Tulburări de gândire

Gândirea
– activitatea de sinteză a vieţii psihice
– reflectă, prelucrează, integrează fenomenele
– dacă percepţia permite cunoaşterea directă sau mijlocită, gândirea permite
cunoaşterea indirectă.
– modelează şi interpretează realitatea
– pentru desfăşurarea G este necesară antrenarea altor funcţii psihice cum sunt:
percepţia, memoria şi afectivitatea.

Operaţiile gândirii:
1. Analiza – este operaţia de desfacere, de separare mentală a obiectului în părţile
sale componente de diferenţiere a însuşirilor sale.
2. Sinteza – reprezintă operaţia inversă analizei – realizează reunirea mentală într-un
ansamblu unitar, într-un întreg, a însuşirilor esenţiale ale obiectelor şi
fenomenelor.
3. Comparaţia – este operaţia prin care se disting asemănările şi deosebirile dintre
obiectele şi fenomenele analizate.
4. Abstractizarea – este operaţia gândirii care constă în abstragerea, în desprinderea
unei anumite laturi sau însuşiri ale obiectului sau fenomenului, în timp ce în
momentul respectiv ignorăm, facem abstracţie de celelalte.
5. Concretizarea – este operaţia inversă abstractizării, care concepe obiectul sau
fenomenul în toată varietatea trăsăturilor sale caracteristice.
6. Generalizarea – este reflectarea unui obiect sau fenomen la o categorie de obiecte
sau fenomene pe baza unor elemente comune şi esenţiale.

Tulburările G:
- de ritm şi coherenţă
- de conţinut – idei dominante
- idei prevalente
- idei obsesive şi fobii
- idei delirante

Tulburări de ritm şi coherenţă ale G:

Accelerarea ritmului ideativ:

- Tahipsihia – accelerarea ritmului ideativ, succesiune rapidă a ideilor.
- Fuga de idei – este forma extremă a ideaţiei accelerate, a tahipsihiei. Asociaţiile
între idei se fac la întâmplare, după aspecte superficiale, după asonanţă, rimă.
Bolanvii vorbesc mult, de obicei cu voce tare. Fuga de idei este asociată cu
distractibilitate şi labilitate a atenţiei. Apare în manie, stări de ebrietate, stări
febrile.
- Incoherenţa gândirii – Asociaţiile pierd aproape total legăturile logice între ideile
enunţate.

1
 - Mentismul – este o formă mai particulară a accelerării ritmului ideativ. Se
caracterizează prin numărul deosebit de mare de idei care se succed cu mare
viteză şi sunt deseori incoercibile. Apare în intoxicaţii ci alcool, consum exagerat
de droguri, stări de surmenaj, în situaţii de risc vital: război, accidente. În
schizofrenie apare în cadrul sindromului de automatism mental, bolnavul având
convigerea delirantă că acest fenomen patoogic este impus de cineva.

Încetinirea ritmului ideativ:

- Bradipsihia – (lentoare ideativă) – încetinirea gândirii. Numărul de idei este mult
redus, asociaţiile sunt lente, evocarea se face cu foarte multă greutate. Lentoarea
ideativă e martorul nedezvoltării mintale – oligofreni. Mai apare în demenţe, B
Parkinson, depresii.
- Vâscozitatea psihică– încetinirea proceselor psihice, e caracteristică epilepsiei.
- Fading mental – lentoarea psihică se accentuează progresiv ajungându-se la
oprirea fluxului ideativ. Se întâlneşte mai ales în schizofrenie.
- Barajul ideativ – oprirea bruscă a ritmului ideativ. Barajul se aseamănă cu o pană
în derularea gândirii, şi anume pacientul se opreşte brusc din discursul său (de
obicei este perturbat de halucinaţii), iar după o scurtă pauză, fluxul ideativ
întrerupt este brusc reluat, cu continuarea liniei ideative sau cu începerea alteia
noi(amnezie lacunară, postepisodică).
- Anideaţia (dispariţia fluxului ideativ) – nu este sigură decât în stările comatoase.
Trebuie diferenţiată de barajul ideativ.

Tulburările de conţinut ale G:

1. Idei dominante – se caracterizează prin faptul că la un moment dat se impun
gândirii, polarizează trecător tematica ideativă spre o anumită temă: în perioada
de creaţie artistică, după psihotraume deosebite.
2. Idei prevalente – subordonează restul ideilor şi a celorlalte interese. Ele domină G
cu toate că pacientul nu le recunoaşte caracterul patologic căutând o serie de
argumente în favoarea susţinerii temei, fiind opac la contraargumet. Sunt nucleul
ideilor delirante.
3. Ideile obsesive – sunt idei care acaparează întreaga gândire cu toate că subiectul
le recunoaşte ca fiind neconforme cu G proprie, el făcând eforturi ptr a se
debarasa de ele. Se întâlnesc în oboseală, după o psihotraumă, în urma unor
situaţii penibile, umilitoare. Patologic sunt în tulburarea obsesiv-compulsivă.
Compulsia – o pornire irezistibilă spre a executa unele acte lipsite de raţiune,
inacceptabile, ridicole. Un exemplu sunt ritualurile – o serie de acţiuni care se
succed într-o anumită ordine, însoţite de anxietate mare. Anxietatea se atenuează
numai dacă bolnavul îndeplineşte suita respectivă da acţinui.
Fobiile – reprezintă o frică exagerată faţă de anumite situaţii, obiecte care în mod
normal nu sunt o sursă de frică. Pacientul este conştient de caracterul iraţional al
fricii sale dar cu toate acestea el reacţionează trăind o tensiune maximă sau
evitând situaţia respectivă.
Frica de locuri:
- claustrofobia – teama de spaţii închise

2
 - agorafobia – teama de spaţii deschise
- hipsofobia – teama de înălţimi
Frica de obiecte:
- aihmofobia - teama de obiecte scuţite
- hidrofobia – teama de apă
Frica de oameni, de boală, de moarte, de animale
- monofobia – frica de singurătate
- petofobia – frica de societate
- ereutofobia – teama de a nu roşi în societate
- nozofobia – teama de boli (sifilifobia, cancerofobia, rabiofobia)
- misofobia – frica de a nu se murdări. (bolnavii iau măsuri, se spală exagerat de
mult (ablutomania)
- tanatofobie – frica obsesivă de moarte
- taferofobie – frica de a nu fi îngropat de viu
- zoofobia – teama de animale
- arahnofobia – teama de paianjeni
- fobofobie – teama de a nu reveni vechile fobii
- pantofobie – fobiile nu apar izolate, ci grupate, creând o stare de teamă de aspect
general.
4. Idei delirante – o idee cu un conţinut fals, pacientul având însă convingerea fermă
a veridicităţii lor, neputând fi convins asupra faptului că sunt eronate prin nici un
argument logic sau dovezi.

Ideile delirante

Este o judecată eronată care stăpâneşte, domină conştiinţa bolnavului şi modifică

în sens patologic comportamentul lui.
Este de obicei o idee impenetrabilă la contraargumente, în ciuda contradicţiilor
evidente cu realitatea.
Este incompatibilă cu existenţa atitudinii critice, bolnavul fiind lipsit de
capacitatea de a sesiza în mod conştient esenţa ei patologică.

Clasificare:
- Idei delirante expansive (macromanice): idei de mărire şi bogăţie (grandoare), idei
de invenţie, idei de reformă, idei de filiaţie, idei erotomanice, ideile mistice,
religioase;
- Idei delirante depresive (micromanice): idei de persecuţie, idei de revendicare,
idei de gelozie, idei de relaţie, idei de autoacuzare şi vinovăţie, idei
hipocondriace, idei de transformare şi posesiune, idei de negaţie;
- Idei delirante mixte (în sensul ca pot fi întâlnite atât pe fond euforic cât şi pe fond
depresiv): idei de influenţă, idei metafizice, cosmogonice.

Ideile delirante expansive (macromanice):

1. Idei de mărire şi bogăţie (grandoare) – pacientul este convins că este superior din
punct de vedere fizic sau material. Acestea sunt legate de calităţile deosebite
fizice şi spirituale pe care subiectul le-ar avea, sau de bunurile materiale şi situaţia

3
 socială pe care acestea le-ar poseda. Aceste idei se pot referi deci la: propria
persoană (capacităţile sale) sau averea sa (posesiuni).
2. Idei de invenţie – sunt legate de planuri sau experimente pentru o tehnologie de
excepţie care poate sa nu aibă adesea nici un fel de legătură cu nivelul de
pregătire şi preocupările profesionale ale subiectului. Esenţialul pentru delirant
constă în monopolul absolut asupra invenţiei lor.
3. Idei de reformă – se referă la schimbarea unor sisteme filozofice, schimbări
administrative, socio-politice sau economice care ar schimba întreaga omenire
prin soluţii puerile.
4. Idei de filiaţie – constau în convingerea bolnavului că nu aparţine familiei sale ci
ar fi descendentul unei familii renumite, foarte bogate, familii superioare, sau
chiar ar avea o descendenţă divină. Apare la copii abandonaţi care nu şi-au
cunoscut părinţii. Corolarul acestor idei este nerecunoaşterea părinţilor naturali,
ura faţă de ei pentru substituţia la care îl supunpe subiect.
5. Idei erotomanice – exprimă convingerea delirantă a bolnavului de a fi iubit de
către o persoană de obicei cu un nivel socio-cultural superior şi căreia îi atribuie
în mod deliberat sentimente de dragoste faţă de el, interpretând în acest sens orice
act sau manifestare întâmplătoare a acesteia. Aceste idei pot rămâne pasive, dar
uneori, după o anumită perioadă, ele pot împinge pe cel în cauză, să dea curs, să
realizeze practic legătura lor ideo-afectivă. Din faza dragostei, atunci când
obiectul iubirii reacţionează negativ sau ostil, se poate ajunge la răzbunare cu
reacţii agresive.
6. Ideile mistice, religioase – bolnavul are convingerea că este purtătorul unei
misiuni de ordin spiritual, religios, al unui mesaj transcedental de a răspândi în
lume pacea şi credinţa în forţa divină.

Ideile delirante depresive (micromanice)

1. Ideile de persecuţie – convingerea bolnavului că suferă prejudicii morale,
materiale sau fizice, simţind lumea ca ostilă. Pacientul se va simţi jugnit de
gesturi, cuvinte, atitudini, este convins că este observat şi urmărit, că împotriva lui
se complotează. La început comportamentul este resemnat, situaţie în care
pacienţii se ascund, îşi schimbă domiciliul, evită lumea, îşi va împuţina relaţiile
interpersonale. Apoi comportamentul poate deveni revendicativ: va recurge la
plângeri, acuze, revendicări, reclamaţii, mai târziu chiar la acte de violenţă. În
acest moment se realizează conversiunea persecutaţi-persecutori (se face
inversarea de roluri: persecutaţii devin persecutori).
2. Idei de revendicare – izvorăsc din convingerea unei nedreptăţi şi se manifestă pe
plan clinic printr-un sentiment perpetuu de frustraţie. Bolnavii îşi canalizează
întreaga lor activitate spre revendicarea drepturilor lor, ei recurg chiar la procese
sau la violenţe, agresiuni şi crime.
3. Idei de gelozie – interpretează atitudinea partenerului, întârzierile, chiar când ele
sunt deplin motivate, dispoziţia afectivă a acestora, ca fiind probe ale adulterului.
Ideea de gelozie este alimentată în general de false recunoaşteri, tulburări de
memorie, scăderea potenţei la alcoolici.

4
 4. Idei de relaţie – convingerea bolnavului că anturajul şi-a schimbat atitudinea faţă
de el, că exercită asupra sa o influenţă negativă sau fac aprecieri defavorabile
asupra calităţilor sale morale, intelectuale, fizice sau sexuale.
5. Idei de autoacuzare şi vinovăţie – bolnavul se consideră vinovat de situaţia grea în
care se află, de nereuşita copiilor, de necazurile prietenilor şi în general de
nenorocirile altora.
6. Idei hipocondriace – (sunt considerate depresive deoarece ele evoluează pe o stare
depresiv-anxioasă) – convingerea delirantă că ar avea o boală grea, incurabilă, cu
sfârşit letal. Unele tulburări efemere şi nesemnificative ale funcţiei diverselor
organe sunt interpretate şi amplificate.
7. Ideile de transformare şi posesiune – se referă la transformarea corporală care
conferă convingerea metamorfozei fizice, parţiale sau generale, sau transformarea
în animale (idei ce dau conţinut delirului metabolic sau zoontropic în care
bolnavii poartă convingerea că sunt transformaţi parţial sau total în animale).
8. Ideile de negaţie – bolnavul nu recunoaşte realităţi evidente, ajungând să nege
realitatea funcţiilor vitale, existenţa unor organe, a unor aspecte din realitate.

Ideile delirante mixte (se referă la ambiguitatea tonalităţii afective pe care evoluează
aceste idei).
1. Idei de influenţă – exprimă convingerea bolnavului de a se afla sub imperiul unei
forţe xenopatice: diavol, ocultism, sugestie, hipnoză, unde electromagnetice,
radiaţii atomice, raze cosmice. Această forţă externă influenţează gândurile,
sentimentele, actele pacientului inhibându-le, amplificându-le sau perturbându-le.
2. Ideile metafizice, cosmogonice – sunt orientate spre elucidarea originii vieţii, a
lumii, a sufletului, a reîncarnării.