ENCEFALUL ( CREIERUL)

Encefalul este localizat în cutia craniană . Este format din:

a) trunchi cerebral;
b) cerebel (creierul mic);
c) diencefal;
d) emisferele cerebrale
a) TRUNCHIUL CEREBRAL
• are formă de trunchi de piramidă;
• este situat în continuarea măduvei spinării;
• Trunchiul cerebral este format din trei etaje:
- bulb rahidian (măduva prelungită);
- puntea lui VAROLIO ;
- mezencefalul .
CONFIGURAŢIA INTERNĂ
 Substanţa cenuşie:
– este dispusă la interior,central,dar nu mai formează o masă compactă ci este
fragmentată, sub formă de insule, înconjurate de substanţa albă, numite NUCLEI.
– realizează functia reflexă.
 După localizare nucleii trunchiului sunt bulbari, pontini şi mezencefalici.
 După rol sunt : nuclei senzitivi nuclei motori, nuclei vegetativi şi nuclei proprii.
• Nucleii senzitivi primesc impulsuri de la organele de simţ.
• Nucleii motori conţin neuroni motori; transmit impulsuri la muşchii din regiunea feţei,
limbii, faringelui, gâtului.
• Nucleii vegetativi- primesc impulsuri de la viscere prin fibrele viscerosenzitive ale
nervilor cranieni;
- trimit impulsuri la viscere prin fibrele visceromotorii ale nervilor
cranieni.
• Nucleii proprii (nu au echivalent în măduva spinării) ae află numai în trunchiul
cerebral.
Se află mai ales :
- în substanţa reticulată;
- în bulb se mai adaugă nucleii olivari, nucleul GOLL şi nucleul BURDACH;
- în punte se află nucleii respiratori şi cardiovascular;
- în mezencefal se afla substanţa neagră, nucleul roşu.

 Substanţa albă
– este dispusă la exterior şi la interior separând nucleii de substanţă cenuşie .
– conţine fascicule(axoni)- ascendente care conduc impulsuri de la măduvă la encefal
(sensitive)
- descendente – conduc impulsuri de la encefal la măduvă (motorii)
- de asociaţie – conduc impulsuri între nucleii trunchiului.
 FUNCŢIILE TRUNCHIULUI CEREBRAL
Trunchiul cerebral realizează: - funcţia reflexă
- funcţia de conducere.
 FUNCŢIA REFLEXĂ este realizată în substanţa cenuşie localizată în interiorul
trunchiului şi organizată în nuclei.
Reflexele care au centrii în trunchiul cerebral sunt înnăscute, au un arc reflex
programat genetic, nu pot fi uitate, nici modificate.
Ele nu depind de experienţa de viaţă si de aceea se numesc reflexe necondiţionate.
Exemplu: râsul, plânsul, sughiţul, clipitul.
Reflexele trunchiului cerebral sunt clasificate in reflexe bulbare, pontine,
mezencefalice după localizarea nucleilor (centrilor reflecşi).
După organele inervate sunr reflexe somatice (pentru piele, muşchi, oase, tegumente)
şi vegetative (pentru viscere).

REFLEXE SOMATICE VEGETATIVE

mezencefalic -reflexe de echibru statice şi -reflexul pupilar fotomotor

e statochinetice
-reflexe de orientare vizuală
(oculocefalogir) şi auditivă
(acusticocefalogor)
pontine -reflexul masticator;
-reflexul de mimică;
-reflexul de clipire.
=pupiloconstrictor
-reflexul de acomodare pentru
vederea de aproape < 6m
-reflexul salivator superior;
-reflexul lacrimal;
-reflexe respiratorii şi
cardiovasculare

bulbare -reflexul de deglutiţie; -reflexe secretorii şi motorii

-reflexul de mişcare a limbii; digestive(* stimulare)
-reflexe de tuse, strănut, vomă, -reflexe respiratoria şi
fonaţie; cardiovasculare (*reducere)
-reflex salivator inferior.
  FUNCŢIA DE CONDUCERE
Funcţia de conducere a trunchiului cerebral este realizată de substanţa albă care cuprinde
căi ascendente, descendente , de asociaţie.
1. Căi ascendente
– Căile ascendente specifice, continuarea celor medulare, conduc sensibilitatea
exteroceptivă (tactilă, termică, dureroasă de la piele), proprioceptivă (conştientă şi
inconştientă de la muşchi, oase, ligamente, tendoane) şi interoceptivă (visceroceptivă).
Căilor ascendente medulare li se adaugă tracturile ascendente pentru sensibilitatea
exteroceptivă, proprioceptivă şi visceroceptivă de la nivelul capului.
– Căile ascendente nespecifice de la măduvă se alătură căilor nespecifice din substanţa
reticulată care se întind în bulb, punte, mezencefal, şi formează sistemul reticulat
activator ascendent(SRAA) care pregăteşte scoarţa cerebrală pentru perceperea
impulsurilor exteroceptive, proprioceptive şi visceroceptive.
2. Căile descendente
Căile descendente (piramidale si extrapiramidale) conduc impulsuri motorii.
3. Căile de asociaţie
Căile de asociaţie sunt fascicule proprii şi fac legătura între nucleii trunchiului cerebral
si pedunculi cerebeloşi :
- FLM= fasciculul longitudinal medial, leagă nucleii vestibulari de nucleii nervilor
cranieni III, IV, VI şi are rol în reflexele de orientare vizuală şi auditivă.
- TCT= tractul central al tegmentului leagă nucleul roşu de nucleii olivari şi
cerebel => echilibru;
- FLM= fasciculul longitudinal dorsal, leagă nucleii vegetativi (III, VII, IX, X ) cu
măduva si hipotalamusul.
 b) CEREBELUL ( CREIERUL MIC )
Cerebelul ocupă fosa posterioară a craniului, fiind separat de emisferele cerebrale prin
cortul cerebelului, o excrescenţã a durei mater cerebrale
Este situat înapoia bulbului şi a punţii, cu care delimiteazã cavitatea ventriculului IV.
Are forma unui fluture. Prezintă o porțiune mediană – vermis și două porțiuni laterale,
voluminoase, numite emisferele cerebeloase.
Cerebelul este legat de bulb, punte şi mezencefal prin pedunculii cerebeloşi inferiori,
mijlocii şi superiori.

Fig. Lobulația cerebelului
CONFIGURAŢIA INTERNĂ
 Substanţa cenuşie este dispusă:
– la exterior, unde se află un strat de substanţă cenuşie, care formează scoarţa cerebe-
loasă;
– în interiorul masei de substanţă albă se găsesc zone de substanţă cenuşie, care
formează nucleii cerebeloşi.
 Substanţa albă este dispusă la interior, trimite prelungiri, formează arborele vieţii şi
conţine zone de substanţă cenuşie.
Este formată din două tipuri de fibre :
– fibre de proiecţie (lungi) : ascendente şi descendente;
Căile de proiectie străbat pedunculii cerebeloşi

– fibre intracerebeloase (scurte)

• fibre de asociaţie, care fac legătura dintre scoarţa cerebeloasă şi nucleii
cerebeloşi de pe o emisferă cerebeloasă;
• fibre comisurale, care fac legătura între emisferele cerebeloase.
 c) DIENCEFALUL (creierul intermediar)

Diencefalul este aşezat deasupra mezencefalului şi sub emisferele cerebrale, care îl

acoperă.
Masele de substanţă nervoasă reprezentate de talamus, metatalamus, epitalamus,
hipotalamus sunt alcătuite din substanţă cenuşie şi substanţă albă.

CONFIGURAŢIA INTERNĂ
 Substanţa cenuşie este organizată în patru mase delimitând ventriculul III:
– Talamusul -alcătuit din nuclei de substanţă cenusie : anteriori, posteriori, mediali,
laterali, ventrali;
– Matatalamusul - alcătuit din nuclei numiti corpi geniculaţi laterali (externi= CGL) şi
corpi geniculaţi mediali (=CGM) .
– Epitalamus- nucleul habenular;
- glanda endocrina= epifiza (glanda pineală).
– Hipotalamus- alcătuit din nuclei anteriori, mijlocii şi posteriori.
 Substanţa albă este organizată in fascicule ascendente şi descendente care trec printre
nucleii de substanţă cenuşie.

Funcţii : - funcţia reflex;

- funcţia de conducere.
- Talamus – releu (stație ) / întrerupere sinaptică pentru toate sensibilitățile specifice
(exteroceptive, proprioceptive şi interoceptive), cu excepția celor olfactive, vizuale şi
auditive.
releu= staţie pe traseul căilor ascendente.
Este staţie de releu, primeşte impulsuri, le amplifică şi le trimite în emisferele cerebrale.
– Metatalamusul- releu al sensibilităţilor vizuală şi auditivă.
– Epitalamusul - coordonează reflexe motorii şi secretorii digestive
- ocordonează reflexe olfactivo-somatice (nucleul habenular).
- rol endocrin (epifiza).
– Hipotalamusul – (cea mai importantă structură a diencefalului ).
- nuclei anteriori- rol nervos vegetativ parasimpatic;
- nuclei mijlocii – rol nervos vegetativ parasimpatic.
Aceşti nuclei controlează funcţiile vegetative în condiţii normale de viaţă
(parasimpatic), coordonează reflexele vegetative parasimpatice din trunchiul
cerebral şi segmentele medulare S2, S3, S4.
- nuclei posteriori- rol vegetativ simpatic, coordonează reflexele vegetative
simpatice din măduva spinării (T1- L2).
Hipotalamusul este centru superior de integrare, reglare si coordonare ale principalelor
funcții ale organismului, printre care:
- metabolismul intermediar ;
- reglează metabolismul glucidic, proteic, lipidic şi energetic
- reglează temperatura corpului ( termoreglarea) ;
- secreţia endocrină ;
- reglează activitatea organelor sexuale ;
- digestia prin centrii foamei, setei şi saţietăţii;
- unele acte comportamentale;
- determină manifestările legate de emoţii ;
- ritmul somn- veghe.
 d) EMISFERELE CEREBRALE (Telencefal sau creierul mare )
Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central.
Sunt legate între ele prin comisurile creierului şi în interior conţin ventriculii laterali I şi
II.
Activitatea mai complexă a membrului superior drept, precum şi localizarea centru-
lui vorbirii în emisfera stângă determină asimetria de volum, emisfera stângă fiind mai
dezvoltată la dreptaci.
CONFIGURAŢIA INTERNĂ
 Substanţa cenuşie este dispusă:
– la exterior, unde formează scoarţa cerebrală =cortexul cerebral.
– la interior(în profunzime, unde formează nucleii bazali = corpii striaţi.
–Scoarţa cerebrală reprezintă etajul superior de integrare a activităţii sistemului nervos.
Scoarţa cerebrală cuprinde paleocortexul şi neocortexul.
1. Paleocortexul, inclus în sistemul limbic, conţine două straturi celulare şi are
conexiuni întinse cu analizatorul olfactiv, hipotalamusul, talamusul, epitalamusul şi mai
puţin cu neocortexul .
Cele mai importante componente ale sistemului limbic sunt calea olfactivă, formată
din nervul olfactiv, tractul olfactiv şi hipocampul (cornul lui Amon).
Este alcătuit numai din două straturi celulare şi este sediul:
- proceselor psihice afectiv-emoţionale şi
- al actelor de comportament instinctiv.
2. Neocortexul, alcătuit din şase straturi celulare,.
Reprezintă sediul proceselor psihice superioare – activitatea nervoasă superioară-ANS.
Curent, prin aceasta se înţeleg procesele care stau la baza memoriei, învăţării, gândirii,
creaţiei etc.
Functiile neocortexului se impart în: senzitive, asociative şi motorii.
1. Funcţiile senzitive se realizează prin segmentele corticale ale analizatorilor (arii
senzitive primare).
2. Funcţiile asociative realizează percepţia complexă a lumii înconjurătoare şi sem-
nificaţia diferitelor senzaţii.
3.  Funcţiile motorii .
Emisferele cerebrale controlează întreaga activitate motorie somatică, voluntară şi
involuntară.
Scoarţa cerebrală coordonează reflexele condiţionate, care au caracteristicile:
- aparţin individului, făcând parte din experienţa de viaţă ;
- nu se moştenesc
- pot fi temporare, apar pe parcursul vieţii.
Exemplu:
 reflexul de a citi;
 mersul ;
 vorbitul.
– Corpii striaţi (nuclei bazali) reprezintă nuclei importanţi ai sistemului extrapiramidal
şi sunt situaţi lateral de talamus.
Corpii striaţi sunt reprezentaţi de :
– nucleul caudat ;
– nucleul lentiform.
Nucleii bazali :
– primesc fibre de la scoarţă, de la talamus şi de la substanţa neagră ;
– trimit fibre spre talamus, scoarţă, substanţa neagră, nucleul roşu, formaţia reticu-
lată a trunchiului cerebral şi oliva.
 Substanţa albă a emisferelor cerebrale este dispusă la interior, înconjoară
ventriculii cerebrali I şi II. Aceasta este formată din :
- Fibrele de proiecţie unesc în ambele sensuri scoarţa cu centrii subiacenţi.
- Fibrele comisurale unesc cele două emisfere, formând corpul calos, fornixul (trigonul
cerebral) şi comisura albă anterioară.
- Fibrele de asociaţie leagă regiuni din aceeaşi emisferă cerebrală.

----------------------------------------------------------------------------------------------------

• Fiziologia scoarţei cerebrale. Reflexele necondiționate şi reflexele condiționate

La baza activitaţii sistemului nervos stau actele reflexe.
Se descriu două categorii de reflexe: reflexe necondiţionate şi reflexe condiţionate:
– Reflexul necondiționat (sau înnăscut)  este înnăscut şi este caracteristic speciei
(ex. reflexul alimentar, reflexul de apărare).
– Reflexul condiționat (sau coordonat ) ( sau reflex dobândit  ) este reflexul care se
formează prin învățarea lui în cursul vieții .
Reflexul condiţionat este un răspuns „învăţat” pe care centrii nervoşi îl dau unui stimul
inţial indiferent ( fără importanţă biologică)
La apariţia unui semnal absolut ( cu importanţă biologică), animalul de experienţă
răspunde printr-un reflex necondiţionat.
La un semnal indiferent,animalul nu dă nici un răspuns sau are o reacţie de orientare.

I.P.PAVLOV a descoperit posibilitatea încărcării excitanţilor indiferenţi cu

semnificaţii noi si transformarea lor în stimuli condiţionali, prin:
• asociere - la administrarea unui stimul absolut (hrana) să se asocieze un stimul
indiferent ( sonor sau luminos) ;
• precesiune – stimulul indiferent să preceadă excitantul absolut ;
• dominanţă – animalul să fie flămând, astfel încât instinctul alimentar să fie dominant
în timpul asocierii stimulilor ;
• repetare – pentru formarea unui reflex condiţionat sunt necesare 10 pană la 30 de
sedinţe de elaborare.
Pavlov a explicat mecanismul elaborării reflexului condiţionat (RC) pe baza
apariţiei unei conexiuni între centrii corticali ai analizatorilor vizual sau auditiv şi ariile
corticale vegetative stimulate de excitantul absolut.
 Reflexele condiţionate, spre deosebire de cele înnăscute, se închid la nivel cortical.
Ele se sting dacă stimulul condiţional nu este întărit din timp în timp prin cel absolut
(inhibiţie corticală).
Pavlov a arătat că la baza tuturor activităţilor nervoase stau două procese :
excitaţia si inhibiţia.
Excitaţia este procesul nervos activ, care se manifestă prin iniţierea unei activităţi
sau amplificarea uneia preexistente.
Inhibiţia este tot un proces activ care se manifestă prin diminuarea sau sistarea unei
activităţi anterioare.
Există :
—  inhibiţie externă- necondiţionată ( supraliminară – de protecţie si prin inducţie
negativă), determinată de stimuli din afara focarului cortical activ ;
—  inhibiţie internă – condiţionată ( de stingere, de întârziere şi de diferenţiere), care
apare chiar în interiorul focarului cortical activ si este specifică scoarţei cerebrale. 

Atât excitația, cât și inhibiția sunt extrem de mobile, putând iradia pe o suprafaţă
corticală sau să se concentreze pe o zonă limitată.