ENZIME

Consideraţii generale şi definirea unor mărimi caracteristice

Enzimele sunt substanţe care catalizează reacţiile biochimice din organism. Ele au un rol esenţial
în biosinteza şi degradarea substanţelor din materia vie. Se găsesc în toate organismele vegetale, animale
şi în microorganisme. Toate transformările biochimice în ţesuturi şi celule sunt posibile numai prin
acţiunea enzimelor, care se mai numesc şi biocatalizatori. Enzimele determină în organism realizarea
unor reacţii chimice cu viteză mare, în condiţii compatibile cu viaţa. Dacă aceste reacţii s-ar produce in
vitro, nu s-ar putea realiza decât în condiţii incompatibile cu viaţă (temperatură şi presiune mare, mediu
puternic acid sau bazic etc.). În lipsa enzimelor, majoritatea covârşitoare a reacţiilor chimice din organism
nu s-ar produce şi deci nu ar mai putea exista procese metabolice şi nici fenomenele specifice vieţii.
Enzimele au un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice din organism.
Sub aspect chimic, unele enzime sunt holoproteine, dar majoritatea sunt heteroproteine. Ele sunt
produse numai de organismele vii şi îşi pot manifesta activitatea enzimatică atât în interiorul, cît şi în
afara organismului. Substanţa asupra căreia acţionează enzimele se numeşte substrat.
Enzimele fiind substanţe proteice îşi pierd puterea catalitică sub acţiunea căldurii, a acizilor, sau
bazelor tari, a solvenţior organici sau a altor substanţe ce denaturează structura proteinelor.
Bogate în enzime sînt seminţele în stare de germinaţie, plantulele, frunzele, ţesuturile meristematice,
fructele etc.
În general, plantele tinere au un conţinut mai ridicat de enzime decât plantele bătrâne. Puterea
catalitică a enzimelor din organismele în creştere este mai mare decât a celor din organismele bătrâne.
După locul unde îşi manifestă activitatea, enzimele se pot clasifica în exoenzime şi endoenzime.
Exoenzimele, după formarea lor în celule, sunt eliminate în lichidele din organism, unde îşi
exercită activitatea catalitică. Aşa sunt enzimele din lichidele interstiţiale, din diferite cavităţi, din seva
elaborată etc.
Endoenzimele, numite şi enzime intracelulare, îşi exercită acţiunea în celulele în care s-au format.
Ele sunt:lioenzime, legate mai slab în celulă şi desmoenzime, legate mai puternic în celule.
Formarea şi degradarea enzimelor în organism se realizează cu o viteză mai mare decât se poate
produce biosinteza şi degradarea proteinelor cu rol structural. Enzimele nu s-au putut sintetiza până în
prezent în laborator, dar s-a reuşit să se stabililească succesiunea aminoacizilor din lanţul polipeptidic al
unor enzime (ribonuclează, tripsină, lizozim etc.).

Caracteristicile enzimelor

Ca biocatalizatori, enzimele se caracterizează prin următoarele proprietăţi generale:

- acţionează în cantităţi extrem de mici, dar manifestă o activitate extrem de intensă;
- nu se consumă şi nu se transformă în reacţiile catalizate;
- catalizează reacţii termodinamic posibile, adică reacţii care corespund unei diminuari a energiei
libere;
- orientează şi măresc viteza reacţiilor biochimice, determinând scăderea energiei de activare a
moleculelor de substrat asupra cărora acţionează;
- constituie cei mai eficienţi catalizatori cunoscuţi, determinând reacţii extrem de rapide;
- nu modifică starea finală de echilibru a reacţiilor, ci numai viteza cu care se realizează acest
echilibru;
- într-o reacţie reversibilă care conduce la o stare de echilibru, enzima accelerează numai cele
două viteze de reacţie (1 şi 2) care evoluează simultan şi în sens invers, determinând astfel atingerea mai
rapidă a stării de echilibru;

A+B ↔ C+D

1
 - se disting printr-o specificitate de acţiune, conversia unui substrat într-un produs (produşi) de
reacţie sau biosinteza unei substanţe din componentele constitutive fiind catalizate de un anumit tip de
enzime;
- asigură coordonarea, reglarea şi controlul proceselor biochimice la care participă, modulînd
activitatea metabolismului celular.

Structura şi conformaţia enzimelor

Natura proteică a enzimelor. Enzimele sunt biocatalizatori de natură proteică. În consecinţă,

structura lor chimică de ansamblu reprezintă un edificiu macromolecular complex determinat de
nivelurile de organizare structurală ale proteinelor. Totodată enzimele posedă proprietăţile generale fizice
şi chimice ale proteinelor. Fiind însă o clasă specială de molecule proteice, enzimele se caracterizează,
sub aspect structural, prin două trăsături generale distinctive, în strânsă corelaţie, şi anume:
a) existenţa unor particularităţi structurale specifice care le conferă activitatea catalitică; astfel
moleculele de enzimă posedă în structura lor anumite zone, denumite situsuri cu o secvenţă de aminoacizi
şi conformaţie caracteristică, zone care sunt esenţiale pentru manifestarea activităţii catalitice (situs
catalitic) sau pentru funcţia de reglare (situs allosteric) al unor secvenţe de reacţie.
b) existenţa unei configuraţii structurale spaţiale a moleculei, configuraţie care – în ansamblul ei
este responsabilă sau contribuie la manifestarea activităţii enzimatice.

Situs catalitic. Manifestarea proprietăţilor catalitice sau reglatoare ale enzimelor este conferită de
existenţa în structura lor moleculară a unor regiuni sau zone privilegiate la care se leagă în mod specific
substratul de reacţie sau efectorul allosteric care modulează funcţia de reglare a anumitor enzime.
Substratul enzimelor (S) reprezintă un compus chimic care se poate lega specific, la o enzimă (E)
şi asupra căruia enzima acţionează transformându-l în produs (produşi) de reacţie (P):

E
E+S —→ [ES] → E+P sau S —→ P

Ca structură moleculară, substratul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să satisfacă

necesitatea de specificitate a unei enzime; să prezinte o dispunere spaţială bine definită care să-i permită
accesul la molecula de enzimă, să prezinte o complementaritate structurală şi conformaţională, cu situsul
catalitic al enzimei cu care trebuie să stabilească cel puţin trei puncte de interacţiune specifică;
reactivitatea acestor puncte de contact ale enzimei trebuie să fie diferită sau asimetrică; să se asocieze cu
enzima pe baza unei orientări strict specifice.
Una din cele mai remarcabile proprietăţi ale enzimelor este capacitatea lor de a acţiona
preferenţial numai asupra unor substraturi, proprietate denumită generic specificitate enzimatică.

Condiţia manifestării activităţii catalitice a unei enzime este menţinerea conformaţiei sale native,
deoarece această conformaţie structurală determină distanţele optime de interacţiune între grupările
chimice ale situsului catalitic şi cele ale substratului susceptibil de a fi legat la acest situs.

Exprimarea cantitativă a activităţii enzimatice

Dozarea activităţii enzimelor se bazează pe proprietatea lor de a cataliza o anumită reacţie,

caracterizată printr-o anumită viteză. Viteza de reacţie enzimatică este proporţională cu cantitatea de
enzimă, în condiţiile unor parametri experimentali, riguros stabiliţi: pH şi temperatură optime, de acţiune
a enzimei, concentraţie suficientă de substrat, coenzime, activatori enzimatici, absenţa inhibitorilor
enzimatici. În principiu, determinarea activităţii enzimatice se poate efectua pe diferite căi experimentale
ca:

2
 1) măsurarea gradului de trasformare a substratului prin stabilirea scăderii concentraţiei acestuia
într-un anumit interval de timp;
2) măsurarea concentraţiei produsului de reacţie format într-un anumit interval de timp;
3) măsurarea cineticii de reacţie, urmărind în timp viteza de transformare a substratului sau de
formare a produsului de reacţie.
În conformitate cu recomandării Comisiei de enzime, a Uniunii Internaţionale de Biochimie
(IUB), pentru exprimarea cantitativă a activităţii enzimatice, se utilizează o serie de mărimi, ale căror
definiţii sunt prezentate în continuare.
1. Unitatea de activitate enzimatică (U) reprezintă cantitatea de enzimă ce catalizează
transformarea a unui micromol (1μM) de subtrat/min/1, în condiţii experimentale definite. În mod curent,
activitatea enzimatică se exprimă şi ca miliunităţi / mililitru (mU/ml). Ca valoare numerică, 1 mU/ml, este
egală cu 1 U/l.
2. Activitatea enzimatică specifică reprezintă numărul de unităţi enzimatice raportate la 1 mg de
proteină (U/mg).
3. Activitatea enzimatică moleculară reprezintă numărul de molecule de substrat, transformate de
către o moleculă de enzimă, în timp de un minut (în condiţii optime de pH, temperatură şi concentraţie de
substrat).
În general, este recomandabil ca, pentru determinarea activităţilor enzimatice, concentraţia
substratului de reacţie să fie suficientă, astfel încât enzima să devină saturată cu substrat.

Nomenclatura si clasificarea enzimelor

Criteriul dupa care s-a stabilit initial denumirea enzimelor a fost adaugarea sufixului "aza" la
radacina numelui substratului asupra caruia actioneaza enzima sau la radacina cuvântului care arata
reactia pe care o catalizeaza. Astfel, enzima care actioneaza asupra lipidelor se numeşte lipaza etc. S-au
acceptat si denumiri uzuale, de exemplu pepsina, tripsina etc.
Actuala clasificare si nomenclatura a enzimelor se bazeaza pe principiile si regulile stabilite de
catre Comisia de Enzime a Uniunii Internationale de Biochimie. Aceasta comisie a prezentat un sistem
numerotat codificat, criteriul esential de clasificare constituindu-l tipul de reactie chimica catalizata de
enzima. Conform acestuia, fiecare enzima este codificata printr-un numar format din 4 cifre despartite
prin puncte. Toate enzimele cunoscute s-au încadrat în 6 clase. Cele patru cifre prin care se identifica o
enzima vor reprezenta în ordine: clasa, subclasa, subsubclasa si pozitia pe care o detine enzima în
subsubclasa. Astfel, de exemplu, lactat dehidrogenaza apartine la clasa 1; subclasa 1; subsubclasa 1;
pozitia 27, deci se codifica 1.1.1.27.

Clasele de enzime sunt:

1. Oxidoreductaze
2. Transferaze
3. Hidrolaze
4. Liaze
5. Izomeraze
6. Ligaze (sintetaze)