SCOALA POSTLICEALĂ ‘’ LOUIS PASTEUR’’ MUNICIPIUL CȂMPINA

PROIECT
Examen de Certificare a Calificarii Nivel 5+
Calificarea Profesionala: Asistent Medical Generalist

COORDONATOR PROIECT: ABSOLVENT:

Maistru instructor Grozea Gabriela Roman Roxana Georgeta

SCOALA POSTLICEALẰ ‘’ LOUIS PASTEUR’’ MUNICIPIUL CẦMPINA

Îngrijiri specifice asistenṭei medicale acordate

pacienṭilor cu schizofrenie
COORDONATOR PROIECT: ABSOLVENT:

GROZEA GABRIELA ROMAN ROXANA

CUPRINS
ARGUMENT....................................................................................................
Capitolul I – Ingrijiri specifice asistentei medicale acordate pacientilor
cu schizofrenie .................................................................................................

I.1. Notiuni de anatomie si fiziologie a sistemului nervos ...............................

I.2. Definitie, clasificare si factorii care determina aparitia bolii ....................
I.3. Manifestari si probleme de dependenta specifice pacientilor
cu schizofrenie .......................................................................................................
I.4. Participarea asistentei medicale la acte de investigatie.................................
I.5. Participarea asistentei medicale la interventii autonome si delegate ..........
I.6. Educatia pentru sanatate privind prevenirea bolii

Capitolul II – Studiu de caz ...............................................................................

Capitolul III

III.1. Concluzii ...................................................................................................

III.2. Anexe ........................................................................................................
III.3. Bibliografie ...............................................................................................
ARGUMENT

Cuvântul psihiatrie înseamnă tratamentul sufletului. Psihiatria are drept obiectiv

studiul totalitățtii manifestărilor patologice ale activității psihice, al condițiilor în
care apar, al cauzelor ce le determină, al mecanismelor și măsurilor de tratament
curativo-profilactice ce se impun, pentru a le evita sau combate.
Considerăm psihicul ca fiind rezultatul activității materiei superior organizate-
creierul iar acesta, în strânsă interdependență cu funcționalitatea întregului
organism. Psihicul are caracterul unei științe pluridimensionale, cu strânse legături
cu celelate științe medicale și sociale: neurologia, medicina internă, endocrinologia,
psihologia și sociologia.
Bolile psihice au apărut odată cu omul ca și celelate boli. Concepția despre ele a
evoluat cu timpul, în raport cu gradul de cunoștință, condițiile sociale și economice
fiecărei epoci.
Prima etapă a psihiatriei este epoca ignoranței, a magiei și a superstiției.
Concepțiile primitive dualiste explicau bolile prin intervenția bună sau nefastă a
divinităților, iar partea de terapie era oficiată de magi ori preoți, prin ceremonii
purificâtoare, adulații etc. Odată cu apariția primelor civilizații și a religiilor boala
apare ca o mânie a zeilor. Pentru a intra în voia divinităților crude, se adresau rugi
sau se aduceau jertfe.
În secolul al XVI-lea apar preocupările medicale în psihiatrie, iar în secolul al
XVIII-lea bolnavii psihic sunt tratați în spitale.
În secolul al XIX-lea datorită lucrărilor lui Babinski, Konsokov, Kraepelin, Boyle,
Ribot, se fundamentează psihiatria ca știință.
Secolul al XX-lea îmbogățește și arsenalul terapeutic cu medicamente psihotrope,
alături de terapia electroconvulsivantă, deschid orizonturi noi în tratarea bolilor
psihice.
Trăim într-o epoca în care grija pentru suferința psihică și-a dobândit statutul de
știință, ocupându-și locul cuvenit, alături de celelalte discipline medicale și, în care
asistența, recuperarea și reîncadrarea bolnavilor psihici, în munca și în societate
presupun cadre bine pregătite, atât din punct de vedere teoretic cât și practic.

3
Capitolul I – Ingrijiri specifice asistentei medicale acordate pacientilor cu
schizofrenie

I.1 Noțiuni de anatomie și fiziologie a sitemului nervos

Sistemul nervos coordonează activitatea tuturor organelor precum relațiile

organismului cu mediul extern. Proprietatea sistemului nervos de a realiza această
coordonare se numește funcție integrativă. Integrarea este o proprietate a tuturor
etajelor sistemului nervos, dar organul de integrare propriu-zisă, care subordonează
funcțiile celorlalte etaje, este scoarța cerebrală. Se deosebește de un sistem nervos
vegetativ și un sistem nervos al vieții de relație, alcătuit din sistemul nervos central
și sistemul nervos periferic. Sistemul nervos vegetativ nu este un sistem autonom,
independent. Este o componentă a sistemului nervos care își poate desfășura
activitatea și independent de voință. Activitatea sa este reglată de segmentele
superioare ale sistemului nervos central și în mod special de scoarță. Sistemul
nervos vegetativ coordonează activitatea organelor interne: bătăile inimii, presiunea
sanguină, distribuția sângelui, frecvența respiratorie, secreția exo- și endocrină etc.
Cele două componente ale sistemului nervos vegetativ: simpaticul și
parasimpaticul, exercită asupra fiecărui organ acțiuni antagoniste: unul stimulează
celălalt inhibă. Excitația simpatică mărește catabolismul, glicemia, crește frecvența
cardiacă, scade circulația periferică și crește circulația centrală. Parasimpaticul are
acțiune antagonistă: creşte anabolismul.
Țesutul nervos este constituit din două elemente esențiale: neuronul (celula
nervoasă propriu-zisă) și nevroglia (țesutul de susținere). Neuronul este alcătuit din
corpul celular și prelungirile sale. Acestea sunt:
- axonul – prelungire de obicei unică și lungă, prin care influxul nervos pleacă
de la celulă;
- dendritele – prelungiri prin care influxul vine la celulă;
Fibra nervoasă este continuarea axonului și este constituită dintr-un fascicul de
neurofibrile, numit cilindrax, învelit sau nu de o teaca de mielina. Prin intermediul
fibrelor nervoase se realizează legătura între cei doi neuroni, legătură care poartă
numele de sinapsă.
Circulația influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcție, de la
cilindrax, spre dendrite și corpul celular. Energia care circulă de-a lungul fibrei
nervoase se numește influx nervos . După sensul impulsului nervos se deosebesc
un neuron aferent care conduce impulsul de la periferie către centru (calea
senzitivă) și un neuron eferent care conduce impulsul de la centru spre periferie
(calea motorie).
Sistemul nervos periferic, alcătuit din fibre nervoase și organe terminale deservește
informația.
La modificările corespunzătoare de mediu extern sau intern se produc excitații,
transmise prin fibre nervoase spre centru. Excitațiile mediului extern și excitațiile
plecate de la mușchi, tendoane, articulații, periost se transmit prin intermediul
sistemului nervos al vieții de relație, iar excitațiile plecate de la viscere se transmit
pe cale sistemului nervos vegetativ. Acești stimuli sunt receptionați de organe
specializate, receptori, care pot fi exteroreceptori care culeg excitațiile de la
mușchi, tendoane, articulații etc. și interoreceptori care culeg excitațiile viscerale.
Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali, motorii și vegetativi. Pe calea lor vin
informațiile de la periferia corpului sau din organele interne care vor merge, prin
intermediul neuronului senzitiv, spre centru, influxul nervos netrasmițându-se spre
organele efectoare pe calea neuronului motor, a nervilor motori. În general nervii
periferici sunt micști, leziunea lor provocând tulburări clinice motorii și senzitive.
Din nervii periferici fac parte nervii cranieni, în număr de 12 perechi și nervii
rahidieni.
Sistemul nervos central este alcătuit din:
- encefal, care este format din cele două emisfere cerebrale;
- Formațiunile de la baza creierului;
- Trunchiul cerebral.
- cerebel
- măduva spinării.
Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos.
Fiecare dintre ele cuprinde câte patru lobi: frontal, parietal, temporal și occipital.
Aceștia sunt împărțiți prin șanțuri în circumvoluții. Encefalul este format din
substanța cenușie și substanța albă. Substanța cenușie prezintă numeroase celule
de diferite forme și dimensiuni, alcătuind la suprafață scoarța cerebrală, iar în
profunzime nucleii centrali. În scoarță se găsesc 14 milioane de celule.
Substanța albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre nervoase care
realizează legătura între diferite zone corticale, legătura între cele două emisfere sși
legătura între diferitele etaje ale sistemului nervos central. Coordonând
funcționarea sistemului nervos, scoarța cerebrală controlează întreaga activitate a
organismului.
Ea deține în primul rând funcția de reprezentare și selecționare, de elaborare a
ideilor.
La nivelul scoarței se realizează integrarea superioară înregistrată cu finețe și
precizie, precum și legătura dintre diferite părți ale organismului. Lobul frontal care
corespunde circumvoluției frontale ascendente, este sediul neuronului motor
central, deci sediul mișcărilor voluntare. Leziunile lobului frontal se însoțesc de
tulburări motorii (paralizii), tulburări de vorbire (disartrie, anartrie), tulburări de
comportament.
Lobul parietal este sediul cortical al analizatorului sensibilității generale. La acest
nivel se realizează sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului
parietal se vor însoți de tulburări privind aprecierea volumului și a formei
5
obiectelor (stereognozie), a greutăților (banestezie), privind discriminarea tactilă.
Distrugerea totală duce la agnozie tactilă, adică la nerecunoașterea prin pipăit a
obiectului respectiv.
Lobul temporal cuprinde sediul cortical al analizatorului auditiv. Leziunea se
poate însoți de surditate verbală (bolnavul aude, dar nu înțelege), halucinații
auditive, tulburări de echilibru, imposibilitatea de a înțelege scrisul (cecitate
verbală), incapacitatea de utilizare uzuală a obiectelor și de efectuare a gesturilor
obișnuite (aproxie); uneori este pierdută înțelegerea semnificației cuvântului vorbit
sau scris (afazie senzorială).
Lobul occipital este sediul capătului cortical al analizatorului vizual. Leziune sa
duce la tulburări de orientare în spațiu, tulburări de vedere (halucinații vizulale).
Formațiunile de la baza creierului sunt diencefalul și corpii striați.
Diencefalul este alcătuit din: talamus, stația cea mai importantă de releu pentru
toate fibrele senzitive care merg spre scoarța cerebrală si hipotalamusul,
coordonatorul sistemului vegetativ și al sistemului endocrin. Corpii striați formați
dintr-un număr de nuclei de substanță cenușie, au un rol deosebit în realizarea
mișcărilor automate și a tonusului muscular fiind segmentul cel mai important al
sistemului extrapiramidal. Leziunile acestora duc la apariția unor tulburări
încadrate în noțiunea generică de sindrom extrapiramidal.
Trunchiul cerebral este prima porțiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea
măduvii spinării. Are un rol deosebit de imprtant, aflându-se la răspântia dintre
emisferele cerebrale și cerebel. Este alcătuit de sus în jos din pedunculii cerebrali,
protuberanța inelară și bulbul rahidian, care face legătura cu măduva spinării.
Ținând seama de importanță centrilor nervoși, a căilor și a conexiunilor de la
nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestări complexe, grave
si adesea mortale.
De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care, îndeplinesc
importante funcții motorii și senzitive. În afara nucleilor nervilor cranieni și ai
centrilor reflexelor vegetative, în trunchiul cerebral se găsesc o serie de nuclei
nespecifici, care alcătuiesc formațiunea reticulară, care joacă rol în transmiterea
spre scoarța cerebrală a diferitelor stimulări externo- și intero- receptive,
contribuind la edificarea stării de veghe.
Cerebelul, așezat în fosa posterioară a cutiei craniene, este alcătuit din două
emisfere laterale, cu rol în coordonarea motorie și o regiune mediană, care
contribuie în mod deosebit la menținerea echilibrului numit vermis. Este legat de
nevrax prin pedunculii cerebeloși. Funcția sa principală constă în reglarea tonusului
muscular și în coordonarea mișcărilor.
Măduva spinării: ultima porțiune a sistemului nervos central este adăpostită
în canalul rahidian și se prezintă sub forma unui cilindru de substanța nervoasă
care începe de la bulb și se întinde până la L2. Este împărțit în două jumătăți
simetrice fiind formată din substanța albă si substanța cenușie .
Substanța cenușie este situată central și are aspectul literei „H”. Coarnele
anterioare ale substanței cenușii sunt motorii, cele posterioare sunt senzitive, iar
cele laterale au funcții vegetative.
Substanța albă este alcătuită din: căi motorii descendente și căi senzitive
ascendente. În fiecare jumătate de măduvă se disting trei cordoane de substanță
albă separată de emergentele rădăcinilor anterioare (motorii) și posterioare
senzitive. Cordonul anterior conține fasciculul piramidal direct. Cordonul posterior
conține fascicule Goll și Burdoch, care conduc spre centrii superiori sensibilitatea
tactilă și profunda conștiență.
Cordonul lateral conține o serie de fascicule ascendente care conduc spre
centrii superiori informații legate de sensibilitatea termică, dureroasă și profunda
inconștiență.
Tot la nivelul cordonului lateral coboară fasciculul piramidal încrucișat și căile
extrapiramidale, spre celula neuronului periferic, aflate în coarnele anterioare, de
unde pornește calea motorie finală. Leziunile măduvei provoacă grave tulburări
senzitive, motorii și vegetative. La nivelul măduvei, din cele două rădăcini-
anterioară și posterioară - se formează nervii rahidieni. Pe traiectul rădăcinii
posterioare există o umflătură, ganglionul spinal, care conține corpul celular al
primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau naștere nervilor periferici.
Sistemul nervos central este acoperit și protejat de cele trei foițe meningeale:
-dura mater, o membrană fibroasă în contact cu osul;
-arahnoida, o foițaă subțire care căptușește fața internă a durei mater;
-piamater, un țesut celular bogat vascularizat care acoperă țesutul nervos. Spațiul
subarahnoidian cuprins între piamater și arahnoidă conține lichidul cefalorahidian.
Acesta este secretat în ventriculi de către plexurile coroide și pătrunde în spațiile
subarahnoidiene prin orificiile lui Megendie și Luschka. În interiorul encefalului se
află un sistem de cavități- sistemul ventricular în care se formează și circulă
lichidul cefalorahidian, L.C.R. În emisfere se află venttriculii laterali și ventriculul
III. Între protuberanța și cerebel se află ventriculul IV. Ventriculul III este legat de
ventriculul IV prin apeductul sylvian. Ventriculul IV comunică cu spațiul
arahnoidian prin orificiul Luschka și Magendie. L.C.R. se resoarbe din spațiul
subarahnoidian prin vilozitățile arahnoidiene.
Pentru înțelegerea simptomelor care apar în leziunea sistemului nervos este
necesară o sumară recapitulare a căilor motorii, senzitive și a reflexelor.
Căile motorii – sistemul motor cuprinde trei elemente:
- neuronul motor central;
- neuronul extrapiramidal;
- neuronul periferic.
Neuronul motor central și cel extrapiramidal reprezintă cele două căi motorii care
merg de la encefal la măduvă. La nivelul acesteia, calea motorie este unică, fiind
reprezentată de neuronul motor periferic, numit și calea motorie finală comună.

7
Prin intermediul acesteia se transmit atât impulsurile venite pe calea neuronului
motor central cât și cele venite pe căile extrapiramidale.
Neuronul motor central formează calea piramidală. Fasciculul piramidal are somele
celulare situate în scoarța circumvoluției frontale ascendente. Axonii lor alcătuiesc
calea piramidală și se termină în coarnele anterioare ale măduvei unde fac sinapsă
cu neuronul motor periferic cu excepția unor fibre scurte care se termină în nucleii
de origine ai nervilor cranieni, la nivelul trunchiului cerebral. Fasciculul piramidal
este format din fibre, care au o lungime și un traiect diferit:
-fasciculul geniculat care se termină în nucleii motori ai nervilor cranieni din
trunchiul cerebral;
-fasciculul piramidal încrucișat care reprezintă cea mai mare parte a fasciculului
piramidal și ale cărui fibre se încrucișează în partea inferioară a bulbului pentru a
ajunge în cordoanele medulare laterale și coarnele anterioare;
-fasciculul piramidal direct, un fascicul foarte subțire, constituit din câteva fibre,
care nu se încrucișează la nivelul bulbului, ci mult mai jos, la nivelul măduvei cu
câteva segmente înainte de a se termina tot în coarnele anterioare ale măduvei.
Fasciculul piramidal este de origine filogenetică mai nouă. Prin intermediul lui se
transmit impulsurile motorii active și impulsurile transmit impulsurile motorii
active și impulsurile moderatoare ale scoarței pentru activitatea automat – reflexă a
măduvei.
Neuronii extrapiramidali formează calea extrapiramidală, care este o cale motorie
indirectă. Corpurile celulare își au originea în nucleii cenușii centrali, nucleul roșu,
locus nigris. Toți acești nuclei sunt legați între ei prin fascicule scurte. Căile
descendente se termină în coarnele anterioare ale măduvei prin diferite fascicule:
rubro-spinal, olivo-spinal, tecto-spinal, vestibulo-spinal. Scoarța cerebrală la
nivelul lobului frontal are neuroni cu funcție extrapiramidală. Sistemul
extrapiramidal joacă un rol în mișcările automate și în coordonarea și reglarea
tonusului muscular.
Neuronul motor periferic este porțiunea terminală a căii motorii. Corpurile celulare
se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei iar axonii trec prin rădăcina anterioară
în nervii periferici, terminându-se în mușchi.
Legătura între nervi și mușchi se face la nivelul unei formațiuni de tip sinaptic,
numit placa motorie. Transmiterea influxului la acest nivel se face cu ajutorul unui
mediator chimic numit acetilcoloină. Neuronul motor periferic primește excitații
atât pe calea neuronului motor central, cât și pe neuronul extrapiramidal și a arcului
reflex medular. De aceea se mai numește și calea finală comună. În leziunea
neuronului motor periferic sunt pierdute toate categoriile de mișcări.
Căile senzitive – informarea sistemului nervos, asupra variațiilor mediului extern și
intern se realizează prin existența la periferie a unor receptori specializați pentru
toate tipurile de sensibilitate. În mare se disting:
-o sensibilitate elementară;
-o sensibilitate sintetică.
Sensibilitatea elementară cuprinde:
-sensibilitatea superficială sau cutanată, pentru tactil, căldură și durere;
-sensibilitatea profundă sau proprioceptivă, care provine din mușchi tendoane,
ligamente, oase și articulații;
-sensibilitatea viscerală sub controlul sistemului nervos vegetativ.
Sensibilitatea sintetică cuprinde: senzații complexe, rezultate din diferențierea și
combinarea senzațiilor elementare.
Căile sensibilitățiii printr-o înlănțuire de trei neuroni, alcătuiesc calea sensibilitățiii
termoalgice, a sensibilitățiii tactile, profund conștientă, profund inconștientă.
Căile senzitive cuprind trei neuroni:
-primul neuron se găsește pe traiectul rădăcinii posterioare a nervului rahidian, în
ganglionul spinal și în ganglionii anexați nervilor cranieni. El are o prelungire cu
rol de dendrită, care alcătuiește fibra senzitivă a nervului periferic și o prelungire cu
rol de axon care pătrunde în măduvă. Această prelungire poate fi scurtă, pentru
sensibilitatea superficială, mijlocie pentru sensibilitatea profund inconștientă și
lungă pentru sensibilitatea profund conștientă.
-al doilea neuron transmite excitația senzitivă la talamus – pentru sensibilitatea
superficială: prin fasciculul spinotalamic posterior, pentru sensibilitatea
termoalgică: prin fasciculul spinotalamic anterior, pentru sensibilitatea tactilă, iar
pentru sensibilitatea profund, fibrele care pornesc din nucleii Goll și Burdoch se
încrucișează în bulb pe linia mediană și se termină în talamus;
-al treilea neuron este porțiunea căilor senzitive cuprinse între talamus și
circumvoluția parietală ascendentă.
Reflectivitatea – se înțelege prin reflex, un răspuns motor secretor sau vasomotor,
obținut prin intermediul sistemului nervos. Pentru ca să se producă un reflex este
necesară continuitatea arcului reflex, între nervul aferent și cel eferent.
Se cunosc mai multe tipuri de reflexe:
-reflexul osteotendinos sunt reflexe spinale formate din doi neuroni:
1. neuronul senzitiv – care recepționează excitația de la nivelul tendonului
excitat prin întindere;
2. neuronul motor – execută răspunsul motor.

Impulsurile corticale prin calea piramidală au acțiune inhibitoare asupra acestor

reflexe.
-reflexul superficial – este format din înlănțuirea mai multor neuroni. Excitația unor
zone cutanate mucoase, determină contracția mușchilor corespunzători. Ele devin
patologice prin exagerarea lor, care apare în leziunea fasciculului piramidal.
-reflexele de postură au tot un arc reflex, alcătuit din doi neuroni, dar sunt reglate
de sistemul extrapiramidal, care exercită asupra lor o influență moderatoare.
Modificarea pasivă a poziției unei articulații determină o stare de contracție a
mușchilor interesați. În leziunile extrapiramidale, aceste contracții sunt exagerate.

9
În afara acestor reflexe pot apărea și alte reflexe patologice, care se ivesc numai în
leziunile neuronului motor central. În afara reflexelor somatice, măduva este și
sediul unor reflexe vegetative.

I.2 Definiție, clasificare și factorii care determină apariția bolii

I.2.1 Definitie

Schizofreniile sunt considerate ca fiind un grup de boli cu etiologii diferite,

caracterizate clinic prin asocierea unor anumite semne si simptome, nici unul din
ele specifice bolii, și care trebuie să prezinte un anumit patern de evoluție și durată.
Ele afectează totalitatea funcțiilor psihice, modifică profund capacitatea de
testare a realității și influențează negativ funcționarea socială în toate aspectele ei.
Schizofrenia reprezintă un domeniu în care, deși există o concentrare de forțe
privind cercetarea clinică, dar și neurobiochimică, genetică și neurofiziologică, au
fost făcute relativ puține progrese în ceea ce privește identificarea unor criterii de
diagnostic cu validitate și fidelitate puțin contestabile.
Câteva din problemele care se ridică sunt următoarele:
- diagnosticul de schizofrenie se bazează pe fenomenologia clinică
- absența unor markeri biologici care să fie utilizați în diagnostic
- replicabilitatea relativă a studiilor de neurobiochimie, neuroanatomie și
neurofizilogie cerebrală care au adus evidențe privind substratul biologic al
acestei tulburări.

I.2.2Etiologie

Prevalența schizofreniei este de 1%, cu distribuție aproximativ egală la cele 2

sexe. Debutul este mai precoce la bărbăți decât la femei. La bărbăți s-a constatat
prezența formelor mai grave de schizofrenie.
Factorii de risc pentru schizofrenie sunt considerați a fi următorii:
- încărcătura genetică
- personalitatea schizoida sau schizotipală
- absența familiei
- statusul socio-economic scăzut
- data nașterii (numeroase studii privind datele de naștere ale schizofrenilor au
demonstrat că aceștia se nasc mai frecvent iarna și primăvara; explicațiile
acestui fenomen au fost creșterea frecvenței ifecțiilor, dieta săracă în
proteine, complicațiile la naștere)
- evenimentele psihotraumatizante
 Teoriile moderne subliniază vulnerabilitatea individului pentru schizofrenie,
sub două aspecte:
- vulnerabilitatea genetică
- vulnerabilitatea dobândită
- Vulnerabilitatea genetică este susținută de studiile pe gemeni și studiile de
adopțiune, care au demonstrat:
- concordanța mare la gemenii monozigoți (50%) față de dizigoți (14%)
- concordanța mai mare pentru simptomele negative decât pentru cele pozitive
Studiile de adopțiune realizate pe copii proveniți din mame schizofrenice, adoptați
imediat după naștere, au arătat o incidență mai mare a schizofreniei în acest grup
decât în grupul celor proveniți din mame normale.
Schizofrenia poate să apară dacă asupra unei persoane vulnerabile genetic
acționează factori de mediu defavorizanți, care pot fi reprezentați atât de stresul
intern cât și de stresul extern.
Tulburările de atenție sunt considerate markeri pentru vulnerabilitatea genetică, dar
și expresia directă a bolii.
Mult timp schizofrenia a fost considerată o psihoză funcțională. După descoperirea
neurolepticelor s-au dezvoltat ipoteze privind originea monoaminică a
schizofreniei.
În etiologie se disting două direcții principale:
- dezvoltarea și completarea ipotezei monoaminice prin evidențele privind
participarea și a altor sisteme de neurotransmițători în afara celor
dopaminergice D2
- implicarea sistemului limbic a lobilor frontali și a ganglionilor bazali în
etiologia schizofreniei

1. Ipoteza monoaminică- cuprinde următoarele ipoteze:

a) ipoteza dopaminergică
b) ipoteza noradrenergică
c) ipoteza serotoninergică
d) ipoteza disfuncționalității interacțiunilor dintre diferitele tipuri de
neurotransmițători

- Ipoteze neuroanatomice- susțin implicarea lobului limbic, a lobului frontal

și a ganglionilor bazali. Au fost demonstrate următoarele anomalii:
- atrofia hipocampului
- creșterea țesutului glial
- lărgirea spațiilor ventriculare, întâlnite mai des la bărbați și este corelată cu
simptomatologia negativă
- scăderea volumului de materie cenușie corticală
- scăderea densității neuronale în anumite arii corticale
- lărgirea fisurii silviene stângi
11
Leziunile care afectează proiecțiile dopaminergice prefrontale determină scăderea
activității dopaminergice mezocorticale și creșterea activității dopaminergice
mezolimbice.
Studiile funcționale de imagistică cerebrală au semnalat în schizofrenie așa numita
“hipofrontalitate”, manifestată prin două aspecte:
- reducerea fluxului cerebral prefrontal și a metabolismului în repaus
- eșecul relativ al activității cortexului prefrontal în timpul efectuării testelor
cognitive
Simptomele negative din schizofrenie sunt corelate în diferite studii cu:
- anomalii ale structurii cerebrale
- modificări ale metabolismului cerebral mai ales în lobul frontal
- răspunsul prost la neuroleptice

I.2.3 Studiile endocrine efectuate în schizofrenie au demonstrat:

- scăderea hormonului luteinizant
- scăderea eliberării de prolactină și hormon de creștere când se stimulează cu
hormonii eliberatori respectivi
I.2.4 Simptomatologie

Simptomatologia clinică este caracterizată de diversitatea sindromului

schizofrenic și de instabilitatea simptomelor în timp.
Anamneza pacientului și a familiei aduce date importante asupra:
- fazei prodromale care de cele mai multe ori este ignorată
- personalității premorbide a pacientului
- antecedente heredocolaterale
- factorilor de risc precipitanți și predispozanți
- capacității de funcționare socială
- cursului bolii
- răspunsul la tratament
- afecțiunile somatice asociate care pot complica boala
Debutul se situează între adolescență și 45 ani, dar majoritatea cazurilor
debutează în perioada de vârstă cuprinsă între 18-25 ani.
Debutul poate fi:
1. Acut
- idei delirante
- halucinații
- agitație psihomotorie
- dezorganizare marcată a gândirii și comportamentului
2. Insidios
- aplatizarea afectivă
- retragere și izolare socială
 - tulburări anxioase
- tulburări depresive
- tulburări de aspect somatoform-trenante și bizare
- scăderea randamentului și capacității de înțelegere
- idei bizare
- discursul tangențial,circumstanțial bizar
Debutul poate fi precipitat de factori psihotraumatizanți.

I.2.5.Prognosticul

Factorii de prognostic negativ:

- debutul înainte de 20 ani
- personalitatea premorbidă dizarmonică
- sexul masculin
- nivelul intelectual scăzut
- complianța scăzută la tratament
- încărcătura genetică prezentă
- frecvența mare a recăderilor
- instituirea tardivă a tratamentului
- înțelegerea socială nesatisfăcătoare
- absența sindroamelor afective
- absența suportului familial și social
- comorbiditatea cu alte boli psihice sau somatice
Recăderile sunt de două ori mai frecvente la pacienții care nu fac tratament de
întreținere față de cei care fac tratament. Recăderile sunt mai frecvente în familiile
în care există niveluri crescute de emoție exprimată. Emoția exprimată este definită
ca un tip de comportament al părinților care sunt foarte critici și ostili, controlând
toate acțiunile pacientului.
Recunoașterea din timp a acestor simptome au o importanță deosebită în instituirea
precoce a tratamentului antipsihotic adecvat.
Viața unui schizofren este mai mică cu zece ani față de restul populației, în special
din cauza sinuciderilor.

Suicidul la pacienții cu schizofrenie

- 50% din schizofreni au în cursul evoluției bolii idei de sinucidere sau tentative de
sinucidere.
Factori de risc pentru suicid în schizofrenie:
13
 - schizofrenia paranoidă
- sexul masculin
- izolarea socială
- depresia
- lipsa de speranță
- prezența în antecedente a tentativelor de sinucidere
- celibatul
- statutul de șomer
- bolile somatice
- pierderile recente
- pierderea părinților în copilărie
- lipsa suportului social
Suicidul la schizofreni poate fi și consecința:
- halucinațiilor imperative care comandă actul suicidar
- ideilor delirante
- raptusului (pulsiune suicidala inexplicabilă)
Atitudinile medicale care se impun în fața unui astfel de pacient sunt:
- internare urgentă
- susținerea psihologică
- instituirea tratamentului antipsihotic

I. 2.6. TIPURI DE SCHIZOFRENIE

D.S.M. IV recunoaște 5 forme de schizofrenie (paranoidă, dezorganizată,

catatonică, nediferențiată, reziduală). Clasificarea în I.C.D.10 este în mare parte
asemănătoare, diferența constând în introducerea în tipurile de schizofrenie a
următoarelor categorii: schizofrenia simplă și depresia postschizofrenă.
Pentru a stabili diagnosticul de schizofrenie, D.S.M.IV impune respectarea
unor anumite criterii constând în:
- prezența unor simptome specifice (delir, halucinații, vorbire dezorganizată,
comportament catatonic sau dezorganizat și simptome negative).
- afectarea funcționării sociale.
- anumită durată de menținere a simptomelor.
- criterii de excludere.

Schizofrenia paranoidă

Are următoarele caracteristici:

- este forma cea mai frecventă
- debutul este mai tardiv (25-30 ani)
 - are evoluție favorabilă sub tratament antipsihotic, iar personalitatea se
păstrează timp îndelungat, permitând pacientului o integrare socio-
profesională și familială acceptabilă și, în orice caz, mult mai bună decât în
alte forme
- se asociază cu risc crescut de sinucidere.
În schizofrenia paranoidă sunt prezente idei delirante de tip paranoid care au
tendința la sistematizare și sunt sau nu asociate cu halucinații auditive.
Acestea sunt reprezentate de una sau mai multe voci care comentează negativ
ssubiectul. Ideile delirante au o singură temă și sunt mai sistematizate decât în alte
tipuri de schizofrenie.

Schizofrenia hebefrenică (dezorganizată)

Se caracterizează prin:
- debut în adolescență.
- comportament dezorganizat cu manierisme, grimase, relații interpersonale
perturbate, evoluție către apatie, discordanță între comportament și
afectivitate și între gândire și afectivitate.
- slăbirea marcată a asociațiilor, incoerența, folosirea neologismelor.
- afecte superficiale, instabile, trecând frecvent de la irascibilitate, furie, la
euforie inadecvată.
- râs bizar, nemotivat.
- glume nepotrivite și caudate.
- scăderea marcată a performanțelor școlare.
- pacientul este destul de activ, dar activitatea este dezorganizată, fără scop.
- apatie, lipsă de inițiativă sau inițiative absurde.
- pot exista idei delirante nesistematizate, nesusținute și bizare.

Schizofrenia catatonică

În prezent s-a observat scăderea frecvenței a acestei forme de schizofrenie

care se caracterizeaza prin debut cu prezența sindromului catatonic în care este
alteratî psihomotricitatea.
Apar o serie de manifestări:
- inhibiție generalizată sau agitație cu stereotipii.
- negativismul verbal și alimentar.
- flexibilitatea ceroasă.
- sugestibilitatea manifestată prin:
- ecolalie.
- ecopraxie.
- economie.
- stereotipii de poziție și de mișcare.
15
 Criteriile de diagnostic sunt:
a) stupoarea sau mutismul.
b) excitabilitatea.
c) postura catatonică.
d) negativismul.
e) rigiditatea.
f) flexibilitatea ceroasă.
g) alte simptome ca: sugestibilitatea, perseverarea cuvintelor și a frazelor.
Pacientul trebuie supravegheat, alimentat și hidratat. Se va avea în vedere
posibilitatea trecerii rapide din inhibiție catatonică în agitatie catatonică.

Schizofrenia nediferențiată

Este asociată cu simptomele pozitive (halucinații, idei delirante, polimorfe,

nesistematizate, dintre care nici una nu domină tabloul clinic) cu incoerența,
scăderea asociațiilor, neologisme și comportament dezorganizat.

Schizofrenia reziduală

Este caracterizată prin absența tulburărilor pozitive și a tulburărilor formale

de gândire. Este obligatorie prezența simptomelor negative:
- aplatizarea afectivă.
- alogia.
- apatia.
- lipsa de interes.
- lipsa de voință.
- lipsa prietenilor și a relațiilor interpersonale.
- gândurile neobișnuite, ciudate, cu conținut filozofic bizar.
- percepțiile neobișnuite.
- deteriorarea comportamentului.
- lipsa de igienă.
- retragerea și izolarea socială.

Criteriile de diagnostic sunt:

- prezența în primul plan a simptomelor schizofrenice negative: încetinirea
psihomotorie, hipoactivitatea, aplatizarea afectivă, pasivitatea și lipsa de
inițiativă, sărăcirea cantității și conținutului vorbirii, sărăcia comunicării
nonverbale
- prezența în antecedente, a cel puțin unui episod psihotic manifest răspunzând
criteriilor generale ale schizofreniei
- perioadă de cel puțin un an în care intensitatea și frecvența simptomelor
floride, în particular a ideilor delirante și a halucinațiilor, au fost neglijabile
 sau net atenuate și în timpul căreia un sindrom schizofrenic negativ a fost
prezent
- absența demenței și a altor afecțiuni cerebrale organice: absența depresiei
cronice sau a fenomenelor secundare instituționalizării erorice, suficiente
pentru a explica simptomatologia negativă.

Schizofrenia simplă

Această formă mai poartă numele de tulburare deteriorativă simplă.Se

caracterizează prin:
- debut insidios, pe parcursul a câțiva ani, cu lipsă de interes, apatic și
adinamic.
- este afectat în special comportamentul social care se deteriorează, pacienții
devin sugestibili, lipsiți de voință, apatici și indiferenți.
- ideile delirante și halucinațiile sunt sporadice, de durată mică.
- se produce o sărăcire marcată a interesului pentru orice aspect al vieții
sociale, o sărăcire a conținutului ideativ al gândirii, dar și sărăcirea celorlalte
funcții cognitive, alături de aplatizarea afectivă și izolare.
- răspunsul la tratament este modest, evoluția este progresivă.

Depresia postschizofrenă

Este definită ca fiind un episod depresiv ce poate apărea în perioada de

remisiune, imediat după un episod de schizofrenie care poate fi asociat cu anumite
simptome schizofrene, de obicei negative, dar care nu domină tabloul clinic, în
general nu este de intensitate psihotică.
Etiologia este incertă, ea putând fi parte a schizofreniei, secundară
tratamentului neuroleptic sau reactivă la conștientizarea bolii.
În depresia postschizofrenică există un risc crescut de suicid.
Criteriile de diagnostic sunt:
a) pacientul a prezentat o tulburare schizofrenică conform criteriilor generate de
schizofrenie în cursul a 12 luni precedente.
b) anumite simptome schizofrenice sunt încă prezente.
c) simptomele depresive sunt în primul plan, sunt la originea unui sentiment de
tristețe, de neplăcere, răspunzând criteriilor unui sindrom depresiv și
persistând cel putin 2 săptămâni.

17
I.2.7 DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL ÎN SCHIZOFRENIE

1.Alte tulburări psihotice

Tulburarea schizotipală
-considerată ca fiind o tulburare de personalitate;
-diagnosticul diferențial trebuie făcut în special între acesta și schizofrenia
reziduală;
-subiectul este excentric atât comportamental, cât și în gândire: ideile sunt
neobișnuite, bizare, pot apărea chiar idei de referință și scurte episoade psihotice;
-subiectul este singuratic, fără prieteni, cu dificultăți în a stabili relații
interpersonale;
-constantă în timp și lipsa determinării pledează pentru acest tip de tulburare;

2.Tulburarea schizoafectivă
Este caracterizată prin:
-asocierea între sindromul schizofren și simptomatologia afectivă;
-persistența simptomelor schizofrene timp de cel puțin două săptămâni după
remiterea simptomatologiei afective.

3.Tulburări psihotice acute și tranzitorii:

-în perioada de stare simptomatologia poate fi asemănătoare sau chiar identică cu
cea din faza acută a schizofreniei, diferențele constând în:
- prezența obligatorie a unui factor;
- debutul de obicei acut;
- simptomatologia este polimorfă și se modifică cu rapiditate;
remisiune completă în 2-3 luni uneori chiar în câteva zile.

4.Tulburarea schizofreniformă:
-simptomatologic nu există nici o diferență;
-perioada de evoluție mai mică de 6 luni;
-se constată prezența mai frecvență a unor factori psihotraumatizanți;
-este oarecum similară tulburărilor psihotice acute și tranzitorii, diferența constând
în timpul de evoluție admis.

5.Tulburări de dispoziție
-probleme de diagnostic diferențial se pun atunci cand există episoade depresive
sau maniacale cu trăsături psihotice congruente sau incongruente;
-diagnosticul diferențial este important datorită implicațiilor asupra tratamentului;
-în tulburările de dispoziție trăsăturile psihotice sunt precedate de tulburări de
dispoziție si se remit înainte de remiterea acestora;
-se vor lua în considerare antecedentele pacientului privind debutul și evoluția bolii
în timpul episoadelor anterioare.

6.Psihoze delirante (paranoia)

-ideile delirante sunt puțin bizare, cu aspect specific;
-ideile delirante sunt bine sistematizate;
-viața socială și ocupațională a pacientului nu este în general afectată.

7.Tulburări de personalitate- schizoida, schizotipala, borderline “paranoida”;

-tulburările de personalitate sunt prezente constant pe parcursul întregii vieți,
începând cu perioada de adult tânăr;
-stările psihotice care pot să apară pe fondul acestor personalități sunt de durată
scurtă, pasagere;
-personalitatea pacientului nu se modifică pe măsura evoluției, spre deosebire de
schizofrenie, în care deteriorarea prognozează după fiecare fază activă a bolii.

Diagnosticul diferențial cu tulburări psihotice secundare unor afecțiuni

medicale sau neurologice

Există o serie de boli medicale și neurologice care pot evolua prezentând simptome
asemănătoare schizofreniei. Printre afecțiunile neurologice care pot determina stări
psihotice sunt citate: infecțiile cerebrale cornice, procesele înlocuitoare de spații
intracerebrale (tumori, abces cerebral, anevrism, chisturi), boli degenerative ale
sistemului nervos central (hidrocefalia internă normotensivă, boala Parkinson),
epilepsia temporală. Afecțiunile medicale care pot reprezenta cauza unor simptome
psihiatrice sunt anumite boli sistemice, carențe vitaminice.
În diagnosticul diferențial trebuie, având în vedere și substanțele care pot determina
stări psihotice: drogurile (amphetamine, halucinogene), corticosteroizii,
medicamente anticolinergice, intoxicația cu metale grele (arsenic, mercur, taliu),
alcoolul (halucinoza alcoolică).
Destul de frecvent, acestea apar înaintea altor semne caracteristice bolii somatice
respective. Manifestările psihotice secundare bolilor somatice pot fi identice cu cele
schizofrene și de aceea este necesară investigarea clinică și paraclinică complexă a
pacientului.
Diagnosticul diferențial va fi făcut pe baza anamnezei, examenului somatic și
paraclinic.

19
I.3 Manifestări și probleme de dependență specifice pacienților cu
schizofrenie

I.3.1.Aspectul

Poate fi normal sau poate fi modificat. Modificările cel mai frecvent întâlnite
sunt: expresivitatea mimico-pantomimica saracă, evitarea de către pacient a
contactului vizual, lipsa inflexiunilor vocale, gesturi bizare sau stereotipe, mutism.
Pacientul se poate manifesta astfel:
- suspicios,ostil
- să refuze examinarea
- să prezinte stare catatonică
- să prezinte agitație psihomotorie
- să solilocveze (să vorbească singur)
- să prezinte comportament bizar, neobișnuit, inadecvat

I.3.2.Percepția

Pot apărea halucinații în special auditive cu caracter de comentariu negativ asupra

acțiunilor sau gândurilor pacientului, care se adresează direct acestuia, sau voci
care discută între ele despre bolnav. Halucinațiile pot fi adevărate sau
pseudohalucinații. Pot fi simple sau complexe.
Uneori au caracter imperativ (comandă pacientului anumite acțiuni pe care acesta le
execută). Conținutul neplăcut al halucinațiilor poate determina stări de anxietate,
stări de agitație, stări depresive sau comportament delirant halucinator.

Halucinațiile mai pot fi:

- olfactive (mirosuri neplăcute,neobișnuite,ciudate)
- gustative (gusturi neplăcute)
- vizuale (simple sau complexe): sunt mai rare în schizofrenie

Tulburările de percepție împreună cu ideile delirante creează ceea ce se numește

“distorsiunea realității”, o modificare profundă a percepției și înțelegerii normale a
realității.

I.3.3.Atenția

Incapacitatea de a activa și focaliza atenția observată și de clasici, face

parte, după Liddle, din sindromul de dezorganizare (alături de dezorganizarea
comportamentului și a vorbirii).
 Brown și White consideră că afectarea atenției ar putea reprezenta cauza
tulburărilor de gândire și vorbire, atenția fiind responsabilă de selecția și inhibiția
semantică a cuvintelor. Tulburarea de atenție este corelată cu leziunile cingulate
anterioare.
Consecința acestei tulburări, în speță perturbarea procesului de selectare a
informației, ar consta în selecția unor cuvinte inadecvate care nu au legătură cu
ceea ce pacientul dorește să comunice.

I.3.4.Memoria

Tulburările de memorie, reprezentate de hipomneia de fixare sau de evocare,

întâlnite la schizofrenii vârstnici, au fost considerate secundare:
-spitalizării cornice.
-terapiilor biologice.
-absenței motivației, a dezinteresului pentru ceea ce se întâmplă în
jurul lor.

I.3.5.Gândirea

Tulburările formale ale gândirii

Reprezintă simptome comune în schizofrenie și printre cele mai perturbatoare, ele
având două aspecte principale:
- productivitatea verbală defectuoasă
- prezența tulburărilor de asociație
Aceste tulburări distorsionează capacitatea de comunicare, discursul pacientului
fiind foarte greu de înțeles.
Alogia se referă la tulburările de proces ale gândirii- bolnavul nu mai poate separa
ceea ce este relevant de ceea ce este irelevant, precum și la faptul că nu mai poate
forma clar ideile, părțile sunt confundate cu întregul într-un mod ilogic, relațiile
conceptuale sunt tulburate.

Tulburările de conținut ale gândirii

Tulburările de conținut pot să existe și fără să fie asociate cu tulburările formale de
gândire.Ideile delirante- considerate simptome pozitive, ele pot să ia diferite forme
și anume:
- de persecuție.
- de urmărire.
- de otrăvire.
- de referință (relație).

21
 - idei de control ale gândurilor, acțiunilor sau senzatțiilor de către forțe sau
persoane exterioare.
- de grandoare.
- de invenție.
- idei mistice.
- idei de fond ale gândirii sau sonorizarea gândirii.
- idei delirante somatice.

I.3.6.Afectivitatea

Expresia emoțională este modificată atât în ceea ce privește intensitatea, cât și

forma de manifestare. Apar:
- aplatizarea afectivă.
- anhedonia.
- exprimări afective inadecvate.
- labilitatea emoțională.
- ambivalența afectivă.
- intensitatea afectivă.
Aplanarea afectivă împreună cu anhedonia, alogia și evoluția reprezintă
simptomele negative ale schizofreniei. Mai pot apărea:
- stări depresive.
- stări maniacale.
- irascibilitate.
-
I.3.7.Activitatea și comportamentul

Tulburările ce pot apărea sunt:

- comportamentul catatonic, caracterizat prin stereotipii, negativism,
sugestibilitate, ecomimie, ecopraxie, ecolalie.
- comportamentul halucinator delirant.
- agitație psihomotorie.
- stereotipie.
- ritualuri bizare.
- bizărerii comportamentale.
- comportament patic, adinamic, retragerea socială.

I.3.8.Voința

Tulburarea de voință cea mai importantă este avoluția (lipsa de voință) care face
parte din simptomele negative. Se mai întâlnesc:
 - ambivalența emoțională.
- lipsa de inițiativă.
- lipsa de motivație.
I.3.9.Personalitatea

Personalitatea este modificată, ștergându-se granițele dintre eu și non-eu, pacientul

nu-și mai recunoaște propriile trăiri, sentimentele și senzațiile, nu-și mai identifică
granițele propiei personalități, apărând astfel fenomene de depersonalizare, uneori
severă.
În formele severe de boală se instalează autismul, care reprezintă prevalența
absolută a vieții psihice asupra celei reale pe care pacientul o ignoră.
Pacientul nu apreciază critic tulburările pe care le prezintă.
Examenul neurologic poate evidenția tulburări neurologice minore. O importanță
specială a fost acordată mișcărilor oculare sacadate paroxistice, manifestate prin
incapacitatea schizofrenului de a urmări un obiect în spațiu prin mișcarea lentă a
globilor oculari. Această tulburare, prezentă la majoritatea schizofrenilor și la 40-
45% din rudele de gradul I ale acestora, este considerat un marker neurofiziologic
pentru schizofrenie. În populația normală se găsesc într-un procent de 10%.

I.3.10.Faza reziduală

Este unanim acceptat faptul că schizofrenia produce anumite modificări

persistente ale funcțiilor psihice, modificări care pot fi greu sesizabile sau gnosiene,
unice sau multiple.
Aceste simptome rău considerate de autorii clasici ca reprezentând un
“defect” și de autorii moderni ca fiind “simptome reziduale”.
Aceste simptome reziduale sunt reprezentate de modificări ale funcțiilor
cognitive, a voinței, a comportamentului, a afectivității și personalității, care au ca
rezultat scăderea capacității de adaptare și funcționare socială a subiectului. Cele
mai frecvente simptome reziduale sunt reprezentate de o serie de simptome
negative 
- lipsa de înțeles.
- adinamia.
- lipsa de inițiativă.
- lipsa voinței.
- aplatizarea afectivă.
- anhedonia.
Subiectul tinde să se izoleze, scade capacitatea de comunicare și relaționare socială.
În această fază tulburările de percepție pot să devină cronice. Pot exista idei
delirante care cu timpul au tendința la sistematizare și la sărăcirea conținutului.
În faza reziduală limbajul poate fi adecvat sau inadecvat, ciudat, tangențial în
evoluțiile grave și incoerent. Comportamentul în faza reziduală depinde de calitatea
23
remisiunii. În cazul unei remisiuni de proastă calitate pacienții pot să prezinte
ciudățenii, manierisme, solilocvie sau chiar anumite comportamente ale
sindromului catatonic, cum sunt stereotipiile de mișcare sau de poziție li
fenomenele ecopatice. Pacienții pot să prezinte agresivitate și irascibilitate și, rar,
raptusuri auto- sau heteroagresive.Cu timpul scade capacitatea de autoîngrijire, nu
îl mai interesează igiena personală, iar imbrăcămintea poate să fie inadecvată și
murdară. Izolarea socială poate să devină cvasitotală, secundară instălării
autismului. Pe acest fond rezidual pot să apară exacerbari acute în care este
necesară internarea ți reevaluarea terapiei. În funcție de calitatea remisiunilor și de
complexitatea simptomatologiei din faza reziduală, care este direct corelată cu
nivelul de funcționare socială a pacientului, se apreciază dacă este sau nu necesară
instituționalizarea acestuia.
I.4 Participarea asistentei medicale la acte de investigație
I.4.1Aplicarea electroșocului (terapia electroconvulsivantă)
Electroșocul reprezintă producerea unei crize convulsive cu ajutorul unui curent
electric slab aplicat prin electrozi așezați pe tâmplele bolnavului.
-în timpul șocului bolnavul va fi ferit de privirile celor din salon, fie printr-un
paravan, fie că se va aplica într-o cameră izolată;
-asistenta va avea întotdeauna pregatită o trusă de prim ajutor pentru a putea
interveni în caz de accidente (stop cardiac, subluxație sau luxație scapulo-humerală
și de mandibulă);
-asistenta medicală se va îngriji ca înaintea electroșocului, bolnavul să nu mănânce
dar să urineze;
-asistenta va așeza bolnavul în decubit dorsal, fără pernă;
-i se va introduce în gură o garnitură de cauciuc învelită în tifon pentru protejarea
danturii și evitarea mișcării limbii în timpul convulsiilor;
-două persoane vor proteja articulațiile scapulohumerale și vor susține mandibula
bolnavului pentru a evita eventualele luxații;
-asistenta pregătește aparatul de electroșoc, învelește electrozii aparatului în tifon, îi
înmoaie într-o soluție de electroliți și îi aplică pe tâmplele bolnavului apoi medicul
aplică șocul electric;
-criza convulsivă durează aproximativ un minut, perioadă în care bolnavul se află
în apnee totală. În tot acest timp asistenta nu-l părăsește, îi supraveghează funcțiile
vitale, întoarce pacientul în decubit lateral pentru evitarea aspirației de lichid
gastric la reluarea respirației care se face printr-un inspir profund. La trezire
bolnavul prezintă amnezie totală a episodului.

În prezent, electroșocul se efectuează protejat sub stricta supraveghere a medicului

specialist în secții de reanimare – terapie intensivă.

I.4.2.Terapia electroconvulsivantă

Este indicată în schizofrenie în următoarele situații:

- schizofrenia catatonică.
- stările de agitație psihomotorie.
- comportamentul suicidar.
rezistența la tratamentul antipsihotic.
I.4.3 Tratamentul de întreținere

Schizofrenia este o boală cronică și tratamentul este îndelungat, putând dura

întreaga viață. În perioada de remisiune parțială sau totală va fi menținut un
tratament cu antipsihotice depot. Se consideră că aproximativ jumătate dintre

25
pacienți întrerup tratamentul de întreținere fie pentru că nu acceptă boala, fie pentru
că se simt bine, fie din cauza efectelor adverse neplăcute.
În aceste cazuri sunt preferate antipsihoticele depot care au acțiune de lungă
durată.
Cele mai cunoscute preparate depot sunt:
- Haloperidol decanoat fiole 25 mg; se administrează 1 fiola la 30 zile
- Flupentixol decanoat fiole de 20 mg; se administrează 1 fiola la 2 săptămâni
Calea de administrare- numai intramuscular profund
Deși administrarea lor scade costul tratamentului și se realizează în același
timp supravegherea eficientă a bolnavului, ele sunt asociate cu riscul sindromului
neuroleptic malign care nu mai poate fi controlat prin întreruperea medicației,
precum și cu apariția diskineziei tardive.
Tratamentul de întreținere se face atât cu antipsihoticele clasice cât și cu
antipsihoticele atipice, care sunt lipsite de riscul efectelor extrapiramidale.

I.4.4.Tratamentul psihoterapeutic

Psihoterapiile individuale specifice și-au dovedit o eficacitate parțială în

tratamentul schizofreniilor. Este eficientă terapia suportivă, care identifică
problemele reale ale pacientului și îl ajută să le rezolve.
Este foarte importantă educarea familiei, atât pentru a depista semnele
prodromale ale bolii în vederea identificării recăderilor, cât și pentru a ajuta
pacientul să se integreze. A fost demonstrat faptul că familiile schizofrenilor au
scoruri mari de emoție exprimată, scoruri care sunt în stransă legătura cu recăderile.
Atât pacientii cât si familiile vor fi învățați să își rezolve problemele și să înțeleagă
evoluția și manifestările bolii.

I.4.5.Tratamentul in schizofrenie

1.Aspecte generale

Instituirea precoce a tratamentului, îmbunătățește prognosticul prin

prevenirea deteriorării.
Prima problemă care se pune în fața unui astfel de pacient este că acesta nu
apreciază critic tulburările sale. De aceea i se va explica necesitatea tratamentului și
eventual necesitatea internării.
Internarea va fi recomandată în următoarele situații:
- sindrom catatonic.
- agitație psihomotorie.
- risc suicidar.
- heteroagresivitate.
- prezența halucinațiilor imperative.
 - anxietate marcată.
- incapacitate de autoîngrijire.
- lipsa suportului familial sau social.
Dacă pacientul este compliant la tratament și are un suport familial adecvat, acesta
poate fi realizat și la domiciliu.
Tratamentul este individualizat, ținându-se cont de particularitățile psihice și
somatice ale pacientului.
Tratamentul este complex și cuprinde trei aspecte:
tratamentul biologic.
terapiile psihologice.
terapiile de reabilitare.

2.Tratamentul biologic

Este reprezentat de tratamentul farmacologic și de terapia

elecroconvulsivantă.

3.Tratamentul farmacologic

Având în vedere că schizofreniile sunt boli cronice, tratamentul are două aspecte:
a)tratamentul fazei acute
b)tratamentul de întreținere
Tratamentul va fi individualizat ți va ține cont de patologia asociată,
complianta subiectului, efectele adverse, suportul și instruirea familiei.
Atât tratamentul fazei acute, cât și tratamentul de întreținere se efectuează cu
medicamente antipsihotice.
Cele mai importante medicamente antipsihotice sunt următoarele:
- Risperidon
- Clozapina
- Olanzapina
- Quetiapin.
Eficacitatea lor asupra simptomelor pozitive și a celor negative din schizofrenie a
fost bine demonstrată. Spre deosebire de antipsihoticele clasice, care pot determina
încetiniri ale funcțiilor cognitive, aceste noi antipsihotice sunt aparent lipsite de
acest efect.
Se consideră că dintre toate antipsihoticele atipice, clozapina are efecte superioare
în tratamentul schizofreniei rezistente.
Caracteristicile generale ale antipsihoticelor atipice sunt:
- eficacitatea similară cu cea a antipsihoticelor clasice.
- incidența scăzută sau chiar absența efectelor extrapiramidale.
- nu perturbă nivelul prolactinei.

27
 - au eficacitate terapeutică la pacienții nonrespondenți la antipsihoticele
clasice.
- acțiunea farmacodinamică pentru fiecare produs în parte.

●Clozapina
Acționează pe receptorii D1, pe receptorii serotoninergici tip 2a și
nonadrenergici α.
Efecte adverse:
- cel mai frecvent efect advers este agranulocitoza, care apare la 1% din
pacientii tratați. Acest efect advers limitează utilizarea și obligă la
monitorizarea săptămânală a formulei leucocitare. Nu se va administra
clozapina pacienților cu boala mieloproliferativă sau celor care au numărul
de leucocite mai mic de 3500/mm3.
- sedare.
- creștere în greutate.
- hipotensiune arterială.
- tahicardie.
●Risperidon
Aceste medicament are afinitate pentru receptorii D2, D4, 5HT2 și α-
adrenergici.
Doza terapeutică este de 6 mg/zi. Doze mai mari de 6 mg/zi determină:
- efecte extrapiramidale.
- amețeală.
- hipotensiune arterială.
- sedare, creștere în greutate.
- scăderea libidoului.

●Olanzapina
Actționează asupra receptorilor D1 și D4, serotoninergici (5HT2,3,6),
muscarinici subtipurile 1-5, α1-adrenergici și histaminici (H1).
Olanzapina acționează asupra simptomelor pozitive și negative, este eficientă
în schizofreniile asociate cu simptome depresive și la pacienți care nu suportaă alt
tip de antipsihotice.
Doza este cuprinsă între 5-20 mg/zi.
Efectele secundare cele mai frecvente sunt sedarea și hipotensiunea arterială.
- Haloperidol (0,005-0,01 g/zi);
- În cazurile în care bolnavul opune rezistență, se administrează în injecții
intramusculare:
- Plegomazin;
- În cazurile în care bolnavul opune rezistență, se administrează în injecții
intramusculare:
 - Tranchilizante (Diazepam 2-6 fiole 0,01 g/zi im);
- Neuroleptice (Levomepromazin 3-10 fiole a 0,025 g/zi im);
- În formele ușoare de anxietate se încearcă cu :
- Fenobarbital (0,03-0,1 g/zi);
- Nitrazepam (0,005-o,o3 g/zi);
- Anxiar 1mg/2-6mg/zi;

c) Pentru a se preveni hipotensiunea, lipotimia, colapsul, se va măsura repetat

tensiunea arterială (mai ales în cazul administrării de neuroleptice sedative:
Levomepromazin, Plegomazin).
d) În cazul administrării de neuroleptice severe (tipice ex. Haloperidol), se
asociază Romparkin pentru a evita apariția sindromului extrapiramidal.
e) În alcoolism se contraindică administrarea de Amital sodic, alte barbiturice sau
bromuri.
f) Asistenta va asigura și efectuarea mijloacelor terapeutice etiopatogenetice
recomandate de medic.

4.Tratamentul fazei acute

Dozele echivalate la 100 mg de clorpromazină sunt:
- haloperidol: 2 mg
- clozapina: 50 mg
- risperidona: 1-2 mg
- olanzapina: 2-3 mg
Se începe tratamentul cu 25-50 mg clorpromazină sau echivalent și se crește
progresiv până la 200-300 mg/zi. Se așteaptă instalarea efectelor antipsihotice (în
medie 4-6 sapt), după care încep să se tatoneze dozele de întreținere. Lipsa de
răspuns la tratament în această perioadă de timp necesită schimbarea
medicamentului antipsihotic administrat. Se recomandă monoterapia. Asocierea
între două sau mai multe antipsihotice nu este justificată, întrucât ele au același
mecanism farmacodinamic.
S-a observat că supradozele nu au eficacitate clinică mai mare, în schimb
determină efecte adverse, uneori incontrolabile.
Este interzisaă asocierea între neurolepticele standard și cele depot.

I.4.6.Reabilitarea

29
 Are ca scop reluarea relațiilor interpersonale de către pacient, reluarea
activității sociale și profesionale în scopul creșterii încrederii în sine și în
capacitățile sale.
Spitalizările prelungite vor fi evitate din cauza efectului dezastruos pe care îl
au asupra capacității de relaționare socială, capacității de comunicare, testării
realității și funcțiilor cognitive. Se recomandă spitalizarea în situațiile absolut
necesare.
I.5 Participarea asistentei medicale la intervenții autonome și delegate

Cadrele medii sanitare care se dedică îngrijirii bolnavilor psihici trebuie să aibă o
pregătire teoretică și practică deosebită, să aibă calități morale deosebite. Rolul lor
este considerabil alături de medic, din momentul primului lor contact cu bolnavul
psihic în spital, pe toată durata tratamentului, cât și după externare, în ambulatoriu,
în policlinici sau dispensar.
Asistenta medicală trebuie să-1 cunoască îndeaproape pe bolnav și să stabilească
raporturi afective sănătoase și de încredere reciprocă, trebuie să țină seama că, fie și
numai internarea într-un spital de psihiatrie, poate constitui o situație stresantă.
Deci momentul internării, primul contact al bolnavului cu spitalul, prima injecție,
contactul cu ceilalți bolnavi și felul cum este primit, au mai multă importanță decât
în toate celelalte boli și pentru evoluția ulterioară a procesului patologic.
Tratamentul bine și conștiincios aplicat, administrarea medicației orale direct în
gura bolnavului, pentru ca acesta să nu sustragă drogul în scop de suicid, adresarea
unui cuvânt încurajator și blând, chiar în situația în care bolnavul este agitat,
agresiv, constituie premise de evoluție favorabilă a bolii.
Asistenta medicală trebuie să urmărească bolnavul tot timpul și să raporteze verbal
medicului sau să consemneze în raport orice eveniment survenit în comportarea sa.
O atenție deosebită trebuie acordată controlului bolnavului în turele de noapte: dacă
dorm sau nu sau, în general, dacă sunt agitați sau prezintă alte fenomene morbide
și, pe cât posibil, să se instituie o conduită terapeutică eficientă în aceste cazuri. Tot
un control deosebit se impune în cazul bolnavilor nou-internați, al bolnavilor care
au făcut electroșocuri sau al bolnavilor fără tratament, în vederea unor examene
psihologice, electroencefalografice sau a altor examinări. Cadrele medii trebuie să
vegheze asupra ambianței în care stau bolnavii, igienei saloanelor, a paturilor,
așternuturilor, igienei personale a bolnavilor, căutând să realizeze un climat cald,
contribuind la realizarea unui sentiment de siguranță. Rolul asistentei medicale nu
este numai de a administra medicația și a recolta analize, ci și de a convinge
bolnavul de eficacitatea tratamentului. Mai mult, după tratamentul efectuat în
perioada acută a bolii, bolnavul va fi orientat spre ergoterapie. Asistenta face parte
din corpul medical, care este obligat să facă ți educația sanitară a bolnavilor și
familiilor acestora, în orele de vizită. O atenție deosebită trebuie să se acorde
relațiilor ce se dau familiilor bolnavilor, în cazurile de urgență psihiatrică, cadrele
medii sunt obligate a interveni blând, dar ferm, să cunoască bolnavul și metodele
cele mai eficace de a-1 liniști. Nu trebuie să se uite că, de multe ori, bolnavii psihici
disimulează simptomele și nu le comunică celor din jur sau simulează simptome în
scopuri diverse. Atitudinea terapeutică fermă, adecvată fiecărui caz, se impune cu
deosebire în urgențele psihiatrice, unde starea psihică a bolnavilor pune deseori
viața lor și a celor din jur în pericol. Vom trece în revistă câteva metode speciale
folosite în terapia bolilor psihice:
31
- Terapia electroconvulsivantă sau electroșocul este o metodă mult discutată, dar cu
bune rezultate. Constă în producerea unui acces convulsiv, cu ajutorul unui curent
electric slab, introdus prin electrozi așezați pe tâmplele bolnavului.
- Insulinoterapia, întrebuințată și astăzi destul de mult, constă în producerea unei
stări de soc hipoglicemie prin injectarea de insulină. Acest tratament necesită o
supraveghere permanentă și atentă a bolnavului de către personalul mediu.
Coma se produce prin administrarea unor doze crescânde de insulină. Pacientul este
apoi scos din această stare prin injecții de glucoză 40%, iar imediat ce poate înghiți,
se dau 100 - 200 g zahăr diluat în ceai. Cantitatea de zahăr administrată trebuie să
fie dublată față de numărul de unități de insulină, nesocotind glucoza introdusă
intravenos.
- Psihoterapia este metoda prin care se acționează asupra bolnavului prin mijloace
psihice. Deși la prima vedere pare o metodă foarte simplă, psihoterapia impune o
serioasă pregătire de specialitate. Există o psihoterapie neorganizată, care privește
modul de a te apropia de bolnav, de a-i da unele sfaturi, de a-1 încuraja etc.
Psihoterapia organizată se poate face numai de către specialiști. Deosebim
metodele de tratament: psihoterapie individuală și de grup.
- Ergoterapia este terapia prin muncă, urmărind reinserarea în societate,
reabilitarea bolnavului psihic.
- Există o lungă serie de metode terapeutice în psihiatrie ca: meloterapia (terapia
prin muzică), terapia prin pictură, sculptură, terapia prin dans etc.
Principalul, în orice acțiune terapeutică psihiatrică, este să-i creem bolnavului un
mediu cât mai asemănător cu cel din afara spitalului, să nu îl facem să se simtă
izolat, respins de societate.

Această categorie de bolnavi necesită o îngrijire specială pentru că ei pot veni în

conflict cu anturajul, devenind periculoși pentru cei din jur, cât și pentru ei.
Agitația psihomotorie poate apărea:
-în afecțiuni psihice (marea criză anxioasă, episoade confuzionale, isterie, mânie,
melancolie, schizofrenie);
-în bolile somatice (ischemie cerebrală, epilepsie);
-în cadrul infecțiilor, intoxicațiilor, stări febrile, hiperpirexii, septicemia,
neuroinfecții, come (hipoglicemică, hiperglicemică), stări precomatoase
(insuficiența hepatică, anemie).

I.5.1.Caracteristici de manifestare a bolnavilor agitați psihomotor

-vorbire incoerentă.
-dezorintare autopsihică și allopsihică.
-logoree.
-țipete.
-heteroagresivitate, autoagresivitate.
-mișcări necontrolate.
I.5.2.Îngrijirea bolnavilor cu agitație psihomotorie

Se realizează după ce bolnavul a fost tranchilizat, prin măsuri de urgență și îngrijiri

generale.

I.5.3.Conduita de urgență
Asistenta medicală care lucrează în serviciu cu bolnavi agitați psihic va avea
întotdeauna pregătit un material minim necesar.
- pentru imobilizare (cearceafuri, cămăși de protecție, chingi);
- pentru tratamente parenterale (truse sterile, medicație sedativă);
- deschizător de gură.

Asistenta medicală va trebui să:

1.Prevină incidentele și accidentele prin măsuri organizatorice urgente:

-bolnavul agitat va fi liniștit prin psihologie adecvată, “prin ajutor psihic”,

neținându-l în pat dar la nevoie se poate utiliza imobilizarea forțată, apelând la
persoane cu forță fizică mai mare pentru a-l face inofensiv, se evită panica,
-se îndepărtează din jurul bolnavului obiecte care ar putea fi folosite pentru lovit,
-medicul va fi anunțat prin intermediul altor persoane, fără ca asistenta să
părăsească bolnavul;
-liniștește bolnavii, prevenindu-se panica.

2.Supravegherea bolnavului în vederea unei conduite corecte:

-până la venirea medicului: se vor urmări toate manifestările bolnavului pentru a le
putea raporta. Orice bolnav psihic poate avea și o boală somatică a cărei gravitate
să impună terapie prioritară și să contraindice psihotropele sau imobilizarea;
-nu se va administra nici un calmant pentru a nu modifica tabloul clinic (excepție
fac bolnavii ce au tratament prescris);
-în limitele posibilității se vor măsura : pulsul, tensiunea arterială, temperatura,
respirația;
-se vor observa și nota eventualele urme de loviri sau agresiuni (uneori acestea sunt
imputate personalului de îngrijire).

33
3.Imobilizarea bolnavului
Este o masură extremă, nu se recomandă folosirea ei decât după epuizarea tuturor
celorlalte mijloace menite să câștige încrederea bolnavului și acceptarea măsurilor
terapeutice.
Imobilizarea bolnavului se poate face cu cămașa de protecție, cearceafuri simple,
chingi speciale de protecție, imobilizare manuală.

Imobilizare cu cămașa de protecție

Cămașa de protecție este confecționată din pânză rezistentă, închisă în față, cu

deschizătoare în spate, cu mâneci foarte lungi închise, prevăzute cu șnururi
puternice.
-asistenta medicală îmbracă bolnavul agitat cu cămașa, închizând-o la spate cu
șnururi;
-brațele bolnavului se încrucișează pe torace cu ajutorul mânecilor care se leagă în
spate cu ajutorul șnururilor.
Acest procedeu se folosește în cazurile excepționale, datorită faptului că bolnavul
poate să-și cauzeze prejudicii până la autoasfixiere dacă nu este suficient de bine
supravegheat.

Imobilizare cu cearceafuri

-asistenta aplică cearceaful pe spate, transversal, înfășurând capetele libere pe

membrele superioare;
-părțile de cearceaf care depășesc mâinile se răsucesc și după ce se încrucișează
brațele bolnavului pe torace, extremitățile se duc înapoi și se leagă, cu alt cearceaf
se leagă membrele inferioare.

Imobilizare cu chingi

-asistenta aplică cele patru manșete: două pe glezne și două deasupra articulațiilor
radiocarpiene;
-se aplică o bandă lată peste pieptul bolnavului, dedesubtul membrelor superioare, a
doua se aplică deasupra genunchilor.
Chingile vor fi căptușite cu flanelă sau alte materiale moi și nu vor fi strânse pentru
a nu împiedica circulația la membre.
Este interzisă imobilizarea bolnavilor cu cordoane, feșe, corzi.

Imobilizarea manuală

Este o măsură de urgență și trebuie făcută cu energie, dar fără brutalitate. Bolnavul
agitat poate fi făcut inofensiv cel mai ușor imobilizându-l la nivelul încheieturilor.
-asistenta medicală va avea nevoie de ajutor, bolnavul va fi culcat în pat, se vor fixa
umerii bolnavului prin apăsare pe suprafață patului;
-se imobilizează membrele superioare, ținându-se la nivelul articulațiilor
radiocarpiene;
-se exercită presiune asupra genunchilor.
Imobilizarea trebuie să fie îmbinată cu liniștirea psihică a bolnavului, nu se va
folosi tonul ridicat, bolnavul nu va fi contrazis. Imobilizarea nu va depăși 1-2 ore,
pentru că ținerea bolnavului legat îi creează stări de neliniște și mai grave.

4.Calmarea bolnavului pe cale medicamentoasă

a) Imediat ce bolnavul a fost făcut inofensiv, trebuie calmat pe cale

medicamentoasă (neuroleptice sedative, tanchilizante) – la indicația
medicului în funcție de diagnostic.
b) După ce medical alege medicamentul, fixează doza și ritmul de administrare,
asistenta va aplica tratamentul.

În funcție de gravitatea și particularitatea cazului, medicamentele necesare pot fi

următoarele:
I.5.4.Îngrijirile generale

1.Asigurarea condițiilor de mediu:

a) Camera va fi izolată, aerisită, liniștită, temperatura 16-21oC.
b) Ferestrele vor fi prevăzute cu transparente sau obloane.
c) Păturile vor fi prevăzute cu gratii, plase sau apărători laterale căptușite,
pentru a împiedica lezarea bolnavului în caz de agitație.
d) Se vor izola prizele electrice.

2.Alimentația bolnavului
a) În caz de negativism alimentar, asistenta va recurge la alimentarea
bolnavului prin sondă (o va introduce prin nas pentru a nu fi retezată cu
dinții) sau pe cale parenterală.
b) Bolnavul agitat consumă o mare cantitate de energie și pierde lichide, săruri
minerale prin transpirație și tahipnee, de aceea hidratarea se începe imediat
ce bolnavul s-a calmat (per os, sondă sau perfuzie).

3.Urmărirea și aplicarea tratamentului

a) Medicația va fi administrată de asistentă numai după ce bolnavul a fost
imobilizat. Nu se vor lăsa medicamente la îndemâna bolnavului psihic
(pericol de suicid).

35
 b) Asistenta medicală va participa alături de medic la aplicarea metodelor
terapeutice: electroșoc, insulino-terapie, psihoterapie, somnoterapie.

5.Isulinoterapia

Producerea unei stări de șoc hipoglicemic prin administrarea unor doze crescute de
insulină.
-asistenta pregătește materialul necesar pentru administrarea insulinei;
-urmărește bolnavul în timpul comei hipoglicemice care durează 1 1/2-2 ore;
-pentru scoaterea bolnavului din comă se pregătesc cele necesare și se
administrează i.v. glucoză 40%;
-imediat ce bolnavul poate înghiți, i se administrează 100 – 200 g zahăr în ceai.

6.Psihoterapia

Alături de medic, asistenta participă și pregătește metodele de psihoterapie specială

ca:
-psihoterapia individuală (convorbiri, hipnoză, sugestie);
-psihoterapia de grup:
- Ergoterapia – terapia prin muncă;
- Meloterapia - terapia prin muzică.

7.Somnoterapia

Scoaterea bolnavului de sub influența factorilor de mediu prin administrarea

medicamentelor neurolplegice.
În acest caz asistenta supraveghează bolnavul, schimbă poziția, asigură hidratarea.

8.Igiena bolnavului

-se schimbă lenjeria de corp a bolnavului ori de câte ori transpiră sau pierde urină;
-ori de câte ori este nevoie se schimbă lenjeria de pat;
-igiena cavității bucale se face folosind depărtătorul de maxilar, prevăzut cu
cremalieră. Degetele vor fi protejate cu apărătoare metalice pentru degete.

9.Urmărirea, notarea funcțiilor vitale și vegetative

-pulsul, T.A., respirația, temperatura vor fi măsurate și înregistrate și se anunță
imediat medicul în caz de modificări (tahicardie, hipertensiune arterială, tahipnee,
modificări pupilare);
-se urmărește pierderea de lichide prin diureză, prin transpirație și tahipnee;
-se urmărește tranzitul intestinal (la nevoie clismă).

10.Urmărirea schimbărilor care survin și care trebuie semnalate medicului

-crizele convulsive (apariția și desfășurarea lor);

-se supraveghează tonusul muscular, reflexele osteotendinoase și reflexele cutanate,
apariția de edeme;
-se observă pupila – dimensiunea (midriaza – începutul crizei de agitație
psihomotorie în stări anxioase);
-se supraveghează și se raportează medicului orice modificare de comportament, se
urmărește somnul agitat sau prea liniștit.

11.Legătura cu familia

-se va păstra legătura cu familia bolnavului psihic pentru a se putea apela și la ei în

anumite situații.
Prin menținerea legăturii cu apărținătorii se urmărește:
1) Completarea datelor anamnestice;
2) Liniștirea familiei;
3) Educarea apărținatorului pentru înțelegerea bolii psihice și conduita ce
trebuie să o aibă față de bolnav, necesitatea tratamentului;
4) facilitarea unor măsuri de orientare sau neorientare socioprofesională.
-asistenta va acorda atenție deosebită psihoigienei, privind comunicarea veștilor
neplăcute aparținătorilor și făcându-le educație sanitară.
Îngrijirea acestor bolnavi necesită multă răbdare și prezență de spirit, curaj și
muncă de calitate. În cazurile ușoare se administrează pe cale orală:

37
I.6.Educația sanitară pentru prevenirea bolilor psihice

-igiena sarcinii: a se evita traumele psihice, stările tensionate, alcoolul, tutunul,

medicamentele și drogurile;
-abordarea adolescentului cu sfaturi competente și înțelegere în timp util, pentru a
evita deprinderile neigienice, dăunătoare dezvoltării psihice (alcool, droguri);
-asigurarea unei atmosfere de înțelegere și respect în familie și la locul de muncă,
evitarea conflictelor relaționale, a stării tensionate;
-informarea tinerilor căsătoriți asupra cerințelor vieții de familie, pentru a evita
traumele psihice ulterioare (divorț);
-orientarea profesională conform aptitudinilor și dorinței individului, pentru a evita
traumele legate de schimbarea locului de muncă sau necalificare;
-pregătirea pentru schimbări fiziologice sau evenimente din viață (menopauză,
pensionare etc), pentru a evita stările depresive (sentimentul de inutilitate,
nervozitate);
-evitarea surmenajului psihic;
-regim de viață echilibrat: alternarea perioadelor de activitate cu perioadele de
repaos, activitatea neconfortantaă cu cea recreativă;
-evitarea consumului de alcool, droguri, cafea în exces, condimente;
-tratarea precoce a afecțiunilor organice (endocrine, metabolice, renale, cardiace,
neurologice).
 Capitolul II
Studiul de caz

II. 1.CULEGEREA DATELOR

PACIENT 1 PACIENT 2 PACIENT 3

 Nume şi prenume D.A. B.E. A.A

 Vârsta 28 ani 60 ani 25 ani

 Sex Masculin Feminin masculin
 Ocupaţia: Pensionat de boală Pensionară Pensionar boală
 Condiţii de viaţă Pacientul locuieṣte Modeste, la bloc, Pacientul locuieṣte
împreună cu mama apartament 3 cu mama sa într- un
şi muncă într-un apartament cu camere în care apartament cu două
2 camere, bine locieṣte cu mama sa camere bine încalzite
încălzite, salubre.
 Greutatea 76 kg 63 Kg 70kg
 Înălţime: 178 cm 170 cm 172 cm
 Grup sanguin A II – RH ( - ) A II – RH ( - ) 01 RH(-)
 Motivele -Stare de agitaṭie -Halucinaṭii auditive -Stare de agitaṭie
psihomotorie -Idei delirante de psihomotorie
internării: -Delir de prejudiciu, urmărire -Delir de
de persecuṭie -Idei delirante de prejudiciu,de
-Interpretativitate prejudiciu ṣi persecuṭie
-Deficit intelectual otravire -Interpretivitate
-Inversiune afectivă, -Deficit intelectual
iritabilitate faṭă de
mama
 Istoricul bolii Agitaṭie psihomotorie, Debut la 22 ani, Debutul
deficit intelectual. diagnosticată cu fenomenologiei
Debutul în copilărie Schizofrenie psihopatologice a
paranoidă, repetate fost în
internări la copilărie,având
psihiatrie repetate internări in
serviciul de psihiatrie
 Diagnosticul la -Schizofrenie grefată -Schizofrenie Schizofrenie grefata
pe epilepsie cronică paranoidă pe epilepsie cronică
internare -Sechele encefalitice
 Data internării 14.02.2017 07.03. 2017 12.05.2017

39
 II. 2. ANALIZA NEVOILOR FUNDAMENTALE NESATISFĂCUTE

PACIENT 1 PACIENT 2 PACIENT 3

1.Nevoia 1.Nevoia de a se îmbraca, a 1. Nevoia dea 1.Nevoia de a se
fundamentală se dezbrăca
dormi si a se odihni îmbraca,a se dezbrăca
nesatisfacută
Problema de -Dezinteres faṭa de ṭinută insomnia Neîndemânarea de a-și
dependență vestimentară alege hainele potrivite
-Carenṭe de igienă

Etiologia Intelect limitat Halucinaṭi auditive Deficit intelectual

Manifestarea de -Incapacitatea de a-ṣi -Dificultatea de a Dezinteres fată de
alege vestimentaṭia adormi ṭinuta vestimentară
dependență
adecvată datorită -trezire frecventă
intelectului limitat
manifestată prin dezinteres -somn agitat
-Carenṭe de igienă datorită
deficitului intelectual
manifestate prin dezinteres
faṭă de înfaṭișarea sa

2.Nevoia 2.Nevoia de a comunica 2. Nevoia de a 2.Nevoia de a fi curat,

comunica îngrijit
fundamentală
nesatisfacută
Problema de -Comunicare inadecvată la Comunicare Păr curat,
nivel intelecual, afectiv, ineficace la nivel ingrijit.Urechi de
dependență
senzomotor afectiv conformaṭie
-confuzie normal,curate.Cavitat
-singurătate e bucală,nas,cu
mucoasa umedă ṣi
roz.Unghii tăiate
scurt,îngrijite.
Etiologia deficit intelecual, sechele Inversiune afectivă Deficit intelectual
encefalitice
Manifestarea de Comunicare inadecvată la -contact neadecvat Dezinteres faṭă de
nivel intelecual, afectiv si cu realitatea măsurile de
dependență
senzomotor , vorbire igienă,faṭă de
-dificultatea în a
incoerentă infaṭiṣarea sa
recunoaṣte
personae
-izolarea de
personele
semnificative

3.Nevoia 3.Nevoia de a evita 3.Nevoia de a fi 3.Nevoia de a

pericolele curat comunica.
fundamentală
nesatisfacută
Problema de -Vulnerabilitate faṭa de -Dezinteres faṭă de Comunicare
pericole măsurile de igienă inadecvată la nivel
dependență
-Alterarea integritaṭii fizice intelectual,afectiv ṣi la
-dezinteres faṭă de
și psihice nivel senzomotor
infaṭiṣarea sa
41
 -incapacitatea de a
urma prescripṭiile
îngrijirilor de
igienă
Etiologie Deficit intelectual Perturbarea Deficit intelectual
imaginii de sine Sechele encefalitice

Manifestarea de Vulnerabilitatea faṭă de -nu se piaptană Limbaj incoerent

pericole din cauza
dependență -ṭinuta neingrijită
intelectului limitat,
manifestată prin risc de -nu poate să
accidente- rănire, cădere – urmeze prescripṭiile
violent potenṭial de igienă
-Alterarea integritaṭii fizice
si psihice datorită
deficitului intelectual
manifestată prin agitaṭii,
puncṭi motorize
neincredere ṣi frică

4.Nevoia 4.Nevoia de a acṭiona după 4. Nevoia de a 4.Nevoia de a evita

cerinṭele ṣi valorile sale evita pericolele pericolele
fundamentală
nesatisfacută
Problema de -Perturbarea comunicării -Anxietate Nu prezintă abilitatea
familiale de a evita pericolele
dependență -Stare depresivă
-Dificultate de a acṭiona
după credinṭe si valori - Pierderea stimei
de sine
-Frica
Etiologie Deficit intelectual Idei delirante Deficit intelectual
Manifestarea de -Incapacitatea de a-ṣi -agitaṭie Afectarea integritaṭii
practica religia din cauza fizice,vulnerabilitate
dependență -anticiparea
deficitului intelectual faṭă de pericole.Risc
evenimentelor
manifestată prin frustrare de accidente, răniri,
negative
căderi.
-idei pesimiste
-lipsa încrederii în
sine
-teama nedesluṣită

5.Nevoia 5.Nevoia de a fi preocupat 5. Nevoia de a 5.Nevoia de a acṭiona

în vederea realizării învata cum să-şi după credinṭele şi
fundamentală păstreze sănătatea valorile sale
nesatisfacută
Problema de -Incapacitatea de a-şi -cunostinṭe Nu prezintă
asuma roluri insuficiente convingeri personale
dependență
faṭă de realitate.Nu
foloseşte obiecte
religioase
Etiologie Intelect limitat Scăderea moderată Deficit intelectual
a puterii de
concentrare
Manifestarea de Incapacitatea de a lua Cunoştinṭe Incapacitatea de a-şi
singur decizii datorită insuficiente asupra practica religia.
dependență
intelectului limitat bolii, a măsurilor Frustrare
manifestată prin neputinṭă de prevenire, a
diagnosticului
medical, a
satisfaceri nevoilor
sale

6.Nevoia 6.Nevoia de a se recreea 6.Nevoia de a fi

preocupat in vederea
fundamentală realizării
nesatisfacută
Problema de -Intoleranṭa la activităṭi Pacientul nu prezintă
recreative capacitatea de a lua
dependență
singur decizii
Etilogie Deficit intelectual Deficit intelectual
Manifestarea de -intoleranṭa la activităṭi de Neputinṭă
recreere datorită
dependență
deficitului intelecual
manifestată prin dificultate
în a se concentra

7.Nevoia 7.Nevoia de a învăṭa 7.Nevoia de a se

recreea
fundamentală
nesatisfacută
Problema de -Incetinirea ritmului de Incapabil de a
gândire îndeplini activităṭi
dependență
recreative
Etiologie Deficit intelectual Deficit intelectual

43
Manifestarea de -Deficit in menṭinerea
sănătăṭii manifestată prin
dependență
incapacitatea de a înṭelege
şi memora informaṭii
II. 3. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR
D.A. Obiective
-Pacientul să beneficieze de
condiṭii optime de spitalizare
-Pacientul să beneficieze de
repaos fizic ṣi psihic pe tot
parcursul internării
-Pacientul să beneficieze de
alimentaṭia corespunzătoare de
3 ori pe zi
-Pacientul să fie supravegheat
atent pe tot parcursul
spitalizării în fiecare zi
-Pacientul să fie informat
asupra oricărei tehnici
Dificultate de a se
concentra
Intervenṭii
-Am asigurat condiṭiile de
microclimat ṣi mediu securizat
prin plasarea pacientului într-
un salon luminos, bine aerisit,
cu temperatura si umiditatea
optimă (22°C), lipsa curenṭilor
de aer, pat confortabil si cu
lenjeria curată;
-Am schimbat lenjeria de corp
ṣi de pat a pacientului
-Am asigurat regimul
alimentar al pacientului
-Am supravegheat, măsurat si
 întreprinse
-Pacientul să beneficieze de
medicaṭia adecvată prescrisă
de medic
-Pacientul să-ṣi satisfacă
autonom nevoile fundamentale
în decursul de 3-4 zile
-Pacientul să acumuleze
cunostinṭe medicale ṣi să
prezinte inṭelegerea lor în
termen de 3-4 zile
B.E. OBIECTIVE
-să doarmă fără treziri în
termen de 5 zile
-să recunoască membrii
familiei sale în decurs de
2 zile
-să iniṭieze o conversaṭie
cu o persoană din anturaj
în termen de 3 zile
-să-şi facă singur
45
notat in foaia de temperatură
funcṭiile vitale ale pacientului
-Am pregătit fizic si psihic
pacientul în vederea recoltării
de produse biologice ṣi
patologice pentru examene de
laborator
-Am pregătit materialele
necesare ( seringi, ace,
vacutainere, perfuzoare,
tampoane, soluṭiidezinfectante,
stativ, etc.)
-Am informat familia despre
starea pacientului menṭinând
legătura în permanenṭă cu
aceasta
-Am încurajat pacientul ori de
cate ori a fost nevoie
-Am supravegheat
comportamentul pacientului pe
tot parcursul spitalizării ṣi am
raportat medicului orice
schimbare intervenită
-Am îndepărtat obiectele dure,
ascuṭite din preajma
pacientului pentru a preveni
rănirea sa cât ṣi a persoanelor
din jur
-Am susṭinut educaṭia pentru
sănătate ṣi am verificat gradul
de luare la cunostinṭă al
pacientului precum ṣi al
familiei
-Am însoṭit pacientul pe tot
parcursul procesului de
externare pâna la redarea
acestuia familiei
INTERVENṬII
-învaṭă pacienta să
practice tehnici de
relaxare, exerciṭii
respiratorii câteva minute
înainte de culcare;
-identifica nivelul şi cauza
anxietaṭii ce determină
insomnia;
-să aibă o atitudine de
 îngrijirile de igienă în
termen de 3 zile
-să demonstreze absenṭa
semnelor de anxietate în
termen de 4 zile
Să demonstreze
capacitatea psihomotorie
în a executa un tratament
în termen de 3 zile
-să-şi exprime acceptul de
a primii informaṭii în
termen de 7 zile
-să-şi demonstreze
abilitatea în a lua
medicamentele în termen
de 7 zile
receptivitate şi de
încredere în alte persone;
-să menṭină legături cu
persoanele apropiate;
-planifică un program de
igienă cu pacienta în
funcṭie de activitaṭile sale;
-încurajează pacienta să
comunice cu cei din jur
să-şi exprime emoṭiile,
nevoile, frica, opiniile;
-susṭine motivarea
pacientei faṭă de
cunostinṭele care urmează
să le dobândească

A.A. Obiective Interventii

Pacientul să benefieze de Am asigurat condiṭiile de
condiṭii optime de microclimat si mediu
spitalizare. securizat
Pacientul să beneficieze Am supravegheat, măsurat
de repaos fizic şi psihic pe si notat în foaia de
tot parcursul internării. temperatură funcṭiile
Pacientul să beneficize de vitale ale pacientului
alimentaṭie Am schimbat lenjeria de
corespunzătoare. corp si de pat a
Pacientul să fie pacientului.
supravegheat pe tot Am planificat împreună
parcursul spitalizării. un program de odihnă.
Pacientul să beneficieze Am îndepărtat obiectele
de medicaṭie adecvată dure ascuṭite din preajma
prescrisă de medic pacientului.
Pacientul să-şi satisfacă Am însoṭit pacientul pe tot
autonom nevoile parcursul procesului de
fundamentale în decurs de externare până la redarea
3-4 zile acestuia familiei.
 II. 4. APICAREA INGRIJIRILOR

Problema Obiectiv Intervenții autonome Evaluare

și delegate
D.A. Anxietate Pacientul sa -masor T.A,AV,R,T si le 15.02.2017
beneficieze de notez in foaia de comportament retras,
un mediu temperatură labilitate emoṭională
confortabil și -recoltez sânge pentru
securizat pe VSH, HLG, proteine, 16.02.2017
tot parcursul glucide, cholesterol, Comunicant, liniştit,
spitalizării urobilinogen, bilirubină, dispoziṭie spre ameliorare
triglyceride, fibrinogen,
TH si TQ
-administrez medicaṭia
prescrisă

47
Dezinteres Pacientul sa -am educat pacientul Am evaluat gradul de
faṭă de ṭinuta cunoască privind importanṭa confuzie şi am observat
vestimentară importanṭa vestimentaṭiei în schimbările de
satisfacerii identificarea personalităṭii comportament, orientândul
nevoii de a se -am supravegheat zilnic în timp şi spaṭiu
îmbrăca şi interesul pacientului 16.02.2017
dezbrăca în pentru a se îmbraca şi
decurs de 3,4 dezbrăca Având în vedere intelectul
zile limitat pacientul are nevoie
de o personă care să se
ocupe permanent de el
Carenṭe de Pacientul să Am ajutat pacientul să Pacientul a fost
igienă prezinte facă baie,să se pieptene, igienizat.Pe tot parcursul
tegumente şi să-şi taie unghiile,să-şi igienizării a fost
mucoase facă toaleta cavităṭii cooperant,chiar a simṭit o
curate în bucale plăcere în a face
decurs de baie.Necesită permanent o
câteva ore persoană să-l îndrume.
19.02. 2017
Curat,îngrijit

Comunicare Pacientul să Am ajutat pacientul să se 21.02.2017

inadecvată la fie orientat în orienteze în timp şi spaṭiu Intelect limitat
nivel timp, spaṭiu şi şi la propria persoană
intelectual la propria Pacientul ştie că se află în
persoană în spital,dar nu poate preciza
decurs de 3,4 ziua,anul,ce vârstă are
zile 22.02.2017
Ncesită ajutor pentru
îndrumare
Comunicare -Pacientul să Am liniştit pacientul 24.02.2017
la nivel fie echilibrat asigurându-i un mediu de Pacientul prezintă
senzomotor psihic în securitate liniştit disfazie,vorbire incoerentă
următoarele
Am cercetat posibilităṭile rezultatul unei encefalite
zile.
de comunicare ale suferită în copilărie
-Pacientul să pacientului 25.02.2017
folosească
Am administrat
mijloace de Pacientul se face înṭeles cu
tratamentul la indicaṭia
comunicare greutate
medicului
adecvate stării Comunică cu echipa de
sale în decurs îngrijire acceptând cu
de 3,4 zile uşurinṭă ce i se cere
26.02.2017
 Disfazie ,vorbire incoerentă
Comunicare Pacientul să Am dat posibilitatea 28.02.2017
inadecvată la aiba o pacientului să-şi exprime Pacientul are intelect
nivel afectiv percepṭie nevoile,sentimentele,emoṭi limitat. Nu comunică cu
pozitivă de ile şi sa ia singur decizii semenii decât daca i se
sine în decurs cere.Nu poate să ia singur
Am ajutat pacientul să
de 3,4 zile decizii motiv pentru care
identifice posibilităṭile de
a asculta,de a schimba idei are nevoie de o persoană
cu alṭii,de a crea legături care să-l îndrume.
semnificative. 29.02.2017
Am antrenat pacientul în Nici o schimbare
activităṭi care să-i dea
sentimentul de utilitate 31 02.2017
Am asigurat legătura Deficit intelectual.Pacientul
pacientului cu familia prin incearcă să se adapteze la
vizite frecvente noul mediu.
1,2,3,4,5,6.03.2017
Pacientul este
liniştit,ascultător şi s-a
adaptat foarte uşor la noul
mediu.
7,8,9,10,11.03.2017
Intelect limitat
12,13,14,15.03.2017
Pacientu a inceput sa
asculte muzică,se uită la
TV.Are o dispoziṭie mai
bună spre ameliorare
16.03.2017
Pacientul nu prezintă
cunoştinṭe despre boală
17.03.2017
Pacientul nu înṭelege şi nu
memorează informaṭiile.
Are nevoie de o persoană
pentru a satisface această
nevoie.
B.E. Problema Obiectiv Interventii autonome Evaluare
si delegate
insomnie Pacienta să -Am creat un climat de Ziua 1,2:Pacienta este
beneficieze de încredere, am încurajat şi cooperantă, întelege
8 ore de somn am liniştit pacienta pentru importanṭa respectări orelor
49
 în 4,5 zile a-şi recăpăta echilibrul de tratament
psihic Ziua3: pacienta respectă
-am observat si notat toate tratamentul şi reuşeşte o
schimbările care au perioadă de odihnă de 8 ore
survenit în starea pacientei
-am administrat
tratamentul medicamentos
Perturbarea -Pacienta va -am observat pacienta -Pacienta începe să aibă
stimei de învata să pentru a evidenṭia încredere în mine şi
sine cu tolereze comportamentul nonverbal să stabilească relaṭii sociale
incapacitatea interesul şi posibil şi cu alte cadre medicale;
de a avea apropierea de -am recurs la tăcere când a -D i s c u t ă p r o b l e m e l e
încredere în asistentă fost nevoie pe care le are în
alṭi si de a -va încerca să -Am stabilit un dialog în relaṭiile cu ceilalṭi;
relaṭiona cu aibă contact cu scopul de a-i putea ṭine -P o a t e r e l a ṭ i o n a ş i
ei celelalte companie şi i-am descris cu celelalte
persoane comportamentul paciente
-va fi capabilă neameninṭător facând-o să
să discute conştientizeze dificultaṭile
despre ei de relaṭionare cu ceilalṭi
neîncrederea -Am recompensat verbal
pe care o are pacienta pentru orice lucru
faṭă de alte bine făcut sau orice
persoane modificare pozitivă a
comportamentului său
facând astfel să-i crească
stima de sine
-Am administrat şi
supravegheat medicaṭia
prescrisă de medic
Alterarea Pacienta va -Am chemat-o pe nume si -P a c i e n t a a p r e c i a z a
operatiunilor invata sa i-am amintit locul in care corect
gandirii defineasca si se afla; realitatea inconjurato
asociate cu sa aprecieze -In relatia cu pacienta am are;
incapacitatea realitatea, va vorbit clar, politicos -Îsi controleaza
evaluarii invata sa-si adoptand un comportamentul impu
realitatii de controleze comportament bland si am lsiv neadecvat;
a-si reprima comportamnet discutat despre ideile
comportamn ul impulsiv delirante ale acesteia; Îsi stapaneste vocil
etul impulsiv dictat de -Am ajutat la identificarea e interioare
dictat de halucinatii (nu stimulilor reali care-i
halucinatii va acorda produc anxietatea
atentie vocilor sihalucinatiile;
interne pecare -Am retras obiectele care
le aude). constituiau un pericol
pentru pacienta si sugerau
comportamente in care
erau prezente halucinatii;
-Am ajutat pacienta in
 efectuarea ingrijirilor
igienice
Alterarea Pacienta isi va -Am asigurat un Comunicarea gandurilor si
interactiunilo exprima microclimat corespunzator sentimentelor intr-o
r sociale correct (salonh linistit, bine maniera clara si eficienta.
legate de gandurile si va aerisit);
alterarea fi interesata in -Am ascultat atent
proceselor de stabilirea unor pacienta, am lasat-o sa-si
gandire ce au interaction exprime sentimentele, sa
drept rezultat sociale cu alte spuna ce o preocupa, am
ganduri personae. mentinut subiectul
incoerente, discutiei;
lipsite de
logica precu -Am aplicat tehnici de
m si comunicare si
incapacitatea interactiunea cu ceilalti
exprimarii pacienti;
clare a -Am discutat cu pacienta
ideilor. despre stilul de viata
(somn, alimentatie,
spital,familie)
Alterarea Pacienta va -Am explorat sentimentele Pacienta isi exprima
comunicarii indentifica si pacientei si am inteles sentimentele
verbale impartasii lipsa de logica;
asociata cu sentimentele -Am explorat cu pacienta
incapacitatea sale noi moduri de a-si
de a-si persoanalului exprima sentimentele, de
exprima si membrilor exemplu: sa cante, sa tipe
sentimentele. dinfamilie, va daca este furioasa;
discuta
sentimentele -Am observat
sale comportamentul verbal si
ambivalente si nonverbal ce m-a lamurit
va gasi ca pacienta se implica in
mijloace de activitati;
adaptare -Am mentinut legatura cu
pentru a-si familia pacientei pentru a-
exprima i integra in planul
sentimentele terapeutic, a-i informa si a
facilita comunicarea
pentru a ajuta pacienta.
A.A. Problema Obiectiv Interventii autonome Evaluare
si delegate
12.05.2017 Pacientul sa-si Am plasat pacientul intr- Pacientul se face greu
exprime un salon luminous,bine inteles,este receptive.Apetit
Anxietate
diminuarea aerisit,fara factori present.
anxietatii in perturbatori,prevazut cu
51
 decurs de 3-4 pat confortabil,lenjerie 13.05.2017
zile. curate. Comportament
Am asigurat integrarea retras,labilitate emotional.
Pacientul sa
pacientului 14.05.2017
benefieze de
.Am linistit pacientul Comunicant,linistit,dispozit
alimentative
comunicand permanent cu ie spre ameliorare
corespunzatoa
el 15.05.2017
re.
Stare sufleteasca
Pacientul sa buna,linistit
beneficieze de
un mediu
confortabil si
securizat.
Pacientul sa
fie
supravegheat
Dezinteres Pacientul sa Am educat pacientul 15.05.2017
fata de tinuta cunoasca privind importanta Avand in vedere intelectul
vestimentara importanta vestimentatiei. limitat,am suplinit
satisfacerii Am evaluat gradul de satisfacerea acestei nevoi
nevoii de a se confuzie si am observant ori de cate ori a fost
imbraca si schimbarile de necesar.are nevoie de o
dezbraca in comportament,orientandu- pesoana sa se ocupe
decurs de 3-4 l in timp si spatiu permanent de el
zile Am supravegheat zilnic
interesul pacientului
pentru a se imbraca si
dezbraca.
Comunicarea Pacientul sa Am cercetat posibilitatea 12.01.2017
la nivel foloseasca de Comunicare a Pacientul se face inteles cu
senzomotor mijloace de pacientului greutate
comunicare
adecvata starii 15.05.2017
sale in decurs Disfazie vorbire incoerenta
de 3-4 zile
Comunicare Pacientul sa Am ajutat pacientul sa 13.05.2017
inadecvata la aiba o identifice posibilitatile de Pcientul comunica cu
nivel afectiv perceptie a asculta, de a schimba semenii decat daca I se cere
pozitiva de idei cu altii,de a creea
sine legaturi semnificative. Nu poate lua singur decizii
in decurs de 3- 15.05.2017
4 zile Nici o schimbare

Vulnerabilita Pacientul sa Am asigurat conditiile 14.05.2017

te fata de beneficieze de adecvate pentru a evita Deficit intelectual
pericole siguranta fara pericolele prin accidentare
 accidente si sau transmitere 16.05.2017
infectii pe Linistit, executa tot ce i se
toata perioada cere sa faca
internarii

Incapacitatea Pacientul sa-si Am identificat prin 17.05.2017

de a lua recapete observatii cauza neputintei Nici o schimbare
singur decizii increderea in pacientului
urmatoarele
zile
Deficit in Pacientul sa Am evaluat gradul de 16.05.2017
mentinerea poata sa luare la cunostinta de catre Pacientul nu prezinta
sanatatii inteleaga sis a pacient a informatiilor cunostinte despre boala
memorize primate dupa explorarea
informatiile nivelului de cunostinte a 17.05.2017
primate in acestuia privind boala Pacientul nu intelege si nu
decurs de 3-4 memoreaza informatia.
zile
Are nevoie permanent de o
persoana care sa ii satisfaca
aceasta nevoie

II.5. EXTERNAREA

Data Starea la externare Bilanțul Recomand

externării autonomiei ări la
externare
D.A. 24.03.2017 Pacientul D.A in varsta de 28 de In timpul -Respectarea
ani internat in serviciul psihiatrie spitalizarii au normelor de viata
pentru agitatie psihomotorie,delir fost asigurate si alimentatie
de prejudiciu, interpretativitate, pacientului -Evitarea
deficit intellectual,se externeaza conditii optime stresului,emotiilor
in stare ameliorate. de microclimat
si mediu,de -Evitare
igiena si consumului de
alimentatie alcool,tutun,cafea
corespunzatoar
53
 e. Respectarea
Starea de tratamentului
neliniste Rispolept cp 2mg
psihomotorie a 0 0 1 2 luni
fost diminuata
la minimum.
Avand in Fenobarbital cp
vedere 100mg 0 0 1 2 luni
intelectul Control medical
limitat al periodic prin
pacientului,aces ambulatorul de
ta necesita o specialitate
persoana pentru
a l ajuta sa si Prezentarea la
satisfaca medical specialist
nevoile in cazul revenirii si
fundamentale. acutizarii
simptomelor.

Data Starea la externare Bilanțul Recomandări

externări autonomiei la externare
i
B.E. 30.03.2017 Pacienta B.E. in varsta de 60 ani -Pacienta -Evitarea stresului
apreciaza si emotiilor
se interneaza in serviciu
correct -respectarea
psihiatrie cu tinuta neingrijita, realitatea schemei de
inconjuratoare, tratament
halucinatii auditive, idei
isi controleaza - terapia de familie
delirante de persecutie, temperamentul -invatarea si
impulsiv, practicarea unor
inversiune afectiva, e externeaza
neadecvat si isi abilitati sociale si
in stare ameliorata stapaneste vocationale
vocile interioare -evitarea
-Cere noi consumului de
informatii alcool, cafea si
despre tutun
medicatia ei si -control medical
ia tratamentul periodic
conform -prezentarea la
schemei de medicaul specialist
tratament daca obseva orice
modificare a
simptomelor
Data Starea la externare Bilanțul Recomandări
externări autonomiei la externare
i
A.A. 17.06.2017 Pacientul A.A in varsta de 25 de -In timpul -evitarea stresului,
 ani internat in serviciul spitalizarii au emotiilor
fost asigurate -evitarea
psihitrie pentru agitatie
pacientului consumului de
psihomotorie, delir de conditii optime alcool, tutun si
se microclimate cafea
prejudiciu, interpretativitate,
si mediu Respectarea
deficit intelectual, se externeaza precum si de normelor de viata
igiena se si alimentative
in stare ameliorata.
alimentatie -respectarea
corespunzatoar treatamentului,
 -Starea de medicamentelor
neliniste -control medical
psihomotorie a periodic
fost diminuata -prezentarea la
la minimum medical specialist
-Avand in imediat ce revin si
vedere se acutizeaza
intelectul limitat simptomele
al pacientului
necesita o
persoana pentru
a-lajuta sa-si
satisfaca
nevoile
fundamentale.

II.6.TRATAMENT
D.A.
DENUMIRE FORMĂ DE ACŢIUNE DOZĂ DOZĂ
MEDICAMENT ADMINISTRARE ZILNICĂ UNICĂ
DEPACHINE Oral Previne sau 1-0-1 Cp 500mg
CHRONO inhiba impulsurile
din creier care
declanseaza
crizele epileptice
RISPOLEPT Oral Antipsihotice 0-0-1 Cp 2mg
FENOBARBITAL Oral Antiepileptice 0-0-1 Cp 100mg
DIAZEPAM FIOLA I.M Tranchilizant din 0-0-1 Fiola 2ml
grupa
benzodiazepinelor
55
CARBAMAZEPINA Oral Timostabilizator 0-1-1 Cp 200mg
Glucoza 33% I.V Hidratant 1-0-0 500ml
B.E.
DENUMIRE FORMĂ DE ACŢIUNE DOZĂ DOZĂ
MEDICAMENT ADMINISTRARE ZILNICĂ UNICĂ
DIAZEPAM FIOLA I.M Anxiolitic 20mg 10mg
Anticonvulsivant
Tranchilizant
RISPOLEPT ORAL Antipsihotic 20-0-20 20 picaturi
PICATURI
CARBAMAZEPINA ORAL Antiepileptice 1-0-1 200mg
A.A.
DENUMIRE FORMĂ DE ACŢIUNE DOZĂ DOZĂ
MEDICAMENT ADMINISTRARE ZILNICĂ UNICĂ
RISPOLEPT CP oral Antipsihotic 2mg 2mg
Antiparkinsomian

FENOBARBITAL CP. I.M. Anticonvulsivant 100mg 100mg

Antiepilectic
Hypnotic-sedativ

CA GLUCONIC F. I.V. 10ml 10ml

Recalcitiant

DIAZEPAM I.M. Anxiolitic 20mg(20ml) 10mg(10ml)

Tranchilizant
Miorelaxant
Anticonvulsivant

CA. LACTIC oral Recalcefiant 50 mg 250 mg

  CP

CARBAMAZEPINA oral Timostabilizator 400mg 00mg

CP 200MG
DEPAKINE CHRONO oral Timostabilizator 1gr 500mg
500MG
GLUCOZA 33% Perfuzie I.V. Hidratant 500ml 500ml
 II.7.EXAMENE DE LABORATOR

D.A.
ANALIZA MOD DE VALORI VALOAREA
CERUTĂ RECOLTARE NORMALE OBŢINUTĂ
VSH Puctie venoasa cu 2-10 la 1 ora 10 mm la 1 ora
vacutainer negru
COLESTEROL Punctie venoasa cu 150.00-239.00 mg/dl 140.00 mg/dl
vacutainer rosu
GLICEMIE Punctie venoasa cu 74.00-106.00 mg/dl 95,00 mg/dl
vacutainer rosu
CREATININA Puctie venoasa cu 0,60-1,20 mg/dl 1,18 mg/dl
vacutainer rosu
UREE Punctie venoasa cu 13,00-43,00 mg/dl 31,00 mg/dl

57
 vacutainer rosu
CALCEMIE Punctie venoasa cu 8,60-10,30mg/dl 8,80 mg/dl
vacutainer rosu
TGP Punctie venoasa cu 0,00-34,00 U/L 17,60 U/L
vacutainer rosu
TGO Punctie venoasa cu 0,00-40,00 IU/L 19,50 IU/L
vacutainer rosu
TQ Test sceening pentru 12-15 sec 12’’
diagnosticul
deficientelor de
coagulare
TH Test de evaluare a 60-120sec 160’’
coagularii globale a
plasmei bogate in
trombocite
COPROCULTURA Coprorecoltor NEGATIVA NEGATIVA
EXAMEN URINA Urocultor 1015-1022g/L 1018g/L
B.E
ANALIZA CERUTA MOD DE VALORI VALOAREA
RECOLTARE NORMALE OBTINUTA
VSH Punctie venoasa cu 1-10mm/1ora 9mm/1ora
vacutainer negru
Glicemie Punctie venoasa cu 74-106mg/dl 98mg/dl
vacutainer rosu
TGO Punctie venoasa cu 0,00-40,00IU/L 21,50IU/L
vacutainer rosu
TGP Punctie venoasa cu 0,00-34,00U/L 18,50U/L
vacutainer rosu
Trigliceride serice Punctie venoasa cu 40,00-150,00mg/dl 95,00mg/dl
vacutainer rosu
WBC Punctie venoasa cu 4.00-10.00*10^3/ul 5,9*10^3/ul
vacutainer mov
MID# Punctie venoasa cu 0.10-0.90*10^3/uL 0.66*10^3/uL
vacutainer mov
GRAN# Punctie venoasa cu 2.00-7.00*10^3/uL 5.00*10^3/uL
vacutainer mov
MID% Punctie venoasa cu 3.00-9.00% 8.60%
vacutainer mov
GRAN% Punctie venoasa cu 50.00-70.00% 49.00%
vacutainer mov
HGB Punctie venoasa cu 11.00-16.00g/dl 14.30g/dl
vacutainer mov
HCT Punctie venoasa cu 35.30-49.00% 37.90%
vacutainer mov
A.A.
ANALIZA MOD DE VALORI VALOAREA
CERUTĂ RECOLTARE NORMALE OBŢINUTĂ
Timp Quik Punctie venoasa 9ml T.Q =12-14`` 12``
 sange + 1ml azotat
de potasiu
Timp Howell Punctie venoasa 9ml T.H=1`30``-2`30`` 1`60``
sange + 1ml azotat
de potasiu
Colesterolemie Punctie nevoasa 1.80-2.80g% 1.40g%
vacutainer cu dop
rosu
VSH Punctie venoasa 1-10mm/1ora 10mm/1ora
1.6mg sange + 0.4 ml 7-13mm/2ore
citrat de Na Fara
staza
Glicemie Punctie Venoasa 0.80-1.20mg% 94mg%
5ml sange sau 2ml
sange + 4mg florura
de Na uscat
Creatinina Punctie venoasa 5- 0.6-1.20mg% 1.19mg%
10 ml sange simplu
Uree Sanguina Punctie venoasa 5- 0.20-0.40g% 0.30g%
10 ml sange simplu
Calcemie Punctie venoasa 9-11mg% 7.0mg%
10ml sange simplu
Transaminaze Punctie venoasa 5- TGO=2-20 U.I 17.8 U.I
10ml sange TGP=2-16 U.I 19.60 U.I
Fibrinogen Punctie venoasa 200-400mg% 241mg%
4,5ml sange +0.5 ml
citrate de Na
Timp Quik Punctie venoasa Tq=12-14`` 12``
9ml sange+1ml
oxalate de potasiu
Timp Howell Punctie venoasa TH=1`30``-2`30`` 1`60``
9ml sange+1ml
oxalate de potasiu
Examen Se recolteaza scaun Negative Negative
coprocultura in recipient steril din
3 locuri diferite
Examen urina Sumar urina 150- Culoare galben Densitate 1015
200ml urina din citrin. Densitate Ph=5
prima mictiune 1010-1025

59
Capitolul III

III.1. CONCLUZII

Schizofrenia este o tulburare psihotică cu etiologie necunoscută ce se

caracterizează prin simptome pozitive și negative. Simptomele schizofreniei
influențează gândirea, percepția, atenția, afectivitatea și funcționarea socială și
ocupațională. Boala este cronică, cu o evoluție care include o fază prodromală, o
fază activă și o fază reziduală.
Simptomele schizofreniei sunt pozitive și negative.
Simptomele pozitive:
 deliruri
 halucinații
 comportament dezorganizat
Simptomele negative:
 Aplatizarea afectivă
 Alogie

 Avoliție
 Anhedonie
Debutul este cel mai frecvent între vârstele de 15 – 33 ani (50% din cazuri
înainte de 25 ani) și este mai rar înainte de vârsta de 10 ani sau după 40 ani.
Debutul este mai precoce la bărbați decât la femei. Incidența este mai mare
iarna și la începutul primăverii.
Un loc aparte în tratarea pacientului cu schizofrenie îl ocupă psihoterapia. De
puterea de convingere a asistentului/asistentei medicale depinde ca pacientul să
accepte necesitatea tratamentului şi să-l urmeze cu permanenţă. Atmosfera de calm
şi simpatie pe care va şti să o creeze în jurul pacientului, îl vor face pe acesta să-şi
recapete optimismul şi încrederea în viaţă.
Astfel asistentul medical discută permanent cu pacientul, pentru a nu-i confirma
sentimentele de respingere, dă relaţii despre tratament, modul de administrare, îl
ajută în găsirea unor activităţi prin care să se simtă valoros, în comunicarea cu
familia. Răspunde la întrebările familiei, stimulând-o să rămână în contact cu
bolnavul, să nu-l respingă, să-l accepte aşa cum este.
Totodată asistentul medical va informa medicul despre starea pacientului, dacă este
agitat sau liniştit, dacă se alimentează suficient, dacă întreţine relaţii şi contacte cu
cei din jurul lui, dacă doarme noaptea.
De asemenea va avea grijă ca pacientul să fie supravegheat permanent, deoarece
episoadele psihotice se pot declanşa oricând.
Bolnavul psihice un bolnav cu risc, de aceea el va fi îngrijit şi observat permanent.
Asistentul medical va urmări ca bolnavul să păstreze regimul igieno-dietetic impus
pe tot cursul spitalizării. Fără consum de cafea, alcool, sare,
lichide în exces. Asistentul medical va comunica zilnic la vizită medicului,
eventualele modificări survenite în evoluţia şi prognosticul bolii. Urmăreşte
evoluţia bolii sub tratamentul antipsihotic şi sedativ.
La externare, bolnavului i se explică necesitatea de a urma tratamentul antipsihotic
permanent, să meargă la control periodic. Se va insista asupra pericolului de a
consuma băuturi alcoolice, cafea şi asupra importanţei evitării stresurilor şi
suprasolicitărilor.
Datoria asistentului medical este să-l convingă pe pacient că poate să ducă o viaţă
normală sau cel puţin apropiată de normal daca respecta regimul de viata si
tratamentul.

61
III.2.ANEXE
63
III.3.BIBLIOGRAFIE

1. American Psychiatric Association - Manual de diagnostic și statistică a

tulburărilor mintale, ediția a patra revizuită, Washington D.C., 2000, p. 302,
307, 311-312
2. Asociația Psihiatrilor Liberi din România- Manual de diagnostic și Statistică a
tulburărilor mentale, ediția a patra revizuită- DSM IV-TR 2000, Bucuresti, 2003,
p298-311
3. Benjmin J. Sadock, MD,Virginia A.Sadock- Terapie medicamentoasă în
psihiatrie, Editura medicală Calisto2005,p 2004-218.
4. Del Bacarro M.A., Burke P., McCauley E. - Hallutinations in Children: A
follow-up study-Journal of The American Academy Of Child and Adolescent
Psichiatry 27 (1988), p. 462-465
5. Dobrescu Iuliana - Psihiatria copilului și adolescentului, Editura Medicală,
2003, p. 369-375.
6. ICD-10 - Clasificarea internațională a tulburărilor mintale și de
comportament, trad., coord. prof. dr. M. Lazarescu, Editura All, București, 1998.
7. McClellan J. - Early Onset Schizophrenia, cap. 47 in Kaplan & Sadock's,
Comprehensive Textbook of Psychiatry, Seventh Edition, Williams & Wilkins,
2000, p. 2.782-2.786
8.Spitalul Maudsley-David Taylor,Carol Paron, Robert Kerwin, -Ghid de
terapeutică Psihiatrica, ediția a șaptea, p7-11, Editura medicală, București,2005