21. Caracteristica generală a sindroamelor psihopatologice.

Sindroamele astenic, obsesiv – fobic,

hipocondric, Cotard, maniacal, depresiv, apatico – abulic, halucinator, paranoid, paranoic, parafrenic,
Kandinski – Clerambauit, delirant, oniroid, amentiv, disforic, abstinent, catatonic, dismorfofobic,
psihoorganic.

Sindroamele psihopatologice
Sindromul psihopatologic este un ansamblu compus din mai multe simptome care reflectă etiologia şi
patogenia bolilor psihice. Dinamica sindroamelor psihopatologice poate exprima dezvoltarea bolilor
mintale, în cursul unei evoluţii clinice pot apărea mai multe sindroame. Unul şi acelaşi sindrom
psihopatologic poate fi stabilit în diferite boli. Descrierea şi precizarea sindroamelor psihopatologice
caracteristice pentru o anumită boală permite descrierea clinicii bolii psihice. Cu ajutorul sindroamelor
psihopatologice se creează gândirea clinică a medicului în stabilirea diagnosticului.
Se deosebesc sindroame psihopatologice simple şi complexe. Sindroamele simple se caracterizează prin
dereglări psihopatologice trecătoare, reduse, cu o evoluţie favorabilă, care nu duc la schimbări de
caracter şi intelectuale. Aceste sindroame se întâlnesc la bolnavi cu nevroze, psihopatii, psihoză
maniaco-depresivă. Sindroamele psihopatologice complexe includ diferite simptome cu o evoluţie
îndelungată şi conduc la schimbarea intelectuală şi a personalităţii. Se întâlnesc la bolnavi cu psihoze
organice, schizofrenie, epilepsie.
în cele ce urmează sunt descrise sindroamele psihopatologice conform clasificării internaţionale, ediţia
ICD-10.
Sindromul astenic
Este una dintre cele mai răspândite dereglări ale psihicului, întâlnită în mai multe boli. Se
caracterizează prin apariţia unei slăbiciuni fizice şi intelectuale, cu scăderea capacităţii de fixare a
atenţiei, labilitate emoţională, dereglări ale somnului şi vegetative. Astenia fizică şi psihică se manifestă
ca o stare permanentă de oboseală chiar în absenţa oricărui efort sau imediat după începutul muncii
fizice şi intelectuale. Capacitatea de muncă este scăzută, bolnavii sunt adinamici, incapabili de a face
ceva. Pacientul nu are răbdare, nu poate aştepta în rând, nu poate sta liniştit şi calm mai mult timp în
acelaşi loc, se plictiseşte şi se enervează, nu-şi poate stăpâni emoţiile. Dispoziţia e labilă. Apare
hiperestezia din cauza iritării la lumină şi zgomot. Instabilitatea emoţională este în soţită de cefalee
„dureri în cască". Atenţia este scăzută, apar dificultăţi de memorie, inhibiţia procesului de gândire.
Bolnavii se plâng că simt un „gol în creier". Devin deprimaţi, apatici, pasivi, scade activitatea,
iniţiativa, interesele.
Totodată, bolnavii acuză insomnie, adorm cu greu, au un somn „tară simţul somnului". Se observă la
bolnavi cu dereglări vegetative, distonie neurocirculatorie, labilitate a pulsului, instabilitate a tensiunii
arteriale. Apar senzaţii neplăcute sub formă de cenestopatii. Sindromul astenic se întâlneşte le bolnavi
cu consecinţe ale unei neuroinfecţii, traume cranio-cerebrale, ateroscleroză, boli somatice, nevroze.
Sindromul obsesiv-fobic
Constă în apariţia unei trăiri care parazitează conştiinţa pacientului şi se impune contrar voinţei sale.
Stările obsesive pot apărea sub formă de amintiri, gânduri obsesive, numărarea obiectelor, frică
obsesivă, acte obsesive, ritualuri obsesive: anumite gesturi, diferite mişcări, deplasări. Pot apărea
atacuri de panică: dispnee, palpitaţii, durere sau disconfort toracic, senzaţii de insuficienţă a aerului,
vertij, sentiment de irealitate, parestezii: înţepături în corp, în mâini, picioare, bufeuri de căldură,
tremor, etc.
Sindromul obsesiv-fobic se întâlneşte la bolnavi cu nevroză obsesivă, boala Bazedow, psihoze
somatogene, psihoze presenile, schizofrenie. Sindromul hipocondric
Bolnavul acuză suferinţe sau modificări „grave" ale organelor in terne sau boli incurabile, lipsite de
obiectivitate şi simţul critic. Aceste acuze prezintă idei prevalente sau delirante care conduc la anxietate
sau depresie profundă.
Sindromul hipocondric prezintă diferite variante:
Sindromul asteno-hipocondric caracterizat printr-o dominantă astenică a fricii de boală şi tulburări
vegetative şi cenestopatice.
Sindromul obsesiv-hipocondric - apare o frică de îmbolnăvire (nozofobia): cardiofobia, sifilofobia,
siderofobia.
Sindromul depresiv-hipocondric - simptomele hipocondrice apar pe un fond afectiv- depresiv. Se întâlneşte
(în diferite variante) în neurastenie, traume cranio-cerebrale, melancolie, ateroscleroză cere brală,
psihoze somatogene, schizofrenie.
Sindromul Cotard
Este caracterizat de apariţia ideilor de negaţie a propriilor organe şi, în ansamblu, a propriei existenţe, a
rudelor şi altor persoane. Sindromul Cotard în forma de delir de negaţie are la bază o depersonalizare
gravă cu dereglări intelectuale profunde, când bolnavul neagă organele inter ne şi funcţia acestora.
Evoluţia este progredientă, cu scurte perioade de ameliorare. Apare la bolnavi cu depresii endogene,
exogene, psihoze somatogene, schizofrenie.
Sindromul maniacal
Se caracterizează printr-o stare de euforie de idei şi creşterea activi tăţii generale. Apar dereglări de
somn, excitaţii motorii şi intelectuale. Bolnavul este dezorientat, îşi simte corpul uşor, are dispoziţie
bună, este vesel, fericit, încrezut în sine şi faptele sale. Este deschis spre co municare, sociabil, râde
mult, glumeşte, ridică dispoziţia şi la alţii, totul pare simplu. Se mişcă şi vorbeşte mult mai repede,
uneori cântă, recită poezii ştiute sau învăţate de curând. Atenţia este vie, dar hipermobilă, memoria este
bună - hipermnezia. Se întâlneşte la bolnavi cu psihoză maniaco-depresivă, psihoză organică, dereglări
endocrine, intoxicaţii cu alcool, droguri, psihoze de involuţie, etc.
Sindromul depresiv
Simptomele principale sunt starea de inhibiţie psihomotorie, înceti nirea procesului de gândire şi
intelectual. Deosebim: depresie simplă, în care simptomul cel mai important este inhibiţia motorie,
depresie stuporoasă, depresie anxioasă, depresie delirantă.
Pacientul îşi simte corpul greoi, cu senzaţii neplăcute, cu multiple ce-nestopatii, senzaţie de constricţie
toracică - „nod în gât", cefalee, dureri în abdomen. Sunt trişti şi anxioşi, uneori tristeţea este vitală, cu o
înclinare spre suicid. Pacientul pierde capacitatea de a plânge - „ochi uscaţi", nu-i place să comunice cu
cei din jur, este închis în sine, izolat, răspunde cu greu la întrebări, se mişcă lent, mai mult stă culcat cu
capul aplecat. Trăsăturile ochilor şi ale fieţii sunt căzute, iar fruntea încreţită, supranazal uneori în
forma literei greceşti „omega", ţine mâinile împreunate în ju rul abdomenului. Atenţia faţă de ambianţă
este scăzută, fiind concentrată asupra cenestopatiilor. Percepţia şi memoria sunt diminuate. Se întâlneşte
în caz de psihoză maniaco-depresivă, psihoze presenile, aterosclerotice, organice, schizofrenie.
Sindromul apatico-abulic
Se caracterizează prin pasivitate şi indiferenţă faţă de anturaj. între bolnav şi ambianţă se întrezăreşte
un „perete", nimic nu-l interesează, nu ştie ce se petrece în jur, stă mai mult în pat, are o lene puternică.
Emoţiile sunt neordinare, neadecvate faţă de părinţi, rude, deseori ma nifestând o agresivitate bruscă. La
întrebări răspunde formal, a lehamite, apare autismul, negativismul cu refuz de a se alimenta. Se
întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie şi mixedem.
Sindromul halucinator Apare un sistem de halucinaţii pe fundalul unei conştiinţe clare cu emoţii afective
corespunzătoare conţinutului halucinaţiilor în lipsa delirului şi păstrarea simţului critic. Pentru
sindromul halucinator sunt caracteristice halucinaţiile luminoase, colorate, concrete, micşorate, stabile,
fără o evoluţie continuă. Sindromul halucinator poate fi însoţit de halu cinaţii vizuale, auditive, tactile.
Halucinaţiile vizuale au un caracter polimorf, înaintea ochilor apar draci dansând, animale fantastice
executând diferite mişcări. Halucinaţiile auditive sunt cele mai frecvente prezen tând un amalgam de
glasuri: imperative, voci care comentează acţiunile bolnavilor, dialoguri cu halucinaţii antagoniste.
Aceste halucinaţii sunt constante şi persistă un timp mai îndelungat. Halucinoza auditivă poate tl acută,
cu o durată de până la o lună, şi cronică timp de câteva luni. Haluci noza tactilă se caracterizează printr-
o senzaţie neplăcută în tot corpul: de viermi, insecte, purici, microbi etc. Sindromul halucinator se
întâlneşte la bolnavi cu psihoze alcoolice, schizofrenie, psihoze infecţioase, presenile, organice.
Sindromul paranoid
Se manifestă printr-un delir sistematizat de relaţie, urmărire, per secuţie cu un caracter politematic şi
halucinaţii auditive „pseudohalucinaţii". Bolnavul se plânge că i se acordă atenţie în autobus, în stradă,
la serviciu, sunt dezvăluite unele secrete personale despre el, se vor beşte la televizor, se scrie în ziare,
este urmărit de cineva necunoscut. Pacientul este convins că o persoană, o organizaţie încearcă să-i facă
rău, să-i păteze reputaţia, să-l înnebunească. Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, în psihozele
alcoolice, reactive, presenile.
Sindromul paranoic
Se caracterizează printr-un delir sistematizat interpretativ, cu un caracter monotematic, cu lipsa
halucinaţiilor. Mai frecvent se întâlnesc: delir de persecuţie, gelozie, reformare, cverulenţă. Apare de
obicei de la vârsta adolescenţei. Formele delirante sunt caracterizate prin gândire rigidă cu tendinţă de
interpretare a faptelor reale prin prisma unor raţionamente subiective. Este neîncrezut în societate, cu o
părere bună despre sine, apărător energic al drepturilor, fiind numit „luptători pentru adevăr, pentru
libertate". Pe fondul structurii delirante, percepţi ile şi amintirile sunt interpretate eronat.
Ideile delirante odată structurate într-un sistem îşi păstrează conştiin ţa în timp şi se formează într-o
ordine logică, cu o argumentare apropiată de adevăr, datele expuse fiind totuşi unilaterale, fragmentare.
Gândirea bolnavului este formală, fără logică. Bolnavul depune efort pentru a-i convinge pe alţii în
ideile delirante. Sindromul paranoic se dezvoltă la bolnavi cu schizofrenie, psihoze reactive, psihopatii.
Sindromul parafrenic
Este un sindrom delirant halucinator sistematizat, însoţit de haluci naţii auditive cu delir predominant
expansiv, megaloman şi fantastic. Se observă următoarele variante de sindrom parafrenic: sistematizat,
expansiv, confubulator.
In cazul sindromului parafrenic sistematizat apar gânduri impuse sau furt de gânduri, pseudohalucinaţii,
delir de persecuţie, mărire, bogăţie, rang social, idei religioase.
Sindromul parafrenic expansiv este caracterizat de delir megaloman susţinut de o dispoziţie afectivă
euforică cu o activitate perturbată. Sindromul parafrenic confubulator este însoţit de dereglări de memorie,
pseudoreminiscenţe. In tulburările clinice se includ halucinaţiile şi automatismul mintal, bolnavul
susţine sistemul delirant de persecuţie, mărire în baza materialului mnezic deformat. în varianta
sindromului parafrenic fantastic predomină delir patologic de gran doare cu un sens fantastic. Bolnavul
este încrezut că este alesul lui
Dumnezeu, fiind deosebit de ceilalţi. Este compozitor, matematician, profesor, bogătaş, etc. Se
întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, paralizie progresivă, psihoze alcoolice, organice, senile.
Sindromul Kandinski-Clerambault
Se caracterizează prin automatism asociativ, senzitiv şi psihomotor însoţit de pseudohalucinaţii şi delir
de influenţă. în automatismul asociativ se includ tulburările de gândire. La bolnavi apar sentimentul de
telepatie, forţe din exterior care îi conduc, idei străine, citirea gândurilor, furtul forţat de idei, repetarea
gândurilor, informaţiilor. Automatismul senzitiv se caracterizează prin senzaţii neplăcute în forma de
pareste-zii, înţepături, dureri, senzaţii neplăcute de arsură, toate fiind provocate de cineva din exterior.
Automatismul psihomotor constă în senzaţiile că toate mişcările şi acţiunile sunt săvârşite de cineva, de
o putere din exterior. Sindromul Kandinski-Clerambault se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie,
ateroscleroză, psihoze alcoolice, boli infecţioase.
Sindromul delirant
Exprimă scene halucinatorii vizuale trăite ca o realitate de acte comportamentale proiectate într-un
scenariu halucinator. Delirul are loc cu o dezorientare profundă în spaţiu, cu păstrarea orientării în per -
sonalitate. Dispoziţia şi trăirile pot fi anxioase, însoţite de agitaţie sau euforie. în cazul agravării unor
halucinaţii vizuale terifiante, zoopsie, apare opoziţie cu fugă, iritaţie psihomotorie pronunţată, agresivă.
în cazuri mai grave la bolnavi pot apărea delir profesional cu halucinaţii scenice ce par să reproducă
activitatea profesională, delir musitant cu agitaţie dezordonată, mişcări ale capului, tremor şi
bolboroseală incidente. Sindromul delirant se întâlneşte la bolnavi cu psihoze alcoolice, infecţioase,
presenile, somatogene.
Sindromul oniroid
Este descris de mulţi autori ca o stare de somn cu manifestări con-fuzionale şi halucinaţii fantastice.
Stările oneiroide par să se petreacă în vis. în tabloul clinic domină halucinaţiile vizuale. Ele sunt
caleidosco-pice, bolnavul trăind scenele halucinante vizuale ca o realitate. în func ţie de conţinutul
trăirilor, bolnavii pot fi anxioşi. în cazul halucinaţiilor vizuale zooscopice pot să o ia la fugă, îngroziţi
de moarte, cer ajutor.
Starea halucinatorie poate slăbi în timpul zilei, iar noaptea intensitatea fenomenelor productive creşte şi
odată cu ele şi agitaţia psihomotorie.
După A.V. Snejnevski, sindromul oneiroid se deosebeşte de cel delirant prin faptul că în primul caz
scenele fantastice se desfăşoară ca şi visele, în lumea internă(subiectivă) a bolnavului, iar în stările
delirante scenele halucinatorii survin în spaţiul real. Sindromul oneiroid se întâlneşte la bolnavi cu
schizofrenie, psihoze infecţioase, toxice.
Sindromul amentiv
După A. Nacu (1967), sindromul amentiv prezintă o dereglare de conştiinţă de diferit grad. Apar
halucinaţii, iluzii predominant vizuale, gândire incoerentă, vorbirea se reduce la silabe, sunete
nearticulate, gemete sau scrâşnit de dinţi. Tabloul clinic include: delir de relaţie, influenţă. Se observă o
excitaţie haotică cu mişcări neregulate, cu grimase, ţipete. După trecerea sindromului amentiv rămân
careva amintiri, mai des o amnezie completă. Sindromul amentiv se întâlneşte la bolnavi cu psihoze
infecţioase, somatogene, toxice, organice, schizofrenie.
Sindromul disforic
Prezintă o stare afectivă în care predomină astenia, tristeţea, iras-cibilitatea, nemulţumirea, anxietatea,
indispoziţia. Conştiinţa este de obicei clară. Bolnavii sunt încordaţi, explozivi, agresivi, uneori cu idei
de autoacuzare şi sinucidere. Sindromul disforic apare la bolnavii cu epilepsie, traume cranio-cerebrale,
psihopatii.
Sindromul abstinent
Reprezintă o stare de îmbolnăvire la alcoolici, narcomani. Nefolosi-rea alcoolului sau a drogurilor
conduce la astenie, nervozitate, indispoziţie, vomă, diaree, dereglări de somn cu coşmaruri, tremor al
mâinilor, capului, febră însoţită de o transpiraţie puternică şi sete. Bolnavii se plâng de cefalee, dureri
de cord, palpitaţii. In unele cazuri apar stări disforice, depresive cu tendinţă de sinucidere. Stările grave
pot fi determinate de dereglări psihotice.
Sindromul catatonic
Este un complex de simptome în care predomină tulburările activităţii motorii. Apare sub formă de
achinezie sau stupoare catatonică. Simptomele principale ale acestui sindrom sunt: negativismul,
stereotipurile, catalepsia, fenomenele de imitaţie patologică, ecolalie, ecopraxie. Exci taţia catatonică se
caracterizează ca un comportament bizar şi absurd, neadecvat. Mimica poate prezent grimase,
paramimii, stereotipuri, uneori cu râs nemotivat. Pot apărea şi tendinţe agresive. Stupoarea catatonică se
exprimă prin păstrarea timp îndelungat a unei imobilizări corporale, în poziţii bizare, în picioare cu o
mână ridicată, sau culcat cu capul ridicat (pernă de aer), cu o hipertonie musculară. Se întâlneşte la
bolnavi cu schizofrenie, psihoze infecţioase (febra tifoidă, gripă, septicemie), tumori şi traumatismul
craniocerebral.
Sindromul dismorfofobic
Constă în recuperarea prevalentă sau delirantă cu privire la schim barea aspectului exterior al corpului,
feţei. Bolnavul se plânge şi este convins că are diferite defecte ale feţei: nas şi gură strâmbe, frunte în -
gustă, picioare foarte slabe, faţa ovală ca o lună. Apar şi idei delirante de relaţie: cei din jur râd de
bolnavi, îşi fac semne. Bolnavii devin retraşi, pasivi, acoperă faţa cu batistă, poartă permanent ochelari
negri, aplică pe faţă mai multă pudră, insistă să li se facă intervenţii chirurgicale. Deseori bolnavii se
adresează la cosmetolog. Uneori apar stări depresive cu idei de sinucidere, simptomul „oglinzii" şi al
„fotografiei", priveşte fotografii din trecut şi din prezent, găsind diferite defecte. Sindromul
dismorfofobic se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, nevroze obsesive.
Sindromul psihoorganic
Apare ca urmare a neuroinfecţiei (meningită, meningoencefalită), a traumelor craniocerebrale, a
intoxicaţiilor, a bolilor cronice mintale. Cel mai important simptom este dereglarea memoriei (amnezia
de fixare, anterogradă). Bolnavul cu greu îşi aduce aminte de evenimentele din trecut, nu poate memora
datele din prezent, zilele săptămânii şi anii. Atenţia este slăbită, apare o astenie profundă, dificultăţi în
schimbarea subiectului discuţiei, o gândire vâscoasă. Emoţiile sunt labile, cu o tendinţă spre depresie,
disforie cu predispunerea la agresivitate. Mai frecvent se observă două variante ale sindromului
psihoorganic: apatică şi expansivă. Varianta apatică se caracterizează prin pasivitate, astenie fizică şi
psihică. Bolnavii sunt monotoni cu dereglări profunde de memorie, închişi în sine, răspund la întrebări
cu întârziere, anevoios.
Varianta expansivă se distinge printr-o dispoziţie ridicată (euforie), excitaţie psihomotorie, pierderea
simţului critic. Memoria este dereglată, cu dezorientări în societate.