CURS 2-Sisteme de electroliti / Bioelectroliti

"Ce intelegem prin electrolitii?"

- Compusi importanti pentru hidratare, mai ales la efort. Dar de ce? Sunt doar simple saruri
minerale?

- Solutiile de saruri mineralele alimenteaza, hidrateaza dar mai ales incarca electric celulele
corpului.

- Nivelul inadecvat al electrolitilor si deshidratarea se afla in stransa legatura cu extenuarea

glandelor suprarenale, problemele digestive, oboseala cronica, tensiunea ridicata si altele.
Electrolitii sunt componenta fundamentala in functionarea celulei.

- Electrolitii din sange servesc drept materie prima pentru „bateria celulelor”.

- Organismul este un sistem complex si echilibrat care balanseaza controlat in fiecare secunda
conductia impulsurilor electrice la nivelul celulelor, tesuturilor si a biofluidelor.

- Acest lucru este posibil numai pentru că acele celule, țesuturi și fluide se dezvoltă într-un
mediu homeostatic unde conduc electricitatea suficient de bine pentru a transporta
semnalele către destinațiile tinta.

- Cheia pentru menținerea acestor cai conductoare o reprezinta electrolitul.

- Electrolitii sunt responsabili de:

- hidratare,

- pH-ul sangelui,

- sinteza hormonilor,

- contractia musculara,

- conductia nervilor,

- digestie si detoxifiere.

Principalii electroliti sunt: sodiu, potasiu, calciu si magneziu.

- Calciul si magneziul ajuta la contractarea si relaxarea muschilor.

- Sodiul si potasiul functioneaza ca o pompa si ajuta apa sa ramana in echilibru in interiorul si

in afara celulelor.

Sodiul este electrolitul pierdut in cea mai mare concentratie in transpiratie. pentru o buna
functionare a organsimului se recomanda consumarea sodiului doar in combinatie cu alti electroliti.

 Electroliţii sunt substanţe care au proprietatea de a conduce curentul electric in soluţie sau
topitura.
 Electroliţii sunt conductori electrici de ordinul II - conduc curentul electric printr-un mecanism
ionic.

Electroliţii (acizii, bazele, sărurile) sunt substanţe care prin dizolvare sau topire disociază în
ioni în urma unor procese de natură fizică sau chimică, formând o nouă clasă de conductori, denumiţi
şi conductori ionici

 Toate celelalte substanţe, ale căror soluţii nu conduc curentul electric, se numesc
neelectroliţi.

Neelectroliţii (zahărul, ureea, glicerina etc.) nu disociază în ioni prin dizolvare sau topire.

 Electroliţii se clasifica astfel:

*Electroliţi ionofori sau purtători de ioni, sunt electroliţii care conţin ioni in stare solida, adică
ionii preexista procesului de dizolvare. Sunt in general substanţe ale căror molecule sunt formate prin
legătura ionica, de exemplu sărurile.

Electroliţii care disociază total (complet) în ioni când sunt dizolvaţi în solvenţi polari. Aceştia
sunt solutii de substanţe în stare pură: NaCl, KCl, săruri în general.

*Electroliţi ionogeni, adică formatori de ioni sunt electroliţi care nu conţin ioni in stare solida
(nedizolvati), aceştia se formează in procesul de dizolvare. Sunt substanţe ale căror molecule sunt
formate prin legătura covalent polara (acizi, baze).

Electroliţii care disociază parţial, în urma reacţiilor chimice. Aceştia sunt substanţe care
generează ioni numai în urma interactiei cu solventul: H2SO4; HCl; CH3COOH.

Molecule nepolare - sol. ne-electroliti

Molecule+ioni - electroliti slabi

Ioni - electroliti tari

Ionii:

- au sarcini integral pozitive sau negative;

- au diferite dimensiuni in functie de dimensiunea ionului si de solvatare;

- au in general simetrie sferica:

- ionii simplii: precum

- ionii complecsi: precum

- In general cei organici nu sunt sferici

- Fiecare ion se comporta ca o entitate independenta

- H3O+ si HO- prezinta proprietati speciale

In sistemele biologice APA este solventul universal.

APA este un solvent polar care reactioneaza electrostatic cu compusii polari (incarcati electric)

- Compusii care se dizolva in apa sunt hidrofili

- Compusii care nu se dizolva in apa sunt hidrofobi

Apa dizolva sarurile prin hidratare (solvatare) si stabilizarea ionilor.

- Gazele nepolare sunt slab solubile in apa

Compusii nepolari genereaza modificari energetic nefavorabile in structura apei.

Fortele Van der Waals sunt forte slabe !!!

Teoria disocierii electrolitice

• moleculele de electroliţi în soluţii apoase disociază într-o măsură mai mică sau mai mare în
particule de sine stătătoare, încărcate cu electricitate, numite ioni.

• fiecare electrolit formează în timpul disociaţiei 2 feluri de ioni: cu sarcini pozitive – cationi, şi
cu sarcini negative – anioni.

• sarcina ionului corespunde cu valenţa lui.

• în toate cazurile de disociere electrolitică suma sarcinilor cationilor este egală cu suma
sarcinilor anionilor.

• soluţia în întregime este electroneutră.

disociaţia electrolitică e un proces reversibil. Prin urmare, în soluţia unui electrolit, alături de ioni, se
mai întâlnesc şi molecule nedisociate.

Solventul - joacă rol de mediu, care contribuie la separarea şi izolarea în spaţiu a ionilor cu semn
contrar şi care împiedică molarizarea, adică unirea din nou a ionilor în molecule.

Disociază în ioni şi substanţele constituite din molecule cu legătură covalentă – polară (electroliti
ionogeni).

În acest caz, sub acţiunea moleculelor polare ale apei are loc ruperea electrolitică a legăturii
covalente:

- perechea de electroni, care realizează legătura, rămâne în întregime în posesia unuia din atomi. În
felul acesta, legătura partial polară se transformă în ionică şi moleculele disociază în ioni hidrataţi:

HA + H2O <=> H+(H2O)x + A–(H2O)y

-numărul de molecule de apă, pe care le conţine învelişul de hidratare se numeşte număr de

coordinare a hidratării ionice.

- pentru ionii Al3+, Cr3+ numărul de coordinare este egal cu 6, pentru Cu2+ cu 4, pentru Ag+ cu 2.

- prin urmare, în soluţiile apoase ionii se găsesc sub formă de ioni complecşi hidrataţi de tipul

[Al(H2O)6]3+, [Zn(H2O)4] 2+.

Ionul de hidrogen în soluţiile apoase este hidratat cu o singură moleculă de apă şi formează ionul de
hidroniu H3O+.
 Gradul de disociere electrolitică
Conform teoriei lui S.Arrhenius, nu toate moleculele din soluţie disociază în ioni, o parte din ele
rămân nedisociate.

Exprimarea cantitativă a disocierii electrolitice s-a făcut de Arrhenius cu ajutorul gradului de

disociere (ionizare) :

Gradul de disociere electrolitică  a unui electrolit în soluţie poate fi determinat prin metode
diferite: după conductibilitatea electrică a soluţiei, după scăderea temperaturii de îngheţ a
soluţiei etc.

Electroliţii slabi în soluţie se găsesc atât sub formă de ioni, cât şi sub formă de molecule
nedisociate. Din electroliţii slabi fac parte acizii acetic, cianhidric, hipocloros, carbonic,
sulfhidric, boric, toate bazele greu solubile şi hidroxidul de amoniu, unele săruri (HgCl 2 şi
CdCl2).

Electroliţii tari în soluţie disociază practic complet şi se găsesc numai sub formă de ioni.
Dintre aceştia fac parte acizii: clorhidric, bromhidric, iodhidric, azotic, sulfuric şi alţii; bazele:
hidroxidul de sodiu, hidroxidul de potasiu, hidroxidul de bariu, hidroxidul de calciu; aproape
toate sărurile.

Constanta de disociere electrolitică.

Electroliti slabi

Disocierea în ioni a moleculelor de electroliţi slabi în soluţie este un proces reversibil.

De exemplu, procesul disociaţiei acidului acetic se exprimă prin egalitatea:

CH3COOH <=> CH3COO– + H+

[ H  ][CH 3 COO  ]
 k -constanta de disociere electrolitică.
[CH 3 COOH ]

Cu cât valoarea lui K este mai mare, cu atât electrolitul va fi mai tare.

De exemplu, acidul azotos ( = 4,5·10–4 mol/l) este mai tare decât acidul acetic

Electroliti tari

-aceşti electroliţi, indiferent de concentraţia soluţiilor lor, disociază complet în ioni (100%).

- ionii interacţionează electrostatic în soluţii;

- ionii cu sarcină de acelaşi fel se resping reciproc, iar ionii cu sarcini diferite se atrag reciproc.
 Disociaţia electrolitică a apei

Deşi apa deseori este considerată drept un neelectrolit, totuşi moleculele ei disociază în mică
măsură, formând următorii ioni:

2H2O <=> H3O+ + OH–

În acest proces o moleculă de apă acţionează ca un acid (compus, care cedează un proton), iar alta –
ca o bază (compus, care adiţionează un proton). Pentru mai multă comoditate se vorbeşte, de obicei,
despre ionii de hidrogen, şi nu de ionii de hidroniu, iar starea de echilibru dinamic al disociaţiei
electrolitice a apei se exprimă prin ecuaţia:

H2O <=> H+ + OH–

După cum se vede din ecuaţie, apa este un compus amfoter; în urma disociaţiei formează ioni de H+
şi ioni de OH- în condiţii egale. Aplicând legea acţiunii maselor la disociaţia apei, putem afla
constanta de disociaţie respectivă.

pH – ul pH = –lg[aH+] pOH = –lg[aOH–]

pH + pOH = 14

- într-o soluţie neutră pH=pOH=7;

- într-un mediu acid, pH<7;

- într-un mediu bazic pH>7.

CURS 3
Cei mai multi biocompusi contin grupe functionale ce au character slab acid sau basic !!

Grupările carboxil, grupările amino - sunt prezente cel mai frecvent în proteine, acizi nucleici,

coenzime și majoritatea metaboliților.

Disocierea acizilor si bazelor slabe permit înțelegerea influenței pH-ului intracelular asupra
activitatii biologice.

Numim:

ACIZI - specii protonate HA sau R-NH3+

BAZE CONJUGATE - speciile corespunzatoare neprotonate A- sau R-NH2

BAZE - specii neprotonate A- sau R-NH2

ACIZI CONJUGATI - speciile corespunzatoare protonate HA sau R-NH3+

Ecuatia Henderson-Hasselbalch
 Solutiile tampon - sunt solutii de electroliti a caror prezenta se opune variatiei pH-ului atunci cand
se adauga un acid sau o baza.

Actiunea tampon este o consecinta a echilibrelor dintre apa, acizi slabi (HA), baze (B), amfoliti (Z±) si
ioni in care se transforma aceste specii în solutie apoasã.

Amestecurile tampon se deosebesc după capacitatea lor de a opune rezistenţă acţiunii bazelor şi a
acizilor.

Această rezistenţă se numeşte capacitate tampon a soluţiei. Această capacitate se măsoară prin
numărul de echivalenţi–gram de acid sau bază tare, care trebuie adăugaţi la 1 l de soluţie tampon
pentru a schimba pH-ul soluţiei cu o unitate.

Cele mai importante sisteme tampon din organism sunt:

- Sistemul tampon bicarbonat (in lichidul extracelular)

- Sistemul tampon fosfat (intracelular si extracelular)

- Sistemul tampon al proteinelor (intracelular)

Conductibilitatea electrolitilor
Din punct de vedere al conductiei electrice substantele se clasifica in conductori, semiconductori si
izolatori.

Materialele electroizolante prezintă o rezistivitate electrică ρ cu valori cuprinse între 108 și 1018 [Ω
cm].

Materialele semiconductoare au o rezistivitate electrică ρ cuprinsă în intervalul (10-3÷1010)[Ω cm].

Materialele conductoare au o rezistivitate care nu depășește 10-5÷10-3[Ω cm].

U=R I Legea lui Ohm

l
R  este rezistivitatea electrica
s

Unitatea de masura pentru rezistenta R, este Ohmul [], iar unitatea de masura pentru
rezistivitate este cm.

1

 conductivitatea  ( Unitatea de masura a conductivitatii este -1cm-1)

1
G
R G, inversul rezistentei, se numeste conductanta.

Conductivitatea molară la diluţie infinită

Conductivitatea electrică a unei soluţii depinde de numărul de ioni prezenţi, deci este logic să definim
conductivitatea molară Λm raportând conductivitatea la concentraţie.
 Mobilitatea ionilor
Ionii si moleculele ionizate sunt capabile sa se deplaseze sub influenta unui camp electric.