Sunteți pe pagina 1din 19

SINDROM

KALLMANN
Bodnari Daria
gr. 1431
ALTE DENUMIRI
 hipogonadismul anosmic
 hipogonadismul idiopatic anosmic
 hipogonadism cu anosmia
 hipogonadism hipogonadotrop și anosmie
 sindromul hipogonadotrop-hipogonadism-anosmi
DIFINITIE
 este o afecțiune genetică
caracterizată printr-un debut
întârziat sau lipsa pubertății,
precum și o încălcare sau lipsa
mirosului, cunoscută sub
numele de hiposmie. Acesta
este un tip de hipogonadism
hipogonadotrop, care este
asociat cu o deficiență în
producerea hormonilor sexuali
responsabili de dezvoltarea și
maturizarea sexuală secundară.
 Această tulburare este o formă de hipogonadism
hipogonadotrop, care rezultă din lipsa producerii
anumitor hormoni care direcționează dezvoltarea
sexuală. Acești hormoni sunt făcuți în mod normal într-
o parte a creierului numită hipotalamus. Bărbații
născuți cu hipogonadism hipogonadotrop au adesea un
penis neobișnuit de mic (micropenis) și testicule
nedezviltate (criptorhidie). La pubertate, majoritatea
persoanelor afectate nu dezvoltă caracteristici sexuale
secundare, cum ar fi creșterea părului facial și
îngroșarea vocii la bărbați, începutul perioadelor lunare
(menstruație) și dezvoltarea sânului la femei și
dezvoltarea fizică la ambele sexe. Fără tratament,
majoritatea bărbaților și femeilor afectate sunt infertili.
 În sindromul Kallmann, simțul mirosului fie diminuat (hiposmie), fie complet
absent (anosmia). Această caracteristică distinge sindromul Kallmann de
majoritatea altor forme de hipogonadism hipogonadotrop, care nu
afectează simțul mirosului. Multe persoane cu sindromul Kallmann nu sunt
conștiente de faptul că nu sunt în măsură să detecteze mirosurile până la
descoperirea deficienței prin testare.

 Sindromul Kallmann poate avea o mare varietate de semne și simptome


suplimentare. Printre acestea se numără eșecul dezvoltării unui rinichi
(ageneză renală unilaterală), anomalii ale oaselor degetelor sau degetelor
de la picioare, buza fesieră cu sau fără o deschidere în acoperișul gurii (un
palat fend), mișcări anormale ale ochilor, pierderea auzului și anomalii ale
dezvoltării dinților. Unele persoane afectate au o caracteristică numită
sincinezie bimanuală, în care mișcările unei mâini sunt oglindite de cealaltă
mână. Sincineza bimanuală poate îngreuna realizarea unor sarcini care
necesită mișcarea mâinilor separat, cum ar fi jocul unui instrument
muzical.
RASPÎNDDIREA
 Sindromul Kallmann
apare mai des la
bărbați decât la femei,
cu o prevalență
estimată de 1 la
30.000 de bărbați și 1
la 120.000 de femei.
ETIOLOGIA

Modificările în peste 20 de gene au fost asociate cu sindromul Kallmann.
 Printre cele mai frecvente cauze ale afecțiunii se numără mutațiile din gena

1. ANOS1,
2. CHD7,
3. FGF8,
4. FGFR1,
5. PROK2 sau PROKR2.

În unele cazuri, persoanele afectate au mutații în mai multe dintre aceste gene.
ETIOPATOGENIA
 Genele asociate sindromului Kallmann joacă rol în dezvoltarea anumitor zone
ale creierului înainte de naștere. Deși unele dintre funcțiile lor specifice nu sunt
clare, aceste gene par a fi implicate în formarea și migrația unui grup de celule
nervoase care sunt specializate în procesarea simțului mirosului (neuroni
olfactivi). Aceste celule nervoase își au originea în nas și apoi migrează
împreună spre o structură din fața creierului numită bulb olfactiv, care este
esențial pentru percepția mirosurilor. Studiile sugerează că genele asociate cu
sindromul Kallmann sunt de asemenea implicate în migrația neuronilor care
produc un hormon numit hormon care eliberează gonadotropină (GnRH). La fel
ca neuronii olfactivi, neuronii producători de GnRH migrează din nas în curs de
dezvoltare spre partea din față a creierului. GnRH controlează producerea mai
multor hormoni care direcționează dezvoltarea sexuală înainte de naștere și în
perioada pubertății. Acești hormoni sunt importanți pentru funcția normală a
ovarelor la femei și testicele la bărbați.
ETIOPATOGENIA
 Studiile sugerează că mutațiile din genele asociate cu sindromul Kallmann perturbă
migrația celulelor nervoase olfactive și a celulelor nervoase producătoare de GnRH în
creierul în curs de dezvoltare. Dacă celulele nervoase olfactive nu se extind la bulbul
olfactiv, simțul mirosului unei persoane va fi afectat sau absent. Amplasarea
neuronilor producători de GnRH în creier împiedică producerea altor hormoni sexuali,
care interferează cu dezvoltarea sexuală normală și determină trăsăturile
caracteristice ale hipogonadismului hipogonadotrop. Nu este clar modul în care
mutațiile genice duc la celelalte semne și simptome care pot apărea în sindromul
Kallmann. Deoarece caracteristicile acestei afecțiuni variază în funcție de indivizi,
factori genetici și de mediu suplimentari contribuie probabil la această boală.

 Împreună, mutațiile din genele cunoscute reprezintă aproximativ 30 la sută din toate
cazurile de sindrom Kallmann. În cazuri fără mutație în una dintre genele
identificate, cauza afecțiunii nu este cunoscută. Cercetătorii caută modificări
genetice suplimentare care pot provoca această tulburare.
MOȘTENIRE
 Când sindromul Kallmann este cauzat de mutațiile genelor
ANOS1, afecțiunea are un model recesiv de legătură X de
moștenire. Gena ANOS1 este localizată pe cromozomul X, care
este unul dintre cei doi cromozomi sexuali. La bărbații (care au
un singur cromozom X), o copie modificată a genei în fiecare
celulă este suficientă pentru a provoca afecțiunea. La femei
(care au doi cromozomi X), o mutație ar trebui să fie prezentă
în ambele copii ale genei pentru a provoca tulburarea. În
literatura de specialitate medicală nu au fost raportate femele
cu două mutații ale genelor ANOS1. O caracteristică a
moștenirii legate de X este că tații nu pot transmite fiilor lor
trăsături legate de X.
MOȘTENIRE
 De cele mai multe ori, persoanele cu sindromul
Kallmann care rezultă dintr-o mutație a genei
ANOS1 moștenesc mutația de la mamele lor,
care poartă o singură copie modificată a genei în
fiecare celulă (și în general nu au semne sau
simptome ale afecțiunii). Alte persoane au
sindromul Kallmann ca urmare a unei noi mutații
în gena ANOS1.
 Când sindromul Kallmann rezultă din mutații la
alte gene, de multe ori are un model autosomal
dominant de moștenire, ceea ce înseamnă că o
copie a unei gene modificate în fiecare celulă
este suficientă pentru a provoca tulburarea. În
unele cazuri, o persoană afectată moștenește
mutația de la o mamă sau un tată afectat. Alte
cazuri rezultă din noi mutații ale genei și apar la
persoanele fără istoric de tulburare în familia lor.
MOȘTENIRE
 În mai multe familii, sindromul
Kallmann a arătat un model autosomal
recesiv de moștenire. Moștenirea
recesivă autosomală înseamnă că
ambele copii ale genei din fiecare
celulă au mutații. Părinții unui individ
cu o afecțiune recesivă autosomală
poartă fiecare o copie a genei mutate,
dar de obicei nu prezintă semne și
simptome ale afecțiunii.
MANIFESTĂRI CLINICE
1. Hipogonadism
2. Hipo- sua anosmia
3. Agenezia renala unilaterală
4. Amenoreea
5. Lipsa semnelor sexuale secundare
6. Micropenis/ criptorhidia
7. Mișcări anormale ale ochilor
8. Pierderi de auz
9. Anomalii de dezvoltarea dinților.
10. Sinchinezia bimanuală
DIAGNOSTICAREA
 După tabloul clinic(acuze, examenul obiectiv)
 Anamneza
 Analizele paraclinice
PRINCIPALE METODE DE
DIAGNOSTIC
 Determinarea nivelului seric de estrogeni, hormoni foliculstimulant și luteinizant. Se
observă o scădere a nivelului de hormoni.

 Probele cu gonadoliberină și clomifen pentru a evalua starea funcțională a


hipotalamusului și a glandei hipofizare.

 Determinarea vârstei osoase: examinarea cu raze X a mâinii stângi și a încheieturii


mâinii, permițând o maturare epifizară întârziată.

 La femei USG ale organelor pelvine, se determină dimensiuni reduse ale ovarelor și
ale uterului;

 Rezonanță magnetică și tomografie computerizată - uneori putem observa atrofierea


bulbilor și a neoplasmelor olfactive din regiunea hipotalamico-hipofizară.
METODE SECUNDARE DE
DIAGNOSTICAREA
 Determinarea nivelului electroliților în serul sanguin.
 Determinarea nivelului seric de feritină.

 Determinarea nivelului de β-hCG în serul sanguin sau urină (test de sarcină).


 Determinarea nivelului de testosteron total sau liber în serul sanguin.
 Determinarea nivelurilor serice de estradiol.
 Determinarea nivelului de tireostimulant hormon și tiroxinei libere în serul sanguin.
 Determinarea nivelului de factor de creștere asemănător insulinei și proteinei-3 care leagă factorul de creștere
a insulinei (IGFBP-3) în serul din sânge.
 Determinarea nivelului de prolactină în serul sanguin.
 Materialul seminal.

 Ecocardiografie transtoracică.
 Examinarea cu ultrasunete a rinichilor.
 Audiometria.
 Electroencefalografia și alte câteva teste pe care aș dori să le fac într-un articol separat.
TESTE GENETICE SPECIFICE
 Hypogonadotropic hypogonadism 4 with or without anosmia
 Kallmann syndrome 1
 Kallmann syndrome 2
 Kallmann syndrome 3
 Kallmann syndrome 5
 Kallmann syndrome 6
 Kallmann syndrome with spastic paraplegia
TRATAMENT
 Se utilizează terapia de substituție hormonilor cu gonadotropine, care
promovează pubertatea și fertilitatea.
 Dozele sunt selectate individual.
 Există mai multe abordări: atribuirea cursurilor intermitent sau continuu.
 Odată cu tratamentul, pubertatea apare în toate cazurile, iar în majoritatea
cazurilor se obține fertilitatea.
 Corecția anosmiei nu există.