Sunteți pe pagina 1din 3

Sindromul maniacal

- are ca nucleu euforia care trebuie însă delimitată de veselia normală privită ca şi varinată
hipertimică pozitivă a dispoziţiei;

-Starea euforică – veselia contagioasă, optimism debordant cu încredere nelimitată în


viitor şi forţele proprii, hiperimplicare afectivă în prezent, cu perceperea rapidă a
scurgerii timpului; spre deosebire însă de starea depresivă – euforia este labilă, cu
posibile permutări spontane spre episoade de furie şi agresivitate manifestă.

Include şi:
 tahipsihie cu hiperestezie
 atenţie hipervigilă dar hipotenace
 hipermnezie de fixare şi evocare
 ritm ideator accelerat cu asociaţii bogate dar superficiale
o prin asonanţă
o rimă
o contiguitate)
 idei megalomanice polimorfe alături de abundenţa producţiilor imaginative
 logoree
 pornolalie
 jocuri de cuvinte
 onomatopee
 sentimentul de energie inepuizabilă
 autoîncrederea nelimitată şi lipsa de reticenţă induc un hiperactivism ineficient
 hipererotism manifest
 comportament ludic, adesea însă la limita tolerabilului, care poate degenera în stări de
agitaţie psihomotorie severă
 nevoie scăzută de somn
 rezistenţă crescută la frig şi efort
 scădere ponderală
 hipersalivaţie
 hipersudoraţie
 amenoree

-poate varia ca intensitate de la hipomanie -dezinhibiţie globală şi performanţe psiho-sociale


crescute-, până la mania confuzivă.

1
Se întâlneşte în:
 psihozele afective unipolare omonime
 psihozele afective bipolare
 tulburările schizoafective
 sisfilisul cerebral
 tulburările psihice din perioada puerperală
 tumori mezencefalice şi diencefalice
 tulburări organice de personalitate posttraumatică
 unele intoxicaţii
 poate însoţii boli somatice, precum :
o hipertiroidie
o anemie pernicioasă
o porfirie
o reumatism
 indus de unele medicamente :
o antidepresive
o corticosteroizi
o hidrazidă
o cicloserină

-componentele sindromului maniacal hipertrofiează imaginea de sine, induc trăirea intensă a


prezentului şi deschiderea necondiţionată spre comunicare dar şi spre o superficială şi labilă
relaţionare intrerpersonală.

2
În raport cu etiologia, terenul, perioada de evoluţie, sindromul maniacal poate îmbrăca mai
multe forme:
- hipomania – ca sindrom maniacal atenuat
- excitaţia manicală simplă
- mania coleroasă – în care domină irascibilitatea şi tendinţa la reacţii de mânie
- mania confuzivă / incoerentă – care se înrudeşte cu amentia prin aspectul de
dezagregare profundă şi incoerentă pe care îl capătă gândirea şi activitatea; este
simptomatică sau apare prin supraadăugarea unui element exogen la etiologia dominant
endogenă
- mania supraacută / furia maniacală – însoţită de o obnubilare mai accentuată, pe fondul
căreia pot apărea trăiri oneiroide; la agitaţia psihomotorie extremă din această formă se
pot asocia refuzul de a se hrăni, deshidratarea, hipertermia (care după unii autori conduc
la constituirea sindromului delirului acut)