1.

Psihodiagnosticul expresiei – exemple clinice

Expresia feţei:
Poate fi mobilă sau imobilă
Exprimă emoţii (furie, suspiciune, frică, bucurie, plictiseală, dezgust, experienţe
extazice, tristeţe, necaz, durere) sau este inexpresivă.
Expresia discordantă (expresia relevată de facies este în con-tradicție cu ideile,
sentimentele raportate sau aşteptate în si-tuaţia dată) este întâlnită în schizofrenie.
Bizară (schizofrenie)
Mişcările muşchilor faciali sunt crescute la nivel global în manie sau în tulburările
legate de substanţe (abuz). Poate fi, de asemenea, polarizată afectiv, astfel încât
faciesul exprimă ex-perienţele extazice (mistic delirante), tăria şi fermitatea im-
placabilă ( delir sistematizat cronic, personalitate paranoidă), metamorfoza teatrală
(tulburare de personalitate histrionică) sau dialogul în prezența halucinaţiilor. În
schizofrenie pot fi văzute mişcări stereotipe şi bizare ale muşchilor faciali, cu
corespondenţă scăzută între muşchii de expresivitate (de exemplu, fruntea exprimă
furia şi gura exprimă bucuria).

Amimia= imobilitatea mimică, incapacitatea de a exprima tonalitatea afectivă,

emoţiile şi sentimentele sale prin comunicarea nonverbală, cum ar fi gesturi sau
semne (apare în depresie, inhibiţie psihomotorie, medicamente antipsihotice, stare de
confuzie, demenţă, retard mental). Faţa imobilă, pleoapele căzute, ochii ficşi sunt
trăsăturile caracteristice pentru catatonie. Diskinezia tardivă (sindrom neurologic
cauzat de utilizarea pe termen lung de neuroleptice) se caracterizează prin apariţia şi
persistenţa unor serii de mişcări involuntare repetitive, care nu par să aibă un scop
clar. Printre mişcările de acest fel, cel mai des întânite sunt mişcările feţei –
grimasele, mişcările buzelor (de exemplu plescăitul, strângerea sau umezirea lor),
clipitul din ochi sau scoaterea limbii.

Contactul vizual este scăzut în depresie, personalităţi evitante, schizofrenie, în

tulburările de personalitate.
O privirea fixă şi imobilă, cu faţa de piatră, poate sugera ură, agresivitate,
cruzime;
Privirea cu ochii larg deschişi și sprâncenele ridicate sugerează o stare de
anxietate;
Privirea vie, cu expresie de fericire, ironic, jucăuş sau ostil şi un facies mobil este
descrisă în hipomanie / manie;
Aspectul obosit, privirea în podea, încruntată, este primul lucru care se observă în
timpul interviului unui pacient depresiv.
La pacienţii depresivi faciesul exprimă durere copleşitoare, tristeţe, oboseală sau
sentimente neplăcute.
In schizofrenie faciesul şi ochii sunt inexpresivi sau chiar glaciali; pacientul
privește detaşat, enigmatic (zâmbetul schizofrenic, "Mona Lisa Smile") sau ironic
intervievatorul; uneori primele modificări care se observă la un pacient schizofrenic
sunt mişcările stereotipe ale faciesului care devine bizar şi îşi pierde capacitatea de a
exprima emoţiile adecvate.
 Pacienţii confuzi (boli organice mintale) şi persoanele cu deficienţe mintale pot să
se uite fără să înţeleagă la intervievator, din cauza lipsei de auto-conştientizare.
Mişcările de control permanente (îndreptarea hainelor sau a părului) pot fi
crescute ca frecvenţă (în situaţii incomode, tulburarea obsesivcompulsivă, tulburarea
de personalitate histrionică, tulburarea de personalitate narcisică) sau scăzute
(schizofrenie, depresie, demenţă, tulburări legate de abuzul de substanţă)

Gesturile exprimă experienţele interioare ideo-afective ale unei persoane. Atunci

când persoana prezintă în faţa intervievatorului un eveniment, o plângere, sau
vorbește despre alte persoane, gesturile pot fi combative (excesiv în tulburări de
personalitate de tip paranoic, tulburari delirante cronice), defensive (inhibate, lente în
depresie sau dezinhibate, accelerate în anxietate); în tulburarea obsesiv-compulsivă și
în fobia specifică se poate constata evitarea de a atinge obiecte sau persoane.
Postura
Poziţia se referă la locaţia corpului pacientului în spaţiu (culcat, aşezat), în timp ce
postura se referă la felul de a-și ține corpul (ținută, atitudine, poză) sau părţi ale
corpului pacientului (cu picioarele încrucişate, înclinat, sprijinindu-se). Din această
perspectivă, postura unui pacient poate fi sugestivă pentru o tulburare psihică. Postura
poate fi: o tensionată (anxietate de toate cauzele, inclusiv psihoză) o rigidă (boala
Parkinson, simptome extrapiramidale) o înclinată, aplecată (depresie) o tremor (boala
Parkinson, tulburările legate de abuzul de substanţă - induse sau de sevraj, idiopatică)

2.Tulburari cantitative ale perceptiei

Perceptia = proces senzorial elementar, multimodal care se distinge prin sintetism, unitate si
integritate, redand realitatea obiectuala in imagini de ansamblu.

Multimodal – însuşiri multiple ale obiectelor lumii externe. Informaţiile primite senzorial sunt captate,
interpretate şi integrate. Percepţia este conceptul mental organizat de senzaţii (informaţii despre lume
primite prin analizatori). Atât senzaţia cât şi percepţia depind de vigilenţă, atenţie, calitatea noilor
stimuli, experienţele interioare, sensibilităţile individuale, starea de spirit, anxietate, utilizarea de
substanţe.

Modificari cantitative : hipo-, hiperestezia.

 HIPERESTEZIE: creşterea intensităţii senzaţiilor şi percepţiilor

 Atentie extrem de concentrata, sevraj la benzodiazepine,utilizare de halucinogene, aura

epilieptica, manie, surmenaj, debutul unor boli infecto-contagioase, afecţiuni psihice, b.
Basedow.

 Cenestopatiile: senzaţii penibile difuze, cu sediu variabil, care apar fără o modificare
organică evidenţiabilă. Cenestopatiile (cum ar fi durerea sau paresteziile) sunt mai
intens experimentate de către unii pacienţi, care au hipervigilenţă selectivă la senzaţii
corporale (neurastenie, sindroame hipocondriace, dureri cronice, tulburări
somatoforme)
  HIPOESTEZIA:

 Stări reactive acute, depresie, isterie, oligofrenii, schizo, letargie, stupor

3.Halucinatiile – definitii, exemple clinice halucinatii auditive

Halucinaţiile sunt percepţii care apar în absenţa unor stimuli senzoriali; percepţii fără obiect de
perceput.
 Halucinaţii funcţionale: percepţia unor excitanţi obiectivi determină apariţia unor
percepţii false.
 zgomotele roţilor de tren  voci care îl ameninţă
 percepute atât timp cât există excitantul real

Halucinaţiile auditive sunt halucinatii exteroceptive ce pot fi simple (ca în bolile organice
cerebrale, inclusiv delir şi convulsii parţiale) sau complexe, cu sensul neutru sau speciale, cu sau
fără schimbarea comportamentului. Halucinaţiile auditive sunt clasic asociate cu schizofrenia
dar poate apărea, de asemenea, în depresie sau manie.În tulburările de dispoziţie, halucinaţiile
sunt de obicei în concordanţă cu starea afectivă, astfel că pacienţii cu depresie vor auzi
comentarii critice sau sadice, în timp ce "vocile" auzite(halucinatii verbale) de către un pacient
maniacal vor vorbi despre abilităţile sale extraordinare sau destinul fericit.
 afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale, deliruri toxice şi infecţioase,
depresie, sch, parafrenie, aură epileptică)

4.Halucinatiile – definitii, exemple clinice halucinatii vizuale

Halucinaţiile sunt percepţii care apar în absenţa unor stimuli senzoriali; percepţii fără obiect de
perceput.

 Halucinaţiile vizuale pot fi întâlnite în schizofrenie (25-50%) şi în boli mintale

organice, cum ar fi leziuni cerebrale structurale, tulburări legate de substanţe
 (intoxicaţii sau sevraj), migrene. Halucinaţiile vizuale pot fi simple (elementare),
ca flash-uri de lumină, figuri geometrice (observate la migrene) sau pot fi viziuni
elaborate (îngeri, animale, peisaje). (surmenaj, neurastenie, af. Oftalmologice,
neurologice)
 Elementare
 Complexe
 Scenice: statice (panoramice), în mişcare (cinematografice)

5.Halucinatiile senzoriale – clasificare, exemple clinice

Halucinaţiile sunt percepţii care apar în absenţa unor stimuli senzoriali; percepţii fără obiect
de perceput.

 Halucinaţii funcţionale: percepţia unor excitanţi obiectivi determină apariţia unor

percepţii false.
Ex: zgomotele roţilor de tren  voci care îl ameninţă(percepute atât timp
cât există excitantul real)
 Halucinoidele: fenomene psihopatologice cu aspect halucinator situate între
reprezentări vii şi halucinaţii vagi, care nu izbutesc să convingă pe deplin bolnavul
asupra existenţei lor reale.
 Imaginile eidetice: reproiectări în exterior ale imaginilor unor obiecte, fiinţe care au o
forţă receptivă deosebit de vie, legate de trăiri afective intense şi apropiate de prezent
ca desfăşurare în timp.
 Halucinozele: h. a căror semnificaţie psihopatologică este recunoscută de bolnav; caută
să le verifice autenticitatea. Halucinoza este de asemenea folosită pentru a descrie
halucinaţii care apar la cineva alert şi bine orientat, în sevraje alcoolice sau alte tulburări
legate de substanţă.
 Halucinaţii propriu-zise (psihosenzoriale):
 Proiecţia spaţială: în spaţiul perceptiv sau dincolo de limitele acestuia
 Convingerea bolnavului asupra “realităţii” lor
 “Perceperea” lor prin modalităţile senzoriale obişnuite (căi extero-, intero-,
proprio-) şi pe căi senzoriale normale (h. auditive, etc.)
 Grad variabil de intensitate
  Claritate diferită
 Complexitate variabilă
 Durată (intermitente/comtinue)
 Rezonanţă afectivă
 H. exteroceptive:
 Auditive: (afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale, deliruri toxice şi
infecţioase, depresie, sch, parafrenie, aură epileptică)
 Elementare
 Comune
 Verbale
 Vizuale: (surmenaj, neurastenie, af. Oftalmologice, neurologice)
 Elementare
 Complexe
 Scenice: statice (panoramice), în mişcare (cinematografice)
 Halucinaţii hipnogogice şi hipnapompice sunt fenomene vizuale care apar în
momentele imediat înainte de a adormi şi respectiv în timpul tranziţiei de la
somn la starea de veghe. Aceste fenomene pot apărea la oameni normali,
narcopelsie sau alte sindroame care afectează somnul.

 Olfactive şi gustative: sunt asociate cu boli cerebrale organice, cum ar fi convulsii

uncinate sau convulsii parţiale complexe; de asemenea, în tulburări delirante
(furnizarea unui material perceptual pentru delirul de a fi otrăvit), mai ales cele
legate de vârstă. Aceste halucinaţii confirmă explicaţiile delirante ale pacientului,
care afirmă că cineva a încercat să-l otrăvească, alimentele au un miros ciudat
sau cineva din familie îi dă hrană stricată.
 Tactile: Halucinaţiile haptice se referă la atingere; furnicătura este o halucinaţie
haptică în care gândaci merg pe sub pielea pacientului şi este frecvent întâlnită în
sindromul de sevraj la alcool sau în intoxicaţia cu cocaină.
Halucinaţiile complexe care implică haptic zona genitală sunt asociate cu
schizofrenia, sifilisul terţiar (ex. cu caracteristici erotice).
 H. interoceptive:
 Senzaţia existenţei unei fiinţe în corp sau a schimbării poziţiei unor organe, a
obstruării sau perforării lor, transformării organismului.
 H. proprioceptive(autoscopice):
 H. motorii sau kinestezice: impresii de mişcare sau de deplasare a unor segmente
sau ale corpului în întregime (în durere ca reacţie normală sau emoţională, dar şi
în schizofrenie, migrene, epilepsie, atrofie corticală bilaterală la vârstnici)
 Heautoscopia presupune existenţa a două euri, unul care observă, şi unul care se
observă.Poate apărea în schizofrenie sau epilepsie, leziuni cerebrale focale
(cuprinde de multe ori unul sau ambii lobi parietali), sau în cazuri cu leziuni
extinse (această condiţie este asociată cu o mai mare autonomie de dublare, cu
interacţiuni complexe psihologice între pacient şi dubluri). Caracteristica
definitorie a unei experienţe a corpului în afară este percepţia falsă a propriul
corp din exterior.

 Pseudohalucinaţiile: apar spontan, incoercibil, fără proiecţie spaţială, cu un caracter de

străin şi de impus din afară.
 Nu se confundă de obicei în totalitate cu reprezentarea imaginilor unor obiecte şi
fenomene reale
 Nu se proiectează în afară, se petrec în minte, în cap, în interiorul corpului.
 Sunt convinşi de realitatea existenţei lor, acţiuni impuse din afară
 Termenul pseudohalucinaţie are două sensuri: 1. halucinaţie psihică - halucinaţie
experimentată ca provenind din interiorul minţii (ex. "am auzit o voce în capul
meu"); sinonim - endofazie 2. halucinaţie despre îndoielile pacientului; un alt
termen este folosit pentru această afecţiune: halucinaţie parţială.
 Pseudohalucinaţiile auditive:
 Aude ceea ce citeşte fără voce şi crede că o persoană străină pronunţă cuvintele
în “capul lui”
 P. vizuale:
 apar în spaţiul perceptiv
 Imagini izolate/ scene panoramice
  P. gustative şi olfactive
 P. interoceptive: “lipsă de libertate interioară”, “stăpânire interioară”
 P. motorii sau kinestezice

(+)Halucinaţii extracampine - sunt dincolo de câmpul senzorial posibil (ex. "a vedea" o altă
persoană în spatele pacientului).
Flashback, termen provenit din literatura anglo-saxonă, reprezintă retrăirea unor experiențe
vizuale vii, cu debut brusc, ale unor evenimente extrem de încărcate afectiv din trecut. Deşi
această manifestare poate fi indusă și la subiecți normali (experienţa ca o senzaţie placută),
flashbackurile patologice sunt caracteristici cheie ale tulburării de stres posttraumatic sau
tulburarea persistentă a halucinaţiilor de percepţie. În tulburarea de stres posttraumatic,
imagini intruzive despre evenimentele traumatice apar repetat în fluxul conştiinţei, cu sau fără
intensitatea halucinaţiei. După utilizarea de LSD sau mescalina, pacienţii pot "vedea" halucinaţii
simple ca figuri geometrice sau pot reexperimenta ceea ce au experimentat anterior.

6.Clasificarea proceselor afective

 Procesele afective reflectă relaţia dintre subiect şi obiect, dintre subiect şi
situaţiile/împrejurările de viaţă ale acestuia, prezente, evocate sau proiectate.Formele
afectivităţii sunt stări, relaţii, comportamente ce reflectă raportul dintre motive şi
condiţiile obiective sau imaginare.
 Afectele sunt procese afective primare, simple, impulsive – mânia, groaza, frica, spaima.
Reprezinta cupluri ideo-afective care transmit exterior experienţele interioare ale
pacientului; sunt exprimate de pacient prin comunicare verbală şi non-verbală. Afectul
este evaluat de către intervievator ca: restricţionat, larg, tocit sau aplatizat, superficial,
labil, inadecvat sau adecvat.
 Sunt de scurtă durată, puternice, foarte intense, violente cu apariţie bruscă şi
desfăşurare impetuoasă, cu manifestări deosebit de vii în comportament.
 Emoţiile – se caracterizează prin durată scurtă, intensitate, cu desfăşurare tumultoasă
sau calmă, cu orientare bine determinată; au caracter situativ şi sunt active.
 Dispoziţia – stare afectivă difuză, de intensitate medie, durată variabilă. Dacă se
prelungeşte se poate transforma în trăsături de caracter, creează un fond general:
optimist sau pesimist.
  Sentimentele: sunt trăiri afective intense, de lungă durată, au mare grad de stabilitate şi
generalitate -> atitudini afective
 Intelectuale: curiozitatea, mirarea, dragostea faţă de cunoaştere
 Estetice: reflectarea frumosului în viaţă, natură, societate
 Morale: reflectă atitudinea pozitivă sau negativă faţă de propriile acţiuni sau ale
altora, responsabilitatea, datoria.
 Pasiunile:
 se deosebesc de sentimente prin intesitatea trăirii afective, gradul de stabilitate
şi forţa de angajare a personalităţilor.
 mobilizează întregul comportament către acţiune
 Instinctele - reflexe înnăscute complexe:
 Alimentar
 De apărare
De reproducere: sexual şi matern

7.Iluziile – definitie, clasificare, exemplificare clinica

Iluziile sunt distorsiuni perceptuale în estimarea stimulilor senzoriali reali, cum ar fi
dimensiunea, forma, relaţiile spaţiale. Exemple de astfel de iluzii sunt micropsia şi macropsia.
Micropsia se referă la percepţia de obiecte mai mici decât sunt în realitate; macropsia este
percepţia de obiecte mai mari decât sunt în realitate.
Pareidolia (iluzia pareidolică) se referă la iluzii ludice, uneori voluntare, care pot apărea atunci
când persoana se uită la obiecte definite ambiguu, cum ar fi nori sau umbre pe pereţi.
Trailing este o iluzie în care un obiect care se mişcâ în spaţiu în mod constant este urmat de
imagini repetitive ale obiectului; apare în stările de oboseală, intoxicaţii (marijuana, mescalina),
sevraj la inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI).

 Mecanism:
 Proiectarea imaginarului şi a inconştientului în actul perceptiv
 Prelucrarea eronată a imaginilor percepute
 Iluzii fiziologice
  Iluzii patologice:
 Veridice
 Interpretare delirantă
 Generate de un excitant real
 VIZUALE:
 Metamorfopsii: deforamarea obiectelor şi a spaţiului perceput
 Macropsie, micropsie, dismegalopsie (largi, alungite)
 Porropsia (mai apropiate sau mai îndepărtate)
 Pareidolie (interpretare imaginativă)
 Falsele recunoaşteri (identificarea greşită a diverselor persoane): déjà vu, deja
connu, deja vecu, jamais vu.
 Iluzia sosiilor: sdr. discordante
 AUDITIVE
 GUSTATIVE ŞI OLFACTIVE (parosmie)
 Viscerale
 De modificare a schemei corporale: formă, mărime, greutate, poziţie.
Le intalnim in:
 Tulb. funcţionale sau leziuni ale receptorilor, căilor de conducere, zonelor integrative
 Stări febrile, b. infecto-contagioase, toxice
 Stări confuzionale
 Nevrotici (isterici, TOC)
 Psihotici

8.Tulburarile de atentie – evaluare, exemple clinice

 Atenţia este procesul cognitiv de concentrare selectivă asupra unor aspecte ale
mediului, cu ignorarea altora, cu scopul de a asigura condiţiile de claritate a grupului de
imagini percepute, cât şi delimitarea lor netă de câmpul perceptiv.
 Dificultăţile atenţiei sunt evaluate folosind observarea şi testarea. Examinatorul observă
capacitatea pacientului de a desfăşura un discurs, de a se concentra şi a susţine atenţia, precum
şi abilitatea de a folosi selectiv, alternativ sarcini adaptive. Distractibilitatea este un termen
folosit atunci când pacientul este uşor de perturbat în timpul interviului de stimuli externi
irelevanţi. Teste utilizate pentru a evalua atenţia sunt: - pronunțarea pe litere a unui cuvânt,
invers, de la coadă la cap (A-V-IO-N devine N-O-I-V-A), cuvântul este pronunţat cu claritate de
intervievator şi repetat de pacient înainte de a-l spune invers. - testul aranjării cifrelor – i se dau
pacientului cinci sau şapte cifre şi este rugat să le aşeze în ordine crescătoare sau
descrescătoare. - proba Kraepelin – pacientul este rugat să scadă cifra 7 din 100 şi să continue
să scadă 7 până este oprit de intervievator.
Tulburari:
 HIPERPROSEXII: st. maniacale, depresii, cenestopaţi, hipocondriaci, fobici, obsesionali.
 HIPOPROSEXII, APROSEXII:
 St. confuzionale, anxietate, surmenaj, oligofrenii, demenţe, sch.

9.Memoria – definitie, tulburari cantitative, exemple clinice

 Proces psihic al orientării retrospective, realizat prin întipărire (fixare), păstrare
(conservare) şi evocare (reactualizare).

TULBURĂRI CANTITATIVE DE MEMORIE-imediata,recenta,a evenim indepartate

I. HIPOMNEZIA
II. HIPERMNEZIA
III. AMNEZIA
HIPOMNEZIA: Surmenaj, stări nevrotice, oligofrenii, st. de involuţie

Hipomnezia reprezintă o scădere a funcţiei mnezice, putănd fi studiată din punct de vedere al
celor trei aspecte ale funcţiei memoriei: fixare, păstrare, evocare. În hipomnezii cele trei etape
ale funcţiei mnezice sunt diminuate cantitativ, adică, funcţionează cu un randament scăzut.

Nevrozele şi surmenajul intelectual sunt tipice pentru hipomnezie. În aceste boli, slăbirea
globală a funcţiilor psihice (atenţia, concentrarea) influenţează scăderea memoriei. Este
afectată doar cantitativ fixarea, mai ales în sfera senzorială, perceptivă dar şi ideativă.

Hipomnezia poate apare în orice situaţie de afectare organolezională mai puţin gravă a creierului,
ca şi în forme uşoare de oligofrenie, la posttraumatici cu cerebrastenie sau afecţiuni
sechelare de orice fel ale creierului.În aceste cazuri fixarea, păstrarea şi evocarea sunt
afectate împreună.
În depresiile psihotice, afectivitatea este atât de profund modificată hipertimic
negativ încât fixarea este foarte mult diminuată prin detaşarea bolnavului faţă de realitate.
Depresivul psihotic, nu observă, aproape că este absent, nu fixează decât foarte puţin, în
schimb evocă selectiv evenimente din trecut, evenimente negative, fiindcă el trăieşte în trecut
în lumea acestor evenimente negative.

În formele incipiente ale demenţelor care debutează lent se pot sesiza hipomnezii care sunt
observate de bolnav. În demenţe memoria este o funcţie ce se deteriorează în mod primar,
aducând după sine dezastrul vieţii psihice în totalitate prin evoluţia acestei deteriorări.

La psihopaţi hipomnezia poate să apară în decompensările nevrotice ale acestora.

Hipermnezia se referă la capacitatea de a reevoca amintiri detaliate şi vii și poate fi întâlnită la

persoane normale, personalităţi obsesiv-compulsive, paranoice, transele hipnotice.
Amneziile:
 Anterograde: evenimentele trăite după debutul bolii

 Retrograde: se întind progresiv spre trecut

Amneziile sunt sindroame în care memoria este afectată, fără afecta-rea stării de conştienţă.
Amnezia anterogradă se referă la afectarea evocării amintirilor de după un anumit eveniment; ele
sunt întâlnite în traumatisme craniene, boli organice cerebrale, consum de droguri. Amnezia
retrogradă este incapacitatea de evoca amintiri care au fost stabilite înainte de un anumit
eveniment şi se extind înapoi în timp. Amnezia retrogradă apare în boli posttraumatice de
etiologie organică sau psihogene (isterie). În amnezia organică, amintirile de la distanţă sunt de
obicei intacte sau, în cazul în care memoria este recâştigată, amintirile mai îndepărtate revin
primele. În amnezia psihogenă (stare disociativă) afectarea este selectivă.
Memoria recentă poate fi testată prin:
1) întrebări directe despre memorie ("Cum este memoria în aceste zile?") care să facă
trecerea de la restul interviului întrucât testarea memoriei poate fi neplăcută pentru pacient;
2) testul reamintirii celor trei obiecte: examinatorul roagă pacientul să repete trei cuvinte
(ex. un fruct, o piesă de mobilier, o culoare), şi informea-ză pacientul că va fi rugat să le repete
în câteva minute (interviul este conti-nuat în timpul acestei perioade de timp). Pacienţii cu
tulburări de memorie nu-şi vor aminti aceste cuvinte după câteva minute, în ciuda indiciilor
psihiatrului.
Memoria pe termen lung este evaluată la pacient cerându-i să-şi reamintească anumite elemente
de date culturale şi istorice, în funcţie de starea pacientului din punct de vedere socio-cultural; un
test comun este de a cere numele preşedinţilor, actual şi precedent.
 Tulburari calitative ale memoriei
PARAMNEZIILE = Amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea fie sub aspect
cronologic, fie sub aspectul lisei de legătură cu realitatea obiectivă trăită în prezent sau în trecut
de bolnav.
• CRIPTOMNEZIA: nerecunoaşterea, ca fiind străin, a unui material literar, muzical,
ştiinţific, pe care bolnavul l-a citit sau l-a auzit în realitate, dar pe care în mod iluzoriu
îl consideră al lui propriu.
• FALSA IDENTIFICARE/ RECUNOAŞTERE: a recunoaşte ceea ce de fapt bolnavul
nu cunoaşte.
o Surmenaj, st. maniacale, schizofrenii.

ILUZIE DE NERECUNOAŞTERE: recunoaşte persoane pe care nu le-a cunoscut şi nu

este sigur că recunoaşte persoane pe care le-a cunoscut.
ALLOMNEZIILE
 PSEUDOREMINISCENŢE: reproducerea unor evenimente reale din trecut pe care acesta
le trăieşte ca evenimente prezente.

 CONFABULAŢIILE / H. DE MEMORIE: reproducerea unor evenimente imaginare,

bolnavul fabulând asupra trecutului cu convingerea că îl evocă.

 Nu spune adevărul, nu minte, nu ştie că minte.

 ECMNEZIA: întoarcerea întregii personalităţi la perioade demult trăite de bolnav.

 ANECFORIA: posibilitatea reproducerii de amintiri pe care le credea uitate.

 Reproducerea este posibilă dacă i se sugerează pacientului unul sau mai multe
elemente ale acelor evenimente.