FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN

ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. IAȘI

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

Îndrumător
As.med.pr. Catrinescu Cristina
Absolvent
Sauciuc Lucian Sergiu

Iași
2018
 FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN

ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. IAȘI

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI
CU BULIMIE NERVOASĂ

Iași
2018
 Cuprins
ARGUMENT....................................................................................................................7
OBIECTIVUL I................................................................................................................8
Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie ale sistemului nervos.......................................8
OBIECTIVUL II.............................................................................................................17
Descrierea generală a bulimiei nervoase.........................................................................17
II.1.Definiție.................................................................................................................17
II.2. Epidemiologie.......................................................................................................17
II.3.Simptome...............................................................................................................18
II.4.Investigații paraclinice...........................................................................................19
II.5.Diagnostic diferențial.............................................................................................20
II.6 Comorbiditate........................................................................................................20
II.7.Complicații............................................................................................................20
II.8Evoluție și prognostic.............................................................................................21
II.9.Tratament..............................................................................................................21
II.10.Profilaxie..............................................................................................................22
II.11. Prognosticul.........................................................................................................22
Obiectivul III...................................................................................................................24
Rolul asistentului medical în investigarea specifică a bulimiei nervoase........................24
III. 1. Examenul psihic, somatic şi neurologic..............................................................24
III. 2. Examene de laborator........................................................................................25
III. 3. Electroencefalograma.........................................................................................25
III. 4. Teste imagistice..................................................................................................27
OBIECTIVUL IV............................................................................................................28
Îngrijiri specific acordate bolnavului cu bulimie nervoasă.............................................28
IV.1. SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE...................................................30
IV.2. ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI.......................................................................35
IV.3. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR......................................................35
IV.4. HIDRATAREA ORGANISMULUI...................................................................36
OBIECTIVUL V.............................................................................................................37
Elaborarea planului de îngrijire.....................................................................................37
FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI.........................................................................46
OBIECTIVUL VI............................................................................................................47
Educația sanitară............................................................................................................47
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................50
 MOTTO

”Nimic nu este mai puternic decât dragostea pentru a ne îndrepta

gândurile noastre spre cei necajiţi şi pentru a ne însufleţi compasiunea,
deoarece este izvorul tuturor lucrurilor.
Vã asigur cã dragostea este o putere socialã de
a mişca pe cineva şi de a-i câştiga spiritul,deoarece elocvenţa ei ajunge pânã în
adâncul tuturor inimilor.”

(Blaasveld,1787)
 ARGUMENT

Am ales și am tratat cu mare plăcere și mult interes această temă, cu dorința

de a-mi aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu medical. Am rămas
impresionat de patologia și patogenia acestei boli, așa că am început prin a-mi
aprofunda curiozitatea prin cursurile de specializare.
Odată cu sintetizarea informațiilor predate de către profesori și cadrele
medicale am început să conștientizez potențialul afecțiunilor produse de bolile
de natură psihică și fizică, așa că m-am simțit din ce în ce mai atras, mai doritor,
să aleg această temă.
Lucrare mea de diploma intitulată “Îngrijirea bolnavului cu bulimie
nervoasă“, are ca scop atingerea a șase obiective. Fiecare obiectiv este
prezentat în detaliu și tratat cu mare atenție.
Am întocmit această lucrare pe baza cunoștințelor acumulate în timpul
perioadelor de practică, anilor de studiu și din literatură de specialitate
recomandată de profesori și cadre medicale din școală și spitale, la îndrumarea
profesorului coordonator.
 OBIECTIVUL I
Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie ale sistemului nervos

Sistemul Nervos Central

Totalitatea organelor constituite predominant din țesut nervos specializat
în receptarea, transmiterea și prelucrarea excitațiilor sau informațiilor din mediu
intern sau extern formează sistemul nervos pe care-l gasim în componența
tuturor organismelor.
Sistemul nervos central este sistemul alcatuit din țesut nervos,care avand
la baza funcția reflexă, asigură legatura organismului cu mediul în care acesta
traiește și se dezvoltă, realizând unitatea organism-mediu, iar pe de altă parte
coordonează activitatea tuturor organelor și aparatelor corpului, asigurând
unitatea funcțională a organismului
Din punct de vedere funcțional sistemul nervos formează un tot unitar. În
mod arbitrar, pe considerente morfologice și functionale, sistemul nervos poate
fi împarțit în: -sistemul nervos central sau cerebrospinal care cuprinde creierul
și maduva spinării.
El conține centrii superiori de reglare și coordonare a funcțiilor. -sistemul
nervos periferic reprezentat de totalitatea prelungirilor care în mod direct sau
indirect iși au originea anatomică sau sunt conectate funcțional cu sistemul
nervos central.
Sistemul nervos periferic conține prelungirile neuronilor care constituie
nervii pe traiectul carora se pot găsi și ganglioni (corpii neuronali). Din punct de
vedere functional sistemul nervos poate fi împarțit în: -sistem nervos al vieții de
relație alcatuit din sistemul nervos central și sistemul nervos periferic; -sistemul
nervos al vieții vegetative sau visceral, alcatuit din sistemul nervos simpatic și
parasimpatic.
 Sistemul nervos vegetativ își are centrii în sistemul nervos central și
coordonează sub conducerea acestuia,activitatea organelor interne. Activitatea
sistemului nervos vegetativ și al vieții de relație sunt strans intricate.
Maduva Spinării
Măduva spinării este partea sistemului nervos central adăpostită în
canalul vertebral. Măduva spinării se întinde într-un plan convențional care
trece prin gaura occipitală și a 2-a vertebră lombară unde se termină prin conul
medular. Acesta se continuă cu o formațiune subțire până la fața posterioară a
vertebrei a 2-a coccigiene.
Lungimea măduvei spinării este de 45 cm la barbați și 43 cm la femei.
Măduva spinării se împarte în mai multe porțiuni: cervicală, toracală, lombară și
sacrală. Măduva spinării are forma unui cilindru turtit antero-posterior.
Ea prezintă doua porțiuni mai voluminoase, cervicala (intumescentă
cervicală și lombară) care corespunde originii nervilor plexului brahial și
respectiv lombar. Dezvoltarea mai accentuată a măduvei în aceste regiuni
corespunde funcțiilor complexe ale membrelor superioare și inferioare.
Trunchiul Cerebral
Trunchiul cerebral este așezat în axul median al etajului inferior al cutiei
craniene și continuă la nivelul encefalului maduvei spinării. Este format de jos
în sus din pedunculi cerebrali, bulb și punte. Bulbul se gasește în partea
inferioară a trunchiului cerebral și se continuă cu maduva spinării.Superior este
despartit prin santul bulbo-pontin de punte.
 Diencefalul
Diencefalul sau creierul intermediar este așezat sub emisferele cerebrale
și deasupra mezencefalului (pedunculii cerebrali și corpii cvadrigemeni).
Cerebelul
Cerebelul sau creierul mic este situat în etajul inferior al cutiei craniene,
posterior de trunchiul cerebral. Este separat de creierul mare printr-o prelungire
a durei mater, cortul cerebelului, care îl separă de lobii occipitali, ai emisferelor
cerebrale.
Cerebelul constituie o zona superioară de integrare, avand rolul de a doza
și coordona mișcările pe care le comandă scoarța cerebrală. Cerebelul are forma
ovoidă, turtit de sus în jos, cu diametrul mare transversal.
Prezintă o parte mediană, cu directie anteroposterioară numită vermis și
doua părți laterale, lățite numite emisfere cerebeloase. Cerebelul participă la
formarea tavanului ventriculului al IV-lea. Legatura cerebelului cu trunchiul
cerebral se face prin intermediul a trei perechi de pedunculi cerebelosi:
-inferiori sau corpii restiformi, care fac legatura cerebelului cu bulbul -mijlocii
sau brațele punții care leagă cerebelul de punte -superiori sau bratele
conjunctive care leagă cerebelul de mezencefal.
Emisferele Cerebrale

Emisferele cerebrale sunt in numar de doua fiind separate prin fisura

interemisferică. Emisferele cerebrale au formă ovoidală,cu axul mare antero-
posterior.
Au trei fețe: laterală, medială și bazală și trei margini: laterală, supero-
medială și infero-medială. Suprafața exterioară este brazdată de numeroase
sanțuri de adâncime diferite, numite fisuri. Ele delimitează circumvoluțiile sau
girusurile cerebrale.
Meningele
Meningele este un sistem format din trei membrane conjunctive de
origine mezenchimală, care învelesc sistemul nervos central (situat în cavităţi
osoase: canalul vertebral şi cutia craniană), adică atât măduva spinării cât şi
encefalul. Ele intervin în protecţia şi nutriţia ţesutului nervos, precum şi în
păstrarea lichidului cefalorahidian în spaţiul destinat lui.
 Meningele Spinal
Maduva este alcatuită din 3 membrane de protecție, care o învelesc. La
nivelul găurii occipitale, meningele spinale se continuă cu meningele cerebral.
Membrana exterioară, numită dura mater are o structură lamelară fibroasă,
rezistentă și este separată de pereții canalului vertebral prin spatiul epidural în
care se află țesut conjunctiv și gras, cât și vene multiplu anastomozate.
Superior, la nivelul găurii occipitale se continua cu dura mater craniană.
Inferior se termină în fund de sac în care sunt adăpostite filum terminale,
împreună cu învelisul dural cu care vine în contact, formând ligamentul
coccigian.
Arahnoida este cea de a doua membrana din constituția meningelui. Are o
structură conjuctivă și este separată de dura mater prin spatiul subdural și de pia
mater prin spatiul subarahnoidian care contine lichid cefalorahidian.
Pia mater sau meningele vascular este o membrană conjuctivo-vasculară,
cu rol nutritiv care învelește maduva de care adera intim, pătrunzând în șanțuri
și fisuri. În grosimea ei se găsesc numeroase vase arteriale și nervi, în special
simpatici.
Prelungirile în piale pătrund, împreună cu ramurile arteriale, în substanța
nervoasă, participand la constituirea barierei hematoencefalice.
Meningele Cerebral
Structura meningelor este astfel alcatuită încât corespunde întrutotul
necesității funcționale, de protejare a S.N.C. și a anexelor sale. Componentele
meningiene sunt alcatuite, din interior în exterior din: dura mater (membrana
fibroasă, densă), arahnoida (foița intermediară cu numeroase trabecule) și din
pia mater (foiță foarte fina, bogat vascularizată).
Topografic, meningele se împarte în cerebral si medular, dura mater
alcătuind pahimeningele iar arahnoida și pia mater, leptomeningele, creind între
ele spațiile: epidural, subdural, subarahnoidian, în care circulă lichidul
cefalorahidian. Cavitățile ventriculare și ependimul, aflate în interiorul
nevraxului, comunică cu spatiul subarahnoidian prin: ventriculii laterali care
comunică cu ventriculul al III-lea prin gaura Monro, ventriculul III comunică
prin apeductul lui Sylvius cu ventriculul IV, care prin gaura lui Magendie și
orificiile Luschka comunică cu cisterna mare.
Dura mater encefalică spre deosebire de dura mater spinală, aderă intim
de oasele cutiei craniene. În interiorul craniului trimite prelungiri orizontale și
sagitale. Dintre prelungirile orizontale fac parte cortul cerebelului, care separă
cerebelul de lobul occipital al emisferelor cerebrale, și diafragma șeii turcești în
care se află hipofiza.
Diafragma șeii turcești este perforată de un orificiu prin care trece tija
hipofizară. Dintre prelungirile sagitale fac parte: coasa creierului, care separa
incomplet cele 2 emisfere cerebeloase și în grosimea acestor septuri se găsesc
sinusurile venoase, care aduna sange venos de la creier si îl duc în vena jugulară
internă.
Arahnoida trece peste șanțurile cerebrale ca o punte. Între ea și dura
mater există un spațiu virtual. Ea este separată de pia mater printr-un șant numit
subarahnoidian, plin cu lichid cerebrospinal (L.C.R.). Arahnoida trimite o serie
de prelungiri care străbat dura mater și pătrund în sinusurile venoase sub formă
de vilozitați arahnoidiene și sub forma de diverticuli, alcătuind granulațiile
arahnoidiene Pacchioni.
La nivelul bazei creierului, începând de la limita cu maduva, arahnoida se
îndepărtează de pia mater și formează spații mai dilatate, numite cisterne
subarahnoidiene strabatute de vase de sange importante și cu un conținut bogat
în lichid cefalorahidian.
Cisterna mare (cerebro-medulară) situată între ventriculul IV și fața
inferioară a cerebelului,este locul de elecție al puncției suboccipitale. Cisterna
bulbo-pontină, la nivelul șanțului bulbopontin prin care trece artera bazilară.
Cisterna interpenduculară, între picioarele pedunculilor cerebrali. Cisterna
laterala, in profunzimea scizurii laterale Sylvius, cu artera cerebrala mijlocie, pe
lobul temporal. Cisterna chiasmatică, la nivelul chiasmei optice, prelungindu-se
și pe fața superioară a corpului calos. Cisterna mare a venei cerebrale, între
spleniusul corpului calos și trigonul (fornix). Cerebral, conține vena Galen și
epifiza. Cisterna ambiens,situată în jurul protuberanței și a pedunculilor
cerebrali, întinzându-se până la epifiză și corpii cvadrigemeni
Pia mater este un înveliș subțire care îmbracă toată suprafața creierului,
patrunzând în șanțuri și scizuri. Este o membrană vasculară. Vasele cerebrale
sunt plasate pe fața externă a piei mater, deci în plin spațiu subarahnoidian, spre
deosebire de pia mater al maduvei, unde vasele sunt conținute în grosimea
acesteia.
Lichidul Cefalorahidian
Lichidul cefalorahidian își are originea la nivelul plexurilor coroidei. Din
ventriculii laterali, lichidul cefalorahidian trece prin orificiile Monro în
ventriculul III, de aici prin apeductul Syllvius ajunge în ventriculul IV unde fie
trece în canalul ependimar de la nivelul maduvei, fie prin orificiile de la nivelul
parții inferioare a plafonului ventriculului IV (orificiul median Magendie) trece
în spațiul subarahnoidian, iar de aici excesul e absorbit în sinusurile venoase.
La fiecare 3-4 ore își schimbă compoziția (se reinnoiește). Din cei 140-
300 cm3, numai 25-30 cm3 se găsește în ventriculii cerebrali, restul aflându-se
în spațiul subarahnoidian.
Lichidul cefalorahidian are rol protector, menține o presiune constantă în
cutia craniană, permite schimbul dintre vase și substanța nervoasă. Debitul
mediu ar fi de 0,3 ml/minut, variind în funcție de persoană. Circulația este lentă,
putând fi perturbată.
Presiunea se măsoară cu ajutorul manometrului Claude. Variază în
funcție de poziție și de regiunea explorată. În poziție șezând presiunea este de
30-45 cm (la puncția lombară), la cea suboccipitală de la -3 la +1, iar la cea
ventriculară de la -1 la -5. Daca este culcat, valorile cresc, după inspirația
profundă scade cu 1-2 cm și crește dacă bolnavul tușește de cateva ori. Scade și
după injectarea intravenoasă de soluții hipertonice sulfat de magneziu 15%,
glucoză 30%, crește după administrarea de NaCl, apa distilată. Proba
Queckenstedt-Stookey.
Compresiunea bilaterală a venelor jugulare timp de 10 secunde provoacă
o creștere a presiunii lichidul cefalorahidian până la 70-80 cm de apă. Imediat
după încetarea compresiunii, presiunea revine la normal. Atunci când urcarea și
scăderea presiunii se face lent. Presupunem un blocaj parțial.
Sistemul Nervos Periferic
Componentele principale ale sistemului nervos sunt nervii, care leagă
sistemul nervos central de alte părți ale corpului, și ganglionii nervoși, grupe de
celule nervoase situate în diverse puncte ale sistemului nervos.
Un nerv este un fascicul alcătuit din fibre motorii și senzitive, împreună
cu țesutul conjunctiv și vasele sanguine.
Nervii principali, în număr de 43 de perechi, își au originea în sistemul
nervos central: 12 perechi se desprind din porțiunea inferioară a creierului
(nervii cranieni) și 31 perechi din măduva spinării (nervii spinali).
Nervii cranieni inervează, în principal, organele de simț și mușchii
capului, deși un nerv cranian foarte important,nervul vag inervează organele
digestive, inima și căile respiratorii din plămâni. Unii nervi cranieni, cum ar fi
nervul optic, conțin doar fibre senzoriale. Nervii spinali se desprind la intervale
regulate din măduva spinării și conțin întotdeauna atât fibre motorii cât și fibre
senzitive.
Ei inervează toate regiunile corpului situate mai jos de gât. Fiecare nerv
spinal este atașat de măduva spinării prin intermediul a două rădăcini, una
alcătuită din fibre motorii și cealaltă din fibre senzitive. După unirea rădăcinilor,
cele două tipuri de fibre se alătură pentru a forma nervul, deși fiecare acționează
independent de cealaltă. În timp ce la nervii cranieni, de asemenea atașați de
regiunea inferioară a creierului prin rădăcini, fibrele senzitive și motorii
formează de regulă nervi separați.
 La mică distanță de măduva spinării, fiecare nerv spinal se divide în
ramuri care la rândul lor, se divid în numeroase ramuri mai mici, formând o
rețea care inervează tot corpul. Atât fibrele senzitive, cât și cele motorii sunt
doar parți ale neuronilor senzitivi și motorii. Fibrele motorii și senzitive sunt
prelungirile cele mai lungi ale neuronilor respectivi. De exemplu, o fibră
motorie a unui neuron din măduva spinării se poate intinde fără întrerupere până
la un mușchi al piciorului.
 OBIECTIVUL II
Descrierea generală a bulimiei nervoase

II.1.Definiție
Bulimia nervoasă se caracterizează prin repetate crize de supraalimentare
impulsivă, în cursul cărora subiectul consumă, fără să se poată autocontrola,
cantități mari de alimente în timp scurt. Faptul poate conduce la distensie
gastrică însoțită de durere și vărsături. În timpul crizei, pacientul nu se poate
controla și face orice pentru a obține alimentele.
Are două elemente esențiale:
 consumul paroxistic excesiv de alimente
 metode de prevenire a creșterii ponderale.

II.2. Epidemiologie
 prevalența pe viață este de 2-4%
 mai frecvent la femei (raport femei/bărbaţi = 10/1)
 vârsta de debut este între 16-18 ani.
Crizele de bulimie pot coexista cu anorexia mentală și sunt corelate, în
general, cu o problematizare a propriei greutăți și aspect. Există însă și tulburare
bulimică însoțită de ingerare sau greutate normală.
Bulimia se declanșează, uneori, în urma unor cure de slăbire, sugerând
reacție psihocerebrală la modificarea prea rapidă a schemei și imaginii
corporale. Etiopatogenie Se consideră că patologia bulimică și cea anorexică fac
parte din aceeași clasă, în principiu având o patologie comună, insuficient
clarificată.
 Sa propus un model multidimensional în care sunt implicați mai mulți
factori:
1. Factori genetici - rata de concordanță la gemenii monozigoți este mai
mare decât la dizigoți - incidența familială crescută pentru tulburările alimentare
2. Factori biologici - studiile arată o activitate scăzută a NA și 5HT -
niveluri plasmastice crescute ale endorfinelor (reîntăresc comportamentul)
3. Factori psihologici - în general, s-a constatat că persoanele cu bulimie
sunt mai extrovertite, mânioase și impulsive - studiile familiale au remarcat că
în familiile în care un membru are bulimie, apar: ostilități, haos, empatie
insuficientă - ipoteza psihodinamică – o luptă a tinerei fete împotriva figurii
materne, luptă pe care o joacă în alimentație
4. Factori socio-culturali - societatea pune accentul pe siluetă.
Tulburarea bulimică apare și ea mai frecvent la femei, dar de multe ori
după pubertate. Bulimia cu greutate normală se caracterizează prin repetate cure
de slăbire, care sunt urmate de perioade bulimice în care greutatea se reface.
Bulimia este și ea considerată ca fiind parțial influențată de factori culturali și
de obiceiuri alimentare și imaginile corporale promovate de cultură prin mass
media.
Prevalența la tinerele femei e considerată de 1-3%. Evoluția e fluctuantă.
Bulimia, fiind un comportament de tip impulsiv, se poate asocia și cu alte
comportamente impulsive sau se poate manifesta la tulburări de personalitate
instabile, de tip borderline.

II.3.Simptome

-episoade recurente de apetit exagerat și consumul unor cantități mari de

alimente într-o perioadă scurtă de timp (mai puțin de 2 ore);

-pierderea controlului alimentar și a cantității de alimente consumată;

 -sentimentul de vinovăție după episodul de înfulecare și frică intensă de
îngrășare;

-autoinducerea vărsăturilor, efort fizic excesiv, folosirea de laxative,

diuretice, sirop de Ipeca (provoacă vărsătura după ingestia orală) sau a
emeticelor. Folosirea inadecvată a acestor medicamente poate duce la
complicații severe, chiar la deces.

-episoade recurente de mâncat în exces, urmate de eliminarea alimentelor

consumate care apăr cel puțin de 2 ori pe săptămâna, timp de cel puțin 3 luni

-autoevaluarea bazată pe greutatea proprie și aspectul fizic general.

Bulimia poate fi greu de diagnosticat datorită secretismului față de

episoadele de înfulecare și eliminare, precum și a negării simptomatologiei. De
multe ori anturajul remarcă primul semnele bolii.

Simptome care se asociază frecvent cu bulimia nervoasă, precum depresia,

abuzul de substanțe sau tulburările de personalitate, pot face mai dificil
tratametul bolii. Recuperarea poate dură un timp îndelungat și recăderile sunt
comune. Dacă pacientul se simte foarte descurajat sau are tendințe de suicid, are
nevoie imediată de ajutor de specialitate (este important că familia să observe
aceste probleme și să apeleze la ajutor specializat).

II.4.Investigații paraclinice
1. hemoleucogramă: pancitopenie
2. EKG: segment ST subdenivelat, unda T inversată
3. glicemie scăzută
4. hipopotasemie, hipomagneziemie
5. niveluri FSH, LH scăzute
6. niveluri T3, T4 scăzute
7. hipocalcemie
II.5.Diagnostic diferențial
1. Tulburări neurologice: - Sindromul Kleine-Levin: hipersomnie,
hiperfagie, obezitate, retard mental, hipogonadism - Sindromul Kluver-Bucy:
agnozie vizuală, hipersexualitate, hiperfagie - Tumori SNC
2. Tulburări de adaptare în care bulimia poate apărea ca o reactive
3. Tulburarea de personalitate Borderline
4. Tulburarea depresivă.

II.6 Comorbiditate
1. Inapetența cu scădere în greutate și hiperfagia cu creștere în greutate,
pot fi simptome ce fac parte din sindromul depresiv.
2. Anxietate – fobia socială
3. Abuz de substanțe – alcool
4. Tulburarea impulsivă – cluster B
5. Disfuncții sexuale
Voma poate fi condiționată și ea psihogen. Pe lângă voma autoprovocată
în anorexia mentală, ea poate apărea în tulburări disociativconversive, în stări
hipocondriace și în anumite stări reactive și de dezadaptare, cu sentimente de
repulsie.

II.7.Complicații
Complicațiile pot fi întâlnite la un număr mare de cazuri și sunt legate de
comportamentele de evacuare:
 dezechilibre hidro-electrolitice
 acidoză metabolică
 eroziuni ale smalțului dentar
 inflamația glandelor parotide
  dureri abdominale, dilatări ale esofagului, dilatări gastrice, esofagite,
rupturi gastrice
 tulburări cardio-vasculare: tahiaritmii, hipotensiune arterială,
modificări EKG
 tulburări endocrine
 tulburări hematologice

II.8Evoluție și prognostic
Evoluția este cronică, dar nu ajunge la deces dacă nu se complică cu
dezechilibre hidro-electrolitice și alcaloză metabolică. Recuperarea sub
tratament este de 60%. Rata recăderilor la 5 ani este de 50%.

II.9.Tratament
Tratamentul bulimiei nervoase constă din două componente esențiale:
medicație și psihoterapie. Spitalizarea este necesară când există dezechilibre
hidroelectrolitice, alcaloză metabolică sau risc de suicid. Este imperativă atenția
acordată complicațiilor somatice.
Ca medicație psihotropă, tratamentul de primă linie se face cu
medicamente din clasa inhibitorilor recaptării selective de serotonină
(Fluoxetină). Se pot utiliza și alte clase de antidepresive (Imipramină,
Trazodonă, Amitriptilină).
Terapia Cognitiv-Comportamentală (de primă intenție) realizează
următoarele deziderate: - întrerupe cercul vicios alcătuit din consum de
alimente, urmat de evacuarea lor - corectează disfuncțiile cognitive legate de
consumul de alimente, greutate, imagine corporală, stimă de sine.
Terapia familială se aplică, preponderent, la cazurile cu debut în
adolescență. Terapia interpersonală se aplică frecvent pentru că persoanele cu
bulimie au probleme interpersonale. Această terapie se focalizează pe relațiile
interpersonale și nu pe tulburările alimentare, bazându-se pe ideea că, odată
îmbunătățite relațiile interpersonale, tulburările alimentare vor scădea în
intensitate

II.10.Profilaxie

Nu există nici o metodă cunoscută de a preveni bulimia nervoasă.

Tratamentul precoce este considerat metodă cea mai bună de a încetini și

de a stopa evoluția bolii. Recunoscând semnele bolii și apelarea la ajutor
specializat pot preveni complicațiile bolii.

Există mai multe modalități ca adulții să învețe copii și adolescenții să-și

dezvolte o atitudine pozitivă asupra lor însăși și prin aceasta apariția bolii.

- optica sanatoasă, pozitivă asupra sinelui precum şi a celor din jur. Este
important ca şi copii să-şi ingrijească propriul corp şi să nu facă o legatură între
popularitatea caracteristică vârstei şi un aspect fizic caracterizat printr-o
greutate mică.

- optica sanatoasă în legatură cu alimentaţia şi exerciţiul fizic. Nu este

recomandată recompensarea sau pedepsirea copiilor cu hrană (şantajul
alimentar) - oferirea unui exemplu pozitiv în legătură cu o alimentaţie sănătoasă
şi un exerciţiu fizic adecvat, este de asemenea utilă în educarea copiilor.

II.11. Prognosticul

Debutul bulimiei nervoase apare în adolescenŢă între 13 și 20 de ani, iar

multe cazuri au suferit înainte de obezitate, dintre care mulți au avut recăderi în
trecut cu episoade de alimentare excesiva și vărsături chiar și după un tratament
de succes și remisiune.
 Persoanele cu bulimie sunt totuși capabile să interacționeze și să trăiască în
mediul de zi cu zi fără a le fi afectate abilitățile de către boală.

Bulimia nervoasă este dificil de detectat comparată cu anorexia nervoasă,

deoarece bulimicii tind să aibe greutate ușor peste medie sau sub medie. Mulți
bulimici se angajează în comportamente alimentare ușor dezordonate, fără a
întruni criteriile complete de bulimie nervoasă.

Pînă la 60% dintre cazuri, pacienții cu bulimie nervoasă raportează istoric

anterior de anorexie. Față de indivizii cu tulburări alimentare necomplicate care
tind să fie obezi, persoanele cu bulimie au de obicei greutate normală. Istoricul
natural al tulburărilor alimentare cuprinde diferite diagnostice în timp aplicate
pacienților, unii întrunind criteriile anorexiei nevoase, bulimiei nervoase și ale
tulburării alimentare în diferite variante. Dezvoltarea anorexiei la indivizii care
prezintă inițial bulimie nervoasă este posibilă deși nu comună.

Față de anorexici, bulimicii experimentează fluctuații semnificative ale

greutății corporale, dar greutatea lor nu este de obicei atît de severă sau evidența
precum la anorexici. Prognosticul pe lungă durată pentru bulimici este ușor mai
bun decît pentru anorexici, iar rată de recuperare este ușor mai mare. Totuși
mulți bulimici continuă să mențină comportamente ușor anormale de dietă,
chiar și după perioadă de recuperare.
 Obiectivul III
Rolul asistentului medical în investigarea specifică a bulimiei nervoase

III. 1. Examenul psihic, somatic şi neurologic

Anamneza şi istoricul bolii
Boala psihică constituie ca şi alte boli, expresia alterării stării de sănatate
a insului în unitatea sa biologic, psihică şi social. Înainte de examinare trebuie
să se stabilească o legătură, un contact psihic cu pacientul, şi să se creeze pe cât
posibil un climat de încredere reciprocă.
Anamneza cuprinde date referitoare la evoluţia longitudinală a
subiectului de la naştere până la data examinării permiţând decelarea
particularităţilor sale psihologice, fiziologice şi morbide (antecedente
personale). Ea este metoda de investigare cea mai complicată şi constituie un
factor important în stabilirea diagnosticului present cât şi în aprecierea
personalităţii premorbide, a dinamicii afecţiunii şi a stadiului ei de evoluţie.
Examenul somatic începe prin examinarea morfologică generală
(greutate, înălţime, forma feţei şi a craniului, eventualele asimetrii). Se vor
observa eventualele aspecte deosebite ale formei, direcţiei fantelor palpebrale,
distanţa dintre globii oculari şi particularităţile acestora (exolftalmia,
enoftalmia), forma nasului, frunţii, pomeţilor, urechilor, buzelor cât şi
particularităţile cavităţii bucale.
Tipurile somatice vor fi consemnate îndeosebi în cazul unor stări
depresive sau maniacale, în schizofrenie tipul ectomorf-loptosom. Se
consemnează cicatricile (dimensiunile, culoare, formă), aspectul ganglionilor
limfatici, cantitatea sau reprezentarea ţesutului musculo-adipos, starea coloanei
vertebrale, eventuale deformaţii. Urmează consemnarea datelor obţinute la
examinarea sistemelor şi aparatelor.
 Examenul neurologic se desfaşoară în mod sistematic începând cu nervii
cranieni, apoi cercetarea simţurilor speciale (văz, auz, gust, miros) şi a
sensibilităţii generale, cercetarea reflexelor cutanate, osteotendinoase, posturale,
ale mucoaselor şi neurovegetative.

III. 2. Examene de laborator

Datele obţinute la examenul general somatic, neurologic şi endocrin, ca şi
unele aspecte ale stării psihice, impun o serie de investigaţii paraclinice:
- hemoleucogramă – puncţie venoasă 2 ml sânge + EDTA;
- VSH – puncţie venoasă 1,6 ml sânge + 0.4 ml citrate de Na, fără stază;
- glicemie – puncţie venoasă 5 ml sânge sau 2 ml sânge + 4 mg florură de Na;
- calcemie – puncţie venoasă 5 ml sânge simplu;
- uree - puncţie venoasă 5 ml sânge simplu;
- ionograma serică - puncţie venoasă 10 ml sânge în sticluţe heparinate;
- sumar de urină – 100-150 ml urină din prima micţiune a zilei într-un recipient
curat, uscat;
- urocultura – urina din prima micţiune a zilei după o toaletă riguroasă a
organelor genitale, recoltată din mijlocul jetului urinar în eprubetă sterilă;
- coprocultura – materii fecale (scaun) în recipient steril, din 3 locuri diferite.
III. 3. Electroencefalograma

Electroencefalograma (EEG) – culege, înregistrează şi analizează

activitatea bioelectrică, transcraniană a generatorilor cerebrali; reflectă numai o
parte din totalitatea fenomenelor electrice cerebrale rezultate din activitatea
metabolică şi funcţională a neuronilor şi formaţiunilor cerebrale cortico-
subcorticale.
Pe un grafic EEG se descriu unde caracterizate prin morfologie, durată,
amplitudine, frecvenţă şi reactivitate. Înregistrarea pe hârtie a biocurenţilor
amplificaţi se face după metoda înscrierii macanice, simultan în mai multe
derivaţii conectate pe diverse regiuni ale emisferelor cerebrale.
Electroencefalogramele pot fi înregistrate simultan în 4, 6, 8, 10, 12, 22 sau 40
de canale.
Condiţii:
- cu trei zile înainte de examinare, bolnavul nu trebuie să mai primească
niciun medicament care ar influenţa rezultatele. Durata întreruperii medicaţiei
va fi stabilită de medic;
- bolnavul trebuie să fie odihnit şi liniştit;
- pregătirea psihică a bolnavului şi înlăturarea factorului emotiv sunt
absolut necesare.
Tehnica:
- bolnavul este aşezat în pat sau într-un fotoliu şi i se fixează capul cu un
rezemător în poziţie comodă;
- contactul electric se asigură prin degresarea părului şi a pielii păroase a
capului cu un amestec de alcool, eter, acetonă şi utilizarea unei paste de contact,
bună conducătoare de electricitate;
- electrozii se fixează dispersaţi pe toată suprafaţa craniului, la distanţe
egale în mod simetric la stânga şi la dreapta liniei mediene;
- se porneşte aparatul.
- în cursul înregistrării bolnavul trebuie să stea cu ochii închişi, nemişcat;
- se va evita orice mişcare în jurul bolnavului;
- paralel cu înregistrarea curbelor EEG, se măsoară şi tensiunea arterială,
pulsul periferic, respiraţia.
Electroencefalograma omului sănătos, în repaus fizic şi psihic, este
formată dintr-o serie de unde: trei unde normale alfa, beta şi teta şi una delta,
care în stare normală apare numai în anumite faze de somn, apariţia ei în stare
de veghe fiind patologică.
În schizofrenie traseul EEG este puţin modificat (alfa lent, beta difuz). Nu
se poate pune diagnosticul numai dupa traseul EEG, ci necesită completarea lui
cu alte metode bioelectrice, capabile să exploreze mai amplu stratul biologic al
bolilor psihice asociate cu suferinţe ale întregului organism.

III. 4. Teste imagistice

Radiodiagnosticul– are doua scopuri:
- diferenţierea bolii psihice ca atare de o afecţiune pur organică;
- lărgirea noţiunii semantice.
Radiografia craniana de faţă şi profil sau în anumite poziţii speciale se
impune ca examen de rutină.
Suplimentarea cu examene de supraspecialitate şi eventual cu substanţe
de contrast se face în raport cu complexitatea simptomatologiei şi cu unele
corespondente neurologice care se pot asocia semnelor psihice.
Tomografia computerizată (CT) – este un procedeu prin care se incearcă
disocierea unor zone ascunse sau parţial mascate de formaţiuni osoase printr-un
baleiaj simplu, liniar sau complex (spiralat, circular, hipocicloid sau elipsoidal)
al cuplului tub radiogen – film şi evidenţierea cât mai fidelă a regiunii ţintă (ex.
şaua turcească, canalele optice, conductele auditive interne, urechea medie,
gaura ruptă posterioară, condilii occipitali, joncţiunea cranio - spinală). Se
execută secţiuni de grosimi diferite din aproape în aproape în diferite planuri şi
poziţii.
Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) – oferă posibilitatea de a
reconstrui imaginea în toate cele trei planuri ale craniului, fără ca pacientul sa-şi
schimbe poziţia. Procedeul se bazează pe un efect de rezonanţă şi al semnalului
care se produce cu această ocazie la miscările de reechilibrare a spinului
nucleului atomic de hidrogen din ţesuturile examinate, supuse unui puternic
câmp magnetic inofensiv pentru organism. Semnalul este captat de o bobină de
recepţie amplificat şi redat sub forma unor imagini matriceale ca şi la computer
tomografie.
 OBIECTIVUL IV
Îngrijiri specific acordate bolnavului cu bulimie nervoasă

IV.1. INTERNAREA PACIENTULUI ÎN SPITAL

  Internarea bolnavului cu bulimie nervoasă se face în clinica de
psihiatrie.Primul contact cu spitalul este un pas important în viața bolnavului,
deoarece ajunge într-un mediu necunoscut, fiind nevoit să accepte ajutorul
cadrelor medicale. Internarea bolnavului în spital se face pe baza actului de
identitate, a biletului de trimitere eliberat de către un cabinet medical
individual care recomandă internarea, sau eliberat de către medicul din
ambulatoriu, sau pe baza biletului de transfer eliberat de alt spital. Cazurile
grave vor fi înscrise în registrul de urgență și vor fi primite fără bilet de
trimitere. Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în
registrul de internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu
datele de identitate ale bolnavului. Bolnavii vor fi examinaţi la internare de
medicul de gardă, care va culege datele de la bolnav sau însoţitor şi le va nota
în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul prezumtiv, necesar şi din punctul
de vedere al dirijării bolnavului în secţiile de spital.În vederea examinării
clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta medicală ajută bolnavul să se
dezbrace, indiferent de boala acestuia. După stabilirea diagnosticului prezumtiv
şi repartizarea bolnavului în secţii, asistenta medicală însoţeşte bolnavul la
baie, îl ajută să se dezbrace, observă tegumentele (la nevoie deparazitează
bolnavul), îl ajută să-şi facă baie (dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în
camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama,
ciorapi, papuci, halat). Hainele şi bunurile bolnavului vor fi preluate şi
înregistrate cu grijă în vederea înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau
însoţitorului un bon de preluări (la nevoie şi hainele vor fi supuse
deparazitării).Astfel pregătit, asistenta conduce bolnavul la salon unde îl
prezintă celorlalţi pacienţi, îl informează asupra regulamentului de ordine
interioară a spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie
curată.După ce a așezat bolnavul în pat, asistenta medicală întocmeşte foaia de
temperatură, determină greutatea bolnavului, măsoară temperatura, pulsul,
tensiunea arterială, iar datele obţinute le notează în foaie de temperatură.
Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-
i asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital,
comunicându-le numărul salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul
vizitelor.
Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei,
reprezintă un moment hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în
personalul medico-sanitar.

IV.2. ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE SPITALIZARE

Asigurarea condițiilor de spitalizare speciale în spitalele de psihiatrie are
un rol important pentru bolnavi, deoarece aceștia trebuie să se simtă cât mai
confortabil.
Saloanele trebuie sa fie de dimensiuni mici, bine aerisite și
liniștite.Ferestrele vor fi prevazute cu gratii, iar prizele vor fi izolate. Patul
bolnavilor trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite astfel încât
bolnavul să se poată mișca în voie, iar lenjeria de pat se va schimba de câte ori
este nevoie.
IV.3. ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE IGIENĂ ȘI CONFORT
Asigurarea igienei generale și corporale este importantă în evoluția unei
boli, de aceea asistenta medicală trebuie să fie foarte atentă cu respectarea
regulilor de igienă.
În cazul bolnavului psihic, asigurarea igienei generale și corporale este
în majoritatea cazurilor precară pentru că pacientul prezintă dezinteres pentru
propria persoană și pentru cei din jur. De aceea, asistenta medicală are
misiunea delicată de a controla în mod discret, de a îndruma și la nevoie, de a
efectua, atunci când este cazul toaleta de dimineața și seara. Astfel ea va
îndemna bolnavul să-și spele fața, gâtul, membrele superioare, regiunea
axilară; de asemenea să efectueze toaleta cavității bucale și să-și îngrijească
părul.

IV.4. SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE

Urmărirea funcțiilor vitale este o sarcină foarte importantă pentru asistenta

medicală, atât pentru a urmări evoluția bolii, cât și pentru a urmări evoluția
tratamentului deoarece unele medicamente pot influența aceste funcții. Ele vor fi
măsurate de două ori pe zi (dimineața și seara) și vor fi notate în foaia de
observație.

IV.4.1. Măsurarea și notarea temperaturii corporale

Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, cu termometrul
electronic. Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate (în axilă), rectale
şi timpanice. Această măsurare a temperaturii este rapidă şi fiabilă.
Indicaţii:
- supravegherea sistematică în cursul spitalizării;
 - supravegherea unui sindrom infecţios sau inflamator.
Pregătirea materialelor: termometru electronic, comprese curate şi soluţie
dezinfectantă. Termometrul va fi dezinfectat după fiecare pacient.
Pregătirea pacientului: se explică pacientului procedura, se cere
pacientului să rămână culcat în pat. Pentru supravegherea sistematică este
important de considerat faptul că temperatura este mai mică dimineaţa înainte
ca pacientul să se ridice din pat.
Efectuarea tehnicii: se descoperă axila pacientului, se tamponează axila
pacientului cu un prosop pentru a îndepărta transpiraţia, se introduce sonda
/captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se apropie braţul de torace. Se
aşteaptă 30 secunde până se aude semnalul sonor și se ajustează temperatura
afişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura corporală. Se notează în foaia de
observație valoarea obținută cu pix de culoare albastră.

IV.4.2. Măsurarea și notarea pulsului

Indicații:
- determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- obţinerea de informaţii despre activitatea inimii și despre starea
arterelor;
- aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor: ceas cu secundar sau cronometru .
Pregătirea pacientului:
- pregătirea psihică: se explică pacientului procedura pentru a reduce
emoţiile, teama şi a obţine colaborarea; se asigură un repaus psihic de cel
puţin 5 minute înainte de măsurare; -
pregătirea fizică - se asigură un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte
de măsurare; se aşează pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de
starea generală.
Efectuarea tehnicii: se spală mâinile, se reperează artera radială la
 extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă), în şanţul
radial aflat în prelungirea policelui, se plasează degetele index, mediu şi
inelar deasupra arterei radiale reperate, se exercită o presiune uşoară
asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub degete
pulsaţiile sângelui, se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de
mână, se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub degete, sau 30
secunde şi înmulţite cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe
minut, se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial
în timp ce se măsoară frecvenţa.Valoarea obținută se notează în foaia de
observație cu pix de culoare roșie.
IV.4.3.Măsurarea și notarea tensiunii arteriale
Scop - determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare
pentru a compara starea curentă cu valorile normale;
- evaluarea stării pacientului în ce priveste volumul de sânge,
randamentul inimii și sistemul vascular;
- aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și
medicamente.
Pregătirea materialelor: stetoscop biauricular, tensiometru cu manşetă
adaptată vârstei, comprese cu alcool medicinal.
Pregătirea pacientului:
Psihică: - se explică pacientului procedura pentru a reduce teama şi a
obţine colaborarea, se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de
măsurare întrucât emoţiile influenţează presiunea sângelui;
Fizică: se asigură un repaus de cel puţin 5 minute înainte de măsurare, se
aşează pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale.
Efectuarea procedurii:
- se utilizează comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile
metalice ale stetoscopului dacă este necesar;
 - se selectează un tensiometru cu manşetă potrivită vârstei şi stării
constituţionale a pacientului;
- se amână măsurarea T.A. dacă pacientul este tulburat emoţional, are
dureri, dacă a făcut exerciţii de mişcare sau dacă măsurarea presiunii arteriale
nu este o urgenţă;
- se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie
intravenoasă, intervenţie chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri,
şunt arterio-venos sau răni ale mâinii);
- se permite pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul
susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
- se descoperă braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii fie prin
dezbrăcare dacă mâneca este prea strâmtă, pentru a nu creşte presiunea deasupra
locului de aplicare a manşetei;
- se verifică daca manşeta conţine aer;
- se scoate aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă
şi comprimând manşeta în palme sau pe suprafaţă dură;
- se închide ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
- se aplică manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm
deasupra plicii cotului şi se fixează;
- se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu
degetele;
- se aşează membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi se
introduc olivele in urechi;
- se umflă manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în
timp ce se priveşte acul manometrului;
- se continuă pomparea de aer până când presiunea se ridică cu 30 cm
deasupra punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi);
- se decomprimă manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă pentru
restabilirea circulaţiei sângelui prin artere;
 - se înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie
în momentul în care, în urechi, se aude prima bătaie clară (lup-dup); această
cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
- se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se
continuă decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau
minimă;
- se îndepărtează manşeta, se curăţă şi se dezinfectează olivele
stetoscopului.
Se noteaza valoarea obținută în foaia de observație cu pix de culoare
roșie.

IV.4.4. Măsurarea și notarea respiraţiei

Obiectivele procedurii:
- determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de
comparare cu măsurătorile ulterioare;
- monitorizarea efectelor bolii, traumatismului, sau stresului asupra
sistemului respirator;
- evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care
afectează sistemul respirator.
Pregătirea materialelor : ceas cu secundar, de mână, sau cronometru;.
Pregătirea pacientului:
- se evită pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate
modifica ritmul obişnuit în momentul în care conştientizează propria respiraţie;
- se măsoară respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar
schimbări în starea pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonara
sau primeşte oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei.
Efectuarea procedurii:
- se observă mişcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare
inspiraţie sau expiraţie;
 - se menţin, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în
timp ce se observă toracele pacientului;
- se numără mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de
minimum 30 de secunde şi se înmulţeşte cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata
pe minut.
Se notează valoarea obținută în foaia de observație cu pix de culoare
verde.

IV.5. ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Alimentația bolnavului cu bulimie nervoasă este o alimentație activă. Ea

trebuie să aibă în vedere hrănirea substanțială a bolnavului cu atât mai mult cât
aceștia suferă de foarte multe ori de o lipsă a poftei de mâncare.Se vor suprima
alcoolul, condimentele și excesul de carne sau de conserve. Bolnavul va avea mai
multe mese pe zi, ușoare și dese, mai ales în stările dispeptice. Alimentația va fi
bogată în legume și fructe, care să-i asigure un aport marit de vitamine, în special
vitamina A, B1, B6, C.

IV.6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

În spital medicamentele sunt prescrise de medicul curant fiind consemnate

în rubrica ,,tratament,, din foaia de observație, cu data calendaristică, forma de
prezentare (fiolă, tablete) doza pe 24h, calea de administrare, doza unică și orarul.
Medicamentele sunt substanțe de origine minerală, animală, vegetală sau
chimică de sinteză, transformate prin operații farmaceutice într-o formă de
administrare ( comprimat, fiolă ) folosită pentru prevenirea, ameliorarea sau
vindecarea bolilor. La indicația medicului asistenta medicală administrează
medicamentele, prescrise, ținând cont de regulile de administrare a
medicamentelor.
IV.7. HIDRATAREA ORGANISMULUI
Apa este lichidul solvent al tuturor substanţelor chimice, organice şi
anorganice, necesare funcţionării organismului.
În mod normal există un echilibru între lichidele introduse în organism şi
pierderile fiziologice. În situaţii patologice se produce un dezechilibru în
compoziţia hidroelectrolitică, ducând la deshidratare pierdere patologică sau
retenţie de apă ( hiperhidratare ).
Menţinerea echilibrului hidromineral şi a schimburilor dintre diferitele
compartimente se realizează printr-un mecanism complex de coordonare.
Deshidratarea extracelulară este cel mai des întâlnită şi necesită o
reechilibrare urgentă. Hidratarea corectă trebuie să ţină seama de modificările
osmotice ale plasmei, de scăderea volumului de lichide, de modificările pH-ului
şi de compoziţia ionică a plasmei. Hidratarea organismului se face pe cale
naturală per os sau parenteral: intravenos, subcutanat, intraosos ( în excepţii ).
 OBIECTIVUL V
Elaborarea planului de îngrijire

F.O. NR :2456
NUME: F.M
DATA NASTERII: 11.08.1980
DOMICILIUL: IAȘI
OCUPAȚIA: Asistent manager
DATA INTERNĂRII: 21.04.2018
DATA EXTERNĂRII: 25.04.2018
DIANOSTIC LA INTERNARE: Bulimie nervoasă
MOTIVELE INTERNĂRII: dureri epigastrice,regurgitații acide și
alimentare,pirozis,greață,vărsături,anxietate,insomnii
Istoricul boli
Pacientă in varsta de 28 de ani se internează pentru dureri epigatrice, regurgitații
acide, pirozis acuzând polifagie și vărsături la momentul prezentării la internare
in secția de psihiatrie. Recunoaște că mănâncă exgerat,după care își provoacă
vărsături pentru a nu se îngrășa.Prezintă sentimente de vinovăție și este
preocupată de greutatea ei corporală.
Examen clinic general
Antecedente:
a. Personale: patologice
b. Heredo-colaterale: fără importantă clinică
c. Condiții de viată și mediu: obișnuite
Starea prezentă:
G=65kg
H=1.75m
Tegumente și mucoase: normal colorate.
Aparate și sisteme: funcționale.
Stare generală: modificată.
Stare de nutriție: deficitară.
Tegumente: normale.
Tesut conjunctiv: normal reprezentat.
Sistem ganglionar: nepalpabil.
Sistem articular: tumefacție articulară la nivelul genunchiului stang.
Aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală,
murmur vezicular normal,vibratii vocale prezente.
Aparat cardiovascular: șoc apexian prezent in spatiul V pe linia
medioclaviculară, artere periferice pulsatile.
Aparat digestiv: suplu, cu durere la palparea epigastrului, cu iradieri in
hipocondrul drept și durere la palparea abdominală pelvină.
Splina: nepalpabilă.
Aparat uro-genital: rinichi nepalpabil, micțiuni fiziologice, loje renale libere,
manevra Giordano negativa.
Sistem nervos,endocrin,organe de simț: normale.
Reflexe osteotendinoase: prezente
Semne de iritație meningeale: absente
Semne de focar: absente
 b. Analiza şi sinteza datelor:
Nr Nevoi fundamentale Manifestări de dependență Surse de
Crt dificultate
1. Nevoia de a respira şi a Dispnee,obstructie nazala Dezechilibrul
avea o bună circulaţie alimentar
2. Nevoia de a bea şi a mânca Polifagie Vărsăturile,greața
3. Nevoia de a elimina edeme gambiere retenție de lichide
în organism
4. Nevoia de a se mișca şi a imobilizare la pat dureri
avea o bună postură precordiale,

5. Nevoia de a dormi şi a se somn agitat dispneea

odihni
6. Nevoia de a se îmbrăca şi pacientul nu se poate imobilitate
dezbrăca îmbrăca/dezbrăca singur
7. Nevoia de a-şi menține
temperatura corpului în
limite normale
8. Nevoia de a fi curat şi de a- pacientul nu-şi poate acorda Starea generală
şi proteja tegumentele singur îngrijiri igienice zilnice influentată
9. Nevoia de a evita pericolele pacientul prezintă anxietate lipsa de
moderată, dar acceptă rolul de cunoștințe despre
bolnav evoluția bolii
10. Nevoia de a comunica anxietate moderată anxietate
izolare
11. Nevoia de a acționa imposibilitatea realizării imobilitate
conform propriilor ritualului religios
convingeri şi valori
12. Nevoia de a fi ocupat şi a se - -
realiza
13. Nevoia de a se recrea pacientul nu poate participa la durerea
activități recreative precordială
imobilitatea,
 dispneea
14. Nevoia de a învăța lipsa de cunoştinte gradul scăzut de
educație

PROBLEMA DE OBIECTIVE INTERVENŢIILE EVALUARE

DEPENDENŢĂ GENERALE PROPRII ŞI
DELEGATE ALE
ASISTENTULUI
MEDICAL
1.Disconfort pacientul -în urma
abdominal: cauzat să aibă o -măsurarea funcţiilor intervenţiilor
de dureri stare de vitale TA, P, R, T, D, pacientul nu
epigastrice, confort fizic scaun şi notarea în FO mai
manifestat prin si psihic P=105 p/min prezintă dureri
greaţă, văsături, -pacientul să TA= 125/70mmHg epigastrice
paloare nu prezinte R=16 resp/min
greţuri şi T=36,8
vărsături D=1500 ml/zi
-pregătirea fizică şi
psihică a pacientului în
vederea efectuării
analizelor de laborator,
examene funcţionale
(EKG), radiologice;
–recoltare sânge prin
puncţie venoasă la
indicaţia medicului.
-asigurarea unui
microclimat optim
prin
aerisirea camerei,
temeperatură şi
umiditate
constante.
-se însoţeşte
pacientul la
examinările
paraclinice
recomandate de medic
2.Anxietate din -pacientul să
-susțin permanent   pacientul începe
cauza.bolii,manifestat fie echilibrat pacientul, încurajân- să-și revină, nu
du-l
ă prin frică. psihic în mai este speriat
- încurajez pacientul
decurs de 3 sa-si exprime temerile
zile; si ai dau exemple de
cazuri care s-au
recuperat foarte repede
încurajez pacientul sa-
si exprime temerile si
ai dau exemple de
cazuri care s-au
recuperat foarte repede
3. Dificultate in   Bolnavul să - incerc hidratarea   Obiectiv
alimentație prin fie alimentat orală cu ceai, Gesol nerealizat in
surplus alimentar și hidratat -administrez medicație primele 6 ore; -se
manifestată prin: suficient. antiemetică, la menține senzația
-polifagie indicația medicului: de greață,
-senzație de greață Metoclopramid inapetență;
-meteorism picături (4 picaturi) -dispare
abdominal. -combat meteorismul meteorismul
abdominal prin abdominal
administrare de
Miostin i.m.0,3 ml
- institui o perfuzie cu
glucoză 5% și
electroliți, pentru
hidratarea bolnavului,
pe o durată de 6 ore,
după care reincerc
hidratarea și
 alimentația orală.

4.Alterarea integrității să se -curăță, dezinfectează -pacientul

mucoasei amelioreze caviatea bucală prin mestecă și
bucale,esofagiene durerile la spalatură, gargară inghite
cauzată de arsură in masticație și -alimentează pacientul alimentele
cavitatea bucală deglutiție in 2 cu lichide ușor, fără
esofagiană,dureri la zile -administrează dificultate
masticație, tratamentul prescris
manifestate -instituirea unei
prin gust neplăcut, perfuzii la indicaţia
neliniște,insomnie medicului
-efectuarea
tratamentului la
indicaţia
medicului:
-glucoza 5% 1000 ml
iv
-nexium tb 40 mg oral
DZ=4 tb/zi, DU=
2tb/12 ore
-dicarbocalm oral DZ=
4tb/zi, DU=2 tb/12
ore
-sedative
5.   Risc de deficit in -pacientul sa- -măsurarea funcţiilor   pacientul este
ce.privește volumul de si recapete vitale TA, P, R, T, D, echilibrat
lichid cauzat de echilibrul scaun şi notarea în FO hidroelectrolitic,
greață,vărsături hidric si T=36,9 este appetent în
manifestat prin nutritional TA= 150/100mmHg limite fiziologice
anemie, sete, P=80p/min
oligurie, scaune R=16 resp/min
subțiri D=1400ml/zi
-pregătirea fizică şi
psihică a pacientului în
vederea aplicării
tehnicilor de îngrijire;
-discuţii cu pacientul
prin importanţa şi
necesitatea respectării
indicaţiilor primite
pentru evoluţia
favorabilă a bolii;
-educaţia sanitară a
pacientului privind
igiena corporală şi a
cavităţii bucale;
-administrarea de
regim hidric
-menţinerea
intervenţiilor din
ziua
precedentă
-supragherea
scaunului, frecventa,
consistenta
-recoltare produse
pentru examen
bacteriologic
 (coprocultura

PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENȚIALE

- Dificultate în a respira - Risc de sufocare

- Alterarea alimentației - Risc de febră ridicată

- Alterarea,temperaturii - Risc de dezechilibru hidro-

corporale electrolitic

- Alterarea somnului - Risc de tulburări de emisie

- Dificultate în a se deplasa - Risc de complicații

- Lipsa cunoștințelor despre

boală

FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI

CNP

Numele…………………………………….Prenumele…………….….
………………………..

Anul…………luna…………Nr. foii de observaţie…………Nr. salon………..Nr.

pat…………..

Ziua
Zile de boalå 1 2 3 4 5
Temp
Resp.

T.A.

Puls

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35 30 160 41O
30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O

Lichide ingerate
Diureză
Scaune
Dietă

OBIECTIVUL VI
Educația sanitară

Bulimia nervoasă este o tulburare de alimentație caracterizată prin

reprimarea aportului de hrană pentru o anumită perioadă de timp, urmată de o
alimentație excesivă și sentimente de vină și decădere personală.
 Astfel, suferinzii încearcă să depășească aceste sentimente în diferite
moduri. Cea mai comună forma este vărsătura indusă, înfometarea, folosirea
laxativelor, a clismelor și a diureticelor, precum și depunerea de efort fizic
excesiv.

Bulimia nervoasă se manifestă mai des în cazul femeilor decât cel al

bărbaților. Debutul bulimiei are loc, de obicei, în adolescență, între 13 și 20 de
ani, iar multe cazuri au suferit anterior de obezitate.

Persoanele cu bulimie sunt, totuși, capabile să interacționeze și să trăiască

în mediul de zi cu zi, fără ca abilitățile să le fie afectate.

Bulimia nervoasă este mai dificil de detectat decât anorexia nervoasă,

deoarece bulimicii tind să aibă o greutate ușor peste medie sau sub medie. Mulți
bulimici au comportamente alimentare ușor dezordonate, fără a întruni criteriile
complete de bulimie nervoasă.

Față de anorexici, bulimicii experimentează fluctuații semnificative ale

greutății corporale, dar acestea nu sunt, de obicei, atât de evidente ca în cazul
anorexicilor. De altfel, persoanele care suferă de bulimie se recuperează mai
repede decât anorexicii.
 Există două tipuri de bulimici:

- cei care apelează la curățare: își autoinduc vărsatura, folosesc laxative și

diuretice pentru a elimina astfel alimentele înainte ca acestea să fie digerate;

- cei care nu apelează la curățare: în aproximativ 8% dintre cazuri, aceștia

fac exerciții fizice în mod excesiv pentru a elimina aportul caloric survenit în
urma alimentației.

Factori de risc:

- părinți, frați, surori cu o tulburare de alimentație sau care sunt

supraponderali.sau.obezi;

- istoric familial de tulburări psihice precum depresia;

- istoric familial caracterizat prin abuz de substanțe medicamentoase;

- exces ponderal după începerea unei diete alimentare restrictive;

- un anumit gen de caracter/personalitate cu tendințe spre perfecționism;

- un ideal al conformației fizice cu greutate mică.

Tratamentul anorexiei şi bulimiei nervoase se realizează pe două

planuri: psihologic şi medical.

Cum se tratează bulimia nervoasă: Psihoterapia

Principala intervenţie este psihoterapia, sub forma terapiei cognitiv-

comportamentale sau a altor intervenţii dirijate de psihologi şi psihiatri
specializaţi (psihoterapie interpersonală, terapie psihodinamică focală etc.). În
cazul anorexiei sunt deosebit de importante intervenţiile ce implică familia.

Cum se tratează bulimia nervoasă: Tratamentul medical

 Acesta vizează numeroasele implicaţii ale anorexiei şi bulimiei. Se indică
întotdeauna intervenţii nutriţionale, la care se pot adăuga, în funcţie de situaţie
şi cu precauţii speciale, medicamente adresate complicaţiilor.

Cum se tratează bulimia nervoasă: Antidepresive

În cazul bulimiei se indică mai frecvent antidepresive (în general

inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), iar spitalizarea este arareori
necesară. Anumite atenţionări specifice se fac la persoanele care apelează la
vărsături (evitarea alimentelor acide, care pot accentua problemele dentare).

Cum se tratează bulimia nervoasă: Terapia nutrițională

Intervenţiile nutriţionale în tulburările de comportament alimentar (în

principal în anorexia şi bulimia nervoasă) au ca scop restabilirea unui
comportament alimentar normal, mai exact a unuia determinat de semnale
fiziologice (foame, apetit, saţietate), şi nu de sentimente (teamă, lipsă de
control, vină etc.).

Acest drum nu este uşor şi necesită, de cele mai multe ori, o muncă de
echipă ce implică nu doar medici şi psihologi, dar mai ales familia şi anturajul
persoanei cu acest tip de probleme.

BIBLIOGRAFIE

1.     Stănescu Sorin: "Nevroza astenică", Editura medicală

2.     Ed. Pamfil și D. Ogodescu: "Nevrozele", Editura medicală
3.     Tudor Șerbănescu: "Neurologie. Psihiatrie. Endocrinologie", Editura
medicală
4.     Lucreția Tirtică: "Ghid de nursing" și "Breviar de explorări funcționale",
Editura medicală
5.     Carol Mozes: "Tehnica îngrijirii bolnavului"
6. ’’Manual de psihiatrie clinică și psihologie medicală” -dr.Chirița Roxana,
prof.Chirița Vasile
7. “Pshiatrie” -dr.V. Predescu – 1976
8. “Manual de Nursing Psihiatric”- A.F.Vanderburg; MAD
Foundation;Ermela; The Nederl ands-1996
9. Sinteze de Psihiatrie- C. Dodu, C. Bordianu, C. Scripcaru- Iași

Website-uri:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nevroz%C4%83
http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/PROIECT-DE-SPECIALITATE-
Ingrij95.php
http://www.romedic.ro/nevroza#factorii-cu-rol-icirc-n-apari-ia-nevrozei
http://medguru.ro/stil-de-viata-sanatos/boli-si-stari/nevroza---o-cauza-a-
anxietatii-si-tensiunii-emotionale/
http://www.lapsiholog.com/nevroza-2.html
https://ro.scribd.com/doc/23245863/Nevroza
http://www.boli-medicina.com/sistemul-nervos/psihoze-de-
involutie/NEVROZELE-BM-COM.php
https://www.scribd.com/doc/35068703/tehnica-ingrijirii-bolnavului#scribd
http://documents.tips/documents/vasile-predescu-psihiatrie-voli.html