DIAGNOSTICUL

DE LABORATOR
AL DIABETULUI ZAHARAT
“Puţini sunt cei care ştiu cât
de mult ar trebui să ştie, ca

să ştie cât de puţin ştiu”.

William Shakespeare
Pancreasul endocrin - noţiuni de
anatomie şi fiziologie
Pancreasul are 200 g, iar
componenta endocrină 1-2 g
(2 mln de insulițe Langerhans).

Celulele – Alfa produc

glucagonul (crește glicemia).
Celulele – Beta produc insulina
sub formă neactivă - proinsulina
 Structura proinsulinei
Insulină este alcătuită din 2 catene peptidice – A (21 AA) şi B (30 AA)
conectate între ele prin peptidul C (35 AA) care este apoi înlăturat din
celulele-beta pentru a forma insulina.
Peptidul C este secretat împreună cu insulina și se folosește pentru
cercetarea activității celulelor-beta.
Transformarea proinsulinei
în insulină
 Descoperirea insulinei
Savantul român Nicolae Paulescu a
descoperit încă din anul 1916
hormonul secretat de pancreas –
„pancreina”, ulterior numit „insulina”,
necesar in tratarea diabetului. După o
amânare cauzată de Primul Razboi
Mondial, rezultatele obținute au fost
prezentate la 23 iulie 1921 în patru
comunicări în cadrul Societății de
Biologie. Aceste comunicări au fost
publicate în mai multe reviste de
specialitate internaționale.
Bazându-se pe studiile lui
N.Paulescu, doi canadieni -
Banting și Best, câștigă în
1923 premiul NOBEL.
În discursul lor de primire a
premiului NOBEL aceștea au
recunoscut contribuția lui
Paulescu în descoperirea
insulinei.
În baza articolelor acestuia ei
au reușit să izoleze insulina
și să o folosească la tratarea
unui bolnav.

În 1969, Comitetul Nobel recunoaște meritele și prioritatea lui Nicolae Paulescu în

descoperirea tratamentului antidiabetic. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la
descoperirea insulinei forurile științifice internaționale au recunoscut unanim meritele lui
N.Paulescu
Efectele insulinei asupra omului
 Insulina umană diferă de cea a altor specii
• Diferența cea mai mică există între insulina umană și cea de porc, aceasta
deosebindu-se numai prin natura restului C-terminal al lanțului B. La om este
treonina, la porc - alanina.
• Insulina umană pentru uz terapeutic s-a obținut prin tehnologia ADN
recombinant
 Insulina, mecanismul de acțiune
• Din pancreas insulina, prin
circulaţie, ajunge la receptorii
săi specifici de pe membranele
celulelor efectoare.
• Aici se fixează şi determină
trecerea glucozei în celule şi
metabolizarea ei.
Structura Receptorului Este o glicoproteină
transmembranară, un
pentru insulină tetramer compus din 2
subunităţi alfa
extracelulare şi
2 subunităţi beta
transmembranare legate
prin punţi disulfidice.
Insulina actioneaza cu
precadere in tesutul
hepatic, adipos,
muscular: - aici există o
densitate mare de
receptori insulinici
 Efectul insulinei asupra absorbției și
metabolizării glucozei

Insulina se leagă de receptorul său (1) care, la rândul său, inițiază mai multe
cascade de activare a proteinelor (2). Acestea includ: translocarea transportorului
Glut-4 la membrana plasmatică și influxul de glucoză (3), sinteza glicogenului (4),
glicoliza (5) și sinteza acizilor grași (6).
IZOFORMELE TRANSPORTATORILOR
DE GLUCOZĂ - GLUT
• GLUT-1– în eritrocite, placentă
• GLUT-2 – în ficat şi beta celule
pancreatice
• GLUT-3 – în creier
• CLUT-4– în ţesutul muscular şi adipos
• GLUT-5 – în intestin şi rinichi
Insulinosecreţia fiziologică – profil 24 ore
Efectele insulinei
 Diabetul zaharat
•Boală endocrină metabolică, care:
1) se caracterizază prin hiperglicemie cronică,
tulburări ale tuturor tipurilor de metabolism;
2) este determinată de insuficienţa absolută sau
relativă a insulinei;
3) se dezvoltă în urma acţiunii multor factori
endogeni şi exogeni.
 2024… diabetul zaharat
• Prima cauză de orbire
• Prima cauză de insuficiență renală și boală renală care
necesită dializă și transplant
• Prima cauză de amputație
• la diabetici față de nediabetici bolile coronariene &
accidente vasculare cerebrale sunt de 2–4 ori mai
frecvente
• scurtarea speranței de viață față de nediabetici cu 15 ani
• A 6-a cauză de deces dintre toate bolile.
The Centers for Disease Control and Prevention, USA
Cazurile de DZ în lume pot crește cu 55% până
în a.2035
 Clasificarea DZ
• În prezent, se foloseşte clasificarea DZ
întocmită în 1997 de Comitetul de Diagnostic şi
Clasificare ADA (Asociaţia Americană de
Diabet), adoptată de OMS în 2000 şi modificată
ulterior în 2005;
• La DZ se adaugă şi alte perturbări glicemice,
mai uşoare decât DZ, denumite generic
prediabet.
 Clasificarea etiologică a DZ
• I. Diabet zaharat tip 1 (distrucţie de celule β, ce duce de regulă la deficit
absolut de insulină)
• II. Diabet zaharat tip 2 (în care predomină fie insulinorezistenţa cu deficit de
secreţie a insulinei sau deficitul secreţiei de insulină cu un grad variat de
insulinorezistenţă)
• III. Alte tipuri specifice de DZ: ( defecte genetice ale funcţiei celulelor
beta; afecţiuni ale pancreasului exocrin; indus prin medicamente sau substanţe
chimice; endocrinopatii; infecţii, etc.).
IV. DZ gestaţional (la gravide)- apare în a doua jumătate a sarcinii;
mecanism de producere: insulinorezistenta, sub acţiunea hormonilor
placentari care scad sensibilitatea ţesuturilor periferice faţă de insulină; risc
crescut: femei obeze, vârsta > 25 ani, antecedente familiale de DZ, se
vindecă odată cu naşterea, dar poate recidiva la sarcinile ulterioare).
 Clasificarea etiologică a DZ (continuare)

V. Prediabet. În această categorie sunt incluşi

pacienţii cu:
1. Alterarea glicemiei a jeun (Impaired Fasting
Glucose) - (glicemie a jeun = 5,6 -6,9 mM/l).
2. Alterarea toleranţei la glucoză (glicemie la 2
ore după TTGO = 7,7 - 11,1 mM/l)
3. Valori ale Hb A1c intre 5,7 – 6,5 %.
CARACTERISTICILE DZ DE TIP 1 şi 2

Atât DZ de tip 1 cât si cel de tip 2 sunt precedate de o fază

de perturbare a homeostaziei glucozei cunoscută sub
numele de prediabet.
• Se întâlnește la una din 5 persoane cu vârsta după 20 de
ani.
• Prediabetul crește riscul de a dezvolta DZ în următorii 10
ani în majoritatea cazurilor, însă poate fi prevenit prin regim
alimentar, măsuri de reducerea masei corporale şi efort fizic
zilnic.
 V. Prediabet

Glicemia bazală - a jeun:

1. Norma : = 3,5-5,5 mmol/l.

2. Prediabet:= 5,6 -6,9 mmol/l.
3. Diabet zaharat: ≥ 7,0 mmol/l.
 V. Prediabet
• Persoanele cu prediabet au risc crescut de a
dezvolta DZ, riscul lor cardiovascular fiind
crescut, asemănător cu al celor cu DZ.
Valorile normale ale glicemiei a jeun
• În 2003, Asociația Americană de Diabet (ADA) a
luat decizia de a reduce limita superioară a
glucozei din sange de la 6.0 mmol/l la 5.5 mmol/ l
în plasma venoasă, iar limita de jos al glicemiei să
fie considerată 3,9 mmol/l sau mai puțin.
• Decizia cea mai recentă a valorilor glicemiei à jeun
la persoanele sanatoase, adoptată și publicată în
2011: în plasma venoasă este 3,6-5,5 mmol/l.
DIAGNOSTICUL POZITIV al DZ: Criteriile
Asociatiei Americane pentru Diabet (ADA) 2007
revizuite in 2009 :
• 1. Simptomele de diabet zaharat (poliuria, polidipsia si
pierderea ponderală nejustificată) + glicemia
ocazională (în orice moment al zilei) ≥ 11,1 mmol/l.
• 2. Glicemia à jeun (pe nemâncate) ≥ 7 mmol/l)
• 3. Glicemia la 2 ore ≥ 11,1 mmol/l dupa efectuarea
TTGO (administrarea a 75 g de glucoză).
• 4. Hemoglobina glicată (glicozilată) – HbA1c ≥ 6,5%.
Testul de Toleranță la Glucoză Oral (TTGO)

• Cu 3 zile înainte de testare se indică o alimentaţie cu cel puţin

150 g de glucide;
• În ziua efectuarii TTGO, se recoltează sânge venos pe
anticoagulant pentru dozarea glicemiei à jeun din plasma
rezultată;
• Imediat după aceasta se administrează 75 g de glucoză dizolvată
în 300 ml de apă (concentraţie 25%) în decurs de 5 minute.
• După 2 ore se repetă prelevarea de sânge în acelaşi mod.
• Dozarea glicemiei se face prin metoda enzimatică,
glucozoxidazică.
Interpretarea rezultatelor TTGO
• Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de
valoarea glicemiei la 2 ore:
• glicemie <7,7 mM/L = normal
• glicemie 7,7-11,0 mM/L = scăderea toleranţei
la glucoză (STG)
• glicemie ≥11,1 mM/L = DZ
• În prezent, se consideră că efectuarea TTGO nu
aduce beneficii notabile faţă de glicemia à jeun.
 Diagnosticul DZ
• În 2009 Comitetul Internaţional de experţi în
DZ au ajuns la concluzia că TTGO nu mai poate
fi considerat standardul de aur din cauza
comparabilităţii joase(24% coincidenţă).
• În locul acestuia se recomandă de a folosi
standardul nou de diagnostic -
Hemoglobina glicată – HbA1c.
Hemoglobina glicată - НbА1с
• În 2011, OMS a adoptat o decizie oficială, care
permite utilizarea НbА1с ca marker pentru
diagnosticul DZ și altor tulburări ale metabolismului
glucidic.
• Dozarea HbA1c astăzi se consideră cel mai
informativ indice:
1) de diagnostic,
2) urmărire a eficienței tratamentului aplicat,
3) de compensare a DZ.
Hemoglobina glicată - НbА1с
• НbА1с este recunoscut ca standardul de aur al gradului de
compensare a DZ.
• nivelul 5,7-6,4% HbA1c - prezența pre-diabetului,
• ≥ 6,5 % - DZ,
• ≥ 7,0% – decompensarea DZ.
• ≥ 9% - semnal pentru o revizuire imediată a tratamentului DZ, iar
pentru DZ diagnosticat primar - începutul utilizării insulinei.
• Controlul dinamic al HbA1c indică situația generală, clar și precis,
el trebuie investigat 1 dată la fiecare 3 luni pentru pacientii cu DZ
instabil, iar în DZ compensat stabil - 1 dată la 6 luni.
 Peptidul C
• Desfacerea enzimatică a proinsulinei pune în libertate
cantităţi echimolare de insulină şi peptid C.
• Întrucît peptidul C nu dă o reacţie încrucişată cu
anticorpii insulinici, determinarea sa poate fi folosită ca
indicator al secreţiei β-pancreatice.
• Determinarea peptidului C se face în serul sangvin
după un post alimentar de 12 ore, iar preparatele
antidiabetice orale se suspendează cu 3 zile înainte de
probă.
 Stadiile dezvoltării DZ
•Conform recomandărilor diabetologilor
se evidenţiază 3 stadii ale dezvoltării DZ:
A. Prediabet;
B. Diabet latent;
C. Diabet manifest (evident)
Criterii de interpretare a glicemiei bazale
• 3,5-5,5 mmol/l – normal
• 5,6-6,9 mmol/l – glicemie bazală
modificată
• ≥ 7,0 mmol/l – diabet zaharat
probabil. Confirmarea se face după
a doua dozare la bolnavul
asimptomatic.
 Diabet zaharat tip I
- Reprezintă < 10% din cazurile de DZ.
- Debut < 30 ani (incidenţa maximă la pubertate).
- Indivizi cu masa corporală NORMALĂ sau scăzută.
- Deficit ABSOLUT de insulină (insulinemia ↓↓↓ sau absentă).
- Mecanismul major de producere: DISTRUCŢIA
PROGRESIVĂ A CELULELOR beta- PANCREATICE prin
mecanism imun.
- Debut clinic acut, precedat de o lungă perioadă asimptomatică
(5-7 ani); distrucţia a > 80% din celulele beta → hiperglicemie.
- Complicaţia acută majoră = COMA CETOACIDOZICĂ.
- Tratamentul cu INSULINĂ = obligatoriu toată viaţa.
Markerii autoimunităţii pancreatice:
• Markeri serologici importanţi pentru depistarea
diabetului autoimun:
• ICA - anticorpi antiinsulari citoplasmatici (islet
cell antibodies)
• GADA - anticorpi anti-glutamat decarboxilază
(glutamic acid decarboxylase antibiodies)
• Evaluarea nivelului acestora poate fi informativ
pentru diagnosticul precoce şi determinarea
predispunerii pentru DZ de tip 1.
 Diabet zaharat tip II
• Principalii factori favorizanți în apariţia DZ tip II sunt:
1. Insulinorezistenţa.
2. Predispozitia genetică -– prezența în familie a unui diabet la
rudele de gradul 1 și 2.
3. Vârsta ≥ 40 ani
4. Prediabet anterior depistat.
5. Factorii de mediu:
- obezitatea,
- supraalimentaţia,
- Sedentarismul.
ROLUL MAJOR în patogenia DZ tip II
• INSULINO-REZISTENŢA (IR): lipsa de răspuns a
ţesuturilor periferice (ficat, ţesut adipos, muşchi
scheletici) la acţiunea insulinei.
• Este consecinţa a 3 defecte moleculare la nivel
de:
1. Prereceptor insulinic.
2. Receptor insulinic.
3. Postreceptor insulinic.
4. IR se asociaza cu sindromul metabolic X.
Patogenia DZ
ROLUL FACTORILOR DE MEDIU în
patogenia DZ tip II
FACTORII DE MEDIU:
• Un rol central îl are obezitatea (favorizată de
supra-alimentaţie şi sedentarism).
• ~80% dintre persoanele cu DZ de tip 2
sunt supraponderale sau obeze
~80% dintre persoanele cu DZ de tip 2 sunt
supraponderale sau obeze
• Obezitatea androidă sau
centrală prezintă un risc înalt
pentru insulino-rezistență

World Health Organization, 2005. http://www.who.int/dietphysicalactivity/publications/facts/obesity

 Sindromul Metabolic
SM se caracterizează prin rezistența la insulină,
obezitate viscerală, dislipidemie, hipertensiune și
stare protrombotică.
Toate componentele SM sunt asociate cu leziuni și
disfuncții endoteliale, eveniment primar care are ca
rezultat ateroscleroza.
Se caracterizează prin triada lipidică: TG crescute,
HDL(lipoproteine cu densitate înaltă) scăzute, și
LDL (lipoproteine cu densitate joasă) majorate.
 Obezitatea viscerală, abdominală

Talia este la
toți. Doar că
la unii ea
este
umflată...
 Sindromul Metabolic
Hipertensiunea
Obezitatea
Abdominală
Ateroscleroza
Hiperinsulinemia
Insulino-
Resistenţa Diabetul
Hipercoagulabilitatea

Dislipidemia
Disfunctia
•• Hiper-TG-emia Endotelială
• HDL-C scăzut
 După gradul de compensare DZ
se divizează în:
1. DZ compensat
2. DZ necompensat
• DZ necompensat după gravitate se divizează
în:
• а) ușoară;
• б) medie;
• в) severă.
 Compensarea – acesta înseamnă:
• Atingerea normoglicemiei și
absența glucozuriei.
• Normalizarea mulburărilor
metabolismului glucidic și altor
metabolisme- lipidic, proteic,
mineral.
• Atingerea compensației stabile
constituie baza profilaxiei leziunilor
vasculare și altor complicații ale DZ.
 Aprecierea gradului de compensare a DZ
DZ tip 1 Compensare Subcompensare Decompensare
HbA1c (%) 6,0-7,0 7,1-7,5 ˃ 7,5
Glicemia bazală 5,0-6,0 6,1-6,5 ˃ 6,5
Glicemia postprandială 7,5-8,0 8,1-9,0 ˃9,0
Glicemia înainte de 6,0-7,0 7,1-7,5 ˃ 7,5
somn

DZ tip 1I Compensare Subcompensare Decompensare

HbA1c (%) 6,0- 6,5 6,6-7,0 ˃ 7,0
Glicemia bazală 5,0-5,5 5,6-6,5 ˃ 6,5
Glicemia postprandială <7,5 7,5-9,0 ˃9,0

Glicemia înainte de 6,0-7,0 7,1-7,5 ˃ 7,5

somn