EMISFERELE CEREBRALE

Anatomia emisferelor cerebrale

Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central. Cele 2 emisfere sunt
separate incomplet prin fisura interemisferică și sunt legate între ele prin formațiuni de substanță albă ce
formează comisurile creierului. În interior contin ventriculii laterali, I şi Il.

Ventriculii laterali I și II
 dispuși lateral, în interiorul fiecărei emisfere
cerebrale
 comunică cu V III prin orificiile
interventriculare Monro
 sunt separați prin septum pellucidum
 prezintă 3 coarne :
anterior – pătrunde în lobul frontal
posterior – pătrunde în lobul occipital
inferior – pătrunde în lobul temporal
 conțin plexurile coroide (formațiuni vasculare
care secretă LCR)

Comisurile creierului

Fibrele care conectează un emisfer cu emisferul opus se

organizează în comisuri. Prncipalele comisuri sunt:

 Corpul calos: constituie principala formațiune comisurală

corticală (o parte a corpului calos este vizibilă în profunzimea
scizurii interemisferice)
 Fornixul sau trigonul cerebral: are forma unui triunghi cu
baza orientată posterior; situat sub corpul calos și deasupra
ventriculului III
 Comisura albă anterioară
 Comisura albă posterioară

Emisferele cerebrale prezintă o ușoară asimetrie de volum. Activitatea mai complexă a membrului superior
drept, precum și localizarea centrului vorbirii în emisfera stângă determină ca emisfera stângă să fie mai
dezvoltată la dreptaci.

Prezintă 3 fețe -laterală, externă convexă (în raport cu bolta craniană)

-medială, interemisferică, plană (în raport cu coasa creierului)
-bazală, inferioară (în raport cu baza craniului)

2 poli: -anterior (frontal)

-posterior (occipital)

1
Suprafața exterioară a
emisferelor cerebrale este brăzdată de șanturi:

 profunde (fisuri/scizuri), care delimitează lobi

 superficiale, care delimitează girusuri = circumvoluțiuni cerebrale

Fețele emisferelor cerebrale

Fața laterală
Pe ea se observă două şanţuri mai adânci: fisura laterală a lui Sylvius şi şanţul central Rolando. Aceste şanţuri
delimitează patru lobi: (în realitate sunt 3 șanțuri adânci : fisura laterală Sylvius, șanțul central Rolando și scizura
parieto-occipitală)

1. lobul frontal, situat înaintea șanțului central; Lobul frontal prezintă, la randul său, două şanţuri frontale,
superior şi inferior, şi şanţul precentral. Între aceste șanțuri se afla cei trei giri frontali, superior, mijlociu și
inferior, şi girul precentral.
Limite: Șanțuri: Girusuri:
-posterior, șanț central Rolando -șanț frontal superior -girusul frontal superior
-inferior, scizura laterală Sylvius -șanț frontal inferior -girusul frontal mijlociu
-șanț precentral (prerolandic) -girusul frontal inferior
-girusul precentral
(prerolandic/frontal ascendent)

2
3
 2. lobul parietal, deasupra scizurii laterale; Lobul parietal prezintă un şant interparietal şi un şant
postcentral. Între șantul central şi postcentral se află girul postcentral. (corint)

Limite: Șanțuri: Girusuri:

-inferior, scizura laterală -șanț intraparietal (în formă de -girusul postcentral
-anterior, scizura lui Rolando T culcat); acesta prezintă o (postrolandic/parietal ascendent)
-posterior, șanțul parieto- ramură verticală, paralelă cu -girusul parietal superior
occipital (incizura șanțui central: șanțul -girusul parietal inferior
perpendiculară externă) postcentral
3. lobul temporal, sub fisura laterală; Lobul temporal este parcurs de două şanţuri temporale, superior si
inferior, care delimitează cei trei giri temporali: superior, mijlociu și inferior.
Limite: Șanțuri: Girusuri:
-superior, fisura laterală Sylvius - temporal superior -girul temporal superior
-posterior, planul convențional care - temporal inferior -girul temporal mijlociu
trece prin șanțul parieto-occipital -girul temporal inferior

4. lobul occipital, situat în partea posterioară . Lobul occipital este străbătut de șanțuri între care se află girii
occipitali.

Limite: Șanțuri: Girusuri:

-anterior, planul convențional care -șanț occipital superior -girusul occipital superior
trece prin șanțul parieto-occipital -șanț occipital inferior -girusul occipital mijlociu
-girusul occipital inferior

Fața medială

Deasupra corpului calos, pe fața medială, se observă șanțul corpului calos, superior acestuia aflându-se
şanţul cinguli / scizura subfrontală/ scizura caloso-marginală, paralel cu șanțul corpului calos. Între aceste două
şanţuri se află girul cingular. În partea posterioară se află scizura calcarină, care e un şant orizontal (Corint). În
realitate , pe fața medială se mai observă scizura parieto-occipitală /perpendiculară internă și începutul șanțului
central Rolando.

 Scizura subfrontală, caloso-marginală, sau sulcus cinguli, este situată pe fața medială a emisferului
cerebral, unde descrie un traiect sinuos, ca un "S” culcat. Începe anterior sub genunchiul corpului calos, descrie o
curbă, apoi se continuă posterior, trecând la egală distanță între corpul calos și marginea superioară a
emisferului. Posterior se recurbează în sus şi se termină pe marginea superioară a emisferului, posterior de
originea șanțului central Rolando. Înainte să se încurbeze în sus, din convexitatea curburii se desprinde șanțul
subparietal, care continuă traiectul scizurii, paralel cu marginea superioară a emisferului.

 Scizura calcarină este un șant profund, situat pe porţiunea posterioară a feţei mediale a emisferului.
Orientat în sens sagital, şanţul calcarin pleacă de pe polul occipital, se îndreaptă înainte şi în sus, se uneşte cu
scizura perpendiculară internă ( scizura parieto-occipitală ), apoi se îndreaptă oblic înainte şi în jos.

 Scizura parieto-occipitală pleacă de pe marginea superioară a emisferului, se îndreaptă oblic în jos şi înainte
și se termină în scizura calcarină, împreuna cu care desenează un "Y" culcat.

1. Lobul frontal
4
 Limite: Șanțuri: Girusuri:
-inferior, scziura caloso-marginală -grirusul precentral
-nu
-posterior, șanțul central Rolando - circumvoluțiunea frontală internă (continuarea
girusului frontal superior pe fața medială)

2. Lobul parietal

Limite: Șanțuri: Girusuri:

-anterior, terminația șantului Rolando -
-
-posterior, scizura parieto-occipitală
-inferior, șanțul subparietal

3. Lobul occipital

Limite: Șanțuri: Girusuri:

-anterior, scizura parieto-occipitală -scizura calcarină
-

4. *Girul cingular : între șanțul corpului calos și șanțul cingular/ scizura caloso-marginală

Fața bazală
Pe faţa bazală începe fisura laterală a lui Sylvius, care împarte această față în lob orbital, situat anterior de
fisura laterală, și lob temporo-occipital, situat posterior de fisura laterală.

1. Lobul orbital

Limite: Șanțuri: Girusuri:

- posterior, fisura -șanțul olfactiv (cu direcție antero-posterioară, -girii orbitali, între șanțurile orbitare
laterală Sylvius adăposteşte bulbul olfactiv și tracturile olfactive) (anterior,posterior,medial,lateral)
-șanțurile orbitare (lateral de șanțul olfactiv, -girusul drept, medial de șanțul olfactiv
dispuse sub forma literei „H“)

2. Lobul temporo-occipital

Limite: Șanțuri: (dinspre medial spre lateral) Girusuri:

-anterior, fisura -șanțul hipocampului -girul hipocampic
laterală Sylvius -șanțul colateral -girul occipito-temporal medial (parahipocampic)
-șantul occipito-temporal -girul occipito-temporal lateral

5
Structura emisferelor cerebrale
Ca și la cerebel, substanța cenusie este dispusă la suprafață, formând scoarţa cerebrală, și, în profunzime,
formând nucleii bazali (corpii striați). Substanța albă se găsește la interior, înconjurând ventriculii cerebrali I și II.

1.Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre de proiecție, comisurale şi de asociație.
 fibrele de proiecție unesc în ambele sensuri scoarța cu centrii subiacenţi ;
 fibrele comisurale unesc cele două emisfere, formând corpul calos, fornixul, comisura albă anterioară și
posterioară;
 fibrele de asociatie leagă regiuni din aceeasi emisferă cerebrală.

2.Nucleii bazali – corpii striați reprezintă un nucleu important al sistemului extrapiramidalși sunt situați
lateral de talamus. Corpii stiați sunt reprezentați de nucleul caudat si de nucleul lentiform.

AFERENȚE EFERENȚE
- scoarță -scoarță
-talamus -talamus
-subtalamus
-substanța neagră
- nucleul roșu
-formația reticulată a
trunchiului cerebral

6
 Emisferele cerebrale.Secțiune frontală

3.Scoarţa cerebrală
Reprezintă etajul superior de integrare a activităţii sistemului nervos. Suprafața scoarţei cerebrale este foarte
mare, mai puțin de jumătate fiind vizibilă la suprafață, restul fiind ascunsă în șanțuri și fisuri.

În scoarţă se găsesc mai multe tipuri de neuroni.

 Neuronii piramidali: fibre de asociatie, comisurale sau de proiecție.
 Neuronii granulari: prezintă numeroase dendrite care se îndreaptă în toate direcţiile. Axonul lor este scurt
şi se ramifică în vecinătatea corpului neuronal. Se găsesc în toate straturile scoarţei.
 Neuronii fusiformi: se găsesc în straturile profunde ale scoarței. Axonul lor părăseşte scoarța, formând
fibre de asociație și comisurale.
Scoarţa cerebrală cuprinde două teritorii deosebile filogenetic atât structural, cât și funcțional   :

1.Paleocortexul (sistemul limbic) ocupă o zonă restrânsă pe fata medială a emisferelor cerebrale. Este alcătuit
numai din 2 straturi celulare și este sediul proceselor psihice afectiv-emoționale și al actelor de comportament
instinctiv. Paleocortexul face parte din sistemul limbic.
2.Neocortexul, alcătuit din 6 straturi celulare, reprezintă sediul proceselor psihice superioare activitatea
nervoasă superioară - ANS. Curent, prin aceasta se înţeleg procesele care stau la baza memoriei, învățării,
gândirii, creației.

1.Strat molecular (foarte multe fibre nervoase)

2.Strat granular extern
3.Strat piramidal extern
4.Stat granular intern
5.Strat piramidal intern
6.Strat polimorf (neuroni fusiformi)

Sistemul limbic

7
 Sub acest termen general sunt grupate formațiunile cerebrale cu mare vechime filogenetică și cu structură
corticală simplă (paleocortex). Acestea sunt interpuse între diencefal, în jurul căruia formează un arc de cerc, și
neocortex. Cele mai importante componente ale sistemului limbic sunt :
 girul cingular ;
 calea olfactivă : nervii olfactivi, bulbii olfactivi,
tracturile olfactive și nucleul amigdalian, aflat în
profunzimea lobului temporal ;
 hipocampul (cornul lui Amon), situat în
vecinătatea girului hipocampic.

Sistemul limbic are conexiuni întinse cu :

analizatorul olfactiv
hipotalamusul
talamusul
epitalamusul
neocortexul (mai puțin)

Localizări corticale (Ariile lui Brodman)

Ariile corticale, după funcția lor, pot fi clasificate în: arii de proiecție aferente, receptoare sau senzitivo-
senzoriale, arii de protecție eferente, efectoare sau motorii, arii de asociație și arii vegetative.

Ariile de proiectie aferente sunt urmatoarele:

• aria sensibilității generale sau aria somestezică se află în girusul postcentral din lobul parietal. În această
arie, centrii sunt localizați după silueta răsturnată a corpului. Acesta se prezintă sub forma unei caricaturi, la care
ies în evidență buzele, limba şi mâna cu degetele, în special degetul mare. Această caricatură a primit numele de
HOMUNCULUS SENZITIV ; (aria somestezică I – sensibilitatea tactilă epicritică și kinestezică, aria somestezică II –
sensibilitatea tactilă protopatică, termică și dureroasă)
• aria vizuală se găsește în lobul occipital, în jurul scizurii calcarine; (în jurul ariei vizuale primare se află aria
vizuală secundară, care ajuă la decodificarea imaginii formate în aria primară)
 aria auditivă se află în girusul temporal superior; (în jurul ariei auditive primare se află aria auditivă
secundară, care ajută la decodificarea sunetelor percepute de aria primară ” înțelegerea semnificației
cuvintelor ”)
• aria gustativă se află în regiunea inferioară a girului postcentral;
 aria olfactivă se află pe faţa medială a lobului temporal (girul hipocampic, nucleu amigdalian);
• aria vestibulară nu are localizare precisă (posibil partea posterioară a primei circumvolițiuni temporale)

Ariile de proiecție eferente sunt următoarele:

 aria somatomotorie/ aria motorie principală, se afla in girul precentral din lobul frontal. La acest nivel se
formează o caricatură,la care ies în evidenţă mâna (în special degetul mare), pentru coordonarea activităţii
manuale, şi capul, pentru coordonarea activității fonatorii și mimicii, proiecție care a primit numele de
HOMUNCULUS MOTOR ;
 aria premotorie (extrapiramidală) se află anterior de aria motorie principală; (mai există arii extrapiramidale
răspândite în toată scoarța cerebrală, mai ales în lobii F, T și O)

8
 centrul vorbirii/al limbajului = aria Broca :Emisfera stângă la dreptaci și cea dreaptă la stângaci intervin în
limbajul articulat. Existenta unei emisfere dominante este necesară, deoarece lipsa dominanței duce la
bâlbâială. Centrii limbajului se află în girul frontal inferior din emisferul stâng (în general).

Ariile vegetative se găsesc în girul cingular, în girii orbitali ai lobului frontal și la nivelul hipocampului. Acest
ansamblu formeaza creierul visceral. El este conectat în ambele sensuri cu talamusul, hipotalamusul și sistemul
limbic.

Ariile de asociație determină activități psihomotorii și psihosenzitive, prin integrarea funcțională a ariilor motorii
cu cele senzitivo-senzoriale.

Fiziologia emisferelor cerebrale

Rolul specific al creierului este de a prelucra informația. Sediul principal al acestui proces este scoarta
cerebrală care funcţionează în strânsă legătură cu numeroase structuri subcorticale. Informația pătrunde în
sistemul nervos prin intermediul receptorilor, de unde este transmisă pe căi specifice la scoarţă, în ariile senzitive
specifice. Aceste informații sunt apoi comparate, la nivelul ariilor asociative, cu informațiile culese de la ceilalți
analizatori, precum și cu datele din memorie. Pe baza sintezei complexe a tuturor informaţiilor, este elaborată
starea de conştienţă şi sunt luate deciziile automate şi cele voluntare.

Funcțiile neocortexului
Se grupează în: senzitive, asociative și motorii.
9
I Functiile senzitive se realizează prin segmentele corticale ale analizatorilor (arii senzitive primare). În urma
stimularii specifice a acestor arii, este elaborata senzația elementara specifică. Aceste arii colaborează atât între
ele, cât și cu alte arii corticale (arii asociative, care sunt arii senzitive secundare). ( de exemplu: aria vizuală
primară formează o imagine, iar aria vizuală secundară dă sens acelei imagini).

II Funcțiile asociative realizează percepția complexă a lumii înconjurătoare şi semnificația diferitelor senzații.
Ariile asociative sunt teritorii corticale speciale, unde se petrece procesul cel mai înalt de prelucrare a
informaţiilor senzitive. Primesc informaţii de la mai multe structuri și au propriile lor specializări.

III Funcțiile motorii

Emisferele cerebrale controlează întreaga activitate motorie somatică, voluntară și involuntară. Principalele
structuri implicate în acest control sunt cortexul motor și nucleii bazali.
Cortexul motor coordonează unele comenzi voluntare, precum înclinarea corpului în față-spate si rotirea
acestuia, dar şi involuntare (tonus, postura, echilibru), ori inițiate voluntar și continuate automat (mersul).
Nucleii bazali influențează comanda voluntară corticală prin feedback strio-talamo-cortical si exercită, în general,
o acțiune inhibitoare asupra tonusului muscular, lezarea lor producând rigiditate si akinezie.

Bazele fiziologice ale activității nervoase superioare (ANS)

Cele mai înalte funcţii ale creierului nu au o localizare anume. Nu există centri ai gândirii sau ai voinţei, nu există
un centru al memoriei sau al învățării, nu există un sediu anatomic precis al conştienţei. Procesele nervoase de
nivel superior, care au trecut granița fiziologiei spre psihologie, nu pot fi însă înţelese și studiate numai cu
metodele curente ale fiziologiei experimentale.

Din analiza vieții psihice umane se disting trei compartimente psiho-fiziologice:

- cognitiv (al cunoaşterii);
- volitiv (decizional);
- afectiv (emoțional).

Activități cerebrale cognitive

Din această categorie fac parte manifestările psihice intelectuale: învățarea, memoria, gândirea, limbajul etc.

10
Învățarea constă în acumularea de informație sub formă de cunoștințe și experiente de viață, având ca rezultat
final o schimbare de comportament.
Memoria reprezintă capacitatea creierului de a depozita informația și de a o aduce, la nevoie, la lumina
conştienţei. Prin memorie, creierul reține, recunoaște și evocă experienta de viață a individului.
Gândirea. Proces complex de reflectare a realității, se bazează pe acţiunea stimulilor din mediu asupra
analizatorilor și proiecția corticală a impulsurilor care sunt generate la nivelul acestora.
Limbajul, considerat activitatea umană de comunicare, este în strânsă relație cu gândirea.

Activități cerebrale volitive

Voința reprezintă forma cea mai înaltă de activitate nervoasă conştientă. Elaborarea unei comenzi voluntare
nu este opera unei anumite structuri cerebrale, ci a întregului creier. Voința înseamnă puterea de a lua decizii,
dar și perseverența pentru a le duce la îndeplinire.

Activități cerebrale afective

Deşi nu se poate vorbi despre un sediu exact al proceselor afective, structurile cele mai importante care
participă la geneza lor sunt sistemul limbic și hipotalamusul . La baza proceselor afective se află impulsurile
fundamentale (instinctele) care genereaza motivația și care marchează puternic celelalte activităti cerebrale.

Reflexele necondiționate și condiționate

Reflexul necondiționat este înnăscut și este caracteristic speciei (ex : reflexul alimentar, reflexul salivator)

Reflexul conditionat este un răspuns învățat pe care centrii nervosi îl dau unui stimul initial indiferent (fără
importanța biologică). La apariţia unui semnal absolut (cu importanţă biologică), animalul de experiență
răspunde printr-un reflex necondiționat, înnăscut, caracteristic speciei. La un semnal indiferent, animalul nu dă
nici un răspuns sau are o reacţie de orientare.

I.P. Pavlov a descoperit posibilitatea încărcării excitanților indiferenţi cu semnificatii noi și transformarea lor în
stimuli condiționali , prin:
• asociere - la administrarea unui excitant absolut (hrana) să
se asocieze un excitant indiferent (sonor sau luminos);
• precesiune – stimulul indiferent så preceadă excitantul
absolut;
• dominantă - animalul să fie flamând, astfel încât instinctul
alimentar să fie dominant în timpul asocierii stimulilor;
• repetare – pentru formarea unui reflex condiționat sunt
necesare 10 până la 30 de şedinte de elaborare.

Pavlov a explicat mecanismul elaborării RC (reflexului condiționat) pe baza aparitiei unor conexiuni între centrii
corticali ai analizatorilor vizual sau auditiv și ariile corticale vegetatative stimulate de excitantul absolut.

Reflexele condiționate, spre deosebire de cele înnascute, se închid la nivel cortical. Ele se sting daca
stimulul conditional nu este întărit din timp în timp prin cel absolut (inhibiţie corticală).

Pavlov a arătat că la baza tuturor activitatilor nervoase stau două procese: excitația și inhibitia.

Excitatia este procesul nervos activ care se manifestă prin inițierea unei activități sau amplificarea uneia
preexistente.
11
 Inhibiția este tot un proces activ care se manifestă prin diminuarea sau sistarea unei activități anterioare.
Inhibiția corticală este mai diversă. Există o inhibiție externă și o inhibitie internă :

Inhibiție externă – necondiționată

• inhibiție supraliminară = de protecție : dacă un focar cortical aflat în stare de excitatie este solicitat mult
timp, el se epuizează şi trece în stare de inhibiție .
• inhibiție prin inducție negativă, determinată de stimuli din afara focarului cortical activ ; De exemplu,
în timpul unui reflex salivar la sunet conditional, se provoacă un zgomot nou, necunoscut de animal. Acesta
reactioneaza printr-un reflex de orientare, iar salivația înceteaza pentru câteva minute.

Inhibiţie internă – condiționată , care apare chiar în interiorul focarului cortical activ și este specifică scoarţei
cerebrale.
• inhibiție de stingere reprezintă procesul de stingere a reflexului condiționat.
• inhibiția de întârziere apare la stabilirea unor reflexe condiționate cu interpunerea unor pauze între
excitantul indiferent si cel absolut.
• inhibiţia de diferenţiere este o altă formă de inhibiție. Se folosesc doi stimuli indiferenți de aceeaşi natură
fizică (de exemplu, sunet de 800 Hz şi de 820 Hz). Unul din stimuli va fi însoțit de hrană, celălalt nu. La
început, animalul răspunde conditionat la ambele sunete, dar mai târziu nu va mai saliva la sunetul neîntărit
prin excitantul absolut.

Pavlov a arătat că excitația și inhibitia prezintă o mobilitate deosebita. Fiecare din acestea poate să iradieze pe
o suprafață corticală mai mare sau să se concentreze într-o zonă limitată.

Arie de asociatie parieto-occipito-temporală

12