ENZIMELE,

GENERALITĂȚI
 ENZIMELE
Sunt catalizatori biologici,
deci îndeplinesc o singură
funcţie în organism –
accelerarea reacţiilor chimice
Asemănările cu catalizatorii nebiologici
1. Catalizează doar reacţiile termodinamic
posibile.
2. Nu schimbă echilibrul reacţiei, doar
accelerează instalarea lui.
3. Nu modifică sensul reacţiei.
4. Nu se consumă în reacţie.
 Deosebirile de catalizatorii nebiologici
1. Asigură reacţiei chimice viteză de câteva
ordine mai mare decât la cea ce decurge
spontan, neenzimatic.
2. Catalizează reacţiile în condiţii blânde:
 temperatura sub 40ºC;
 pH în jurul lui 7,0;
 presiune 1 atm.
3. Posedă specificitate.
4. Viteza reacţiilor enzimatice este direct
proporţională cu concentraţia enzimei.
5. Viteza reacţiilor enzimatice poate fi reglată
prin modificarea activităţii sau sintezei
enzimelor.
Organizarea funcţională a enzimelor

A.Centrul activ – asigură

cataliza reacţiilor.
Substratul – substanţa
transformarea căreea
este catalizată de enzimă ro.hoboetc.com

şi care se fixează în
centrul activ.
 Organizarea funcţională a enzimelor
Centrul activ
1. este o structură
tridimensională
unicală, formată din
radicali ai
aminoacizilor
distanţaţi în catena
primară proteică.
vodatula.ru
 Organizarea funcţională a enzimelor

Centrul activ
2. Posedă grupări
funcţionale
active (-OH,
-SH, -NH2,
-COOH, R-Asp,
Glu,His,Trp,
Phe, etc.)
Organizarea funcţională a enzimelor
Centrul activ
3. fixează
moleculele
substratului şi
determină
activitatea
catalitică a
enzimei
 Există 2 teorii care explică mecanismul formării
complexului enzimă-substrat (ES)

Prima teorie care explică mecanismul reacției

catalizate de enzimă a fost cea propusă de
renumitul biochimist german Emil Fischer (1890) -
“teoria cheie-broască - teoria tiparului rigid ”.
Conform acestei teorii, structura sau conformația
enzimei este rigidă. Substratul se potrivește cu
locul de legare (centrul activ) al enzimei așa cum
cheia se potrivește în lăcată (broască).
Emil Fischer (1890) - “teoria cheie-broască”

Neajunsul acestei teorii

consta in aceea ca ea nu
admite conformația flexibilă a
enzimelor, a centrului lor activ
și nu poate explica mai multe
mecanisme ale reacțiilor
enzimatice, cel mai important
fiind efectele modulatorilor
alosterici.
 Teoria “coincidenţei induse” – Koshland (1958)

A doua teorie, - teoria coencidenței induse, propusă

de Koshland (1958), explică mecanismul reacției
enzimatice prin faptul că locul de legare (centrul activ) al
enzimei este dotat cu o oarecare plasticitate, astfel
încât substratul poate induce modificări conformaționale
ale enzimei care devine mai receptiv față de substrat și
ajunge să se potrivească mai bine cu acesta. Această
teorie are suficiente evidențe experimentale bazate pe
studiile difracțiilor razelor Renghen ( raze-X).
Teoria “coincidenţei induse” – Koshland
(1958)
Presupune că CA nu este rigid, că
forma acestua se modifică în
momentul legării substratului.
Modelul Koshland’s poate explica
mai multe mecanisme ale reacțiilor
enzimatice, cele mai importante
fiind mecanismele de acțiune ale
modulatorilor alosterici și
inhibitorilor competitivi al
enzimelor.
 Organizarea funcţională a enzimelor
B.Centrul alosteric
1. Este centrul reglator
2. Fixează modulatorul (efectorul) alosteric
3. Adiţionarea modulatorului modifică
conformaţia enzimei şi secundar activitatea ei
4. Modulatorul pozitiv – activator
5. Modulatorul negativ - inhibitor
Reglarea alosterică a activităţii enzimatice
 Structura enzimelor (E)
Toate enzimele cu foarte rare
excepţii, sunt proteine sau
heteroproteine:
1. Enzime simple, constituite din AA.
2. Enzime conjugate – formate din 2
componente:
a) apoenzimă –partea proteică
b) cofactor – coenzimă, grupa prostetică
Coenzimele și grupa prostetică -
deosebiri
•Termenul grupă prostetică este folosit
atunci când partea neproteică este strâns
atașată (legată covalent) la apoenzimă.
Coenzima poate fi separată prin dializă de
enzimă, pe când grupa prostetică nu poate
fi separată.
 Coenzimele și grupa prostetică
1. Sunt substanțe neproteice, cu masa
moleculară joasă, asociate cu funcția
enzimatică.
2. Sunt parte componentă a centrului activ.
3. Contribuie la stabilizarea conformaţiei enzimei.
4. Contribuie la fixarea substratului.
5. Participă nemijlocit la actul catalitic.
 Clasificarea coenzimelor
I. Coenzime de natură neorganică – ionii
metalelor (Fe , Cu , Mg , Zn , etc.)
2+ + 2+ 2+

II. Coenzime de natură organică:

1. Derivate ale vitaminelor (B1, B2, B6, PP, etc).
2. Porfirinele (hemurile de diversă natură).
3. Nucleotidele.
4. Fosfaţii monozaharidelor.
 Coenzimele vitaminice

Vit B1
Denumirea - tiamina
Coenzima – Tiamin-difosfatul sau tiamin-
pirofosfatul (TPP)
Este coenzima enzimelor ce catalizează reacţiile:
1. Decarboxilarea oxidativă a α-cetoacizilor (ac.piruvic,
ac.alfa-cetoglutaric)
2. Transcetolare, etc.
Vitamina B1
tiamina

Tiamin-pirofosfatul -TPP
 Coenzimele vitaminice

Vit B2
Denumirea - riboflavina
Coenzimele – a) FMN – flavinmononucleotid
b) FAD – flavinadenindinucleotid
Sunt coenzime ale enzimelor ce catalizează reacţiile:
1. Oxidoreducere (dehidrogenare)
2. Oxidare.
 Coenzimele vitaminice

Vit. B6 Denumirea – piridoxină

Coenzime: 1) piridoxaminfosfat – PAMP
2) piridoxalfosfat – PALP
Sunt coenzime ale enzimelor ce catalizează reacţiile:
1. Transaminarea AA.
2. Dezaminarea oxidativă a AA.
3. Decarboxilarea AA (Ornitin-decarboxilaza, triptofan-
decarboxilaza, histidin-decarboxilaza,etc) .
 Coenzimele vitaminice

Vit. B6 Denumirea – piridoxină

Coenzime: 1) piridoxaminfosfat – PAMP
2) piridoxalfosfat – PALP
Sunt coenzime ale enzimelor ce catalizează reacţiile:
1. Transaminarea AA.
2. Dezaminarea oxidativă a AA.
3. Decarboxilarea AA (Ornitin-decarboxilaza, triptofan-
decarboxilaza, histidin-decarboxilaza,etc) .
 Coenzimele vitaminice

Vit. B6 Denumirea – piridoxină

Coenzime: 1) piridoxaminfosfat – PAMP
2) piridoxalfosfat – PALP
Sunt coenzime ale enzimelor ce catalizează reacţiile:
1. Transaminarea AA.
2. Dezaminarea oxidativă a AA.
3. Decarboxilarea AA (Ornitin-decarboxilaza, triptofan-
decarboxilaza, histidin-decarboxilaza,etc) .
 Coenzimele vitaminice

Vit. PP – niacina, nicotinamidă

1) NAD – Nicotinamid-Adenin-Dinucleotid
2) NADP – Nicotinamid-Adenin-Dinucleotid-
Phosphat
Sunt Coenzime ale enzimelor ce catalizează
reacţii de oxidoreducere – dehidrogenazele
NAD și NADP-dependente.
 Enzimele
Mecanismul de acţiune al E micșorează
energia de
activare,
necesară
pentru
realizarea
reacției
chimice.
Enzimele nu
modifică
constantele
echilibrului
reacției, ele
doar măresc
viteza atingerii
acestui
echilibru.
 Mecanismul acţiunii enzimelor
La prima etapă a catalizei enzimatice substratul (S) se combină cu enzima (E) în
centrul activ și se formează complexul enzimă-substrat (ES), apoi, complexele
(ES*) și (EP) care în cele din urmă rezultă cu eliberarea produselor reacției (P) și a
enzimei.

E + S <——> ES <——> ES* <——> EP <——> E + P

I etapă III etapă

II etapă
I etapă – formarea complexului Enzimă-Substrat [E-S].
II etapă – cataliza – transformarea Substratului [S] în Produsul reacţiei [P] de către
Enzimă.
III etapă - eliberarea [P] de la Enzimă
Factorii ce determină viteza reacţiei enzimatice –
concentraţia substraturlui
Factorii ce determină viteza reacţiei enzimatice –
concentraţia substraturlui
Ecuația Michaelis-Menten exprimă cinetica reacției
enzimă-substrat și poate fi reprezentată prin
formula: v = Vmax [S] / Km+[S] , unde:
v = viteza de reacție; Vmax = viteza maximă la care
poate ajunge reacția; [S] = concentrația substratului;
Km = constanta Michaelis-Menten, care este acea
concentrație de substrat la care viteza reacției
enzimatice decurge cu jumătate din viteza
maximală (Vmax/2).
 Factorii ce determină viteza reacţiei enzimatice –
concentraţia substraturlui
Valorile Km sunt mărimi constante, caracteristice
pentru fiecare enzimă (comparabilă cu amprenta unei
semnături a unei persoane).
Valorile scăzute, reduse ale Km indică prezența unei
afinități puternice dintre enzimă și substrat, pe când
un Km înalt reflectă o afinitate slabă, redusă între
enzimă și substrat. Pentru majoritatea enzimelor,
valorile Km se află în limitele 10–5 - 10–2 mol. De notat
că, Km nu depinde de concentrația enzimei.
Importanța Km pentru acțiunea enzimei

Constanta Michaelis, notată cu Km, este invers proporțională cu

afinitatea enzimei pentru substratul său. Aceasta înseamnă că
este cu cât este mai mare Km, cu atât este mai mică afinitatea
enzimei pentru substrat.
Deci,
-Km scăzut al enzimei → complex ES maximal →
eficiența înaltă a enzimei.
-Km înalt al enzimei → complex ES minimal → eficiență
joasă a enzimei.
Factorii ce determină viteza reacţiei
enzimatice – concentraţia enzimei
 Factorii ce determină viteza reacţiei
enzimatice – pH-ul mediului de reacţie
Influenţa pH-ului asupra
activităţii Enzimatice
Factorii ce determină viteza reacţiei enzimatice
– temperatura mediului de reacţie
 Specificitatea enzimelor
Tipurile:
Enzimele, în comparație cu catalizatorii anorganici,
au o specifitate înaltă. Există 3 tipuri de
specificitate:
1. specificitate de reacţie;
2. specificitate de substrat;
3. stereospecificitate.
 Specificitatea de reacţie a enzimelor
Enzimele catalizează doar un singur tip de
reacție chimică:
1.Oxidoreductaze
2.Transferaze
3.Hidrolaze
4.Liaze
5.Izomeraze
6.Ligaze
 Specificitatea de substrat a enzimelor

II. Specificitatea absolută de substrat –

enzima catalizează transformarea doar a unui singur
substrat
 Specificitatea de substrat a enzimelor
I. Specificitate stereochimică
enzima catalizează transformarea doar a
unui singur stereoizomer al substratului din
multitudinea existentă
 Specificitatea de substrat a enzimelor
III. Specificitatea absolută de grup –
enzima catalizează transformarea unui grup de
substrate analogice structural
 Specificitatea de substrat a enzimelor

IV. Specificitatea relativă de grup –

enzima catalizează transformarea unei
anumite grupe sau legături chimice din
diverse substanţe chimice
Exemplu - pepsina hidrolizează legăturile peptidice
formate de grupările carboxilice ale AA
aromatici – Phe, Tyr, Trp
Specificitatea relativă de grup
Specificitatea de substrat a enzimelor

V. Specificitatea relativă de substrat –

enzima catalizează transformarea unei grup
numeros de substanţe cu diferită structură
chimică în acelaşi mod
Exemplu- citocromul P450 – hemoproteină ce
catalizează oxidarea, sau reducerea câtorva
mii de substanţe (xenobiotice)
 Activarea enzimelor
I. Proteoliză parţială (pepsina, tripsina)
II. Modificare covalentă (fosforilare-
defosforilare)
III. Autostructurarea cuaternară
IV. Alosterică
Activare prin modificare covalentă şi
autostructurare cuaternară a glicogen
fosforilazei
 Inhibiţia enzimatică
• Inhibitorii enzimelor sunt molecule care
interacționează cu enzimele, micșorând astfel
viteza reacției enzimatice. Pot fi analogi ai
substratului, remedii medicam., toxine sau
complexe metalice.
• Studiul inhibiției enzimatice este important pentru
înțelegerea reglării enzimatice, acțiunii
medicamentelor și agenților toxici asupra proceselor
biochimice.
Tipurile de inhibiție enzimatică
Inhibiţia competitivă – inhibitorul (I) este analog
structural al substratului (S)
Inhibiţia competitivă – inhibitorul (I) este analog
structural al substratului (S). Exemple
Exemple de inhibiţie competitivă în sisteme biologice și
utilizare clinică:
• Sulfanilamidele sunt analogii chimici ai acidului para-amino
benzoic (PABA) și inhibă sistemele enzimatice ale microbilor
care utilizează PABA pentru formarea de acid folic. Astfel acidul
folic – factorul de creștere a bacteriilor nu se sintetizează și
bacteriile pier.
• Anticoagulantele orale de tip cumarinic (warfarina) au o
structură analogă cu vit. K și astfel inhibă sistemele enzimatice
dependente de vit K și implicit reduc formarea de grupări gama-
carboxilice din f.II,VII, IX și X ai coagulării.
Inhibiţia competitivă – inhibitorul (I) este analog
structural al substratului (S). Exemple

Allopurinol: se asamănă structural cu hipoxantina

și astfel produce inhibiția competitivă a enzimei
“xantinoxidaza”, reducând formarea de uric acid.
Allopurinol se folosește la medicația gutei.
Lovastatina, Simvastatina au o structură similară
HMG-CoA, sunt inhibitori competitivi ai HMG-CoA
reductazei ( enzima cheie pe calea sintezei de
colesterol)
 Inhibiţie necompetitivă

Inhibitorii necompetitivi nu au o structură similară

substratului , iar efectul lor nu diminuează odată cu
creșterea concentrației substratului. Ca urmare Km rămâne
nealterată, iar viteza maximală Vmax este mult diminuată.
Inhibitorii necompetitivi pot fi reversibili (care se pot
desprinde de pe enzimă) și ireversibili, cum ar fi
iodacetamida (inhibitorul enzimelor glicolizei), aspirina
(inhibitorul ciclooxigenazei –COX trombocitelor), sărurile
metalelor grele – Ag, Hg, Pb și al.
 Inhibarea competitivă vs. inhibarea noncompetitivă

Inhibarea competitivă este un tip de Inhibarea noncompetitivă este un tip de

inhibare a enzimei în care un inhibitor se
leagă la situsurile active ale unei enzime,
inhibare a enzimei în care un inhibitor
prevenind legarea substratului de enzima. reduce activitatea unei enzime.

Concurența cu substratul

Inhibitorii competitivi concurează cu Inhibitorii necompetitivi nu concurează

substratul pentru siturile active. cu substratul pentru site-urile active.
Forma inhibitorului

Inhibitorii competitivi au o formă similară cu Inhibitorii necompetitivi au o formă

cea a substratului diferită de forma substratului.
Diferența cheie între inhibarea competitivă și
inhibarea necompetitivă este aceea că, în
inhibarea competitivă, legarea unui inhibitor
previne legarea moleculei țintă de situsul activ al
enzimei, în timp ce, în inhibarea necompetitivă, un
inhibitor reduce activitatea unei enzime.
Ce este inhibiția sinucigașă? Este un tip de
inhibare ireversibilă a unei enzime. După legarea
cu situsul activ al enzimei, inhibitorul este
transformat într-un compus mai puternic,
rezultând inhibarea ireversibilă a enzimei.
Inhibitorul Enzima țintă Aplicare
5-fluorouracil Thymidylate synthase Chimioterapia
cancerului
Aspirina Cyclooxygenaza Remediu Anti-
(COX) inflammator
Penicillina Bacterial Antibiotic
transpeptidase
Deprenyl Monoamine oxidase Antidepressant, boala
(MAO) Parkinson
Disulfiram Aldehyde Remediu tratament
(Antabus) dehydrogenase (ADH) alcoolism

Metotrexat Folat reductaza chimioterapia

cancerului
Lovastatina HMG-CoA reductază Tratamentul
hipercolesterolemiei.
 Reglarea genetică a reacţiilor enzimatice

I. Enzime constitutive
II. Enzime inductibile

Nitric-oxid sintaza (NOS) catalizează conversia

argininei în oxid nitric (NO) și citrulină. Există 3
izoforme ale NOS - 2 forme constitutiv exprimate -
NOS neuronală (NOS1) și NOS endotelială (NOS3)
și o izoformă inductibilă - (iNOS; NOS2).
 Organizarea enzimelor în celule
I. Enzime solitare
II. Complexe polienzimatice
• organizate funcţional (enzimele glicolitice)
• organizate structural (enzimele biosintezei
acizilor graşi)
• cu organizare mixtă – funcţional-structurală
(enzimele ciclului Krebs)
 Izoenzimele
I. Forme moleculare multiple ale unei
enzime
II. Modalitate de adaptare la condiţii
diferite, specifice diferitor organe şi
ţesuturi
III. Catalizează una şi aceeaşi reacţie, dar
în diferite condiţii
Lactatdehidrogenaza (LDH) este constituită din 2
tipuri de catene polipeptidice – H (Heart) şi M
(muscle) determinate genetic

LDH 1 H4 Inimă, rinichi

LDH 2 H3M1 Inimă, rinichi
LDH 3 H2M2 Rinichi
LDH 4 H1M3 Ficat, muşchi

LDH 5 M4 Ficat, muşchi

Izoenzimele LDH
 Creatinfosfokinaza (CPK)

Muşchi
CPK – MM Miodistrofii
scheletici
Muşchi Infart miocardic,
CPK – MB cardiomiopatii
cardiac
Ischemii
CPK – BB Creier cerebrale
 Clasificarea enzimelor
Uniunea Internațională pentru Biochimie (IUB) a aprobat în
a.1961 formarea unei Comisii pentru enzime. Această Comisie
a efectuat un studiu al enzimelor existente și a elaborat
principiile de bază ale clasificației și nomenclaturii enzimelor.
Sistema internațională de clasificare a enzimelor a intrat în
vigoare în a.1964.
Enzimele au fost divizate în 6 clase majore. Fiecare clasă
(primul număr) la rândul ei a fost divizată în subclase (2 –lea
număr) , subsubclase (3-lea număr) și enzime individuale 4-lea
număr), fiecare enzimă primind un număr format din 4 cifre
divizate prin puncte. (Tabel).
Clasificarea enzimelor
Metodele de separare şi purificare ale
Enzimelor
1. Dializă
2. Salifiere
3. Cromatografie
4. Gel-filtrare
5. Electroforeză
Cea mai eficientă –
cromatografia de afinitate
 Metodele de determinare a
activităţii Enzimatice
Viteza reacţiei este proporţională cu:
1.Viteza consumului substratului
2.Viteza formării produsului reacției
3.Viteza transformării coenzimei
Cantitatea substanţei, formate in urma
reacției enzimatice, se determină prin metoda
spectrofotometrică.
 Unităţile de măsurare a activităţii E
1. Unitatea internațională (UI) – este cantitatea de
enzimă care catalizează transformarea unui
micromol de substrat timp de 1 minut, în condiții
optime de pH și temperatură (25 ◦C, 30◦C sau
37◦C).
2. Catal (cat) – este cantitatea de enzimă care
catalizează transformarea unui Mol de substrat
într-o secundă în condiţii optime de pH și
temperatură (25 ◦C, 30◦C sau 37◦C).