Livada instituţiei preşcolare

Un pom fructifer este un arbore care produce fructe

comestibile. Toți pomii fructiferi aparțin încrengăturii plantelor
cu flori (Angiosperme), fructele acestora fiind, din punct de
vedere botanic, ovare maturizate și care conțin una sau mai
multe semințe.
Solurile pentru copacii şi arbuştii fructiferi trebuie să fie uşoare.
Pe solurile grele lutoase creşterea şi dezvoltarea lor nu este
normală. Straturile de subsol e necesar ca să fie permeabile
pentru apă. Excesul de apă duce la pieire a sistemului radicular.
Nu suportă nici apele freatice, care de asemenea duc la pieirea
sistemului radicular. În scopul creării unei livezi se folosesc
puieţii repicaţi, care ating vârsta de 2 ani.
Când sadim pomii fructiferii ?
• Primăvara
• Toamna
Pentru sădirea de primăvara gropile se sapă de cu toamnă, iar
pentru sădirea de tomnă – cu cel puţin 2 săptămâni înainte.
Efectuând sădirea puieţilor trebuie să ţinem cont de faptul ca
colul lor radicular să se afle cu 2-3 cm mai jos de nivelul solului.
După sădire fiecare puiet se leagă de un tutore, se udă şi se
scurtează în scopul micşorării suprafeţei foliare şi a reducerii
evaporării.
Copacii şi arbuştii fructiferi se repartizează printre alte plante
în aşa fel, ca să-şi poată întinde liber rădăcinile şi dezvolta
coroana sau tufa. Merii şi perii cu tulpina înaltă se sădesc la 5-6
m unul de altul, iar cei pitici – la 3-4 m tot la această distanţă se
sădesc şi vişinii şi prunii pitici. Coacăzul şi agrişul se
repartizează, de regulă, de-a lungul cărărilor dintre parcele, la
distanţa de 1-1,5 m între rânduri, iar între plante – 60-80 cm.
 Pomii fructiferi
• Mărul
• Perele
• Vişinul
• Prunul
• Coacăza
• Agrişul
• Zmeura
• Fragul
• Capşunul
Mărul este rezistent la ger, creşte pe diferite soluri, rodeşte în
fiecare an. Este foarte frumos, are florile albe cu o nuanţă roză
şi cu un miros foarte plăcut. Frunzele au o formă ovală, sunt
ascuţite şi au peţioluri foarte scurţi. Fructele au, în dependenţă
de soi, diferite mărimi, forme şi culori. Pe teritoriul Republicii
Moldova se întâlnesc soiurile locale vechi ca: mărul Domnesc,
Nistreţ, Şafran-de-vară, Ţiganca, Calvil-de-zăpadă etc.
Părul este mai puţin rezistent la ger decât mărul şi este mai
pretenţios faţă de sol, dar are o longevitate mai mare. Rodeşte
bine în fiecare an. Florile sunt albe şi foarte mirositoare.
Frunzele cresc în mănunchiuri şi au peţiolurile de aceeaşi
lungime cu limbul. În Republica Moldova sunt următoarele
soiuri.
Vişinul reprezintă un copac pomicol nu prea mare, rezistent la
frig şi nepretenţios faţă de sol. Are flori albe foarte frumoase,
mirositoare şi grupate în inflorescenţe de tipul umbelă.
Frunzele sunt ovale, alungite, cu partea superioară
strălucitoare. Vişinele se coc mai devreme decât fructele altor
pomi. Soiurile cele mai potrivite pentru Republica Moldova
sunt: Podbeliscaia, Şpanca târzie, Timpurie engleză,
Samsonovca etc.
Prunul deseori suferă din cauza gerurilor şi a îngheţurilor de
primăvară. Este o plantă iubitoare de căldură. Iubeşte solurile
fertile. Începe să rodească în cel de-al 4-6-lea an după plantare.
Soiurile mai răspândite sunt: Vengherca, cu fructele alungite,
de culoare întunecată, Rencold, cu fructele rotunde sau ovale
de culoare galbenă sau verde.
Coacăzul este un arbust peren cu înălţimea de 1,5 m şi cel mai
rezistent la frig din toţi arbuştii. Se înmulţeşte uşor prin butaşi şi
prin împărţirea tufelor. Rodeşte în al doilea sau al treilea an
după plantare. Fructele conţin multe vitamine, iar frunzele –
ulei eteric cu miros caracteristic. Florile sunt mici de culoare
verzuie, adunate în panicule suspendate. În livezile grădiniţelor
de copii se plantează mai mult coacăzul roşu şi coacăzul alb. Din
punct de vedere ornamental ele prezintă un interes sporit, pe
când coacăzul negru prezintă un interes mai mare pentru
producţie, deoarece conţine în fructele sale multe vitamine,
substanţe aromate, acizi organici, săruri minerale etc.
Agrişul reprezintă un arbust mare cu înălţimea de 1,5-2 m.
Preferă locurile bine pregătite, iernează minunat sub zăpadă.
Suportă o aciditate nu prea mare a solului. Fructifică după 2-3
ani după sădire. Se înmulţeşte ca şi coacăzul. Frunzele sunt
lobate, tulpinile au spini. Florile sunt de culoare verzuie.
Fructele relativ măşcate şi de diverse culori. Conţin mult zahăr
şi vitamine.
Zmeurul reprezintă un semiarbust sau arbust cu înălţimea de
până la 2 m. Partea subterană a plantei este multianuală
(perenă), iar cea supraterană – bienală, prezentată prin lăstari
verticali şi ghimpoşi. Lăstarii sunt anuali şi bienali. Cei anuali nu
dau rod, ci îşi termină creşterea în cursul perioadei de
vegetaţie, formând muguri de rod. Din mugurii de rod în anul
următor se formează lăstari care înfloresc şi dau fructe.
Zmeurul preferă locuri calde, moderat umede. Se înmulţeşte
prin de rădăcină. Solurile prea umede nu le priesc, iar pe cele
prea uscate se dezvoltă slab şi se vestejesc. Drajonii de rădăcină
se înlătură în fiecare an, lăsându-se câte unul la fiecare 10-15
cm. Longevitatea plantelor depinde de condiţiile de sol şi de
îngrijire. În medie este de 10-15 ani.
Fragul reprezintă o tufuşoară mică cu sistem radicular
superficial. Fragul este cel mai răspândit din ierburile fructifere,
deoarece prezintă o mare valoare economică. De regulă,
înmulţirea fragului se efectuează prin rozete de frunze ce se
formează pe stolonii tulpinilor plantei-mamă. Faţă de sol fragul
nu este pretenţios, însă creşte mai bine şi se dezvoltă pe
solurile luto-nisipoase. Iubeşte solurile bine aerisite, bogate în
substanţe nutritive şi nu prea umede. Pe unul şi acelaşi loc
creşte bine 4-5 ani.
Căpşunul se deosebeşte de frag după aspectul exterior al
fructelor. Dacă la fragul fructul este mare, roşu şi alungit, apoi
la căpşune fructul este violet, sferic, de dimensiuni mai mici.
Căpşunul este mai rezistent la frig decât fragul şi deci suportă
mai uşor gerurile şi îngheţurile.
 Plantele interzise
Măselariţa

Preparatele de măselariţa au puternice efecte

sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice.
Tratamentele cu extracte de măselariţa se fac numai sub
îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxica.
 Laurul

Mătrăguna conţine atropină, scopolamină,

beladonină – care sunt nişte alcaloizi. De fapt, în
totalitatea ei, această plantă conţine, în cantitate mare,
alcaloizi, care sunt puternic toxici, foarte otrăvitori.

Ricinul seminţele, fiind utilizate în alimentaţie pot

provoca diaree acută, ce va duce la dehidratarea
organismului şi respectiv la deces.