SUBIECTE EXAMEN PSIHIATRIE

 
1. Disprosexii cantitative – definitie, clasificare,caracteristici, entitati
nosologice unde se intalnesc 

Tulburarile de atentie (disprosexiile) pot interesa predominant atenţia

voluntară  sau pe cea involuntară (disprosexii selective), dar poate fi observată şi
interesarea ambelor forme de atenţie simultan (disprosexii globale).

HIPERPROSEXIA reprezinta creşterea orientării selective a activităţii de

cunoaştere.
Clasificare :
a) spontană  (atenţia este prea mobilă, în detrimentul stabilităţii) 
– în stări maniacale, de excitaţie, de intoxicaţie uşoară (în stările maniacale,
disprosexia este disociată: o hiperprosexie spontană globală asociată
unei hipoprosexii voluntare selective ; consecinţa mnezică a acestui aspect particular
este atât în plan tematic - hipermnezie selectivă – se reţin uşor amănunte
nesemnificative, aleatorii, dar şi temporal - hipomnezie de fixare consecutivă
diminuării concentrării atenţiei).
b) voluntară  (atenţia este concentrată pe un anumit excitant care prezintă interes
pentru individ) 
– în depresie (atenţia este centrată pe idei de culpabilitate, de ruină, de lipsă de
sperantă etc); 
-la cenestopaţi, hipocondriaci (atenţia este orientată asupra stării de sănătate a
organismului şi fenomenologiei somatice pe care bolnavul o dezvoltă);
 -la deliranţi şi mai ales la paranoici (atenţia se centrează pe tema delirantă şi este
orientată asupra tuturor evenimentelor şi persoanelor implicate în sistemul delirant
respectiv);
-la fobici (atenţia este orientată pe tema fobică); 
-la obsesionali (atenţia este orientată pe tema obsesională).

HIPOPROSEXIA - scăderea orientării selective a activităţii de cunoaştere. 

-în stări de surmenaj, anxietate (focalizarea psihismului pe trăirea anxioasă şi
ignorarea consecutivă a ambianţei poate conduce la scăderea atenţiei spontane
şi/sau voluntare); 
-stări afective depresive (prin scăderea interesului faţă de ambianţă şi/sau a
motivaţiei personale);
-tulburări cognitive (dezvoltare cognitivă insuficientă, deteriorari organice,
demenţe, delirium, schizofrenie, intoxicaţii); 
-schizofrenie (prin detaşare afectivă, retragere de tip autist, tulburări cognitive); 
-stări confuzionale.

APROSEXIA - pierderea totală a activităţii prosexice. 

  în stări confuzionale (unde atenţia este cu atât mai scăzută cu cât tulburarea
de conştiinţă este mai profundă); 
 PGP (este primul simptom decelabil în faza de debut); 
 oligofrenii severe (prin nedezvoltarea atenţiei); 
 demenţe severe; 
 depresie (greu de delimitat dacă alterarea procesului prosexic se
datorează inhibiţiei din depresie sau unui sindrom psihorganic); 
 în schizofrenie (mai ales în forma catatonică).

2.Iluzii vizuale patologice - definitie, forme, caracteristici, entitati

nosologice unde se intalnesc 

Iluziile patologice sunt percepţii false ale unor excitanţi reali, al căror caracter
patologic nu este recunoscut de pacient, adesea însoţite de interpretare delirantă,
modificarea lucidităţii sau superficializarea proceselor de atenţie şi memorie.
Iluziile vizuale sunt cele mai frecvente iluzii patologice si constau in :
 -metamorfopsii : impresia de deformare a obiectelor şi a spaţiului perceput
(micropsia: obiectele sunt percepute mai mici - de obicei apar în patologia
organică cerebrală; macropsii: obiectele sunt percepute mai mari; dismegalopsii:
obiectele sunt percepute alungite sau lărgite – apar mai ales în intoxicaţiile cu
diferite substanţe)
-porropsia: obiectele sunt percepute mai apropiat sau mai îndepărtat.
-calopsia: obiectele sunt percepute înfrumuseţat.
-pareidolii: sunt percepţii deformate, intens anxiogene, ce constau în animarea,
antropomorfizarea unor percepţii simple. Interpretarea imaginii poate oferi
percepţiei patologice un mare grad de bogăţie şi de vivacitate („perceperea“ de
fiinţe ameninţătoare în desenul parchetului, al covorului, al perdelei etc.). Apar
în epilepsie, delirium tremens, schizofrenie, post TCC, infecţii.
-falsele recunoaşteri: reprezintă identificarea greşită a diverselor persoane; este
diferită de confuzia de persoană, care poate sa apara la oamenii normali, în
anumite condiţii (percepere incompletă din cauza distanţei, a luminozităţii,
intervalului lung de timp de la ultima întâlnire sau a asemanării care creează
unele probleme de diferenţiere) Apare în episoade maniacale, stări confuzive,
sindrom Korsakoff, sindroame demenţiale (senile, vasculare, traumatice). 
-o variantă particulară este fenomenul de déjà vu (deja vazut), déjà connu (deja
cunoscut), déjà vecu (deja trăit) sau, invers, jamais vu (niciodată văzut), jamais
connu (niciodată cunoscut), jamais vecu (niciodată trăit), bazat în special pe
tulburarea fazei de recunoaştere a memoriei. Aceste fenomene particulare apar
în sindromul de derealizare şi depersonalizare, în patologia de lob temporal
(stări secundare din epilepsia temporală simptomatică).
-iluzii de persoană – reprezintă erori de identificare a persoanelor şi se întâlnesc în
sindroame delirante şi lezionale.
 Iluzia sosiilor (sindromul Capgras) – sosiile sunt persoane care seamănă atât de
mult, încât nu pot fi deosebite. În aceste cazuri persoana cunoscută nu este
identificată ca atare, pacientul considerand că este doar asemănătoare cu ea.
Uneori pacienţii consideră că persoanele cunoscute sunt multiplicate sau sosia
iniţială este înlocuită de o altă sosie, în mod repetat, ori chiar bolnavul
se crede o sosie. Pacienţii sunt convinşi (interpretare delirantă) că persoanele
apropiate au fost substituite în scop ostil. Acest sindrom delirant apare în
schizofrenie, tulburarea delirantă persistentă, leziuni de emisfer drept.
 Iluzia Fregoli - convingerea delirantă ca un persecutor unic are capacitatea de a
se ascunde sub înfăţişarea altor persoane, ia mai multe chipuri, ca şi cum ar fi
un actor. Apare în schizofrenie, tulburarea delirantă persistentă, leziuni de
emisfer drept.

3. Halucinatii vs pseudohalucinatii – characteristic 

Psihiatria clasică defineşte halucinaţia drept „percepţie falsă fără obiect”.

Halucinaţiile se însoţesc de grad de convingere mare, pacientul fiind convins
de veridicitatea, de autenticitatea lor şi de faptul că trebuie să le dea curs
(asemeni ideilor delirante), motiv pentru care prezenţa clinică a halucinaţiilor
constituie o urgenţă psihiatrică majoră.
Caracteristicile halucinaţiilor:
1. proiecţie spaţială  - fenomenele sunt situate în spaţiul perceptiv sau dincolo de
limitele acestuia (ex: „violul de la distanţă“); 
2. convingerea pacientului asupra „realităţii“ lor;
3. caracter de senzorialitate -  sunt percepute  prin modalităţile senzoriale
obişnuite (exteroceptive, interoceptive, proprioceptive) şi pe căile senzoriale
normale (halucinaţii auditive, vizuale, gustative, olfactive etc), mimând o
percepţie exactă ;4.caracter de obiectualitate – se referă permanent la un obiect
din afară;
5. grad de intensitate variabil (percepute discret sau intens, anxiogene); 
6. claritate diferită (voci „şoptite“ sau „puternice“);
7. complexitate variabilă (de la simple zgomote la adevărate discursuri); 
8. durată variabilă (de la câteva secunde sau minute la ore în şir), intermitente
sau continue; 
9. rezonanţă afectivă (dacă vocea „comentează“ acţiunile bolnavului): iniţial
anxiogene, apoi fără participare afectivă.
10. congruente sau incongruente cu starea afectivă (ex. halucinaţii vizuale
feerice/ voci laudative pe fond dispozitional euforic în prima variantă sau apărute
pe fond dispoziţional depresiv, în a doua);
11. comportament halucinator (bolnavul îşi astupă urechile pentru a scăpa de
voci, dialoghează cu vocile solilocvând, astupă gaura cheii şi interstiţiul de sub uşă
pentru a se apăra de gazele cu care este otrăvit, se opreşte brusc din conversaţie
şi ascultă cu atenţie vocile – în barajul ideo-verbal, încearcă să îndepărteze
„insectele” de pe piele – în psihoza cu ectoparaziţi Ekbom, prezintă brusc un
comportament auto- sau heteroagresiv - ca urmare a halucinaţiilor auditive
imperative etc).

Pseudohalucinatiile se deosebesc de halucinatiile propriu-zise prin:

- nu corespund total cu imaginea reala a obiectelor şi fenomenelor
- nu au caracter de obiectualitate, aşadar nu se proiectează în afară, în câmpul
perceptiv, ci se petrec în interiorul corpului, iar pacienţii, convinşi de realitatea
existenţei lor, le atribuie unor acţiuni impuse din afară prin hipnoză, telepatie,
unde electromagnetice etc. (caracter de exogenitate). 

4. Halucinatii auditive - definitie, caracteristici, forme, entitati nosologice

unde se intalnesc 

Halucinaţiile auditive sunt pe primul loc ca frecvenţă la adult, fiind situate cel
mai des în câmpul auditiv perceptibil şi au intensitate variabilă (de la discrete, la
puternice)

Clasificari:

a)Dupa complexitate pot fi:

- elementare  (foneme, acoasme) - percepute ca fâşâituri, pocnituri, scârţâituri

etc.

 - comune - percepute ca sunete bine definite, paşi, lătrat de câine, ciripit

de păsări, sunete muzicale etc.

 - verbale (complexe) - percepe cuvinte, fraze, etc.  

b)După continuitatea în timp pot fi:

- episodice

- continue (împiedică bolnavul să se odihnească).

c)După ecoul afectiv pot fi:

  - favorabile  (încurajează), 
   -   defavorabile (duşmănoase, înjurând bolnavul, ameninţându-l) 

d)În funcţie de numărul personejelor ale căror “voci” sunt recepţionate pot fi:

 - singulare 

 – multiple (comentative –comentează comportamentul bolnavului, în

maniera ostilă de multe ori, sau antagonice - unele acuzându-l, altele luându-i
apărarea).

e)În funcţie de concordanţa cu starea afectivă de fond pot fi:

- concordante (în tulburarea afectivă)

- neconcordante (în schizofrenie)

Uneori halucinaţiile auditive pot fi imperative, poruncindu-i bolnavului să

execute anumite acte periculoase, de homicid, fără ca acesta să li se poată
împotrivi, fapt care conferă halucinaţiilor auditive, caracterul de mare urgenţă
psihiatrică. 

Halucinaţiile auditive se întâlnesc în afecţiuni ORL, sub formă elementară şi

comună (otite, mastoidite, surditate), boli neurologice (leziuni ale căilor de
conducere, leziuni ale lobului temporal), boli psihice (schizofrenie - unde au
caracter bizar, neinteligibil, depresie psihotică - cu conţinut trist, dureros, delirium
tremens, stări  confuzionale onirice), aură epileptică.

5. Hipermnezii - definitie, caracteristici, entitati nosologice unde se

intalnesc

Hipermneziile sunt evocări exaltate, involuntare, mai alerte, chiar tumultoase,

de nestăpânit, îndepărtând subiectul de preocupările principale impuse de
conjunctura prezentă. Sunt însoţite de accelerarea proceselor gândirii sau de
stări de excitaţie. Pot fi circumscrise la evenimente faţă de care subiectul a fost
motivat afectiv.
Se întâlnesc :
  -la oameni normali, legat de evenimente cu conţinut afectiv negativ (anxiogene)
sau pozitiv (bucurii mari, reuşite etc) şi au caracter tematic, selectiv sau la
persoane cu o abilitate specială a conservării mnezice. 
  -in afecţiuni psihice caracterizate prin îngustarea marcată a sferei preocupărilor,
aşa cum se întâmplă în tulburarea delirantă persistentă (paranoia) sau în
tulburarea paranoidă de personalitate, în care pacienţii reţin cu o exactitate
uimitoare nume, numere de dosare, date, adrese, cifre etc., şi alte evenimente
 legate de conţinutul ideii delirante sistematizate sau a temelor de suspiciune ce
focalizează câmpul ideativ al subiectului.
-la unii oligofreni numiţi „geniali”, prin posibilitatea excepţională de reţinere a
unor date, cifre, deşi la ei memorarea este pur mecanică.
Pot fi, de asemenea, urmate de hipermnezie stările febrile, intoxicaţia
cu eter, cloroform, barbiturice - narcoza cu amital (în care există o memorare
paradoxală hipermnezică în pofida obnubilării conştienţei).
În patologia vasculară cerebrală se descrie fenomenul de embol afectiv,
care constă în rememorarea bruscă, neaşteptat de pertinentă, a unui
eveniment trecut, intens saturat afectiv.
Exacerbarea evocărilor se întâlneşte şi în sindroamele maniacale,
asociindu-se, în cadrul tahipsihiei, fugii de idei şi labilităţii atenţiei.
Psihopatologia cunoaşte situaţia desemnată sub conceptul de mentism,
în cursul căreia subiectul devine spectator al unei derulări incoercibile,
caleidoscopice de amintiri şi idei. Mentismul poate fi expresia unei stări de
oboseală şi surmenaj, al unei tensiuni nervoase sau al unei intoxicaţii uşoare cu
cafeină, alcool, tutun, substanţe psihotone sau psihodisleptice, pacientul
având critică faţă de tulburarea prezentă, încercând s-o stăpânească, fără însă
a reuşi. Situaţia este atât de parazitară şi de jenantă încât produce anxietate,
împiedică somnul şi activitatea conform rigorilor voliţionale.
Forma supremă de hipermnezie, în care forţa evocărilor atinge
maximum, poate fi considerată viziunea retrospectivă, trăită de pacienţi în
timpul unor stări confuzionale, psihogene, în situaţii de pericol vital iminent
sau în crize de epilepsie temporală. În aceste situaţii, persoanele au impresia
că îşi revăd şi retrăiesc perioade din viaţă în câteva momente

6. Amnezii - definitie, clasificare, entitati nosologice unde se intalnesc 

Amneziile, în sens strict, semnifică pierderea totală a capacităţii mnezice,

prăbuşirea forţei mnezice. 
Clasificare - luând ca reper debutul bolii:
1.amnezia de fixare (anterogradă) - este incapacitatea de a integra informaţii noi
atunci când informaţiile vechi sunt relativ bine conservate şi pot fi încă redate
(contrast frapant). Se întâlneşte în: stări de confuzie mentală, sindromul
Korsakov de etiologie alcoolică, infecţioasă sau traumatică, tulburarea bipolară,
stări reactive, stări nevrotice şi reacţii psihogene.
2.amnezia de evocare (retrogradă) - este incapacitatea de a rememora o informaţie
care a fost fixată normal. Este imposibilitatea de a evoca amintiri anterioare
debutului bolii (întinzându-se progresiv spre trecut până în copilărie) - ex.
 unui traumatism cranio-cerebral. Posibilitatea de fixare de noi informatii poate fi
pastrata.
3.amnezia antero-retrogradă - este o amnezie mixtă, atât de fixare, cât şi de evocare,
prinzând, deci, atât evenimentele survenite după debutul bolii, cât şi pe cele de
dinaintea debutului bolii. Se întâlnesc în sindroame involutive, unde
destructurarea mnezică urmează legile memoriei (de la complex la simplu, din
prezent spre trecut, de la trairi emotionale indiferente la cele intense)
-o formă de amnezie antero-retrogradă este cea posttraumatică, ce succede
comei.
Amnezii tranzitorii se pot întâlni în confuziile mentale de etiologie frecvent
toxică sau metabolică, după o criză grand-mal (convulsii tonico-clonice
generalizate) sau în perioada de efectuare a TEC (terapie electroconvulsivantă).
După TEC, tulburările de evocare dispar în câteva săptămâni, dar poate persista o
amnezie lacunară.

4.amnezia lacunară reprezintă un hiatus mnezic (temporar) în viaţa individului,

care se referă la o perioadă net delimitată de timp, de obicei ore sau zile. Se
întâlneşte după un AIT (accident ischemic tranzitor), TCC, stări confuzionale,
tulburare de tip crepuscular a conştienţei (beţie patologică, convulsii parţiale
complexe din epilepsia temporală, somnambulism). 
  O formă semiologică specifică intoxicaţiei alcoolice acute la alcoolicii cu o
carieră lungă, la care se instalează leziuni în structurile cerebrale ale memoriei
este black-out-ul, lacună mnestică a episodului de beţie acută cel mai recent.
(V. Predescu este de părere că în aceste amnezii lacunare nu este vorba de o
pierdere a capacităţii de înregistrare, ci de imposibilitatea de descifrare şi
reproducere conştientă a evenimentelor trăite în perioade de stare, şi ele ar
trebui diferenţiate de stările de apsihie (Guiraud) întâlnite în comele  profunde, în
care individul nici nu înregistrează, dar nici nu reacţionează la nici un fel de
stimul).
5. amneziile funcţionale şi selective survin în afara oricărei leziuni cerebrale şi se
referă la evenimente, persoane, care sunt uitate întrucât trăirea lor a fost
însoţită de o stare afectivă negativă. Amintirile au fost bine constituite şi fixate,
dar rememorarea lor voluntară devine imposibilă. Aceste amintiri nu sunt
distruse, ci doar acoperite să zicem cu un voal, putând fi conştientizate prin
evocare involuntară sau prin mijloace de investigare psihologică (narcoza cu
amital, inducţie hipnotică, tehnici de relaxare), odată cu schimbarea
împrejurărilor care au produs trauma afectivă; din acest motiv, astfel de amnezii
au mai fost numite psihogene sau afectogene, iar pentru că se referă la
un aspect singular al evenimentelor trăite (situaţii, nume proprii, formule
chimice, limbi străine) mai poartă denumirea de amnezii tematice sau elective.
Se întâlnesc în stări nevrotice, disocieri mnezice la isterici, amnezii
 posttraumatice din stări acute de stress, patologie de catastrofă, agresiuni, doliu,
fluctuaţii emoţionale.

7. Paramnezii - definitie, clasificare, caracteristici, entitati nosologice unde

se intalnesc 

Paramneziile sunt amintiri deformate, false, neconcordante cu

realitatea, fie sub aspectul desfăşurării lor cronologice datorită perturbării sintezei
mnestice longitudinale, a fixării corecte a secvenţelor temporare din propria istorie a
subiectului, fie sub aspectul lipsei de legătură cu realitatea obiectivă trăită în prezent
sau în trecut de bolnav.
Cuprind:
A. TULBURĂRI ALE SINTEZEI MNEZICE IMEDIATE 
-se mai numesc „iluzii de memorie” şi reprezintă evocări eronate ale unor
fenomene sau acţiuni trăite în realitate de bolnav, dar care nu sunt încadrate în
timpul şi spaţiul real în care s-au petrecut sau nu sunt recunoscute de bolnav ca
trăite sau netrăite, cu alte cuvinte subiectul nu recunoaşte corect relaţia sa
temporo-spatiala cu un anumit conţinut mnestic care îi aparţine.
1.falsa recunoaştere - constă în a recunoaşte ceea ce de fapt bolnavul
nu cunoaşte. Este o iluzie mnestică, o „halucinaţie a prezentului”, rod al jocului
dintre prezent şi trecut, dintre percepţie şi reprezentare. Se manifestă ca
fenomen de „déjà” (déjà vu, -pensé, -connu, -entendu), în care pacientul are
impresia de a mai fi văzut, gândit, cunoscut, înţeles etc. persoanele sau situaţiile
respective. Uneori el are impresia că în situaţiile amintite a avut (ca şi acum)
aceeaşi stare afectivă, fapt pentru care se poate utiliza noţiunea de „déjà vécu”.
-opusul falsei recunoaşteri este falsa nerecunoaştere, în care pacientul
nu recunoaşte ceea ce de fapt cunoaşte. Se manifestă ca fenomen de „jamais”
(jamais vu, -connu, -entendu, - vécu, -éprouvé), bolnavul având impresia de a nu
fi văzut, cunoscut, trăit evenimentele sau situaţiile sau persoanele actuale.
-iluziile de recunoaştere şi nerecunoaştere apar în stări de surmenaj, obnubilare
a conştienţei, manie, schizofrenie, patologie de lob temporal etc.

2.criptamnezia este un „plagiat involuntar”, o nerecunoaştere ca fiind străin, a

unui material literar, artistic, muzical sau ştiinţific, pe care individul l-a citit sau
auzit în realitate, dar pe care în mod iluzoriu îl consideră al lui propriu. Acestă
iluzie de memorie trebuie diferenţiată de plagiat, în ultimul caz fiind vorba de o
acţiune conştientă, întreprinsă cu un anumit scop. Se întâlneşte frecvent în
schizofrenie, demenţe, paranoia.
- situaţia inversă, în care pacientul consideră că evenimentele trăite sunt doar
citite, auzite sau văzute, portă denumirea de „înstrăinarea amintirilor”.
 3.paramnezia de reduplicare (Pick) este reidentificarea perpetuă a
obiectelor, persoanelor sau situaţiilor trăite cu altele cunoscute, trăite anterior.
Astfel, pacientul lui Pick susţinea că a mai fost tratat într-o clinică identică, de un
medic care semăna leit cu cel de acum etc. În aceste situaţii nu se realizează
o continuitate între amintire şi trăirea actuală, adică impresiile actuale nu
sunt confruntate cu amintirile. Este o tulburare rar întâlnită în demenţe
(demenţa Pick).

B. TULBURĂRI ALE REMEMORĂRII TRECUTULUI (allomnezii) 

-sunt falsificări retrospective ale memoriei de evocare sau reproduceri ale unor

evenimente reale din trecut, pe care pacientul le situează în mod fals în prezentul
trăit.  -funcţia de reactualizare a memoriei poate fi perturbată de deteriorarea psiho-
organică sau de o trăire tensionată afectiv-emoţional.

Cuprind :

1.pseudoreminiscenţele reprezintă nerecunoaşterea timpului, chiar a spaţiului, în

care s-a produs o acţiune reală astfel că pacientul poate reproduce evenimente
reale din trecutul său crezând că sunt reale. El amestecă frânturi ale
evenimentelor din trecut cu ceea ce trăieşte în prezent. Se întâlnesc în sindromul
Korsakov şi sindroame deteriorative.
2.ecmnezia reprezintă confundarea trecutului cu prezentul, confuzie care
cuprinde întrega existenţă a pacientului, acesta întorcându-se cu întreaga
personalitate în trecut. Astfel, bolnavii senili, de mult pensionaţi, trăiesc în
prezent perioade trecute din viaţa lor profesională sau se consideră tineri,
adolescenţi, femeile dându-şi numele de fată. Bolnavii retrăiesc, activ, în prezent,
scene, episoade din trecutul îndepărtat.
3.anecforia este o tulburare mai uşoară a memoriei, ce constă în posibilitatea
reproducerii unor amintiri pe care pacientul le credea uitate. Reproducerea este
posibilă dacă se sugerează sau se reaminteşte pacientului unul sau mai multe
elemente ale acelor evenimente. Poate fi comparată cu reproducerea mnezică
prin „ridicarea vălului” amnezic care acoperă o amintire şi se întâlneşte la
indivizii normali, în stare de oboseală sau în deteriorări organice ori demenţe
incipiente.
4.confabulaţiile („halucinaţii de memorie”) se manifestă prin reproducerea
unor evenimente imaginare (pe care bolnavul nu le-a trăit), el fabulând
asupra trecutului cu convingerea că îl evocă. Bolnavul nu spune adevărul, dar nici
nu minte, pentru că nu ştie că minte el este în afara adevărului, dar şi a falsului.
  Confabulaţiile au fost denumite halucinaţii de memorie, prin analogie cu
percepţia fără obiect care defineşte halucinaţia (în cazul confabulaţiei,
reproducerea unor amintiri ireale, netrăite de bolnavi).
- Atunci când bolnavul umple golurile de memorie cu evenimente verosimile,
dar netrăite în realitate, este vorba de confabulaţii mnestice, când
reletează evenimente fantastice pe care le inseră între evenimentele reale trăite
(de ex. zboară cu trenul la o înălţime de câţiva metri deasupra pământului) este
vorba de confabulaţii fantastice, iar când confabulaţiile apar sub forma unor
scene asemănătoare celor din vis (mase de oameni cu capetele tăiate, convoaie
de sicrie, plec că mă aşteaptă 5 elefanţi albi etc.), fenomenele sunt
denumite confabulaţii onirice.
- Atât bogăţia confabulaţiilor, cât şi gradul de neconcordanţă cu verosimilul
(aspectul fantastic sau oniric) sunt într-o relaţie directă cu scăderea pragului
conştienţei, cu diminuarea capacităţii de înţelegere critică şi, în general, cu
scăderea intelectului şi regresiunea personalităţii.

8. Tulburari de ritm si coerenta in gandire - clasificare, caracteristici,

entitati nosologice unde se intalnesc 

A.Tulburări de ritm în gândire

1. Accelerarea ritmului ideativ (fuga de idei) –asociaţiile între idei se fac la
întâmplare, după aspecte superficiale, după asonanţă, după rimă, după contraste
facile, după localizare în timp şi spaţiu. Adesea pacienţii vorbesc mult (logoree) şi
repede (tahifemie), cu voce tare, uneori până răguşesc. În perioadele de
exacerbare extremă a fugii de idei, asociaţiile pierd aproape total legăturile
logice formale, ajungându-se la incoerenţa gândirii. 
În practică, accelerarea ritmului ideativ nu se întâlneşte izolat, ci asociază
excitaţie psiho-motorie, creşterea forţei reprezentative şi imaginative, a
mobilităţii prosexice, a tonusului afectiv, toate exprimate prin logoree –
accelerarea debitului verbal. Această accelerare cvasiglobală a vieţii psihice
poartă denumirea de tahipsihie.
Apare în sindroame maniacale, stări de excitaţie psiho-motorie din schizofrenie
sau paralizie generală progresivă la debut, beţii acute voluntare, stări nevrotice,
în stările de oboseală marcată şi de surmenaj.
Forma particulară de accelerare a rimului ideativ este mentismul, caracterizat
prin depanarea rapidă, incoercibilă, automată a reprezentărilor (motiv pentru
care poate fi considerată şi o tulburare de memorie) şi ideilor, faţă de care
bolnavii au adesea o atitudine critică, fac efort să-şi stăpânească gândurile, însă
de obicei nu reuşesc. Tulburarea devine atât de parazitară şi de jenantă, încât
provoacă anxietate, împiedică pacienţii să se odihnească sau să desfăşoare
activităţi conforme cu rigorile voliţionale, aceştia rămânând spectatori ai
propriilor idei.Mentismul se întâlneşte în stări de oboseală accentuată, în stări de
 mare tensiune nervoasă, în intoxicaţii uşoare cu tutun, cafeină, alcool, cu
medicamente psihotone şi psihodisleptice, în cadrul sindromului de automatism
mental din schizofrenie (când pacientul are convingerea delirantă că acest
fenomen patologic este impus din afară, este provocat de cineva).

2.  Încetinirea ritmului ideativ (lentoare ideativă) - pacientul vorbeşte

rar (bradifemie), articularea cuvintelor este lentă  (bradilalie), oferă răspunsuri cu
întârziere, vocea are intensitate scăzută. Pentru obţinerea răspunsurilor de
multe ori este necesară repetarea întrebării. Discursul acestor pacienţi este nu
numai lent, dar şi cu întreruperi, iar uneori incoerent. Lentoarea ideativă
asociază slăbirea forţei reprezentative şi imaginative, dificultăţi de evocare a
amintirilor, dificultăţi prosexice, inhibiţie motorie. Această scădere cvasiglobală a
funcţiilor psihice poartă, în psihopatologie, denumirea de bradipsihie. Se
întâlneşte în stări de epuizare fizică şi psihică, în perioada de convalescenţă a
unor boli somatice, toxice, infecţioase, în afecţiuni neurologice cu interesare
extrapiramidală, ca boala Parkinson, parkinsonism postencefalitic, intoxicaţia cu
monoxid de carbon, în stări de obnubilare a conştiinţei, oligofrenii, schizofrenie,
depresie, melancolie.
Forme particulare de scădere a ritmului ideativ:
 a. Vâscozitatea mentală – constă în scăderea fluidităţii mentale, care se
traduce prin scăderea fluidităţii verbale. Se întâlneşte în epilepsie.
 b. Fading mental  – constă în accentuarea progresivă a lentorii ideative până la
oprirea fluxului ideativ. Se întâlneşte mai ales în schizofrenie.
 c. Baraj ideativ – ritmul ideativ încetează intempestiv pentru câteva secunde,
după care cursul gândirii poate fi reluat. Această oprire bruscă
a exteriorizărilor verbale se întâlneşte în schizofrenie şi poate fi explicată
prin apariţia unei halucinaţii, prin intervenţia unei forţe xenopatice ori poate
rămâne incomprehensibil.
 d. Sărăcirea ideativă – scăderea productivităţii ideilor. Ideile sunt tot mai
concentrice, cu un sistem de referinţă tot mai redus, cu un conţinut tot
mai restrâns, deseori monotematice. Se întâlneşte în stări de surmenaj,
tulburări ale conştiinţei, stări depresive, schizofrenie.

3. Dispariţia fluxului ideativ (anideatia) – deşi este descrisă în idioţie şi demenţe
(sub forma deambulaţiei anideice) sau în epilepsie (sub forma automatismului
anideic), nu este sigură decât în stările comatoase, pentru că în celelalte se
presupune că există totuşi idei care rămân necunoscute celor din jur. Trebuie
diferenţiată de barajul ideativ, în care există un conţinut ideativ, dar care rămâne
necunoscut celor din jur, din motive psihopatologice (halucinatii, delir).

B.Tulburări de coerenţă în gândire

Incoerenţa gândirii – reprezintă pierderea legăturilor logice dintre idei. Exprimarea
verbală a ideilor devine lipsită de conţinut şi ininteligibilă. 
Forme de incoerenţă a gândirii:
a.Salata de cuvinte – pacientul exprimă o serie de cuvinte sub forma unui amestec
total lipsit de conţinut logic şi inteligibilitate.
b.Jargonofazia – pacientul nu mai este înţeles de nimeni, pare a vorbi o limbă
proprie.
c.Verbigeratie  – constă în repetarea stereotipă a aceloraşi propoziţii, fraze sau
cuvinte, frecvent lipsite de orice înţeles. Uneori se observă o oarecare tendinţă la
rimă.
Incoerenţa sub diversele ei forme apare în schizofrenie, demenţe avansate,
tulburări de conştiinţă, în special cele calitative, tulburarea afectiva bipolara.

9. Ideea obsesiva - definitie, caracteristici, entitati nosologice unde se

intalnesc 

Ideea obsedantă (obsesivă/anankastă) este o idee parazitară care asediază

gândirea pacientului, se impune conştiinţei, deşi este în dezacord cu aceasta. Este în
discordanţă cu realitatea şi cu personalitatea individului (egodistonică), care îi
recunoaşte caracterul parazitar, patologic, luptă pentru a o înlătura, dar de cele mai
multe ori nu izbuteşte. Astfel că  ideea obsesivă este însoţită de un mare grad de
anxietate. Spre deosebire de ideea delirantă, cea obsesivă este apreciată critic de
pacient, acesta recunoscând că fenomenul emană din propria viaţă psihică, şi nu este
impus din exterior ca în automatismul mental şi fenomenele de influenţă exterioară.
Din punct de vedere clinic, obsesiile îmbracă următoarele forme:

a)idei (obsesii ideative) – corespund definiţiei de mai sus, realizând o “intoxicaţie”

prin idee. Apar cel mai frecvent în tulburarea obsesiv-compulsivă, dar se pot întâlni şi
în alte entităţi psihiatrice precum depresia, patologia de involuţie sau debutul
schizofreniei. Principalele teme obsesive sunt:

 contaminarea cu microbi (misofobie); 
 dubitaţia (“de ce?”, « poate… », « dacă… »; se referă la nesiguranţa acţiunilor
proprii, bolnavul devine preocupat, neliniştit, nesigur, se întreabă dacă a
efectuat o serie de acte obişnuite, semiautomate ca: închiderea uşii,
a aragazului, de multe ori se întoarce din drum pentru a verifica; unii autori
denumesc aceste obsesii “mania verificărilor”; este frecvent întâlnită si la
medici (dacă au pus parafa etc);
  violenta fizică asupra propriei persoane sau asupra celorlalţi (de ex. “îmi voi
ucide copilul”, dar pacienta evită să rămână singură cu copilul, caută asigurări,
ascunde cuţitele, pungile de plastic etc.); 
 preocupări religioase (îndoieli cu privire la religie, blasfemii); 
  preocupări  sexuale (pentru organe sexuale sau acte sexuale inacceptabile; de
ex. “voi comite un viol”,
dar pacientul evită să stea singur cu o femeie şi încearcă să-şi abată gândul de
la problemele sexuale); 
 obsesia  unui  comportament  inacceptabil  (idei obsesive de  contrast – au
un conţinut inacceptabil, supărător, în profundă discodanţă cu convingerile obi
snuite, etice ale bolnavului; de ex. idei obscene obsesive în timpul rugăciunii la
o persoană foarte decentă, dar pacientul încearcă să-
şi păstreze autocontrolul, evită situaţiile sociale, îi întreabă pe ceilalţi dacă com
portamentul său a fost acceptabil într-o anumită situaţie; sau alt ex.,
o soţie credincioasă are teama de a nu-şi înşela soţul, dar
nu trece niciodată la fapte, deşi trăieşte penibil acest chin);
 ordinea (lucrurile să fie la locul lor, acţiunile să se desfăşoare într-o anumită
ordine).

b)amintiri si reprezentări obsesive –se exprimă clinic prin perseverarea rememorării

unor evenimente  neplăcute, jenante, iar in cazul reprezentărilor obsesive este
vorba despre  idei care contrazic  relitatea şi care determină reprezentarea
figurativă într-o manieră senzorial-plastică.  Uneori reprezentările contrastante
exprimă prejudiciu, defăimare, aversiune sau ură faţă de persoane pentru care
pacientul are sentimente de dragoste, stimă, respect, prietenie.

c)fobii (obsesii fobice) – reprezintă teama faţă de anumite lucruri, fiinţe, situaţii sau
acţiuni, teama nejustificată, apreciată critic de pacient, dar pe care nu o poate
alunga în ciuda faptului ca evită situaţia respectivă. Ca şi obsesiile fobiile se
caracterizează prin caracterul invaziv, intensitate,  adezivitate, ilogism şi
rezistenţă de neînvins. Fobiile generează o stare de tensiune intrapsihică însoţită 
de disconfort fizic sau o senzaţie de maleză, “nu mă pot mişca”, “nu pot demara”
şi de un cortegiu de manifestări neuro-vegetative: transpiraţii, tahicardie,
sialoree. Ele sunt impenetrabile ca şi delirul, copleşitoare ca tensiune psihică,
iraţionale, însoţite de conştiinţa patologicului trăirii, fixate de un subiect tematic
şi apărând la fiecare apariţie a unor stimuli ai subiectului respectiv.
Prin dezvoltare în intensitate ele pot fi declanşate şi de simpla reprezentare a lor.
Ele se pot extinde de la o tema la alta, din vecinătate în vecinătate. 
 Claustrophobia: teama de spaţii închise, locuri înguste
 Acusticofobia: teama de sunete, zgomote, explozii, tunete
 Hidrofobia: teama de apă
 Zoofobia: teama de animale
 Fobofobia: teama de fobii, bolnavul stă paralizat, nu face nimic
d) tendinţe impulsive (obsesii impulsive) – impulsuri care îndeamnă bolnavul la
acte particulare, iraţionale şi inacceptabile ori ridicole. Pentru că urmarea
acestor impulsuri conduce la consecinţe negative, bolnavul li se opune, însă se
încarcă emoţional cu teamă şi panică. Frecvent sunt legate de anumite idei
obsesive contrastante, idei care contrazic flagrant convingerile individului. De ex.
pacienţi cu un comportament ireproşabil şi cu un nivel elevat de cultură sunt
parazitaţi de ideea de a lovi peste faţă diverşi trecători de pe stradă, de a huli sau
injuria persoane din colectivităţi sau institutii faţă de care au un respect
deosebit.  Pentru că pacienţii recunosc caracterul parazitar al acestor trăiri
patologice şi au capacitatea voluntară de a se stăpâni compulsiunea nu se
transformă în act impulsiv. De obicei teama de a nu comite actul impulsiv
se menţine atâta timp cât bolnavul se află în situaţia de a-l comite.
e)compulsii/acţiuni obsesive (ritualuri, ceremonialuri obsesive) – sunt
comportamente repetitive - compulsiuni cu caracter deschis (de ex spălatul
mâinilor - ablutomania, punere în ordine, verificări) sau acte mintale
– compulsiuni mascate (de ex. rugăciuni, numărat - aritmomania, repetarea în
gând a unor cuvinte) pe care persoana se simte nevoită să le efectueze ca
răspuns la o obsesie sau în conformitate cu reguli care trebuie aplicate rigid. 
Comportamentele sau actele mintale urmăresc să preîntâmpine un anumit
eveniment sau situaţie temută. Totuşi, comportamentele sau actele mintale fie
că nu sunt legate în mod realist de ceea ce sunt menite să neutralizeze sau să
prevină, fie sunt evident excesive.

10. Idei delirante macromanice (expansive) - definitie, clasificare,

entitati nosologice unde se intalnesc

Idei delirante expansive (macromanice) – apar pe fondul unei incarcaturi

afective pozitive (euforice). 
a. idei delirante de grandoare: de forta, putere, talent, inteligenta,
frumusete, bogatie, rang social etc. Pot fi exprimate vag, intermitent, pe un
fundal de satisfactie si optimism, fara nevoia de a-i convinge pe ceilalti, sau pot
fi exprimate ferm, detaliate, sistematizate, bolnavul, in acest caz, fiind centrat
pe ideea recunoasterii (de catre ceilalti), a sacrificiului si a luptei pentru
impunerea ideilor sale (frecvent in paranoia).
b. Idei delirante de inventie: elaborarea unor planuri sau incercari de
realizare a unor dispozitive sau aparate de interes major si care preocupa in
general oamenii de stiinta din perioada respectiva. Insa pentru delirant mai
importanta este recunoasterea paternitatii, a prioritatii indiscutabile si
 a monopolului absolut al inventiei lor, decat secretul calculelor si
mecanismelor.
c. Idei delirante de reforma: elaborarea unor planuri filantropice, de pace
universala si vesnica, a unor sisteme filozofice sau politice.
d. Idei delirante de filiatie: convingerea bolnavului de a fi descendentul
unei familii renuite sau mostenitor al unor persoane cu situatie socio-
economica sau culturala inalta.
e. Idei delirante erotomane: convingerea deliranta de a fi iubit de o
persoana de obicei cu un nivel socio-cultural superior lui si careia ii atribuie in
mod deliberat sentimente de dragoste fata de el, interpretand in acest sens
orice act sau manifestare intamplatoare a acesteia. Ideile erotomane se
insotesc de o stare de exaltare psihica si polarizare pasionala, care-i comanda
si calauzeste conduita (ii scrie scrisori, se imbraca cum ii place persoanei
iubite). Izvorul acestor idei delirante este constituit in special din intuitii, iluzii,
false demonstratii si interpretari, iar uneori de „coversatii indirecte” de natura
halucinatorie, inscriind ideea deliranta erotomana in sfera mai larga a
sindromului de influenta si de automatism mental. Comportamentul
erotomanului poate ramane pasiv, dar uneori, dupa un timp, ideile delirante
erotomane pot impinge pe cel in cauza sa dea curs, sa realizeze practic
legatura lor ideo-afectiva. Daca obiectul iubirii reactioneaza vadit negativ sau
ostil, se poate ajunge la faza rupturii si razbunarii si la reactii agresive.
f. Idei delirante mistice (religioase): pot fi deseori consecinta unor
preocupari religioase sau a unor vise cu aspect de eidetism. Bolnavul se crede
purtatorul unei misiuni de ordin spiritual, religios, al unui mesaj
transcendental prin care este menit sa instaureze pacea in lume, sa
propovaduiasca credinta in forta divina, sa imparta dreptatea, sa instaureze
armonia universala etc.
g. Idei delirante altruiste: bolnavii devin foarte darnici, generoşi oferind tot
ceea ce are inclusiv propria viaţă în folosul celor din jur, pentru folosul
societăţii, al omenirii.
11.Idei delirante micromanice - definitie, clasificare, entitati nosologice
unde se intalnesc 

Idei delirante depresive (micromanice) – apar pe fondul timic depresiv. 

a.Idei delirante de persecutie – convingerea bolnavilor ca sunt observati,
urmariti, filati, se comploteaza impotriva lor, are dusmani care il hartuiesc, il
spioneaza, il impiedica sa se realizeze pe plan socio-profesional sau familial, se
intentioneaza suprimarea lor. Initial bolnavii se pot comporta ca niste resemnati,
de teama se ascund, ies numai noaptea, isi schimba domiciliul, evita lumea,
pentru ca mai tarziu sa recurga la plangeri, acuzatii, revendicari, reclamatii,
 violente si conduite antisociale (se realizeaza conversia din persecutat in
persecutor. Apare in schizophrenia paranoida si in deliruri
halucinatorii sistematizate.

b.Idei delirante de revendicare  – convingerea bolnavului ca a fost victima unei

nedreptati (materiale sau morale), motiv pentru care isi canalizeaza intreaga
activitate spre recunoasterea drepturilor lor, astfel ca intenteaza numeroase
procese  care nu fac decat sa le intretina starea de alerta si sentimentele de
ura, amplificate de interpretarile delirante, in final putandu-se ajunge la violenta
si crima, din exasperarea bolnavului pus in situatia de a-si face singur dreptate.

c. Idei delirante de gelozie  – clinic se manifesta prin suspectarea gesturilor,

expresiei mimice, tinutei vestimentare, intonatia si timbrul vocii, cat si a
schimbarilor de dispozitie ale partenerului. Toate aceste aspect sunt luate drept
probe de adulter. Delirul de gelozie este diferit de gelozia vulgaris care apare
si trece in orice cuplu, prin amplitudinea, caracterul sau obsedant si tenace si
aspectul incredibil al acuzatiilor. Gelosii incep sa organizeaze adunarea unor
elemente probatorii pentru demonstrarea infidelitatii partenerului. Incep sa
urmareasca, pun detectivi, cronometreaza timpul de la serviciu pana acasa. In
general gelozia patologica este alimentata de false recunoasteri, iluzii de
perceptie si memorie, interpretari delirante. Cel mai frecvent delirul de gelozie
se intalneste in cadrul dependentei de alcool, fiind amplificat atat de
experientele onirice, confuzionale, de scenele de cosmar, cat si de
scaderea libidoului. Gelosii patologici supun la sadisme, maltratari partenerii
pentru a marturisi, acestia de teama recunoscand, pentru ca mai apoi sa
intervina crime grave (crime pasionale). Delirul de gelozie apare si la barbatii cu
disfunctii endocrine si in patologia de involutie care incepe cu andropauza.

d. Idei delirante de relatie (de referinta) - bolnavii au convingerea ca persone din

anturaj exercita o influenta negativa asupra lor si ca prin cuvinte, gesturi
sau actiuni, fac aprecieri defavorabile asupra calitatilor morale, intelectuale
fizice sau sexuale. Exista si delir senzitiv de relatie descries de Kretschmer:
handicapatii senzoriali (bolnavi hipoacuzici care nu inteleg ce se vorbeste
si interpreteaza delirant). Delirul de relatie se intalneste frecvent in
debuturi de schizofrenie sau de depresie periodica.

e. Idei delirante de autoacuzare si vinovatie - au tendinta centrifuga si caracter

progresiv, mergand de la culpabilitate, prin dizgrate, la nedemnitate.
Bolnavii se considera vinovati de situatia in care se afla, de nereusita
copiilor in viata, de necazul partenerilor, de nenorocirea
altora. Aceasta tulburare de gandire e foarte grava pentru ca sta la baza nu
numai a suicidului, ci si a omorului altruist. Frecvent apare in melancolia de
 involutie (comportamentul delirant al bolnavului se manifesta fie prin
refuzul ingrijirii atentiei familiei, refuzul hranei, automutilare, suicid).

f.  Idei delirante hipocondriace –  bolnavii au convingerea deliranta ca sunt afectati

sau ameninati de o boala grea, incurabila, ceea ce ii face sa interpreteze si
sa amplifice nemasurat tulburari efemere si minore ale functiei diverselor
aparate si sisteme. Ei se autoanalizeaza si se documenteaza incontinuu in
legatura cu presupusa afectiune. In stadii avansate, mai ales la bolnavi in
varsta, aceste idei pot fi insotite de halucinatii cu caracter fantastic, absurd
(de ex. eventualele garguimente, reale, sunt determinate de vietati, ca
broaste, serpi, pe care le poarta in stomac sau in intestin, alteori afirma ca
locul sau structura unor organe s-a modificat)

g.  Idei delirante de transformare si posesiune -  bolnavii sunt convinsi ca au suferit

o metamorfoza corporala, care poate fi partiala sau generala. Cele mai
frecvente sunt transformarile in animale (delir metabolic sau zoontropic). In
delirul dermatozoic, bolnavii sustin ca au paraziti cutanati, ei se straduiesc
sa ii inlature si fac apel in acest scop la diferite metode de tratament foarte
originale (ca de exemplu sa ii scoate prin cavitatea bucala). Aceste idei de
transformare sunt absurd si fantastice. Delirul de transformare este intalnit
in schizofrenie paranoida, demente senile, PGP (stadiul final).

h.  Idei delirante de negatie –  bolnavul nu recunoaste realitati evidente, ajungand

sa nege insasi realitatea functiilor vitale, existenta unor organe, a unui
proces psihic, a unor aspecte din realitate etc. De ex. bolnavii spun ca nu
au urinat de 5 ani si nu au respirat de 10 ani, organele li s-au atrofiat,
au putrezit. In depresiile de involutie bolnavii traiesc un puternic sentiment
de culpabilitate, afirmand ca sunt condamnati sa traiasca vesnic pentru a
se chinui vesnic. Aceste idei delirante de negatie, enormitate si
imortalitate  fac parte din sindromul Cotard. Delirul de negatie apare in stari
dementiale profunde (mai ales de natura luetica), in melancolia deliranta
de involutie si mai rar in stari confuzionale (mai ales de origine infectioasa).

i.    Idei delirante de otravire - bolnavul este atent si controleaza dupa un sistem
propriu toate alimentele si lichidele avand convingerea ca dusmanii il vor
extermina punandu-i otrava in mancare sau bautura.
j. Idei delirante catatimice - apar si se dezvolta pe o putermica stare afectiva
tensionala care poate duce la scaderea campului constiintei si care
determina reactii paroxistice, catastrofice, antisociale prin mecanism de
scurt-circuit (bolnavul se incarca afectiv negative, incarcaturi stocate in
timp, care, la un moment dat ajung la paroxisme facand un act necugetat).

12. Idei delirante mixte - definitie, clasificare, entitati nosologice unde

se intalnesc 

Idei delirante mixte (combinate) – pot fi intalnite pe fondul unei tonalitati

afective ambigue. 
a)Idei de interpretare – mecanismul delirant este interpretarea, bolnavii supunand tot
ceea ce percep, rigorilor rationamentului inductiv, completat si potentat intuitiv
si imaginativ. Interpretarea este orientata atat asupra evenimentelor exogene
(analizeaza excesiv datele oferite de propriile simturi, pe criterii strict
egocentrice, ajungand la convingerea ca gesturile, actiunile sau
afirmatiile persoanelor din jur poarta o semnificatie speciala, cu referire la sine),
cat si asupra celor endogene (materialul interpretarilor este oferit de lumea sa
interioara, propriile productii ideative, visele si senzatiile corporale, bolnavul
realizand prin intuitie imediata o inferenta de la o perceptie exacta la o conceptie
deliranta). Clérambault afirma ca, spre deosebire de ideile delirante pasionale
de  gelozie sau erotomane, care se dezvolta in lant, pornind de la o veriga
princeps si realizand un  sector delirant al vietii psihice, ideile delirante de
interpretare se dezvolta in retea (perceptiile iluzorii, aluziile, supozitiile,
psudorationamentele realizeaza, prin interpretari succesive, o retea difuza, care
cuprinde in ochiurile ei noi aspecte ale realitatii).
b) Ideile de influenta exterioara – sunt variante ale delirului de interpretare, care
exprima convingerea bolnavului de a se afla sub imperiul unor forte xenopatice,
care ii influenteaza gandurile, sentimentele, actiunile, inhibandu-le,
amplificandu-le sau perturbandu-le. Influenta exterioara care se realizeaza
asupra bolnavului, poarta deseori amprenta socio-culturala si stiintifica a
epocii, acesta fiind convins de implicarea diavolului, a unor forte oculte
(descantece, farmece), a sugestiei, hipnozei, undelor electromagnetice, rezelor
cosmice, radiatiilor atomice etc.
c) Ideile metafizice (cosmogonice) – bolnavii au pretentia de a elucida originea vietii,
lumii, sufletului, a reincarnarii (metempsihozei). Se vorbeste in psihopatologie si
de delir rezidual cand ideea deliranta ramane ca moosimptom dupa ce au trecut
toate celelalte aspecte psihotice (halucinatiile, agitatia psihomotorie, tulburarile
 de constiinta). In acest stadiu bolnavul redobandeste critica asupra conditiei
psihice, insa continua sa sustina o parte din ideile sale delirante. De obicei delirul
rezidual are o durata scurta (cateva zile).
O forma particulara este autismul – interiorizarea patologica a gandirii.
Gandirea autista este rupta de realitate, este o deplasare a ideilor spre lumea
abstracta , simbolica, imaginara sau legendara, in care se pierde delimitarea
spatiului si timpului trait. Este un semn major de schizofrenie descris de Bleuler.
Autismul apare ca o scufundare intr-o lume impenetrabila si haotica care, dupa
Bleuer, constitue o veritabila lume inversa. De obicei clinic se observa aceste
trairi dereistice cand bolnavul sta imobil detasat de realitate, de timp si spatiu,
scufundat in imaginar. Autismul este de obicei saracit in continutul sau delirant,
aparand mai tarziu in evolutia psihozei schizofrenice.

13. Modificari calitative de imaginatie - definitie, clasificare,

caracteristici 

Modificări calitative de imaginaţie

Simularea: se referă la falsificarea adevărului, în privinţa stării de sănătate, prin
creearea de tulburări somatice sau psihice, în scop utilitar, material sau moral.
După Solier se deosebesc:
 Simulaţia creatoare
 Simulaţia exagerată (amplificatoare)
 Simulaţia perseverentă (fixatoare – la bolnavii isterici şi debilii mental)
 Simulaţia totală - la indivizii normali psihici care intenţionat, conştient, legat de
un scop bine precizat (concediu medical, scutire, pensionare), din care să obţină
beneficii secundare, reproduc semnele unei boli psihice inexistente, putând fi
simulate orice boli psihice sau somatice; din cele neurologice se pot simula:
paralizii, astazii, stupor, mentism, stare de negativism. Din punct de vedere
medico-legal psihiatric gradul şi fidelitatea simulării somatice şi psihice este în
funcţie de imaginaţia, inteligenţa şi rezistenţa simulatorului.
Suprasimularea: se întâmplă când bolnavul utilizează conştient şi exagerează
simptomele unei afecţiuni preexistente dorind să pară şi mai bolnav (de ex.
hospitalismul care apare în dezvoltarea de tip hipocondriac).
  Metasimularea: apare la bolnavii cu stări psihice şi fizice normale, care, de ex. după
un episod psihotic acut real, realizează un beneficiu consecutiv acestei situaţii.
Patologic perseverează în acuzele subiective anterioare stării sale actuale
încercând obţinerea unui beneficiu în continuare. Acestea apar la expertizele
medico-legale.
  Disimularea: e un fenomen psihopatologic foarte grav de care se leagă urgenţele
majore, crima şi sinuciderea. Constă în ascunderea unor simptome psihice sau
infirmităţii în scopul sustragerii de la tratamentul obligatoriu, pentru obţinerea
unui beneficiu (carnet de conducător auto la un psihotic) sau punerii în aplicare a
unei idei delirante sau a unei tentative de suicid (bolnavii depresivi au un înalt
potenţial disimulativ, manifestat în special la debutul sau după traversarea
episodului depresiv, pentru a evita internarea sau pentru a obţine externarea, ca
să poată pune în aplicare acest act final, suicidul). 

14. Depresia ca forma de hipertimie negative - definitie, clasificare,

caracteristici, entitati nosologice unde se intalneste 

Depresia  – se caracterizează printr-o trăire afectivă intensă a unei dureri morale,

a inutilităţii şi devalorizării, conducând la o stare de neputinţă, la
diminuarea marcată a interesului şi a plăcerii faţă de activităţi altă dată
agreabile, dispariţia „chefului de viaţă”, a capacităţii de a mai funcţiona din punct
de vedere profesional, familial, social. Dispoziţia deprimată este însoţită de un
conţinut perceptual sumbru, uneori neclar („ca prin ceaţă”), de ideaţie lentă
(bradipsihie) cu conţinut trist, pesimist, pierderea capacităţii de a mai comunica
cu persoanele din anturajul apropiat, anticipări negative susţinute de selectarea
aproape în exclusivitate a amintirilor cu conţinut trist, neplăcut, ameninţător.
Trăirea depresivă se exteriorizează în plan motor printr-o inhibiţie marcată sau o
nelinişte psiho-motorie, mimica şi pantomimica exprimând concordant
conţinutul dureros al trăirilor afective (frunte încreţită în omega melancolic,
treimea interioară a pleoapelor ridicată, plegia treimii interioare a pleoapei
superioare (semnul lui Veragut), comisurile bucale coborate, privire îndurerată,
cu umerii aduşi în faţă, corp încovoiat, braţele cad pasiv pe lângă corp sau sunt
ridicate exprimând deznădejdea). După H. Ey depresia poate configura fie un
simptom, fie un sindrom sau o entitate nosologică distinctă.
Depresia nu trebuie confundată cu stările de tristeţe normale ce survin după
pierderea unor persoane dragi, pierderi materiale, insuccese, dureri morale,
decepţii, care sunt de mai scurtă durată, de intensitate mai mică şi lipsite de
consecinţe în plan relaţional şi funcţional, individul găsind resursele necesare
pentru a li se opune şi a le depăşi. 
Depresia se întâlneşte într-o varietate de tulburări psihice, de la sindroamele
nevrotice din bolile somatice, la tulburările afective majore (depresia unipolară,
tulburarea bipolară) sau în psihoze (depresia postprocesuală din schizofrenie,
tulburarea schizoafectivă).
Depresiile se pot clasifica în:

 endogene (pure) - depresii unipolare, tulburarea bipolară,

tulburarea schizoafectivă. Apar fără o cauză exterioară decelabilă.
 exogene (psihogene) - depresii nevrotice, depresii de epuizare
Kielholtz (mascată). Apar reactiv, ca o consecinţă maladaptativă la acţiunea
unor factori exteriori percepuţi de subiect ca psihotraumatizanţi
 organice - se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiţii medicale
generale diabet zaharat, boală Addison boala Parkinson, maladia Huntington,
boala Alzheimer, stroke, traumatism cranio-cerebral, scleroza multiplă
deficienţa de vitamina B12, de folat intoxicaţia cu alcool, amfetamina,
cocaina, halucinogene, inhalante, opiacee abstinenţa de alcool, amfetamina,
cocaina, sedative, hipnotice şi anxiolitice, cauze  farmacologice: clonidina,
hidralazina, metildopa, propranolol, rezerpina, digitala corticosteroizi,
contraceptive orale, prednison amfetamina, etc.

15. Euforia ca forma de hipertimie pozitiva - definitie, clasificare,

caracteristici, entitati nosologice unde se intalneste 

Euforia – se caracterizează prin exagerarea dispoziţiei în sensul veseliei, o creştere

a tonusului afectiv manifestată printr-o stare de plenitudine, de bine general,
confort, sănătate, mulţumire, fericire, optimism, însoţită de fugă de idei,
logoree cu glume deseori contagioase, cu expresivitate bogată mimico-
pantomimică, cu tendinţa la supraapreciere a propriei persoane
(grandiozitate) şi exacerbarea trebuinţelor şi instinctelor (în special cel sexual)
proprii (egocentrism). Euforicului totul i se pare posibil, având asupra
existenţei o viziune roză, veselă, plăcută, animată. Manifestă frecvent un
comportament dezordonat şi dezinhibat manifestat prin cheltuirea excesivă a
banilor, investiţii necugetate în afaceri, călătorii impulsive, şofat periculos.
Stima de sine înflaţionată şi energia excesivă îl duc la extinderea excesivă a
activităţilor şi responsabilităţilor  fără a le finaliza eficient (polipragmazie).
Stările euforice de mică amplitudine pot fi expresia psihică a unor succese, a
antrenării într-o ambianţă veselă şi animată.
Ca expresie psihopatologică, euforia se întâlneşte în:
 forme uşoare sau fruste de intoxicaţii cu: etanol, cafea, morfină, eter,
benzină prin inhalare
  în stări nevrotice prin suprasolicitare (veselie de scurtă durată după care
trece brusc în prăbuşire astenică)
 în stări subfebrile
 în fazele maniacale ale tulburării bipolare
 pot apare stări de euforie în forma expansivă a PGP, boală hipertensivă,
ASC, stări demenţiale senile, postraumatice, post AVC, în oligofrenii
Euforia autentică trebuie diferenţiată de:
 Moria – sindrom observat în leziunile de lob frontal, caracterizat prin
jovialitate expansivă, familiarităţi, calambururi, puerilism, coprolalie,
expansivitate săracă, uşor epuizabilă.
 Râsul spasmodic al pseudobulbărilor
 Euforia necontagioasă, puerilă, nătângă din schizofrenia hebefrenică.

16. Paratimii - definitie, clasificare, caracteristici, entitati nosologice

unde se intalnesc 

Paratimiile = tulburari calitative de afectivitate, se caracterizează prin reacţii

afective aberante şi inadecvate, uneori paradoxale faţă de motive, situaţii sau
evenimente (de ex. o situaţie afectiv-negativă întâmpinată cu veselie şi invers).
Se întâlnesc la persoane aflate în situatii limită de existenţă, persoane care trec
prin momente intens psihotraumatizante sau în stări reactive. Însă paratimiile
îmbracă o formă mult mai stabilă şi intensă în schizofrenie.
Inversiunea afectivă – este o reacţie afectivă negativă care constă în
dezvoltarea ostilităţii, a unor sentimente negative aberante faţă de persoanele
pe care înainte de îmbolnăvire le-a iubit, sau pe care, în mod firesc ar trebui să le
iubeasca (parinţi, fraţi, copii). Se întâlneste în special în schizofrenie, dar şi în
paranoia.
Ambivalenţa afectivă – coexistenţa unor stări afective opuse calitativ (dragoste-
ură, atracţie-repulsie) faţă de aceeaşi persoană sau situaţie. Se întalneşte în
special în schizofrenie şi uneori la vârstă înaintată, odată cu scăderea libidoului.
Indiferenta afectiva - este strâns legată de
egocentrism şi mai poartă numele de insensibilitate morală. Ea
se caracterizează prin incapacitatea individuluiului de
a înţelege durerile şi nevoile celorlalţi. Redă în fond stările de inhibare şi de dezorgani
zare emoţională ale individului.

17. Modificari calitative de vointa - definitie, clasificare, caracteristici,

entitati nosologice unde se intalnesc 
Modificări calitative (predominant ale voinţei pasive, defensive)
 
Disabulia se caracterizează prin dificultatea de a trece la o acţiune sau de a sfârşi o
acţiune începută, stare însoţită de oarecare perplexitate şi de o notă afectiv-
negativă, legată de faptul că pacientul nu poate iniţia sau finaliza acţiunea
respectivă. Se întâlneşte în neurastenie (încep 5-6 lucruri şi nu duc la capăt
niciunul sau n-au demaraj) şi la debutul schizofreniei.
Parabulia constă într-o insuficienţă voliţională, însoţită sau chiar determinată de
anumite dorinţe, pulsiuni sau acte paralele parazite. Apare în nevroze motorii
(insuficienţa voliţională este însoţită de ticuri, spasme), în tulburarea obsesiv-
compulsiva şi în schizofrenie.
  Impulsivitatea. Insuficienţa voinţei pasive, inhibitorii, are ca rezultat lipsa de
frână şi comportamentul impulsiv, determinat de dezechilibrul dintre tendinţa
impulsivă şi controlul voluntar. Acest dezechilibru se manifestă pe plan
comportamental prin acte impulsive, intempestive, interpretative, inadaptate,
de cele mai multe ori cu caracter antisocial, reprobabil. Poate apărea în afara
unei condiţii psihopatologice, la oameni cu un temperament coleric, în
situaţii conflictuale care determină scurtcircuite exteriorizate clinic în acte
impulsive., dar este caracteristică tulburărilor de personalitate, în special
tulburării borderline. Se cunoaşte, de asemenea, impulsivitatea nevroticilor,
în special a celor anxioşi, care izbucnesc în momentele de maximă tensiune
afectivă. Impulsivitatea nu trebuie confundată cu impulsiunile din tulburarea
de control a impulsurilor (unde intră: tulburarea explozivă intermitentă,
kleptomania, jocul patologic de noroc, piromania, tricotilomania,
cumpărăturile compulsive, comportamentul sexual compulsiv, adicţia de
internet etc.). În această categorie diagnostică intră pacienţii care nu rezistă
impulsurilor, pulsiunilor sau ademenirilor (enticements) de a face ceva
dăunător pentru ei sau alţii. Ei pot sau nu să încerce să reziste conştient
impulsurilor şi pot sau nu să îşi plănuiască comportamentele respective.
Înaintea actului pacienţii simt tensiune sau excitaţie crescândă, iar după act
trăiesc simţăminte de plăcere, satisfacţie sau libertate şi pot sau nu să simtă
remuşcări, vinovăţie sau reproşuri faţă de sine, sincere.

Raptusul (scăderea voinţei defensive, deci o creştere extremă a impulsivităţii) este

un impuls necontrolabil, brusc şi paroxistic, care pune subiectul în starea de a
comite acte violente, ieşite din comun (hetero- sau autoagresive). Subiectul
este mobilizat de o irepresibilă impulsivitate (sau emergenţă) emoţională,
 afectivă, astfel încât acţionează exploziv, cu trecere brutală la un act adesea
de mare gravitate. 
 Se întâlneşte în stările maniacale, când pe fondul unei bune dispoziţii şi
expansivităţi, la incitaţii repetate, bolnavii pot izbucni într-o stare de furie
nestăvilită, în timpul căreia sparg, lovesc şi chiar ucid. Această manie
coleroasă demonstreză transformarea calitativă a unei stări afectiv-
pozitive, ajunsă la tensiunea ei maximă, într-o stare afectiv-negativă. 
 O situaţie asemănătoare se întâlneşte în raptusul melancolic, în care
bolnavul, până atunci inhibat şi cufundat în starea sa depresivă, fără un motiv
aparent sau la o incitaţie minoră din mediu, are o izbucnire de mare acuitate
clinică, în care automutilarea sau suicidul reprezintă un pericol iminent. 
 În raptusurile schizofrenilor actele suicidare apar ca nemotivate, bizare,
incomprehensibile, dar de o mai mică amplitudine datorită insuficientei
susţineri dinamico-energetice prin tocirea afectivă (ex. suspendarea bruscă a
inhibiţiei din stările catatonice, bolnavul aruncându-se rapid de la etaj).
 În schimb în epilepsie aceste impulsiuni ating intensitatea maximă a
dramatismului lor, ca o aparentă supracompensare a lentorii şi vâscozităţii lor
temperamentale. Caracterul lor, pe cât de imprevizibil pe atât de
incomprehensibil, se datorează îngustării câmpului conştiinţei de
tip crepuscular, cu reducerea ungiului relaţiei cu ambianţa la interpretarea
halucinator-delirantă, iar actele impulsive declanşate  sunt avantajate de
păstrarea coerenţei automatismelor motorii. Perioada de criză determinând
amnezie lacunară specifică, pune pacientul în faţa unui dezastru în care nu-şi
recunoaşte contribuţia şi ca atare consternarea nu atrage după sine scuzele şi
remuşcările caracteristice psihopaţilor sau nevroticilor. 
 Se mai întâlneşte în stări confuzionale cu destructurare profundă a stării de
conştiinţă, în psihozele  induse de intoxicaţii cu amfetamine sau psihedelice,
în delirium tremens, in beţia patologică  (tulburare crepusculară de
conştiinţă), la homosexualii pasionali.

18. Tulburari ale expresiei mimice (cantitative si calitative) - definitie,

clasificare, entitati nosologice unde se intalnesc 

A.Tulburări cantitative de mimică

Hipermimia – reprezintă mobilitatea şi expresivitatea exagerată a mimicii. Poate

fi:
  globală (hipermimie generalizaăa) - întreaga motricitate facială este
crescută în sensul intensităţii, rapidităţii şi variaţiei mişcărilor. Apare în stări
maniacale, intoxicaţii uşoare.
 localizată (polarizată) – traduc o stare extatică (la idealiştii pasionali şi
mistici) sau exteriorizează preocupările delirante (când poate fi dârză sau
dispreţuitoare), dialogul imaginar cu vocile halucinatorii sau mirarea şi
teatralismul isteric. Se mai descriu, în cadrul mimicilor polarizate, mimicile
compensatorii apărute la persoane care vor să afişeze o conduită diferită sau
chiar opusă stărilor afective (de ex. mimica dezinvoltă a timizilor sau mimica
pseudoironică a psihastenicilor).
Hipomimia – reprezintă scăderea mobilităţii şi expresivităţii mimice. Se întâlneşte 
în: melancolie, stări de inhibiţie psiho-motorie, sindromul de impregnare
neuroleptic, stări confuzionale, demenţe, oligofrenii, PGP (facies laminat
datorat hipotoniei musculaturii faciale)
Amimia – imobilitatea mimică

B.Tulburări calitative de mimică (paramimii)-fac parte din parakinezii. 

Sunt expresii mimice neconcordante cu conţinutul trăirii afective.
Mimica de împrumut – expresii dirijate cu scopul de a atrage atenţia ambianţei.
Reprezintă un semn al supraestimarii, mitomaniei, histrionismului.
Ecomimia  – imitarea mimicii interlocutorului, reflectând creşterea sugestibilităţii
din catatonie şi căpătând un caracter de „reflectare în oglindă” în stări
demenţiale profunde.
Hemimia – persistenţa unilaterală a unui gest mimic.
Neomimia – mimica bizară, neobişnuită.
Jargonomimia – multitudine de expresii bizare neinteligibile.
Psitacismul mimic – hipermobilitate incomprehensibilă şi inexpresivă a mimicii..
Ambivalenţa mimică – coexistenţa unor expresii mimice antagonice.

19. Tulburarea de personalitate paranoida 

Tulburarea de personalitate paranoida este clasificata in Cluster-ul A

CRITERII DE DIAGNOSTIC (DSM IV TR)

A.Neincredere si suspiciune pervaziva in ceilalti astfel ca motivele lor sunt

interpretate ca rauvoitoare, incepand devreme in perioada de adult si prezinta intr-o
varianta de contexte, asa cum este indicata de 4 sau mai multe din urmatoarele:
  Suspecteaza, fara o baza suficienta, ca ceilalti il exploateaza, il ranesc sau isi
bat joc de el
 Preocupare cu indoieli nejustificate in legatura cu loialitatea sau
increderea partenerilor sau asociatiilor
 Retinerea de a aface confidente celorlalti datorita temerii ca informatiile vor
fi folosite malitios impotriva sa
 Vede sensuri secrete, degradante sau amenintatoare in remarci sau
evenimente benigne
 Permanent ranchiunos, este neiertator cu insultele, injuriile sau amenintarile
 Isi simte atacat caracterul sau reputatia fara ca acest lucru sa fie evident altora
si reactioneaza suparat sau contraataca
 Suspiciuni recurente fara justificare privitor la fidelitatea partenerului de viata.

B.Nu apare exclusiv in cursul schizofreniei, al unei tulburari de dispozitie cu

elemente psihotice, al unei alte tulburari psihotice si nu se datoreaza efectelor
fiziologice directe ale unei conditii medicale generale.

CARACTERISICI
 Prevalenta: 0,5-2%; > la minoritati, imigranti, surzi
 Incidenta crescuta in familiile probanzilor cu schizofrenie si tulburari
delirante
 Frecventa: B>F
 Etiologie: dificultati familiale precoce; istoric de abuz in copilarie;
componenta genetica prezenta
 Psihodinamica: uz de proiectie, negare si rationalizare
 Evolutie: dependenta de tariile egoului si de circumstantele vietii
 Complicatii posibile: schizofrenie, depresie, tulburari anxioase, tulburari
delirante, tulburari legate de substante
 Tratement: rar solicita tratament (devin si mai paranoizi); doze mici de
antipsihotice (pentru agitatie, anxietate); se trateaza anxietatea (anxiolitice),
depresia (antidepresive); frecvent psihoterapie suportiva, cu accent pe
deschidere (sinceritate), consistenta (constanta si coerenta) si evitarea
umorului de catre terapeut
Relatia medic-pacient:
 Interpreteaza orice intentie a celor din jur ca fiind rauvoitoare
 Prezentare tardiva la medic, cu maxima vigilenta si cu pretentia unei atentii
speciale
 Anamneza – poate ascunde aspecte importante in stabilirea diagnosticului
pentru a se feri de o eventuala folosire a informatiilor impotriva lui
 Examinare – poate refuza investigatii si manevre medicale pe care le
considera inutile, degradante sau periculoase
  Are reactii prompte, exagerate, violente, care atrag un contratransfer
negativ din partea medicului, ceea ce alimenteaza suplimentar suspiciunea si
vigilenta paranoidului
 Neincredere in medic si medicamente – noncomplianta la tratament
(argumenteaza idei fixe privind contraindicatii, reactii adverse, ipoteze
controversate), mergand pana la intentarea de procese de malpraxis
 Pentru a colabora cu paranoidul: acordarea respectului persoanei, 
abordare cu profesionalism, ascultare activa, asumarea unei relatii de
complicitate, flatarea ocazionala, mentinerea transparentei depline asupra
tuturor actelor medicale desfasurate

20. Tulburarea de personalitate borderline 

Cluster B
CRITERII DE DIAGNOSTIC (DSM IV TR)
 Un pattern pervaziv de instabilitate a relatiilor interpersonale, imaginii de
sine si afectelor insotita de impulsivitate marcata, pattern incepand in
perioada de adult tanar si care este present in context diverse, indicat de 5
(sau mai multe) din urmatoarele:
 Eforturi frenetice de a evita abandonul real sau imaginar
 Un pattern de relatii interpersonale instabile si intense, caracterizate prin
alternarea intre extrema idealizare si devalorizare
 Perturbarea identitatii: imaginea sau simtamant de sine marcat si persistent
instabile
 Impulsivitate in cel putin 2 arii care sunt potential daunatoare pentru sine
(de ex. Cheltuirea banilor, abuzul de substante, sofatul periculos, consumul
compulsiv de alimente – binge eating, kleptomanie, promiscuitate sexuala)
 Comportament, gesture sau amenintari suicidare recurente sau
comportament de  automutilare
 Instabilitate afectiva datorata reactivitatii marcate a dispozitiei (de ex.
Disforie, iritabilitate sau anxietate episodice intense, cu durata de ore pana la
zile)
 Sentimente cronice de “gol” interior (emptiness)
 Mânie inadecvata, intensa sau incapacitatea de a-si controla mania (de ex.
Manifestari frecvente de nervozitate, manie constanta, lupte fizice repetate)
  Tranzitoriu, in legatura cu stresul, ideatie paranoida sau simptome
disociative severe
CARACTERISTICI
 Prevalenta: 2%
 F>B
 90% au inca un diagnostic psihiatric si 40% au inca 2 diagnostice psihiatrice
 Prevalenta crescuta familiala pentru tulburari afective si tulburari legate de
substante
 Prevalenta crescuta a tulburarii borderline la mamele pacientilor cu
tulburare de personalitate borderline
 Etiologie: leziuni cerebrale (perinatale, encefatita, TCC) frontale (altereaza
judecata) sau temporale (pot da trasaturi Kluver-Bucy); istoric de abuz fizic si
sexual, de abandon sau supraimplicare parentala
 Evolutie: catre sfarsitul vietii poate surveni o anumita ameliorare
 Complicatii: suicid, autolezare, tulburari afective, somatoforme, psihotice,
sexuale, abuzul de substante
 Tratament: psihoterapie suportiva, comportamentala dialectica, psihotrope
pentru stabilizarea dispozitiei si controlul pulsiunilor (antidepresive,
timostabilizaoare, doze mici de antipsihotice)
Relatia medic-pacient:
 prezentare la camera de garda de urgenta, ca victime ale agresiunilor fizice
(impulsurile lor de violenta verbala si fizica starnesc usor agresivitatea
celorlalti) sau ca victime ale autolezarilor (la tineri) si tentativelor autolitice
(datorate emotiilor puternice si contradictorii)
 pe perioada spitalizarii pot continua comportamentele autodistructive
(taieturi, arsuri, ingestie de substante toxice, uz excesiv de substante
interzise)
 relatie oscilanta medic-pacient (trece de la idealizarea medicului si asteptari
nerealiste, la devalorizare si deceptie); trecerea de la transferul pozitiv la cel
negativ poate fi derutanta pentru medic
 scaderea compliantei este adesea brusca si neasteptata

21. Tulburarea de personalitate antisociala 

Cluster B
CRITERII DE DIAGNOSTIC (DSM IV TR)
A.Pattern pervaziv de ignorare si violare a drepturilor celorlalti aparand de la
15 ani, indicate de cel putin 3 sau mai multe din urmatoarele:
  Esuarea de a se conforma normelor sociale, indicata prin executarea
repetata a actelor antisocial ce constituie motive de arest
 Inselatorie indicata de minciuni repetate, folosirea de nume false sau
escrocarea altora pentru profitul sau placerea personala
 Impulsivitate sau lipsa unor planuri de viitor
 Iritabilitate si agresivitate indicata de batai repetate sau atacuri fizice
 Ignorarea nesabuita a sigurantei proprii sau a celorlalti
 Iresponsabilitate persistenta, indicata prin incapacitatea repetata de sustine
un comportament de munca regulat sau de a-si onora obligatiile financiare
 Lipsa de regret sau remuscare cu privire la faptele sale anterioare (ranirea,
tratarea proasta sau furtul de la ceilalti), indicate de indiferenta fata de, sau
de rationalizarea faptului ca a prejudiciat sau maltratat pe un altul sau a furat
de la un altul
 Individul are cel putin 18 ani.
 Exista evidenta a tulburarilor de conduita cu debut inaintea varstei de
15 ani
B.Comportamentul antisocial nu apare exclusiv in cursul schizofreniei sau
episodului maniacal.
CARACTERISTICI
 Prevalenta: 3% la B si 1% la F
 Incidenta crescuta in familii cu schizofrenie, alcoolism, tulburare de
somatizare
 Mai frecventa in grupuri socio-economice deficitare
 Conditii predispozante: ADHD, tulburarea de conduita
 Etiologie: implicare factori genetici; leziuni/ disfunctii cerebrale perinatale,
postTCC sau post encefalitice; frecvent istoric de abandon sau abuz parental
 Psihodinamica: elemente agresive proeminente; incapacitate de empatie,
iubire si incredere bazala; elemente asociate: depresie, sado-masochismul,
naecisismul
 Evolutie: ameliorare dupa varsta mijlocie a perioadei adulte
 Complicatii: moarte violenta, abuz de substante, sinucidere, lezarea fizica,
dificultati legale si financiare, tulburari depresive.
 Tratament: foarte dificil – in mediul medical este cuceritor la suprafata, dar
manipulativ sau sfidator si poate sa refuze asistenta medicala; se trateaza
abuzul de substante; TCC
Relatia medic-pacient:
  prezentarea la medic se face in urgenta (datorita stilului sau de viata:
agresiuni fizice, talharie, port si folosire ilegala de arme, sofat sub influenta
alcoolului) sau tardiv in evolutia afectiunii (evitarea practicilor sanogene)
 tablou clinic: obezitate morbida, dependenta de alcool de la varste fragede,
tendinta patologica spre violenta, dublata de inadecvarea violentei la situatie
 ca pacient, antisocialul este recalcitrant, ameninta, cinic, arogant, minte in
legatura cu boala sa si cu conditiile sale de viata,  minciuni manipulative,
incalcarea regulilor de conduita (ex. fumat in salon), agresare personal
medical si a celorlalti pacienti, distrugere bunuri din spital (frica de boala
poate fi mascata de acest comportament agresiv)
 noncomplianta la tratament (care vine de la o autoritate pe care nu este
dispus sa o recunoasca)
 utile: tratament pe termen scurt (pentru a minimiza riscul conflictelor), si
sub supraveghere stricta medicala (pentru a maximiza complianta);
comunicare directa, evitarea pedepsei; seteaza limite clare in contextul
interventiei medicale indicate

22. Tablou clinic in schizofrenie – simptome pozitive si negative 

TABLOU CLINIC ÎN SCHIZOFRENIE

Nu există simptome patognomonice.
Este deosebit de importantă anamneza, durata simptomatologiei, debutul
deseori mult anterior spitalizarii.
Atentie la provenienţa socio-culturală - care poate nuanţa tabloul clinic.
 Aspect: bizar, manierisme, nelinişte, ostilitate până la atitudini catatonice
 Frecvent: igienă deficitară
 Contactul psihic: dificil de realizat, distant, impersonal 
 Percepţie: halucinaţii, pseudohalucinaţii, iluzii
 Atenţie şi memorie: diminuate (tulburări cognitive de intensitate variabilă). 
 Conştiinţa bolii este absentă sau relativă.
 Gândire: tulburări formale (incoerenţă, slăbirea asociaţiilor, baraj,
tangenţialitate, neologisme, circumstanţialitate) şi de conţinut (idei delirante);
afectarea logicii, a capacităţii de abstractizare, a sesizării absurdului.
 Dispoziţie: tocire, inadecvare, inversiune afectivă, ostilitate.. 
 Ritm nictemeral: insomnii
 Activitate: apatie, avoliţie: dificultatea de a iniţia activităţi şi de a le duce la
bun sfârşit, nelinişte, agitaţie.
 Risc de violenţă: idei delirante de persecuţie, halucinaţii auditive imperative
etc
 Risc de suicid: mare! 50% au o tentativă suicidara, 10-15% reuşesc.
SIMPTOME POZITIVE 
 halucinaţii
 idei delirante
 comportament bizar: stereotipii, agitaţie, igienă precară, aspect bizar
 tulburări formale de gândire: slăbirea asociaţiilor, tangenţialitate,
incoerenţă, lipsa de logică, circumstanţialitate, deraiere, ilogicitate. 

SIMPTOME NEGATIVE 
 Aplatizare afectivă: hipomimie, gestica redusă, afect inadecvat, scăderea
rezonanţei afective
 Alogie: sărăcia limbajului, a conţinutului, baraj, lentoare ideativa
 Avolitie-apatie: igienă deficitară, dezinserţie socio-profesională
 Anhedonie-asociabilitate: fără ocupaţie, izolare, lipsa interesului sexual
 Inatenţie

23. Tratamentul schizofreniei 

TRATAMENT 
Spitalizare - presupune:
 evaluare diagnostică
 stabilirea tratamentului
 siguranţa pacienţilor (idei suicidare, comportament de risc)
 simptomatologie pozitivă, incapacitatea de a se îngriji
 (re)stabilirea legăturii cu serviciile ambulatorii 
 
 
Principii terapeutice
 definirea simptomelor de tratat
 ce antipsihotic a fost eficient în trecut sau în funcţie de efectele
secundare
 se iniţiază tratamentul cu un antipsihotic, care va fi menţinut 4 - 6
săptămâni cu doze adecvate înainte de a decide dacă  trebuie schimbat
 se începe cu doze terapeutice suficiente, conform simptomatologiei şi
apoi se ajustează în funcţie de evoluţia acesteia
  ameliorarea unor simptome are loc în ore-zile, dar pentru a obţine o
remisiune este nevoie de 6-8 săptămâni
 un răspuns terapeutic se obţine la doze de 4-6 mg/zi haloperidol, 80%
dintre receptorii D2 fiind blocaţi; peste acest nivel, creşterea dozelor nu
pare justificată
 răspunsuri similare la: 10-15 mg olanzapină, 4-6 mg risperidonă
Farmacoterapie 
Antipsihotice 
 Clasice: 
 haloperidol, clorpromazină 
 neuroleptice depôt (retard): flufenazina, haloperidol, zuclopentixol,
flupentixol
 antipsihotice cu eliberare prelungită: rispolept consta, zypadhera,
paliperidona
 Atipice: risperidona, olanzapina, quetiapina, clozapina, amisulprid, ziprasidona,
aripiprazol, sertindol, paliperidona
 
Medicaţie adjuvantă 
 Benzodiazepine - pentru nelinişte, anxietate, insomnie –lorazepam, diazepam,
clonazepam
 Antiparkinsoniene - în cazul efectelor secundare de tip extrapiramidal  -
trihexifenidil 2-4-6 mg/zi
 Timostabilizatoare – potenţează efectul antipsihoticelor, reduce agresivitatea si
labilitatea afectivă – acidum valproicum 500-2000 mg/zi, carbamazepina 400-1200
mg/zi
Tratamentul de întreţinere 
 urmărirea posibilităţii recăderii şi a efectelor secundare
 primele 3-6 luni  (stabilizare), apoi: după primul episod: 1-2 ani; după 2 episoade:
5 ani; după al 3-lea episod: toată viaţa.
 la întreruperea tratamentului riscul de recădere este de 60% în primele 6 luni.
 Pentru pacienţii noncomplianţi: tratment cu neuroleptic depôt sau cu eliberare
prelungită  
 
 
Terapii psihosociale 
 Terapie cognitivă, comportamentală (vizează recuperarea abilităţilor
sociale), 
 Terapii de grup
 Terapie familiala: psihoeducaţie, susţinere, lucrul cu emoţia exprimată
 Reinserţia socială: spitale de zi, centre de zi, apartamente protejate
 24. Episodul depresiv – tablou clinic 

Caracteristici :
-durata - min 2 sapt, in care
5 sau mai multe dintre urmatoarele sunt prezente in majoritatea timpului (si repr
ezinta o schimbare fata de functionarea anterioara):
 dispozitie depresiva in cea mai mare parte a zilei (observata de
sine sau de ceilalti)
 scaderea interesului si a placerii fata de
(aproape) toate activitatile care inainte ii faceau placere
 scaderea/cresterea apetitului alimentar aproape in fiecare zi sau scadere/
crestere ponderala (cumai mult de 5% din greutate), fara sa tina regim
 insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi
 retard psihomotor sau agitatie psiho-motorie aproape in fiecare zi (observabile 
de altii)
 oboseala sau pierderea energiei aproape in fiecare zi
 sentimente de inutilitate, devalorizare sau de culpabilitate excesiva sau inadec
vata aproape in fiecare zi (fara sa fie autoreprosuri in legatura cu cu faptul de
a fi bolnav)
 capacitate
de gandire sau concentrare diminuate sau indecizie, aproape in fiecare zi (fie dinr
elatarile proprii, fie observate de altii)
 idei recurente de moarte (nu doar simpla frica de moarte), ideatie suicidara re
curenta fara un plan specific, TS (tentative suicid) sau plan specific de sinucidere
simptomele provoaca suferinta sau incapacitare familiala, sociala, profesionala
nu
se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante sau ale unei conditii 
medicale generale (ex. hipotiroidie)
Raspunsul la o pierdere semnificativa (ex. doliu, ruinare financiara, pierdere in urma
unor dezastre naturale, o boala medicala serioasa sau dizabilitanta) poate
include sentimente de intensa tristete, ruminatii privitoare la pierdere, insomnie,
pierderea apetitului si pierdere ponderala care ar formula diagnosticul de episod
depresiv, insa acestea trebuie evaluate in functie de istoria individului de viata si
de normele culturale acceptate de exprimare a disstresului legat de pierdere.

TABLOU CLINIC – TULBURARE DEPRESIVA RECURENTA

Se asociaza:
  60% idei de suicid, 4-5% pana la 10-15% se sinucid
 90% anxietate

Particularitati:

 Adolescenti, tineri: iritabilitate, tulburari de comportament, abuz de substante
 Varstnici: prevalenta 25-50%, subdiagnosticata, subtratata;  acuze somatoforme 
care pot masca depresia; pseudodementa

TRASATURI CLINICE
 Aspect: facies depresiv, retard psihomotor
 Perceptie: acuze somatoforme, simptome psihotice: halucinatii in
formele severe
 Atentie si memorie: afectate (70-80%) –hipoprosexie de concentrare,
hipomnezie de fixare, eventual hipermnezie de evocare a evenimentelor
psihotraumtizante
 Constiinta bolii: prezenta/ absenta
 Gandire: lentoare ideativa, accentuarea obsesiilor, ambivalenta, ideatie cu
un continut negativ: inutilitate, incapacitate, culpabilitate, idei suicidare;
autodevalorizare, indecizie.
 Vointa: hipobulie, scaderea interesului si a placerii; 
 Imaginatie de perspectiva sumbra.
 Evaluarea ideatiei suicidare  si  a riscului autolitic:
-daca ideile exista, daca are un plan
-antecedente de tentative suicidare
-idei de inutilitate
-abuz de substante
-izolare sociala
-grad crescut de anxietate, panica, neliniste
-majoritatea pacientilor care s-au sinucis au fost vazuti de un medic,
au cautat ajutor intr-un interval de o luna  
 Gandire  in formele severe: idei delirante congruente/incongruente cu
dispozitia
 Dispozitie: depresie, anxietate, disforie, iritabilitate
 Activitate: lentoare, fatigabilitate
 Ritm nictemeral: tulburari de somn
 Apetit alimentar: afectat
 25. Episodul maniacal – tablou clinic

Caracteristici:
-durata - minim 1 saptamana (sau mai putin daca necesita spitalizare),
de dispozitie euforica, expansiva sau iritabila, in care 3-
mai multe din urmatoarele au persistat (4, daca dispozitia este iritabila) si au f
ost prezente intr-un grad semnificativ:
 stima de sine inflationata sau grandiozitate
 scaderea nevoii de somn
 logoree sau presiunea de a vorbi in continuu 
 fuga de idei sau senzatia ca gandurile alearga
 distractibilitatea atentiei
 cresterea activitatii orientate catre un scop (fie in societate, la serviciu sau
la scoala, oridin punct de vedere sexual) sau agitatie psiho-motorie
 implicare excesiva in activitati placute, dar cu potential nociv (cumparaturi
excesive, indiscretii sexuale, investitii nesabuite in afaceri)
 perturbarea este suficient de severa pentru pentru a cauza o deteriorare se
mnificativa in functionarea profesionala sau in activitatile sociale uzuale ori in 
relatiile cu altii, ori sa necesite spitalizare pentru a preveni vatamarea sa sau a 
altora, ori exista elemente psihotice
 simptomele nu
se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante ori ale unei condu
itii medicale generale (ex. hipertiroidia)
 
26. Tratamentul episodului depresiv   

TRATAMENTUL DEPRESIEI
 Antidepresive - 60-80% raspund la un antidepresiv, daca doza e suficienta,
timp de 6-8 saptamani
 Anxiolitice 
 Sedative 
 Depresiile cu cicluri rapide sau rezistente la tratament: se
asociaza timostabilizatoare
 Depresile severe cu simptome psihotice:
se asociaza antipsihotice (olanzapina, risperidona, quetiapina, aripiprazol etc)
 Terapie elecroconvulsivanta - indicatii precise
(depresii inhibate, gravide, rezistenta la tratament)
Principii ale tratamentului cu antidepresive
 Se iau in consideratie:
 starea somatica a pacientului 
 efectele secundare ale antidepresivelor 
 interactiunile medicamentoaseposibile
 potentialul suicidar (antidepresive cu toxicitate redusa: SSRI)
 complianta
 accesul la tratament, costul 
 Doza se creste progresiv pana la doza eficienta (mai ales pentru: triciclice,
venlafaxina).
 Doza eficienta se mentine minimum 4 saptamani, inainte de a decide,
eventual, ca antidepresivul nu este eficient.
 Toate antidepresivele au o perioada de latenta de aproximativ 14 zile.
 Odata ce se obtine o remisiune semnificativa, tratamentul se continua 6 -9
luni, pentru a preveni recaderea.
 Daca evolutia este favorabila, dupa 6-9 luni tratamentul se poate reduce
treptat, dar se ia in consideratie tratamentul de intretinere (ani).
 Daca au existat 2 sau mai multe episoade tratamentul poate fi permanent.
Tratament de intretinere - profilactic: scade frecventa, amplitudinea, durata
episoadelor
Precautii, contraindicatii:
 Gravide
 perioada de alaptare
 tulburari renale severe
 tulburari hepatice grave 
Educarea pacientilor cu privire la riscurile si beneficiile tratamentului.
Alcoolul poate exacerba depresia si poate interfera cu tratamentul antidepresiv.
Psihoterapiile amelioreaza adaptarea, complianta 

27. Atacul de panica si agorafobia – definitie si tablou clinic 

A.Atacul de panica este o perioda distincta de frica intensa sau disconfort in care 4

(sau mai multe) din urmatoarele simptome apar brusc si ating intensitatea maxima in
decurs de pana la 10 minute :

 1. palpitatii, batai puternice de inima sau puls accelerrat

 2.transpiratii
 3.tremuraturi sau tremor al intregului corp
 4.senzatii de lipsa de aer sau de sufocare
 5. senzatia de a se innabusi
 6.durere sau disconfort toracic
 7. greata sau disconfort abdominal
  8.sentimentul de ameteala, instabilitate, de cap usor sau de lesin
 9.derealizare (senzatii de irealitate) sau depersonalizare (detasare de propriul sel
f)
 10. teama de a nu-si pierde controlul sau de  a nu innebuni
 11.teama ca va muri
 12.parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi)
 13.valuri de frig sau de cald

TABLOU CLINIC – TULBURARE DE PANICA

Diagnostic DSM-5: 
 Atacuri recurente, neasteptate, 
 cel putin unul dintre ele fiind urmat timp de minim o luna de preocupare
persistenta sau ingrijorare  legata de aparitia unui nou atac sau de
consecintele acestuia (pierderea controlului, a innebuni, a face un infarct) ori
de comportamente maladaptative persistente legate de aceste atacuri de
panica (ex. evitarea locurilor in care au aparut aceste atacuri, a exercitiilor
fizice, a situatiilor nefamiliare). 
 Atacurile nu se datoreaza efectelor fiziologice sale unei substante sau unei
conditii medicale 
 nu este mai bine explicata printr-o alta tulburare mentala: anxietate sociala,
fobii, TOC, PTSD, anxietatea de separare)
Predomina manifestarile fizice
Atac de anxietate paroxistica
Frecventa extrem de individualizata
Aparitia abrupta
Pacientul reactioneaza la simptomele fizice cu un sentiment de catastrofa
Nevoia  de a scapa rapid din situatia respectiva (comportamentul de evitare)
Ating intensitatea maxima rapid
Durata scurta
Uneori atacuri de panica nocturne (1/4-1/3% dintre pacienti)

B.AGORAFOBIA
 
DEFINITIE:  frica si/sau evitarea diverselor situatii din
care scaparea ar putea fi dificila sau stanjenitoare sau in care ajutorul n-
ar putea fi acordat in cazul unui atac de panica.

Anxietate sau frica marcata de 2-mai multe din urmatoarele situatii:

 Utilizarea transportului public
  A fi in spatii deschise (parcari, poduri, piete)
 A fi in spatii inchise (magazine, teatre, cinematografe)
 A sta la coada sau a fi in multime
 A fi singur in afara casei
 Frici individuale sau evitarea acestor situatii datorita gandurilor ca scaparea poa
te fi dificila sau ajutorul n-ar putea fi posibil in eventualitatea dezvoltarii de sim
ptome asemanatoare panicii sau a altor simptome stanjenitoare (de
a cadea pe jos, de incontinenta urinara etc.)

Situatiile agorafobice provoaca aproape intotdeauna frica ori anxietate

Situatiile agorafobice sunt evitate in
mod activ, necesita prezenta companionului sau sunt suportate cu frica sau anxietate in
tense

Frica sau anxietatea sunt disproportionale fata de pericolul actual
al situatie agorafobice ori de contextul sociocultural

Frica, anxietatea sau evitarea sunt persistente si dureaza cel putin 6 luni

Determina distress semnificativ clinic sau alterari in functionarea sociala, ocupationala 
sau in alte domenii importante ale functionarii

Daca o alta afectiune medicala este prezenta (ex. boala intestinala inflamatorie, boala 
Parkinson) frica, anxietatea sau evitarea sunt clar excesive

Frica, anxietatea si evitarea nu sunt mai bine explicate
de simptomele unei alte tulburari mentale (nu e limitata la o fobie,
nu implica doar anumite situatii cociale fobice, nu
se leaga exclusiv de obsesii sau de perceperea unui defect in prezenta fizica ca
in tulb. dismorfica corporala,
nu este limitata la reamintiri ale unui eveniment traumatizant ca in
PTSD sau la frica de separare)

28. Anxietatea sociala – caracteristici clinice 

TULBURAREA DE ANXIETATE SOCIALA (FOBIA SOCIALA) este teama excesiva si

nerezonabila de situatii in care comportamentul  sau aspectul persoanei ar putea
fi observat si evaluat.

CRITERII DSM-5 DE DIAGNOSTIC

  Frica marcata si persistenta de una sau mai multe situatii sociale sau de
performare in care persoana este expusa unor persoane necunoscute sau
posibilei atentii staruitoare a celorlalti (ex. a purta o discutie, a intalni
persoane nefamiliare, a tine o prelegere, a fi observat in timp ce mananca sau
bea)
 Subiectul se teme ca va actiona intr-un fel (sau va avea simptome anxioase)
care va fi evaluat negativ ( ex. umilitor sau stanjenitor pentru el).
 Expunerea la situatia sociala temuta provoaca aproape invariabil anxietate sau f
rica. 
 Persoana recunoaste ca frica sa este excesiva si nerezonabila.
 Frica sau anxietatea sunt disproportionate fata de actuala amennintare presupusa
de situatia sociala si de contextul socio-cultural.
 Frica, anxietatea sau evitarea sunt persistente, cu o durata de minim 6 luni.
 Situatiile sociale  sau de performare care provoaca frica sunt evitate sau
suportate cu teama intensa si disconfort.
 Frica, anxietatea sau evitarea interfera marcat cu activitatea obisnuita a
persoanei, cu functionarea ocupationala (sau academica) sau cu activitatile  sau
relatiile sociale sau exista suferinta marcata in legatura cu faptul de a
avea fobia.
 Frica, anxietatea sau
evitarea nu sunt consecinta fiziologica directa a unei substante (de ex.
un drog de abuz, un medicament) sau unei conditii medicale generale 
 Frica, anxietatea sau evitarea nu sunt mai bine explicate de
o alta tulburare mintala (de
ex. tulburare de panica cu sau fara agorafobie, tulburare prin anxietate de separa
re, tulburare de dismorfie corporala,
o tulburare de dezvoltre pervaziva sau tulburarea de personalitate schizoida).
 Daca este prezenta o conditie medicala, frica, anxietatea sau evitarea nu sunt leg
ate de acestea  sau sunt in mod clar excesive (de ex. frica nu
are legatura cu balbismul, cu tremorul din boala Parkinson,
cu aspectul fizic din obezitate, desfigurarea postcombustie ori postlezionala).

Simptome clinice:

 Fizice (neurovegetative):  
 Cognitive (cognitii maladaptative despre situatiile sociale),
 Comportamentale (evitarea fobica)

29. Tulburarea de stres posttraumatica – caracteristici clinice 

TULBURAREA DE STRES POSTTRAUMATICA (PTSD) este o tulburare caracterizata prin
simptome mai mult sau mai putin specifice survenite dupa ce persoana a fost
expusa unei traume cu anumite particularitati.
CRITERII DSM-5 DE DIAGNOSTIC
a. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care
au fost prezente ambele caracteristici de mai jos:
Expunerea la moarte actula sau amenintarea cu moartea, cu
o lezare severa sau violenta sexuala in minim una din urmatoarele modalitati: 
 Un eveniment traumatic experimentat in mod direct
 A fi martor personal al unui astfel de eveniment intamplat altcuiva
 A afla ca acel eveniment traumatic (violent sau accidental)  s-
a intamplat unui membru apropiat al familiei sau unui prieten apropiat
  experimentarea expunerii repetate sau extreme
la detalii socante ale evenimentului traumatic (colectarea ramasitelor u
mane).
1-mai multe simptome din urmatoarele, asociate cu evenimentul traumatic, cu
debut dupa eveniment:
 Rememorari dureroase recurente si intruzive ale evenimentului incluzand imagini,
ganduri sau perceptii;
 Vise tulburatoare, recurente ale evenimentului;
 Reactii disociative (ex flashback) in
care individul simte sau se comporta ca si cum evenimentul traumatic s-ar repeta 
 Suferinta psihologica intensa la expunerea la elemente evocatoare interne sau
externe care simbolizeaza sau se aseamana cu vreun aspect al evenimentului
traumatic.
 Reactivitate fiziologica marcata la expunerea la elemente evocatoare interne sau
externe care simbolizeaza sau se aseamana  cu vreun aspect al evenimentului
traumatic
b. Evitarea persistenta a stimulilor asociati cu trauma, cu debut dupa evenimentul
traumatic si evidentiat de minim 1 dintre: 
 Evitarea sau eforturi de a evita ganduri, sentimente sau conversatii asociate cu
trauma;
 Evitarea sau eforturi de a evita activitati, locuri sau persoane care evoca amintiri d
espre trauma;
c. Alterari negative in cognitie sau dispozitie asociate cu evenimentul traumatic,
cu debut sau inrautatire dupa eveniment, indicat de minim 2 din urmatoarele:
 Incapacitatea de a-si reaminti un aspect important al traumei;
  Credinte sau expectatii negative persistente si exagerate
despre sine, altii, lume (ex. sunt rau, nimeni nu e de incredere,
lumea e un loc periculos)
 stari emotionale negative persistente (frica, oroare, furie,
manie, culpabilitate, rusine)
 Diminuarea marcata a interesului si participarii la activitati
semnificative;
 Sentiment de detasare sau instrainare de ceilalti;
 Incapacitate persistenta de a experimenta emotii pozitive
d. Alterari marcate in reactivitatea si excitabilitatea asociate evenimentului traum
atic, indicate prin cel putin doua din urmatoarele:
 Dificultati de instalare si mentinere a somnului;
 Iritabilitate sau izbucniri de furie (fara/ cu
minima provocare) exprimate tipic prin agresiune verbala sau fizica impotriva 
altora sau a proprietatii
 Comportament autodistructiv sau nesabuit
 Dificultati de concentrare;
 Hipervigilenta;
 Raspunsuri de tresarire exagerate.
e. Durata perturbarii (simptomele criteriilor B, C si D) este mai mare de o luna
f. Tulburarea cauzeaza suferinta semnificativa clinic sau perturbari in
aria sociala, ocupationala sau in alte arii majore ale functionarii.
g. Nu
se datoreaza efectelor fiziologice ale unei substante (medicament, alcool) sau 
unei conditii medicale generale
Simtomele  de  retraire
 cele mai specifice simptome
 visele si cosmarurile cele mai tipice
 imagini si scene cu aparenta de real
 fenomene involuntare
 de scurta durata, dar se repeta frecvent
 pot fi precipitate de stimuli specifici
Comportamentul  de  evitare
 Evitarea situatiilor, locurilor, conversatiilor, activitatilor, persoanelor care 
amintesc trauma
 Evitarea poate fi limitata sau generalizata (incluzand activitatea mentala)
 Scopul: evitarea oricarei rememorari traumatizante si a retrairii acesteia
Manifestarile  de  hiperactivare
  Legate de asteptarea  constanta de a pericolului si de hipervigilenta
 Comportamentul hipervigilent pare uneori paranoid
 Hiperactivarea se manifesta prin: insomnie, dificultati de concentrare, iritab
ilitate si reflex de tresarire exagerat
 Insomnia: consecinta a incapacitatii de a se relaxa
 Iritabilitatea, furia si comportamentul impulsiv pot fi directionate catre orici
ne, pot fi provocate sau aparent fara motiv
Modificari in responsivitatea emotionala si sentimentele de vinovatie
 sentimentul de pierdere a tuturor emotiilor
 uneori responsivitatea emotionala este redusa la frica si furie
 se aseamana cu experienta depresiva “totul este fara sens”, ”viitorul nu
exista”
 sentimentul de vinovatie poate fi legat de
trauma originala sau de schimbarea personalitatii
Simptomele  disociative
 Parte a raspunsului la trauma (mecanism de defensa)
 Mecanismele disociative separa amintirile traumatice de sentimentele asoci
ate
 Uneori cand relateaza trauma, pacientii par extrem de detasati (“la
belle indifferance”)
 Mecanism ineficient
 Fenomenele disociative pot include depersonalizarea si derealizarea.

30.   Obsesii  si compulsii in tulburarea obsesiv-compulsiva –

caracteristici si exemple 

Obsesii – definite prin 1 si 2:
 Ganduri, impulsuri sau imagini recurente si persistente, care sunt traite, intr-
un anumit moment pe parcursul tulburarii, ca intruzive si inadecvate si
care produc anxietate si suferinta marcata, la majoritatea indivizilor;
 Persoana incearca sa ignore sau sa suprime gandurile, impulsurile sau
imaginile respective sau sa le neutralizeze printr-un alt gand sau actiune;
Compulsii– definite prin 1 si 2:
 Comportamente repetitive (ex: spalatul mainilor, ordinea, verificari) sau acte 
mentale (ex: rugaciuni, numarat, repetarea in gand a unor cuvinte) pe care perso
ana simte nevoia sa le efectueze ca raspuns la
o obsesie sau in conformitate cu reguli care trebuie aplicate rigid;
  Comportamentele sau actele mentale respective urmaresc sa preintampine sa
u sa reduca anxietatea sau suferinta ori sa preintampine un anumit eveniment sa
u situatie temuta; totusi comportamentaele sau actele mintale fie
ca nu sunt legate in mod realist
de ceea ce sunt menite sa neutralizeze sau sa previna (ex. aranjarea simetrica a o
iectelor pentru a preveni ranirea cuiva drag), fie sunt evident excesive (a
face dus mai multe ore/zi).
Obsesiile sau compulsiile, consuma timp (>1 ora/zi) sau interfera marcat cu activi
tatea obisnuita a persoanei,
cu functionarea ocupationala sau academica sau cu activitatile sau relatiile social
e uzuale.
MANIFESTARI CLINICE
 
Obsesiile si compulsiile au manifestari clinice extrem de diverse.
Cel mai frecvent intalnim:
 Obsesia contaminarii (misofobie) si  ritualul de spalare (ablutomanie)
 Obsesia indoielii si compulsii de verificare
 Ganduri interzise sau tabu (cu continut religios, agresiv sau sexual)
 Obsesii cu continut somatic
 Obsesia vatamarii propriei persoane ori a altora (ex. frica de evenimente
catastrofice precum moartea sau boala)
 Impulsuri agresive (frica de
a nu se lovi pe sine ori pe altii si compulsii de verificare a posibilelor acte si co
nsecinte agresive)
 Imagini obsesive
 Obsesia simetriei si compulsii de a repeta, ordona sau numara 
 Obsesia pastrarii de obiecte si dificultatea de a se debarasa de ele,
ca raspuns la frica de a-i rani pe altii
Frecventa si severitatea obsesiilor si compulsiilor variaza: unii pot avea simptome 
usoare sau moderate petrecand 1-3
ore/zi luptand cu obsesiile sau efectuand compulsii,
in timp ce altii au aproape constant obsesii sau compulsii cu efect incapacitant
au fost
raportate diferente pe sexe in ceea ce priveste patternul de teme ale simptom
elor, femeile fiind mai preocupate de curatare,
in timp ce barbatii sunt mai preocupati cu ganduri interzise sau legate
de simetrie.