Enzime

1. Structura si caracterele generale ale enzimelor, tipuri de situsuri specifice

Enzimele sunt catalizatori ai reactiilor chimice care au loc in organismele vii cu scopul de a
creste viteza de transformare a substratului in produsul de reactie.
Structura
Enzimele, cu foarte putine exceptii( ribozimii), sunt de natura proteica. Structura proteica a
enzimelor este importanta deoarece permite explicarea moleculara a priceselor ce au loc in
timpul procesului catalitic. Structura tertiara a proteinelor enzimatice permite explicarea
modului de constituire al centrului activ al enzimelor, pentru acele enzime care au si structura
cuaternara aceasta permite explicarea alosteriei.
Dupa structura lor, enzimele pot fi impartite in:
 Enzime cu structura exclusiv proteica- fac parte enzime din clasa hidrolaxrlot (
chimotripsina, ribonucleaza, lizozim)
 Enzime cu structura heteroproteica- alcatuite dintr-o parte proteica=apoenzima si o
parte neproteica numita:
-cofactor- in cazul tuturor compusilor neproteici
-coenzima( NAD, FAD, FMN)- in cazul componentelor neproteice organice legate slab de
apoenzima
-grupare prostetica- in cazul cofactorilor de natura organica care se leaga prin legaturi
puternice, chiar covalente
De regula apoenzima este responsabila de specificitate, iar coenzima de reactia chimica.
Caractere generale
Proprietati asemanatoare catalizatorilor anorganici:
a. Cresc mult viteza de producere a reactiilor chimice
b. Nu modifica echilibrele chimice
c. Nu se consuma in reactie
d. Scad energia de activare a reactiilor
e. Au o mare specificitate

 Specificitate de reactie- proprietatea acestora de a cataliza un anumit tip de reactie

chimica

 Specificitate de substrat- pot cataliza o reachie chimica pentru unul sau mai multe
substante.( specificitate absoluta, specificitate relativa de grup- enzime ce sunt apte sa
catalizeze un anumit tip de reactie chimica intr-o familie de compusi, specificitate
larga- enzime hidrolitice)
  Specificitate stereochimica -distinge izomerii sterici favorizand numai transformarea
unuia dintre ei.
Proprietati speciale specifice doar enzimelor:
a. Reglarea biosintezei si activitatii lor- se refera atat la cantitatea de enzima necesara,
cat si la calitatea ei caz in care asupra ei pot actiona activatorii si inhibitorii
b. Posibilitatea catalizarii unei reactii endergonice utilizand energia produsa printr-o
reactie exergonica.

Tipuri de situsuri specifice

Enzimele monomerice prezinta un singur centru de legare. Legarea substratului la enzima se
realizeaza prin legaturi slabe si este determinata de complementaritatea chimica si geometrica,
conform a doua modele:

 Modelul Fischer= lacat-cheie- model rigid care considera ca substratul se potriveste in

centrul activ al enzimei

 Modelul Koshland=mana in manusa- presupune o flexibilitate a centrului activ, pe

masura ce se fixeaza substratul, centrul activ isi modifica conformatia pentru formarea
complexului enzima-substrat.
Enzimele oligomere (alosterice) prezinta cate un centru de legare pentru fiecare subunitate.
Aceste enzime prezinta pentru fiecare monomer un centru activ si un centru alosteric in care
se leaga un efector alosteric. Legarea unui efector alosteric in centrul alosteric determina
modificari conformationale si la nivelil centrului activ determinand cresterea afinitatii pentru
substrat ( efector pozitiv) sau scaderea afinitatii pentru substrat ( efector negativ).

2. Izoenzime
Izoenzimele sunt proteine oligomere, prezente la aceeasi specie, care catalizeaza aceeasi
reactie in toate tesuturile dar care difera prin una sau mai multe insusiri.
Diferentele pot fi:
 structurale
 determinate genetic
 legate de distributia cantitativa tisulara.
Diferentele structurale pot influenta proprietatile fizico-chimice:
 pH izoelectric
 mobilitate electroforetica
 masa moleculara.
Izoenzimele se diferentiaza intre ele si prin insusiri catalitice:
  pot avea afinitati diferite fata de acelasi substrat
 pot avea sensibilitati diferite la actiunea unor efectori alosterici
 pot avea specificitati distincte pentru coenzime.
Izoenzimele cele mai importante din punct de vedere al aplicatiilor clinice sunt:
 Lactat dehidrogenaza
 Creatin kinaza
 Fosfataza alcalina.
Valoarea normala a activitatii enzimatice in plasma reflecta echilibrul intre ritmul de sinteza,
eliberarea in plasma si clerance-ul din circulatie al enzimei.
Izoenzimele LDH( lactat dehidrogenaza)- au structura cuaternara omegena sau
heterogena. Catalizeaza in toate tesuturile. Reactia reversibila de transformare a acidului lactic
in acid piruvic.
LDH este o proteina tetramerica, alcatuita din laturi M si Lanturi H. Prin combinarea celor
doua tipuri de protomeri rezulta 5 izoenzime: H4, H3M, H2M2, HM3, M4, sau dupa
mobilitatea electroforetica LDH1-LDH5.
Izoenzimele H4 si H3M sunt caracteristice inimii, cu un metabolism oxidativ aerob.
Izoenzimele difera prin sensibilitatea la cresterea temperaturii, la actiunea diferitilor inhibitori
si prin mobilitatea lor electroforetica. Izoenzima H4 are cea mai mica afinitate pentru piruvat.
Izoenzimele M4 si M3H sunt caracteristice muschilor scheletici, ficatului, unde prin
metabolizarea glucozei se formeaza cantitati mari de lactat. Determinarea activitatii
enzimelor serice poate fi folosita in clinica pentru stabilirea originii tesutului lezat, daca se are
in vedere distributia relativ diferita a izoenzimelor LDH in diferite tesuturi. Cresterea
activitatii plasmatice a acestor enzime este asociata cu lezarea unui tesut, astfel, cresterea
LDH1,2 se asociaza cu infarctul de miocard, iar cresterea LDH4,5 cu leziuni hepatice.
Izoenzimele creatin kinazei (creatin fosfokinaza)- enzima intracelulara, este un dimer
format din doua subunitati: de tipul B( brain), de tipul M(muscle). Prin combinarea celor doua
tipuri de protomeri rezulta trei izoenzime: MM( in muschi si miocard), BB ( in creier si
muschi), MB( in urme numai in miocard).
Cresterea activitatii creatin kinazei MB in ser, indica lezarea miocardului. Pentru a urmari
evolutia leziunilor de la nivelul unui tesut este important momentul cand activitatea unei
enzime atinge nivelul maxim. Ischemia miocardului este urmata de cresterea activitatii CPK
in primele 6-8 ore, apoi creste TGO, iar ultima creste LDH dupa doua zile. Normal, activitatea
LDH2 este mai mare decat LDH1, in timp ce in caz de infarct activitatea LDH1 devine mai
mare decat LDH2.

3. Notiuni de cinetica enzimatica

Cinetica studiaza reactiile chimice din urmatoarele puncte de vedere:

 Al desfasurarii in timp a reactiei

  Al factorilor care influenteaza viteza reactiilor
 Al etapelor intermediare prin care trec reactantii pana devin produsi
Caracterizarea cinetica a unei reactii chimice se face prin viteza cu care aceasta are loc. viteza
unei reactii este definita ca variatia in timp a concentratiei reactantilor sau a produsilor de
reactie.
Legea cinetica care guverneaza majoritatea reactiilor chimice este: viteza este proportionala
cu produsul concentratiilor reactantilor.
Activitatea enzimatica pentru aceiasi enzima se poate exprima in moduri diferite:
 Activitatea moleculara= reda numarul de molecule de substrat a caror transformare in
produs este catalizata de catre o molecula de enzima intr-o secunda.
 U.I.= activitatea enzimei care asigura transformarea 1µmol de substrat/min in conditii
standard de pH, temperatura, prezenta cofactorilor.
 Activitatea specifica= numarul de unitati de activitate enzimatica/mg de proteina
totala.
 Katalul= activitatea enzimei care asigura transformarea unei mol de substrat/secunda.
 Constanta catalitica(Kcat) sau numarul de reinnoire= numarul de transformari
substrat-produs, catalizate de fiecare centru activ al enzimei in unitatea de timp.
Teoria cinetica Michaelis-Menten a reactiilor enzimatice
Activitatea enzimelor depinde de diversi factori
a. Influenta temperaturii asupra activitatii enzimatice
In organismul uman toate reactiile enzimatice se desfasoara in mod curent la temperatura de
370C. Q10 se numeste coeficient termic al reactiei si reprezinta cresterea vitezei de reactie
pentru o crestere a temeraturii cu 100C. Peste temperatura optima viteza reactiei scade brusc
datorita denaturarii termice a apoenzimei.
b. Influenta pH asupra activitatii enzimelor
pH-urile extreme determinate de prezenta acizilor si bazelor mai concentrate denatureaza
proteinele si le anuleaza activitatea catalitica. Vitezele cele mai mari se obtin intr-o zona
ingusta de pH, numit pH optim de actiune. Efectul pronuntat al variatiei de pH asupra
activitatii enzimei arata ca:
 Gradul de ionizare al unor grupari functionale acide sau bazice din centrul activ al
enzimelor are un rol hotarator in legarea substratului si in actul catalitic.
 Modificarea sarcinii unor grupari functionale prin modificarea gradului lor de ionizare,
poate schimba geometria centrului activ.
Dependenta vitezei reactiilor enzimatice de enzima si substrat
Influenta [E] asupra vitezei de reactie- pentru o concentratie constanta de [S], viteza
reactiei este proportionala cu cantitatea de enzima v0=K[E]
Influenta [S] asupra vitezei de reactie
a. Constanta Michaelis- Concentratia majoritatii enzimelor celulare este constanta in
timp, pe cand concentratia substratelor celor mai multe enzime variaza destul de mult
dupa starea metabolica a tesutului. In conditii de [E], temperatura si pH constrante, se
obtine o curba a dependentei v de reactie de [S], cunoscuta drept curba Michaelis-
Menten, care este un arc de hiperbola. La concentratii mici de substrat, viteza de
reactie creste aproape liniar cu concentratia lui [S]. la concentratii mari de substrat se
atinge un platoi, o viteza maxima.
b. Ecuatia Michaelis-Menten= este ecuatia de viteza a reactiilor enzimatice cu un singur
substrat a carei reprezentare grafica este un arc de hiperbola.
c. Ecuatia Lineweaver-Burk- trasarea unei curbe Michaelis-Menten necesita un numar
mare de date experimentale. Ecuatia Michaelis-Menten inversata este ecuatia unei
drepte. Repezentarea grafica este o dreapta.
Inhibitia activitatii enzimelor
Inhibarea unei enzime consta in caderea activitatii sale catalitice in prezenta unui compus
chimic denumit inhibitor. Inhibitorii pot fi: endogeni-metaboliti, exogeni- substante toxice,
medicamente. Inhibitia poate fi ireversibila si reversibila.
a. Inhibitia ireversibila. Enzima este inactivata prin formarea de legaturi coalente intre
grupari din centrul activ cu unii compusi chimici. Cand cantitatea de inhibitor este
egala cu cea de enzima, activitatea catalitica a enzimei este redusa la zero.
b. Inhibitia reversibila. Intre enzima si inhibitor au loc reactii reversibile. Poate fi:

 Comeptitiva=inhibitorul este analog structural al substratului si se leaga de centrul

activ al enzimei prin aceleasi grupari ca substratul. Exemple: acizi dicarboxilici,
sufanilamida, analogi structurali ai bazelor purinice si pirimidinice, metotrexat.
 Necompetitiva= substratul si inhibitorul necompetitiv nu sunt analogi structurali, nu
cuprind aceleasi grupari active si nu au dimensiuni comparabile.
 Uncompetititva= inhibitorul se leaga numai la complexul ES intr-un loc distinct de
centrul activ, formandu-se complexul inactiv EIS. Acest tip de inhibitie se intalneste la
enzimele cu doua sau mai multe substraturi, inhibitorul se substituie celui de al doilea
substrat.