RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE CULTIVATE ÎN TEREN

NEPROTEJAT

Specii floricole anuale

Definiţie: Speciile floricole anuale sunt plante care îşi desfăşoară ciclul biologic pe parcursul unui singur an,
timp în care germinează, cresc, înfloresc, formează seminţe şi mor.
În cultură se întâlnesc: - plante floricole anuale tipice: Clarkia, Consolida , Godeţia;
- plante floricole anuale prin cultură (perene la orgine): Antirrhinium, Ageratum,
Lobelia, Petunia, Tagetes, Salvia;

Particulariţi de cultură

A) Înmulţirea speciilor floricole anuale se face prin seminţe. Semănatul se poate face în:
1. sere: a) speciile floricole cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia, Salvia);
b) speciile floricole pretenţioase la temperatură (Lobelia, Petunia, Verbena, Zinnia etc.);
2. răsadniţe sau solarii: speciile mai puţin pretenţioase la căldură (Callistephus, Cosmos, Impatiens,
Mathiola);
3. direct în câmp: - toamna (Antirrhinum, Cosmos, Calendula);
- primăvara - ultima decada a lunii aprilie, începutul lunii mai:
a) specii floricole care nu suportă transplantatul (au rădăcini pivotante) (Amaranthus,
Centaurea, Eschscholtzia, Papaver, Tropaeolum);
b) specii floricole cu perioadă de veetaţie scurtă (Mathiola bicormis, Lathyrus);
c) specii floricole mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula, Cosmos, Mirabilis, Nigella,
Tagetes).
La speciile care se seamănă în spaţii protejate se poate obţine răsad care necesită 1-3 repicări, o prealabilă
călire şi apoi plantarea la locul definitiv. Distanţa de plantare diferă în funcţie de specie, soi, talia plantei, modul de
utilizare etc.
Speciile care se seamănă direct în câmp necesită 1-2 răriri.

B. Lucrări de îngrijire curente:

1. cu caracter general: - afânatul solului – primele praşile se execută mai superficial,
iar celelate mai profund;
- udarea;
- mulcirea solului;
- completarea golurilor;
- combaterea buruienilor;
- fertilizarea fazială;
- combaterea bolilor şi dăunătorilor.
2. cu caracter special – ciupitul - îndepărtarea vârfului de creştere în vederea stimulării
ramificării (Begonia, Callistephus, Antirrhinum);
- copilitul - îndepărtarea lăstarilor secundari care apar în axila
frunzelor, şi care împiedică buna dezvoltare a plantelor şi întârzie înfloritul;
- tunsul lăstarilor (la speciile floricole pentru mozaic) – pentru
păstrarea înălţimii uniforme a plantelor, în scopul realizării covoarelor florale.
-
C. Recoltarea fructelor şi seminţelor (vezi calendarul lucrărilor practice)

1
 Caracterizarea principalelor specii floricole anuale

1. Ageratum mexicanum – pufuleţi – Fam. ASTERACEAE

Descriere: plantă erbacee, cu port ramificat, tulpini pubescente. Frunzele sunt peţiolate, cu marginea uşor
crenată. Cele superioare sunt romboidale, dispuse altern, iar cele inferioare sunt ovate, dispuse opus. Florile sunt
dispuse în calatidii mici, iar acestea grupate în corimbe dese. Florile sunt colorate în albastru, alb, purpuriu sau roz-
roşu.
Înfloreşte din iunie până toamna târziu.
Cerinţe ecologice: specie puţin pretenţioasă, preferă soluri permiabile, fertile, terenuri cu expoziţie sudică,
umiditate moderată.
Particularităţi de cultură: specia se înmulţeşte, în principal, prin seminţe, dar se poate şi vegetativ. Semănatul
se face în sere sau răsadniţe, începând cu a doua jumătate a lunii februarie până la sfârşitul lunii martie. La
temperatura de 18-200C germinează în 10-12 zile. Se face un repicat, iar răsadurile obţinute se plantează în câmp,
în luna mai.
Înmulţirea pe cale vegetativă se realizează prin butaşi recoltaţi de la plante mamă pregătite din vară (iulie-
august) şi care iernează în sere temperate. Recoltarea butaşilor are loc în februarie, după care sunt puşi la
înrădăcinat, iar plantarea la locul definitiv se face după trecerea brumelor târzii de primăvară.
În timpul vegetaţiei se aplică lucrări de îngrijire cu caracter general, iar dintre cele cu caracter special,
ciupitul şi tunsul.
Utilizare: sunt utilizate ca plante pentru borduri, mozaicuri, pete de culoare, ronduri.

2. Alternanthera amoena – alternantera – Fam. AMARANTHACEAE

Descriere: plante de talie mică 10-15 cm, puternic ramificată de la bază. Tulpina este glabră în partea
superioară. Frunzele sunt oblong-lanceolate, cu lamina roşie, verde sau roşie-rozie, cu nervuri de culoare mai
închisă.

3. Alternanthera versicolor – alternantera – Fam. AMARANTHACEAE

Descriere: plante cu tulpina ramificată de la bază, înălţime cca 20 cm, frunze spatulat-ovate, cuneiforme şI
pubescente la bază, scurt peţiolate. Toată planta este colorată în purpuriu închis sau arămiu, iar frunzele au macule
alb-oliv sau roz-roşii.
Cerinţele ecologice (pentru ambele specii): preferă terenuri adăpostite, cu expoziţie însorită; sol argilo-
nisipos sau pământ de pădure, umede. Sunte sensibile la temperaturi scăzute.
Particularităţi de cultură (pentru ambele specii): se înmulţesc pe cale vegetativă prin butaşi, care se
confecţionează şi se pun la înrădăcinat în luna martie, în sere sau răsadniţe calde. Se plantează la loc definitiv după
trecerea brumelor târzii de primăvară.
Ca lucrări speciale se efectuează tunsul.
Utilizare (pentru ambele specii): sunt apreciate în parcuri pentru mozaicuri, borduri, vase decorative. Se pot
cultiva şi ca plante în ghivece.

4. Alyssum maritimum – ciucuşoară - Fam. BRASSICACEAE

Descriere: plantă cu tulpina înaltă de 20-40 cm, puternic ramificată, cu aspect de tufă compactă cu ramificaţii
repente la bază. Frunzele sunt mici, cenuşii, lanceolate, dispuse altern. Florile sunt dispuse în racem, şi pot fi de
culoare alb, roz, violacee; au miros de miere.
Cerinţe ecologice: sunt specii puţin pretenţioase faţă de sol. Dau rezultate bune pe soluri calcaroase, fertile,
mijlocii, umede, însorite.
Particularităţi de cultură: înmulţirea se face prin seminţe, care se seamănă în martie (în sere temperate sau
răsadniţe) sau în aprilie (direct în câmp). Suportă tunsul.
Utilizare: sunt deosebit de apreciate în decorarea spaţiilor verzi, bordurilor, mozaicurilor, alpinariilor,
stâncăriilor, balcoanelor, pete de culoare.

5. Amaranthus caudatus – moţul curcanului – Fam. AMARANTHACEAE

Descriere: plantă cu tulpina roşie-purpurie, erectă, ramificată, înaltă de cca 70-100 cm. Prezintă frunziş
bogat, frunzele fiind eliptice sau oval-lanceolate, dispuse altern, peţiolate. Florile sunt mici, de culoare roşu-carmin,
aglomerate în verticilii numeroase, dipuse în spice lungi, iar acestea în panicule pendule.
Înfloreşte din iunie-iulie până toamna târziu.

2
 6. Amaranthus paniculatus – trompa elefantului – Fam. AMARANTHACEAE
Descriere: plantă cu tulpini pubescente, brăzdate de dungi roşii de diferite intensităţi, paralele între ele.
Floriele sunt roşii-purpurii, verzi sau galbene, aşezate, în general, aglomerat în axila frunzelor din spre vârf sau în
spice reunite în panicule ramificate, erecte. Înfloreşte din iunie până toamna târziu.
Cerinţe ecologice (pentru ambele specii); preferă soluri fertile, bogate în humus, bine drenate, terenuri cu
expoziţie însorită; umiditate constantă.
Particularităţi de cultură (pentru ambele specii): se înmulţesc prin seminţe care se seamănă direct în câmp în
martie sau aprilie.
Utilizare: decorează din vară până toamna târziu în masive, grupuri pe gazon, platbande, mascarea locurilor
inestetice. Se foloseşte şi ca floare tăiată în stare proaspătă sau ca imortelă prin adopţiune.

7. Ammobium alatum – imortelă albă - Fam. ASTERACEAE

Descriere: plantă cu tulpina ramificată, aripată, înaltă de 50-60 cm, acoperită cu peri mătăsoşi argintii.
Frunzele tulpinale sunt înguste, iar cele bazale oblong-lanceolate dispuse în rozetă. Florile sunt dispuse în capitule
mici. Involucrul este alcătuit din bractee scarioase, alb-sidefii. Înfloreşte din iunie până toamna târziu.
Cerinţe ecologice: preferă soluri nisipoase sau argilo-nisipoase; terenuri însorite, fertile; umiditate constantă.
Particularităţi de cultură: se înmulţeşte prin seminţe, cu obţinere de răsad. Se seamănă în sere/răsadniţe
temperate (martie), se face un repicat, apoi răsadurile sunt plantate în câmp după trecerea brumelor târzii de
primăvară. Seminţele răsar în 7-9 zile.
Utilizare: imortelă tipică, se recoltează în faza de boboc. Mai rar este utilizată în decorarea spaţiilor verzi.

8. Antirrhinum majus – gura leului – Fam. SCROPHULARIACEAE

Descriere: plantă glabră, cu tulpina ramificată de la bază, înălţimea de 30-100 cm. Frunzele sunt ovale sau
lanceolate, cele superioare sunt liniar alterne. Florile sunt bilabiate, mari, diferit colorate şI grupate în raceme sau
spice dense.
Înfloreşte din iunie până toamna târziu. În cultură există foarte multe soiuri, care se împart după: înălţimea
plantei, perioada de vegetaţie, aspectul florii.
Cerinţe ecologice: specie puţin pretenţioasă faţă de sol, reacţionează bine la administrarea îngrăşămintelor
organice şi chimice.Preferă expoziţiile bine însorite şi adăpostite. Nu suportă excesul şi nici deficitul de umiditate.
Particularităţi de cultură: se înmulţeşte prin seminţe care se seamănă fie în seră (februarie-martie) fie direct în
câmp (martie-aprilie). În seră se face un repicat, iar la sfârşitul lunii aprilie răsadurile se plantează în câmp.
În perioada de vegetaţie se aplică lucrările cu caracter general, iar dintre cele cu caracter special: ciupitul şi
palisatul (la speciile cu talie înaltă).
Utilizare: -speciile pitice se folosesc pentru borduri, mozaic, stâncării;
-speciile cu talie mijlocie se utilizează în ronduri, platbande;
-speciile înalte se valorifică ca flori tăiate, recoltate când 2-3 flori de la bază s-au deschis (se pot
păstra 7-12 zile).

9. Begonia semperflorens – begonia, gheaţă -Fam. BEGONIACEAE

Descriere: plantă erbacee, cărnoasă, cu tulpina ramificată şi înălţimea de 15-60 cm. Frunzele sunt verzi pal
sau arămii, suculente, ovate sau subcordate, cu baza asimetrică, lucioase pe partea superioară, cu marginea uşor
dinţată. Florile sunt albe, roz sau roşii cu pedunculul de culoar roz, grupate câte 5-10 în panicule lungi de 10-12 cm.
Înfloreşte abundent şi constant din iunie până la primul îngheţ. După căderea petalelor decorează şi prin
fructe, de aceeaşi culoare cu axul inflorescxenţei.
Cerinţe ecologice: plante pretenţioase, preferă sol uşor, bine lucrat; terenuri cu expoziţie însorită; umiditate
constantă. Sunt pretenţioase la temperatură, de aceea se plantează la loc definitiv după trecerea brumelor târzii de
primăvară. În faza de răsad sunt foarte sensibile la execsul de umiditate.
Particularităţi de cultură: se înmulţesc atât prin seminţe cât şi pe cale vegetativă. Deoarece au perioadă de
vegetaţie lungă se seamănă din ianuarie într-un amestec uşor format din pământ de frunze+turbă+nisip. Pentru o
bună uniformizare a semănatului, seminţele se amestecă cu nisip fin şi apoi sunt semănate. La 18-20 0C germinează
în 15 zile. Se fac două repicări (I la 1-2 frunze adevărate şi al II-lea la 5-6 cm) şi se plantează în câmp după o
prealabilă călire, la o distanţă de 10-15 cm.
Pe cale vegetativă se înmulţeşte prin butaşi de tulpină, care se confecţionează în februarie.
Utilizare: au o largă folosire în decorarea parcurilor, grădinilor, pentru ronduri, platbande, borduri, covoare,
pete de culoare, jardiniere.
10. Calendula officinalis – gălbenele – Fam. ASTERACEAE
Descriere: plantă cu tulpina erbacee, ramificată, erectă, înaltă de 30-60 cm. Frunzele sunt alterne, oblongi, cu
vârful rotunjit, întregi, cele bazale sunt sesile şi lanceolate, iar cele superioare sunt scurt peţiolate. Florile sunt
grupate în calatidii terminale, solitare. Florieăle ligulate sunt de culoare galbrnă, iar cele tubuloase au culoare
purpurie. Înfloreşte din mai până toamna târziu. În cultură sunt foarte multe soiuri.
Cerinţe ecologice: specie foarte rustică, preferă soluri neutre sau slab alcaline, argiloase, bogate în humus.
Necesită temperaturi nu prea ridicate, suportă bine chiar şi un îngheţ uşor (-2…-4 0C).
3
 Particularităţi de cultură: se înmulţeşte prin seminţe fie semănate direct în câmp (toamna sau primăvara) fie
în sere sau răsadniţe (martie) obţinându-se răsad.Se plantează în câmp înla sfârşitul lunii aprilie.
Utilizare: floare tăiată, ronduri, grupuri multicolore.
11. Callistephus chinensis – ochiul boului – Fam. ASTERACEAE
Descriere: plantă cu tulpina erectă, puternic ramificată, cu aspect piramidal, înălţime de 30-80 cm. Frunzele
sunt alterne, cele de la bază mai oblong-lanceolate, peţiolate, incizate şi puternic dinţate, cele tulpinale sunt
oblongi, sesile, cu marginea dreaptă. Florile sunt dispuse în calatidii solitare, de formă şi mărime diferită; cele
ligulate sunt divers colorate, iar cele tubuloase de culoare galbenă.
Înfloreşte din iunie-iulie până toamna târziu. Soiurile s edeosebesc prin: port, ramificare, înălţime, mărimea
calatidiului, aspectul florilor, culoare, raportul dintre florile ligulate şi tubuloase.
Cerinţe ecologice: este puţin pretenţioasă faţă de factorii de cultură. Preferă soluri uşoare, permeabile, bogate
în humus, terenuri însorite. Nu suportă excesul de umiditate şi reacţionează pozitiv la fertilizările faziale făcute cu
îngrăşăminte chimice. Îngrăşămintele organice se aplică la cultura premergătoare.
Particularităţi de cultură: se înmulţeşte prin seminţe, care se seamănă în seră sau răsadniţe, în martie-aprilie.
Plantele răsar după 6-7 zile. Se repică când au 2-3 frunze adevărate, se plantează în câmp după trecerea brumelor
târzii de primăvară. Distanţa de plantare este în funcţie de talia plantei (20-50 cm). Specific acestei specii este şi
faptul că se poate planta chiar şi în fază de boboc.
La cultura pentru flori tăiate ca lucrări speciale se aplică bobocitul, pentru a obţine flori contra sezon.
Utilizare: în decorarea spaţiilor verzi, ronduri, rabate, platbande, borduri, ca flori tăiate.
12. CELOSIA ARGINTEA var. CRISTATA – creasta cocoşului – Fam. AMARANTHACEAE
Descriere: plantă cu tulpina dreaptă, înaltă de 20-50 cm. Frunze peţiolate, oval-lanceolate, dispuse altern.
Flori mici, lipsite de valoare decorativă, dispuse în axila unor bractee scarioase, strălucitoare, persistente, colorate
diferit: roşu, lila, roz, alb, galben etc. Florile sunt dispuse în inflorescenţe spiciforme cu axul lăţit în formă de
evantai sau creastă.
Înfloreşte din iunie până în octombrie.
13. Celosia pyramidalis – celosia – Fam. AMARANTHACEAE
Descriere: plantă cu talia de 40-60 cm, tulpina ramificată de la bază şi se termină cu panicule spiciforme,
dense, elastice, foarte elegante, diferit colorate şi strălucitaore prin aspectul lucios al bracteelor.
Cerinţe ecologice (pentru ambele specii): preferă soluri fertile, terenuri însorite, umiditate constantă. Sunt
sensibile la oscilaţiile de temperatură. Reacţionează bine la fertilizările faziale.
Particularităţi de cultură (pentru ambele specii): se înmulţesc prin seminţe, care se seamănă în răsadniţe calde
sau sere temperate, la sfârşitul lunii martie începutul lunii aprilie. Se face un repicat, apoi se plantează în câmp la
începutul lunii mai. Distanţa de plantare este de 20-40 cm.
Utilizare: ca flori tăiate în stare uscată (imortele tipice), mai rar în decorarea spaţiilor verzi (platbande,
rabate, ronduri).