3.

3 CICOAREA
Cichorium intybus L.
 3.3.1 IMPORTANŢA ŞI RĂSPÂNDIRE
3.3.1.1 Importanţa
Cicoarea se utilizează în ţările europene în scopuri:
- culinare frunzele pentru salate, rădăcina pentru surogatul de cafea şi andine
(C.andiva);
Cu scopuri medicinale se foloseşte planta înflorită (Herba Cichorium( şi
rădăcinile (Radix cichori). Principiile active cicorina în părţile aeriene, au o acţiune tonic,
aperitivă şi depurativă. Se foloseşte în afecţiuni digestive, hepatite, erupţii cutanante.
Florile şi frunzele se folosesc ca remediu în: afecţiuni hepatice şi digestive (are efect
pozitiv asupra mucoasei stomacale) ale vezicii biliare.
- pentru obţinerea surogatului de cafea care conţine:
- 13–19 % inulină, 65-68 % din substanţa uscată (A.Laza, şi G.Racz, 1975).
- cantităţi mari de tanin;
- substanţe răşinoase;
- pectină;
- levulină
- glicozidul cicorina
- 10-20 % levuloză.
Surogatul de cafea (cafeaua instant sau cafeaua pentru ficat) se utilizează
începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Frunzele, se utilizează:
- în hrana oamenilor sub formă de salate;
- în hrana animalelor.
În asolament, cicoarea se cultivă după plante care sunt atacate de nematozi,
 3.3.1.2 Răspândire
În plan mondial se cultivă cca. 70.000 ha majoritate pe continentul european:
- Slovacia – cca. 35.000 ha; ţările C.S.I – cca. 20.000 ha;
- R.P.Chineză – cca. 35.000 ha; Germania şi Belgia câte 5.000 ha.
În România până în anul 1990 s-au cultivat cca. 2100 ha cu o producţie de cca.
4,35 t/ha. În prezent cultura de cicoare din România este aproape inexistentă datorită
falimentării singurei fabrici de extragere a surogatului de cafea existentă la Braşov.

3.3.2 SISTEMATICA ŞI SOIUL

3.3.2.1 Sistematica
Cicoarea face parte din familia Compositae, genul Cichorium.
În cultură se găsesc două specii:
- C.inthybus L.-pentru rădăcini
- C.andivia L. -pentru frunze.
Specia cea mai răspândită este Cichorium intibus cu trei varietăţi:-
var.Cichorium inthybus sativa -pentru rădăcini
- var.Cichorium inthybus foliosus -pentru frunze
- var.Cichorium inthybus silvestris întâlnită ca formă spontană în fâneţe;

3.3.2.2 Soiurile admise în cultură sunt: Rubis-din Franţa

Transilvania -din România.
 3.3.3 PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE:

Fig.3.71 – Cicoarea
a-porţiune de tulpină; b- floarea;c- rădăcina
Cicoarea este o plantă bianuală (fig.3.71), în primul an se dezvoltă rădăcina si
rozete de frunze, în anul doi se dezvoltă tulpinile aeriene.
Rădăcina-conic alungită, cu greutate în faza de maturitate de 300-500g,creşte
încet la începutul perioadei de vegetaţie, dezvoltarea maximă se realizează în lunile
septembrie-octombrie. La maturitate rădăcina de cicoare este formată din următoarele
părţi:
 Capul (epicotilul) este mai mic decât la sfecla pentru zahăr. Pe suprafaţa lui se
găsesc muguri vegetative mari grupaţi în partea superioară a epicotilului la subsuoara
frunzelor.
Gâtul (hipocotilul) – este scurt, diferenţiat foarte puţin faţă de rădăcină.
Corpul rădăcinii este conic alungit cu lungimea de 20-30cm. În secţiune
transversală rădăcina este alcătuită din: -ţesutul cortical: - de culoare brună la
exteriorul rădăcinii
-scoarţa: -formată din: parenchim cortical, parenchimul scoarţei cu vase lactifere.
- cilindrul central – cu fascicolele conducătoare
-vasele lemnoase de culoare galbenă;
-vase medulare fine care pătrund în scoarţă.
Frunzele – din rozetă (anul I.) sunt:
- scurt peţiolate, de culoare verde închis, limbul cu marginile dinţate
este lung de 20-25 cm, sunt pubescente sau glabre cu nervurile sunt fine de culoare
roşiatică.
Frunzele de pe tulpinile florifere ( anul doi) sunt sesile la baza tulpinii,
amplexicaule în partea superioară a tulpinii.
Tulpinile – se formează în anul doi de cultură. Sunt puternic ramificate cu
înălţimea de 100-150 cm.
Florile – grupate în inflorescenţe de tip capitule înserate terminal sau la subsuoara
frunzelor sunt hermafrodite de culoare albastră, roză sau albă cu polenizare alogamă –
entomofilă.
Fructul – o achenă tronconică cu 3-5 coaste, lungă de 2-3 mm, prevăzută cu
un papus auriu la vârf ce uşurează răspândirea sa prin vânt. MMB este de 1,3 – 2,0 g.
 3.3.4 CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE
Cicoarea este o plantă a climatelor umede şi răcoroase.
3.3.4.1 Cerinţele faţă de temperatură
Are cerinţe moderate faţă de temperatură, temperatura minimă de germinare
este de minim 5°C;
În faza de rozetă, cicoarea rezistă la temperaturi de -6.. -8°C;
Rădăcina în sol suportă temperaturi de -30°C;
Pentru primul an de vegetaţie cicoarea necesită o sumă a gradelor de
temperatură de 2100 - 2300°C, iar în anul doi cicoarea are nevoie de 1700 - 1900°C.
3.3.4.2 Cerinţele faţă de umiditate
Are cerinţe ridicate faţă de umiditate în special la îngroşarea rădăcinilor în luna
iulie-septembrie.
În lipsa apei, rădăcinile rămân mici deformate de calitate inferioară.
În primul an de vegetaţie, cicoarea necesită în timpul perioadei de vegetaţie
400-500 mm precipitaţii din care 70 % în perioada de îngroşare a rădăcinii (iulie-
septembrie).
În anul doi de cultură, perioada critică pentru apă este în perioada de alungire a
tulpinilor florifere. Umiditatea ridicată favorizează acumularea inulinei în rădăcini. Acest
lucru este stimulat şi de alternanţa perioadelor ploioase cu cele însorite-călduroase
(Gh.Bîlteanu, 1993).
3.3.4.3 Cerinţele faţă de sol
Are pretenţii ridicate faţă de sol datorită faptului că rădăcinile se dezvoltă bine
în soluri profunde cu o textură lutoasă, nisipo-lutoasă cu reacţie neutră.
 Nu se cultivă pe soluri:
- cu umiditate ridicată, grele şi reci unde se limitează creşterea rădăcinilor care
se pot ramifica diminuându-le calitatea;
- pe cele cu conţinut ridicat de humus care reduc conţinutul de inulină al
rădăcinilor.
Nu se cultivă pe soluri uşoare unde creşterea şi dezvoltarea rădăcinilor este
slabă.
3.3.4.4 Cerinţele faţă de lumină
Este o plantă de zi lungă, în anul doi. În anul I., are cerinţe reduse faţă de
lumină;
n anul doi cerinţele faţă de lumină cresc mai ales atunci când cicoarea se
găseşte în faza de înflorit.
3.3.4.5 Zonarea culturii
Cea mai favorabilă zonă de cultură pentru cicoare în România este ţara Bârsei
unde se întâlnesc toţi factori climatici la nivel optim pentru această cultură.
3.3.5 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
3.3.5.1 Amplasarea culturii – pe soluri uşoare, fine şi mijlocii,
neîmburuienate. Nu este pretenţioasă la asolament.
3.3.5.2 Rotaţia
Se cultivă cu rezultate bune după: cerealele păioase, plante prăşitoare.
Se poate cultiva şi ca o cultură dublă când premergătoarea este o plantă
timpurie.
Se poate cultiva pe acelaşi teren timp de mai mulţi ani (nu are dăunători).
Cicoarea distruge hematozii şi opreşte ciclul de înmulţire al acestuia.
 După cicoare se cultivă plante prăşitoare sau furajere, prin care se distruge
samulastra şi plante sensibile la nematozi.
3.3.5.3 Fertilizarea
- este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive;
Pentru o producţie de 10 t rădăcini plus frunzele aferente, cicoarea consumă:
40 – 50 kg azot, 13 – 15 kg fosfor,45 – 50 kg potasiu, 20 kg calciu.
Reacţionează puternic la aplicarea îngrăşămintelor.
Gunoiul de grajd se aplică în doze de 15-20 t/ha împreună cu cantităţi
moderate de îngrăşăminte chimice;
Valorifică bine îngrăşămintele potasice. Potasiul stimulează valorificarea mai
bună a îngrăşămintelor cu azot şi cu fosfor.
Dozele de îngrăşăminte chimice: N60P32-48K120 oferă un raport de nutriţie de
1:0,5:1,8 (I.Ardelean, 1964).
În ţările vest europene se aplică reţete diferite de fertilizare a cicorii. În Franţa:
120-140 kg/ha N; 80-90 kg/ha P205, 180-200 kg/ha K20, 50 kg/ha MgO + 1-4 stropiri cu
bor (G.cultures, 1992).
Îngrăşămintele: organice, fosfatice şi potasice se aplică sub arătura de toamnă
sau de vară, iar cele cu azot se aplică sub lucrările de pregătire a patului germinativ
3.3.5.4 Lucrările solului
Sunt aceleaşi lucrări ca la sfecla pentru zahăr. Pentru cicoare solul trebuie să
fie foarte bine mărunţit şi aşezat (sămânţă este mică, cu putere slabă de străbatere).
Pregătirea terenului în vederea semănatului se face numai cu combinatorul.
 3.3.5.5 Sămânţa şi semănatul
Sămânţa are de obicei o facultate germinativă redusă de cca. 70 %;
Trebuie să provină din loturi speciale realizate sub îndrumarea fabricilor de
prelucrare a rădăcinilor de cicoare; Dă rezultate bune când se drajează.
Epoca de semănat – trebuie astfel aleasă încât să elimine posibilitatea ca
plantele să treacă prin şocuri termice care le fac să emită lăstari în primul an de
vegetaţie;
În mod obişnuit cicoarea se seamănă între 10 şi 25 aprilie, când în sol în zona
de cultivare la adâncimea de 5 cm se realizează 8-10ºC.
Semănatul prea timpuriu înrăutăţeşte calitatea rădăcinilor prin emiterea
frecventă de lăstari floriferi.
Însămânţarea după 25 aprilie, diminuează producţia de rădăcini prin limitarea
dimensiunilor acestora şi prin apariţia de goluri în cultură.
Pentru semănat se poate folosi sămânţa drajată.
Semănatul se face cu semănătorile universale echipate pentru seminţe mici
prevăzute cu role de tasare după fiecare tub, când se dispune de sămânţă drajată
Densitatea de semănat trebuie să asigure la recoltare 200-300.000 plante/ha
(mai mare decât la sfecla de zahăr. Prin semănatul cu semănătoarea de precizie se
realizează la răsărire 40 plante/m2, iar după răsărire minim 22 plante/m2.
Cantitatea de sămânţă: 3 – 4 kg/ha;
Distanţa între rânduri: 45 – 50 cm;
Adâncimea de semănat: 0,5 – 1,5 cm, se poate realiza numai în soluri perfect
pregătite;
 3.3.5.6 Lucrările de îngrijire
Tăvălugitul – necesar când semănătorile nu au fost echipate cu role de tasare
se face imediat după semănat folosind un tăvălug uşor;
Combaterea crustei, cu un tăvălug stelat sau cu o grapă uşoară perpendicular
pe direcţia rândurilor;
Completarea golurilor, se face după răsărire cu sămânţa umectată timp de 24
ore.
Combaterea buruienilor prin: praşile mecanice, praşile manuale, aplicarea
erbicidelor.
În culturile industriale de cicoare se fac 3 – 4 praşile mecanice la adâncimea
de 4 – 5 cm;
- 1 – 2 praşile manuale pentru distrugerea buruienilor şi afânarea solului din
apropierea rândurilor se fac cu:
- cultivatorul pentru plante tehnice echipat cu cuţite de tip săgeată.
La primele două praşile la fel ca la sfecla pentru zahăr, cultivatorul se
echipează cu discuri de protecţie a rândurilor;
Combaterea buruienilor pe cale chimică cu erbicidele: VENZAR (linacil) în doza
de 0,5-1,5 kg/ha +OLTICARB 6 l/ha sau DUAL 500 EC – 5 l/ha. Dozele se stabilesc în
funcţie de conţinutul solului în humus. Se încorporează în sol odată cu lucrările de
pregătire a patului germinativ.
Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate perene se foloseşte LONTRELUL
300 – 0,5 l/ha, aplicat după răsărirea buruienilor şi a culturii de cicoare. Buruienile
monocotiledonate perene se combat postemergent cu FUSILADE SUPER 4-5 l/ha,
SELECT SUPER 0,6-1,0 l/ha, AGIL 100 EC 1,5-2,0 l/ha. Erbicidele se aplică când pirul,
 Răritul este o lucrare obligatorie datorite densităţii mari de semănat.
Se face când plantele au 3-4 frunze la distanţa între plante pe rând de 10-11
cm realizându-se şi o densitate a plantelor după rărit de 200-300.000 plante/ha.
Eliminarea lăstarilor floriferi în primul an de vegetaţie este obligatorie în
culturile cu cicoare industrială.
Plantele lăstărite în primul an trebuie eliminate deoarece au rădăcina
lemnificată cu o calitate inferioară.
3.3.5.7 Recoltarea
Cicoarea industrială se recoltează la maturitatea tehnică recunoscută prin:
- frunze îngălbenite;
- rădăcinile sunt bogate în latex gălbui;
au un conţinut ridicat în inulină.
Calendaristic, perioada de recoltare a cicoarei este între 10-20 octombrie.
Recoltarea cicorii industriale se poate face la fel ca la sfecla pentru zahăr:
manual cu furci sau cazmale pentru scoaterea din sol în prima fază şi fasonarea
frunzelor în faza a doua.
Mecanizat, cu dislocatorul sau combinele de recoltat sfeclă.
Recoltarea trebuie executată cu atenţie deoarece rădăcinile lovite îşi pierd din
calitatea tehnologică.
După scoaterea din pământ, rădăcinile: se curăţă de pământ, se decoletează
scurt, se adună în grămezi de cca. 1 m3 care se acoperă cu frunze pentru a se evita
deshidratarea după care producţia se transportă cât mai rapid la fabricile de prelucrare.
Producţiile: 20 – 30 t/ha rădăcini din care se poate obţine cca. 2500-3500 kg/ha inulină.
Frunzele şi coletele reprezintă 50 – 60 % din producţia de rădăcini şi pot fi
 PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ
Cultura butaşilor în anul I.
Producerea seminţei se face în culturi speciale sub îndrumarea fabricilor
prelucrătoare.
Ca tehnologie producerea de sămânţă la cicoare se face la fel
ca la sfecla pentru zahăr pe durata a doi ani: în anul I. se obţin butaşii, iar în anul II se
realizează culturile de seminceri.
3.3.6.1 Producerea butaşilor
Cultura se amplasează pe terenuri cu expoziţie sudică, moderat fertile şi calde.
Se evită solurile cu indici de azot mare.
Lucrările de îngrijire – aceleaşi ca la culturile de cicoare industrială (are o
singură particularitate).
Semănatul – la fel ca la cultura industrială.
Răritul se face lăsând între plante distanţa de 5-6 cm.
3.3.6.2 Recoltarea – se face la îngălbenirea frunzelor. Înainte de scoaterea
butaşilor din pământ, frunzele se cosesc.
Recoltarea se poate face cu maşini utilizate la culturile de sfeclă, la care
aparatul de decoletare a fost suspendat.
Păstrarea butaşilor – în silozuri adânci de 50 cm, late de 50-60 cm, lungi de 4-
6 cm acoperite cu paie şi pământ în funcţie de evoluţia temperaturii;
- temperatura de păstrare este de 1-4°C.
Producerea seminţei la cicoare se poate face şi prin iernarea butaşilor în câmp.
În acest caz, culturile pentru butaşi se seamănă în prima jumătate a lunii iulie.
Distanţa între rânduri este de 60 cm cu o normă de semănat de 3 – 4 kg sămânţă/ha.
 3.3.7 Cultura semincerilor
Plantarea butaşilor – se face după o prealabilă sortare după scoaterea din
silozuri.
Epoca de plantare – în prima jumătate a lunii aprilie
Distanţa de plantare – între rânduri 50 – 60 cm
- între plante pe rând 50-60 cm.
Tehnica plantării – aceeaşi ca la sfecla pentru zahăr
Lucrările de îngrijire
- 3-4 praşile mecanice între rânduri;
- 1 – 2 praşile manuale.
Combaterea buruienilor pe cale chimică se face cu:
- Venzer – 0,8 kg/ha;
- Olticarb- 6,0 l/ha sau
- Dual, Lasso – 4,0 l/ha.
Acestea se aplică la pregătirea patului germinativ şi se încorporează în sol.
Polenizarea suplimentară – se face cu 2 – 3 familii de albine la un hectar. Se
asigură polenizarea unui număr mai mare de flori asigurându-se un spor mai mare de
producţie la ha.
 3.3.7.1 Recoltarea
- atunci când 2/3 din capitule au culoarea galben brunie, survine la
sfârşitul lunii august.
- se face: manual – mecanizat – producţiile sunt de 300 – 500
kg/ha.
Manual: se seceră plantele dimineaţa, se leagă în snopi şi se lasă
pentru uscare 5-6 zile după care se treeră cu combina bine reglată pentru a se
evita pierderile.
Mecanizat se face cu, combina direct din lan, lucrarea poate fi făcută
atunci când sunt realizate culturi uniforme.
Producţia de sămânţă este de 200-700 kg/ha. Pentru păstrare,
sămânţa se condiţionează şi se aduce la umiditatea de: 9-10 %.