C.

Specii cultivate în spaţii protejate

1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria)

Specie cultivată în solul serei. Are rizomi orizontali cărnoşi, din care se dezvoltă rădăcini
tuberizate alungite, albe-sidefii (fig. 7).
Cultura durează 3-4 ani, cu o perioadă de
repaus anuală, în timpul verii, când temperaturile sunt
ridicate.
La sfârşitul perioadei de repaus (august) se
poate face înmulţirea vegetativă, prin divizarea
rizomilor în porţiuni de 8-12 cm lungime, însoţite de
rădăcini tuberizate. Segmentarea se face cu atenţie
deoarece rizomii şi rădăcinile tuberizate sunt foarte Fig. 7 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate
fragile şi se rup cu uşurinţă. Plantarea se face în la Alstroemeria aurantica
şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm,
având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape
de suprafaţa solului.

2) Freesia hybrida (frezia)

Este plantă perenă, cultivată în solul serei ca anuală.
Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul
tuberobulbilor sferici sau piriformi, protejaţi de frunze
pergamentoase, de culoare cafenie-deschisă (fig. 8).
Tuberobulbii se refac anual, fiind înlocuiţi de 1-5
tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. Se consideră
floriferi tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm. Recoltarea
tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la
încheierea înfloritului, când 2/3 din frunze sunt uscate. Fig. 8 – Tuberobulb de Freesia hybrida
Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-
octombrie, în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea, ţinând cont de faptul că înflorirea are loc
la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor.
Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la
recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. Se recomandă în spaţiile de
păstrare 18-20°C şi o umiditate relativă de 70-80%.
Adâncimea de plantare este de 6-10 cm.

3) Zantedeschia aethiopica (cala)

Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult),
cu perioade anuale de repaus (iulie-august).
Rizomii sunt viguroşi, cu creştere verticală şi internoduri scurte (fig. 10). De la nivelul
nodurilor, se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal, folosite ulterior
la înmulţire.
Separarea rizomilor se face, ca şi în cazul celorlalte specii, la sfârşitul perioadei de repaus
(august). Fragmentele, cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive, se plantează imediat după
separare.
 Fig. 10 – Rizom la Zantedeschia aethiopica

4) Asparagus sprengeri (asparagus)

Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare
ca accesoriu la buchete şi aranjamente), cât şi ca plantă la ghiveci
(pentru decorări interioare).
Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase
ramificaţii tuberizate de formă ovoidă, albe-sidefii (fig. 11).
Fiind o plantă cu vegetaţie continuă, înmulţirea prin
divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara, când se
reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature.
Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu Fig. 11 – Rădăcini tuberizate de
rădăcini tuberizate, fiind necesară segmentarea tufei pe verticală, Asparagus sprengeri
pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau
porţiuni de colet.

5) Begonia x tuberhybrida (begonia)

Se cultivă ca plantă la ghiveci dar, pe timpul verii, se poate planta şi în grădini.
În sol prezintă o porţiune îngroşată (brun-negricioasă, ovoidă, uşor aplatizată la partea
superioară), rezultată din îngroşarea axei hipocotile, dar denumită în vorbire curentă, tubercul. Toţi
mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului, jumătatea
inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. 12).
Anual, planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie), timp
în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip, la temperatura de 8-12°C.
În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţii de pornire în
vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C).

Fig. 12 – Axă hipocotilă îngroşată la

Begonia x tuberhybrida