SPECII FLORICOLE ANUALE

AGERATUM L. -= Fam. Compositae —

Pufuleţi
între
Ageratum mexicanum Sims. Specie originară din Mexic, cu port ramificat şi înălţimea
15-60 cm. Frunzele sunt peţiolate, dispuse altern sau opus, cu marginea crenată. Florile sunt dispuse
din iunie până
în calatidii mici, care sunt grupate în corimbe dese si au culoare albastră. Înfloreşte
toamna târziu.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri fertile, uşoare, permeabile, locuri însorite.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ prin butasi (pentru obţinerea unor plante
uniforme ca înălţime). Semanatul se face în seră în februarie—martie. Seminţele germinează în
10-12
zile, la temperatura de 20-220C. Plantele se repică după 3-4 săptămâni de la semănat se plantează
şi
în teren în luna mai. Lucrările de îngrijire sunt cele obişnuite, pentru o ramificare şi înflorire bogată
plantele se ciupesc o dată sau de două ori.
Utilizare. Se utilizează în borduri, ronduri, grupuri de plante, iar soiurile pitice se pot folosi
în mozaicuri.

ANTIRRHINUM L. - Fam. Scraphulariaceae - Gura leului

Antirrhinum majus L. este specia de la care provin toate soiurile cultivate. Este originară
din regiunea mediteraneană, perenă, dar se cultivă ca anuală. Plantă de 90—100 cm înălţime, cu
frunze ovale sau lanceolate, cu lăţimea de 1—2,5 cm, flori mari până la 5 cm lungime. Soiurile
cultivate cuprind toată gama de culori de roşu, roz, galben, alb, lila, chiar bicolore.
Înfloreşte din iunie până în octombrie.
Diferitele soiuri cultivate se împart după înălţimea plantelor în trei grupe:
flori
Grandiflorum şi Maximum (talie înaltă 80—100 cm şi flori mari), indicate pentru
—
—

tăiate;
—Nanum Grandiflorum Şi Nanum A/Iaximum (semiînalte 35—50 cm înălţime si flori mari),
—

recomandate pentru ronduri şi rabate.

—Nanum Compactum (20-30 cm înălţime) şi Pumilum (pitice - 10—20 cm), indicate pentru
borduri, ronduri şi mozaicuri.
Cerinţe ecologice. Preferă locuri însorite, adăpostite. Nu suportă excesul de umiditate. Puţin
pretenţioasă la tipul de sol, reacţionează bine la administrarea îngrăşămintelor organice.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe semănate în câmp sau în seră, Semanatul în câmp se
face în luna aprilie pentru culturile târzii sau pentru platbandelc multicolore. În seră se seamănă în
perioada ianuarie—martie, se repică în lădiţe şi se plantează în câmp la sfârşitul lunii aprilie.
Seminţele germinează în 10-14 zile, la temperatura de lil-20°C.
Lucrările de îngrijire sunt cele generale.
Utilizare. Soiurile cu talie înaltă se folosesc ca flori tăiate, care au o durată mare de păstrare
de 7—10 zile. Soiurile cu talie mijlocie se pretează pentru borduri multicolore sau platbande, iar
soiurile pitice pentru mozaic, borduri, stâncării şi chiar pentru ghivece.

BEGONIA L. - Fam. Begoniaceae —

Begonie

în
Begonia semperflorens Link. et Otto. Specie originară din Brazilia, foarte răspândită ţara
noastră, cu înălţimea între 15—30 cm si frunze verzi sau roşietice, lucioase pe partea superioară şi cu
5—1 0 în inflorescenţă.
marginea uşor dinţată. Florile albe, roz sau roşii, sunt grupate câte
Înfloreşte abundent şi continuu din iunie în octombrie.
1
 Cerinţe ecologice. Necesită soluri uşoare, însorite, umiditate asigurată, dar nu în exces.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe sau vegetativ prin butasi. Semanatul se face în lunile
ianuarie—februarie, într—un substrat uşor, format dintr—un amestec de turbă, pământ de frunze şi nisip.
Germinaţia are loc în 10—14 zile la 22—240C. Se repică după aproximativ 6 săptămâni. Se recomandă
şi un al doilea repicat, la înălţimea de 7—8 cm. Se plantează în câmp în luna mai, la
distanţe de 10-15
cm. Butaşii înrădăcinaţi se plantează în câmp în mai, după ce atrecut pericolul brumelor.
Lucrările de îngrijire sunt cele obişnuite, cu menţiunea că în faza de răsad plantulele de
begonia sunt foarte sensibile la excesul de umiditate.
Utilizare. Se utilizează în decorul parcurilor şi grădinilor, în borduri, ronduri, platbande,
mozaicuri, dar şi în jardiniere în spaţiile pavate şi în ghivece (terase si balcoane).

CALENDULA L. - Fam. Compositae Gălbenele —

Calendula officinalis L. Prezintă tulpini ramificate, cu înălţimea de 25—60 cm. Frunzele sunt
alterne, cu marginea întreagă, sesile cele de la bază şi scurt peţiolate şi lanceolate cele superioare.
lnflorescenţele, calatidii terminale, solitare, sunt formate din flori tubulare de culoare
purpurie în centrul inflorescenţei, iar cele marginale sunt ligulate, de culoare galbenă. Înfloreşte din
mai până în toamnă. S—au obţinut soiuri cu inflorescenţe involte, formate numai din flori ligulate.
Cerinţe ecologice. Specie puţin pretenţioasă, preferă soluri neutre sau slab alcaline, bogate
în humus.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe care se seamănă direct în câmp în aprilie-mai.
Germinează în 10—14 zile la temperatura de 18—200C. Pentru soiurile involte se recomandă
semănatul în seră în februarie—martie, repicare şi plantarea în câmp, în mai, la distanţe de 20—40
cm
în funcţie de soi. Se mai poate semăna în septembrie, în câmp, dar necesită o
uşoară protejare peste
iarnă.
Utilizare. Ronduri, masive unicolore, plantbande multicolore. Soiurile înalte se recomandă
pentru flori tăiate, având o durată de păstrare de 6-7 zile.

CALLISTEPHUS Cass. - Fam. Compositae —

Ochiul boului

Callistephus chinensis (L.) Nees. Specie anuală cu tulpini de 30-80 cm, puternic ramificate.
Frunzele sunt dispuse altern, cele de la bază mari, oblong lanceolate, puternic
dinţate, cele
superioare oblonge, cu marginea dreaptă. Florile sunt dispuse în calatidii solitare, de mărimi, forme
şi culori diferite. Înfloreşte din iunie până în octombrie.
Diferitele soiuri de Callistephus se deosebesc prin port. ramificare, înălţimea
plantelor,
mărimea calatidiilor şi mai ales prin aspectul florilor: raportul dintre florile ligulate şi
tubulare,
forma şi orientarea florilor ligulate, culoare,
Cerinţe ecologice. Preferă soluri uşoare, bogate în humus, permeabile. însorite, nu suportă
excesul de umiditate.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, care germinează în 7—14 zile la lO-lSOC. Practic se
seamănă în seră în luna martie, se repică în aprilie, iar în mai se plantează în câmp,
după ce
pericolul brumelor a trecut. Distanţa de plantare, în funcţie de talia plantelor este între 20—40 cm. Se
poate planta chiar în faza de boboc.
Utilizare. Se foloseşte în decorul de vară şi toamnă, în ronduri, platbande şi borduri, dar şi
ca floare tăiată, momentul optim de recoltare este stadiul de floare deschisă. Are o durată de
păstrare în apă de 7—8 zile.
 CELOSIA L. - Fam. Amaranthaceae Creasta cocoşului
—

Celosia argentea var. crismta L. Specie originară din Asia tropicală,

cu înălţimea între 10—
60 cm, tulpina dreaptă, cu frunze peţiolate, oval—lanceolate,
dispuse altern. Florile mici, sunt dispuse
în inflorescenţe spiciforme cu axul dilatat, turtit şi sinuos de forma unei creste
şi sunt colorate
diferit: roşu, roz, galben sau alb. Înfloreşte din iunie până în octombrie.
Celosia argentea var. plumosa. Prezintă panicule spici forme dese, piramidale.
Cerinţe ecologice. Necesită terenuri fertile. expoziţie însorită, umiditate asigurată în
perioadele secetoase.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, semănate în seră în luna martie-aprilie. Sunt
necesare
Zg pentru 1000 de plante, germinează la 20°C în aproximativ 14 zile. Se
repică de două ori, se
plantează în câmp în luna mai—iunie.
Utilizare. Se foloseşte în decorul de vară—toamnă, în masiv, în ronduri,
platbande. Se pot
folosi ca flori tăiate atât în stare proaspătă cât şi uscată, în combinaţie cu alte
specii cu inflorescenţe
persistente. Se pot cultiva la ghivece soiurile pitice, atât din varietatea cristam cât şi plumosa,

COSMOS Cav. —
Fam. Compositae Mărăriţe
—

Cosmos bipinnatus Cuv. Este specia cea mai răspândită, originară din Mexic. Plantă
anuală
care atinge l,5—l,8 m înălţime, cu frunze opuse, bipenat—sectate. lnflorescenţele sunt
capitule de 5-6
cm (10 cm) diametru, formate dintr—un rând de flori ligulate
pe margine (albe, roz, violacee sau
roşii) şi flori tubulare, galbene, în centru. Înfloreşte din iunie—iulie până în octombrie.
Cosmos sulphureus Cav. Specie anuală originară din Mexic, cu înălţimea de la 60
cm până
la l,5 m, în funcţie de soi. Florile sunt semiinvolte, rar involte, de culoare
galbenă—portocalie.
Cerinţe ecologice. Necesită terenuri însorite, adăpostite, potrivit de umede.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe. Semănatul se face la sfârşitul lunii martie în
La temperatura de 18°C seminţele răsar în 12—14 zile. Răsadul se răsadniţe.
repică la ghivece. Distanţa de
plantare la locul de cultură este de 40—60 cm, în funcţie de soi.
Utilizare. Se folosesc în grupuri sau izolat pe peluze, în platbande,
garduri vii anuale.
Soiurile pitice se utilizează în ronduri şi borduri.

DIANTHUS L. - Fam. Curyophyllace - Garoafe

Diantlms caryophyllus L. Plantă perenă, cu înălţimea de 30-70 cm, frunze lineare,

de culoare verde glauc. Florile sunt grupate în cime sau solitare,
sesile,
simple sau involte, parfumate, cu
un colorit foarte variat. Înfloreşte în iulie—august.
Din această specie au provenit numeroase soiuri cu flori involte,
anuale, remontante,
cultivate mai ales pentru flori tăiate (garoafa de vară sau garoafa Chabaud).
Dianthus chinensis L. Specie originară din China, cu înălţimea de 20—30 cm si frunze
linear-lanceolate. Florile sunt solitare, cu petale neregulat dinţate sau chiar laciniate, în culori de la
roşu sau violet la alb, unicolore sau punctate, maculate, sti-iate. Înfloreşte din iulie în septembrie.
Cerinţe ecologice. Necesită soluri fertile, argilo—nisipoase, nu suportă stagnarea apei.
Cultura. Garoafele 'Chabaud' se seamănă în februarie în seră temperată, într—un substrat
uşor, Seminţele germinează în 7—14 zile la 18—22°C. Plantele se repică după 5 săptămâni în
lădiţe, la
distanţa de 3 cm. În mai se plantează în câmp, la distanţe de 20—25 cm între plante,
Dianlhus chinensis se seamănă în martie—aprilie în răsadniţe
temperate, se repică şi se
plantează în câmp în luna mai, la distanţă de 20—25 cm.
Utilizare. Garoafele 'Chabaud' se cultivă în principal pentru flori tăiate. Se utilizează
şi în
ronduri şi platbande multicolore, iar soiurile pitice chiar în borduri. Garoafele
chinezeşti sunt
indicate pentru platbandele multicolore, ronduri şi în mai mică măsură flori tăiate.
ca
3
 GYPSOPHILA L. - Fam. Caryophyllaceae - Floarea miresei

Gypsophila elegans MB. Specie anuală, foarte ramificată, de 45 cm înălţime,

cu frunze
sesile, opuse, de un verde—glauc. Florile sunt
numeroase, mici, simple sau involte, axilăre sau
terminale, dispuse în panicule laxe şi au culoare albă. Înfloreşte în iunie-august,
Cerinţe ecologice. Preferă soluri nisipo—calcaroase, fertile, fiind o plantă iubitoare de calcar.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe. Semănatul se face eşalonat primăvara, în martie
iunie direct în câmp. Germinează în 14-21 zile la 15°C. sau în
Utilizare. Se foloseşte în parcuri şi grădini în ronduri, platbande şi
ca plantă izolată, pe
peluze. Ca floare tăiată se foloseşte în arta florală imediat după recoltare
sau uscată.
LOBELIA L. - Fam. Campanulaceae Lobelie —

Lobelia erinus L. Specie originară din Africa, cu înălţime de 10—15

cm, frunze mici, oval
lanceolate, dinţate. Florile sunt mici, de culoare albastră. Înfloreşte din iimie în
septembrie.
Cerinţe ecologice. Este puţin pretenţioasă, preferă soluri uşoare şi o expoziţie însorită.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, care se seamănă în luna februarie în seră
şi germinează
în 7—14 zile, la temperatura de Iii—20°C. Se repică la sfârşitul lunii
martie—începutul lunii aprilie, iar
în luna mai se plantează în câmp, la distanţa de 15-20
cm.
Utilizare. Se foloseşte în borduri, ronduri, stâncării, soiurile
cu port pendent pentru vase
suspendate, jardiniere,
MATTHIOLA R. Br. » Fam. Cruciferae - Mixandre

Matt/liola incana (L.) R.Br. Specie cu tulpini drepte, de 30-80 cm

înălţime şi frunze alterne,
lanceolate, Florile pot fi simple sau involte şi sunt
grupate în raceme alungite şi laxe, de culori
diferite: roşii, albe, roz, lila, mari şi parfumate. Înfloreşte din
martie în octombrie.
Cerinţe ecologice. Plante puţin pretenţioase, se dezvoltă bine în soluri fertile, cu pH alcalin
şi locuri însorite, cu umiditate moderată.
Cultura. Se înrnulţeşte prin seminţe. Semănatul se face la jumătatea lunii martie în
răsadniţe
sau în luna februarie în seră. Se repică la circa două săptămâni, la distanţă de 5—6 în
ghivece. Plantatul în câmp se face la sfârşitul lunii aprilie -
cm lădiţe sau
începutul lunii mai, la distanţa de 15—20
cm între rânduri şi 10 cm pe rând.
Utilizare. Soiurile pitice se folosesc în borduri, ronduri şi platbande,
Soiurile cu talie înaltă se utilizează ca flori tăiate. pentru decorul de vară.

MIRABILIS L. - Fam. Nyctaginaceae - Frumoasa nopţii

Mirabilis jalapa L. Specie perenă originară din Peru, se cultivă

ca plantă anuală. Prezintă
tulpini ramificate, de circa 1 m înălţime şi 60—75 cm în diametru. Frunzele sunt
peţiolate, oval-
ascuţite, opuse, de culoare verde—intens. Florile în formă de trompetă, sunt câte 3—6 la
vârfurile ramificaţiilor şi sunt colorate în alb, roz, grupate
roşu, galben, adesea striate. Se pot întâlni flori de
diferite culori pe aceeaşi plantă. Înfloreşte din iunie până toamna târziu.
Cerinţe ecologice. Necesită soluri fertile, bine drenate, locuri însorite dar şi semiumbrite.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, semănate pentru o înflorire timpurie în
la ghivece şi în răsadniţe calde sau în aprilie în martie, în seră,
răsadniţe reci. Temperatura optimă de germinare
este de 18°C, seminţele germinează după 2—3 săptămâni.
Transplantarea la locul definitiv se face în
luna mai, la distanţă de 30—60 cm în funcţie de talia soiului. Se
preferă semănatul direct la locul de
cultură, deoarece plantele suportă greu transplantarea.
Utilizare. Se foloseşte în parcuri si grădini, în grupuri mari
pe lângă arbori şi arbuşti sau pe
peluze, în platbande, ronduri, borduri.
 NICOTIANA L. - Fam. Solanaceae - Regina nopţii

Nicotiaml atata Link et Otto. Este o specie perenă, cultivată ca anuală,

originară din
Brazilia. Se caracterizează prin înălţime de 80-150 cm, cu tulpini mai mult
sau mai puţin ramificate,
prevăzute cu frunze oblong lanceolate. Florile albe, plăcut mirositoare, sunt grupate în ciorchine şi
se deschid noaptea sau în zilele noroase. Înfloreşte din iunie în octombrie.
Cerinţe ecologice. Necesită soluri uşoare, fertile şi umede.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, care se seamănă în martie, în seră sau răsadniţe şi
germinează în 8—10 zile. Se repică după 4—5 săptămâni şi se plantează la loc definitiv în luna mai.
Utilizare. Se foloseşte în ronduri, grupuri pe peluze, iar soiurile cu talie mică în
jardiniere
sau la ghivece.

PETUNIA Juss. - Fam. Solanaceae Petunia —

Petum'a hybrida. Plante ramificate de la bază, cu înălţimea între 20—60

cm, cu frunze ovale,
întregi. Petunia hybrida prezintă o mare variabilitate a formei, mărimii, culorii florilor înflorire
si
din iunie până în septembrie.
După creştere, mărimea şi forma florii, petuniile se clasifică astfel:
Petunia hybrida multi/lara. Cuprinde soiuri pentru masive, ghivece, jardiniere,
vase
suspendate, cu flori mici, abundente, plante în formă de glob, bogat ramificate, de culori diferite.
Petunia hybrida pendula. Plante pentru suspensii florale, ghivece, jardiniere.
Petunia hybrida jloribunda, flori mijlocii ca mărime, care înfloresc abundent, folosite în
masive.
Petunia hybrida grandijlora. Grupă în care sunt incluse soiurile cu flori al căror diametru
este între 10—12 cm, dar care înfloresc mai puţin abundent.
Cerinţe ecologice. Petuniile necesită un sol uşor, dar bogat, expoziţie însorită.
Cultura. Se înmulţesc prin seminţe. Se seamănă în seră sau răsadniţă, în lunile februarie şi
martie. Plantulele se repică prima dată în lădiţe şi apoi la
ghivece. La începutul lunii mai se
plantează în câmp. Distanţele de plantare sunt între 20—45 cm, în funcţie de soi.
Soiurile cu flori involte şi soiurile pendente se înmulţesc vegetativ prin
butasi, recoltaţi de la
plantele mamă care se păstrează peste iarnă în sere temperate sau reci.
Utilizare. Soiurile pendente se folosesc în decorul balcoanelor, în
jardiniere, vase
suspendate, iar cele din grupele grandiflora şijlaribunda se folosesc în borduri, ronduri, platbande.

SALVIA L. Fam. Labiatae

— —
Salvie, jaleş

Salvia splendens Sello ex Ness. Plantă perenă, cultivată ca anuală, cu

tulpina ramificată de
la bază, de 50—90 cm înălţime. Frunzele sunt ovale, cordiforme la
bază, ascuţite sau acuminate.
Florile sunt dispuse în ciorchine (spic fals) terminal, de 15—20
cm lungime. Florile au caliciul şi
corola de culoare rosie. Înfloreşte din mai până în septembrie.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri cu fertilitate mijlocie, bine însorite, are pretenţii moderate
de
faţă apă.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, care se seamănă în ianuarie—februarie în seră caldă,
se
repică după 4 săptămâni şi se plantează în teren în luna mai, la distanţe de 25—40 cm.
Utilizare. Este utilizată în platbande unicolore sau multicolore, grupuri
pe peluze. Soiurile
pitice se folosesc pentru borduri.
 TAGETES L. —
Fam. Compositue — Crăiţe

Tagetes erecta L. Plantele au tulpini drepte, înalte de 40—100 cm, ramificate în

partea
superioară, glabre. Frunzele sunt alterne sau opuse, penat—sectate, verde deschis. Florile, în
calatidii simple sau involte au diametrul de 5—10 cm şi culoare galbenă grupate
sau portocalie Înfloreşte din
iunie în octombrie.
Tagetes putu/a L. Plantele au înălţimea cuprinsă între 10 şi 50 cm si tulpina ramificată de la
bază. Calatidiile sunt numeroase, solitare, cu diametrul de 3
cm, galbene, maculate cu brun.
Înfloreşte din iunie în octombrie.
Cerinţe ecologice. Plante foarte puţin pretenţioase, dau cele mai bune rezultate în locuri
însorite, soluri bine drenate,
Cultura. Se seamănă în martie în răsadniţe, se repică la distanţă de 5—8 cm şi în luna mai
se
plantează la loc definitiv la distanţa de 20—40 cm în funcţie de soi. Se pot semăna direct în
câmp
începând cu luna aprilie până la începutul lunii mai.
Utilizare. Sunt specii mult utilizate în spaţiile verzi în borduri, ronduri, platbande, dar în
şi
ghivece şi jardiniere, în balcoane.

VERBENA L. - Fam. Verbenaceae Urzicuţă, verbenă

—

Verbena x hybrida Hart. Specie cu înălţimea între 25—40 cm, tulpini ramificate frunze
şi
opuse, păroase pe partea inferioară. Florile sunt dispuse în spice umbeliforme şi au culori diferite.
Înfloreşte din iunie în octombrie.
Cerinţe ecogice. Preferă soluri uşoare, însorite.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe care se seamănă în seră în februarie-martie, se
repică
după 4 săptămâni şi se plantează la locul de decor în luna mai, la distanţe de 25-30 cm.
Utilizare. Se foloseşte în ronduri, borduri, stâncării, suspensii florale.

ZINNIA L. - Fam. Compositae —

Cârciumărese

Zinnia elegans Jacq. Plantă anuală cu tulpini drepte de 30-100 cm înălţime. Tulpinile sunt
rigide, frtmze opuse, sesile, întregi, cordiforme sau alungit ovale, câteodată
ascuţite. Întreaga plantă
este aspru păroasă. Florile dispuse în calatidii însoţite de un involucru format din
bractee în formă de solzi, albicioase la bază şi colorate în verde la vârf. Înfloreşte patru rânduri de
din iunie în
septembrie.
De la tipul de bază cu flori ligulate şi tubulare s—au creat numeroase soiuri cu o largă paletă
coloristică şi o mare diversitate de forme.
Cerinţe ecologice. Necesită terenuri însorite, este sensibilă la temperaturile scăzute.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe care se seamănă în martie—aprilie, de preferinţă în
sere
sau răsadniţe temperate. Se repică la ghivece şi se plantează în mai. Se
poate semăna si direct în
câmp la începutul lunii mai.
Utilizare. Sunt printre plantele anuale cele mai apreciate atât în spaţiile verzi cât
şi ca flori
tăiate. Se poate cultiva pe balcoane, în jardiniere sau la ghivece.
 SPECII FLORICOLE CU INFLORESCEN'IE PERSISTENTE
(IMORTELE, FLORI DE PAI)

AMMOBIUM fam. Compositae (Ammobium, imortelă albă)

—

Ammobium allatum Brawn (syn. A. spatulatum Gaudich.). Planta, înaltă de 40-60 cm, are
tulpina tetramuchiată, ramificată de la bază şi acoperită cu perişori argintii, mătăsoşi. Frunzele
bazale sunt oblong—lanceolate şi dispuse în rozetă iar cele caulinare sunt lanceolat-lineare,
pubescente, lungi de până la 18 cm.
Florile sunt dispuse în calatidii persistente mici, cu diametrul de 1-2 cm, reunite la rândul lor
în corimbe paniculate. Ligulele sunt colorate în alb-sidefiu, iar florile tubuloase sunt galbene la
început şi apoi negricioase. Înflorirea se eşalonează din iunie până toamna târziu.
Varietăţi şi soiuri, Se distinge varietatea grandiflorum cu inflorescenţele mari. cu diametrul
de circa 4 cm, în cadrul căreia este cunoscut soiul lBikim' ', cu ligulele albe sau galbene.
Cerinţe ecologice. Ammobium preferă solurile nisipoase, bine expuse la soare.
Înmulţirea şi cultura. inmultirea şi înfiinţarea culturii se realizează prin producerea şi
plantarea de răsaduri. Pentru producerea a 1000 de plante sunt necesare circa 2 g seminţe.
Semanatul în vederea producerii răsadurilor se face în lădiţe, în sere sau în solarii şi răsadniţe, în
cursul lunii martie.
Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este de lS—ZOOC, plantele răsar în 7—10
zile de la semănat. Răsadurile se repică după 2—3 săptămâni de la răsărire în plăci alveolare sau
ghivece cu diametrul de 6-8 cm.
Se mai poate semăna şi în luna aprilie, în solarii sau răsadniţe neîncălzite, folosind în acest
caz distanţe mai mari de semănat (10 cm) pentru eliminarea lucrării de repicat.
Plantarea răsadurilor la locul de cultură se face în cursul lunii mai, după ce a trecut pericolul
brurnelor târzii, la distanţele de 25-30 cm. Lucrările de îngrijire au în vedere afânarea solului,
combaterea buruienilor, udarea moderată şi constantă. Fertilizarea fazială se face lunar cu
îngrăşăminte minerale complexe, în doză de 10—15 g/m2.
Utilizarea. Plantele de Ammobium se pot folosi în parcuri şi grădini, în grupuri şi în
bordurile mixte, asociate cu alte specii. Recoltarea florilor în vederea uscării se face în faza de
boboc uşor colorat sau floare semideschisă.

GOMPHRENA - fam. Amaranthaceae (gomfrena, bumbişori)

Gamphrenaglabosa L. Planta este puternic ramificată de la bază, atingând o înălţime de 30—

40 cm. Ramificaţiile sunt repente la bază şi erecte spre vârf, acoperite cu perişori. Frunzele sunt
amplexicaule, obovate sau ovat—lanceolate, cu marginile întregi şi colorate în verde-violaceu.
Florile sunt lipsite de corolă, aceasta fiind înlocuită de bractee pergamentoase, persistente,
foarte variat şi viu colorate, reunite în capitule globuloase sau ovoide, grupate câte 2-3 în Vârful
ramificaţiilor. Înflorirea are loc din iulie până toamna târziu.
Varietăţi şi soiuri. Gomphrena globosa prezintă o varietate pitică "nana compacla", cu
—

talia de numai 15—20 cm şi creşterea sub formă de tufă compactă. În cadrul acestei varietăţi se
disting soiurile “Gl/tome] şi ,Buddy', cu bracteele colorate în roşu, roz sau alb. Soiuri înalte: 'Qis
rase' (bractee roz), ”Strawberry Fields' (bractee roşii-stacojii).
Cerinţe ecologice. Ambele specii cresc şi înfloresc pe soluri nisipoase, nu prea bogate în
elemente fertilizante, permeabile, însorite, ferite de curenţii de aer şi cu umiditate moderată.
Înmulţirea şi cultura. Înfiinţarea culturii se realizează prin plantarea de răsaduri produse în
sere, solarii sau răsadniţe, în cursul lunii martie. Pentru obţinerea a 1000 de plante sunt necesare
circa 5 g seminţe. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18°C, plantele răsar în 12-
14 zile de la semănat.
 Răsadurile se repică după 2-3 săptămâni de la răsărire în cuburi nutritive, plăci alveolare sau
de cultură se face în cursul lunii
ghivece mici, cu diametrul de 6-8 cm. Plantarea răsadurilor la locul
mai, la distanţele de 25—30 cm. Se aplică lucrările de îngrijire curente,
alte specii.
Utilizarea. Gomphrena se utilizează în grupuri şi în borduri mixte, asociate cu
bine
Recoltarea florilor destinate uscării se face la înflorirea maximă, când inflorescenţele sunt
formate şi intens colorate.

HELICHRYSUM fam. Compositae (floare de pai, imortelă)

—

60—100 cm, tulpina fiind

Helichrysum bracteatum Wild. Talia plantei variază între
linear-
ramificată în partea superioară şi prevăzută cu perişori aspri. Frunzele sunt alterne, peţiolate,
solitare
lanceolate, întregi sau uşor dinţate, glabre sau uşor păroase. Florile sunt dispuse în capitule
într—un involucru.
terminale, lung pedunculate şi însoţite de numeroase bractee persistente, grupate
Bracteele sunt colorate în nuanţe foarte vii si diferite de alb, roşu, roz, galben, portocaliu.
Înflorirea se eşalonează din iunie până toamna târziu.
foarte
Varietăţi şi soiuri. Dintre varietăţi se disting var. 'monsrruosum cu inflorescenţele
',

înălţimea de 15-
mari, voluminoase şi var. Jnanum luteum „ la care plantele au creştere compactă şi
35 cm. În cadrul varietăţii 'monstruosum' se disting soiurile 'Dakkar ', 'King Size' şi Standard
', în
serie de culori iar în cadrul varietăţii 'nanum lureum' soiurile 'Chico' (15—20 cm înălţimea plantei),
,Bikim' ' (30—35 cm înălţimea plantei) şi 'Tom Thumb* (30 cm înălţimea plantei), create tot în
serie
de culori.
Cerinţe ecologice. Helichrysum creşte şi înfloreşte frumos pe terenurile mijlocii, fertile, uşor
calcaroase, însorite, cu umiditate moderată şi constantă.
Înmulţirea şi cultura. Ca şi celelalte plante nemuritoare, Helichrysum se înmulţeşte prin
vederea
seminţe, înfiinţarea culturii realizându—se prin plantarea de răsaduri. Semanatul în
producerii răsadurilor se face în sere, solarii sau răsadniţe, în cursul lunii martie. Pentru producerea
optimă pentru germinaţia seminţelor este
a 1000 de plante sunt necesare g seminţe. Temperatura
5
18°C, plantele răsar în 7—10 zile de la semănat.
Răsadurile se repică după 2 săptămâni de la răsărire, de preferat în plăci alveolare sau
ghivece mici, cu diametrul de 6—8 cm. Ciupirea răsadurilor după repicare stimulează ramificarea
mai bogată a plantelor. Plantarea răsadurilor la locul de cultură se face spre sfârşitul lunii mai, după
ce a trecut pericolul brumelor târzii, la distanţele de 25-40 cm, în funcţie de talia plantei.
Lucrările
de îngrijire aplicate au în Vedere afânarea solului, combaterea buruienilor şi menţinerea unei
umidităţi moderate dar constante a solului.
Utilizarea. Soiurile pitice de Helichrysum pot fi utilizate în amenajarea bordurilor şi petelor
florale în timp ce soiurile înalte se folosesc în grupuri mici şi în borduri mixte, asociate cu alte
de
specii. Recoltarea florilor destinate uscării se face în faza de boboc bine format întrucât procesul
deschidere a inflorescenţelor continuă şi după recoltare.

HELIPTERUM - fam. Compositae (helipterum)

de 30-
Helipterum roseum Hook. Planta este puternic ramificată de la bază şi are înălţimea
50 cm. Frunzele sunt alterne, sesile, lanceolate sau lineare, glaucescente. Florile sunt dispuse în
capitule terminale înconjurate de numeroase bractei pergamentoase, persistente, colorate în nuanţe
aprinse de roz, roşu, alb, Violet, galben. Înfloresc vara.
Soiuri: ”Pierre!” (bracteele albe si centrul brun-negricios).
Cerinţe ecologice. Helipterum creşte şi infloreste frumos pe solurile mijlocii, fertile,
permeabile, bine expuse la soare.
Înmulţirea şi cultura. Se înmulţeşte foarte uşor prin seminţe semănate în sere, solarii sau
răsadniţe, în cursul lunii martie, în vederea producerii de răsaduri. Pentru obţinerea a 1000 de plante
sunt necesare 10 g seminţe, iar la lm2 pot fi semănate 140 g seminţe.

2
 Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18°C, plantele răsar în 7-10 zile de la
semănat. Răsadurile se repică după circa 2 săptămâni de la răsărire, de preferat în plăci alveolare
sau ghivece mici, cu diametrul de 6-8 cm,
Se poate semăna mai rar şi direct în ghivece sau plăci alveolare pentru a evita repicatul.
Plantarea răsadurilor în câmp se face spre sfârşitul lunii mai, după ce a trecut pericolul brurnelor
târzii. Se aplică lucrările generale de îngrijire.
Utilizarea. Plantele de Helipterum pot fi folosite în amenajarea petelor florale, rondurilor,
bordurilor mixte precum şi în grupuri pe peluzele de iarbă sau de—a lungul aleilor de circulaţie, pe
terenurile bine expuse la soare. Sunt de asemenea, foarte apreciate ca flori tăiate, verzi sau uscate,
recoltarea făcându-se atât în faza de boboc cât şi la deschiderea deplină.

STA TICE (LIM ONIUJW) - fam. Plumbaginaceae

Statice sinuzita L. (syn. Limonium sinuatum Mill.). Este originară din bazinul
mediteranean. Planta este foarte bime ramificată de la bază şi atinge înălţimea de 30—40 cm.
Frunzele sunt penat—sectate, cu marginea ondulată sau încreţită şi sunt grupate în rozete bazale din
mijlocul cărora pornesc tulpinile florale ramificate, aripate, acoperite perişori aspri. Florile sunt
foarte mici, înconjurate de bractee persistente, foarte variat colorate şi grupate în cime
corimbiforme ramificate; înfloresc din iunie până toamna târziu. Soiuri: 'Pctit Bouquet ', 'Fortress'
(soiuri pitice în serie de culori, talia plantei 25-30 cm); )Royal ', 'Tons Pastel ', 'Sunset' (soiuri înalte
în serie de culori, talia plantei 65—80 cm).
Cerinţe ecologice. Preferă solurile uşoare, potrivit de fertile, calcaroase, bine drenate şi
însorite. Plantele sunt foarte sensibile la băltirea apei care determină putrezirea rapidă a bazei
tulpinilor.
Înmulţirea şi cultura. Plantele de Statica se înmulţesc foarte uşor prin seminţe, înfiinţarea
culturilor facându-se prin plantare de răsaduri produse direct în plăci alveolare sau ghivece cu
diametrul de 6-8 cm, în sere în februarie—martie.
Semănatul în vederea producerii răsadurilor se poate face şi în lădiţe sau în solarii şi
răsadniţe, în acelaşi interval de timp; în acest caz însă, este de preferat ca repicarea răsadurilor să se
facă în plăci alveolare sau ghivece mici cu diametrul de 6—8 cm.
Pentru producerea a 1000 de plante sunt necesare 10 g seminţe pentru Statica sinuata şi lg
seminţe pentru Statica suworowii. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18—200C,
plantele răsar în 10-14 zile de la semănat.
Plantarea răsadurilor în câmp se face în cursul lunii mai, după ce atrecut pericolul brumelor
târzii, la distanţele de 25-40 cm, în funcţie de talia plantei. Se aplică lucrările generale de îngrijire.
Utilizarea. Soiurile pitice de Statica se folosesc pentru amenajarea petelor florale,
rondurilor, iar soiurile înalte se utilizează în grupuri mici şi în borduri mixte. Ambele grupe de
soiuri se folosesc pe scară largă ca flori tăiate verzi sau uscate,
Recoltarea florilor destinate uscării se face în faza de înflorire deplină.

XERANTHEMUM — fam. Compositae (cununiţe, plevaiţă)

Xertmthemum annuum L. Planta este puternic ramificată de la bază, având înălţimea

variabilă între 30-70 cm. Frunzele sunt sesile, lineare sau oblonge, dispuse altern. Florile sunt mici,
grupate în capitule solitare înconjurate de bractee oval—ascuţite, dispuse radiar şi colorate în nuanţe
vii de roşu şi roz. Înfloresc din iunie până în septembrie.
Cerinţe ecologice. Preferă solurile mijlocii, însorite, potrivit de umede, afânate.
Înmulţirea şi cultura. Se înmulţeşte prin seminţe semănate în sere, în lădiţe sau în solarii şi
răsadniţe, spre sfârşitul lunii martie. Pentru producerea a 1000 de plante sunt necesare 5 g seminţe.
Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 16-18°C, plantele răsar în 7-14 zile de la
semănat.
 Răsadurile
Răsadurile se repică după
se repică după 2-3 săptămâni de
2—3 săptămâni de la
la răsărire, mai bine
cel mai
răsărire, cel bine înîn ghivece
ghivece mici,
mici, cu
cu
diametrul de
diametru! de 5—6
5-6 cm în plăci
sau în
om sau alveolare. Ciupirea
plăci alveolare. răsadurilor după
Ciupirea răsadurilor după repicare stimulează
repicare stimulează
ramificarea mai
ramificarea mai bogată
bogată aa plantelor. Plantarea răsadurilor
plantelor. Plantarea răsadurilor la locul de
la locul cultură se
de cultură în cursul
face în
se face cursul lunii
lunii
mai, după
mai, după ce trecut pericolul
ce aa trecut brumelor târzii,
pericolul brumelor la distanţele
târzii, la de 25-50
distanţele de 25 -5 0 cm, in funcţie
cm, în funcţie de talia plantei.
de talia plantei.
Se aplică
Se lucrările generale
aplică lucrările generale dede îngrijire.
îngrijire.
Utilizarea. Se
Utilizarea. Se foloseşte în grupuri
foloseşte în mici şişi în
grupuri mici în borduri
borduri mixte, asociate cu
mixte, asociate alte specii,
cu alte precum şişi
specii, precum
în aranjamente
în florale cu
aranjamente florale flori uscate.
cu flori Recoltarea florilor
uscate. Recoltarea florilor destinate
destinate uscării
uscării se se face
face la
la înflorirea
înflorirea
deplină.
deplină.

4
 SPECII FLORICOLE DE MOZAIC

ALTERNAN THERA - Fam. Amaranthaceae

Altermmthera amoemt Vass. Planta este puternic ramificată de la bază şi atinge înălţimea
de lO—IS cm. Frunzele sunt mici, peţiolate, lanceolat—lineare, colorate în roşu de diferite nuanţe,
unicolore sau pestriţe. Se întâlnesc mai multe varietăţi: 'rasea' (frunze roz), 'amabilis' (frunze
roşii—portocalii striate cu pete verzi-argintii), 'spectabilis ', 'metalz'ca ', etc.
Alternanthera versicolor Vass. Prezintă frunze mai late, spatulate, cu limbul uşor ondulat
sau gofrat, de culoare galben-măsliniu, roşu sau roz, simplu sau striat cu verde, violet sau galben.
Cerinţe ecologice. Manifestă exigenţe ridicate fată de temperatură, plantele fiind afectate
chiar şi la cele mai uşoare brume. Preferă solurile însorite, fertile, calcaroase care favorizează
intensificarea coloritului frunzelor.
Cultura. Alternanthera se înmulţeşte numai prin butaşi de vârf de lăstari. Butaşii destinaţi
producerii plantelor mamă se prelevează de la plantele din teren în iulie-august. La o temperatură a
substratului de 20-22°C, butaşii înrădăcinea'ză'în' 5-10 zile. Peste iarnă plantele mamă se menţin în
sere temperate, la temperatura de 14-15°C. Spre sfârşitul lunii ianuarie plantele mamă se trec în sere
calde, la temperatura de 20-2200, unde se fac mai multe serii de butaşi până în luna aprilie. De la o
singură plantă se pot obţine, în medie 20-30 butaşi pe un sezon de butăşire (în funcţie de gradul de
ramificare al plantei mamă). După înrădăcinare, butaşii se plantează în ghivece mici, cu diametrul
de 5—6 cm si se ciupesc de 3—4 ori, până la plantarea la locul de cultură.
Plantarea la locul de cultură se face la sfârşitul lunii mai— începutul lunii iunie. Distanţele de
plantare sunt mici de lO- 15 cm, pentru a se asigura acoperirea integrală a solului.
Lucrările deingrijire constau în udareacu regularitate şi tunderea (se face pe tot parcursul
sezonului cald, la interval de 3 săptămâni).
Utilizarea. Alt'ernanthem se foloseşte în amenajarea mozaicurilor florale, arabescurilor,
rondurilor şi ca plantă de bordură.

CINERARIA fam. Compositae

—

Cineraria maritima L. Plantă cutulpina puţin ramificată, atingând înălţimea de 40—60 cm.
Frunzele sunt penat-sectate, cu lebii trilobaţi sau întregi, acoperite ca şi tulpina cu perişori
numeroşi, lânoşi, argintii. Florile tubulare, de culoare galbenă, sunt grupate în calatidii mici, reunite
la rândul lor în corimbe şi nu prezintă importanţă decorativă, păstrându—se pe plantă doar în loturile
destinate producerii seminţelor
Cerinţe ecologice. Preferă solurile mijlocii, însorite ferite de vânturi puternice. Este
rezistentă la secetă şi prezintă de asemenea, o adaptare mai bună la temperaturile scăzute. În zonele
cu climat mai blând poate fi cultivată şi ca specie perenă cu condiţia unei uşoare protejări peste

Cultura. Se poate înmulţi vegetativ, prin butaşi de vârf de lăstari şi generativ. prin seminţe.
Temperatura optimă pentru înrădăcinarea butaşilor este 18—20°C, butaşii înrădăcinează în
14-18 zile.
Semanatul în vederea producerii răsadurilor se face în sere, în lădiţe, în lunile februarie—
martie. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18—20°C, plantele răsar în 7—14 zile
de la semănat, Repicarea răsadurilor se face după 3—4 săptămâni, direct în ghivece mici. cu
diametrul de 6—8 cm. Răsadurile se ciupesc de 1-2 ori, pentru obţinerea unei ramificări mai bogate a
plantelor. Plantarea în câmp a plantelor obţinute din butaşi sau a răsadurilor se face spre sfârşitul
lunii mai, la distanţele de 10—15 cm.
\

Utilizarea. Cineraria se utilizează în covoarele florale, ronduri, rabate, arabescuri. Poate fi

cultivată şi ca plantă în ghivece pentru balcoane şi terase.
 COLE US - Fam. Labiatae (Urzicuţă)

Coleus blumei Benth. Planta creşte până la 40—60 cm înălţime şi are tulpina tetramuchiată,
mai mult sau mai puţin ramificată. Frunzele sunt mari, cordiforme, cu marginea crenată sau dinţată,
unicolore sau pestriţe, gama culorilor şi nuanţelor fiind foarte largă: roşu, roz, galben, verde, violeti
Cerinţe ecologice. Este foarte sensibilă la excesul de umezeală şi la temperaturile scăzute.
Preferă solurile fertile, afânate, permeabile, însorite.
Cultura. Se înmulţeşte vegetativ, prin butaşi de vârf de lăstari şi generativ, prin seminţe.
La o temperatură de 20-22°C, butaşii înrădăcinează în 10—12 zile.
Semănatul se face în sere, în lădiţe, în februarie—martie. Temperatura optimă pentru
germinaţia seminţelor este 20-22 °C, plantele răsar în 14-20 zile după semănat.
Repicarea răsadurilor se face după circa 4 săptămâni de la răsărire, de preferat în plăci
alveolare sau ghivece mici, cu diametrul de 6-8 cm. Răsadurile se ciupesc de 2—3 ori până la
plantarea în câmp, în vederea unei ramificări cât mai bogate a plantelor,
Plantarea în câmp a butaşilor înrădăcinaţi sau a răsadurilor se face la începutul lunii iunie, la
distanţele de 10—15 cm, în funcţie de gradul de ramificare.
Utilizare. Plantele de Coleus se utilizează în covoare florale, arabescuri. borduri, fiind de
asemenea, mult folosite ca plante în ghivece pentru balcoane, terase sau ferestre.

GNAPHALIUM Fam. Compositae

—

Gnaphalium lanatum Hart. Tulpina este puternic pubescentă, mai mult sau mai puţin
ramificată, având înălţimea de 40-70 cm. Frunzele sunt alteme, mici, ovale, acoperite cu numeroşi
perişori lânoşi, alb-argintii. Florile neînsemnate decorativ, sunt dispuse în calatidii.
Cerinţe ecologice. Nu manifestă pretenţii deosebite faţă de sol, dar este sensibilă la excesul
de umezeală.
Cultura. Se inmulteste doar vegetativ, prin butaşi de vârfuri de lăstari. Temperatura optimă
zile. Plantarea butaşilor
pentru înrădăcinarea butaşilor este 18°C, butaşii înrădăcinează în 18-20
înrădăcinaţi, ramificaţi în urma ciupirilor, se face spre sfârşitul lunii mai—începutul lunii iunie, la
distanţele de 10—1 5 cm. Se aplică lucrările de îngrijire specifice plantelor de mozaic.
Utilizarea. Se foloseşte cu alte plante de mozaic, în realizarea covoarelor florale şi
arabescurilor, unde se poate conduce fie prin tundere, fie prin dirijarea şi fixarea tulpinilor cu
ajutorul unor eârligei Se poate folosi şi ca plantă de bordură sau în vase suspendate şi jardiniere
pentru decorul balcoanelor şi teraselor.

IRESINE - Fam. Amaranthaceae

Iresine herbstii Hank. Planta este bine ramificată şi atinge înălţimea de 25-30 cm. Frunzele
sunt aproape rotunde, bipartite la vârf, colorate în roşu ca şi tulpina şi lastarii.
Iresine lindenii Van Hautte. Este mai înaltă decât specia precedentă, atingând înălţimea de
50-60 cm. Frunzele au nervaţiunea evidentă, sunt eliptice sau lanceolate, cu vârful ascuţit, colorate
în roşu închis.
Cerinţe ecologice. Este o plantă iubitoare de căldură, preferă solurile însorite, permeabile,
reavene şi calcaroase.
Cultura. Se înmulţeşte doar vegetativ prin butaşi de vârfuri de lăstari. Butaşii înrădăcinează
în 8—l0 zile la o temperatură a substratului de î?i-20°C. Plantarea butaşilor înrădăcinaţi se face spre
sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie, la distanţele de 10-15 cm. Se aplică lucrările de îngrijire
specifice plantelor de mozaici
Utilizare. Asociate cu speciile cu frunze deschise (Coleus, Cineraria, Alternamhera),
speciile de Iresine sunt plante de mare efect în covoarele florale şi arabescuri. Pot fi utilizate şi ca
plante de bordură sau plante în ghivece şi jardiniere pentru balcoane şi terase.
 PYRE THR UM Fam. Compositae
—

Pyrethrum parthenium Sm. Planta este puternic ramificată de la bază şi atinge înălţimea de
40—50 cm. Frunzele sunt foarte numeroase, penat—sectate, cu foliolele mai mult sau mai puţin
divizate, colorate în verde-gălbui de diferite nuanţe. Florile ligulate şi tubulare, galbene sau albe,
sunt grupate în calatidii mici.
Cerinţe ecologice. Necesită o umiditate moderată şi constantă pentru menţinerea
prospeţimii şi valorii decorative a frunzişului.
Cultura. Se înmulţeşte atât vegetativ, prin butaşi de vârfuri de lăstari sau prin divizarea
tufei, cât şi generativ prin seminţe.
Temperatura optimă pentru înrădăcinarea butaşilor este 16-18°C, butaşii înrădăcinează în 7—
10 zile. Înmulţirea vegetativă prin divizarea tufei se practică mai rar, toamna sau primăvara
devreme, fiecare diviziune de plantă fiind compusă din 4-5 lăstari înrădăcinaţi.
Semănatul se face în lădiţe în sere, în cursul lunii martie. Temperatura optimă pentru
germinaţia seminţelor este 18°C, plantele răsar în 7-10 zile de la semănat. Repicarea răsadurilor este
posibilă după circa 3 săptămâni de la răsărire şi este de preferat să se facă în ghivece mici, cu
diametrul de 6—8 cm. Răsadurile se ciupesc de 1-2 ori până la plantarea în câmp, în cursul lunii mai,
Tot în acelaşi interval se pot planta şi butaşii înrădăcinaţi, distanţele de plantare fiind de 10-
15 cm, în funcţie de gradul de ramificate a plantelor.
Utilizare. Se foloseşte alături de alte plante de mozaic in amenajarea covoarelor florale şi a
arabescurilor, iar singură se utilizează şi ca plantă de bordură. Există soiuri şi varietăţi pitice, cu
creştere compactă la care se pot păstra şi florile, caz în care sunt utilizate şi pentru ronduri sau chiar
pete florale şi platbande.

SANTOLINA — Fam. Compositae

Santolina chamaecyparissus L. Planta este puternic ramificată de la bază şi atinge înălţimea

de 15-30 cm. Frunzele sunt cenuşiu-tomentoase ca şi tulpina, mici şi foarte numeroase, penal—
sectate. Florile sunt mici, galbene, dispuse în calatidii cu diametrul de 1 cm. Înfloresc vara.
Santa/ina viridis Willd. Se deosebeşte de specia precedentă prin talia mai mare a plantei
care poate ajunge până la 50 cm, frunzele fiind, de asemenea, mai mari şi colorate în verde intens.
Diametrul calatidiilor este de 2,0—2,5 cm.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri însorite, fertile, bine drenate, cu umiditate moderată.
Cultura. Se inmulteste frecvent prin butasi de vârf de lăstari şi divizarea tufei. La o
temperatură a substratului de înrădăcinarc de 18—20°C, butaşii înrădăcinează în 15-20 zile. Plantarea
butaşilor înrădăcinaţi la locul de cultură se face spre sfârşitul lunii mai, la distanţele de 8—10 cm.
Înmulţirea prin divizarea tufei se practică toamna sau primăvara devreme, diviziunile de plante fiind
alcătuite din 4-5 lăstari înrădăcinaţi.
Utilizare. Se foloseşte în mozaicuri şi arabescuri şi ca plantă de bordură. Poate fi lăsată să
crească liberă, caz în care se foloseşte în grupuri şi borduri mixte sau ca plantă în ghivece, pentru
balcoane.
 SPECII FLORICOLE PERENE GEOPHYTE RUSTICE

ALLIUM L. (Alium, Ceapă decorativă)

Fam. Liliaceae
Allium albapilosum Wright (A. christophii Chin). Originară din
Turkestan, prezintă în sol
un bulb globulos, tulpinile florale au înălţimea de 40-50 cm şi în vârf umbele cu diametrul de
15—25 cm, formate din flori în formă de
poartă
stea, violete cu reflexe argintii. Înfloreşte în mai.
Allium moly L. Specie originară din Europa meridională,
are în sol un bulb de 2—3 cm
diametru, frunze de culoare verde—albăstrui. Tulpinile florale au
înălţimea de 25-30 cm, poartă o
umbelă din flori de culoare galben-auriu. Înfloreşte în mai-iunie.
Allium neapolitanum Cyr. Specie originară din Europa are în sol
diametru. Tulpinile florale înalte de 50 cm, au florile
un bulb mic, de cca. 1 cm
dispuse în umbele. Florile mari, de culoare
albă, au un parfum suav. Înfloreşte în aprilie-mai.
Cerinţe ecologice. Specii foarte rezistente şi puţin pretenţioase care
de îngrijire deosebită. '
nu necesită nici un fel
Cultura. Bulbii se plantează toamna într-un teren uşor şi bine drenat. Se
ani în acelaşi loc, situaţie în care formează tufe bogate. pot lăsa mai mulţi
Utilizare. Allium se foloseşte în platbande în amestec,
grupuri pe peluze sau la marginea
arbustilor, stâncării şi ca flori tăiate.

CONVALLARIA L. (Mărgăritar) "

Fam. Liliaceae
*

Convallaria majalis L. Plantă rustică cu rizomi trasanţi, frunze ovale.

unilateral în mici ciorchini, pe o tulpină florală de cca. 20 Florile, dispuse
cm înălţime, sunt albe şi plăcut
parfumate. Înfloreşte în aprilie-mai.
Cerinţe ecologice. Necesită terenuri uşoare, bogate în humus, semiumbrite.
Cultura. Se înmulţeşte prin diviziunea rizomilor toamna, când plantele sunt în
primăvara devreme. Se plantează la distanţe de 6—10 cm, la adâncimea de 3-5 repaus sau
cm.
Utilizare. Se cultivă mai ales pentru flori tăiate, dar şi. ca plante la
ghivece. În spaţiile verzi
se amplasează la semiumbră, sub arbori sau arbuşti.

CROCUS L. (Crocus)
Fam. Iridaceae
Cracus chrysanthus Herb. Plantă originară din Balcani şi Asia
Mică, are în sol tuberobulbi
mici. Frunzele în număr de 5-7, au 2-4
m lăţime. Florile au culoare galben-Oranj, striate la
exterior, cu nuanţe de bronz, brun sau alb. Înfloreşte în februarie—martie.
Cracus neapolitanus Ker-Gawl. (C. vernus Wulf non Hill).
Specie originară din Europa,
cu tuberobulbi cărnoşi până la 5 cm diametru. Frunzele
numeroase au lăţimea de 6-8 mm. Florile
solitare, au culori diferite: violet, lila, alb, galben.
Cerinţe ecologice. Soluri nisipoase, bine drenate, reacţionează foarte bine la
administrarea
îngrăşămintelor organice, bine descompuse.
Cultura. Înmulţirea se realizează prin tuberobulbi, care se plantează
la 10-12 cm distanţă şi 5-6 cm adâncime. toamna, in octombrie,
Utilizare. Se utilizează în ronduri, platbande, grupuri peluze,
pe singuri sau asociaţi cu alte
plante ”bulboase" care înfloresc în acelaşi timp, primăvara: Galanthus,
Leucajum.
 HYACINTHUS (Zambila)
Fam. Liliaceae
Hyacintlzus orientalis L. Prezintă în sol un bulb
culoare verde intens, iar tulpinile florale au 20-30 tunicat, sferic. Frunzele sunt lineare, de
cm înălţime.
Florile sunt grupate în racem şi sunt divers
colorate în nuanţe de roşu, roz, galben, violet,
albastru sau alb şi puternic parfumate. Înfloreşte
în martie-aprilie,
Cerinţe ecologice. Preferă locuri însorite, sol
uşor bogat în humus şi permeabil.
Cultura. Zambilele se înmulţesc prin bulbi. Plantarea
se face toamna, în luna octombrie, la
distanţe de 20—25 cm între rânduri şi 10-15 cm
pe rând, adâncimea de plantare 8—10 cm.
Utilizare. În ronduri şi platbande, în amestec de
culori sau unicolore. Se cultivă şi
flori tăiate sau ca plante în ghivece. pentru

IRIS L. (Stanjenel)
Fam. Iridaceae
Specii cu rizomi
Iris germanica L. Specia cea mai răspândită,
prezintă în sol rizomi puternici, din care
pornesc frunze şi tulpini florale de 50-100 cm înălţime. Florile au cca. 8 cm diametru
culori: violet, brun, albastru, şi diverse
roşu, galben, alb, purpuriu etc. Înfloresc în mai—iunie.
Iris pumila L. Prezintă înălţime mică, de 20
cm şi culori diferite. Înfloresc în mai—iunie.
Specii cu bulbi
Iris reticulata M Bieb. Prezintă bulbi mici de 3
de culoare purpuriu violet cu cm diametru, frunze lineare si flori solitare,
pată galbenă, parfumate, Înfloresc în martie.
Iris xiphium L. Tulpinile florale au înălţimea de
60-90 cm, frunzele sunt canaliculate„
florile au culoare galbenă, albă sau albastră şi
sunt parfumate. Înfloresc în mai-iunie.
Cerinţe ecologice. Speciile de Iris cu rizomi preferă soluri
Speciile cu bulbi preferă soluri uşoare, mai bogate, umede si expuse la soare.
puţin umede, expoziţii însorite.
Cultura. Speciile cu rizomi se înmulţesc prin diviziunea
îngălbenirea frunzelor sau primăvara înainte de acestora, de preferat toamna, după
pornirea în vegetaţie. Plantarea se face în rânduri, la
distanţa de 35—40 cm şi 15-20 cm pe rând, adâncimea 6-8
cm.
La speciile cu bulbi plantarea se face
toamna, în septembrie—octombrie, la 10 cm adâncime.
chiar pe stâncării, în funcţie de talie.
Speciile cu bulbi se folosesc mai ales ca flori
platbande în amestec. *
tăiate, dar şi în

LILIUM L. (Crin)
Fam. Liliaceae
Lilium candidum L. Originar din Europa şi Orient
este foarte răspândit la noi în ţară. Planta
are bulbi solzoşi, mari, frunze lanceolate şi
tulpini înalte de 1-1,20 m. Florile sunt albe, în formă de
trompetă, dispuse perpendicular pe ax, cu parfum puternic
'
şi suav. Înfloreşte în iunie.
Lilium regale Wils. Originar din Chin
, prezintă bulbi mari solzoşi. Tulpini înalte până la
1
m, cu frunze îngust lanceolate. Florile sunt mari, de culoare
albă cu dungă mediană violacee de—a
lungul fiecărei diviziuni. Înfloreşte în iunie.
Lilium tigrinum Ker-Gawl. Originară din Extremul
culoare albă. Prezinta tlje florale de 80-150 Orient, specia are bulbi solzoşi, de
cm înălţime şi frunze lineare. Florile au culoare
Oranj şi sunt punctate cu purpuriu închis. Înfloreşte roşie,
în iulie—august.
Cerinţe ecologice. Crinii preferă soluri bogate în humus, bine
argiloase. drenate, nisipoase sau nisipo—
Cultura. Se înmulţesc vegetativ prin bulbi solzoşi,
plantarea făcându-se toamna.
Utilizare. Crinii se utilizează pentru flori tăiate. Se
folosesc şi în platbande cu plante
grupuri la marginea arborilor şi arbustilor. perene,
 NARCISSUS L. (Narcisă) Fam. Amaryllidaceae
I. Specii uuijlore
Narcissus pseudonarcissus L. Originară din Europa, specia are bulbi piriformi, de culoare
brună şi frunze lungi de 20—25 cm, late de 2 cm. Tulpina florală are înălţimea de 25-30
cm şi poartă
o floare cu coronula mare, asemănătoare unei trompete, cu marginea ondulată şi crenată. Culoarea
florilor este galbenă, albă sau bicoloră. Înfloreşte în martie-aprilie.
Narcissus poeticus L. Cu originea în Grecia, această specie are un bulb alungit,
cu
circumferinta de 8-10 cm. Tulpina florală înaltă de 30—40 cm, uşor aplatizată, floarea albă cu
coronula foarte scurtă, bordată pe margine cu rosu. Înfloreşte în aprilie-mai.
II. Specii multijlare
Narcissus tazetta L. Originea acestei specii este în Europa. Prezintă un bulb
mare, tulpini
florale de 40—50 cm înălţime, flori mici, grupate (2 până la 12), parfum intens.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri uşoare, argile—nisipoase, cu conţinut ridicat în humus.
Cultura. Se înmulţesc prin bulbi. Plantarea se face în rânduri sau benzi, la distanţa de 20—
25/10-15 cm, între benzi de 60 cm. Adâncimea de plantare este de 10-15
cm în funcţie de mărimea
bulbilor.
Utilizare. Narcisele sunt apreciate ca floare tăiată. Se folosesc şi în decorul spaţiilor verzi în
patterele de primăvară, platbande, grupuri pe peluze, la baza arborilor şi arbustilor

TULIPA L. (Lalea) Fam. Liliaceae

Tulipa acuminata Vahl. (T. comuta Kth.). Originară din Persia. Prezintă un bulb
mare,
piriform şi 3—4 frunze sesile, glabre. Tulpina florală are 35 cm. Florile au tepalele albe sau
roz,
câteodată striate cu roz carmin, de 8—10 cm lungime, de formă lanceolată, lineare la vârf. Înfloreşte
în aprilie.
Tulipn fasteriana Haag. Originară din Asia centrală, are tulpini florale de 20—30
cm
înălţime. Flori mari de 8-10 cm lungime, larg campanulate, roşu strălucitor, înfloreşte în aprilie.
Tulipa gesneriana L. Originară din Orient, are bulbul de formă ovoidă sau piriformă, format
din 3-6 tunici cărnoase albe, protejate de una pergamentoasă cafenie. Tulpina florală
are înălţimea
de 30-60 cm, frunzele oval lăţite cu marginea ondulată, de culoare verde
acoperit cu pruină. Floarea
are forma unei cupe, de culori diferite, înfloreşte în mai.
Tulipa kaufmanniuna Regel. Originară din Asia Centrală, are tulpini de 10-20 cm, flori
mari, asemănătoare cu cele de nufăr, tepalele interne galben limoniu, cele externe au reversul striat
cu bleu şi o tentă violacee. Înfloreşte în martie.
Tulipa praestans Haag. Provine din Asia Centrală, înălţimea de 25 cm, specie multifloră (3-
5 flori pe tulpină). Flori mari, colorate în
roşu oranj, care înfloresc la începutul lunii aprilie.
Tulipa turkestanica Regal. Originară din Turcia. Înălţimea plantei de 15-20 cm, frunze
înguste, tulpinile poartă 6-7 flori în formă de stea, albe cu pete galbene la bază şi cu reversul cu
striuri verzi. Înfloreşte în martie.
Cerinţe ecologice. Temperatura optimă pentru creşterea părţilor aeriene este cuprinsă între
12-16°C, diferenţierea mugurilor floriferi se face la temperaturi optime de 20°C.
Cerinţele faţă de
apă sunt mai mari în perioada de creştere a frunzelor şi tulpinilor florale. Umiditatea atmosferică
ridicată este importantă în faza de creştere a tulpinilor florale. Necesită soluri nisipoase şi
nisipo-
argiloase, fertile, bine drenate, expoziţii însorite.
Cultura. Lalelele se înmulţesc vegetativ, prin bulbi. Plantarea bulbilor în teren începe în
septembrie şi se poate continua până în noiembrie, cu condiţia ca până la venirea îngheţului să fie
înrădăcinaţi. Distanţa între rânduri este de 25 cm, pe rând între bulbi 10—15 cm, adâncimea de
plantare 8-10 cm.
Utilizare. Se folosesc ca flori tăiate şi în parterele de primăvară, în ronduri, borduri, grupuri
de plante.
<a „ SPECII FLORICOLE PERENE GEOPHYTE SEMIRUSTICE

ANEMONE L. (Anemone, Dediţei) Fam. Ranunculaceae

Anemone caronaria L. Plantă perenă, semirustică, originară din regiunile de munte din jurul
Mării Mediterane. Prezintă subteran o tulpină tuberizată, turtită, ramificată, negricioasă. Frunzele
sunt trilobate sau palmat sectate. Tulpina florală are înălţimea de 30-35 cm şi se termină cu o floare
în formă de cupă, cu diametrul de 6—8 cm, de culoare roz, roşie sau albastră. Înfloreşte în martie—
mai, câteodată septembrie-octombrie.
Cerinţe ecologice. Sunt recomandate soluri nisipoase, potrivit de bogate în humus,
permeabile, uşor acide sau neutre, expoziţii însorite, dar se dezvoltă şi la semiumbră.
Cultura. Înmulţirea obişnuită este prin divizarea tuberculilor, operaţie care se face în
perioada de repaus. Plantarea se face toamna sau primăvara, în rânduri, la distanţa de 25 cm/8-10
cm şi 5-10 cm adâncime.
Utilizare. Sunt folosite ca flori tăiate şi în grupuri pe peluze, în platbande în amestec cu alte
specii perene sau în borduri.

CANNA L. (Cana) Fam. Cannaceae

Canna indica L. Originară din America Centrală, planta are în sol rizomi puternici, cărnoşi,
din care provin tulpini florale, neramificate care pot avea înălţimea între 60 şi 150 cm. Frunzele sunt
mari alterne, oval-lanceolate, sesile sau scurt peţiolate, de culoare verde. Florile grupate într—un spic
uşor curbat sunt solitare sau câte două, la subsuoara unei bractee. Florile în formă de pâlnie, mai
mari sau mai mici au culoarea roşie, roz sau nuanţe de galben. Înfloreşte din iulie în octombrie.
Cerinţe ecologice. Canna preferă soluri bogate, afânate, locuri expuse la soare, ferite de
curenţi, umiditate în sol asigurată, dar soluri bine drenate.
Cultura. Metoda obişnuită de înmulţire este prin divizarea rizomilor. În luna mai, după ce a
trecut pericolul brumelor, se plantează la loc definitiv, la distanţa de 50—70 cm.
Utilizare. Canna este o frumoasă plantă pentru decor de vară şi toamnă, plantată în ronduri,
rabate sau grupuri pe peluze.

DAHLIA Cav. (Dalia, gherghina)

—

Fam. Compositae

Dahlia variabilis Des. (D. pinnata Cuv.). Originară din America Centrală, are rădăcini
tuberizate, tulpini înalte de 1-2 m, prevăzute cu frunze lobate, cu lobii ascuţiţi. lnflorescenţa formată
din flori tubulare mici, galbene în centru, florile ligulate dispuse pe un singur rând, înconjoară
discul inflorescenţei şi au colorit variat. A contribuit la obţinerea daliilor decorative.
După forma inflorescenţelor şi a florilor ligulate, soiurile pot fi grupate în:
1. Dalii cu flori simple — discul infiorescenţei este format din flori tubulare scurte şi un
singur rând de flori ligulate, late, dispuse marginal.
2. Dalii cu floare de anemonă - florile ligulate sunt dispuse pe unul sau mai multe rânduri,
florile tubuloase sunt mai dezvoltate, unele cu nişte prelungiri asemănătoare unor ligule subţiri, iar
între ele şi cele ligulate unul sau câteva rânduri de ligule scurte, de formă ovală.
3. Dalii cu coleretă - inflorescenţele au un singur rând de ligule plate, dispuse marginal, la
baza lor se află o coleretă (guleraş) formată din flori ligulate scurte, pe unul sau mai multe rânduri,
apoi discul format din flori tubuloase.
4, Dalii cu flori de cactus inflorescenţe formate din flori ligulate, care sunt răsucite în
—

lungime, având forma unor tuburi, cu vârful ascuţit, întreg sau bifurcat.
 5. Dalii cu Nori decorative inflorescenţe globuloase, formate numai din flori ligulate, mai
—

mult sau mai puţin late, ovale sau ascuţite la vârf, diametrul inflorescenţei ajunge până la 30 cm.
6. Dalii cu flori de crizanteme - inflorescenţă involtă, voluminoasă, formată din flori
ligulate, lungi, subţiri, tubulare.
7. Dalii pompon - inflorescenţe mici, 2-6 cm diametru, involte, aproape sferice, cu flori
ligulate, ovale, uşor rotunjite la vârf.
Cerinţe ecologice. Necesită locuri însorite, adăpostite de vânturi, cu umiditate asigurată, dar
nu cu apă stagnantă. Solurile cele mai favorabile sunt cele argilo—nisipoase sau nisipo-lutoase, cu
textură medie, bogate în substanţe organice, cu pH neutru.
Cultura. Se înmulţeşte uşor pe cale vegetativă prin despărţirea rădăcinilor tuberizate.
Înmulţirea prin despărţirea rădăcinilor tuberizate constă în divizarea acestora, astfel încât la 1-3
rădăcini tuberizate să revină o tulpină sau o porţiune de tulpină cu zona coletului intactă (pe care se
găsesc muguri). Operaţiunea se execută primăvara, simultan cu plantarea în teren, care se face la
sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, distanţa de plantare este în funcţie de soi, 60-120 cm,
adâncimea 10-15 cm.
Utilizare. Daliile se folosesc ca flori tăiate şi sunt mult apreciate în grupuri sau izolate pe
peluze, în ronduri sau rabate.

GLADIOLUS L. (Gladiola) Fam. Iridaceae

Gladiolus hybridus Hurt. a rezultat prin încrucişarea succesivă a mai multor specii,
majoritatea originare din Africa de Sud. În sol prezintă un tuberobulb sferic, cu diametrul de 4—8
cm. Frunzele sunt lanceolate sau lineare, cu nervuri evidente. Tulpina florală are înălţime variabilă,
de la 50 cm la 150 cm, în funcţie de soi. Florile dispuse în inflorescenţe spiciforme, au formă de
pâlnie, cu marginea dreaptă, ondulată sau franjurată şi diferite culori: alb, galben, portocaliu, roz,
roşu, violet, etc. Înflorirea are loc în iulie-septembrie.
Cerinţe ecologice. Gladiolele se dezvoltă bine în soluri bogate în substanţe nutritive,
afânate, penneabile, cu reacţie neutră sau slab acidă, adăpostite de vânturi şi însorite.
Cultura. Înmulţirea gladiolelor se realizează prin tuberobulbi. Plantarea se face primăvara
în aprilie, când temperatura solului a atins 12°C, la distanţe de 20-25 cm/ 15-20 cm, adâncimea de
plantare 8—12 cm.
Utilizare. În platbande uniforme sau în amestec şi ca flori tăiate.

POLYANTHES L. (Tuberoze, chiparoase) Fam. Amaryllidaceae

Polyanthes tuberasa L. Prezintă în sol un rizom scurt, cărnos, care la partea inferioară are
rădăcini, iar pe partea superioară un bulb ovoid înconjurat de numerosi bulbili. Frunzele sunt lungi,
lineare, dispuse în rozetă. Florile de culoare albă sau crem, puternic parfumate, sunt dispuse în
inflorescenţe de tip racem, pe o tulpină florală de 80-100 cm înălţime.
Cerinţe ecologice. Este o plantă pretenţioasă care necesită un sol uşor, permeabil,
Terenurile pe care se cultivă trebuie să fie adăpostite, bine expuse la soare.
Cultura. Se înmulţeşte vegetativ prin rizomobulbi. Plantarea se face în aprilie, când în sol se
asigură 10°C. Bulbii se plantează la distanţe de 30-40 cm/20-25 cm, adâncimea de 10 cm.
Utilizare. Se cultivă pentru flori tăiate, recoltarea se face atunci când jumătate din florile
inflorescenţei sunt deschise.
 SPECII FLORICOLE CULTIVATE LA SOLUL SEREI

ALSTROEMERIA L. (Crin peruan, crin al incasilor) Fam. Amuryllidaceae

Alstroemeria auruntiucu D. Don. (sin. A. uurea Horn). Originară din Chile, specia are până
la l m înălţime, frunzele sunt lanceolate. Florile în număr de lO—l5 sunt dispuse în umbele
terminale. Perigonul este galben Oranj, verzui pe partea exterioară a petalelor şi punctat cu brun în
interior.
Alstroemeria pulchella L. Originară din Chile, specia are frunzele oblong spatulate, florile
roşii la bază, pătate cu violet pe fond verde în partea superioară.
Cerinţe ecologice. Este o specie puţin exigentă la temperatură. Oscilaţiile de temperatură
de 13
bruşte sunt în defavoarea calităţii florilor. Este plantă de zi lungă, regimul fotoperiodic este
ore zi/ll ore noapte. Intensitatea luminoasă ridicată contribuie la creşterea intensităţii coloraţiei
florilor, Este necesară asigurarea umidităţii, deoarece este o plantă cu masă vegetativă bogată, dar
excesul de apă determină putrezirea rizomilor, în cazul temperaturilor scăzute. Substratul trebuie să
fie bogat în substante nutritive, afânat, bine drenat, cu pH 6—6,5.
Cultura. Se înmulţeşte prin diviziunea rufelor (rizomilor), la interval de 2—3 ani, în luna
2—3 ani, pregătirea terenului este foarte importantă.
august. Deoarece o cultură durează cel puţin
Este necesară afânarea solului în profunzime (40—50 cm), administrarea de îngrăşăminte organice
(100—200 t/ha mraniţă) şi 150 t/ha turbă sau frunze semidescompuse.
Terenul se modelează în brazde, plantarea porţiunilor de rizomi cu lăstari se face în gropi cu
adâncimea de 15 cm, distanţa de plantare este de 50/50 cm. Perioada optimă este toamna din august
la
până în octombrie. Se recomandă'ca fiecare porţiune de rizom după separare, să se planteze
18°C,
ghivece pentru consolidarea noilor plante, unde se menţin 4—6 săptămâni la
Lucrările de întreţinere sunt: udarea direct pe sol; fertilizarea suplimentară in faza de
vegetaţie, la interval de două săptămâni, odată cu irigarea, iar după formarea bobocilor florali,
la
interval de 8 zile; afânarea solului; palisarea cu plasă de sârmă, în 3-4 rânduri; îndepărtarea
lăstarilor subţiri, firavi, strâmbi; combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Utilizare. Alstroemeria este o specie cultivată pentru pentru flori tăiate. Tulpinile florale se
pot recolta in trei faze: la omorarea—bobocilor,“lavdeschiderea a' 1-3 flori sau la înflorirea deplină.
Florile au durată lungă de păstrare în'apă (2 săptămâni).

ANTHURIUM Schott. (Pasărea flamingo, Anturium) Fam. Araceae

Anthurium andreanum Lind. Originară din Columbia, această specie are o mare pondere în
cultura pentru flori tăiate. Prezintă o tulpină scurtă, frunzele dispuse în tută, sunt lung peţiolate,
oblong cordiforme, verzi, strălucitoare; Tija floriferă are lungimea de până la 80 cm. Florile sunt
de
grupate într—un spadice lung până la 10 mm, drept, galben sau alb-roz. lnflorescenţa este protejată
o spată roşie strălucitoare, cu aspect cerat şi care este principalul element decorativ.
Anthurium scherzerianum Schott. Originară din Costa Rica, planta are 30-60 cm înălţime.
5—6 cm si lungimea de până la
cu frunze numeroase spatulate, de culoare verde închis, cu lăţimea de
35 cm. Florile au culoare rosie sau portocalie, dispuse într—un spadice, adesea Spiralat şi sunt
protejate de o spată de culoare roşie sau roz, lucioasă.
20—250C în
Cerinţe ecologice. Plantă de seră caldă, necesită o temperatură constantă de
atmosferă şi in sol, o umiditate atmosferică de “80%, locuri semiumbrite, Substratul trebuie să fie
uşor, cu un pH acid (4,5—5,5).
4

Cultura. Se inmulţeşte prin despărţirea tufelor, Despăi'ţirea tufei se realizează în perioada

de repaus (septembrie—octombrie), iar plantatea se face imediat, astfel încât coletul să fie cu 2—3 cm
deasupra solului. Prin această metodă se obţine material uniform şi cu o înflorire mai timpurie.
 Lucrările de întreţinere aplicate sunt cele obişnuite: udări şi pulverizări regulate, evitarea
curenţilor de aer; fertilizare săptămânală (are cerinţe mari faţă d e K). Putrezirea rădăcinii se
datorează mai ales drenajului necorespunzător (este indicată folosirea nisipului grosier, chiar
pietriş).
Utilizare. Se cultivă pentru flori tăiate şi este de mare efect în aranjamente florale în
combinaţie cu alte specii exotice, dar şi ca plantă în ghivece.

CHRYSANTHEMUM L. (Crizanteme) Fam. Compositae

Chrysanthemum x hortorum, originară din China, a rezultat din hibridarea mai multor
specii, dintre care cele mai importante sunt: Ch. indicum şi Ch. morifolium.
Plantele cresc sub formă de tufă de lăstari , mai mult sau mai puţin ramificate, cu înălţimea
de 1,0-1 ,5 m. Frunzele sunt penat-sectate, alteme, de culoare verde de diferite nuanţe. Florile sunt
dispuse în calatidii de forme, mărimi , culori şi tipuri diferite: margaretă, anemonă, spider, turner
(globuloase), pampon. Înflorirea are loc toamna în septembrie-noiembrie în condiţii de câmp, dar în
sere înflorirea se poate eşalona în tot cursul anului.
Cerinţe ecologice. Crizantemele pentru flori tăiate se cultivă în sere unde se asigură o
temperatură de 18-20°C ziua şi 15-18°C noaptea. Sunt plante de zi scurtă, ceea ce înseamnă că au
nevoie de zile scurte pentru inducţia florală şi înflorire şi zile lungi pentru creşterea vegetati vă.
Solul trebuie să fie permeabil, ·bogat m·elemente ·fertilizante, bine drenat, deoarece stagnarea apei
determină putrezirea rădăcinilor. ... ·' -· ·
Cultura de crizanteme se înfiinţează prin plantare de butaşi de vârf de lăstari îmădăcinaţi,
obţinuţi de la plante-mamă, special cultivate în acest scop. Sutaşii înrădăcinează în 20-25 zile, la o
temperatură de 20-22°C în substrat şi l8°C în atmosferă şi o umiditate relativă de 85-90%.
Lucrările de întreţinere aplicate sunt: tutorarea cu grilaje metalice înălţate pe măsură ce
cresc plantele; udări regulate astfel încât solul să nu se usuce (1-2 ori pe săptămână); aport
suplimentar de C02, care determină inducţia florală uniformă, tulpini f101·ale viguroase, flori mai
colorate, înflorire cu 1O zile mai timpurie;·bobocitul - în general se suprimă primul boboc terminal
şi se lasă planta să înflorească natural, ·numai pentru soiurile cu flori mari se păstrează primul boboc
flora! terminal şi se suprimă toţi bobocii sectmdari.
Utilizare. Se utilizează ca flori tăiate, care se păstrează în apă timp de 2-3 săptămâni.

DIANTHUS L . ( Garoafa) Fam. Caryophy/laceae

Primele garoafe remontante adaptate pentru cultura florilor tăiate au fost obţinute la Lyon, în
anul 1845. Începând cu anul 1942, amelioratorul William Sim a obţinut garoafele americane, care
au condus la o dezvoltare impresionantă a culturii garoafelor în spaţii protejate.
Garoafele an1ericane provin din D. caryophyllus var. semperflorens, prin încrucişarea
garoafelor de Nisa, cu soiuri de provenienţă englezească. Au ctmoscut şi cunosc o mare răspândire
în toată lumea. Sunt plante remontante, viguroase şi extrem de florifere. Frunzele şi tulpinile sunt
acoperite cu un strat de pruină. Florile sunt mari, solitare, cu caliciu! lung şi viguros, peta lele fin
dinţate sau cu marginea dreaptă, de diverse culori.
Cerinţe ecologice. Au cerinţe moderate faţă de temperatură. Variaţiile bruşte de temperatură
provoacă la garoafe crăparea caliciului. Temperatura trebuie corelată cu intensitatea luminii.
Necesită intensitate luminoasă ridicată, pentru obţinerea unor flori de calitate ş i o umiditate
atmosferică de 70-80%. Substratul trebuie să fie bogat în humus, permeabil, cu pH 6,5-7,5.
Cultura. Garoafele se înmulţesc vegetativ prin butaşi de vârf de lăstari ş i culturi de
meristeme pentru obţinerea de plante mamă devirozate. Recoltarea butaşilor se face când lăstarii
sunt erbacei. Butaşii se tratează cu substanţe stimulatoare şi se pun la înrădăcinat sau se pot păstra
până la 3-4 luni, la temperatura de 2-3°C. Înrădăcinarea butaşilor se face în sere înmulţitor, pe

. ' ... ·~·.

2
parapet încălzit, într-un substrat a cărui grosime este de 5-6 cm. Înainte de plantare se aplică
tratamente cu substanţe stimulatoare. Înrădăcinarea rapidă în circa 20 zile are loc prin: asigurarea
unei umidităţi ridicate în substrat şi atmosferă (75 -85%), temperatura substratului de 20-22°C şi a
aerului în jur de 18°C, umbrirea în perioadele cu insolaţie puternică, aerisire.
Lucrările de întreţinere constau în fertilizare la interval de 2-3 săptămâni; palisare pentru
susţinerea plantelor; prima plasă se instalează la 15 cm de sol iar următoarele (3 -4), la distanţe de
15-20 cm; ciupitul; îndepărtarea bobocilor laterali, pentru a menţine o singură floare pe tijă.
Utilizare. Se folosesc ca flori tăiate cu o durată de păstrare de o săptămână sau mai mult. Se
reco ltează aproape de înflorirea deplină, dar şi în faza de boboc. Se folosesc foarte mult în lucrări de
legătorie (coroane, jerbe, coşuri), la care se recomandă utilizarea florilor complet deschise.

EUSTOMA Salisb. (Eustoma, Lisiantus) Fam. Gentianaceae

Eustoma grandijlorum (Raf.) Shinn. (sin. Lisianthus russellianus Hook.). Specie perenă
originară din sudul SUA şi Mexic, foarte decorativă, cultivată ca plantă anuală sau bienală, mai ales
în sere. Prezintă tulpini drepte, de 30-60 cm, frunze oval-oblonge, de culoare verde-gri. Florile mari,
elegante, simple sau involte, Jung. pedicelate, .au . diferite culori (violet, roşu închi s, roz, bleu sau
alb), sunt asemănătoare celor de lalea· şi se deschid dintr-un boboc spiralat, strâns. Înfloreşte în
iunie-iulie.
Cerinţe ecologice. Planta este uşor de cultivat în regiunile cu climat temperat cald. Este o
plantă de zi lungă (16 ore), vara necesită lumină multă, dar nu în soare direct, locuri aerisite, soiuri
fertile, bine drenate, pH 6-7. Temperatura în timpui iernii trebuie să fie de cei puţin 7°C.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe sau vegetativ prin butaşi recoltaţi la sfârşitul primăverii
sau vma, cme înrădăcinează în 2-3 săptămâni.
În culturile din spaţii adăpostite semănatul..se realizează toamna .pentru a înflori la sfârşitul
primăverii. Seminţele se seamănă la suprafaţa substratului şi nu se acoperă cu pământ. Se menţine
temperatura substratului la 20-22°C. Seminţele germinează la 23-25°C, în 15-20 zile.
Lucrări de întreţinere : fertilizare imediat după transplantare, când se poate aplica un
îngrăşământ ( 15-0-15), cu eliberare treptată 3 luni; când s-·au fonnat mugurii florali se reduce azotul
ş i se apl ică îngrăşăminte cu un conţinut mai ridicat în potasiu; se poate face şi fertilizare fazial ă în
raport de 1:0,5:1 ,2; udare; combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Utilizare. Se utilizează ca floare tăiată cu o durată de păstrare în apă de circa trei săptămâni
după recoltare. Se cultivă şi ca plantă la ghivece: · ..

FREESIA Klatt. (Frezia) Fam. Iridaceae

Freesia refracta Klatt. Se caracterizează prin frunze înguste, lineare, lungi de 15-20 cm, tija
florală are 20-25 cm lungime, cu flori formate din 3+3 tepale, de culoare albă, foarte parfumate.
Freesia hybrida Hort. Cuprinde numeroase soiuri aflate în cultură obţinute prin hibridare
din speciile: F. refracta, F. leichtlinii' Klatt (flori parfumate), F. armstrongii Wats (flori roşii), F
aurea (flori mari galbene) şi F odorata Klatt (fl ori galbene cu pete portocalii, parfumate).
Cerinţe ecologice. Freesia este o pl antă heliofilă, se cultivă în sere luminoase, aerisite, cu
posibilităţi de reglare a temperaturii, faţă de care au pretenţii diferite în funcţie de faza de vegetaţie .
Pentru germinare şi creşterea până în faza de 5-6 frunze este necesară o temperatură de 20-30°C,
pentru inducţia florală şi înflorire 12-15°C. Puţin pretenţioasă faţă de umiditatea din sol şi
atmosferă, creşte bine pe sol uri uşoare, permeabile, fertile, cu pH 6-7.
Cultura. Freesia se înmulţeşte prin seminţe sau prin tuberobulbi.
Cultura prin seminţe are avantaj ul unor producţii mari şi a obţineri i de tuberobulbi liberi de
viroze, dar cheltuielile de producţie sunt mai mari, durata culturii fiind de 9-1 2 luni.

3
 Înmulţirea prin tuberobulbi se practică pe scară largă datorită avantajelor pe care le prezintă:
cheltuieli de producţie mai mici, durata ciclului vegetativ 120 zile, obţinerea în paralel cu pro ducţia
de flori şi a tuberobulbilor, material de plantare pentru o viitoare cultură.
Plantarea tuberobulbilor se face în luna august-septembrie, pentru a înflori în ianuarie-mai şi
se poate eşalona în funcţie de perioada când vrem să obţinem flori. Plantarea se face pe brazde late
de 1-1,2 m, la distanţa de 10-15 cm între rânduri, iar între plante pe rând 5-8 cm. Adâncimea de
plantare este 8-1O cm. După recoltarea florilor şi îngălbenirea frunze lor tuberobulbii nou formaţi se
scot din pământ, se curăţă de resturile frunzelor, se pun la zvântat 2-3 zile, în locuri aerisite, apoi se
introduc în depozite.
Lucrările de întreţinere constau în: udare regulată cu cantităţi moderate de apă, în funcţie de
nevoi, iarna la 3 săptămâni şi o dată pe săptămână vara, câte 1O 1 apălm ; ventilaţie şi umbrire, în
2

perioadele cu insolaţie puternică pentru asigurarea constantă a unei temperaturi de circa 15°C în
perioada înfloririi; administrarea fazială a îngrăşărnintelor minerale în concentraţie de 0,2-0,3%;
palisarea, plasa se instalează când plantele au 15-20 cm înălţime; combaterea bolilor şi dăunători lor.
Utilizare. Freesia este una din cele mai apreciate specii pentru flori tăiate datorită eleganţei
florilor, diversităţii culorilor, parfurnului suav şi duratei relativ mari de păstrare în apă. Momentul
optim de recolta.re este la deschiderea primelor două flori din inflorescenţă.

GERBERA Gron. (Gerbera) Fam. Compositae

Gerbera jamesonii Hook. Originară din Africa, specia are frunzele peţiolate, lanceolate,
neregulat penatifide. Florile sunt grupate în calatidii solitare, cu diametru! de 10-12 cm, dispuse pe
tije florale lungi de 50-70 cm. Calatidiile au·flori tubulare în centru, iar pe marginea discului au flori
ligulate mari, de culoare oranj strălucitor.
Gerbera x hybrida Bol. L. Plantele au un rizom scurt din care se formează numeroase
frunze adânc crestate, pubescente la început. Sistemul radicular este puternic, format din rădăcini
fasciculate, lungi, numeroase, ce pot ajunge · până ·la 60-80 cm adâncime. Florile sunt grupate în
calatidii mari, formate din flori tubulare în centrul inflorescenţei şi flori ligulate pe marginea
inflorescenţei, de lăţimi diferite şi lungimi egale sau diferite, dispuse pe unul sau mai multe rînduri.
Culorile florilor sunt vii sau pastelate: roşu, roz, violet, alb, galben, portocaliu.
Cerinţe ecologice. Specie perenă, ·indiferentă 'la fotoperioade şi foarte heliofilă, sensibilă la
friR. Temperatura atmosferică optirriă . este de 16-1 8°C, în funcţie de anotimp, poate creşte la peste
24 C sau se poate reduce la 12-14°C. Pretinde locuri aerisite, cu multă lumină. Umiditatea relativă a
aerului trebuie să fie, în funcţie de temperatură, cuprinsă între 60-70%. Soiurile preferate sunt cele
nisipoase, afânate, bogate în humus, cu pH între 5-6,5.
Cultura. Înmulţirea se face prin seminţe şi vegetativ prin despărţirea tufelor sau "in vitro".
Înmulţirea vegetativă a gerberei, prin diviziunea tufelor se practică pe scară mare datorită
omogenităţii materialului obţinut. Prezintă riscul de infecţie în timpul operaţiei şi dezavantajul
capacităţii reduse de înmulţire. Epoca cea mai"indicată este august-septembrie, divizarea rizomilor
sEt face în porţiuni cu 2-3 fi.unze. ·
Înmulţirea "in vitro" a dat rezultate la gerbera, pornind de la explante din calatidii, uneori
din meristeme. Prin această metodă plantele se obţin în 3-4 luni şi au o stare sanitară foarte bună.
Lucrările de întreţinere sunt: udarea, 'iarna şi pe timp noros, se face mai rar şi numai pe sol,
iar vara se udă abundent; urnbrirea, însoţită de aerisire, în zilele însorite şi cu temperatmă ridicată;
administrarea periodică de îngrăşăminte; combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Utilizare. Gerbera este una din cele mai apreciate şi cultivate specii pentru flori tăiate,
datorită frumuseţii florilor şi duratei ·mari de· păstrare, de circa 2-3 săptămâni, cu condiţia scur1ării
periodice a tulpinii florale, utilizării· soluţiilor conservante şi recoltării la momentul optim.
Se foloseşte în aranjamente florale singură sau în amestec cu alte specii şi în lucrări de
legătorie.

4
 ROSA L. (Trandafir) Fam. Rosaceae

Trandafirii, plante arbustive, multianuale, ocupă un loc important în obţinerea de flori tăiate
şi prin cultura forţată în sere. În cultura forţată se folosesc soiuri timpurii, cu înflorire bogată, care
formează tije lungi, boboci mari, frumoşi, cilindrici. Soiurile trebuie să fie adaptate condiţiilor de
seră şi să prezinte rezistenţă mare la boli.
Cultura forţată în seră se practică la soiurile din grupa Thea hybrida şi Floribunda, iar
pentru obţinerea de plante la ghiveci, din grupa Polyantha şi Miniatur.
Cerinţe ecologice. Trandafirii sunt plante pretentioase faţă de factorii de vegetaţie, se
cultivă în sere luminoase, aerisite, în care se asigură o umiditate atmosferică de (SS—75%. Se
dezvoltă normal în sere semicalde, la o temperatură de 16-180C, iar noaptea de l4—lŞOC. Este o
plantă indiferentă la fotoperioade, de aceea se practică cultura continuă. Substratul trebuie să fie
uşor, afânat, bogat în elemente nutritive, cu pH între 6—7,5.
Cultura. În vederea înfiinţării unei culturi de trandafiri în tehnologia clasică, materialul
săditor se obţine prin altoire. Obţinerea portaltoiului se face prin semănat (R, canina) sau prin
butasi (R. indica 'MajorŞ. Materialul de plantat se obţine în pepiniere, prin altoire. Portaltoii cei mai
indicaţi sunt Rosa indica 'Major' şi Rosa x noisetriana 'Manetri ', care au perioadă scurtă de repaus.
Plantarea se face toamna, în rânduri, pe straturi sau în benzi cu distanţa de 70 cm între benzi,
40 cm între rânduri şi 20 cm între plante pe rând. Plantarea se face în gropi de 30/30 cm, cu
adâncimea de 30-40 cm, din noiembrie până în martie, dar cel mai frecvent în ianuarie, Temperatura
se reglează treptat astfel ca la începutul înmuguririi' să fie 5°C, la dezvoltarea primelor frunze 12°C,
pe măsură ce plantele cresc se ajunge la lS-ZZOC menţinându—se apoi constantă, iar UR 75%.
Lucrările de întreţinere constau în: aerisiri Zilnice, irigări regulate, umbrirea serelor în zilele
cu insolaţie puternică; fertilizare fazială; tăieri aplicate diferenţiat în funcţie de particularităţile
soiurilor şi vigoarea plantelor; ciupitul, la plantele tinere pentru a favoriza ramificarea; bobocitul;
combaterea bolilor si dăunătorilor prin măsuri preventive şi curative.
Utilizare. Trandafirul este printre cele mai folosite flori tăiate pentru buchete, aranjamente
florale, coşuri cu flori. Se păstrează circa o săptămână în vas, Durata unei culturi este de 6-7 ani,

SPATHIPHYLLUM Schott. (Spatifilum) FanaAraceae

Spathiphyllum wallisii Rgl. Specie de 30 cm înălţime, care creşte sub formă de tufa formată
din frunze oval-eliptice, lucioase, persistente, cu un peţiol de l5—18 cm lungime. lnflorescenţa este
un spadice de culoare alb—crem, protejată de o spată albă, lucioasă, de 8—10 cm lungime. infloreste
abundent primăvara.
Cerinţe ecologice. Plantele se dezvoltă bine în condiţii de temperaturi moderate, umiditate
atmosferică mare, locuri foarte luminoase, dar adăpostite de razele puternice ale soareluiNecesită
substraturi uşoare, fertile, bine drenate.
Cultura. Plantă de seră caldă, se poate cultiva la solul serei sau la ghivece. Se inmulţeşte
prin despărţirea rufelor, primăvara devreme. Plantele mature se fragmentează în diviziuni cu 34
frunze şi rădăcini. O altă metodă de înmulţire, utilizată foarte mult este înmulţirea in vi/ro, folosind
ca explante muguri prelevaţi de pe tulpina scurtă, rizomatoasă. Durata producerii plantelor prin
culturi de ţesuturi in vitro, este de 7—8 luni.
Lucrările de întreţinere: respectarea cerintelor plantelor fată de temperatură, lumină şi apă
în functie de anotimp; pulverizarea plantelor în timpul verii, pentru menţinerea unei umidităţi
atmosferice ridicate; fertilizări faziale cu îngrăşăminte minerale complexe, sub formă de soluţii cu
concentraţia de 0,1—0,2%.
Utilizare. Ca floare tăiată se foloseşte în buchete şi în aranjamente florale asociată cu alte
specii exotice, având o durată mare de păstrare. Cultivată la ghivece este o plantă de apartament
deosebită.
 STRELITZIA Banks. (Pasărea paradisului) Fam. Musaceaa

Stretitzia reginae Banks. Plantele prezintă în sol un rizom cu rădăcini cărnoase, puternice şi
au formă de tufă, cu peţiolul frunzelor de l m lungime. Frunzele oval-eliptice, de până la 70 cm
lungime şi 20 cm lăţime, au culoare verde albăstruie şi sunt coriacee. Tija florală înaltă de l—l,5 m
este terminată printr—o carenă care cuprinde 5—10 flori (mai adesea 2—3) ce se deschid succesiv,
Floarea este formată din 3 sepale lanceolate, de culoare portocalie şi 3 petale inegale de culoare
albastră: două laterale, lungi, lineare şi sudate şi a treia petală este scurtă, de formă rotunjită.
Cerinţe ecologice. Stralitzia este 0 plantă heliofilă, puţin exigentă faţă de sol, preferă soluri
nisipo—argiloase, profunde, permeabile, cu pH 7. Solul trebuie să fie bine drenat, deoarece planta nu
suportă excesul de umiditate, Este o plantă pretenţiosă la lumină, pentru a înflori iarna necesită
iluminare artificială
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ, În condiţii de seră produce seminţe numai
după polenizare artificială care se execută la 1—2 zile de la deschiderea florilor. Înmulţite prin
această metodă, plantele înfloresc după 4—5 ani, chiar 7 ani.
Vegetativ se înmulţeşte prin despărţirea quelor, vară în perioada de repaus, la plantele care
au 5—10 lăstari. Porţiunile rezultate din despărţirea tufelor se plantează la distanţe de lxl m sau mai
mari, la 20-30 cm adâncime, direct în sol. Plantarea se face cu coletul la nivelul solului, se udă din
abundenţă, se menţine o temperatură'de “20°C, sera se umbreşte. Durata culturii este de 10—15 ani.
Lucrările de întreţinere constau în: afânarea solului; udări regulate dar moderate; înlăturarea
frunzelor uscate; administrarea de îngrăşăminte în care predomină azotul la plantele tinere (raport
NPK 2:111), pentru ca la plantele mature să crească dozele de K şi P (raport NPK l:l:l,5); irigarea
în perioada de vegetaţie se face la interval de 10 zile, iar în timpul înfloririi mai rar; vara serele se
umbresc şi se aerisesc, iarna se suplimentează lumina.
Utilizare. Se foloseşte ca floare tăiată. Se recoltează când prima floare din inflorescenţă s—a
deschis. Are o durată lungă de păstrare, de 1—2 săptămâni şi este de mare efect singură sau în
combinaţie cu alte specii exotice.

ZANTEDESCHIA Spreng. (Cala) Fam. Araceae

Zantedcschia aethiopica Spreng. Originară din Africa de Sud, în sol are rizomi viguroşi,
din care pornesc frunze sagitate, lung peţiolate, de culoare verde închis, cu o lungime de 80—100 cm,
Florile sunt grupate într-un spadice galben, protejat de o spată albă.
Cerinţe ecologice. Plante perene sensibile la frig, se cultivă în sere mari, luminoase, aerisite.
Sunt pretenţioase la umiditatea din sol şi atmosferă; Necesită soluri grele, lutoase dar bine drenate.
Z aethz'opica se cultivă în sere temperate, celelalte în sere calde. În perioada de repaus, care
începe la sfârşitul lunii mai, se diminuează şi apoi se reduce udarea, astfel încât plantele să fie
menţinute în semivegetaţie.
Cultura. Se înmulţeşte prin diviziunea rizomilor, care se realizează în perioada de repaus.
Rizomii se fragmentează în porţiuni cu 2—3 muguri şi se plantează direct în solul serei începând cu
sfârşitul lunii august—septembrie. Solul se pregăteşte printr—o mobilizare profundă şi administrare de
îngrăşăminte organice bine descompuse. Imediat după plantare seră se umbreşte, se udă puţin, iar pe
măsură ce plantele cresc, se măreşte şi cantitatea de apă,
Lucrările de întreţinere constau în: administrarea de îngrăşăminte lichide la un interval de
două săptămâni; când plantele sunt bine dezvoltate se reduce numărul de frunze, pentru a micşora
suprafaţa de evaporare şi a asigura o aerisire şi hrănire mai bună a plantelor, în vederea înfloririi.
Utilizare. Ca floare tăiată are o durată lungă de păstrare, dacă este recoltată în faza de cornet
semideschis. Cala este o floare apreciată pentru decor în ocazii festive, în lucrări de legatorie.
 SPECII FLORICOLE PERENE ERBACEE (HEMICRIPTOFITE)

AQUILEGIA L. (Căldăruşe) Fam. Ranunculaceae

Aquilegia chrysanlha A. Gray. Specie originară din nordul Mexicului. Are tulpini de 60—
l00 cm înălţime, puternic ramificate, cu frunze mici, trifoliate, cenusii pe partea inferioară, Florile
dispuse pe tulpini lungi, sunt numeroase, de culoare galbenă cu pintenul lung, umflat la bază
Specie foarte floriferă, infloreste din mai în iulie.
Aquilegia vulgaris L. Specie perenă, cu înălţimea 40-80 cm ramificate în partea superioară.
Florile albastre sunt dispuse în panicule, au diametrul de 2,5-5 cm, cu petale rotunjite la vârf, pinten
de 2 cm. curbat spre interior. În cultură se întâlnesc varietăţi cu flori involte, pestriţe. panaşate.
striate, de culori diferite.
Cerinţe ecologice. Specii puţin pretenţioase, se dezvoltă bine pe terenuri argilo—nisipoase,
umede, semiumbrite.
Cultura. Se înmulţesc uşor prin despărţirea tufelor, care se face în septembrie sau martie.
Utilizare. Se folosescin platbande, în grupuri pe peluze iar speciile pitice in stâncării. Se
pot utilizt ca plantein ghivece pentru decorul balcoanelor si ca flori tăiate.

ASTER L. (Aster) Fam. Compusitae

fisier alpi/rus L. Specie cu tulpini de 15— 20 cm şi frunze bazale spatulate păroase cele
superioare lineare Calatidiile au diametrul de 3— 5
cm florile ligulate sunt de culoare lila albastru
cele tubul aie galbene. Înfloreştein mai— iunie.
Arter novae—angliae L. Plantă cu tulpini de 100— 120 cm, frunze serate, lanceolat— lineare cu
marcinea întreagă. Calatidiile au diametrul de 3— 5 cm, flori tubulare galbene şi flori liuulate
purpuriu închis Sunt dispusein panicule. Înfloreştein septembrie— octombrie.
Asfel novi—belgii L. Tulpinile sunt glabre sau uşor păroase, de 100 200 cm înălţime, cu
frunze oblong—lanceolate. Calatidiile dispuse în panicule sau corimbe. au centrul galben. iar florile
ligulate au culoarea violet- lila infloreste în septembrie— octombrie.
Cerinţe ecplogice. Aster creşte pe orice tip de sol, în expoziţii însorite sau la semiumbră
Cultura. Înmulţirea obişnuită se face prin diviziunea tufelor primăvara sau toamna.
inmultirea prin seminţe se face primăvara devreme. Se seamănă în rânduri sau prin împrăşticrc.
'liottmnu se plantează la loc definitiv la distanţe între 20—80 cm (în funcţie de specie).
Utilizare. Speciile şi soiurile cu talie mică se folosesc ca plante de bordură şi în stâncării. Se
mai utilizează în platbande singure sau în combinaţie cu alte plante perene. Se folosesc şi ca flori
tăiate („l, novaaangliae şi A. novi—belgii).

AUBRIETA Adans. Aubrieta Fam. Cruciferae

Aubriem deltoidea (L.) D.C. Plantă sub formă de tufa, gazonantă, de lO—lS cm înălţime, cu
tulpini ramificate şi târâtoare, “frunze persistente. Flori foarte numeroase, mici, grupate câte 2—5. de
culoare albastru—violet. infloreste abundent din martie în iunie.
Aubriem Izybria'a Hart. Cuprinde hibrizi cu flori mai mari, simple sau involte. de culori
diferite (bleu închis. roz—lila, purpurii).
Cerinţe ecologice. Preferă soluri fertile, afânate şi expoziţii însorite.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, semănate primăvara Înflorirea are loc in anul următor.
„l intarit/u se inmulţeşte prin butasi de vârf de lăstari, recoltaţi după inflorire, prin marcotaj sau prin
divizarea tufelor, care se face în augustseptembrie sau primăvara.
Utilizare. Aubriela este mult folosită în borduri, stâncării sau ziduri înflorite.
l
 CERASTIUM L. (Lâna caprelor, Cerastium) Fam. Caryoplzyllaceae

Cerastium grandijlorum Waldst. et. Kit. Specie cu tulpini târâtoare, lungi de 15—30 cm.
Frunzele sunt îngust—lineare, de 5 cm, opuse. Planta este acoperită cu perişori mătăsoşi de culoare
argintie. Florile albe sunt dispuse câte 7—15 în inflorescenţe terminale, Înfloreşte în aprilie—iunie,
Cerastium tomentosum L. Plantă ramificată de la bază, cu tulpini târâtoare, lungi de 15—30
cm Frunze lanceolate, catifelate, acoperite cu perişori lungi de culoare gri—argintie. Flori albe, în
formă de stea, dispuse în cime laxe. Înfloreşte în mai—iunie.
Cerinţe ecologice. Necesită expoziţii însorite şi soluri bine drenate.
Cultura. Cerastium se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ prin divizarea tufelor.
Utilizare. Se utilizează în borduri, platbande, stâncării.

CHRYSANTHEMUML. (Crizanteme) Fam. Compositae

Chrysanthemum leuccmthemum L. Plantă perenă, cu tulpini drepte puţin ramificate, înalte

de 40—60 cm, Frunzele bazale sunt ovale, spatulate, puternic dinţate, cele superioare, oblonge,
Calatidii lung pedunculate, cu discul galben şi ligulele albe. Înfloreşte din iunie în iulie.
Cerinţe ecologice. Necesită soluri bogate, suficient de umede, cu expozitie însorităs
adăpostite şi cu drenaj bun,
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ, prin divizarea tufelor, care se face o dată la
3—4 ani.
Utilizare. Se utilizează în platbande, borduri şi ca flori tăiate,

DELPHINIUM L. (N emţişor) Fam. Ranunculaceae

Delplzinium grandijlorum L. Plantă perenă cu tulpini glabre sau pubescente, ramificate, de

50—80 cm înălţime. Frunzele alterne, palmat partite cu segmente lineare. Florile sunt mari, de
culoare albastră sau albă, grupate în raceme. Înfloreşte din iunie în august, În cultură sunt
varietăţi
cu flori roz… liliachii, violet.
Cerinţe ecologice. Solicită soluri uşoare, nisipo—lutoase, permeabile, potrivit de umede şi
bogate în calciu, expoziţie însorită sau la semiurnbră, în locuri adăpostite de vânt.
Cultura. Se înmulţeşte prin diviziunea tufelor, prin butasi de lăstari erbacei sau seminţe,
Diviziunea tufelor se face la un interval de 2—3 ani, de preferat primăvara în martie—aprilie sau după
perioada de înflorire.
Utilizare. Sunt foarte decorative plantate în grupuri pe peluze, printre arbori si arbusti sau
chiar exemplare izolate. Sunt foarte apreciate şi ca flori tăiate, pentru vaze mari de ceramică.

DIANTHUS L. (Garoafe) Fam. Caryophyllaceae

Dia/itlms deltoides L. Specie cu înălţimea de 15-20 om şi frunze numeroase, eliptic

lanceolate. Florile solitare, parfumate, sunt numeroase, susţinute de tulpini florifere de 20—45
cm,
colorate roşu carmin sau alb maculat, Înfloreşte în iunie-septembrie,
Diantlzus plumarius L. Prezintă numeroase tulpini ramificate şi o talie de cca. 30 cm,
Frunzele sunt de formă lanceolată, lineare, ascuţite. Florile sunt numeroase, simple sau involte, de
culoare alba sau roz, parfumate. Înfloreşte în iulie—august.
ierinţe ecologice. Speciile perene de Dianthus preferă soluri mijlocii, permeabile, expoziţii
însorite.
 Cultura. Se înmulţesc uşor, atât prin seminţe cât şi vegetativ prin divizarea tufelor, butasire
şi marcotaj. Divizarea tufelor se face din august până toamna târziu. Butăşirea şi marcotajul se
realizeazăîn lunile august-septembrie.
Utilizare. Sunt specii perene foarte frumoase ca plante de bordură având în general o talie
mică şi înflorire bogată. Se pot cultiva şi în platbande, singure sau în amestec cu alte specii
perene,
având un mare efect decorativ.

DICENTRA Bernh. (Cerceii doamnei) Fam. Papaveraceae

Dicentm spectabilis Lem. Se caracterizează prin tulpini fistuloase, înalte de 60—70 cm. cu
frunze lung peţiolate, neregulat divizate, de culoare verde glauc pe faţa superioară şi verde albicios
pe faţa inferioară. Florile sunt roz, roşii sau albe, pedicelate, cordiforme, turtite lateral, cu doi
pinteni. infloreste în mai—iunie.
Cerinţe ecologice. Specie puţin pretenţioasă, dă rezultate bune în locuri semiumbrite, soluri
fertile, uşoare, cu umiditate potrivită.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, divizarea tufelor, butasi de lăstari şi de rădăcină.
Divizarea tufei se face primăvara devreme sau după intrarea plantelor în
repaus.
Utilizare. Se recomandă plantarea în grupuri pe peluze, în apropierea aleilori Se pot folosi
ca Hori tăiate şi ca plante la ghiveci.

GAILLARDIA Foug. (Fluturei) Fam. Compositae

Gaillardia grandijlora Hart. (G. arismta Purslz. ). Specie perenă cu înălţimea de 60—70 cm
Frunzele dispuse altern, au formă lanceolată, cu marginea întreagă sau sectată. Florile sunt dispuse
în calatidii de 5 cm, cu florile tubulare purpuriu închis şi florile ligulate galbene, marcate la bază
cu
o maculă purpurie. Înfloreşte din iunie în septembrie.
Gaillardia hybrida Hart. Plantele au tulpini cu înălţimea între 20—75 cm, frunzele inferioare
penatpartite, cele superioare lanceolat—spatulate. Florile dispuse în calatidii lung pedunculate de cca.
8 cm diametru, de culori diferite uni sau bicolore. Înfloreşte din iunie în
septembrie.
Cerinţe ecologice. Preferă un sol uşor, nisipos, cu expoziţie însorită sau semiumbrită.
Cultura. Se înmulţesc prin despărţirea tufelor, primăvara sau toamna Se pot înmulţi şi prin
seminţe, semănate la sfârşitul lunii martie în răsadniţe sau sere reci.
Utilizare. Se folosesc în grupuri pe peluze, dar şi în ronduri, platbande.

HOSTA Tratt. Fam. Liliaceae

Hasta plantaginea (Lam.) Aschers. Formează tufe mari de 5070 cm înălţime. Frunzele
sunt mari, cu limbul de formă oîval—cordată, cu vârful acuminat, Florile sunt mari, campanulate,
dispuse în racem, pe tije florifere de 40 cm, de culoare albă şi parfumate Înfloreştc în lunile iulie—
august.
Hasta lancifolia Engl. Plantă perenă cu frunze verzi, lanceolate, lungi de 10—15 cm. Florile
dispuse în racem, au o culoare alb-albăstrui sau violet. Înfloreşte în iulie—septembrie.
Cerinţe ecologice. Hasta este o plantă puţin preteriţioasă, preferă soluri afânate, umede,
bogate în humus. Se cultivă în locuri semiumbrite şi chiar umbrite.
Cultura. Se înmulţeşte vegetativ prin despărţirea tufelor toamna, O dată la 4—5 ani.
Utilizare. Este de mare efect în grupuri de 2-3 exemplare sau izolate pe peluze. Speciile şi
soiurile cu frunze variegate sunt indicate ca plante de bordură.
 LUPINUS L. (Lupin) Fam. Leguminosae

Lupinus polyphyllus Lindl. Plantă perenă cu tulpini drepte, înalte de 75-120 cm. Frunzele
sunt digitat compuse, cu 9—15 foliole. Florile sunt dispuse în raceme de 30—50 cm lungime, de
culoare albastră, purpurie sau albă. Înfloreşte în iunie—august.
Prin lucrări de selecţie şi hibridare s—au obţinut numeroşi hibrizi, cu flori de culori diferite:
alb, roz, roz—roşietic, carmin, galbene sau roşii.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri calcaroase, nu prea umede, expuse la soare,
Cultura. Se înmulţesc prin seminţe. Se seamănă la loc definitiv în aprilie—iunie, în cuiburi la
distanţe de 40—50 cm, Se pot semăna şi la ghivece mari câte 2—3 seminţe, urmând ca după răsărire să
se păstreze planta cea mai viguroasă. Plantele se îngrijesc până în primăvara următoare, când
se
plantează la loc definitiv, cu deosebită grijă să nu se scuture pământul de pe rădăcini, plantele fiind
sensibile la transplantare.
Utilizare. Se utilizează în grupuri pe peluze, în masiv sau în platbande.

PAEONIA L. (Bujor) Fam. Ranunculaceae

Paeonia lactijlora Pall. (P. albijlora Pall.). Specie perenă, cu tulpini de 60—100 cm
înălţime, adesea ramificate. Frunzele bi sau tripartite au lobii neregulaţi, oval lanceolaţi, de 8—10 cm
lungime şi 4—5 lăţime, Florile sunt solitare, de culoare alb, roz şi sunt plăcut mirositoare. Înfloreşte
din mai în iunie. S—au selecţionat peste 3000 soiuri: cu flori simple, cu flori de
anemona,
semiinvolte şi involte, în diverse nuanţe de la alb la rosu.
Paeonia aMcinalis L. Specie perenă cu înălţimea de 60—100 cm, Frunzele sunt alterne, mari,
verde închis pe faţa superioară si verde gri pe faţa inferioară, cu foliolele
profund sectate. Florile
inodore, solitare, în formă de cupă, au petalele de culoare roşu aprins, Înfloreşte în mai,
Cerinţe ecologice. Necesită un sol fertil, de preferat luto—nisipos, umed, cu expoziţie
însorită sau semiumbrită.
Cultura. Bujorul se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ, Prin seminţe se înmulţeşie în
lucrările de selecţie işi ameliorare, Vegetativ se înmulţeşte prin despărţirea tufelor,
marcotaj,
butăşire. Este posibilă şi înmulţirea prin butasi de rădăcină, dar se practică mai puţin. lnmulţirca
prin despărţirea tufelor este cea mai obişnuită. Operaţia se execută la sfârşitul lunii august, începutul
lunii septembrie, cu atenţie pentru a evita vătămarea coletului şi rădăcinilor, ceea ce ar determina
o
înflorire peste câţiva ani.
Utilizare. Bujorii sunt foarte apreciaţi în decorul grădinilor şi ca flori tăiate,

PHLOX L. (Brumărele, scânteiuţe) Fam. Polemoniaceae

Plzlox subulata L. (P. setacea L.). Plantă perenă gazonantă, cu înălţimea de l0-l5 cm si
frunze lineare. Florile sunt dispuse în corimbe simple, de culoare roz, dar sunt şi soiuri cu flori de
culoare albă, roşie, lila. Înfloreşte în aprilie-mai.
Plzlox paniculata L. Plantele au înălţimea până la 1 m, frunze oblong—ovale, sesile, glabre.
Florile parfumate, au 2—4 cm si sunt dispuse în panicule piramidale. Înfloreşte în iunie—august.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri argile-calcaroase, sunt rezistente la secetă, reuşesc bine pe
soluri fertile, afânate, însorite sau la semiumbră.
Cultura. Se înmulţesc prin divizarea tufei, marcotaj, butaşi şi seminţe. Despărţirea tufelor se
face primăvara o dată la 2-3 ani, se asigură o înflorire bogată chiar în aceeaşi vară. Se poate înmulţi
prin butasi erbacei primăvara sau butaşi de rădăcină toamna. Marcotajul se efectuează primăvara
sau vara. lnmulţirea prin seminţe se face în octombrie—noiembrie.
Utilizare. Phlox paniculara este o plantă foarte indicată pentru platbande de vară uniforme
sau în amestec cu alte specii, pentru grupuri de plante pe peluze sau între arbuşti. Se poate folosi si
4
 ca tloare tăiată în buchete, dar mai ales în aranjamente mari în vase rustice. P, subulam se poate
utiliza in stâncării, ziduri Înflorite.

PRIMULA L. (Ciuboţica cucului, Primula) Fam. Primulaceae

Primula elatior Schreb. Originară din Europa, planta are 10—20 cm înălţime, frunze oval—
oblonge, gofrate. Tije florale pubescente, de lO—ZO cm, cu flori numeroase cu diametrul de 2—3 cm,
dispuse în umbele, de culoare galben-sulfuriu. Înfloreşte în martie-mai.
Primula vulgaris Huds. (P. acaulis (L.) Hill.).
Plantă perenă originară din Europa, cu frunze oblong lanceolate sau obovate, pubescente pe
faţa inferioară. Flori solitare, galbene cu o pată oranj la baza fiecărei petale. Întloreşte din martie în
aprilie. Prin lucrări de selecţie s—au obţinut soiuri cu flori albastre, albe, roşii, portocalii, simple sau
involte.
,
Cerinţe ecologice. Necesită locuri semiumbrite, sol bogat în humus, destul de umed, dar
bine drenat.
Cultura. Se înmulţesc prin seminţe sau despărţirea tufelor. Se seamănă primăvara în martie—
aprilie. Semanatul se face în răsadniţe sau la lădiţe în seră. Se repică după săptămâni în
3—4

răsadnite reci şi se plantează la loc definitiv, în octombrie sau primăvara,

Divizarea tufelor se face primăvara timpuriu în februarie—martie, pentru a înflori în acelaşi
an sau in iunie—iulie.
Utilizare. Sunt plante foarte frumoase pentru borduri de primăvară, dar şi pentru ronduri şi
platbande. Hibrizii de P. vulgaris sunt mult utilizaţi ca plante la ghivece.

RUDBECKIA L. (Ruji galbeni) Fam. Compositae

Rua'beckia laciniata L. Prezintă o tulpină viguroasă, ramificată în partea superioară, cu

înălţimea între 50-200 cm. Frunzele sunt alterne, glabre, penat—par'tite ori penat-lobatei Florile sunt
dispuse în calatidii, formate din flori tubulare de culoare negru—brun si flori ligulate galbene.
infloreste din iunie în septembrie.
Rudbeckia purpurea L. (Echinacea purpurea Moench). Tulpinile de 6050 cm înălţime,
sunt ramificate în partea superioară, Frunzele sunt ovate, cu marginea dinţată. lntlorescenţele au
florile tubulare de culoare brun purpurie, cele ligulate de culoare purpurie sau roză. Întloreşte din
august până în septembrie, _

Cerinţe ecologice. Plante puţin pretenţioase, preferă soluri argilo—humoase. expuse la soare.
Cultura. Se înmulţesc prin divizarea tufelor şi prin seminţe. Divizarea tufelor se face
toamna sau primăvara, porţiunile rezultate se plantează la loc definitiv, Seminţele se seamănă pe
brazde sau în răsadniţe reci, din martie până în iunie.
Utilizare. Rudbeckia se foloseşte în grupuri pe peluze, ronduri, platbande, în amestec cu alte
;
plante perene şi ca flori tăiate.
»
 SPECII FLORICOLE DECORATIVE PRIN FLORI
ŞI FRUCTE CULTIVATE ÎN GHIVECE

BEGONIA L. (Begonie) Fam. Begoniaceae

Begonia x tuberltybrida Voss. Plantă perenă, care a rezultat din hibridarea mai multor
specii: B. boliviensis, B. octopetala, B. weitchii, B. rosaejlora, originare din Bolivia şi Peru. În sol
are un tubercul rotund turtit, îşi petrece perioada de iarnă în repaus, în spaţii adăpostite . Planta are
25-40 cm înălţime, ramificaţii cărnoase, groase, frunzele asimetrice, cu limbul alungit, colorate în
verde deschis. Florile sunt simple sau involte, cu pedunculi roz sau ro şii , diametru! florii până la 1O
cm şi peste, au poziţie erectă sau pendentă şi colorit de la alb la diferite nuanţe de roz, roşu,
portocaliu, galben.
Cerinţe ecologice. Plantă iubitoare de lumină, nu suportă acţiunea directă a razelor solare.
Se poate cultiva şi în exterior, unde se plasează în locuri semiumbrite, ferite de curenţi de aer.
Substratul de cultură trebuie să fie uşor, permeabil, bogat în humus, cu pH 6-6,5. Deşi solicită spaţii
aerisite, nu suportă lipsa de umiditate din sol şi aer, care trebuie să fie constantă, dar nu în exces.
Cultur a. Se înmulţeşte vegetativ prin divizarea tuberculilor şi butaşi de lăstari. Înmulţirea
prin divizarea tuberculilor se face la sfârşitul iernii, în momentul ieşirii din repaus. Tuberculul se
fragmentează în porţiuni care să conţină cel puţin un mugure, diviziunile se plantează în lădiţe sau
ghivece. Înmulţirea prin butaşi de vârfuri de lăstari cu 2-3 noduri, se poate aplica tot timpul anului.
Substratul pentru înrădăcinarea butaşilor este alcătuit din turbă fibroasă şi nisip. După înrădăcinare,
care durează 14-15 zile, butaşii se plantează în ghivece.
Lucrările de întreţinere aplicate: menţinerea substratului permanent umed, afânarea solului,
administrarea de îngrăşăminte organice sau minerale, în 4-6 etape. Toamna plantele se mută în seră
sau spaţii răcoroase şi uscate, pentru intrarea în repaus. După uscarea frunzelor, tuberculii se scot
din pământ, se stratifică în nisip, până în februarie-martie, când se pun la forţat.
Utilizare. Este util izată pentru decorul ferestrelor, balcoanelor, vaselor suspendate şi în
grădină, în vase mari decorative sau chiar la sol în locuri semiumbrite.

BELOPERONE Nees. (Beloperone, planta crevete) Fam. Acanthaceae

Beloperone guttata Brandeg. Specie originară din Mexic. Planta este un mic arbust cu
tulpini subţiri, flexibile, ce ajunge la 1m înălţime şi 60 cm diametru. Frunzele sunt ovale, cu vârful
ascuţit şi acoperite de perişori, au 1O cm lungime şi culoare verde deschis. Florile sunt albe,
tubulare, cu petalele colorate purpuriu la vârfuri, nesemnificative. lnflorescenţele lungi de 10-15 cm
sunt spice terminale, grupate câte 2-3 pe lăstari, în poziţie dreaptă sau pendentă. Sunt formate din
bractee de culoare brun-roşcat, roz sau galben pal, persistente, suprapuse, foarte originale şi
atrăgătoare, cu aspect solzos. Înfloreşte abundent în cea mai mare parte a anului.
Cerinţe ecologice. Specie puţin pretenţioasă faţă de substratul de cultură, preferă locuri
luminoase, dar nu direct la soare. Tolerează temperaturi de maxim 24°C. Vara se poate cultiva în
câmp, an1plasată la semiumbră. În timpul iernii temperatura nu trebuie să scadă sub 13°C, iar
plantele se ţin în locuri cu multă lumină. Necesită umiditate atmosferică ridicată. Curenţii de aer
rece, excesul de umiditate sau lipsa apei determină căderea frunzelor. Insuficienţa luminii provoacă
alungirea lăstarilor şi decolorarea bracteelor.
Cultura. Beloperone se înmulţeşte uşor şi rapid prin butaşi recoltaţi din vârfurile lăstarilor,
primăvara (martie-aprilie), vara, chiar şi iarna. Butaşii de 8-1O cm lungime, cu 5-6 frunze, se pun
într-un amestec umed de turbă şi nisip în părţi egale, la temperatura de 20-25°C, pe parapet, în lădiţe
sau direct în ghivece (câte 3-4 butaşi la un ghiveci cu diametru! de 10 cm) pentru înrădăcinare.

L
După 2-3 săptămâni când s-au format rădăcinile, butaşii se plantează în ghivece, într-un substrat
format din compost, turbă, rnraniţă şi nisip.
Lucrări de întreţinere: se udă abundent primăvara şi vara în timpul perioadei de înflorire, se
lasă să se usuce puţin pământul de la suprafaţă între 2 udări, iarna se udă moderat o dată la două
săptămâni; se fertilizează în timpul perioadei de vegetaţie cu îngrăşăminte lichide, administrate
odată la 2-3 săptămâni ; primăvara plantele se transplantează într-un vas mai mare, deoarece
rădăcinile cresc repede sau se înlocuieşte pământul de la suprafaţă cu amestec proaspăt; se aplică
2-3 ciupiri lăstarilor la plantele tinere, pentru a obţine tufe ramificate; se scurtează tulpinile prea
lungi şi subţiri la jumătate, pentru a asigura plantelor o formă cât mai compactă, tăierea fiind mai
severă dacă sunt degarnisite de frunze la bază.
Utilizare. Plantă de apartament cultivată şi apreciată pentru valoarea sa ornamentală.

CAMELLIA L. (Camelia) Fam. Theaceae

Camellia japonica L. În ţara de origine, Japonia, este un arbust de 4-6 m înălţime, cu formă
piramidală. Prin mutaţii şi hibridări s-au obţinut numeroase soiuri cu talie mică, folosite ca plante de
apartament. Frunzele sunt pieloase, acuminate, dinţate, foarte lucioase. La specia de bază florile
sunt roşii, cu stamine galbene. S-au obţinut mii de soiuri cu flori simple, cu flori involte, de culori
foarte diferite: albe, roşii, roz, roşii cu pete albe, nuanţe ale culorilor de bază, cu marginea petalelor
întreagă, ondulată sau fimbriată, etc.
Cerinţe ecologice. Camellia are pretenţii mari faţă de lumină, dar nu suportă insolaţia,
necesită un substrat cu pH acid. Pretinde temperatură moderată, nu suportă oscilaţiile de
temperatură şi curenţii de aer. Este sensibilă la mutarea de la un loc la altul (îşi pierde uşor bobocii).
Vara trebuie udată din abundenţă şi păstrată o umiditate atmosferică mare.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe sau vegetativ prin butaşi şi altoire. Seminţele au
facultate germinativă mică şi trebuie semănate cel târziu în primăvara următoare obţinerii lor (între
timp se stratifică în nisip). Butaşii, fragmente de lăstari de un an cu 2 muguri, se fac în august-
septembrie sau iarna (ianuarie-februarie). Înrădăcinarea lor durează 6-8 săptămâni, la 20-22°C.
Pentru cultura cameliei se foloseşte un substrat format din: 2 părţi turbă, 1 parte pământ de frunze, 1
parte pământ de ţelină şi nisip.
Lucrări de întreţinere . Anual, spre sfârşitul iernii, se taie scurt. Pentru a înflori are nevoie de
o perioadă de repaus (iulie-august sau iarna), când plantele se udă rar. Începând cu luna august se
udă obişnuit. Înflorirea are loc în februarie-aprilie. După înflorire se administrează îngrăşăminte
pentru a favoriza creşterea lăstarilor pentru anul următor. Plantele mature se transvazează la 3-4 ani,
în luna iunie, se asigură un drenaj bun, iar în amestecul de pământ se recomandă să se adauge bucăţi
de cărbune vegetal. Sunt sensibile la această operaţie .
Utilizare. Plantă de apattament foarte frumoasă şi apreciată.

CAPSICUM L. (Ardei decorativ) Fam. Solanaceae

Capsicum annuum L. Specie originară din America de Sud. Plantă mică, sub formă de tufă,
de 30-40 cm înălţime şi 30 cm diametru, cu frunze înguste, oval-alungite, lungi de 3-4 cm şi culoare
verde strălucitor. Florile solitare, mici şi albe, neînsemnate din punct de vedere decorativ sunt
urmate de fructe rotunde sau conice, dispuse vertical, de culoare diferită şi strălucitoare: albă, verde,
galbenă, portocalie, roşie, violetă. Înfloreşte în iunie.
Cerinţe ecologice. Preferă locuri aerisite, cu multă lumină, suportă razele directe ale
soarelui în orele de dimineaţă şi după-amiaza. La lumină insuficientă fructele rămân mici şi au
culori mai puţin strălucitoare. Se cultivă într-un substrat fertil care se menţine în permanenţă reavăn.
Vara plantele se menţin la temperaturi de 16-2 1°C, iar în timpul iernii la cel puţin 13-15°C, ferite de
curenţi de aer rece. Excesul de apă şi temperatura ridicată provoacă îngălbenirea şi căderea
frunzelor. Nu suportă aerul uscat care determină căderea prematură a fructelor.

2
 Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, care se seamănă în martie-aprilie în lădiţe . Germinează
în circa 2 săptămâni la temperaturi de 18-21 °C. Răsadurile se repică, iar când plantele s-au dezvoltat
se trec la început în ghivece mici, după care se schimbă de încă 2-3 ori în ghivece mai mari, într-un
substrat care trebuie să conţină pământ de ţelină sau pământ de grădină.
Lucrări de întreţinere: udare abundentă în perioada de creştere şi pulverizarea frecventă a
plantelor cu apă, în special când temperatura este ridicată; iarna se udă mai puţin; fertilizare de 2-3
ori pe lună, mai ales în perioada de fructificare; ciupirea repetată a vârfului lăstarilor pentru a
determina formarea de tufe compacte; combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Utilizare. Plantă cultivată la ghivece în scop ornamental, apreciată pentru valoarea
decorativă a fructelor de culori variate şi strălucitoare.

CLIVIA Lindl. (Clivia) Fam. Amaryllidaceae

Clivia miniata Rege!. Plantă perenă cu rădăcini cărnoase mari, intră în categoria
bulboaselor, deşi în sol prezintă un bulb aparent. Tulpinile sunt foarte scurte, cu frunze dispuse
strâns în formă de evantai, în dreapta şi în stânga. Frunzele sunt lineare, persistente, lungi de 60 cm,
late de 5 cm. Tija florală puternică, puţin aplatizată, are înălţimea de 40 cm şi poartă 12-20 flori
dispuse în umbelă. Florile au corola infundibuliformă, cu 6 diviziuni la partea superioară, de culoare
roşie-portocalie , la bază galbene. Florile apar la sfârşitul iernii, în martie-aprilie sau în iunie-iulie.
Cerinţe ecologice. Solicită un substrat uşor, temperaturi moderate, aerisire şi lumină
suficientă, suportă aerul uscat şi umbra. Este sensibilă la apa stagnantă.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ prin despărţirea drajonilor. Înmulţită prin
seminţe înfloreşte după 3-5 ani de la semănat. Pentru obţinerea de seminţe se face polenizare
artificială. Germinează la 20°C îri circa 6 săptămâni. Se cultivă într-un substrat format dintr-un
amestec de pământ de grădină, nisip şi turbă în părţi egale.
Lucrări de întreţinere. Este sensibilă la orice perturbare a sistemului radicular de aceea
transvazarea se face după înflorire la 3-4 ani odată. În timpul vegetaţiei se udă şi se pulverizează
plantele cu apă. Pentru o înflorire bogată trebuie asigurată o perioadă de repaus în luna august, când
timp de 4-6 săptămâni se udă foarte puţin sau chiar se suprimă o perioadă udarea. Începând cu luna
decembrie cantitatea de apă creşte progresiv şi se administrează îngrăşăminte sub formă de soluţie.
Utilizare. Se foloseşte ca plantă de apartament, dar şi în locuri semiumbrite, pe terase,
balcoane. Decorează şi prin fructe.

CYCLAMEN L. (Ciclamen) Fam. Primulaceae

Cyclamen persicum Miii. Originară din Asia Mică, specia are în sol un tubercul, care se
formează după germinarea seminţei, prin tuberizarea axei hipocotile. Frunzele cu peţiolullung, sunt
invers cordate, verzi, marmorate sau dungate. Florile axilare, solitare, mai înalte decât frunzele sunt
alcătuite din cinci petale mari, cu vârful rotunjit şi mult răsfrânt în jos, de culori diferite: roz, roşu,
violet, alb, ciclamen.
Cerinţe ecologice. Cyclamen este indiferent la fotoperioade, dar florile se formează în
număr mare, în condiţii de zile lungi, cu intensitate luminoasă mare. Preferă locuri luminoase, bine
aerisite, vara plantele se umbresc uşor. Temperatura optimă pentru vegetaţie şi înflorire este de 14-
150C, pentru germinarea seminţelor 18-20°C.
Necesită umiditate moderată în substrat, dar umiditate atmosferică mare. Ca substrat se
folosesc amestecuri uşoare, cu o structură mai grosieră, pentru a asigura un drenaj corespunzător,
fiind sensibile la apa stagnantă.
Cultura. Cyclamen se înmulţeşte prin seminţe sau foarte rar vegetativ. Seminţele se
recoltează de la plante mamă îngriji te special, sănătoase şi se obţin prin polenizare artificială.
Înainte de semănat, se recomandă umectarea seminţelor (pregerminare) timp de 24 ore sau
înmuierea 12-16 ore, într-o soluţie de sulfat de mangan 0,03 -0,06% sau acid boric 0,01 -0,02%.

3
 Se seamănă eşalonat din iulie până în _septembrie, în lădiţe, într-un substrat format din
pământ de frunze, turbă, compost, nisip, în rânduri. Se acoperă seminţele cu 1 cm de substrat, iar
pentru menţinerea umidităţii şi temperaturii constante, lădiţele se acoperă cu hârtie sau sticlă.
Seminţele germinează la 18°C în 20-30 zile, la întuneric. Odată răsărite plantele, lădiţele se aşează
în locuri luminoase şi bine aerisite.
La 8-1 O săptămâni de la semănat se face primul repicat, cu multă atenţie ca tuberculul în
formare să fie acoperit cu un strat subţire de pământ. La 6-8 săptămâni de la primul repicat, se face
al doilea repicat, plantele se scot cu grijă cu un mic balot de pământ şi se plantează la distanţa de 5-
6 cm. Plantele repicate se udă prin pulverizarea apei, astfel ca substratul să prezinte umiditate
constantă, în corelaţie cu urniditatea atmosferică. Se aerisesc, temperatura se menţine la 15-16°C.
Plantarea la ghivece în cultura tradiţională se face când plantele au 4-5 frunze, la
aproximativ 10-1 4 săptămâni de la cel de-al doilea repicat, la sfârşitul lunii martie-începutul lunii
aprilie. Lucrarea se execută în ghivece cu diametru! de 8-1 O cm, într-un substrat format din: pământ
de frunze (3 părţi), mraniţă (1 parte), compost sau ţelină (1 parte), turbă (1 parte) şi nisip (1 parte).
Lucrările de întreţinere sunt: menţinerea umidităţii constante; umbrire, aerisire.
Utilizare. Este una din cele mai cultivate şi apreciate plante la ghiveci, care decorează prin
flori. Se folosesc şi ca flori tăiate în buchete, aranjamente, coşuleţe.

FUCHSIA L. (Cerceluş) Fam. Oenotheraceae

Fuchsia glohosa Lindl. Prezintă o tulpină semilemnoasă, cu înălţimea de 40-1 00 cm şi

frunze oval-alungite, dispuse opus sau în verticil. Florile sunt pendente, cu 4 sepale şi petale, de
diferite culori (alb, roz, roşu, albastru, violet) şi stamine lungi.
Fuchsia hyhrida Hort. Este o specie rezultată prin încrucişarea speciei F. globosa cu alte
specii din genul Fuchsia. Se întâlnesc numeroase soiuri cu o largă răspândire şi o mare variabilitate
în privinţa formei şi culorii florilor: tubulare sau globulare, simple sau involte.
Cerinţe ecologice. Plante de seră temperată, foarte pretenţioase la umiditate, solicită multă
lumină, dar nu suportă razele puternice ale soarelui, de aceea vara se amplasează în locuri uşor
umbrite. Au vegetaţie continuă sau cu o perioadă de repaus dirijat iarna, când plantele pot fi ţinute
în seră rece, la 8-1 0°C. Necesită substraturi permeabile, uşoare, bogate în humus, cu pH neutru.
Cultura. Fuchsia se înmulţeşte prin butaşi erbacei de vârf de lăstari.
Butaşii se recoltează în februarie-martie pentru a înflori iarna sau în august-septembrie
pentru a înflori în vara următoare . Înrădăcinarea se face într-un substrat de turbă cu nisip, la
temperatura de 18-20°C, atât în substrat cât şi în atmosferă. După circa 3 săptămâni butaşii sunt
înrădăcinaţi şi se plantează în ghivece cu diametru! de 6-8 cm, într-un substrat format din: pământ
de ţelină (2 părţi), pământ de răsadniţă (1 parte), turbă (1 parte) şi nisip (1 parte).
Lucrări de întreţinere. Se aplică lucrări de îngrijire generale. Pentru o ramificare bogată şi
compactă se ciupeşte vârfullăstarilor de 1-2 ori. La plantele mature se efectuează tăieri de formare
şi întinerire.
· Utilizare. Sunt plante mult folosite pentru decorul ferestrelor, balcoanelor, teraselor. Vara se
pot folosi şi în grădini, în locuri semiumbrite.

HIBISCUS L. (Hibiscus, Trandafir chinezesc) Fam. Malvaceae

Hihiscus rosa sinensis L. Este singura specie cultivată ca plantă de apartament, foarte
apreciată pentru florile exotice, care se prezintă într-o gamă largă de culori. Trandafirul chinezesc
este un arbust ornamental ce poate ajunge până la 1,5-2 m înălţime. Frunzele sunt persistente, ovale,
acuminate, glabre, parţial dinţate, lucioase, de culoare verde închis. Florile solitare, simple sau
involte, au culori diferite (roşu, violet, roz, oranj sau alb) şi formă de pâlnie larg deschisă (cea. 1O
cm diametru), cu anterele staminale mult ieşite în afară.

4
 Cerinţe ecologice. Temperatura optimă necesară creşterii şi înfloririi este de 18-20°C, iar în
perioada de iarnă are nevoie de o temperatură de 10-l4°C. Formarea bobocilor florali şi înflorirea,
sunt condiţionate de prezenţa luminii, în lipsa acesteia planta creşte, dar nu înfloreşte. Vara se evită
insolaţia puternică, precum şi temperaturile foarte ridicate.
Necesită un substrat bogat în substanţe nutritive, alcătuit din pământ de grădină (1 parte),
turbă sau pământ de frunze (2 părţi) şi nisip (1 parte), pH 6-6,5.
Cultura. Hibiscus se înmulţeşte vegetativ prin butaşi de vârf de lăstari . Butaşii de 8-10 cm
lungime, cu 3-4 frunze, înrădăcinează în 3-4 săptămâni, într-un substrat de turbă cu nisip, la o
temperatură a substratului de 22-25°C şi UR 90%. Plantarea butaşilor înrădăcinaţi se face la ghivece
de 12 sau 14 cm diametru, într-un substrat format din pământ de grădină şi nisip sau turbă şi perlit.
Lucrări de întreţinere. Udarea se face abundent vara, evitând excesul, între două udări se
lasă să se usuce puţin stratul de pământ de la suprafaţă. Iarna, odată cu reducerea temperaturii, se
reduc şi udările, pentru a favoriza o oarecare stare de repaus de care plantele au nevoie; se asigură
umiditatea atmosferică (lipsa ei poate provoca căderea bobocilor florali); fertilizare cu îngrăşăminte
chimice în perioada de creştere activă.
O lucrare de întreţinere importantă, ciupitul plantelor, se poate aplica o dată la o lună şi
jumătate, după plantarea la ghiveci sau de două ori, primul după ce plantele sunt bine înrădăcinate,
al doilea pe ramificatiile nou apărute deasupra celei de-a treia sau a patra frunze.
Plantele mature se taie în fiecare an, primăvara, pentru corectarea formei coroanei şi ataliei.
Se elimină ramificaţiile îmbătrânite, degarnisite şi se scurtează atât cât este nevoie ramificatiile
lungi. La interval de 3-5 ani, primăvara, este necesară transvazarea în ghivece de dimensiuni mai
mari (cu 2-4 cm), iar cu această ocazie se înlătură o parte din rădăcini şi pământul prea tasat, acesta
înlocuindu-se cu altul proaspăt.
Utilizare. Foarte frumoasă . ca plantă de apartament, cultivată în locuri luminoase, deşi
durata unei flori este de o zi, florile mari, în culori vii, înflorirea bogată şi de lungă durată suplinesc
acest inconvenient.

HIPPEASTRUM Herb. Fam. Amaryllidaceae

Hippeastrum vittatum Herb. Specie care are în sol bulbi tunicaţi mari, din care pornesc
frunzele şi florile. Frunzele au lungimea de 40-50 cm şi culoare verde intens. Florile au forma unei
trompete larg deschisă, sunt dispuse câte 2-6 în vârful unei tije florale de circa 50 cm, cilindrică şi
viguroasă. O floare are 12-15 cm diametru, culoare albă marcată la interior de două benzi carmin
închis pe fiecare din cele 6 diviziuni ale perigonului.
Hippeastrum hybridum Hort. (sin. H. v. hybridum). Rezultat al lucrărilor de ameliorare
efectuate pe specia anterioară, cuprinde o mare varietate de mărimi a florilor, cu nuanţe de roşu, roz
şi înălţime a tulpinii florale între 50-80 cm. Înfloreşte în perioada de iarnă-primavară sau vara, în
funcţie de metoda de cultură.
. Cerinţe ecologice. Planta se cultivă în sere temperate sau calde, bine luminate, unde se
asigură o temperatură de 16-20°C. Inducţia florală se realizează în 2,3-3 luni la o temperatură de 13-
l40C. Pretinde umiditate redusă în sol şi atmosferă. Substratul trebuie să fie bogat în humus, cu pH
neutru sau uşor acid.
Cultura. Plantă perenă cu bulbi, înmulţirea se face prin seminţe sau vegetativ. La înmulţirea
prin seminţe, semănatul se face în august-septembrie în lădiţe sau ghivece.
Vegetativ se înmulţeşte prin separarea bulbilor sau chiar divizarea lor. Operaţia se realizează
în perioada de repaus, odată cu transvazarea plantelor, la 2-4 ani
Lucrări de întreţinere. La început se udă mai puţin şi pe măsură ce plantele pornesc în
vegetaţie se udă din ce în ce mai mult, nevoia de apă în momentul înfloririi, fiind foarte mare. După
ce a trecut ultima floare, tija se taie cât mai aproape de bază. În continuare se aplică de 2-3 ori pe
lună îngrăşăminte sub formă de soluţie. Către sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie se diminuează
progresiv udarea şi plantele intră în repaus.
Utilizare. Plantă la ghiveci foarte apreciată şi îndrăgită. Se mai foloseşte şi ca floare tăiată.

5
 HYDRANGEA L. (Hortensia) Fam. Saxifragaceae

Hydrangea hortensis Sim. Subarbust ongmar din China şi Japonia, cu tulpini puţin
lignificate, cilindrice, drepte, care ating chiar 2 m când se cultivă în grădini şi 20-50 cm când se
cultivă în seră. Frunzele sunt opuse, oval-acuminate, glabre, dinţate pe margine. Florile dispuse în
corimbe mari terminale, sunt de culoare alb, roz, roşu sau bleu. Florile din exterioml inflorescenţei
sunt mari, sterile, formate din 4 sepale mari petaloide, florile fertile din centm sunt de mici
dimensiuni, puţin vizibile. În câmp înfloreşte din iunie până în septembrie, iar în seră înfloreşte în al
doilea an, în lunile martie-mai.
Cerinţe ecologice. Planta are cerinţe mari faţă de umiditatea substratului, cerinţe moderate
faţă de lumină, nu suportă acţiunea directă a razelor solare. Temperatura optimă de creştere şi
înflorire este 15-17°C.
Substratul de cultură trebuie să fie afânat, cu stmctura grosieră şi pH acid (5-6). Valoarea
pH-ului se stabileşte în funcţie de culoarea florilor: 4-4,5 pentm cele albastre, 5 pentru cele albe, 6
pentru cele roz, roşii.
Cultura. Se înmulţeşte vegetativ prin butaşi erbacei, drajoni şi uneori marcotaj.
Înmulţirea prin butaşi se face din ianuarie-februarie până în mai. Butaşii se fac din vârful
lăstarilor, se fasonează la lungimea de 6-1 O cm, imediat sub nod. Plantarea pentru înrădăcinare se
face în lădiţe sau pe parapete, într-un substrat format din turbă şi nisip (1 :1) sau turbă şi perlit, cu
grosimea de 10-15 cm. Condiţiile unei înrădăcinări bune şi rapide sunt: temperatura mediului 16-
180C, a substratului 18-20°C şi umiditate atmosferică mare, realizată prin pulverizarea apei. Butaşii
înrădăcinează după 20-22 zile şi se plantează în ghivece cu diametru! de 6-8 cm, într-un substrat
format din: turbă, pământ de frunze, compost şi mraniţă.
Lucrările de întreţinere. Ca plantă la ghivece se recomandă evitarea insolaţiei directe,
temperatură de 15-18°C şi udări frecvente. Fertilizarea substratului de cultură se realizează folosind
îngrăşăminte complexe sau cu acţiune lentă, tip Osmocote.
Utilizare. Hydrangea este o specie apreciată ca plantă decorativă prin flori. Florile durează
mult timp. Se întâlneşte frecvent şi cultivată în spaţii verzi, în locuri semiumbrite.

IMP ATIENS L. (lmpatiens, sporul casei) Fam. Balsaminaceae

Impatiens walleriana Hook. Specie originară din estul Africii tropicale. Plantă perenă,
ramificată, cu tulpini groase, cărnoase, glabre, de 30-60 cm înălţime. Frunzele sunt ovale,
lanceolate, alungite, alterne, cu marginea crenată şi vârf ascuţit. Florile numeroase, solitare sau
gmpate câte 2, axilare, au culoare albă, pmiocalie, roz, roşu rubin, violet şi pinteni foarte lungi.
Înfloreşte de primăvara timpuriu până toamna târziu. Este specia cea mai cultivată.
Cerinţe ecologice. Necesită un substrat aerat, cu o bună capacitate de reţinere a apei, bine
drenat, care se menţine reavăn tot timpul, cu pH 6-6,5. Vara preferă locuri umede, cu lumină
indirectă şi umiditate relativă 80-85%. Temperatura optimă de creştere şi înflorire este de 18-20°C,
dar rezistă şi la temperaturi mai ridicate, până la 25°C. În timpul iernii temperatura nu trebuie să
scadă sub 13°C. Curenţii de aer rece şi temperaturile scăzute determină îngălbenirea şi căderea
frunzelor. Lumina insuficientă asociată cu multă căldură şi atmosferă uscată, determină o înflorire
mai redusă, căderea florilor şi formarea de lăstari subţiri.
Cultura. Se înmulţeşte prin butaşi. Primăvara sau vara se fac butaşi de vârf de lăstari lungi
de 1O cm, care se pun la înrădăcinat într-un substrat de nisip, turbă, perlit sau chiar în apă. După
înrădăcinare butaşii se plantează la ghivece, într-tm amestec de pământ fertil, turbă şi nisip.
Lucrări de întreţinere: vara se menţine pământul permanent umed, evitând excesul şi
stagnarea apei, iarna plantele se udă mai puţin, numai când este nevoie, lăsând pământul să se
usuce; pulverizarea frunzelor cu apă atunci când este foarte cald; fertilizare săptămânală din mai
până în septembrie cu un îngrăşământ lichid administrat odată cu apa; transplantarea se face
primăvara, numai în cazul în care rădăcinile au umplut prea mult ghiveciul; ciupirea plantelor tinere

6
pentru a stimula ramificarea, formarea unei tufe compacte şi o înflorire mai abundentă; combaterea
bolilor şi dăunătorilor.
Utilizare. Plante de interior cultivate la ghivece, apreciate pentru înflorirea permanentă şi
abundentă şi florile divers colorate. În zonele cu climă caldă sunt foarte utilizate în decorul
grădinilor vara, în borduri, masive, jardiniere, vase decorative amplasate pe verande şi terase.

PACHYSTACHYS Ness. (Pachistachis) Fam. Acanthaceae

Pachystachys lutea Ness. Plantă mai mult sau mai puţin ramificată, cu înălţimea de 60—80
cm. Frunzele sunt eliptice, de un verde intens cu nervuri proeminente. Inflorescenţa este un spic, în
care flori tubulare albe sunt aşezate la baza unor bractee mari, colorate galben intens.
Cerinţe ecologice. Este o specie care solicită lumină multă, apă din abundenţă, substrat
bogat în elemente nutritive. Suportă bine temperaturi ridicate, dar i se asigură un repaus iarna, prin
reducerea udărilor şi scăderea temperaturii la 5°C, dar poate fi condusă şi în vegetaţie continuă.
Cultura. Se inmulteste prin butaşi de vârf de lăstari, primăvara. Înrădăcinarea durează 3—4
săptămâni, la 22°C.
Lucrări de întreţinere. Obţinerea unor exemplare frumoase este condiţionată de asigurarea
luminii. Udarea se face din abundenţă, corelată şi cu umiditatea atmosferică. Lipsa apei provoacă
căderea florilor si degarnisirea plantelor prin căderea frunzelor. Se administrează îngrăşăminte la
interval de două săptămâni. Forma plantei se poate dirija prin aplicarea în mod repetat a tăierilor.
Utilizare. Este o frumoasă plantă de apartament, dar rezistă numai în condiţiile asigurării
umidităţii în sol şi atmosferă, altfel se degarniseşte.

PELARGONIUM L'Hérit. (Muşeată) Fam. Geraniaceae

Pelargonium grandijlorum Willd. Plantele ating înălţimea de 60 cm, au tulpini puternic

ramificate, lignificate la bază. Frunzele, cu peţiol lung, limbul uşor gofrat, rotund cordiform,
pubescent, au culoare verde, fără zone de alte nuanţe. Florile au petalele superioare albe cu nervuri
purpurii, cele inferioare albe si sunt mari, până la 5—7 cm diametru. S—au obţinut şi soiuri de alte
culori şi anume: roz, rosu cu pete mari, catifelate, de diferite nuanţe.
Pelargonium peltatum Ait. Prezintă lăstari de lungimi diferite (50-100 cm), cu poziţie
pendentă. Frunzele sunt peltate, uşor ondulate pe margine, suculente, cu o zonă roşietică la baza
frunzei. Intlorescenţa are la bază o coleretă de foliole ovale, florile au diametrul de 4-5 cm şi sunt
diferit colorate.
Pelargonium zonale L'Hérit. Planta are înălţimea de 40—60 cm, tulpina prezintă ramificaţii
5-7 lobi
groase, pubescente, uşor lemnificate la bază. Frunzele lung peţiolate, rotund reniforme, au
mai mult sau mai puţin pronunţaţi şi sunt pubescente, cu o zonă verde-maronie spre mijlocul
limbului. Flori roşii sau roz, dispuse în umbelă.
Cerinţe ecologice. Plante perene cu vegetaţie continuă, care iarna pot fi trecute printr—o
perioadă de repaus. Are pretenţii diferite faţă de lumină, astfel P. zonale şi P. grandijlorum suportă
acţiunea directă a soarelui, iar P. peltatum necesită lumină difuză. Nu au cerinţe deosebite faţă de
temperatură, nu suportă excesul de umiditate.
Cultura. Se înmulţesc anual prin butaşi, în tot cursul anului, perioadele cele mai indicate
sunt: începutul toamnei pentru a obţine plante înflorite iarna şi în februarie-aprilie pentru a obţine
plante înflorite vara. Butaşii pot fi de vârf de lăstari sau porţiuni de lăstari cu 2-4 noduri şi maxim
3—

4 frunze. Înrădăcinarea lor se face într—un substrat de nisip, turbă + nisip sau pământ de grădină 1/3
+ turbă 1/3 + pământ de frunze 1/3, în răsadniţe sau pe parapete în sere calde.
Temperatura se menţine la lS-ZOOC. Înrădăcinează în l5-20 zile şi apoi se trec la ghivece cu
diametrul de 8 cm, într-un substrat format din: pământ de grădină sau ţelină (2 părţi), mraniţă (l
parte), turbă (l parte), nisip (l parte).
 Lucrările de întreţinere sunt: udarea cu regularitate; afânarea solului; aplicarea de
îngrăşăminte; îndepărtarea florilor şi frunzelor uscate; combaterea bolilor şi dăunătorilor. Se
recomandă administrarea de îngrăşăminte foliare, în cantitate de 2 g/l.
Utilizare. Muşcatele sunt mult folosite în decorul balcoanelor, ferestrelor, scărilor, în
suspensii florale, jardiniere, în ghivece. Vara pot fi întâlnite şi în platbande sau masive, în decorul
parcurilor şi grădinilor.

RHODODENDRON L. (Azalee, rododendron) Fam. Ericaceae

Azaleele din cultură sunt plante arbustive, lemnoase, ramificate, cu frunze mici oval eliptice
şi un sistem radicular fasciculat, foarte fin şi foarte dens. Florile în formă de pâlnie, cu petalele
libere, mult răsfrânte în afară, sunt grupate câte 3-4 şi au culori foarte variate. Marginea petalelor
este dreaptă sau ondulată.
Azaleele din cultură reprezintă hibrizi între diverse specii şi varietăţi, dintre care mai
importante sunt: Rh simsii Planch (Azalea indica, originară din China şi sudul Japoniei, flori roşii
cu diametrul de 3-4 cm, grupate câte 5—6, în buchete); Rh, coneinnum Hemsl. (flori cu corola
campanulată, roz sau roşu, uneori albă cu pete brune, grupate câte 3—6); Rh. indicum Sweet (flori
solitare sau câte două, roz); Rh. obtusum Planch (azalea japoneză, plantă de grădină).
Cerinţe ecologice. Azaleele se dezvoltă bine într—un climat blând, la temperatură moderată,
dar fără oscilaţii. Au pretenţii mari faţă de lumină la înflorire, nu suportă însă insolaţia. Necesită
multă apă în sezonul de vară, când plantele se udă pe sol şi se fac pulverizări frecvente. Se dezvoltă
bine în spaţii aerisite, fără curenţi de aer şi schimbări bruşte de temperatură.
Au pretenţii deosebite faţă de substrat, care trebuie să fie foarte acid (pHî3,5-5), afânat,
permeabil şi cu o bună capacitate de reţinere a apei.
Cultura. Se înmulţesc prin butaşi. Înmulţirea prin butaşi se poate face în tot cursul anului,
dar cel mai indicat este să se facă în februarie-martie şi în august. Butaşii se înrădăcinează pe
parapete, într—un substrat format din turbă şi perlit (111), cu grosimea de 10-12 cm. Se plantează la
1-2 cm adâncime şi se acoperă cu folie de material plastic, pentru a menţine umiditatea atmosferică
ridicată. Tot în acest timp, se pulverizează cu apă de mai multe ori pe zi. Înrădăcinarea durează 6—12
săptămâni. Butaşii înrădăcinaţi se plantează la ghivece cu diametrul de 7—8 cm, într—un substrat
format din turbă roşie, pământ de frunze, gunoi de grajd bine descompus.
Lucrările de întreţinere constau în: tăieri de formare, ciupit, fertilizare, pulverizări frecvente
ale plantelor, chiar de mai multe ori pe zi, cu apă călduţă şi lipsită de calcar, combaterea bolilor şi
dăunătorilor. Fertilizarea fazială se aplică o dată pe lună la plantele tinere, cu doze de 0,5 g/l.
Utilizare. Este folosită în decorul apartamentelor şi sălilor mari.

SAINTPAULIA Wendl. (Violeta africană) Fam. Gesneriaceae

Saintpaulia ionantha H. Wendl. Planta are înălţimea de 5—15 cm, formă de tufă, alcătuită
din rozete de frunze lung peţiolate, casante, aşezate compact şi sistem radicular fasciculat, dens şi
fin. Frunzele sunt ovale, cărnoase, pubescente, colorate verde închis, cu o nuanţă purpurie pe partea
inferioară. Florile aşezate în cime laxe, cu 3—6 flori zigomorfe, pe pediceli cărnoşi, fragili, sunt
simple sau involte, diferit colorate: alb, bleu, albastru, roz.
Cerinţe ecologice. Temperatura optimă pentru dezvoltarea plantelor este de 20-220C.
Durata de iluminare de 10—12 ore accelerează înflorirea, dar planta este indiferentă la fotoperioade.
Substratul trebuie să fie permanent reavăn şi foarte afânat, cu pH 5,8—6,8. Nu suportă
curentii de aer şi apa rece.
Cultura. Sunt plante perene cu vegetaţie şi înflorire continuă. Au totuşi două perioade de
înflorire maximă, primăvara şi toamna, după care se dirijează într—un uşor repaus, înlăturându—se
florile care apar. Se înmulţeşte foarte uşor prin divizarea plantelor, butaşi defmnze.
8
 Divizarea tufelor se poate face în orice perioadă a anului, de preferat înaintea perioadelor de
înflorire maximă.
Butaşii se fac din frunze destul de tinere, cu 1-2 cm de peţiol, se pun la înrădăcinat în turbă
şi nisip sau perlit şi înrădăcinează în circa 3 săptămâni, apariţia noilor plantule are loc după 5—6
săptămâni. Repicarea plantulelor se face în plăci alveolare, iar după 6 săptămâni se vor planta în
ghivece cu diametrul de 10—12 cm.
Lucrările de întreţinere: se înlătură o parte din frunze pentru stimularea înfloririi; se
îndepărtează florile trecute şi frunzele pătate; se udă cu regularitate pământul din ghiveci, odată pe
săptămână şi se menţine o umiditate de 70-80%.
Utilizare. Datorită înfloririi continue este foarte răspândită ca plantă de apartament în
decorul ferestrelor, balcoanelor, vitrinelor.

SINNINGIA Ness. (Gloxinia) Fam. Gesneriaceae

Sinningia speciosa Bent/1 et Hook. Este specia de la care au provenit numeroşi hibrizi
cunoscuţi sub numele de Sinningia hybrida, care se cultivă în seră. Frunzele sunt mari, oval-
lanceolate, gofrate, cu nervuri proeminente şi marginea limbului dinţată. Florile susţinute pe
pedunculi cărnoşi, fragili, au forma unei trompete şi petalele individualizate la partea superioară.
Petalele sunt groase, catifelate, unicolore sau cu pete, dungi de altă culoare.
Cerinţe ecologice. Este o plantă de zi lungă şi seră caldă. Se dezvoltă bine la 18—200C,
Plantă iubitoare de lumină, nu suportă acţiunea directă a razelor solare, care determină răsucirea
frunzelor. Preferă spaţii aerisite, cu umiditate atmosferică potrivită, udarea plantelor se va face
numai pe substrat. Substratul trebuie să fie uşor, afânat, bogat în humus şi uşor acid.
Cultura. Se înmulţeşte vegetativ prin butaşi de frunze şi divizarea tuberculului.
Înmulţirea prin butasi se face cu frunze de la baza plantei (întregi sau fragmente), care
înrădăcinează la 20—220C în două-trei săptămâni. Înmulţirea prin divizarea tuberculilor se face la
ieşirea din repaus, astfel ca fiecare porţiune să conţină cel puţin un mugure, iar porţiunile rezultate
se plantează la ghivece.
Lucrările de întreţinere constau în: udarea cu multă atenţie, numai pe pământul din ghiveci;
fertilizare, dozele recomandate sunt de lg/l îngrăşăminte solubile la interval de 10 zile, în raport de
l:0,6:1 la plantele tinere şi l:0,5:2, în momentul formării bobocilor florali. Excesul de azot
determină o creştere exagerată a frunzelor şi o întârziere a înfloririi.
Utilizare. Este folosită în decorul apartamentelor, rezistă puţin în atmosferă uscată şi este
foarte fragilă. *
 PLANTE FLORICOLE DEQORATIVE PRIN FRUNZE
CULTIVATE IN GHIVECE

Fam. Liliuceue
ASPARAGUS (Asparagus, umbra iepurelui)
cu tulpini de 3—4 m lungime,
Asparagus falcutus L. Specie originară din India,deviguroasă, lungime şi 0,5 cm lăţime, de
cm
acoperite de spini eurbaţi albi. Cladodiile sunt liniare,
5—7

culoare verde închis.

de Sud, specia are rădăcini fibroase, aspect
Asparagus plumosus Bak. Originară din Africa
si frumos curbate. Sunt prevăzute cu
de tută, cu tulpini subţiri de 2—3 m lungime, ramificate
de 5 mm lungime, de culoare verde deschis. Formează
numeroase cladodii aciculare, foarte fine,
fructe de culoare violacee.
din Africa de Sud, cu sistem radicular
Asparagus densiflorus Regel. Specie originară
muchiate, uşor spinoase, curbate. Cladodiile
puternic, cu rădăcini tuberizate şi tulpini mai groase, 3—4. Fructele sunt
1—2 mm, dispuse izolat sau în verticile câte
sunt lineare, lungi de 2-3 cm, late de
decorative şi au culoare roşie-portocalie.
Varietăţi: Sprengeri; Meyeri .

substrat fertil, argilos, reacţionează

Cerinţe ecologice. Sunt plante acidofile, se cultivă pe un luminoase, la temperatura de 15°C
foarte bine la îngrăşăminte organice. Iarna se păstrează
în locuri
şi se udă moderat.
solul serei. Se inmulteste prin
Cultura. Asparagus se cultivă în seră, la ghivece sau la
efectua în orice anotimp, de preferat în februarie—
seminţe sau despărţirea lufei. Semanatul se poate
de 24 ore în apă caldă (30°C). Se seamănă
aprilie. Pentru o germinaţie rapidă seminţele se ţin timp
15—20 seminţe, în funcţie de specie. Pentru a obţine
în ghivece sau lădiţe. 1 g de seminţe conţine
1000 plante sunt necesare 1500 seminţe. Germinaţia
durează 25—35 zile la temperatura de 25°C.
câte 3-4 plante la ghiveci, pentru a se forma
După două luni se repică, iar mai târziu se plantează A. densiflorus var. sprengeri din 1/4
tufe mai bogate. Substratul este format pentru falcutus şi
A,
1/2 mraniţă, pe când A. plumosus preferă un substrat
pământ de răsadniţă, 1/4 pământ de frunze şi
mai uşor.
Înmulţirea prin despărţirea tufelor se face primăvara, odată cu transvazarea.
administrarea de
Lucrările de întreţinere sunt: transvazarea în fiecare primăvară;
cu apă.
îngrăşăminte, în special cu azot; vara pulverizarea frecventă a plantelor decorarea apartamentelor,
în
Utilizare. Se foloseşte în vase suspendate şi nu numai,
florale şi în lucrări de legatorie.
balcoanelor, teraselor. Se poate utiliza în aranjamente

ASPIDISTRA (Aspidistra, Pana cocosului) Fam. Liliaceae

de frunze lung peţiolate,
Aspidistra elatior Hort. Plantele au în sol un rizom pe care pornesc
coriacee. Florile, fără însemnătate
lanceolate, de 30-50 cm lungime, de culoare verde închis,
decorativă, apar la suprafaţa solului si au culoare cărămizie.
alb.
'Variegata' este un soi cu frunzele panasate longitudinal cu
rezistente plante de apartament, se cultivă în
Cerinţe ecologice. Este una dintre cele mai
ridicate cât şi scăzute. Apa în exces
locuri luminoase sau umbrite, rezistă atât la temperaturi
provoacă putrezirea rizomului. face în orice anotimp,
Cultura. Aspidistru se înmulţeşte prin diviziunea iufei care se poate
să aibă o porţiune de rizom, 2—3
de preferat primăvara. Tufa se secţionează astfel încât fiecare parte
într-un substrat format din pământ de
frunze şi câteva rădăcini. Se plantează direct la ghivece,
ţelină, turbă sau pământ de frunze.
 recomandă chiar pulverizarea plantelor
Lucrări de întreţinere Vara plantele se udă intens, se 1-2
şi se ţin la semiumbră, iarna se udă moderat. Se administrează îngrăşăminte minerale,
cu apă în
la 2-3 ani în ghivece cu diametrul de 16 cm sau
g/l de apă. Plantele mature se transvazează frunzele
chiar se spală cu apă călduţă, se îndepărtează
recipiente mai mari. Se şterg frunzele de praf,
uscate.
scărilor, locuri unde speciile mai
Utilizare. Aspidistra este indicată pentru decorul holurilor,
este şi o frumoasă plantă de apartament. Frunzele
pretenţioase nu rezistă, dar îngrijită corespunzător
sunt de mare efect în aranjamente florale.

Fam. Cornaceae
AUCUBA (Aucuba)
unde poate atinge 2 m, are frunze
Aueuba japonica Thunb. Specie originară din Japonia, verde strălucitor.
de culoare
oval-eliptice, lanceolate, lungi de 8—20 cm, cu marginea dinţată, maculate cu alte culori: 'Crassifolia'
Prezintă soiuri şi varietăţi cu frunze verzi sau punctate,
fine, numeroase, verzi punctate cu galben),
(frunze de culoare verde, groase), 'Crotonifolia' (frunze
'Maculata' (frunze verzi cu macule galbene),
'Denticulata' (frunze verzi, lungi, dinţate pe margine),
galbenă în mijloc, înconjurată de
'Pictarata' (frunze oval alungite, de culoare verde cu o pată mare
puncte mici galbene). de 4—60C. Necesită lumină multă şi udări
Cerinţe ecologice. Suportă temperaturi scăzute
Nu suportă razele directe ale soarelui, în special
regulate, soluri fertile, uşoare, bogate în humus.
soiurile cu frunze maculate, punctate. în luna august, butasi care
Cultura. Aacuba se înmulţeste prin butaşi de vârf, primăvara sau
la o temperatură de 20—220C înrădăcinează în 2-3 săptămâni.
tinere se ciupesc pentru a se stimula
Lucrări de întreţinere. După înrădăcinare, plantele
a forma tufe bogate.
ramificarea. Se transvazează la 2-3 ani şi se aplică tăieri repetate pentru
varietăţile cu frunze punctate,
Utilizare. Este o plantă de apartament apreciată, în special
maculate.

Fam. Begoniaceae
BEGONIA (Begonie)
India, Ceylon. Prezintă frunze mari
Begonia rex Putz. Originară din Asia meridională,
limbului, separate de o zonă
cordiforme, cu benzi verde metalic în centru şi pe marginea
concentrică argintie.
—

varietate foarte mare de forme şi mai ales de

Begonia x Rex cultorum Bailey. Prezintă o
decorează prin frunze.
culori a frunzelor, fiind una din cele mai răspândite begonii care
compact şi frunze de culoare
Begonia boweri Ziesenh. Specie originară din Mexic, cu port
verde închis pătate cu brun.
frunze profund palmate, de culoare
Begonia heracleifolia Cham. et Schlecht. Specie cu
mărime.
verde metalic, cu peţiolul lung. Flori roz, mijlocii ca
din B. corallina Carr, care decorează prin
Begonia x lucernae Wettst. Hibrid provenit
frunze mari, neregulate la bază, maculate
frunze şi flori, foarte răspândit. Plantele sunt viguroase, cu
cu argintiu şi cu flori roz.
este robustă, prezintă frunze
Begonia masoniana Irmsch. Originară din China, planta
în vârful pliurilor şi un desen de culoare
cordiform alungite, de 10-20 cm, gofrate, cu perişori roşii
brună pe linia nervurilor principale, în formă de cruce. de 16—180C, la temperaturi mai
Cerinţe ecologice. Begoniile cresc bine la temperaturi
ori frunzele, dar primăvara şi vara cresc viguros şi îşi
scăzute frunzele cad. Iarna îşi pierd de multe
recomandă să fie ţinute în locurile cu expoziţie
recapătă aspectul decorativ. În apartamente se
nordică.
 Cultura. Begoniile se înmulţesc uşor prin butaşi de frunze, porţiuni de frunze sau lăstari,
care înrădăcinează la 20°C. Se cultivă într-un amestec fertil, format din pământ de frunze, pământ
de răsadniţă bine descompus, turbă, cu pH 6-7.
Lucrări de întreţinere. Necesită multă lumină, dar trebuie evitate razele directe ale soarelui.
Este necesar să se menţină o atmosferă umedă, dar nu în exces, de aceea se supraveghează cu
atenţie aerisirea şi umbrirea. Sunt exigente în privinţa elementelor fertilizante.
Utilizare. Plante de apartament cultivate în ghivece, singure sau în combinaţie cu alte specii
decorative prin frunze şi flori, alături de care formează un contrast frumos.

CHLOROPHYTUM (Planta păianjen) Fam. Liliaceae

Clllorophytum comosum Bak. Originară din regiunile umede ale Africii de Sud, este una
din cele mai populare plante pentru coşuri suspendate. Prezintă rădăcini cărnoase, tuberizate, albe.
Planta formează o tufă de frunze, de 30-40 cm înălţime şi 30 cm diametru. Frunzele sunt lanceolate,
filiforme, lucioase, elegante, de 3-5 cm lăţime şi culoare verde deschis, recurbate de la jumătate.
Inflorescenţele sunt ciorchini rari, ce apar pe tulpini lungi, subţiri, ramificate şi albe, de 30-
80 cm lungime, pe care se formează şi mici plantule (rozete de frunze) , după înflorire. Florile sunt
mici, albe şi înfloresc în iunie-iulie.
Cerinţe ecologice. Plantă foarte rezistentă şi puţin pretenţioasă. Necesită locuri aerisite,
luminoase, dar ferite de razele puternice ale soarelui, pentru a se menţine aspectul panaşat al
frunzelor. În perioada de vegetaţie necesită temperaturi de 18-20°C, iarna temperatura nu trebuie să
scadă sub 7°C. Plantele se udă moderat şi se ţin în locuri uscate, aerisite, ferite de curenţi de aer,
luminoase, pentru a evita ca ele să-şi piardă frumoasele nuanţe ale frunzelor şi să devină verzi.
Cultura. Înmulţirea se face primăvara sau toamna prin divizarea plantelor mature, fiecare
fragment trebuie să aibă câteva rădăcini. Înmulţirea se poate face şi prin separarea de planta mamă a
micilor rozete de frunze care se dezvoltă pe tulpinile florale. Acestea se plantează în ghivece cu
pământ mai nisipos şi înrădăcinează uşor în 2-3 săptămâni , dar de obicei rădăcinile încep să se
formeze în timp ce rozetele sunt încă ataşate de planta mamă. Se cultivă într-un substrat format din
mraniţă, pământ de frunze, pământ de grădină şi nisip în părţi egale.
Lucrări de întreţinere: fertilizarea săptămânală în perioada de vegetaţie (aprilie-septembrie)
cu îngrăşăminte lichide; udare abundentă vara, dar nu în exces, deoarece apa stagnantă determină
putrezirea rădăcinilor cărnoase şi încetinirea creşterii plantei; udarea insuficientă şi atmosfera uscată
provoacă brunificarea şi uscarea vârfului frunzelor; pulverizarea frunzelor cu apă în perioadele
călduroase şi uscate; transplantarea când rădăcinile cărnoase au ocupat aproape în întregime
ghiveciul; combaterea dăunătorilor.
Utilizare. Plantă de apartament uşor de cultivat în ghivece, jardiniere, cu un efect decorativ
deosebit, valorificat mai ales când plantele se cultivă în coşuri suspendate.

CODIAEUM (Croton) Fam. Euphorbiaceae

Codiaeum variegatum L. Plantă arbustivă, înaltă de 40-70 cm. Frunzele sunt persistente,
dispuse altern, variate ca formă şi culoare. Ele pot fi eliptice, ovate, lanceolate, de mărimi diferite,
simetrice sau uşor asimetrice, cu marginea mai mult sau mai puţin întreagă, dreaptă sau ondulată.
Au consistenţă coriacee şi o policromie dată de: roşu, roz, violet, portocaliu, galben, verde,
în diferite combinaţii sub formă de puncte, pete, striuri. Policromia este mai accentuată la frunzele
tinere. Florile sunt albe, nesemnificative.
Cerinţe ecologice. Sunt plante iubitoare de căldură, vara necesită 25-28°C, iarna 16-18°C,
sub 15°C plantele se defoliază. Sunt pretenţioase la lumină, pentru că numai în aceste condiţii se
accentuează policromia, la lumină difuză frunzele sunt de culoare verde. Necesită udări frecvente şi
umiditate atmosferică mare, mai ales când temperatura este ridicată. Se dezvoltă bine într-un
substrat fertil , afânat, cu pH 4,5.

•
 Cultura. Codiaeum se înmulţeşte uşor prin butaşi de vârf Butaşii se fac la începutul
primăverii sau toamna în august-septembrie când plantele conţin mai puţin latex. Butaşii au 6-7 cm
lungime şi 4-5 frunze şi se pun la înrădăcinat direct în ghivece, pentru că suportă greu
transplantarea. Substratul este format din nisip şi turbă (1: 1). În condiţiile asigurării unei
temperaturi de 28-30°C în aer şi de 25°C în sol şi umiditate atmosferică 85-90%, înrădăcinează în
circa o lună. Pentru îmbunătăţirea înrădăcinării se aplică stimulatori şi se încălzeşte substratul.
După înrădăcinare, se trec în ghivece de 7-9 cm diametru, într-un substrat format din
amestec de turbă, pământ de frunze, mraniţă, nisip (2: 1:1:1 ). Plantele mature se transvazează într-un
amestec de 2/3 pământ de frunze şi 1/3 mraniţă. Se pot valorifica după 6-8 luni.
Foarte important la cultura plantelor de Codiaeum este să se asigure un substrat foarte
permeabil pentru apă şi aer şi un drenaj corespunzător în ghivece. Temperatura necesară pentru
cultura propriu-zisă este de 20°C şi UR 80%.
Lucrări de întreţinere . Se administrează îngrăşăminte la interval de 1O zile; se pulverizează
zilnic cu apă de ploaie, la temperatura mediului; se ţin în locuri luminoase şi ferite de curenţi de aer.
Utilizare. Sunt printre cele mai frumoase plante de apartament care decorează prin frunze.

COLOCASIA (Colocazia) Fam. Araceae

Colocasia esculenta Vent. Specie originară din insulele Oceanului Pacific, planta are în sol
rizomi care pot avea între 500 g şi 2 kg. Frunzele sunt mari, lung peţiolate , cu limbut cordiform, de
75/65 cm şi culoare verde, mai mult sau mai puţin închis, cu nervuri proeminente.
Cerinţe ecologice. Se dezvoltă bine în locuri calde, luminoase, într-un substrat fertil, uşor,
are cerinţe mari faţă de apă.
Cultura. Colocasia se înmulţeşte vegetativ prin butaşi de tulpină, care se secţionează astfel
ca fiecare porţiune să aibă un mugure dormind. Butaşii se înrădăcinează pe parapet, în nisip, la
adâncimea de 2-3 cm. La temperatura de 28-30°C înrădăcinează în 30-40 zile. După înrădăcinare se
plantează la ghivece, într-un amestec format din pământ de ţelină, pământ de frunze, mraniţă şi
lllSlp.
Lucrări de întreţinere . Se păstrează în încăperi calde, ferite de razele puternice ale soarelui,
vara în special, se udă din abundenţă.
Utilizare. Este indicată pentru decorul încăperilor mari unde se asigură lumină şi căldură.

CORDYLINE (Cordiline) F am. Liliaceae

Cordyline australis Hook. Plantă de seră rece, originară din Noua Zeelandă. Arborescentă
în ţara de origine, poate atinge 8-1 O m. La noi se cultivă ca plantă la ghivece, are frunze sesile,
pieloase, lungi de 30-60 cm, late de 3,5 cm, cu o culoare verde frumoasă. În cultură se întâlnesc şi
varietăţi cu frunze colorate: Atropurpurea (frunze violacee la bază şi pe faţa inferioară a nervurii
mediane), Aureo-striata (frunze cu striuri longitudinale, galbene), etc.
Cordyline stricta Endl. Specie originară din Australia, cultivată în seră rece. Frunzele sunt
mai puţin compacte ca la specia precedentă, acuminate, cu lungimea de 30-60 cm.
Cordyline terminalis Kth. Specie originară din Asia tropicală, se cultivă în seră caldă.
Plantele ating în cultură 75 cm înălţime. Frunzele sunt peţiolate, inserate în spirală, eliptic
lanceolate, îngustate la cele două extremităţi. Au 30-70 cm lungime, 5-1 O cm lăţime şi culoare
verde închis. Se cultivă varietăţi cu frunze recurbate cu striuri albe, roşii, roz sau galbene.
Cerinţe ecologice. Plantele de seră rece se păstrează iarna la 9-1 0°C şi necesită un sol mai
greu, argilos, fertil. Cele de seră caldă au nevoie de 18-20°C şi sol mai uşor, afânat. Pentru colorarea
frunzelor trebuie asigurată lumină la sfârşitul iernii. În timpul verii nu suportă razele solare directe.
Cultura. Cordyline se înmulţeşte vegetativ prin separarea drajonilor, prin butaşi de tulpină
şi marcotaj aerian. Butaşii se recoltează în decembrie-ianuarie şi se înrădăcinează în nisip, la

1 -
 temperatura de 28-30°C. Butaşii înrădăcinaţi se plantează la ghivece, în iunie se pot scoate în
răsadniţe, iar la începutul toamnei se schimbă ghivecele şi se trec în seră.
Marcotajul aerian se aplică mai ales pentru reîntinerirea plantelor degarnisite la bază.
Lucrări de întreţinere. Iarna se udă moderat, vara din abundenţă. Trebuie umbri te în zilele
cu insolaţie puternică. Ca la toate speciile care decorează prin frunze este necesară îndepărtarea
prafului şi a frunzelor uscate.
Utilizare. Sunt plante de apartament frumoase, foarte apreciate, vara pot fi folosite şi pe
terase, balcoane.

DIEFFENBACHIA (Difenbahia) Fam. Araceae

Dieffenbaclzia picta Schott. Originară de pe Amazon, este specia cea mai răspândită. Are
frunzele mai mult sau mai puţin mari, cu macule albe pe un fond verde. De la această specie s-au
obţinut multe varietăţi: Gigantea (frunze mari verzi), Superba (port compact, frunze groase,
panaşate cu alb crem pe fond verde), Magnifica (plante robuste, frunze striate la centru cu alb şi
presărate cu macule albe şi negre), etc.
Dieffenbaclzia seguine (Jacq.) Schott. Specie viguroasă, cu frunze eliptice, verde închis, cu
nervuri proeminente. Sunt şi varietăţi cu pete albe în lungul nervurii mediane.
Cerinţe ecologice. Plante de seră caldă, au nevoie de un substrat uşor, bine drenat, bogat în
substanţe nutritive. Pretenţioase la umiditate în sol şi atmosferă.
Cultura. Dieffenbachia se înmulţeşte în lunile de iarnă prin butaşi de vârf sau butaşi mici de
tulpină, care trebuie să conţină câte un mugure. Se înrădăcinează într-un substrat cald şi uşor, iar
pentru a reduce transpiraţia se leagă frunzele. Se plantează la ghivece într-un substrat format din
pământ de frunze, turbă, mraniţă şi nisip în raport de 2:1:1:1.
Lucrări de întreţinere. Este sensibilă la transplantare, care trebuie făcută cu multă atenţie.
Reacţionează foarte hine la administrarea îngrăşămintelor organice.
Utilizare. Se foloseşte în apartamente, unde pentru a asigura decorul timp mai îndelungat, se
indică păstrarea în vitrine cu umiditate atmosferică ridicată.

DRACAENA (Dracena) Fam. Liliaceae

Dracaena deremensis Br.N.E. Originară din Africa tropicală, poate atinge 2-3 m înălţime.
Frunzele sunt liniare, lungi, la bază îngustate în formă de peţiol. Are varietăţi cu frunze ce prezintă
benzi longitudinale albe alături de nervura mediană, cu marginea frunzelor verde-închis sau cu o
bandă longitudinală mediană albă.
Dracaena draco L. Plantele originare din Insulele Canare, au tulpina cilindrică la început şi
apoi ramificată. Frunzele sunt liniare, lungi, terminale, numeroase, cele din exterior recurbate, de
culoare verde glauc.
Dracaena fragrans (L.) Ker-Gawl. Originară din Africa tropicală, planta are o tulpină
viguroasă, frunze sesile, oblong-lanceolate, arcuite, de 90 cm lungime şi 1O cm lăţime, verde
strălucitor. Florile parfumate, de culoare galben deschis, sunt reunite în glomerule.
Dracaena marginala Lam. Originară din Madagascar, planta poate atinge 2-3 m înălţime.
Ftunzele de culoare verde-gri cu marginile roşii , sunt sesile, îngust lanceolate, frumos arcuite, cu
lungimea de 60 cm şi lăţimea de 2 cm.
Cerinţe ecologice. Necesită substraturi fertile, uşoare, foarte bine drenate, temperaturi de
18-20°C şi expoziţii estice sau vestice.
Cultura. Dracaena se înmulţeşte prin butaşi sau marcata} aerian. Prin butaşi de vârf sau de
tulpină se înmulţesc soiurile cu frunze panaşate. Butaşii se înrădăcinează în nisip, în sera înmulţitor
la 25°C şi 90% UR. Marcotajul aerian se aplică pentru reîntinerirea plantelor îmbătrânite sau
degarnisite.

•
 Lucrări de întreţinere. Substratul se menţine permanent reavăn şi se realizează pulverizarea
plantelor în timpul verii, pentru menţinerea unei umidităţi ridicate. Plantele mici se transplantează
în fiecare primăvară, iar plantele mari la interval de 2-3 ani. Se aplică fertilizări faziale lunare cu
îngrăşăminte minerale complexe sub formă de granule sau soluţii cu concentraţia de O, 15-0,2%.
Utilizare. În decorul interioarelor, birourilor, holurilor luminoase, iar vara se pot scoate pe
terase şi balcoane, în locuri semiumbrite.

EUPHORBIA (Poinseţia, Stea de Crăciun) Fam. Euphorbiaceae

Euphorbia pulcherrima Wild. Originară din Mexic unde creşte spontan în regiuni montane
umede, în regim de temperatură medie de l8°C şi precipitaţii care depăşesc 900 mm, zone unde
poate atinge înălţimea de 3 m. Este o plantă arbustivă cu frunze mari, eliptice sau ovate, cu
marginile întregi sau uşor lobate şi vârful acuminat. Florile sunt grupate în inflorescenţe
caracteristice (ciaţii) şi sunt neînsemnate din punct de vedere decorativ. La baza inflorescenţelor
sunt grupate câte 12-30 de bractee mari, lanceolate, colorate în roşu strălucitor.
În cultură există soiuri cu bractee albe, roz, roşii, galbene şi chiar panaşate.
Cerinţe ecologice. Temperatura optimă pentru această specie este de 20-22°C ziua şi 16-
180C noaptea. Plantă de zi scurtă, este pretenţioasă la durata şi intensitatea luminii şi necesită o
bună aprovizionare cu apă. Se cultivă pe un substrat mijlociu, bogat în substanţe nutritive, cu pH 6-
6,4, uşor şi poros, de exemplu pământ de frunze 1/3, turbă 1/3 şi nisip sau perlit 113 .
Cultura. Euphorbia se înmulţeşte vegetativ prin butaşi. Alegerea plantelor mamă se face în
perioada de înflorire. După trecerea florilor, plantele se pregătesc pentru perioada de repaus anual
prin reducerea udărilor, iar la căderea ultimelor frunze se taie la 20 cm de la sol. Se păstrează la 10-
120C şi umiditate atmosferică 70-80%. Începând cu luna aprilie plantele mamă se transvazează la
ghivece sau pe parapet, la temperatura de 18-20°C, într-un substrat format din: ţelină, turbă, rnraniţă
şi nisip în părţi egale. În prima etapă se udă moderat şi mai intens când încep să crească lăstarii.
Butaşii se recoltează din mai până în iulie, când lăstarii au lungimea de 12-15 cm. Se taie imediat
sub un nod (butaşii au 7-8 cm şi 2-4 frunze) şi se introduc cu baza în apă caldă (30°C), timp de 30
minute. La o temperatură constantă de 20-25°C, umiditate ridicată şi uşoară umbrire, înrădăcinează
în 3-4 săptămâni. Butaşii înrădăcinaţi se trec în ghivece de 6 cm diametru.
Lucrări de întreţinere: udarea substratului din ghiveci se face evitând apa rece şi cu duritate
mare; substratul să fie permanent umed, dar fără exces de apă care provoacă putrezirea rădăcinilor.
Planta se remarcă printr-o creştere rapidă şi reacţionează bine la aplicarea retardanţilor
(Cycocel 2%, în 3-4 etape), în faza de 6-7 frunze, pentru reducerea taliei plantelor; se suplimentează
lumina în perioadele cu nebulozitate mare. O lucrare de întreţinere necesară este ciupirea la 8-1 O
zile după plantarea la ghivece, deasupra celei de-a 5-6-a frunze, pentru ramificare.
Utilizare. Plantă la ghiveci pentru decorul de iarnă, tulpinile tăiate se folosesc pentru
aranjamente, după o prealabilă tratare cu apă caldă pentru înlăturarea latexului, care prin coagulare
ar provova ofilirea rapidă.

FICUS (Ficus) Fam. Moraceae

Ficus benjamina L. Specie originară din Asia, cu lăstari subţiri şi frunze oval-eliptice,
lucioase, cu vârful acuminat, de culoare verde închis sau verde panaşat cu alb-crem.
Ficus elastica Roxb. Originară din India, este cea mai populară specie de ficus. Planta are
tulpini rigide, vetticale, de 2-3 m înălţime în condiţii de apartament, care poartă frunze pieloase,
groase, eliptice, strălucitoare, dispuse altern, cu marginea întreagă.
Varietăţi: 'Rubra' (frunze verde-roşietic), 'Robusta' (frunze verde-intens), 'Variegata' (pete
galbene sau albe), 'Decora' (frunze mai late, cu alb-crem, verde deschis, verde închis şi nuanţe de
roz); 'Schriyveriana' (frunze marmorate cu nuanţe de verde, galben şi alb-crem).

6
 Ficus lyrata Warb. Specia provine din China, este un arbust de mare efect, cu creştere
lentă, dar port maiestuos. Frunzele sunt mari, în formă de liră, cu marginea ondulată şi lungimea de
50-60 cm. Nervaţiunea frunzelor este evidentă şi de culoare mai deschisă.
Ficus pumila L. Specie cu port agăţător şi tulpini de 1,0-1 ,5 m lungime în condiţii de
apartament. Frunzele sunt ovale, mici, uşor gofrate, cu nervuri bine marcate şi peţiol scurt. Indicat
pentru a decora diferiţi supot1i, pereţi sau ca plante suspendate.
Ficus rubiginosa Desf. (sin. F. australis Willd). Originară din Australia, specie cu frunze
eliptice, de 8-1O cm lungime, de culoare verde strălucitor pe faţa superioară şi ruginie pe faţa
inferioară.
Cerinţe ecologice. Puţin pretenţios ficusul se cultivă în încăperi calde şi reci. Este pretenţios
la umiditate, mai ales vara când frunzele trebuie pulverizate cu apă. Este sensibil la apa rece şi la
curenţii de aer.
Cultura. Ficus se înmulţeşte prin butaşi de vârf(cu 2-3 frunze), de tulpină (1-2 frunze) şi
marcotaj aerian. Înrădăcinarea butaşilor se face în nisip, la temperatura de 25-30°C şi umiditate
atmosferică ridicată. Butaşii de vârf de lăstar pot înrădăcina şi în apă. Durata înrădăcinării este de 3-
4 săptămâni . Butaşii înrădăcinaţi se plantează în ghivece, într-un substrat format din: pământ de
frunze, de ţelină, compost şi nisip în părţi egale.
Marcotajul aerian constă într-o incizie efectuată deasupra celei de a 3-a sau a 4-a frunze,
care se acoperă cu un manşon de turbă şi folie de plastic. Înrădăcinarea durează circa o lună, iar
când se observă rădăcinile prin felia de plastic, se secţionează marcata şi se plantează independent.
Lucrări de întreţinere. Iarna se păstrează în încăperi reci şi temperate. La F. benjamina o
scădere a temperaturii de la 19°C la 10°C provoacă căderea a 50% din frunze, acelaşi fenomen se
constată şi la o scădere a intensităţii luminoase. Se udă moderat şi se administrează îngrăşăminte.
Este o plantă exigentă la elementele fertilizante, se recomandă ca la două săptămâni să se
administreze soluţii cu 2-3 g/1 de îngrăşăminte solubile. Transvazarea se efectuează primăvara.
Utilizare. Decorul apartamentelor, sălilor de festivităţi, teraselor. F. pumila se utilizează ca
plantă pentru decorul pereţilor, în ghivece suspendate sau în jurul bazinelor. Plante de apartament
rezistente, dacă se evită insolaţia directă şi mai ales curenţii de aer.

HYPOESTES (Hipoestes, planta cu pistrui) Fam Acanthaceae

Hypoestes sanguinolenta Hook. Originară din Madagascar. Specie perenă erbacee, sub
formă de tufă cu creştere rapidă, ce poate ajunge până la 1 m, dar prin tăieri se menţine la 35-40 cm
înălţime şi 30-60 cm diametru. Frunzele sunt simple, întregi; opuse, oval-eliptice, de 10-12 cm
lungime şi au culoare verde închis cu numeroase pete mici roz sau roşii.
Inflorescenţele sunt ciorchini terminali şi axilari. Florile mici, de 2 cm, roz-violet, sunt
nesemnificative din punct de vedere decorativ.
Cerinţe ecologice. Se cultivă în substraturi bine drenate, cu textură uşoară, fertilitate medie
şi aciditate slabă. Nu suportă soarele direct, dar trebuie să dispună de multă lumină pentru a se
menţine coloritul frunzelor. La lumină insuficientă, frunzele devin treptat verzi. Vara suportă
temperaturi de peste 21 °C, dacă este udată adecvat. Pretinde o umiditate atmosferică ridicată.
Cultura. Se înmulţeşte vegetativ prin butaşi de vârfuri de lăstari sau de tulpină. Primăvara
sau vara se efectuează butaşi de 8-1 O cm lungime, care se pun la înrădăcinat în substrat de nisip,
turbă sau perlit, la umbră şi o temperatură constantă de 21-24°C, menţinând pământul umed. După
înrădăcinare se plantează mai mulţi butaşi la un ghiveci pentru a obţine o tufă bogată, asigurând un
drenaj corespunzător cu un strat subţire de pietriş.
Lucrări de întreţinere: pulverizarea frecventă a frunzelor cu apă; vara se udă des nelăsând
pământul să se usuce, iarna mai rar; primăvara şi vara, fertilizarea cu doze mici de îngrăşăminte
lichide administrate la fiecare 3 săptămâni; îndepărtarea florilor pe măsură ce apar, pentru a menţine
plantele într-o stare vegetativă bună, deoarece acestea utilizează substanţele nutritive în detrimentul
frunzelor; ciupirea lăstarilor, îndepărtând periodic vârfurile vegetative, pentru a stimula ramificarea

7
şi a obţine plante cu talie mai mică şi mai compacte; tăieri regulate în special primăvara, deoarece
plantele se degarnisesc prin îngălbenirea şi căderea frunzelor bazale, care este un proces normal de
îmbătrânire a plantei; combaterea bolilor si a dăunătorilor.
Utilizare. Plantă de interior cultivată la ghivece, foarte apreciată pentru frumuseţea şi
valoarea decorativă a frunzelor.

MONSTERA (Monstera) Fam. Araceae

Monstera delicioxa Liemb. Originară din pădurile umede din Mexic, planta are o tulpină
viguroasă, care poate atinge câţiva metri înălţime şi este grimpantă. Frunzele au peţiol lung de 60-
100 cm, turtit. Frunzele tinere sunt întregi, iar la maturitate sunt groase, pieloase, puternic lobate,
perforate şi foarte mari.
Cerinţe ecologice. Este necesar ca temperatura aerului să fie de 25°C, a substratului 20°C şi
umiditatea relativă 90-95%. În perioadele cu insolaţie puternică sunt necesare umbriri şi pulverizări
frecvente cu apă. Necesită un substrat uşor, aerat şi bine drenat.
Cultura. Se înmulţeşte primăvara, prin butasi de vârf sau porţiuni de tulpină. Butaşii de vârf
cu 2-3 frunze şi câteva rădăcini adventive se plantează pe parapet în nisip, la temperatură ridicată şi
umiditate asigurată. La temperatura de 25°C în substrat, înrădăcinează într-o lună. Butaşii formaţi
din porţiuni de tulpină cu un singur nod, înrădăcinează în câteva luni. La apariţia primei frunze noi
(circa 2-3 luni) se face plantarea la ghivece într-un substrat format din pământ de ţelină, turbă, nisip
şi cărbune pisat.
Lucrări de întreţinere. În primii ani transvazarea se face anual, la plantele mature la 3-4 ani.
La interval de 10 zile se administrează îngrăşăminte solubile 1—2 g/l. Tutorarea este necesară,
folosind tutori acoperiţi de muşchi, pentru a crea un efect decorativ.
Utilizare. Decorul încăperilor mari din apartamente, holuri, săli de festivităţi. Frunzele de
mici dimensiuni pot fi folosite şi în aranjamente florale.

PEPEROMIA (Peperomia) Fam. Piperaceae

Peperomia argyreia Hort. Originară din Brazilia, planta are formă de tufă, cu înălţimea de
20 cm. Frunzele lung peţiolate, glabre, au culoare verde intens, cu benzi argintii între nervuri.
Peperomia caperata Yuncker, Specie originară din Brazilia, cu înălţimea de 20 cm si
frunze mici, cordiforme gofrate, de culoare verde închis, care formează o tufă compactă.
Peperomia magnoliifalia A.Dietr. Plante robuste cu tulpini drepte, cărnoase, cu frunze
mari, eliptice şi nervuri evidente. Există şi varietatea Variegafa care are frunzele panaşate.
Peperamia incamz Haw (Hook). Tulpina erectă este acoperită cu numeroşi perişori albi,
lânoşi. Frunzele rotunde, uşor alungite, sunt de asemenea acoperite cu perişori.
Cerinţe ecologice. Sunt specii pretentioase la lumină şi căldură. Sub 15°C se produce
defolierea. Necesită un substrat de cultură uşor, bogat în humus, foarte bine drenat.
Cultura. Înmulţirea se face vegetativ prin butaşi de frunze sau de vârf de lăstari, care
înrădăcinează uşor într—un substrat de nisip si turbă. Butaşii înrădăcinaţi se plantează la ghivece,
într—un amestec format din părţi egale de turbă, ţelină şi nisip.
Lucrări de întreţinere: asigurarea unei lumini si temperaturi corespunzătoare şi evitarea
excesului de umiditate; fertilizări faziale lunare în perioada de vegetatie cu îngrăşăminte minerale
complexe, sub formă de solutii cu concentraţia de 0,1%.
Utilizare. Se folosesc în decorarea apartamentelor, fiind plante cu un efect decorativ
deosebit.
 SANSEVIERIA (Sansevieria) Fam. Agavaceae

Sansevieria trifasciata Prain. În sol are un rizom puternic, pe care se dezvoltă numeroşi
drajoni. Se caracterizează prin frunze drepte, lanceolate, până la 1 m înălţime, verzi cu striuri de
culoare deschisă dispuse transversal.
S. trzfasciata 'Hahnii' este identică, dar pitică, iar 'Golden Hahnii' are marginea frunzelor de
culoare crem. S. trifasciata 'Moonshine' este un soi relativ nou, cu frunze de culoare gri-argintiu,
bordate cu verde. În cultură se întâlneşte S. trifaseiata var. laurentii Hart, cu frunze mai late, cu o
bordură de culoare galbenă sau alb—gălbuie.
Sansevieria cylindrica Boj. Frunzele de culoare verde închis sunt cilindrice, lungi de 60—80
cm. Se întâlneşte mai rar în cultură.
Cerinţe ecologice. Puţin pretenţioasă, preferă locurile luminoase, ferite de razele directe ale
soarelui, dar tolerează şi umbra. Se păstrează în încăperi semicalde sau calde, iarna excesul de
umiditate în sol este dăunător, are nevoie de o umiditate atmosferică scăzută.
Cultura. Sansevieria se înmulţeşte prin butaşi de fragmente de frunză şi divizarea lafei.
Butaşii de fragmente de frunză, cu lungimea de 5—7 cm se plantează în substratul de înrădăcinare,
respectând polaritatea şi înrădăcinează în circa 30 zile, la o temperatură de 25°C în substrat, 20-
22°C în atmosferă şi o umiditate relativă a aerului de 70%.
La var. laurentii se practică înmulţirea prin divizarea tufei.
Lucrări de întreţinere: se evită excesul de apă care poate provoca putrezirea frunzelor;
transplantarea totală odată la 2-3 ani; fertilizări faziale cu îngrăşăminte minerale complexe.
Utilizare. Plantă decorativă prin frunze, rezistentă în condiţii de apartament sau holuri. Se
recomandă asocierea ei cu alte plante mai mici cu port pendent.

SCHEFFLERA Fam. Araliaeeae

Arborele umbrelă

Sehefjlera actinophylla Harms. Specie originară din Australia, de până la 40-150 cm

înălţime, în condiţii de apartament. Frunzele sunt persistente, foarte decorative, lung peţiolate,
palmat compuse din 5—10 foliole lungi. lucioase, ovale, aşezate în poziţie orizontală, ce sugerează
aspectul unei umbrele. Prezintă o inflorescenţă lungă (spic), cu flori mici purpurii, din care se
formează ulterior fructe roşii.
SeheUIera arboricola (Hayata) Merr. Provine din Taiwan, este o versiune mai mică a S.
actinophylla, dar cu aspect asemănător. Este specia cea mai cultivată. Tulpina ramifică mai bogat,
iar frunzele sunt compuse din mai multe foliole (7-12), dar mai mici, de formă ovală şi culoare
verde.
Cerinţe ecologice. Deşi suportă şi temperaturi mai ridicate, se dezvoltă bine în locuri cu
temperatură moderată, constantă, în jurul valorii de 18-20°C pe perioada verii şi l4—l7°C iarna.
Udarea se face în concordanţă cu anotimpul şi intensitatea de creştere a plantei (vara se udă mai
mult, de 2-3 ori pe săptămână, iar toamna si iarna mai puţin, numai pentru a menţine substratul uşor
umed). Excesul de umiditate duce la îngălbenirea frunzelor.
Preferă locurile luminoase, dar nu tolerează acţiunea directă a razelor solare. Este printre
puţinele plante de apartament care se menţin frumoase şi în locurile mai puţin luminoase. Soiurile
cu frunze panaşate au nevoie de lumină mai multă. Nu trebuie expuse la curenţi de aer. Se
acomodează cu orice tip de substrat cu condiţia să fie bine drenat şi totodată să reţină apă suficientă.
Cultura. Se înrnulţeşte prin seminţe, butaşi şi marcotaj aerian. Metoda de înmulţire cea mai
folosită este butăşirea. Rezultate foarte bune se obţin utilizând butasi semilemnificaţi, recoltaţi la
20—220C.
sfârşitul verii. Butaşii se plantează într—un substrat uşor a cărui temperatură optimă este de
Se poate înmulţi şi prin seminţe (aduse din locurile de origine), iar plantele înalte prin
marcotaj aerian, care se aplică primăvara.
 Lucrări de întreţinere, Se udă regulat vara, când planta creşte intens, iar toamna şi iarna mai
rar şi cu cantităţi de apă mai mici; este necesară asigurarea unei umidităţi atmosferice ridicate prin
pulverizarea apei pe frunze, de câteva ori pe săptămână, în perioadele cu temperaturi mari;
fertilizarea se face o dată pe lună, cu îngrăşăminte cu concentraţii reduse.
Transplantarea se face primăvara, la interval de 2-3 ani, iar cu această ocazie se reduce
volumul sistemului radicular.
Plantele tinere se ciupesc de mai multe ori, pentru a se induce ramificarea de la bază.
Utilizare: Este o plantă de apartament foarte apreciată. Poate fi aşezată singură în locuri
spaţioase, pentru a-i pune în evidenţă forma deosebită a frunzelor sau în combinaţie cu alte specii
decorative prin frunze sau flori.

lO
 Cap.VII.
SPECII FLORICOLE CULTIVATE
CA PLANTE ÎN GHIVECE PENTRU
DECORUL INTERIOARELOR
7.1. SPECII DECORATIVE PRIN FLORI
Achimenes hybrida
Begonia x tuberhybrida
Bougainvillea glabra
Calceolaria hybrida
Camellia japonica
Clivia miniata
Columnea gloriosa
Cyclamen persicum
Fuchsia hybrida
Gardenia jasminoides
Hibiscus rosa-sinensis
Hippeastrum hybridum
Hydrangea hortensis
Impatiens waleriana
Impatiens de Noua Guinee
Kalanchoe blossfeldiana
Kalanchoe hybrida
Murraya exotica
Nerium oleander
Pachystachys lutea
Pelargonium zonale
Pelargonium peltatum
Pelargonium
grandiflorum
Pittosporum tobira
Poinsettia pulcherrima
Primula malacoides
Primula obconica
Primula x polyantha
Rhododendron simsii
(Azalea indica)
Saintpaulia jonantha
Senecio cruentus
Sinningia
speciosa
Spathiphyllum hybridum
Stephanotis floribunda
7.2. SPECII DECORATIVE PRIN FRUNZE
Asparagus densiflorus

Asparagus falcatus
Asparagus plumosus

Asparagus sprengeri
Aspidistra elatior
Begonia foliosa

Begonia heracleifolia
Begonia imperialis
Begonia incana

Begonia masoniana
Begonia metallica

Begonia x rex
Caladium bicolor
Chlorophytum comosum
Codiaeum variegatum
Colocasia
esculenta
Cordyline australis

Cordyline terminalis
Cycas revoluta
Cyperus alternifolius
Dieffenbachia amoena

Dieffenbachia picta
Dracaena deremensis
Dracaena fragans

var. Massangeana
Dracaena marginata

Dracaena sanderiana
Ficus australis
Ficus benjamina
Ficus diversifolia
Ficus elastica

var. Decora

var. Tricolor
 Ficus elastica
var. Robusta

var. Rubra
Ficus lyrata
 Ficus stipulata
var. aureovariegata
Hedera helix

cv. Mona Lisa

Hedera canariensis

var. Gloire de Marengo

Laurus nobilis
Monstera deliciosa
 Peperomia incana

Peperomia caperata
 Peperomia
magnoliaefolia

var. Aureovariegata
Peperomia metallica

Peperomia pulchella
Philodendron andreanum
Philodendron bipinnatifidum
Philodendron elegans

Philodendron erubescens
Philodendron imbe

Philodendron scandens
Sansevieria trifasciata

var. Laurentii
Sansevieria trifasciata var. Hahnii
Sansevieria cylindrica
Schefflera actinophylla

Schefflera arboricola
Scindapsus aureus
Syngonium podophyllum
Tradescantia albiflora

var. Albovittata
Tradescantia blossfeldiana

Tradescantia fluminensis
Tradescantia spathacea

Tradescantia zebrina
Yucca elephantipes
7.3. ORHIDEE
Cattleya labiata
Cymbidium aloifolium

Cymbidium lowianum
Cypripedium calceolus

Cypripedium macranthon
Dendrobium kingianum
Paphiopedilum villosum
Phalaenopsis amabilis
Stanhopea tigrina
Vanda tricolor
7.4. BROMELII
Aechmea fasciata
Ananas bracteatus

Ananas comosus
Billbergia nutans

Billbergia vittata
Cryptanthus bivittatus
Guzmania lingulata
Neoregelia carolinae
 Tillandsia multicaulis
Tillandsia cyanea
Vriesea splendens
7.5. PALMIERI
Chamaedorea elegans
Chamaerops humilis
Cocos nucifera
Livistona australis
Phoenix canariensis
Phoenix dactylifera
Washingtonia filifera
7.6. CACTUȘI
7.6.1. CACTUȘI DE DEȘERT
Aporocactus flageliformis
Blossfeldia
liliputana
Carnegia gigantea
Cereus peruvianus
Echinocactus grusonii
Mammillaria
prolifera
Opuntia ficus–indica
Parodia chrysacanthion
7.6.2. CACTUȘI DE PĂDURE
Pereskia aculeata

Pereskia grandifolia
Schlumbergera truncata
7.7. PLANTE SUCULENTE,
ALTELE DECÂT CACTUȘII
Aeonium arboreum

cv. ‘Schwarzkopf’
Agave americana

cv. ‘Aureovariegata’
Aloe arborescens

Aloe saponaria
Aloe vera
 Bryophyllum
daigremontianum
Bryophyllum
tubiflorum
Crassula arborescens
Lithops dinteri
Portulacaria afra
Sedum morganianum
Sedum sieboldii
7.8. FERIGI Și MUȘCHI
7.8.1. FERIGI
Adiantum formosum
Adiantum raddianum
Asplenium nidus
Nephrolepis cordifolia
Nephrolepis exaltata
Pellaea rotundifolia
Platycerium alcicorne
Polypodium aureum
Pteris cretica

Pteris tricolor
Rumohra adiantiformis
Selaginella martensii
 Cap.VIII.
SPECII FLORICOLE CULTIVATE
PENTRU PRODUCEREA FLORILOR TĂIATE
 Alstroemeria hybrida

Belvedere

Lavender
 Alstroemeria hybrida
Larissa

Salena
Anemone coronaria
 Anthurium andreanum

Arizona

Champagne
 Anthurium andreanum

Sante

Pierrot
Anthurium scherzerianum
 Chrysanthemum x hortorum

Deliah

Fortune
 Chrysanthemum x hortorum

Pink Champagne

Tutu
 Chrysanthemum x hortorum

Atsumono

Ralph Lambert
Convallaria majalis
 Dahlia x hybrida
Amanda

Monet
 Dahlia x hybrida
Square

Highflyer
 Dianthus caryophyllus semperflorens

Confetti

Dark Pink Barbara

 Dianthus caryophyllus semperflorens

Laroca

Cobra
 Freesia hybrida

Blue Bayou

Flandria
 Freesia hybrida

Oberon

Royal Blue
 Gerbera hybrida

Baramundi

Icedance
New Design Gerbera hybrida

Serafien
Green Star Gladiolus hybridus

Avenue
 Gladiolus hybridus
Priscilla

Break of Down
Ostara Hyacinthus orientalis

Carnegie
Iris x hollandica
Crimson Pixie
Lilium – hibrizi asiatici

Yellow Geel
 Lilium – hibrizi orientali

Casa Blanca

Muscadet
Lilium – hibrizi LA
Lilium candidum

Lilium longiflorum
Lilium speciosum Album

Lilium speciosum Roseum

 Lisianthus russelianum

Lisa

Misty Blue
Polyanthes tuberosa
 Rosa – Thea hybrida

Black Magic

Ophelia
 Rosa – Thea hybrida

Green Lady

Pirol
 Rosa – Floribunda

Papagena

The Queen Elizabeth

 Rosa – Miniatur

Easter Morning

Marbled
Strelitzia reginae
 Tulipa gesneriana

Golden Parade

Barcelona
 Tulipa gesneriana

Queen of Night

Shirley
Zantedeschia aethiopica

Zantedeschia albomaculata
Zantedeschia elliotiana

Zantedeschia rehmianii
 Cap.IX.
SPECII FLORICOLE CULTIVATE
PENTRU DECORUL PARCURILOR ŞI GRĂDINILOR
9.1. SPECII FLORICOLE ANUALE
Ageratum mexicanum
Amaranthus caudatus
Antirrhinum majus
Begonia semperflorens
Calendula officinalis
Callistephus chinensis
Celosia argentea – var. cristata
Celosia argentea – var. plumosa
Centaurea cyanus
Centaurea moschata
Convolvulus tricolor
Cosmos bipinatus
Delphinium ajacis
Dianthus caryophyllus L. ‘Chabaud’
Dianthus chinensis
Diascia barberae
Eschscholtzia californica
Gazania splendens
Gypsophylla elegans
Impatiens balsamina
Ipomoea tricolor
Lathyrus odoratus
Lobelia erinus
Lobelia pendula
Lobelia fulgens
Matthiola incana
Mirabilis jalapa
Nicotiana alata

Nicotiana sanderae
Ocimum basilicum
Papaver rhoeas

Papaver somniferum
Petunia x hybrida (I)
Petunia x hybrida (II)
Petunia x hybrida (III)
Phlox drumondii
Portulaca grandiflora
Salvia splendens
Tagetes erecta
Tagetes patula
Tagetes tenuifolia
Thunbergia alata
Tropaeolum majus
Verbena hybrida
Zinnia elegans
Zinnia haageana
9.2. SPECII FLORICOLE NEMURITOARE
(IMORTELE)
Acroclinium roseum
Ammobium allatum
Gomphrena globosa
Helichrysum bracteatum
Statice sinuata
9.3. SPECII FLORICOLE DE MOZAIC
Alternathera amoena
Cineraria maritima
Coleus blumei
Iresine herbstii
Iresine lindenii
Santolina chamaecyparissus
Santolina viridis
9.4. SPECII FLORICOLE BIENALE
Althaea rosea
Bellis perennis
Brassica oleracea – var. decora
Campanula medium
Cheiranthus cheiri
Dianthus barbatus
Digitalis purpurea
Lunaria biennis
Myosotis alpestris
Viola x wittrockiana
9.5. SPECII FLORICOLE PERENE
9.5.1. SPECII FLORICOLE PERENE
HEMICRIPTOPHYTE
 Achillea
filipendulina
Achillea ptarmica
Achillea millefolium
Anemone pulsatilla
Anemone japonica
Aquilegia vulgaris
Astilbe japonica
Bergenia crassifolia
Chrysanthemum leucanthemum
Chrysanthemum indicum
Dianthus
plumarius
Dicentra spectabilis
Hemerocallis flava
Hemerocallis
fulva
Hemerocallis thunbergii
Hemerocallis hybridus
Hosta plantaginea

Hosta sieboldiana
Hosta undulata
Kniphofia hybrida
Lavandula angustifolia
Lupinus polyphyllus
Paeonia lactiflora
Paeonia suffruticosa
Papaver orientale
Pavaver bracteatum
Primula acaulis

Primula denticulata
Primula vialii
Primula hortensis
Rudbeckia speciosa

Rudbeckia purpurea
Tradescantia virginiana
9.5.2. SPECII FLORICOLE PERENE
GEOPHYTE
Acidanthera bicolor
Canna indica
Colchicum autumnale
Crocus aureus

Crocus banaticus
Fritillaria imperialis
Fritillaria meleagris
Galanthus nivalis

Galanthus plicatus
Iris germanica
Iris kaempferi
Iris pumila

Iris pseudacorus
Iris reticulata
Liatris spicata
Lilium regale
Lilium tigrinum
Lilium bulbiferum

Lilium auratum
Muscari armeniacum
Narcissus pseudonarcissus
Narcisus incomparabilis
Narcissus poeticus
Narcissus jonquilla
Narcissus tazzeta