ANALIZATORUL GUSTATIV

Analizatorul gustativ receptioneaza si prelucreaza excitatiile determinate de

proprietatile chimice ale substantelor sapide solubile care intra n contact cu mucoasa
bucala.
a) Segmentul receptor este reprezentat de mugurii gustativi, raspnditi n ntreaga
mucoasa bucofaringiana si n mucoasa linguala. Mugurii gustativi au forma ovoida, cu
polul bazal asezat pe membrana bazala a epiteliului lingual. La polul apical prezinta
un por gustativ. ntr-un mugure gustativ exista 5-20 celule senzoriale cu cilii, care
reprezinta formatiunile receptoare. n mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi
grupati n papile gustative. Papilele circumvalate formeaza la baza limbii V-ul lingual,
cele fungiforme sunt raspndite pe vrful si marginile anterioare ale limbii, iar cele
foliate pe marginile posterioare ale limbii.
b) Segmentul de conducere. De la polul bazal al celulelor receptoare pornesc fibrele
senzitive ale ; nervilor cranieni VII, IX si X. Nervul facial inerveaza primele 2/3 ale
limbii, glosofaringianul treimea poste-1 rioara, iar vagul, restul mugurilor gustativi
pna la epiglota. Protoneuronii cailor sunt situati n ganglionii nervilor cranieni VII,
IX si X. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se
afla n nucleul solitar din bulb, unde converg fibrele senzitive ale celor trei nervi
cranieni. Axonii acestora, dupa ncrucisare, fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron n
talamus.
c) Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza girusului
parietal ascendent, unde se integreaza sensibilitatea gustativa cu cea tac tila, termica si
dureroasa a limbii, transmisa prin fibrele trigemenului. Fiziologia analizatorului
gustativ. Gustul contribuie la aprecierea calitatii alimentelor, prevenind patrunderea n
organism a alimentelor alterate, si la declansarea secretiilor digestive. Deosebim patru
tipuri de senzatii gustative: acru, sarat, dulce si amar. Ariile linguale ale diferitelor
gusturi au localizare specifica, deci mugurii gustativi dobndesc o anumita
specializare. Pragul de excitabilitate gustativa este diferit pentru fiecare substanta. Cea
mai mare sensibilitate se manifesta pentru substantele amare. Intensitatea senzatiei
depinde de concentratia substantei dizolvate, de numarul receptorilor excitati si de
temperatura solutiei. Analizatorul gustativ, la fel ca si cel olfactiv, se adapteaza la
actiunea ndelungata a unui excitant.

ANALIZATORUL OLFACTIV
Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoare la
proprietafile chimice ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de
organism.
a)Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv, constituit din celule receptoare
(chemoreceptori de distanta) si din celule de sustinere incluse n mucoasa olfactiva.
Mucoasa olfactiva are o suprafata de 2-3 cm2 si este dispusa n regiunea superioara a
foselor nazale. Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora
prezinta butoni olfactivi de la care pleaca 6-8 cilii olfactivi receptori, care depasesc
celulele de sustinere si patrund n mucusul secretat de celulele glandulare ale
mucoasei olfactive.
b) Segmentul de conducere. Axonii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul
caii, strabat n manunchiuri lama ciuruita a etmoidului si patrund n cutia craniana,
formnd nervii olfactivi cu traseu pna la bulbii olfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele
mitrale, care reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o
parte trec n bulbul contralateral, iar cealalta parte formeaza tracturile olfactive, care
se proiecteaza n cortex.
c) Segmentul central este reprezentat de paleocor texul olfactiv, aria de proiectie
primara a aferentelor olfactive.
Analizatorul olfactiv are rol n aprecierea calitatii aerului, prevenind patrunderea n
organism a unor substante nocive. mpreuna cu analizatorul gustativ, analizatorul
olfactiv intervine n aprecierea calitatii alimentelor si n declansarea secretiei salivare.
Stimulii specifici sunt reprezentati de substantele volatile, care ajung la receptori o
data cu aerul inspirat. Substantele volatile sunt receptionate numai dupa dizolvarea lor
n pelicula de mucus. Pentru a putea fi receptionate, aceste substante trebuie sa aiba o
concentratie egala sau superioara pragului de excitabilitate. Pragul de excitabilitate
reprezinta cantitatea minima de substanta odoranta capabila sa provoace senzatia de
miros.Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind celula
receptoare.Inflamarea mucoasei nazale n afectiuni respiratorii scade sensibilitatea
olfactiva.

Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat
a) Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici si durerosi aflati in diferite
straturi ale pielii. Pielea sau tegumentul este organul conjunctivo-epitelial care acopera intreaga
suprafata a corpului si se continua cu mucoasele de la nivelul orificiilor. Ea este alcatuita din trei
straturi suprapuse, avand structuri diferite: epidermul, dermul si hipodermul.
Epidermul - este un epiteliu pluristratificat, cheratinizat, care se regenereaza permanent.
incepand de la membrana bazala, se succed in ordine urmatoarele straturi: stratul bazai
(generator), stratul celulelor poliedrice, stratul granular, stratul lucid, stratul cornos. Dermul este
o patura conjunctiva densa. La contactul cu epidermul prezinta numeroase ridicaturi conice
numite papile dermice. Aceste papile pe suprafata degetelor si a palmei, ca si in talpa piciorului
se asaza in randuri paralele, formand crestele papiloase a caror intiparire da amprentele, cu
importanta mare in medicina judiciara.
Stratul profund, dermul propriu-zis sau corionul, este cel mai rezistent datorita fibrelor de
colagen, reticulina si elastice prezente aici. Hipodermul este tesut subcutanat in care abunda
celulele conjunctive ce au acumulat grasime. Stratul adipos are dezvoltare variabila, in raport cu
starea de nutritie si varsta. Vascularizatia, constituita din vase sangvine si limfatice, este mai
densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica. in piele se afla productiile
acesteia: anexele cornoase, glandele si receptorii.
Anexele cornoase sunt:
perii - de natura epidermica, care prezinta o parte libera numita tulpina si alta infipta oblic
numita radacina. La baza radacinii se gaseste o portiune ingrosata numita bulb, in care patrund
tesutul conjunctiv, vase sanguine si fibre nervoase ce alcatuiesc papila. Bulbul impreuna cu
papila si tecile de invelis formeaza foliculul parului. De radacina firelor de par se prind muschii
erectori formati din fibre netede, prin a caror contractie se produce ridicarea parului;
unghiile sunt niste lame alcatuite din celule cheratinizate, formate dintr-o parte vizibila - corpul
unghiei si o parte ascunsa in piele - radacina. Portiunea mai albicioasa de la baza corpului se
numeste lunula.
Glandele tegumentare sunt:
sudoripare - sunt inegal raspandite in piele si au aspect tubular. Tubul glandei se deschide la
exterior printr-un por, situat pe creasta papilara. Capatul profund situat in hipoderm se
incolaceste, formand glomerulul glandei. Din capilarele sangvine ce inconjoara glomerulul,
extrag apa si substantele nefolositoare care formeaza sudoarea;
sebacee - sunt anexate radacinii parului si sunt de tip acinos. Secreta un produs gras numit
sebum, care lubrifica pielea si parul;
mamare - sunt glande sebacee modificare si evolutia lor este legata de dezvoltarea si functia
organelor genitale.
b) Segmentul de conducere
Excitatiile receptionare de toti acesti receptori ajung prin intermediul radacinilor dorsale ale
nervilor spinali la ganglionul spinal si de acolo urmeaza caile ascendente (spinotalamice
anterioare si laterale) spre etajele nervoase superioare pana in talamus si apoi in segmentul

central (scoarta cerebrala), cai descrise la maduva spinarii (caile sensibilitatii exteroceptive).
c) Segmentul central in care excitatia este transformata in senzatie constienta este localizat in
girusul postcentral din lobul parietal. Functiile pielii sunt: functia de protectie impotriva agentilor
externi; functia de excretie indeplinita de glandele sudoripare; functia de termoreglare prin
vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala; functia de depozitare a lipidelor;
functia de organ de simt, datorita receptorilor pe care ii contine.

Analizatorul kinestezic
a) Segmentul periferic este constituit din proprioceptori situati in muschi, tendoane,
aponevroze, capsule articulare, periost si pericondru.
Dintre proprioceptori citam:
fusurile neuromusculare, care receptioneaza starea de tensiune pasiva a fibrelor musculare;
corpusculii lui Golgi sunt receptori fusiformi situati la unirea muschiului cu tendonul , care sunt
stimulati de cresterea tensiunii in tendoane, determinand contractia musculara. Corpusculii VaterPacini sunt receptori pentru presiune care se gasesc in tendoane, capsule articulare, fascii
musculare, ligamente, periost, pericondru.
b) Segmentul de conducere - este calea radacinilor posterioare ale nervilor spinali, apoi a
fasciculelor Goli si Burdach, iar din nucleii acestora din bulb pornesc fibre spre talamus si de
acolo in scoarta cerebrala (calea proprioceptiva constienta). Mai exista o cale care ajunge direct
in cerebel, si anume: calea fasciculelor spinocerebeloase (direct si incrucisat) sau calea
sensibilitatii proprioceptive constiente si inconstiente.
c) Segmentul central este localizat in zona senzitiva din lobul parietal, in girusul postcentral.
Functiile analizatorului kinestezic sunt reprezentate prin trei mecanisme: fusale - de intinderea
muschilor sau de contractia extremitatilor intrafusale, care sunt urmate de intinderea portiunii
centrale a fusului; articulare - care controleaza unghiurile segmentelor din articulatii actionand in
concordanta cu celelalte mecanisme reglatoare; tendinoase - care controleaza tensiunea
muschiului prin actiuni analoge mecanismelor fusale.

Analizatorul vizual
a) Segmentul periferic al analizatorului vizual este localizat pe retina, gazduita de globul ocular
care impreuna cu organele sale anexe formeaza ochiul situat in cavitatea orbitala. Globul ocular
este constituit din doua componente: invelisul (tunicile) si aparatul optic. invelisurile globului
ocular

tunica fibroasa sau sclerotica este o formatiune conjunctiva, alba la exterior, formata
dintr-o impletitura de fibre colagene dispuse radiar si circular, cu rol de protectie.
Prezinta anterior corneea transparenta, iar posterior este strabatuta de nervul optic;

tunica vasculara sau coroida este bogat pigmentata si vascularizata. Are functii trofice si
confera interiorului globului ocular calitatea de camera obscura. Nu adera la retina. Din
coroida se constituie irisul si corpul ciliar, muschii netezi cu fibre oculare si radiare, care
reprezinta musculatura intrinseca a globului ocular;

tunica nervoasa sau retina are origine ectodermica si este formata din zece straturi
celulare cu dispunere inversata. Stratul profund este format din celule pigmentare care au
functii de protectie si metabolice, asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili

Al doilea strat cuprinde celule fotosensibile cu conuri si bastonase in numar de aproximativ 137
milioane/retina. Celulele cu conuri, in numar de aproximativ 7 milioane/retina, predomina in
pata galbena (maculalutea) si constituie in exclusivitate fovea centralis, zona retinei cu acuitate
vizuala maxima. Pigmentul fotosensibil al celulelor cu conuri este iodopsina.
Celulele cu conuri au rol important in vederea diurna (fotopica), in perceperea culorilor si a
formelor.Celulele cu bastonase, in numar de aproximativ 130 milioane/retina, sunt mai
numeroase la periferia retinei, mai putine in pata galbena si lipsesc din fovea centralis. Pigmentul
fotosensibil al acestora esterodopsina. Celulele cu bastonase asigura vederea la lumina slaba,
vederea nocturna. La nivelul stratului neuronilor bipolari si al stratului neuronilor multipolari din
retina se manifesta procesul de convergenta.
Astfel, mai multe celule fotoreceptoare converg la un neuron bipolar si mai multi neuroni
bipolari converg la un neuron multipolar. La nivelul foveei centralis, unde se afla exclusiv celule
cu conuri, nu se manifesta convergenta. Un neuron multipolar, impreuna cu neuronii bipolari,
care converg la acesta, si cu celulele fotoreceptoare, care converg la neuronul bipolar, formeaza o
unitate functionala. Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale asupra carora
actioneaza lumina .
2. Organele anexe ale globului ocular pot fi impartite in: organe de miscare si organe de
protectie. Organele de miscare sunt reprezentate prin muschii externi ai globului ocular. Ei se
prind cu un capat pe sclerotica, iar cu celalalt capat de un inel fibros de pe fundul orbitei .
Organele de protectie sunt:
sprancenele opresc sudoarea sa se scurga in ochi;
pleoapele sunt doua pliuri tegumentare. in grosimea lor se afla o membrana rigida, iar pe
margine prezinta niste peri (genele) ce retin particulele de praf;

conjunctiva este o membrana subtire si lucioasa, care captuseste fata interna a pleoapelor
si fata anterioara a globului ocular pana la periferia corneei, de unde se continua cu
epiteliul anterior al acesteia;

aparatul lacrimal este format din glanda lacrimala (tubulo-acinoasa) asezata in partea
superioara laterala a orbitei si din caile lacrimale. Glanda lacrimala secreta lacrimile,
care se elimina prin mai multe canalicule pe suprafata globului ocular. Caile lacrimale
sunt doua canalicule asezate in grosimea celor doua pleoape, si conduc in sacul lacrimal
situat in unghiul intern al orbitei; de aici, printr-un canal special, lacrimile sunt eliminate
in fosele nazale. Secretia lacrimala prin clipire indeparteaza corpurile straine care au
ajuns pe cornee si mentine transparenta acesteia .

b)Segmentul de conducere
Primul neuron al caii optice este reprezentat de celulele bipolare din retina. Dendritele acestora
sunt conectate cu celulele fotoreceptoare. Al doilea neuron al caii il constituie celulele
multipolare retiniene. Axonii neuronilor multipolari formeaza nervii optici. Fibrele acestora se
incruciseaza partial in chiasma optica, apoi se continua sub numele de tracturi optice pana la
corpii geniculati laterali metatalamiciunde fac sinapsa cu al treilea neuron.
Axonii neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala . Din corpii geniculati se desprind
colaterale spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI spre maduva cervicodorsala, spre coliculii
cvadrigemeni superiori si spre sistemul reticulat activator ascendent. Acestea constituie caile
reflexelor optice de orientare, adaptare si acomodare.
c) Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale, de o parte si de
alta a scizurii calcariene, unde se afla aria optica primara. in jurul acesteia exista zona de
asociatie vizuala, care determina realizarea notiunii de spatiu, necesara in orientare si
recunoastere, si asigura memoria vizuala.
Functiile analizatorului vizual
Analizatorul vizual permite recunoasterea formei, marimii, culorii, luminozitatii, miscarii
obiectelor si aprecierea distantei pana la aceasta. in corelatie cu analizatorii acustic, vestibular si
kinestezic realizeaza orientarea in spatiu si mentinerea echilibrului. Proiectarea imaginii pe retina
se datoreaza aparatului optic care, prin procese de refractie, adaptare la intensitatea luminii si
acomodare la distanta, asigura focalizarea razelor de lumina la 24 mm inapoia cristalinului, pe
directia axului optic, unde se afla pata galbena. Imaginea, formata pe retina dupa o tripla
refractie, este reala, mai mica si rasturnata.
Procesul vederii cuprinde mai multe faze care se desfasoara concomitent.
a) Reflexul de convergenta - consta in miscarea concomitenta a celor doi ochi, avand ca urmare
modificarea pozitiei axelor optice si reperarea corecta a obiectelor in spatiu. Procesul este
realizat prin contractia voluntara sau reflexa a muschilor extrinseci ai globului ocular. in acest
mod, imaginile se formeaza pe maculele celor doi ochi, indiferent de distanta la obiect si de
pozitia acestuia in spatiu. Fiecare ochi are propriul camp vizual. Campurile celor doi ochi se
suprapun partial. Zona de suprapunere o constituie campul de vedere binoculara. Prin analiza
corticala si diferentierea impulsurilor proprioceptive generate de muschi extrinseci in timpul

reflexelor de convergenta se asigura aprecierea distantelor fata de obiecte. Fiecare ochi vede
obiectul sub un unghi diferit, generand vederea stereoscopica, in relief.
b) Adaptarea la intensitatea luminii se realizeaza prin doua procese: reactia pupilara si
adaptarea fotochimica.
Reactia pupilara
Irisul indeplineste rolul de diafragma care regleaza prin variatia diametrului pupilar cantitatea de
lumina proiectata pe retina. Aceste procese se realizeaza reflex. Stimulii reflexelor pupilare sunt
identici, caile
aferente sunt somatice, iar caile aferente sunt vegetative, simpatice si parasimpatice. Acestea trec
prin ganglionul ciliar, dupa care se despart: cele simpatice inerveaza muschii ciliari, iar cele
parasimpatice muschii radiari ai irisului.
Adaptarea fotochimica
La patrunderea luminii, pigmentii fotosensibili scad cantitativ, fiind descompusi in cantitate
direct proportionala cu intensitatea acesteia, iar pragul de excitabilitate creste. Din acest motiv, la
trecerea de la lumina la intuneric, adaptarea dureaza 30-40 de minute, timp in care se
resintetizeaza pigmentii si scade pragul de excitabilitate. La intuneric, creste cantitatea de
pigmenti depozitata, ceea ce are ca urmare scaderea pragului de excitabilitate a celulelor
receptoare. Aceste procese fac ca adaptarea la trecerea de la intuneric la lumina sa se petreaca
mult mai rapid (maxim 3-4 minute).
c) Acomodarea la distanta este realizata reflex prin actiunea muschilor circulari si radiari ai
corpului ciliar, care maresc sau micsoreaza convexitatea fetei anterioare am cristalinului. Aceste
procese duc la modificarea unghiurilor de refractie a razelor luminoase. Atunci cand muschiul
ciliar este relaxat, ligamentul suspensor, tensionat de muschii radiari, mentine cristalinul
aplatizat, realizandu-se adaptarea pentru vederea la distanta. La contractia muschilor circulari,
determinata de parasimpatic, ligamentul suspensor se relaxeaza, cristalinul se bombeaza
favorizand vederea obiectelor apropiate.
d) Stimularea retinei - consta in excitarea receptorilor retinieni de catre radiatiile luminoase.
Lumina patrunsa in ochi strabate celulele retiniene pana in stratul pigmentar si este absorbita de
pigmentii fotosensibili din celulele cu bastonase si conuri. Celulele receptoare sunt stimulate de
radiatii cuprinse intre 390-760 nm. Pigmentii fotosensibili se scindeaza, sub influenta luminii, in
retinol si opsina (derivat al vitaminei A), cu eliberare de energie. Aceste procese determina
cresterea permeabilitatii membranei celulei receptoare pentru sodiu si aparitia potentialului de
receptor.
Transformarea potentialului de receptor al celulelor senzoriale in potential de actiune este condus
sub forma de influx nervos modulat de catre celulele bipolare. Refacerea pigmentilor este proces
de sinteza in care un rol important il are vitamina A.Pentru a provoca excitatia fotoreceptorilor,
razele luminoase trebuie sa posede o energie suficienta si sa actioneze un timp suficient de
indelungat (sa atinga pragul de excitabilitate).
In cazul celulelor cu bastonase, pragul de excitabilitate este scazut, dar si puterea de rezolutie
este scazuta. Celulele cu conuri receptioneaza stimulii luminosi cu intensitate: culoarea, detaliile

fine si contururile netede. Se considera ca celulele cu conuri, pentru vederea cromatica, trebuie
sa aiba cel putin trei tipuri de pigmenti fotosensibili pentru culorile fundamentale: rosu, verde,
albastru. Daca toate cele trei substante fotosensibile sunt descompuse uniform, se percepe
culoarea alba. Prin descompunerea inegala a acestora se percep celelalte culori. in realitate,
vederea este un proces indeplinit proportional de cele doua tipuri de celulefotoreceptoare in
functie de conditiile de luminozitate existente. Sensibilitatea retinei depinde de mai multi factori:
natura luminii, intensitatea si durata iluminarii, suprafata retinei stimulate, dimensiunea sursei de
lumina si zona retiniana luminata.
Defectele vederii
Spre deosebire de ochiul normal (emetrop), la ochii cu deficiente (ametropi), formarea imaginii
nu se poare realiza pe pata galbena. Ametropia este determinata de mai multi factori .
a) Modificarea lungimii axei ochiului sau variatia indicelui de refractie:
ax mai lung sau refractie succesiva, cu formarea imaginii clare inaintea retinei, in cazul
miopiei;
ax mai scurt sau refractie slaba cu formarea imaginii clare inapoia retinei, in cazul
hipermetropiei.
b) Scaderea elasticitatii cristalinului si a contractilitatii muschilor ciliari, care reduc limitele de
acomodare. Boala se numeste presbitism si este caracteristica persoanelor varstnice.
c) Defecte ale suprafetei corneei si a cristalinului. Afectiunea poarta numele de astigmatism si se
corecteaza cu lentile cilindrice.
d) Absenta partiala sau totala a pigmentilor fotosensibili din celulele cu conuri, care determina
perturbari in perceperea culorilor (pierderea totala sau partiala a perceperii culorilor - exemplu,
daltonismul).

Analizatorul olfactiv
a) Sistemul periferic se gaseste in portiunea din mucoasa nazala ce se afla in dreptul lamei
ciuruite a osului etmoid. Se numeste mucoasa olfactiva si reprezinta un epiteliu simplu format
din celule cilindrice, de sustinere printre care se gasesc celulele receptoare olfactive care sunt
niste neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni olfactivi de la care pleaca
sase-opt cili olfactivi receptori, care depasesc
celulele de sustinere si patrund in mucusul secretat de celulele glandulare ale mucoasei .
b) Sistemul de conducere
Axonii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii olfactive, strabat in manunchiuri
lama ciuruita a etmoidului si patrund in cutia craniana, formand nervii olfactivi cu traseu pana in
bulbii olfactivi. in bulbii olfactivi ei fac sinapsa cu celulele mitrale (neuroni multipolari), care
reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora formeaza fracturile olfactive care ajung
in scoarta cerebrala.

c) Segmentul central este reprezentat de paleocortexul olfactiv, aria de proiectie primara a

aferentelor olfactive.
Functiile analizatorului olfactiv
Analizatorul olfactiv are rol in aprecierea calitatii aerului, prevenind patrunderea in organism pe
calea aerului a unor substante nocive. Stimulii periferici sunt reprezentanti de substantele
volatile, care ajung la receptori odata cu aerul inspirat. Intensitatea senzatiei olfactive este
proportionala cu concentratia substantei odorante in aer si depinde de urmatorii factori: gradul de
solubilitate a particulelor in lichidul care acopera mucoasa, umiditatea mucoasei, varsta si starea
fiziologica a organismului.