Sumarul urinii

Proprietățile fizice ale urinii

 Analiza urinii
• Rinichiul în condiţii normale elaborează o
urină care reflectă starea fiziologică a
organismului. Examenul fizic şi biochimic al
urinii furnizează o varietate de informaţii
asupra funcţionalităţii rinichilor sau a
diferitelor boli sistemice care afectează
aparatul excretor.
 Recoltarea urinii
• Recoltarea probelor de urină se
face în funcție de felul analizei.
• Pentru recoltarea sumarului de
urină se recoltează prima urină de
dimineaţă după o perfectă toaletă.
• Urina se recoltează în recipiente
speciale, de unică folosinţă,
prevăzute cu capac etanş, pentru a
preveni vărsarea, evaporarea şi
contaminarea sedimentului urinar.
Dacă se urmăresc examinări
bacteriologice, recipientul trebuie
să fie steril.
 Recoltarea urinii
• Prima urină de dimineaţă este
proba recomandată pentru
biochimia urinii şi examenul
microscopic al sedimentului
urinar, deoarece reprezintă cea
mai concentrată urină, are un
volum uniform şi un pH scăzut,
ceea ce permite conservarea
elementelor. Dacă nu se poate
obţine prima urină, se va nota
ora recoltării pe formularul de
însoţire al probei către
laborator.
 Recoltarea urinii
• Recoltarea urinei din 24 ore.
• Urina din 24 ore se recoltează în recipiente
curate chimic, pe durata recoltării urina va fi
ţinută în frigider (într-o pungă de plastic), este
contraindicată adăugarea de conservanţi.
 Recoltarea urinii din 24 ore
• Instrucţiuni de recoltare:
• Prima urină de dimineaţă se aruncă. Se notează ora acestei urinări.
Colectarea urinei se începe în recipientul de urinare (se interzice de
a urina direct în recipient). Se colectează urina de fiecare dată când
se urinează în timpul celor 24 ore. Se colectează ultima urină emisă
exact la 24 ore de la momentul startului ( se urinează chiar dacă nu
există nevoie imperioasă) aceasta reprezintă momentul finişului.
• La sfârşitul recoltării se măsoară întregul volum obţinut şi după
omogenizarea prin agitare a urinei, se transferă cca. 100 ml în
recipientul de unică folosinţă primit de la laborator. Se etichează
recipientul, menţionând volumul de urină din 24 ore şi se trimite la
laborator.
 Recoltarea urinii
• Pentru a determina glucozuria şi pentru
monitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat se
recoltează urina timp de două ore, după masă.
Pentru dozarea urobilinogenului se recoltează
urina emisă pe o perioadă de 2 ore.
Recoltarea urinii
• Proba Niciporenco
• Proba se practică pe
urina de 12 ore (regim
alimentar obişnuit).
 Analiza urinii
• Pentru biochimia urinei şi examenul
microscopic al sedimentului urinar se
recomandă ca urina să fie examinată în
maximum 2 ore de la recoltare.
• Cu cât urina este lăsată mai mult timp la
temperatura camerei, cu atât devine mai puţin
valoroasă pentru această analiză.
 Analiza urinii (sumarul)

• Caracterele generale fizice

• Determinarea pH
• Determinarea densității relative
• Caracterele chimice
• Microscopia sedimentului urinar
Metodele
Metodele
 Caracterele generale fizice
Proprietăţile urinii

• Formarea urinii depinde de:

• Temperatura aerului;
• Efort fizic,
• Odihnă,
• Somn.
• În timpul somnului diureza se micşorează sub acţiunea
hormonului antidiuretic,
• Efortul fizic micşorează diureza, temperatura ridicată a
aerului micşorează filtarea glomerulară şi scăderea
diurezei.
 Caracterele generale fizice

• Volumul urinar de dimineaţă

este de 100-200 ml (nu se
poate face concluzie despre
diureza de 24 ore) după
volumul urinar de
dimineaţă).
• După volumul urinar de
dimineaţă se măsoară
densitatea relativă.
• Volumul urinar se măsoară
după recipientul sau cu
ajutorul unui cilindru.
Volumul urinar depinde de vârstă

Cantitatea de urină de 24
ore la copii se calculează
după formula: 600 + 100
(х - 1) = ml de 24 ore, х –
numărul de ani la copil de
la 1-10 ani.
Exemplu : 600+100 (7-1) =
600+600 - 1200 ml.
 Volumul urinar
Variaţii de volum ale diurezei:
• Creşterea volumului (poliurie)
• Poliuria fiziologică consum excesiv de lichid folosit în
alimentație, întrebuințarea alimentelor care măresc diureza
• Scăderea (oligurie) volumului
• Oligurie fiziologică
• volum limitat de lichid, transpirații abudente, vomă, diaree și
la prematuri
• Olachizurie (micțiuni rare) – fiziologic primele zile după naștere
• Polachizurie (micțiuni dese) – la consum excesiv de lichid. Raportul
dintre diureza de zi și noapte 4:1 până la 3:1.
 Variiaţii patologice ale volumului

• Poliurie patologică:
• Perioada de reabsorbție a edemelor, transsudatelor și excudatelor
• După frisoane,
• Aldosteronism primar,
• hiperparatiroidism,
• nefroscleroze,
• Diabet zaharat și insipid (până la 4-6l)
• Hidronefroze,
• Copii nervoși sau dereglări psihice
• Oligurie patologică
• Frisoane,
• Boli de inimă,
• Insuficiență renală
• nefroscleroză
 Variiaţii patologice ale volumului

• Anurie -Suspendarea urinii.

• IRA, nefrite grave, meningite (reflector), vulvite,
intoxicații, peritonite, obstacol mecanic cu pietre
sau tumori ale căilor urinare (anurie de retenție).
• Olachizurie– micţiuni rare
• Dereglări neuroreflectorii,
• Polachiurie – micţiuni dese
• Inflamația căilor urinare, copii excitați nervoși.
 Variiaţii patologice ale volumului

• Dizurie – micţiuni dureroase

• Pielonefrite, cistite, vulvovaginite, uretrite.
• Enuresis – neretenţie de urină
• Inflamarea vezicii urinare, convulsii, frisoane,
copii cu dereglări neurologice.
• Nicturie - micţiuni nocturne
• Stadiul inițial de decompensare cardiacă,
pielonefrite.
 Caracterele generale fizice
Culoarea

• Urina normală prezintă

o culoare galben
deschis, până la galben
–auriu datorită unor
pigmenţi ca urocromul,
urobilina şi porfirina.
Depinde de
concentraţia ei.
 Modificarea fiziologică a culorii

Hiperhromurie fiziologică
volum limitat de urină. urina este mai concentrată, acidă și mai
închisă la culoare și densitatea relativă înaltă (limitarea volumului
consumat, transpirații abudente, întrebuințarea morcovului în
alimentație) și se elimină în cantitate mică

Hipohromuria fiziologică urina este mai deschisă, are densitate

joasă, reacție acidă slabă (pH-6,5) sau neutră(рН-7,0) și se elimină
în cantitate mare
 Modificarea patologică a culorii

•Hiperhromurie –diaree,
toxicoze, frisoane, vărsături,
maladii ale ficatului, inimii,
stări hemolitice.
Hipohromurie –diabetul
zaharat şi insipid, nefroscleroză
•Culoare roşiatică –hematurie,
tratament cu streptocidă,
sulfazol
 Caracterele generale fizice
Aspectul
• Urina normală trebuie să fie limpede,
transparentă.
• Dacă se lasă pe o perioadă de timp se
formează o opacitate ușoară.
• O urină tulbure poate conţine săruri, mucus,
puroi, epiteliu, bacterii, grăsimi.
Aspectul
Aspectul
 Mirosul
• Mirosul urinii normale este “sui generis”. El se
poate schimba în cursul infecţiilor urinare cînd
este amoniacal, în acidoză şi diabet zaharat
miros de acetonă. Mirosul poate fi modificat şi
prin ingestia unor alimente ca usturoiul,
hreanul sau prin administrarea de
medicamente ca eucaliptul, terbentina.
 Reacţia urinii
• Reacţia urinii (pH-ul) se determină pe urina proaspătă care
are în general o reacţie slab acidă 5,0-6,0 sau neutră.
Reacţia se determină în urina proaspătă, dacă urina este lăsată
pe mai mult timp se elimină CO2 şi pH se modifică spre
alcaloză.
• Reacţia urinei depinde de alimentaţie. Un regim bogat în
proteine scade pH-ul urinar (acid), iar un regim bogat în
glucide creşte pH-ul (alcalin).
 Reacţia urinii
• Un regim bogat în • iar un regim bogat în
proteine scade pH-ul glucide creşte pH-ul.
urinar, urina alcalină
• - urină acidă
• (exc. sucul de răchiţele – urina acidă,
deacea este recomandat în
tratamentul IU)
 pH-ul
• Pentru determinarea pH-lui în mod curent se
utilizează soluţia indicatoare brom-timol
albastru sau hîrtia indicator.
• Culoarea galbenă -reacţia acidă
• Verde deschis spre galbenă- slab acidă
• Verde ca iarba –neutră,
• Verde deschisă-slab alcalină
• Verde închis sau albastru-alcalină.
 Modificarea pH-lui în condiţii patologice

• El devine puternic acid în cursul diabetului,

insuficienţei renale, la prezenţa uraţilor,
acidului uric.
• Puternic alcalin în infecţii urinare, după
vărsături, în perioadele de reabsorbţie a
edemelor.
 Densitatea relativă

• Densitatea este dependentă

de cantitatea de substanţe
dizolvate în urină.
• Limitele normale sunt
cuprinse între 1003-1030-
1040-normostenurie.
• Densitatea se măsoară în
practica obişnuită cu
urodensimetrul gradat
pentru intervalul 1000-1040,
calibrat la temperatura 15
grade.
 Devierea patologică a densităţii relative

• În condiţii patologice rinichiul poate pierde

capacitatea de concentrare cu scăderea densităţii-
hipostenurie (diureză apoasă), caracterizată prin
elaborarea unei urini cu o concentraţie mai mică decât
a plasmei aşa cum se întâlneşte în hiperhidratări,
diabet insipid, insuficienţă renală, acută şi cronică.
• Hiperstenuria este caracteristică prin elaborarea unei
urini cu o concentraţie foarte mare întâlnită în
deshidratări, diabet zaharat, după administrări de
substanţe de contrast, hipercalcurii.
 Densitatea relativă

• Urină izostenurică – densitatea specifică=1010/1015

• Hipostenurică – densitatea ⇩1010
• Hiperstenurică – densitatea ⇧1035
• Valoarea normală 1.003-1.040 şi depinde de hidratarea
organismului și vârstă
• Rezultate mai mari 1035:
La pacienţii ce au efectuat recent pielograma intravenoasă
(excreţia subst. de contrast);
Pacienţi ce au administrat i/v RM cu MM mare (dextrani,
plasma...);
Proteinuria, glucozuria;
 Proba Zimniţki
• Această probă cercetează funcţia rinichilor de a dilua şi de a concentra în condiţiile
când bolnavul se află la un regim alimentar obişnuit. Dimi­­neaţa bolnavul urinează şi
aruncă urina. Apoi din trei în trei ore, timp de 24 ore, bolnavul urinează, în vase
separate, deci în total 8 porţiuni de urină. La fiecare porţiune de urină se măsoară
cantitatea şi densitatea.
• Rinichii normali elimină în 24 ore în medie 1500 ml de urină, raportul canti­tatăţii de
urină în porţiunile colectate ziua la cele de noapte constituie 1:4, 1:3. În porţiunile
colectate de urină densitatea oscilează în limite largi de la 1005 până la l025 – 1030.
Dacă o măsurăm pe diferite micţiuni, ea poate varia între
l003 şi l030. Ea scade în probele de urină emisă după ce bolnavul a băut lichide multe
şi, invers, creşte în probele de urină emisă pe nemâncate şi nebăute după
12 ore.
• Cu cât rinichiul este mai sănătos, cu atât densitatea diferitor porţiuni de urină emise
în cursul a 24 de ore este mai variabilă şi, invers, cu cât rinichiul este mai atins, cu
atât densitatea emisiunilor diferite de urină este mai constantă, în jurul cifrei de l010.
 Proba Zimniţki
• Reacția normală a rinichiului este:
• Predomină diureza de zi,
• Oscilarea mare a densității relative de la 1,004 până
1,032 în unele porții,
• Diferența între densitatea înaltă și joasă a densității
relative care nu trebuie să depășească 0,007.
• Creșterea diurezei după consumul de lichid,
•  eliminarea de către rinichi a 80% din lichidul consumat.
 Proba Zimniţki
În patologii:
Urinare monotonă,
Creșterea diurezei de noapte,
Oscilarea joasă a amplitudei densității relative:
• (1,007- 1,009 -1,010 - 1,012),
• Poliurie.