CURS 7 BIOCHIMIA ENZIMELOR

 Consideraţii generale, proprietăți caracteristice enzimelor,

structura, conformaţie.
Specificitate catalitică.
 Mecanism de acţiune.
 Cinetica enzimatică, factorii care influenţează viteza de reacţie
(concentraţia în substrat, concentraţia în enzimă, temperatura, pH-
ul, efectorii enzimatici - activatori, inhibitori, allosterici).
 Clasificarea şi nomenclatura enzimelor.
 Descrierea şi caracterizarea claselor de enzime: oxidoreductaze,
transferaze, hidrolaze, liaze, izomeraze, ligaze-sintetaze
 Izoenzime, complexe multienzimatice.
INTRODUCERE – istoria enzimelor
• Cataliza biologică a fost recunoscută și descrisă
pentru prima dată în anii 1700, în studii privind
digestia cărnii sub acțiunea secrețiilor stomacale;

• Cercetarile au continuat în anii 1800 cu studii

privind conversia a amidonului în zahăr realizat
de salivă și extracte de diferite plante (orz
încolțit);

• În 1850, Louis Pasteur a ajuns la concluzia că

transformarea zahărului în alcool prin
fermentație este catalizată de “fermenți."
 Istoria enzimelor
• În 1897 Eduard Buchner a descoperit că extractele de
drojdie ar putea să fermenteze zahărul transformându-l
în alcool, demonstrând că fermentația a fost realizată
de molecule care au continuat să funcționeze atunci
când sunt în afara celulei;
• Frederick W. Kühne a numit aceste molecule enzime;
• Izolarea și cristalizarea ureazei de către James Sumner
în 1926 a oferit un progres uriaș în enzimologie. El a
postulat ideea că toate enzimele sunt proteine. Ideea
a rămas controversată de ceva timp.
 Istoria enzimelor
• În 1930 concluzia lui Sumner a fost unanim acceptată, după
ce John Northrop și Kunitz Moise au izolat, purificat și
cristalizat pepsina, tripsina și alte enzime digestive;

• În aceeași perioadă, J. B. S. Haldane a scris un tratat intitulat

”Enzime”. Haldane a făcut o descoperire remarcabilă
apreciind că interacțiunile slabe dintre enzimă și substratul
acesteia ar sta la baza reacție de cataliză. Această idee
reprezintă fundamentul științific al catalizei enzimatice.

• În ultima parte a secolului XX, cercetările privind enzimele au

fost intensificate. Aceasta a condus la purificarea a mii de
enzime, elucidarea mecanismului de acțiune, descifrarea
structurii chimice a multora dintre ele și o înțelegere generală
a modului în care funcționează enzime.
 Consideraţii generale
• Definiție
– Enzimele sunt catalizatori ai
reacțiilor chimice care au loc
în organismele vii
• Proprietăți catalizatori =
proprietăți enzime
– Acționează în concentrații
foarte mici
– Nu se consumă în cursul
reacțiilor
– Nu modifică constanta de
echilibru
– Accelerează atingerea stării
de echilibru
 Deosebirile E de catalizatorii
neorganici
1. Viteza catalizei enzimatice este cu mult mai mare
decat a celei nebiologice
2. Enzima posedă specificitate înaltă.
3. Enzimele catalizează reacţiile chimice în condiţii
blande (presiunea obişnuită, temperatura 37C, pH
aproape neutru).
4. E catalizează reacţiile fără formarea produselor
intermediare – randamentul este de 100%
5. Activitatea E, de aici şi reacţiile enzimatice se
reglează.
6. Viteza reacţiilor este direct proporţională cu
cantitatea enzimei.
 Proprietăți caracteristice
Natura chimică a E enzimelor
• Enzime - de natura exclusiv proteica (holoproteine)
ex. Ribonucleaza 124 AA
• Enzime de natura heteroproteica formate din
- componenta proteica - apoenzima
- componenta neproteica - coenzima
• Apoenzima conditioneaza si natura reactiei chimice
catalizate
ex. Transaminazele si decarboxilazele au aceeasi
coenzima – piridoxal fosfatul - si acelasi substrat - AA -
insa apoenzime diferite
Proprietăți caracteristice enzimelor

APOENZIMĂ + PARTE NEPROTEICĂ

• Cofactor – ioni metalici (Fe2+, Mg2+, Mn2+, sau
Zn2+, K+, Ni2+, Se, Mo2+)
• Coenzimă (org necov)
• Grupare prostetică (org cov – hem)
 Structura unei
enzime
 Componenta proteică a
enzimei determină
- caracterul de izoenzimă,
- determină specificitatea
de substrat
- dirijează specificitatea
de acţiune.
• Componenta neproteică
 micromoleculară şi
termostabilă
 este implicată în
mecanismul catalitic.
Nitrogenaza
cu Fe2+, Mo2+ și ADP drept cofactori
 Componenta proteică a enzimelor -
apoenzima
• Apoenzima fiind proteina are toate nivelurile structurale.
• Structura primară este stabila, determinată de secvența
aminoacizilor din lanțul polipeptidic.
• Structura secundară reprezintă configurația spațială α-helix (in
special) sau structuri pliate β, stabilizate prin legaturi de hidrogen.
• Structura terțiară se referă la asamblarea formelor elementare in
spațiul tridimensional și plierea catenelor polipeptidice. Majoritatea
aminoacizilor polari se dispun la exteriorul moleculei, iar
aminoacizii nepolari la interior, formand o zona hidrofoba internă.
• Structura cuaternară apare la majoritatea enzimelor care sunt
alcătuite din mai multe catene polipeptidice identice (enzime
homomultimerice) sau diferite (enzime heteromultimerice),
asocierea protomerilor făcându-se prin legături de hidrogen,
interacțiuni electrostatice, forțe Van der Waals.
• Ca orice proteină, enzimele se pot denatura ca urmare a unor
modificari la nivelul structurilor secundară și terțiară.
Amilaza pancreatică umană

DNA polimeraza
Lactat dehidrogenaza
 Cofactori enzimatici
• Coenzime – componentă organică neproteică
legată prin legături slabe – substrate secundare
Clasificare
- transferă grupări diferite de H: CoA, TPP,
piridoxalfosfat, ac folic, biotină, ciancobalamină
- transferă H: NAD+, NADP+, FMN, FAD, coenzima
Q
Sunt derivați structurali ai vitaminelor B și ai
adenozinmonofosfat
Coenzima Q

COFACTORI ENZIMATICI
 Cofactorii enzimelor
• Cofactori – molecule (sau ioni) mici, mai stabili la
acţiune decât apoenzimele
• Cofactorul ce strâns legat în structura E – grupare
prostetică
• Cofactorul slab legat, uşor disociabil – coenzimă
• În calitate de cofactori apar frecvent cationii unor
metale şi, foarte rar, unii anioni

• Rol:
1. stabilizează conformaţia activă a moleculei
2. Co pot îndeplini actul de cataliză
Ex. – transportul electronilor
 Clasificarea Coenzimelor
• Co vitaminice
1. Tiaminice
2. Flavinice
3. Nicotinamidice
4. Piridoxinice
5. Folice
6. Cobamidice
7. Biotinice
8. lipoice
• Co nevitaminice
(nucleotidice, metaloporfirinice, peptidice)
Cofactori enzimatici
 Carboxipeptidaza A

Centrul activ cu Zn
Proprietăți caracteristice enzimelor
• 2. Asigură viteze mari reacțiilor - ↓EA (>106 –
1012)
– Ex.: anhidraza carbonică
• Rc este de 107 ori mai rapida decat in absența enzimei
– Ex.: catalaza
• Rc. catalizată de catalază este de 2 x 106 mai rapidă decât
reacția catalizată de Fe3+
Anhidraza carbonică
La țesuturi

La plămâni și rinichi
Proprietăți caracteristice enzimelor
• 3. Enzimele prezintă specificitate de reacție
Unei reacții posibile îi corespunde în lumea vie o
enzimă
Astfel, în reacțiile catalizate enzimatic din
anumiți reactanți se formează anumiți produși
și nu au loc reacții secundare

• Clasificarea enzimelor
Proprietăți caracteristice enzimelor
• 4. Enzimele prezintă specificitate de substrat

– Specificitate absolută: ureaza, anhidraza

carbonică, acetil colinesteraza
– Specificitate relativă de grup: Alcool dH
– Specificitate largă dpdv al nr. substratelor asupra
cărora acționează: proteaze, lipaze, glicozidaze
 Proprietăți caracteristice enzimelor
• 5. Enzimele prezintă specificitate stereochimică
– Au capacitatea de a distinge un enantiomer levogir
de cel dextrogir sau un izomer cis de cel trans:
• LDH, succinat dH

Acid piruvic Acid L-lactic

 Reacții enzimatice –
definirea termenilor
• Reacțiile enzimatice se pot reprezenta astfel:

E + S ↔ ES ↔ EP → E + P

– E: enzima – centrul activ

– S: substrat
– ES: complexul enzimă-substrat
– EP: complexul enzimă-produși de reacție
– P: produși de reacție
 Centrul activ al enzimei (CA)
• Regiune restrânsă din structura enzimei, cu structură
chimică și geometrie bine determinată
- resturi de AA și
- organizarea secundară, terțiară, cuaternară a
proteinei
• Centru de legare - resturi AA care asigură legarea S;
• Centru catalitic - resturi AA care asigură cataliza
propriu-zisă
• Resturile AA cele mai frecvente: Cys, Ser, Hys, Tyr, Glu,
Asp (SH, OH, NH3+, -COO-, imidazol)
• Centrul activ este o structură tridimensională cu forme
diferite.
Centrul activ al unei enzime
 Complexul enzimă-substrat (ES)
• ES – structuri labile
• Forțe necovalente: punți de H, interacțiuni
hidrofobe, interacțiuni electrostatice)
• Forțe covalente reversibile
• Specificitatea de legare a S la centrul activ al E
este determinată de complementaritatea
chimică și geometrică
• 2 modele de legare a S la CA al E
 Modele de legare a S la CA al E
• Modelul clasic: lacăt – cheie – Emil Fisher, 1890

S
E
E
E Enzima
eliberată poate
fi reutilizată
Complex enzima-substrat
Complex enzimă- produși
P

P
Modelul cheie-lacăt- Emil Fischer, 1890
 Modele de legare a S la CA al E
• Modelul dinamic – Daniel Koshland, 1958 –
numit și ”centrul indus” sau
”complementaritate indusă”, este acela de
”mână în mănușă”

Hexokinaza(a) fără S (b) cu substrat (glucoza)

http://www.biochem.arizona.edu/classes/bioc462/462a/NOTES/ENZYMES/enzyme_mechanism.html
Modelul centrul indus - Daniel E. Koshland, Jr.,
1958
 MECANISMUL DE ACȚIUNE
al catalizei enzimatice
• Se realizează prin:
– Scăderea energiei de activare a reactanților
– Creșterea vitezei de realizare a reacțiilor
Realizarea mecanismului presupune că între
catalizator și substratul asupra căruia acționează să se
formeze produse intermediare instabile (ES).
Centrul activ al enzimelor este responsabil de eficiența
catalitică a enzimei prin folosirea unei diversități de
mecanisme chimice care favorizează transformarea
substratului în produși.
 S + E ↔ E-S → E + P

Energia de activare a reactiei

necatalizate
Energie

S
Energia de activare a reactiei
catalizate

G P

Progresul reactiei

Enzimele reduc energia de activare fără să afecteze energia libera a reacției (G).
Astfel, enzimele cresc viteza de reactie.
 CINETICA ENZIMATICĂ
Studiază reacțiile enzimatice dpdv:
– Al desfășurării în timp a reacției – viteza de reacție;
– Al factorilor care influențează viteza reacțiilor
– Al etapelor intermediare prin care trec reactanții până
devin produși

• Caracterizarea cinetică a unei reacții chimice se

face prin viteza cu care aceasta are loc
• Viteza unei reacții enzimatice – cantitatea de
substrat transformată în produși de reacție în
unitatea de timp
 ACTIVITATEA ENZIMATICĂ
• Activitatea moleculară – nr de molecule de S a căror
transformare în produs este catalizată de către o moleculă
de E într-o secundă (la E purificate cu GM cunoscută)
• UI – activitatea E care asigură transformarea 1 μmol de S /
minut în condiții standard de pH, temperatură, prezență
cofactori
• Activitate specifică – numărul de unități de activitate
enzimatică / mg proteină totală
• Katalul – activitatea enzimei care asigură transformarea
unui mol de S / secundă
• Constanta catalitică (sau nr. de turn-over sau nr. de
reînnoire) – nr de transformări S – P catalizate de fiecare
centru activ al enzimei în unitatea de timp
FACTORII CARE INFLUENTEAZA VITEZA REACTIEI
CATALIZATE DE ENZIMA

• Temperatura
• pH-ul
• Concentrația de enzimă
• Concentrația de substrat
• Efectorii enzimatici
Influența temperaturii asupra reacției
enzimatice
Influența temperaturii asupra reacției
enzimatice
• Creșterea vitezei de reacție cu creșterea
temperaturii – energia de activare
• Pentru enzime se stabilește un coeficient
termic al reacției Q10 – creșterea vitezei de
reacție pentru o creștere a temperaturii cu
100C. Valorile lui Q10 sunt cuprinse între 1-2;
• Peste temperatura optimă viteza scade brusc.
Influența pH asupra reacției
enzimatice
 Influența pH asupra reacției
enzimatice
• pH-urile extreme determinate de prezența
acizilor și bazelor mai concentrate denaturează
proteinele și le anulează activitatea catalitică;
• Variații mici de pH, în intervalul în care enzima
este stabilă modifică considerabil vitezele de
reacție, curba de variație având aspect de clopot;
• Viteza de reacție cea mai mare se obține într-o
zonă f îngustă – pH optim de acțiune;
• Determinările in vitro ale activității enzimatice se
fac la pH optim, menținut cu soluții tampon
 Influența concentrației enzimei
asupra reacției enzimatice
Pentru o concentrație constantă de substrat,
viteza reacției este proporțională cu
concentrația enzimei
• V0 = K[E] V

• V0 = viteza inițială a reacției

• K = constanta caracteristică
pentru ES

Influența concentrației enzimei asupra reacției

enzimatice
 Influența concentrației substratului
asupra reacției enzimatice
• In reacțiile cu un singur Curba de saturare cu
substrat, menținând substrat a enzimelor
constantă concentrația
enzimei, creșterea
concentrației de substrat
determină mărirea
vitezei de reacție până
când se atinge o valoare
maximă peste care oricât
ar crește concentrația
substratului viteza reacției
enzimatice rămâne
nemodificată .
 Ecuația Michaelis - Menten
• Acest aspect al cineticii reacţiilor enzimatice a
fost studiat de către L.Michaelis, M.L.Menten şi
J.B.S.Haldane
• Autorii au plecat de la premiza existenţei
complexului intermediar enzimă-substrat (ES) şi
au studiat acest aspect cinetic pentru reacţiile
enzimatice cu un singur substrat:
k1 k3
E + S  ES  E+ P
k2
 Ecuația Michaelis - Menten
• La concentratii mici de substrat, viteza de reacție
este proporțională cu concentrația substratului
(reactii de ordin1).
• La concentrații mari de substrat, viteza de reacție
devine independentă de concentrația substratului
(reactii de ordin 0), enzima saturându-se cu
substrat.
• L. Michaelis și M. Menten au propus o teorie
generala de acțiune a enzimelor bazată pe ideea
că enzima și substratul se asociază reversibil
pentru a forma complexul enzimă-substrat.
 Ecuația Michaelis - Menten
• Ecuația vitezei reacției enzimatice este:

• fiind cunoscută ca și ecuația Michaelis-Menten.

• Ecuația exprimă faptul că viteza unei reacții
enzimatice este determinată de concentrația de
substrat la acel moment și de constantele Km și
vmax.
 Constanta Michaelis
• Semnificația Km si vmax.
• Daca v = vmax/2 ,
înlocuind în ecuația Michaelis-Menten se deduce faptul
că
Km = [S]
deci constanta Michaelis poate fi definită drept
concentrația de substrat la care viteza de reacție este
jumătate din viteza maximă.
Constanta Michaelis, Km, este un indice al afinității
enzimei pentru substrat, variind invers proporțional cu
aceasta.
 Efectori enzimatici
• Compuși chimici care influențează activitatea
enzimatică în sens pozitiv sau negativ
• Tipuri de efectori
– Activatori - compuși care stimulează activitatea
enzimelor
– Inhibitori – compuși care inhibă activitatea
enzimelor
 Activatori enzimatici
• Activatori ai unor proenzime.
– Forma inactivă a enzimei se numeste proenzimă sau
zimogen, în care centrul activ al enzimei este
mascat. Prin eliminarea unei părți din moleculă,
centrul activ este demascat, enzima devenind activă

Ex: Pepsinogen → pepsină (HCl)

Tripsinogen → tripsină (enterokinaza)
 Activatori enzimatici
• Activatori propriu-ziși. Aceștia acționează
stimulând activitatea catalitica a enzimelor
sau legarea substratului de enzima.
Exemplu:
- Mg2+ pentru fosfataze,
- Mn2+ pentru peptidaze,
- Zn2+ ce activeaza alcool dehidrogenaza,
- Cl- pentru amilaza, etc.
 Activatori enzimatici
• Activatori ce acționează asupra subunităților
reglatoare, eliberând subunitățile catalitice.
Exemplu: AMPc, activator al proteinkinazei A. Prin
legarea acestuia de subunitățile reglatoare sunt
eliberate subunitățile catalitice, enzima devenind
activă.
• Activatori prin antiinhibiție. Sunt compuși care
acționează asupra enzimelor protejându-le de
acțiunea unor inhibitori.
Exemplu: vitaminele E, C, K protejează enzimele de
acțiunea nocivă a peroxizilor.
 Inhibiția enzimatică

• Scăderea activității catalitice în prezența unui

compus chimic – inhibitor
• Inhibitorii pot fi
– Endogeni (metaboliți)
– Exogeni (substanțe toxice, medicamente, etc.)
Inhibiția poate fi ireversibilă și reversibilă
 Inhibiția ireversibilă
• Enzima este inactivată prin formarea de legături
covalente între grupări din CA cu unii compuși chimici:
E + I → EI
Cand cantitatea I este egală cu cea de enzimă, activitatea
catalitică este redusă la minim
Ex:
- hidrolazele de tipul enzimelor care au în CA gruparea
OH de la Ser sunt foarte sensibile la acțiunea
diizopropil-fluorofosfatul (DIFP)
- homoproteinele (citocromi, Hb) sunt inactivate de CO,
CN, care se leagă de Fe2+ din hem
 Inhibiția reversibilă
E + I ↔ EI
- competitivă, necompetitivă, uncompetitivă
• Inhibiția reversibilă competitivă
I este analog structural cu S și se leagă în CA al enzimei prin
aceleași grupări ca și S
E + S ↔ ES → P
+ I ↔ EI
Când S este în concentrație mare EI poate fi disociat în
totalitate și rc decurge cu viteză max (aceeași ca fără I)
Ex: acid oxalic, acid malonic, acid oxalacetic înhibă succinat
dH
 Inhibiția reversibilă
• Inhibiția reversibilă necompetitivă
S și I:
- nu sunt analogi structurali
- nu cuprind aceleași grupări active
- nu au dimensiuni comparabile
• E poate lega și I și S
• I se leagă atât la E cât și la ES
• Viteza reacției este încetinită deoarece o parte din E
rămâne blocată sub formă de EI sau EIS
• Ex: enzimele care au gr. SH în afara CA pot lega slab ioni
de metale grele
 Inhibiția reversibilă
• Inhibiția reversibilă uncompetitivă
• I se leagă numai la ES în alt loc decât CA
formând complexul inactiv EIS
• I modifică și Vmax si KM
• Se întâlnește la E cu două sau mai multe
substraturi, I se substituie celui de-al doilea
substrat
 Nomenclatura si clasificarea
enzimelor
• La începuturile enzimologiei au fost caracterizate in special
enzime ce catalizau reacții de hidroliză a legăturilor
covalente din molecula diverselor substraturi și, de aceea,
erau denumite prin adăugarea sufixului aza la numele
substratului asupra căruia acționau.
• De exemplu:
– ureaza (enzima care hidrolizează ureea),
– lipaza (hidrolizeaza lipidele),
– fosfataza (hidrolizeaza legaturile fosfat din compusii organici
fosforilati),
– amilaza (care hidrolizeaza amidonul),
– proteaze (enzime care scindeaza proteinele), etc.
• Altele erau denumite cu numele uzuale mai vechi:
pepsina, tripsina, etc.
 Nomenclatura si clasificarea
enzimelor
• Comisia pentru Enzime a Uniunii Internationale de Biochimie
a introdus in 1956 o bază sistematică pentru denumirea
enzimelor.
• In prezent fiecarei enzime ii este atribuit un numar de cod și
un nume sistematic.
• Numarul de cod este format din 4 cifre precedate de
prescurtarea EC (Enzyme Comission), acestea indicând:
- prima cifră - clasa de enzime (in functie de reactia catalizata);
- a doua cifră - subclasa (dă indicații asupra donorului din reacție);
- a treia cifră - subsubclasa (face referire la natura acceptorului din
reacție);
- a patra cifra indică enzima individuală.
 CLASIFICAREA ENZIMELOR
In funcție de reacția pe care o catalizează, enzimele sunt
repartizate în 6 clase:
• EC 1 OXIDOREDUCTAZE
• EC 2 TRANSFERAZE
• EC 3 HIDROLAZE
• EC 4 LIAZE
• EC 5 IZOMERAZE
• EC 6 LIGAZE
 1. Oxidoreductazele
• Oxidoreductazele catalizează reacții de oxidoreducere,
prin care se transferă hidrogen sau electroni între două
substraturi.
• Cifra subclasei indică donorii echivalenților de
reducere: alcool, aldehide, cetone, etc.
• Subclasele oxidoreductazelor au si denumiri uzuale:
oxidaze, peroxidaze, dehidrogenaze, monoxigenaze.
• Coenzimele oxidoreductazelor sunt diferite: coenzime
piridinice (NAD+, NADP+), coenzime flavinice (FAD,
FMN), coenzime hematinice (citocromii) etc.
 2. Transferazele
• Transferazele sunt enzime care catalizeaza transferul
unor grupe variate intre doua substraturi. Numele
acestora este in functie de natura grupei transferate:
metiltransferaze, aminotransferaze, formiltransferaze,
fosfotransferaze.
• A doua cifră indica tipul de grupa transferata: grupe,
alchil, acil, glicozil, etc.
• Coenzimele transferazelor sunt numeroase: piridoxal
fosfatul, tiamin pirofosfatul, coenzima A, acizii folici,
coenzimele B12, biotina, S-adenozil metionina,
nucleotid polifosfati (ATP), formele active ale unor
compusi (UDP-glucoza, CDP-colina) etc.
 3. Hidrolazele
• Hidrolazele sunt enzime care participa la
hidroliza unor legaturi diverse, fiind
subclasificate (a doua cifra) in functie de
natura acestora: legătura peptidică, fosfat,
glicozidică, esterică, etc.
• A treia cifra indica mai exact tipul de legatura
hidrolizată:
– 3.1.1-hidroliza esterilor carboxilici,
– 3.1.6-hidroliza esterilor acidului sulfuric.
 4. Liazele
• Liazele sunt enzime care participa la scindarea
unor legaturi C-C, C-N, C-O, prin indepartarea
nehidrolitica a unor grupe din substrat.
• A doua cifra indica tipul legaturii scindate:
4.1 -C-C, 4.2 -C-O, 4.3 -C-N, 4.4 -C-S.
• A treia cifra face referire la natura grupei
indepartate: 1-carboxil, 2-aldehida, 3-α-
cetocarboxil.
• Se poate face referire la acestea si folosind
denumirile uzuale: aldolaze, hidrataze, sintaze,
decarboxilaze.
 5. Izomerazele
• Izomerazele sunt enzime care permit desfasurarea
reactiilor de izomerizare fiind subclasificate in functie
de tipul reactiei catalizate:
– 5.1-racemaze si epimeraze;
– 5.2-izomeraze cis-trans;
– 5.3-oxidoreductaze intramoleculare;
– 5.4-mutaze.
• A treia cifra indica tipul de molecula ce este supus
izomerizarii:
– 5.1.1-racemaze ce transforma aminoacizi,
– 5.1.3-epimeraze ce transforma carbohidrati, etc
 6. Ligazele
• Ligazele sunt enzime care intervin în formarea
unor noi legaturi C-C, C-O, C-N, C-S folosind
ATP-ul ca sursă de energie.
• A doua cifră indică legatura formată:
– 6.1 -C-O, 6.2 -C-S, 6.3 -C-N, 6.4 -C-C.
A treia cifră descrie mai exact legatura ce se
formează: 6.3.1-amidosintetaze, 6.3.2-
peptidsintetaze, 6.4.1- carboxilaze.
 IZOENZIME
• O parte din enzimele care au structura cuaternara
se prezinta sub mai multe forme moleculare,
denumite izoenzime. Toate catalizeaza aceeasi
reacție, dar cu viteze diferite.
• Structural difera prin raportul in care sunt
asociate lanturile de baza.
• Acestea sunt codificate de gene diferite si se
sintetizeaza in cantitate diferita in diferite
tesuturi.
 Izoenzime - LDH
• Lactat dehidrogenaza este un tetramer ce prezinta cinci
izoenzime care pot fi separate prin electroforeza.
• Exista doua tipuri de lanturi polipeptidice M
(muscle=muschi) si H (heart=inima).
• Are doua forme parentale cu toate cele patru catene
identice LDH1 (H4) si LDH5 (M4) si trei forme hibride
rezultate prin combinarea catenelor: LDH2 (H3M), LDH3
(H2M2), LDH4 (HM3).
• Tipul de asociere a monomerilor este in functie de
localizarea celulara a enzimei si de calea metabolica
particulara in care este integrata in tesuturi.
• LDH1 predomina in miocard, LDH5 in ficat si musculatura
scheletica, in timp ce formele hibride sunt distribuite diferit
la aceste niveluri si in alte tesuturi (plamani, rinichi,
elemente figurate, splina, creier, etc).
 Izoenzime – creatin kinaza
• Creatin kinazea, un dimer cu trei izoenzime:
– CK-MM,
– CK-MB,
– CK-BB
• (M-muscle= muschi, B-brain=creier) distribuite
diferit in organele ce le conțin:
• MB predominant in miocard,
• MM in muschii scheletici si putin in miocard,
• BB in creier si putin in prostata, rinichi, stomac,
etc).
 Sisteme multienzimatice
• Există căi metabolice in care toate enzimele ce
catalizează reacții individuale sunt asociate sub
forma unor sisteme multienzimatice (enzime
polifunctionale).
• Sunt sisteme proteice complexe capabile sa
foloseasca mai multe coenzime diferite.
• Sunt fixate prin legaturi slabe, in ordinea
corespunzatoare intrarii in actiune, pe o proteina
centrala, ce poate fi chiar una dintre enzime.
 Sisteme multienzimatice
• Exemple:
– complexele implicate in decarboxilarea oxidativa a α-
cetoacizilor: piruvat dehidrogenaza, α-cetoglutarat
dehidrogenaza
• formate dintr-un ansamblu proteic, patru
coenzime (TPP, NAD+, acid lipoic, coenzima A) ,
ionul Mg2+, cu participarea finala a NAD+.
– Un alt exemplu este acid gras sintaza care intervine in
biosinteza acizilor grași
formata din 7 enzime legate de o proteină.