1

Sindroame psihopatologice

Sindroamele psihopatologice reprezintă grupări ale simptomelor psihice care

prezintă acelaşi substrat patogenic, ele putându-se întâlni în cadrul mai multor entităţi
nozologice psihiatrice.
În secolul al XIX-lea, psihiatria se întemeia pe descrierea clinică a bolilor psihice,
prin intermediul sindroamelor psihopatologice, pentru ca, la începutul secolului următor,
Kraepelin să instaureze, după modelul medicinii somatice, conceptul de boală psihică şi o
modalitate mai complexă de prezentare a acesteia (etiologie, tablou clinic, tratament,
evoluţie şi prognostic).
De-a lungul timpului, categorisirea sindroamelor clinice a cunoscut numeroase
modificări, în funcţie de evoluţia psihopatologiei, de dezvoltarea clinicii psihiatrice, de
descoperirile în plan biologic posibile ca urmare a noilor tehnologii imagisticii,
biochimiei, etc.
Sindroamele psihopatologice se caracterizează prin nespecificitate. Astfel, nu se
poate găsi o corespondenţă clară sindrom-boală, fiecare sindrom fiind prezent în mai
multe tulburări diferite atât ca încadrare nozologică, cât şi ca etiopatogenie.
Din punct de vedere al complexităţii simptomelor componente ale unui sindrom,
se remarcă disproporţionalităţi destul de importante de la individ la individ,
disproporţionalităţi care vizează atât numărul de simptome, cât şi intensitatea acestora.
Nespecificitatea sindromologică în psihiatrie se bazează şi pe faptul că un individ,
în cursul evoluţiei tulburării psihice pe care o deţine, poate prezenta mai multe tipuri de
sindroame, iar în cazul repetării aceluiaşi sindrom, acesta poate avea, de asemenea,
coloraturi diferite.
Urmând atipia tulburărilor psihice, în general, sindroamele psihopatologice deţin
şi ele acelaşi caracter nespecific, date fiind natura etiopatogenică a tulburării respective,
condiţiile de apariţie, particularităţile de personalitate ale fiecăruia, etc.
Toate aceste precizări conduc la concluzia că sindroamele psihopatologice clasice
trebuie cunoscute şi luate în considerare mai mult sub forma unor puncte de reper în
etichetarea şi uneori chiar în descifrarea semnificaţiei unor semne şi simptome psihice ale
bolnavului. Ele nu trebuie privite ca structuri de simptome fixe, stabile care sunt în
măsură să ne conducă cu certitudine la stabilirea unui anumit diagnostic clinic.
Actual, informaţiile cele mai valide pentru stabilirea diagnosticului pozitiv al unei
tulburări psihice sunt redate de criteriile de diagnostic DSM IV sau ICD 10 care, într-o
manieră fenomenologică prezintă date referitoare la simptome, durată, gradul de afectare
a activităţilor cotidiene, direcţii principale pentru efectuarea diagnosticului diferenţial. În
cadrul acestor criterii de diagnostic se întâlnesc informaţiile relevate de sindroamele
psihopatologice, dar acest lucru se face într-un mod mult mai nuanţat, prin stabilirea unei
corespondenţe specifice între simptomatologia clinică şi tulburarea psihică respectivă.
 2

Sindromul depresiv

Sindromul depresiv se manifestă, în general, printr-o scădere globală a tonusului

psihic şi se caracterizează prin existenţa unor tulburări de natură psihică (afective,
cognitive) şi tulburări de natură somatică.
Componenta psihică este dată de următoarele elemente.
- dispoziţie tristă, durere morală, pesimism, sentimente de deznădejde;
- nelinişte anxioasă;
- idei depresive de culpabilitate, de autoacuzare, de devalorizare, de ruină, de
sărăcie, de inferioritate, lipsă de perspectivă care pot căpăta proporţii
delirante;
- idei de sinucidere;
- halucinaţii congruente sau incongruente cu dispoziţia;
- scăderea randamentului intelectual cu dificultăţi de atenţie, dificultăţi
mnezice;
- limbaj verbal sărac, restrângerea contactelor interumane;
- hipobulie;
- activitate scăzută;
- lentoare psihomotorie;
- mimică hipomobilă, de aspect trist;
- gestică săracă.
Componenta somatică se caracterizează prin:
- astenie fizică, fatigabilitate;
- scădere ponderală;
- inapetenţă;
- tulburări de somn: insomnii de adormire, de trezire, somn neodihnitor,
hipersomnie;
- constipaţie.
În funcţie de simptomele predominante ale sindromului depresiv, se disting
următoarele tipuri de depresie:
- depresie inhibată
- depresie anxioasă
- depresie delirantă
- depresie mascată (cu simptome somatice)
Sindromul depresiv este prezent în tulburarea depresivă, tulburarea bipolară,
demenţă, dar el este întâlnit şi în cadrul unor tulburări depresive datorate unor condiţii
medicale generale (afecţiuni vasculare cerebrale, afecţiuni neurodegenerative, stări
postraumatice, boli infecţioase nervoase, tumori cerebrale, boli metabolice, endocrine,
etc) sau unor tulburări depresive în legătură cu o substanţă (alcool, alte droguri
psihoactive, rezerpină, steroizi, etc).

Sindromul maniacal

Sindromul maniacal se caracterizează, în general printr-o excitaţie psihomotorie

ce constă din următoarele simptome:
 3

- stare de dispoziţie expansivă, euforică;

- iritabilitate;
- tulburări de concentrare şi de stabilitate a atenţiei, atenţie mobilă;
- logoree;
- fugă de idei;
- idei de grandoare, de autostimă, uneori de natură delirantă;
- polipragmazie;
- agitaţie psihomotorie;
- scăderea necesităţii de somn;
- creşterea apetitului alimentar;
- creşterea libidoului;
- halucinaţii congruente sau incongruente cu dispoziţia.
Printr-o reducere a numărului de simptome şi a perioadei de manifestare ale
acestora, printr-o intensitate mai scăzută alor şi, de asemenea prin absenţa simptomelor
psihotice se obţine sindromul hipomaniacal.
Tulburările în care este prezent sindromul maniacal sunt repreezentate de
tulburarea bipolară tip I, tulburarea schizoafectivă - tip maniacal, afecţiunile somatice
(tumori cerebrale, traumatisme craniocerebrale, infecţii cerebrale, afecţiunii circulatorii
cerebrale, tulburări endocrine, metabolice, etc) şi afecţiunile datorate unei ssubstanţe
(alcool, alte droguri, cortizon, cicloserină, etc).
Sindromul hipomaniacal este întâlnit în tulburarea bipolară tip II şi, de asemenea
în diferite tulburări de natură somatică şi toxică.

Sindromul anxios

Sindromul anxios se manifestă cu:

- simptome psihice: anxietate, senzaţia de pierdere a controlului, derealizare,
depersonalizare, iritabilitate, insomnii;
- simptome motorii: nelinişte psihomotorie, tremurături, crampe musculare,
oboseală musculară;
- simptome vegetative: palpitaţii, senzaţie de sufocare, dureri precordiale,
senzaţie de cald sau rece, transpiraţii, diaree, greaţă, discomfort abdominal,
micţiuni frecvente, ameţeli, gură uscată, parestezii, etc.
Sindromul anxios poate îmbrăca numeroase forme:
- escaladare a anxietăţii şi a altor simptome psihice (senzaţia de pierdere a
controlului, derealizare) şi a simptomelor vegetative într-o perioadă scurtă de
timp (15-30 min) în cadrul tulburării de panică.
- anxietate circumscrisă la o anumită situaţie socială (fobia socială) sau la
diferite situaţii de viaţă, animale, etc (fobia specifică).
- anxietate generalizată
- ; antipsihotice, antidepresive, carbonat de Li în doze mari, etc).
- anxietate asociată cu stresul acut sau cronic (sindromul de stres posttraumatic)
anxietatea din cadrul diferitelor afecţiuni somatice (tulburări endocrine, afecţiuni
cardiace, pulmonare, etc) sau apărută pe fond toxic (droguri psihoactive
 4

Sindromul obsesiv

Sindromul obsesiv constă în prezenţa de gânduri, amintiri, impulsiuni şi acţiuni de

aspect parazitar, care apar împotriva voinţei bolnavului şi împotriva cărora bolnavul caută
cu disperare pentru a le îndepărta.
Ideile obsesive au caracterul unor ruminaţii. Ele sunt de tipul:
- evocărilor obsedante;
- ideilor aflate în opoziţie cu gândirea sau sentimentele bolnavului;
- îndoielilor obsedante;
Impulsiunile obsesive constau în apariţia unor porniri irezistibile de a comite
unele fapte care nu se înscriu în cadrul conduitei obişnuite a bolnavului. Ele sunt de tipul:
- necesităţii efectuării unor acte fără sens (cuvinte, gesturi cu caracter obscen);
- impulsiuni de ordin sexual;
- impulsiuni suicidare sau cu caracter violent asupra celorlalţi (impulsiuni
agresive, homicide, etc).
Acţiunile obsesive se referă la săvârşirea unor acte executate împotriva voinţei
bolnavului.
De multe ori, obsesiile se însoţesc de compulsii. Acestea se manifestă, de regulă,
sub forma unor comportamente repetitive (de verificare, de ordonare, etc) sau a unor acte
mentale (numărat, calculat, etc) care au rolul de a neutraliza anxietatea, dar ele sunt fie
excesive, fie nu corespund în mod realist obsesiei şi anxietăţii cauzată de aceasta.
Sindromul obsesiv reprezintă sindromul principal al tulburării obsesiv-
compulsive, dar poate fi întâlnit şi în alte tulburări psihice: schizofrenia, tulburarea
depresivă, tulburările anxioase datorate unor condiţii medicale generale sau induse de o
substanţă.

Sindromul paranoic

Sindromul paranoic se caracterizează printr-un delir sistematizat (idei delirante de

urmărire, de persecuţie, de gelozie, de reformă, de invenţie, etc), în care lipsesc
halucinaţiile. În afara ideilor delirante, gândirea prezintă idei coerente, logice,
nemodificate de procesul delirant, iar comportamentul bolnavului nu prezintă modificări
în spaţiul acţiunilor ce nu au legătură cu ideile delirante.
Apare în schizofrenie, tulburarea delirantă, alte tulburări psihotice, tulburări
bipolare, decompensare a tulburării de personalitate paranoidă, schizotipală, etc,
alcoolism, etc.

Sindromul paranoid

În sindromul paranoid delirul este nesistematizat şi este însoţit de halucinaţii, delir

care are predominant un conţinut de persecuţie şi în care gândirea şi comportamentul
bolnavului sunt modificate, aflate sub influenţa procesului delirant-halucinator.
Este întâlnit în schizofrenie, tulburarea delirantă, alte tulburări psihotice, tulburări
bipolare, decompensări ale tulburărilor de personalitate, demenţă, tulburări datorate unei
condiţii medicale generale, tulburări în legătură cu o substanţă, etc.
 5

Sindromul Kandinski-Clèrambault

Sindromul Kandinski-Clèrambault sau “sindromul de automatism mental”, de

“influenţă xenopatică” constă în asocierea delirului de persecuţie sau de influenţă cu
pseudohalucinaţiile. Semnificaţia acestor fenomene patologice este aceea că viaţa psihică
a individului se desfăşoară sub imperiul unor forţe exterioare (organizaţii secrete,
instituţii de cercetare, etc), fără ca bolnavul să-şi poată controla voluntar acţiunile.
Automatismul mental prezintă următoarele aspecte:
a) automatismul ideo-verbal se caracterizează prin:
- ecoul gândirii şi lecturii;
- furtul gândirii;
- transmiterea gândurilor (telepatie, televiziune, etc);
- inserţia gândurilor.
b) automatismul senzorial constă din:
- diferite senzaţii extero şi interoceptive provocate de forţe exterioare;
c) automatismul psihomotor
- senzaţia de mişcare impusă la nivelul muşchilor, articulaţiilor;
Sindromul de automatism mental se credea că este specific schizofreniei, dar în
prezent nu mai există această concepţie, el putând fi întâlnit în toate celelalte tulburări
psihotice sau în cadrul altor tulburări cu simptome psihotice (tulburare bipolară, tulburare
depresivă, tulburare datorată unei afecţiuni somatice, unei substanţe).

Sindromul catatonic

Sindromul catatonic este un sindrom psihopatologic care interesează în mod

principal activitatea motorie voluntară.
Astfel, el se poate prezenta sub două forme:
a) imobilitate
- stupor catatonic;
- catalepsie;
b) agitaţie psihomotorie catatonică (lipsită de scop, incoerentă);
c) negativism (menţinerea unor posturi rigide, mutism, negativism alimentar, verbal,
etc);
d) bizarerii ale mişcărilor voluntare (posturi bizare, stereotipii, manierisme,
grimase);
e) ecolalie, ecopraxie.
Sindromul catatonic este prezent în schizofrenie (schizofrenia catatonică), în
tulburarea depresivă (tulburarea depresivă majoră cu elemente catatonice), în afecţiuni
cerebrale (infecţii, tumori, traumatisme).

Delirul

Delirul (onirismul) este o stare de alterare a conştiinţei caracterizată prin:

- agitaţie psihomotorie;
- dezorientare temporo-spaţială;
 6

- gândire incoerentă;
- iluzii;
- halucinaţii vizuale şi auditive;
- idei delirante;
- tulburări afective în funcţie de tema delirului (iritabilitate, euforie, anxietate).
Delirul este un sindrom psihopatologic care apare în contextul unor afecţiuni
cerebrale (traumatisme, tumor, afecţiuni vasculare, infecţii, epilepsie), afecţiuni medicale
(cardiovasculare, metabolice, endocrine, hepatice, renale, dezechilibre hidroelectrolitice,
etc) sau intoxicaţii cu substanţe, sindroame de abstinenţă (alcool, alte droguri psihoactive,
medicamente).

Starea crepusculară

Starea crepusculară reprezintă o stare de îngustare a conştiinţei în care individul

este capabil să desfăşoare un număr limitat de acţiuni logice, coordonate, reprezentate de
automatisme ambulatorii, dar de cele mai multe ori acestea au caracter violent, ele fiind
rezultatul ideilor delirante şi a halucinaţiilor, pe fondul unei stări afective de iritabilitate,
anxietate, disforie.
Starea crepusculară este o tulburare calitativă a stării de conştienţă care apare cu
precădere la epileptici, dar şi în alte tipuri de afecţiuni cerebrale sau sistemice, intoxicaţii.

Sindromul demenţial

Sindromul demenţial constă în prezenţa tulburărilor cognitive (memorie, gândire),

afective şi perturbări ale comportamentului.
Aşadar, tabloul simptomatic al demenţei se caracterizează prin:
- hipomnezie de fixare, urmând apoi şi hipomnezia de evocare;
- tulburări ale gândirii (sărăcirea tematicii ideative, scăderea capacităţii de
judecată şi de raţionament, incoerenţă);
- reducerea vocabularului, a noţiunilor;
- dispoziţie depresivă, euforică sau labilitate emoţională, mergând până la
sărăcirea afectivităţii şi indiferenţă;
- reducererea activităţii, inclusiv a activităţilor de îngrijire personală;
- tulburări de comportament (impulsivitate, acte iresponsabile).
Sindromul demenţial este constituent al demenţei, aceasta apărând în diferite
condiţii de afectare cerebrală (infecţii, traumatisme, tumori, AVC), metabolică,
endocrină, cardiovasculară, consum abuziv de substanţe, toxice, etc. Dar cele mai
reprezentative afecţiuni în care apare sindromul demenţial sunt reprezentate de afecţiunile
neurodegenerative:
- dementa Alzheimer
- boala Parkinson;
- maladia Huntington
- boala Wilson
- boala Pick
Simptome de tip demenţial s-au înregistrat şi în alte tulburări, considerându-se că
ele fac parte din cadrul sindromului pseudodemenţial, întrucât ele nu respectă criteriile
 7

etiopatogenice şi de evoluţie ale demenţei. Un sindrom pseudodemenţial a fost reperat în

cadrul tulburării depresive ce apare la persoanele vârstnice, sindrom ce este caracterizat
prin tulburări importante ale funcţiilor cognitive, dar care cedează ca urmare a terapiei
antidepresive.

Sindromul Korsakov

Sindromul Korsakov sau sindromul amnestic este caracterizat în principal prin

prezenţa amneziei de fixare, anterograde, bolnavul prezentând, aşadar, imposibilitatea
achiziţionării datelor noi recente. Această afectare a funcţiei mnezice progresează,
instalându-se şi amnezia retrogradă. Ca urmare a acestor tulburări cantitative ale
memoriei, apar şi tulburările calitative reprezentate de falsele recunoaşteri şi mai ales de
confabulaţii, simptom, de asemenea specific acestui sindrom.
În plus, bolnavii mai pot prezenta, mai ales la debut, stări onirice cu halucinaţii,
iar ca stare dispoziţională se notează prezenţa unei euforii, a unei jovialităţi.
În dezvoltarea sindromului Korsakov se incriminează lezarea formaţiunilor
cerebrale constituente ale circuitului lui Papez. El apare, aşadar, în alcoolism,
intoxicaţiile cu CO, traumatissme craniocerebrale, infecţii ale SNC, tumori ale
hipotalamusului, etc.

Sindromul psihoorganic

Sindromul psihoorganic prezintă următoarele elemente caracteristice:

- destructurarea stării de conştienţă şi dezorientare în timp, spaţiu, allo şi
autopsihică (mai ales în sindroamele psihoorganice acute sau în fazele
înaintate ale sindroamelor psihoorganice cronice);
- hipomnezie de fixare;
- tulburări de gândire (scăderea capacităţii de înţelegere, reducerea
vocabularului, alterarea judecăţii şi a raţionamentului, scăderea capacităţii de
calcul, etc);
- idei delirante;
- iluzii, halucinaţii;
- tulburări dispoziţionale: labilitate emoţională, anxietate, depresie, disforie;
- tulburări de comportament (impulsivitate, agresivitate, etc).
Sindromul psihoorganic paote fi rezultatul unei afecţiuni cerebrale primitive
(afecţiuni circulatorii cerebrale, infecţii ale SNC, traumatisme craniocerebrale, tumori
cerebrale, epilepsie), afecţiuni sistemice cu afectare cerebrală secundară (afecţiuni
metabolice, endocrine, dezechilibre hidroelectrolitice, afecţiuni cardiovasculare,
pulmonare, renale, hepatice, infecţii generalizate), intoxicaţii cu substanţe psihoactive.