SCOALA POSTLICEALA

“THEOS - SPERANTA” ARAD

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ANUL III

Modulul 33
Sănătate mintală,
psihiatrie și nursing
specific
 Sănătate mintală, psihiatrie și
nursing specific

Evaluarea funcțiilor psihice

Nivelul de conștiență :
- un pacient conștient răspunde prompt la întrebări și percepe ceea ce se întâmplă în jurul
său
- pe măsură ce conștiența sa se diminuează, este mai puțin capabil de a se concentra și mai
putin cooperant
- pentru evaluarea nivelului de conștiență se poate utiliza scara Glasgow
Comportament și înfățișare:
- se vor observa atitudinile și reacțiile pacientului în timpul examenului fizic
- aspectul său reflectă modul cu care se percepe (se va observa dacă veșmintele sunt
potrivite locului și sezonului)
Vorbire, limbaj
- se va cere pacientului să numească obiecte care-i sunt arătate și să citească cu voce tare
fraze simple
Capacitatea de a înțelege și rezolva problem se evaluează prin teste, convorbiri
Orientare: pacientul să redea corect locul unde se află, de când, data prezentă
Învățare: de exemplu pacientul să demonstreze modul de efectuare a igienei cavității bucale
Memorie (imediată, recentă, trecută):
- se va cere pacientului să repete o serie de numere, crescând progresiv numărul cifrelor
- se va cere pacientului să-și amintească evenimentele produse în ziua respectivă
- se va cere pacientului să numească antecedente medicale sau familiale; să-si spună data
nașterii
Gândire: se va cere pacientului să interpreteze, să explice fraze simple
Judecată: pacientul va fi pus să explice ce va face în anumite situații (de exemplu ce va face
dacă s-ar îmbolnăvi și este singur acasă)
Funcția senzorială și de percepție :
- se vor folosi diverși stimuli (luminoși, auditivi, olfactivi, tactili) și se va observa modul de
reacție al pacientului
Afectivitatea se evaluează prin observarea pacientului (trist, anxios, agresiv)
După aprecierea funcțiilor psihice, se vor culege informații referitoare la:
- habitat: aspectul locuinței și starea de igienă, aranjament interior, decorațiuni interioare
- familie: rolul pacientului în familie, calitatea relațiilor, existența unor conflicte trenante
(având în vedere subiectivismul familiei, se pot cere relații și de la prietenii apropiați, vecini)
- loc de muncă: încadrare afectivă în colectiv, randament profesional, stări conflictuale și
motivele acestora, aspecte antisociale
- starea de igienă a tegumentelor, aspectul vestimentației
- comportament în trecut
- modul de dezvoltare a personalității
- starea morfo-funcțională a diferitelor organe și aparate
Examinări paraclinice :
- radiologice: radiografie craniană, arteriografie, tomografie computerizată, mielografie
- electroencefalogramă
- examen genetic : examene citogenetice (cariotipul, testul Barr) , examinări morfologice
(dermatoglifele palmare)
- examinări de laborator : sânge (V.S.H., glicemie, uree, acid uric, creatinină, colesterol,
V.D.R.L., probe de disproteinemie) ; urină ( sumar) ; L.C.R.
- examen psihologic : teste de personalitate ; teste de investigare a atenției, memoriei
Psihopatiile
Noțiunea a fost introdusă de către Babinski în 1884. Termenul de psihopatie tinde să fie
înlocuit cu cel de personalitate structurată dizarmonic; aceasta permite menținerea în afara
patologicului, în zona de trecere dintre normal și anormal.
Caracteristicile psihopatiilor:
- se cristalizează în adolescență;
- persistă toată viața;
- se manifestă pe plan comportamental;
- determină tulburări de adaptare și integrare armonioasă în societate, datorită controlului
incomplet al sferelor afectiv-voliționale și instinctuale.
Dizarmoniile personalității pot fi clasificate și caracterizate astfel:
1. Psihopatia astenică:
- subiecții obosesc ușor la eforturi obișnuite;
- sunt impresionabili, emotivi;
- au capacitate de muncă și randament scăzute.
2. Psihopatia de tip exploziv:
- subiecții au înclinare spre manifestări violente, explozive;
- comportamentul este inegal;
- fondul dispozițional este disforic, subiectul fiind iritabil, irascibil;
- această dizarmonie devine mai evidentă în adolescență, andropauză, menopauză,
senilitate și după unele afecțiuni somatice.
3. Psihopatia isterică:
- subiecții sunt lipsiți de rezistență la frustrare;
- teatralism în exprimare și comportament;
- egocentrism;
- pe acest fundal timic survin frecvent crize isterice.
4. Psihopatia paranoidă:
- personalitate dizarmonică, bănuitoare, suspicioasă, interpretativă;
- orgoliu excesiv;
- profund interesați de putere și titluri, geloși și invidioși pe cei cu statut social ridicat;
- psihorigiditate și perseverare inflexibilă în propriile convingeri eronate;
- ajung la procese, scandaluri, reclamații (inclusiv față de îngrijirile medicale);
- pe acest fond evoluează de obicei paranoia.
5. Psihopatia afectivă cu varietățile:
a. afectivul euphoric excitat afectiv, optimist, vesel, volubil, hiperactiv, predispus la
excese erotice și toxice (alcoolism, droguri);
b. afectivul depresiv posac, indispus, cu tendință de izolare socială, pesimist, sceptic,
dezgustat de viață; capacitatea de conclucrare în colectiv este redusă;
c. afectivul ciclotimic caracterizat prin oscilații timice între euforie și depresie.
6. Personalitatea structurată dizarmonic de tip schizoid:
- incapacitatea subiecților de a stabili relații sociale, izolare, retragere în sine;
- indiferență și răceală afectivă;
- insuficiență pulsională;
- bărbații, din lipsa abilității sociale, reușesc cu greu să se căsătorească;
- funcționalitatea socială este sever limitată;
- înclinați spre speculații abstracte, dar lipsiți de creativitate;
- bizarerii în gândire și tendință de a adera la convingeri excentrice religioase;
- se consideră acest tip de personalitate ca o fază prodromală a psihozei.
7. Personalitatea structurată dizarmonic de tip antisocial și pervers sexual:
- lipsă de adaptare constantă la normele sociomorale ale societății (conflict direct cu
societatea);
- afectivitate primitivă, cu tulburări instinctuale și reacții brutale;
- debutează sub vârsta de 18 ani prin chiul, exmatriculări, fugi de acasă, delincvență
juvenilă, minciună persistentă, vandalism;
- ca adult, absentează de la locul de muncă și are ocupații ilegale: prostituție, furturi,
vânzare de droguri;
- perversiunile sexuale sunt frecvent practicate; sunt frecvent predispuși la infectare cu
HIV.
Tratament, asistență socială și medicală
Frecventele conflicte survenite în mediul social (școală, familie, loc de muncă) pot avea
implicații medico-legale. Se încearcă prin metode pedagogice, educaționale, psihologice sau
chiar coercitive, să se armonizeze reacțiile și tendințele impulsive (în școli speciale și
instituții de reeducare). Educația sanitară pentru o viața echilibrată și asigurarea igienei
mentale poate contribui la profilaxia decompensărilor.
În decompensări cu agresivitate crescută se pot administra neuroleptice sedative. În
intervalul dintre decompensări, solicitările medicale sunt inexistente.
Alcoolismul
Definiție. Dependența de alcool și ansamblul manifestărilor patologice datorate acestei
dependențe sau pierderea libertății de a se abține de la alcool ( P. Fouquet )
Abuzul de alcool este o problemă larg răspândită, în continuă creștere în multe societăți.
Modifică dispoziția afectivă și gândirea, în unele țări fiind drogul cel mai răspândit. Crește
rata criminalității, numărul accidentelor rutiere precum și rata sinuciderilor. Indivizii și
familiile sunt distruse, pe măsură ce abuzul de alcool afectează sănătatea fizică, sănătatea
psihică,relațiile cu ceilalți și productivitatea muncii.
Ca un depresor al sistemului nervos central, alcoolul are o uzanță socială în foarte multe
cazuri : pentru a favoriza relaxarea și sărbătorirea diferitelor evenimente și participarea la
ritualuri sacre. Când este folosit în mod responsabil și cu moderație, alcoolul poate fi plăcut,
inofensiv și uneori benefic.
Dependența de alcool este considerată o boală de mari proporții. O deteriorare clinică
sau o stare de suferință profundă este evidentă pe măsură ce indivizii se angajează într-un
tipar al consumului abuziv de alcool. Având nevoie să consume cantități mari de alcool
pentru a se produce efectul dorit, individul este preocupat cum să-și procure substanța. După
o perioadă de timp, eșecul în a menține nivelul de alcool în sânge și în țesuturi duce la
renunțare – abstinență. Aceasta este o stare marcată de mult disconfort și schimbări
psihologice și comportamentale manifestate prin neadaptare. Există însă o puternică
componentă compulsivă, care se manifestă prin tendința de a consuma cantități de alcool mai
mari decât dorește individul și prin frecventele tentative nereușite de a reduce sau a regla
consumul de alcool. El își dedică perioade excesive de timp pentru obținerea și consumul
alcoolului și pentru refacere după utilizarea acestuia. Abuzul de alcool este definit ca
folosirea repetată a alcoolului care duce la consecințe dăunătoare. Intoxicația alcoolică este o
stare reversibilă caracterizată prin tulburări comportamentale sau psihologice induse de
efectul alcoolului asupra sistemului nervos central al individului. Tulburările includ
modificări ale percepției, atenției, judecății, dispoziției afective, ale gândirii, ale ciclului
somn-veghe, precum și ale comportamentului interpersonal și psihomotor. Modificările
comportamentale sau psihologice manifestate clinic, datorate efectului alcoolului asupra
sistemului nervos central sunt: agresivitate, labilitate afectivă, tulburări cognitive,
deteriorarea relațiilor sociale și de muncă. Ele apar în timpul sau imediat după folosirea
alcoolului. Aceste simptome nu sunt datorate unei boli medicale și nici nu sunt generate de o
tulburare psihică. Dozele excesiv de mari de alcool pot deprima centrii respiratori, cauzând
moartea.
Abstinența alcoolica este micșorarea sau stoparea consumului regulat și masiv de alcool.
Abstinența se manifestă prin tulburări în funcțiile comportamentale, cognitive și fiziologice
ale organismului, afectând nefavorabil și domeniile de activitate sociale.
Simptome clinice frecvent asociate dependenței de alcool :
Simptome psihologice: iritabilitate, instabilitate afectivă, scăderea duratei de
concentrare a atenției, vorbire cu glas tare, scăderea inhibiției, tulburări de memorie.
Simptome fizice: dificultăți în vorbire, lipsa coordonării, pierdere de cunoștință,
scăderea duratei de somn, facies hiperemic, scăderea funcțiilor psihomotorii, deces datorat
depresiei respiratorii.
Simptome de abstinență: greață și vomă, anxietate, stare depresivă sau iritabilitate,
indispoziție sau slăbiciune, tahicardie, transpirații, hipertensiune arterială, hipotensiune
ortostatică, tremor accentuat al mâinilor, limbii și pleoapelor, convulsii și moarte.
Simptomele ușoare de abstinență sunt prezente cu o intensitate scăzută după 12 – 14 ore de la
întreruperea aportului de alcool și pot dura până la 48 – 72 ore. Simptomele majore de
abstinență apar după 2-3 zile de la întreruperea aportului de alcool și pot dura 3-5 zile.
Particularități de îngrijire a pacientului în abstinență de alcool :
- se măsoară funcțiile vitale;
- se monitorizează echilibrul hidroelectrolitic al pacientului;
- se efectuează rehidratarea orală sau parenterală intravenoasă la indicația medicului;
- se administrează sulfat de magneziu pentru scăderea iritabilității și prevenirea convulsiilor;
- pentru tratarea deficitului nutrițional se aplică vitaminoterapia, în special vitamina B 1, și se
asigură aportul de principii nutritive;
- regimul alimentar va fi bogat în proteine, jumătate din necesarul de calorii va fi asigurat de
glucide, în funcție de toleranța pacientului;
- se administrează medicația prescrisă în funcție de protocolul tratamentului de dezintoxicare;
- se testează frecvent orientarea temporo-spațială;
- se orientează, după nevoi, pacientul asupra cadrului temporospațial și a persoanelor din jur;
- se asigură luminozitate corespunzătoare în cameră;
- se explică îngrijirile și tratamentul care se aplică pentru a obține colaborarea pacientului;
- se evită zgomotele puternice sau alți stimuli neplăcuți;
- se discută cu pacientul, se încurajează și se calmează;
- se implică familia să rămână în preajma pacientului;
- se previn accidentele ce se pot solda cu leziuni ale pacientului și ale altora;
- se tratează toate bolile cronice cauzate de consumul de alcool : afecțiuni respiratorii,
cardiace și inflamatorii;
- se realizează reabilitarea socială a pacientului alcoolic
- se asigură o relație de încredere, acceptare și ajutor, evitând tendința de a judeca, a respinge
sau a disprețui pacientul;
- se stabilesc, de comun acord cu pacientul obiective clare care să contureze responsabilitatea
acestuia față de problemele identificate. Se ajută pacientul pentru soluționarea lor.
Pacientul și familia sa sunt instruiți cu privire la simptomele biologice, sociale și
psihologice precum și la consecințele abuzului de alcool (reacțiile adverse ale alcoolului,
evoluția dependenței și a consumui cronic, rata recăderilor, efectul asupra relațiilor maritale,
familiei, simptomele, tratamentul etc.)
Pacientul este îndrumat să participe la reuniunile diferitelor grupuri de psihoterapie (de
exemplu alcoolicii anonimi) care creează o atmosferă de încredere și respect:
- se încurajează pacientul să-și exprime sentimentele;
- se încurajează autoanaliza gândirii și sentimentelor defectuoase și a celorlalte
comportamente de inadaptare;
- se ajută pacientul în indentificarea și în întărirea punctelor forte personale și în învățarea
unor noi modalități de gândire, de simțire și de acțiune;
- se îndrumă pacientul să își dezvolte capacități psihice ce îi vor permite afirmarea, ca și
adaptarea în societate.
Se apelează la terapia individuală, de familie sau prin diferite grupuri de întrajutorare
pentru promovarea și menținerea abstinenței.
Toxicomaniile
Definiție : Intoxicația cu doze crescute de droguri (opioide, cocaina, amfetamină). Dozele
crescute de opioide apar în urma folosirii heroinei și sunt cele mai frecvent accidentale, iar în
anumite situații sunt folosite în scop suicidar.
Decesul survenit în urma folosirii heroinei apare când:
- indivizii folosesc heroină mai concentrată decât în mod obișnuit;
- nu există experiența folosirii drogului, toleranța la drog fiind scăzută;
- folosirea drogului se face după scurte perioade de abstinență, toleranța la drog este
scăzută, subiectul decedând prin depresie a centrilor respiratori.
Manifestări ale toxicității sunt respirația superficială sau apneea , în foarte puține
cazuri apar hipotensiune și tahicardie. Temperatura corpului este normală, febra sugerând
prezența unei infecții prin seringă nesterilă. Pacientul este stuporos sau comatos. Pupilele sunt
miotice, pielea cianotică, observându-se locul de injectare intravenoasă a drogului. Pot apărea
zgomote pulmonare anormale, orientând medicul asupra unui edem pulmonar necardiogen
sau a prezenței unei pneumonii bacteriene. Terapia constă în administrarea de Naloxonă, un
antagonist opioid puternic, care se administrează în cantitate de 2 mg în bolus. În edem
pulmonar se adminstrează oxigen sub presiune. Pneumonia de aspirație este tratată cu
antibiotice. Cocaina și amfetamina sunt droguri psihostimulante ale
sistemului nervos. Cocaina sub formă de sare hidroclorică este folosită
intranazal prin aspirare sau prin injecții intravenoase. Cocaina numită “crak”, foarte
puternică, este fumată. Cele mai multe cazuri de supradozare apar în urma fumatului sau prin
administrarea intravenoasă.
Amfetamina este folosită oral, intravenos sau fumată. Doza letală este de 20 – 25
mg/kg/corp.
Terapia constă în:
- evitarea supradozării drogurilor, dacă aceasta s-a făcut prin ingestie, se produce voma;
- pentru amfetamine, se forțează eliminarea renală prin acidifierea urinei;
- crizele de agitație psihomotorie severă sunt tratate cu diazepam sau lorazepam intravenos,
dacă nu cedează se administrează fenitoin;
- hiperpirexia se tratează cu clorpromazin 10 mg intramuscular la șase ore, împachetare în
cearșafuri umede;
- tahiaritmia produsă de cocaină și amfetamină răspunde la propanolol 2 mg/kg corp pe zi;
- hipertensiunea arterială se tratează cu fentolamină sau nitroprusiat de sodiu;
- agitația extremă trebuie tratată cu benzodiazepine, iar dacă se adaugă simptome psihotice se
asociază haloperidol 5 mg oral.
Patologia psihiatrică secundară unor boli
 În general, orice boalã somaticã determinã un grad diferit de modificãri psihice, în orice
moment al evoluției. Ele au la origine disfuncția cerebralã secundarã modificãrilor
morfologice și/sau embolice.
În scop didactic se poate sistematiza patologia psihicã secundarã astfel:
1. Manifestãri psihice din perioada puerperalã: graviditate; postpartum (precoce, tardiv);
postabortum.
2. Manifestãri psihice în boli generale: boli infecțioase; boli endocrine.
3. Manifestãri psihice în boli cu localizare encefalicã: traumatisme cranio-cerebrale (TCC);
tumori cerebrale; lues cerebral; boli neurologice degenerative; epilepsii.
Perioada de sarcinã și lãuzie
Un climat psihic negativ, atitudinea nefavorabilã fațã de produsul de concepție și femeia
însãrcinatã au un rãsunet puternic, datã fiind perioada specialã pe care o strãbate femeia
gravidã.
Condițiile de stres pentru gravidã rezultã din:
1. Proasta organizare a serviciilor medicale în cursul sarcinii, nașterii sau avorului.
Momentul nașterii, ca și actul sexual, implicã intimitatea, de aceea o ambianțã psihicã
neglijentã din partea personalului poate constitui un factor de stres suplimentar.
2. Deficiențele sociale și economice care perturbã mesajul de împlinire din cursul nașterii
și postpartum.
Suferințele apãrute în cursul avortului trebuie înțelese ca trãiri psihice negative, relatate
simptomatic ca durere de cãtre pacientã. Un avort spontan,survenit în cursul unei sarcini
dorite, poate fi declanșat nu numai de cauze ginecologice, ci mai ales de cauze psihice.
Cele mai multe avorturi spontane sunt declanșate de cauze psihologice, datoritã
sensibilitãții receptorilor uterini la neuromediatorii simpato-adrenergici, descãrcați în condiții
de stres. Un conflict psihic poate determina contracții uterine și avort spontan. Ulterior,
pacienta poate dezvolta o stare depresiv-anxioasã.
Lãuzia poate fi asimilatã unei „mici menopauze” (în condițiile modificãrii brutale a
paletei endocrine) și determinã, la toate femeile, o stare de depresie psihicã de duratã
variabilã (dar nu de intensitate psihoticã). În postpartumul precoce (pânã la 42 de zile), se pot
instala stãri anxioase, confuzionale, chiar delirante, apãrute fãrã o perioadã premonitorie și în
absența simptomatologiei infecțioase. Modul de producere pare a fi dezechilibrul
hidroelectrolitic, hormonal și efortul secretor al laptelui. De cele mai multe ori, prognosticul
este favorabil.
Uneori, un episod confuzional sau delirant poate precede chiar instalarea unei stãri
psihotice afective, ca, de exemplu, depresia. Incidența depresiei postnatale variazã între 5 și
10% dintre lãuze. Pe fundalul timic negativ (durere moralã, inhibiție, inerție psihomotorie,
tulburãri de somn) pot apãrea idei delirante cu conținut centrat pe maternitate și produsul de
concepție: idee de culpabilitate, autoacuzare, teama de a nu-și pierde copilul. O gravitate
extremã prezintã ideile de autolizã, de infanticid și tendințã de suicid în doi. Tot în
postpartum se pot instala stãri schizofreniforme, determinând un comportament autist, rãcealã
afectivã, agresivitate, idei delirante de persecuție, gelozie.
La etilicele cronice pot surveni sindromul de sevraj și delirium tremens, în perioada
postpartum, dupã 12 – 48 ore de la ultima ingestie. Alcoolismul cronic duce la malnutriție
maternã (în special deficit de acid folic), infecții, boli hepatice.
Tulburãrile survenite în postpartumul tardiv , 42 zile – 1 an, sunt mult mai rare. De
obicei apar tulburãrile nevrotice, declanșate de suprasolicitãrile fizice și psihice la care este
supus organismul femeii. Pot apãrea anxietate, dezinteres pentru copil sau sentimentul
incapacitãții în fața exigențelor impuse de îngrijirea acestuia.
 Bolile infecto-contagioase, febrile determinã modificãri psihice în grade variate, atât în
perioada prodromalã, cât și în perioada de stare. Aceste manifestãri sunt și mai evidente, dacã
procesul patologic are ca țintã encefalul.
A. Sindromul prodromal infecțios constã în cefalee , astenie, hipoprosexie (diminuarea
capacitãții de concentrare și a interesului), hipomnezie de fixare, irascibilitate, labilitate
afectivã, anxietate, tulburãri de somn.
B. Delirul febril se caracterizeazã prin somn neliniștit cu coșmaruri, este reversibil,
fenomenele psihice dispãrând dupã vindecarea bolii febrile.
Afecțiunile infecțioase cerebrale (meningite, encefalite, supurații cerebrale – abcesul
cerebral și tromboflebitele cerebrale) induc tulburãri psihice în tabloul clinic.
A. Meningitele virale. Tulburãrile psihice grave sunt determinate de meningitele purulente
produse de meningococ, pneumococ, bacilul Koch. În perioada de stare, alãturi de sindromul
meningeal și modificãrile LCR , apare un sindrom confuzional marcat.
B. Encefalitele determinã un tablou clinic complex numit sindromul encefalitic: cefalee,
obnubilare, confuzie, stare de comã (uneori), tulburãri ale ritmului nictemeral (somn-veghe).
De cele mai multe ori encefalitele determinã sechele neuropsihice postinfecțioase:
sindrom cerebrastenic , sindrom psihoorganic deteriorativ (demență) , pareze, plegii , focare
epileptogene.
Encefalita subacutã poate apãrea la aproximativ 1/3 din pacienții cu SIDA. Debuteaza
printr-o stare confuzionalã acuta, precedatã de febrã. O altã modalitate de debut mimeazã
depresia psihicã. Treptat se modificã profund funcțiile cognitive, comportamentale, motorii.
Deteriorarea neuropsihicã a pacientului duce la demențã severã, tulburãri de mers
(instabilitate, paraparezã progresivã, hipokinezie generalã), incontinențã sfincterianã.
Studii longitudinale (limitate prin decesul rapid al pacienților) au demonstrat cã
aproximativ 50% din pacienții cu SIDA dezvoltã tulburãri psihice severe.
Modificãrile psihice în bolile endocrine. Hipotiroidia duce la conturarea unor tablouri
nevrotice. Hipertiroidia determinã iritabilitate, anxietate, oscilații mari ale dispoziției. Se
contureazã tablouri de tip maniacal.
În concluzie, sub “masca” unor acuze somatice anodine se pot ascunde urgențe
psihiatrice majore, dupã cum, afecțiuni grave, care pot periclita viața bolnavului, pot prezenta
la debut tulburãri psihice acute. De exemplu:
- bolnav cu infarct miocardic, trimis la psihiatrie pentru crizã de anxietate sau de agitație
psihomotorie
- bolnav cu hepatitã anictericã, internat pentru sindrom depresiv sau neurastenic;
- diabet zaharat decompensat generând crize “epileptice” sau sindrom confuzional;
- pacient cu pancreatitã acutã, internat cu crize “epileptice” sau agitație psihomotorie;
- perforația gastricã sau duodenalã genereaza agitație psihomotorie;
- bolnav cu tumorã cerebralã sau hematom cerebral, internat cu stare de agitație psihomotorie,
sindrom confuzional, stare delirant-halucinatorie, sindrom depresiv;
- porfiria acutã intermitentã poate sã se manifeste sub forma unui sindrom confuzional, unei
stãri delirant-halucinatorie, sindrom depresiv sau maniacal;
- bolnav cu maladie Addison, internat pentru sindrom depresiv;
- accident vascular cerebral, determinând afazie sau dezorientare temporo-spațialã, poate fi
considerat, eronat, drept caz psihiatric.
Ignorarea problemelor neuropsihiatrice duce la erori de diagnostic la bolnavii cu psihoze
sau nervroze. Acuzele subiective ale pacientului depresiv se pot referi la orice organ sau
sistem (depresia mascatã). Riscul îl constituie cazurile de sinucidere în serviciile de medicinã,
chirurgie etc.
Tulburãri psihice în traumatismele cranio-cerebrale
 În traumatismele cranio-cerebrale se pot întâlni tulburãri psihice acute și cronice
sechelare. Pe prim plan se situeazã pierderea stãrii de conștențã cu duratã variabilã și
intensitate de la obnubilare la comã. La ieșirea din comã sau chiar în comoțiile mai ușoare se
poate instala o stare de confuzie mintalã și agitație psihomotorie, uneori delir traumatic cu
halucinații vizuale. Dupã delirul traumatic poate urma sindromul Korsakov, caracterizat prin
tulburãri de memorie și confabulație. Acesta se poate vindeca în 2 – 3 sãptãmâni ori se poate
croniciza.
Tulburãrile psihice tardive posttraumatice sunt: cerebrastenia posttraumaticã (sindromul
subiectiv al traumatizatului cranian), demența posttraumaticã, epilepsia posttraumaticã.
Tulburãrile psihice în tumorile cerebrale
Tumorile frontale determina tulburãri ale:
a. comportamentului : dezinhibat, necenzurat, lipsit de simțul autocritic, reacții inadecvate
mediului social;
b. funcțiilor de cunoaștere : dezorientare temporo-spațialã, confuzie mintalã;
c. intelectului : amnezie de fixare cu uitarea faptelor recente;
d. activitãții : apatie, pierde inițiativa, lipsã de interes și finalizare;
e. afectivitãții : bulimie, hipererotism, sindrom moriatic, constând în euforie puerilã,
nãtângã, calambururi inadecvate, obscene.
Tumorile temporale pot determina epilepsie cu crize paroxistice, constând în stãri
crepusculare (stare de vis cu tulburarea percepției prezentului, fenomene de “jamais vu” și
„deja vu”), survin halucinații gustative, olfactive, halucinații auditive, vizuale.
Tumorile parietale sunt însoțite de tulburãri de sensibilitate, halucinații kinestezice
(mișcarea membrelor paretice, membru supranumerar). Lezarea emisferei dominante
determinã apraxie ( tulburare a activitãții gestuale fãrã paralizie motorie sau de coordonare, și
fãrã deficit intelectual).
Tumorile occipitale pot determina halucinații vizuale; bolnavul nu recunoaște figurile
cele mai familiare și nici nu se poate identifica într-o fotografie de grup sau izolat.

NEVROZELE
Definiție. Reprezintă un grup de afecțiuni cu determinare psihogenă, exprimate clinic
printr-o simptomatologie cu debut insidios și intensitate redusă, resimțită neplăcut de bolnav.
Nevroticul nu are halucinații, este orientat temporo-spațial și la propria persoană.
Simptomatologia nu alterează inserția pacientului în real, ci îi provoacă dificultăți de
adaptare la mediu. Majoritatea nevroticilor își pot desfășura activitățile socio-profesionale și
familiale la un nivel apropiat de cel obișnuit. Suferința nevrotică este trăită conștient și
penibil de către bolnav.
Personalitatea premorbidă, dizarmonică, predispune în mod particular la dezvoltarea
nevrozelor. Tulburările apar în condițiile suprasolicitării psihice. De obicei, ele sunt
reversibile.
Clasificarea formelor clinice de nevroze:
1. nediferențiate (neurastenia, nevroza depresivă și anxioasă)
2. diferențiate (nevroza fobică, obsesivo-fobică, isterică, nevroza cu exprimare motorie).
Nevroza astenică
Cauza o reprezintă suprasolicitarea îndelungată, care duce la epuizare, la oboseală
patologică a funcțiilor psihice. Neurastenia este reversibilă numai după un tratament adecvat
și scoaterea din mediul psiho-traumatizant.
Trepiedul simptomatic al nevrozei astenice este constituit de: astenie, cefalee, insomnie.
Fatigabilitatea este rapidă, fără legătură cu efortul, pacienții nu se pot concentra, atenția
slăbește rapid, nu mai pot achiziționa noțiuni noi, nu mai pot citi o carte. Deseori, izbucnesc
în plâns sau ofteaza.
 Somnul este neodihnitor, superficial, apar insomnii (de adormire, readormire sau
insomnie totală). La trezire, neurastenicul este mai obosit decât s-a culcat.
Cefaleea are caracterul unei dureri “în cască”, cu punct de plecare occipital. Cefaleea
este rezistentă la antialgicele obișnuite.
Neurastenia este însoțită de hiperestezie polisenzorială: îl supără foșnetul foilor de ziar,
scârțâitul ușii, robinetul ce picură.
Pacientul are o serie de tulburări funcționale ale aparatelor cardiovascular și respirator,
precum și cenestezii. Îl deranjează contactul hainelor cu pielea, acuză parestezii ale
extremităților (furnicături, amorțeli). Alte echivalențe somatice funcționale constau în
senzații de sufocare, de “nod în gât”, „constricție faringeană”. Pacienții au valuri de căldura,
alternând cu senzație de frig, palpitații (tahicardie), extremități reci, transpirații, vertij, diaree
(colon iritabil), polachiurie.
Uneori starea psihică dominantă este de anxietate (iminența unui pericol nedeterminat).
Tratament
1. Profilaxia neurasteniei constă într-un program rațional de muncă și relaxare (odihnă,
activitate fizică, plimbări , drumeții).
2. Tratamentul curativ vizează:
a. restabilirea somnului, folosind hipnotice
b. reducerea anxietății, a stării de tensiune psihică; se utilizează tranchilizante
c. în nevroza depresivă se folosesc antidepresive
d. în combaterea asteniei se utilizează psihotonice

Cura sanatorială, cu program de odihnă activă, psihoterapie, metodele de relaxare și

ergoterapia (ocupații plăcute, ca pictura, lucrul de mână) întregesc tratamentul nevrozelor.
Nevroza obsesivo-fobică (psihastenia) se caracterizează printr-o serie de simptome
funcționale reversibile, dar foarte neplăcute. În câmpul ideativ al bolnavilor apar obsesii și
fobii, față de care bolnavul are atitudine critică și luptă împotriva lor. Pacientul este frământat
de amintiri obsesive, de imagini lipsite de semnificație ce revin obsesiv.
Tratamentul nevrozei obsesivo-fobice este individualizat, diferențiat de la caz la caz.
Chimioterapia cuprinde anxiolitice, sedative, antidepresive, tranchilizante. Psihoterapia
trebuie condusă cu răbdare și perseverență.
Nevrozele motorii sunt forme clinice de nevroză, caracterizate prin manifestări mixte,
de tip neurastenic și motor: nevroza ticurilor, crampa profesională, logonevroza (balbismul
sau bâlbâiala).
Factorii favorizanți în etiologia lor sunt stările conflictuale existente în familie și
particularitățile temperamentului (structuri psihice labile, imaturitate psihică).
Isteria (nevroza isterică)
A fost descrisă la începutul acestui secol de Charcot și Babinski.
Crizele isterice se dezlănțuie secundar unor condiții stresante. Aceste crize survin la
personalitatea structurată dizarmonic, caracterizată de: imaturitate afectivă, infantilism al
gândirii și labilitate emoțională; egocentrism; dependență afectivă, “sugativă afectivă”;
teatralism, excesivă dramatizare, erotizarea raporturilor sociale și exhibiționism.
Tratamentul crizei de isterie:
- Nu se susține bolnavul.
- Nu se crează agitație în jurul lui, se îndepărteaza publicul spectator.
- Se transportă bolnavul într-o cameră liniștită.
- Se administreaza sedative injectabil (Clorpromazin, Diazepam).
- Se poate injecta și apă distilată, intradermic, perimamelonar (neindicat) sau suprapubian,
în scopul creării unei alte dominante corticale.
- Se sustrage atenția pacientului de la preocuparea sa asupra crizei.
 Trebuie evitată accentuarea simptomelor prin:
- reducerea situațiilor generatoare de conflict și anxietate din jurul pacientului;
- centrarea pe trăirea sufletească și nu pe simptomele somatice;
- distragerea atenției de la acuzele somatice;
- antrenarea pacientului în activități relaxante;
- abordarea bolii psihice cu calm și blândețe.
Tulburarea de personalitate de tip paranoid
Indivizii care aparțin acestei grupe sunt exagerat de suspicioși și neîncrezători,
preocupați de a nu fi manipulați, înșelați. Ei sunt secretoși în legătură cu existența lor,
prudenți, interpretativi. Persoana paranoidă deseori devine certăreață și critică față de celalți
pentru a menține distanța din jurul ei, evită să-și exteriorizeze sentimentele, cu excepția celor
impulsive, de furie. Acești indivizi nu se pot relaxa, deoarece ei se află în mod constant într-o
stare de tensiune, temându-se că alții ar putea să le controleze activitățile.
Așteptându-se să fie jigniți de ceilalți, ei se îndoiesc de loialitatea și devotamentul
prietenilor și familiei.
Particularități de îngrijire :
- se abordează pacientul într-o manieră bazată pe blândețe, neagresivitate și interes;
- se respectă intimitatea pacientului;
- se analizează factorii care au contribuit la sentimentul de suspiciune, neîncredere etc.;
- se ajută pacientul să se aprecieze în mod realist și să-și fixeze idealuri bazate pe
realitate;
- se încurajează pacientul să-și examineze comportamentul, stările afective
nemulțumitoare și percepția asupra eu-lui;
- se încurajeaza pacientul să-și structureze experiențele pozitive și aducătoare de
satisfacții în contrast cu cele bazate pe neîncredere și nefericire;
- nu se contrazice pacientul în afirmațiile și credințele sale iraționale, se specifică însă
că asistenta medicală nu împărtășește aceste vederi sau convingeri;
- se va supraveghea pacientul pentru satisfacerea nevoilor fundamentale;
- în activitatea desfășurată asistenta medicală trebuie să fie calmă, fără să impună un
anumit comportament, să fie gata să ofere ajutor în fiecare ședință de terapie individuală sau
de grup;
- pacientul va fi consultat întotdeauna înainte de formularea unui plan de tratament.
Depresia
Definiție. Depresia psihotică este o stare afectivă de intensă încărcătură negativă,trăită de
bolnav ca o durere morală profundă
Pacientul cu depresie prezintă o privire stinsă, lipsită de strălucire, mimica ștearsă,
expresia feței trădează tristețe, îndurerare, tegumentele pot fi uscate din cauza deshidratării.
Vestimentația poate fi în dezordine, murdară sau necălcată, întotdeauna în culori
închise, sumbre. Stabilește cu dificultate un contact verbal, vorbește monoton cu voce stinsă,
atenția este redusă, se concentreaza cu greu asupra discuției.
Principalele sindroame diagnosticate cu tulburări afective sunt depresia majoră
(tulburare unipolară) și boala maniaco-depresivă (tulburare bipolară). Multe simptome
afective sunt secundare bolilor somatice, cum ar fi: boli cardio-vasculare, neurologice (AVC,
Parkinson) boli infecțioase, cancere etc.
În depresia majoră cel puțin cinci dintre următoarele simptome trebuie să fie prezente
pentru cel puțin două săptămâni și să demonstreze fie o schimbare de activitate, fie pierderea
interesului sau a plăcerii.
Aceste simptome sunt:
 Depresia prezentă pe toată durata zilei , aproape în fiecare zi ,semnalată de subiect
sau observată de ceilalți;
 Pierderea în greutate în absența unui regim adecvat (scăderea cu 5% a greutății
corporale pe lună) sau creșterea apetitului și a greutății;
 Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
 Agitație psihomotorie sau reducerea activității de fiecare zi;
 Oboseala sau pierderea energiei, prezentă pe parcursul zilei;
 Sentimente de lipsă a respectului față de sine sau culpabilitate excesivă;
 Scăderea capacității de gândire, de concentrare sau de decizie;
 Gânduri obsesive despre moarte, dar nu teama de moarte, fără tentative de suicid.
Nu se poate stabili prezența unui factor organic care să inițieze și să mențină sindromul
depresiv.
Particularități de îngrijire :
A. Menținerea stării de sănătate a pacientului :
 Supravegherea intensivă a pacientului;
 Se înlătură de la pacient obiectele ascuțite (lame de ras, obiecte tăioase) etc.;
 Se încurajează pacientul să-și exprime sentimentele;
 În mod repetat, se evaluează riscul de suicid.
B. Se aplică măsuri pentru îmbunătățirea încrederii în sine :
 Se încearcă sustragerea pacientului de la preocupări negative;
 Implicarea pacientului în activități recreative, de petrecerea timpului în mod
plăcut;
 Se instruiește pacientul să aplice autodisciplina;
 Se ajută pacientul să-și evalueze controlul și procesele emoționale astfel încât să
apară sentimente de mulțumire;
 Recunoașterea îndeplinirii obiectivelor prin considerații pozitive, concrete;
 Se ajută pacienții în identificarea și notarea punctelor forte personale: se acceptă
sentimentele negative ale pacientului, dar se limiteaza timpul alocat pentru rememorarea
impresiilor negative;
 Se instruiește pacientul să aplice diferite moduri de a refuza, pentru a-i împiedica
pe alții să-l manipuleze sau să profite de pe urma lui;
 Se acordă pacientului responsabilități în îngrijire. Nu trebuie să se instituie o
dependență inutilă în îngrijirea sa față de membrii echipei de îngrijire;
 Se lucrează activ cu pacientul pentru stabilirea controlului relațiilor sale
interumane în viața sa cotidiană (în afara spitalului). Scopul major este de a ajuta pacientul
să-și îmbunătățească controlul asupra vieții proprii;
 Educarea și sfătuirea familiei pentru a participa la îngrijirea pacientului. Este
important să înțeleagă rolul stresului și găsirea unor modalități de a-i face față;
 Se încurajează exprimarea verbală și non-verbală a sentimentelor pacientului, se
evită discuția în contradictoriu și orice atitudine ce ar putea leza sentimentele pacientului;
 Se vor dezvolta relațiile interpersonale, pacienții fiind încurajați să participe la
activități de grup. Se vor crea condiții pentru ca pacienții să învețe regulile sociale și să le
exerseze într-un mediu protejat;
 Adesea pacienții depresivi suferă de un deficit de aport alimentar și lichidian.
Trebuie luate măsuri de combatere a constipației generată de lipsa de activitate și de aportul
insuficient de lichide;
 Restabilirea ritmului circadian. Adesea, noaptea sporesc sentimentele de
deznădejde ale pacientului, conducând la o perioadă de insomnie, în care pacientul gândește
mult asupra problemelor sale;
 Administrarea tratamentului;
 Supravegherea efectelor tratamentului prescris.
Episodul maniacal este caracterizat prin următoarele semne:
 O perioadă de timp definită, cu afectivitate exaltată, expansivă sau iritabilă într-o
manieră anormală, persistând o perioadă de cel puțin o săptămână;
 În cursul perioadei de modificare a afectivității, trebuie să fie prezente cel puțin trei
dintre următoarele simptome:
- Creșterea stimei față de sine, cu idei de grandoare;
- Reducerea nevoii de somn (2 - 3 ore din 24);
- Dorința de a vorbi tot timpul;
- Fuga de idei, prezența agitației psihomotorii;
- Creșterea activității orientate spre un scop social, profesional, școlar.

Obiective speciale în îngrijirea maniei.

Riscul de rănire, hiperactivitatea, agitația, impulsivitatea, tendința către izbucnirile
ostile îi expun pe pacienți riscului de a se răni singuri. De aceea este important să se
promoveze siguranța pacientului.
Se va asigura o alimentație și un aport lichidian adecvat pe o perioadă lungă de timp.
Pacientul hiperactiv va consuma cu predilecție mici gustări care nu asigură necesarul
energetic al organismului.
Optimismul nejustificat și judecata alterată sunt datorate unei percepții inadecvate a
mediului înconjurător al pacientului. Asistenta medicală trebuie să facă tot ceea ce este
posibil pentru a forma o gândire bazată pe realitate. Realitatea trebuie prezentată în cursul
discuțiilor cu pacientul. Pacienții vor fi implicați în activități concrete de îngrijire.
Tulburările de somn, ritmul somn-veghe poate deveni atât de neregulat, încât poate avea
ca urmare o epuizare potențial letală. Asistenta medicală trebuie să supravegheze semnele de
oboseală și de epuizare pentru o evaluare corectă a satisfacerii nevoii de a dormi și a se
odihni.
Se va reduce intensitatea stimulilor din mediul înconjurător înainte de culcare. De
asemenea se vor introduce norme de igienă a somnului atunci când este necesar.
Dorința pacienților de a-i manipula pe ceilalți conform dorințelor și nevoilor lor constituie
principala barieră în stabilirea de relații normale putând apărea reacții de ostilitate și
respingere. Echipa de îngrijire trebuie să stabilească limite și să asigure în mod constant
respectarea lor.

Schizofrenia
Definiție. Schizofrenia este o boală psihică caracterizată prin două sau mai multe
simptome, fiecare din ele dureaza cel puțin o lună. Aceste simptome sunt: idei delirante,
halucinații, vorbire dezorganizată (incoerență, întrerupere bruscă în exprimarea unei idei),
simptome negative (aplatizarea afectivă, alogie).
Simptomele caracteristice schizofreniei trebuie să fie însoțite de o incapacitate de
adaptare socială și ocupațională pentru o perioadă importantă de timp, bolnavul prezentând
relații interpersonale alterate (neînțelegeri la serviciu și în familie) sau să aibă în timpul
copilăriei sau adolescenței un comportament modificat.
Particularități de îngrijire :
 Scăderea anxietății pacientului;
 Încurajarea participării sale la activitățile din mediul înconjurător;
 Diminuarea comportamentului defensiv;
 Creșterea respectului față de sine;
 Stabilirea unei relații pacient – echipa de îngrijire bazată pe cinste și încredere;
 Acordarea de îngrijire adecvate necesităților;
 Asigurarea securității pacientului; ascultarea cu atenție a mesajului pacientului
pentru a înțelege elementele reale și simbolice din acesta;
 Dacă pacientul are tulburări de percepție distorsionate (idei delirante și halucinații)
nu se fac discuții în contradictoriu. Examinatorul va relata propria sa percepție asupra
realității fără a discredita pacientul, explicând că nu trece prin experiențele percepute de el;
 Se va pune accent în relația cu pacientul pe păstrarea demnității sale;
 Se ajută pacientul în dobândirea și menținerea unei igiene personale corespunzătoare
precum și a unei ținute vestimentare adecvate;
 Îndrumarea pacientului către activități simple, lipsite de pericole, într-o limită
corespunzătoare stării sale;
 Încurajarea pacientului să reducă izolarea prin angajarea de discuții și încercarea de
noi comportamente în cadrul relațiilor sociale;
 Structurarea activității, astfel încât să fie implicat pacientul, terapeutul și alte
persoane;
 Socializarea pacientului prin introducerea într-un grup care desfășoară activități
sociale esențiale;
 Protejarea pacientului de agresiuni fizice atunci când acesta are tulburări de
percepție, care îi determină un comportament agresiv sau frică;
 Ajutarea pacienților să distingă tulburările halucinatorii sau delirante de realitate;
 Asistenta medicală va nota orice pierdere a coerenței în conținutul mesajului verbal
al pacientului;
 Familia trebuie implicată în tratamentul pacientului, programele de educație
psihologică familială trebuie să combine educația cu necesitatea de sprijin reciproc;
 Administrarea medicației prescrise de medic;
 Observarea efectelor tratamentului și înregistrarea reacțiilor adverse
medicamentoase;
 Evaluarea atitudinii pacienților față de tratament și de continuarea aplicării
tratamentului medicamentos;
 Stabilirea unei comunicări adecvate.

Demența
Definiția. Demența este o tulburare organică caracterizată prin deteriorări care includ
deficiențe de judecată, de memorie și o gândire abstractă, marcată prin schimbări de
personalitate.
Observată cel mai frecvent la adulții mai în vârstă, această tulburare cronică, progresivă
distruge conștiința și sărăcește personalitatea.
Simptomele frecvente sunt: pierderea memoriei, a orientării, a controlului asupra
impulsurilor și emoțiilor, pierderea capacității de abstractizare, pierderea capacității de a
rezolva eficient problemele cotidiene, tulburări de vorbire, incapacitatea de a executa
activități motorii, schimbarea de personalitate.
Particularități de îngrijire :
- se va supraveghea permanent orientarea pacientului prin: folosirea de ceasuri,
calendare, aparate radio, la nevoie aparate auditive sau ochelari de vedere;
- se orientează pacientul verbal prin discuții la intervale relativ scurte;
- se scrie citeț pe ușa camerei numele pacientului;
- se etichetează obiectele din cameră;
- se furnizează reviste și ziare pacientului pentru a se informa;
- se ajută pacientul să-și păstreze obiectele personale în camera sa;
- se stimulează memoria pacientului, folosind indicatoare de orientare, etc.;
- se folosește o abordare înțelegătoare față de pacient și de familia sa;
- se asigură o atmosferă bazată pe siguranță, bunăvoință și libertate;
- se comunică frecvent cu pacientul;
- comunicarea verbală trebuie să fie clară și concisă;
- se folosesc întrebări la care răspunsul este “da” sau “nu”;
- se evită folosirea cuvintelor care se înțeleg greu;
- asistenta medicală se asigură că ceea ce spune este în concordanță cu
comportamentul său;
- se caută moduri de a ajuta și sprijini pacientul în îngrijirea sa;
- se promovează implicarea în activitățile zilnice, folosind frecvent creșterea încrederii
în sine;
- se include pacientul în viața de familie;
- se explică în mod clar ceea ce se așteaptă din partea pacientului;
- se implică pacientul în autoîngrijire de câte ori este posibil;
- se ajută pacientul să-și limiteze puterea lui de decizie la un nivel căruia îi poate face
față;
- se face un program zilnic și săptămânal de activități;
- se acordă atenție schimbărilor rapide ale dispoziției afective a pacientului, se evită
atingerea sa când acesta este agitat;
- se încurajează familia să se implice în tratamentul pacientului și să accepte boala sa;
- se aplică tratamentul conform prescrpiției medicale.

NURSINGUL PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI PSIHIATRICE

În timpul interviului, pentru a putea obține informații pertinente, este necesar să se
câștige încrederea pacientului prin:
- ascultare atentă
- examinare fără prezența altor persoane
- utilizarea unui vocabular accesibil
- evitarea comentariilor față de pacient
- neîntreruperea expunerii
Circumstanțe de apariție sau factori de risc :
- condiții nefavorabile ale mediului extern (calamități naturale, război)
- factori genetici
- afecțiuni în timpul sarcinii : lues, rubeolă
- traumatisme obstetricale
- traumatisme și infecții care produc leziuni ale creierului
- stări conflictuale, tensionate în familie, la locul de muncă
- evenimente pe parcursul vieții : decesul persoanelor dragi, divorț, schimbarea locului de
muncă, pensionare, șomaj
- profesii cu responsabilități crescute, desfășurate în zgomot și încordare psihică
- surmenaj intelectual, ore de somn insuficiente
- perioade critice ale vieții : pubertate, sarcină, lactație, menopauză
- boli metabolice, endocrine, neurologice, infecțioase, intoxicații
- consum de alcool, droguri
Manifestări de dependența (semne și simptome posibile) :
Tulburări ale stării de conștiență : pacientul nu reacționează la stimuli ; reacționează doar
prin aplicarea diverșilor stimuli asupra sa ; manifestă dezinteres față de lumea exterioară :
înțelege cu dificultate ce se întâmplă în jurul său ; este dezorientat ; este confuz.
Aceste manifestări diferă în funcție de gradul alterării conștienței: somnolență, obnubilare,
sopor, comă.
Tulburări de percepție : hiperestezie , hipoestezie , iluzii , halucinații (auditive, tactile,
olfactive).
Tulburări de gândire:
- idei delirante legate de persoana sa (sentiment de vinovăție față de cei din jur; se
consideră deosebit de ceilalți; se consideră foarte bolnav) sau de mediul înconjurător (este
convins că semenii au ceva cu el, că vor să-i facă rău, că este supravegheat și observat
permanent, că este înșelat, amenințat)
- fuga de idei (manie, isterie)
- idei prevalente (nevroze, psihopatii)
- idei obsesive (stări depresive, nevroze)
- lipsa coerenței în vorbire
- oprire bruscă în timpul expunerii
Tulburări de memorie : hipomnezia sau amnezia (pot avea drept consecința dezorientarea în
timp, spațiu, față de propria-i persoană și confabulația)
Tulburări ale dispoziției : depresie, euforie nejustificată, cu un comportament agitat, haotic ,
stare de spirit schimbătoare
Tulburări afective : furie ,agresivitate , violența ,apatie , labilitate emoțională (plâns).
Tulburări de voință : dificultate în luarea unei decizii , activități nefinalizate , însușirea cu
ușurință a convingerilor celor din jur
Tulburări de activitate (cantitativă sau calitativă) :
- diminuarea sau accelerarea mișcărilor
- epuizare rapidă după activități relativ ușoare
- efectuarea mai multor activități în același timp
- agitație psihomotorie
- catalepsie (rigiditate musculară specială)
- catatonie (pierdere a spontaneității și inițiativeimotorii, prin inerție și negativism)
- negativism , cleptomanie , piromanie , stereotipie
Tulburări de comunicare (verbală sau scrisă) :
- logoree , mutism , bâlbâiala , eroare verbala
- utilizarea unui ton prea ridicat sau prea monoton
- graforee (hiperproductivitate grafică)
- refuzul scrisului
- deficiențe de caligrafie, dispunere în pagină, utilizarea unor semne personale
Tulburări de comportament instinctual :
- exagerarea sau diminuarea instinctului alimentar (bulimie sau anorexie nervoasă)
- perversiuni sexuale
- exagerarea sau scăderea instinctului matern
Diminuarea instinctului de conservare : tentativă de autoagresiune, suicid
Tulburări organice : în abuz de alcool, droguri.
Problemele de îngrijire ale pacientului :
Alterarea nutriției prin deficit (actuală sau potențială) – cauze posibile:
- refuz de alimentație (psihoze)
- aport insuficient față de necesități (agitație psihomotorie)
- anorexie nervoasă (tulburări nevrotice)
Alterarea nutriției prin exces (actuală sau potențială) - cauze posibile:
- aport excesiv față de necisități (comportament maniacal, bulimie nervoasă)
Diminuarea interesului față de efectuarea activităților cotidiene - cauze posibile:
- stare depresivă
- comportament psihotic
- comportament maniacal
Alterarea respirației : dispnee - cauze posibile:
- anxietate
- tulburări nevrotice
Potențial de alterare a integrității fizice (suicid, autotraumatizare) - cauze posibile:
- depresie
- stare maniacală
- comportament psihotic
- demență
Alterarea comunicării : prezența ideilor delirante - cauze posibile:
- halucinații
- agitație psihomotorie
Alterarea somnului: insomnie, nevoie redusă de somn - cauze posibile:
- depresie
- comportament maniacal
Deficit de autoîngrijire - cauze posibile:
- agitație psihomotorie
- demența
- comportament psihotic
Anxietate - cauze posibile:
- incapacitate de adaptare la mediu
- dificultate de exprimare a nevoilor
- stres excesiv
Obiective de îngrijire :
- liniștirea pacientului
- diminuarea manifestărilor comportamentale
- asigurarea unui aport alimentar în funcție de necesități
- asigurarea unui somn corespunzător din punct de vedere cantitativ și calitativ
- prevenirea accidentării
- prevenirea complicațiilor imobilizării voluntare
- redobândirea interesului pentru desfășurarea unor activități
- reluarea relațiilor interpersonale
Intervențiile proprii și delegate ale asistentei medicale :
Asigurarea microclimatului corespunzător - să ofere siguranță, contact cu realitatea ; cameră
liniștită, lipsită de excitanți, temperatură optimă, posibilități de a asigura semiobscuritatea
Utilizarea comunicării terapeutice :
- mesajul verbal să fie clar
- pacientul să fie ascultat atent, să fie lăsat să-și exprime sentimentele, să spună ce-l
preocupă
- să fie încurajat pentru comunicarea cu alții (familie, ceilalți pacienți)
- să se mențină pacientul la subiectul discuției , să nu intre și mai mult în confuzie
- dacă nu vrea să vorbească, i se va oferi alt moment
- în timpul discuției, se va ține cont de starea pacientului : pentru cei depresivi se va
folosi un dialog încurajator.
Orientarea permanentă în timp și spațiu.
Supravegherea atentă a pacientului pentru a observa apariția unor modificări de
comportament sau modificări fiziologice: crearea stărilor de tensiune în relația cu ceilalți
pacienți, apariția intențiilor de agresiune sau a tentativelor de suicid , apariția stării de
depresie , tulburări digestive: vărsături, constipație.
Asigurarea alimentației în funcție de necesitățile și preferințele pacientului ; se va stimula
apetitul ; se vor oferi cantități mici de alimente, la intervale scurte de timp ; în caz de agitație
psihomotorie se va recurge la alimentație prin sondă ; în caz de refuz alimentar, se utilizeaza
alimentația parenterala ; se vor corecta carențele vitaminice .
Supravegherea somnului în vederea asigurării perioadelor de repaus reconfortant:
- nu va fi lăsat în timpul zilei să se odihnească prea mult timp
- la nevoie, i se vor administra medicamentele prescrise de medic (sedative,
somnifere) și se va urmări efectul terapeutic al acestora
- se vor afla de la pacient motivele neliniștii din timpul nopții
- vor fi înlăturați factorii iritanți
Asigurarea îngrijirilor igienice:
- se va stimula pacientul să se spele, să se îmbrace, acordându-i-se timp suficient
- va fi îndrumat în efectuarea îngrijirilor igienice (la nevoie, va fi ajutat)
- se va schimba lenjeria de pat și de corp ori de câte ori este nevoie
În caz de agitație psihomotorie :
- imobilizarea pacientului (manuală, cu cearceafuri, chingi)
- montarea de apărători sau plase pe lateralele patului
- protejarea împotriva lezării prin așezarea de pături, perne în jurul pacientului
- hidratarea pacientului ținând cont de pierderile de lichide prin transpirație, tahipnee
Stimularea pacientului în efectuarea unor activități :
- se va stabili un program de activități agreate de pacient, pentru a preveni plictiseala
- activitatea va fi dozată conform cu posibilitățile pacientului
- se vor evita elementele competiționale în activitate
- se va începe cu activități individuale, apoi, treptat, se va trece la activități în grup
- pacientul va fi recompensat prin laude
Prevenirea izolării prin stimularea relațiilor interpersonale :
- organizarea de activități recreative în grup
- să se intervină atunci când pacientul are senzația că nu este acceptat de ceilalți
pacienți
În caz de agresivitate când pacientul devine periculos pentru el și pentru ceilalți pacienți :
- identificarea cauzei care a determinat schimbarea comportamentului
- liniștirea pacientului
- izolare temporară, dacă situația devine amenințătoare
Urmărirea funcțiilor vitale și vegetative :
- puls, T.A., temperatură, respirație
- pierderile de lichide prin diureză, transpirație, tahipnee
- tranzitul intestinal (combaterea constipației)
Aplicarea măsurilor de prevenire a complicațiilor imobilizării voluntare (escare, hipotensiune
ortostatică, constipație, tromboflebite etc.)
Participarea la măsurile terapeutice aplicate:
- insulinoterapie , șoc electric , somnoterapie
- psihoterapie (individuală, în grup, meloterapie, ergoterapie)
Administrarea tratamentului medicamentos (neuroleptice, antidepresive, tranchilizante,
hipnotice) :
- se va explica pacientului necesitatea tratamentului și cooperării
- se va manifesta răbdare și blândețe
- se va urmari dacă pacientul ia tratamentul oral (pot stoca medicamentele în scop
suicidar)
Menținerea legăturii cu familia și încurajarea familiei pentru a se implica în suportul
emoțional al pacientului, vizite cât mai frecvente.
 Educația pentru sănătate pentru prevenirea bolilor psihice:
- igiena sarcinii: femeile însărcinate vor evita traumele psihice, stările tensionale, alcoolul,
tutunul, medicamentele, drogurile
- asigurarea unui climat familial cald, afectuos, echilibrat, pentru o bună dezvoltare
psihică a copilului
- abordarea adolescentului cu înțelegere și sfaturi compentente în timp util, pentru a evita
deprinderile neigienice, dăunătoare dezvoltării psihice (alcool, droguri)
- asigurarea unei atmosfere de înțelegere și respect în familie și la locul de muncă;
evitarea conflictelor relaționale, a stărilor tensionale
- informarea tinerilor căsătoriți asupra cerințelor vieții de familie, pentru a evita traumele
psihice ulterioare (divorț)
- orientarea profesională conform aptitudinilor și dorințelor individului, pentru a evita
traumele legate de schimbarea locului de muncă sau recalificare
- pregătirea pentru schimbările fiziologice sau evenimentele din viață (pensionare,
menopauză), pentru a evita stările depresive, sentimentul de inutilitate, nervozitate
- evitarea surmenajului psihic
- regim de viață echilibrat: alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus,
activitate reconfortantă, recreativă
- evitarea consumului de alcool, droguri, cafea în exces, condimente
- tratarea precoce a afecțiunilor organice (endocrine, metabolice, renale, cardiace,
neurologice)

STUDIU DE CAZ
Pacient cu comportament depresiv
D.E. de 53 de ani, de profesie lăcătuș cu domiciliu în mediu rural. Căsătorit de 30 de
ani, cu 2 copii, un băiat de 28 ani și o fată de 30 ani. Locuiește cu soția, socrul, fiul și nora.
Fără antecedente de natură psihiatrică.
Este adus la internare de familie. La examenul clinic prezintă severă inhibiție
psihomotorie cu extremă latență în răspunsuri, în marea lor majoritate monosilabice, privire
foarte anxioasă, evitând privirea interlocutorului, mimică depresivă. Stare avansată de
deshidratare, constipație cronică, scădere ponderală în ultimele 10 – 14 zile.
Soția relatează că primele modificări comportamentale pe care le-a observat au început
cu o neliniște crescândă cu aproximativ 4 luni în urmă legată de pregătirile pentru nunta fiului
lor. În tot acest interval de timp nu mai dormea bine și nu se mai alimenta ca înainte. În
timpul nunții a fost tot timpul încordat, nu s-a bucurat deloc, nu a zâmbit. Nici după nuntă ,
care a avut loc cu 3 săptămâni în urmă, el nu s-a relaxat deloc, era foarte tăcut, nu spunea ce
are, ce vrea, care este cauza pentru care se comportă astfel, nu mai dormea aproape de loc, se
plimba toată noaptea prin curte și șoptea ceva de neînțeles.În urmă cu aproximativ o
săptămână nu a mai vorbit deloc cu membrii familiei, iar medicul de familie le-a dat o
trimitere la spitalul de psihiatrie explicându-le că este singura soluție pentru el.
Manifestări de dependență :
- inapetența, scădere ponderală, deshidratare, constipația cronică, insomnie, agitație,
pacientul are gânduri și sentimente depresive.
Probleme de îngrijire:
1. Alimentație inadecvată prin deficit
Obiectivul nursing: Pacientul să consume alimente și lichide în conformitate cu necesitățile
organismului.
Intervențiile proprii ale asistentei medicale :
- Se oferă pacientului cantități mici de alimente și lichide de mai multe ori pe zi;
- Se explorează gustul pacientului;
- Se controlează săptămânal greutatea pacientului;
- Servirea alimentelor se face într-un mod cât mai atractiv pentru pacient;
- Se hidratează pacientul cu aproximativ 2 l/zi.
2. Eliminări inadecvate - Constipație
Obiectivul nursing : Pacientul să aibă un ritm zilnic de eliminare a materiilor fecale.
Intervențiile proprii și delegate ale asistentei medicale :
- Se instituie un program de mișcare zilnic;
- Alimentație bogată în celuloză, legume, fructe și o cantitate crescută de lichide;
- Clismă și medicație laxativă la prescripția medicului.
3. Insomnia
Obiectivul nursing: Pacientul să poată dormi 8 ore, somnul să fie odihnitor, fără
întreruperi.
Intervențiile proprii și delegate ale asistentei medicale :
- se explorează obiceiurile pacientului de inducere a somnului;
- se elaborează un program de activități, pentru ca pacientul să stea cât mai puțin în pat în
timpul zilei;
- se apelează la diverse terapii : terapia prin muzică, creativă, etc.;
- se administrează somnifere sub prescripție medicală.
4. Comunicare ineficientă la nivel afectiv - depresie
Obiectivul nursing: Pacientul să se poată concentra asupra activităților sale fără să-
și manifeste sentimentele și ideile depresive.
Intervențiile proprii ale asistentei medicale :
- să se întocmească un program de activități zilnice împreună cu pacientul;
- să se discute cu pacientul despre ideile și sentimentele sale numai dacă dânsul simte
nevoia;
- pacientul va fi stimulat pentru a desfășura activități concrete;
- se îndrumă pacientul în activitățile sale zilnice.