SEMIOLOGIA PROCESELOR

SENZORIALE
 TULBURĂRI:

PREDOMINANT
CANTITATIVE:

1. HIPERESTEZIE PREDOMINANT
2. HIPOESTEZIE CALITATIVE:

1. ILUZIILE;
2. AGNOZIILE;
3. HALUCINAȚIILE.
 TULBURĂRILE PREDOMINANT
CANTITATIVE:
HIPERESTEZIA reprezintă coborârea pragurilor
senzoriale, suprasensibilizare la excitanți anterior
HIPORESTEZIA reprezintă creșterea pragului
subliminali.
senzorial, o scădere a acuității senzoriale.
• Este trăită de individ ca o creștere a intensității
• Este frecventă în stări nepatologice (vârstă
senzațiilor şi percepțiilor.
înaintată, sub efectul tranchilizantelor).
• Se manifestă în: surmenaj, stări de
• În patologie, apare în boli de natură
suprasolicitare fizică şi nervoasă, în fazele de
neurologică sau care afectează analizatorii.
debut ale bolilor infecto-contagioase, la debutul
unor tulburări psihice.

În tulburări psihice apare cu predilecție în:

• stări reactive acute, după stres;
• tulburări disociative şi de conversie;
• schizofrenie;
• oligofrenie;
• tulburări de conștiință;
• în nevroze scade pragul de reactibilitate – duce la
hipoestezie psihică.
 TULBURĂRI PREDOMINANT
CALITATIVE:
PERCEPTIVE - percepții deformate ale unui obiect real şi concret,
ILUZII având drept cauze la persoanele normale fie mecanisme neuro-
fiziologic (fenomenul centrării), fie condiții precare de recepție,
stări speciale (ex : frica).

PATOLOGICE - percepții false cu obiect, dar adesea însoțite de

interpretări delirante, modificarea lucidității sau scădere a atenției,
memoriei, proceselor asociative.

!!!!! PERSOANA ”NORMALĂ” SE DELIMITEAZĂ CRITIC ȘI CORECTEAZĂ IMAGINEA

PERCEPTIVĂ DEFORMATĂ, ÎNSĂ PERSOANA CARE ARE MANIFESTĂRI PATOLOGICE
CONSIDERĂ CĂ CEEA CE A PERCEPUT ESTE ADEVĂRAT, IAR DE CELE MAI MULTE ORI
ADUCE ARGUMENTE ÎN FAVOAREA INTERPRETĂRII DELIRANTE !!!!!
 CLASIFICAREA ILUZIILOR:

1. ILUZII VIZUALE:
• Metamorfopsii - impresii de modificare şi deformare ale obiectelor şi
spațiului (macropsii, micropsii, dismegalopsii);
• Porropsii – impresia de modificare a distanței până la obiect (lărgire sau
strâmtare);
• Falsele recunoașteri - identificări greșite de persoane (nu semnifică același
lucru cu confuzia de persoane);
• Iluzia sosiilor - constă în faptul că o persoană cunoscută nu este identificată
ca atare, ci ca având oarecare asemănare cu aceasta; bolnavul crede că o
persoană cunoscută, (de obicei persecutor) este multiplicată, iar chipul său a
fost luat de alte persoane cu alte identități.
 2. ILUZIILE AUDITIVE - sunt percepții deformate ale stimulilor auditivi:
• Constau uneori în impresia că unele sunete sunt mai intense sau mai clare, conturate sau dimpotrivă mai
discrete (iluzie cantitativă);
• Alteori impresia falsă poate fi produsă de excitanți reali (ex : picăturile de apă sau ticăitul ceasului sunt
percepute ca strigăte de deznădejde, injurii, etc.

3. ILUZIILE OLFACTIVE ȘI GUSTATIVE constau în perceperea eronată a mirosurilor şi gusturilor (nu sunt
atât de frecvente, iar de cele mai multe ori sunt subsumate altor interpretări delirante).

4. ILUZII VISCERALE – percepţii eronate a funcționării unor organe, implicate frecvent în ipohondrie sau în
stări delirante;

5. ILUZIILE DE MODIFICARE A SCHEMEI CORPORALE - percepția deformată a mărimii, formei,

greutății şi poziției propriului corp:
• tulburări totale a schemei cu senzația de creștere sau scădere a dimensiunii sau greutății corpului;
• tulburări parțiale, de modificare a dimensiunilor sau transpoziția pârților corpului (,,picioarele îi ies pe
geam’’).
 Defecte de integrare gnozică, de transformare a excitaţiei în senzaţie şi a senzaţiilor
AGNOZII
în imagine perceptivă;

Se datorează unor leziuni ale centrilor de integrare nervoasă (aria de proiecție a

analizatorilor);

Persoana pierde capacitatea de a recunoaște obiecte, deși funcția senzorială este

intactă şi conștiința clară;

Studiul agnoziilor a început la jumătatea

secolului trecut, când Jackson (neurolog de Mai târziu, Freud le-a dat numele de
formație) diferențiază anumite tulburări agnozii, definite ca tulburări de
psihice de etiologie neurologică, sub recunoaștere a mediului fizic.
denumirea de impercepţii.
 EXEMPLE DE AGNOZIE

1. Agnozii vizuale (cecitate psihică) constau în dificultăți de recunoaștere a obiectelor sau persoanelor, deși
vederea este intactă şi conștiința clară (în leziuni de lob occipital stâng).
• În unele cazuri mai severe bolnavul se comportă ca şi cum n-ar vedea = cecitate psihică;
• Uneori agnozia are un aspect global, bolnavul nerecunoscând în ansamblu obiecte sau grupuri de obiecte.

2. Agnoziile obiectelor animate (prosopagnozia): Bolnavul nu recunoaște persoane foarte cunoscute, sau nu se
recunoaște pe sine în oglindă. Se datoresc unor leziuni ale lobului occipital drept (memoria afectivă).

3. Agnozia simbolurilor grafice (cecitate verbală) constă în dificultăți de înțelegere a limbajului (scris sau
verbal).

4. Agnozia spațială (cecitate spațială) este o tulburare a percepției spațiului privind aprecierea distanțelor,
localizarea obiectelor în spațiu, tulburări ale vederii stereoscopice. Se datorează unor leziuni în lobul parietal (sau
în zone asociative: parieto-occipital).
 CAUZELE AGNOZIEI
• traumatismele craniene - cel mai adesea leziuni ,,contre coup’’ (lovirea
într-o parte determină leziuni în partea opusă, datorită presiunii
intracraniene mai mari în partea opusă);
• cauze de natură vasculară - nu neapărat ruptură de vas, ci de o invazie a
elementelor sanguine, datorită rigidizării peretelui sanguin;
• hipertensiune în faze avansate;
• atrofii corticale (la bătrâni) dau forme mai discrete - la bătrâni agnoziile
nu apar singure, se pot asocia cu tulburări de vorbire şi de motricitate,
conducând la sindromul : afazo-apraxo-agnozic;
• ingestia unor substanțe sau intoxicația cu gaze.
 reprezintă patologia majoră a
senzorialității, care evocă tulburări
psihopatologice definite ca ,,percepţii fără
obiect’’.

HALUCINAȚIILE
obiectul nu acționează asupra organelor de
simţ, deși persoana are o percepție clară a
acestuia.
 CARACTERISTICI

• au proiecție spațială;
• sunt percepute pe căi senzoriale normale;
• antrenează convingerea deplină a persoanei privind realitatea lor;
• au un grad variabil de intensitate, claritate şi complexitate;
• au o anumită durată (pot fi intermitente sau continue);
• au o puternică rezonanță afectivă, cu sau fără conținut anxiogen.
 Clasificate în funcție de analizatorul în
care se produc:
• Halucinațiile auditive sunt cele mai frecvente la adulți.
• Ele pot lua forme diferite de zgomote, muzică sau voci.
• Vocile pot fi auzite clar sau confuz, pot conversa cu subiectul sau pot
discuta între ele despre subiect (,,halucinații la persoana a III-a’’).
• Unele voci par să anticipeze ceea ce subiectul urmează să gândească
sau îi pot rosti gândurile (ecoul gândirii).
• Se întâlnesc în:
schizofrenii paranoide, unde au un caracter bizar şi relativ neinteligibil
(întrețin delirul bolnavului);
depresii – au conținut acuzator;
manii – au conținut laudativ.
• Halucinații vizuale sunt percepţii vizuale ale unor obiecte ce nu există în acel
moment în câmpul vizual.
• Au în general un caracter terifiant, o puternică rezonanță afectivă, sunt trăite cu un
intens dramatism de către subiect.
• Antrenează subiectivitatea insului, conferindu-i o tonalitate afectivă pozitivă (ex:
intoxicații cu droguri, deliruri mistice) sau o tonalitate afectivă negativă (ex: în
delirum tremens);
• Se întâlnesc:
 la persoane normale în stări de surmenaj sau în trecerea de la o stare de veghe la somn;
 în stări nevrotice reactive (stres puternic);
 în psihoze acute;
 în stări confuzionale (tulburări de conștiință);
 în afecțiuni oftalmologice sau neurologice;
 în afecțiuni neurologice;
 în delirul alcoolic, frecvent sindromul Korsakov, etc.
• Halucinațiile autoscopice realizează imagine dublă prin care
subiectul are percepția vizuală a propriului corp sau a unor organe, de
obicei proiectate în afară (se întâlnesc în stări de involuție senilă, stări
demențiale, consum de mescalină, LSD).
• Halucinațiile gustative şi olfactive sunt percepute ca gusturi sau
mirosuri neplăcute sau plăcute (se regăsesc frecvent în stări delirante
cu conținut persecutor şi stări confuzionale).
• Halucinațiile tactile constau în impresia de atingere a suprafeței
cutanate (arsură, înțepătură, rece, fierbinte) și apar în psihoze toxice,
stări demențiale pe fond de deteriorare cognitivă, în depresii, mai ales
în cele de involuție, unde se asociază adeseori cu negativismul
alimentar.
• Halucinații viscerale constau în senzația prezentei unei ființe străine în
corp, senzația schimbării poziției unor organe sau senzația distrugerii lor
(foarte frecvent au localizare genitală, fiind trăite ca violuri directe sau de
la distanta în isterii şi schizofrenia paranoidă).
• Halucinațiile somatognozice (privind schema corporală) constau în
senzația de modificare a corpului sau a unor segmente (ex: membru
fantomă).
• Halucinații motorii şi kinestezice sunt percepute ca senzații de mișcare
ale corpului sau segmentelor corpului.
• Halucinațiile au o dinamică evolutivă - în momentul apariției
provoacă persoanei o trăire puternic anxioasă însoțită de neliniște,
groază. Într-o primă instanță încearcă să se ascundă, să se apere, are
o atitudine caracteristică în funcție de natura halucinațiilor. Ulterior
se obișnuiește, colaborează cu halucinațiile, iar trăirea afectivă este
redusă în amplitudine.