UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

MANAGEMENTUL PROTECȚIEI PLANTELOR

DE TULIPA, SOIUL VIRIDIFLORA HOLLYWOOD,

ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS

DE CĂTRE BOLI, DĂUNĂTORI ȘI BURUIENI

Masterand:

Georgeta Diana IRIMESCU

CRAIOVA
2018

1
 CUPRINS

CAPITOLUL 1 LALEAUA – PREZENTARE GENERALĂ ..............................................3

CAPITOLUL 2 ALEGEREA SOIULUI DE TULIPA - VIRIDIFLORA

HOLLYWOOD .........................................................................................................................8

CAPITOLUL 3 COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNATORILOR PLANTELOR 10

CAPITOLUL 4 BOLILE ȘI DĂUNĂTORII LALELELOR ............................................ 19

4.1. BOLILE LALELELOR .......................................................................................... 19

4.1.1. Viroze ................................................................................................................. 19

4.1.2. Bacterioze ........................................................................................................... 23

4.1.3. Micoze................................................................................................................. 25

4.2. DĂUNĂTORII LALELELOR .............................................................................. 28

4.2.1. Afidele................................................................................................................... 28

4.2.3. Nematozii ............................................................................................................. 29

4.2.4. Insectele ................................................................................................................ 30

4.2.5. Rozătoarele .......................................................................................................... 33

CAPITOLUL 5 PROTECȚIA INTEGRATĂ LA TULIPA, SOIUL VIRIDIFLORA

HOLLYWOOD, ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CĂTRE BOLI, DĂUNĂTO-
RI ȘI BURUIENI.................................................................................................................... 34

5.1. COMBATEREA INTEGRATĂ A BURUIENILOR ............................................... 34

5.3. COMBATEREA INTEGRATĂ A BACTERIOZELOR SI MICOZELOR LA

TULIPA................................................................................................................................ 38

5.4. COMBATEREA INTEGRATĂ A AFIDELOR LA TULIPA ................................ 39

5.5. COMBATEREA INTEGRATĂ A TRIPSULUI LA TULIPA ............................... 40

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 42

2
 CAPITOLUL 1
LALEAUA – PREZENTARE GENERALĂ

Fig.1.1 – Lalele
https://www.cartiagricole.ro/cultivarea-lalelelor-sere-gradini/

A) ETIMOLOGIE - numele popular este de lalea, iar cel științific de tulipa.

- Cuvântul persan ‘’TULBEN” care înseamnă turban, aluzie la forma cupei florale
- Cuvântul “LALE” dat de poetul persan Hafiz (sec.XIV)

B) APARTENENȚĂ, ORIGINE, ISTORIC

 Face parte din familia LILIACEAE, genul TULIPA, ce cuprinde circa 100 de
specii spontane, majoritatea originare din Africa de Nord, Europa și regiunea
muntoasă a Asiei Mici, considerată teritoriul natal al lalelelor. În Iran floarea
este reprezentată pe drapelul național.
3
  Primele lalele de grădină apar în Europa vestică în secolul al XVI-lea, când în
anul 1554 au ajuns la Viena de la Constantinopole și la Anvers în Olanda.
Țările în care lalelele au fost și sunt foarte prețuite sunt Japonia, Iran și Siria în
Asia, iar în Europa, Turcia și Olanda.
 În 1700 în Turcia a fost organizat primul Festival al Lalelelor, iar astăzi Olanda
are renumele de “țara lalelelor”. Între 1634-1637 prețul bulbilor de lalele
crescuse în Olanda de până la 100 de ori față de anii anteriori – în acesta scurtă
perioadă de trei ani, cunoscută drept “febra lalelelor”, un singur bulb de lalea
valora cât o proprietate situată în cea mai bună zonă din Amsterdam. În
România, municipiul Pitești este considerat “orașul lalelelor”.

C) DESCRIERE GENERALĂ
 Plantă rustică, foarte decorativă, plină de vitalitate, cu bulbi, care se reînnoiesc
anual.(fig.1.1.)
 Bulb ovoid sau piriform, acoperit de tunica membranoasă cafenie cu rol de
protecție la uscăciune. La baza bulbului plantat toamnă, se dezvoltă un nou
bulb, numit bulb de înlocuire, și încă 2-6 bulbili apți pentru înflorire după 1-2
ani de cultură. Bulbul de înlocuire ajunge la dimensiunea bulbului matern până
în luna iunie a anului următor. Bulbul matern este consumat complet în timpul
perioadei de vegetație, de către floare și noii bulbi.
 Tulpină aeriană, ce pornește din mugurii de pe discul bulbului.
 Frunze sesile, oval-lățite, verzi-albăstrui, puțin numeroase, inserate pe tulpină.
 Flori-ovoide, conice sau cilindrice, rareori înclinate, solitare, divers colorate-
albe, galbene, roșii, mov, uneori striate.

D) CERINȚE ECOLOGICE
 Soluri ușoare, fertile, mai mult nisipoase decat argiloase, bine drenate, cu pH
usor acid de 6.5-7.
 Locuri însorite – temperatura este hotărâtoare în dezvoltarea plantei.
 Temperaturi optime :
- înrădăcinarea bulbilor la 6-7 °C;
- creșterea organelor aeriene la 12-16 °C;
- diferențierea mugurilor floriferi la 20 °C;
- păstrarea bulbului la 2-9 °C;
4
  Nevoia de apă este maximă în perioadă creșterii tulpinii și frunzelor și de aceea
se preferă cultivarea în locațiile cu pânza freatică apropiată de suprafața solului

E) PRODUCEREA BULBILOR
 Cultivarea separată pe teren sănătos a puietului, constituit din bulbili.
 Rotația culturii, pentru combaterea bolilor, evitând cultivarea plantelor
bulboase cel puțin 4-5 ani înainte de plantare, chiar 6-7 ani.
 Stimularea creșterii bulbilor prin ruperea bobocilor la începutul colorării lor.
 Bulbii se scot din pământ în iunie-iulie când frunzele se îngălbenesc, apoi se
curăță frunzele și rădăcinile uscate, se sortează după mărime și se păstrează la
20°C în depozite uscate și bine ventilate (primenirea aerului de 5-7 ori pe oră),
chiar mai scăzută (17-19°C) de la finalul lunii august până la plantare.
 Tratarea termică a bulbilor se face în funcție de cele 3 utilizări de bază :
- stoc de înmulțire;
- producerea florilor în cultură forțată sau în camp;
- ornamentarea grădinilor și parcurilor.

F) ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNGRIJIREA CULTURII

 Aplicarea de îngrășământ organic, cca 150 tone bălegar la hectar cu 2-3 ani
înainte de plantare. Lalelele nu suportă îngrășarea solului cu bălegar proaspăt
înainte de plantare, caz în care sistemul lor radicular putrezește.
 Plante premeregatoare preferabile – leguminoasele (sunt cele mai bune, pentru
ca îmbogățesc solul cu azot) și de evitat : cartofii, tutunul, fasolea, mazărea,
care sunt deseori atacate de virusuri față de care și bulbii florilor sunt sensibili.
 Îmbunătățirea compoziției solului argilos prin adăugarea de nisip de râu, sau, la
cel nisipos, adăugând mraniță bine putrezită sau pământ de țelină.
 Afânarea solului de 3-4 ori, arat sau desfundat cu cazmaua la 40-45 cm,
mărunțit și nivelat.
 Dezinfectarea solului cu aburi, cenușă de lemn, formalina 2%.
 Plantarea bulbilor
- fără răni – acestea favorizează bolile, de exemplu mucegaiul cenușiu;
- tratați termic pentru stimularea înrădăcinării prin depozitarea în locuri
reci la 9°C timp de 2 săptămâni – olandezii preferă preracirea la 5°C,
iar japonezii la 2°C;
5
 - dezinfectați cu 1-2 zile înainte de plantare și deja zvântați (substanțe
folosite Cryptonol 0.03%, timp de 20-30 min sau Orthocid 0.5% timp
de 40-50 min);
- în luna octombrie;
- în benzi de 2-3 rânduri sau pe brazde late de 1-1.5 m;
- la 20-30 cm între rânduri și 5-10 cm pe rând , cu poteca de 50-60 cm;
- la adâncime egală cu dublul înălțimii bulbului.
 Fertilizarea după plantare este obligatorie în fiecare an, mai puțin în primul an
după plantare și se aplică în 2 etape :
- iarna se administrează îngrășăminte minerale complexe NPK 40:60:40,
30-40 g/mp, la 4-5 cm adâncime
- primăvară, în 3-4 reprize, începând cu rasarirea și sfârșind cu înflorirea.
 Mulcirea după plantare, cu paie și frunze pentru protecție termică, mai ales în
regiuni cu ierni aspre.
 Eliminarea mulciului primăvara foarte devreme.
 Plivirea buruienilor și eliminarea plantelor din alt soi decât cel înmulțit.
 Afânarea solului și eliminarea buruienilor se fac mai ales după fiecare ploaie
abundentă. Solul se menține afânat pe toată perioadă de vegetație.
 Irigarea suficientă, evitarea uscării solului.
 Combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor.

G) IMPORTANȚA ORNAMENTALĂ A CULTURII

 Laleaua este o floare de o mare popularitate, elegantă, cu gamă largă de culori
și cu prestanța evidentă, ce poate fi considerată regină a grădinilor în sezonul
de primăvară.
 Este utilizată primăvară la decorarea parcurilor și grădinilor, în ghivece sau ca
plante tăiate.
 Florile tăiate, pot înfrumuseța interioarele caselor și instituțiilor, păstrându-se
proaspete în vază între 3 și 7 zile, dacă sunt atent îngrijite.
 Lalelele își continuă elongația și după tăiere.
 Mari posibilități de cultură. Pot fi obținute eșalonat din decembrie până în mai,
în funcție de condițiile de mediu și soi.
 Recoltarea florilor se face în faza de boboc bine colorat, dimineața devreme
sau după apusul soarelui.
6
  Păstrarea florilor se face la întuneric, căci la lumina bobocii se deschid și își
pierd din frumusețe.

H) BOLI ȘI DĂUNĂTORI
 Factorii externi favorizanți ai îmbolnăvirilor sunt temperatura și umiditatea
atmosferică, umiditatea și structura solului.
 Principalele boli întâlnite la lalele sunt Mucegaiul Cenușiu, Fusarioza și
Mozaicul Lalelelor, iar principalii lor dăunători sunt afidele, nematozii,
acarienii, insectele și rozătoarele.
 Mucegaiul cenușiu al lalelelor (Botrytis tulipae) ataca toate organele plantei –
aeriene si subterane si duce la destramarea tesuturilor atacate
- pe bulbi apar la început pete circulare, galbene-brune, adâncite, ce
cuprind treptat tot bulbul
- pe frunze, tulpini și flori apar pete cenușii-albicioase, acoperite de un
mucegai cenușiu
- tijele atacate se înmoaie și se apleacă, frunzele se răsucesc și se usucă,
iar florile își pierd valoarea decorative
 Fusarioza
- favorizată de temperaturi ridicate
- se manifestă mai ales pe bulbi, ca putregai alb sau roz, cu aspect cretos
- plantele atăcate au frunze roșiatice, nu sunt viabile și mor în scurt timp
 Mozaicul lalelelor
- afectează în totalitate sau parțial organele plantei atacate, mai ales pe
cele aeriene
- pe frunze apar pete mici, roșii, roz sau albe, clorotice sau striuri galbui
- determină o slabă înrădăcinare, întârzierea înfloririi cu 7-10 zile și
piticirea plantei
- agentul patogen se transmite prin bulbi infectați și se răspândește prin
afide în timpul vegetație
- plantele atăcate se distrug și afidele vectoare se combat cu mijloace
specifice

7
 CAPITOLUL 2
ALEGEREA SOIULUI DE TULIPA - VIRIDIFLORA HOLLYWOOD

(https://www.jansensoverseas.com/en/products/losse-producten/tulips/viridiflora)

 Aparține familiei Liliaceae.

 Denumirea soiului derivă din cuvintele latinești VIRIDIS (verde) și FLORA
(floare).
8
 Denumite și lalele verzi, pentru că petalele florii sunt decorate cu dungi verzi.
 Descoperită în munții Turciei, a devenit celebra în Olanda.
 Una dintre cele mai elegante și frumoase categorii bicolor, cu petale catifelate și
ușor parfumate și cu o înălțime de 20-40 cm a tijei florale.
 Foarte apreciată pentru timpul îndelungat de înflorire, în lunile aprilie-mai.
 Se dezvoltă bine în zone luminoase și însorite sau parțial umbrite, cu sol argilo-
nisipos, bogat în humus.
 Bulbii au dimensiunea de 10-11 cm și sunt furnizați de producători olandezi.
Se plantează toamna, după ce temperaturile scad constant sub 15°C, dar
obligatoriu cu minim o lună înainte de înghețarea solului, pentru a permite
dezvoltarea sistemului radicular al plantei.
 Plantarea bulbilor se face la o adâncime de 20-22 cm, la distanțe de 10-15 cm.
 După plantare, solul se fertilizează și se acoperă cu frunze uscate că protecție la
îngheț.
 După înflorire, se poate tăia tija florala cu păstrarea frunzelor, care se îndepărtează
doar după îngălbenire sau decolorare, moment optim pentru scoaterea bulbilor din
pământ pentru depozitare.
 Se folosesc ca flori tăiate și în amenajările floricole din parcuri și grădini ca
borduri, în grupuri sau straturi.

9
 CAPITOLUL 3
COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNATORILOR PLANTELOR

Insectele şi în general dăunătorii culturilor agricole, trăiesc în ecosistemul agricol

hrănindu-se cu ţesuturi vegetale și produc astfel daune și pagube diverse. Deși plantele de cultură
au o capacitate proprie de a suporta atacul de dăunători, pe acest aspect ne putem baza în
protecţia culturilor numai în anumite cazuri. Se poate exemplifica prin capacitatea de refacere a
plantelor de grâu atacate de dăunători. În domeniul pierderilor sunt formulate patru principii care
generalizează cunoştinţele din domeniul protecţiei plantelor (T. Baicu, 1986):

1. Orice cultură agricolă este atacată de dăunători.

2. Nu orice atac de dăunători duce la pierderi.
3. Pierderile produse de dăunători depind de organele atacate ale plantei.
4. Nivelul pierderilor depinde de specia dăunătoare şi de capacitatea de dăunare.

Organismele dăunătoare pot fi clasificate ca in tabelul 3.1.

TABELUL 3.1
CLASIFICAREA ORGANISMELOR DĂUNATOARE

Nr.crt. Organisme Exemple

dăunătoare
1 Patogene
2 Vegetale
3 Animale
virusuri, bacterii, fungi (micro-organisme)
specii invazive de plante, buruieni
nevertebrate: nematode, moluşte, acarieni, insecte
vertebrate: păsări, mamifere

10
 Prezenţa dăunătorilor în culturile agricole poate duce la apariţia de pierderi, dacă planta
afectată și dăunatorul realizează simultan următoarele condiţii:

a) sunt genetic compatibile, planta nefiind imună sau având grad de rezistentă scăzut;
b) fazele sensibile de dezvoltare ale plantei corespund cu stadiile dăunătoare ale dăunătorului;
c) au cerinţe pedoclimatice similare.

Atacul de dăunători afectează în general o parte din organele plantei și mai rar planta în
întregime. Pierderile mari apari când sunt atăcate organele recoltate (seminţe, bulbi, tuberculi,
rădăcini etc.), de exemplu, in cazul dăunătorilor de depozite.

Atacurile pe frunze sunt suportate mai uşor, neinfluenţând recolta la distrugerea foliajului
în proporţie de 15—40%, cu condiția ca în momentul atacului planta să nu fie în faza de
acumulare intensă a substanţei organice.

Atacul pe rădăcini al diferitelor larve afectează totusi planta în întregime. Capacitatea de

refacere a rădăcinilor este, în general mare, şi de aceea pierderile sunt compensate și deci mai
reduse. Există și dăunători care afectează metabolismul întregii plante prin toxinele produse, ca
de exemplu păianjenii din fam. Tarsonemidae.

Capacitatea de dăunare a speciilor de dăunatori coroborată cu permanenţa atacurilor lor și

cu importanţa economica a culturii afectate permite clasificarea daunatorilor, prezentata in tabelul
3.2, folosind notiunea de prag economic de daunare (PED), propie sistemelor de combatere
integrate a dăunatorilor.

Prin PED se intelege nivelul de atac sau densitatea numerică de la care trebuie aplicat
tratamentul, care a produs o paguba de 3-5% din recolta sau este egală cu costul tratamentului.
Pierderile sunt considerate mari şi depăşesc cu mult cheltuielile de combatere când densităţile sau
gradul de atac depasesc PED.

11
 TABELUL 3.2

CLASIFICAREA DĂUNATORILOR DUPĂ PED

Dăunatori Pragul Economic de Frecventa Lucrari de Detalii

Daunare (PED) aparitie protectie necesare

Principali Depășit în fiecare an pe Anuală Ample, anuale Atacă plantele normal

suprafețe întinse dezvoltate

Secundari Depășit numai în Anuală Reduse Atacă mai ales

anumiți ani, pe suprafețe plantele slab
restrânse dezvoltate

Potențiali Nedepășit în fiecare an Anuală Foarte reduse

Migratori Nedepășit în fiecare an Multi- Rare - doar când se Mare capacitate de

anuală dezvoltă puternic înmulțire

Capacitatea de dăunare a dăunătorilor este condiționată genetic si depinde de caracteristicile lor :

 Modul și durata de hranire.

 Stadiul dezvoltării din ciclul biologic : ou, pupa, larve.
 Variabilitatea agresivității funcție de biotipuri, rase de dăunatori (unele mai agresive ca
altele) și dezvoltarea biologică (oul și pupa sunt neagresive, larvele sunt agresive).
 Diversitatea speciilor de dăunători (crește posibilitatea pierderilor mari).
 Densitatea dăunatorilor, exprimată direct sau indirect :
- număr de exemplare la - 1 plantă, 100 plante, 1 kg, 1 m.p.,1 spic/frunză/trunchi (direct).
- manifestarea atacului - procent frunze roase (%) sau număr de pete, galerii sau orificii
 Dinamica populaţiilor de dăunatori din anii trecuti.
 Dușmanii naturali – lipsa lor transformă daunatorii secundari în dăunători principali.
 Compatibilitatea cu o plantă, un grup de plante sau mai multe plante ce pot fi atăcate.

Evoluția dăunătorilor pe perioade lungi, de ani, și mai ales la rozătoare este criteriu de apreciere a
pierderilor, funcție de care avem 5 faze, conform tabelului 3.3.

12
 TABELUL 3.3

FAZELE EVOLUȚIEI DĂUNĂTORILOR

Numar
Denumire faza Pierderi
fază
1 Depresie Mici sau zero
2 Răspândire Mici sau zero
3 Înmulţire intensa Medii si mici
4 Înmulţire în masă Mari sau foarte mari
5 Declin Mici

Trecerea de la o fază la alta poate dura 1- 2 ani şi de aceea aceste cicluri de variabilitate
sunt mai greu de observat.

Dupa compatibilitatea cu plantele atacate dăunatorii pot fi clasificați în specii monofage,

oligofage și polifage, conform datelor din tabelul 3.4.

TABELUL 3.4

CLASIFICAREA DĂUNATORILOR DUPĂ COMPATIBILITATEA CU

PLANTELE ATACATE

Specii de
Compatibiliate Pierderi Detalii
dăunatori
Monofage Cu o singura cultură Foarte mari
Oligofage Cu un grup de culturi Mari si foarte mari
Polifage Cu mai multe culturi Medii si mari Oscilații dupa migrări

Foarte importantă este rezistența soiurilor și hibrizilor la dăunători, deși este mai puțin
cunoscută și popularizată. Culturile în care se utilizează soiuri și hibrizi rezistenți sau toleranți,
înregistrează de regulă daune și pierderi de recoltă mai mici decât în cazul celor sensibili.

13
 Studiul agenților de dăunare (fitopatogeni-inclusiv virusuri, artropode fitofage, buruieni,
rozătoare etc), din perspectiva stabilirii de măsuri eficiente de combatere a pagubelor și
pierderilor economice produse, este obiectul de studiu al științei practice de protecție a plantelor,
care contribuie la creșterea producțiilor culturilor agricole și la îmbunătățirea calității recoltei.

Principiile de bază ale combaterii dăunătorilor culturilor agricole sunt prezentate in

tabelul 3.5. :

TABELUL 3.5.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE COMBATERII

DĂUNĂTORILOR CULTURILOR AGRICOLI

Nr.crt. Principiul de combatere a

Modalități de implementare
dăunătorilor
1 Omorârea organismelor dăunătoare - Lichidare
- Terapie
- Profilaxie
2 Crearea de condiții nefavorabile - Înrăutățirea condițiilor de transmitere
înmulțirii naturale - Înrăutățirea condițiilor de crestere
- Reducerea vitezei de înmulțire
3 Creșterea rezistenței plantelor - Rezistentă specifică (verticală)
- Rezistentă nespecifică (orizontală)
- Îmbunătățirea creșterii și refacerea țesuturilor
4 Evitarea arealului de răspândire - Carantina externă
- Carantina internă
- Măsuri de amplasare a culturii
5 Evitarea prezenței organismelor
dăunătoare simultan cu cultura

Doar principiile 1 si 3 au fost implementate eficient. Metodele actuale de combatere a

dăunătorilor culturilor agricole sunt cele care pun in practică principiul eliminării organismelor
dăunătoare si sunt prezentate in tabelul 3.6.

14
 TABELUL 3.6

METODELE DE COMBATERE
A DĂUNĂTORILOR CULTURILOR AGRICOLE

Nr.crt. Metode Detalii

1 Chimice - cu utilizarea de pesticide (produse fitofarmaceutice)
2 Biologice - organisme antagoniste (microrganisme – bacterii, viruși, fungi)
- produse naturale (ceară de albine, gelatină, lecitină, uleiuri
vegetale, proteine hidrolizate)
- produse sintetizate chimic – feromoni, exo- şi endo-hormoni
3 Genetice - prin ameliorarea rezistenței plantelor la organismele dăunatoare
4 Agro- - lucrări ale solului, inclusiv prășitul buruienilor și arătură
adâncă,
tehnice
- recoltarea la timp a culturilor și măsurile de igienă a culturii,
- irigare, rotația culturilor,
- aplicare de îngrășăminte azotoase,
- introducerea de plante furajere și melifere în structura culturilor
5 Fizico- - dezinfectari termice ale semințelor,
- chirurgie vegetală,
mecanice
- descuscutarea seminței

Metodele chimice, în etapa actuală, au o largă utilizare datorită avantajelor mari pe care le
prezintă :

 distrugerea dăunătorului se poate face pe suprafeţe mari şi într-un timp foarte scurt;
 eficacitatea tratamentelor chimice este foarte ridicată;
 unele produse fitofarmaceutice sunt compatibile (se pot amesteca între ele) şi se pot folosi în
tratamente mixte pentru combaterea simultană a unor dăunători şi a unor paraziţi vegetali
(viermii fructelor cu rapănul merelor şi perelor, moliile strugurilor cu mana viţei de vie etc.);
 posibilitatea aplicării mecanizate a produselor fitofarmaceutice (cu aparatură terestră de mare
capacitate, cu avioane şi helicoptere).

Majoritatea pesticidelor sunt toxice nu numai pentru dăunătorii combătuți ci și pentru

mediu și agrosistemul în ansamblu, inclusive pentru oameni, prin efectele toxice remanente în
apa din pânză freatica și hrana de origine vegetală tratată (fructe și legume), folosite nu numai de

15
oameni ci de animalele, păsările, peștele și albinele care furnizează produsele de bază pentru
pentru hrana umană (ouă, carne, lapte și produse lactate, vin, miere).
Metoda cea mai importantă pentru diminuarea acțiunii pesticidelor în agrosistem este
diminuarea numărului de tratamente prin aplicarea metodelor de reglare, prezentate în tabelul 3.7.

TABELUL 3.7.
METODE DE REGLARE A TRATAMENTELOR CHIMICE
Metode de reglare
Nr.crt. Detalii
a tratamentelor chimice
1 Prognoza - Bazată pe principii climatice, trofice, fenologice
- Apreciază nivelul de atac pe mai mulți ani
- Sub formă de hărți de prognoză
2 Cunoașterea stadiilor sensibile - Cunoașterea momentului de depunere a ouălor
ale dezvoltării dăunătorului sau de apariție a larvelor
- Proiectarea ascosporilor
3 Supravegherea dăunatorilor
4 PED PED variază funcție de
-soi, fază de vegetație, tehnologia de cultură
Aplicarea tratamentului când
- paguba reală = costul tratării PED se determină din nomograme pentru
sau
- fazele sensibile ale plantei si
- paguba reală = 5% sau 3% la
- stadiile dăunatorului sensibile la pesticide/ mijloace
culturi uzuale sau scumpe
biologice
5 Raporturi cantitative Deja stabilite pentru o serie de specii
entomofagi-daunatori (ex. 1:35 -> 1:45 in pomicultură, pentru afide)
6 Stadiile sensibile ale culturii Ex. – faza de răsărire la sfeclă, de frunză steag la
grâu

Utlizarea pesticidelor la combaterea dăunatorilor este limitată de următorii factori :

 Creșterea cererii pentru o hrană sigură şi pentru conservarea mediului, pe măsura
îmbunătăţirii vieţii oamenilor, ca rezultat al dezvoltării economice.
 Creșterea costului aplicării pesticidelor, deoarece persoanele tinere care lucrează în
agricultură vor să-şi protejeze sănătatea si evită pesticidele ieftine.
16
  Greutăți în găsirea de insecticide eficiente împotriva speciilor exotice.
 Costul mult mai ridicat al pesticidelor din noua generaţie, multe fiind produse pe baze
organice.
 Dezvoltarea rapidă a rezistenței la pesticide de către unele specii endemice de dăunători,
fapt ce determină fermierii să aplice cantităţi exorbitante de pesticide.
 Utilizarea în creştere a insectelor polenizatoare în sere.

Combaterea integrată îmbină sinergic toate metodele de prevenire și de luptă contra

bolilor și dăunătorilor. Ea are un evident caracter ecologic prin promovarea din ce în ce mai mult
a măsurilor agrotehnice și biologice în daună celor chimice. Strategia luptei integrate are ca bază
folosirea la maximum a factorilor naturali și utilizează, contra dăunătorilor în special, acele tactici
de combatere care perturbă cât mai puțin posibil mediul agricol; se apelează la substanțe chimice
numai dacă există amenințarea cu pierderi de recoltă.111111111111111111111111
Folosirea dușmanilor naturali, precum și a rezistenței genetice reprezintă metode perfect
compatibile ce se sprijină mutual în luptă integrată. Controlul culturilor este de asemenea utilizat
pentru a expune dăunătorii la condițiile meteorologice adverse, pentru a întrerupe dezvoltarea lor
naturală, pentru a crește acțiunea dușmanilor naturali și rezistența recoltelor.

Combinarea diverselor metode amintite de combatere a dăunătorilor este baza combaterii

integrate, prin aplicarea simultană a acelor măsuri care sunt compatibile și evitarea celor
antagonice (fig.3.1.)

Fig. 3.1. - Îmbinarea diferitelor elemente de avertizare a lucrărilor de combatere

17
 Sistemul de combatere integrată (SCI), pe grupe de culturi şi pe fiecare cultură are la bază
reguli care respectă cateva principii (T. Baicu, 1982; Gr. Isac, 1989), prezentate in tabelul 3.8.
TABELUL 3.8.
PRINCIPII ALE REGULILOR GENERALE
ALE SISTEMELOR DE COMBATERE INTEGRATĂ

Nr.crt. Principii ale regulilor generale ale SCI Acțiune Se referă la

1 Limitarea consumatorilor primari (agenţi Limitare Consumatori primari si

fitopatogeni şi insecte) şi a buruienilor ca antago- buruieni
niste ale producătorului primar de bază

2 Stimularea consumatorilor secundari (entomo- Stimulare Consumatori secundari

fagi), antagoniştii consumatorilor primari

3 Posibilitatea entomofagilor de a se menţine în Echilibrare Entomofagi (consuma-

diferite culturi în echilibru tori secundari)

4 Cultivarea de soiuri cu rezistență complexă sau Cultivare Soiuri rezistente

de grup, pentru că diversitatea lor genetică să
întârzie sau să evite apariția raselor virulente de
agenți patogeni şi dăunători

5 Analiza sistemică a factorilor ecologici Analiză Factorii ecologici

condiţionează apariţia şi evoluţia organismelor
dăunătoare, a celor folosite şi a plantelor cultivate

6 Utilizarea metodelor de prognoză şi avertizare a Utilizare Metode de prognoză

pragului economic dăunător, precum şi a
corelaţiilor dintre entomofagi şi dăunători

7 Preferarea metodelor agrotehnice şi biologice de Alegere Metode agrotehnice

combatere şi biologice

8 Reducerea treptată a pesticidelor chimice de Reducere Pesticide de sinteză

sinteză

18
 CAPITOLUL 4
BOLILE ȘI DĂUNĂTORII LALELELOR

4.1. BOLILE LALELELOR

În general bolile lalelelor sunt favorizate de factori externi ca temperatura și umiditatea

atmosferică, umiditatea și structura solului și sunt provocate de următoarele microorganisme
patogene : viruși, bacterii, ciuperci.

4.1.1. Viroze
Speciile ornamentale, care în majoritate se înmulţesc vegetativ, sunt expuse contaminării
cu virusuri care se transmit prin nematozi şi insecte.

În acelaşi timp, virușii sunt propagate prin toate procedeele de înmulţire vegetativă şi se
pot acumula în cursul ciclurilor de înmulţire. Virozele produc mari daune la multe specii de
plante cultivate (floricole, legumicole, pomicole) pentru că reduc vigoarea plantelor, scad
potenţialul productiv cu 20-30 %, iar calitatea produselor este mult depreciată.

Simptomul cel mai frecvent al prezenţei virusului este piticirea: internoduri scurte,
diminuarea numărului de flori pe plantă, inflorescenţe mai mici. Câteodată simptomele apar în
mod specific la flori. Astfel, virusul panaşării la lalele determină striuri sau porţiuni decolorate în
unele zone ale petalelor. Această alternanţă de porţiuni colorate şi decolorate a fost apreciată în
sec. XV-XVII, dar instabilitatea decolorărilor nu a permis obţinerea unor varietăţi comerciale.

În timp ce bolile produse de bacterii şi ciuperci pot fi eradicate prin tratamente chimice,
pentru eliminarea virozelor la speciile înmulţite vegetativ, singurele metode practice utilizate sunt
cultura de meristeme şi termoterapia.

19
 Virușii plantelor au multe dintre caracteristicile celor care infectează animalele, pe care
însă nu le pot infecta, pentru că virușii plantelor infectează numai plantele. Virușii sunt compuși
dintr-un învelis proteic și o parte centrală de acid nucleic. Ei nu au mijloace de auto-dispersare
sau deplasare, ci se bazează pe diferiți vectori pentru a fi transmiși de la plantele infectate la cele
sănătoase. Odată ce virușii pătrund în celulele plantei, ei preiau controlul sistemelor celulare de
sinteză proteică și nucleară și le forțează să producă mai mulți viruși. Apoi așteaptă ca vectorul
să se hrănească cu țesutul infectat și să-l transporte într-o gazdă nouă.

Deși vectorii sunt cel mai important mod în care virușii sunt răspândiți, ei pot fi transmiși
de pe uneltele de grădină și degetele grădinarilor. Trebuie evitată manipularea plantelor sănătoase
după ce s-a lucrat cu plante posibil virusate, până când instrumentele sau mâinile au fost spălate
cu apă cu săpun. Plantele suspecte trebui rapid distruse pentru a reduce riscul de transmitere.
Gradinile trebuie menținute fără buruieni. Pământul și pisicile sunt deosebit de susceptibile să
găzduiască virusi ai lalelelor. Trebuie preferate soiurile rezistente de plante.

Există cel puțin 12 viruși care infectează lalelele, cu un domeniu larg de simptome, ce pot
fi observate în momentul când frunzele lalelelor au crecut, primavera și vară devreme.
Cei mai importanți 6 viruși sunt prezentați în tabelul 4.1.

TABELUL 4.1.

CEI MAI IMPORTANȚI 6 VIRUȘI AI LALELELOR

Nr.
Virusi al lalelelor Vectori Simptome specifice
crt.
1 Cucumber mosaic virus Afide Adâncituri maronii, arcuri sau inelele
pe bulbi, plante deformate
2 Tulip breaking virus Afide "Pauze" (dungi de altă culoare) în flori
3 Lily symptomless virus Afide Frunze înguste, plante ascuțite
4 Tobacco rattle virus Nematozi Frunze înguste
5 Arabis mosaic virus Nematozi Plantele ascuțite, dar altfel neafectate
6 Tobacco necrosis virus Ciuperca Olpidium Dungi maronii pe frunze și tulpini
brassicae

20
 Mozaicul frunzelor la lalele (Cucumber mozaic virus)

Virusul mozaicului castraveţilor (Cucumber mozaic virus) a fost descris în 1916 şi acum
este cunoscut în toată lumea ca producând boli deosebit de grave la diferite plante de cultură,
plante ornamentale şi specii lemnoase. Poate fi semnalat pe ochiul boului, pe nemţişor, petunii,
flox, zinii, lalele, muşcate. În asociere cu alte virusuri este prezent pe lalele, crin şi gladiole,
producând viroze grave.
Simptome. Pe frunze apar pete inelare sau striuri de culoare galbenă ce dau aspectul de
mozaic în contrast cu zonele verzi ale frunzei. Zonele decolorate cu timpul se înroşesc, apoi devin
brune şi se usucă. Pe unele frunze pot fi semnalate desene decolorate, variate, ca “frunza de
stejar” sau poate fi observată o brunificare a nervurilor.
La lalele, pe bulbi apar pete inelare brun-cenuşii, adâncite în ţesut (fig.4.1), frunzele
virotice sunt deformate (fig.4.2.), cu brunificări paralele cu nervurile, iar florile au petalele cu
pete decolorate.
Transmitere-răspândire. Virusul se răspândeşte în natură prin afide, mecanic şi prin
cuscută. Rezistă în natură în gazdele multianuale ca rocoina.
Prevenire şi combatere. În câmp se impune o izolare spaţială între speciile ornamentale
şi culturile de bostănoase sau alte plante ce fac parte din cercul de plante gazdă al virusului. Se va
folosi material vegetal tolerant sau rezistent numai de la plantele sănătoase, observate pe întreaga
perioadă de vegetaţie. Plantele din cultură sau seră se vor stropi cu insecticide organo-fosforice
pentru combaterea afidelor ce transmit virusul. Plantele infectate se elimină din cultură și se
distrug.

Fig.4.1-Mozaicul lalelelor - atac pe bulbi Fig.4.2-Mozaicul lalelelor - atac pe frunze

(O. Appel, 1954) (https://www.botanistii.ro/blog/boli-plante-viroze/)
21
 Pătarea lalelelor (Tulip breaking virus)

Boala este întâlnită în toate zonele unde se cultivă lalele, determinând deprecierea florilor.

Simptome. Plantele virotice se recunosc abia la înflorire, deoarece simptomele foliare

uneori lipsesc. La unele plante, frunzele au dungi longitudinale verzi-închis sau alb-argintii, iar în
final frunzele sunt gălbui sau argintii, deformate, micșorate si curbate in jos. Înflorirea este
întârziată cu 7-10 zile, iar la apariţia lor, florile au petalele cu pete, benzi decolorate sau întreaga
petală este decolorată. Întrucât benzile decolorate contrastează cu roşul, rozul sau violetul florii,
apariţia acestor flori virotice este dorită. În comerţ ele sunt numite lalele “Rembrandt”.
Deşi plantele sunt virotice, ele rămân viabile câţiva ani. (fig. 4.3.).
Transmitere-răspândire În timpul vegetaţiei, virusul este transmis de către afide. Prin
sucul rămas pe uneltele de tăiat, virusul se poate transmite cu uşurinţă.
Prevenire şi combatere. Plantele virotice se vor elimina din cultură şi se vor arde.
Uneltele de tăiat se vor dezinfecta cu fosfat trisodic 10 %. Cultura va fi stropită cu uleiuri
minerale pentru a împiedica aşezarea insectelor sau cu insecticide specifice distrugerii afidelor.

Pătarea clorotică inelară şi în benzi la lalea (Tabacco “rattle” virus)

Simptome. Lalelele au pe frunze pete de decolorare paralele cu nervurile, iar la florile de

culoare roşie, se observă pe petale, dungi brune cu nuanţe de un roşu închis pe margine. Florile
virotice de culoare albă sau galbenă prezintă dungi cu aspect sticlos (fig.4. 3. ).
Transmitere-răspândire.Virusul infectează un număr însemnat de plante gazdă din flora
cultivată şi spontană. În natură virusul este transmis de insecte şi rezistă în buruieni ca, traista
ciobanului şi ochiul şarpelui. De la plantă la plantă virusul poate fi transmis şi prin nematozi.

Prevenire şi combatere. Plantele ornamentale vor fi semănate sau plantate numai în sol
necontaminat sau dezinfectat cu nematocide, iar în câmp, la observarea simptomelor, plantele se
vor scoate şi se vor arde, iar culturile se vor stropi periodic cu insecticide.

22
Fig.4.3.- Pătarea inelară şi în benzi la lalea Fig. 4.4. - Boala “Augusta” a lalelelor
https://www.rhs.org.uk/advice/profile?pid=254
(O. Appel, 1954).

Boala “Augusta” a lalelelor (Tobacco necrosis virus)

Simptome. La lalele, virusul produce boala "Augusta" ce constă în pete de decolorare pe

frunze, însoţite de o creştere încetinită a plantelor. Frunzele pot prezenta culori sau modele
anormale, zone necrotice și vânătăi, iar bulbii pot prezenta dungi necrotice sau leziuni.(fig.4.4.)
Transmitere-răspândire. Virusul are o răspândire generală, având un cerc larg de plante
gazdă. În natură, se transmite prin sporii ciupercii de sol Olpidium brassicae şi de la un an la altul
prin părţi vii de plantă, virotice.
Prevenire şi combatere. Solul în care se seamănă sau se plantează florile va fi dezinfectat
şi se vor planta numai bulbi sănătoşi.

4.1.2. Bacterioze

Cancerul bacterian al lalelelor (Corynebacterium oortii)

Cancerul lalelelor a fost descrisă în străinătate, în 1969, pe lalele cultivate în seră, iar la
noi e semnalat de Gh. Marinescu în 1983.

23
 Simptome. Bacteria atacă toate organele plantei formând pe bulbi pete albe, ce devin apoi
galbene. Ţesuturile atacate putrezesc, bulbii crapă şi apar răni pline cu lichid (gomă) bacterian.
Frunzele au suprafaţa aspră, cu pete albicioase, circulare, de 1-4 mm. Epiderma frunzei se rupe şi
apar răni alungite înconjurate de ţesuturi brunificate. Aceleaşi răni apar pe tulpini şi chiar pe
boboci, dacă este vreme umedă. (fig.4.5.)
Vasele conducătoare din tija florală sunt mai întâi îngălbenite, apoi brunificate, iar datorită
putrezirii ţesuturilor, tijele se rup uşor.

Fig. 4.5. – Cancerul bacterian al lalelelor

https://link.springer.com/article/10.1007%2FBF02137204

Prevenire şi combatere. Se vor recolta bulbi numai de la plantele sănătoase, iar cele
bolnave vor fi scoase cu atenţie din cultură şi se vor arde. Bulbii, cu 1-2 zile înainte de plantare,
se vor dezinfecta cu Mirage 75 WP-0,5%. Se va asigura o rotaţie de 3-4 ani şi o respectare a
măsurilor de igienă a culturii.

24
 Putregaiul moale al bulbilor de lalea (Pseudomonas syringae)

Este o boală bacteriană caracterizată prin putrezirea umedă a bulbilor de lalea.

Simptome. Pe bulbii bolnavi, apar pete maro-deschis în zona discului.
Transmitere-răspândire. Bacteria se transmite de la un an la altul prin bulbii infectaţi şi
prin resturile de plante rămase pe sol.
Prevenire şi combatere. La plantare, se vor folosi numai bulbi sănătoşi bine sortaţi. Solul
din serele sau solariile unde s-au cultivat lalele ce au prezentat simptome de atac, va fi dezinfectat
termic sau chimic. În timpul vegetaţiei, plantele bolnave vor fi eliminate şi arse.
Dezinfectarea bulbilor cu Mirage 75 WP-0,5%, ca şi măsurile de igienă a culturii previn
instalarea bacteriei central. În timpul evoluţiei bolii, putrezirea bulbului are loc în profunzime,
apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. Plantele apărute din aceşti bulbi au tulpini ce rămân mici şi nu
înfloresc.

4.1.3. Micoze

Mucegaiul cenuşiu (Botrytis tulipae)

Agentul patogen. Botrytis tulipae (Lih.) Lind., fam. Mucedinaceae, ord. Hyphales, gr. Fungi
imperfecți. Pe micelul vegetative care acoperă inițial organele atacate se formează conidiofori
lungi, septați, de culoare cenușie și ramificați la vârf. La vârful ramificațiilor se formează
sterigme iar pe acestea conidii unicelulare, ovale dispuse sub formă de ciorchine.

Fig. 4.6. - Mucegaiul cenuşiu - Botrytis tulipae - simptome de atac pe floare

http://www.scritub.com/biologie/botanica/BOLILE-LALELELOR1141624114.php
25
Simptome. Atacul se observă încă din primele stadii de dezvoltare a plantelor, pe frunze, sub
formă unor pete mici rotunde sau ovale de culoare cenușie-albicioasă, care prezintă o margine de
culoare mai închisă. Aceste pete sunt izolate dar, în condiții de umiditate în exces, ele devin
confluente și produc pete mari de formă neregulată, care cuprind porțiuni mari din limbul
frunzelor și al tulpinii. Simptome asemănătoare apar și pe flori. (Fig.4.6.)

Plantele atacate au o creștere mai încetinita iar frunzele sunt deformate și pătate. În cazul atacului
pe tijele florifere se poate produce frângerea acestora și se înregistrează pagube mari. Pe bulbii
plantelor se formează pete circulare de culoare galben-brună, ușor adâncite, iar pe porțiunile
atacate apar scleroți mici, negri, de 1-2 mm în diametru. Pe frunze, tulpini și flori apar pete
cenușii-albicioase, acoperite de un mucegai cenușiu. Tijele atăcate se înmoaie și se apleacă,
frunzele se răsucesc și se usucă, iar florile își pierd valoarea decorativă.

Transmitere-răspândire. Infecțiile se permanentizează prin sclerotii rămăși în resturile de plante

atacate, sau se transmit odată cu bulbii infectați.Timpul umed și răcoros este favorabil infecției,
iar temperatura peste 24°C împiedică formarea miceliului.

Prevenire și combatere. Se recomandă să se planteze numai bulbi sănătoși și să se trateze cu o

soluție de Captan 0,25-0,4%, prin îmbăiere, timp de 2-3 ore. Tratamentele foliare se fac la
interval de 10-15 zile cu produse acuprice pe bază de Captan sau Thiuram.Este necesar să se evite
rănirea bulbilor la recoltare și să se ardă resturile vegetale după încheierea culturii.

Fusarioza (Fusarium spp si Verticillium spp)

Fuzarioza sau ofilirea micotică este o boală frecvent întâlnită în culturile de lalele si este
cauzată de ciupercile din genul (Fusarium spp si Verticillium spp.).
Apare in sere, solarii, dar și în câmp în anii cu precipitații abundente și afectează culturile
atăcate până la 40-50% din plante în lipsa aplicarii de tratamente cu fungicide specifice.
Simptome. Bulbii bolnavi prezintă o culoare alb mată şi ţesuturile putrezite sunt mari,
încreţite şi zonate. Sub tunică, în partea bazală a bulbului, apare un mucegai alb sau roz, cu aspect
prăfos, ca urmare a formării sporilor. Ulterior, ţesuturile putrezite capătă consistenţa cretei.
Alteori, pe tunica externă cărnoasă a bulbilor apar pete depresionare, de culoare brună, care se

26
 Fig.4.7.-Fusarium oxysporum f.sp. tulipae Apt
http://www.pref.toyama.jp/branches/1661/ennken/database/symptomdatabase/fungi/fusarium/
fusa.html

extind şi se unesc între ele. Frunzele care se dezvoltă din bulbii bolnavi se ofilesc, se înroşesc şi
în scurt timp se usucă. (fig.4.7)

Prevenire şi combatere. Bulbii se dezinfectează timp de 30 de minute la 20˚C, imediat după

recoltare, prin imersie în suspensie de Benlate sau Tiabendazol 0,2%, Derosal sau Bavistin
0,25%, Topsin M sau Metoben 0,3%. Bulbii se depozitează în încăperi bine aerisite şi se verifică
periodic în vederea îndepărtării celor bolnavi. În ceea ce priveşte solul, se aplică rotaţia culturilor;
dacă solul a fost infectat puternic se aplică un asolament de cel puţin 5 ani, se respectă igiena
culturii şi se aplică taratmentele chimice.

Transmitere-răspândire. Infecțiile se permanentizează prin sclerotii rămăși în resturile de plante

atacate, sau se transmit odată cu bulbii infectați. Temperaturile ridicate (27-28 ˚C), solul cu
umididate mare și cu pH ușor acid de 5-5,6 favorizează îmbolnăvirea.

27
 4.2. DĂUNĂTORII LALELELOR

Principalii dăunători ai lalelelelor sunt afidele, nematozii, acarienii, insectele, rozătoarele.

4.2.1. Afidele

Afidele sau păduchii sunt printre cei mai periculoși dușmani ai lalelelor și vectori de
viroze.

Paduchele verde al piersicului (Myzus persicae Sultz)

Simptome. Se manifestă sub formă de colonii aglomerate, de culoare verde brumăriu pe

partea inferioară a frunzelor, lăstarilor, tulpinilor și florilor. Eus sug, în general, părțile tinere și
moi ale plantelor, frunzele, bobocii și toate părțile tinere. Uneori partea atăcată a frunzelor
prezintă secreții pe partea superioară, unde, secundar se instalează fumagină. Lalelele atacate nu
mai cresc, prezintă frunze chircite și înfloresc rar. Apar pe lalele în seră, când umiditatea
atmosferică este prea scăzută. La temperatura de 3-5°C și umiditate atmosferica peste 60%
afidele își opresc dezvoltarea.11111111111111111111111111111111111111111111111111111
Pagube – flori depreciate și avortate, producție diminuată și în general cultură virozata.
Combatere Mospilan 20 SC – 0,0125%, Acetillic 50 EC – 0,15%, Zolane 35 EC – 0,2% și
Pirimor 25 WG – 0,1%, etc. Afidele se combat permanent în perioadă de vegetație.

4.2.2. Acarienii

Păianjenul de rădăcină (Ryzoglyphus echinopus)

Simptome. Atacul se recunoaște după îngălbenirea bruscă a frunzelor datorită distrugerii

rădăcinilor și bulbilor. Atacă rădăcinile și bulbii lalelelor. Adulții și larvele fac galerii în tunicile
exterioare ale bulbului, în disc și în muguri.(fig.4.8.)111111111111111111111111111111
Combatere – chimic, prin stropiri repetate, alternativ cu mai multe substanțe : Tedion V 18 –

28
0,2%, Acaricidol 0,4%, Mitigan 18,5 – 0,2%, Rospin 50 – 0,2%, Kheltan 0,2%. Bulbii atacați
trebuie eliminați, se recomandă agrotehnici superioare.

Fig.4.8. Ryzoglyphus echinopus Fig.4.9. Tarsonemus laticeps

http://macroclub.ru/macroid/show_image.php https://www.revolvy.com/page/Tarsonemidae
?imageid=62141

Păianjenul bulbilor (Tarsonemus laticeps)

Simptome. Semnele se văd pe frunze și tulpini, care se deformează, încăt plantele sunt slab
dezvoltate și florile diforme.
Combaterea - se face prin distrugerea plantelor afectate și metode de combatere identice ca și
pentru păianjenul de rădăcină. Nu atacă numai lalelele, ci și zambilele ori narcisele.(fig.4.9.)

4.2.3. Nematozii

Nematodul (Ditylenchus dipsaci)

Nematodul este un vierme ce atacă bulbii, rădăcinile, tulpinile și frunzele (fig.4.10.)1111

Simptome. Umflarea frunzelor la bază, apoi apariția unor pete galbene; laleaua se deformează,
frunzele se răsucesc, iar florile, dacă mai apar, sunt mici și deformate. Bulbii au la interior solzi
putreziți, au tendința de descuamare și au țesuturi compresibile. Plantele au dimensiuni reduse și
uneori aspect de tufă.

29
 Fig.4.10. Ditylenchus dipsaci
http://sciencythoughts.blogspot.com/2014/11/a-parasitic-heterakid-nematode-from.htm

Frecvent atacul e asociat la nivelul solului cu al acarienilor Rhyzogliphus aequinopus sau

Tyrophagus putrescentiae care se instalează secundar și provoacă gelificarea țesuturilor și
putrezirea bulbilor. Pagubele pot fi de până la 40% din producție.

Combatere – În primul rând, bulbii aleși trebuie să fie sănătoși, iar condițiile de plantare să fie
ideale. Tratament la sol efectuat cu 3-4 săptămâni înaintea plantării, cu Besamid 98 G sau
Dazomet 90 G în doză de 500 kg/ha sau Vyadate 10 G – 30 kh/ha, aplicat prin împrăștiere și
incorporare cu freza la 20 cm adâncime.

Dintre toți dăunătorii, nematodul este cel mai greu de învins; larvele lui migrează în sol
primăvara.

4.2.4. Insectele

Coropișnița (Gryllotalpa gryllotalpa)

Este o insectă oroptera, care zboară foarte bine pe distanțe mici și este ușor atrasă de
lumină, de anumite vibrații sonore, de mirosul de ammoniac. Atacă rădăcina și baza coletului și
sapă galerii sinuoase vizibile la suprafața solului.(fig.4.11.)

30
 Fig.4.11. Coropișnița
https://www.pesticide.ro/ghidul-daunatorilor/gryllotalpa-gryllotalpa-coropisnita

Atacul se desfășoară în câmp, sere și solarii, mai ales pe terenuri cel puțin mediu umectate,
aerate și structurate și preferă grămezile de gunoi și răsadnițele. Activitatea ei dăunătoare se
resimte primăvara, odată cu incălzirea aerului, iarna fiind în stare de amorțire.(fig.4.11.)

Simptome. Roade rădăcinile, provoacă bulbilor leziuni uscate, profunde și cu contur neregulat.
Distruge răsadurile, bulbii și rădăcinile. Pagube între 5% – 40% din producție.111111111111111

Combatere - capcane simple și tratamene chimice cu Sintogrill 5G administrat pe rând în doză

de 25 kg/ha imediat după plantare.

Cărăbuşul de mai (Melolontha melolontha)

Fig. 4.12. - Melolontha melolontha, stadii de dezvoltare

http://3.bp.blogspot.com/_XxI1hBl8el0/TJn6N8KkWJI/AAAAAAAAAVU/xD3cz_RG0Zo/s1600/15.png

31
 Cărabuşii apar din sol în lunile aprilie-mai, în mod eşalonat şi se hrănesc mai mult seara.
Ouăle sunt depuse în sol până la 30 cm adâncime. Din acestea, după o lună, se dezvoltă larve sub
un cm lungime, care se hrănesc cu rădăcini tinere. Cele mai mari daune sunt produse în al 2-lea şi
mai ales în al 3-lea an de dezvoltare. (fig.4.12.)

Este răspândit în toată ţara. Mai periculoase sunt larvele acestuia.111111111111111111111111

Simptome. Larvele produc pagube prin consumarea bulbilor şi a tulpinilor de lalele.
Combatere. Măsurile de combatere se îndreaptă atât asupra larvelor cât şi asupra adulţilor şi
constau în metode mecanice de recoltare şi distrugere a gândacilor sau larvelor şi metode
chimice, de încorporare în sol a Hexacloranului, 10-20g/m2.

Tripsul (Thrips tabaci)

Este unul dintre dăunătorii cei mai periculoși pentru cultura bulboaselor. Este o insectă polifagă,
cu număr mare de generații și ciclu scurt, care se ascunde în flori, se adaptează rapid la produsele
de combatere chimică și este un vector pentru viroze (fig.4.13). Pe timp călduros și uscat atacă și
distruge florile și frunzele. Ca urmare, plantele se îngălbenesc, iar în unele cazuri mor.111111111

Fig. 4.13. - Bulbi atacaţi de Thrips tabaci

http://infohorticultura.blogspot.com/2010/09/bulboasele.html

Combatere. În cursul perioadei de vegetaţie, tripşii sunt combătuţi prin stropiri cu Hexatox,
Hexacloran, după ce s-a adăugat acestora un liant pentru a uşura aderarea la frunze. Înainte de
plantare, bulbii vor fi trataţi cu naftalină în încăperi închise şi încălzite, după care vor fi aerisiţi

32
2-3 săptămâni sau vor fi trataţi cu Hexacloran. Substanţele pe bază de mercur folosite în
combaterea ciupercilor sunt nocive şi pentru tripşi.

4.2.5. Rozătoarele

Șoarecii și șobolanii

Sunt dăunatori foarte periculoși care prefera lalelele. Primii atacă, în special parțile aeriene, iar
ceilalți bulbii. Plantele atăcate de acesti dăunatori sunt distruse complet.
Combatere chimică folosind momeli cu otravuri : anhidrida amoniacala – momeala 1:10 si
carbonat de bariu – momeala 1:8.
Se poate apela și la o metodă de agricultură ecologica și anume plantele anti-dăunator, cultivând
planta Coroana imperială (Fritillaria imperialis), care alungă rozătoarele.

33
 CAPITOLUL 5
PROTECȚIA INTEGRATĂ LA TULIPA,
SOIUL VIRIDIFLORA HOLLYWOOD, ÎMPOTRIVA
ATACULUI PRODUS DE CĂTRE BOLI, DĂUNĂTORI ȘI BURUIENI

Protecția integrată asociază metode și mijloace chimice, fizice și biologice în combinație

cu metodelele agrotehnice compatibile, aplicate armonios în cadrul ecosistemelor agricole.
Lucrările de protecția plantelor sunt executate în funcție de PED (pragul economic de dăunare)
pentru diminuarea la maximum a numărului de intervenții fitosanitare și pentru favorizarea
factorilor naturali de combatere care reglează și limitează populațiile agenților de dăunare.

5.1. COMBATEREA INTEGRATĂ A BURUIENILOR

Aplicarea măsurilor de combatere a buruienilor este o condiție necesară pentru a obține

producții mulțumitoare și profitabile economic la majoritatea culturilor, inclusiv culturile
floricole, indiferent de specia sau soiul cultivat.
În acest scop se folosesc atât metode preventive, cât și curative.
Principalele măsuri preventive aplicabile culturii de lalele sunt următoarele :
 Carantină – instituită prin măsuri care previn introducerea în țară a buruienilor, bolilor și
dăunătorilor plantelor din țările străine și limitează răspândirea celor deja pătrunse.
 Se seamănă doar semințe certificate printr-un buletin de analiză de culoare roșie.
 Fertilizarea organică cu gunoi de grajd bine fermentat care să distuga capacitatea
germinativa a semințelor de buruieni. Cu 2-3 ani înaintea inființării culturii de lalele sau
cu minim un an înainte, în nici un caz în anul înființării, pentru a evita putrezirea

34
 sistemului radicular al plantelor de tulipa. Eliminarea buruienilor din terenurile virane
limitrofe culturii.
 Curățirea apei de irigat de semințele de buruieni prin filtrarea acesteia cu site.
 Recoltarea corectă și la timp a florilor cultivate, înainte de maturizarea buruienilor care
apoi își scutură sămânța.
 Evitarea răspândirii semințelor de buruieni de către animalele ce au acces la cultura de
lalele.

Aceste măsuri preventive sunt minimale și ele trebuie armonizate cu măsurile curative,
agrotehnice, fizice, biologice și chimice, prin care se acționează direct pentru eliminarea buruie-
nilor din culturile de tulipa.
Metodele agrotehnice de combatere a buruienilor, deși vechi, sunt de actualitate și
prezintă avantaje importante: asigură combaterea tuturor speciilor de buruieni în vegetație; odată
cu combaterea se realizează pregătirea patului germinativ, se încorporează îngrășăminte, se
combat boli și dăunători, se deschid brazde pentru irigat; nu lasă reziduuri în sol; nu deranjează
echilibrul ecologic. Aceste metode au și unele dezavantaje când sunt efectuate repetat, pentru că
unele din ele tasează solul, necesită multă forță de muncă și în caz de precipitații abundente nu se
pot aplica la timp.
Principalele metode agrotehnice sunt:
 rotația rațională a culturilor în asolamente pentru a evita înmulțirea buruienilor specifice
culturii, adaptate particularităților biologice și tehnologiei de cultură;
 lucrările solului - cele mai importante pentru combaterea directă a buruienilor
(dezmiriștirea, arătura, lucrările de diferite tipuri de grape, lucrări cu cultivatorul)
 semănatul la timp în realizarea unei desimi optime;
 întreținerea culturilor în timpul vegetației prin plivit și prășit;
 folosirea amendamentelor pe solurile acide sau alcaline pentru a reduce foarte mult
numărul de buruieni specifice acestor soluri;
 fertilizarea organică și minerală mulcitul (acoperirea intervalului dintre randuri cu resturi
oraganice sau masa plastica);
 desecarea terenurilor cu exces de umiditate.

35
 Metodele fizice de combatere a buruienilor se referă la arderea lor cu flacără și la
sterilizarea solului, mai ales din sere, răsadnițe și ghivece nutritive, prin injectarea în sol a
vaporilor de apa supraîncălziți, pentru a steriliza semințele, microrganismele patogene și
dăunătorii. Se poate folosi alternativ cenușă de lemn sau formalină 2% cu efcte similare.
Metodele biologice combat buruienile utilizând fenomenele natural inhibitoare ale unor
plante asupra plantelor din vecinătate prin substanțele chimice secretate, prin care de exemplu
creșterea costreiului este inhibată de ovăz. Aceste metode pot uza și de insecte sau agenți
patogeni, de fermoni și hormoni de sinteză.
Metodele chimice urmăresc lichidarea buruienilor prin stropirea lor cu erbicide, atât
neselective ca RoundUp sau Touchdown System 4, cât și selective, din care pot fi enumerate
următoarele : Adengo 645 SC, Buctril Universal, Cerlit, DMA 6, Galera, Lintur, Merlin Duo, Sprint
sau Tornado.

5.2. COMBATEREA INTEGRATA A VIRUSULUI

MOZAICULUI FRUNZELOR LA LALELE (CUCUMBER MOZAIC VIRUS)

Metodele agrotehnice prezentate anterior sunt eficiente indiferent de cultură și nu vor mai
fi reluate. Metodele fizice aplicabile culturii de tulipa mai ales în sere se rezumă la sterilizarea
solului înainte de plantare, folosind aburul, cenușa sau formalină 2.

Metodele chimice de combatere nu au nici un efect de eliminare a virozelor, nu numai la

tulipa, ci la toate speciile înmulțite vegetativ.

Se poate apela la combaterea biologică cu ajutorul prădătorilor naturali ai vectorilor de

viroze, afide și nematozi, creând în mod voit pentru acești prădători niște refugii habitat, sub
formă de benzi vegetale intercalate transversal în cultura floricolă – detalii în secțiunea 5.3.

36
 Trebuie respectate reguli minimale de igienă a culturii, care includ :
• dezinfecția solului
• plantarea de răsaduri neinfectate;
• dezinfecția personalului în momentul intrării în cultură;
• distrugerea regulată a buruienilor din apropierea culturii;
• minimum o săptămană între defrișarea culturii vechi și înființarea unei culturi noi;
• eliminarea resturilor vegetale după defrișarea culturii;
• înlăturarea atentă într-un sac de polietilenă a plantelelor bolnave, afectate de
viroze, micoze sau bacterioze, fără a atinge plantele neafectate și distrugerea lor
prin ardere.

Totuși, singurele metode practice de însănătoșire a plantelor atacate de virusuri sunt

cultura de meristeme și termoterapia și nu depind de virusul care a atacat plantă de tulipa.

Meristemul este țesutul vegetal tânăr situat la extremitatea rădăcinii, tulpinii și ramurilor
unei plante, care se înmulțește continuu în vederea creșterii acestora.

Cultura de meristeme se bazează pe observația practică făcută în 1949 că la o plantă

infectată de virus, pot apare descendenți liberi de viroze de la meristemul caulinar apical (0,1
mm) și prima pereche de primodii foliare din vârful de creștere. Pentru că meristemul apical al
unei plante este liber de viroze, din cauza vitezei mari de multiplicare a celulelor meristematice
care se divid mai repede decât virusul.

Meristemul este de fapt un ansamblu de celule nediferențiate care au o capacitate de

diviziune foarte mare. Culturile de meristeme impropriu numite uneori culturi "în vitro“, au ca
scop principal regenerarea speciilor atinse de viruși, iar plantele obținute pot fi punctul de plecare
pentru micro-înmulțire.

Meristemele pot fi situate în diferite locuri și determină creșterea în lungime a tulpinilor și

rădăcinilor (meristeme apicale), altele determină creșterea în grosime a tulpinilor (meristeme
secundare sau cambiu). În culturile de meristeme sunt utilizate numai meristemele caulinare,
situate la extremitatea tulpinilor, iar mărimea de 0,1 – 0,25 mm la meristemele recoltate este
absolut necesară pentru obținerea de plante devirusate.

37
 Această tehnică este mai mult o tehnică de regenerare decât de înmulţire propriu-zisă.
La plantele sănătoase obţinute pe această cale s-a constatat păstrarea caracteristicilor generale
ale speciei, a vigorii şi devirusării pe o durată de 1-3 ani, timp în care productivitatea poate
creşte semnificativ (cu 25-35%), cu condiţia protejării împotriva unei eventuale reinfectări cu
virusuri patogene.

Plantele libere de agenţi fitopatogeni nu sunt însă imune la boli şi de aceea este esenţial
ca acestea să fie înmulţite în continuare sau cultivate în condiţii care să evite reinfecţia. Este
avantajos să se menţină materialul în stoc, astfel încât să se asigure propagarea clonală în
masă.

Cultura de meristeme permite obţinerea unui material săditor eradicat şi de alte boli
produse de bacterii sau ciuperci.

Nu toate virozele pot fi înlăturate prin cultura de meristeme şi în acest caz se recomandă
combinarea microînmulţirii prin culturi de meristeme cu termoterapia. Această metodă constă în
cultivarea plantelor supuse devirozării timp de 5-10 săptămâni la temperaturi de 35-390 C (în
funcţie de specie), fapt care determină o inactivare a virusului.

5.3. COMBATEREA INTEGRATĂ A

BACTERIOZELOR SI MICOZELOR LA TULIPA

Metoda de bază folosită în aceste boli este cea chimică, care presupune stropirea
plantelor de tulipa cu pesticidele specifice care au fost indicate anterior – secțiunile 4.1.2. și
4.1.3. Trebuie respectate reguli de igiena a culturii – detalii în secțiunea anterioară, 5.2.
Un ajutor important poate fi oferit de regenerarea prin meristeme, care oferă plante libere de
bolile produse de ciuperci și bacterii, plante crescute din meristemele apicale prelevate de la
cele bolnave.

38
 5.4. COMBATEREA INTEGRATĂ A AFIDELOR LA TULIPA

Se bazează pe soluțiile oferite de metoda chimică, respectiv stropirile cu pesticide

specifice, detaliate anterior în secțiunea 4.2.1. și pe combaterea biologică cu ajutorul prădătorilor
naturali.
Se apelează la prădătorii naturali ai afidelor, unul reprezentativ fiind insecta numită
popular Buburuză sau Gărgăriță, denumirea științifică fiind Cocinella Semtempunctata. Afidele,
vector principal de transmitere a virozelor plantelor, sunt preferate de această insectă pentru
hrănire, atât de către adulți, care consumă până la 100 buc/zi, cât și de larve care pot consuma 30-
40 buc/zi.
Buburuza este o specie polifagă, activă pe timpul zilei și este un indicator al prezenței
afidelor. Ea poate fi întâlnită în livezi, pășuni, zone împădurite cu arbori și arbuști și pe terenurile
cultivate cu legume. De prezența ei sănătoasă pot beneficia și culturile în spații protejate pentru
controlul biologic împotrivă afidelor și a insectelor micuțe de mărimea ei, ca de exemplu tripsul,
un alt dăunător al plantelor de tulipa. (fig.5.1.)

Fig 5.1. Buburuza - Cocinella Semtempunctata

http://www.horticultorul.ro/insecte-boli-daunatori-
fungicide-insecticide-ingrasaminte-pesticide/buburuza-pradator-pentru-afide/

Pentru a implementa practic metoda de eliminare a afidelor din culturile de tulipa, se

poate stimula acest prădător natural al lor, crescând biodiversitatea vegetației în culturile de
tulipa, prin metoda culturilor intercalate sau metoda benzilor îmburuienate în cultură.
Astfel în cazul cultivării plantelor de tulipa în spații neprotejate, în câmp, se pot intercala
transversal în cultura floricolă mai multe benzi înierbate sau îmburuienate, pe care se cultivă fie
trifoi alb, golomăț și un amestec de plante perene cu flori, fie buruieni cu ierburi și flori, ca și
39
habitate de refugiu ai dușmanilor naturali ai afidelor și insectelor, zone din care gărgărițele au
acces rapid și ușor la afidele din cultura de tulipa.

5.5. COMBATEREA INTEGRATĂ A TRIPSULUI LA TULIPA

La momentul actual întrucât eliminarea acestei insecte este foarte greu de realizat, se
dorește cel puțin menținerea sub control a populației de trips din culturi. Pentru acest lucru
trebuie respectate cu strictețe toate metodele de combatere și control ale acestui dăunător.
Strategia de combatere integrată trebuie să conţină:

1. Măsuri agrotehnice şi mecanice prin diferite metode, cum ar fi :

 plantarea de răsaduri neinfectate; minimum o săptămână între defrişarea culturii vechi şi
înfiinţarea unei culturi noi;
 igiena fitosanitară a culturii, prin eliminarea resturilor vegetale după defrişarea culturii;
 dezinfecţia personalului în momentul intrării în cultură;
 izolarea plantelor din seră cu ajutorul plaselor antiinsecte amplasate în zonele de aerisire
ale serei;
 mulcirea totală a terenului pentru a stopa transformarea celor două stadii ale tripsului din
sol;
 distrugerea regulată a buruienilor din apropierea culturii;
 evitarea cultivării speciei Alliaceae în apropierea culturilor din cauza preferinţei
dăunătorului pentru această specie;
 utilizarea foliei de polietilenă cu protecţie UV deoarece aceasta reduce raza de vizibilitate
a dăunătorului;
 tratarea cu insecticide pentru sterilizarea solului (dezinfecţia solului)
 plantele afectate de viroze se înlătură cu atenţie, într-un sac de polietilenă, fără a atinge
plantele neafectate şi se distrug prin ardere;
 monitorizarea dăunătorului, care se poate face cu ajutorul capcanelor feromonale
combinate

40
  combaterea biologică cu ajutorul prădătorilor naturali, cum ar fi gărgărița (detalii in
sectiunea 5.4.)

2. Tratamente fitosanitare cu produse de protecţia plantelor : combaterea chimică

trebuie începută încă din cultura premergătoare şi continuată până la eliberarea resturilor
vegetale, alternanţa produselor având un rol important în programul tehnologic:
 Actara - aplicat în faza de răsad în cantitate de 2 g/10 l apă, la ultima udare a acestora,
oferă protecţie ridicată plantelor la transplantare;
 Match - aplicat foliar în cantitate de 1,5 l/ha, acţionează asupra stadiilor de dezvoltare de
ou şi larvă ale tripsului. De asemenea, acesta poate fi aplicat în 3-4 tratamente în bloc sau
în tratament combinat, cu alte insecticide;
 Vertimec - aplicat foliar în vegetaţie, în cantitate de 1 l/ha, este un insecticid-acaricid
foarte eficient, special formulat pentru combaterea dăunătorilor-problemă din culturi.
 Karate Zeon - aplicat foliar în vegetaţie în cantitate de 0,16 l/ha, este un insecticid de
contact care are un efect de şoc asupra dăunătorilor, iar datorită formulării oferă protecţie
ridicată pe o perioadă mai îndelungată de timp.

Bunele practici in combaterea tripsului includ urmatoarele recomandari :

 efectuarea tratamentelor dimineaţa devreme, când dăunătorii sunt mai activi.
 începerea tratamentelor imediat după pornirea în vegetaţie a plantelor.
 tratarea fitosanitară a culturii să nu se facă atunci când temperaturile depăşesc 28-30°C.
 tratarea fitosanitară a culturii la temperatura optimă de 18-20°C.
 respectarea alternanţei produselor şi a grupelor chimice de produse la efectuarea
tratamentelor.
 respectarea distanţei dintre tratamente : 4-7 zile, în funcţie de temperature.
 respectarea dozelor produselor.
 moduri diferite de acţiune pentru două generaţii succesive (aproximativ 20-30 zile per
generaţie).
 respectarea programelor tehnologice de combatere a dăunătorilor.

41
 BIBLIOGRAFIE

 Managementul protecţiei integrate - Suport de curs, Ion Mitrea, 2018, Craiova

 Bolile plantelor cultivate – Prevenire și combatere, Viorica Iacob, ed. PIM, 2006, Iași
 Culturi de seră pentru plante tăiate, Elena Şelaru, ed. Ceres, 1995, Bucureşti
 https://www.agrimedia.ro/
 https://www.cartiagricole.ro/
 https://www.botanistii.ro
 https://www.pesticide.ro/ghidul-daunatorilor/
 http://infohorticultura.blogspot.com
 http://www.horticultorul.ro
 https://www.paradisverde.ro/

42