziţia, emoţiile, senti-mentele şi pasiunile.
Tulburările de dispoziţie pot fi negative - depresia psihică întâlnită în melancolie, unde are
intensitatea unei dureri morale; dispoziţia poate fi exagerat crescută – euforia, o stare de dispoziţie
pozitivă, care apare în excitaţia maniacală. Emoţiile puternice se reflectă patologic prin panică, extaz. Se
vorbeşte de o labilitate emoţională, cu treceri repezi de la râs la plâns, ca în demenţa aterosclerotică: râsul
sau plânsul nemotivate se întâlnesc în schizofrenie.
Anxietatea este o stare de aşteptare dureroasă.
Sentimentele se pot modifica în bolile psihice, mai ales în schizofrenie, unde se întâlnesc
inversiunea sentimentelor (ură pentru părinţi, copii, fraţi, surori), dragoste pentru persoane necunoscute
sau fictive.
Hiperbulia este o activitate multiplă, neconcordantă, nedusă la bun sfârşit, fără randament. Se
întâlneşte în excitaţia maniacală.
Abulia este lipsa oricărei activităţi, ca în melancolia stuporoasă, demenţă, oligofrenii.
Catatonia constă în păstrarea îndelungată a unei poziţii incomode (într-un picior cu o mână
ridicată în sus), ca în schizofrenia catatonică, sau repetarea unor gesturi, cuvinte, reprezentând stereotipii
si stupoare mintala.
Catalepsia sau flexibilitatea ceroasă constă în posibilitatea de a păstra o atitudine a corpului, a
membrelor, impusă. Se întâlneşte tot în schizofrenia catatonică.
Negativismul este refuzul de a îndeplini solicitări impuse.
Sugestibilitatea este o slăbire a proceselor voliţionale, sub influenţa altor persoane. Se întâlneşte
în schizofrenie, oligofrenie, demenţă.

EVALUAREA FUNCtIILOR PSIHICE

Nivelul de constientă :
- un pacient constient răspunde prompt la întrebări si percepe ceea ce se întâmplă în jurul său;
- pe măsură ce constienta sa se diminuează, este mai putin capabil de a se concentra si mai putin
cooperant ;

2
- pentru evaluarea nivelului de constientă se poate utiliza scara Glasgow ;
Comportament si înfătisare:
- se vor observa atitudinile si reactiile pacientului în timpul examenului fizic ;
- aspectul său reflectă modul cu care se percepe (se va observa dacă vesmintele sunt potrivite locului si
sezonului) ;
Vorbire, limbaj
- se va cere pacientului să numească obiecte care-i sunt arătate si să citească cu voce tare fraze simple.
Capacitatea de a întelege si rezolva probleme se evaluează prin teste, convorbiri
Orientare: pacientul să redea corect locul unde se află, de când, data prezentă
Învătare: de exemplu pacientul să demonstreze modul de efectuare a igienei cavitătii bucale
Memorie (imediată, recentă, trecută):
- se va cere pacientului să repete o serie de numere, crescând progresiv numărul cifrelor
- se va cere pacientului să-si amintească evenimentele produse în ziua respectivă
- se va cere pacientului să numească antecedente medicale sau familiale; să-si spună data nasterii
Gândire: se va cere pacientului să interpreteze, să explice fraze simple
Judecată: pacientul va fi pus să explice ce va face în anumite situatii (de exemplu ce va face dacă s-ar
îmbolnăvi si este singur acasă)
Functia senzorială si de perceptie :
- se vor folosi diversi stimuli (luminosi, auditivi, olfactivi, tactili) si se va observa modul de reactie al
pacientului
Afectivitatea se evaluează prin observarea pacientului (trist, anxios, agresiv)
După aprecierea functiilor psihice, se vor culege informatii referitoare la:
- habitat: aspectul locuintei si starea de igienă, aranjament interior, decoratiuni interioare
- familie: rolul pacientului în familie, calitatea relatiilor, existenta unor conflicte trenante (având în
vedere subiectivismul familiei, se pot cere relatii si de la prietenii apropiati, vecini)
- loc de muncă: încadrare afectivă în colectiv, randament profesional, stări conflictuale si motivele
acestora, aspecte antisociale
- starea de igienă a tegumentelor, aspectul vestimentatiei
- comportament în trecut
- modul de dezvoltare a personalitătii
- starea morfo-functională a diferitelor organe si aparate.
Examinări paraclinice :
- radiologice: radiografie craniană, arteriografie, tomografie computerizată, mielografie
- electroencefalogramă
- examen genetic : examene citogenetice (cariotipul, testul Barr) , examinări morfologice (dermatoglifele
palmare)
- examinări de laborator : sânge (V.S.H., glicemie, uree, acid uric, creatinină, colesterol, V.D.R.L., probe
de disproteinemie) ; urină ( sumar) ; L.C.R.
- examen psihologic : teste de personalitate ; teste de investigare a atentiei, memoriei

PSIHANALIZA
Definitie
Psihanaliza este în acelasi timp:
 un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificatia faptelor si
reprezentărilor ce au loc în inconstient;
 o metodă de terapie a tulburărilor psihice, în cadrul căreia se tinde la rezolvarea acestora prin aducerea la
suprafată si clarificarea semnificatiei rezistentelor, transferurilor si dorintelor ascunse ale pacientilor;
 un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice inconstiente asupra trăirilor, gândirii
si activitătii oamenilor. Elementele acestor teorii derivă din cercetarea proceselor psihice si terapia stărilor
psihopatologice.

3
 Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie generală
a inconstientului. Modalitatea functiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud în special din studiul
semnificatiei viselor, interpretate de el ca realizare imaginară a îndeplinirii dorintelor ce derivă din
aspiratiile refulate ale copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în înconstient este întelegerea sensului
viselor si a actelor ratate (lapsus-uri).
Psihanaliza a devenit azi extrem de familiară publicului larg (din occident) după ce o vreme
îndelungată a fost fie respinsă, fie adulată. Dar succesul din deceniul 5, de pildă, mai ales în Europa, a
înstrăinat-o, paradoxal, de esenta ei. Psihanaliza s-a răspîndit pretutindeni nu numai datorită interesului
stîrnit de terapia psihanalitică. S-ar putea spune chiar că terapia a fost eclipsată de virtutile psihanalizei
aplicate. Psihanaliza aplicată în literatură, sociologie, antropologie si etnologie, în religie si mitologie a
stârnit interesul unui public care nu avea chemare pentru sfera clinică. În fine, psihanaliza s-a remarcat si
prin mediatizarea pe căile cele mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema.
Filme celebre au adus în prim plan psihanalisti. A exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care
surprindea anii de incertitudine ai începuturilor sale în psihanaliză.

Teoriile psihanalizei
Inconstientul
Noutatea conceptiilor lui Freud a constat în recunoasterea importantei proceselor psihice
inconstiente. Acestea se desfăsoară după alte reguli decât faptele constiente. Sub influenta inconstientului,
gânduri si simtiri, care sunt legate unele de altele, se pot disocia si îndepărta, până la atingerea unei stări
conflictuale. Regulile logice, indispensabile gândirii constiente, nu se aplică proceselor psihice
inconstiente. Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca mecanisme de protectie împotriva
impulsurilor care tind să se exteriorizeze si care sunt în strânsă legătură cu amintiri refulate ale copilăriei.
În felul acesta, gânduri si impulsuri inacceptabile, numite si continut latent al visului, se transformă într-o
trăire constientă, care nu mai este înteleasă nemijlocit si care devine un "vis manifest". Cunoasterea
acestor mecanisme inconstiente permite psihanalistului să inverseze decursul procesului (transformarea
visului latent în vis manifest) si, astfel, să descopere semnificatia traumei care îi stă la bază.
Teoria impulsurilor
Freud consideră că procesele conflictuale ce au loc în inconstient sunt în strânsă legătură cu
impulsuri, care îsi au originea în copilărie. Dacă aceste conflicte inconstiente sunt recunoscute de pacient
cu ajutorul analizei, ele pot găsi o solutie, care în psihicul imatur al unui copil nu era posibilă.
În conceptia lui Freud asupra sexualitătii la copii, impulsul sexual al adultilor este rezultatul final
al unui proces în dezvoltare ("Libido-Entwicklung"). Începutul are loc în copilărie si comportă mai multe
faze:
 faza orală (0 - 1 an)
 faza anală (1 - 3 ani)
 faza falică (oedipală, falică) infantilă (3 - 6 ani)
 faza latentă (6 - 12 ani)
 faza genitală.
Aceste 5 faze denumesc în acelasi timp cele 5 centre ale dezvoltării impulsului sexual în prima
copilărie. Primele două faze dispar cu timpul sau se transferă în parte în sexualitatea adultilor. A fost
meritul lui Freud de a fi recunoscut că omul este o fiintă sexuală încă de la nastere. O semnificatie
deosebită o are asa zisă fază "oedipală", în care copilul dezvoltă pentru prima dată o legătură emotională
cu părintele de sex opus, asemănătoare atractiei sexuale a adultului fată de partener (Vezi:Complexul
Oedip si Electra). Copilul reactionează în acelasi timp ca rival fată de părintele de acelasi sex. Imaturitatea
psihică complică această situatie, de neînteles la vârsta copilăriei, ceea ce conduce la anxietate în raport cu
propriile fantezii. Măsura în care copilul poate domina aceste fantezii sau dimpotrivă este dominat de ele
sub formă de teamă sau frustratii este determinantă pentru dezvoltarea ulterioară la vârsta adultă, în
special pentru relatiile cu sexul opus. Faza latentă - stresurile, furtunile si conflictele din fazele precedente
au constituit dezvoltarea personalitătii. Acum copilul are nevoie de o perioadă de liniste.Principala

4
activitate devine scoala.În această perioadă nu se manifestă mari schimbări. Faza genitală începe în
perioada pubertătii.
Modelul celor trei instante: Sine, Eu si Supra-Eu
Acest model a fost expus de Freud în 1923: "das Es", "das Ich", "das Über-Ich". "Eul" si "Supra-
Eul" sunt instante cu continut constient sau inconstient, "Sinele" este totdeauna inconstient. În felul acesta
se rezolvă în mod elegant problema localizării instantei de cenzură a proceselor psihice.
 "Sinele" este un rezervor primitiv si neorganizat de impulsuri, izvorul emotional al impulsurilor si
al dorintelor impulsive, locul reprezentărilor si comportărilor arhaice si al refulărilor.
 "Eul" se găseste la limita între constient si inconstient, este instanta trecerii la actiune, a functiei de
adaptare la realitate si de investigare a realitătii. "Eul" derivă din "Sine" si reprezintă "Sinele" în viata
reală constientă, cu alte cuvinte, modulează necesitătile impulsive într-o formă adaptată la realitate.
 "Supra-Eul" este instanta superioară, domeniul constiintei, al valorilor, al idealurilor, al preceptelor
si interdictiilor, al reprezentărilor morale.
Pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, "Eul" dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme de
protectie, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din perceptia constientă), proiectiile (atribuirea
propriilor dorinti inconstiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală contradictie cu
puternicul impuls inconstient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezultă de regulă în urma unor
interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de "Supra-Eu". Când exigentele "Supra-
Eului" nu se îndeplinesc, persoana respectivă poate dezvolta un sentiment de rusine sau culpabilitate.
Anxietatea
Unul din fundamentele teoriei psihanalitice moderne îl constituie conceptul de anxietate, care în
anumite conditii de pericol poate declansa un mecanism corespunzător de apărare. Aceste situatii
periculoase pot fi:
 teama părăsirii sau pierderii unei fiinte iubite
 riscul pierderii iubirii din partea partenerului
 pericolul unor represalii sau pedepse
 imputarea nemeritată a unei culpabilităti
Simptomele si sublimările rezultate din aceste situatii reprezintă totdeauna niste compromisuri, care nu
sunt altceva decât forme ale adaptării la realitate, în care fortele aflate în conflict ajung mai mult sau mai
putin la o stare de împăcare aparentă.
Ce este nevroza?
Din cele de mai sus rezultă că nevroza reprezintă starea de refulare a unei amintiri, a unui impuls
inacceptabil, precum si simptomele ce decurg din aceste procese. "Eul" refulează fanteziile, dar"libido"-
ul legat de aceste fantezii continuă să persiste provocând tulburări somatice de natură isterică, stări de
anxietate sau fobii obsesive.
Psihanaliza ca metodă terapeutică
În general, psihanaliza presupune că experientele grave, neprelucrate ale copilăriei sunt refulate,
pentru că altfel personalitatea imatură a copilului nu ar putea rezista acestui conflict. Niciun copil nu poate
suporta, de exemplu, că este nedorit de unul din părinti, sau chiar urît. Psihanaliza speră să obtină o
vindecare prin aducerea la suprafata constiintei a stărilor refulate, sau cum se exprima Freud: "Wo Es war,
soll Ich werden" ("Unde era Sinele, trebuie sa fie Eul"). Trăirile refulate sunt sustrase prelucrării la nivel
constient si nu pot fi integrate în personalitatea proprie. Acest proces poate fi reactualizat treptat prin
analiză, sub permanentă supraveghere si cu ajutorul omenesc al terapeutului.
Metodele psihanalizei
 Anamneza pacientului are loc în mod clasic, acesta fiind culcat în timp ce psihanalistul se găseste
în afara câmpului său vizual. În general, interpretarea datelor anamnestice amănuntite si de biografie este
adesea suficientă pentru a schita cadrul tulburărilor nevrotice si forma personalitătii psihopatologice.
 Transferul ("Übertragung") unor experiente si relatii din trecut asupra terapeutului este un
moment principal al psihanalizei terapeutice. Se poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, în
functie de tonalitatea trăirilor proiectate asupra terapeutului. Din partea acestuia rezultă o reactie de

5
contra-transfer ("Gegenübertragung"). Terapeutul a învătat în cursul propriei analize în procesul de
calificare, să facă deosebirea între simtirile si reprezentările sale proprii si cele rezultate din analiza
pacientului, pentru a nu se ajunge în mod inconstient la o stare de simbioză psihică.
 Asociatiile libere produse de pacient fac posibil accesul la continutul trăirii sale psihice, la
conflictele sale intime, si descoperă terapeutului imaginea vie a etiologiei nevrozei în cazul pacientului
respectiv. Pacientul relatează tot ce-i trece prin minte, într-un flux neîntrerupt, chiar dacă crede că lucrurile
sunt lipsite de importantă si n-au nicio legătură unele cu altele, sau chiar dacă aceasta i-ar fi penibil si ar
putea să-i provoace un sentiment de rusine. Experienta psihanalistului poate descoperi în acest material
brut multe informatii asupra unor experiente rămase ascunse. Aceasta presupune din partea pacientului o
dispozitie spre cooperare fără limite.
 Semnificatia viselor a reprezentat punctul de plecare al folosirii teoriei psihanalitice ca
posibilitate terapeutică. Metoda presupune experientă în interpretare si exclude orice dogmă.
 Interpretarea simbolurilor, produse ale fanteziei sau în relatie cu situatii originare, îsi aduce
contributia la elucidarea etiologiei stărilor nevrotice.
 Interpretarea lapsus-urilor ca substrat logic, ilustrează conceptia lui Freud asupra
determinismului tuturor manifestărilor psihice.

Aspecte socio-culturale
Pornind de la explicatia stărilor psihopatologice, teoria psihanalitică contine si elemente
ale psihologiei generale, ale etnologiei, sociologiei, ale teoriei personalitătii si filosofiei culturii, care
confruntă natura umană cu mediul social în care se dezvoltă. Crearea bunurilor culturale ar fi rezultatul
transferului energiei sexuale în muncă, în procesul de sublimare. Sub influenta primului război mondial,
Freud presupune existenta unui impuls destructiv, căruia îi opune dorinta de viată ("Lebenstrieb"). În
ultimul timp, psihanaliza s-a dovedit foarte utilă pentru întelegerea irationalitătii fenomenelor de
dezvoltare socială, desi diversele "diagnoze" nu au dus la rezultate unitare.

NURSINGUL PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI PSIHIATRICE

În timpul interviului, pentru a putea obtine informatii pertinente, este necesar să se câstige încrederea
pacientului prin:
- ascultare atentă
- examinare fără prezenta altor persoane
- utilizarea unui vocabular accesibil
- evitarea comentariilor fată de pacient
- neîntreruperea expunerii
Circumstante de aparitie sau factori de risc :
- conditii nefavorabile ale mediului extern (calamităti naturale, război)
- factori genetici
- afectiuni în timpul sarcinii : lues, rubeolă
- traumatisme obstetricale
- traumatisme si infectii care produc leziuni ale creierului
- stări conflictuale, tensionate în familie, la locul de muncă
- evenimente pe parcursul vietii : decesul persoanelor dragi, divort, schimbarea locului de muncă,
pensionare, somaj
- profesii cu responsabilităti crescute, desfăsurate în zgomot si încordare psihică
- surmenaj intelectual, ore de somn insuficiente
- perioade critice ale vietii : pubertate, sarcină, lactatie, menopauză
- boli metabolice, endocrine, neurologice, infectioase, intoxicatii
- consum de alcool, droguri

6
 Manifestări de dependenta (semne si simptome posibile) :
Tulburări ale stării de constientă : pacientul nu reactionează la stimuli ; reactionează doar prin aplicarea
diversilor stimuli asupra sa ; manifestă dezinteres fată de lumea exterioară : întelege cu dificultate ce se
întâmplă în jurul său ; este dezorientat ; este confuz.
Aceste manifestări diferă în functie de gradul alterării constientei: somnolentă, obnubilare, sopor, comă.
Tulburări de perceptie : hiperestezie , hipoestezie , iluzii , halucinatii (auditive, tactile, olfactive).
Tulburări de gândire:
- idei delirante legate de persoana sa (sentiment de vinovătie fată de cei din jur; se consideră deosebit de
ceilalti; se consideră foarte bolnav) sau de mediul înconjurător (este convins că semenii au ceva cu el, că
vor să-i facă rău, că este supravegheat si observat permanent, că este înselat, amenintat)
- fuga de idei (manie, isterie)
- idei prevalente (nevroze, psihopatii)
- idei obsesive (stări depresive, nevroze)
- lipsa coerentei în vorbire
- oprire bruscă în timpul expunerii
Tulburări de memorie : hipomnezia sau amnezia (pot avea drept consecinta dezorientarea în timp, spatiu,
fată de propria-i persoană si confabulatia).
Tulburări ale dispozitiei : depresie, euforie nejustificată, cu un comportament agitat, haotic , stare de spirit
schimbătoare.
Tulburări afective : furie ,agresivitate , violenta ,apatie , labilitate emotională (plâns).
Tulburări de vointă : dificultate în luarea unei decizii , activităti nefinalizate , însusirea cu usurintă a
convingerilor celor din jur.
Tulburări de activitate (cantitativă sau calitativă) :
- diminuarea sau accelerarea miscărilor
- epuizare rapidă după activităti relativ usoare
- efectuarea mai multor activităti în acelasi timp
- agitatie psihomotorie
- catalepsie (rigiditate musculară specială)
- catatonie (pierdere a spontaneitătii si initiativeimotorii, prin inertie si negativism)
- negativism , cleptomanie , piromanie , stereotipie
Tulburări de comunicare (verbală sau scrisă) :
- logoree , mutism , bâlbâiala , eroare verbala
- utilizarea unui ton prea ridicat sau prea monoton
- graforee (hiperproductivitate grafică)
- refuzul scrisului
- deficiente de caligrafie, dispunere în pagină, utilizarea unor semne personale
Tulburări de comportament instinctual :
- exagerarea sau diminuarea instinctului alimentar (bulimie sau anorexie nervoasă)
- perversiuni sexuale
- exagerarea sau scăderea instinctului matern
Diminuarea instinctului de conservare : tentativă de autoagresiune, suicid
Tulburări organice : în abuz de alcool, droguri.
Problemele de îngrijire ale pacientului :
Alterarea nutritiei prin deficit (actuală sau potentială) – cauze posibile:
- refuz de alimentatie (psihoze)
- aport insuficient fată de necesităti (agitatie psihomotorie)
- anorexie nervoasă (tulburări nevrotice)
Alterarea nutritiei prin exces (actuală sau potentială) - cauze posibile:
- aport excesiv fată de necisităti (comportament maniacal, bulimie nervoasă).

7
Diminuarea interesului fată de efectuarea activitătilor cotidiene - cauze posibile:
- stare depresivă
- comportament psihotic
- comportament maniacal.
Alterarea respiratiei : dispnee - cauze posibile:
- anxietate
- tulburări nevrotice.
Potential de alterare a integritătii fizice (suicid, autotraumatizare) - cauze posibile:
- depresie
- stare maniacală
- comportament psihotic
- dementă.
Comunicare ineficienta la nivel senzorial : prezenta ideilor delirante - cauze posibile:
- halucinatii
- agitatie psihomotorie
Insomnie, nevoie redusă de somn - cauze posibile:
- depresie
- comportament maniacal.
Deficit de autoîngrijire - cauze posibile:
- agitatie psihomotorie
- dementa
- comportament psihotic
Anxietate - cauze posibile:
- incapacitate de adaptare la mediu
- dificultate de exprimare a nevoilor
- stres excesiv
Obiective de îngrijire :
- pacientul sa fie echilibrat psihic;
- sa fie diminuate manifestările comportamentale
- sa se asigure unui aport alimentar în functie de necesităti
- sa se asigure un somn corespunzător din punct de vedere cantitativ si calitativ
- pacientul sa fie ferit de pericole
- sa fie prevenite complicatiile imobilizării voluntare
- pacientul sa si redobandesca interesul pentru desfăsurarea unor activităti
- sa fie reluate relatiile interpersonale.
Interventiile proprii si delegate ale asistentei medicale :
Asigurarea microclimatului corespunzător - să ofere sigurantă, contact cu realitatea ; cameră linistită,
lipsită de excitanti, temperatură optimă, posibilităti de a asigura semiobscuritatea
Utilizarea comunicării terapeutice :
- mesajul verbal să fie clar
- pacientul să fie ascultat atent, să fie lăsat să-si exprime sentimentele, să spună ce-l preocupă
- să fie încurajat pentru comunicarea cu altii (familie, ceilalti pacienti)
- să se mentină pacientul la subiectul discutiei , să nu intre si mai mult în confuzie
- dacă nu vrea să vorbească, i se va oferi alt moment
- în timpul discutiei, se va tine cont de starea pacientului : pentru cei depresivi se va folosi un dialog
încurajator.
Orientarea permanentă în timp si spatiu.
Supravegherea atentă a pacientului pentru a observa aparitia unor modificări de comportament sau
modificări fiziologice: crearea stărilor de tensiune în relatia cu ceilalti pacienti, aparitia intentiilor de
agresiune sau a tentativelor de suicid , aparitia stării de depresie , tulburări digestive: vărsături, constipatie.

8
Asigurarea alimentatiei în functie de necesitătile si preferintele pacientului ; se va stimula apetitul ; se vor
oferi cantităti mici de alimente, la intervale scurte de timp ; în caz de agitatie psihomotorie se va recurge la
alimentatie prin sondă ; în caz de refuz alimentar, se utilizeaza alimentatia parenterala ; se vor corecta
carentele vitaminice .
Supravegherea somnului în vederea asigurării perioadelor de repaus reconfortant:
- nu va fi lăsat în timpul zilei să se odihnească prea mult timp
- la nevoie, i se vor administra medicamentele prescrise de medic (sedative, somnifere) si se va urmări
efectul terapeutic al acestora
- se vor afla de la pacient motivele nelinistii din timpul noptii
- vor fi înlăturati factorii iritanti.
Asigurarea îngrijirilor igienice:
- se va stimula pacientul să se spele, să se îmbrace, acordându-i-se timp suficient
- va fi îndrumat în efectuarea îngrijirilor igienice (la nevoie, va fi ajutat)
- se va schimba lenjeria de pat si de corp ori de câte ori este nevoie
În caz de agitatie psihomotorie :
- imobilizarea pacientului (manuală, cu cearceafuri, chingi)
- montarea de apărători sau plase pe lateralele patului
- protejarea împotriva lezării prin asezarea de pături, perne în jurul pacientului
- hidratarea pacientului tinând cont de pierderile de lichide prin transpiratie, tahipnee
Stimularea pacientului în efectuarea unor activităti :
- se va stabili un program de activităti agreate de pacient, pentru a preveni plictiseala
- activitatea va fi dozată conform cu posibilitătile pacientului
- se vor evita elementele competitionale în activitate
- se va începe cu activităti individuale, apoi, treptat, se va trece la activităti în grup
- pacientul va fi recompensat prin laude.
Prevenirea izolării prin stimularea relatiilor interpersonale :
- organizarea de activităti recreative în grup
- să se intervină atunci când pacientul are senzatia că nu este acceptat de ceilalti pacienti
În caz de agresivitate când pacientul devine periculos pentru el si pentru ceilalti pacienti :
- identificarea cauzei care a determinat schimbarea comportamentului
- linistirea pacientului
- izolare temporară, dacă situatia devine amenintătoare.
Urmărirea functiilor vitale si vegetative :
- puls, T.A., temperatură, respiratie
- pierderile de lichide prin diureză, transpiratie, tahipnee
- tranzitul intestinal (combaterea constipatiei)
Aplicarea măsurilor de prevenire a complicatiilor imobilizării voluntare (escare, hipotensiune ortostatică,
constipatie, tromboflebite etc.)
Participarea la măsurile terapeutice aplicate:
- insulinoterapie , soc electric , somnoterapie
- psihoterapie (individuală, în grup, meloterapie, ergoterapie)
Administrarea tratamentului medicamentos (neuroleptice, antidepresive, tranchilizante, hipnotice) :
- se va explica pacientului necesitatea tratamentului si cooperării
- se va manifesta răbdare si blândete
- se va urmari dacă pacientul ia tratamentul oral (pot stoca medicamentele în scop suicidar)
Mentinerea legăturii cu familia si încurajarea familiei pentru a se implica în suportul emotional al
pacientului, vizite cât mai frecvente.

9
 EDUCAtIA PENTRU SĂNĂTATE PENTRU PREVENIREA BOLILOR PSIHICE

- igiena sarcinii: femeile însărcinate vor evita traumele psihice, stările tensionale, alcoolul, tutunul,
medicamentele, drogurile
- asigurarea unui climat familial cald, afectuos, echilibrat, pentru o bună dezvoltare psihică a copilului
- abordarea adolescentului cu întelegere si sfaturi compentente în timp util, pentru a evita deprinderile
neigienice, dăunătoare dezvoltării psihice (alcool, droguri)
- asigurarea unei atmosfere de întelegere si respect în familie si la locul de muncă; evitarea conflictelor
relationale, a stărilor tensionale
- informarea tinerilor căsătoriti asupra cerintelor vietii de familie, pentru a evita traumele psihice
ulterioare (divort)
- orientarea profesională conform aptitudinilor si dorintelor individului, pentru a evita traumele legate
de schimbarea locului de muncă sau recalificare
- pregătirea pentru schimbările fiziologice sau evenimentele din viată (pensionare, menopauză), pentru
a evita stările depresive, sentimentul de inutilitate, nervozitate
- evitarea surmenajului psihic
- regim de viată echilibrat: alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus, activitate
reconfortantă, recreativă
- evitarea consumului de alcool, droguri, cafea în exces, condimente
- tratarea precoce a afectiunilor organice (endocrine, metabolice, renale, cardiace, neurologice)

METODE SPECIALE FOLOSITE ÎN TERAPIA BOLILOR PSIHICE

În mod obişnuit, la secţia de psihiatrie se utilizează următoarele categorii de medicamente

psihotrope (anxiolitice, hipnotice, antipsihotice, anti-depresive, stimulante), antiepileptice,
antiparkinsoniene.
- terapia electroconvulsivantă sau electroşocul este o metodă mult discutată, dar cu bune rezultate. Constă
în producerea unui acces convulsiv, cu ajutorul unui curent electric slab, introdus prin electrozi aşezaţi pe
tâmplele bolnavului.
- insulinoterapia constă în producerea unei stări de şoc hipo-glicemic prin injectarea deinsulină. Necesită o
supraveghere permanentă şi atentă de către asistentă. Coma se produce prin administrarea unor doze
crescânde de insulină. Pacientul este apoi scos din această stare prin injecţii de glucoză 40%, iar imediat
ce poate înghiţi, se dau 100-200 g zahăr diluat în ceai. Cantitatea de zahăr administrată trebuie să fie dublă
faţă de numărul de unităţi de insulină, nesocotind glucoza introdusă intravenos.
- psihoterapia este metoda prin care se acţionează asupra bolnavului prin mijloace psihice:
- ergoterapia este terapia prin muncă, urmărind reinserarea în societate, reabilitarea bolnavului psihic.
Există o lungă serie de metode terapeutice în psihiatrie, ca: meloterapia (terapia prin muzică), terapia prin
pictură, sculptură, terapia prin dans etc.
- psihanaliza.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU PSIHOPATII

Notiunea a fost introdusă de către Babinski în 1884. Psihopatiile sunt tulburărilor psihice
caracterizate prin dezvoltări disarmonice ale personalităţii umane. La constituirea acestor perturbări de
caracter şi de personalitate, care conduc la grave tulburări de comportament, la tulburări de adaptare şi
conflicte cu societatea, contribuie factori etiologici complecşi (de la traumatisme cranio-cerebrale,
encefalite în copilărie, până la factori de mediu).
Dizarmoniile personalitătii pot fi clasificate si caracterizate astfel:
1. Psihopatia astenică:
- subiectii obosesc usor la eforturi obisnuite;
- sunt impresionabili, emotivi;

10
- au capacitate de muncă si randament scăzute.
2. Psihopatia de tip exploziv:
- subiectii au înclinare spre manifestări violente, explozive;
- comportamentul este inegal;
- fondul dispozitional este disforic, subiectul fiind iritabil, irascibil;
- această dizarmonie devine mai evidentă în adolescentă, andropauză, menopauză, senilitate si după
unele afectiuni somatice.
3. Psihopatia isterică:
- subiectii sunt lipsiti de rezistentă la frustrare;
- teatralism în exprimare si comportament;
- egocentrism;
- pe acest fundal timic survin frecvent crize isterice.
4. Psihopatia paranoidă:
- personalitate dizarmonică, bănuitoare, suspicioasă, interpretativă;
- orgoliu excesiv;
- profund interesati de putere si titluri, gelosi si invidiosi pe cei cu statut social ridicat;
- psihorigiditate si perseverare inflexibilă în propriile convingeri eronate;
- ajung la procese, scandaluri, reclamatii (inclusiv fată de îngrijirile medicale);
- pe acest fond evoluează de obicei paranoia.
5. Psihopatia afectivă cu varietătile:
a. afectivul euphoric excitat afectiv, optimist, vesel, volubil, hiperactiv, predispus la excese erotice si
toxice (alcoolism, droguri);
b. afectivul depresiv posac, indispus, cu tendintă de izolare socială, pesimist, sceptic, dezgustat de
viată; capacitatea de conclucrare în colectiv este redusă;
c. afectivul ciclotimic caracterizat prin oscilatii timice între euforie si depresie.
6. Personalitatea structurată dizarmonic de tip schizoid:
- incapacitatea subiectilor de a stabili relatii sociale, izolare, retragere în sine;
- indiferentă si răceală afectivă;
- insuficientă pulsională;
- bărbatii, din lipsa abilitătii sociale, reusesc cu greu să se căsătorească;
- functionalitatea socială este sever limitată;
- înclinati spre speculatii abstracte, dar lipsiti de creativitate;
- bizarerii în gândire si tendintă de a adera la convingeri excentrice religioase;
- se consideră acest tip de personalitate ca o fază prodromală a psihozei.
7. Personalitatea structurată dizarmonic de tip antisocial si pervers sexual:
- lipsă de adaptare constantă la normele sociomorale ale societătii (conflict direct cu societatea);
- afectivitate primitivă, cu tulburări instinctuale si reactii brutale;
- debutează sub vârsta de 18 ani prin chiul, exmatriculări, fugi de acasă, delincventă juvenilă, minciună
persistentă, vandalism;
- ca adult, absentează de la locul de muncă si are ocupatii ilegale: prostitutie, furturi, vânzare de
droguri;
- perversiunile sexuale sunt frecvent practicate; sunt frecvent predispusi la infectare cu HIV.
Nursing, asistentă socială si medicală
Frecventele conflicte survenite în mediul social (scoală, familie, loc de muncă) pot avea implicatii
medico-legale. Se încearcă prin metode pedagogice, educationale, psihologice sau chiar coercitive, să se
armonizeze reactiile si tendintele impulsive (în scoli speciale si institutii de reeducare). Educatia sanitară
pentru o viata echilibrată si asigurarea igienei mentale poate contribui la profilaxia decompensărilor.
În decompensări cu agresivitate crescută se pot administra neuroleptice sedative. În intervalul dintre
decompensări, solicitările medicale sunt inexistente.

11
 INGRIJIREA PACIENTULUI CU PSIHOZELE TOXICE

Psihozele toxice sunt boli psihice, cu etiologie toxică, fie că acestea provin ca urmare a ingerării
unei cantităţi mari de substanţe toxice (intoxicaţii alimentare accidentale sau voluntare în scop de suicid),
fie că ele sunt consecinţa unui exces de administrare a unor substanţe cu efect euforizant, analgezic,
hipnotic sau stimulant (sursă iatrogenă), fie că sunt efectul unor acumulări progresive, care duc la
dependenţă faţă de băuturi alcoolice, medicamente sau de substanţe psihodisleptice (mesacalina etc.).
Alteori, tulburările psihice au la bază inhalarea involuntară a unor substanţe chimice utilizate în industrie.
Acestea constituie grupul bolilor psihice toxice profesionale (saturnismul, hidrargirismul, manganismul,
intoxicaţiile cu oxid de carbon, sulfura de carbon,(o majoritatea manifestându-se pe plan psihic cu stări
confuzionale, polinevrite şi, în ultimă instanţă demenţă.

ALCOOLISMUL

Definitie. Dependenta de alcool si ansamblul manifestărilor patologice datorate acestei dependente

sau pierderea libertătii de a se abtine de la alcool ( P. Fouquet )
Manifestari de dependenta :
Manifestari psihologice: iritabilitate, instabilitate afectivă, scăderea duratei de concentrare a atentiei,
vorbire cu glas tare, scăderea inhibitiei, tulburări de memorie.
Manifestari fizice: dificultăti în vorbire, lipsa coordonării, pierdere de cunostintă, scăderea duratei de
somn, facies hiperemic, scăderea functiilor psihomotorii, deces datorat depresiei respiratorii.
Manifestari de abstinentă: greată si vomă, anxietate, stare depresivă sau iritabilitate, indispozitie sau
slăbiciune, tahicardie, transpiratii, hipertensiune arterială, hipotensiune ortostatică, tremor accentuat al
mâinilor, limbii si pleoapelor, convulsii si moarte. Simptomele usoare de abstinentă sunt prezente cu o
intensitate scăzută după 12 – 14 ore de la întreruperea aportului de alcool si pot dura până la 48 – 72 ore.
Simptomele majore de abstinentă apar după 2-3 zile de la întreruperea aportului de alcool si pot dura 3-5
zile.
Particularităti de îngrijire a pacientului în abstinentă de alcool :
- se măsoară functiile vitale;
- se monitorizează echilibrul hidroelectrolitic al pacientului;
- se efectuează rehidratarea orală sau parenterală intravenoasă la indicatia medicului;
- se administrează sulfat de magneziu pentru scăderea iritabilitătii si prevenirea convulsiilor;
- pentru tratarea deficitului nutritional se aplică vitaminoterapia, în special vitamina B 1, si se asigură
aportul de principii nutritive;
- regimul alimentar va fi bogat în proteine, jumătate din necesarul de calorii va fi asigurat de glucide, în
functie de toleranta pacientului;
- se administrează medicatia prescrisă în functie de protocolul tratamentului de dezintoxicare;
- se testează frecvent orientarea temporo-spatială;
- se orientează, după nevoi, pacientul asupra cadrului temporospatial si a persoanelor din jur;
- se asigură luminozitate corespunzătoare în cameră;
- se explică îngrijirile si tratamentul care se aplică pentru a obtine colaborarea pacientului;
- se evită zgomotele puternice sau alti stimuli neplăcuti;
- se discută cu pacientul, se încurajează si se calmează;
- se implică familia să rămână în preajma pacientului;
- se previn accidentele ce se pot solda cu leziuni ale pacientului si ale altora;
- se tratează toate bolile cronice cauzate de consumul de alcool : afectiuni respiratorii, cardiace si
inflamatorii;
- se realizează reabilitarea socială a pacientului alcoolic
- se asigură o relatie de încredere, acceptare si ajutor, evitând tendinta de a judeca, a respinge sau a
dispretui pacientul;

12
- se stabilesc, de comun acord cu pacientul obiective clare care să contureze responsabilitatea acestuia fată
de problemele identificate. Se ajută pacientul pentru solutionarea lor.
Pacientul si familia sa sunt instruiti cu privire la simptomele biologice, sociale si psihologice precum
si la consecintele abuzului de alcool (reactiile adverse ale alcoolului, evolutia dependentei si a consumui
cronic, rata recăderilor, efectul asupra relatiilor maritale, familiei, simptomele, tratamentul etc.)
Pacientul este îndrumat să participe la reuniunile diferitelor grupuri de psihoterapie (de exemplu
alcoolicii anonimi) care creează o atmosferă de încredere si respect:
- se încurajează pacientul să-si exprime sentimentele;
- se încurajează autoanaliza gândirii si sentimentelor defectuoase si a celorlalte comportamente de
inadaptare;
- se ajută pacientul în indentificarea si în întărirea punctelor forte personale si în învătarea unor noi
modalităti de gândire, de simtire si de actiune;
- se îndrumă pacientul să îsi dezvolte capacităti psihice ce îi vor permite afirmarea, ca si adaptarea în
societate.
Se apelează la terapia individuală, de familie sau prin diferite grupuri de întrajutorare pentru
promovarea si mentinerea abstinentei.

TOXICOMANIILE

Definitie : Intoxicatia cu doze crescute de droguri (opioide, cocaina, amfetamină). Dozele

crescute de opioide apar în urma folosirii heroinei si sunt cele mai frecvent accidentale, iar în anumite
situatii sunt folosite în scop suicidar.
Decesul survenit în urma folosirii heroinei apare când:
- indivizii folosesc heroină mai concentrată decât în mod obisnuit;
- nu există experienta folosirii drogului, toleranta la drog fiind scăzută;
- folosirea drogului se face după scurte perioade de abstinentă, toleranta la drog este scăzută, subiectul
decedând prin depresie a centrilor respiratori.
Manifestări ale toxicitătii sunt respiratia superficială sau apneea , în foarte putine cazuri apar
hipotensiune si tahicardie. Temperatura corpului este normală, febra sugerând prezenta unei infectii prin
seringă nesterilă. Pacientul este stuporos sau comatos. Pupilele sunt miotice, pielea cianotică, observându-
se locul de injectare intravenoasă a drogului. Pot apărea zgomote pulmonare anormale, orientând medicul
asupra unui edem pulmonar necardiogen sau a prezentei unei pneumonii bacteriene.
Terapia constă în:
- evitarea supradozării drogurilor, dacă aceasta s-a făcut prin ingestie, se produce voma;
- pentru amfetamine, se fortează eliminarea renală prin acidifierea urinei;
- crizele de agitatie psihomotorie severă sunt tratate cu diazepam sau lorazepam intravenos, dacă nu
cedează se administrează fenitoin;
- hiperpirexia se tratează cu clorpromazin 10 mg intramuscular la sase ore, împachetare în cearsafuri
umede;
- tahiaritmia produsă de cocaină si amfetamină răspunde la propanolol 2 mg/kg corp pe zi;
- hipertensiunea arterială se tratează cu fentolamină sau nitroprusiat de sodiu;
- agitatia extremă trebuie tratată cu benzodiazepine, iar dacă se adaugă simptome psihotice se asociază
haloperidol 5 mg oral.

NEVROZELE

Definitie. Reprezintă un grup de afectiuni cu determinare psihogenă, exprimate clinic printr-o

simptomatologie cu debut insidios si intensitate redusă, resimtită neplăcut de bolnav. Nevroticul nu are
halucinatii, este orientat temporo-spatial si la propria persoană.

13
 Nevrozele fac parte din marea grupă a psihogeniilor. Prin acest termen se definesc acele afecţiuni
psihice care debutează şi evoluează în condiţii de suprasolicitare psihică. Fenomenele psihice astfel
declanşate sunt de obicei reversibile şi nu se însoţesc de alterarea personalităţii. Pacientul este conştient
de boala sa, vine singur cerând ajutorul medicului psihiatru, contrar bolnavilor psihotici, care nu au
conştiinţa bolii, nici atitudine critică faţă de tulburările care necesită asistenţa psihiatică. Se descriu în
clinică pentru forme de nevroze: astenică, obsesivo-fobică, isterică, mixte.

Nevroza astenică
Surse de dificultate: suprasolicitarea îndelungată, care duce la epuizare, la oboseală patologică a
functiilor psihice.
Manifesteri de dependenta: astenie, cefalee, insomnie.
Fatigabilitatea este rapidă, fără legătură cu efortul, pacientii nu se pot concentra, atentia slăbeste
rapid, nu mai pot achizitiona notiuni noi, nu mai pot citi o carte. Deseori, izbucnesc în plâns sau ofteaza.
Somnul este neodihnitor, superficial, apar insomnii (de adormire, readormire sau insomnie totală).
La trezire, neurastenicul este mai obosit decât s-a culcat.
Cefaleea are caracterul unei dureri “în cască”, cu punct de plecare occipital. Cefaleea este rezistentă
la antialgicele obisnuite.
Neurastenia este însotită de hiperestezie polisenzorială: îl supără fosnetul foilor de ziar, scârtâitul
usii, robinetul ce picură.
Pacientul are o serie de tulburări functionale ale aparatelor cardiovascular si respirator, precum si
cenestezii. Îl deranjează contactul hainelor cu pielea, acuză parestezii ale extremitătilor (furnicături,
amorteli). Alte echivalente somatice functionale constau în senzatii de sufocare, de “nod în gât”,
„constrictie faringeană”. Pacientii au valuri de căldura, alternând cu senzatie de frig, palpitatii (tahicardie),
extremităti reci, transpiratii, vertij, diaree (colon iritabil), polachiurie.
Uneori starea psihică dominantă este de anxietate (iminenta unui pericol nedeterminat).
Nursing:
1. Profilaxia neurasteniei constă într-un program rational de muncă si relaxare (odihnă, activitate fizică,
plimbări , drumetii).
2. Interventiii pentru:
a. restabilirea somnului, folosind hipnotice
b. reducerea anxietătii, a stării de tensiune psihică; se utilizează tranchilizante
c. în nevroza depresivă se folosesc antidepresive
d. în combaterea asteniei se utilizează psihotonice.
Cura sanatorială, cu program de odihnă activă, psihoterapie, metodele de relaxare si ergoterapia
(ocupatii plăcute, ca pictura, lucrul de mână) întregesc tratamentul nevrozelor.
Nevroza obsesivo-fobică (psihastenia) se caracterizează prin: obsesii si fobii, fată de care bolnavul
are atitudine critică si luptă împotriva lor. Pacientul este frământat de amintiri obsesive, de imagini lipsite
de semnificatie ce revin obsesiv.
Nevrozele motorii sunt forme clinice de nevroză, caracterizate prin manifestări mixte, de tip
neurastenic si motor: nevroza ticurilor, crampa profesională, logonevroza (balbismul sau bâlbâiala).
Factorii favorizanti sunt stările conflictuale existente în familie si particularitătile temperamentului
(structuri psihice labile, imaturitate psihică).
Isteria (nevroza isterică)
Crizele isterice se dezlăntuie secundar unor conditii stresante. Aceste crize survin la personalitatea
structurată dizarmonic, caracterizată de: imaturitate afectivă, infantilism al gândirii si labilitate
emotională; egocentrism; dependentă afectivă, “sugativă afectivă”; teatralism, excesivă dramatizare,
erotizarea raporturilor sociale si exhibitionism.
Nursing-ul crizei de isterie:
- Nu se sustine bolnavul.
- Nu se crează agitatie în jurul lui, se îndepărteaza publicul spectator.

14
- Se transportă bolnavul într-o cameră linistită.
- Se administreaza sedative injectabil (Clorpromazin, Diazepam).
- Se poate injecta si apă distilată, intradermic, perimamelonar (neindicat) sau suprapubian, în scopul
creării unei alte dominante corticale.
- Se sustrage atentia pacientului de la preocuparea sa asupra crizei.
Trebuie evitată accentuarea simptomelor prin:
- reducerea situatiilor generatoare de conflict si anxietate din jurul pacientului;
- centrarea pe trăirea sufletească si nu pe simptomele somatice;
- distragerea atentiei de la acuzele somatice;
- antrenarea pacientului în activităti relaxante;
- abordarea bolii psihice cu calm si blândete.

INGRIJIREA PACIENTILOR CU PARANOIA

Paranoia este o psihoză caracterizată printr-un delir cronic, sistematizat, în care nu se întâlnesc
halucinaţii. Temele delirante dezvoltate în general de paranoici sunt de persecuţie, gelozie, invenţie, de
mărire şi de descoperire. Paranoicii sunt foarte activi, cverulenţi, revendicativi, procesomani, dând
naştere frecvent la conflicte cu aspect medico-legal.
Indivizii care apartin acestei grupe sunt exagerat de suspiciosi si neîncrezători, preocupati de a nu fi
manipulati, înselati. Ei sunt secretosi în legătură cu existenta lor, prudenti, interpretativi. Persoana
paranoidă deseori devine certăreată si critică fată de celalti pentru a mentine distanta din jurul ei, evită să-
si exteriorizeze sentimentele, cu exceptia celor impulsive, de furie. Acesti indivizi nu se pot relaxa,
deoarece ei se află în mod constant într-o stare de tensiune, temându-se că altii ar putea să le controleze
activitătile.
Asteptându-se să fie jigniti de ceilalti, ei se îndoiesc de loialitatea si devotamentul prietenilor si
familiei.
Particularităti de îngrijire :
- se abordează pacientul într-o manieră bazată pe blândete, neagresivitate si interes;
- se respectă intimitatea pacientului;
- se analizează factorii care au contribuit la sentimentul de suspiciune, neîncredere etc.;
- se ajută pacientul să se aprecieze în mod realist si să-si fixeze idealuri bazate pe realitate;
- se încurajează pacientul să-si examineze comportamentul, stările afective nemultumitoare si perceptia
asupra eu-lui;
- se încurajeaza pacientul să-si structureze experientele pozitive si aducătoare de satisfactii în contrast cu
cele bazate pe neîncredere si nefericire;
- nu se contrazice pacientul în afirmatiile si credintele sale irationale, se specifică însă că asistenta
medicală nu împărtăseste aceste vederi sau convingeri;
- se va supraveghea pacientul pentru satisfacerea nevoilor fundamentale;
- în activitatea desfăsurată asistenta medicală trebuie să fie calmă, fără să impună un anumit
comportament, să fie gata să ofere ajutor în fiecare sedintă de terapie individuală sau de grup;
- pacientul va fi consultat întotdeauna înainte de formularea unui plan de tratament.

PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVĂ

Cunoscută şi sub numele de psihoză periodică, psihoza maniaco-depresivă, este o boală care atinge
cu predominanţă sfera afectivităţii, manifestată clinic prin accese periodice de manie sau melancolie sau
prin alternarea acestor două forme de boală. Mai frecvent întâlnită la femei decât la bărbaţi, mai răspândită
în ţările calde decât în cele cu temperatura scăzută, psihoza maniaco-depresivă evoluează periodic, cu
intervale, între accese, de restabilire completă a tuturor funcţiilor psihice. Uneori acelaşi bolnav prezintă
accese de manie, altul numai de melancolie, accese unice sau multiple. Majoritatea bolnavilor, însă,

15
prezintă atât accese de manie, cât şi de melancolie, care apar cu un anumit ritm. Atât durata acceselor, cât
şi a intervalelor este variabilă, însă astăzi, în era psihotropelor, primele sunt din ce în ce mai scurte şi
remisiunile mai lungi.
Accesul amaniacal poate debuta brusc, exploziv sau precedat de simptome prodromale:
indispoziţie, tulburări digestive, tulburări respiratorii sau tulburări psihice care, la acelaşi bolnav, de obicei
sunt aceleaşi ("simptom semnal").
În perioada de stare, tulburările afective domină tabloul psihic, apărând o creştere a tonusului
afectiv, euforia( bolnavul este într-o exagerată bună-dspoziţie, vesel, cântă, dansează, intră repede în relaţii
cu cei din jurul său, este dispus la glume, ironii), logoreea,” incoerenţă din cauza fugii de idei”. Memoria
faptelor şi evenimentelor vechi şi recente este crescută, realizând chiar o hipermnezie. Apar şi iluziile, în
special iluziile de persoană: bolnavul confundă uşor o persoană cu alta, prin scăderea posibilităţii de
diferenţiere. Apar idei delirante cu conţinut expansiv, idei de mărire, de autosupraapreciere, expansiv,
instabil, fugitiv, modificându-se şi renunţând la el de la o zi la alta. Limbajul gesticulat al bolnavului în
puseu maniacal este bogat, iar ţinuta, îmbrăcămintea este multicoloră, ornamentală, femeia se fardează
exagerat, iar tendinţele spre exhibiţionism şi hipersexualitate sunt frecvente.
Accesul depresiv, numit şi melancolie: dispoziţia tristă, ideaţia încetinită, apariţia unei senzaţii
neplăcute, cu lipsa poftei de mâncare, lipsa de imbold în activitate sunt simptome ce precedă uneori
tabloul melancolic. în faza de stare, melancolicul este abătut, trist, abulic, adică nu are iniţiativă şi nici
plăcerea de a fi activ. Bolnavii vorbesc în şoaptă, răspunzând monosilabic la întrebări. Pacientii stau pe
marginea patului, cu capul plecat pe piept, cu mâinile încrucişate, cu mimica exprimând o adâncă durere
morală, se plâng că nu mai pot simţi aceleaşi sentimente, că nu mai pot participa la viaţa ("Anestezie
psihică dureroasă"). Când depresiunii i se adaugă teama (anxietatea), melancolicii devin neliniştiţi, se
plimbă agitaţi -de la un capăt la celălalt al camerei, îşi frâng mâinile, imploră de la cei din jur ajutor sau
cer să li se curme viaţa. Halucinaţiile şi iluziile auditive apar rar şi au caracter depresiv. Nu rareori
gândirilor li se adaugă idei delirante, cu conţinut depresiv. Într-o formă mai gravă melancolicul rămâne la
pat, refuză alimentaţia, nu comunică cu nimeni, nu se mişcă din pat, nici chiar pentru îndeplinirea unor
necesităţi fiziologice (urinează în pat). Aceşti bolnavi, după un timp, din stupoare, pot trece la acte
impulsive bruşte (se automutilează, se dau cu capul de pereţi, se pot chiar sinucide).
Maniacalii se alimentează superficial, având un metabolism bazal crescut, scad în greutate, au un
plus crescut şi uneori tranzitul gastrointestinal este accelerat. Dimpotrivă, melancolicii sunt în general
constipăţi zile întregi, au palpitaţii, dureri precordiale.
Se descriu şi forme mixte.
Asistenţa şi tratamentul medical:
- supravegherea în spital, permanentă,
- măsurile de igienă corporală şi alimentară sunt pe primul plan.
- în cazurile de refuz alimentar, cu deshidratare, se administrează glucoza hipertonă i.v. în soluţie
clorurosodică izotonică. Alimentaţia cu lingura trebuie să se facă cu răbdare, păstrând o atitudine
calmă şi blândă. Se vor da la început lichide consistente (lapte cu ou, zahăr, compoturi); se va
stimula apetitul cu doze eutrofice de insulina şi se vor administra vitamine. Se vor asigura igiena
coiporală şi vestimentară.
- Se va supraveghea în cele trei ture bolnavii cu tentative de suicid - ca să nu treacă la fapte ,
suprimând orice instrument tăios (lamă, cuţit, oglindă etc.), medicamente.
În manie, chimioterapia, medicaţia de suplinire, psihoterapia şi ergoterapia prezintă orientarea de bază.

Particularităti de îngrijire :
A. Mentinerea stării de sănătate a pacientului :
 Supravegherea intensivă a pacientului;
 Se înlătură de la pacient obiectele ascutite (lame de ras, obiecte tăioase) etc.;
 Se încurajează pacientul să-si exprime sentimentele;
 În mod repetat, se evaluează riscul de suicid.

16
B. Se aplică măsuri pentru îmbunătătirea încrederii în sine :
 Se încearcă sustragerea pacientului de la preocupări negative;
 Implicarea pacientului în activităti recreative, de petrecerea timpului în mod plăcut;
 Se instruieste pacientul să aplice autodisciplina;
 Se ajută pacientul să-si evalueze controlul si procesele emotionale astfel încât să apară sentimente
de multumire;
 Recunoasterea îndeplinirii obiectivelor prin consideratii pozitive, concrete;
 Se ajută pacientii în identificarea si notarea punctelor forte personale: se acceptă sentimentele
negative ale pacientului, dar se limiteaza timpul alocat pentru rememorarea impresiilor negative;
 Se instruieste pacientul să aplice diferite moduri de a refuza, pentru a-i împiedica pe altii să-l
manipuleze sau să profite de pe urma lui;
 Se acordă pacientului responsabilităti în îngrijire. Nu trebuie să se instituie o dependentă inutilă în
îngrijirea sa fată de membrii echipei de îngrijire;
 Se lucrează activ cu pacientul pentru stabilirea controlului relatiilor sale interumane în viata sa
cotidiană (în afara spitalului). Scopul major este de a ajuta pacientul să-si îmbunătătească controlul asupra
vietii proprii;
 Educarea si sfătuirea familiei pentru a participa la îngrijirea pacientului. Este important să
înteleagă rolul stresului si găsirea unor modalităti de a-i face fată;
 Se încurajează exprimarea verbală si non-verbală a sentimentelor pacientului, se evită discutia în
contradictoriu si orice atitudine ce ar putea leza sentimentele pacientului;
 Se vor dezvolta relatiile interpersonale, pacientii fiind încurajati să participe la activităti de grup.
Se vor crea conditii pentru ca pacientii să învete regulile sociale si să le exerseze într-un mediu protejat;
 Adesea pacientii depresivi suferă de un deficit de aport alimentar si lichidian. Trebuie luate măsuri
de combatere a constipatiei generată de lipsa de activitate si de aportul insuficient de lichide;
 Restabilirea ritmului circadian. Adesea, noaptea sporesc sentimentele de deznădejde ale
pacientului, conducând la o perioadă de insomnie, în care pacientul gândeste mult asupra problemelor
sale;
 Administrarea tratamentului;
 Supravegherea efectelor tratamentului prescris.

SCHIZOFRENIA

Definitie
Schizofrenia este o boala caracterizată prin disocierea funcţiilor psihice, tulburări de gândire, idei
delirante, halucinaţii, inversiuni afective, tulburări catatonice, cu păstrarea în memorie a datelor
achiziţionate.
Manifesatri de dependenta:
- tulburări de comportament, cu debut depresiv, expansiv sau chiar aspect demenţial.
- pacient izolat, mai retras;
- prin scăderea randamentului în muncă, elevul sau studentul bolnav rămâne în urma celorlalţi;
întreaga comportare se modifică, îşi schimbă îndeletnicirie, preocupările, în special dedicându-se
problemelor abstracte de filozofie.
- tulburări nevrotice, cefalee, senzaţie de "cap gol", astenie, insomnii sau acuză diverse senzaţii
neplăcute, vegetative.
- indiferent de ceea ce se întâmplă în jur, scade sfera intereselor, scad sentimentele faţă de cei din
jur, se inversează sau apare o ambivalenţă afectivă, interesul pentru ţinută şi preocupările faţă de
igienă personală ramând în urmă.
- de multe ori bolnavul este surprins cu privjrea fixă într-un punct, având într-adevăr aspectul unui
individ rupt de realitate . În perioada de stare, fenomenele se accentuează, apar masive tulburări

17
 afective, tulburări de gândire, percepţie, activitate, instincte şi voinţă. Memoria rămâne invariabil
nealterată.
Particularităti de îngrijire :
 Scăderea anxietătii pacientului;
 Încurajarea participării sale la activitătile din mediul înconjurător;
 Diminuarea comportamentului defensiv;
 Cresterea respectului fată de sine;
 Stabilirea unei relatii pacient – echipa de îngrijire bazată pe cinste si încredere;
 Acordarea de îngrijire adecvate necesitătilor;
 Asigurarea securitătii pacientului; ascultarea cu atentie a mesajului pacientului pentru a întelege
elementele reale si simbolice din acesta;
 Dacă pacientul are tulburări de perceptie distorsionate (idei delirante si halucinatii) nu se fac discutii în
contradictoriu. Examinatorul va relata propria sa perceptie asupra realitătii fără a discredita pacientul,
explicând că nu trece prin experientele percepute de el;
 Se va pune accent în relatia cu pacientul pe păstrarea demnitătii sale;
 Se ajută pacientul în dobândirea si mentinerea unei igiene personale corespunzătoare precum si a unei
tinute vestimentare adecvate;
 Îndrumarea pacientului către activităti simple, lipsite de pericole, într-o limită corespunzătoare stării
sale;
 Încurajarea pacientului să reducă izolarea prin angajarea de discutii si încercarea de noi comportamente
în cadrul relatiilor sociale;
 Structurarea activitătii, astfel încât să fie implicat pacientul, terapeutul si alte persoane;
 Socializarea pacientului prin introducerea într-un grup care desfăsoară activităti sociale esentiale;
 Protejarea pacientului de agresiuni fizice atunci când acesta are tulburări de perceptie, care îi determină
un comportament agresiv sau frică;
 Ajutarea pacientilor să distingă tulburările halucinatorii sau delirante de realitate;
 Asistenta medicală va nota orice pierdere a coerentei în continutul mesajului verbal al pacientului;
 Familia trebuie implicată în tratamentul pacientului, programele de educatie psihologică familială
trebuie să combine educatia cu necesitatea de sprijin reciproc;
 Administrarea medicatiei prescrise de medic;
 Observarea efectelor tratamentului si înregistrarea reactiilor adverse medicamentoase;
 Evaluarea atitudinii pacientilor fată de tratament si de continuarea aplicării tratamentului medicamentos;
 Stabilirea unei comunicări adecvate.

DEMENtA
Definitia
Dementa este o tulburare organică caracterizată prin deteriorări care includ deficiente de judecată, de
memorie si o gândire abstractă, marcată prin schimbări de personalitate.
Observată cel mai frecvent la adultii mai în vârstă, această tulburare cronică, progresivă distruge
constiinta si sărăceste personalitatea.
Manifestari de dependenta: pierderea memoriei, a orientării, a controlului asupra impulsurilor si
emotiilor, pierderea capacitătii de abstractizare, pierderea capacitătii de a rezolva eficient problemele
cotidiene, tulburări de vorbire, incapacitatea de a executa activităti motorii, schimbarea de personalitate.
Diagnostice Nursing în Demenţă
Alterarea procesului gândirii legată de pierderea memoriei, de agnozii.
Deficit de memorie raportat la persoane, la timp şi spaţiu, legat de degenerescenţa primară a ţesutului
cerebral.
Alterarea somnului legată de tulburările de percepţie şi de gândire.

18
Posibilă autovătămare legată de alterarea judecăţii.
Deficit potenţial de volum lichidian legat de pierderea senzaţiei de sete.
Alterarea eliminării intestinale legată de deficitul de utilizare a toaletei.
Risc de violenţă legat de alterarea gândirii şi a judecăţii.

Principii de îngrijire a bolnavului cu demenţă

 Menţineţi independenţa bolnavului prin încurajarea acestuia să facă singur anumite activităţi care
sunt mai uşor de rezolvat; ajută la menţinerea stimei de sine şi previne frustrarea.
 Evitaţi confruntările de câte ori este posibil. Încercaţi să nu-i contraziceţi dacă spun lucruri ciudate
sau prosteşti. Distrageţi-le atenţia dacă doresc să facă ceva nepotrivit, schimbând subiectul sau
îndepărtându-l de sursa interesului său absurd.
 Stabiliţi rutine în îngrijirea persoanei cu demenţă, făcând aceleaşi lucruri la aceleaşi ore şi
asigurând o anumită predictibilitate în îndeplinirea activităţilor.
 Asiguraţi un mediu sigur pentru bolnavul cu demenţă. Confuzia, pierderea coordonării fizice cresc
posibilitatea de a cădea, de aceea trebuie verificate zonele periculoase ca podelele alunecoase, mobila
plasată incomod, mochetele fixate necorespunzător. Activităţile zilnice au un risc crescut pentru bolnavi:
aceştia pot deschide gazul, lăsa lumina aprinsă, arunca chibrituri aprinse într-un coş cu hârtie, etc. De
aceea, anumite atenţionări scrise („închideţi gazul”, „opriţi apa”) ca şi eliminarea obiectelor periculoase
pot diminua riscul accidentelor casnice.
 Menţineţi canalele de comunicare deschise. Pe măsură ce boala evoluează, problemele de
comunicare între bolnav şi ceilalţi vor fi din ce în ce mai mari. Bolnavii vor avea dificultăţi în a se
exprima şi a purta o conversaţie. Pentru a menţine canalele de comunicare deschise se recomandă:
- să verificaţi dacă bolnavul nu este afectat de tulburări de auz, vedere, sau de probleme stomatologice.
- să vorbiţi clar, simplu şi rar, numai despre un singur subiect.
- să acordaţi persoanei mai mult timp pentru a răspunde.
- dacă persoana este confuză, amintiţi-i cu răbdare informaţiile esenţiale folosindu-vă de un obiect sau de
o imagine.
- încercaţi sa nu-i contraziceţi sau să-i jigniţi, corectându-i cu bruscheţe.
- folosiţi privirea şi atingerea pentru exprimarea sentimentelor.

Particularităti de îngrijire :
- se va supraveghea permanent orientarea pacientului prin: folosirea de ceasuri, calendare, aparate radio,
la nevoie aparate auditive sau ochelari de vedere;
- se orientează pacientul verbal prin discutii la intervale relativ scurte;
- se scrie citet pe usa camerei numele pacientului;
- se etichetează obiectele din cameră;
- se furnizează reviste si ziare pacientului pentru a se informa;
- se ajută pacientul să-si păstreze obiectele personale în camera sa;
- se stimulează memoria pacientului, folosind indicatoare de orientare, etc.;
- se foloseste o abordare întelegătoare fată de pacient si de familia sa;
- se asigură o atmosferă bazată pe sigurantă, bunăvointă si libertate;
- se comunică frecvent cu pacientul;
- comunicarea verbală trebuie să fie clară si concisă;
- se folosesc întrebări la care răspunsul este “da” sau “nu”;
- se evită folosirea cuvintelor care se înteleg greu;
- asistenta medicală se asigură că ceea ce spune este în concordantă cu comportamentul său;
- se caută moduri de a ajuta si sprijini pacientul în îngrijirea sa;
- se promovează implicarea în activitătile zilnice, folosind frecvent cresterea încrederii în sine;
- se include pacientul în viata de familie;
- se explică în mod clar ceea ce se asteaptă din partea pacientului;

19
 - se implică pacientul în autoîngrijire de câte ori este posibil;
- se ajută pacientul să-si limiteze puterea lui de decizie la un nivel căruia îi poate face fată;
- se face un program zilnic si săptămânal de activităti;
- se acordă atentie schimbărilor rapide ale dispozitiei afective a pacientului, se evită atingerea sa când
acesta este agitat;
- se încurajează familia să se implice în tratamentul pacientului si să accepte boala sa;
- se aplică tratamentul conform prescrpitiei medicale.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU OLIGOFRENIE

Oligofreniile (oligos = puţin; fren = inteligenţă) cuprind acele boli psihice caracterizate prin
dezvoltări incomplete din punct de vedere psihic, stagnări sau dezvoltări lente ale funcţiilor superioare ale
creierului.
1.Idioţia de gradul I:
 practic irecuperabili, needucabili
 se caracterizează prin lipsa aproape totală a vieţii psihice.
 Limbajul, nedezvoltat, se reduce la sunete nearticulate, ţipete.
Idioţia de gradul II, incompletă:
 Limbajul verbal se poate dezvolta cel mult la nivelul celui al unui copil normal de 1 - 1 1/2 ani.
 Bolnavii recunosc pe cei care îi îngrijesc
 pot să-şi însuşească unele deprinderi elementare.
2) Imbecilitatea cuprinde forme de oligofrenie parţial recuperabile.
 Aceşti bolnavi au deja format un limbaj verbal, însă cuvintele sunt greoi pronunţate
 limbajul scris este imposibil.
 Sunt capabili de calcule simple.
 Memoria este de obicei bine dezvoltată.
 Nu pot face însă deducţii, nu posedă capacitatea de sinteză şi abstractizare a gândirii, nu au discernământ.
 Diversele situaţii, care-i scot din stereotipia lor zilnică, îi pun în mare dificultate, capacitatea lor de
adaptare fiind precară: se alarmează, devin anxioşi, ţipă, fac chiar reacţii psihice depresive.
 Sunt conştiincioşi în munca necalificată sau de calificare inferioară.
 Imbecilii pot fi educaţi în şcoli speciale.
3) Debilii mintali reprezintă un coeficient de 3/4 din totalul oligofrenilor, caracterizaţi fiind printr-o gamă
de niveluri de dezvoltare intelectuală.
 Din punctul de vedere al comportamentului, aceştia se pot prezenta:
- fie inhibaţi - cu lentoare ideativă, timizi, apatici
- fie excitaţi, gălăgioşi, agresivi, instabili.
 Sunt educabili, pot fi instruiţi în şcoli ajutătoare sau la curs normal, însă aici imediat dau semne de
oboseală, rămânând în urma copiilor normali.
 Memoria apare, uneori, surprinzător de dezvoltată - ei reţin poezii, texte de proză pe dinafară, însă în mod
mecanic, fără a le aprofunda sau înţelege sensul expresiilor, al conţinutului.
 Funcţiile superioare de integrare, analiză, sinteză, abstracţie sunt lente, uneori imposibile.
 Debilii mintali pot învăţa meserii care necesită mai ales dexteritate, în şcoli profesionale.
 Din cauza sugestibilităţii crescute, debilii mintali neputând cântări valoarea reală a faptelor, pot fi antrenaţi
uşor în acţiuni cu caracter antisocial.

20