Sunteți pe pagina 1din 2

Aspectul exterior și structura amfibienilor(Amphibia – „amphi”, dublu + „bios”, viață)

Reprezentant: broasca
Sisteme de
Structura
organe
Corpul amfibienilor este diferenţiat în cap, gît şi coadă. La nivelul capului de disting ochii, timpanele, gura şi două nări. Tegumentul umed, bogat în glande
Aspect
mucoase, este lipsit de solzi. Acesta este format dintr-o epidermă pluristratificată, slab cornificată, bogată în glande pluricelulare mucoase şi granuloase, care
exterior coboară în dermă. Glandele seroase elaborează secreţii toxice. Amfibienii năpîrlesc periodic îndepărînd stratul cornos.
Craniul este format dintr-un număr redus de piese osoase şi cartilaginoase comparativ cu peştii. Craniul este platibazic, lipsit de sept interorbitar. Coloana
vertebrală este diferenţiată în patru regiuni: cervicală cu o singură vertebră, proatlas, dorsală formată din 7-100 de vertebre, sacrală cu o singură vertebră şi
codală cu vertebre articulate mobil sau sudate într-o piesă numită urostil. Vertebrele sunt de tip amficelic, procelic, opistocelic şi amficirţian. Coastele sunt în
Scheletul general rudimentrare şi sudate la apofizele transverse ale vertebrelor dorsale. Centura scapulară nu se articulează la scheletul axial, ci se ancorează prin
musculatură. Centura scapulară este formată din suprascapulă, scapulă, coracoid, claviculă. Sternul se articulează la centura scapulară. Centura pelviană
formată din ilium, ischium şi pubis se articulează la vertebra sacrală a coloanei vertebrale.
Cavitatea bucală este largă şi delimitată de cele două maxilare. Pe planşeul cavităţii bucale se găseşte limba, ancorată la nivelul simfizei mandibulare dar şi a
aparatului hioidian. În profunzimea cavităţii bucale se deschide fanta esofagiană. Perpendicular pe aceasta se observă orificiul camerei laringo-traheene.
Sistemul Esofagul scurt, de calibru mare se continuă cu stomacul tubular, orientat pe partea stîngă a cavităţii corpului. La limita cu intestinal acesta prezintă o strangulare
digestiv denumită pilor. Intestinul este relativ scurt diferenţiat în duoden, în care se deschid canalele glandelor anexe. Porţiunea distală a intestinului se numeşte rect şi
se deschide în cloacă. Ficatul voluminous hepatice care transportă bila în vezica biliară. Pancreasul este alcătuit din corp şi două procese: procesul duodenal,
scurt, de calibru mare, procesul lung, subţire, orientat paralel cu duodenul.
Schimburile de gaze se desfăşoară la nivelul tegumentului subţire, bine vascularizat, puţin cornificat. Uneori această modalitate de respiraţie o înlocuieşte pe
cea pulmonară. Mucoasa buco-faringiană, bine vascularizată serveşte ca suprafaţă pentru schimburile de gaze. Respiraţia se realizează în general prin plămîni
Sistemul simpli, saculari, cu pereţi puţin cutaţi, bine vascularizaţi. Larvele dar şi adulţii unor specii respiră prin branhii interne sau externe. Căile aeriene sunt
respirator reprezentate de nări, situate în extremitatea rostrală a capului, coane, cavitatea bucală, camera laringo-traheană, încăpere bifurcată prin care cavitatea bucală
comunică cu plămînii. În pereţii transparenţi, subţiri se găsesc cartilajele laringiene: aritenoide, care mărginesc deschiderea laringo-traheană, bazale, care
alcătuiesc corzile vocale la masculi şi un cartilaj crico-traheal care este situat în jurul camerei laringo-traheene.
Inima este tricamerală – două atrii şi un ventricul. În atriul stâng, venele pulmonare aduc sânge arterial (bogat în oxigen), iar în atriul drept, prin vene, este adus
Sistemul de la organe sânge venos (saturat cu dioxid de carbon). Deşi în urma contractării atriilor, sângele din ele trece în unicul ventricul, amestecarea totală a sângelui
circulator arterial cu cel venos nu are loc datorită numeroaselor excrescenţe de pe pereţii acestuia. De aceea, după contractarea atriilor, în partea dreaptă a ventriculului va
fi sânge venos, în cea stângă – arterial, iar în mijloc amestecat.
Telencefalul este reprezentat de două emisfere cerebrale separate printr-un sanţ. La baza lor se găsesc corpii striaţi ce controlează mişcarea, iar în vârf –bulbii
olfactivi. Pentru prima dată în seria animală se observă un început de formarea scoarţei cerebrale. Cerebelul este mai slab dezvoltat decât la peşti ca urmare a
mişcărilor mai simple. La nivelul bulbului rahidian apare nucleul nervului acustic, la care vin informaţiile auditive, şi nucleul nervului vestibular cu rol în
Sistemul echilibru.De la creier descind 10 perechi de nervi cranieni. Măduva spinării ocupă tot canalul coloanei vertebrale şi prezintă două dilatări: cervicală şi toraco-
nervos lombară. Ochii amfibiilor sunt protejaţi de uscare şi de poluare de două pleoape mobile, şi de una imobilă – nictitantă, şi de glande lacrimale. Urechea internă
este completată de urechea medie – cavitate separată de mediul extern prin timpan şi care conţine un os auditiv. Urechea medie comunică cu urechea internă
printr-o fereastră ovală, iar cu faringele – prin trompa lui Eustache. Comunicarea cu faringele asigură echilibrarea presiunii aerului din ureche cu cea a
mediului. Sensibilitatea gustativă şi olfactivă sunt bine dezvoltate.
Rinichii stadiului larvar sunt de tip pronefros, în timp ce la adulţi ei sunt de tip mezonefros. Rinichii alungiţi, comprimaţi dorso-ventral sunt situaţi
retroperitoneal, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi a aortei abdominale. Pe faţa ventrală se observă glandele suprarenale, cu aspectul unor benzi de
Sistemul
culoare galbenă. În lungul marginii externe a fiecarui rinichi se observă ureterul . Cele două uretere se orientează caudal, se apropie pe linia mediană şi se
excretor deschid pe peretele dorsal al cloacei. La masculi ureterele sunt mai dilatate şi se numesc canale urospermatice întrucît transportă atît urina cît şi lichidul
spermatic. Pe peretele ventral al cloacei se deschide vezica urinară, voluminoasă, bilobată, cu pereţi subţiri.
Sistemul genital este format din gonade şi căi de evacuare a celulelor sexuale. La mascul testiculele de culoare galben-portocalie sunt situate pe partea ventrală
a rinichilor şi cuprinse în foiţa peritoaneală, cu o formaţiune galben-portocalie, corp gras (adipos) cu rol trofic pentru gonadă. Din testicule pornesc canale
eferente care străbat mezorchiumul, pătrund în rinichi prin marginea medială şi se deschid într-un canal longitudinal din care pornesc alte canale transversale.
Sperma este condusă prin canalele eferente extrarenale şi apoi intrarenale în canalul deferent situat pe marginea laterală a rinichiului. Femela prezintă două
ovare saciforme cu pereţi subţiri şi transparenţi prin care se observă ovocitele pigmentate neuniform: cafenii la polul animal, galbene la polul vegetativ. Ovarele
Sistemul sunt cuprinse în foiţa peritoaneală, care formează mezovarium ce le fixează pe faţa ventrală a rinichilor. La polul cranial al fiecărui ovar există un corp adipos
reproductiv cu rol trofic. Amfibiile sunt animale unisexuate, ovipare. Spermiductele de la cele două testicule se deschid în uretere, iar acestea – în cloacă. Înainte de a se
deschide în cloacă, ureterul se dilată, formînd vezica seminală (rezervor temporar pentru spermă). Ovarele sunt, de asemenea, pare. Ovulul matur ajunge mai
întîi în cavitatea corpului, iar de acolo – într-o dilatare în formă de pîlnie a oviductelor perechi ce se deschid în cloacă. Masculii prind femela la nivelul
articulaţiilor membrelor anterioare, posterioare sau în regiunea sacrală şi elimină spermatozoizi peste ovocitele femelei. Urodelele adoptă posturi caracteristice
în perioada de reproducere urmate de depunerea spermatoforului de către mascul. Acesta este preluat de femelă cu cloaca. Fecundaţia este externă, de regulă în
apă, la unele specii – internă, iar dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă.