13 Motive Pentru care...

13 Motive pentru Care... o adolescentă ia decizia premeditată de a-și lua viata. A facut
asta pentru ca s-a simtit neputincioasa a mai continua o viata care contrazicea tot ce ea credea
despre Oameni si Viata? A facut asta pentru a pedepsi, poate? A facut asta pentru a trage un
semnal de alarma pentru alte, multe suflete sensibile, chinuite de alte suflete sensibile –
agresate, insa, care, la rândul lor, știu (doar) să agreseze? Un strigăt de ajutor către părinti,
pentru a fi mai prezenti în viata propriilor copii, părinti care ar trebui să înteleagă celelalte
moduri de comunicare prin care ei cer ajutorul. General vorbind, ne bazăm atât de mult pe
limbajul verbal, care este evident, fără să știm a interpreta limbajul nonverbal si paraverbal,
care oferă peste 90% din mesajul pe care, de fapt, am vrea, uneori, daca am avea curajul, să-l
transmitem.

După vizionarea acestui serial mă întreb dacă aceste 13 motive reprezintă argumente
suficient de puternice pentru a determina un om să ia o astfel de decizie. Actiunea filmului se
petrece in perioada adolescentei - care ar fi trebuit să fie, în principiu, una din perioadele cele
mai frumoase din viaţa oricărui om, respectiv - perioada de liceu. Însă, dupa cum arata si
filmul si se stie, fiind un fenomen psihosocial indelung studiat si mediatizat, bullying-ul este
foarte prezent in mediile sociale din Europa si Statele Unite.

Perioada adolescentei, cea mai tulbure prin natura transformărilor fiziologice si

psihoemotionale ce au loc, poate fi pentru unii cea mai frumoasa etapă de viată. Doar că în
acest serial se arată ce de regulă se omite sau se ignoră de ceilalţi, respectiv trăirile pe care le
are fiecare în acea perioadă în urma experienţelor zilnice, trăiri care nu sunt mereu din cele
mai frumoase sau minunate.

De-a lungul episoadelor se regăsesc mai multe elemente prin care se arată lipsa de
comunicare sau o interpretare greșită a evenimentelor produse. Am observat faptul că nu ce
ni se întâmplă ne doboară, ci felul cum interpretăm ce ni se întâmplă face diferenta intre, în
cele din urmă, viată și moarte.

Încă din prima casetă auzim cum izbucnesc în râs Justin și prietenii lui, atunci când
trece Hannah pe lângă ei, moment în care mintea lui Clay creează o semnificaie aparte acelui
râs, făcând ca acesta să-și schimbe părerea despre Hannah.

Un alt exemplu, referitor la percepţia lucrurilor, îl reprezintă felul în care Hannah a

interpretat faptul că se află pe lista fetelor lui Alex, ca având cel mai frumos fund din liceu.
Pentru ea, acest lucru a fost perceput ca o povară, ca pe un lucru jignitor, reprezenta o
etichetă ce îi fusese pusă de alţii şi pe care nu şi-o dorise şi nicidecum nu reprezenta un
compliment sau o experienţă frumoasă din primul an de liceu.

Pe de altă parte, perspectiva băieţilor din liceu referitor la această etichetă a fost chiar
opusă, în sensul că a fost foarte bine primită, devenind astfel mai atenţi la ea şi automat la
posteriorul ei. Această întâmplare reprezintă un exemplu de prejudecată întrucât deşi puţini
băieţi din liceu o cunoşteau într-adevăr pe Hannah, toţi au dat crezare acelei liste şi bârfelor
care circulau prin liceu.

Deşi Hannah nu era deloc fericită cu această etichetă, ea nu a ales să vorbească direct
şi deschis cu Alex pe acest subiect, iar lipsa aceasta de comunicare a condus în timp la lipsa
de stimă de sine şi de încredere. Totuşi, din comunicarea nonverbală a ei, respectiv din
atitudine şi privire se poate observa faptul că nu este mulţumită de acest lucru, însă se pare că
pe nimeni nu a interesat acest lucru. Şi, deşi Alex a fost prietenul ei la un moment dat, o
persoană mai apropiată faţă de restul copiilor din liceu, ea nu a ales să poarte o discuţie
deschisă cu el pe această temă, spunându-i ceea ce o deranjează şi cum se simte. Mai mult, ea
a interpretat acea clasificare din partea lui Alex ca pe o trădare tocmai datorită prieteniei ce i-
a legat la un moment dat.

Un alt exemplu pe care Hannah l-a perceput ca fiind o trădare îl reprezintă momentul
în care Alex şi Jessica s-au hotărât să formeze un cuplu, iar ea a aflat de acest lucru în
momentul în care i-a văzut mai apropiaţi, comportându-se ca doi iubiţi, comunicându-i astfel
nonverbal ei faptul că formează o pereche. Aceste evenimente au reprezentat pentru Hannah
emoţii şi trăiri neexprimate verbal şi chiar reprimate în adâncul ei, crezând că astfel poate
trece mai uşor peste aceste perioade.

În perioada adolescenţei nu este uşor să rămâi loial unui grup de prieteni, cum erau la
un moment dat Alex, Hannah şi Jessica şi, având în vedere că după acea perioadă de prietenie
Alex şi Jessica şi-au dat seama că îşi doresc popularitate, acest trio s-a destrămat.

În ideea de a deveni popular, Alex a încercat să empatizeze cu băieţii populari din

liceu, acesta fiind unul din motivele pentru care a întocmit lista cu fetele din liceu. El a
încercat să fie pe placul băieţilor, însă a uitat astfel de sinele lui, de principiile pe care le
primise acasă de la tatăl său sau de ceea ce îşi dorea el cu adevărat. Urmare evenimentelor
petrecute şi întrucât începuse să devină conştient de faptul că nu asta îşi dorea de la viaţă şi că
de fapt se păcălise pe el însuşi, făcându-i un mare rău prietenei lui – Hannah, înlăuntrul său a
început să se poarte o bătălie. De asemenea, îşi dă seama de cât de mult greşise pentru că a
renunţat la prietenia adevărată a lui Hannah în detrimentul falsităţii oferite de Bryce.

Un element pe care l-am identificat şi care se regăseşte în întreg serialul este asumarea
adevărului, a faptelor petrecute şi consumate, de care toata lumea alege să fugă sau să le
ignore. Un astfel de exemplu îl reprezintă momentul alegerii de către conducerea şcolii a
faptului că trebuie să zugrăvească pereţii din toaletele băieţilor şi fetelor pentru a acoperi
toate acele mesaje, în loc să ia anumite măsuri, să facă cercetări pentru a descoperi care au
fost motivele care au condus la inscripţionarea acelor mesaje pe toţi pereţii şi ce reprezentau
ele de fapt. Prin această atitudine, conducerea şcolii le arată în mod indirect elevilor că astfel
de evenimente este de preferabil să fie ignorate. De asemenea, la ora de comunicare, doamna
profesoară evită să poarte o discuţie directă sau să semnaleze conducerea şcolii în momentul
în care citeşte poezia scrisă de Hannah în revista şcolii, poezie în urma cărora toţi îşi dau
seama că autorul anonim are probleme reale şi are nevoie de ajutor. Însă, încă o dată, se
recurge la aceeaşi metodă adoptată în exemplul anterior, respectiv de a se ignora şi de a
merge mai departe ca şi cum nu se întâmplase nimic.

Tocmai aici intervine problema lui Hannah pentru că ea nu a ştiut cum să gestioneze
experienţele de care avusese parte, evenimentele la care participase ca martoră, sau actor
principal, iar în lupta ei interioară de a se accepta pe sine aşa cum este şi de a-şi gestiona viaţa
cum consideră că este mai bine, a constatat că nu se mai regăseşte în nimic, că nimic din ce
credea ea despre viată, nu mai este așa. Și-a pierdut reperele. Consider că nu a căutat să
comunice verbal şi direct cu cei din jur, poate datorită faptului că era prea debusolată şi foarte
afectată de cele petrecute.

Modalitatea prin care Hannah a ştiut să ceară ajutorul a fost momentul în care s-a
prezentat în biroul consilierului şcolii pentru a-i spune cele petrecute la petrecerea lui Bryce,
însă nu a putut duce până la final discuţia, iar consilierul nu a dat prea mare importanţă celor
povestite. Hannah în schimb aştepta şi tânjea ca cineva să vină în ajutorul ei, motiv pentru
care s-a şi oprit pe hol şi s-a uitat la uşa cabinetului consilierului pentru a vedea dacă se duce
cumva după ea sau nu. O altă modalitate de a cere ajutorul, în mod indirect şi deşi a fost fără
voia sa, îl reprezintă momentul publicării poeziei scrisă de ea în revista şcolii, în cuprinsul
căreia îşi mărturisea toate temerile şi trăirile ei însă nici în acest caz nu a găsit persoane
dispuse să o ajute în vreun fel anume.

În cel de-al treilea episod, Hannah face vorbire de fluture ca şi transformare, aceasta
reprezentând de fapt o comunicare nonverbală prin care arată faptul că are parte de anumite
experienţe care îi schimbă perspectiva asupra vieţii şi asupra oamenilor în general. Însă, o
dată cu aceste schimbări vin şi noi trăiri, noi percepţii, momente în care cel mai indicat şi
plăcut este să ai pe cineva alături, indiferent că este vorba de un prieten, iubit sau cineva din
familie. Totuşi Hannah se trezeşte singură în această situaţie şi nu cere concret ajutorul cuiva.
O remarca importantă este afirmaţia lui Alex care recunoaşte faptul că dacă unul dintre
prietenii de care se face vorbire pe casete ar fi fost alături de ea, Hannah nu ar fi ajuns la acel
final tragic. Consider că prin această remarcă Alex empatizează cu Hannah, înţelege prin ceea
ce a trecut ea şi cere el la rândul lui ajutorul celor din jur folosind comunicarea nonverbala
însă nici unul dintre prieteni nu îşi dă seama de fapt ceea ce vrea el să transmită.

O altă dovadă a faptului că Hannah trecea printr-o transformare este momentul în care
a ales să îşi schimbe tunsoarea. Prin această comunicare non-verbală a arătat că este dispusă
să o ia de la început, că este dornică de o schimbare şi să dea o nouă şansă vieţii. Din acest
punct de vedere putem constata faptul că este o luptătoare, iar acest episod cu tunsoarea îl
putem considera o câştigare a luptei ei cu viaţa. Lungimea părului aleasă de Hannah poate
reprezenta o exprimare a voinţei ei de a se detaşa de trecut.

Tot în speranţa de a depăşi experienţele trecute şi de a merge mai departe s-a hotărât
să se ducă la petrecerea organizată de Jessica, unde s-a întâlnit cu Clay şi s-au sărutat. Însă în
momentul în care s-a întâmplat acest lucru Hannah l-a alungat pe Clay de lângă ea deşi, în
realitate nu îşi dorea acest lucru, însă nu se considera destul de bună pentru el şi nu credea că
îl merită. Din păcate, la acel moment Clay nu şi-a dat seama din privirea ei faptul că îşi dorea
ca el să rămână pentru că aşa cum este natura omului s-a gândit la el prima dată şi nu la
nevoile ei. Însă, ceea ce îi comunica non verbal era faptul că avea nevoie de el, fiind de fapt
exact opusul la ceea ce îi transmisese verbal. Totuşi din postura şi privirea ei tristă se putea
vedea faptul că îşi doreşte să îl aibă alături pe Clay, dar alege să îl respingă în ideea că lui îi
face astfel un bine. Sunt de părere că, pentru a observa mesajele care îţi sunt transmise de fapt
de către persoana cu care ai o conversaţie folosind comunicarea non-verbală trebuie să fii
foarte atent la postura sa, mimică, dar mai ales la ochii săi care spun întotdeauna adevărul
pentru că un zâmbet îţi poate însenina faţa, însă nu şi ochii.

Într-un astfel de context intervine totodată necesitatea de a comunica cu cei din jurul
tău, de a le transmite ceea ce simţi, ulterior venind automat şi beneficiile comunicării în sine.
Însă, în condiţiile în care o persoană refuză să comunice într-un mod direct, cel mai bun
ajutor poate veni doar din partea unei persoane calificate, respectiv un psiholog.

Un element al cunoaşterii de sine îl reprezintă episodul în care se apropie Ziua

Îndrăgostiţilor şi fiecare elev din liceu are posibilitatea de a completa Chestionarul
Îndrăgostitului în care să mărturisească ceea ce îşi doresc de la partenerul lor şi în aceeaşi
măsură să se descrie pe ei înşişi. Se poate observa că în acest eveniment s-a implicat toţi
elevii din liceu, ceea ce denotă faptul că, fiecare îşi dorea să fie iubit şi acceptat aşa cum este.
Dar, în cuprinsul acestui chestionar fiecare persoană îşi dozează oarecum măsura de
sinceritate din teama de a nu fi pe placul celor din jur. Ceea ce este interesant este faptul că
majoritatea elevilor aveau deja în minte persoana pe care şi-o doreau alături de Ziua
Îndrăgostiţilor şi totuşi nici unul din ei nu a avut curajul să îşi asume acest adevăr şi să intre
în contact direct cu persoana dorită.

În schimb, toţi au ales să se ascundă în spatele răspunsurilor de pe chestionare şi să se

mulţumească cu persoanele ce le erau recomandate de calculator în urma selecţiilor efectuate
de program. În opinia mea şi în acest caz este vorba de o asumare a adevărului, de a avea
curajul de a-ţi asuma alegerile atâta timp cât ştii ceea ce îţi doreşti. O astfel de lipsă de
asumare poate fi încadrată în teama de eşec, teama de a nu fi acceptat de ceilalţi, teama de a fi
refuzat.

Un aspect legat de autentificare şi identificare este oferit de către personajul numit

Tyler sau pe porecla sa, Urmăritorul, în momentul în care îi explică lui Clay ce anume l-a
atras la Hannah. El a observat naturaleţea ei, faptul că era altfel faţă de restul colegilor care se
obişnuiseră să „pozeze” de fiecare dată într-un mod în care să dea cât mai bine pentru
societate. În schimb, Hannah nu purta nici o mască, era originală şi nu se sfia totuşi ca lumea
să o vadă aşa cum este ea, respectiv nu schiţa zâmbete dacă nu le simţea, doar de dragul de a
poza.

O dovadă a acestei autenticităţi o regăsim în momentul în care Hannah alege să îşi

spună mărturisirile înregistrându-se pe nişte casete audio ce pot fi ascultate doar cu un
reportofon. Această modalitate o putem considera un fel de statement prin care ea se aduce
înapoi la rădăcinile şi originile ei, prin descrierea acelor evenimente de care a avut parte şi pe
care au afectat-o foarte mult, ce au condus-o la pasul final, constituind astfel cele 13 motive.
În cuprinsul tuturor acelor casete Hannah prezintă toate experienţele din punctul său de
vedere, îşi expune propriul adevăr, sentimente şi gânduri fără însă să îşi dorească să exprime
aceste trăiri într-un mod direct celorlalţi, verbal, purtând o discuţie cu persoanele respective
deschisă şi onestă. Putem considera că această modalitate de înregistrare pe casete audio
reprezintă o modalitate de comunicare, însă una în care ceilalţi sunt obligaţi de împrejurări să
asculte, fără a avea însă şi dreptul la replică.

Un subiect foarte actual şi delicat din ziua de azi, atins de Hannah, este mediul virtual
în care toţi aleg la un moment dat să se refugieze din diverse motive, în special adolescenţii,
respectiv în conturile de Facebook, Twitter, Instagram. În acest mod, toată lumea, dobândeşte
la un moment dat calitatea de urmărit şi urmăritor, putând să tragem astfel concluzia că
rolurile se pot schimba în funcţie de interes. Prin acest mediu virtual persoana arată lumii
doar partea pe care el o preferă sau partea care ar considera el că ar fi pe placul tuturor, astfel
că riscul de a fi rănit sau jignit este dozat de fiecare în parte, în funcţie de cât de mult doreşte
să se expună. În acest fel, automat, se creează un mediu autoprotector sau de siguranţă în care
poţi avea certitudinea că nimeni nu te poate răni, acesta constituind unul din motivele pentru
care apreciez că acest spaţiu virtual a căpătat o amploare atât de mare pe plan internaţional.

O altă dovadă a autenticităţii este momentul sărbătoririi zilei de Hallowen, ocazie cu

care fiecare elev din liceu se putea costuma în orice personaj dorit, însă Clay este singurul
care apare la petrecere nedeghizat, acest lucru putând fi considerat ca o dovadă a originalităţii
sale. În acest mod el ne arată faptul că se simte foarte bine în pielea sa şi nu este nevoie să se
costumeze în vreun personaj fictiv.

Tot Clay este singurul care, de la început, este dispus să îşi asume răspunderea pentru
ce i-ar fi făcut lui Hannah, deşi încă nu îşi ascultase caseta, pe când toţi ceilalţi au ales să fugă
în continuare de răspundere şi să muşamalizeze mai bine cum credeau ei de cuviinţă cele
petrecute, fără a realiza faptul că în acest mod se distrugeau pe ei înşişi, dând dovadă de lipsă
de curaj pentru a-şi înfrunta temerile şi fricile, care până la urmă sunt fireşti şi naturale.
Astfel, Clay a fost primul care a luat atitudine după fiecare casetă ascultată, provocându-i pe
ceilalţi să recunoască adevărul sau să îşi expună partea lor de adevăr. Datorită lui, fiecare
copil, pe rând, a început să vorbească, să spună adevărul lor şi să îşi asume în acest mod
responsabilitatea. Astfel, la final, fiecare îşi dă seama că cea mai bună cale este întotdeauna
aceea de a spune adevărul. Se poate observa pe parcursul serialului faptul că ceea ce îi unea,
ca şi grup pe aceşti copiii este interesul comun de a nu se afla de existenţa casetelor şi de
adevărul în sine.

Legat de asumarea răspunderii faptelor pe care fiecare alege să le facă, consider că

Hannah nu şi-a asumat pe deplin întreaga răspundere a suicidului întrucât prin înregistrarea
acelor casete a ales să lase o parte din această răspundere şi asupra persoanelor de care face
vorbire în casete. Se pare că doar în acest mod a avut curajul să le spună prietenilor punctul ei
de vedere referitor la cele petrecute, cum s-a simţit şi cum a interpretat ea totul. Diferenţa şi
frumuseţea este că fiecare este diferit şi percepe diferit lucrurile, tocmai de aceea
comunicarea verbală devine atât de esenţială, pentru că odată rostite dorinţele, gândurile sau
cerinţele nu mai există loc de interpretări sau neînţelegeri. Odată lămurite aceste lucruri poţi
înfrunta orice prejudecată, poţi trece peste orice eşec pentru că îţi depăşeşti temerile şi
reuşeşti să facă faţă emoţiilor.
 Sunt de părere că orice om trece, la un moment dat, prin stările prin care a trecut
Hannah şi există multe variante de a trece peste într-un mod frumos, însă doar dacă alegem să
comunicăm cu toată lumea, să nu ne închidem în noi, să ne asigurăm că ne facem înţeleşi dar
în aceeaşi măsură să îi şi înţelegem pe ceilalţi din jurul nostru. Astfel ajungem la episodul 7,
în cuprinsul căruia Hannah abordează un subiect important şi care cred că va fi mereu de
actualitate, respectiv singurătatea.

Se poate observa din film faptul că Hannah nu a avut parte de sprijinul din partea
părinţilor aşa cum a avut parte Clay, întrucât părinţii lui erau mereu atenţi la comportamentul
şi atitudinea lui, motiv pentru care au stabilit ca micul dejun să îl ia împreună în fiecare
dimineaţă şi de fiecare dată îi aminteau că sunt acolo pentru el să discute orice subiect ori
dacă doreşte avea posibilitatea să reia şedinţele de comunicare cu acel domn psiholog. O
frumoasă dovadă a acestui sprijin este momentul în care tatăl lui Clay îl aşteaptă de la şcoală
pe scările casei pentru a-l întreba dacă şi-a găsit vreo preocupare care să îl facă fericit sau
liniştit sau dacă se regăseşte în vreo activitate. Din punctul meu de vedere acesta reprezintă
un exemplu de comunicare directă şi firească, precum şi o dovadă a înţelegerii referitoare la
perioada din liceu prin care trece. Totodată, îi dă sfaturi şi îl îndeamnă să caute mereu ceea ce
îl face fericit, pentru că astfel a reuşit şi el la rândul lui să ajungă în acest prezent cu o familie
atât de frumoasă.

Un alt sprijin important de care a avut parte Clay în toată perioada în care a ascultat
casetele a fost Tony, discutând cu acesta orice aspect legat de cele expuse de Hannah pe
casete, spunându-i ceea ce simte dar în aceeaşi măsură a şi acceptat ajutorul primit. Însă, cu
tot acest sprijin din partea familiei lui şi din partea lui Tony, Clay tot a avut gândul şi intenţia
de a se arunca de pe stâncă. Ori, de un astfel de sprijin Hannah şi Alex nu au beneficiat din
partea familiei, motiv pentru care nu au reuşit să găsească o altă soluţie decât cea finală.

Povestea acestui film este una cât se poate de comună, însă finalul reprezintă una din
variantele cele mai urâte şi dramatice care se pot întâmpla în viaţa oricărui om. Şi totuşi,
conform statisticilor, suicidul a devenit una din cele mai des întâlnite cauze în raport cu rata
mortalităţii, mai ales în acest secol care se pare că aparţine tehnologiei şi implicit a vitezei.

De asemenea, se mai arată faptul că orice om priveşte o întâmplare petrecută în viaţa

lui din punctul său de vedere, alege (fără să știe măcar că alege) să vadă partea plină sau
partea goală a paharului atât cât este el dispus să vadă, prin prisma experienelor proprii de
viată, indiferent de vârstă sau de statut social.

Cred că, alături de cadrele didactice și personalul de suport (psihologul școlar, cum
avem noi) din școli, un pas foarte important pentru a gestiona aceste situatii de viată, și, de
fapt, viata in general, ar fi cursurile de dezvoltare personală si de parenting, unde să existe
obligativitatea frecventării, în măsura în care un cuplu dorește să aducă pe lume o altă viată.
Atunci, ar fi o decizie asumată, iar Viata ar înflori, sub toate aspectele ei. Ar exista provocări,
desigur, însă am fi echipati corespunzător, pentru a le trece si a duce Viata mai departe.