Universitatea "Dunarea de Jos'' din

Galati ,Facultatea de Medicina și Farmacie

REFERAT
la disciplina Psihiatrie
Titlul Referatului: „ Shizofrenia, tulburările
schizo-afective și delirante ”

Titular de disciplină: Autor:

Conf. Univ. dr. Ciubara Birlea(Tataru)Roxana
Anamaria Anul V
 Schizofrenia
Este o afecțiune psihotică cu tendință la cronicizare caracterizată printr-un ansamblu de
simptome, dominate de discordanța ideo – afectivă, incoerența proceselor de gândire, ambivalență,
autism, halucinații, idei delirante, nesistematizate cu o durată de minim 6 luni de zile.
Semnalată în scrierile vechi încă din secolul XV înainte de Hristos, schizofrenia era
considerată, în evul mediu, ca o formă de posesiune demonică.
În 1912, Chaslin unește toate formele de schizofrenie sub denumirea de ”Psihoză
discordantă”.
Etiopatogenie
Au fost descrise diferite modele biologice și socio – culturale fără însă să existe vreun model
care să explice satisfăcător apariția psihozei schizofrene. Studiile făcute în acest sens oferă
posibilitatea unei deschideri terapeutice ca și a unor posibile abordări etiologice.
Debutul schizofreniei poate fi:acut, subacut, insiduos.
Debutul acut se face prin:
• Bufeu delirant acut. Acesta este un episod psihotic în care bolnavul se simte invadat
de senzația unei înstrăinări față de realitate (derealizare) și de impresia unei transformări corporale
și psihice (desomatizare), care pot fi globale sau localizate.
• Stări distimice sub formă expansivă sau depresivă
• Stări mixte.
• Act medico – legal surprinzător.
• Criză originală juvenilă.
Debutul insidios în care evoluția tulburărilor este persistentă, cu agravarea progresivă a
disociației ideo – afective și depersonalizare caracteristică. În acest stadiu bolnavul este neglijent,
dezinteresat pentru anturaj, igienă, ținută vestimentară. Este lipsit de interes și inițiativă și prezintă
indiferentism afectiv.
Poate avea manisfestări delicvente. Acest început poate fi și sub forma unor nevroze, când
bolnavul pierde critica manifestărilor sale.
Sindromul disociativ
Este nucleul în jurul căruia gravitează toate simptomele schizofreniei, el afectând în mod
global personalitatea bolnavului dinspre planul gnoseo – intelectual și instinctiv – afectiv spre cel
comportamental.
Indiferent de tipul de clasificare a simptomelor schizofreniei, ele au anumite atribute
comune: ambivalența, bizareria, impenetrabilitatea și detașarea.
Clinica schizofreniei
Dintre multiplele tipuri de clasificari noi vom utiliza clasificarea simptomelor (H.Ey), după
cum urmează:
• Simptome deficitare (negative)
În acest caz sindromul implică tulburări în: desfășurarea gândirii, câmpul conștiiței, valori
logice, vieții afective (înstrăinare emoțională și aplatizare afectivă), tulburări ale voinței și activităţii
(pierdere a voinței și inițiativei, încetipnirea proceselor psihomotorii cu hipoactivitate și chiar
catatatonie).
• Simptome productive (pozitive)
Sindrom delirant paranoid, experienţe delirante primare; depersonalizare; influența;
elaborare delirantă secundară ( iluzii, halucinații, tuburări de gândire, ostilitate, suspiciune).
Sindromul disociativ discordant
1. Disociația
Este un termen introdus de Bleuler și se referă la dezorganizarea personalității cu slăbirea
coerenței ideative, pierderea armoniei, a unității psihice capacității de sinteză a personalității
conștiente.
2. Discordanța
Este tulburarea fundmentală a procesului schizofren și se caracterizează prin ambivalență
afectivă, bizarerie, impenetrabilitate ( neinteligibilitatea trăirilor – incapacitatea comunicării lor),
detașare.
Sindromul de automatism mintal – constă în răpândirea gândirii însemnând că gândurile
sunt accesibile altora; ecoul gândirii când pacientul simte cum gândurile proprii se produc ca un
ecou; sonorizarea gândirii; citirea ghicirea gândurilor; furtul , publicarea gândirii ( în presă);
sentimentul de a controlat, văzut, înregistrat (microfoane, fotografii, etc); retragerea gândurilor –
explică barajul afectiv; inserția gândirii – pacientul are percepția unor gânduri introduse în cap;
disiparea și fabricarea gândirii – mentismul ar putea fi legat de acest simptom; influența xenopatică
somanitică, cenestezii; impunerea din afară a emoțiilor, afectelor; impunerea comportamentului –
situație în care bolnavul acționează automat, dirijat din afară, ca un robot.
Sindromul halucinațiilor și delirant
În schizofrenie delirul este halucinator.
Halucinațiile pot fi auditive, olfactive, kinestezice, interoceptive, vizuale, pseudohalucinații.
Sindromul delirant
Delirul este expresia unui limbaj abstract și simbolic, imposibil de pătruns și reconstruit de
către observator.
3. Perioada de stare
În perioada de stare există un flux ideativ abracadabrant întrerupt prin baraj (semn
patognomic al disociației). Producția ideativă este haotică, încetinită, stagnantă, ruminativă,
perseverativă, prin denumiri repetate la nesfârșit, automate care se desfășoară într-un amestec de
teme și digresiuni lipsite de legătură între ele.
Formele clinice ale schizofreniei:
– schizofrenia paranoidă: este forma de schizofrenie caracterizată prin prezența în
tabloul clinic a unor idei delirante, relativ stabile, de obicei însoțite de halucinații preponderent
auditive și de perturbarea percepțiilor, fără perturbarea afectivității, a limbajului și voinței, iar
semnele catatonice sunt absente sau relativ discrete.
– schizofrenia hebefrenică sau dezorganizată: se caracterizează prin prezența în prim
planul clinic a unei perturbări a afectelor, comportament flagrant dezorganizat și ireversibil cu
manierism frecvent. Ideile delirante și halucinațiile rămân flotante și fragmentare.
– schizofrenia catatonică: se caracterizează prin pierderea inițiativei motorii cu
creșterea tensiunii musculare, fenomene cataleptice, flexibilitate ceroasă, fenomene parakinetice,
negativism și fenomene ecopatice. Tabloul clinic este dominat de inhibiție psihomotorie, dar uneori
se face trecerea bruscă de la forma hipokinetică la cea hiperkinetică. Catatonia se caracterizează
prin tulburări de comportament exprimate clinic prin mișcări bizare, ritmice, stereotipe, râs bizar,
neologisme, incoerență, salată de cuvinte. Catalepsia se caracterizează prin menținerea involuntară a
unei posturi sau atitudini corporale produsă prin modificarea tonusului muscular și pierderea
inițiativei motorii.
– schizofrenia nediferențiată: cuprinde pe lângă criteriile generale ale schizofreniei,
simptome psihotice proeminente care nu pot fi clasificate în formele de schizofrenie prezentate
anterior.
– depresia postschizofrenică: în acest fel de schizofrenie este vorba de o depresie care
survine în cursul unei boli schizofrenice; acestă depresie persistă având în tabloul clinic simptome
pozitive sau negative și un risc suicidar considerabil.
– schizofrenia reziuală: este stadiul cronic al evoluției unei boli schizofrenice cu
progresie lentă de la debut până la stadiul tardiv, caraterizat prin simptome negative durabile.
– schizofrenia simplă: se caracterizează prin apariția insidioasă și progresivă a unor
bizarerii de comportament, a unei imposibilități de a răspunde exigențelor societății si a unei
diminuări globale a performanțelor.
– tulburarea schizo – afectivă : constă în existența unor tulburări episodice în care
simptomele afective și cele schizofrenice sunt în mod conjunct pe primul plan al simptomatologiei,
dar nu justifică un diagnostic de tulburare schizofrenică. Această tulburare poate fi de tip maniacal
sau de tip depresiv.
– tulburarea de tip schizotipal: se caracterizează prin anxietate socială, incapacitate de
a avea prieteni apropiați, comportament excentric, cuidățenii de limbaj, afectivitate inadecvată
suspiciozitate, idei de relație (nu delir), bizarerii de gândire. Aceste persoane au experienţe
perceptuale insolite (iluzii, detectarea unor forțe sau persoane care în realitate nu sunt prezente). De
asemenea au un comportament sau înfățișare bizară ori excentrică. Nu au nici un fel de amici sau
confidenți apropiați, iar comportamentul lor este marcat de suspiciozitate sau ideație paranoidă.
Evoluția schizofreniei este:
– subcronică : când tulburarea durează mai puțin de 2 ani, dar mai mult de 6 luni
– cronică: când evoluția este mai mare de 2 ani
– în remisiune : când o persoană are un istoric de schizofrenie, dar nu mai persistă nici
un semn de tulburare.
Diagnosticul clinic
În stabilirea diagnosticului clinic de schizofrenie avem în vedere o serie de fenomene
pshihopatologice care au o însemnătate deosebită pentru diagnostic:
– ecoul gândirii, impunerea de gânduri, sau furtul gândurilor
– idei delirante de control, de influență sau de supunere, idei delirante de alte tipuri
– voci halucinatorii care comentează comportamentul bolnavului sau discută între ele
despre el, ca și alte voci
– orice fel de idei delirante însoțite de orice tip de voci
– tocirea afectivă sau incongruența emoțională, apatia crescută, sărăcirea vorbirii
– interpetări sau interpelări în cursul gândirii
Se poate pune diagnosticul de schizofrenie dacă prezente primele 3 simptome de mai sus sau
cel puțin două din ultimile 3.
Prognosticul schizofreniei
Unii autori consideră că dacă remisiunea bolii se face mai devreme de 6 luni atunci nu e
vorba de schizofrenie, ci de o stare schizofrenică.
Prognosticul schizofreniei poate fi evoluat în funcție de mai mulți fatori și anume:
• dacă debutul este acut, atunci prognosticul e mai bun ca în forma insidioasă.
• când boala apare la o vârstă mai tânără, prognosticul e mai întunecat
• formele cu tulburare de conștiință și cele afective au un prognostic bun
• când există tulburări de gândire la un bolnav cu conștiința clară, prognosticul este rău
• formele catatonice, paranoide și afective sau prognostic mai bun
• hebefrenia are un prognostic rezervat
• constituția astenică are un prognostic rezervat, iar tipul picnic un prognostic bun
• personalitatea schizoidă are o evoluție severă
• cei cu intelect redus sau prognostic redus
 Principii terapeutice

Tratamentul trebuie să fie:

– precoce
– complex și durabil
– obligatoriu individualizat
– flexibil și consecvent
Prin tratament se urmărește:
– atenuarea până la dispariție a fenomenelor psihopatologice
– limitarea și compensarea optimă a defectului personalității
– readaptarea gradată a pacientului la exigențele sociale și profesionale
– reinserția socio – profesională, încadrarea sau reîncadrarea într-o muncă utilă,
recuperarea socială și profesională.
Terapia biologică a contribuit mult la ameliorarea situației acestor bolnavi.
Sunt folosite neuroleptice standard din grupa fenotiazinelor și butirofenonelor, iar mai nou
neurolepticele atipice și antipsihoticele atipice.
 Bibliografie selectivă:
Gelder, Michael, Goth, Denis Mayou, Richard – Tratat de psihiatrie Oxford, ed. II -a, APLR
& Geneva Initiative Psychiatry 1994
Gheorghe, Mihai Dumitru – Actualități în psihiatria biologică, ed Intact, Buc. 1999
Kalle , K. - Psihiatrie, nevroze, shizofrenie – Studgart, 1961
Kaplan et Sadock – Manual de buzunar de psihiatrie clinică, ed a III -a, ed Medicală, Buc.
2001
I.C.D – 10 Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament. Simptomatologie și
diagnostic clinic, Ed. All, 1998
Furdui, Vasile, Vlad, Nicolae, Gurguță, Lenuș – Comportament delirant Ed. Ministerului de
interne, 2001
Vlad, Nicolae, Boișteanu, Petru – Noțiuni de psihiatrie clinică, Ed Quadrat, Botoșani 2006