PSIHIATRI

E
Luminița Apostol și colab.
CAPITOLUL I
Noţiuni de semiologie. Principalele tulburări ale proceselor psihice.
Introducere
Semiologia
psihiatrică studiază
modificările care se
pot produce în
psihism. • Deşi psihicul este un tot
armonios, pentru studiul
didactic se vor prezenta
separat tulburările funcţiei
psihice de cunoaştere şi,
respectiv, de sinteză.
Introducere

Scop:
recunoaşterea
urgenţelor cu risc
vital.
NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE

I.PROCES
ELE
COGNITIV
E
I.PROCESELE COGNITIVE

Cogniţia reprezintă
procesul de extragere şi
prelucrare a informaţiei
despre “stările” lumii
înconjurătoare şi ale
propriului EU.
I. PROCESELE COGNITIVE

Procesele cognitive se împart în:

• directe – (A) senzaţia, (B) percepţia, (C)
atenţia;
• indirecte- (A) memoria, (B) gândirea, (C)
imaginaţia.
Procese cognitive
directe
1 (A) SENZAŢIA
• Reprezintă actul psihic elementar, de
realizare a imaginii obiectelor şi
fenomenelor lumii înconjurătoare.

• Informaţia recepţionată şi decodificată de

către analizatori se proiectează ca
senzaţie, la nivelul cortexului cerebral.
Se produc în condiţiile acţiunii directe a
stimulilor asupra analizatorilor;

Ne aduc informaţii separate despre lumea

înconjurătoare;

Sunt stric dependente de funcţionarea

analizatorilor;

Principale modalităţi senzoriale: senzaţii

vizuale, senzaţii auditive, senzaţii olfactive,
senzaţii cutanate, senzaţii gustative,
senzaţii de echilibru, senzaţii de durere etc.
 Senzațiile vizuale
• Stimulii care determină senzațiile vizuale sunt undele
electromagnetice. Acestea sosesc la ochi de la sursele de
lumină sau de la corpurile luminate.
• Nervul optic reprezintă calea aferentă. Acesta ajunge în
regiunea occipitală unde impulsurile nervoase se
transforma în senzații vizuale.
 Senzațiile vizuale
• Pentru ca să se obțină o imagine vizuală
corespunzătoare trebuie să se realizeze câteva condiții:
1. Cantitatea de lumină care intră în ochi să nu fie nici prea
mare nici prea mică;
2. Imaginea să se formeze exact pe retină. Aceasta se
realizează prin acomodarea cristalinului;
3. Axele globilor oculari să se întâlnească în punctul în care
se află obiectul privit;
4. Bastonașele și conurile să funcționeze bine;
Senzațiile auditive
• Stimulii care produc senzațiile auditive sunt undele
sonore.
• Celulele senzoriale auditive se găsesc în urechea internă.
Impulsurile nervoase ajung în regiunea temporală a
scoarței cerebrale.
• Deși absența văzului afectează grav adaptarea la
mediu, absența auzului de la naștere are consecințe
mai grave asupra dezvoltării intelectuale.
• Stimulii senzațiilor
olfactive sunt
substanțele în stare
gazoasă care pătrund
în fosele nazale.
• Receptorii sunt
celulele olfactive din
mucoasa nazală.
• Aceste celule transmit
impulsurile nervoase la
nervul olfactiv.

Senzațiile olfactive
Senzațiile cutanate
• Senzațiile cutanate sunt de 3 feluri: tactile,
termice și de durere.
• În cazul senzațiilor tactile, stimulul este
reprezentat de suprafața obiectelor cu care
pielea vine în contact.
• În cazul senzațiilor de temperatură stimulul
este reprezentat de diferența de
temperatură dintre piele.
• Senzațiile de durere pot fi provocate de orice
stimul mai intens.
 Senzațiile gustative
• Stimulii sunt substanțe
solubile care pătrund în
cavitatea bucală.
• Receptorii sunt celulele
gustative grupate în papile
gustative.
• Dulcele, acrul, amarul,
săratul sunt cele 4 gusturi
fundamentale din care se
pot obține toate celelalte
gusturi.
 Senzațiile de echilibru
• Stimulii sunt reprezentați
de modificările de stări de
echilibru.
• Receptorii se află în
urechea internă.
• Senzațiile de echilibru au
rol în menținerea
echilibrului în timpul
mersului și redresarea
poziției de echilibru în
cazul unor alunecări.
 Senzațiile de durere

• Senzațiile de durere
semnalează tulburările în
funcționarea unor organe
sau distrugerile de țesuturi.
• Nu au un stimul specific.
• Orice stimul care
depășește o anumită
intensitate poate să
producă durere.
 Adaptarea senzorială
• Adaptarea senzorială constă în modificarea sensibilității
analizatorului în funcție de intensitatea și durata acțiunii
stimulului.
• Adaptarea senzorială se manifestă în cazul senzațiilor
vizuale, olfactive, termice, tactile.
• În cazul senzațiilor alergice adaptarea este foarte redusă
pentru că dacă ne-am obișnui cu durerea nu am lua
măsurile necesare pentru a-I înlătura cauzele.
1 (B) PERCEPŢIA
• Reprezintă procesul de reflectare integrală a însuşirii obiectelor şi
fenomenelor lumii înconjurătoare. Realitatea se reflectă sub forma unor
imagini de ansamblu.
• Psihopatologia senzorialităţii se clasifică în funcţie de:
1 (B) – a) tulburări de percepţie cantitative: hiperestezia,
hipoestezia, cenestezia;

b) tulburări de percepţie calitative: iluzii, halucinaţii,

pseudohalucinaţii, halucinoze şi agnozii.
Tulburări de percepție cantitative
Hiperestezia constă în exagerarea perceperii excitaţiilor
extero-ceptive.
• Sunetul (muzica, scârţâitul unei uşi), culoarea devin
neplă-cute.
• apare în convalescenţă, surmenaj, nevroză, peri-oade
de sevraj (etanolic, toxic).
Hipoestezia este scăderea excitabilităţii,
determină o neclaritate în perceperea lumii exterioare.
Cenestopatia reprezintă o formă specială de
hiperestezie,
senzaţii dureroase, difuze, mutante, trăite penibil şi
conştient de către bolnav.
Pacientul acuză: furnicături, arsuri, o presiune relatând:
“îmi amorţeşte mâna” , “mă arde înăuntru” .
Iluziile sunt percepţii deformate ale obiectelor.
Halucinaţiile sunt percepţii patologice fără
obiect real.
Iluziile şi halucinaţiile pot fi:
• exteroceptive (vizuale, olfactive, auditive, tactile,
gustative);
• interoceptive (viscerale);
• proprioceptive (kinestezice).
Iluziile
• În cazul iluziilor patologice, pacientul nu caută să
confrunte percepţia cu realitatea, crede în ele şi le
susţine. În stările toxice şi infecţioase (delirul febril),
pacientul poate interpreta desene de pe tapet, florile de
pe covor, norii de pe cer, fiinţe fantastice, şerpi, etc.
• Iluzia sosiilor. Sosiile sunt persoane atât de
asemănătoare între ele încât sunt greu de deosebit. În
stările delirante din schi-zofrenie, tatăl, mama, pot fi
luate drept persoane străine ostile, determinând un
comportament agresiv.
Halucinațiile
• Cele mai frecvente halucinaţii exteroceptive sunt cele
auditive. Ele pot fi:
a) halucinaţii elementare: foneme sau acufene (zgomote
în urechi) – întâlnite în HTA, ateroscleroză cerebrală,
hipoacuzie,etc. ;
b) halucinaţii comune: pacientul aude zgomote definite
(lătrat, paşi de om, zgomotele ceasului) ;
c) halucinaţii complexe: perceperea unor voci (cuvinte
izolate, dialoguri, comentarii) bi sau monoauricular, în
consens (nefavora-bile sau favorabile) ori antagonice (la o
ureche îl vorbeşte de bine, la cealaltă de rău).
Halucinațiile

Halucinaţiile imperative
• sunt cele mai periculoase
• cu conţinut autoagresiv sau
heteroagresiv (sinucidere sau crimă).
• pacientul se poate emascula (castra)
sau îşi enuclează globul ocular.
Halucinațiile

Halucinaţiile apar în:

• schizofrenie;
• depresii delirante;
• psihoze toxice;
• epilepsie temporală;
• beţie patologică, delirium
tremens.
Halucinațiile
Halucinaţiile
olfactive
constau în
perceperea
unor mirosuri
dezagreabile
• epilepsia de lob temporal
Se întâlnesc sub forma unei crize
în: uncinate;
• intoxicaţii cu droguri.
Alte tulburări de percepție
calitative
Pseudohalucinaţiile sunt halucinaţii
psihice,
• fără proiecţie în afară,
• lipsite de estezie şi spaţialitate.
• bolnavii “aud” cu creierul, “văd” cu ochii
minţii.
• se întâlnesc tot în schizofrenie.
Halucinozele sunt halucinaţii faţă
de care bolnavii au atitudine critică.
 Existenţa halucinaţiilor este uneori greu de recunoscut,
deoarece pacientul fie nu cooperează, fie le ascunde, le
disimulează.
Observarea bolnavului în timpul trăirilor halucinatorii este
foarte importantă.
Bolnavul este concentrat, priveşte în direcţia de unde “vin
vocile” sau “vede imaginile”, alteori închide ochii sau îşi
astupă urechile, face gesturi de apărare, vorbeşte singur.
1 (C) ATENŢIA
• Reprezintă funcţia psihică prin
care se realizează orientarea şi
concentrarea electivă a activităţii
psihice asupra unui grup limitat de
obiecte, fenomene sau acţiuni
definite şi delimitarea lor de rest.
Atenția
Dacă am percepe totul în
jurul nostru, s-ar produce un
haos, o poluarea
informaţională. Există o
selecţie spontană, care
elimină elementele
nesemnificative. Aceasta
este atenţia spontană.

Atenţia voluntară intră în

joc când avem o motivaţie
(o idee).
Tulburările atenţiei se numesc disprosexii .

Hipoprosexia (diminuarea atenţiei) poate fi globală în

cazu-rile de: oligofrenie, în regresia intelectuală, în
tulburări ale stării de conştienţă, în stări toxice şi febrile,
în schizofrenie şi în nevroze.
Hiperprosexia : în excitaţia maniacală atenţia este
exacer-bată involuntar, neselectiv; deasemenea şi în
exaltările toxice (alcool, eter, benzină).
Procese cognitive
indirecte
2 (A) MEMORIA
• Este procesul psihic de orientare retrospectivă,
realizat prin:
• întipărire (fixare),
• păstrare (conservare),
• evocare (reactualizare),
• recunoaştere a evenimentelor şi fenomenelor
Viaţa omului fără memorie ar fi un
trecute.
haos de impresii, un prezent fără trecut
şi fără viitor.
Procese cognitive indirecte
. Memoria poate fi:
• Mecanică(părtile se înregistreaza în modul în
care se miscă)
• Logică(se memorează legăturile, raporturile
esențiale)
• Afectivă(reactualizarea unor stări afective)
Tulburările memoriei se numesc
• Imaginativă(vizuală)
dismnezii :
• cantitative (hiper, hipo, amnezii);
• calitative (paramnezii).
 Hipermnezia reprezintă exagerarea patologică a proceselor de
fixare, conservare şi evocare (involuntară).
Hipomnezia reprezintă scăderea în diferite grade a funcţiei
mnezice (stări de surmenaj, stări depresive).
Amnezia constă în prăbuşirea funcţiei mnezice (pierderea totală a
capacităţii de fixare, conservare, recunoaştere şi reproducere,

fie separat, fie în totalitatea lor).

Amnezia de fixare (anterogradă) – bolnavul este incapabil să

păstreze amintiri ale faptelor foarte recente.
Amnezia de conservare (retrogradă) - ştergerea amintirilor fixate
înaintea debutului bolii (la traumatismele cranio-cerebrale).

Amnezia progresivă – “se şterge” atât prezentul, cât şi trecutul.

Confabulation constă în umplerea unor
goluri de memorie cu evenimente
imaginare.
pacientul e ferm convins că relatează cu
sinceritate, ignorând deficitul mnezic.
În cazul anecforiei , reproducerea
evenimentelor e posibilă, dacă se
amintesc subiectului elemente ale
secvenţei existenţiale.
------Fiziologic în surmenaj,
Procese cognitive indirecte
• activitatea cognitivă
complexă, de reflectare
generalizată şi mijlocită a
fenomenelor şi obiectelor
2 (B) lumii obiective.
GÂNDIR • Gândirea operează prin
noţiuni care exprimă
EA acţiuni. Simbolurile sunt
cuvinte, deci între gândire şi
limbaj există o legătură
indisolubilă.
Gândirea

Operaţiile gândirii sunt:

• analiza,
• sinteza,
• comparaţia,
• abstractizarea,
• concretizarea,
• generalizarea.
Categoriile gândirii sunt: noţiunea, judecata,
raţionamentul, înţelegerea, asociaţiile.
Tulburările de gândire sunt:

1. Cantitative sau dinamice, când se modifică debitul

gândirii:
b) ritmul accelerat (tahifemie), fuga de idei;
c) ritmul lent (bradifemie);
d) dispariţia fluxului ideativ;
e) tulburările de coerenţă.

2. Calitative (tulburări de fond, de conţinut):

a) ideile prevalente şi dominante;
b) ideile obsesive;
c) ideile delirante.
Tulburările gândirii cantitative
• Accelerarea ritmului ideativ, până la fuga de idei, se
întâlne-şte în manie, isterie şi unele intoxicaţii.
Gândirea este superficia-lă, instabilă şi poate da
concluzii eronate.
• Diminuarea ritmului ideativ survine în depresie, când
pacientul abia scoate un cuvânt.
• Dispariţia fluxului ideativ se întâlneşte în demenţă,
comă, de-ambulaţie nocturnă (somnambulism).
• Tulburările de coerenţă, de coeziune ale gândirii şi
vorbirii sunt :
dezlânarea şi incoerenţa vorbirii;
• “salata de cuvinte” – cuvintele devin disproporţionate
şi ne-concordante cu realitatea.
Tulburări ale gândirii calitative
Ideile obsesive apar împotriva voinţei individului, sunt
caracteristice pentru nevroza obsesivo-fobică, dar se întâlnesc
şi în: psihopatie psihastenică, unele stări depresive şi în
debutul schizofreniei.
• Arguţii sunt amintiri obsedante sau reprezentări absurde
obsedante.
• Ideile obsesive de contrast constau în teama de a nu
săvârşi un act împotriva convingerilor psihosociale general
acceptate: teama credinciosului practicant de a nu spune
blasfemii în biserică, teama de a nu alăpta copilul spre a nu-l
sufoca.
• Fobiile reprezintă frica cu obiectiv precis (fobii de locuri, de
oameni, boli, moarte, animale).
Tulburări ale gândirii calitative
Ideile delirante
• reflectări greşite ale realităţii,
• domină conştiinţa bolnavului.
• sunt impenetrabile la contraargumente, incompatibile cu
critica şi ininteligibile (de neînţeles).
• bolnavul nu are atitudine critică şi nu poate sesiza
caracterul lor patologic.
Referindu-se la fondul afectiv care le însoţeşte, ideile
delirante pot fi împărţite în:
delir cu caracter depresiv;
delir cu caracter expansiv.
 Tulburările de vorbire
În bolile psihice se pot observa modificări importante în
felul de a vorbi al bolnavilor:
* dislogii * disfazii * dislalii
Dislogiile sunt modificări de formă şi conţinut ale
gândirii expri-mate verbal, care evoluează fără modificări
ale funcţiei limbajului sau aparatului logomotor.
Disfaziile reprezintă asamblul tulburărilor
comprehensiunii şi exprimării limbajului oral şi scris,
provocat de o leziune corticală circumscrisă, unilaterală.
Dislaliile, tulburări de pronunţare (articulare), sunt
determinate de modificări de intensitate patologică ale
funcţiilor aparatului lo-gomotor (distonii, malformaţii ale
aparatului fonator).
a) tahifemia (accelerarea ritmului verbal) este
consecutivă accelerării ritmului ideativ. Logoreea se
întâlneşte intoxicaţii (al-cool, eter, benzină) şi în stări
 b) verbigeraţia, flux de cuvinte rapid, incoercibil.
c) strigătele, vociferările sunt semne ale agitaţiei
psihomotorii (manie, confuzie, schizofrenie, demenţă).
d) “salata de cuvinte” se observă în schizofrenie.
e) scăderea până la dispariţie a ritmului verbal se
numeşte mu- tism:
• mutismul discontinuu, întâlnit în confuziile mintale.
• mutismul tematic, electiv, se întâlneşte în isterie.
f) mutitatea reprezintă imposibilitatea vorbirii.
g) fading mental constă în repetarea obsedantă a unui
cuvânt sau a mai multor cuvinte.
h) stereotipia verbală reprezintă fixarea în formă
incoercibilă a unor expresii verbale, repetate fără încetare
şi fără scop util.
j) palilalia (repetarea involuntară a ultimei silabe sau a
ultimului cuvânt în frază), se întâlneşte în demenţe (Pick
şi Alzheimer) şi în boala Parkinson.
 k) neologisme , caracterizate prin alterarea sensului
cuvintelor.
l) dizartria este o dislalie organică, determinată de boli
orga-ce cerebrale, PGP.
m) rinolalia , adică nazalizarea, este determinată de
dezvolta-rea insuficientă a vălului palatin. La copii
pronunţarea deformată a cuvintelor se produce de cele
mai multe ori prin malformaţii ale aparatului fonator.
n) În logonevroze se produc dislalii funcţionale tonice
sau cloni-ce (de exemplu, “m-m-mama” sau “ma-ma-
mama”).

Tulburările scrisului permit o analiză psihografică. În

schizofre-nie sau la deliranţii cronici se observă alterări
ale grafismului, ma-nierism, bizarerii grafice sau stereotipii.
Incoerenţa în scris, graforee, corespunde incoerenţei
Procese cognitive indirecte
2 (C) IMAGINAȚIA
2 (C) IMAGINAŢIA
• scăderea imaginaţiei poate fi tranzitorie sau
progresivă.
• exaltarea imaginaţiei se întâlneşte în intoxicaţii cu
alcool, ex-citaţia maniacală sau în delirul cronic
sistematizat.
• mitomania este lipsită de scop şi de beneficii utilitare.
• confabulaţia este întotdeauna însoţită de tulburări
mnezice, este ruptă de realitate şi tinde spre absurd,
este labilă şi inco-erentă.
• simulaţia constă în imitarea sau falsificarea adevărului
în pri-vinţa stării de sănătate, prin crearea imaginară a
unor tulbură-ri somatopsihice, a unei boli inexistente, în
scop utilitar.
• disimularea este cea mai periculoasă, deoarece
bolnavul ascunde simptome psihice, psihosenzoriale, în
NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE

II.
AFECTIVITA
TEA
 II.AFECTIVITATEA

Afectivitatea cuprinde totalitatea trăirilor noastre,

în raport cu situaţiile de viaţă şi realitatea
înconjurătoare.
Trăsăturile afective conturează unicitatea,
subiectivitatea omului.

Stările afective sunt: emoţiile, dispoziţia,

sentimentele şi pasiunile.
a)Stări afective
Emoţiile primare şi
dispoziţia corespund
activităţii bazale. Ele trec
sub control voluntar, dar
declanşarea lor nu necesită
participarea conştiinţei.

Emoţiile sunt stări afective

scurte determinate de
excitanţi di-verşi, care
influenţează viaţa psihică
şi determină reacţii
vegetative .
a)Stări afective

Dispoziţia cuprinde emoţii şi

instincte, oscilând între cei doi poli
extremi: plăcerea şi durerea.

Stările de efect reprezintă

manifestări explozive,
desfăşurate furtunos, însoţite de
modificări mimico-pantomimice şi
vegetati-ve simpatice (furia, frica).
• Starea de efect este considerată ca reacţie
emoţională primitivă.
a)Stări afective
Pe nivel superior
se situează
afectivitatea Pasiunile
elaborată. Ei îi co- reprezintă
respund pasiunile sentimente
şi sentimentele. profunde , stabil

Sentimentele sunt
stări afective
complexe, de
lungă durată.
 b)Tulburările cantitative ale afectivităţii se pot clasifica în
funcţie de complexitate:
1. Stările de efect.
2. Tulburările dipoziţiei (distimii).
a) Hipotimii: * indiferenţa * apatia
b) Hipertimii: * anxietate * depresie * euforie
c) Tulburările dinamicii dispoziţionale: * rigiditatea
afectivă
* labilitatea emoţională * incontinenţa afectivă
3. Tulburarea emoţiilor elaborate.
a) Paratimii: * inversiunea afectivă * ambivalenţa
afectivă
b) Fobii.
c) Extaz.
b)Tulburările dispoziței -hipotimii
• Indiferenţa afectivă se caracterizează prin dezinteres
pentru lu-mea exterioară şi rezonanţă afectivă
ştearsă.
• Apatia constă în dezinteres faţă de propria persoană
şi ambi-anţă. Evenimentele exterioare îi rămân străine
subiectului.
•
b)Tulburările dispoziției -
hipertimii
Hipertimia euforică reprezintă exagerarea
dispoziţiei:
• optimism debordant, veselie, fericire;
• sentimente de încredere nelimitată în propriile forţe;
• accelerarea proceselor gândirii (tahipsihie);
• fuga de idei, asociaţii de idei;
• logoree, glume contagioase, jocuri de cuvinte, rime;
• excitaţie psihomotorie;
• dezinhibiţie instinctuală: bulimie şi intensă excitaţie
erotică;
• pe plan somatic: hipertermie, hipersalivaţie,
hipersudoraţie.
b)Tulburările dispoziției -
hipertimii

Euforia tipică se întâlneşte în:

• fazele maniacale ale psihozei maniaco-
depresive (PMD);
• intoxicaţia cu alcool, morfină,
benzină;
• forma expensivă a PGP;
• stări demenţiale, traumatice,
vasculare;
• tumori diencefalice şi mezencefalice;
 Euforie atipică
constă într-o
jovialitate puerilă, • debutul demenţei Pick;
exces de
familiaritate, • tumoră prefrontală;
asociate cu semne • epilepsie;
de deteriorare • faza terminală a
psihică şi leuconevraxitei şi a
scădere a tuberculozei;
activităţii.
• sindromul pseudobulbar;
Este aşa-numitul
sindrom moriatic, • schizofrenia, forma
reflectând hebefrenică.
patologia lobului
frontal, întâlnit în:
 Hipertimia depresivă poate configura un simptom,
sindrom sau entitate nosologică.
Depresia semnifică prăbuşirea dispoziţiei bazale şi
este carac-terizată prin:
1. Dispoziţie depresivă (“tristeţe vitală”):
* conţinut perceptual cenuşiu;
* sentimente de autodepreciere şi durere morală;
* idei delirante de autoacuzare, de vinovăţie;
* pierderea interesului faţă de lumea înconjurătoare.
2. Bradipsihie (încetinirea proceselor gândirii).
3. Inhibiţie psihomotorie:
* mişcările sunt reduse şi lente;
* expresivitate mimică săracă.
4. Simptome auxiliare somatice:
* astenie; * insomnii; * anorexie;
* tulburarea dinamicii sexuale.
 Clasificarea depresiilor.

1. Depresia somatogenă este aşa-numita depresie

mascată în care simptomele somatice ocupă primul
plan.

2. Depresiile endogene:
* depresii schizoafective;
* depresii unipolare, bipolare (PMD);
* psihoze depresive de involuţie;

3. Depresiile psihogene:
* depresie nevrotică;
* depresie reactivă.
Tulburări calitative ale dispoziției

Sunt:
• reacții anormale,
inadcvate,
• uneori paradoxale ,
• fără motiv
Tulburări calitative ale dispoziției
Paratimiile

Inversiunea afectivă
Extazul
(schimbarea
(bucurie intensă,
sentimentelor pozitive
ruperea comunicării
cu mediul)
firești, față de cei
din familie)

Fobiile
(frica specifică, Ambivalența afectivă
intensă, iratională,
(trăirea simultan
necontrolată, fată de
dragoste-ură pentru
obiect sau situație
aceeași persoană)
care nu are caracter
periculos).
Psihopatologia manifestărilor
instinctive.

Instinctul reprezintă o
trebuinţă biologică, fiind
un complex de însuşiri
ereditare ce reflectă
dezvoltarea speciei.

Tulburările instinctelor apar

în:
• leziuni organice cerebrale;
• procese patologice de intensitate
psihotică;
• psihopatii.
Psihopatologia manifestărilor
instinctive.

A. Tulburarea instinctului alimentar.

• Bulimia reprezintă exagerarea patologică a instinctului.

Este specifică leziunilor organice cerebrale, diabetului
zaharat, etc.
• Polifagia reprezintă tendinţa ingerării fără
discernământ de substanţe sau alimente
necomestibile.
• Pica este pervertirea senzaţiei de foame (consumă var,
nisip, cretă). Pica se întâlneşte în isterie şi în primele
luni de sarcină; la copil pare a fi legată de prezenţa
giardiozei.
• Anorexia reprezintă lipsa totală a apetitului.
• Sitiofobia reprezintă refuzul de alimentare, motivat
Psihopatologia manifestărilor
instinctive.

B. Tulburările instinctului de
apărare.
• Exagerarea se observă în
nevrozele obsesivo-fobice.
• Scăderea sau abolirea instinctului
de apărare se observă în tendinţe
de automutilare, ideile şi tentativele
de suicid.
Psihopatologia manifestărilor
instinctive.
C.
Tulburările
instinctului
4. Schimbarea sexual.
obiectului actului 1. Homosexualitatea
sexual masculină sau
cuprinde:zoofilia, feminină.
necrofilia

b) la femei
(nimfomanie) se 2. Pedofilia
întâlneşte în: stările reprezintă
maniacale, psi- întreţinerea de
hopatiile isterice, contacte sexuale cu
epilepsie şi în copii.
leuconevraxită.
a) la bărbaţi
(satiriazis) se
întâlneşte după: TCC
cu leziuni fronta-le, 3. Exacerbarea
PGP, intoxicaţii instinctului sexual la:
cronice cu substanţe
psihodisleptice (LSD)
sau stări maniacale;
 Tulburările dinamicii sexuale sunt tulburări funcţionale,
ce
nu ţin de instinct, ci de structura personalităţii.
Ele apar în cuplu şi înso-ţesc de obicei tulburări
nevrotice (neurastenia, nevroza obsesivo-fobică).
Noțiuni de semiologie

III.VOIN
ȚA
III. VOINŢA

Este funcţia psihismului prin care se

realizează deciziile, conform unei
organizări operaţionale.
Actul voluntar implică:
• Formularea scopului;
• Adaptarea deciziei, conform unei scheme
operaţionale;
• Executarea acţiunii.
 Hiperbulia semnifică exacerbarea forţei voliţionale.
a) Caracterul global este fiziologic la anumite tipuri de
personalitate.
b) În stările obsesivo-fobice, subiectul face efort
impresionant pentru a lupta împotriva ideilor obsesive.
c) Hiperbulia electivă, cu suport motivaţional patologic,
se întâl-neşte în toxicomanii (obţinerea drogului).
d) Hiprebulia din excitaţia maniacală determină o
acitvitate ne-concordantă, fără randament, fără
finalizare.

Abulia reprezintă scăderea maximă a forţei voliţionale,

cu pier-derea totală a iniţiativei şi a capacităţii de
acţiune.
Se întâlneşte în: depresii psihotice, schizofrenii,
oligofrenii seve-re, demenţe avansate.
Notiuni de semiologie

ACTIVITAT
IV.

EA(CONDUITA
MOTORIE)
IV. ACTIVITATEA (conduita motorie)

Activitatea şi voinţa, ca funcţii efectorii,

sunt orientate de gândirea individului.
Conduita motorie jalonează eficienţa
persoanei umane, valoarea ei socială şi
comportamentul.
 Activitatea motorie reprezintă o succesiune de
acte care urmăresc realizarea unui scop definit,
cu maximum de randament.

Ea implică:

• un sistem motivaţional-voliţional;

• capacitate anticipativ-voliţională;

• claritatea câmpului de conştienţă.

 Tulburările activităţii motorii sunt:
1. Manierismul reprezintă pervertirea unor acţiuni
comportamen-tale sau a gesturilor simple.
2. Bizareria reprezintă un grad accentuat de comportări
manieri-ste.
3. Stereotipia este tendinţa de a repeta un act motor.
4. Akatisia reprezintă imposibilitatea de a sta în picioare
sau aşezat.
5. Agitaţia psihomotorie reprezintă dezorganizarea
globală a conduitelor motorii, prin apariţia actelor
motorii necoordonate, care se desfăşoară aleator.
A. Toxice exogene:
* intoxicaţia cu alcool;
* intoxicaţii cu oxid de carbon, plumb;
* intoxicaţii medicamentoase;
* întreruperea administrării de: alcool, opiace,
 B. Toxice endogene: insuficienţă respiratorie, hepatică,
renală.
C. Cauze metabolice: pelagră, diabet zaharat, uremie.
D. Cauze infecţioase:
* cerebrale - meningoencefalite, lues cerebral;
* generale – pneumonii, febre eruptive, gripă.
E. Cauze endocrine: hipertiroidism (Basedow).
F. Afecţiuni cardiovasculare: encefalopatia hipertensivă,
insufi-cienţă cardiacă.
G. Stări postoperatorii.
H. Afecţiuni neurologice: tumori cerebrale, TCC,
ateroscleroză cerebrală, AVC.
I. Afecţiuni psihiatrice.
În stările de agitaţie psihomotorie uşoară sau medie,
bolnavii pot fi abordabili, se poate întreţine o discuţie cu
ei. În agitaţiile grave, delirant-halucinatorii, bolnavii sunt
necooperanţi, datorită tulburărilor severe ale
 Agitaţia confuzivă survine după intoxicaţii, în primul
rând alcooli-că, constituie un sindrom, caracterizat prin
dezorientare în timp şi spaţiu şi onirism delirant-
halucinator.
Agitaţia maniacală constituie prototipul stărilor de
agitaţie.
Fenomenele psihopatologice principale sunt:
• excitaţia psihică şi motorie;
• dezinhibiţia pulsională;
• fără tulburarea lucidităţii;
• fără manifestări halucinator-delirante.
Agitaţia în schizofrenie este imprevizibilă şi
incomprehensibilă.
Agitaţia din epilepsie este un paroxism echivalent crizei,
în spe-cial în epilepsia temporală, de tip psihomotor.
Agitaţia din melancolia delirantă survine pe fondul
 Agitaţiile din stările reactive şi psihopatii.
a) se manifestă prin “crize de nervi” cu anxietate intensă,
lamen-taţii teatrale, ameninţări cu suicidul;
b) apar ca expresie a intoleranţei la frustrare;
c) pacientul nu este confuz, nici halucinant.

6. Inhibiţia psihomotorie prezintă încetinirea până la

dispariţie a activităţii motorii: bradikinezie, bradilalie,
hipomimie.
7. Barajul motor constă în oprirea bruscă a oricărei
mişcări, inclu-siv a vorbirii.
8. Catalepsia, totală inerţie motorie, constă în
menţinerea timp în-delungat a atitudinilor incomode,
impuse de către examinator.
9. Catatonia reprezintă conduita dezintegrată, mişcările
sunt ina-decvate, stereotipe. Se întâlnesc: catalepsia şi
 Etiologia sindromului catatonic:
a) schizofrenia catatonică;
b) depresii psihotice;
c) stări toxico-septice;
d) encefalite acute şi subacute;
e) PGP (paralizie generală prigresivă);
f) intoxicaţii;
g) tumori cerebrale.

10. Sugestibilitatea este proprietatea dea fi influenţat în

condui-tele motorii de comenzi exterioare.
11. Impulsiunile sunt acţiuni cu declanşare brutală, ieşite
de sub controlul voinţei, cu caracter iraţional şi
periculos.
12. Raptusul reprezintă manifestarea paroxistică motorie
cu debut exploziv, ca urmare a unei tensiuni afective
Noțiuni de semiologie

V.CONȘTIIN
ȚA
 V. CONŞTIINŢA

Conştiinţa este modul de organizare a vieţii de

relaţie care leagă pe subiect de alţii şi de lumea sa.
V. CONŞTIINŢA

Criteriile de
evidenţiere a
tulburărilor de * detaşarea de * tulburări * incoerenţa
conştiinţă realitate; mnezice; ideomotorie.
sunt descrise
de JASPERS:
A.Tulburări cantitative –conștiința

A1. Starea de obtuzie

reprezintă ridicarea pragurilor
senzoriale.
A2. Torpoarea este
caracterizată de bradikinezie,
hipobulie, uşoară
dezorientare, apatie.
A.Tulburări cantitative –conștiința
A3. Obnubilarea reprezintă
scăderea integrală a tonusului
func-ţional psihic; se
caracterizează prin:
• hipoprosexie severă, bradikinezie,
bradilalie, hipobulie şi dificultăţi
mnezice;
• dificultăţi de înţelegere şi sinteză;
• creşterea pragurilor senzoriale.
A.Tulburări cantitative –conștiița
A4. Stupor este o stare de akinezie
confuzivă cu inhibiţie psihomo-torie.
Subiectul:
• nu răspunde la întrebări, nu înţelege contextul în care
se află;
• nu reacţionează decât la excitaţii foarte puternice;
• mimica este inexpresivă sau exprimă anxietate.
A5. Starea de comă. Funcţiile vieţii de
relaţie sunt suspendate, iar funcţiile
vegetative sunt alterate în diferite grade.
B.Tulburări calitative – conștiința

B1. Starea • Survine în epilepsia temporală,

beţia patologică, criză
crepuscula isterică;
ră • Se manifestă prin activităţi
automate psihomotorii
reprezintă coordonate;
îngustarea • Pot apare halucinaţii, bolnavul
câmpului este agitat, poate comite acte
agresive cu potenţial
conştiinţe criminogen;
i. • Postcritic: amnezie lacunară.
B.Tulburări calitative – conștiința
B2. Sindromul
oniric este o
stare de vis
patologică ce
invadează
• pacientul trăieşte în universul
subiectiv, visul înlătură
realitatea realitatea;
bolnavului: • apar halucinaţii vizuale,
halucinaţii auditive,
cenestezice.
B.Tulburări calitative – conștiința
B3.
Sindromul • Stările delirante sunt însoţite
delirant este de trăiri halucinatorii,
o stare prevalent vizuale, cu delir
incoerent, falsă orientare în
confuzo- mediu.
onirică cu • Exemple de sindroame
agitaţie acu delirante: delirium tremens,
-tă şi delir febril infecţios.
fenomene • Stările delirante se complică
productive cu hiperazotemie, oligurie.
psihotice.
B.Tulburări calitative – conștiința
B4. Sindromul • pierderea conştiinţei
amentiv propriei persoane;
reprezintă o
stare • agitaţie în planul
confuzională patului;
de maximă • vorbire incoerentă, cu
intensitate caracter paroxistic;
psihopatologic
ă, • posibilitatea intrării
manifestată rapide în stare de
prin: comă.
Noțiuni de semiologie

VI.PERSONALIA
TEA
VI. PERSONALITATEA

Personalitatea reprezintă ansamblul ierarhizat şi

structurat al tuturor funcţiilor psihice şi trăsăturilor
caracteriale care evidenţiază unitatea, originalitatea,
stabilitatea subiectului.
VI. PERSONALITATEA

Dezvoltarea dizarmonică a
personalităţii determină
deviaţii calitative sau
cantitative ale sferei
instinctuale şi afectiv-
voliţionale.

Aceste structuri psihice

particulare, dizarmonice,
ale personalităţii
reprezintă psihopatiile.
BIBLIOGRAFIE:
NEUROLOGIE SI PSIHIATRIE: DR. GHEORGHE VUZITAS, DR. AURELIAN
ANGHELESCU
Evaluare
16 intrebari=8puncte,
Oficiu=2puncte