Sunteți pe pagina 1din 48

CURS PSIHIATRIE

UNIVERSITATEA “ANDREI ŞAGUNA”

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE
SPECIALIZARE – PSIHOLOGIE
ANUL DE STUDIU: II / SEM. 4

PSIHIATRIE

Prof.univ.dr.
Adrian Cristian PAPARI

2018

1
CURS PSIHIATRIE

I. SEMIOLOGIA MEMORIEI

1. TULBURĂRI CANTITATIVE ALE MEMORIEI


2. TULBURĂRI CALITATIVE ALE MEMORIEI

Procesul mnezic se află la baza oricărei activităţi psihice. Organismul uman este
supus unui flux de informaţii provenite din mediul intern sau extern. Sistemul nervos
triază aceste informaţii în funcţie de semnificaţia lor pentru organism. Informaţiile
importante lasă o urmă a trecerii lor prin sistemul nervos, această urmă fiind numită
engramă.
Memoria este un proces psihic de înregistrare, stocare şi evocare prin
recunoaştere şi reproducere a informaţiilor stocate.

PATOLOGIA MEMORIEI

D.p.d.v. clinic, memoria poate fi tulburată sub două aspecte: cantitativ şi calitativ .

1. TULBURĂRI CANTITATIVE ALE MEMORIEI

Tulburările cantitative ale memoriei au loc în două sensuri:


1. Hipermnezia – constituie înregistrarea rapidă şi detaliată a informaţiilor din
mediul ambiant, dar în acelaşi timp se manifestă şi o evocare exaltată a amintirilor.
Acest tip de tulburare se întâlneşte în unele beţii patologice expansive. Pacienţii
maniacali manifestă stări de agitaţie psihomotorie, tulburări de limbaj şi memorie,
vorbesc foarte rapid şi trec de la o idee la alta.
2. Hipomnezia reprezintă o scădere uşoară a memoriei şi se poate întâlni în
diverse situaţii: stări de oboseală, surmenaj sau suprasolicitare.
3. Amnezia este o scădere accentuată a memoriei. Este de mai multe feluri:
 motorie (apraxie) – constă în uitarea actelor motorii. Apraxia este la rândul său
de 2 feluri
o apraxie ideatoare – caz în care bolnavul uită concepţia gestului
o apraxie motorie – caz în care bolnavul nu ştie să exprime gestul
 amnezie senzorială (agnozie) – deşi simţurile sunt intacte, bolnavul nu
recunoaşte ceea ce simte (este de fapt o amnezie simbolică).
 amnezia anterogradă este amnezia înregistrării informaţiilor, a fixării acestora,
nu reţine experienţele recente fără a altera însă stocul vechi de informaţii.
 amenzia retrogradă – pacientul prezintă o incapacitate de evocare a unor amintiri
din trecut având însă păstrată capacitatea de a fixa informaţii recente.
 amnezia lacunară (goluri de memorie) – uitarea (neînregistrarea) limitată
temporo-spațial, ce însoțește în mod firesc perioada de timp în care cunoștința a
fost abolită.
2
CURS PSIHIATRIE

2. TULBURĂRI CALITATIVE ALE MEMORIEI

Tulburări calitative ale memoriei – constau în tulburarea acurateţei diferitelor


etape ale procesului mnezic.
1. Dismnezia – dificultatea fixării sau evocării informaţiilor cu uitarea numelor şi
uneori cu evaporarea amintirilor: neurastenie, debutul ASC şi al demenţelor.
3. Criptemnezia – prezentarea informaţiilor dobândite anterior din cărţi sau în
cadrul diverselor activităţi desfăşurate în comun cu alţi indivizi ca fiind producţii
proprii, originale: deliruri revendicatoare de invenţie, paranoia.
5. Confabulaţia – constă într-o producţie mnezică compensatoare, bolnavul
relatând fapte imaginare faţă de care el are convingerea realităţii acestora (se amestecă
false amintiri şi fabulaţii): sdr. amnezic Korsakov, psihozele senile.

III. SEMIOLOGIA AFECTIVITĂŢII

1. TULBURĂRILE STĂRILOR AFECTIVE PRIMARE - CANTITATIVE ȘI


CALITATIVE

1.1. Tulburările cantitative ale afectivității


Hipertimia poate oscila spre polul euforic cu plăcere, satisfacţie, exuberanţă,
atitudine expresivă, realizând astfel starea maniacală, dar se mai poate situa şi la polul
opus – polul depresiv – fiind însoţită de durere, insatisfacţie, izolare, uneori idei
delirante, realizând starea melancolică.
Hipertimia maniacală este constituită pe un fond euforic şi expansiv de veselie
debordantă şi spontană, fericire. Se constată o stimulare a tuturor instinctelor şi
regresiunea conştiinţei etice.
Pacientul maniacal se consumă în exterior: râde, cântă, dansează, face glume
obscene, observaţii caustice, schimbarea continuă a ideilor, aşa-numita „schimbare de
idei a unor timizi incorigibili”. Dispoziţia este labilă la influenţa unor factori nocivi,
ritmul accelerat imprimat vieţii psihice fiind la rându-i superficial şi versatil.
Hipertimia melancolică este constituită pe un fond de depresie profundă, cu
insatisfacţie, interiorizare, modificări ale tempo-ului psihic şi somatic, scăderea
memoriei, inhibare insinctivă, bolnavul prezintă „dezgust pentru orice fel de activitate”,
acesta trăind aproape dureros o impotenţă totală. El este dominat uneori de o accentuată
„durere morală”. Tulburările emoţionale se traduc printr-o anxietate profundă ce
influenţează comportamentul fie inhibându-l şi influenţând astfel motricitatea - caz în
care vorbim de apragmatism, fie că îl dezorganizează, realizând agitaţia sterilă ce apare
uneori în cazul melancoliei anxioase.

3
CURS PSIHIATRIE
Ciclotimia se caracterizează printr-o dispoziţie morbidă, trecând uşor de la veselie
la tristeţe şi de la bucurie la durere. Tempo-ul este rapid, accelarat, atunci când
dispoziţia este veselă şi este încetinit atunci când dispoziţia este tristă.
Hipotimia sau atimia de regulă se întâlneşte în schizofrenie şi reprezintă nu numai
o tulburare cantitativă dar şi o tulburare calitativă a dispoziţiei. Se întâlneşte de regulă la
tineri după pubertate şi se manifestă prin: dezinteres total, apatie, indiferenţă. Carenţa
afectivă vizează atât părinţii cât şi pe ceilalţi din anturaj. Pacienţii prezintă o răceală
afectivă, sunt distanţi, absenţi, expresivitatea (mimica) este absentă.
Atimia – apatia, atimhormia se caracterizează printr-un indiferentism afectiv
marcat, însoţit uneori de halucinaţii auditive; se întâlneşte în mod caracteristic în
schizofrenie.

1.2. Tulburările calitative ale afectivității - se mai numesc şi distimii (Distimia –


depresie de intensitate moderată, dar de durată lungă. Se poate numi depresie cronică).

IV. SEMIOLOGIA PERCEPŢIEI

1. TULBURĂRI CANTITATIVE ȘI CALITATIVE ALE PERCEPŢIEI


2. SINDROAMELE AGNOZO-APRAXO-AFAZICE
3. HALUCINAŢIILE

1. TULBURĂRI CANTITATIVE ȘI CALITATIVE ALE PERCEPŢIEI

1.1. Tulburări cantitative ale percepţiei – hiperestezia, hipoestezia, anestezia

1. Hiperestezia – tulburare care generează creşterea acuităţii senzoriale.


a) hiperestezia globală – intersează toţi sau majoritatea analizatorilor
b) hiperestezia parţială – interesează un singur analizator

2. Hipoestezia – reprezintă scăderea acuităţii perceptive; poate fi provocată de


factori interni sau externi.

3.Anestezia – este o tulburare a percepţiei ce constă în abolirea acuităţii


senzoriale.
În anestezia psihică, bolnavul este lipsit de capacitatea de a răspunde adecvat şi
cu aceeaşi intesitate la stimulii din afară (resimte o trăire neplăcută).

1.2. Tulburări calitative ale percepţiei

1. Iluziile – apar atunci când percepţia nu se produce sau se produce în mod


neclar sau deformat (iluzia este o percepţie deformată a realităţii; halucinaţia este
percepţia fără obiect)
4
CURS PSIHIATRIE
a. Pareidoliile – au fost descrise în unele stări toxice sau posttraumatice. Sunt iluzii
complexe care apar în special la persoanele tinere, cu preponderenţă la copii. Apariţia
acestor iluzii este stimulată în general de mediul ambiant, şi anume: copilul, ajutat de o
imaginaţie bogată creează poveşti cu personaje diverse şi numeroase. Pareidoliile mai
pot apărea în epilepsie, stări confuzive, demenţe.
b. Metamorfopsiile – sunt iluzii vizuale ce afectează aprecierea obiectelor în spaţiu.
Apariţia metamorfopsiilor este generată de tulburări de percepţie vizuală şi de
unele aferenţe labirintice. În astfel de cazuri obiectele văzute sunt mai mari (macropsii)
sau mai mici (micropsii) decât în realitate, mai îndepărtate sau mai apropiate
(poropsii), mai îngroşate sau mai alungite, etc.
Ele se aseamănă cu imaginile din oglinzile concave sau convexe şi se pot întâlni
în stările onirice din diverse intoxicaţii, traumatisme sau infecţii severe.
c. Iluzia sosiilor – este denumirea sindromului prin care bolnavul atribuie aceeaşi
identitate unor persoane care în realitate nu seamănă sau seamănă foarte puţin.

3. HALUCINAŢIILE

Constituie reprezentări stagnante denaturate, bolnavul este convins însă de realitatea


acestor percepţii fară obiect.
Clasificarea halucinaţiilor:
I. Halucinaţii adevarate (halucinaţii propriu-zise, sau psiho-senzoriale), se mai
numesc şi intraceptive, deoarece reprezentarea lor se reproduce pe receptorii organelor
de simţ; sunt de 3 feluri:
- halucinaţii exteroceptive – uni- sau multisenzoriale (auditive, vizuale,etc).
- halucinaţii proprioceptive (cenestezice) – sunt halucinatiile sensibilitatii viscerale.
- halucinaţiile kinestezice ( de miscare)
Halucinatiile adevarate contin toate particularitatile atribuite structurii delirante a
perceptiei fara obiect.
- bolnavul simte persoana despre care ne relateaza
- bolnavul plaseaza situatia intr-un anume context spatial
- bolnavul este convins ireductibil de realitatea reprezentarilor sale.
II.Halucinatiile intrapsihice - denumite şi automatisme mentale, pseudo-halucinații.
În această situație percepțiile sunt plasate în afara receptorilor organelor de simț
sau a unei proiecții perceptive spațiale. Halucinațiile intrapsihice sunt resimțite adeseori
ca un ecou al gândirii. Se spune ca bolnavul vede și aude cu ochii sau urechile minții.
Studierea halucinatiilor în functie de analizatori:
1. Halucinaţiile adevărate sau psihosenzoriale
Acestea se pot clasifica după analizatori rezultând: halucinaţii vizuale, auditive,
olfactive, gustative, tactile şi proprioceptive.
1.1. Halucinaţiile vizuale - sunt false percepţii vizuale.

5
CURS PSIHIATRIE
a. H. vizuale elementare – sub formă de fosfene 1 sau fotopsii: în traumatisme
cranio-cerebrale, tumori cerebrale;
b. H. vizuale complexe – sunt reprezentate de adevărate scene ce conţin unul sau
mai multe personaje. Scenele se pot desfasura cinematografic in mintea bolnavului sau
pot fi statice. Imaginile halucinatorii pot fi fixe sau mobile, uneori având desfăşurare
panoramică. Bolnavul participă activ în cazul acestor halucinaţii (stare onirică).
c. H. vizuale heautoscopice – reprezinta proiectarea propriului corp ca intr-o
oglinda. Se intalneste in epilepsie sau schizofrenie.

După dimensiuni halucinaţiile sunt:


- de mărime naturală
- de dimensiuni foarte mici (microscopice) – numite halucinaţii liliputane: se
intalnesc cel mai frecvent in cocainomanii. Bolnavul vede tot ce este in jur in
miniatura.
- de dimensiuni foarte mari – guliverniene
Sub aspect cromatic, halucinaţiile pot fi: în alb-negru sau colorate
D.p.d.v al tematicii (conţinut) halucinaţiile vizuale sub formă de imagini de
animale sau insecte care se numesc zoopsii. Ex.: în intoxicatiile alcoolice apar o serie de
halucinatii caracteristice (zoopsii), care sunt scene, uneori terifiante, in care sunt
prezente animale.

1.2. Halucinaţii auditive – sunt false percepţii auditive


La rândul lor pot fi:
a. H. auditive elementare – sub formă de diverse sunete (bătăi în uşă, sunet de
clopot, etc). Se pot întâlni şi la oameni normali în cazul hipertensiunii arteriale
(pocnituri în urechi - acufene).
b. H. auditive complexe – sub formă de voci care pot fi de tonalităţi diferite, au un
timbru precis (aparţin unui bărbat sau unei femei), vocile se pot adresa bolnavului la
persoana a II-a sau pot vorbi între ele adresându-se bolnavului la persoana a III-a.
D.p.d.v. al conţinutului acestea pot fi sub formă de înjurături sau repetă gândul
subiectului, ori pot descrie toate acţiunile executate de bolnav. Halucinaţiile se pot auzi
fie la o ureche, fie la ambele – halucinaţii bilaterale antagoniste (simultane sau
succesive). Bolnavul poate să le asculte, să se lupte cu ele, poate avea mai multe
atitudini. Vocile pe care le aud pot avea un caracter plăcut pentru bolnav sau dimpotrivă
pot sa-l ameninţe sau insulte. Uneori vocile pot ordona – halucinaţii imperative.
Halucinatiile muzicale – bolnavului i se pare ca aude melodii sau fragmente de
melodii.
Dintre toate halucinaţiile, cele auditive sunt cel mai frecvent întâlnite.

1.3. Halucinaţiile olfactive şi gustative - sunt de obicei trăite împreuna, si se pot


manifesta sub diverse forme cum ar fi mirosuri sau gusturi denaturate. Au o tonalitate
afectivă, sunt legate de efectele plăcerii sau neplăcerii. Halucinaţiile olfactive pot fi

1 fosfenă = senzaţie luminoasă care apare sub forma unor puncte luminoase („stele verzi”)

6
CURS PSIHIATRIE
agreabile (parfumuri) sau pot avea caracter neplăcut (diverse mirosuri fetide, de
putrefacţie). Cel mai ades, halucinaţiile gustative au gust dezagreabil.

1.4. Halucinaţiile tactile. – sunt reprezentate de diverse atingeri ale pielii sau de
resimtirea unor furnicaturi sau a unui curent electric. De obicei halucinatiile tactile sunt
insotite si de alte tipuri de halucinatii si de idei delirante.

1.5. Halucinaţii motorii sau kinestezice (de mişcare). Acestea interesează


motilitatea activă şi pasivă. Însotesc de regula delirurile, in aceasta situatie bolnavul
simte ca mainile sau picioarele executa fara voia lui, sub influenta unor forte straine
anumite miscari (active sau pasive).

1.6. Halucinaţiile cenestezice 2 (proprioceptive) - sunt illustrate de o gama


diversa de senzatii localizate in segmentele viscerale la orice nivel.
Halucinaţiile cenestezice parţiale pot interesa:
- sensibilitatea viscerală (sindromul hipocondriac – bolnavul poate acuza că i-a
intrat un animal pe gură în timp ce dormea, s-a localizat în burtă şi se mişcă
acolo, bolnavul ajungând la ideea de a scoate animalul de acolo)
- halucinaţii genitale – acestea sunt manifestate prin: senzaţii de orgasm, violuri
directe sau la distanţă, bolnavul luând diverse măsuri de siguranţă prin închiderea
cavităţilor naturale.
Halucinaţiile cenestezice generale realizează sindromul de depersonalizare
manifestat prin senzaţia de transformare a corpului, de percepţie a unor unde sau a unei
posesiuni diabolice sau zoopsice3 a corpului în întregime.

V. SEMIOLOGIA GÂNDIRII

1. TULBURĂRI ALE CURSULUI GÂNDIRII


2. TULBURĂRILE DE CONŢINUT ALE GÂNDIRII

Gândirea este o activitate superioară de sinteză a vieţii psihice, constând în


reflectarea generalizată şi mijlocită a obiectelor şi fenomenelor, ca şi a relaţiilor dintre
ele. În scop didactic vom împărţi tulburările gândirii în:
1. tulburări ale formei sau cursului gândirii
2. tulburări ale conţinutului gândirii

1. TULBURĂRI ALE CURSULUI GÂNDIRII - interesează ritmul, coerenţa şi


activitatea expresivă.

2 cenestezie – senzaţie vagă rezultată din informaţiile provenite de la organele interne; sensibilitate ce reflectă propria existenţă
corporală
3 zoopsie – viziune halucinantă de animale hidoase sau periculoase, caracteristică anumitor intoxicaţii (alcool, cocaină)

7
CURS PSIHIATRIE
1.1 Acceleraţia cursului gândirii (tahipsihie sau „fuga de idei”) – constă într-o
succesiune de idei mult mai rapidă decât cea obişnuită, exprimând o hiperactivitate
psihică întâlnită normal în inspiraţia creatoare şi patologic în alcoolism. Un caz
particular de accelerare a cursului gândirii este mentismul 4 . Această tulburare
desemnează ruminaţia intelectuală în cadrul căreia ideile se repetă monoton şi obsedant
în perioadele de insomnie sau la trezirea matinală.

1.2. Încetinirea cursului gândirii (bradipsihia) – constă într-o derulare lentă „cu
încetinitorul” a activităţii psihice, cu evocarea dificilă a amintirilor, cu răspunsuri
întârziate, încetinite şi trenante, cu pauze prelungite între cuvinte. Se însoţeşte şi de
încetinirea mişcărilor (bradikinezia).

Expresia verbală şi grafică a acestor tulburări ale gândirii, corespunde


formelor acestora. Astfel, în acceleraţia gândirii putem întâlni:
 bavardajul sau pălăvrăgeala,
 accelerarea exagerată a ritmului vorbirii sau tahifemia,
 sporirea ritmului şi debitului verbal denumită logoree.
În încetinirea gândirii (bradifemie) întâlnim scăderea sau absenţa gândirii
(mutism) care poate avea mai multe forme:
 mutism absolut – se întâlneşte în schizofrenia catatonică (bolnavul nu se exprimă
deloc)
 mutism relativ – comunicare mimică, pantomimică, prin scris sau expresii
expresii verbale reduse
 mutism discontinuu (semimutism), în confuzia mentală sau la deliranţi
 mutism selectiv – pacientul refuză să comunice cu anumite persoane sau nu spune
tot
Incoerenţei îi corespunde blocajul verbal şi stereotipiile verbale. Alterarea
sensului cuvintelor duce la paralogism. Crearea de cuvinte noi duce la neologisme.
Limbajul incomprehensibil se numeşte glosolalie (abuz de neologisme) sau jargonofazie
– când bolnavul dă impresia că foloseşte o limbă nouă sau un jargon.
Tulburările grafice pot fi de tipul: graforeei, incoerenţei stereotipiei grafice etc.;
iar din punctul de vedere al morfologiei grafice: grifonaj (mâzgălitură), scris în oglindă,
de la dreapta la stânga, scrisul suprapus etc. ca tulburări ale semanticii grafice:
paragrafismul, neografismul.

2. TULBURĂRILE DE CONŢINUT ALE GÂNDIRII

Sunt reprezentate de ideile patologice, atunci când ideile nu mai sunt adaptate
realităţii şi când varietetea lor proprie omului normal tinde a se rarefia.

4 mentism – tulburare mentală caracterizată prin desfăşurarea tumultuoasă, incoercibilă a ideilor şi amintirilor

8
CURS PSIHIATRIE
2.1. IDEEA FIXĂ – se impune constant şi perseverent, orientând într-un singur
sens cursul gândirii, realizând un monoideism. Ideea fixă se integrează şi se
armonizează celorlalte reprezentări, fiind acceptată de conştiinţă cu toate că aspectul său
patologic nu este recunoscut de subiect. Prin tenacitatea ei produce o stare de disconfort
psihic, o stare apropiată de cefalee, generând dificultăţi de concentrare, acte ratate,
anxietate şi scăderea randamentului profesional.

2.2. IDEEA OBSEDANTĂ SAU ANANCASTĂ – constă într-o acaparare a


gândirii de către o reprezentare banală, o întrebare, un cuvânt, o frază etc., ce se impun
și revin cu persistență, recunoscute de subiect ca fenomene parazitare și de care nu se
poate elibera cu tot efortul depus, fiind însoțită de anxietate și de ritualuri de apărare.
Ideile obsedante se întâlnesc în stările de oboseală și de suprasolicitare, în șocuri
emotive, în sechelele de encefalită, în epilepsie, în nevroza obsesivă.
Obsesiile impulsive apar atunci cînd starea obsedantă constă în tendința de a
îndeplini anumite acte. Din partea bolnavului există o rezistență activă și anxioasă de a
nu-i da curs.

2.3. IDEEA FOBICĂ – fobiile sunt obsesii însoţite de teamă anxioasă şi


nejustificate, recunoscute de bolnav ca fiind absurde, mijlocul de apărare fiind evitarea
situației ce le generează, și care, totuși, se impun chinuitor. Uneori, supuse unei analize
ce le dovedeşte ca fiind nefondate, acestea se sting. Ca forme de manifestare ele pot fi
legate de elementele realităţii obiective sau de fenomenele vieţii umane.

În funcţie de numărul lor, se disting două categorii de fobii:


 fobii accidentale – care apar în urma unui şoc emoţional, în stările de surmenaj,
stres prelungit etc.
- fobii ale obiectelor (arme, obiecte ascuţite, obiecte murdare, etc)
- fobii ale locurilor (spaţii goale, spaţii închise, căi ferate, cimitire, etc)
- fobii ale elementelor (apă, tunet, pământ, foc, etc)
- fobii ale fiinţelor
- fobii ale relaţiilor sociale (de a scăpa cuvinte grosolane în public, de a comite o
impoliteţe, etc)
- fobii morale şi religioase
- fobii ale funcţiilor fiziologice (de mers, de somn, de a respira, etc)

2.5. IDEEA DELIRANTĂ - este trăită de bolnav cu o convingere ireductibilă


despre veridicitatea ei.
Ideea delirantă izolantă constituie o excepţie. În debutul lent progresiv, delirul este
precedat de o fază de pregătire numită faza predelirantă, care poate dura luni sau chiar
ani de zile, până când ideea delirantă se cristalizează într-o certitudine delirantă.
Delirurile sunt într-o largă măsură corelate cu halucinaţiile, care fie preced delirul
anticipând astfel pe plan senzorial tematica prin viziuni, voci, etc, fie că apar
concomitent cu acestea, subliniind astfel şi mai mult existenţa sa.
Starea delirantă este starea morbidă generată de dezordinea gândirii, ce alterează
profund personalitatea; aceasta poate fi: acută (pasageră) şi cronică (persistentă).
9
CURS PSIHIATRIE
 Atunci când tema delirantă este multiplă şi disparată este vorba de un delir
polimorf.
 Când tema delirantă este unică şi organizată într-o direcţie vorbim de un delir
sistematizat.
Tema delirului este axată în mare măsură pe o preocupare fundamentală.

VI. SEMIOLOGIA ATENŢIEI

1. CARACTERISTICILE SAU CALITĂȚILE ATENȚIEI


2. TULBURĂRILE ATENŢIEI: CANTITATIVE ȘI CALITATIVE

Noţiunea psihologică de atenţie se referă la procesul de orientare şi concentrare a


activităţii psihice asupra unor obiecte sau fenomene care prin semnificaţia lor biologică
sau socială necesită o cât mai clară reflectare şi selectare conştientă (atenţie = prosexie).
Atenția realizează o strânsă corelație cu afectivitatea, ideația și acțiunea.

2. TULBURĂRILE ATENŢIEI: CANTITATIVE ȘI CALITATIVE

1. Aprosexia (abolirea atenţiei) – constă în imposibilitatea de a se concentra într-o


anumită direcţie, de a fixa un anumit obiect sau acţiune, chiar pentru un timp foarte
scurt.
2. Hiperprosexia – este întâlnită frecvent în psihiatrie, majoritatea bolnavilor psihici
demonstrând o atenţie exagerată. Uneori această atenţie exagerată este urmată de
distractibilitate, remarcându-se o oscilaţie între hiper şi hiposexie.
3.Hipoprosexia – este sinonimă cu scăderea atenţiei şi instalarea unei oboseli precoce,
a lipsei de concentrare şi vivacitate. În manie asistăm la o dispersie a atenţiei prin
exces de mobilitate, bolnavul fixându-se succesiv asupra mai multor elemente, însă
pentru o durată foarte scurtă.

Tulburările atenţiei pot fi considerate în acelaşi timp calitative şi cantitative.

10
CURS PSIHIATRIE
VII. SEMIOLOGIA VOINŢEI

Definiție: Voinţa este procesul psihic de dirijare a activităţii în vederea obţinerii


unui scop propus.
Cele mai importante tulburări ale voinţei sunt:
1. Hiperbulia - reprezintă exagerarea activităţii şi a voinţei, care are drept consecinţă
o realizare a planurilor. Din cauza tendinţei de a realiza cât mai rapid ceea ce
doresc, bolnavii devin polipragmatici (se implică în mai multe acţiuni consecutiv
pe care le abandonează pentru o alta).
2. Hipobulia - reprezintă diminuarea activităţii şi a voinţei, ceea ce face ca bolnavul
să execute cu multă încetineală orice activitate solicitată sau spontană.
3. Abulia - reprezintă lipsa spontaneităţii şi iniţiativei în acţiuni cu consecinţe în
incapacitatea individului de a se dirija pe sine însuşi.
4. Catatonia – cuprinde un grup de tulburări psihomotorii care evoluează când sub
formă inhibată stuporoasă, când sub forma agitată.
a) din forma inhibată stuporoasă fac parte:
- amimia: lipsa mobilităţii şi deci a expresivităţii feţei care rămâne ca de statuie timp
îndelungat;
- flexibilitatea ceroasă sau catalepsia: capacitatea de a păstra o perioadă îndelungată o
atitudine impusă oricât de incomodă ar părea;
- negativismul: sau refuzul patologic de a răspunde la o solicitare;
- mutismul: refuzul de a vorbi, de a răspunde la întrebări, de a participa la o
conversaţie.
b) dintre fenomenele hiperkinetice întâlnite în catatonie:
- paramimia: grimase, crispări neadecvate ale feţei;
- manierismul: pedanteria excesivă în executarea unor simple gesturi de politeţe;
- stereotipii de mişcare, de limbaj: repetarea unor gesturi / repetarea în vorbire a unor
expresii, cuvinte, silabe;
- ecomimia, ecolalia, ecopraxia – imită mimica / reproducerea fidelă a frazei / imitarea
gestualităţii interlocutorului;
- automatismul de comandă: executarea unor ordine, fără nici o opoziţie, indiferent de
absurdul lor;
- actele impulsive sau impulsiuni: sunt activităţi psihomotorii imperative, care apar şi
dispar brusc, imprevizibil şi nu pot fi oprite în desfăşurarea lor; după unii autori din
această categorie fac parte şi:
o dipsomania – episoade paroxistice de consum excesiv de băuturi
o cleptomania – furturi stereotipate, inutile efectuate de regulă la vedere, fără
precauţii elaborate ca urmare a unor impulsii irezistibile.
La copii se mai pot observa şi alte tulburări de activitate şi voinţă, cum ar fi:
- încăpăţânarea – opoziţia ca un tip de protest
- clastomania – plăcerea de a distruge o serie de obiecte, jucării, de obicei în
scopul de a protesta în faţa adulţilor

11
CURS PSIHIATRIE

IX. TULBURĂRILE INSTINCTUALE

1. TULBURĂRILE INSTINCTULUI ALIMENTAR


2. TULBURĂRILE INSTINCTULUI DE APĂRARE
3. TULBURĂRILE INSTINCTULUI MATERN
4. TULBURĂRILE INSTINCTULUI SEXUAL

Instinctele sunt însuşiri înnăscute care determină motivaţia unui comportament


caracteristic speciei şi este îndreptat întotdeauna spre realizarea unor cerinţe biologice
fundamentale.

1. TULBURĂRILE INSTINCTULUI ALIMENTAR

În semiologia psihiatrică conduitele alimentare au la bolnav și semnificația unei


comunicări, fiind expresia unor revendicări afective incoștiente. Sunt observate frecvent
în marea majoritate a bolilor psihice. Ele îmbracă fie o funcţionalitate excesivă a acestui
instinct fie o diminuare sau denaturare a acestuia.

1. Tulburările cantitative:
1.1. Exagerarea instinctului alimentar - hiperfagia:
- bulimia sau polifagia (excesul alimentar) – a fost menţionat în special în
oligofrenie, schizofrenie, demenţe;
- polidipsie - exagerarea setei sau a consumului de lichide; dipsomanie – constă în
tendința imperioasă de a bea alcool până cade „beat turtă” (poate fi echivalența unui
acces melancolic).
1.2. Diminuarea instinctului alimentar poate ajunge până la forma gravă de
dispariţie a senzaţiei de foame care se numeşte anorexie (anafagie).
Sitiofabia – refuzul de a mânca ca urmare a unor idei delirante sau halucinaţii; de
regulă întâlnită şi în stări melancolice, demenţe, anorexie mintală.

2. Tulburările calitative:
Pervertirea instinctului alimentar însoţeşte de regulă stările grave de oligofrenie şi
demenţe, când pacientul mestecă sau înghite tot ce îi pică în mână.
Alotriofagia – reprezintă tendinţa patologică de a înghiţi diverse obiecte
necomestibile (cuie, cioburi, lame etc.) în scopul de a epata sau şantaja. Se întâlneşte de
regulă în psihopatii.
Coprofagia – consumul de materii fecale (în demenţa precoce).
Pica – pulsiunea unor femei gravide de a mânca pământ bogat în substanţe minerale,
var, cretă etc. mai ales în primele luni de sarcină.
Geofagia – instinctul de a consuma pământ.
12
CURS PSIHIATRIE
Mericismul – constă în masticații de lungă durată a alimentelor regurgitate din
stomac.

4. TULBURĂRILE INSTINCTULUI SEXUAL

Comportamentul sexual vizează satisfacerea plăcerii şi reproducerea.


În cadrul tulburărilor comportamentului sexual ne vom opri asupra:
1. diminuarea sau inhibiţiei actului sexual
2. exagerarea instinctului sexual
3. deviaţiilor comportamentului sexual

1. Diminuarea sau inhibiţia actului sexual


o La bărbat - inhibiţia actului sexual este denumită impotenţă. Aceasta constă în
imposibilitatea de a îndeplini actul sexual. Impotenţa poate fi:
- temporară sau permanentă
- totală (lipsa erecției și a ejaculării) sau parțială (cu diverse variante
circumstanțiale de erecție și ejaculare).
Trebuie menţinută faptul că inhibiţia psihică se află la baza impotenţei în majoritatea
cazurilor.
Impotenţele de natură psihologică sunt cele mai frecvente şi constau în:
- absenţa libidoului,
- indiferenţa la actul sexual fără a se plânge de vreo suferinţă,
- ejacularea precoce,
- tulburarea erectilă.

o La femei - tulburarea actului sexual se numeşte frigiditate şi se manifestă prin:


- absenţa orgasmului
- resimţirea unei stări de insatisfacţie după actul sexual
- indiferenţa faţă de actul sexual
- poate ajunge la repulsie față de raportul sexual, deși organele genitale, funcțiile
endocrine și graviditatea nu sunt afectate.
Cauze:
a) pot exista frigidităţi condiţionate de o situaţie traumatizantă de la un partener
b) o altă cauză – deficitul partenerului (de exemplu ejacularea precoce)
Abolirea sau suprimarea instinctului sexual (anerotismul) se instalează în
psihozele grave, cu evoluție prelungită cum ar fi schizofrenia, toxicomania și demența.
Lipsa totală a plăcerii actului sexual se numeşte anafrodisie.
Vaginismul – contracţii inconştiente ale muşchilor perineali şi perivaginali, făcând
imposibilă intromisiunea
Dispareunia – durere resimţită în timpul actului sexual. Aceasta poate fi superficială
sau profundă şi poate fi legată de o infecţie genitală cronică.

13
CURS PSIHIATRIE
2. Exagerarea instinctului sexual poartă denumirea de satiriazis la bărbaţi şi
nimfomanie la femei. Exacerbarea instinctului sexual se întâlneşte în oligofrenii, în
debutul stărilor demenţiale şi în stările maniacale.

3. Deviaţiile comportamentului sexual

3.1. Deviaţii ale actului sexual


a. Oralismul sexual - reprezintă obţinerea orgasmului prin atingerea organelor
sexuale cu gura. Oralismul poate fi: heterosexual şi homosexual (cunillingus; felaţie).
b. Erotizarea orificiilor excretorii sau a altor regiuni ale corpului
c. Erotizarea vizualităţii – are la bază dorinţa de a vedea şi de a fi văzut. Aceasta
constă în voyeurism şi exhibiţionism.
În voyeurism subiectul înlocuieşte actul sexual cu vizionarea acestuia în timp ce este
efectuat de către alte cupluri, de către partenerul său, sau de spectacolul nudităţii altei
persoane. Se însoţeşte de masturbare.
Exhibiţionismul constă în expunerea organelor genitale. Se poate vorbi despre un
exhibiţionism pervers atunci când starea de excitare sexuală are drept urmare satisfacţia
spontană sau prin masturbare în faţa unui martor care trebuie să reacţioneze fie prin
teamă fie prin atracţie.
O altă formă de deviaţie a actului sexual numită scoptofilie, constă în obţinerea
orgasmului în timp ce îi pândeşte pe alţii să se dezbrace sau urmăreşte cupluri, în
speranţa că va surprinde un act sexual.
d. Erotizarea cutanată se numeşte froteurism şi constă în căutrea excitării sexuale
prin frecarea de alte persoane (mai frecvent practicată în aglomerările urbane). Poate fi
masculin sau feminin.
e. Erotizarea durerii – constă în obţinerea orgasmului prin producerea de suferinţă
partenerului (sadism) sau prin supunerea la diverse suferinţe corporale (masochism). De
mai multe ori se întâlnesc împreună şi se pot asocia cu homosexualitatea, pedofilia sau
bestialitatea.
Sadismul poate fi somatic reprezentat de loviri, înţepături, ajungând până la deces
sau moral (prin umiliri). Sadismul are mai multe grade:
1. acte de cruzime însoţite de o plăcere ce nu este trăită sexual
2. acte de cruzime sau de satisfacţie sexuală care poate fi parţială sau totală
3. acte de cruzime sau de satisfacţie sexuală deplină, urmată sau însoţită de erecţie şi
de ejaculare
Masochismul ca şi sadismul poate fi somatic sau moral, utilizând diverse mijloace
de a-l produce de la simple evocări de maltratări, mergând până la simularea sau chiar
efectuarea unor practici mutilante sau umilitoare. Sunt 3 feluri de masochism:
- masochism masculin sau erotogen – se bazează pe faptul că toate senzaţiile
corpului inclusiv durerea, pot deveni surse ale plăcerii sexuale, fiind de fapt o
inversiune a sadismului activ
- masochism feminin – este considerat ca un mod de comportare al femeii din
timpul actului sexual, dorinţa de a fi lovite, uneori violent, reprezentând o foarte
puternică condiţionare socio-culturală.
- masochism moral – în actul sexual tot ceea ce interesează este durerea.
14
CURS PSIHIATRIE
3.2. Anomalii ale stimulului sexual
1. Travestitismul – purtarea vestimentaţiei specifice sexului opus.
2. Transsexualismul constă în dorinţa schimbării sexului, uneori cu negarea
propriului sex, solicitând în vederea atingerii acestui deziderat tratamente hormonale şi
chirurgicale.
3. Fetişismul – înlocuirea obiectului normal sexual cu un alt obiect ce are legătură
cu primul, dar este impropriu actului sexual normal (de exemplu obiecte vestimentare,
părţi ale corpului).
4. Heterofilia – obţinerea plăcerii prin realizarea actului sexual cu o persoană ce are
culoarea pielii diferită de a subiectului.

3.3. Anomalii ale obiectului sexual


1. Onanismul (masturbaţia) – situaţia în care subiectul este şi obiectul sexual. Este
cea mai frecventă şi mai puţin gravă anomalie sexuală.
2. Homosexualitatea – realizarea unui act sexual cu o persoană de acelaşi sex.
3. Pedofilia – obiectul sexual îl constituie un copil.
4. Gerontofilia – obiectul sexual îl constituie opersoană mai în vârstă decât
subiectul.
5. Necrofilia – obiectul sexual îl constituie un cadavru.
6. Zoofilia – obiectul sexual îl constituie un animal.
7. Incestul – relaţii sexuale între rude foarte apropiate.

1. TULBURARILE NEVROTICE

1.TULBURARILE ANXIOASE
2.TULBURARILE DISOCIATIVE (DE CONVERSIE}
3.TULBURARILE SOMATOFORME
4.NEURASTENIA

1.TULBURARILE ANXIOASE

Anxietatea=este definita ca o emotie cu tonalitate neplacuta, “ o teama fara obiect”.


Spre deosebire de frica, care este o reactie fiziologica adaptativa fata de un pericol real,
anxietatea consta intr-o stare tensiva nejustificata, evident disproportionata fata de
potentialul pericol, cu un prejudiciu subiectiv evident.

15
CURS PSIHIATRIE
Importanta este distinctia intre anxietate si frica, elementul departajant fiind
obiectualitatea pericolului: precis, real, delimitat, nonconflictual, in frica; nedefinit,
imaginar, conflictual in anxietate.
- Frica este o stare fiziologica care permite o adecvare a reactiei in functie de
pericol: lupta sau fuga.
- Angoasa este anxietate cu manifestari preponderant somatice
- Groaza (spaima) consta in perceperea unui pericol iminent vital extrem,
acompaniata de o componenta somatica vegetativa (senzatia de stenocardie) si
reactiva ( dezorganizare/ inhibitie psihomotorie).
- Tracul reprezinta sentimentul de tensiune extrema in fata unei provocari
determinand trairea unor momente penibile in ciuda pregatirii constiincioase.
- -Nelinistea implica indoiala privind individul si devenirea.
Freud deschide o era noua in 1895 prin descrierea nevrozei de angoasa din
perspectiva psihodinamica.
Fobiile simple sunt integrate de catre Freud (1895) in nevroza de angoasa. Prin
publicarea cazului “ Micul Hans” (1909), “ Simptome, inhibitii si angoase” (1926),
Freud considera ca angoasa fobica ar corespunde unui pericol intern, generat de un
conflict inconstient si deplasat pe un obiect extern, care devine fobogen. Termenul de
fobii de situatii sociale este introdus in 1903 de catre Janet.
Simptomatologie
-Atacul de panica
-Agorafobia
Atacul de panica- debuteaza din senin, avand o durata de 10 minute, fiind alcatuit
din urmatoarele simptome: palpitatii, transpiratii, frisoane, tremor, uscaciunea
mucoaselor, sufocare, dispnee, disconfort toracic, greata, ameteli, teama de moarte,
teama de a nu pierde controlul sau a innebuni.
Pentru diagnosticul A.P. sunt necesare:
-aparitia sa neasteptata
-minim 4 simptome,
- dezvoltarea in decurs de 10 minute si stingerea sa lenta
-dezvoltarea unei anxietati anticipative
- impresionanta este tema de moarte, resimtita ca iminenta, motiv pentru care persoanele
apeleaza la servicii cardiologice sau de urgenta.
Agorafobia= se caracterizeaza prin teama intensa de anumite situatii (multime, spatii
publice, calatorit), care sunt fie indurate cu groaza, evitate, fie se apeleaza la o persoana
de acompaniament.

2. TIPURI DE TULBURARI ANXIOASE

1.Tulburarea de panica fara agorafobie= se caracterizeaza prin A.P. neasteptate,


recurente, urmate de ingrijorarea ( minim 1 luna) referitoare la survenirea de noi A.P. ,
la posibilele consecinte legate de sanatate, control si restrictii comportamentale.
2. Tulburarea de panica cu agorafobie= prevede prezenta simultana a

16
CURS PSIHIATRIE
atacurilor de panica recurente si a elementelor situative agorafobice.
3. Agorafobia fara istoric de tulburare de panica= consta in teama de anumite spatii,
comportament evitant: trairile anxioase din timpul expunerii la stimulul fobic nu
intrunesc criteriile necesate unui A.P.
4. Fobia specifica (fobia simpla) = se dezvolta ca o teama excesiva si nejustificata
provocata de prezenta, anticiparea unui obiect sau unor situatii specifice .Expunerea la
stimulul fobic declanseaza un A.P. Situatia expunerii este evitata sau indurata cu
greutate. Tulburarea aduce prejudicii in viata sociala, profesionala.
Se descriu 4 subtipuri de fobii specifice:
- De animale
- De mediu natural
- De sange, injectii, plagi
- De situatii

- 5. Fobia sociala= debuteaza in adolescenta dupa experiente umilitoare prin


trairea unei frici paralizante in situatii sociale care ar putea implica scrutin. Cu
toate ca persoanele in cauza isi dau seama ca teama este nejustificata, ea
declanseaza totusi, invariabil un cerc vicios de cognitii catastrofice, reactii
vegetative (eritem , transpiratii, tremor)si comportamentale (balbism).
Persoanele sunt prejudiciate in performantele academice, vorbit in public, in
relatiile sociale, cu dificultati la mancat in public, urinat in toalete publice etc. Cu
trecerea timpului, situatiile fobice se atenueaza.
6. Tulburarea obsesiv compulsiva= consta din obsesii si compulsii deranjante recurente
si consumatoare de timp, care interfera cu activitatile de rutina.
Obsesiile sunt ganduri, impulsiuni, imagini repetitive, persistente, cauzand iritare si
anxietate.
Compulsiile sunt comportamente repetitive, pe care persoana se simte constransa sa le
execute dupa un ritual rigid (comportamente: spalatul mainilor, verificare, ordonare sau
acte mentale: rugaciuni, numarare).

3. TULBURARILE DISOCIATIVE (DE CONVERSIE)

Tulburarile disociative=sunt tablouri clinice pasagere care sugereaza o maladie


organica, dar a caror geneza este psihogena. Se produce o decuplare (disociere) intre
functiile sufletesti si cele somatice.
Disociatie= disfunctionalitatea pasagera a unitatii psihice, manifestata prin lipsa de
concordanta intre constiinta, identitate, memorie si comportament motor. Un conflict
sufletesc este translat (convertit) in forma simbolica in simptome somatice, contribuind
la detensionarea sufleteasca.
Etiopatogenie
Pulsiuni nesatisfacute sunt refulate in inconstient, unde se pastreaza o anumita
dinamica, defuland ca simptome de conversie. Conflictele intrapsihice sunt exprimate
practice in limbaj corporal.. Simptomele de conversie au valoare simbolica.

17
CURS PSIHIATRIE
De pilda, ‘’cecitatea” unei tinere sotii care surprinde o scena adulterina exprima
faptul ca nu vrea dsa vada o realitate inconvenabila.
Pacientul pune in joc mecanismele uzuale de defense: negare , translare, etc. Elaborarea
simptomelor de conversie trebuie sa aduca persoanei in cauza un castig primar: in acest
fel evita confruntarea cu situatia primara, contribuind la scaderea tensiunii.
Conversia aduce si un castig secundar: un avantaj din partea anturajului( atentie
sporita, afectiune).
Prin invatare subiectul pune in joc acelasi tip de simptome in situatii similare.

Amnezia disociativa= reprezinta incapacitatea brusca de a rememora date personale


biografice, amintiri traumatice, accidente, pierderi. Amnezia se limiteaza la anumite
continuturi ( amnezie selective) sau este generalizata.
Fuga disociativa= are toate caracterele amneziei dissociative, constand I plecarea
intempestiva spre o destinatie necunoscuta sau cu valoare emotionala, asumarea unei
noi identitati. Se diferentiaza de fuga postictala, de vagabondaj, de deambularile
dementilor prin scopul pastrat.
Tulburarea de identitate disociativa (personalitatea multipla)= este o tulburare rara
si extreme de controversata; multi psihiatri ii contesta existent, afirmand ca este o
tulburare supralicitata de fictiunea cinematografica. Consta in existent a doua sau mai
multe identitati, complet diferite, care alterneaza.
Tulburari disociative ale motricitatii si senzorialitatii = constau in alterarea
activitatii motorii voluntare (pareze, paralizii) si| sau a senzorialitatii (anestezie,
“cecitate” ) mimand cel mai adesea o boala neurologica.
Evolutie: Debutul este de obicei brusc, corelat cu psihotrauma. Acuzele sunt
pasagere, remitand la fel de rapid cum au aparut.In timp, se constata o tendinta de
recidive.

4. TULBURARILE SOMATOFORME
Tulburarile somatoforme= cuprin un grup de maladii cu manifestari trenante
somatice, care sugereaza o conditie generala medicala infirmata de explorari
laborioase. In patogeneza tulburarilor somatoforme, aparute involuntar, se pare ca sunt
implicate conflicte si situatii apasatoare.
Cele mai cunoscute tulburari somatoforme sunt:
1. Tulburarea de somatizare
2. Tulburarea hipocondriaca ( ipohondriaca)
3. Tulburarea dismorfica corporala
4. Tulburarea algica
Trasaturi comune:
- Prezentare repetata a unor simptome fizice fluctuante;
- Simptomele nu sunt produse intentionat;
- Afectarea fiecarui organ, sistem , functie;
- Insistenta solicitarii investigatiilor, serviciilor medicale;
- Apelarea la servicii medicale multiple incumba riscul nomadismului medical,
anamneze lungi
18
CURS PSIHIATRIE
- Acuzele determina un discomfort semnificativ, pentru care se solicita evaluari
repetate;
- Comunicarea rezultattului negative al investigatiilor sis i sugerarea unei cauzalirti
psihogene este receptata cu neincredere;
- Consultarea unui psihiatru se face la initiative altora, dupa multi ani de evolutie

Teoria psihanalitica conceptualizeaza tulburarile somatoforme ca traduceri in


limbaj corporal a unor conflicte intrapsihice.
Din perspectiva teoriei invatarii , proiectarea teoriei psihice pe un organ este
intarita dupa o experienta anterioara. Persoana reitereaza un mod de reactive
observant la o ruda apropiata.
Aceste tulburari se grefeaza pe tipuri de personalitate astenice, nesigure.
Tulburarea isi allege organul mai vulnerabil.

1. Tulburarea de somatizare= se refera la simptome somatice multiple,


recurente, fluctuante, prezente minim doi ani, neintrunind criteriile unei maladii
somatice, dar pentru care se solicita investigatii si tratament.
In principiu, orice organ poate fi afectat. DSM IV stipuleaza necesitatea a
minim: patru acuze algice cu localizari diferite, doua acuze gastro-intestinale, o
disfunctionalitate sexuala, un simptom pseudoneurologic.
Asigurarea naturii psihogene a acuzelor este privita de pacient cu neincredere,
mai ales ca tulburarea ii cauzeaza prejudicii semnificative sociale, profesionale.
Caracteristicile tulburarii de somatizare:
- Afectarea mai multor organe, sisteme
- Debut inaintea varstei de 30 de ani;
- Evolutie cronica, fara dezvoltarea unor complicatii;
- Absenta anomaliilor la probele exploratorii.
- De obicei, pacientul se afla la capatul unor peripluuri medicale si face dovada
unor investigatii judicioase, repetate.
- Totusi, un pacient aflat la primul consult trebuie consultat complex si
investigat tintit, intrucat tabloul clinic poate fi similar cu cel din anumite maladii
organice.
- Descrierea cortegiului symptomatic este dramatica, prolixa, dar lipsita de
precizie. Evolutia tulburarii este cronica, fluctuanta: remisiune se poate obtine
arareori. Evolutia se complica prin accidentele date de examinarile multiple., de
gesturile parasuicidare intreprinse mai cu sema de catrre femei in scop
manipulativ.
2.Tulburarea hipocondriaca = se refera la ingrijoraarea excesiva,
preocuparea sau chiar convingerea de a suferi de o maladie somatica grava pornind de
la interpretarea eronata a unor semne somatice anodine. Preocuparea excesiva privind o
posibila boala persista in ciuda asigurarilor repetate, a explorarilor negative. Tulburarea
dureaza cel putin 6 luni si provoaca un distres important.
Indrumarea spre un psihiatru este privita cu reticenta.
Diagnosticul presupune identificarea:
19
CURS PSIHIATRIE
- Preocuparii, temerii excesive de a avea o boala somatica grava;
- Persistentei acestor fenomene in ciuda asigurarilor repetate in urma unor
consulturi amanuntite sia a unor explorari negative
- Distresului
- Duratei de 6 luni
Doua variante ale tulburarii sunt posibile:
-Persoana este complet opaca la orice argument medical, fiind neincrezatoare in
veridicitatea argumentelor
- Persoana poate castiga o imagine realista a situatiei, dar in scurt timp va fi
coplesita din nou de ingrijorari, neincredere.
-
3.Tulburarea dismorfica corporala= o tulburare in care persoana prezinta
preocupare fata de un defect fizic, imaginar, preocuparea atragand dupa sine prejudicii
sociale, profesionale, ruinare a stimei de sine.
Diagnosticul clinic presupune:
-identificarea preocuparii fata de un defect imaginar in aparitia fizica; daca exista un
defect minor, preocuparea este excesiva;
-distres marcat datorat ipoteticului defect in sfera sociala, ocupationala;
-tulburarea nu se datoreste dismorfofobiei din anorexia mintala| bulimie sau unei
tulburari de identitate sexuala (transsexualism).

4. Tulburarea algica= se caracterizeaza prin dureri persistente, chinuitoare, fluctuante,


inexplicabile printr-un diagnostic de maladie somatica. Subiectii sunt dispusi sa se
supuna unor procedee medicale laborioase. Fluctuatia simptomelor dureroase este in
concordanta cu echilibrul emotional.
- Consultatia medicala este determinate de dureri cu localizare multipla
-Durerile produc prejudicii subiective, sociale, ocupationale.
-Factorii psihologici determina in buna parte debutul, exacerbarea, severitatea
durerilor.
- Simptomele nu sunt produse intentionat.
Daca tulburarea algica este recenta (sub 6 luni) prognosticul este bun, daca tulburarea
este mai veche9peste 6 luni ) evolutia este cronica. Riscul major este dreprezentat de
polipragmazie ( abuz de analgezice, tranchilizante, somnifere).

20
CURS PSIHIATRIE
V.TULBURARILE DE PERSONALITATE

1. Personalitatea paranoida
2. Personalitatea schizoida
3. Personalitatea schizotipala
4. Personalitatea antisociala
5. Personalitatea borderline
6. Personalitaea histrionica
7. Personalitatea narcisista
8. Personalitatea evitanta (anxioasa)
9. Pesonalitatea dependent
10.Personalitatea obsesiv-compulsiva

Personalitatea = reprezinta ansamblul caracteristicilor temperamentale,


caracteriale si volitionale ale fiecarei persoane in parte.
Personalitatea ramane, in tot cursul vietii, o posibilitate potential mereu supusa
transformarilor. Sinteza a transformarii psihice individuale, personalitatea isi afla
sorgintea nu atat in predispozitii mostenite, cat mai ales in achizitii dobandite in cursul
evolutiei social-istorice a omului.
Tulburarile personalitatii sunt cele mai variate in semiologia psihiatrica.
(semiologia= ramura a medicinei ce se ocupa cu studierea simptomelor).
Personalitatile dizarmonice se mai numesc si psihopatii-sunt tulburari in mediul de
structurare a personalitatii.
Definitie: personalitatile dizarmonice =sunt un grup polimorf de structuri
particulare ale personalitatii care include deviatii calitative si cantitative ale sferei
afecti-volitionale si instinctive, care se cristalizeaza in adolescenta si persista toata
viata, se manifesta pe plan comportamental, fara a fi recunoscute ca atare de subiect,
provocandu-i acestuia o incapacitate de integrare armonioasa la conditiile mediului
social cu care realizeaza un impact permanent, dar cu rasunet variabil.
Tulburarea de personalitate este vazuta ca o rupere a echilibrului trasatuilor firesti a
personalitatii, avand drept consecinta disfunctionalitatea intregului ansamblu. Temenul
de dizarmonie permite mentinerea in afara patologicului, in zona de trecere dintre acesta
si normal.

TIPURI DE PERSONALITATI PATOLOGICE:

Tulburarile de personalitate sunt grupate in trei categorii care reunesc caracteristici


clinice comune:
Categoria I- personalitate paranoida
-personalitate schizoida
-personalitate schizotipala
Persoanele cu tulburari de personalitate incluse in aceasta categorie fac parte de obicei
din familii cu incarcatura genetica, in special schizofrenie.
Din punct de vedere clinic se caracterizeaza printr-o anumita bizarerie, stranietate si
excentricitate.
21
CURS PSIHIATRIE
Categoria II- personalitate antisociala
-personalitate borderline
-personalitate histrionica
-personalitate narcisista
Aceste tulburari se asociaza mai mult cu depresia, tulburarile de somatizare. Se
caracterizeaza prin expresie dramatica, instabilitate emotionala si impulsivitate.
Categoria III- personalitate obsesiv-compulsiva (anancasta)
-personalitate evitanta (anxioasa)
-personalitate dependenta

1. PERSONALITATEA PARANOIDA
Se caracterizeaza printr-un inalt grad de suspiciune fata de ceilalti, sensibilitate
excesiva fata de insulte, pe care refuza sa le ierte, ostilitate si tendinta de
conflictualitate, datorita interpretarii gresite a actiunilor impartiale, chiar ale amicilor
sai. Suspecteaza pe cei din jurul sau ca ar dori sa-l exploateze sau sa-i produca diverse
daune .Este banuitor in ceea ce priveste loialitatea si bunele intentii ale partenerului,
amicilor sau colegilor de serviciu, motiv pentru care nu are incredere sa impartaseasca
confidente. Chiar si un compliment sau o remarca pozitiva la adresa sa este gresit
interpretata, ca fiind o incercare de a se obtine ceva de la el. Daca o persoana ii ofera
ajutorul, considera ca de fapt il critica sau il desconsidera. Aceasta atitudine fata de cei
din jurul sau coexista cu tendinta de a supraevalua propria importanta, si, in general,
recurge la referiri exagerate la propria persoana.
Se manifesta prin neincredere si suspiciune in ceilalti, motivele acestora fiind
interpretate drept ‘’rau’’ intentionate.
Debuteaza in primii ani de maturitate si se poate prezenta in contexte variate, asa
cum indica urmatoarele simptome: (in cazul in care prezinta cel putin 4 dintre ele):
1.suspecteaza fara baza reala faptul ca ceilalti il exploateaza, il ranesc sau il dispretuiesc
2. este preocupat de indoiala nejustificata legata de neincrederea acordata prietenilor sau
asociatilor
3. este refractar Ia se confesa celorlalti de teama ca informatiile ar fi folosite in mod
malitios impotriva sa
4.’’citeste’’ motive ascunse si intelesuri amenintatoare in evenimente si remarci benigne
5. este neiertator in privinta insultelor, injuriilor sau ofenselor, afronturilor
6. percepe atacuri asupra caracterului sau reputatiei proprii pe care ceilalti nu le percep
si reactioneaza repede, in mod agresiv sau raspunde la fel (‘’cu aceeasi moneda’’).
7. manifesta suspiciune recurenta, fara justificare, in privinta fidelitatii partenerului
sexual.
PERSONALITATEA SCHIZOIDA
Se caracterizeaza printr-o tendinta de izolare si dezinteres relativ fata de
lumea exterioara. Contactele sociale si afective se restrang in favoarea unor activitati
solitare determinate de o viata imaginara destul de intensa, dar bizara, cu inclinatii spre
esoterism, idealism doctrinar si preocupari filosofice, stiintifice si teologice, intricate cu
un anumit grad de pierdere a contactului cu realitatea.

22
CURS PSIHIATRIE
Este indiferent si fata de activitatile placute, distractive sau fata de
experientele sexuale.
Caracteristicile acestei tulburari de personalitate anunta o evolutie nu prea
favorabila , datorita adaptarii sociale din ce in ce mai reduse. Agravarea acestor trasaturi
poate anunta chiar debutul unei schizofrenii.

Criterii diagnostice (conform DSM IV)


Debuteaza din primii ani ai maturitatii si se manifesta in contexte variate, asa cum
indica 4 sau mai multe din urmatoarele simptome:
1. Nici dorinta, nici placere din relatiile personale apropiate, incluzand aici si
apartenenta la o familie;
2. Aproape intotdeauna prefera activitati solitare;
3. Manifesta un interes scazut in a intretine raporturi sexuale;
4. Gaseste placere in putine activitati;
5. Ii lipsesc prietenii apropiati sau confidentii, altii decat rudele de gradul I;
6. Este indiferent la admiratia sau critica celorlalti;
7. Demonstreaza raceala si detasare emotionala ori afectivitate tocita.

PERSONALITATEA SCHIZOTIPALA

Se remarca un deficit al pattern-ului social si interpersonal, marcat de o capacitate


scazuta de a lega relatii mai stranse cu ceilalti, de distorsiuni perceptive si cognitive,
precum si de un comportament bizar si excentric.
Persoana care face parte din aceasta categorie de personalitate patologica prezinta
idei de referinta, convingeri ciudate cu influente magice sau paranormale (superstitii,
telepatie, clarviziuni). Ea poate fi convinsa ca detine un control magic asupra celorlalti,
fie direct prin gandire, fie prin intermediul unor obiecte in cadrul executarii unor
ritualuri.
Pot aparea si tulburari de perceptie, in special diferite iluzii corporale. Discursul
sau include frazari neobisnuite, vagi, digresive, dar fara a ajunge totusi la incoerenta.
Raspunsurile pot fi de asemenea cu un continut abstract sau cu un inteles
neobisnuit.
Comportamentul este considerat excentric prin maniera de a se imbraca (obiecte
de vestimentatie care nu se potrivesc in ansamblu), prin gestica manierata si neglijarea
convenientelor sociale obisnuite.
Prezinta o anxietate sociala excesiva datorata mai degraba unor temeri paranoide,
decat unei timidiati sau fobii sociale.

Criterii diagnostice (conform DSM IV)


Un model de deficit social si interpersonal, manifestat printr-un discomfort acut cu
o capacitate redusa pentru relatii personale apropiate, precum si distorsiuni cognitive
sau perceptive si excentricitati comportamentale, incepand din tinerete si prezente in
contexte variate, dupa cum arata urmatoarele simptome (manifesta cel puti 5 dintre ele)
:
1. Idei ale referirii (legaturii) (excluzand iluzii ale referirii);
23
CURS PSIHIATRIE
2. Credinte ciudate sau “magice” care ii influenteaza comportamentul si sunt
necongruente cu normele subculturale ( de ex: superstitii, credinta in clarviziune,
telepatie ori “ al saselea simt”, la copii si adolescenti- fantezii si preocupari bizare);
3. Experiente perceptive neobisnuite, incluzand iluzii corporale;
4. Gandire si vorbire ciudata (de ex: vag, circumstantial, metaforic, elaborate excesiv,
stereotipic);
5. Ideatii paranoide si legate de suspiciuni;
6. Comportament sau infatisare ciudata , excentrica sau stranie;
7. Lipsa prietenilor apropiati sau confidentilor, in afara rudelor de gradul I;
8. Anxietate sociala excesiva, care tinde sa fie asociata cu frica paranoida.
9. Acesti pacienti distorsioneaza realitatea mai mult decat cei cu personalitate
schizoida.

PERSONALITATEA ANTISOCIALA

Caracteristica principala a acestei tulburari de personalitate este dispretul total fata


de drepturile celorlalti, pe care adesea le si incalca. Aceste manifestari incep din
copilarie sau adolescenta si continua in perioada de adult.
Au mai fost utilizati termenii de sociopatie sau psihopatie pentru aceasta
organizare patologica a a personalitatii marcata de impulsivitate si instabilitate, pana la
devianta sociala.
Subiectii cu o astfel de tulburare a personalitatii , de regula, nu se conformeaza
normelor legale si sociale. Ei pot in mod repetat sa actioneze impotriva legii, prezentand
numeroase arestari. Actiunile antisociale sunt datorate si unei impulsivitati crescute,
reactii colerice de moment, fara elaborari mintale si fara a lua in considerare
consecintele actului.
Iritabili si agresivi, acestia comit adesea acte de violenta corporala, inclusiv si
asupra membrilor familiei. Pot fi agresivi si fata de propria persoana, recurgand in crize
de furie la automutilari. Se remarca, de asemenea si o scadere a instinctului de
conservare, manifestand deseori comportamente periculoase (viteza excesiva de
conducere, sub influenta alcoolului, consum de droguri, practicarea unor sporturi
riscante).
Instabilitatea comportamentala se poate manifesta si in parametrii mai putin gravi
din punctual de vedere al legii, dar cu influenta negative asupra vietii lor cotidiene.
Abandoneaza locurile de munca mai mult sau mai putin motivate, refuza oferte
avantajoase, absenteaza, paraseste brusc domicilul, isi schimba des resedinta. Se
manifesta si o lipsa de responsabilitate si pe plan financiar. Nu se simt niciodata
vinovati de necazurile pe care le provoaca celorlalti sau de situatiile dificile, conflictuale
pe care le creeaza. Se remarca raceala afectiva, imaturit
ate si reactii disforice.
Evolutia existentiala a personalitatilor antisociale este marcata de acte de
delincventa pedepsite prin lege (este considerat un discernamant pastrat), stari

24
CURS PSIHIATRIE
depresive majore cu tentative suicidare, supradozari de droguri, accidente, infectii HIV (
comportament sexual riscant) , ajungand pana la vagabondaj si cersetorie.

Criterii diagnostice (conform DSM IV)


Aceasta tulburare este caracterizata printr-o dispretuire a drepturilor celorlalti, adesea
incalcand limita legala si violand drepturile celorlalti.
Tulburarea consta in manifestarea majoritatii simptomelor urmatoare:
1. Esecul in a se conforma normelor sociale referitoare la comportamente ce incalca
legi si conduc la arestari;
2. Inselatoria, indicata de minciuni repetate, folosirea de nume false sau tratatea
celorlalti potrivit unui interes personal sau propriei placeri;
3. Impulsivitate sau esecul de a planifica;
4. Iritabilitate si agresivitate , demonstrate de repetate agresiuni fizice;
5. Dispretuirea sigurantei personale si a celorlalti;
6. Iresponsabilitate, manifestatata in esecuri repetate de a avea un comportament
adecvat la locul de munca sau de a-si onora datoriile financiare;
7. Lipsa remuscarii, demonstrata de indiferenta sau neconstientizarea faptului ca a
ranit pe cineva, l-a tratat necorespunzator sau a furat.

PERSONALITATEA BORDERLINE
Acest tip de personalitate este marcat de instabilitatea relatiilor interpersonale, a
propriei imagini despre sine, a afectelor si impulsivitate crescuta. Personalitatile
,,borderline’’ sunt sensibile fata de circumstantele exterioare. Subiectii experimenteaza
o intensa stare de abandon, de rejectie si neincredere in sine, reactionand cu furie chiar
si atunci cand se afla in fata unor situatii justificate de separare sau a a unor schimbari
de plan. Orice anunt de terminare a unei intalniri, o intarziere sau o amanare, pot starni
adevarate crize de panica sau de minie, datorita sentimentului de ,,abandon’’. Fata de
aceste asa-zise abandonuri, persoanele pot reactiona impulsiv si extrem, disproportional,
ajungand pana la automutilari si tentative sau echivalente suicidare.
Relatiile interpersonale sunt afectate datorita tendintei de a li se idealiza
potentialul inca de la primele intalniri.. Soliciita petrecerea unui timp prea indelungat de
la inceput si sunt impartasite multe detalii intime.. De la idealizare, acestia trec foarte
usor spre o atitudine de nemultumire si devalorizare, exprimata de multe ori dramatic.
Viata lor afectiva este marcata de sentimente de vid interior, dar si de o
reactivitate crescuta a dispozitiei, care poate deveni cu usurinta disforica, cu accese
necontrolate de furie.
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
O persoana care sufera de aceasta tulburare are relatii interpersonale labile,
caracterizate prin instabilitate.. Acest model de interactiune cu ceilalti persista ani
intregi si este de obicei legat de imaginea de sine si de primele relatii sociale.
Manifestarile apar in contexte diferite (nu doar acasa sau la serviciu) si adesea sut
insotite de labilitate in afectivitate sau sentimente. Persoana poate avea manifestari
impulsive si majoritatea simtomelor:
25
CURS PSIHIATRIE
1. Eforturi nebunesti de a evita abandonul imaginar sau real;
2. Relatii interpersonale instabile si intense caracterizate de oscilarea între extreme ale
idealizarii si subevaluarii;
3. Tulburari ale identitatii : instabilitatea imaginii de sine;
4. Impulsivitate in cel putin doua domenii care sunt autodistrugatoare ( ex: cheltuieli,
sex, abuz de substante, sofat nesabuit, hrana);
5. Comportament suicidar: gesturi, tratamente sau comportamente de automutilare;
6. Instabilitate afectiva datorita unei schimbari de stare (de ex. : disforia intensa si
episodica, instabilitate sau anxietate , durand de obicei cateva ore si foarte rar cateva
zile);
7. Sentimente cronice de pustiire sufleteasca;
8. Mânie intensă și nejustificată sau dificultatea de a-si controla mânia;
9. Ideații paranoide tranzitorii, legate de stress sau simptome disociative severe.

PERSONALITATEA HISTRIONICA

Pattern-ul acestei personalitati este dominat de o labilitate emotionala excesiva si un


comportament directionat spre a atrage atentia prin atitudini dramatice si teatralism.
Subiectii nu se simt confortabil daca nu sunt in centrul atentiei, fapt pentru care
incearca sa o atraga, initial putand crea chiar o impresie buna datorita usurintei lor de
comunicare si a entuziasmului manifestat. Doresc cu orice pret ca intr-un anturaj sa
devina ,,sufletul petrecerii’’. Comportamentul lor insa, este neobosit si solicita in mod
continuu atentia celor din jur, recurgand in caz contrar la crearea unor scene dramatice.
De asemenea, se poate remarca si o atitudine cu conotatii sexuale nepotrivite, cu
scop provocator si seductiv, chiar si asupra unor persoane fata de care nu exista un
interes romantic propriu-zis, contextul putand fi si unul profesional. (erotizarea
raporturilor sociale).
Expresia emotionala este rapid schimbatoare, manifestand o anumita ,,aviditate
afectiva’’, cu intoleranta la frustratii, dar cu un substrat profund afectiv sarac. Prefera
o atitudine de dependenta afectiva. Cu toate acestea, din punct de vedere sexual, exista o
serie de modificari: frigiditate, nimfomanie, homosexualism.
Aparentele fizice prezinta o mare importanta pentru aceste persoane, ele fiind
capabile sa cheltuiasca mult timp, energie si bani pentru haine si diverse accesorii. Isi
utilizeaza detaliile fizice si vestimentare pentru a “vana complimente’’ si, in acelasi
timp manifesta o suparare exagerata fata de un comentariu critic.
Discursul acestor persoane este de asemenea menit sa impresioneze prin
expunerea dramatica, dar vag, difuz si fara suport faptic. Se utilizeaza multe adjective,
fabulatii, productii imaginare, reverie narcisista.
In ceea ce priveste relatiile cu ceilalti, se remarca un inalt grad de
sugestionabilitate. Opiniile sunt usor influentate de ceilalti, in special daca reprezinta o
autoritate. Imbratiseaza cu usurinta diverse convingeri. Considera orice relatie
interpersonala, indiferent de contextul in care se desfasoara, mai intima decat este,
utilizand apelative de genul ,,dragul meu prieten’’ sau abordand persoana pe numele
mic. Aceasta atitudine este cu atat mai evident exprimata, cu cat este vorba de o relatie
sociala importanta.
26
CURS PSIHIATRIE

Criterii diagnostice (conform DSM IV)


O cautare excesiva a emotionalitatii si atentiei, incepand din primii ani de
maturitate si prezenta in contexte variate, presupunand 5 sau mai multe din urmatoarele
manifestari clinice:
1. Se simte inconfortabil in situatii in care nu se afla in centrul atentiei;
2. Interactiunile cu ceilalti sunt adesea caracterizate drept comportamente
neadecvate de reducere sexuala sau comportamente provocatoare;
3. Expunere rapida a expresiilor emotionale, superficiale si nestatornice,
inselatoare;
4. Se foloseste de aspectul fizic pentru a atrage atentia in repetate randuri;
5. Are un mod de a vorbi care este excesiv de marcat de personalitate si lipsit de
detalii;
6. Manifesta tendinta spre dramatizare, teatralitate si exagerarea emotiilor;
7. Este usor de sugestionat, usor de influentat de ceilalti;
8. Isi considera relatiile ca fiind mai intime decat sunt in realitate.

PERSONALITATEA NARCISISTA

Caracteristic acestei personalitati este un pattern de grandoare, nevoia de a fi


admirat si lipsa empatiei. Subiectii acorda multa importanta propriei persoane si isi
supraestimeaza capacitatile si realizarile, fiind intrigati daca nu sunt rasplatiti dupa cum
se asteapta. Aceasta atitudine fata de propria persoana se insoteste de obicei de o
devalorizare a actiunilor si contributiei celorlalti. Mintea lor este preocupata cu fantezii
referitoare la mari succese, putere, stralucire in societate, frumusete admirata de toata
lumea si iubiri ideale. Se considera a fi persoane ,,speciale’’, unice , superioare, care pot
fi intelese numai de alte persoane considerate a fi potrivite pentru o relatie, acestea
facand de obicei parte din categorii sociale privilegiate. De obicei, ei insista ca in
anumite situatii sa beneficieze de cei mai buni avocati, doctori, stilisti, instructori etc.
Supraestimarea propriei persoane este insa foarte fragila. Datorita necesitatii
excesive de admiratie, aceasta persoana acorda mult timp preocuparii fata de analiza
modului in care au actionat sau vor actiona, in asa incat sa fie bine priviti de ceilalti..
Nevoia de atentie si admiratie devine aproape continua, provocand aprecieri si
complimente la adresa lor.
Expectanta pentru tot ce e mai bun, considerand ca li se cuvine datorita meritelor
si calitatilor, este in opozitie cu totala desconsiderare a necesitatilor celorlalti.. Nu sunt
capabili sa aprecieze alte merite sau sa manifeste empatie pentru problemele sau
sentimentele celorlalti. Acest aspect poate fi observat dintr-o simpla conversatie,
persoanele narcisiste neavand rabdare si nici interes sa asculte problemele personale ale
interlocutorului.. Mai mult, poate sa faca remarci nepotrivite, fiind indiferenti fata de
anumite situatii speciale in care se afla celalalt.
Se mai poate remarca o atitudine de invidie fata de realizarile altora, au un
comportament arogant, ,,superior’’ si snob.

Criterii diagnostice (conform DSM IV)


27
CURS PSIHIATRIE
Clinic, se manifesta prin: grandiozitate (in imaginar sau in comportament), nevoia
de admiratie, lipsa empatiei incepand din tinerete si prezenta in contexte variate,
reprezentate de cel putin 5 din urmatoarele manifestari:
1. Exagerarea importantei propriei persoane (realizari si talente exagerate, se
asteapta sa fie recunoscut superior in absenta unor realizari corespunzatoare);
2. Este preocupat de imaginarea unui sucess nelimitat , putere, stralucire, frumusete
ori iubire ideala;
3. Crede despre sine ca este ,,special’’ si unic si ca poate fi inteles doar de persoane
cu un statut superior (sau institutii de acest gen) si doreste a fi asociat cu acestea;
4. Are nevoie de o admiratie excesiva;
5. Are asteptari exagerate pentru un tratament special;
6. Exploateaza relatiile interpersonale, profitand de ceilalti pentru a-si atinge
scopurile;
7. Lipsa empatiei - nu recunoaste sau nu se identifica cu sentimentele altora;
8. Este adesea invidios pe altii sau crede ca ceilalti il invidiaza;
9. Este arogant in comportament sau atitudine.

PERSONALITATEA EVITANTĂ (ANXIOASĂ)

Se caracterizează prin prezenţa unui sentiment de inferioritate, teamă, insecuritate


şi inhibiţie socială precum şi o hipersensibilitate la evaluări negative din partea
celorlalţi. Persoanele aparţinând acestei categorii evită orice implicare socială sau
profesională ce ar presupune relaţii interpersonale semnificative, datorită fricii de a fi
criticate, dezaprobate sau respinse. Manifestă reticenţă faţă de promovări şi nu se
implică în activităţi de grup, din acelaşi motiv.
În ceea ce priveşte relaţiile intime, aceste persoane acceptă cu greu stabilirea unor
astfel de legături de teama de a se expune şi de a fi ridiculizate. Sunt preocupate de a fi
utile şi acceptate.
În societate aceştia sunt tăcuţi, retraşi, neparticipâd la conversaţii de teama de a
nu spune ceva nepotrivit. Aceşti subiecţi preferă un stil de viaţă simplu, rutinier, fără
expuneri la situaţii şi relaţii noi, din nevoia de siguranţă.
Pe lângă conduita de evitare pot apărea şi anumite comportamente compensatorii
cum ar fi sfidarea unor situaţii riscante (sporturi extreme).
Pentru precizarea diagnosticului este necesară prezenţa majorităţii simptomelor:
1. evitarea activităţilor care implică contacte interpersonale, din teama de critică,
dezaprobare, respingere;
2. nu doreşte să intre în contact cu semenii dacă nu este sigur că va fi plăcut;
3. manifestă reţinere în relaţiile intime de teama de a nu fi ridicol;
4. este preocupat de situaţiile sociale ca potenţiale situaţii în care este criticat sau
respins;
5. este inhibat în relaţiile interpersonale recent apărute;
6. se priveşte pe sine ca inapt social, neatrăgător sau inferior celorlalţi;
7. este deosebit de refractar în a-şi asuma riscuri personale, ori a se angaja în
activităţi noi, deoarece crede că s-ar putea dovedi stânjenitoare
28
CURS PSIHIATRIE
Evoluția poate coexista cu atingerea unor statute sociale normale în condițiile în care
pacientul întâlnește un mediu tolerant. Poate evolua cu depresie, anxietate, distimie
asociate, fobie socială.

PERSONALITATEA DE TIP OBSESIV-COMPULSIV

În cursul vieţii dupã evenimente deosebite pot apãrea reamintiri pe care subiectul
nu le doreşte, dar pe care nu le poate îndepãrta. Trãirile obsesiv-compulsive sunt
resimţite ca impunându-se subiectului fãrã dorinţa şi voinţa sau acceptul sãu, neputând
fi îndepãrtate sau oprite cu toate eforturile sale. Sunt trãiri scurte, care paraziteazã
psihismul şi se repetã fãcând ca pacientul sã petreacã mult timp în luptã cu sine însişi,
fapt ce reduce performanţele şi calitatea vieţii. Se eticheteazã drept obsesii în primul
rând trãiri subiective recurente şi parazite, cum ar fi amintirile sau întrebãrile fãrã
rãspuns pe care şi le pune subiectul.
Obsesii:
Gânduri, impulsuri sau imagini recurente și persistente, care sunt traite, într-un
anumit moment pe parcursul tulburării ca intruzive și inadecvate și care produc
anxietate și suferința marcată;
Gândurile, impulsurile sau imaginile nu sunt numai îngrijorari legate de
problemele vieții reale;
Persoana încearcă să ignore sau să suprime gândurile, impulsurile sau imaginile
respective sau să le neutralizeze printr-un alt gând sau acțiune;
Persoana recunoaște că gândurile, impulsurile sau imaginile sunt un produs al
propriei minți (neimpuse din afară).
Compulsii:
Comportamente repetitive (ex: spălatul mainilor, ordinea, verificări) sau acte
mentale (ex: rugăciuni, numărat, repetarea în gând a unor cuvinte) pe care persoana
simte nevoia să le efectueze ca răspuns la o obsesie sau în conformitate cu reguli care
trebuie aplicate rigid;
Comportamentele sau actele mentale respective urmăresc să preîntâmpine sau să
reducă suferința legată de o obsesie sau de un anumit eveniment sau situație temută.
Mare parte din compulsii (dar nu toate) au în spate trãiri obsesive (ca îndoiala,
sentimentul contaminãrii cu microbi, disconfortul creat de dezordine). Executarea
actului compulsiv îl poate linişti pe moment subiectul.
Intermediare între obsesiile subiective şi compulsiile comportamentale sunt
intenţiile de act obsesive care au de obicei conţinut agresiv sau sexual; subiectul nu
executã pânã în final actul, în urma unei importante lupte interioare; sau îl executã doar
simbolic.
Patologia obsesiv-compulsivã este strâns corelatã cu nehotãrârea, preocuparea
faţã de ordine, faţã de curãţenie, cu încãpãţânarea şi perfecţionismul (acestea fiind
trãsãturi de personalitate).
Trãirile obsesiv-compulsive sunt frecvent corelate cu depresia, anxietatea şi fobia.
Se pot combina cu multe stãri psihopatologice.
29
CURS PSIHIATRIE
Criteriile de diagnostic DSM IV pentru această tulburare de personalitate sunt
urmatoarele: pattern pervaziv de preocupare cu ordinea, perfecționismul și controlul
mintal și interpersonal, în detrimetul flexibilității, deschiderii și eficienței, indicat din 4
sau mai multe din urmatoarele:
- este preocupat de detalii, reguli, liniște, ordine, organizare sau programe;
- manifestă perfecționism care interferează cu îndeplinirea sarcinii;
- este excesiv de devotat muncii și productivității, până la excluderea activității de timp
liber și a prieteniilor;
- este hiperconștiincios, scrupulos și inflexibil în chestiuni de morală, etică sau valori;
- este incapabil să arunce obiecte uzate sau lipsite de valoare;
- ezită să delege sarcini sau să lucreze cu alții dacă aceștia nu se supun exact modului
său de lucru;
- adoptă un stil avar de a cheltui;
- manifestă rigiditate și încăpățânare.

PERSONALITATEA DEPENDENTĂ

Tulburarea dependentă a personalităţii se caracterizează prin autostima redusă,


neîncredere în posibilităţile proprii, nevoie excesivă de ocrotire şi îngrijire, incapacitatea
de a lua decizii în problemele curente şi tendinţa continuă de a acorda altuia girul
propriilor responsabilităţi. Persoana trăieşte nu numai nevoia aprobării ci şi a acceptarii
de către ceilalţi, mai ales atunci când aceştia sunt persoane influente.
Persoana cu tulburare dependentă sacrifică timp şi energie, oferă dovezi de
loialitate, punandu-şi la dispoziţie întreaga sa disponibilitate şi deplina fidelitate pentru
a obţine aprobarea şi suportul din partea celorlalţi.
Trăsăturile caracteristice ale personalităţii dependente:
 înainte de a lua o decizie, cere părerea altora;
 îi este greu să sfârşească o discuţie;
 are indoieli în privinţa valorii propriei persoane;
 rareori vine cu idei noi sau propuneri de activităţi, atunci când se
află într-un grup;
 are nevoie de cateva persoane pe care se poate bizui;
 este capabil să se sacrifice pentru ceilalţi;
 ezită să-şi exprime părerea de teama declanşării unui conflict;
 nu-i place să se despartă de nimeni;
 este foarte sensibil la critici şi dezacorduri;
 i se spune adesea că merită mai mult.
Relații interpersonale
- relațiile sociale tind a fi reduse la cei câțiva oameni de care individul este
dependent;
- pot căuta superprotectie și dominare din partea altora;
- devin rapid și indiscriminativ atașati de o persoană, dacă se simt protejați;
În plan profesional
30
CURS PSIHIATRIE
- funcționarea profesională poate fi deteriorată, dacă este necesară o inițiativ
independentă;
- pot evita posturi de răspundere și pot deveni anxioși când sunt confruntați cu
luarea unor decizii;
- au dificultăți în a iniția proiecte ori în a face anumite lucruri în mod
independent;
- sunt lipsiți de încredere în sine și consideră că necesită ajutor pentru a începe și
realiza sarcinile;
- pot aștepta ca alții să înceapă lucrurile, deoarece sunt convinși că de regulă alții
pot face aceasta mai bine;
- sunt convinși că ei sunt incapabili să funcționeze independent și se prezintă ei
inșiși ca fiind incompetenți și necesitând asistență constantă;
- sunt dispuși însă să funcționeze adecvat, dacă li se dă asigurarea că altcineva îi
supervizează și îi aprobă;
Relații de cuplu
- necesitate excesivă și pervasivă de a fi tutelat de cineva, ceea ce duce la un
comportament submisiv și aderent și la frica de separare;
- când o relație stransă se termină (de ex., o ruptura cu un(o) iubit(a) indivizii cu
tulburare de personalitate dependentă pot căuta urgent altă relație pentru a le oferi
tutelarea și suportul pe care-l necesită;
- pot face sacrificii extraordinare ori tolera maltratare verbală, fizică sau sexuală.
Evoluția este variabilă putându-se asocia distimia, depresia majoră și
alcoolismul. Pot fi victimele abuzului psihologic și emoțional din partea celor cărora le
caută protecție.
Terapie
Tratamentul psihoterapic individual, tehnicile asertive, de grup și cognitive
(formarea abilităților sociale) sunt indicate. Benzodiazepinele și inhibitorii selectivi ai
recaptării serotoninei sunt utili pentru tratamentul comorbidităților.

8. SCHIZOFRENIA

Schizofrenia este considerate o problema majora de sanatate publica datorita


debutului la varste tinere, evolutiei prelungite si severitatii simptomatologiei, care
produce suferinta atat pacientului , cat si celor apropriati.
Conceptul de schizofrenie se contureaza incepand din sec. al XIX-lea, odata cu
primele incercari de clasificare a bolilor psihice.. In anul 1852, Morel a descries
dementa precoce, boala cu debut in adolescenta, caracterizata prin tendinta de izolare,
manierisme, comportament bizar si evolutie catre o deteriorare psiho-cognitiva
progresiva si ireversibila.
Denumirea controversata a bolii prin termenul de dementa a fost ulterior inlocuita cu
alte denumiri, dintre care retinem conceptul de schizofrenie (Bleuler-1911) si psihoza
discordanta (Chaslin-1912).
31
CURS PSIHIATRIE
In anul 1911, Bleuler a introdus conceptul de schizofrenie, care literal se traduce
prin ,,scindarea psihicului”. El considera ca afectiunea se dezvolta in jurul a patru
procese psihopatologice: autismul (retragerea in lumea interioara, separate de realitatea
exterioara), ambivalenta (existenta concomitenta a doua sentimente puternice, dar
opuse), tulburari primare in sfera afectiva si perturbarea capacitatii asociatiilor.
Aceste patru simptome centrale, fundamentale, sunt completate de
simptomele secundare: delirul, halucinatiile, catatonia si tulburarile de comportament.
Definitie
Majoritatea autorilor prefera ideea unui grup de afectiuni denumite tulburari de
tip schizofren, pentru care se poate folosi si termenul generic de schizofrenie.
Tulburarile de tip schizofren sunt caracterizate, in general, prin distorsiuni
fundamentale si specifice ale gandirii, perceptiei si afectelor, care devin neadecvate sau
tocite.. Campul de constiinta clar si capacitatea intelectuala sunt de obicei mentinute,
desi unele deficite cognitive se pot instala in decursul timpului..
Tulburarea implica functiile de baza, care dau persoanei sentimentul unicitatii,
identitatii si autonomiei sale. Cele mai intime ganduri, sentimente si acte sunt adesea
traite ca fiind cunoscute, impartasite de altii sau straine propriei persoane. Se pot
dezvolta convingeri delirante cum ar fi existent unor forte naturale sau supranaturale
care actioneaza pentru a influenta gandurile si activitatea individului afectat, in
modalitati adesea bizare.
Halucinatiile, in special auditive, sunt frecvente si pot comenta actiunile sau
gandurile pacientului.
Perceptia este frecvent perturbata, astfel incat sunetele si culorile pot fi excesiv de
vii sau alterate calitativ, iar trasaturile irelevante pot sa apara ca fiind mai importatnte
decat intregul obiect. Trasaturile periferice si irelevanta ale unui concept, care sunt
inhibate intr-o activitate mintala normal directionata, sunt aduse in prim plan sis i
utilizate in locul celor relevante. Si adecvate situatiei. Astfel, gandirea devine vaga,
eliptica si obscura. Intreruperile si interpelarile in cursul gandirii sunt frecvente, iar
ideile pot parea a fi ,,extrase” de unii factori externi.
Dispozitia afectiva este superficiala, capricioasa sau nepotrivita. Ambivalenta si
alte tulburari ale vointei pot aparea sub forma de inertie, negativism sau stupor..
Catatonia poate fi prezenta.

Simptomatologie si manifestari clinice


Faza prodromala si debutul schizofreniei:
Aceste manifestari apar inainte de faza prodromala, care face parte din boala
propriu-zisa. Aspectul tipic, dar care nu este obligatoriu, este cel de personalitate
premorbida schizoida sau schizotipala, care se caracterizeaza prin: pasivitate, lipsa
comunicarii, introversie. In consecinta, nu are prieteni, evita sexul opus, nu participa
la activitati de grup (petreceri, dans, sporturi de echipa), prefera lecturile, televizorul sau
auditiile muzicale in detrimentul activitatilor sociale sau productive.
In ultimii 20 de ani o atentie deosebita a fost acordata faptului ca, in schizofrenie,
primul contact cu serviciile de sanatate mintala este frecvent precedat de o perioada (1-5
ani) in care boala evolueaza.
Simptomele prodromale ale schizofreniei (din DSM III) sunt:
32
CURS PSIHIATRIE
1. Izolarea sociala sau retragerea;
2. Deteriorarea marcata a comportamentului profesional;
3. Comportament excentric marcat (colectare de resturi alimentare, depozitare
inutila de obiecte, solilocvie in public, dezinvoltura erotica);
4. Neglijenta marcata in tinuta vestimentara si igiena personala;
5. Tocire, aplatizare sau neadecvare emotionala;
6. Limbaj digresiv, vag, superelaborat sau metaforic;
7. Ideatie bizara sau gandire magica ( superstitii, revelatii, clarviziuni, telepatie, “al
saselea simt” , “altii pot sa-mi influenteze sentimentele”;
8. Experiente perceptuale insolite (iluzii patologice) - fenomene de prezenta
exterioara a unor forte sau persoane ireale.
In general debutul tulburarii este observat de catre familie si cei apropiati care
caracterizeaza pacientul ca fiind schimbat “nu mai este aceeasi persoana”.
Poate deveni interesat si aderent fata de idei abstracte, filosofice, religioase, ocultism.
Treptat se pierde contactul cu realitatea si se dezvolta urmatoarele fenomene:
- perplexitate- la debutul afectiunii pacientii declara ca experientele zilnice par
stranii, nu realizeaza care este motivul schimbarilor comportamentale si ale
personalitatii, de unde provin simptomele pe care le traiesc.
- izolare- pacientul se retrage in singuratate, are sentimental ca este diferit fata de
cei din jur si evita compania celor care, altatdata, erau apropiati.
- anxietate si teroare- apare un sentiment de disconfort general si anxietatea
invadeaza trairile zilnice, putand devein paroxistica atunci cand pacientul percepe
realitatea ca fiind amenintatoare si atribuie aceste pericole unor surse externe.
Alte semne si simptome ale perioadei prodromale sunt: comportamentul ciudat,
modificari ale afectivitatii, tulburari de limbaj, idei bizare, experiente perceptuale
ciudate.
Tulburarile de perceptie
Falsele perceptii reprezinta un aspect clinic comun in schizofrenie, care in cazul
absentei excitantului extern se numesc halucinatii si pot fi proiectate la nivelul oricarui
analizator. Cel mai frecvent intalnite sunt halucinatiile auditive, sub forma vocilor
amenintatoare, cu un continut obscene, acuzatoare sau insultatoare, foarte rar cu un
continut placut. Frecvent doua sau mai multe voci discuta intre ele sau o voce
comenteaza actiunile pacientului. De un interes aparte sunt halucinatiile imperative (
comenzi halucinatorii) care influenteaza comportamentul (risc suicidar) sau ii reflecta
dorintele si ineresele.
Pseudohalucinatiile, considerate de psihiatria clasica patognomonice pentru
schizofrenie, nu au o valoare diagnostic speciala. Ele apar sub forma furtului gandirii,
sonorizarea gandirii, ecoul gandirii, miscari impuse.
Halucinatiile vizuale, gustative, olfactive si tactile pot sa apara in tabloul clinic al
schizofreniei, dar de obicei sunt expresia unui process organic, motiv pentru care este
necesar intotdeauna un diagnostic diferential cu deliriumul, dementa, epilepsia de lob
temporal sau alte conditii neurologice sau medicale care pot provoca simptomatologie
psihoproductiva.
Halucinatiile cenestezice (falsele perceptii in ceea ce priveste functionarea anormala a
organelor interne) sunt adeseori intalnite in schizofrenie, fiind descrise sub forma unor
33
CURS PSIHIATRIE
senzatii ca de exemplu : “a luat foc creierul” , “imi sunt mutate sau mutilate organele”,
“nu imi mai bate inima”, “am un sarpe in stomac”.
In afara halucinatiilor, deseori se intalnesc iluzii (falsa perceptie a unui excitant real).
Trebuie diferentiate clar de halucinatii, importanta acestui demers fiind potentialul mai
redus al iluziilor de a influenta comportamentul prin atitudinea critica a pacientului.
Iluziile pot sa apara in orice faza evolutiva a schizofreniei, in fazele active fiind
interpretate de obicei delirant.
Atentia si memoria
Se evidentiaza tulburari cantitative ale atentiei, atat voluntara cat si spontana, dar
hipoprosexia nu este un element important al diagnosticului, ci mai degraba un simptom
care trebuie urmarit in cadrul asistentei terapeutice, deoarece pacientii acuza dificultati
de concentrare dupa instituirea tratamentului neuroleptic.
Memoria este de obicei in limitele normalitatii.
Gandirea in schizofrenie se intalneste un spectru larg de tulburari ale gandirii, de ritm
si coerenta, de continut si ale expreisiei verbale si grafice.
Fluxul gandirii poate fi accelerat pana la mentism sau redus pana la fading sau baraje
ale gandirii, coerenta variaza, putand atinge destructurarea maxima a “salatei de
cuvinte”.
Delirul este tulburarea de continut a gandirii cea mai importanta, tematica variind de la
grandoare la persecutie. Temele delirante cel mai frecvent intalnite si caracteristicele lor
pot fi grupate astfel:
- idei delirante de grandoare- posesia unor averi imense, aspect fizic placut sau
capacitati deosebite (perceptii extrasenzoriale), relatii si prieteni sus-pusi, este o
persoanlitate importanta ( conducator de stat, personaj politic, rege , imparat)
- idei delirante de negatie-lumea din jur nu mai exista, prietenii si rudele au murit
sau urmeaza sa moara din cause nenaturale.
- Idei delirante de persecutie-este persecutat de prieteni, colegi, vecin, partener
conjugal, este urmarit, activitatea ii este monitorizata sau spionata de catre stat si
guvern (politie, armata , securitate, SRI) sau alte organizatii cunoscute ( secte,
organisme international de spionaj).
- Idei delirante somatice-convingerea ca unele organe interne nu mai functioneaza
sau sunt putrede, nasul, ochii, urechile sau alte segmente corporale au
dimensiunile schimbate, desfigurate.

Schizofrenia hebefrenica (dezorganizata)

Se caracterizeaza prin discurs si comportament dezorganizat, afecte tocite si neadecvate,


absenta sindromului catatonic
- Ideile delirante si halucinatiile, daca sunt prezente, sunt fragmentare, spre
deosebire de forma paranoida.
- Debuteaza de regula in adolescenta, cu dezvoltarea insidioasa a unei
simptomatologii caracterizate prin abulie, tocire afectiva, deteriorarea

34
CURS PSIHIATRIE
habitudinilor si modificari comportamentale, afectare cognitiva, delir si
halucinatii.
- Prognosticul este mai rezervat pe termen lung si evolutia bolii este continua, in
comparatie cu schizofrenia paranoida. Aspectul clinic de ,,natang” este
caracteristic pt. aceasta forma de schizofrenie.
Schizofrenia hebefrenica este o forma de schizofrenie in care schimbarile afective sunt
proeminente, delirurile si halucinatiile efemere si fragmentare, comportamentul
iresponsabil si imprevizibil, iar manierismele sunt obisnuite.
- Dispozitia este superficiala si inadecvata, adesea fiind insotita de chicote si
zambete ,,autosatisfacute”, ,,auto-repliate” sau de maniere ,,alese”, grimase ,
manierisme, poze, acuze hipocondriace si fraze repetate.
- Exista o tendinta de a ramane solitar si comportamentul pare lipsit de scop si de
angajare.
- Debuteaza de obicei intre 15-25 de ani si tinde sa aiba un prognostic rezervat
datorita dezvoltarii rapide a simptomelor ,,negative” , mai ales a tocirii
afectivitatii si pierderii vointei.
- Tulburarile afective si ale vointei , ca si cele de gandire , trebuie sa fie
proeminente.
- Halucinatiile si delirurile pot fi prezente, dar nu trebuie sa fie proeminente.
- Impulsurile si motivatiile sunt pierdute si scopurile abandonate, astfel incat
comportamentul pacientului devine fara rost si lipsit de tel.
- O preocupare superficiala si manieristica pentru religie, filosofie si alte teme
abstracte, poate spori dificultatile in ascultarea si intelegerea cursului gandirii
individului afectat.
Diagnosticul de hebrefenie trebuie sa fie elaborat pt. prima data numai la adolescent
si adulti tineri.
- Personalitatea premorbida este caracteristica, dar nu neaparat necesara.
- Exista tendinte spre solitudine si timiditate.
Pentru un diagnostic cert de hebrefenie este necesara de obicei o perioada de 2 sau 3
luni de observatie, pt. a fi siguri ca modalitatile comportamentale caracteristice
descrise mai sus, se mentin.

Schizofrenia catatonica

Forma catatonica este tipul de schizofrenie in care domina cel putin doua simptome
in tabloul clinic manifestat prin imobilitate motorie de tip stuporos sau cataleptic,
agitatie extrema, negativism, mutism, conduite motorii particulare (stereotipii,
manierisme, grimase bizare), ecolalie, ecopraxie.
- Debuteaza la varsta cea mai tanara, are o evolutie mai indelungata si nivelul cel
mai redus de functionare sociala si ocupationala.
- Este mai rar intalnita in prezent, cel putin in tarile dezvoltate.
Pentru diagnosticul diferential trebuie avut in vedere faptul ca o serie de simptome
izolate catatonice pot fi intalnite si in celelalte forme de schizofrenie, precum si in

35
CURS PSIHIATRIE
afectiuni medicale ca encefalita virala, tumorile de lob frontal sau diverse intoxicatii.
De aceea este nevoie de o atenta evaluare .
Schizofrenia catatonica se caracterizeaza prin tulburarile psihomotorii
proeminente care pot alterna intre extreme, cum ar fi hiperkinezia si stuporul sau
supunerea automata si negativismul.Atitudini si posturi impuse pot fi mentinute
pentru perioade lungi.Episoadele de excitatie violenta pot fi o trasatura frapanta a
acestei stari. Fenomenele catatonice pot fi combinate cu o stare ,,asemanatoare
visului”(oneiroidia), cu halucinatii scenice vii.
Pentru un diagnostic de schizofrenie catatonica este necesar ca una sau mai multe
din urmatoarele trasaturi comportamentale sa domine tabloul clinic:
- Stupor ( marcata descrestere in reactivitatea la ambianta si reducerea miscarilor
spontane) si mutism
- Excitatie (activitate motorie crescuta, aparent fara scop, neinfluentata de stimuli
externi).
- Atitudini posturale (adoptarea si mentinerea voluntara a unor pozitii inadecvate
si bizare).
- Negativism (o anumita rezistenta , nemotivata, la toate instructiunile sau
tentativele de a fi mobilizat, sau miscarea intr-o directie opusa).
- Rigiditate (mentinerea unei posturi rigide in pofida eforturilor de a fi mobilizat).
- Flexibilitate ceroasa (mentinerea membrelor si a corpului in pozitii impuse din
exterior).
- Alte simptome, cum ar fi: automatismul la comanda si repetarea cuvintelor si a
frazelor.

Schizofrenia paranoida

Prima descriere apartine lui Kraepelin care a identificat schizofrenia


paranoida la pacientii cu deliruri bizare si nesistematizate.
- Se caracterizeaza prin preocupari si convingeri delirante si /sau halucinatii
auditive, in timp ce comportamentul si discursul dezorganizat, precum si tocirea
afectiva sunt mai putin pregnante.
- Debutul este mai tardiv, functionarea premorbida mai buna si prognosticul mai
favorabil. Acesti pacienti au sanse mai mari sa se integreze socio-ocupational si
familial in comparatie cu ceilalti schizofreni.
Se considera ca aceasta forma de schizofrenie reprezinta tipul cel mai
comun pe plan mondial.
Tabloul clinic este dominat de deliruri relativ stabile, de obicei paranoid,
insotite de obicei de halucinatii , in special de tip auditiv si de alte tulburari de
perceptive.. Tulburarile afectivitatii, vointei si vorbirii si simptomele catatonice
nu sunt proeminente.
Exemple de simptome paranoide din cele mai obisnuite sunt:
- Idei delirante de persecutie, nastere ilustra, misiune speciala, schimbare corporala
sau gelozie.

36
CURS PSIHIATRIE
- Halucinatii auditive, care ameninta pacientul sau ii dau comenzi, sau halucinatii
auditive fara expresie verbala ( fluieraturi, pocnituri, tiuituri, bazait sau rasete).
- Halucinatii olfactive sau gustative, ale senzatiilor sexuale sau alte senzatii
corporale. Halucinatiile vizuale pot aparea, dar sunt rareori proeminente.
Tulburarea de gandire poate fi evidenta in starile acute, dar in acest caz ea nu
impiedica descrierea clara a delirurilor si halucinatiilor tipice.
Afectivitatea este de obicei mai putin tocita decat in alte forme de
schizofrenie, dar un grad minor de incongruenta este obisnuit, asa cum sunt
tulburarile de dispozitie ca iritabilitatea, furia brusca, groaza si suspiciunea.
Simptomele ,,negative” cum ar fi tocirea afectivitatii si afectarea vointei sunt
adesea prezente, dar nu domina tabloul clinic.
Evolutia schizofreniei paranoide poate fi episodica (cu remisiuni partiale
complete) sau cronica. Debutul tinde sa fie mai tardiv decat in formele
hebefrenica si catatonica.
Forma paranoida trebuie sa indeplineasca criteriile generale pt. un
diagnostic de schizofrenie. Halucinatiile si ideile delirante trebuie sa fie
proeminente, tulburarile afectivitatii, vointei si vorbirii sau simptomele catatonice
trebuie sa fie relative discrete. De obicei, halucinatiile vor fi de tipul celor
descries mai sus.. Delirurile pot fi de orice tip, dar ideile delirante de control,
influenta sau pasivitate si convingerea de tip persecutoriu sunt caracteristice.
Este important sa se excluda psihozele induse de droguri si cele epileptice si
sa se retina ca ideile delirante de persecutie pot avea o pondere diagnostica redusa
la populatia unor tari sau la anumite culturi.

11.TULBURARILE AFECTIVE
Sectiunea tulburarilor afective este impartita dupa cum urmeaza:
Episoadele afective:
Episodul depresiv major
Episodul maniacal
Episodul mixt
Episodul hipomaniacal
Tulburarile depresive:
Tulburarea depresiva majora
Tulburarea distimica
Tulburarea depresiva fara alta specificatie
Tulburarea de adaptare
Tulburarile bipolare
Tulburarea bipolara I
Tulburarea bipolara II
Tulburarea ciclotimica
Tulburarea bipolara fara alta specificatie

37
CURS PSIHIATRIE
Tulburarile afective sunt impartite in tulburari depresive(,,depresia monopolara,,)
tulburari bipolare si doua tulburari bazate pe etiologie- tulburarea afectiva datorata unei
conduit medicale generale si tulburarea afectiva indusa de o substanta.
Tulburarile depresive (tulburarea depresiva majora, tulburarea distimica si tulburarea
depresiva fara alta specificatie ) se disting de tulburarile bipolare prin faptul ca nu exista
istoric de episod maniacal, mixt sau hipomaniacal. Tulburarile bipolare implica prezenta
sau istoric de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale, acompaniate de regula de
prezenta sau un istoric de episoade depressive majore.`
KRAEPELIN (1899) si WEYGANDT (1902) au caracterizat sindromul depresiv
printr-o triada simptomatica constituita din: tristete si incetinirea proceselor gandirii si
lentoarea psihomotorie. Sindromul depresiv poate fi considerat ca o prabusire a trairilor
afective bazale cu pierderea sentimentelor de autostima, pessimism, intunecarea
orizonturilor si disperare. Aceste fenomene pot fi traite uneori de pacient sub forma unei
,,tristeti vitale” sau ,,anestezie psihica dureroasa” .
Incetinirea activitatii ideative se manifesta prin mono-ideism, ruminatii, dificultati decizionale
care pot merge pana la incapacitatea efectuarii unor actiuni autentice, pe acest fundal dominat de o
dispozitie trista cu sentimental autodevalorizarii propriei personalitati pe care si-o traieste la
dimensiuni restranse fara posibilitati de proiectare in viitor, fortandu-si memoria cu scopul de a
descoperi unele evenimente sau fapte pe care le deformeaza , transformandu-le in idei delirante de
autoacuzare, culpabilitate, nevrednicie, inutilitate, incurabilitate si altele care uneori pot merge pana la
negatie , imortatlitate si enormitate. ( Sindromul Cotard).
Aceste idei delirante micromanice, dublate de o dispozitie trist-dureroasa pot
favoriza si genera conduitele autolitice. In plus, depresivul percepe timpul intim ca fiind
,,incremenit” si desincronizat de timpul real, ceea ce marcheaza ansamblul trairilor
depressive.
Datorita acestor aspect, comunicarea cu pacientii cu sindroame depresive de
intensitate medie sau majora este destul de dificila, iar uneori printr-o vorbire lenta, de
tonalitate joasa cu propozitii scurte comunica gandurile si angoasele lor penibile.
In cazurile grave depresivii se desprind din ce in ce mai mult de lume, toate
incercarile de a comunica cu ei ii deranjeaza si le adanceste sentimental neputintei si
autodevalorizarii, in tipm ce gandurile lor se concentraza tot mai mult asupra sferei lor
interioare. De multe ori, insa ei se simt usurati dup ace au reusit sa vorbeasca despre
cauzele depresiei, anxietate , disperare si impulsurile lor autolitice. Psihiatrul care
cunoaste si intelege starea in care se afla pacientul depresiv, este destul de frecvent
singura lui fiinta confidenta, dar pentru a ajunge la aceasta postura depresivul trebuie sa
simta ca medical cunoaste exact starea lui psiho-somatica, transpunandu-se in situatia
lui (empatia).
In acelasi timp, lentoarea psihomotorie se exprima prin hipochinezie, hipomimia,
care poate merge pana la ,,amimie”, bradilalie si in general inertie psihomotorie.
Multi artisti au fost atrasi defizionomia si pozitia garbovita a depresivilor (
,,Melancolia “ lui Durer si ,,Deluzionatul” a lui Hodler).
Hipomimia, obrajii molesiti, ridurile lungi si adanci, buzele stranse cu comisurie
cazute, privirea sobra, fixa, trista, dureroasa, atintita in jos si ochii uscati ce dau
impresia ca ar tainui un secret greu si penibil de suportat, sunt toate caracteristici ale
faciesului depresiv care impreuna cu pozitia garbovita de anestezia psihica dureroasa
fac ca pacientii depresivi sa para mai batrani decat sunt in realitate.
38
CURS PSIHIATRIE
Frecvent, sindromul depresiv este acompaniat, pe langa indispozitia trista si de
anxietate, caracterizata printr-o stare de disconfort, tensiune si teama difuza nemotivata
si nedefinita précis, dar profunda, care uneori poate sa duca la ,,anestezia psihica
dureroasa”, care-l fac pe bolnav sa nu se mai poata bucura de nimic, simtindu-se
incapabil de a avea sentimente, in timp ce veselia celor din jur accentueaza si mai mult
tristetea, anxietatea , disconfortul si durerea morala.
Intrucat, sindromul depresiv este constituit dintr-o simptomatologie polimorfa cu
fenomene depressive sau somatice, cu instalarea paralela sau tardiva, dar si cu idei
delirante micromanice si altele, el nu permite decat deductia discrete spre originea
naturii sale si nicidecum o certitudine, certitudine diagnosticata care trebuie cautata
printr-o anamneza complete, studio longitudinal si alte investigatii clinicesi paraclinice.
In mod obisnuit, sindromul depresiv este constituit dintr-o dispozitie depresiva
care implica o viziune pesimista asupra lumii si a propriei persoane, la care se adauga o
diminuare globala a fortelor pulsionale, proceselor intelectuale si ale activitatilor
motrice. Frecvent la acest sindrom axial al depresiei se asociaza o serie de alte
simptome commune cu anxietatea, tulburarile de somn, digestive si altele.
In general, sindromul depresiv se caracterizeaza printr-un bogat polimorfism
symptomatic pe care KIELHOLZ il divide in simptome cardinale si accesorii.
Din grupa simptomelor cardinale fac parte:
- Dispozitia trist-dureroasa care poate merge pana la ,,anestezia psihica si morala”
sau la asa zisa ,,tristete vitala” dominate de pessimism, discomfort intern,
anxietate, descurajare, insatisfactie si mai rar sentimente dureroase de monotonies
i indiferenta afectiva .
- Alteori depresivul traieste un sentiment penibil al incapacitatii de a resimti
dragostea, ura sau teama, ceea ce-I dau impresia lipsei de sensibilitate si de
modulare afectiva adecvata situatiilor conjuncturale.
Aceasta ,, anestezie emotional-afectiva” dominate de neputinta de a se
,,emotiona” si de a nu mai avea sentimente pentru cei din jur, de a nu-l atrage si de a
nu se putea bucura de nimic, pune depresivul intr-o stare de disperare, cu pierderea
gustului vietii si un camp al constiintei axat pe regret, pesimism si o intunecare tot
mai intense a viitorului apropiat , ceea ce-l face sa se simta ,,tintuit” sau ,,incremenit”
definitive in ,,nefericirea” sa, sa prefere moartea in locul vietii.
In asemenea situatii , facandu-si bilantul in fata insuficientelor sale, depresivul
se poate autoacuza: ,, sunt vinovat ca nu-mi iubesc familia, ca nu pot iubi pe nimeni,
sunt responsabil de boala mea care se datoreaza lipsei mele de vointa, sunt bolnav , cu
certitudine incurabil, nu mai exista nici o solutie, nu se mai poate face nimic pentru
mine, am ajuns o povara pentru familie,” etc, la care aduce argumente legate de unele
,,erori” sau ,,greseli” din trecut pe care le-a neglijat atunci, car carrora in present le da
dimensiuni pana la enormitate.
In acest context al acestor trairi depresiv-dureroase, depresivul prefer si cauta
moartea ca o obligatie, ca o pedeapsa necesara sau ca o singura solutie salvatoare.
Dorinta de moarte poate fi exprimata atat prin refuzul alimentar, cat mai ales prin
preocupari sau conduite suicidare.

39
CURS PSIHIATRIE
Sindromul maniacal

Episodul maniacal
Mania este definita ca o stare de exaltare psihomotorie si dezinhibitie a pulsiunilor
instinctive-afective.
Aspectul general: tinuta este neglijenta, extravaganta(pene, medalii, farduri stridente,
etc), iar mimica foarte mobile, expresiva.
Pe plan perceptual pot apare iluzii, false recunoasteri, chiar halucinatii.
Atentia se caracterizeaza printr-o hipoprosexie voluntara (de concentrare).
Memoria este de tipul hipermneziei selective.
Orientarea este corecta in toate planurile.
Gandirea de aspect tahipsihic (logoree, fuga de idei), iar continutul traduce starea de
satisfactie cu idei delirante de gradoare, de imbogatire, erotice, etc
In sfera activitatii stare hipertimica de la euforie pana la furorul maniacal.
Limbajul vorbit si scris, fluxul ideativ accelerat, logoree, graforee.
Pe planul instinctualitatii sexuale se constata o dezinhibitie.
Activitatea se caracterizeaza prin hiperactivitate, de multe ori polipragmatica sau
poate culmina prin mare agitatie (furia maniacala).
Criteriile de diagnostic ale episodului maniacal:
A. O perioada distincta de dispozitie expansiva sau iritabila, anormal de ridicata si
persistenta cel putin o saptamana.
B. In timpul perioadei de tulburare a dispozitiei, cel putin 3 din urmatoarele
simptome au persistat (4 daca dispozitia este numai iritabila) si au fost prezente
intr-un grad semnificativ:
1. Stima se sine exagerata sau grandoare
2. Scaderea necesitatii de somn (se reface dupa 3 ore)
3. Logoree, constrangere de a vorbi continuu
4. Fuga de idei, accelerarea gandirii
5. Distractibilitate, atentia usor de distras de stimuli externi nesemnificativi
6. Cresterea activitatii orientate spre un scop (social, serviciu, scoala, sexual0sau
agitatie psihomotorie)
7. Implicarea excesiva in activitati (indiscretii sexuale, cumparaturi necontrolate,
investitii in afaceri nesabuite).
C. Simptomele nu intrunesc criteriile pentru episodul mixt
D. Perturbarea este suficient de severa pentru a acuza o deteriorare marcata in
activitatea profesionala sau sociala, in relatiile cu altii, sau necesita spitalizare
pentru prevenirea vatamarii personale sau a altora.
E. Simptomele nu sunt efectele directe psihologice produse de substante sau de
conditii medicale generale (hipertiroidism).

A. Sindromul maniacal in functie de intensitate si gravitate


a) Stare hipomaniacala
In unele cazuri sindromul nu are importanta clinica, nu necesita tratament.
Buna dispozitie, cresterea activitatii, diminuarea necesitatii de somn duce la
modificari comportamentale dependente de personalitatea
40
CURS PSIHIATRIE
bolnavului.Persoanele creative pot sa realizeze importante opera in aceste
episoade. In unele cazuri, atat bolnavul cat si anturajul considera ca o
schimbare pozitiva episodul maniacal.
In alte cazuri, predomina iritabilitatea, scaderea simtului critic, ceea ce
provoaca problem importante atat in familia, cat si ambianta bolnavului.
In hipomanie elementele definitorii ale maniei sunt de intensitate redusa,
pacientul fiind capabil de performante superioare in activitati.

Criterii de diagnostic pentru episodul hipomaniacal:


A. Op erioada distincta de dispozitie crescuta, expansiva sau iritabila
persistenta, durand cel putin 4 zile si care este net diferita de dispozitia
nondepresiva uzuala.
B. In cursul perioadei de perturbare afectiva au persistat 3 sau mai multe din
urmatoarele simptome( 4 daca dispozitia este numai iritabila) si au fost
prezente intr-un grad semnificativ:
1. Stima de sine exagerata sau grandoarea
2. Scaderea necesitatii de somn(se simte reconfortat dupa numai 3 ore de
somn).
3. Mai locvace decat in mod habitual sau presiunea de a vorbi continuu.
4. Fuga de idei sau experienta subiectiva ca gandurile sunt mai accelerate.
5. Distractibilitatea (adica atentie prea usor de atras de stimuli externi
neimportanti sau irelevanti.
6. Cresterea activitatii orientate spre un scop ( fie in societate, la serviciu
sau la scoala ori din punct de vedere sexual) sau agitatie psihomotorie.
7. Implicarea excesiva in activitati placate care au un inalt potential de
consecinte indezirabile (de ex. persoana se angajeaza in efectuarea de
cumparaturi excesive, in indiscretii sexuale, in investitii in afaceri
nesabuite).
C. Episodul este asociat cu o modificare fara echivoc in activitate care nu este
caracteristica persoanei atunci cand nu prezinta simptome.
D. Perturbarea dispozitiei si modificarea in functionare sunt observabile de
catre altii.
E. Episodul nu este destul de sever pentru a cauza o deteriorare semnificativa
in functionarea sociala sau profesionala, ori pt. a necesita spitalizarea si nu
exista elemente psihotice.
F. Simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante
(drog, medicament) ori unei conditii medicale generale (hipertiroidie).

b )Stare maniacala medie

41
CURS PSIHIATRIE
Este caracterizata de cresterea marcata a activitatii si diminuarea simtului
critic.Caracterul pathologic este evident si in ambianta si legaturile interpersonale ale
bolnavilor.
c) Stare maniacala severa
Internarea in spital este necesara deoarece comportamentul bolnavului poate sa
conduca la stari auto si heteroagresive, astfel, lipsa criticii, hiperactivitatea ,
agresivitatea constituie un pericol vital atat pentru bolnav cat si pentru anturaj.
d) Stare maniacala cu simptome psihotice
Accentuarea activitatii sistemului nervos face imposibil prelucrarea corecta a
informatiilor coerente. Apar tulburari de perceptive ( iluzii, halucinatii) , idei delirante.
Simptomele psihotice au caractere holotimice ( de ex. supraaprecierea Eului, idei
delirante despre puterea, influenta, conditia materiala sau menirea religioasa a
bolnavului). Ideile delirante maniacale (de grandoare, de bogatie, megalomanice) sunt
variabile. Ele nu sunt atat de sistematice ca si cele paranoide.
e) Tulburarea schizoafectiva de tip maniacal
Elementul essential al tulburarilor schizoaffective de tip maniacal il constituie o
perioada neintrerupta de maladie in cursul careia, la un moment dat exista un episode
manical concomitant cu simptome care satisfac criteriul pentru schizofrenie.
Durata episodului maniacal trebuie sa fie de cel putin o saptamana, iar simptomele
psihotice trebuie sa aiba o durata de cel putin o luna pt. a satisfice criteriile pt .
schizofrenie.
Astfel durata minima a unui episode schizoafectiv este deasemenea de o luna.
Este forma cea mai grava a sindromului maniacal, fiind caracterizata prin tulburari
de perceptive si idei delirante heterotimice.

TULBURARILE AFECTIVE CU EVOLUTIE EPISODICA

1. Tulburari afective bipolare:


a) Tulburare bipolara de tip I
-se caracterizeaza printr-o evolutie alternative de episoade depressive si maniacale,
separate prin interval libere.Si aici, putem intalni doua tipuri:
1. cicluri depresie-manie cu interval libere, adica cand un episode depresiv
inaugureaza tulburarea, fiind urmat de o excirtatie maniacala care precede intervalul
liber inaintea survenirii unul nou episode, aici depresia constituie o faza severa a
tulburarii cu o predominanta a simptomelor anxioase, iar trecerea la episodul maniacal
se face printr-un viraj abrupt.
2. cicluri manie –depresie cu intervale libere, situatie in care tulburarea se instaleaza
printr-un episode maniacal urmat de unul depresiv si apoi de un interval liber. Aici
episoadele maniacale sunt severe, iar virajul spre depresie se face in mod lent-progresiv,
cu o intensitate moderata si o prevalenta a lentorii psiho-motorii.

b) Tulburare bipolara de tip II


- se caracterizeaza prin instalarea unei depresii secondata de stari hipomaniacale, care
uneori pot evolua spre episoade maniacale severe, transferand acest tip II in cadrul
tipului I, dar majoritatea pacientilor raman in categoria tipului bipolar II, ale carei
42
CURS PSIHIATRIE
caracteristici clinice sunt: depresia ciclica manifestata prin: pierderea energiei, prezenta
in familiile lor a bipolarilor de tip II si frecvent, consumul abuziv de alcool sau alte
substante, iar o parte dintre ei avand si trasaturi dizarmonice antisociale.
Criterii de diagnostic:
- Prezenta sau in istoric a unuia sau mai multor episoade depresive majore
- Prezenta sau in istoric a cel putin un episod hipomaniacal
- Nu exista niciodata un episod mixt sau maniacal.

c) Tulburarea afectiva bipolara de tip III


-se refera mai ales la pacientii cu depresii recurente, proveniti din familii cu
antecedente bipolare.
Se poate concluziona ca aceasta tulburare se caracterizeaza prin doua sau mai
multe episoade pe parcursul carora atat dispozitia cat si nivelele de activitate ale
pacientului sunt profund perturbate, tulburarea constand cand dintr-o elevare a
dispozitiei cu o augmentare a energiei si activitatii (hipomanie sau manie), cand in
sensul accentuarii indispozitiei si al diminuarii energiei si activitatii.
In cadrul acestei tulburari este cuprinsa boala sau psihoza maniaco-depresiva
cu exceptia ciclotimiei.
d) Ciclotimia
In esenta este vorba despre o forma a tulburarii bipolare, in care intensitatea
simptomatologiei este mica, deseori chiar subclinical. Fluctuatia periodica a
dispozitiei pare a fi o trasatura stabile a personalitatii. In aceste cazuri persoanele din
ambianta si chiar pacientul formuleaza teorii asupra cauzelor care duc la perioade
variabile de epuizare psihica si fatigabilitate. Aproximativ 1% din populatia generala
sufera de ciclotimie, iar la femei este de 1,5 ori mai frecvent decat la barbati.
Ciclotimia are aceeasi baza genetica cu tulburarea bipolara.

Tulburarile afective cu evolutie ondulanta cronica


Distimia (depresia nevrotica)- are ca element esential o perturbare cronica a
afectivitatii, adica o stare de indispozitie depresiva (sau iritabila la copii si
adolescenti) pentru cea mai mare parte a zilei, pentru cel putin doi ani.(un an la copii
si adolescenti).
Criterii de diagnostic:
- Dispozitie depresiva sau iritabila la copii si adolescent pentru cea mai mare parte
a zilei, timp de mai multe zile, pt cel putin 2 ani.
- Prezenta in timp ce este depresiv a cel putin 2 din urmatoarele simptome:
1. Apetit redus sau exagerat
2. Insomnia sau hipersomnie
3. Energie redusa sau fatigabilitate
4. Stima de sine redusa
5. Concentrare redusa si \sau dificultati in a lua decizii
6. Sentimente de disperare

43
CURS PSIHIATRIE
12.DEMENTELE
Dementa= este o stare de alterare intelectuala profunda, globala si progresiva, cu
evolutie cronica ce intereseaza in primul rand memoria, dar si ansamblul functiilor
cognitive cu repercusiuni asupra comportamentului si echilibrului emotional.
Dementele au intotdeauna un substrat organic degenerativ sau traumatic, toxic,
inflamator, dismetabolic, tumoral etc. care intereseaza encefalul predominant uneori la
nivelul scoartei cerebrale, iar alteori la nivelul nucleilor de la baza. De aceea,
diagnosticul lor implica identificarea, alaturi de semnele psihiatrice a unui sbstrat
organic caracteristic, printr-o examinare clinica neurologica si somatica si printr-o
exploatare paraclinica- mai ales imagistica- minutioasa, fara a neglija, prin anamneza , o
eventuala componenta eredofamiliala.. De asemenea, este necesar a se elimina orice
posibilitate de tulburare psihica non-organica, in special unele forme de chizofrenie,
unele depresiuni sau pseudodemente.
Spre deosebire de oligofrenii, care sunt rezultatul unei deteriorari a encefalului
inainte de a ajunge la maturitate, dementele sunt expresia clinica a unei alterari
cerebrale dupa ce sistemul a ajuns la o deplina dezvoltare operationala.
Dementele sunt o cale comuna de manifestari simptomatice a unui numar mare-
aproximativ 70 – de entitati nosologice diferite..
Simptomelor ce apartin deteriorarii organice li se pot adauga unele manifestari
mentale asociate ca: depresiile sau starile depresiv-anxioase reactive, unele manifestari
delirante sau paranoide, stari de violenta sau de euforie nejustificate, dezinhibari
instinctuale ( agresivitate sexuala, bulimie), confabulatii compensatoare etc.
Tabloul clinic cuprinde un amestec de tulburari ale functiilor cognitive care
initial deabia perceptibile evolueaza cu o constanta de timp variabila spre un nucleu al
regresiunii dementiale.
1. Tulburarile de memorie= reprezinta componenta principala. Sunt afectate datele
recente (deoarece mecanismul transpunerii din memoria scurta in cea lunga nu mai
este fiabil). Nu mai sunt engramate evenimentele si actiunile recente si se constata
o diminuare a capacitatii de invatare ( de a memora) de ex. de cuvinte disparate,
fraze scurte, nume de persoane, etc.
Din cauza tulburarii memoriei scurte, bolnavul nu-si aminteste continuitatea
actiunilor mai complexe ( de ex. lasa apa sa curga, nu incuie usa la plecare, lasa
fierul de calcat in prize, etc). De asemenea, nu mai poate executa decat partial
instructajele ce I se dau pentru o actiune mai lunga.
Cu timpul apar si alterari ale evocarii datelor din memoria lunga: nume de
persoane, date importante ( a nasterii, a casatoriei), nr. de telefon, unele date din
cultura generala, din actualitatea politica sau din viata de familie, evenimente si
actiuni din trecut.
Pe acest fond, in unele cazuri bolnavul (ca sa mascheze handicapul sau
printr-un mecanism compensator inconstient), recurge la confabulatii.

2. Tulburarile mecanismelor gandirii ( a capacitatilor cognitive) = se manifesta in


primul rand printr-o progresiva alterare a posibilitatilor de rezolvat probleme
(sarcini), ceea ce duce, incetul cu incetul la scaderea de IQ, la imposibilitatea de
adaptare la realitati, atat in plan profesional, cat si in cel al vietii cotidiene,
44
CURS PSIHIATRIE
ajungand in final la o completa dependenta a bolnavului de anturaj. In aceste
situatii bolnavul nu mai poate fi lasat nesupravegheat.
Initial se observa o tendinta a bolnavilor de a masca infirmitatea lor prin
diferite strategii.. Totodata se constata o cristalizare (lipsa de mobilitate) a
proceselor mentale si o lentoare a lor (bradipsihie) care se extinde apoi si la
activitatea psihomotorie (bradikinezie). Incetul cu incetul insasi organizarea logica a
proceselor mentale se destrama, ceea ce constituie un aspect dramatic al regresiunii
dementiale.
Pacientul nu-si mai poate organiza coerent activitatea ( de ex. in cercetare, afaceri,
gospodarie). Nu se mai incadreaza in reperele normative morale si chiar juridice,
ajungand uneori la comportamente infractionale.

3. Dezorientarea temporo-spatiala creeaza bolnavului si anturajului multe probleme.


Aceasta dezorientare sporeste considerabil cand bolnavul isi schimba mediul ( in
alta locuinta, in spital, camin etc). Se manifesta initial cand bolnavul se afla in
afara casei sale.. In fazele inaintate nu se mai poate orienta nici in propria lui
locuinta in care a trait uneori o viata intreaga.

4. Productiile delirante care se manifesta de obicei sub forma unor deliruri de


prejudiciu sau de gelozie sunt rare (15-25%), dar extrem de stanjenitoare, mai ales
pentru anturaj.

5. Tulburarile comportamentului impiedica progresiv integrarea bolnavului in viata


sociala si in familie. Ele sunt principala cauza ce impune internarea acestor bolnavi
in mediul aziliar. Apare un egocentrism excesiv, cu o perturbare a motivatiilor
insotita adesea de manifestari compulsive (acte de violenta, dromomanie,
colectionarism de obiecte inutile etc). Bolnavul nu-si mai controleaza motivatiile din
care cauza pot apare impulsuri variate (bulimie, alcoolism, agresivitate sexuala, furt
). Aceste tulburari confera uneori bolnavilor un potential infractional. De asemenea,
ii transforma adesea in victimele exploatate ale unor rude sau ,, prieteni” rau
intentionati.
In cadrul acestor tulburari de comportament se instaleaza o neglijenta a igienei (
nu se spala, nu se rad) si a vestimentatiei, pentru ca in final sa nu-si mai controleze
cele mai elementare gesturi ( de ex. urineaza oriunde fara sa tina seama de ambianta,
isi pierd pudoarea). De multe ori aceste tulburari impun institutionalizarea
bolnavilor sau punerea lor sub curatela. Adesea au nevoie de asistenta juridica.
In domeniul comportamentului motor se produc repetari inutile de gesturi si
actiuni (stereotipii) sau uneori se instaleaza o inertie totala. Limbajul devine prolix,
vulgar, indecent chiar la oameni cu o cultura rafinata, cu ezitari, parafrazari
multiple, repetitii inutile (iteratii verbale), cu glume proaste.

6.Tulburarile afective- Uneori pot apare tulburari anxioase, stari hipomaniacale,


euforice, stari colerice. Este vorba de o mare si deranjanta instabilitate emotionala..

45
CURS PSIHIATRIE
Aceste modificari afective contribuie si ele la deteriorarea personalitatii, care face ca
bolnavul sa fie perceput de anturaj ca fiind ,,un altul”.

7.Tulburarile vigilentei sunt frecvente. E vorba de somnolenta diurna, insomnie si


agitatie nocturna sau inversarea ritmului veghe-somn, interpretata in general de
anturaj drept insomnie.
In ceea ce priveste tulburarile neurologice, ele se instaleaza in
etapele mai avansate ale bolii.

Boala lui Alzheimer

Se manifesta sub doua aspecte:


a) Dementa Alzheimer presenila cu debut in jur de 45 de ani
b) Dementa Alzheimer tardiva ( dementa senila de tip Alzheimer) cu debut peste
65 de ani.
Multa vreme cele doua aspect au fost considerate boli diferite: boala lui
Alzheimer si dementa senila. Reuniunea lor intr-o singura entitate nosologica s-a
bazat pe faptul ca substratul morfopatologic microscopic este acelasi.
Tulburarile psihice din boala lui Alzheimer sunt cele descrise in tabloul clinic
al dementelor. Se poate spune ca aceasta boala realizeaza cel mai tipic tabloul de
dementa.
In boala lui Alzheimer tulburarile neuropsihologice (afazie, apraxie,
agnozie) si cele neurologice apar mai tarziu in evolutia bolii si niciodata nu o
preced. Dintre cele neurologice cele mai frecvente sunt cele parkinsoniene. Este
bine cunoscuta asocierea dementa-parkinson in psihiatrie si neurologie.
Forma precoce evolueaza intr-un context somatic in general sanatos, in timp
ce forma tardiva apare si se dezvolta pe fondul afectiunilor cronice ale varstei a
treia.. In acest sens se stie ca batranii (dupa 70 de ani) au in medie 4-5 boli
cronice concomitente, ceea ce adauga la infirmitatea psihica o infirmitate
somatica..
Boala lui Alzheimer , in ambele sale variante , nu este o boala mortala. Cu
toate acestea , durata medie de viata a acestor bolnavi este semnificativ coborata
fata de restul populatiei.
Moartea survine printr-o afectiune intercurenta infectioasa
(bronhopneumonie, tuberculoza, infectie urinara, etc.) sau dismetabolica
(casexie, deshidratare, uremie etc).
Cand evolutia bolii s-a prelungit suficient, deteriorarile psihice,
neurologice si somatice sunt atat de mari, incat pacientii sunt adevarate cadaver
vii, ,,resturi umane”, situatii teribil de demoralizante pentru anturaj si mai ales
pentru familie.
Tratamentul bolii este descurajant. Practic, la ora actuala nu exista nici un
medicament si nici o metoda nonfarmacologica pentru vindecarea acestei boli.
46
CURS PSIHIATRIE
O terapie logica este cea cu antioxidante, deoarece acestea protejeaza
celulele in general si neuronii (unde activitatea oxidoreductoare este foarte
intensa). Printre acestea, cele mai importante sunt vitaminele E, C si A.. De
asemenea sunt la moda coenzima Q 10, flavonoizii si seleniul. Rezultatele
practice sunt demoralizante..
Tratamentul de baza in momentul de fata este doar paleativ, constituit din
terapiile simptomatice pentru combaterea depresiei, starilor de agitatie, insomniei
sau tulburarilor sfincteriene. .
Dintre tratamentele simptomatice, cel care ocupa un loc deosebit este cel
pentru combaterea tulburarilor de memorie.
Sa recomandat o terapie vasodilatatoare si una de protectie a membranelor
neuronale. Existand o determinare ereditara se poate considera in viitor un
tratament prin ingineria genetica. Intre timp, exista mari sperante privind efectele
folosirii celulelor stem.

Complexul dementa-Parkinson

Boala lui Parkinson: reprezinta cea mai frecventa boala neurologica


degenerative.
Este o boala relativ frecventa, 100-200 de cazuri la 100.000 de persoane.
In sindromul parkinsonian se produce o alterare lent progresiva a motricitatii.
Debutul ei se situeaza intre 45-60 de ani , dar poate apare si la varste si mai
inaintate sau mai mici. Durata ei este de cca. 10-20 de ani.
Nu este o boala mortal prin ea insasi, dar scurteaza semnificativ durata medie de
viata
Se manifesta printr-o hipertonie sau rigiditate cu caracter ceros , o hipokinezie
sau bradikinezie caracteristice(mergand in stadiile finale pana la imobilizare) si
tulburari de sinergie si de echilibru, la care se adauga la majoritatea cazurilor o
tremuratura lenta de repaus a extremitatilor membrelor , dar mai ales a celor
superioare.
Majoritatea bolnavilor parkinsonieni au un grad crescut de bradipsihie cu o
lentoare evidenta a proceselor ideative si decizionale si cu o semnificativa
rigiditate in trecerea de la o idee la alta.
Aproape toti bolnavii prezinta preocupari cenestopatice care uneori acapareaza
complet activitatea lor mentala. Pe fondul lor se dezvolta adesea productii
delirante cu carecter hipocondriac.
Personalitatea parkinsonienilor se modifica. Ea se caracterizeaza in majoritatea
cazurilor printr-un egocentrism excesiv si foarte deranjant pentru anturaj. Sunt
bolnavi exigenti, aderenti, chinuind cu pretentiile lor pe cei din jur.
In acest context apar uneori stari de agitatie si destul de frecvent idei delirante de
prejudiciu, de gelozie sau persecutie generand stari de irascibilitate si de
agresivitate.
In 15-30% din cazuri se instaleaza o degradare mentala progresiva de tip
demential.

47
CURS PSIHIATRIE
Apar tulburari de memorie, alterari ale proceselor cognitive, dezorientari
temporo-spatiale si false recunoasteri cu disparitia discernamantului.
Acestea pot evolua pana la stadiul unei demente profunde si se suprapun pe
fondul psihic caracterizat de tulburarile psihice mentionate mai sus.
Debutul este de obicei insidios si evolutia este lenta. Sunt cazuri in care ele incep
brusc, cu o stare confuzionala.

48

S-ar putea să vă placă și