5. ALEGEREA VEGETAŢIEI.

Acesta este unul din prinicipalele capitole. Deoarece împrejurul lui se axează
întregul proiect. Momentul cel mai important este alegerea corectă a speciilor,
locul amplasării lor, unde vor oferi decorativitate înaltă. Toate tipurile de plante
vor fi asociate în grupe, dar în scopul descrierii lor mai uşoare în continuare ele au
fost grupate în categorii botanice cunoscute.

5.1 Arbori şi arbuşti.

5.1.1 Arbori şi arbuşti coniferi.

Printre arborii şi arbuştii coniferi utilizaţi se enumără Abies nordmanniana,

Juniperus sabina / tamariscifolia /, Taxus baccata şi Thuja fastigiata tunsă în formă
sferică. Bradul se va planta lîngă foişor unde va servi ca pom de anul nou, astfel an
de an se va împodobi pe acelaşi loc. Ienuperii se vor planta de-a lungul construcţiei
de beton construite în scopul stopării eroziunii, pentru a acoperi partea inestetică a
zidului. Deoarece pe teren sunt zone umbrite practic întreaga zi, şi pe ele se cere
amplasare de vegetaţie, pentru acest scop cei mai potriviţi sunt tişii şi nu în ultimul
rînd thuja fastigiata cu o sferă va oferi construcţiilor utilitare o decorativitate
specială, prin amplasarea în nemijlocita apropiere a lor.

Abies Nordmanniana – Brad caucazian

Denumire populara: Brad caucazian
Familie: Pinaceae
Origine: Caucaz
Inalţime: pana la 60 m 
Diametru: - pînă la 50 cm
Expunere: plin soare
Tip de sol: acid, bine drenat
Descriere: Bradul caucazian este un arbore conic, cu ramuri dispuse orizontal, cel
mai potrivit pentru brad de Craciun, deoarece la uscare acele isi pastreaza culoarea
si nu cad.
Coroana are forma piramidala , densa , crengile sunt dese si regularte ,
pornind inca de la baza. Acele sunt dispuse de jur-imprejurul crengii , au varful
rotunjit, sunt de culoare verde-inchis lucioasa pe fata dorsala iar pe fata ventrala
prezinta doua dungi alb-albastruie

Juniperus sabina tamariscifolia

Denumire populara: Ienupar tarator
Familie: Cupressaceae
Origine: Muntii Europei
Inalţime: 0.8 – 1.8 m
Diametru: 2- 2.5 m 
Expunere: soare
Tip de sol: nu este pretentios
Descriere: Arbust scund, cu tulpini taratoare,
cu dezvoltare mai mult pe orizontala decat pe verticala. Frunzele sunt solzoase
alipite pe ramura, uneori ascutite si dure. Daca sunt zdrobite degaja un miros
accentuat, specific coniferelor.
Plantarea se face de preferat intr-un loc semiumbrit. In ceea ce priveste
actiunea solului nu este pretentios. Este putin sensibil la ger, dar daca v-a fi afectat
partial isi v-a reveni.
Taxus baccata.
Origine: Eurasia, din Marea Britanie pana in Caucaz, Iran, Africa
Aspect: tufa mereu verde
Inaltime: 6-14 m
Diametru: 1,5-6 m
Expunere: plin soare sau partial umbra
 Pamant: argilos, lutos, nisipos,
usor alkalin, acid; umed, usor
drenabil
Udare: medie

Descriere:
Taxus baccata (Tisa) este un
arbust verde tot anul, care
infloreste din martie pana in
aprilie, iar semintele sunt bune de
recoltat din septembrie pana in
noiembrie. Creste incet, putand sa
atinga chiar si 14 metri si un
diametru de 6 metri sau chiar mai mult daca e amplasat in locuri propice; Este un
arbust folosit pentru borduri, cu ramuri cazatoare si frunze lucioase, verde-inchise
la culoare, plate, aranjate in spirala si lungi de 2-3 cm; lemnul este rosu-purpuriu.
Lemnului arbustului Tisa este tare, durabil, elastic, poate fi lustruit, dar prelucrarea
lui dureaza foarte mult. Foarte apreciat de producatorii de mobila, mai este utilizat
in fabricarea vaselor decorative, a uneltelor, etc. Lemnul poate fi ars ca tamaie.

5.1.2 Arbori foioşi.

Arborii foioşi aleşi se împart în două categorii, prima sunt cei pomicoli(meri,
piersici, cireşi, pruni şi peri) şi arbori foioşi decorativi (măr plîngător, scoruş,
mesteacăn şi tei). Arborii pomicoli vor fi utilizaţi în centrul expoziţiei, iar cei
decorativi de-a lungul perimetrului. Schema amplasării lor este prezentată în plan.
Mărul (Malus Domestica) este principala specie pomicolă care se poate
cultiva în toate zonele din ţară de la câmpie până în zona deluroasa. Fructele
proaspete pot fi găsite pe piaţă practic tot anul , vara şi toamna direct din livadă iar
iarna primăvara din depozite, prin păstrarea soiurilor de iarnă.
Factorii de mediu
 Lumina:
 Speciile pomicole sunt exigente faţă de lumină, dar cerinţele mărului sunt mai mici
decât ale părului,nucului, cireşului etc.

În condiţii de lumină insuficientă, pomii vegetează şi rodesc slab iar fructele nu se

colorează suficient şi gustul rămâne deficitar.

În condiţii de lumină prea puternică pulpa fructelor devine sticloasă la unele soiuri
(Frumuseţea Romei, Parmen auriu)

 Căldură
Mărul creşte şi rodeşte bine în zonele unde temperatura medie anuală este de 8 - 11
° C. Pragul biologic de la care muguri florali pornesc este e 8 ° C, iar pentru
deschiderea primelor flori este de 11 ° C.

Mărul este specia cea mai rezistentă la ger, dintre cele cultivate în ţara noastră. Pot
suporta scaderea temperaturii până la -34 ° C.. Florile mărului degeră la -1.6 ° C
până la - 2.2 ° C, iar fructele abia formate la -1.1° C.

 Apa
Mărul are pretenţii ridicate faţă de apă, având nevoie de 650-700 mm precipitaţii
anual . Conţinutul optim de apă în sol este de 70-75 % din capacitatea de câmp. O
umiditate atmosferică mai mare de 70 % favorizează
atacul rapănului, boala cea mai păgubitoare a mărului.

Soiul IDARED
Pomul este de vigoare mijlocie, port semietalat, este
foarte bun polenizator pentru alte soiuri, necesita
rărirea fructelor. Fructele sunt mari, sferice sau sferice
turtite, uşor costate, de culoare verde gălbuie sau
galbene alburie, striate, acoperite pe ¾ din suprafaţa fructului cu roşu aprins, dând
un aspect atrăgător fructului. Pulpa este alba cu nuanţa gălbuie, crocanta,
suculenta, fina, dulce, acidulata, cu aroma slaba. Maturitatea de recoltare:
octombrie.
 Părul este un pom fructifer ce creşte bine în toate zonele pomicole ale ţării, din
zona de câmpie şi până în zona dealurilor înalte, bineînţeles dacă se aleg soiurile
potrivite. Cultura părului este rentabilă datorită duratei lungi de viaţă, a calităţii
fructelor şi a producţiei relativ mari. Fructele se consumă în stare proaspătă sau
prelucrate în compot, dulceaţă, gem etc.
Pretenţii faţă de condiţiile de mediu

 Lumina
Părul este mai pretenţios faţă de lumină
decât mărul, necesită expoziţii favorabile şi distanţe
de plantare în funcţie de soi şi de ramificare.
Absenţa luminii are efecte negative asupra părului:
calitateafructelor precum şi aroma sunt slabe,
lemnul lăstarilor nu se coace bine.

 Căldura
Faţă de măr, părul necesită mai multă căldură în
perioada de vegetaţia. Temperatura optimă în care
cultura părului este un succes este între 9 şi 11°C.
Părul are o rezistenţă scăzută la frig: la -2.2 °C _Par inflorit
florile abia deschise degeră.

 Apă
Părul are nevoie de 550 - 800 mm de apă anual, poziţionându-se astfel pe locul al
treilea dupa măr şi prun la cerinţe faţă de apă. Seceta duce la formarea unor fructe
mici, deformate, reducerea numărului de muguri. Pe de altă parte excesul de apă
influenţează şi el nefavorabil părul: fructele vor fi fade, fără aromă.

 Solul
Părul preferă solurile argiloase, nisipoase, calde şi fertile. Preferă un sol cu ph
neutru.
 Soiul ARGESIS
Pomul de vigoare medie, rezistent la rapan si patarea
alba a fructelor, productivitate ridicata a pomului.
Fruct mare de culoare verde galbuie cu rosu pe
aprins pe 60% din suprafata, de forma piriforma sau
tronconica, usor asimetrica. Pulpa este alba cu
consistenta medie suculenta, cu aroma specifica si
fina. Epoca de maturare: 1-15  august.
Soiul WILLIAMS ROSU

Pomul de vigoare medie spre mare, rezistent la boli si

daunatori, productivitate ridicata a pomului. Fruct
mare de culoare verde-galbuie cu pete rosii pe partea
insorita. Pulpa este albicioasa, suculenta, acidulata si
fina. Se recolteaza in a doua decada a lunii august.

Betula pendula - Mesteacan

Betula pendula - Mesteacan - Arbore de dimensiuni mari, cu tulpină dreaptă
conducătoare, acoperită de o scoarţă albă, cu coroană deschisă, cu numeroase
ramuri subţiri, cu lujeri pendenţi, lucitori, flexibili. Are o creştere rapidă, crescând
anual 45 cm în înălţime şi 25 cm în lărgime.
Dimensiuni: 18-25 (30) m în înălţime şi 7 (9)-12 m în lărgime. Frunzele, ce apar
primăvara devreme, sunt simple, petiolate, serate, crenate sau lobate, cu nervaţiuni
complet-penate. Este o specie heliofilă, rustică, care însă rezistă greu la soluri
compacte, acide cu ape în exces, la o umbrire puternică sau la o uscăciune
accentuată. Este rezistentă la ger, fum, gaze. Este foarte preţuită pentru portul său
elegant şi frumuseţea trunchiului. Se întrebuinţează inividual sau în grupuri.
5.1.3 Arbuşti cu frunza căzătoare
Printer arbuştii cu frunza căzătoare folosiţi se enumeră Spiraea, Hibiscusul,
Berberis şi Veghela. Ei vor fi utilizaţi în compoziţii.

 Arbust de talie mica (0,8 m) cu

frunzisul tinar roscat,flori roz
carmin,foarte florifer(mai-iulie).
Folosire:Borduri,garduri vii talie
mica.
Spiraea bumalda

HIBISCUS SYRIACUS - UN ALT FEL DE TRANDAFIR

 
 
Denumire stiintifica: Hibiscus syriacus
Denumiri sinonime: Althaea frutex
Denumiri comune: Hibiscusul de gradina, Zamosita, Zamosita de Siria
Familie: Malvaceae
Origine: Asia
Aspect si prezentare: Arbust viguros, cu crestere verticala, ajunge la maturitate la
2,5-3 m inaltime.
Cunoscut ca simbol national al Coreii de Sud, H.syriacus este des intalnit si intara 
noastra. Atrage atentia prin frunzele ovoide, trilobate, cu margini usor dantelate, de
culoare verde intens si mai ales prin florile mari, avand diametrul de 8-10 cm, ce
pot avea diverse de roz si violet sau pot fi albe.
Conditii de ingrijire/cultivare
Ca in cazul majoritatii arbustilor de gradina, lumina reprezinta si pentruHibiscus
syriacus un factor important de care va trebui sa tineti cont. Desi tolereaza semi-
umbra, numai exemplarele cultivate in spatii largi si insorite, se vor dezvolta
impresionant si vor produce multe flori.
Caldura este o alta conditie de ingrijire de care se va tine seama, cel putin la
plantele tinere, proaspat transplantate. H.syriacus apreciaza temperaturile medii si
vegeteaza intre 10 si 28 grade Celsius. Este considerat totusi un arbust foarte
rezistent, atat la iernile din tara noastra cat si la arsita verilor. Daca este plantat in
zone libere de curenti de aer sau vanturi puternice, trece cu bine peste ierni in care
temperaturile scad si pana la minus 20 sau chiar minus 25 grade Celsius.
Are nevoie de udari periodice, exemplarele mature devenind foarte setoase in
timpul verii, cand apreciaza o udare abundenta, la fiecare 3-4 zile. Primavara si
toamna se multumesc cu o udare pe saptamana, iar pe timpul iernii pot rezista fara
apa chiar si 3-4 saptamani.
In privinta umiditatii atmosferice, H.syriacus nu poate fi considerat un pretentios,
multumindu-se cu atmosfera destul de uscata din zonele de campie ale tarii noastre.
Totusi, in serile calde de vara, un dus cu apa calduta, l-ar ajuta la desprafuire.
Creste foarte bine in soluri adanci, usor umede, dar bine drenate. Un pamant de
gradina imbogatit anual cu un strat consistent de mranita constituie unsubstrat de
cultura mai mult decat multumitor, iar daca pH-ul acestuia este usor acid, situandu-
se intre 5,5 si 7, puteti fi sigur de reusita cultivarii acestui arbust.
 
 
Fiind un arbust viguros de gradina, nu are nevoie de ingrasamante speciale de
sinteza. Apreciaza insa aplicarea anuala a unui strat consistent de mranita.
 Inflorirea este deosebit de bogata la exemplarele crescute in spatii foarte insorite.
Incepand de la mijlocul verii, un arbust de talie medie poate produce pe parcursul a
4-5 luni, cateva sute de flori.
Hibiscus syriacus poate avea flori simple, cu petalele intr-o culoare si miezul
interior in nuanta inchisa, de rosu sau violet, puternic contrastanta pe fondul
petalelor sau flori involte, cu mai mult de 8 petale, cele din mijloc puternic
franjurate, dand impresia unui pampon.
 Se inmulteste prin butasire sau seminte. Prima metoda este cea mai recomandata,
datorita usurintei cu care se prind lastarii si mai ales timpului scurt de obtinere a
unor plante florifere. Perioadele propice de butasire sunt aprile-mai si august-
septembrie, cand planta are un stadium dinamic de vegetatie.
Pentru a doua metoda de propagare, se vor folosi seminte foarte coapte, culese
toamna tarziu, din capsulele brune si uscate ale plantelor.
 Trucuri si sfaturi speciale: Primavara devreme, e bine sa tundeti tufele, cel putin o
treime din ramuri, pentru a stimula o inflorire frumoasa si bogata.
Toamna tarziu, protejati exemplarele tinere, prin infasurarea bazei tulpinii, cu un
strat gros de mranita, paie sau compost de frunze.

BERBERIS- Dracila. 

BERBERIS- Dracila. Familia Berberidaceae. 

Aspect: arbust. Perioada de inflorire primavara-vara
Expunere la soare

Genul cuprinde circa 450 specii, cu aspect arbustiv spinoase, cu frunze mereu verzi
sau cazatoare, originar din zonele boreale, din Asia, Africa de nord si tropicala si
din America de sud. Prefera soluri stancoase, in zonele montane. Frunzele sunt
lineare, ovate sau subovate si sunt reunite in mici grupuri sub forma de rozete.
Florile sunt sferice sau in forma de cupa si au petalele si sepalele galbene. Speciile
mereu verzi sunt apreciate pentru frunzis iar cele cu frunze cazatoare pentru
aspectul multicolor al frunzelor in timpul toamnei si pentru ciorchinii de bace viu
colorati care deseori rezista pe ramuri pana iarna. Unele specii si hibrizii rezultati
din ele pot forma garduri vii cu aspect frumos fiind folosite si pentru spatii reduse.
Cultivarea

Cu exceptia unor specii sud-americane sunt plante usor de cultivat putand creste in
orice fel de sol bine drenat, insorit sau partial umbrit. Plantarea speciilor cu frunze
permanente se va face in lunile septembrie-octombrie sau in martie-aprilie, iar a
celor cu frunze cazatoare din octombrie pana in martie. La realizarea gardurilor vii
se folosesc plante inalte de 30-40 cm ce vor fi asezate la o distanta de 45-60 cm.
Pentru obtinerea unui aspect compact se va taia partea superioara a tuturor
lastarilor. Acesta operatie se repeta odata pe an la speciile cu frunzis permanent
verde, dupa ce au inflorit, si in august-septembrie, in cazul speciilor cu frunze
cazatoare. Daca este cultivata izolat nu sunt necesare tunderile cu exceptie
tulpinilor imbatranite ce se vor taia de la nivelul solului sau ale unei ramuri noi.

5.1.4 Arbuşti cu frunza persistentă

Printre arbuştii cu frunza persistentă se vor utiliza Buxusul, Mahonia şi

Yucca. Buxusul se va utilize ca gard viu, Mahonia în compoziţie iar Yuca ca plantă
solitară.

BUXUS-Buxus

Familia Buxaceae. Aspect: arbust

Perioada de inflorire-aprilie
Expunere-oriunde

Specii: Buxus balearica 

Buxus microphylla var.japonica
Buxus sempervirens

Datorita usurintei deosebite de adaptare a devenit foarte apreciat. In timp poate

ajunge la dimensiuni de pana la 5 m inaltime. Prezinta o coroana compacta de
culoare verde intens, compusa din frunze mici, opus ovale, persistente. Florile de
culoare galbena au un miros specific putin placut. Lemnul are culoarea galbuie
fiind tare si greu, fiind foarte cautat datorita valorii sale comerciale deosebite.

5.1.5 Liane

Lianele utilizate vor fi Hedera helix, Vitis vinifera, Campsis şi Clematis.

Acestea vor fi utilizate pentru acoperirea gardului inestetic, pentru decorarea
construcţiilor utilitare şi pentru a oferi producţie de struguri de masă.
Hedera
Este o planta cu tulpini si cu ramificatii lemnificate, subtiri si lungi, care pot fi
lasate sa atarne sau, dimpotriva, se dirijeaza pe diverse suporturi de care, fie se
fixeaza cu ajutorul radacinilor adventive ce se formeaza pe tulpina, fie se paliseaza.

Hedera helix este specia comuna,

indigena, ce creste agatata de
trunchiul copacilor sau de zidurile
vechi. Are frunze persistente cu
rezistenta foarte buna peste iarna.
La aceasta specie s-au creat
numeroase cultivaturi, cultivate ca
plante de interior, deosebite intre
ele prin vigoare, forma si marimea
frunzelor sau culoarea lor. Frunza de iedera are frunza sectata mai mult sau mai
putin profund cu trei–cinci lobi ascutiti sau rotunjiti.
Iedera este semipervirescenta, capabila sa vegeteze continuu multa vreme. Iarna, se
simte bine la 10 -12 grade C, temperatura care ii asigura o usoara stare de repaus. 
Este o planta putin exigenta la caldura. Se simte bine in spatii temperate si chiar
racoroase. Ii place umbra pe perioada de vara, insa iarna este bine sa i se rezerve
un loc luminos, mai ales daca are frunzele patate cu alb si galben.
Iedera necesita apa multa vara si putina iarna, fara sa se lase pamantul sa se usuce
complet. Frunzele trebuie stropite frecvent cu apa, in special, in camerele
calduroase si uscate. Caldura si aerul uscat provoaca brunificarea frunzelor pe
margine si caderea lor. Substratul poate fi un pamant
proaspat de gradina cu putin adaus de pamant, frunze
si nisip.
Plantele de iedera se produc foarte usor din butasi de
tronsoane de tulpina, lungi de 3-6 cm, daca este
posibil cu radacini adventive prezente. Foarte buni
sunt butasii de varfuri.
Butasii de iedera pot fi plantati direct in ghivece de 8 cm, cate 5-6 la un ghiveci,
apoi li se asigura caldura si umiditate relativa ridicata; inradacinarea are loc in
circa 3 saptamani; butasii de iedera, facuti in special toamna, inradacineaza foarte
bine si in pahare cu apa. Ghivecele cu butasii inradacinati se tin apoi intr-o sera
temperata sau chiar rece.
Fertilizarea se aplica la interval de doua saptamani pe toata perioada de vara,
transplantarea fiind necesara numai atunci cand radacinile ocupa bine spatiul
ghiveciului, executandu-se primavara in martie-aprilie.
Ciupirea varfurilor tinere si taierea de scurtare mai severa a tulpinilor au drept scop
de a induce lastarirea bogata. Caderea frunzelor pe masura imbatranirii lor este un
proces fiziologic normal.

CAMPSIS RADICANS

Denumire populara: trambita, trompeta cataratoare, trompeta de Virginia

Denumiri stiintifice sinonime: Tecoma radicans, Bignonia radicans
Familie: Bignoniaceae
Tip: vita cu frunze cazatoare
Ritm de crestere: rapid
Inaltime: 6-13 metri, depinde daca vitele sunt antrenate pe spalier
Diametru: se recomanda ca vitele sa se planteze la 30-38 cm distanta
Expunere: plin soare sau partial umbra; are nevoie de cel putin o jumatate de zi de
soare pentru a inflori
Udare: regulata, cu doze suplimentare, daca e nevoie; este toleranta la seceta
Sol: tolereaza toate tipurile de sol

Descriere
Spectaculoasa si exotica, Campsis radicans este o vita cataratoare care produce
foarte multe flori in forma de trompeta, de culoare rosie, galbena sau portocalie.
Vita este perfecta pentru pergole, peretii casei orientati spre sud si/sau garduri.
Planta este moderat de viguroasa si rezistenta la temperaturile din multe zone.

Ingrijire si cultivare
Campsis radicans este o vita foarte usor de cultivat, care nu are preferinte in ceea
ce priveste tipul de pamant in care este plantata, atata timp cat radacinile nu ii stau
permanent in pamant imbibat cu apa. Taierile de formare sau de reducere a
numarului de corzi pe vita sunt benefice.

Se poate spune despre Campsis radicans ca nu este pretentioasa deloc - tolereaza

bine vantul puternic si pamantul destul de lipsit de substante nutritive; cel mai bine
infloreste daca este amplasat intr-o zona cu plin soare; lastarii tineri fac flori. Poate
fi considerata o planta invadatoare, pentru ca face multi lastari in jurul tulpinii
principale.

Campsis radicans este o vita care se dezvolta foarte rapid si ocupa foarte mult
spatiu, asa ca va avea nevoie de destul loc in jurul ei pentru a isi intinde coardele.
Frunzele apar tarziu, dar pentru cei care apreciaza florile minunate ale acestei vite,
infrunzirea tarzie nu este o problema. Vita poate pierde din coarzi dupa perioadele
mai reci, dar in timp isi va reveni.

Plantarea
Semintele se aseaza in tavite, ghivece sau alte rasadnite, in pamant de buna calitate
si intr-un loc cald, in care temperatura sa fie mentinuta la 20-25 grade Celsius.
Pamantul trebuie sa fie bine drenat; semintele trebuie acoperite de un strat foarte
fin de pamant - mare atentie, pentru ca semintele au nevoie de lumina pentru a
germina. Semintele se pot pune la germinat din februarie pana in iulie. Uneori se
poate intampla sa incolteasca mai greu, dar de obicei, daca nu apar frunzele sau
lastarii in 8 saptamani, atunci semintele trebuie scoase (daca nu cumva s-au
deteriorat) si puse intr-un loc racoros, eventual la frigider, pentru 3 saptamani.

Cultivare
Rasadurile trebuie transplantate cand sunt destul de mari cat sa poata fi manuite;
alegeti ghivece de 7,5 cm diametru. Dupa cateva luni, cand ghemul de radacini a
consumat tot spatiul, planta trebuie mutata intr-un ghiveci de 13 cm in diametru
pentru a se putea dezvolta destul incat sa poata fi plantat in gradina.

Ingrijire
Campsis radicans prefera solurile bine drenate, cu mult compost si un loc ferit de
razele soarelui la amiaza. Au nevoie de ceva pe care vitele sa se urce si de care sa
fie legate inca din primele faze de dezvoltare.

Inmultire
- divizarea radacinilor, inclusiv a lastarilor;
- butasii din lemn tanar sau batran (lasati locul unde a fost facuta taietura sa se
usuce inainte de a planta in pamant lastarul);
- prin seminte, sadite direct afara, toamna, sau in interior, in rasadnite (tecile
trebuie lasate sa se usuce pe planta si dupa aceea trebuie scoase semintele; daca
sunt curatate cum trebuie, acestea pot fi pastrate pentru mai mult timp);
- marcotaj.

Boli si daunatori
Nu exista boli sau insecte care sa aduca daune notabile plantei.

Cultivari
Atropurpurea (scarlet), Crimson Trumpet (deep red), Flava (yellow), Minor
(smaller; orange and scarlet), Praecox (scarlet), Speciosa (more shrubby; deep
orange red), Madame Galen (orange), Variegata (orange).

5.2 Speciile floricole

5.2.1 Trandafiri

Pentru oferirea unui aspect decorativ înalt în grădină se vor utiliza diverse
soiuri de trandafiri.

Genul ROSA L.

Genul cuprinde peste 400 de specii si peste 10.000 de soiuri si hibrizi. La noi
în tara au fost mentionate peste 145 de specii spontane si cultivate.

Trandafirii sunt arbusti erecti, urcatori sau târâtori, cu talia variabila,

cuprinsa în functie de specie si varietate, între 0,3-5 m. Tulpinile sunt acoperite cu
ghimpi si sete; frunzele de regula sunt imparipenat-compuse, stipelate, lucioase sau
mate. Florile, solitare sau în inflorescente corimbiforme sau umbeliforme, sunt
foarte variate ca forma, numar de petale, colorit si parfum, înfloresc o singura data
sau continuu în cursul perioadei de vegetatie (trandafirii remontanti). Fructele
(macese) la foarte multe specii sunt decorative prin abundenta, forma si coloritul
intens. Trandafirii sunt plante cu o deosebita valoare ornamentala, cultivati din cele
mai vechi timpuri.
 În decorul parcurilor si gradinilor trandafirii au multiple utilizari: plantati în
borduri, rabate si masive cu contur neregulat (trandafirii de talie mica), ca plante
izolate sau în grupuri (speciile botanice, trandafirii de talie mare, trandafirii cu
trunchi), palisati pe portice, treiaje sau pergole (trandafirii agatatori), plantati în
vase si jardiniere (trandafirii pitici). Gruparea trandafirilor dupa habitus si folosinta
se poate face în modul urmator:

1. macesi decorativi (specii spontane) si trandafirii de parc;

2. trandafirii de gradina si pentru flori taiate, cu mai multe subgrupe:

-trandafiri remontanti

-trandafiri Thea

-trandafiri pernetieni

-trandafiri hibrizi de Thea

- trandafirii acoperitori de sol.

3. trandafiri pentru ghivece

- trandafiri poliantha

- trandafiri hibrizi de poliantha

- trandafiri floribunda

- trandafiri miniatur

4.trandafiri urcatori si semiurcatori.

5.2. Flori
Florile de bordură. Stim cu totii ca plantele de bordura insufletesc orice gradina,
mai ales cele amenajate simplu, cu o portiune mare de peluza. In general, la
borduri se aseaza plante de dimensiuni mici, cu flori sau cu foliaj deosebit.

Ceea ce nu stiu toti este ca bordurile cu flori au un rol important in ''functionarea''

gradinii; poate suna ciudat, dar este adevarat. Aceste plante pot atrage insecte
benefice precum gargaritele, chrysopa (Chrysoperla rufilabris), bondari, gandacii
din familia Carabidae si alte insecte care se hranesc cu daunatori. Caracteristica
principala, comuna a acestor plante este ca produc o cantitate mai mare de nectar si
polen, sursele principale de hrana ale insectelor.

Cicoarea (Centaurea cyanus) denumita popular si albastrea, este o planta mai putin

folosita in gradina, pentru ca este considerata de obicei buruiana. Interesant la
cicoare este ca ea produce nectar extrafloral, adica elibereaza nectar prin frunze,
chiar daca nu este inflorita. In afara de acest aspect, cicoarea face flori frumoase de
culoare albastra sau violet si se inmulteste usor, prin seminte.

Alyssum (Lobularia maritima) , numita si alisum sau ciucusoara, este o planta

anuala cu multe flori mici, albe si frumos parfumate. Este o planta perfecta pentru
borduri, mai ales ca atrage insectele benefice pentru gradina, in special o specie
care se hraneste cu afide.

  

 
Fenicul (Foeniculum vulgare) are flori foarte frumoase, care dureaza mult timp.
Semintele si frunzele de fenicul sunt comestibile, din ele preparandu-se salata si
sos de spaghetti.

  

Limba mielului si salcie pitica

Salcia pitica (Salix) este un arbust a carei tulpina atinge in jur de 6 metri si care
produce un fel de matisori cu puf si polen, care apar primavara devreme. Arbustul
este foarte usor de ingrijit si este potrivit pentru aranjamente florale.

Iarba ornamentala (Miscanthus, Molinia, Panicum, Pennisetum, Ophiopogonsau

alta specie) este interesanta prin foliaj, textura sau culoare. Toate speciile de iarba
ornamentala ofera adapost pentru insecte, inclusiv pe perioada iernii.

Flori Perene

Brumărele (Phlox subulata)

Plantă perenă, recomandată pentru stâncării sau

acoperirea solului. Înfloreşte primăvara in
aprilie- mai, abundent cu floricele multe ,
dragalase de culoare rosu-ticlam. 
Cerastium tomentosum

Este o planta perenă târâtoare, cu frunziş verde-

argintiu. Florile  albe au formă de steluţă, se
deschid  în mai-iunie. Se răspândeşte foarte
repede, alcătuind un adevărat covor alb. Este
ideală pentru rocării, borduri sau pentru
acoperirea mormintelor. Se plantează la soare, nu
este sensibilă la secetă.
Hosta Fire & Ice

Frunzele gălbuie au formă lanceolată,  marginea

lor este verde. Florile gingaşe au culoarea
lavandei. Fiind o plantă ornamentală
ce decorează prin frunziş arată foarte bine şi în
vase mari pe terasă.  Se plantează la umbră.
Primula

O plantă perenă bine cunoscută, care înfloreşte

printre primele flori, deja în februarie. Culori
mixte.
Rudbekia

Plantă perenă înaltă, de 60-80 cm, rezistentă la

ger şi secetă. Florile, similare cu margaretele, au
petalele colorate în galben-auriu, iar discul
central este maro închis. Perioada de înflorire:
iulie-septembrie. Este ideală atât în straturi
perene cât şi solitar. Preferă expunere luminoasă, însorită pentru a putea înflori
copios
Sedum kamtschaticum Variegatum

Este o plantă joasă, acoperitoare de sol cu frunze

colorate. Este foarte rezistentă la secetă, are
înflorire îndelungată. Perioada de înflorire: iunie-
septembrie, înălţimea: 15-25 cm. Se plantează la
soare sau semiumbră.
Hemerocallis Lugosi

Un soi de Hemerocallis deosebit roz inchis cu

mijlocul galben. Se planteaza la soare, florile în
formă de pâlnie strălucesc din iunie până în
septembrie. Se plantează solitar sau în grupuri, în
straturi perene. Livram plante bine dezvoltate.
Flori anuale

Sunt vesele, sunt colorate si ne fac sa zambim. Rosii, galbene, portocalii, roz
sau albastre- sunt ele, florile anuale, ce ne incanta ori de cate ori le privim. Sunt
plantele ce infloresc din primavara  pana toamna tarziu, pana la venirea frigului.

Putem crea o adevarata simfonie a culorilor si simturilor, plantand in straturi 

craite, begonii pitice, portulaca sau gazanii. Garofitele, daliile pitice, salvia de
rondou, pufuletii mov de Ageratum, gura leului, papucul doamnei (Calceolaria),
verbinele, carciumaresele (Zinnia) sunt tot atatea flori anuale  pe care le putem gasi
in pietele de flori sau in centrele de gradinarit.

Le putem planta in gradina in grupuri, in platbande sau putem realiza mozaicuri

pline de culoare, in jardinière, vase de diverse marimi  sau ghivece suspendate.

Inainte de toate insa, e bine sa ne informam in privinta conditiilor de care are

nevoie fiecare planta. Unele necesita sol mai umed altele unul bine drenat. Sunt
plante precum Portulaca, ce nu iubesc apa si au nevoie de un sol mai pietros si
mult soare. De aici si denumirea lor de “flori de piatra”.

De asemenea, unele plante sunt iubitoare de soare iar altele de umbra.

Daca punem in plin soare begonia de rondou (Begonia semperflorens) sau salvia
(Salvia splendens), in mod sigur acestea se vor arde de la razele soarelui, pe
acestea e bine sa le amplasam la umbra sau semiumbra.

Zinnia, Rudbeckia, Dahlia, Gazania, carciumaresele, garofitele, craitele(Tagetes

patula) iubesc  soarele, de aceea le vom putea planta in coltul insorit al gradinii.
Daca dorim ca spatiile dintre plante sa nu fie mari, va trebui sa le plantam la
distanta mai mica una de cealalta. Astfel, imaginea  pe care o vom crea va fi mult
mai compacta. Se recomanda indepartarea inflorescentelor ofilite sau trecute,
pentru ca planta sa infloreasca  in continuare, sa se ramifice si sa nu produca prea
devreme seminte. Udatul regulat, adaptat necesitatilor  plantelor, constituie o
sarcina foarte importanta de ingrijire. Plantele pot asimila substantele nutritive
doar daca au suficienta apa. Daca solul este arid, datorita strategiilor de
supravietuire a specie, plantele vor trece imediat la formarea semintelor, lucru pe
care trebuie sa-l evitam in straturile de flori. Plantele inalte precum Cleoma, 
Cosmos, Digitalis sau Nicotiana necesita tutori, pentru fixare mai buna.

Atunci cand ploile dureaza timp mai indelungat sau daca soarele  apare in timpul
ploii, plantele vor suferi deoarece ele  se pot arde sau deteriora. De asemenea dupa
o perioada ploioasa ne putem astepta la aparitia daunatorilor. Astfel, va trebui sa
stropim contra daunatorilor, insa substantele dauneaza de cele mai multe ori,
inflorescentelor.  Poate, cateodata, e bine sa indepartam planta bolnava, pentru a
salva  plantele din vecinatate.

Fertilizarea este un alt aspect foarte important; muscatele si petuniile necesita

fertilizari mai dese fata de alte flori anuale sau cantitate dubla de ingrasamant.

Daca vom stii sa le ingrijim si le vom acorda toata atentia pe care o merita, plantele
ne vor rasplati din plin.

5.3 Gazonul

In afara de gazonul amenajat pe suprafata stadioanelor si aeroporturilor, se

poate realiza o suprafata cu iarba si pentru gradini, parcuri, in fata blocurilor, cu
scop ornamental.

Cum se pregateste terenul pentru infiintarea unui gazon?

Este necesar ca terenul respectiv sa fie sapat la adancimea de 20-30 cm si apoi
nivelat bine cu grebla, in asa fel incat, la insamantare, stratul de deasupra al solului
sa fie foarte maruntit si asezat (tasat). In caz contrar, semintele folosite, fiind
marunte, se trecoara printre bolovani se nu vin in contact stans cu pamantul.

Ce plante se folosesc pentru gazon?

Componentele de baza ale gazonului sunt graminele perene, care traiesc multi ani.
Din cateva mii de specii de graminee cunoscute, se intrebunteaza, de obicei, pentru
amenajarea gazonului, numai cateva.

Iata cele care se folosesc mai des pentru gazonul din pacuri si gradini: Agrostis
stolonifera si Argostis tenuis (iarba campului), Festuca rubra (paisul rosu), Lolium
multiflorum (raigrasul aristat), Lolium perenne (raigrasul englezesc, denumit si
iarba de gazon), Poa pratensis (firuta), Phleum pratense (timoftica).

Cum se face insamantarea gazonului?

Timpul se insamantare este sfarsitul verii, toamna sau primavara devreme.
Semanatul gazonului se face prin imprastiere, cu mana, folosind un amestec de 2-3
specii de graminee. Prezentam cateva exemple de amestecuri, in functie de
conditiile de temperatura, umiditate si lumina a suprafetei respective.

A. In zone mai umede, cu temperaturi moderate in timpul verii:

1. Pentru terenuri insorite: Poa pratensis (firuta) 80% + Festuca rubra (paisul rosu)
20%.

Festuca rubra Lolium perenne Poa pratensis

2. Pentru terenuri umbrite: 

- Festuca rubra (paisul rosu) 75% + Poa pratensis (firuta) 25%.
- Festuca rubra (paisul rosu) 75% + Agrostis stolonifera 25%.
B. In zone mai uscate, cu veri calduroase:
1. Pentru terenuri insorite: 50% + Poa pratensis 25% + Festuca rubra 25%
2. Pentru terenuri umbrite: Festuca rubra 50% + Poa pratensis 25% + Lolium
perenne 25%

Cantitatea de samanta necesara depinde de amestecul folosit. Pentru suprafata de 1

metru patrat, se socotesc:
- 30-35 g in cazul in care se foloseste Lolim perenne, Lolium multiflorum, Phleum
pratense;
- 20-25 g in cazul in care se intrebuinteaza celelalte specii de graminacee.
Cunoscand aceste indicatii, se poate calcula usor necesarul de samanta pentru
suprafata pe care dorim sa facem amenajarea gazonului.

Cum se ingrijeste gazonul?

Pentru a-si mentine culoarea verde placuta si aspectul ingrijit, gazonul se uda cu
regularitate si se tunde (coseste) repetat (ori de cate ori plantele ating inaltimea de
8-10 cm, indepartandu-se o treime pana la jumatate din lungimea lor). Este bine sa
se stimuleze cresterea ierbii din gazon prin aplicarea ingrasamintelor. Astfel,
primavara, inainte de pornirea vegetatiei si apoi de 2-3 ori in timpul verii (dupa un
tuns, pe gazonul uscat), se imprastie cantitati mici de azotat de amoniu pentru 10
metri patrati se aplica circa 30 g). Dupa aplicarea acestui ingrasamant se uda
imediat.

Cand un gazon, imbatranit, are o culoare neplacuta, verde-albastruie cu nuante

violete (mai ales pe timp racoros) si o crestere inceata, este semn ca solul respectiv
duce lipsa de fosfor. In acest caz, in timpul iernii, pe solul inghetat sau pe zapada,
se imprastie circa 400 g superfosfat.

Gazonul se poate infiinta si folosind brazdele intelenite (patrate, cu latura de 30-

440 cm si groase de 6-8 cm sau fasii lungi de 1,5 cm, late de 30-40 cm si de
aceeasi grosime). In spatiile ramase intre brazde se introduce pamant marunt sau
mranita, apoi se uda.
 Preţurile întregului material săditor utilizat sunt prezentate în devizul de
cheltuieli, precum şi costul lucrărilor de plantare. Arborii şi arbuştii decorativi vor
fi procuraţi de la parcul ,, Dendrariu,, din oraşul Chişinău, pomii fructiferi de la
întreprinderea individuală Varlan Ion G.T. din localitatea Zaim, raionul Căuşeni,
viţa de vie de soiuri nobile de la ,,Sauron,, din oraşul Chişinău, iar florile şi
seminţele pentru gazon de la ,,Uniflora,, Chişinău.