Sunteți pe pagina 1din 6

DENUMIRE LATINA: cordyline

DENUMIRE UZUALA: crin australian


ALTE DENUMIRI: cordiline, palmier

Cultivare, ingrijire, inmultire

Originar din India si Australia, cu frunze lanceolate in tonuri de


verde si rosu, alb si galben, plante ce dezvolta rizomi si drajoni grosi
(prin care se inmultesc) se impart in :
Plante pentru incaperi calde (specii si soiuri cu frunze late): Cordyline terminalis Kunth., cu frunze
rosii sau verzi, uneori cu striuri.Amabillis,Tricolor, cu pretentii la temperaturi ridicate (22-24oC),
multa umiditate, ferite de curenti si de raze directe ale soarelui. Plante pentru incaperi reci (specii cu
frunze inguste), care se pot tine vara in aer liber, Cordyline draco Comm., Cordyline australis Hook.,
si care cer pamant mai greu (pamant lutos sau de telina). Pentru a evita dezvoltarea insectelor, la
care aceasta planta este sensibila, vom sterge cu un burete moale umed ambele parti ale frunzelor
cu apa la temperatura camerei. Inmultirea se face prin butasi da varf si portiuni de tulpina sau prin
despartirea drajonilor. Pamantul potrivit este un amestec de turba, mranita, pamant de frunze si
nisip.

DENUMIRE LATINA: dieffenbachia


DENUMIRE UZUALA: dieffenbachia
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Originara din America tropicala, mult cultivata in Statele Unite,


aceasta foarte decorativa planta cu tulpini scurte sau fara tulpini,
frunze mari, de forma ovala alungita cu numeroase striuri sau pete
(albe sau galbene), este foarte cautata pentru foliajul ei frumos panasat. Pretinde temperaturi
ridicate (cca 25oC) si umiditate atmosferica mare. La temperaturi sub 10oC plantele pier. La
transplantare este foarte sensibila. Reactioneaza bine la ingrasaminte organice. Inmultirea se
realizeaza prin butasi (cca 7-8 cm lungime), plantati intr-un amestec de turba si nisip (substrat usor
si cald), tinut continuu usor umed. Cultivata in ghivece, amestecul de pamant va fi format din: 2
parti pamant de frunze, 2 parti mranita, 1 parte turba si 1 parte nisip. Sucul plantei este otravitor.

DENUMIRE LATINA: dracaena


DENUMIRE UZUALA: dracena
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Genul Dracaena, mult asemanator cu Cordyline, decorativ prin


frunzele panasate cu galben auriu, cuprinde 10 specii originare din
tinuturile tropicale si subtropicale ale Asiei si Africii. Deosebirea
esentiala dintre cele doua genuri const in culoarea radacinilor si
forma lor. La Dracaena, radacinile sunt de culoare galbena sau
portocalie, dar putin carnoase, la Cordyline sunt albe rizomatoase.
Se complace in incaperi moderat incalzite, pretinde o umiditate
atmosferica ridicata. Le vom pulveriza cu apa la temperatura
mediului. Soiurile cu frunze dungate pretind temperaturi ridicate
(cca25oC), iar iarna cel putin 15oC si aceeasi umiditate atmosferica ridicata. Frunzisul, atragand cu
usustrinta praful, trebuie sters cu un burete moale si umed, pe ambele fete. Plantele batrane
capatand dimensiuni importante, le putem trnsforma in plante scunde prin aplicarea marcotajului
aerian. Transplantarile se fac, de preferinta, primavara, intr-un pamant bogat, bina aerisit si cu un
drenaj bun. Inmultirea se face prin semanare (la caldura multe), prin butasi de tulpina sau de varf
sau marcotaj aerian.
DENUMIRE LATINA: hoya
DENUMIRE UZUALA: floarea de ceara
ALTE DENUMIRI: floarea de portelan

Cultivare, ingrijire, inmultire

Cunoscuta si sub numele de planta cu flori de portelan, datorita


florilor mici, de culoare alba sau roz, de forma stelata, dispuse in
umbele care par a fi de ceara sau portelan, este originara din sudul
Chinei, Indonezia si Australia tropicala, unde creste spontan sub
forma unui arbust catarator. Dintre cele cca 100 de specii existente, Hoya carnosa R. Br., este
apreciata si cultivata ca planta de apartament. Este un arbust cu frunze persistente, groase,
coriacee, inchise la culoare, bine ramificat, cu lastari care cresc peste 1 m lungime. Inflorescentele,
dispuse in umbele, se formeaza cata 1-4 pe un lastar scurt. Dupa inflorire, pedunculii nu se taie,
deoarece pe acestia continua sa se formeze flori. Pentru a-I asigura o vegetatie buna, Hoya are
nevoie de umiditate si temperatura ridicate, semiumbra, pulverizari si udari regulate cu apa la
temperatura mediului si ingrasaminte diluate numai in perioada de vegetatie. In apartamant, se mai
cultiva si Hoya belle Hook., cu frunze mici, ceva mai sensibila decat spacia precedenta. Se aseaza, in
special in vase suspendate, avandu-se grija sa aiba continuu aceeasi orientare, pentru a evita
caderea florilor. Inmultirea se realizeaza prin seminte, butasi si frunze, folosind incalzirea
substratului. Inmultirea prin butasi se face dupa epuizarea infloririi. Se folosesc ramurile de 8-10 cm
lungime, care se vor curata la baza de frunze (2-3). Acestea se inradacineaza intr-un amestec de
pamant nisipos. Butasii inradacinati se vor planta intr-un amestec de pamant de rasadnita, pamant
argilos de telina si pamant de frunze (bine putrezit). Pentru obtinerea mai rapida a unei plante mai
stufoase vom planta in ghivece (mai largi) 4-6 butasi. Hoya da rezultate bune si in hidrocultura. In
iarna, ii vom oferi te,mperaturi de 10-15oC si o vom uda putin. In primavara, cand vegetatia
porneste, in incaperile unde o tinem, va trebui sa avem temperaturi de cca 16-20oC. Primavara,
cand facem transplantarea la ghivece, folosim un pamant permeabil, nisipos, cu un drenaj bun.

DENUMIRE LATINA: hedera


DENUMIRE UZUALA: iedera
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Genul cuprinde 7 specii originare din sudul Europei (forma


spontana Hedera helix vegeteaza in locurile umbroase si umede din
padurile noastre), nordul Africii si Asia (Japonia). Arbusti agatatori, se
fixeaza de obiectele de sprijin cu ventuzele de pe radacinile aeriene.
Are frunze persistente, coriacee, glabre, unghiular 5 ? lobate, iar
frunzele de pe ramurile batrane, deltoide. Florile, umbelate, sunt de
culoare alb-verzui. Fructul este o baca de culoare neagra. Hedera se cultiva mai ales pentru
decorarea exterioarelor (se imbraca coloane, trunchiuri de arbori uscati etc.), planta foarte buna
pentru locurile umbroase, dar se foloseste cu succes si in apartament, unde ocupa primul loc printre
plantele volubile de aici, datorita frumusetii frunzelor ei la unele specii panasate. Hedera helix,
specie indigena, arbust agatator (liahna) (ajunge uneori pana la cca 15 m lungime), cand este lipsit
de suport devine tarator. Lujerii galbeni, cenusii, glabri, poarta frunze persistente, pieloase, cu 3-5
lobi triunghiulari, pe dos de culoare verde-palid, pe fata verde inchis cu nervuri albicioase. Lujerii
floriferi poarta mai putine frunze ovat-rombice, de culoare verde deschis. Florile, fara importanta
decorativa, grupate in umbele globuloase de culoare alb-verzuie, apar in septembrie-octombrie.
Fructele, bace negre, globuloase, contin 4-5 seminte. Inmultirea se realizeaza prin butasi (ramuri de
8-10 cm lungime, recoltati dupa lastari de 1 an), in timpul anului, dar mai usor la sfarsitul verii,
inradacinati in pahare cu apa (de catre amatori) sau in ghivece, intr-un amestec din compost nisipos
si pamant de rasadnita mentinut permanent umed. Ghivecele se pastreaza la umbra, in locuri
semicalde. Se aeriseste ceva mai tarziu, nu imediat dupa butasire. Butasii inradacinati ii vom planta
intr-un pamant bogat, in ghivece ceva mai mari ca precedentele. Ii prieste umbra si racoarea. In
incaperile calde este atacata de paduchele testos. Varietatile cu frunze panasate au o crestere mai
lenta, sunt, in general, mai sensibile si pretind mai multe caldura. Udarile se vor face cu apa la
temperatura mediului si se vor administra ingrasaminte diluate la fiecare 2 saptamani. Vara se uda
abundent, iarna se uda putin si se mentin la 5-6oC. Se va aerisi regulat, iar in fiecare primavara se
vor transplanta in pamant fertil.
DENUMIRE LATINA: gardenia
DENUMIRE UZUALA: gardenia
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Originara din China si sudul Africii, nu mai este asa de mult


cultivata ca alta data, deoarece, in primul rand, este concurata de
numeroase alte flori si, in plus, prezinta un mare neajuns, acela ca ii
cad foarte usor bobocii floriferi. Planta cu crestere in forma de tufa
compacta, cu frunze de culoare verde clar, stralucitoare (lucioase) si
flori albe, mari, foarte mirositoare, infloreste din mai pama in
septembrie. Creste si infloreste cu succes in conditii de sol si aer
umed, in plina lumina solara. Transplantarea se face, de preferinta,
primavara (aprilie), intr-un amestec de pamant de turba, pamant de conifere, pamant de telina si
pamant de frunze. Inmultirea se realizeaza prin butasi (aprilie) inradacinati in substrat incalzit (cca
20oC), mentinut umed. Butasii inradacinati se planteaza la ghivece. Pentru xca sa evitam caderea
bobocilor florali, va trebui sa asiguram gardeniei un mediu constant, fara schimbari bruste.

DENUMIRE LATINA: maranta


DENUMIRE UZUALA: maranta
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Aceasta minunata planta, cu frunze de o extrema eleganta,


panasate, parca desenate in acuarela, provine din padurile umede ale
Americii de Sud. Planta nu creste in inaltime, ci in forma de tufa. Ea
pretinde o umiditate atmosferica ridicata si temperaturi mari. Pentru obtinerea acestei umiditati
atmosferice mari si mentinerea ei vom pulveriza planta zilnic cu apa la temperatura mediului. Iarna,
frunzele, adeseea, ingalbenesc. Acest lucru se datoreste, in principal, faptului ca incalzirea centrala
deshidrateaza atmosfera, asa ca in aceasta perioada, vom indesi pulverizarile. Maranta pretinde
lumina multa, dar nu suporta razele directe ale soarelui. Cere udari regulate cu ingrasaminte diluate.
Inmultirea se face in primavara (marite) prin diviziunea tufei. Plantarea se face in pamant afanat,
usor bogat, de exemplu pamant de frunze bine putrezite.

DENUMIRE LATINA: pilea


DENUMIRE UZUALA: pilea
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Pilea putin pretentioasa fata de conditiile de vegetatie, este din


aceasta cauza, preferata printre plantele de apartament. Originare in
marea lor majoritate, de la tropice, cuprinde cca 160 de specii. Pilea
microphylla, atragatoare prin frunzele ei mici, asemanatoare cu
muschiul de padure, este originara din America de Sud. Pretinde in
timpul iernii, 9-10oC, iar vara, umbra si o temperatura potrivita. Pilea
cadieri, are frunzele ovale, ascutite la ambele capete, parca insailate
cu alb (panasate). Iarna, vom observa o cadere a frunzelor. Pentru regenerarea ei o vom taia scurt,
dupa care, curand, vom asista la o crestere de lastari laterali. Dupa aplicarea taierilor, o vom
transplanta intr-un amestec de pamant de frunze bine putrezite si pamant de padure sau 3 parti
mranita, 1 parte pamant de telina si adaos substantial de nisip. La fundul ghiveciului, pentru
asigurarea drenajului, vom pune un strat de nisip. Pilea spruceana, originara din America de Sud,
are frunze paroase, de culoare rosie maronie, verde inchis cu reflexe metalice. Planta erbacee,
foarte ramificata, are radacinile la suprafata, pentru care fapt este de preferat s-o cultivam in vase
sau ghivece mai mult largi decat profunde. Datorita frunzelor ei paroase, poate fi expusa si la soare,
iar dupa o prealabila acomodare, poate fi scoasa si in aer liber. Inmultirea se face prin lastari erbacei
(5-7 cm), care se inradacineaza cu usurinta in turba cu mult nisip, acoperiti cu o folie de polietilena.
Pilea are nevoie de umiditate multa, deci ii vom oferi multe pulverizari cu apa *la temperatura
mediului).
DENUMIRE LATINA: philodendron
DENUMIRE UZUALA: filodendron
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Cuprinde cca 120 specii originare din America tropicala, cu mare


efect ornamental, exotic. Sunt plante vivace, erbacee, dar, mai,
adeseori, arbusti cu tulpini ce emit radacini adventive, cu frunze
alterne, cu petioli de 35-45 cm lungime, de forme foarte variate (oblonge, cordiforme, sagitate,
hastate sau intregi, lucioase, cu varsta profund lobate si perforate intre nervurile principale).
Infloreste dupa cca 10-12 ani, flori monoice, dispuse intr-un spadice. Fructul carnos, in forma de
stiulete, este comestibil. Philodendron este o planta putin pretentioasa la mediul care I se ofera:
suporta bine (mai ales cand sunt mai mari, mai dezvoltate) oscilatiile de temperatura, dar ii convin,
mai ales temperaturile cuprinse intre 14 si 18oC, la o fereastra luminoasa si o umiditate atmosferica
ridicata. In timpul verii, Philodendronul are mai mare nevoie de substante nutritive, de aceea I se
vor administra ingrasaminte suplimentare lichide din 2 in 2 saptamani. Philodendron panduraeforme,
originar din Brazilia, este din ce in ce mai mult apreciat in apartamente, de catre amatori, datorita
rusticitatii lui deosebite. Pretinde ceva mai multe caldura (cca 18-20 oC) si umiditate atmosferica
ridicata, deci vom pulveriza cu regularitate planta. Se dezvolta mai mult in inaltine, asa ca-I vom
aplica taieri pentru corectarea taliei. Transplantarea se va face intr-un amestec de pamantde frunze
si turba grosiera sau pamant fibros de ericacee. Philodendron andreanum, cu tulpini lungi din care
pornesc radacinile adventive (din noduri) si frunze cordiform-lobate la baza, lucioase, cu nervuri
principale albe. Philodendron rubrum pretinde o incapere cu incalzire normala si umiditate
atmosferica ridicata (trebuie pulverizat des), iar in perioada de vegetatie, vara, ii vom administra
ingrasaminte diluate. Pentru evitarea arsurilor sau ingalbenirii frunzelor, se va feri aceasta planta de
razele directe ale soarelui. Philodendron pertusum (Monstera deliciosa), are tulpini taratoare,
groase, putand creste pana la 10 m inaltime, emitand radacini aeriene, pornite din noduri, cu frunze
alterne, mari, lobate, cordiforme, coriacee, perforate intre nervuriile principale. Acolo unde ea isi are
originea, la poalele Muntilor Cordilieri (Mexic), are o crestere iesita din comun: in crestere, cand
intalneste un arbore, se urca pe acesta, formand radacini care o fixeaza de scoarta lui, iar radacinile
adventive (aeriene) au rolul de a absoarbe umiditatea atmosferica. Inmultirea se face usor, prin
butasi inradacinati in pat cald (20-25oC) sau marcotaj. Butasii se taie primavara, cu cate 2-3 muguri
si se planteaza, in pat cald, in pamant de rasadnita nisipos. Butasii, dupa ce s-au inradacinat, la 20-
25 zile, vor fi trecuti la ghivece si, apoi, in locuri temperate. Le prieste foarte bine pamantul de
padure aproape necernut cu adaos de muschi tocat si carbune de lemn pisat, asigurand in acelasi
timp, un drenaj perfect. Unele specii, de exemplu Monstera, pot fi foarte usor de cultivat si in solutii
nutritive.

DENUMIRE LATINA: rhododendron obtusum


DENUMIRE UZUALA: rododendron
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Se cultiva mult pentru frumoasele sale forme si, adesea, pentru


abundenta sa de flori. Inflorirea incepe in martie si se tremina catre
luna mai. In apartament, ii vom alege un loc racoros si luminos, nu
prea insorit. Balul de pamant nu trebuie in nici un caz sa se usuce. El
trebuie chiar sa fie udat cu regularitate cu apa care sa nu contina
calcar. Dupa 15 mai putem planta Rhododendron in gradina, intr-un amestec de pamant nisipos si
pamant de padure foarte fibros. In gradina, udarile pot fi foarte frecvente. Catre 15 octombrie le
scoatem cu un bal mare de pamant pentru a le planta intr-un ghiveci corespunzator. La inceput, la
introducerea in apartament, vom aseza planta intr-un loc aproape fara caldura. Udarile cu
ingrasaminte se pot face aproximativ din 15 in 15 zile. Rhododendronul nu suporta caldura prea
mare deoarece ii cad frunzele. Aproape de mugurii florali vor creste tinerii lastari, care trebuie taiati
ianintea infloririi. Dupa inflorire ii vom lasa sa creasca, deoarece pe aceste tinere ramuri are loc
viitoarea inflorire.
DENUMIRE LATINA: saintpaulia
DENUMIRE UZUALA: violete de africa
ALTE DENUMIRI: violete de usambara

Cultivare, ingrijire, inmultire

Planta originara din estul Africii, unde creste spontan. Genul


cuprinde cca 800 de soiuri, care se diferentiaza prin forma frunzelor,
a florilor si prin culoarea lor. Cate va soiuri se pot lua in cultura: ?
Vallin Pink?, cu flori de culoare roz si petale crete; ?Sir Lancelot?, cu
flori de culoare albastru-violaceu; ?Christina?, cu flori colorate in roz
inchis; ?Saffiera?, cu flori bleu etc. Saintpaulia ionantha, care desi nu este inrudita din punc de
vedere botanic cu violetele, se aseamana la floare cu acestea, are frunzisul puternic colorat, din care
pornesc pedunculii ce sustin florile cu un colorit viu. Ne putem bucura de florile ei incepand din
primavara pana la sfarsitul toameni, fara intrerupere. Saintpaulia pretinde o umiditate relativ
ridicata (cca 80%). Udarile se vor face numai dimineata cu apa la temperatura mediului, cu grija de
a nu stropi frunzele sau florile care se pateaza foarte usor. Ii sunt favorabile temperaturile de 18-
24oC si lumina, dar adapostite de razele puternice ale soarelui. Se fertilizeaza de cca 1-2 ori pe luna.
Saintpaulia se inmulteste atat pe cale generative cat si pe cale vegetativa, prin butasi de frunze (cu
un petiol de 1-2 cm), taiati usor oblic si inradacinati intr-un substrat incalzit (cca 20oC), amestec de
turba si nisip, mentinut continuu umed si acoperiti cu o folie de polietilena. Dupa o luna si jumatate-
doua luni de la punerea la inradacinat a butasilor, butasii inradacinati cu lastari bine formati se trec
la ghivece de 6 cm diamtru. Cand radacinile cuprind balul de pamant, planytele se trec la ghivece
mai mari. In mod obisnuit planta va inflori dupa 7-8 luni din momentul butasirii. Inmultirea prin
despartire, care este bine sa se face la inceputul primaverii, cand plantele au capacitate mare de
lastarire, prezinta avantajul unei infloriri mai rapide, cu cca doua luni fata de inmultirea prin butasi
de frunze. Inmultirea prin seminte este posibila pe parcursul intregului an, dar pentru a obtine
plnate viguroase in toamna si pentru sarbatorile de iarna, vom insamanta din ianuarie pana in
martie in cutii, intr-un substrat de pamant de frunze, turba, nisip si ingrasaminte chimice complex.
Vom acoperi semanaturile cu un geam sau folie de plastic si vom mentine o temperatura de cca
20oC. Dupa o luna si jumatate-doua luni se vor planta la ghivece de 7 cm diametru, intr-un amestec
de 60% pamant de turba, 10% mranita bine putrezita, 20% pamant de frunze si 10% nisip.
Sanitpaulia este sensibila la boli si la atacul daunatorilor. Viroza frunzelor este cea mai periculoasa
boala. Ea se manifesta prin aparitia pe frunze a unor pete de culoare galbena deschis, care devin,
mai tarziu, brune. Inlaturam plantele bolnave, iar pentru distrugerea insectelor folosim insecticide de
la florarii. Putregaiul canusiu, provocat de Botrytis cinerea, apare pe limbul frunzelor si pe petiol.
Daca atacul nu este orpit la timp, frunzele pier, iar la un atac mai puternic piere intreaga planta.
Atacul se manifesta prin inmuierea tulpinilor, care se usuca. Daunatorii mai periculosi sunt: Tripsul;
isi anunta prezenta prin petele brune de pe partea inferioara a frunzelor si din jurul mugurilor.
Heterodera, unul dintre daunatorii cei mai periculosi, provoaca o usoara decolorare a intregii plante,
stagnarea cersterii, iar pe radacini se observa umflaturi mici. Paianjenul rosu se dezvolta mai bine
pe partea inferioara a frunzei, pe care se instaleaza a pasla alba. Planta, la un atac puternic, se
poate usca

DENUMIRE LATINA: saxifraga


DENUMIRE UZUALA: saxifraga
ALTE DENUMIRI:
Cultivare, ingrijire, inmultire

Gen care cuprinde peste 200 de specii, isi are originea in Japonia
si China. Saxifraga este o planta mica, acaula, interesanta prin stoloni
sibtiri pentdenti (ating pana la 1 m lungime), rosietici, garnisiti din loc
in loc cu rozete mici de frunze rotunjite, verzi cenusii, marmorate cu
alb pe fata superioara si rosii pe cea inferioara. Frunzele petiolate au limbul subrotund, de doua ori
dintat, iar florile au petale neegale (cele 3 superioare foarte mici, punctate cu galben la baza si cele
2 inferioare mai mari, lanceolate, albe), sunt dispuse in opanicule piramidale. Numele ce-l poarta,
Saxifraga, vine de la cuvantul latinesc saxum=piatra, stanca, cu referire la locurile unde cresc
majoritatea speciilor. Desi putin pretentioasa, Saxifraga prefera totusi locurile luminoase, cu
umiditatea aerului mai ridicata si temperaturi mai coborate, cuprinse intre 8 si 12oC. Inmultirea se
face in tot timpul anului prin despartirea rozetelor de frunze sau in primavara, prin despartirea
tufelor. Se planteaza intr-un amestec de 50% pamant de frunze (bine putrezite), 50% turba rosie
maruntita si adaos substantial de nisip.

DENUMIRE LATINA: spathiphyllum


DENUMIRE UZUALA: spatifilum
ALTE DENUMIRI:

Cultivare, ingrijire, inmultire

Originar din America de Sud, ca toate Araceele, are floarea


formata dintr-o spata I un spadice. La Spathiphyllum, spata este de
culoare alba, spadicele galben, iar frunzele, de un verde stralucitor,
sunt prelungi, grofate si ondulate pe margini. Aceasta plnata poate inflori in timpul veri si cateodata,
primele flori apar primavara devreme. Spathiphyllum pretinde temperaturi moderate, dar, umiditate
atmosferica mare. De aceea, vom pulveriza planta regulat cu apa la temperatura mediului. Nu vom
pulveriza plnatele inflorite. Pentru favorizarea formarii butonilor florali vom plasa plantele in locuri
foarte luminoase, dar adapostite de razele puternice ale soarelui. Inmultirea se face prin diviziunea
tufelor, care se vor planta intr-un amestec de 1/3 pamant de padure, 1/5 turba grosiera si 1/3
pamant de frunze. Pe fundul ghiveciului, pentru asigurarea drenajului, vom asterne un strat de
pietris. Iarna, planta pargurgand o scurta perioada de repaus, se vor diminua udarile.