ENZIMELE

După enzimologi, viaţa ar fi o funcţie

armonioasă a enzimelor, iar bolile s-ar putea
defini ca fiind deficite sau dezordini ale
sistemului enzimatic.
O astfel de definiţie, voit exagerată, este desigur
menită să atragă atenţia asupra importanţei
sistemelor enzimatice, a căror perturbare se
situează între verigile patogenice cele mai
importante.
ENZIMELE

sunt catalizatori biologici, deci

îndeplinesc o singură funcţie în
organism –
accelerarea reacţiilor chimice
 Asemănările
cu catalizatorii nebiologici
1. Catalizează doar reacţiile
termodinamic posibile.
2. Nu schimbă echilibrul reacţiei, doar
accelerează instalarea lui.
3. Nu modifică sensul reacţiei.
4. Nu se consumă în reacţie.
 Deosebirile
de catalizatorii nebiologici

1. Asigură reacţiei chimice viteză de

câteva ordine mai mari decât la
cea ce decurge spontan,
neenzimatic
 Deosebirile
de catalizatorii nebiologici
2. Catalizează reacţiile în condiţii
blânde:
» temperatura sub 50ºC;
» pH în jurul lui 7,0;
» presiune 1 atm.
 Deosebirile
de catalizatorii nebiologici
3. Posedă specificitate.
4. Viteza reacţiilor enzimatice este
direct proporţională cu concentraţia
enzimei.
5. Viteza reacţiilor enzimatice poate fi
reglată prin modificarea activităţii
sau sintezei enzimelor.
Organizarea funcţională a enzimelor

Centrul activ – asigură cataliza

reacţiilor.

Substratul – substanţa transfor-

marea căreea este catalizată de
enzimă şi care se fixează în centrul
activ.
 Organizarea funcţională a enzimelor

Centrul activ
1. este o structură
tridimensională
unicală, formată
din radicali ai
aminoacizilor
distanţaţi în
catena primară
proteică.
 Organizarea funcţională a enzimelor

Centrul activ
2. Posedă
grupări
funcţionale
active (-OH,
-SH, -NH2,
-COOH, etc.)
Organizarea funcţională a enzimelor

Centrul activ
3. fixează
moleculele
substratului şi
determină
activitatea
catalitică a
enzimei
Organizarea funcţională a enzimelor

Centrul alosteric
1. Este centrul reglator
2. Fixează modulatorul alosteric
3. Adiţionarea modulatorului modifică
conformaţia enzimei şi secundar
activitatea ei
4. Modulatorul pozitiv – activator
5. Modulatorul negativ - inhibitor
Reglarea alosterică a activităţii enzimatice
 Structura enzimelor (E)

Toate enzimele sunt proteine

1. E simple, constituite dinAA.
2. E conjugate – formate din:
o apoenzimă
o cofactor
 După natura chimică enzimele sunt, cu foarte rare excepţii,
proteine sau heteroproteine.

• Excepţiile, descoperite în ultimii zece ani,

sunt enzime cu structură de acizi
ribonucleici (ribonucleaza P este un
complex proteină-acid ribonucleic;
activitatea enzimatică a acesteia din urmă
este datorată acidului ribonucleic şi nu
proteinei).
 După natura chimică enzimele sunt, cu
foarte rare excepţii, proteine sau
heteroproteine.
• Una dintre teoriile formulate în legătură cu existenţa
acestor enzime are în vedere următoarele: pe scara
evolutivă, acizii nucleici au precedat proteinele şi
alături de alte funcţii ei au îndeplinit-o şi pe aceea
de enzime; când s-au sintetizat proteinele, acizii
nucleici şi le-au ataşat pe acestea dobândind
stabilitate şi unele activităţi crescute.
• Treptat însă, proteinele au preluat funcţia catalitică,
ARN-ul fiind abandonat. De aceea enzimele cu
structură de ARN, sau complexe ARN - proteine,
sunt considerate drept nişte „fosile biochimice".
 Cofactorii

1. Coenzimă

2. Grupă prostetică
 Coenzimele
1. Sunt parte componentă a centrului
activ.
2. Contribuie la stabilizarea conformaţiei
enzimei.
3. Contribuie la fixarea substratului.
4. Participă nemijlocit la actul catalitic.
 Clasificarea coenzimelor
I. Coenzime de natură neorganică – ionii
metalelor (Fe2+, Cu+, Mg2+, Zn2+, etc.)
II. Coenzime de natură organică:
1. Derivate ale vitaminelor (B1, B2, B6, PP,
etc).
2. Porfirinele (hemurile de diversă natură).
3. Nucleotidele.
4. Fosfaţii monozaharidelor.
 Coenzimele vitaminice
Vit B1
Denumirea - tiamina
Coenzima – tiamin-difosfatul sau
tiamin-pirofosfatul (TPP)
Este coenzima enzimelor ce catalizează
reacţiile:
1. Decarboxilarea oxidativă a α-cetoacizilor
2. Transcetolare, etc.
Vitamina B1
tiamina

TPP
Reacţia sumară a decarboxilării
oxidative a piruvatului cu
participarea TPP (deriv. Vit. B1)
 Coenzimele vitaminice
Vit B2
Denumirea - riboflavina
CoE – a) FMN – flavinmononucleotid
b) FAD – flavinadenindinucleotid
Sunt coenzime ale enzimelor ce catalizează
reacţiile:
1. Oxidoreducere (dehidrogenare)
2. Oxidare.
 Reacţia de dehidrogenare a
succinatului cu participarea FAD
– derivatul vit. B2
 Coenzimele vitaminice
Vit. B6
Denumirea – piridoxină, piridoxamină, piridoxal
CoE: 1) piridoxaminfosfat – PAMP
2) piridoxalfosfat – PALP
Sunt coenzime ale enzimelor ce catalizează reacţiile:
1. Transaminarea AA.
2. dezaminareA oxidativă AA.
3. Decarboxilarea AA (Ornitin-decarboxilaza, triptofan-
decarboxilaza, histidin-decarboxilaza,etc) .
Reacţia de transaminare a AA cu
participarea coenzimelor - PALP
şi PAMP – derivaţii vit. B6
 Coenzimele vitaminice
Vit. PP
Denumirea – niacină, nicotinamidă
1) NAD – Nicotinamid-Adenin-Dinucleotid
2) NADP – Nicotinamid-Adenin-
Dinucleotid-Phosphat
Sunt Coenzime ale enzimelor ce
catalizează reacţii de oxidoreducere.
Reacţia de dehidrogenare a malatului cu
participarea NAD – derivatul vit. PP
 Reacţia de dehidrogenare a
glucozo-6-fosfatului cu participarea NADP –
derivatul vit. PP
Mecanismul de acţiune al E
 Etapele acţiunii enzimatice
E + S <——> ES <——> ES* <——> EP <——> E + P
I et. III et.

II et.

I etapă – formarea complexului Enzimă-Substrat [E-S].

II etapă – cataliza – transformarea Substratului [S] în
Produsul reacţiei [P] de către Enzimă.
III etapă - eliberarea [P] de la Enzimă
 Factorii ce determină viteza reacţiei
enzimatice – concentraţia substraturlui
Factorii ce determină viteza reacţiei
enzimatice – concentraţia enzimei
 Factorii ce determină viteza reacţiei
enzimatice – pH-ul mediului de reacţie
Influenţa pH-ului asupra
activităţii Enzimatice
 Factorii ce determină viteza reacţiei
enzimatice – temperatura mediului de
reacţie
 Specificitatea enzimelor
Tipurile:

I. De reacţie
II. De substrat
 Specificitatea de reacţie a
enzimelor
I. Oxidoreductaze
II. Transferaze
III. Hidrolaze
IV. Liaze
V. Izomeraze
VI. Ligaze
 Specificitatea de substrat a enzimelor
I. Specificitate stereochimică
enzima catalizează transformarea doar
a unui singur stereoizomer al
substratului din multitudinea existentă
 Specificitatea de substrat a
enzimelor
II. Specificitatea absolută de substrat –
enzima catalizează transformarea doar a
unui singur substrat
 Specificitatea de substrat a
enzimelor
III. Specificitatea absolută de grup –
enzima catalizează transformarea unui
grup de substrate analogice structural
 Specificitatea de substrat a enzimelor
IV. Specificitatea relativă de grup –
enzima catalizează transformarea unei
anumite grupe sau legături chimice din
diverse substanţe chimice
Exemplu - pepsina hidrolizează legăturile
peptidice formate de grupările carboxilice
ale AA aromatici – Phe, Tyr, Trp
Specificitatea relativă de grupă
 Specificitatea de substrat a
enzimelor
V. Specificitatea relativă de substrat –
enzima catalizează transformarea unei
grup numeros de substanţe cu diferită
structură chimică în acelaşi mod
Exemplu- citocromul P450 –
hemoproteină ce catalizează oxidarea,
sau reducerea câtorva mii de
substanţe (xenobiotice)
 Activarea enzimelor
I. Proteoliză parţială
II. Modificare covalentă (fosforilare-
defosforilare)
III. Autostructurarea cuaternară
IV. Alosterică
Activare prin proteoliză parţială
Activare prin modificare covalentă şi
autostructurare cuaternară a glicogen
fosforilazei
 Inhibiţia enzimatică

I. Competitivă
II. Necompetitivă
III. Non-competitivă
IV. Alosterică
V. Retroinhibiţia
Inhibiţia competitivă – inhibitorul (I) este analog
structural al substratului (S)
Inhibiţie necompetitivă
Inhibiţie non-competitivă
 Reglarea genetică
a reacţiilor enzimatice

I. Enzime constitutive
II. Enzime inductibile
 Organizarea enzimelor în celule
I. Enzime solitare
II. Complexe polienzimatice
– organizate funcţional (enzimele
glicolitice)
– organizate structural (enzimele
biosintezei acizilor graşi)
– cu organizare mixtă – funcţional-
structurală (enzimele ciclului Krebs)
 Izoenzimele
I. Forme moleculare multiple ale
unei enzime
II. Modalitate de adaptare la condiţii
diferite specifice diferitor organe
şi ţesuturi
III. Catalizează una şi aceeaşi
reacţie, dar în diferite condiţii
 Lactatdehidrogenaza (LDH) este constituită
din 2 tipuri de catene polipeptidice – H (Heart)
şi M (muscle) determinate genetic

LDH 1 H4 Inimă, rinichi

LDH 2 H3M1 Inimă, rinichi
LDH 3 H2M2 Rinichi
LDH 4 H1M3 Ficat, muşchi

LDH 5 M4 Ficat, muşchi

Izoenzimele LDH
 Creatinfosfokinaza (CPK)

Muşchi
CPK – MM Miodistrofii
scheletici

Infart
Muşchi
CPK – MB miocardic,
cardiac cardiomiopatii

Ischemii
CPK – BB Creier cerebrale
Clasificarea enzimelor
 Metodele de separare şi purificare
ale Enzimelor
1. Dializă
2. Salifiere
3. Cromatografie
4. Gel-filtrare
5. Electroforeză
Cea mai eficientă –
cromatografia de afinitate
 Metodele de determinare a
activităţii Enzimatice
Viteza reacţiei este proporţională cu:
1.Viteza consumului substratului
2.Viteza formării produsului reacției
3.Viteza transformării coenzimei
Cantitatea substanţei, formate in
urma reacției enzimatice, se determină
prin metoda spectrofotometrică.
 Unităţile de măsurare a activităţii E
1. Unitatea internațională (UI) – este cantitatea
de enzimă care catalizează transformarea unui
micromol de substrat timp de 1 minut, în
condiții optime de pH și temperatură (25 ◦C,
30◦C sau 37◦C).
2. Catal (cat) – este cantitatea de enzimă care
catalizează transformarea unui Mol de
substrat într-o secundă în condiţii optime de
pH și temperatură (25 ◦C, 30◦C sau 37◦C).