Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole

Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu

numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole
reunite în grupa geofitelor.

B. Geofite rustice
1) Tulipa gesneriana (lalea)
Organul subteran este bulb tunicat, piriform sau ovoid, cu frunzele membranoase, protectoare
de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. 1).

Fig. 1 – Secţiune
longitudinală prin bulbul
de lalea (toamna după
plantare)

Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi
noi. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă)
variază între 1 şi 15, în funcţie de soi şi condiţiile de cultură.
În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm), consideraţi floriferi în anul
următor, se formează şi 3-5 bulbili, cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani.
Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie), când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat.
Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până
la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C, iar în
perioada rămasă până la plantare, poate fi coborâtă la 9°C.
Se plantează în câmp toamna, cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrie-
noiembrie), la adâncimea de 8-12 cm, în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere.
Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani.

2) Narcissus poeticus (narcisa)

Prezintă bulbi tunicaţi, piriformi, acoperiţi de tunici (frunze pergamentoase) gălbui sau cenuşii.
Sunt bulbi multianuali, cu durata de viaţă de 3-5 ani, formaţi din
10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un
sezon de vegetaţie. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ
1-3 bulbi, care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. 2).
La fel ca şi în cazul lalelor, bulbii se recoltează vara, după
uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna, când se
plantează în câmp. Spre deosebire de lalele însă, bulbii narciselor se
scot la intervale de 3-4 ani, iar pe durata păstrării, temperatura se
menţine apropiată de 9°C, deoarece diferenţierea mugurilor floriferi
Fig. 2 – Bulbi tunicaţi de începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul
Narcissus poeticus recoltării bulbilor. Adâncimea de plantare este de 10-15 cm.
 3) Hyacinthus orientalis (zambila, perla orientului)
Are bulbul tunicat, sferic sau uşor turtit, acoperit
cu frunze membranoase lucioase, diferit colorate (alb-
gălbui, alb-cenuşiu, violacei-purpurii) (fig. 3).
Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4
ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-
3 ani. Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de
multe ori, se intervine asupra bulbului mamă cu diferite
operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi
(incizarea în cruce sau excavarea discului).
Bulbilii zambilelor se scot vara, în mai-iunie (la
intervale de 3-4 ani), se depozitează la 20-25°C şi se
plantează în câmp toamna (septembrie-octombrie), la Fig. 3 – Bulbi tunicaţi de Hyacinthus
adâncimea de 10-15 cm. orientalis

4) Lilium candidum (crinul alb)

Prezintă bulbi mari, cu solzi cărnoşi, alb-gălbui.
Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă, din
mugurii situaţi la baza solzilor (fig. 4).
Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai prin
intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus, ci şi
prin butaşi confecţionaţi din solzii, detaşaţi din bulb, cu o
mică porţiune de disc.
Bulbii se scot vara (august) şi se plantează
imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. Fig. 4 – Bulbi solzoşi de
Adâncimea de plantare este de 15-20 cm. Lilium candidum

5) Lilium regale (crin imperial)

Are bulb asemănător celui de L. candidum, dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu.
Înmulţirea se face toamna (octombrie), când bulbii se recoltează, se separă şi se plantează la
15-20 cm adâncime.

6) Iris germanica (stânjenel)

Specie cu rizomi groşi, ramificaţi, cărnoşi, de culoare alb-murdar (fig. 5).
Pentru înmulţirea vegetativă, rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrie-
octombrie), se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se
plantează imediat, la 8-10 cm adâncime.
Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite, lipsite de muguri.
Lucrarea poate fi făcută şi primăvara, dar foarte devreme, înainte de pornirea în vegetaţie a
rizomilor.

Fig. 5 – Rizomi de
Iris germanica
 7) Convallaria majalis (lăcrămioare, mărgaritar)
Planta formează rizomi transanţi, ramificaţi, cu lungimea de 10-25 cm (fig. 6).
Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor, înflorirea abundentă
obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc, fie formează
inflorescenţe mici.
La interval de 4-5 ani, rizomii se scot, se fragmentează sau se despart şi se replantează la
adâncimea de aproximativ 5 cm. Lucrarea este indicat să se facă vara, în august.

Fig. 6 – Rizomi de
Convallaria majalis