Scrisoare catre, Iubita mea mamă

Mi-ai spus cândva că ceea ce ți-a marcat existența se ascunde în frumusețea clipei
în care m-ai cunoscut. Ai închis strâns ochii, ți-ai deschis larg inima și ai ascultat
țipătul meu de salut către întreaga lume ca pe cea mai frumoasă melodie din viața
ta. Ți-au spus că ai o fetiță și ai iubit-o atât de mult încă din prima clipă, încât
întâia îmbrățișare a fost revărsarea dragostei, tandreței și emoțiilor adunate timp de
nouă luni către acel suflet mic înconjurat de brațele tale. M-ai lipit de pieptul tău și
ai simțit cum ne circulă același sânge prin vene, cum sunt desprinsă din carnea ta și
cum inimile noastre vibrează în același ritm.
Te-ai bucurat atât de mult de mine, fiica ta, începând cu prima mea suflare, primul
zâmbet, prima dată când m-ai alăptat, primul sărut pe creștet de la tatăl meu,
primele lacrimi ale bunicilor, prima rază de lună care m-a atins în întâia noapte,
prima hăinuță, primul dinte, primul cuvânt, prima dată când am mâncat cu
lingurița, primul pas. Mi-ai spus cum păstrezi aceste momente ale vieții mele în
inimă și cum îți vei aminti mereu de ele cu aceeași dragoste. Știu, mama. Îți vei
aduce mereu aminte de ceea ce ai trăit alături de mine. Însă, rămâne ceva ce tu ai
uitat. Mie mi-e imposibil să-mi amintesc aceste etape. Eram prea mică, era pe
vremea netimpului din viața mea. Din păcate, rămâne o singură amintire prea
trează din trecutul meu. Ziua aceea de vară aproape ofilită când m-ai ținut strâns,
strâns în brațe, plângând, și mi-ai spus: „Mă voi întoarce, iubita mea. Promit. Să fii
cuminte! Te iubește mami mult! Cel mai mult pe lume”. După o oră, bunica mi-a
luat ușor palma într-a sa și am făcut amândouă cu mâna către cer, în timp ce un
avion alb săgeta azurul. Două mâini, un singur mare dor. Ea mamă, și eu fiică. Iar
tu, plecată în străinătate ca să ne fie nouă bine. Pe măsură ce lunile treceau, am
înțeles că ești departe și nu voi putea să te văd curând. Mă sunai și-mi spuneai că
muncești ca să îmi cumperi ceea ce imi doream mai mult. Mă durea atât de tare să
îți aud vocea, încât nu suportam să vorbesc prea mult cu tine. În timp ce vorbeam,
îți auzeam lacrimile curgând pe obraji. Și cred că și tu, pe ale mele.
Mi-a fost greu în lipsa ta, mamă. N-ai fost la prima serbare de la grădiniță. Și nici
la cea de Ziua Mamei. Acolo, pe scaunul gol care ar fi trebuit să fie al tău, mi-am
așezat dorul de tine și l-am lăsat să-mi asculte el poezia pentru mama. Când ne-au
spus într-o primăvară să o desenăm pe mama, toți copiii s-au străduit să le iasă cel
mai frumos portret. Eu te-am desenat cu spatele. Educatoarea m-a întrebat de ce nu
ți-am desenat chipul. I-am răspuns că am uitat cum arată.
Mamă, aveam atât de mare nevoie să-ți ating fața, brațele, părul, să cresc în
mirosul tău… N-ai fost cu mine în prima zi de școală, și nici de ziua mea, în
fiecare an. Pe mine nu m-a așteptat niciodată mama mea să ies de la ore și să
mergem acasă, cum îi așteptau mamele pe ceilalți copii. Eu nu am pictat, n-am
cântat, n-am dansat și nu am alergat prin ploaie cu mama mea. Pe mine nu m-a
ținut mama de mână în momentele grele și n-a fost lângă mine să-mi șteargă
lacrimile. Am crescut cu un gol imens, pe care nu-l va umple nimeni vreodată.
Lipsa ta, mamă, în floarea copilăriei, și-a pus amprenta asupra vieții mele.
Pe de altă parte, acolo, într-o țară îndepărtată, ai muncit din greu pentru a-mi
asigura viitorul. Mâinile tale, tocite prea devreme de munca înzecită, au uitat cum e
să gătești pentru fiica ta. Sau cum e să o pieptăni. Sau să o mângâi. Te-ai privat de
bucuria de a-mi fi alături în copilărie, pentru a ne putea bucura împreună de un
viitor fără griji. Aș fi preferat să n-am nimic din toate, dar să fiu săracă lângă
mama. Să trăim împreună, să ne sprijinim una pe cealaltă. Știu, mamă, și ție ți-a
fost tare greu departe de mine. Și tu ai plâns, mult mai mult decât mine, de dor. Și
știu că uneori le-ai fi lăsat pe toate, doar ca să te întorci acasă, la familia ta. Dar te-
ai gândit la viitor și ai muncit în continuare. Of, viitorul ăsta care mi-a furat
mama… Prea mulți oameni trăiesc pentru viitor, uitând să se bucure de prezent.
Dacă prezentul meu ai fi fost tu, un prezent continuu, m-aș fi bucurat de tine,
mamă, cum se bucură ceasul de timp, stelele de noapte și zmeul de vânt. Mi-e dor
de tine, mamă, neîncetat. Mi-e dor de privirea ta frumoasă, de ochii tăi care mi-au
vegheat atent primii ani din viață. Mi-e dor să-mi afund capul în părul tău și să îmi
umplu plămânii de mirosul tău.
Mamă, te iubesc și mi-e dor de tine.

Cu drag.fiica ta"