Sisteme disperse

cap. VI

Sisteme disperse
Sistemele disperse sunt alcatuite din substante
dispersate unele in altele.
Functie de dimensiunea particulelor dispersate
sistemele se clasifica in omogene si eterogene.
Sistemele disperse omogene numite si solutii
sunt amestecuri omogene la scara moleculara
de doua sau mai multe substante.
Sistemele disperse eterogene sunt omogene la
o scara mult mai mare decat cea moleculara.
2

Sisteme disperse omogene

Solutiile sunt alcatuite dintr-o faza continua, majoritara solvent
si una sau mai multe faze discontinue solut.
Solutiile se pot obtine prin amestecare si dizolvare fizica sau
chimica ca urmare a unei reactii chimice.
Solutiile se clasifica dupa starea lor de agregare in solutii :
- gazoase
- lichide
- solide.
Solutiile gazoase sunt amestecuri de diferite gaze.
Solutiile lichide pot fi gaze (aer dizolvat in apa), lichide (alcool in
apa) sau solide (zahar in apa) dizolvate in lichid.
Solutiile solide pot fi gaze (hidrogen dizolvat in platina), lichide sau
solide (carbon dizolvat in fer) dizolvate in solid.
3

Sisteme disperse
omogene
Caracterizarea solutiilor din punct de vedere compozitional se face prin
concentratie.
Concentratia reprezinta cantitatea de solut dintr-o anumita cantitate de
solutie sau solvent:
- concentratia procentuala: cantitatea de solut in 100 unitati masice de
solutie;
- concentratia molara: numarul de moli de solut dizolvati intr-un litru de
solutie;
- concentratie molala: numarul de moli solut dizolvati intr-un kg de solvent;
- concentratia normala: numarul de echivalenti gram de solut dizolvati intr-un
litru de solutie;
- fractie molara: numarul de moli raportat la numarul total de moli;
- ppm (parti per million) unitati masice de solut la un million parti masice
solutie.

Sisteme disperse
omogene

Tabel centralizator concentratii solutii:

Tip concentratie

Solut

Solvent

Solutie

Unitate de
masura

Procentuala masica

g, kg

100g,
100kg

Molara

mol

mol/L

Molala

mol

1kg

mol/kg

Normala

Eg

Eg/L

Fractie molara

mol

mol

adimens

ppm

mg

kg

ppm
5

Sisteme disperse
omogene
Solubilitatea unei substante reprezinta cantitatea maxima de solut ce se

poate gasi intr-o solutie sau se poate dizolva intr-o cantitate de solvent la o
anumita temperatura.
Poate fi exprimata ca g solut ce se dizolva in 100g solvent sau g solut ce se
gasesc intr-un litru de solutie.
Substantele pot fi clasificate, functie de solubilitate in:
- usor solubile (solubilitate >1g/100g solvent)
- insolubile (solubilitate<0.1g/100g solvent)
Solubilitatea substantelor este un factor important in desfasurarea proceselor
de interactie dintre liantii minerali si apa.
Solubilitatea substantelor poate fi exprimata mai complet prin produsul de
solubilitate.
Produsul de solubilitate Ks reprezinta produsul concentratiilor molare ale
speciilor ionice componente ridicate la puteri ce corespund coeficientilor
stoechiometrici.

A mBn mA nB

K s A B
m

Sisteme disperse omogene

Gazele sunt solubile unele in altele in principiu in orice proportie.

Solubilitatea gazelor in lichide depinde de temperatura, scazand odata cu

cresterea acesteia (eliminarea gazelor dizolvate in apa se poate face prin
fierbere).
Solubilitatea gazelor creste cu presiunea acestora; micsorarea brusca a
presiunii gazelor conduce la eliberarea de bule de gaz datorita micsorarii
solubilitatii acestora, asa cum se intampla la deschiderea recipientelor cu
bauturi carbogazoase sau iesirea rapida a scafandrilor de la adancime, ce
conduce la embolie gazoasa.
Solubilitatea lichidelor in lichide depinde de structura acestora.
Pentru ca un lichid sa fie solubil in altul este necesar ca:
- moleculele constituiente sa aiba polaritati asemanatoare (lichidele nepolare
nu se amesteca cu lichide polare, ci numai intre ele);
- legaturile intermoleculare sa fie de intensitati apropiate (apa se amesteca
cu alcoolul datorita existentei legaturilor de hidrogen intre cele doua tipuri7 de
molecule)

Sisteme disperse omogene

Solidele se dizolva in lichide convenabil alese, astfel incat intre moleculele
constituiente sa se manifeste acelasi tip de forte ca si in reteaua solidului:
- solidele cu retele moleculare se dizolva in lichide nepolare, fortele de
legatura din ambele substante fiind de tip van der Waals;
- solide cu retea ionica se dizova in lichide polare fortele de legatura din
ambele substante fiind de tip electrostatic;
- solide cu retea metalica se dizova in metale topite fortele de legatura din
ambele substante fiind de tip metalic;
- solidele cu retea atomica nu se dizolva, legaturile dintre atomii componenti
fiind prea puternice.
Solubilitatea solidelor in lichide este influentata si de temperatura.
Mecanismul dizolvarii solidelor cu retea ionica consta in:
- orientarea moleculelor polare ale solventului in jurul ionilor corespunzatori
si hidratarea acestora insotita de degajarea caldurii de hidratare;
- extragerea ionilor hidratati din retea insotita de cedarea energiei de retea.
Este posibil ca energia de hidratare sa fie superioara energiei de retea astfel
incat entalpia de dizolvare sa fie negativa, iar dizolvarea exoterma (se
degaja caldura) sau caldura de hidratare sa fie mai mica decat energia de
retea, dizolvarea producandu-se totusi pe seama scaderii energiei interne8a
solutiei dizolvare endoterma, insotita de scaderea temperaturii solutiei.

Sisteme disperse
omogene
Solubilitatea substantelor in solide este legata de posibilitatile
particulelor acestora de a ocupa un loc in reteaua solidului:
- in interstitiile retelei (gazele cu molecula mica pot penetra in
retelele unor metale)
- in nodurile retelei, prin substitutii izomorfe.
In acest din urma caz, pot exista sisteme binare cu izomorfie
totala (doua substante care cristalizeaza in acelasi edificiu
cristalin indiferent de proportie) sau partiala, cand se pot forma
solutii solide doar intre anumite limite de concentratie.

Ioni hidratati. Cristalohidrati.

Eflorescente

Prin dizolvarea substantelor ionice se formeaza ioni hidratati.

Numarul de molecule de apa de hidratare depinde de
marimea ionului si a sarcinii sale electrice:
Na 8H2O Ca 2 10H2O
Cl 2H2O
Unele substante ionice pot lega apa, la trecerea in stare
solida in reteaua cristalina, obtinandu-se cristalohidrati.
Numarul de molecule de apa este bine definit:
Na 2SO 4 10H2O Na 2CO 3 10H2O CaSO 4 2H2O
Pot exista mai multi cristalohidrati pentru o aceeasi
substanta anhidra; cei mai stabili la temperaturi joase sunt
cei cu mai multe molecule de apa:
CaSO 4 2H2O

200 o C

CaSO 4 0.5H2O
10

Ioni hidratati. Cristalohidrati.

Eflorescente
Unele saruri pot absorbi apa din atmosfera pana la
dizolvarea
lor
completa,
substantele
numindu-se
delicvescente.
Eflorescenta este fenomenul de distrugere a coeziunii
cristalohidratilor prin pierderea apei de cristalizare,
dizolvarea in apa aparuta insotita de migratia prin
materialele poroase si recristalizarea prin pierderea apeui
prin uscare la suprafata. Distrugerea cristalohidratilor este
determinata de faptul ca presiunea de vapori cu care este
in echilibru cristalohidratul este mai mare decat cea
existenta in atmosfera.
Materialele poroase in care apar astfel de fenomene devin
acoperite cu pete albicioase caramida aparenta, tencuieli
de mortar.
11

Proprietatile solutiilor
Proprietatile solutiilor depind de compozitia si concentratia lor.
Se numesc proprietati coligative proprietatile care depind doar
de concentratia solutiei; acestea vor fi prezentate in cele ce
urmeaza.
Presiunea de vapori a solventului deasupra solutiei
Presiunea de vapori a solventului deasupra solutiei este mai mica
decat deasupra solventului pur, datorita concentratiei mai mici
de molecule/atomi de solvent in stratul superficial.
Scaderea relativa de presiune de vapori P/Po este egala cu
fractia molara a solutului:
n1
P

Po

n1 n2

P=Po-P, Po presiunea de vapori a solventului, P presiunea de

vaproi a solventului deasupra solutiei,
n1 numar moli solut,
12
n2 numar moli solvent

Proprietatile solutiilor
Ridicarea punctului de fierbere
Punctul de fierbere a unei solutiii este mai ridicat decat al solventului pur
deoarece temperatura la care se va atinge o atmosfera, denumita
generic punct de fierbere se atinge la o temperatura mai ridicata
datorita scaderii presiunii de vapori a solventului deasupra solutiei.
Legea Raoult : cresterea temperaturii de fierbere a unei solutii este
proportionala cu concentratia molala a acesteia (m); constanta de
proportionalitate Ke se numeste constanta ebulioscopica si este
specifica solventului.

Tf
Tfo

temperatura de fierbere a solutiei o

Te Tf Tf
- temperatura de fierbere a solventului

Ke m
13

Proprietatile solutiilor

14

Proprietatile solutiilor
Scaderea punctului de congelare
Scaderea punctului de congelare a solutiilor comparativ cu
solventul pur este, de asemenea, o consecinta a scaderii
presiunii de vapori de deasupra solutiei.
Scaderea temperaturii de congelare a unei solutii este
proportionala cu concentratia molala a acesteia (m); constanta
de proportionalitate Kc se numeste constanta crioscopica si este
specifica solventului.

Tc Tc Tcfo K c m
Tc temperatura de congelare a solutiei
Tco - temperatura de congelare a solventului

Constanta crioscopica a apei este Kc=1.86

Cunoscand concentratia solutiei si temperatura de congelare15 a
solutiei se poate determina masa moleculara a solutului.

Proprietatile solutiilor
Presiunea osmotica
Osmoza este fenomenul de difuzie a moleculelor de solvent
printr-o membrana semipermeabila ce separa o solutie diluata
de una concentrata, din solutia diluata catre cea mai
concentrata. Membranele semipermeabile lasa sa treaca doar
moleculele solventului.
Egalarea concentratiilor celor doua solutii este tendinta naturala
a sistemului.
Presiunea pe care o exercita moleculele solventului in
incercarea de a trece in solutia concentrata se numeste
presiune osmotica .
Presiunea osmotica =cRT
unde c este concentratia molala a solutiei in contact cu solventul
pur

16

Proprietatile solutiilor
Apa din vas va traversa membrana semipermeabila catre
compartimentul cu solutia concentrata si va urac in tub pana la
o inaltime h, la care presiunea hidrostatica va egala presiunea
osmotica exercitata asupra membranei de la baza tubului:
=cRT=gh

17

pH-UL SOLUIILOR APOASE

Determinri de conductivitate electric a apei pure (distilat de
mai multe ori) au impus admiterea existenei unor purttori de
sarcin electric ce provin din disocierea apei dup reacia:
H 2 O H HO
(1)
H

3O
Ionul nu poate existaHliber
n ap, el formnd cu o molecul
de ap, ionul hidroniu,
. Reacia (1) este reversibil, n ap
pur echilibrul fiind deplasat spre stnga (foarte puine
molecule de ap sunt disociate ca ioni hidroniu i hidroxil HO-).
Aplicnd legea
[H aciunii
] [HO ] maselor reaciei de echilibru (1) se
obine: K d [H 2 O]
(2)
Kd fiind constanta de disociere a apei.
Cum echilibrul din reacia (1) este deplasat spre stnga, apa
fiind foarte puin disociat, iar [H2O]=55.55mol/l, rezult c
produsul [H+][HO-] este constant,
valoarea
lui determinat
18

14
2
K

[
H
]

[
HO
]

10
(
mol
/
l
)
experimental la 298K fiind:
W

pH-UL SOLUIILOR
KAPOASE
se numete produs ionic al apei=K [H O].

W
d
2
Relaia (3) arat c, n ap pur sau n soluii apoase, produsul dintre
concentraia ionilor H+ i HO- este o constant - K W; aceast constant
depinde de temperatur.
Pentru a se putea lucra cu numere uzuale, s-a definit noiunea de pH.
pH-ul unei soluii apoase este o msur a concentraiei* (activitatii)
ionilor H+ (H3O+).

pH lg[H ] sau pH lg[H 3 O ]

(4)

[ ] reprezentnd concentraia molar a speciei din parantez.

Pentru deducerea pH-ului apei pure se pleac de la reacia (1)
n care se observ c numrul de ioni H+ eliberai prin
disocierea apei este egal cu cel de ioni HO-, deci [H+]=[HO-].
Prin urmare, din relatia (3):
[H ] K W 10 7 (mol / l)

pH-ul apei pure este deci:

pH lg[H ] lg 10 7 7

19

pH-UL SOLUIILOR APOASE

Concentraia ionilor H+ (H3O+) din soluiile apoase se supune
legitilor existente n apa pur (relaia 3).
Dac n apa pur se introduce o substan capabil s cedeze
ioni H+ (acid), concentraia acestora va deveni mai mare de
10exp(-7) mol/l i prin urmare, pH-ul soluiilor acide este mai
mic dect 7.
La introducerea n apa pur a unei substane capabile s fixeze
protoni (baz) concentraia acestora va scdea sub 10exp(-7)
mol/l i prin urmare, pH-ul soluiilor bazice este mai mare
dect 7.
Pentru msurarea pH-ului se folosesc urmtoarele metode:
metode colorimetrice bazate pe indicatorii de pH;
metode electrochimice bazate pe potenial de electrod
(utiliznd pH-metre).
20

pH-UL SOLUIILOR APOASE

Importana pH-ului este mare pentru procesele ce au loc n

prezena apei- coroziunea materialelor de construcie, unele
reactii de hidratare, etc.
Astfel, apa utilizat la prepararea betoanelor i mortarelor
trebuie s aib un pH cuprins ntre 5 i 10.
Dependena vitezei de coroziune a oelului, de pH-ul mediului
cu care este n contact este redat n fig. 1.
Se remarc stabilitatea oelului la pH>9 (pasivare).
Betonul de ciment, chiar i n stare ntrit, n condiii normale,
conine n pori, o soluie cu pH-ul mai mare de 12.5, rezultat n
urma reaciilor dintre ciment i ap. Acesta este unul din
modurile n care betonul protejeaz armtura mpotriva
coroziunii.

n cazul ipsosului ntrit, pH-ul soluiei din pori are o valoare

apropiat de 7, astfel nct armarea lui cu plas de oel nu
poate fi realizat dect dac armtura este protejat mpotriva
21
coroziunii, de exemplu prin galvanizare.

pH-UL SOLUIILOR
APOASE

22

Ape naturale, industriale si

reziduale

Apele naturale sunt apele din rauri, lacuri, panza freatica precipitatii, mari si
oceane.
Apele industriale sunt apele naturale care transformate sau nu corespund
necesitatilor proceselor tehnologice.
Apele reziduale sunt ape ce rezulta din procesele tehnologice.
Apele naturale, industriale si reziduale contin substante dizolvate (gaze,
saruri) cat si solide in suspensii.
Sarurile dizolvate in apa ii confera acesteia o proprietate si anume duritate.
Cunoaterea duritii apei este important n unele domenii, cum ar fi protecia
construciilor mpotriva coroziunii, instalaii termice, splare, etc.
Duritatea apei (dT) este o proprietate imprimat acesteia de coninutul total de
sruri solubile de Ca i Mg.
Funcie de natura acestor sruri se deosebesc dou tipuri de duriti:
duritate temporar
duritate permanent
Duritatea temporar(dtp) este dat de coninutul de bicarbonai de calciu i
magneziu Ca(HCO3)2, Mg(HCO3)2, care prin fierbere se transform n
carbonai insolubili, ce se depun:

Ca (HCO 3 ) 2 fierbere
CO 2 H 2 O CaCO 3

23

Ape naturale, industriale si reziduale

Duritatea permanent (dp) este dat de coninutul de sruri de Ca i
Mg care nu se ndeprteaz prin fierbere (cloruri, sulfai, azotai).
Duritatea apei este egal cu suma dintre duritatea permanent i duritatea
temporar:
d T d tp d p

Duritatea apei se exprim n grade de duritate.

Un grad de duritate reprezint convenional o anumit concentraie de
sruri, exprimat sub forma unor compui ai calciului (CaO, CaCO 3).
Astfel:
1 grad francez de duritate reprezint un coninut de sruri de Ca i Mg
echivalent cu 1 mg CaCO3 la 100ml ap.
1 grad german de duritate reprezint un coninut de sruri de Ca i Mg
echivalent cu 1 mg CaO la 100ml ap.
1 grad englez de duritate reprezint un coninut de sruri de Ca i Mg
echivalent cu 1 mg CaCO3 la 76 ml ap.
Relaia ce exist ntre diferitele grade de duritate este:
1 grad german=1,79 grad franceze=1,25 grad engleze
24

Ape naturale, industriale si reziduale

Apele se clasifica functie de duritatea exprimata in grade
germane in:
Foarte moi : 0-5 grade
Moi: 5-10 grade
Semidure: 10-20 grade
Dure: 20-30 grade
Foarte dure > 30 grade
Apele foarte moi sunt corozive pentru beton, prin dizolvarea
lenta a pietrei de ciment.
Apele dure si foarte dure sunt periculoase pentru instalatiile
termice datorita depunerilor de calcar ce diminueaza din
sectiunile conductelor si micsoreaza schimbul de caldura.
25

Ape naturale, industriale si reziduale

Tratarea apelor industriale si reziduale
Pentru atingerea criteriilor impuse de norme si legi apele
industriale si reziduale se trateaza prin:
Purificare
Dedurizare
Epurare
Purificarea se realizeaza prin:
- sedimentarea impuritatilor cu ajutorul unor coagulanti Al2(SO4)3,
FeCl3;
- decolorare;
- filtrare;
- dezinfectie (cu ozon; clor, UV).
26

Ape naturale, industriale si reziduale

Dedurizarea se poate face utilizand mai multe procedee:
- procedeul cu var, ce conduce la eliminarea duritatii temporare:

Ca(HCO3 )2 CaO 2CaCO 3 H2O

- procedeul cu soda, ce conduce la eliminarea duritatii permanente:
- procedeul
cu soda
caustica ce elimina duritatea totala:
CaSO
4 Na 2 CO 3 CaCO 3 Na 2 SO 4

Ca(HCO3 )2 2NaOH CaCO3 Na 2CO3 2H2O

2NaOHal
Mg(OH
NaCl de calciu se
- PeMgCl
acelasi
principiu,
formarii
de)saruri
insolubile
2
2 2
pot utiliza si fosfatii.
27

Ape naturale, industriale si

reziduale

Procedeul cu schimbatori de ioni:

Se pot utiliza rasini (macromolecule cu capete ce contin grupari
capabile sa schimbe ioni) de tip cationiti (schimba cationi) si
anioniti (schimba anioni).
Utilizarea unor cationiti de tip R-Na conduce la eliminarea duritatii
totale: 2R Na Ca(HCO3 ) R Ca R NaHCO3
2R Na CaSO 4 R Ca R Na 2SO 4
Utilizarea unor cationiti de tipul R-H conduce la eliminarea
sarurilor dar si la acidularea apei:
2R H Ca(HCO3 ) R Ca R H2O CO 2

2R H CaSO 4 R Ca R H2SO 4
Pentru neutralizarea aciditatii se trateaza in continuare apa cu un
anionit R-OH:

2R OH H2SO 4 R SO 4 R 2H2O

Epurarea apei se face in instalatii specializate.

28

Sisteme disperse
eterogene
Sistemele polifazice sunt sisteme alctuite din mai multe faze,
care pot fi n aceeai stare de agregare sau n stri de agregare

diferite. Fazele sunt separate de ctre suprafee de separaie,

ce pot fi continue (un amestec de ap i ulei, lsat n repaus
un timp, are o singur suprafa de separaie, ce delimiteaza
uleiul adunat deasupra, de apa de dedesubt), sau discontinue
(acelai amestec agitat se compune din picturi de ulei
dispersate n ap).
Sistemele polifazice n care una sau mai multe faze sunt
discontinue i au o suprafa de separaie foarte mare, se
numesc sisteme disperse polifazice. Faza continu a unui
sistem dispers, aflat n cantitatea cea mai mare, n sistemul
respectiv, se numete mediu de dispersie, faza dispersat
numindu-se dispersoid.
Domeniul de existen al sistemelor disperse polifazice este
limitat la dimensiuni ale particulelor dispersoidului ntre 10
exp(-9) m 10 exp(-4) m.
Un rol important in stabilitatea si proprietatile acestor sisteme29il
joaca fenomenele de suprafata ce vor fi tratate in continuare.

Sisteme disperse eterogene

Clasificarea sistemelor disperse polifazice dup starea de agregare a mediului
de dispersie i dispersoidului
Mediu de dispersie Dispersoid
Lichid

Solid

Gaz

Denumire exemple

Solid

Soli, suspensii

Lichid

Emulsii grosiere i coloidale

Gaz

Emulsii gazoase, spume

Solid

Incluziuni solide, Au coloidal n sticle

Lichid

Geluri i incluziuni lichide

Gaz

Xerogeluri, spume solide

Solid

Aerosoli, fum, praf

Lichid

Ceaa, aerosoli

30

Fenomene de suprafata

La suprafata fluidelor si solidelor exista o

incarcatura energetica suplimentara:
F=S

Conditia de desfasurare spontana a proceselor

este dF<0, deci:
dF= dS + Sd<0
Cand S=ct rezulta d<0, fenomene de sorbtie
Cand =ct rezulta dS<0.
31

Fenomene de sorbtie
Sorbia este un fenomen spontan de modificare a concentraiei
componenilor la suprafaa de separaie dintre faze. Modificarea de
concentraie se poate datora ptrunderii particulelor mobile de sorbat
(substana sorbit) n ntregul volum de sorbant (substana care absoarbe absorbant) - procesul numindu-se absorbie, sau acumulrii particulelor de
sorbat numai n stratul superficial de sorbant ( adsorbant) - procesul
numindu-se adsorbie.
Adsorbia fizic (exist i adsorbie chimic sau chemosorbie, cnd
apar legturi chimice ntre sorbat i sorbant) const n fixarea, la suprafaa
sorbantului, prin legaturi Van der Waals sau legturi de hidrogen, a
particulelelor sorbatului.
Adsorbia este un proces reversibil (fenomenul invers adsorbiei se
numeste desorbie). La echilibru, viteza de adsorbie - numrul de
particule ce se fixeaz pe unitatea de suprafa a adsorbantului n unitatea
de timp, este egal cu viteza de desorbie - numrul de particule ce se
desprind de pe unitatea de suprafa n unitatea de timp.
Adsorbia este un proces exoterm, creterea temperaturii ducnd la
micorarea cantitii de substan adsorbit, conform principiului lui Le
Chatelier.
Particulele adsorbite sunt caracterizate de mobilitate superficial ,
neavnd poziii bine determinate pe suprafaa adsorbantului.
32

Fenomene de sorbtie
Cantitatea de substan adsorbit la echilibru de un gram
de adsorbant, se numete capacitate de adsorbie - x, se
exprim, n general, n mol/g i depinde de o serie de factori:
natura cuplului adsorbant - adsorbat;
forma i mrimea suprafeei adsorbantului;
temperatur;
concentraia adsorbatului (presiunea parial n cazul
gazelor).
Determinrile experimentale ale capacitii de adsorbie, funcie
de concentraia de echilibru ce, la diferite temperaturi
(izoterme de adsorbie), au pus n eviden un fenomen
complex, pentru a crui descriere cantitativ s-au propus mai
multe ecuaii, dou dintre ele fiind prezentate n continuare:
ecuaia Freundlich, n care k este o constant specific
adsorbantului, iar n o constant
specific perechii adsorbant1
33
adsorbat:
n
x k c
e

Fenomene de suprafata
ecuaia Langmuir, n care a i b sunt constante ce depind de
natura adsorbantului i adsorbatului:

a ce
x
1 b ce
innd cont de exprimarea grafic cea mai frecvent a izotermei de
adsorbie, prezentat n figura 1, se observ c formula propus de
Freundlich, caracterizeaz adsorbia la concentraii medii, n timp
ce formula Langmuir acoper i domeniul concentraiilor ridicate
(=const).
Exista si alte tipuri de izoterme de adsorbtie care au utilizari in
practica curenta; izoterma BET este utilizata de exemplu pentru
carcaterizarea adsorbantului din punct de vedere al suprafetei
specifice.
Adsorbtia speciilor ionice joaca un rol important in fenomenele de
34
coroziune a betonului.

Fenomene de suprafata
X

T1<T2

T1
T2

Ce

35

Fenomene de suprafata

36

Soli
Solii sunt sisteme coloidale liber disperse (nestructurate) n
care mediul de dispersie este fluid (lichid sau gaz) iar faza
dispers este solid sau lichid ( pentru sistemul lichid gaz).
Solii cu dispersoizi liofili pot fi coloizi micelari de asociaie soluii de substane tensioactive (detergeni) sau coloizi
moleculari - soluii de polimeri, stabilitatea lor fiind asigurat de
interaciile dintre dispersoid i mediul de dispersie.
Particulele dispersoidului din coloizii micelari de asociaie, au
forma din figura 1.a i se numesc micele de asociaie,
stabilitatea lor n soluii apoase fiind legat de respingerile
electrostatice dintre particulele polare, aflate la exteriorul
micelelor.
Coloizii moleculari sunt soluii ale unor polimeri, cu mas
molecular mare i dimensiuni ce depesc 10-9m, particula
n acest caz numindu-se ghem statistic i avnd forma din
figura 1.b. Ghemul statistic reprezint de fapt o singur
molecul, cu lungime foarte mare, care este stabil n solventul
respectiv.
37

Soli
Figura 1. Reprezentare schematic a unei micele de asociaie (a) i a unui
coloid molecular(b)

Soli cu dispersoizi liofobi

Solii cu dispersoizi liofobi sunt caracterizai de o slab interacie
dispersoid-mediu de dispersie i, drept urmare, tendina de agregare a
particulelor dispersoidului, urmat de distrugerea sistemului dispers, este
foarte mare.
Stabilitatea solilor cu dispersoizi liofobi este asigurat de doi factori
care pot aciona mpreun sau separat - factorul electrostatic i cel
steric. Asigurarea stabilitii, prin aciunea factorului electrostatic, este
realizat prin adsorbia, pe suprafaa particulelor dispersoidului, a ionilor unui
electrolit introdus n mediul de dispersie, mecanism descris pe larg la
obinerea solului de AgI. Aciunea factorului steric const n adsorbia, la
suprafaa particulelor dispersoidului, a unor molecule organice complexe, ce
posed i caracter liofil, stabilitatea dispersiei liofobe fiind asigurat de 38
interaciile specifice dintre stratul adsorbit i mediul de dispersie.

Obinerea solilor liofobi

innd cont de dimensiunile particulelor dispersoidului, obinerea sistemelor
disperse se poate face prin condensare, pornind de la atomi, ioni, molecule
(cu dimensiuni <10-9m), sau prin dispersare, pornind de la granule cu
dimensiuni mai mari de 10-7m. Pentru dispersare sunt folosite mori coloidale,
mori cu jet sau metode ultrasonice.
Este necesar s se obin particule solide, de dimensiuni coloidale, dintr-o
substan care nu se dizolv n lichidul ce va deveni mediu de dispersie,
pornind de la ioni, atomi sau molecule. Pentru aceasta se folosesc metode
fizice sau chimice.
Condensarea fizic prin nlocuirea solventului, are la baz folosirea unei
soluii a componentei solide, ntr-un solvent care se dizolv la rndul lui n
componenta lichid majoritar a mediului de dispersie. Astfel, pentru
obinerea solului de colofoniu n ap, se utilizeaz o soluie alcoolic de
colofoniu, ce este dispersat ulterior n ap. Alcoolul se dizolv n ap, cu
formarea unei soluii diluate, iar colofoniul, care nu este solubil n ap, se
adun (condenseaz) formnd micele coloidale.
39

Obinerea solilor
liofobi

Condensarea chimic are la baz formarea unei substane solide insolubile, prin
reacia chimic ntre dou soluii coninnd reactani corespunztori. Prin reacia
chimic se formeaz o substan greu solubil, astfel nct amestecul respectiv
devine o soluie suprasaturat. n continuare, procesul se desfoar prin formarea
germenilor de cristalizare i creterea acestora. Dac numrul iniial de germeni de
cristalizare este redus, creterea va fi intens i se va forma un precipitat. Dac
iniial se formeaz un numr mare de germeni de cristalizare, dispare rapid
suprasaturarea soluiei i creterea acestora este mpiedicat, obinndu-se un sol.
Cantitatea de germeni de cristalizare depinde de concentraia soluiilor folosite, de
intensitatea agitrii, etc. Stabilitatea solului format este asigurat de adsorbia de
electrolit la suprafaa granulelor nou aprute.

40

Obinerea solilor liofobi

Astfel, obinerea unui sol de AgI presupune utilizarea a dou soluii apoase, una coninnd
ioni Ag+(soluie de AgNO3) i cealalt ioni I- (soluie de KI), din care una n exces, ca furnizor
de electrolit. Considernd c AgNO 3 este n exces (este prezent ntr-o cantitate mai mare
dect aceea strict necesar pentru a reaciona cu KI), dup amestecarea celor dou soluii,
se va obine un sol de AgI. n acest moment, sistemul este alctuit din granule de AgI, numite
nuclee, dispersate ntr-o soluie ce conine ionii K +, NO3-, Ag+. Nucleele vor adsorbi din soluie
ionii Ag+, pentru care exist o afinitate ridicat. Nucleul i stratul de ioni Ag + adsorbii, va
deveni puternic electropozitiv i va atrage ionii negativi din soluie (NO 3-). Acetia se vor lega
puternic de nucleu, prin fore de tip electrostatic. Trebuie subliniat c, numrul ionilor negativi
legai (NO3-) nu va putea fi egal cu numrul ionilor pozitivi adsorbii (Ag +), deoarece volumul
primilor este net mai mare i prin urmare nu vor ncape toi ntr-un singur strat. Astfel, restul
de ioni NO3- necesari pentru realizarea neutralitii electrice complete, se vor situa ntr-un strat
difuz, dup primul strat legat strns (strat aderent de contraioni). Nucleul, mpreun cu primul
strat de ioni Ag+ adsorbii, precum i ionii (NO3-) din stratul aderent de contraioni, poart
denumirea de particul i se deplaseaz, prin mediul de dispersie, ca un tot unitar (v.fig.2).
Particula, mpreun cu stratul difuz, ce asigur neutralitatea electric, formeaz micela
coloidal.
n concluzie, stabilitatea sistemului este asigurat de ctre ncrcarea electric a particulelor,
ce conduce la respingeri continue ntre acestea.
41

Soli liofobi
Solii pot fi reprezentai prin formule micelare
de tip Rukov:
[mAgI nAg+(n-x)NO3-]+x xNO3

Figura 2. Reprezentare schematic a

micelei unui coloid liofob
42

Proprietatile solilor

Proprietile solilor

Solii prezint o serie de proprieti, dintre care enumerm:

particulele dispersoidului nu pot fi observate la microscopul optic;
particulele dispersoidului trec prin filtrele obinuite;
particulele dispersoidului sunt reinute de membrane semipermeabile;
prezint fenomenul de opalescen, datorat difuziei luminii pe
particulele dispersoidului;
pot avea diverse coloraii, datorate absorbiei specifice a luminii;
particulele dispersoidului sunt ntr-o micare continu - micarea
brownian;
prezint fenomene ca osmoza, electroosmoza, electroforeza.

43

Proprietatile solilor
Electroforeza const n deplasarea particulelor dispersoidului, sub aciunea
unui cmp electric aplicat. Una din aplicaiile acestui fenomen este
purificarea argilei. Se folosete o suspensie apoas de argil, n care se vor
gsi i particule coloidale de argil (macroioni argiloi), ncrcate electric
negativ.
Sub influena unui cmp electric, acestea se vor deplasa ctre electrodul
pozitiv (rotativ), unde se depun, fiind apoi ndeprtate mecanic cu un cuit
(v.fig.3).

Figura3. Utilaj de purificare a argilei: 1-sit de alam; 2- agitatoare; 3-argil

44
purificat; 4 tu de alimentare

Proprietatile solilor
Electroosmoza este fenomenul de deplasare a mediului de dispersie sub
influena unui cmp electric aplicat. Procedeul are aplicaii n deshidratarea
fundaiilor construciilor, precum i n domeniul materialelor de construcii, la
tierea crmizilor, la impregnarea lemnului, etc.
Coagularea solilor este un proces ce se desfoar n mai multe etape,
constnd n principal n formarea de agregate de 2, 3 sau mai multe
particule. Acest proces poate fi accelerat de aciunea unor factori externi ca
gravitaia, fora centrifug, adaosul unor electrolii.

45

Geluri

Gelurile sunt sisteme structurat - disperse n care mediul de dispersie este alctuit din
particule solide, de dimensiuni coloidale, legate ntre ele ntr-un schelet, n golurile cruia
se gsete faza lichid sau faza gazoas.
Gelurile se prepar prin gelatinizare sau gelificare, pornind de la soli, prin modificarea
temperaturii, pH-ului, adaosul unor electrolii. Gelurile posed unele proprieti
caracteristice: tixotropia, mbibarea, sinereza, mbtrnirea, difuzia n geluri.
Tixotropia este proprietatea gelurilor de a-i micora puternic vscozitatea, sub aciuni
mecanice exterioare i de a recpta rigiditatea dup ncetarea acestor aciuni. Aceast
proprietate este, n general, asociat legturilor slabe, de tip Van der Waals, ce apar ntre
particulele solide, legturi ce pot fi rupte relativ uor i care se pot desface reversibil.
mbibarea este fenomenul de absorbie spontan a lichidelor i este nsoit de umflare.
Sinereza este fenomenul de concentrare spontan a gelurilor, prin separarea treptat a
fazei lichide. Sinereza este nsoit de contracie i poate fi socotit fenomenul invers
mbibrii.
Comportare de geluri prezint unele bitumuri, pasta de var, hidrosilicaii din pasta de
ciment, unele vopsele.

46

Suspensiile
Suspensiile sunt sisteme disperse, formate
din particule insolubile, cu dimensiuni mai mari
dect ale particulelor solide din solii liofobi.
Stabilitatea multor suspensii este asigurat de
existena unei ncrcri electrice a particulelor
solide. Dintre proprietile importante ale
suspensiilor trebuie notate: micarea
brownian, difuzia luminii pe particulele solide,
coagularea, etc.
47

Paste
Pastele sunt sisteme disperse, formate dintr-o pulbere fin, cu dimensiuni ale
particulelor dispersoidului situate n domeniul suspensiilor (sisteme grosier disperse
10-5 - 10-4m) i o cantitate mic dintr-un lichid ce ud pulberea. Se pot clasifica, dup
gradul de uscare, n liopaste (umede) i xeropaste (liopaste ce au pierdut apa).
Cea mai important proprietate a pastelor este plasticitatea, aceasta deosebind-o de
suspensii sau amestecuri eterogene.
Plasticitatea este proprietatea corpurilor de a se deforma sub aciunea unor fore
exterioare, fr a se rupe sau crpa. Plasticitatea se pstreaz pentru un domeniu
de concentraie a fazei lichide din sistem. Pastele se prepar la o anumit
consisten, ce asigur plasticitatea, i care poate fi apreciat utiliznd metode
specifice. Astfel, la cimentul portland, se urmrete penetraia unui cilindru de
dimensiuni standardizate, n pasta de o anumit umiditate, modelat sub forma unui
trunchi de con, iar la pasta de var se urmrete adncimea de penetrare a unui con
etalon. Unele paste se pot comporta tixotrop cnd dobndesc caracteristici de
suspensie, la aplicarea unor aciuni mecanice exterioare, la ncetarea aciunii
acestora, comportndu-se ca o past (i pstreaz forma). Pasta proaspt de
ciment este un exemplu de sistem mixt gel - past, avnd proprietatea principal a
pastelor - plasticitatea, precum i unele proprieti specifice gelurilor, ca tixotropia.
Caracterul gelic apare ca urmare a hidratrii cimentului, cu apariia unor
hidrocompui, de dimensiuni coloidale. Chiar n stare ntrit, betonul de ciment are
48
proprieti ce pot fi explicate innd cont de structura gelic a hidrocompuilor
rezultai: umflarea n prezena umiditii, contracia la uscare.

Emulsii

Emulsiile sunt dispersii microeterogene sau coloidale de lichide nepolare

(uleiuri) cu lichide polare (tip ap), nemiscibile ntre ele, stabile n prezen
de emulgatori.

n general, lichidul n care este solubil emulgatorul devine mediu de

dispersie; din acest punct de vedere emulsiile pot fi de tip ulei n ap U/A
(emulsii directe) sau de tip ap n ulei A/U (emulsii indirecte).
Emulsiile se prepar prin dispersare mecanic, electric sau cu ultrasunete.
Stabilitatea emulsiilor este asigurat de adaosul unor substane cu acest rol
- emulgatorii. Emulgatorii pot fi pulberi foarte fine sau substane
tensioactive. Pulberile formeaz un strat, la suprafaa picturilor foarte fin
dispersate, ce mpiedic contactul i deci unirea acestora. Substanele
tensioactive acioneaz ca stabilizatori, prin micorarea puternic a
energiei superficiale. Aceste substane au n structura moleculei, o parte
hidrofil simbolizat cu un cerc i una hidrofob simbolizat cu liniu
(fig.4), facilitndu-se, prin adsorbia lor, interaciunile dintre cele dou faze.
49

Emulsii

Astfel n cazul unei emulsii de tipul U/A, spunurile alcaline, folosite de

obicei, ca emulgatori, se vor orienta cu partea hidrofil ctre ap i cu cea
hidrofob ctre ulei, ca n figura 4.a. Stratul format, strns legat de mediul
de dispersie, va mpiedica coalescena picturilor de ulei. La stabilizarea lor
contribuie i apariia pe suprafaa particulelor dispersate, a unor sarcini
electrice, rezultate din disocierea spunurilor. n mod asemntor
acioneaz i emulgatorii solubili n lichide nepolare, stabiliznd emulsii de
tip A/U.

50

Emulsii
Figura 4. Reprezentare schematic a emulsiilor stabilizate de tip U/A
a i A/U b

Dintre proprietile emulsiilor se menioneaz:

coalescena, ce const n contopirea particulelor mici ale emulsiilor, cu
formarea unor particule mai mari;
dezemulsionarea, procesul de desfacere a emulsiilor, const n formarea
unei singure suprafee de separaie ntre cele dou faze lichide.
Fenomenul apare, de exemplu, la punerea n lucrare, la rece, a bitumului: o
emulsie stabilizat de bitum n ap, se rupe la contactul cu un agregat fin,
datorit adsorbiei emulgatorului pe suprafaa agregatului, avnd drept
rezultat formarea unui strat continuu de bitum, pe suprafaa acestuia. Stratul
de ap format deasupra bitumului, dispare prin evaporare.
51