CONCEPTE ȘI STRATEGII

DE DEZVOLTARE
RURALĂ
(NOTE DE CURS)

Craiova, 2018
 SPAŢIUL RURAL –Generalitati

1.1 Conceptul de spaţiu rural

Desigur, se pot da multe definiţii şi se pot face multiple descrieri spaţiului
rural. Nu vom încerca să extindem prea mult această problemă, dar, totuşi, o
anumită ordonare în terminologia şi definirea spaţiului se impune.
Prima şi cea mai des întâlnită imprecizie terminologică se referă la "spaţiu
rural" şi "spaţiu agrar"; "activitate rurală" şi "activitate agrară" sau mai simplu "rural
- agrar". De la început este necesar de precizat că cele două noţiuni, deşi relativ
apropriate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Sfera noţiunii de spaţiu
rural, activitate rurală, de rural în general, este mai largă, mai extinsă, cuprinzând
în interiorul său şi noţiunile de spaţiu agrar sau activitate agrară sau, simplu, agrar.
Analizând în evoluţie corelaţia rural-agrar se constată o anumită modificare a
acesteia. In societăţile preponderent agricole, ponderea cea mai ridicată a
activităţilor în spaţiul rural o deţin activităţile agrare. Cu timpul, spaţiul rural s-a
diversificat atât structural cât şi funcţional, în sensul că au apărut mai multe
structuri şi activităţi neagrare. în prezent se vorbeşte tot mai mult de neoruralism
şi de spaţii şi activităţii neorurale.
Spaţiul rural este un concept deosebit de complex fapt ce a generat o mare
diversitate de păreri privind definirea, sfera de cuprindere şi componentele sale.
Pentru a înţelege complexitatea acestui concept este necesară definirea, chiar
şi sumară a principalelor noţiuni specifice şi componentele sale, cum ar fi1:
- Ruralul cuprinde toate activităţile care se desfăşoară în afara urbanului şi
cuprinde trei componente esenţiale: comunităţile administrative constituite din
membrii relativ puţin numeroşi şi care au relaţii mutuale; dispensarea pronunţată a
populaţiei şi a serviciilor colective; rolul economic deosebit al agriculturii şi
silviculturii.
Cu toate că, din punct de vedere economic, agricultura şi silvicultura deţin
un loc important, sensul cuvântului “rural” este mai larg decât al celui agricol sau
silvic, aici fiind cuprinse şi alte activităţi cum sunt: industria specifică ruralului;
artizanatul, serviciile productive privind producţia agricolă şi neproductive care
privesc populaţia rurală.
- Spaţiul rural este noţiune care, prin complexitatea sa a generat numeroase
păreri, care diferă de la un autor la altul, dar în esenţă se ajunge aproape la aceleaşi
concluzii.
După anumite păreri, se consideră că “spaţiul rural” poate fi definit în funcţie
de noţiunile care îl caracterizează, el cuprinzând tot ceea ce nu este urban. Această
definire generală creează, adesea, confuzii între noţiunea de rural şi noţiunea de
agricol, ceea ce nu corespunde realităţii.

1
I. Bold, E. Buciuman, N. Drăghici Spaţiul rural – definire, organizare, dezvoltare, Timişoara,
Editura Mirton 2003, pg. 15-21
2
 Spaţiul rural nu este un spaţiu concret şi eterogen. Eterogenitatea poate fi
privită sub două aspecte: primul se referă la teren – topografie, subsol, sol şi
microclimat; al doilea aspect se referă la demografie – densitate, polarizare de la
mici aşezăminte la mari aglomerări urbane.
O definire mai completă a spaţiului rural apare prin luarea în considerare a
următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori, densitate, tip de
mediu), structural şi funcţional (tip de activităţi şi de relaţii).
Din această definiţie a spaţiului rural sunt evidenţiate cel puţin următoarele
elemente:
• spaţiul rural se caracterizează printr-o slabă densitate a populaţiei;
• formele de stabilire umană sunt satele şi comunele, caracterizându-se
prin individualitatea şi discontinuitatea spaţiului construit;
• activitatea productivă este predominant agricolă şi silvică dar nu
exclude industria de procesare şi comerţul rural;
• relaţiile dintre oameni se bazează, în principal, pe cunoaşterea
reciprocă din toate punctele de vedere;
• mediul înconjurător este mult mai puţin poluat decât în mediul urban
etc.
Forma definitivă a definitei spaţiului rural o întâlnim în Recomandarea
nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta
europeană a spaţiului rural în următoarea formă: expresia (noţiunea) de nspaţiu rural
cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici, în
care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru:
a. agricultură, silvicultură, acvacultura şi pescuit;
b. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone
(artizanat, industrie, servicii etc);
c. amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau
de rezervaţii naturale);
d. alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit) ". (vezi Anexa I)

1.2. Caracteristicile socio-economice ale spatiului rural românesc

Prin componentele sale, spaţiul rural se deosebeşte de toate celelalte spaţii

existente pe un anumit teritoriu. Cele mai semnificative deosebiri între spaţiul rural
şi celelalte spaţii pot fi semnalate în următoarele domenii: structura economică;
densitatea populaţiei; profesiile de bază dominante; cultură şi edificii culturale;
viaţa spirituală; relaţiile interumane; cutumele etc.
Delimitările dintre spaţiul rural şi celelalte forme de spaţii au permis
formularea sintetică a unor caracteristici specifice2:
1. Din punct de vedere al structurii economice, în spaţiul rural
activităţile agricole deţin ponderea cea mai mare din teritoriul
2
I. Bold şi colaboratorii, op. cit., pg.56/60
3
 rural. Aceasta nu exclude existenţa şi a altor activităţi, dimpotrivă,
silvicultura şi industria forestieră în zonele montane şi colinare, au un
rol esenţial în economia spaţiului rural, la care se adaugă turismul şi
agroturismul de agrement, serviciile pentru populaţie etc. Cu toate
acestea, economia spaţiului rural rămâne preponderent agricolă.
Ponderea superioară a agriculturii în economia spaţiului rural devine
din ce în ce mai discutabilă pentru că tendinţa de “implementare” în
spaţiul rural a unor elemente specifice urbanului (industria de
procesare a produselor agricole; dezvoltarea infrastructurii, extinderea
activităţilor culturale etc.), determină scăderea ponderii agriculturii
din punct de vedere al locului pe care-l ocupă în totalul populaţiei
ocupate, în produsul brut şi în valoarea adăugată etc. Tendinţele de
scădere a ponderii activităţilor agricole în economia spaţiului rural
este accentuată de reducerea terenului arabil în favoarea altor categorii
de terenuri: cum ar fi pentru plantaţii forestiere, şosele, drumuri, spaţii
pentru alte construcţii cu scopuri turistice şi de agrement.
2. Din punct de vedere ocupaţional, spaţiul rural este preponderent
un spaţiu de producţie în care activităţile sectoarelor primare
deţin o pondere ridicată în economia acestuia. Alături de
agricultură, procesarea produselor, silvicultura cu exploatarea
pădurilor, industria lemnului, industria casnică, producţia artizanală
etc. vin să completeze economia spaţiului rural. Serviciile productive
legate de activitatea agricolă şi silvică încep să prindă contur şi să-şi
aducă un aport în acest domeniu, la care se adaugă dezvoltarea
industriilor conexe agriculturii. Cu privire la profesiunile practicate în
spaţiul rural, acestea sunt practice, manuale, unele necesitând un grad
de calificare şi chiar policalificare profesională. Populaţia ocupată în
servicii neproductive, activităţi social – culturale deţine o pondere
redusă în numărul locuitorilor din comunităţile rurale. De asemenea,
în decursul unui an o bună parte din populaţia care lucrează în
activităţi neagricole cu contract de muncă nelimitat desfăşoară
activităţi agricole ajutându-şi membrii familiei sau completându-şi
veniturile cu cele provenite din muncile agricole prestate la terţi. Se
poate afirma că este o caracteristică a muncii în spaţiul rural ca o
persoană să presteze munci neagricole şi agricole. Această
pluriactivitate are consecinţe multiple asupra stării de spirit a lumii
rurale în ceea ce priveşte autoconsumul alimentar.
3. În ceea ce priveşte forma de proprietate, cea privată este
predominantă. În zonele rurale proprietatea publică şi privată a
statului este mult mai redusă, ea fiind constituită din păşuni, izlazuri,
parcuri şi terenuri cu destinaţii speciale (rezervaţii, parcuri naţionale
etc.).
4. O caracteristică importantă a spaţiului rural constă în densitatea
redusă a populaţiei şi a mărimii aşezămintelor bine aerisite şi
umane. Comunităţile umane din spaţiul rural au unele caracteristici
4
 specifice şi anume, raporturile interumane sunt mai bune şi
întrajutorarea este mai frecventă. Locuitorii se cunosc între ei din toate
punctele de vedere şi ierarhizarea lor se face ţinând seama de
comportamentul în familie şi societate.
5. Din punct de vedere peisagistic, spaţiul rural, prin structura sa
naturală, prin flora şi fauna sa, este incomparabil mai frumos şi
mai apreciat de mai mulţi locuitori. Aerul mai curat, liniştea etc.,
guvernează majoritatea aşezămintelor rurale.
6. Viaţa în spaţiul rural, mai mult decât în oricare alt mediu social,
este aşezată pe o serie de norme emanate din experienţa de viaţă,
din tradiţii, obiceiurile şi cultura locală. Viaţa socială şi culturală,
caracteristicile ruralului, reprezintă un patrimoniu de neegalat al
umanităţii, element care alături de economie şi ecologie dă adevărata
dimensiune a spaţiului rural.
7. Activităţile neagricole, în special cele industriale şi de servicii se
bazează pe complementaritate faţă de agricultură dar aceasta nu
exclude posibilitatea de înfiinţare a întreprinderilor mici şi
mijlocii din alte domenii. Şi în acest caz, faptul că furnizează forţa
de muncă disponibilă vine în complementarea economiei spaţiului
rural.
8. Se apreciază că nu se poate pune semnul egalităţii între rural şi
rustic, pentru că şi în domeniul rural acţionează legile progresului
care impun o evoluţie în viaţa oamenilor din spaţiul rural. Este
greu să afirmăm că, involuţiile, în anumite perioade, pot avea efecte
atât de grave încât să se ajungă la rusticizarea spaţiului rural.

1.3. Structura spaţiului rural

Spaţiul rural poate fi definit atât din punct de vedere structural cât şi din punct
de vedere funcţional.
Structura spaţiului rural, privită prin prisma economică şi socială, este
diferenţiată de B. Kâyser în spaţiu rural periurban (preorăşenesc n.n.),
intermediar şi marginal sau periferic.
Spaţiul rural periurban cuprinde zona limitrofa marilor oraşe şi centre
industriale, având raza de lungime variabilă între 10 şi 50 km, funcţie de puterea
economică şi administrativă a polului industrial. Zonele rurale periurbane sunt, de
regulă, cele mai vivace dar şi cu cea mai puternică amprentă urbană. În aceste zone
se manifestă, în paralel, atât fenomene de urbanizare cât şi de ruralizare care le
conferă caracter hibrid rural-urban. Din punct de vedere edilitar şi al echipării
tehnice, aceste zone sunt mai evoluate, atât datorită influenţei educaţionale (cu privire
la, modul de viaţă urban) cât şi al veniturilor mai mari ale populaţiei. În schimb, din
punct de vedere arhitectural şi cultural zonele rurale periurbane sumt puternic şi, de
cele mai multe ori, negativ influenţate şi chiar poluate de urban. Ruralul autentic este,
5
din ce în ce mai absent, instalându-se fclemehte'ale'nttidului de viaţă şi cultură urbană.
Populaţia acestot localităţi este toiai heterogenăî în mare parte localităţile rurale
periurbane au preponderent funcţie de habitat (rezidenţiale) pentru populaţia care
lucrează în oraşele - Contrei de tonă periurbană. Majoritatea locuitorilor acestor zone
navetează zilnic, dimineaţa spre locurile de muncă, şcoală, piaţă etc, iar după amiaza
naveta se face invers spre sat, spre case sau locuinţe. în ţările dezvoltate, dar şi la
noi în ţară, în aceste perimetre reţelele de telecomunicaţii şi de transport sunt
dezvoltate (autostrăzi, drumuri de centură, şosele, linii de tren, tramvai, metrou etc).
În localităţile rurale periurbane mişcarea populaţiei este mult mai puternică,
fapt ce determină caracterul heterogen al localităţilor. Au apărut în multe localităţi
"cartiere noi" în care locuitorii sunt proveniţi din toate colţurile ţării sau ale lumii în
cazul unor ţări de mare atracţie economică (Germania, Elveţia, Franţa etc).
Din punct de vedere economic zonele periurbane sunt puternic şi divers
dezvoltate. Economia este mixtă: agricolă, industriala şi de servicii, în zonele
propice (munte, litoral, lacuri, puncte de atracţie turistică) turismului rural şi
economia agrotusristică este preponderentă. Agricultura are o structură adecvată
apropierii de marile pieţi de desfacere, având, de regulă, caracter legumicol, pomicol,
de creştere a animalelor, (vaci cu lapte). În fermele agricole se practică, în cele mai
multe cazuri agricultură intensivă. Dată fiind densitatea populaţiei şi atracţia zonelor
periurbane, fermele au suprafeţe mici spre mijlocii. În multe ferme se lucrează în
part-time, salariaţii-navetişti muncind şi în fermele agricole familiale. Multe
gospodării rurale au caracter de hobby - fermă sau de casă-fermă de subsistenţă.
Dezvoltarea industriei în spaţiu rural a impus în anii 1970 concepţia
dezvoltare rural-urbană a zonelor agricole (developpement rurban).
În ţările cu populaţie densă sau în unele zone dense au apărut semne de
urbanizare a satelor, acestea devenind nişte vaste dormitoare oraşelor neîncăpătoare
pentru exodul sau migraţia necontrolată. Pe lângă semne sociale multiple, au apărut
conflicte de interese între populaţia din zonă şi noii veniţi. Creşterea populaţiei
în aceste cvartale "rurale" noi au împins investitorii spre implantarea de
investiţii mari, ducând la fenomenul de gigantism industrial şi, prin
consecinţă, la utilizarea acestor localităţi. Nu puţine sunt localităţile
Germaniei, Austriei, Olandei etc. care au resimţit din plin acest proces în anii 1970-
1980.
În prezent, după circa 20 de ani, acest tip de dezvoltare rurală, este dintr-un
alt punct de vedere. Conceptul nou de dezvoltare rurală a zonelor periurbane are
în centrul său ideea autenticităţii rurale, printr-o ă de implantare de întreprinderi
private mici şi mijlocii situate în aval şi amonte de agricultură prin intermediul
cărora să se descurajeze navetismul şi să se stabilizeze, pe cât este posibil,
populaţia localnică. În acelaşi timp, autorităţile locale din zonele periurbane au
început să aibă în centrul preocupărilor sale interesele ecologice, sociale şi culturale
şi financiar-economice. Această politică conduce, implicit, la lupta satelor
împotriva urbanizării şi denaturării caracterului rural al acestora.
Spaţiul rural intermediar cuprinde cea mai mare suprafaţă a ui rural
unde preponderentă, din punct de vedere economic, este itura. Cu alte cuvinte
spaţiul rural intermediar, în înţelesul dat de B. este spaţiul agricol sau zona agrară
6
 a spaţiului rural. În principal, rural intermediar cuprinde zonele cerealiere, furajere
şi de creştere a elor, spaţiile viticole şi pomicole. Aici regăsim întreprinderile
ie performante, fie că este cazul fermelor privat-familiale în ţările din 3 că este cazul
exploataţiilor de tip asociativ sau societar în ţările cu nie agroalimentară în tranziţie
Ideologia dezvoltării zonelor agrare din spaţiul rural intermediar s-a bazat pe
productivismul agricol şi profitabilitatea exploataţiilor agricole. Introducerea
metodelor intensive, cum este cazul tehnologiilor de tip industrial în creşterea
animalelor fără sol la porci şi păsări, specializarea excesivă a producţiei agricole,
a determinat apariţia unui nou tip de dezvoltare rurală după anii 1955-1960. Zone
agricole întinse din Europa şi America au devenit strict specializate. Sute de km,
dacă străbaţi, în aşa numitul cordon al porumbului din Iowa, Minnesota, Wisconsin,
Ohio, vei vedea în stânga - dreapta drumurilor numai şi numai porumb. Mai în sud,
în preajma oraşului Saint-Louis din Missouri peisajul se schimbă, în locul
porumbului apărând soia. În Franţa găsim, de asemenea, întinse suprafeţe de sfeclă
de zahăr şi cartof, de cereale boabe sau suprafeţe de pajişti cum este cazul în
Bretania.
După expresia lui H. Lamarche, s-a trecut de la logica ţărănească la logica
productivistă în exploataţiile agricole vesteuropene, în general, şi cele franceze, în
special. Noul tip de dezvoltare rurală, cu agricultură productivistă, superintensivă,
a avut efecte vizibile, producţiile medii de grâu s-au mărit de 4-5 ori, cele de porumb
de 3-4 ori, cantitatea de carne sau ouă obţinută pe metru pătrat construit a întrecut
orice imaginaţie. într-un timp relativ scurt (20-25 de ani), s-a instalat
supraproducţia agricolă, au scăzut preţurile produselor agricole sub orice limită
prevăzută, iar politicile agricole ale guvernelor vesteuropene şi ale U.E au fost
nevoite să ia o serie de măsuri de reglare a producţiei şi veniturilor fermierilor.
Astfel, fermele mici şi mijlocii au dispărut, în mare parte fiind preluate de fermele
competitive iar numărul fermierilor este în descreştere vizibilă de la an la an. în acelaşi
timp, o serie de reglementări economice guvernamentale au început să limiteze
producţia agricolă la unele produse la un nivel dat prin contingentări, îngheţarea
(limitarea) suprafeţei cultivate, întoarcerea la pârloagă (circa 10-15% în UE),
scăderea subvenţiilor etc.
În fostele ţări socialiste alte fenomene economice şi sociale au dominat
agricultura zonelor rurale intermediare: pierderea proprietăţii funciare,
colectivizarea, etatizarea producţiei agricole, dispariţia exploataţii-lor agricole
familiale, transformarea ţăranilor din agricultori în lucrători (ouvrieri) agricoli,
proletari. în paralel, marile exploataţii de tip I.A.S. sau C.A.P. trec, în multe cazuri,
la agricultura de tip industrial, specializată şi tehnologizată pentru performanţe
ridicate. Apar multe complexe zootehnice de tip industrial fără sol. În acelaşi timp,
datorită problemelor sociale, agrare multe unitaţi agricole sunt în pragul
falimentului. Acumulările financiare şi materiale sunt minime, cu mult sub
standardele unei agriculturi intensive. Acum, prin decolectivizarea agriculturii
acestor ţări, s-a ajuns la o situaţie diametral opusă faţă de înainte de 1990. S-a
realizat (parţial) reîmproprietărirea, dar pe fondul deteriorării exploataţiilor
agricole. În mai toate ţările foste socialiste, dar cu tendinţă mai evidentă în România,
exploataţiile privat+familiale, cel puţin până la această dată, nu au fost şi nu sunt
7
susţinute de guverne. Atât în plan legislativ cât şi financiar a fost favorizată
"marea agricultură" de tip asociativ (asociaţiile şi societăţile agricole - foste
C.A.P.) şi societăţile comerciale agricole cu capital majoritar de stat (fostele
I.A.S).
În viitor problematica dezvoltării rurale în spaţiul rural intermediar este una
dintre cele mai complexe, atât pentru ţările UE, cât şi pentru cele asociate (tările în
tranziţie).
Spaţiul rural periferic. Sensul noţiunii de "periferic" în cazul spaţiului
rural nu trebuie înţeles (cu precădere) din punct de vedere geografic, teritorial, ci,
în primul rând, din perspectivă economică şi socială. Această parte a spaţiului rural
se află la "periferia" economică, productivă şi, în multe cazuri, la zona defavorizată
social a sistemului agrar şi silvic. Factorii care favorizează apariţia unor zone
periferice în spaţiul rural sunt atât de natură agroecologică cât şi de natură
economică. Este cunoscut faptul că nu toate terenurile agricole au acelaşi poteiiţial
natural şi tehnologic. De asemenea, poziţia (distanţa, accesibilitatea) terenurilor
agricole faţă de centrele de aprovizionare - desfacere au mare influenţă asupra
activităţii comerciale a întreprinzătorilor agricoli faţă de înfiinţarea sat| continuarea
exploataţiilor agricole în zonele rurale periferice.
În agricultură, mai mult ca în alte ramuri economice, legea
randamentelor neproporţionale, are acţiune concretă ca efect a unei alte legi
(naturale): legea fertilităţii descrescînde a solurilor. Consecinţa economică a legii
randamentelor neproporţionale în agricultură (în producţia vegetală) este renta
funciară. Cum, în general, preţurile produselor agricole sunt unice, egalizarea
acestora producându-se pe piaţă, iar recoltele medii la ha şi costurile sunt diferenţiate
funcţie de potenţialul natural al solului şi de tehnologii, rezultă profit inegal pe
diferite terenuri, exploataţii, zone agricole etc. Acest fenomen economic specific
pământului ca principal factor de producţie al agriculturii (şi altor factori naturali)
determină în spaţiul rural diferenţieri ale profitabilităţii producţiei agricole şi a
exploataţiilor. Astfel mai multe terenuri şi implicit zone agricole, nefiind atractive
pentru agricultori, acestea, devin, încet, încet zone periferice producţiei agricole şi
prin consecinţă, vieţii rurale în ansamblul său.
În ţările cu agricultură intensivă, un alt factor care conduce la periferizarea
unor zone rurale este supraproducţia agricolă. Intensificarea producţiei agricole
determină ca o cantitate de produse, solicitată pe piaţă în momente succesive, să fie
obţinută de pe suprafeţe din ce în ce mai mici ca urmare a creşterii succesive (anuale)
a producţiilor medii la ha. Acest fenomen, specific ţărilor performante economic, are
puternice consecinţe economice şi sociale asupra exploataţiilor agricole aflate în
zonele pedoclimatice mai nefavorabile.
în România din circa 9,74 milioane de ha teren arabil, circa 3,38 milioane ha
(34,6%) reprezintă teren cu potenţial inferior de producţie. Întinse zone colinare sunt
supuse unor intense procese de eroziune. Cea ma accentuată eroziune se întâlneşte
în zonele Vasluiului şi Bârladului, Podişu Transilvaniei şi Măcinului, Dealurile
Vrancei şi Olteniei etc. Spaţii defavorizate se întâlnesc în zona nisipurilor şi
exploataţiilor carbonifere din Oltenia, Delta Dunării, precum şi multe suprafeţe din
zona montană.
8
 Structurarea spaţiului rural în periurban, intermediar şi marginal nu este
strict delimitată. În interiorul fiecărei categorii de spaţiu se regăsesc zone (insule)
mai reduse sau mai extinse din celelalte categorii. Delimitare între spaţii se face, de
regulă, gradual, în zonele de confluenţă regăsindu-se elemente comune.

1.4. Funcţiile spaţiului rural

Spaţiul rural, poate fi apreciat, ca fiind mediul natural în care se instalează
activităţile umane, cu condiţia ca acestea să nu fie agresive şi să promoveze
degradarea lui. Revenirea populaţiei spre activităţi agricole şi neagricole în spaţiul
rural poate fi apreciat ca un factor de reechilibru biologic, pentru că se întoarce într-
un mediu lipsit de toate aspectele nocive oferite de spaţiul urban.
Multiplele activităţi economice, sociale, culturale etc., care se desfăşoară în
spaţiul rural pot fi sintetizate în trei funcţii principale: economică, ecologică şi socio-
culturală3.
− Funcţia economică a spaţiului rural este considerată funcţia de bază,
primară, care are ca obiectiv principal obţinerea produselor agricole şi
a altor bunuri materiale realizate de ramurile productive din amonte şi
din aval de agricultură, precum şi silvicultura, industria forestieră,
artizanatul etc. Obţinerea acestor produse ar trebui să asigure
oamenilor din spaţiul rural condiţii de viaţă satisfăcătoare.
Ţările semnatare ale Cartei europene a spaţiului rural se angajează să
garanteze un sistem de producţie menit să asigure:
• necesarul de alimente al populaţiei;
• garantarea unui nivel al veniturilor pentru agricultori şi
familiilor lor apropiate şi comparabile cu a celorlalte profesiuni,
cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurând o sursă de
venit (profit) fundamental pentru populaţia rurală;
• protejarea mediului înconjurător şi asigurarea regenerării
mijloacelor de producţie, cum ar fi solul şi apa freatică, pentru
generaţiile viitoare în spiritul unei dezvoltări durabile;
• producerea de materii prime reciclabile destinate industriei şi
producţiei de energie;
• toate nevoile întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, artizanale
sau comerciale şi de prestări servicii;
• o bază pentru recreaţie şi turism;
• conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii şi
biotehnologiei.
Din cele de mai sus rezultă că funcţia economică este o funcţie complexă
care cuprinde un număr mare de activităţi (pluriactivităţi), în sensul că, spaţiul rural
nu mai este conceput ca o zonă eminamente agricolă, ci ca o structură economică
diversificată cu implicaţii sociale complexe care se referă, în principal la: posibilităţi
de plasare a forţei de muncă în activităţi agricole, stabilitatea populaţiei şi, în special,

3
I. Bold şi colaboratorii op. cit., pg.60-62.
9
menţinerea tineretului în spaţiul rural prin oferta de activităţi neagricole dar conexe
acesteia, garantând în acest mod surse de venituri suplimentare pentru populaţia
rurală; folosirea mai complexă a timpului de muncă secundar (parţial) al salariaţilor
în exploataţiile agricole.
− Funcţia ecologică a spaţiului rural. Industrializarea generală,
excesivă în unele zone rurale, exploatarea rapace a unor terenuri
miniere, intensificarea şi industrializarea zootehniei, comasarea
acestora în mari aglomeraţii de animale pe spaţii agricole foarte reduse
etc. au determinat apariţia şi intensificarea unuia dintre cele mai grave
fenomene, şi anume “poluarea spaţiului rural” (sol, aer, apă),
deteriorarea peisajului agricol şi silvic, reducerea alarmantă a florei şi
faunei şi producerea unui dezechilibru ecologic în foarte multe
ecosisteme ale spaţiului rural.
Acest impact agresiv, dăunător asupra mediului natural a impus adoptarea
unor măsuri care au menirea să limiteze şi să înlăture efectele negative ale factorilor
poluanţi asupra spaţiului rural.
În acest context sunt formulate măsuri şi de Carta europeană, susţinută de o
legislaţie adaptată la condiţiile concrete ale fiecărei ţări să protejeze mediul natural.
Prevederile acestui document se referă la următoarele aspecte:
• eforturile susţinute în exploatarea raţională şi durabilitatea resurselor
naturale şi de a se prezerva spaţiile de viaţă şi biodiversitatea;
• protejarea peisajului, deoarece acesta reprezintă interesul primordial
inclusiv în cazul peisajelor seminaturale sau amenajate de om;
• protejarea frumuseţii şi a particularităţilor spaţiului rural, renovând
satele şi construcţiile, remediind pe cât posibil degradările naturii şi
ale peisajului;
• înregistrarea locurilor unde există specii vechi sau rase de animale de
crescătorie, peisaje rurale tradiţionale, tehnici tradiţionale în
agricultură etc.;
• de a veghea ca dispoziţiile juridice naţionale şi internaţionale asupra
protecţiei mediului să fie respectate cu stricteţe etc.
Aceste precizări impun o anumită politică de protecţie a mediului natural.
Ea trebuie să cuprindă proiecte de amenajare a spaţiului rural menite să asigure
protecţia şi gestionarea solului, aerului şi pentru conservarea florei, faunei şi a
habitatului lor.
De asemenea, nu sunt lipsite de interes măsurile politice cu privire la
delimitarea zonelor în care construcţiile, echipamentele, circulaţia sau alte activităţi
care sunt dăunătoare mediului să fie limitate la strictul necesar, iar cele cu o
agresivitate puternică asupra mediului să fie interzise.
Abordarea globală a acestei probleme presupune stabilirea unei cooperări
internaţionale ştiinţifice, tehnice şi politice pentru asigurarea gestionării mediului
rural continental.
− Funcţia social-culturală. Prin natura activităţilor umane, a relaţiilor
din interiorul comunităţilor şi celor intercomunitare spaţiul rural are
10
 un caracter social. Aşa cum s-a mai precizat, dimensiunile relativ
reduse ale localităţilor, instituirea unor raporturi specifice între
membrii comunităţilor, cunoaşterea reciprocă şi ierarhizarea socială
sunt caracteristici ale relaţiilor din mediul rural. Spre deosebire de
marile aglomeraţii urbane, unde este specific anonimatul omului, în
spaţiul rural toţi oamenii se cunosc între ei din aproape toate punctele
de vedere. În acest cadru social, comportamentul omului – identitate a
activităţii rurale, este total diferit de comportamentul omului – anonim
din colectivităţile urbane. Acesta înseamnă că există diferenţe şi în
ceea ce priveşte comportamentul între cele două comunităţi (rurală-
urbană).
Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternică în
cazul colectivităţilor rurale. În comunitate toţi oamenii se cunosc între ei de
generaţii, cei care nu respectă normele de instruire din generaţie în generaţie se
“autoelimină”, îngroşând, de regulă, rândurile din alte spaţii sociale. În acelaşi timp,
“asimilarea” celor noi veniţi în colectivităţile rurale se produce relativ greoi şi
numai după o anumită perioadă de timp.
Viaţa socială a localităţilor este intim legată de viaţa spirituală, culturală.
Cultura tradiţională, obiceiurile constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecărei
localităţi, zone sau regiuni rurale. S-a constat că, dacă unele tradiţii au dispărut ca
efect al “modernizării, al producţiei de serie mare”, totuşi în spaţiul rural se menţin
încă tezaure de etnografie şi folclor,meşteşuguri care constituie o mare bogăţie. Se
depun eforturi mari din mai multe puncte de vedere pentru a se reabilita preocupările
tradiţionale în domeniul alimentar, meşteşugar etc.
Apreciem cu valoare prevederile din Carta europeană cu privire la
dezvoltarea şi protejarea culturii în spaţiul rural, care are ca obiectiv esenţial,
menţinerea, apărarea diversităţii şi bogăţia patrimoniului arheologic din zonele
rurale şi să promoveze o cultură dinamică, acţionându-se în următoarele direcţii:
• inventarierea, punerea în valoare şi promovarea patrimoniului istoric
şi cultural, inclusiv abilităţile vieţii rurale;
• proiectarea şi dezvoltarea tradiţiilor şi a formelor de expresie culturală
ca şi dialectele locale;
• întărirea identităţii culturale regionale a populaţiilor rurale şi
promovarea vieţii asociative;
• promovarea patrimoniului gastronomic rural şi local.
1.5. Agricultura şi spaţiul rural
Dintr-o suprafaţă de 23,8 milioane ha, suprafaţa agricolă utilizată4 (S.A.U.)
reprezintă 14,8 milioane ha (62,1% din total). Este una dintre cele mai ridicate cote
de pământ cultivat în rândul ţărilor candidate dar și al membrilor UE; media UE-15
fiind de 40,6%, iar media UE-27 ar fi de 44%. 28% din teritoriul României sunt
păduri.
Terenul arabil reprezintă aproximativ 63,4% din S.A.U., din care 3,1%
culturi permanente şi 33,5% păşuni. Suprafaţa agricolă a României reprezintă 25,2%

11
din totalul ţărilor candidate şi ar putea contribui cu 7,8% la S.A.U. a UE-27 (tabelul
nr. 1.1).
În timp ce pentru alinierea la acquis-ul agricol s-au făcut ceva progrese,
restructurarea sectorului agricol este încă la început. Agricultura României în 2000
a adus 11,4% din PIB (media UE-15 a fost de 2%).
În agricultură, pescuit şi silvicultură lucrează aprox. 4,9 miloane de persoane,
corespunzând cu 42,8% din populaţia civilă activă; media CC-12 este de 22%, iar în
UE-15 este de 4,3%. Angajaţii români din agricultură formează 54% din forţa de
muncă a CC-12, ea putând contribui cu 30,9% la populaţia ocupată în agricultură în
cadrul UE-27.
Până în 1997 importurile agricole au avut o tendinţă de reducere iar
exporturile de creştere. De atunci, exporturile agricole au stagnat iar importurile
s-au dublat în aceşti patru ani, pentru a atinge aproape 1 mld € în 2000.
Tabel nr. 1.1
Rolul sectorului agricol în România
S.A.U. VAB a Ocuparea în Cheltuieli
agriculturii agricultură alimentare
Mii % Mil € % mii % din % din total
ha(2) din din total
total PIB
An 2000 1998
România 14.811 62,1 4.564 11,4 4.861 42,8 58,0
CC-12 58.808 54,1 18.552* 4,5 8.950* 22,0 39,1
UE-15 131.61 40,6 167.197 2,0* 6.767 4,3 17,4(3)
UE-27 9 44,0 185.748 2,2 15.717 7,9 19,5
190.42
7
România % 25,2 24,6 54,3
din CC-12
România % 11,3 2,7 71,8
din UE-15
România % 7,8 2,5 30,9
din UE-27
(1)
: inclusiv silvicultură, vânătoare şi pescuit;
(2)
: Suprafaţa agricolă utilizată;
(3)
: =1997
*: estimare
Surse: Eurostat, DG ECFIN, OCDE, FAOSTAT, DG AGRI G2

Statisticile româneşti amintesc că în procesul de tranziţie, valoarea producţiei

agricole a fost foarte stabilă şi nu a prezentat tipicul declin experimentat de alte ţări
central-est-europene. Producţia agricolă a scăzut de la 106,5% în 1988 la 103% în
2001 (1989-1991 = 100%). Recolta agricolă domină volumul producţiei cu o cotă
de 50%-60% din total.
Situaţia sectorului agricol era deosebit de dificilă în 2000 şi la începutul lui
2001, datorită secetei acute care a afectat întreaga ţară. Declinul în producţia
vegetală a fost de ordinul a 20% în ciuda unei creşteri a suprafeţei cultivate. De
12
asemenea, scăderea producţiei de grâne a afectat negativ şeptelul, numărul de vite,
oi şi capre scăzând cu 6% iar numărul porcilor cu 18%.5

1.6. Industrializarea mediului rural

Este cunoscut faptul că majoritatea ţărilor dezvoltate au avut o economie
predominant agricolă cu caracteristicile sale specifice.
Dezvoltarea industriei, a serviciilor, a comerţului au condus la formarea unor
aglomerări urbane, influenţând într-un anumit mod spaţiul rural.
Industrializarea, dezvoltarea serviciilor şi a comerţului au influenţat
raporturile demografice dintre sat şi urban, (în favoarea urbanului) dar, în acelaşi
timp, spaţiul rural şi-a adus o contribuţie la dezvoltarea industriei şi a serviciilor.
Efectele industrializării asupra echilibrului geografic şi demografic sunt
semnificative mai cu seamă dacă avem în vedere faptul că, dezvoltarea industriei se
caracterizează printr-o concentrare puternică a activităţii economice şi a populaţiei
mărind dotarea edilitară a aglomeraţiilor umane.
Nevoia de forţă de muncă, câştigurile mai mari şi relativ mai sigure,
confortul oferit de oraş a determinat o migrare puternică a populaţiei rurale spre
urban având drept consecinţă depopularea localităţilor rurale.
Dezvoltarea industriei prin însăşi modul său de realizare are în vedere cel
puţin următoarele elemente: alegerea zonelor de amplasare a noilor obiective, astfel
ca acestea să devină cât mai atractive pentru investitori; delimitarea centrelor de
industrializare; ameliorarea structurii şi infrastructurii; acordul autorităţilor publice.
Toate aceste elemente au efect direct asupra agriculturii, printre care putem aminti:
• creşterea cererii de produse agricole formând adevărate pieţe specifice
cu mecanismele sale;
• prin dotarea cu mijloace mecanice performante se asigură creşterea
productivităţii muncii;
• formarea unor exploataţii agricole de dimensiuni mari menite să
asigure exploatarea eficientă a mijloacelor mecanice;
• asocierea lucrătorilor agricoli în vederea efectuării în comun a unor
lucrări de combatere a eroziunii solului, hidroameliorative etc.
În acelaşi timp, agricultura are o influenţă pozitivă asupra industriei sub
diferite forme. Cea mai puternică influenţă a agriculturii asupra industriei şi a
serviciilor constă în furnizarea forţei de muncă necesară, cerere ce evoluează în
funcţie de ritmul de dezvoltare a activităţilor neagricole.
Dezvoltarea industriilor procesatoare de produse agricole stimulează
creşterea producţiei agricole dar, în acelaşi timp, are o influenţă pozitivă asupra
anumitor ramuri ale industriei producătoare de mijloace de producţie necesare
prelucrării materiei prime obţinută de agricultori, realizându-se o integrare pe
verticală.
Integrarea pe verticală are efecte benefice atât pentru agricultură cât şi pentru
industrie în ansamblul său.

13
 Dezvoltarea şi integrarea pe verticală este generată de cel puţin următorii
factori:
• creşterea volumului de capital destinat agriculturii în vederea sporirii
potenţialului productiv – agricol;
• tendinţa întreprinderilor comerciale şi furnizoare de factori de
producţie pentru agricultură care doresc să-şi impună controlul şi
asupra producţiei agricole;
• organizarea şi specializarea unităţilor de comercializare a produselor
agricole.
În perspectivă, soluţia cea mai viabilă pentru dezvoltarea agriculturii o
reprezintă expansiunea rapidă a industriei, serviciilor, reabilitarea infrastructurii
rutiere şi creşterea dotării edilitare în localităţile rurale.
Între agricultură şi celelalte activităţi neagricole (industrie, servicii,
transporturi) există o relaţie în dublu sens, adică succesul industrializării se resimte
pozitiv şi în dezvoltarea agriculturii. Dezvoltarea rapidă a industriei şi a serviciilor
este obligatorie pentru dezvoltarea agriculturii şi implicit a spaţiului rural.

1.7. Satul – componenta principală a spaţiului rural

Satul reprezintă un proces constant de umanizare a teritoriului, proiecţia în
spaţiu a modului în care populaţia a reuşit să se adapteze modului de utilizare a
resurselor solului şi subsolului, în baza unor relaţii economice şi social-istorice
determinante. Cu timpul, satul românesc a suferit numeroase transformări, dintr-o
localitate preponderent agricolă, de importanţă locală, într-o aşezare cu caracter
multifuncţional, integrată în teritoriu.
Satul românesc a constituit şi constituie încă elementul de bază al peisajului
geografic şi al spaţiului rural, care se impune prin6:
• număr şi densitate considerabile;
• modul relativ uniform de distribuţie în teritoriu; începe cu sectoarele
cele mai joase ale Deltei Dunării şi până în zona montană;
• morfostructura deosebit de variată, corelată cu gradul de fragmentare
a reliefului, tipul de resurse;
• presiunea crescândă asupra componentelor fizico-geografice ale
spaţiului geografic etc.
Definirea noţiunii de aşezare rurală, pe plan mondial, este foarte diferită, în
funcţie de criteriul folosit, statistic (numărul populaţiei, densitatea etc.),
administrativ, legislativ, funcţional etc.
Astfel, OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)
foloseşte un singur indicator pentru a deosebi aşezările rurale de cele urbane, şi
anume: numărul locuitorilor/km2. Din acest punct de vedere sunt considerate aşezări
rurale acelea în care densitatea populaţiei nu depăşeşte 150 locuitori/km2.

6
Melinda Cândea, Florina Bran, Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare,
dezvoltare durabilă, Bucureşti, Editura Economică, 2001
14
 La nivelul UE, densitatea medie a populaţiei este de 115 locuitori/km2 iar
criteriul folosit pentru departajarea satelor de oraşe este densitatea de până la 100
locuitori/km2. În Ungaria, o aşezare este considerată rurală dacă nu are statut urban
sau are statut urban, dar numărul locuitorilor este sub 10.000 locuitori.
În ţara noastră, statutul unei aşezări este reglementată prin lege, indiferent de
mărimea demografică sau densitatea populaţiei.
Primele aşezări rurale menţionate documentar sunt satele dacoromane,
cunoscute sub denumirea de „pagi” şi „vici”, cu o populaţie ce practica agricultura,
iar uneori şi mineritul.
Cele mai importante momente în evoluţia şi dezvoltarea aşezărilor rurale din
România au constituit:
• cooperativizarea agriculturii (încheiată în 1962), mecanizarea şi
modernizarea ei, respectiv, „privatizarea” ei prin Legea 18/1991;
• industrializarea şi urbanizarea forţată începând mai ales cu anii ̀70;
• sistematizarea rurală, concepută ca un proces de transformare
complexă a satului de proliferare în rural a unor elemente de tip urban;
• momentul decembrie 1989 şi perioada de tranziţie care a urmat, care
au determinat mutaţii importante în structura internă a satelor, în
structura sistemului de aşezări rurale, în organizarea spaţiului rural în
general. Vatra satelor a încetat a mai îndeplini doar o funcţie
rezidenţială, crescând ponderea funcţiilor productive.
Noua organizare a spaţiului, prin implantări industriale, echipare tehnico-
edilitară, extinderea serviciilor, a dat mediului rural o nouă structură, mult diferită
de cea tradiţională.
Odată cu diversificarea structurii lor economice (industrie extractivă,
forestieră, prelucrătoare, artizanat) s-a produs disocierea evidentă a noţiunii de sat
de noţiunea de agricol. Satele au devenit în timp aşezări de tip mixt.
Cu timpul s-au format anumite tipuri morfostructurale de sate, după cum
urmează:
• risipite;
• răsfirate;
• adunate.
• Satele risipite, numite şi sate împrăştiate, diseminate sau sate cu case
izolate, constituie aşezările rurale cele mai simple, născute din simţul
practic deosebit al omului carpatic şi puterea sa de intuiţie şi de
adaptare perfectă la mediul natural caracteristic, cu un anumit
potenţial economic. Satele risipite au o structură extrem de simplă,
primitivă, cu gospodării puternic dispersate pe versanţi sau pe podurile
mai netede ale platformelor (sudul Munţilor Şureanu, zona Bran-
Fundata, Munţii Apuseni, Culoarul Timiş-Cerna, Obcinile
Bucovinene, Depresiunea Dornelor, Mărginimea Sibiului etc.).
Unitatea acestor sate este menţinută datorită existenţei unei reţele de
cărări şi poteci, care asigură circulaţia în toate direcţiile. Legătura cu
muntele se realizează prin intermediul plaiurilor, iar cu lumea
15
 exterioară prin drumurile axate pe văi. Ocupaţia de bază a locuitorilor
este creşterea animalelor, pe baza culturii extensive a fâneţelor şi
păşunilor alpine şi subalpine, cu toate că satele risipite prezente nu s-
au limitat numai la păstorit. Ele şi-au afirmat vigoarea şi viabilitatea
prin adaptarea agriculturii la condiţiile de relief înalt, gospodăririle
făcând loc, în perimetrul lor, şi peticelor de arătură prin care se cultivă
secară de primăvară, orz, ovăz, rar porumb şi chiar grâu, legume şi
zarzavaturi necesare consumului familial.
• Satele răsfirate constituie, din punct de vedere structural, un tip de
tranziţie de la risipire excesivă la cel adunat. Satul răsfirat este mai
puţin influenţat în modul de organizare interioară, de relief şi mai mult
de ocupaţia locuitorilor. Acest tip de aşezare rurală poate fi întâlnit în
Subcarpaţi, Podişul Moldovei, Podişul Transilvaniei, Piemontul
Getic, în depresiunile intracarpatice, între 400-800 metri altitudine,
unde în alternanţă cu fâneţele se află ogoare, plantaţii vii şi pomi
fructiferi. În funcţie de condiţiile topografice locale, aceste sate pot
prezenta o răsfirare liniară (de vale, de drum, de culme etc.), o
răsfirare areolară (de versant, de contact, de culme, de vale), o
răsfirare de tip alveolar pluricelular etc.
o Satele răsfirate liniare se dezvoltă în lungul apelor şi/sau
drumurilor, dar şi în zonele de culme, în special în zona
deluroasă a Olteniei, dealurile Sălajului, în zona montană şi
deluroasă, în general. Ele pot atinge câţiva km lungime (10 şi
peste 10 km), iar uneori se constituie într-un şir continuu de
sate.
o Satele răsfirate areolare pot fi întâlnite în toate zonele ţării, au
forme diverse: poligonale, rotunde, neregulate; pot prezenta
tendinţe de risipire spre periferic sau adunare în partea centrală
a vetrei.
o Sate răsfirate polinucleare (pluricelulare) sunt formate din 2-
3 sau mai multe nuclee de răsfirare, mai ales în zonele deluroase
şi de podiş.
o Sate răsfirate complexe rezultă din îmbinarea spontană a
diferitelor tipuri de bază: areolar – tentacular, liniar – tentacular
etc. şi sunt prezente în zonele depresionare, în zonele
interfluviale din regiunile de deal şi podiş sau chiar în câmpiile
străbătute de drumuri.
• Satele adunate. Tendinţa de grupare, de adunare a gospodăriilor între
limitele unor vetre bine conturate, apare în mod obişnuit în câmpie,
dar şi în partea joasă a depresiunilor intramontane, submontane sau
intracolinare şi chiar în anumite sectoare ale Podişului Transilvaniei.
Satele adunate caracterizează deci zonele cu o economie agricolă
intensivă, de cultura cerealelor şi fragmentarea redusă a reliefului,
fiind adesea lipsită de vegetaţie interioară. Fenomenul de adunare a

16
 gospodăriilor a fost fie spontan din nevoia de a economisi spaţiul
agricol, fie dirijat, prin acţiunea de populare a unor regiuni (câmpii
joase desecate, lunci îndiguite, colonizarea germanilor în Banat, sudul
Transilvaniei, zona Bistriţei etc.). Gradul de îndesire a gospodăriilor
este direct proporţională cu vechimea şi puterea economică a satelor.
Satele cu structură adunată au, de regulă, un profil cerealierzootehnic,
un număr relativ mare de locuitori, în cadrul lor distingându-se mai
multe subtitluri:
o sate compacte, când casele sunt aliniate la stradă, calcan lângă
calcan şi creează impresia de aşezare întărită, de apărare;
o sate aglomerate, cu casele despărţite între ele prin curţi înguste,
străzile sau drumurile fiind strict delimitate;
o adunate propriu-zis, unde gospodăriile sunt despărţite prin
curţi largi; în vatră există chiar terenuri pentru culturi sau livezi.
După cum se observă, aşezările rurale româneşti sunt foarte diverse,
tipologia acestora fiind influenţată în timp, de condiţiile istorice existente.

2 Politicile Uniunii Europene in domeniul dezvoltarii rurale

2.1 Generalități
De ce este necesară o politică de dezvoltare rurală?
Uniunea Europeană dispune de o politică de dezvoltare rurală activă,
deoarece astfel pot fi atinse obiective valoroase pentru mediul rural şi pentru cei care
trăiesc şi muncesc acolo.
Zonele rurale ale UE sunt o parte esenţială din imaginea şi identitatea
Uniunii. În baza unei definiţii standard, peste 91% din teritoriul UE are un caracter
„rural” şi constituie căminul a peste 56% din populaţia UE. Mai mult decât atât,
impresionanta varietate şi frumuseţe a peisajelor conferă UE caracterul său unic - de
la munţi la stepă, de la mari păduri la câmpuri întinse.
17
 Multe dintre zonele noastre rurale se confruntă cu probleme semnificative.
Câteva dintre întreprinderile active în sectorul creşterii animalelor şi în cel forestier
încă mai trebuie să depună eforturi pentru a deveni competitive. Mai general, venitul
mediu pe cap de locuitor este mai scăzut în zonele rurale decât în cele urbane,
competenţele sunt în număr mai mic, iar sectorul serviciilor este mai slab dezvoltat.
De asemenea, gospodărirea mediului rural implică de cele mai multe ori un cost
financiar.
Pe de altă parte, mediul rural din Europa este de o mare bogăţie. Ne
furnizează materii prime esenţiale. Valoarea locurilor de odihnă şi recreere pe care
le oferă, remarcabile prin frumuseţea lor, este evidentă. Asemenea plămânilor noştri,
este un teren de luptă împotriva schimbărilor climatice. Mulţi oameni sunt atraşi de
ideea de a locui şi/sau de a lucra aici, cu condiţia să aibă acces la servicii şi
infrastructură corespunzătoare.
Aceasta înseamnă că Strategia de la Lisabona pentru creştere economică şi
locuri de muncă, şi Strategia de la Göteborg pentru dezvoltare durabilă sunt tot atât
de relevante pentru mediul rural ca şi pentru cel urban.
Politica de dezvoltare rurală a UE vizează soluţionarea problemelor cu care
se confruntă zonele noastre rurale şi exploatarea potenţialului acestora.
Încă din anul 2001, la Göteborg, Consiliul European a concluzionat
faptul că politica de dezvoltare rurală va accentua mai puţin aspectele legate de
susţinereape piaţă a agriculturii şi va fi mai mult orientată asupra asigurării bunăstării
oamenilor, animalelor şi plantelor, a conservării mediului, a grijii faţă de natură şi
asigurării unei alimentaţii sănătoase.
Foarte mult timp, în Uniunea Europeană politicile rurale s-au suprapus
politicilor agrare şi sectorului agricol. Ruralul european a fost considerat ca fiind un
sector, nepunându-se accent pe dimensiunea spaţială a acestuia.
Noua abordare a ruralului presupune, implicit, şi o definire spaţială a
acestuia. În practica Uniunii Europene a fost adoptat criteriul OECD, bazat pe
densitatea populaţiei. În acest fel, încep să devină posibile comparaţiile la nivel
internaţional ale condiţiilor şi dinamicii mediului rural din Europa

Principalele instrumente de promovare a dezvoltării rurale în Uniunea

Europeană

La nivelul Uniunii Europene au fost promovate trei instrumente

pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural: LEADER, TRDI şi SAPARD.
LEADER + (pentru EU-15). Scopul programului este de a susţine şi încuraja
actorii economici din mediul rural, în vederea dezvoltării pe termen lung.
Factorii locali de decizie sunt invitaţi să elaboreze şi să implementeze
strategii originale de dezvoltare, punând accent pe:
- specificitatea şi unicitatea spaţiului natural, dar şi a tradiţiei;
- îmbunătăţirea mediului economic, în vederea creării a noi locuri de muncă;

18
 - îmbunătăţirea abilităţilor de autoorganizare a comunităţilor rurale în
vederea promovării coeziunii sociale.
În acest sens, se creează grupuri locale de acţiune (LAGs), care vor
elabora planurile locale de dezvoltare şi care vor fi responsabile pentru
implementarea acestora.

TRDI (Temporary Rural Development Instrument) (pentru cele 10 ţări noi

membre ale UE) este un instrument susţinut de EAGGF şi cuprinde principalele
măsuri de uniformizare a politicilor din cele 10 ţări noi membre ale UE şi restul
spaţiului European, cuprinzând: o serie de măsuri pentru protecţia mediului,
pensionarea timpurie, împădurire şi acordarea de plăţi compensatorii pentru zonele
defavorizate.

SAPARD (pentru România şi Bulgaria) sau Programul Special de Preaderare

a acordat asistenţă în dezvoltarea rurală şi a agriculturii, având un buget anual de
520 milioane Euro pentru perioada 2000–06.
Principalele obiective ale programului de pre-aderare sunt:
1. suportul agriculturii şi al dezvoltării rurale în perioada de pre-aderare;
2. rezolvarea problemelor pe termen lung, în vederea ajustării sectorului
agricol şi a ruralului în întregime;
3. implementarea acquis communautaire în domeniul politicilor agricole.
Principiile de bază ale politicilor dezvoltării rurale promovate în
Europa sunt următoarele:
– viaţa la ţară prezintă un interes deosebit, nu doar pentru mediul rural, ci
pentru societate în ansamblu;
– este necesară prezervarea diversităţii rurale europene, în vederea păstrării
patrimoniului cultural şi natural;
– încurajarea agriculturii multifuncţionale;
– diversificarea agriculturii, inovarea şi acordarea de noi valenţe produselor,
în funcţie de cererea consumatorilor;
-politicile de dezvoltare rurală vor trebui aplicate în toate statele UE extinse;
– vor avea în vedere nevoile diferite ale ruralului şi vor fi un factor de
coeziune;
– vor funcţiona pe principiul subsidiarităţii;
– vor fi implementate în parteneriat între organizaţii private şi societatea
civilă;
– aplicarea experienţelor acumulate prin programul LEADER în ceea ce
priveşte instituirea parteneriatelor. Scopul trebuie să fie întotdeauna explorarea şi
exploatarea noului;
– definirea clară a responsabilităţii, în cadrul parteneriatelor (fapt care va
face posibilă transparenţa, monitorizarea şi evaluarea acestora);
– crearea de reţele pentru schimbul şi promovarea practicilor pozitive;
– simplificarea politicilor de dezvoltare rurală. Acestea trebuie să se bazeze
pe un singur program, o singură sursă de finanţare şi un singur organ de control.

19
 Principalele argumente care stau la baza crearii politicii agricole
comune sunt urmatoarele:
-activitatea gricola nu poate fi comparata cu alte activitati economice
(depinde de influente climatice si cicluri biologice);
-greutatile intampinate in incercarile de a echilibra productia agricola , in
colaborare cu cererea constanta de hrana, ar putea duce la mari fluctuatii de preturi
in cadrul UE, daca nu ar exista masuri de reglare a pietei;
-fara protectia corespunzatoare la granite, variatiile de preturi pe piata ar face
sa scada preturile comune si ar duce, astfel, la mutari de productie;
-din cauza numarului mare de regiuni mai putin favorizate, masurile pentru
diminuare deficientelor structurale sunt cu atat mai necesare, in scopul mentinerii
nivelului de productie si a populatiei.
-dezvoltarea rurala a fost dintotdeauna un obiectiv important al politicii
comune.

Uniunea Europeana dispune de o politica de dezvoltare rurala activa,

deoarece pot fi atinse anumite obiective pentru mediul rural si pentru cei care traiesc
la sate punandu-se accent pe :
-determinarea domeniilor in care utilizarea ajutorului comunitar in favoarea
dezvoltarii rurale creeaza ce mai mare valoare adaugata la nivelul UE;
-stabilirea unei legaturi intre principalele prioritati ale UE;
-asigurarea coerentei cu alte politici comunitare, in particular cu deomeniul
coeziunii si mediului;
-acompanierea punerii in practica a noii politici agricole comune orientate
catre piata si restructurarea care va decurge din aceasta la nivelul vechilor si noilor
state membre.

2.2 Principalele instrumente de promovare a dezvoltarii rurale In

Uniunea Europeană
I PROGRAMUL SAPARD 2000-2006
SAPARD (pentru România şi Bulgaria) sau Programul Special de Preaderare
a avut ca obiectiv să acorde asistenţă în dezvoltarea rurală şi a agriculturii, având un
buget anual de 520 milioane Euro pentru perioada 2000–2006.
Principalele obiective ale programului de pre-aderare au fost:
1. suportul agriculturii şi al dezvoltării rurale în perioada de pre-aderare;
2. rezolvarea problemelor pe termen lung, în vederea ajustării sectorului
agricol şi a ruralului în întregime;
3. implementarea acquis-ului comunitar în domeniul politicilor agricole.

Structura Programului SAPARD: descrierea priorităţilor şi a măsurilor

20
 PNADR 2000-2006 a clasificat priorităţile României privind dezvoltarea
durabilă a zonelor rurale
pentru perioada de preaderare în patru axe:
Prioritatea 1: Îmbunătăţirea accesului la pieţe şi competitivitatea produselor
agricole prelucrate;
Prioritatea 2: Îmbunătăţirea infrastructurilor de dezvoltare rurală şi
agricultură;
Prioritatea 3: Dezvoltarea economiei rurale;
Prioritatea 4: Dezvoltarea resurselor umane.

În România, aceste axe prioritare au fost susţinute prin 10 măsuri (dintr-un

total de 15 prevăzute înRegulamentul Consiliului (CE) nr. 1268/1999) considerate
de autorităţile române ca fiind relevante pentru priorităţile de dezvoltare rurală, după
cum urmează:
➢ Măsura 1.1 ”Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor
agricole şi piscicole";
➢ Măsura 1.2 „Îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului
de calitate, veterinar
➢ şi fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia
consumatorilor";
➢ Măsura 2.1 „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale";
➢ Măsura 3.1 „Investiţii în exploataţiile agricole";
➢ Măsura 3.2 „Constituirea grupurilor de producători";
➢ Măsura 3.3 „Metode agricole de producţie destinate să protejeze mediul
şi să menţină
➢ peisajul rural";
➢ Măsura 3.4 „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care
generează activităţi
➢ multiple şi venituri alternative";
➢ Măsura 3.5 „Silvicultură";
➢ Măsura 4.1 „Îmbunătăţirea pregătirii profesionale";
➢ Măsura 4.2 „Asistenţă tehnică".

Analiza nevoilor pentru fiecare măsură

Măsurile: 1.1“Imbunatatirea prelucrării si marketingului produselor
agricole si piscicole”,
1.2 „Îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului de
calitate, veterinar şi fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare şi
pentru protecţia consumatorilor",
3.1 „Investiţii în exploataţiile agricole" şi
3.2 „Constituirea grupurilor de producători"
Nivelul performantei din industria alimentara a crescut semnificativ, însa mai
sunt încă multe de realizat în ce priveste restructurarea, pentru a ajuta sectorul sa
ramână competitiv şi să respecte standardele UE de siguranţă alimentara şi calitate

21
a produselor şi pentru a stabili legături de comercializare eficiente între industria
alimentara si marea majoritate a agricultorilor.
Produsele tradiţionale sunt importante în România şi constituie oportunităţi
de creştere economica, în special în zonele rurale izolate sau defavorizate, daca sunt
abordate prin masuri strategice concertate. Începând cu anul 2005, peste 1.500 de
produse traditionale românesti au fost recunoscute de MADR, majoritatea lor
provenind din sectoarele laptelui, produselor lactate si carnii, dar si din industria de
morarit si din sectorul productiei băuturilor. Aceste produse prezintă caracteristici
specifice zonelor din care provin.
Industria alimentara este un sector important al economiei româneşti,
reprezentând în anul 2002, circa 17% din productia totala a industriilor
prelucratoare, 9% din productia nationala totala si 7% din VAB, şi, totodată, un
procent relativ stabil (10%) din numărul locurilor de munca din totalul industriilor
prelucrătoare, deşi numărul absolut al angajatilor a scazut aproape la jumatate în
perioada 1990-2003. Evolutia productiei în intervalul 1998-2005 a variat de la o
categorie de produse la alta; astfel, s-au înregistrat cresteri la produsele din carne
(+55%), conservele din carne (+62,9%), produsele lactate proaspete (+73,9%),
uleiurile comestibile (+34,4%), brânzeturi (+39,3%) si scăderi, la: carne (-29,2%),
conserve din fructe si din legume (-2,7%), lapte (-16,5%), faina de grâu si de secara
(-69,0%) (INS, 2006), fapt ce sugerează o orientare catre produsele cu valoare
ridicata, în ultimii ani, ca reactie la cererea tot mai mare. Combinarea output – urilor
cu o valoare mai ridicata cu restrângerea fortei de munca a condus la o îmbunatatire
semnificativa a productivitatii globale, care a crescut de peste trei ori în perioada
1990-2002 si apoi cu înca 12% între 2000 si 2005.
Provocările cu care industria alimentara se confrunta sunt numeroase:
Industrie duala, formata înca din prea multe societati mici, care nu
beneficiaza de economie de scara în care utilizarea capacitatilor are drept rezultat un
nivel mediu scazut al productivitatii muncii si al competitivitatii. Nivelul de
concentrare al industriei alimentare este scazut. Doua treimi din cele 11.000
întreprinderi din industria alimentara sunt mici (având mai putin de 9 angajati) si
circa 1% sunt considerate a fi mari (cu peste 250 angajati). Restul fabricilor produc
în principal pentru piata locala, iar accesul lor limitat la credite le împiedica sa-si
modernizeze si rationalizeze sistemele de productie. Societatile relativ mari (cu peste
50 de angajati) domina câteva sectoare, precum zaharul, vinul si, în mod deosebit,
cel al berii. De consecinţă, în ciuda unor îmbunatatiri semnificative, productivitatea
medie a fortei de munca (VAB/ angajat) din industria alimentara rămâne scazuta, în
jurul valorii de 5.000 Euro.
Problemele legate de materiile prime si insuficienta investitiilor din multe
fabrici de procesare din sectorul agro-alimentar românesc conduc la un nivel scăzut
de conformitate cu normele de procesare ale UE si la un nivel necorespunzător al
siguranţei alimentare.
Întreprinderile din industria alimentara întâmpina probleme serioase, din
cauza faptului ca nu respectă standardele europene (inclusiv standardele ISO si
HACCP), pentru care sunt necesare investitii importante, de reabilitare si
modernizare. În iunie 2007, nivelul de conformitate din sectoarele de productie si
22
procesare a carnii indica faptul ca din totalul de 425 de unitati, 123 respectau normele
UE, fiind autorizate sa participe în comertul intracomunitar, în timp ce restul de 302
unitati au primit aprobarea de a-si continua activitatea pentru o perioada de tranzitie,
care s-a încheiat la 31 decembrie 2009. În sectorul laptelui si produselor lactate,
dintr-un total de 259 unitati, 52 sunt conforme normelor UE, fiind autorizate pentru
schimburile comerciale intracomunitare, în timp ce 207 au fost admise pentru
perioada de tranzitie care, de asemenea, s-a încheiat la 31 decembrie 2009. Ulterior,
perioada de tranzitie
prevăzută în Tratatul de Aderare a fost extinsă prin Decizii ale Comisiei până
la data de 31.12.2011 pentru anumite unităţi din România atât pentru lapte
(2009/852/CE şi 2010/654/UE), cât şi pentru carne (2010/89/UE, 2010/651/UE,
2011/9/UE), iar în conformitate cu prevederile art. 28(1)c al Regulamentului
(CE)1698/2005 până la 31.12.2014, cu condiţia îndeplinirii conformităţii cu
standardele comunitare până la finalul acestei perioade (art. 19 al Regulamentului
Comisiei (CE) nr. 1974/2006).
Comertul en-gros si canalele de comercializare, care integreaza
numarul mare de exploatatii mici si mijlocii în sectorul economic alimentar,
sunt subdezvoltate si se confrunta cu unele probleme majore, incluzând: lipsa unor
loturi de cultura standardizate, mari si omogene, mai ales în segmentul agricol
comercial de nivel mediu; dispersia foarte mare a sistemului de distribuţie; lipsa
spatiilor de depozitare moderne, care sa asigure continuitatea aprovizionarii cu
produse agroalimentare de calitate; reticenţă la fenomenul asocierii; ş.a.m.d.

Măsura 2.1 “Dezvoltarea si îmbunătăţirea infrastructurii rurale”

Zonele rurale din România sunt afectate de lipsa semnificativa a infrastructurii
si a unor deficient majore în ceea ce priveşte modernizarea acesteia care afectează
atât dezvoltarea economica, cât şi calitatea vieţii. Cele mai importante nevoi sunt
legate de:
Infrastructura de drumuri publice
Doar jumătate dintre comunele au acces direct la reţeaua de drumuri iar din
acest motiv se poate spune ca reţeaua de drumuri actuala deserveşte doar 3/5 din
totalul populaţiei rurale. În anul 2005, drumurile publice din România acopereau o
suprafaţă de 79.904 km, iar dintre acestea 80% reprezentau drumuri judeţene şi
drumuri comunale. În anul 2006, doar 10,6% din drumurile judeţene si drumurile
comunale erau modernizate, dintre care 30,7% erau acoperite cu îmbracaminti
rutiere usoare (INS, Anuarul Statistic al României, 2006).
În ceea ce priveşte situatia drumurilor comunale, la nivelul judeţelor (NUTS
3) se înregistrează un nivel scăzut de modernizare (doar 3,41% din drumurile
comunale sunt modernizate), fapt ce aduce repercusiuni asupra dezvoltării
activitatilor productive si a schimburilor comerciale. Ponderea drumurilor comunale
în total drumuri publice, la nivel de judeţ variază între 11% în judetul Calarasi si
53% în judetul Buzău. Din totalul drumurilor comunale un procent foarte mic este
reprezentat de drumurile comunale modernizate, variind între 0,28% în judeţul
Harghita si 25,15% în judeţul Olt (judeţele Botosani, Buzău, Covasna, Tulcea si
Vrancea nu au drumuri comunale modernizate) (Sursa INS 2006 ).
23
 Alimentarea cu apă potabilă
Asigurarea unei reţele de apa potabila curenta reprezintă o alta problema
majora ce condiţionează calitatea vieţii şi dezvoltarea activităţilor economice în
spaţiul rural. Doar 33% dintre locuitorii mediului rural (3,4 milioane) au acces la
reţeaua publica de apa, iar în ceea ce priveşte reteaua de apa calda situatia este şi mai
critica (MMDD 2004). În aceste condiţii, majoritatea gospodariilor (70%), folosesc
fântânile pentru consumul de apa. În anul 2003, 43,6% din lungimea totala a reţelelor
de alimentare cu apa potabila se afla în zonele rurale.
Reţeaua publică de canalizare este încă într-o faza incipienta în mediul rural,
la sfârşitul anului 2004, 373 de comune ( doar10% din totalul populaţiei rurale)
beneficiau de o reţea de canalizare. (INS Anuarul Statistic al României, 2006).
Diferenţele dintre zonele urbane şi cele rurale sunt foarte mari în ceea ce priveşte
infrastructura de canalizare. În anul 2003, 93,2% din lungimea conductelor traversa
oraşele şi doar 6,8% satele.

Măsura 3.3 “Metode agricole de productie destinate sa protejeze mediul

si sa mentina peisajul rural”
Condiţii de mediu - Caracteristici principale
Spatiul rural românesc se caracterizează prin resurse naturale aflate într-o
stare de conservare în general buna, printr-un nivel ridicat de biodiversitate, asociat
unei diversităţi de habitate şi ecosisteme, de păduri şi de peisaje agricole valoroase
dar, în acelaşi timp, viitorul apropiat adduce provocări serioase: menţinerea acestor
valori naturale şi lupta împotriva schimbărilor climatice.Este estimat ca ecosistemele
naturale si semi-naturale reprezintă 47% din teritoriul naţional si au fost identificate
pe teritoriul României 52 de eco-regiuni.
Printre elementele caracteristice unice ale mediului natural din România se
află Munţii Carpaţi (65% din eco-regiunea Carpati) şi una dintre cele mai importante
zone umede din Europa, şi anume Delta Dunării (a doua ca mărime din Europa). În
Munţii Carpaţi şi Delta Dunarii se regasesc o serie de specii endemice, printre care
se afla si o serie de specii de interes comunitar.
Restructurarea agriculturii, trecând în ultimii 16 ani de la un număr mic de
ferme comerciale mari la milioane de gospodarii familiale de dimensiuni mici, a
condus la reîntoarcerea unui tip de agricultura tradiţionala şi implicit la aplicarea
unor practici extensive. Pe de alta parte, desi a existat o tendinta generala de
extensivizare si de utilizare redusa a produselor chimice în agricultura, o serie de
terenuri agricole au fost afectate de utilizarea incorecta a îngrăşămintelor chimice si
a pesticidelor, de irigări, drenaje sau de aplicarea unor lucrări mecanice inadecvate,
motiv pentru care componentele de mediu (în special solul si apa), pe suprafeţe
reduse, au fost puternic degradate.
Mai mult, scăderea şeptelului a condus la abandonul practicării păşunatului,
motiv pentru care multe pajişti au fost degradate datorita apariţiei succesiunii
ecologice, manifestata prin apariţia unor specii invazive.
Fără a dispune de date concrete este greu de estimat proportia de teren
agricol abandonat pentru activităţi agricole, însa se poate afirma ca în unele zone
24
unde acest fenomen are o intensitate mai mare (spre exemplu, zonele consacrate
păşunatului tradiţional sau zonele cu nivel ridicat de emigraţie si zonele limitrofe
marilor oraşe, unde unele terenuri agricole sunt scoase din circuitul agricol de regula
pentru a răspunde ulterior unor proiecte de extindere a zonelor rezidenţiale sau
comerciale).
Zonele defavorizate (ZD) pentru activităţile agricole
Suprafete largi ale României prezinta limitari naturale ale productivitatii
agricole. Acestea sunt legate în special de Muntii Carpati si de Delta Dunarii, dar si
de alte zone cu specificitati ale conditiilor de sol sau clima. Aceste zone defavorizate
agricol sunt de regula asociate cu un nivel ridicat de biodiversitate. România detine,
aşadar, suprafeţe largi ce pot fi considerate zone defavorizate (ZD) (conform
Regulamentului (CE) 1257/1999), datorita caracteristicilor nefavorabile de mediu
care limitează considerabil conditiile de utilizare a terenurilor agricole si care conduc
la productii agricole mai mici. Se remarca în principal Munţii şi Delta Dunarii, dar
si alte zone mai compacte în partea de sud – est a tarii si mai răsfirate în alte zone
precum Podişul Moldovei, Oltenia (zona de câmpie dar si cea deluroasa), Podişul
Transilvaniei – unde caracteristici natural specifice conduc la scăderea
productivităţii naturale.

Măsura 3.4 “Dezvoltarea si diversificarea activităţilor economice care sa

genereze activitati multiple si venituri alternative”
Structura economiei rurale
Economia rurala prezintă diferenţieri semnificative în functie de regiuni, de
trasaturile demografice specifice, sociale si economice. Aceasta diferenţiere este
vizibila mai ales în ceea ce priveste saracia în spatiul rural românesc, reflectata într-
un nivel scăzut de trai al populatiei si în lipsa de surse de venituri alternative.
Activitatile specifice, altele decât cele agricole si forestiere în spatiul rural, depind
de distributia teritoriala/ comert si de alte activităţi ale lanţului de distributie. Astfel,
se poate spune ca principalele activitati depind de resursele naturale locale
disponibile, de relieful si de tradiţiile zonei.
În ceea ce priveste datele statistice, asa cum s-a mentionat anterior,
agricultura, industria alimentara si silvicultura sunt de o importanta primordiala
pentru economia rurala, prezenta activitatilor nonagricole, legate de sectorul primar,
mai ales exploatarea resurselor naturale si procesarea, fiind nesemnificative în
termeni economici.
În general, activitatile non-agricole din spatiul rural includ: mineritul,
producerea de energie si silvicultura, procesarea produselor alimentare, mici
activitati comerciale, de servicii si mestesugaresti. Cu exceptia industriei miniere si
a industriei energetice, activitatile non-agricole sunt derulate cu precădere de către
micro-întreprinderi si întreprinderi mici si mijlocii (IMM-uri). Totusi, economia
rurala este slab diversificata si încă dependenta de activitatile agricole, ceea ce are
drept consecinţă venituri reduse pentru întreprinzătorii din mediul rural.
Dezvoltarea antreprenoriala este slab reprezentata în zonele rurale ca efect al
resurselor material limitate, al educaţiei deficitare, al nivelului scăzut al utilităţilor
precum si al fenomenului de migratie temporara masiva spre urban sau peste hotare.
25
 Analiza activităţilor comerciale, de artizanat si servicii indica faptul ca
numărul de locuitori din mediul rural ocupaţi în activităţile de acest tip, este
nesemnificativ: în realitate, aceste activităţi reprezintă o parte importantă a pieţii
muncii neoficiale din spaţiul rural. Totusi, venitul care poate fi obtinut din aceste
surse acoperă doar necesarul pentru subzistenta, existând nevoia acuta de dezvoltare
a acestor activitati care pot contribui la dezvoltarea economiei rurale, în ansamblul
ei.
Sectorul micii industrii artizanale, dezvoltat în perioada comunista sub forma
cooperaţiei, a înregistrat o scădere majora după anul 1989. Totuşi, în alte state
membre s-a văzut ca exista un potenţial important în cadrul sectorului. Activităţile
meşteşugăreşti sunt concentrate în regiunile Nord-Est, Nord Vest şi Sud Oltenia, şi
în proportia cea mai mica în Vest.

Turism
Deşi turismul rural a înregistrat creşteri, acesta prezintă un potenţial
considerabil care nu este suficient exploatat. Sectorul turistic în anul 2005,
comparativ cu anul 1998, a înregistrat o creştere importantă a numărului structurilor
de cazare (+35,4%) şi a nivelului capacitatii de cazare (+0,95%), numărul locurilor
de cazare în pensiunile turistice ajungând la 22.061 în anul 2005, dintre care 50,5%
în spaţiul rural (INS Anuarul Statistic al României, 2006).
Dezvoltarea turismului în pensiuni în mediul rural depinde de caracteristicile
specifice ale fiecarei regiuni, folclor, regiuni etnografice si produse agricole. La
nivel regional, dezvoltarea turismului rural depinde foarte mult de existenta si
calitatea structurilor de cazare turistică şi de prezenta unor tipuri variate de activităţi,
de folclor, de moştenire etnografică / culturală si de practicarea agriculturii si
viticulturii (agro-turism). Aşadar, turismul specific pentru Bucovina (Nord - Est)
este cel religios, în Maramures (Nord - Vest), turismul arhitectural si etnografic, în
Transilvania (Centru) - turismul recreational si cultural, arta culinara si a vinului, iar
la poalele Muntilor Carpati se practica pescuitul. Zonele montane si cele forestiere
din România asigura o serie de oportunitati pentru practicarea turismului si în special
a ecoturismului. O alta zona turistica importanta este Delta Dunarii (Sud Est), care
de asemenea, prezinta valoare naturala ridicata datorita biodiversitatii si permite
practicarea diferitelor tipuri de turism (odihna, pescuit, arta culinara).
Cu toate acestea, sectorul turistic din România este afectat de lipsa organizării,
promovării si diseminării informaţiilor din centrele turistice si de numărul limitat al
acestor centre ce activeaza la nivel local. Turismul rural nu este dezvoltat astfel încât
sa întâmpine cerintele pietei atât la nivel national cât si international, şi, în special,
infrastructurile turistice nu raspund cerinţelor şi nevoilor în ceea ce priveşte
structurile de cazare cât si cele recreationale, atât din punct de vedere calitativ cât si
cantitativ.

Măsura 3.5 “Silvicultura”

Pădurile din România sunt printre cele mai bune din Europa, având un istoric
de gospodărire eficace, prin care au ajuns la un standard excelent si un potenţial
economic important. În prezent, sectorul contribuie cu peste 9% la exporturile tarii,
26
reprezentând 3,5% din PIB în 2005 (USDA – FAS 2006). Având în vedere faptul ca
suprafaţa optimă acoperita cu pădure pentru România este de 32% si faptul ca
industria lemnului nu lucrează la capacitatea maximă, putem spune ca sectorul
dispune de un potenţial important pentru a contribui la creşterea economiei naţionale
si la dezvoltarea spaţiului rural. Cu toate acestea, aspectele legate de retrocedarea
terenurilor, capitalul uman, infrastructura, capacităţile de procesare si cadrul legal si
legislativ au limitat până acum acest potenţial.
În prezent, volumul de pădure este de circa 1.341 milioane mp, reprezentând
aproximativ 218mp/ha. Din cele 6.742,8 mii ha de pădure, circa 29% sunt specii de
conifere, iar 71%, foioase. În prezent, 65% din suprafeţele de pădure (respectiv, 4,2
milioane ha) se afla în proprietate publica si sunt gospodărite de Regia Naţionala a
Pădurilor, restul aflându-se în proprietate privata. Padurile private sunt caracterizate
de exploatatii relativ mici si fragmentare, fapt care îngreuneaza atingerea
potentialului economic al acestor suprafete într-o maniera durabila. Acest lucru
poate fi atribuit, în parte, modului în care a avut loc procesul de retrocedare, având
în vedere ca, initial, parcelelor care trebuiau retrocedate li s-a fixat o limita de 1 ha;
acest nivel a fost ulterior ridicat la 10 ha, pentru a fi, în final, eliminat. În unele
cazuri, rezultatul este detinerea, de către o persoana, a trei trupuri distincte de pădure
care nu sunt alaturate. În pofida acestei probleme, se previzionează ca 65% din
suprafata nationala totala de padure va fi retrocedata persoanelor private si
autoritatilor publice locale.
Capacitatea de dezvoltare a potenţialului economic din sectorul forestier este
limitată şi de slaba accesibilitate a majorităţii pădurilor. Drumurile forestiere din
România acoperă mai putin de 42.000 km, ceea ce înseamnă circa 6,5 m/ha,
reflectând cea mai slaba densitate din Europa. Ca urmare, peste 2 milioane ha de
pădure sunt practic inaccesibile (USDA-FAS 2006). Situatia duce si la o depasire a
nivelului normal de taieri în zonele accesibile, în paralel cu folosirea unor tehnologii
ineficiente si fara sustenabilitate în zonele inaccesibile. Mai mult, drumurile prost
întretinute ridica probleme de protectie a mediului, contribuind la erodarea solului
în timpul activitatilor de exploatare. Aşadar, este necesara creşterea la un nivel
acceptabil a reţelei de drumuri forestiere, precum si întreţinerea acesteia, pentru a
diminua aceste efecte negative.
În fine, sectorul de procesare a lemnului dispune si el de un potential de
crestere important, desi prezinta o serie de constrângeri semnificative, legate de
capacitatea de procesare. Disponibilitatea materiilor prime, costul relativ scăzut al
mâinii de lucru si apropierea de pietele europene occidentale importante stau la baza
potenţialului de dezvoltare al industriei lemnului din România (USDA-FAS 2006).
Cea mai mare parte (75%) din totalul de 15.761 mp recoltati în 2005 a fost
comercializata, restul de 25% fiind destinat consumului propriu (INS, 2006).
Principalul utilizator al acestei materii prime este sectorul de procesare primara a
lemnului (inclusiv producatorii de mobila), care angajeaza peste 84.000 persoane
(INS, 2006). Productivitatea muncii din acest sector este în crestere si se estimeaza
ca a crescut cu 43% în perioada 2000-2005, în cazul sectorului de prelucrare a
lemnului si produselor din lemn si cu 33% în cazul industriei mobile (INS, 2006).
Cu toate acestea exista temeri în ceea ce priveste, capacitatea de dezvoltare a
27
sectorului, având în vedere ca utilajele folosite sunt depăşite şi ineficiente,
determinând o calitate inconstanta a produselor.
Dincolo de valoarea lor economica, padurile din România au un potential
important din punctul de vedere al utilizării multifuncţionale a terenurilor,
reprezentând atât o sursa de bunuri de natura sociala, cât si de avantaje privitoare la
protecţia mediului. Peste jumătate (52%) din pădurile din România sunt clasificate
ca având funcţii speciale de protectie (protectia solului, protectia apelor, protectia
climei, conservarea faunei salbatice si functii de recreere), în timp ce restul au functii
de productie si protectie. Alte functii importante ale padurilor din România cuprind:
recreerea si vânatoarea, protectia împotriva inundatiilor (prin regularizarea
cursurilor de apa), conservarea biodiversitatii (în special a habitatului faunei
salbatice), atenuarea modificarilor climatice (prin sechestrarea carbonului în sol) si
furnizarea produselor de padure nelemnoase (fructe de padure, seminte, ciuperci
etc).

Măsura 4.1 „Îmbunătăţirea pregătirii profesionale”

În spaţiul rural, exista o discrepanta în ceea ce priveste abilitatile /
competenţele necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a activităţilor economice şi
cele deţinute de populaţia rurală. Acest decalaj trebuie acoperit prin formare
profesionala si o serie de alte masuri cum ar fi sprijin pentru activitati economice,
formarea si îndrumarea întreprinzătorilor. Unul dintre grupurile tinta specifice este
acela al lucrătorilor agricoli cu un nivel scăzut de educaţie, care necesită de formare
îndeosebi într-o serie de domenii, de la tehnologie si afaceri până la probleme de
interes general, cum ar fi mediul, sănătatea si siguranţa la locul de muncă.
Mai mult, în domeniul silviculturii, procesul de retrocedare a pădurilor
implică faptul ca pentru multi proprietari privaţi de păduri, gospodărirea pădurilor
este un domeniu relativ nou si ar putea necesita eforturi importante de pregătire si
consultanta, pentru ca aceste persoane sa îsi poată gospodari pădurile într-o maniera
durabila. Desi sistemul de învatamânt formal ofera o varietate de cursuri în domeniul
silviculturii si industriei forestiere, prin cursuri de formare profesionala pre- si post-
absolvire, se pare ca lipsesc programele de pregătire sau pachetele de cursuri care sa
se adreseze noilor proprietari privati.

Constatări principale ale evaluării programului SAPARD

Impactul socio-economic şi legislativ al Programului SAPARD
Cel mai important impact socio-economic al Programului SAPARD este cu
siguranţă impactul pozitiv pe care investiţiile le au avut asupra revitalizării pieţei
muncii din zonele rurale prin crearea / menţinerea de noi locuri de muncă, acesta
fiind o temă transversală pe tot parcursul Programului şi pentru toate măsurile.
Investigaţiile efectuate de către Evaluator au evidenţiat o contribuţie a Programului
la crearea / menţinerea a aproximativ 72.000 de locuri de muncă în zonele rurale
româneşti, valoare uşor mai scăzuta decât obiectivul stabilit în stadiul de
programare. Desigur, Programul singur nu a oprit "exodul" din zonele rurale, care
au pierdut în 7 ani (din 2002 până în 2009), aproximativ 5,2% din populaţie, totuşi
28
a contribuit măcar la limitarea acestui fenomen. De asemenea, capacitatea de
incidenţă asupra întregului sistem existent a fost limitată, luând în considerare ca
locurile de muncă menţinute/ create cu ajutorul Programului SAPARD reprezintă
doar 1,8% din totalul locurilor de muncă din zonele rurale.
Un alt aspect esenţial din punct de vedere socio-economic este contribuţia
Programului la îmbunătăţirea standardului şi condiţiilor de trăi ale populaţiei din
zonele rurale. În aceasta privinţă, pe de o parte, intervenţiile de modernizare /
dezvoltare a infrastructurii (Măsura 2.1) au îmbunătăţit mult accesul la serviciile de
bază ale populaţiei rurale, iar, pe de altă parte, măsurile destinate societăţilor private
(1.1 / 3.1/3.4) au avut un impact important asupra veniturilor populaţiei şi, de
asemenea, asupra calităţii vieţii. Mai în detaliu, Măsura 2.1 a contribuit la
îmbunătăţirea mai multor elemente din viaţa rurală, incluzând dezvoltarea
economică, nivelul general de trai, stabilizarea populaţiei şi protecţia mediului, prin
Programul SAPARD realizându-se: o economisire importantă a timpului de
transport la / de la zonele beneficiarilor de la / la cele mai apropiate capitale de judeţ
(circa 40%); o creştere a ponderii populaţiei deservite cu infrastructura de canalizare
de la 22% la circa 70%; îmbunătăţirea condiţiilor generale de trai ale populaţiei,
inclusiv condiţiile de sănătate şi confortul general. În ceea ce priveşte progresul
asupra veniturilor şi, deci, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a puterii de cumpărare
a populaţiei rurale a rezultat ca în medie beneficiarii Programului SAPARD au
observat creşterea veniturilor ca urmare a finanţării cu cca. 33% comparativ cu
valoarea de dinainte de investiţie. Realizarea proiectelor prin finanţările din
Programul SAPARD a condus la o creştere a veniturilor pentru aproximativ 64% din
circa 3.500 de beneficiari direcţi ai măsurilor de investiţii.
Este clar, astfel, ca Programul, atât din perspectiva accesului la servicii, cât
şi din cea a îmbunătăţirii veniturilor, a contribuit intr-o maniera mai mult decât
pozitivă la menţinerea condiţiilor de viaţă din zonele rurale.
Din punct de vedere politic – legislativ, implementarea Programului
SAPARD a dat un impuls important la adaptarea cadrului existent în vederea
aderării României la Uniunea Europeană. În special, anul 2000 a marcat începutul
deceniului integrării, caracterizat de reforme vizând adoptarea acquis-ului
comunitar, obţinerea statutului de economie de piaţă şi sprijinirea exploataţiilor
comerciale. În acest context, s-au acordat diferite forme de sprijin pentru
îmbunătăţirea dotării tehnice a exploataţiilor, susţinerea producţiei marfă şi a
procurării de input-uri (sursa: Raportul Final al Programului SAPARD). Mai mult,
s-a aprobat un număr relevant de documente legislative, totalizând 50 de acte (cele
mai importante), privind următoarele subiecte principale: sistemul instituţional de
gestionare a politicii agricole şi de dezvoltare rurală; ratificarea acordurilor
României cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte Programul SAPARD;
reglementarea grupurilor de producători; reglementarea zonelor defavorizate
(incluziv cele calamitate); creditele agricole.

Impactul Programului SAPARD asupra mediului

În ceea ce priveşte impactul Programului SAPARD asupra mediului, trebuie
avute în vedere două aspecte separate:
29
 - pe de o parte, Programul nu a avut efecte negative asupra mediului, ci,
dimpotrivă, a contribuit la protejarea mediului prin facilitarea accesului la finanţare
din partea beneficiarilor care respectau cerinţele de mediu şi chiar standardele
comunitare la momentul depunerii cererii de finanţare şi la încheierea proiectelor
finanţate, în conformitate cu prevederile din Protocolul semnat între Ministerul
Mediului şi APDRP în anul 2006.
- pe de altă parte, Programul a contribuit în mod direct la îmbunătăţirea
condiţiilor de mediu din zonele rurale prin finanţarea unor intervenţii specifice, În
aceasta privinţă, trebuie făcută încă o diferenţiere.
În ceea ce priveşte contribuţia investiţiilor din sectorul privat la protejarea
mediului, se remarcă faptul că măsura ce ar fi trebuit să aibă impactul cel mai ridicat,
şi anume Măsura 3.3, vizând promovarea sistemelor agricole cu nivel redus de
impact asupra mediului, nu a avut rezultatele scontate, în primul rând din cauza
faptului că măsura a fost accesată de către un singur beneficiar.
Pe de altă parte, Evaluatorul a remarcat impactul relativ important pe care
investiţiile din sectorul public în anumite sectoare l-au avut asupra îmbunătăţirii
condiţiilor de mediu, în special, în perspectiva protejării solului. Se menţionează, în
această privinţă, contribuţia importantă pe care infrastructura de canalizare o are
asupra calităţii solului, precum şi importanţa amenajărilor infrastructurale realizate
pentru prevenirea şi protecţia împotriva inundaţiilor şi a investiţiilor dedicate
conservării şi consolidării resurselor forestiere pentru utilizarea sustenabilă a solului
şi a patrimoniului natural în general. Aşadar, pentru estimarea suprafeţei teritoriului
rural care a fost protejat în mod direct sau indirect din investiţiile SAPARD s-au avut
în vedere următoarele componente:
1. suprafaţa medie a localităţilor rurale, aplicată la 91 beneficiari / comune ai
submăsurii 3 privind sistemul de canalizare;
2. hectarele de teren interesate de investiţiile pentru protecţia împotriva
inundaţiilor;
3. hectarele de teren interesate de măsurile de împăduriri;
4. terenul interesat de măsura de agro-mediu.
Din aceasta estimare a rezultat că circa 1,8% din teritoriul României a fost
protejat / îmbunătăţit direct prin intervenţii finanţate din Programul SAPARD (a se
vedea mai multe detalii în cadrul răspunsului la întrebare L5 de evaluare). Mai mult,
Evaluatorul consideră că aceasta pondere este în fapt subestimată, nefiind inclusă
suprafaţa interesată de proiectele de infrastructură rutieră care, cu siguranţă, au
contribuit în mod indirect şi relativ la diminuarea poluării aerului în localităţile
interesate, prin fluidificarea traficului rutier şi reducerea timpului de parcurgere a
distanţelor.
În ceea ce priveşte volumul de deşeuri tratate în urma investiţiilor realizate
prin Programul SAPARD, acesta poate fi estimat la circa 16,3 milioane de m3, în
ceea ce priveşte contribuţia la tratarea apelor uzate în cadrul sub-măsurii 3 din
măsura 2.1, estimare având la baza anchetei desfăşurate asupra beneficiarilor sub-
măsurii. La acestea se pot adăuga produsele rezidualeepurate în urma procesării
cărnii şi a laptelui în cadrul măsurii 1.1, autorizarea acestor investiţii fiind
subordonată asigurării staţiilor de pre-epurare sau epurare corespunzătoare, în
30
funcţie de infrastructura existentă în zona amplasamentului. Aceste produse
reziduale însumează un volum de zece ori mai mare decât volumul apelor uzate
epurate în urma realizării investiţiilor infrastructurale din cadrul sub-măsuri 3 din
măsura 2.1, ceea ce înseamnă circa 163 milioane de m3 de ape tratate, care, împreuna
cu cele menţionate mai sus redă circa 179 milioane de m3 de produs tratat. Volumul
apelor tratate aşa estimat reprezintă circa 20% din debitul staţiilor în funcţiune pentru
epurarea apei reziduale existente în România în anul 2004. Cu toate ca nu este posibil
să se cuantifice exact volumul de deşeuri solide tratate în urma implementării
investiţiilor co-finanţate prin Programul SAPARD, se precizează faptul că
substanţele ce rămân din tratarea apelor uzate sunt colectate sub forma de nămol
deshidratat care este utilizat, succesiv, ca îngrăşământ agricol, contribuind astfel la
protecţia mediului. De asemenea, deşeurile solide (necomestibile sau confiscatele)
produse din procesarea cărnii sunt colectate în condiţii de igienă deosebite şi livrate
către unităţi specializate şi autorizate în vederea prelucrării acestora, neavând,
aşadar, un impact negativ asupra mediului.

Eficienţa, eficacitatea, relevanţa şi sustenabilitatea măsurilor finanţate

Măsura 1.1
Măsura 1.1 a fost foarte eficientă din punctul de vedere financiar, având o
capacitate de absorbţie a fondurilor alocate de circa 92%. Cu toate acestea, Măsura
a fost puţin eficace în ceea ce priveşte atingerea target-urilor fizice stabilite cu
referire la numărul de proiecte, capacitatea de realizare a acestora fiind doar de 24%
şi, în orice caz, sub 50% chiar şi în cazul sub-măsurilor cu capacitatea de realizare
cea mai ridicată (“Cereale” şi “Carne, produse din carne şi ouă”). Pe de altă parte,
gradul de realizare al indicatorilor de rezultat a fost ridicat, deci, din acest punct de
vedere măsura a demonstrat un nivel mai mult decât satisfăcător de efectivitate, iar,
în urma finanţării SAPARD venitul exploataţiilor a crescut simţitor, investiţiile
realizate determinând numeroase îmbunătăţiri şi modificări la nivelul exploataţiilor.
În baza rezultatelor anchetei asupra beneficiarilor s-a constatat ca investiţiile
realizate au fost sustenabile şi au avut efecte durabile în timp, acestea facilitând
comercializarea şi tipologia produselor, creşterea producţiei, precum şi, mai ales,
menţinerea şi crearea de noi locuri de munca şi creşterea valorii adăugate a
produselor obţinute în industria de produse alimentare şi a băuturilor din România
(2002-2007) de la 19,9% la 22,1%. Măsura 1.1 a fost extrem de relevantă faţă de
nevoile identificate în perioada de programare, vizând, printre altele: nivelul scăzut
de conformitate a produselor româneşti faţă de normele de procesare ale UE; un
nivel necorespunzător al siguranţei alimentare; canalele de comercializare
subdezvoltate.

Măsura 1.2
Măsura 1.2 a evidenţiat o eficienţă de cheltuială relativ bună, absorbind circa
87% din fondurile alocate, însă sub media de 89% înregistrată la nivelul
Programului. Eficacitatea măsurii a fost deplină: practic toţi beneficiarii care
trebuiau implicaţi au participat la iniţiativă, ajungând la 100% din target-ul prevăzut.
De asemenea, indicatorii de rezultat şi de impact indică o evoluţie foarte bună şi
31
demonstrează că la momentul actual în România există un sistem eficient de control
sanitar pentru producţia zootehnică şi vegetală, ceea ce întâmpină pe deplin nevoile
identificate în ceea ce priveşte adecvarea produselor româneşti la standardele de
calitate fito-sanitară şi de siguranţă alimentară cerute la nivelul EU, demonstrând,
aşadar, relevanţa Măsurii 1.2 pentru dezvoltarea sistemului agro-alimentar din
România în conformitate cu acquis-ul comunitar. Aşadar, Măsura a contribuit la
consolidarea unui cadru instituţional sustenabil în domeniul controlului sanitar,
veterinar şi fitosanitar

Măsura 2.1
Măsura 2.1 a avut printre cele mai ridicate nivele de eficienţă de cheltuială, la
31.12.2009 fiind plătite peste 97% din sumele contractate. De asemenea, se remarcă
o eficacitate foarte ridicată a acestei măsuri, ţintele stabilite fiind depăşite atât în
ceea ce priveşte numărul proiectelor implementate (capacitatea de realizare fiind
117%) cât şi în ceea ce priveşte numărul locuitorilor atinşi de îmbunătăţirile realizate
(de patru ori mai mare decât numărul preconizat). Totodată, indicatorii de rezultat şi
de impact arată efectele pozitive derivate din implementarea acestei măsuri, în
special prin creşterea gradului de deservire a localităţilor rurale cu infrastructură de
canalizare şi de apă potabilă (trecând în medie de la 35% la peste 40%, prin creşterea
atractivităţii turistice a zonelor rurale (+500% numărul turiştilor înregistraţi la agro-
turisme), prin îmbunătăţirea generală a condiţiilor de trai ale populaţiei interesate de
infrastructura modernizată / creată şi prin crearea de noi locuri de muncă (peste
16.000). Desigur, Măsura 2.1 a fost extrem de relevantă în raport cu nevoile
identificate în momentul programării, PNADR evidenţiind în mod foarte clar că
infrastructurile din zonele rurale în general şi, în special, infrastructurile de transport,
de distribuţie a apei potabile şi de canalizare erau, în anii 1997-1998, extrem de
deficitare: jumătate dinlocalităţile rurale nu erau direct conectate la drumurile
principale şi mai puţin de 10% din drumurile comunale şi judeţene erau modernizate;
reţeaua de apă potabilă exista în circa 20% din localităţile rurale, deservind circa un
sfert din populaţia rurală; reţeaua de canalizare exista în mai puţin de 3% din
localităţile rurale. Nevoile existente sunt şi în ziua de astăzi destul de ridicate, iar
sustenabilitatea Măsurii 2.1 este relativ scăzută datorita dispoziţiilor de reducere a
cheltuielilor bugetare ale administraţiilor publice prevăzute în contextul crizei
economice actuale, ceea ce este în măsură să limiteze capacitatea administraţiilor
locale de a întreţine / administra mai departe infrastructurile finanţate prin Programul
SAPARD.

Măsura 3.1
Măsura 3.1 a fost destul de eficientă la nivel financiar, fiind cheltuite peste
91% din sumele alocate. Măsura nu şi-a atins, însă, în totalitate obiectivele de
realizare, eficacitatea măsurii fiind relative redusă în ceea ce priveşte capacitatea de
realizare a proiectelor (18% din proiectele programate) şi sprijinul oferit tinerilor
agricultori (capacitatea de realizare a acestui indicator fiind doar de 25% fata de
target-ul propus). Cu toate acestea, Măsura 3.1 a avut rezultate şi impacturi pozitive
asupra numărului locurilor de muncă şi creşterii veniturilor agriculturilor,
32
conducând la menţinerea circa 11.000 de locuri de muncă, la crearea circa 2.500 de
noi locuri de muncă şi la creşterea cu peste 50% a veniturilor pentru 38% din
beneficiarii intervievaţi. Aşadar, prin natura ei, Măsura 3.1 a creat condiţiile
sustenabilităţii intervenţiilor finanţate, acestea concentrându-se asupra raţionalizării
şi reorientării producţiei pentru creşterea calităţii produselor obţinute prin aplicarea
unor tehnologii competitive, precum şi asupra îmbunătăţirii condiţiilor de igiena şi
bunăstare a animalelor. Totodată, Măsura 3.1 a fost relevantă în raport cu nevoile
identificate în PNADR în ceea ce priveşte adecvarea produselor româneşti la
standardele UE şi adoptarea acquis-ului comunitar.

Măsura 3.2
Eficienţa de cheltuială a Măsurii 3.2 a fost extrem de limitată, doar 6% din
resursele disponibile pentru întreaga perioada de programare fiind efectiv plătite.
Mai mult, Măsura nu şi-a atins nici un rezultat stabilit, toate cele trei proiecte
contractate fiind în fapt anulate înainte de încheierea activităţilor prevăzute. Măsura
nu a fost, aşadar, deloc eficace şi nici sustenabilă, cu toate că intervenţiile prevăzute
ar fi fost extrem de relevante pentru creşterea competitivităţii şi calităţii produselor
agricole şi piscicole, precum şi pentru îmbunătăţirea proceselor de producţie.

Măsura 3.3. Eficienţa de cheltuială a Măsurii 3.3 a fost extrem de limitată,

doar 10% din resursele disponibile pentru întreaga perioada de programare fiind
efectiv plătite. De asemenea, Măsura 3.3 nu şi-a îndeplinit obiectivele prestabilite
atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, deci eficacitatea Măsurii este
extrem de limitată. În fapt, cea mai mare parte a beneficiarilor implicaţi în anul 2008
au renunţat la cererile de finanţare în cadrul Programului SAPARD pentru a putea
participa la sesiunea de depunere de propuneri de proiecte asemănătoare în cadrul
PNDR 2007-2013. Aşadar există o continuitate considerabilă în ceea ce priveşte
angajamentele de agro-mediu luate în perioada SAPARD, dar efectele şi impactul
general nu sunt nici relevante, nici evaluabile la momentul actual. În concluzie,
Măsura nu a permis îndeplinirea acquis-ului comunitar necesar administrării
intervenţiilor de agro-mediu, ceea ce face sustenabilitatea măsurii, de asemenea,
extrem de scăzută.
Măsura 3.4. Prin cheltuirea a circa 81% din sumele alocate, eficienţa de
cheltuială a Măsurii 3.4 a fost relative scăzută, însă eficienţa măsurii creşte dacă se
ia în considerare faptul că eficacitatea ei a fost şi mai redusă, fiind realizat doar 15%
din numărul de proiectele programate. Cu toate acestea, rezultatele şi impacturile
măsurii au fost relativ bune, în special în sectorul turistic (creare peste 10.000 de
paturi) şi incluzând o creştere a venitului de circa 38%, crearea de noi locuri de
muncă (toţi beneficiarii intervievaţi au declarat ca după finanţarea au angajat mână
de lucru atât din cadrul familiei cât şi în afara ei sub formă de angajaţi) şi crearea de
întreprinderi în zonele rurale (66% din beneficiarii intervievaţi au înfiinţat noi
activităţi în urmă finanţării). Rezultatele obţinute în cadrul Măsurii 3.4 sunt, aşadar,
sustenabile şi, totodată, extrem de relevante pentru întâmpinarea nevoilor urgente
identificate cu referire la diversificarea activităţilor rurale, în special prin dezvoltarea
sectorului turistic, necesitând investiţii majore în infrastructurile de primire turistică,
33
pentru a răspunde cerinţelor pieţei şi nevoilor, atât din punct de vedere calitativ cât
si cantitativ.

Măsura 3.5
Eficienţa de cheltuială a Măsurii 3.5 a fost sub media pe Program, aşadar
relativ redusă, fiind efectiv plătite beneficiarilor doar 77% din resursele alocate. Din
punct de vedere a eficacităţii în atingerea obiectivelor, de asemenea, Măsura 3.5 nu
a avut o performanţă extraordinară, doar 5% din numărul de proiecte, respectiv
beneficiari, programate fiind efectiv realizate. Cu toate acestea, Măsura a avut
rezultate bune în ceea ce priveşte realizarea fizică a indicatorilor aferente submăsurii
dedicate drumurilor forestiere, remarcându-se depăşirea ţintei stabilite cu referire la
kilometri de drum realizaţi (+134%). În general, însă, măsura nu şi-a atins
obiectivele vizate, nici una din ţintele stabilite pentru indicatorii de rezultat şi de
impact fiind, în fapt, atinsă, după cum reiese din răspunsurile la Întrebările Comune
de Evaluare care se regăsesc în capitolul 6. Desigur, concentrarea resurselor asupra
sub-măsurii aferente drumurilor forestiere şi împăduririlor a mărit oarecum
sustenabilitatea rezultatelor obţinute, creşterea accesibilităţii pădurilor fiind, de fapt,
o precondiţie pentru valorizarea viitoare a pădurilor din punct de vedere economic,
iar creşterea volumului de masă lemnoasă şi extinderea pădurilor fiind o necesitate
pentru conservarea habitatului natural. Având în vedere analiza nevoilor realizată în
perioada de programare şi confirmată în timpul derulării Programului SAPARD,
incluzând faptul că, dincolo de valoarea lor economica, pădurile din România au un
potenţial important din punctul de vedere al utilizării multifuncţionale a terenurilor,
precum recreerea şi vânătoarea, protecţia împotriva inundaţiilor, conservarea
biodiversităţii, atenuarea modificărilor climatice şi furnizarea produselor de pădure
nelemnoase (fructe de pădure, seminţe, ciuperci etc.), intervenţiile finanţate în cadrul
Măsurii 3.5 au fost extrem de relevante.

Măsura 4.1
Eficienţa de cheltuială a Măsurii 4.1 a fost sub media pe Program, aşadar
relativ redusă, fiind efectiv cheltuite doar 77% din resursele alocate, în principal
datorită întârzierii în acreditarea acestei măsuri. Aşadar, Măsura 4.1 şi-a atins doar
într-o mică măsură ţintele stabilite în cadrul PNADR 2000-2006, respectiv, circa 7%
din ţintă referitoare la numărul participanţilor (35.000) şi circa 20% din ţinta privind
numărul cursurilor, ceea ce înseamnă ca Măsura a fost puţin eficace. Se remarcă,
totuşi, faptul că obiectivul privind participarea tinerilor şi femeilor la formare
profesională, a fost atins pe deplin, având în vedere faptul că aceste două categorii
de beneficiari împreuna reprezintă peste 84% din totalul cursanţilor (ţintă fiind de
20%), iar capacitatea de realizare a ţintei stabilite în PNADR a fost de peste 28%. În
ceea ce priveşte relevanţa intervenţiilor finanţate, având în vedere analiza nevoilor
existente, descrise în cadrul documentului de programare, se poate spune că Măsura
4.1 a fost pe deplin relevantă, fiind abordate în cadrul cursurilor organizate 80% din
temele evidenţiate în cadrul PNADR. Efectele intervenţiilor de formare se
prelungesc în timp prin natura lor, Măsura 4.1 fiind, aşadar, sustenabilă prin
definiţie.
34
 Măsura 4.2
Măsura 4.2 a înregistrat nivelul cel mai ridicat de eficienţă de cheltuială, fiind
utilizate peste 99%, practic totalitatea, sumelor alocate. Datorita faptului că
rezultatele aşteptate pentru aceasta măsură nu au fost cuantificate în cadrul PNADR,
nu este posibil să se evalueze în mod exact gradul în care măsura şi-a atins ţinta.
Totuşi, din cuantificarea indicatorilor propuşi în baza realizărilor se poate
concluziona că măsura a fost eficace şi relevantă, considerând resursele limitate
alocate şi complementaritatea cu alte surse de finanţare, precum şi având în vedere
numărul de material informaţionale / promoţionale realizate, numărul de studii
efectuate, numărul de evaluări ale Programului, numărul de seminarii / conferinţe /
ateliere organizate, numărul de reuniuni ale Comitetului de Monitorizare organizate.
De fapt, rolul tipic al intervenţiilor de AT cu referire la asigurarea însuşirii
procedurilor de implementare a măsurilor co-finanţate din fondurile puse la
dispoziţie de CE pentru dezvoltarea rurală din partea tuturor instituţiilor / actorilor
implicaţi în implementarea programului SAPARD a fost mai degrabă îndeplinit de
alte proiecte de AT finanţate din programul PHARE.

Politica de dezvoltare rurală pe perioada 2007-2013

Politica de dezvoltare rurala pe perioada 2007-2013 s-a concentrat

asupra a trei aspecte cheie: -economia agroalimentara;-mediul;-populatia rurala;
Prin urmare UE are o politicacomuna de dezvoltare rurala , care intr-o
masura destul de mare este controlata destatele membre .
35
 Principalele norme care reglementeaza politica de dezvoltare rurala pentru
perioada 2007-20013 precum si masurile politice de care dispun statele membre si
regiunile sunt prevazute de Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului si se
concentreaza pe trei teme :
-imbunatatirea competitivitatii sectorului agricol si forestier;
-imbunatatirea mediului si spatiului rural;
-imbunatatirea calitatii vietii in mediul rural si diversificarea economiei
rurale;
De asemenea se pune accentul pe existenta unei strategii care sa se
realizeze cu ajutorul planurilor nationale strategice si care sa contribuie la :
identificarea domeniilor în care utilizarea sprijinului UE pentru dezvoltare
rurală reprezintă o mai mare valoare adăugată pentru Uniune;
stabilirea legăturii cu principalele priorităţi ale UE (de exemplu, cele incluse
în Agendele de la Lisabona şi Göteborg);
asigurarea coerenţei cu alte politici ale UE, în special cu cele care vizează
coeziunea economică şi mediul;
punerea în aplicare a noii politici agricole comune, orientate către piaţă, şi,
drept urmare, a restructurării necesare în vechile şi noile state membre.
Am putea concluziona ca politicile UE in domeniul dezvoltarii rurale au avut
drept scop asigurarea securităţii alimentare sau promovarea Uniunii Europene ca pe
o putere exportatoare de produse agricole în lume, şi nu dezvoltarea în sine, insa
incepând cu anul 1998 (Agenda de la Lisabona), spaţiul rural este definit ca una
dintre valorile fundamentale şi definitorii pentru Europa, care trebuie prezervată,
îngrijită şi promovată.
De asemenea exista, două direcţii esenţiale care determină şi influenţează
procesul de dezvoltare rurală din Uniunea Europeană: raportul sector agricol versus
sector ne-agricol şi grija pentru mediu.
Ruralul trebuie gândit din perspectiva viitorului, nu ca pe o rezolvare a
problemelor din trecut adica zona rurală nu trebuie să fie privită doar ca o problemă,
ci şi ca o oportunitate. Politica de dezvoltare rurală trebuie să includă agricultura
într-un context socioeconomic şi ecologic mai larg.

De ce avem nevoie de o politică rurală comună?

Teoretic, fiecare stat membru poate decide şi aplica politici de dezvoltare
rurală complet independente. Dar această abordare nu ar funcţiona bine în practică.
Nu toate ţările Uniunii Europene ar putea să îşi permită politica de care au nevoie.
Mai mult decât atât, multe dintre aspectele abordate de politica de dezvoltare rurală
nu se limitează strict la teritoriul naţional sau la o regiune anume (de exemplu,
poluarea nu are graniţe, iar lupta pentru un mediu durabil a devenit o preocupare la
nivel european şi internaţional). De asemenea, politica de dezvoltare rurală se leagă
de o serie de alte politici elaborate la nivelul UE.
Prin urmare, UE are o politică comună de dezvoltare rurală, care, într-o
măsură destul de mare, este controlată de statele membre şi de regiuni.
Această politică este parţial finanţată din bugetul central al UE şi parţial din
bugetele naţionale şi regionale ale statelor membre.
36
 Structura politicii de dezvoltare rurală
Principalele norme care reglementează politica de dezvoltare rurală pentru
perioada 2007-2013, precum şi măsurile politice de care dispun statele membre şi
regiunile, sunt prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului.
În baza acestui act, politica de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013 se
concentrează pe trei teme (cunoscute sub numele de „axe tematice”). Acestea sunt:
➢ ameliorarea competitivităţii sectorului agricol şi forestier;
➢ ameliorarea mediului şi a zonelor rurale;
➢ ameliorarea calităţii vieţi în zonele rurale şi încurajarea diversificării
economiei rurale.
Pentru o abordare echilibrată a politicii, statele membre şi regiunile au
obligaţia de a aloca finanţarea disponibilă pentru dezvoltarea rurală în funcţie de
aceste trei axe tematice.
O cerinţă suplimentară constă în faptul că o parte din finanţare trebuie să
sprijine proiecte bazate pe experienţa dobândită prin iniţiativele comunitare Leader.
În domeniul dezvoltării rurale, „abordarea Leader” implică proiecte extrem de
individualizate, elaborate şi puse în practică de parteneriate locale, în vederea
soluţionării problemelor locale specifice.
La fel ca înainte de 2007, toate statele membre (sau regiunile, în cazul în care
puterile sunt delegate la nivel regional) trebuie să stabilească un program de
dezvoltare rurală, care să precizeze în mod clar care sunt măsurile care vor fi
finanţate în perioada 2007-2013.
Pentru această perioadă, se pune şi mai mult accentul pe existenţa unei
strategii coerente pentru dezvoltarea rurală la nivelul UE. Aceasta se realizează cu
ajutorul planurilor naţionale strategice care trebuie să se bazeze pe orientările
strategice ale UE.
Se doreşte ca această abordare să contribuie la:
- identificarea domeniilor în care utilizarea sprijinului UE pentru
dezvoltare rurală reprezintă o mai mare valoare adăugată pentru
Uniune;
- stabilirea legăturii cu principalele priorităţi ale UE (de exemplu, cele
incluse în Agendele de la Lisabona şi Göteborg);
- asigurarea coerenţei cu alte politici ale UE, în special cu cele care
vizează coeziunea economică şi mediul;
- punerea în aplicare a noii politici agricole comune, orientate către piaţă,
şi, drept urmare, a restructurării necesare în vechile şi noile state
membre.

Rețeaua europeană pentru dezvoltare rurală (REDR)

Părțile implicate în dezvoltarea rurală de pe întreg teritoriul Uniunii Europene
(UE). REDR a contribuit și contribuie la implementarea concretă a programelor de
dezvoltare rurală ale statelor membre, prin generarea și partajarea cunoștințelor,
precum și prin facilitarea schimbului de informații și a cooperării în Europa rurală.

37
 Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală (REDR) reprezintă sistemul
nodal de interconectare a tuturor părților implicate în dezvoltarea rurală de pe întreg
teritoriul Uniunii Europene (UE). Misiunea sa este aceea de a contribui la
implementarea eficientă a politicii de dezvoltare rurală.

Dezvoltarea Rurală în Uniunea Europeană

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Fonduri de peste 200 de miliarde de euro sunt disponibile pentru

implementarea a 94 de Programe de Dezvoltare Rurală (PDR) în întreaga Uniune
Europeană, pentru perioada de programare 2007-2013. Aproape jumătate din această
sumă este asigurată de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
(FEADR), supervizat de Comisia Europeană – Direcţia Generală Agricultură şi
Dezvoltare Rurală. Fondurile sunt utilizate pentru realizarea unei game variate de
obiective de dezvoltare rurală, inclusiv pentru îmbunătăţirea competitivităţii
afacerilor din agricultură, silvicultură şi agroalimentaţie; sprijinirea protecţiei
mediului natural; susţinerea economiilor rurale şi a calităţii vieţii în zonele rurale.

Ce este REDR?
Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală (REDR) a fost înfiinţată de
Comisia Europeană – Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală în anul
2008, pentru a ajuta statele membre în implementarea Programelor lor de Dezvoltare
Rurală (PDR) într-o manieră eficientă. Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală
(REDR) face aceasta generând și împărtășind cunoștinţe referitoare la modul în care
funcţionează în practică politicile de dezvoltare rurală și la cum pot fi acestea
îmbunătăţite, precum și facilitând schimburile de informaţii și cooperarea între
zonele rurale ale Europei.
REDR grupează o gamă variată de părţi interesate de dezvoltarea rurală, în
special reţelele rurale naţionale, autorităţi din statele membre și organizaţii de
dezvoltare rurală active la nivel european.
Punctul de contact al REDR sprijină Direcţia Generală Agricultură și
Dezvoltare Rurală în coordonarea reţelei și asigură un punct focal pentru activităţile
REDR. Punctul de contact își are sediul la Bruxelles și se concentrează asuprea celor
trei elemente principale ale strategiei REDR, respectiv:
• analiza politicilor,
• comunicarea,
• crearea de reţele.

Crearea de retele se află în centrul activităţii REDR: aducând laolaltă, în mod

oficial sau neoficial, diferiţi actori implicaţi în dezvoltarea rurală, REDR facilitează
schimburile de cunoștinţe și împărtășirea experienţei și a inovării.
Eficienţa reţelelor în implicarea părţilor interesate și în ameliorarea punerii în
aplicare a politicii de dezvoltare rurală este tot mai mult recunoscută. În calitatea sa
de „reţea de reţele”, REDR are de jucat un rol deosebit.

38
 REDR serveşte drept platformă pentru schimbul de idei și experienţă despre
felul în care politicile de dezvoltare rurală funcţionează în practică şi cum pot fi
acestea îmbunătăţite în toate statele membre. Principalii săi actori includ Reţelele
Rurale Naţionale (RRN), autorităţile statelor membre, Grupurile de Acţiune Locală
(GAL) LEADER şi organizaţiile cu perspectivă europeană implicate în dezvoltarea
rurală.

LEADER este punctul de contact pentru activităţile noastre de creare de

reţele.
Conferinţa anuală LEADER reunește GAL din toate statele membre pentru a
face schimb de bune practici și a discuta chestiuni precum modalităţi de îmbunătăţire
a aplicării strategiilor locale de dezvoltare rurală sau de punere în practică a unor
proiecte de cooperare transnaţională.
Portalul LEADER de pe site-ul REDR este o resursă-cheie pentru sprijinirea
acestor activităţi și include un set de instrumente pentru GAL, informaţii despre
ofertele de colaborare, publicaţii, clipuri video și altele:
http://enrd.ec.europa.eu/leader/ro/leader_ro.cfm

Contribuții REDR
REDR oferă susținere de mare anvergură părţilor implicate în dezvoltarea
rurală și aduce clarificări în dezbaterea asupra politicii de dezvoltare rurală a UE
prin:
− evidențierea exemplelor de proiecte de dezvoltare rurală reușite din
Uniunea Europeană;
− asigurarea de asistenţă pentru Reţelele Rurale Naţionale (RRN);
− promovarea cooperării transnaţionale (CTN) între Grupurile de Acţiune
Locală (GAL);
− furnizarea de analize asupra temelor relevante, inclusiv a beneficiilor mai
largi aduse de agricultură, precum şi asupra subiectelor de importanță
capitală, cum ar fi silvicultura, agricultura socială şi antreprenoriatul rural.

La zi în interconectare
REDR diseminează informaţii între părţile interesate într-o varietate de
modalități, inclusiv prin participarea sa la evenimente şi târguri din Europa.
Activitatea de publicare a REDR include de asemenea buletinul informativ
electronic Rur@l News, Revista REDR, publicația trimestrială – „Cronica rurală a
UE”, precum şi broşuri tematice de specialitate. Site-ul REDR oferă acces la un
volum cuprinzător de informaţii în mai multe limbi şi cu multiple utilități: de
exemplu, un buletin de actualități ţine actorii REDR la curent cu cele mai recente
evoluţii; linkul rapid către „Paginile despre ţară” oferă informaţii aprofundate despre

39
fiecare stat membru; sunt de asemenea disponibile instrumente interactive pentru
promovarea unei mai bune conectări în reţea şi unei mai bune comunicări; şi multe
altele...

Punctul de Contact al REDR

Punctul de Contact (PC) al REDR susţine Direcţia Generală Agricultură şi
Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene în gestionarea funcţionării REDR şi oferă
un centru de referință pentru activităţile REDR. O echipă centrală permanentă, având
sediul la Bruxelles, este completată de un grup mai mare de experţi nepermanenți,
care dispun de cunoștințe aprofundate într-o gamă largă de domenii ale dezvoltării
rurale. În speţă, PC al REDR oferă asistență pentru comunicare în reţea și cooperare,
întreprinde analize tematice, organizează evenimente şi menține o comunicare
proactive

Obiective
Obiectivele Reţelei Europene pentru Dezvoltare Rurală sunt următoarele:
colectarea, analiza şi diseminarea informaţiilor despre măsuri şi practici de
dezvoltare rurală la nivel european;
- furnizarea de informaţii privind evoluțiile din zonele rurale;
- organizarea de reuniuni şi seminarii;
- înfiinţarea şi operarea reţelelor menite să faciliteze schimbul de
experienţă, susţinerea punerii în aplicare şi evaluarea politicii de
dezvoltare rurală;
- susținerea reţelelor naţionale şi a iniţiativelor de cooperare
transnaţională.
- Părți interesate și beneficiari
Activitățile reţelei sunt menite să susțină și să promoveze:
➢ administrațiile și instituțiile relevante;
➢ rețelele rurale;
➢ organizațiile relevante la nivel european;
➢ Grupurile de Acțiune Locală;
➢ alte organisme și actori implicați în dezvoltarea rurală.

Structură

40
 Structura REDR include:

Un Comitet de coordonare care

• furnizează Comisiei asistență în pregătirea şi punerea în aplicare a planului
anual de lucru și activităţilor REDR;
• asigură coordonarea dintre REDR, reţelele rurale naționale şi organizațiile
care activează în domeniul dezvoltării rurale;
• coordonează activitatea tematică desfășurată de REDR;

Un subcomitet Leader care

• oferă Comisiei consiliere cu privire la programul anual de activitate a REDR
privind axa Leader;
• contribuie la coordonarea activității tematice;
• sprijină monitorizarea de către Comisie a punerii în aplicare a proiectelor de
cooperare transnaţională.
Reţea Europeană de Evaluare pentru Dezvoltarea Rurală, responsabilă pentru
schimbul de experienţă şi stabilirea de bune practici de evaluare a politicii de
dezvoltare rurală. Această reţea este coordonată de un Comitet de Experţi pentru
Evaluare.

Punctul de Contact
Punctul de Contact al REDR oferă Comisiei Europene (Direcţia Generală
pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) asistenţă tehnică în sprijinul Reţelei

41
Europene pentru Dezvoltare Rurală. Reprezentând principalul mecanism de sprijin
pentru REDR, activităţile sale esențiale includ:
• Asistență pentru Comitetul de Coordonare, Subcomitetul Leader, Grupurile
de Lucru Tematice;
• Sprijin pentru cooperarea REDR, schimbul de informaţii, conectarea în reţea
şi publicaţii;
• Suport pentru activitatea de analiză/sinteză a programelor de dezvoltare rurală
şi a indicatorilor de monitorizare;
• Colectarea şi diseminarea de experiență relevantă în punerea în practică a
programelor;
• Organizarea de reuniuni şi seminarii la nivel european.
• Dezvoltarea de cunoștințe (analiză)
• Partajarea de cunoștințe (comunicare)
• Schimbul şi cooperarea (conectare în rețea))

Temeiul juridic al REDR

Principalele norme care reglementează politica de dezvoltare rurală pentru

perioada 2007-2013 se bazează pe Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului
din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul
European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Aceste norme reglementează
de asemenea și măsurile de politică aflate la dispoziţia statelor membre şi regiunilor.
În conformitate cu acest regulament, politica de dezvoltare rurală pentru perioada
2007-2013 este structurată pe 3 axe tematice și o axă orizontală.
Capitolul II al acestui regulament este dedicat asistenţei tehnice. Articolul 68
precizează că „fiecare stat membru înființează o reţea rurală naţională, care
regrupează organizaţiile şi administraţiile care lucrează în domeniul dezvoltării
rurale”. În vederea asigurării interconectării acestor reţele, organizaţiilor şi
administraţiilor naționale care activează în domeniul dezvoltării rurale la nivel
comunitar, la articolul 67 a fost prevăzută stabilirea unei reţele denumită „Reţeaua
Europeană pentru Dezvoltare Rurală”.

42
 Politica de dezvoltare rurală a UE a evoluat continuu pentru a răspunde noilor
provocări legate de zonele rurale. Cea mai recentă reformă, care însoțește procesul
mai amplu de revizuire a politicii agricole comune (PAC), s-a finalizat în esență în
decembrie 2013, odată cu aprobarea actelor legislative de bază pentru perioada
2014-2020.
În primăvara/vara anului 2014, au fost publicate o serie de reglementări mai
detaliate („acte delegate” și „acte de punere în aplicare”), care vor veni cu precizări
pe marginea principalelor acte legislative.

Politica de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020 se axează pe trei

obiective strategice pe termen lung, care se aliniază Strategiei Europa 2020 și
obiectivelor PAC. Astfel, aceasta își propune:
• să stimuleze competitivitatea agriculturii
• să garanteze o gestionare durabilă a resurselor naturale și combaterea
schimbărilor climatice precum și să favorizeze dezvoltarea teritorială
echilibrată a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și
menținerea de locuri de muncă.

Strategia de dezvoltare rurală a României pentru următorii ani se înscrie în

contextul de reformă şi dezvoltare pe care UE şi-l propune prin strategia Europa
2020.

43
 Europa 20207 reprezintă strategia de creştere a Uniunii Europene pentru
perioada 2010-2020. Urmărind obiectivele strategiei Europa 2020 pentru o
economie inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, strategia stabileşte ţinte
ambiţioase pentru statele membre în domeniul educaţiei, inovării,
energiei/mediului, ocupării forţei de muncă şi incluziunii sociale si îmbunătăţirea
competitivităţii în general. Pe baza acestui document, fiecare stat membru îşi
stabileşte ţinte şi planuri de acţiune la nivel naţional sub forma unui Plan Naţional
de Reformă care este monitorizat în mod periodic.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020
contribuie la realizarea unei creşteri inteligente prin sprijinirea formelor de
cooperare între instituţiile de cercetare şi fermieri şi alţi actori ai economiei rurale
dar şi prin sprijinirea componentei de formare profesională, dobândire de
competenţe şi diseminare a informaţiei.
De asemenea, PNDR are în vedere o creştere durabilă care pune accent pe
scăderea emisiilor de carbon şi sprijinirea practicilor agricole prietenoase cu mediul.
Nu în ultimul rând, sprijinul acordat investiţiilor în infrastructura şi economia rurală
duce la reducerea sărăciei şi crearea de locuri de muncă în zonele rurale, contribuind
astfel la o creştere favorabilă incluziunii.
Urmând liniile trasate de această strategie ambiţioasă, PNDR îşi propune să
răspundă obiectivelor generale ale Politicii Agricole Comune legate de securitatea
alimentară, gestionarea durabilă a resurselor naturale şi dezvoltarea teritorială
echilibrată, dar şi obiectivelor specifice ale dezvoltării rurale. Astfel, abordând într-
un mod strategic toate cele şase priorităţi de dezvoltare rurală, PNDR îşi propune
să sprijine într-un mod sustenabil şi inteligent dezvoltarea economică şi socială a
zonelor rurale din România.
România se confruntă cu provocări enorme în atingerea potenţialului său
economic şi social, în sectorul agro - alimentar şi forestier, precum şi la nivelul
zonelor rurale. PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic de 50 % din media UE şi
semnificativ mai mic în zonele rurale.

7
COMUNICARE A COMISIEI EUROPA 2020, O strategie europeană pentru o creştere
inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:2020:FIN:RO:PDF
44
 Contextul de programare PNDR 2014-2020
Regulamentul de stabilire a unor dispoziţii comune
privind fondurile UE• Acoperă FEADR, FEDR, FES, FC,
Nivel FEPAM • Reflectă Strategia UE 2020 prin 11 obiective
European tematice care vor fi implementate prin acţiuni propuse prin
fiecare program

Acordul de ParteneriatDocument naţional ce descrie

modul în care România urmăreşte să utilizeze fondurile UE
Nivel
în vederea îndeplinirii obiectivelor UE
European

Nivel Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR)

Naţional FEADR

Din punct de vedere al dezvoltării, zonele rurale înregistrează un decalaj

semnificativ faţă de zonele urbane şi se caracterizează prin: deficienţe structurale
persistente (numărul mare al populaţiei ocupate în agricultură, îmbătrânirea
populaţiei, un număr mare de exploataţii de subzistenţă etc.); valoare adăugată
scăzută a produselor agro-alimentare; randamentele şi productivitatea muncii
scăzute în special în agricultura de semisubzistenţă; spirit antreprenorial slab pentru
dezvoltarea activităţilor economice, acces redus la credite; o piaţă a terenurilor
nefuncţională; o modestă orientare către export; investiţii insuficiente în cercetare
şi dezvoltare; accesul la servicii şi infrastructură cu mult în urma zonelor urbane;
creşterea continuă a disparităţilor regionale; o pondere ridicată a populaţiei expuse
riscului de sărăcie şi excluziune socială; o administraţie publică ineficientă; o serie
de riscuri pentru oameni şi mediu exacerbate de schimbările climatice şi care
reprezintă o ameninţare pentru zonele rurale şi, în general, a teritoriului naţional.
Acordul de Parteneriat propus de România8 (AP Ro) asigură convergenţa cu
strategia europeană pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii,
precum şi cu scopul specific al fiecărui fond, în conformitate cu obiectivele
Tratatului, inclusiv în ceea ce priveşte coeziunea economică, socială şi teritorială.
Pentru a îndeplini aspiraţiile de creştere economică reflectate în obiectivul
global al Acordului de Parteneriat, economia românească trebuie să se transforme
într-o economie modernă şi competitivă, abordând cele cinci provocări în materie
de dezvoltare:
I. Competitivitatea; II. Oamenii şi societatea; III. Infrastructura; IV.
Resursele; V. Administraţia şi guvernarea.
Din cele cinci provocări în materie de dezvoltare ale AP Ro, în strategia

PERIOADA DE PROGRAMARE 20142020

8ACORD DE PARTENERIAT PROPUS DE ROMÂNIA PENTRU
Primul proiect, http://www.fonduriue.ro/res/filepicker users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord-
parteneriat/Acord de parteneriat 01.10.2013.pdf
45
PNDR sunt abordate integral primele 3 povocări respectiv, Competitivitatea,
Resursele, Oamenii şi societatea şi parţial, Administraţia şi guvernarea.
În urma analizei şi a identificării nevoilor socio-economice şi a deficitelor
structurale ale României se conturează necesitatea unui program investiţional
abordat pentru atingerea a 9 obiective tematice (OT) din cele 11 menţionate în
Cadrul Strategic Comun (CSC).
Strategia PNDR pentru perioada 2014-2020 urmăreşte să ofere soluţii la
nevoile identificate prin intermediul analizei SWOT. Totodată, strategia urmăreşte
continuarea progreselor înregistrate de la aderarea Românei la UE în 2007 susţinute
prin PNDR 2007-2013.
Intervenţiile pentru perioada 2014-2020 vor contribui la consolidarea
dezvoltării pe termen mediu şi lung a sectorului agricol şi de dezvoltare rurală.
Obiectivele propuse şi ţintele aferente sunt în concordanţă cu priorităţile
strategice naţionale prezentate în AP Ro, proiectul strategiei privind dezvoltarea
agriculturii si dezvoltării rurale pe termen mediu si lung 2020-2030 (Banca
Mondială), Strategia Naţională de Competitivitate, Proiectul strategiei pentru
cercetare, dezvoltare şi inovare şi de alte documente strategice aferente.
Un alt document de referinta îl reprezintă “Cadrul naţional strategic pentru
dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar şi a spaţiului rural în perioada 2014-
2020-2030”prescurtat „Cadrul naţional strategic rural” care are drept scop stabilirea
obiectivelor de dezvoltare durabilă a sistemului agroalimentar românesc şi a
spaţiului rural pentru reluarea creşterii economice a României.
Astfel, aceste documente au identificat ca şi problematică principală
îmbunătăţirea funcţiei economice şi de mediu a spaţiului rural şi a sectorului agricol
şi vor fi abordate prin intermediul celor şase priorităţi de dezvoltare rurală din
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru
dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
(FEADR).
Sprijinul oferit prin PNDR 2014-2020 va asigura complementaritatea şi
coerenţa cu sprijinul furnizat prin Pilonul I - plăţi.

Logica intervenţiei
În conformitate cu analiza SWOT, din cele 28 de nevoi identificate, 24 pot fi
considerate prioritare pentru intervenţia prin PNDR şi vor fi susţinute prin măsuri
în cadrul celor şase priorităţi de dezvoltare rurală. Celelalte nevoi vor putea fi
abordate în mod complementar în cadrul programelor operaţionale sectoriale, în
acord cu AP Ro şi programele de finanţare Naţională.

Coerenţa priorităţilor PNDR cu provocările Acordului de Parteneriat pentru

perioada 2014 - 2020
Mai jos este prezentată justificarea nevoilor identificate. Acestea sunt
exprimate în primul rând în raport cu cele trei provocări prezentate în AP Ro, şi în
al doilea rând printr-o succintă prezentare care arată relaţia dintre nevoile selectate
pentru FEADR şi cele şase domenii prioritare pentru dezvoltarea rurală, precum şi
a domeniilor de interes (focus areas), inclusiv tematicile transversale (cross-cutting).
46
Se va pune accent pe lecţiile învăţate din perioada de programare 2007-2013 şi pe
continuarea sprijinirii acelor măsuri ce au avut un impact pozitiv în perioada
anterioară.
3 Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice 2013 — 2020

Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020 (draft)

5
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României.
Orizonturi 2013-2020-2030
6
Strategia Naţională de Conservare a Biodiversităţii
7
Strategia Naţională privind Agenda Digitală a României (ongoing)
8
Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare, Inovare 2014-
2020 (ongoing) / Strategia de Specializare Inteligentă ()
9
Strategia Naţională de Competitivitate 2014 — 2020 (ongoing)
10
Strategia Naţională de Reducere a Săraciei 2014-2020 (ongoing)
Creşterea competitivităţii (menţionată în AP Ro la pct.1 "Provocările de
dezvoltare") din agricultură, silvicultură şi sectorul alimentar este crucială pentru
îmbunătăţirea performanţelor şi revitalizarea zonelor rurale, crearea de locuri de
muncă şi, prin urmare, esenţială pentru această strategie. Există un bun potenţial de
creştere a producţiei de alimente de calitate, de modernizare a sectorului în general,
de schimbare a statutului de ţară importatoare în ţară exportatoare. Investiţiile pentru
creşterea competitivităţii, în ferme şi în unităţile de procesare a produselor agricole,
sunt necesare pentru realizarea unei creşteri economice accelerate, care va conduce
în final la convergenţa veniturilor cu nivelul UE. Îmbunătăţirea performanţei
sectorului va avea efecte pozitive asupra stabilităţii micro şi macroeconomice, va
contribui la asigurarea unui echilibru al consumului alimentar şi a securităţii agro-
alimentare, la creşterea ponderii exploataţiilor agricole comerciale în totalul
exploataţiilor şi la generarea de locuri de muncă, inclusiv la absorbţia surplusului de
forţă de muncă din agricultură.
Un număr însemnat din nevoile identificate sunt priorităţi direct legate de
creşterea competitivităţii. Acestea includ necesitatea unor acţiuni pentru a
îmbunătăţi performanţa economică şi accesul pe piaţă - a fermelor - prin
modernizarea şi restructurarea acestora, creşterea volumului producţiei agricole de
calitate, stimularea continuării modernizării unităţilor de prelucrare şi
comercializare, inclusiv diversificarea, extinderea şi promovarea producţiei agricole
şi alimentare cu valoare adăugată mare, a mărcilor alimentare de calitate.
Modernizarea şi dezvoltarea sectorului de procesare asigură pe de o parte
menţinerea locurilor de muncă şi pe de altă parte crearea de noi locuri de muncă. De
asemenea, diversificarea activităţilor agricole oferă oportunităţi de creştere a
veniturilor agricole. Este esenţială acordarea sprijinului pentru reînnoirea
generaţiilor de manageri ai exploataţiilor agricole în scopul stimularii nivelului
investiţiilor şi a procesului de inovare, cu efect direct asupra veniturilor locuitorilor
din spaţiul rural.
Alte nevoi din perspectiva creşterii competitivităţii se referă la dezvoltarea
unor lanţuri scurte de aprovizionare şi a infrastructurii aferente, sprijinirea de acţiuni
de cooperare inclusiv pentru stabilirea de lanţuri agro-alimentare scurte, în vederea
valorificării şi comercializării mai eficiente a produselor pe pieţele agroalimentare.
47
 Dezvoltarea capitalului uman influenţează puternic competitivitatea. Aceasta
este o componentă a provocării de dezvoltare "Oamenii şi societatea", descrisă în
AP Ro. Ea devine în următoarea perioadă o temă transversală pentru abordarea
nevoilor legate de competitivitate, determinată pe de o parte de ponderea ridicată a
populaţiei ocupate în agricultură, dar cu un nivel redus de instruire, iar pe de altă
parte de necesitatea calificării fermierilor şi adaptării cunoştinţelor acestora la
contextul modern (tehnologii, cunoştinţe generale privind schimbările climatice,
etc). Nevoile prioritare pentru dezvoltarea capitalului uman au fost exprimate în
analiza SWOT în urmatoarele direcţii: formare profesională şi o mai bună integrare
a rezultatelor cercetării.
Îmbunătăţirea informării şi formării profesionale (inclusiv învăţarea pe tot
parcursul vieţii), precum şi adaptarea curriculei la nevoile reale sunt esenţiale pentru
creşterea competitivităţii în sectorul agroalimentar şi forestier. Prioritatea care
rezultă din analiza SWOT şi analiza nevoilor este de a corela mai bine educaţia şi
formarea profesională cu nevoile agriculturii, silviculturii, şi a creşterii nivelului de
conştientizare a fermierilor cu privire la beneficiile de mediu.
Necesităţile descrise mai sus vor fi abordate în special prin acţiuni în
domeniile prioritare 1, 2 şi 3, cum este prezentat în Anexa 1.
Celelalte nevoi legate de creşterea competitivităţii, vor fi abordate prin
Programul Operaţional Competitivitate (cercetare - dezvoltare, Agenda Digitala) şi
Programul Operaţional Capital Uman (modernizarea sistemului de învăţământ
agricol).

Resursele naturale
Gestionarea durabilă a resurselor naturale reprezintă o prioritate a strategiei
de dezvoltare rurală 2014-2020, fiind reflectată şi în analiza SWOT. In AP Ro
resursele naturale se regăsesc sub provocarea de dezvoltare 4, gestionarea acestora
fiind susţinută financiar şi din FEADR prin PNDR şi transversal prin celelelte
domenii prioritare. Nevoile identificate ca prioritare în această strategie se referă la
biodiversitate în zonele cu înaltă valoare naturală, gestionarea durabilă a pădurilor
şi accesibilitate, extinderea zonelor forestiere, calitatea apei şi a solului, emisiile de
gaze cu efect de seră (GES) şi adaptarea la schimbările climatice. Intervenţiile
PNDR vor contribui la limitarea amprentei de carbon provenită din agricultură şi
promovarea adaptării la schimbările climatice în agricultură şi în zonele rurale.
Instruirea şi serviciile de consultanţă vor juca un rol important în informarea şi
pregătirea în domeniile menţionate cu privire la cerinţele obligatorii legate de mediu
şi schimbări climatice, cu privire la modernizarea fermei, inovare, competitivitate şi
antreprenoriat pe partea de DR.
Calitatea mediului şi biodiversitatea sunt supuse presiunii din perspectiva
procesului natural şi a activităţilor economice. Există o nevoie stringentă de a
îmbunătăţi condiţiile de mediu şi de a promova practici durabile în agricultură şi în
economie, în general. Terenurile cu înalta valoare naturală (HNV) a căror suprafaţă
reprezintă aproximativ 16% din totalul terenurilor agricole şi silvice sunt un factor
important pentru biodiversitate. Strategia Naţională şi Planul Naţional de Acţiune
pentru Conservarea Biodiversităţii 2013-2020, care transpune în plan naţional
48
strategia UE în domeniul biodiversităţii, trebuie să fie completată pe baza
progreselor realizate prin măsurile susţinute prin actualul PNDR .
Creşterea suprafeţei împădurite constituie o nevoie prioritară, aceasta
contribuind la procesul de adaptare la schimbările climatice şi la reducerea emisiilor
de GES. Se estimează că suprafeţe semnificative de teren agricol sunt afectate de
diverse fenomene de degradare a solului, fiind potrivite pentru împădurire.
Există o corelare puternică între nevoia de promovare a biodiversităţii şi
împăduririi şi nevoia de formare şi consultanţă la nivel local pentru a promova
bunele practici în agricultură şi silvicultură cu privire la peisaj şi managementul
ecosistemelor. Aceste concepte sunt relativ noi în România, dar există potenţial
pentru ca aceste idei să fie consolidate în cultura fermierilor şi silvicultorilor.
Nevoia de sustenabilitate a întreprinderilor, a locurilor de muncă, a
comunităţilor şi ecosistemelor impune, de asemenea, o protecţie mai bună a
resurselor de apă şi sol şi a sistemelor de management integrate. Un sprijin prioritar
trebuie acordat pregătirii şi consilierii specializate care să vizeze, în special în zonele
cu risc ridicat, atingerea standardelor de calitate a apei şi protecţia resurselor de sol
ca modalitate de adaptare la schimbările climatice.
Modernizarea sistemelor de irigaţii este o altă nevoie complementară care va
contribui la reducerea pierderilor de energie şi de apă şi la îmbunătăţirea eficienţei
globale a resurselor.
Cu toate că nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură
este în general scăzut, depozitarea gunoiului de grajd ridică serioase probleme.
Tendinţa de abandonare a sistemelor extensive de cultură şi producţie şi adoptarea
de sisteme intensive pune o presiune ascendentă în ceea ce priveşte contribuţia
agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare la emisiile de GES (prin creşterea
numărului de animale şi a cantităţilor de gunoi de grajd) şi asupra amprentei de
carbon (prin creşterea nivelului de mecanizare a lucrărilor agricole). Comunităţile
vor trebui de asemenea, să adopte practici mai eficiente privind producerea de
energie. Prin urmare, o nevoie prioritară este promovarea acţiunilor menite să
abordeze aceste probleme, inclusiv pentru adoptarea şi utilizarea energiilor
regenerabile. În ceea ce priveşte biomasa, dispunem de un potenţial ridicat, dar încă
insuficient valorificat, atât în cadrul proceselor de producţie cât şi pentru creşterea
bunăstării populaţiei rurale.
Adaptarea la schimbările climatice răspunde nevoilor legate de conservare a
resurselor naturale şi este, în consecinţă, o prioritate pentru strategia PNDR. Sunt
necesare acţiuni pentru a sprijini adaptarea "accelerată" a fermierilor, procesatorilor
şi comunităţilor rurale la schimbările climatice prin îmbunătăţirea gestionării
durabile a apei şi protecţiei solului. Acest lucru va fi susţinut şi prin transferul de
cunoştinţe, stimularea inovării şi adaptarea rezultatelor cercetării la nevoile reale ale
sectorului.
Necesităţile descrise mai sus vor fi abordate în special prin acţiuni în
domeniile prioritare 4 şi 5, aşa cum sunt prezentate în Anexa 2, cu o alocare
financiară de xx% din fondurile programului.
Alte nevoi prioritare legate de resursele naturale vor fi abordate prin
Programul Operaţional Infrastructura mare (transport, mediu si energie),
49
Programul Operaţional Competitivitate (cercetare - dezvoltare, Agenda Digitală)
şi Programul Operaţional Capital Uman (modernizarea sistemului de învăţământ
agricol)

Oamenii şi societatea, dezvoltarea locală

Nevoile prioritizate în această categorie se referă la: reducerea sărăciei şi
riscului de excluziune socială, un nivel mai bun de educaţie, crearea de locuri de
muncă, îmbunătăţirea infrastructurii şi serviciilor de bază, sprijin pentru mediul de
afaceri şi pentru extinderea pe piaţa locală, conservarea şi promovarea patrimoniului
local, precum şi încurajarea şi consolidarea dezvoltării locale prin abordarea
LEADER. PNDR are ca obiectiv îmbunătăţirea standardului de viaţă în mediul rural,
inclusiv prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii, prin oferirea de servicii de
bază comparabile cu zonele urbane şi prin reducerea decalajului de venituri dintre
rural şi urban.
Sărăcia este persistentă în zonele rurale din România, fiind asociată
îndeaproape cu grupurile dezavantajate, fermierii de subzistenţă, cu acces limitat la
oportunităţi de îmbunătăţire a veniturilor şi de a reduce sărăcia. Există o mare nevoie
de a sprijini populaţia din zonele rurale prin oferirea de cursuri şi specializări de
scurtă durată în vederea perfecţionării şi dobândirii de cunoştinţe şi abilităţi noi. De
asemenea, complementaritatea cu alte fonduri este importantă, astfel consilierea
şiasistenţa specializată pot sprijini populaţia rurală să creezeşi sădezvolte noi
activităţi non-agricole aducătoare de venit.
Necesitatea de a aborda această provocare socială este o prioritate, în special
pentru a asigura transferul persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă, în
activităţi nonagricole dacă sunt asistaţi de o formare profesională specializată în
vederea atingerii unor standarde de viaţă mai înalte.
Diversificarea exploataţiilor agricole şi a altor întreprinderi existente prin
orientarea lor către sectorul non-agricol nu constituie doar un răspuns logic la
cerinţele pieţei, aflată în plină schimbare, ci va ajuta şi la absorbţia surplusului forţei
de muncă eliberate din sectorul agricol. Crearea şi menţinerea de locuri de muncă
sustenabile, înfiinţarea şi consolidarea afacerilor, dezvoltarea de produse, servicii şi
activităţi care generează locuri de muncă şi un venit suplimentar sunt esenţiale
pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă din zonele rurale.
Atragerea tinerilor calificaţi ca actori în zonele rurale este o metodă
sustenabilă de regenerare şi consolidare a comunităţilor rurale. Abordarea acestei
nevoi are legătură cu progresul social şi economic în general, inclusiv cu
îmbunătăţirea accesului la bunuri şi servicii publice şi private, la produsele
alimentare şi tehnice, la domeniile profesionale şi educaţionale.
O infrastructură rurală bine dezvoltată şi funcţională reprezintă baza pentru
dezvoltarea economică în zonele rurale.
Renovarea şi dezvoltarea satelor şi mai ales, îmbunătăţirea infrastructurii,
protejarea resurselor de apă şi aer nu sunt doar o cerinţă esenţială pentru
îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea atractivităţii zonelor rurale, ci şi un element
esenţial în utilizarea eficientă a resurselor şi protecţia mediului.
Îmbunătăţirea/extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare/tratare a
50
apei reziduale, precum şi a unor activităţi de protejare a moştenirii rurale pot
contribui la eforturile comune de asigurare a dezvoltării durabile în comunităţile
rurale. Realizarea unei infrastructuri rurale adecvate contribuie în mod esenţial la
dezvoltarea activităţilor economice în spaţiul rural, la creşterea ponderii serviciilor
şi implicit a locurilor de muncă.
Sprijinirea conservării patrimoniului local şi a tradiţiilor contribuie nu numai
la sporirea calităţii vieţii în zonele rurale, ci stimulează activităţile de turism rural,
dezvoltarea mărcilor locale şi crearea de locuri de muncă. Sprijinul pentru această
nevoie stimulează şi continuă progresul înregistrat prin sprijinul alocat prin PNDR
2007-2013.
Direcţiilor menţionate anterior li se adaugă abordarea LEADER, care este
destinată să ajute populaţia rurală să-şi cunoască mai bine nevoile de dezvoltare,
resursele naturale de care dispun în vederea adoptării unor decizii colective pentru
dezvoltarea şi îmbunătăţirea potenţialul de care dispun, pe termen lung.
Deşi LEADER nu a atins încă impactul dorit în România în perioada 2007-
2013, există un real potenţial pentru ca abordarea să se bucure de mai mult succes
în ceea ce priveşte dezvoltarea sustenabilă a teritoriilor rurale şi prin urmare, aceasta
este o prioritate ce trebuie sprijinită prin viitorul PNDR. Nevoile prioritare
identificate includ simplificarea procedurilor administrative, creşterea capacităţii
managerilor GAL, conştientizarea populaţiei rurale cu privire la oportunităţile de a
se implica mai mult în dezvoltarea comunităţilor lor locale, etc. Implementarea cu
succes a PNDR 2014-2020 va depinde, pe lângă sprijinul pentru abordarea nevoilor
prioritare descrise mai sus în această secţiune, de disponibilitatea şi de sprijinul
pentru dezvoltarea ideilor, proiectelor şi activităţilor noi, inovative, pentru
promovarea dezvoltării afacerilor şi comunităţilor rurale. Există o nevoie prioritară
de a împărtăşi cunoştinţele şi experienţa prin conectarea oamenilor în cadrul unei
reţele naţionale de dezvoltare rurală bine organizată şi gestionată. Scopul reţelei nu
este numai de a sprijini eficienţa politicii de dezvoltare rurală, ci şi de a facilita
crearea de sinergii, de a încuraja cunoaşterea, precum şi de a contribui la obiectivele
Parteneriatului European pentru Inovare (PEI) cu privire la Productivitatea şi
Sustenabilitatea Agriculturii.
Îmbunătăţirea educaţiei, a politicii de formare profesională (inclusiv învăţarea
pe tot parcursul vieţii), precum şi a curriculei şi a modalităţilor de furnizare sunt
esenţiale pentru România în scopul creării de locuri de muncă, îmbunătăţirii
serviciilor (publice şi private), reducerii sărăciei (în special pentru grupurile
vulnerabile, inclusiv şomeri pe termen lung, persoane ocupate în agricultura de
subzistenţă, persoane cu dizabilităţi şi romi), realizării progresului şi a stabilităţii
sociale.
Nevoile descrise mai sus vor fi abordate în principal prin acţiunile din
prioritatea 6, aşa cum se arată în Anexa 3, cu o alocare financiară combinată de xx%
din fondurile programului.
Alte nevoi prioritare legate de provocarea pentru dezvoltare Oameni şi
societate, vor fi abordate prin Programul Operaţional Infrastructura mare
(infrastructura rutieră, infrastructura apă/apă uzată), Programul Operaţional
Regional (IMM-uri, turism), Programul Operaţional Competitivitate (cercetare -
51
dezvoltare, Agenda Digitală) şi Programul Operaţional Capital Uman
(modernizarea sistemului de învăţământ agricol, instruire şi formare profesională în
sectorul non-agricol pentru populaţia rurală ).

Nevoi care nu se finanţează din FEADR, dar care pot avea impact asupra
implementării PNDR 2014-2020
Reducerea abandonului şcolar din mediul rural
Abandonul şcolar este un fenomen care s-a accentuat în ultimii ani mai ales
în rândul grupurilor vulnerabile fiind generat atât de veniturile scăzute, cât şi de
infrastructura şi serviciile locale slab dezvoltate. Fenomenul este mai accentuat în
mediul rural cu efecte negative asupra dezvoltării sociale şi a economiei locale.
Modernizarea sistemului de învăţământ agricol
În general, agricultura necesită aptitudini şi competenţe care sunt relevante
pentru dezvoltarea unui sector agricol competitiv, bazat pe cunoaştere, orientat către
piaţă este necesar un corp profesoral bine pregătit şi curricule adecvate care să ofere
o educaţie şi calificări adecvate (managementul fermei, producţia animală şi
vegetală, mediu şi schimbări climatice, afaceri şi management financiar,
antreprenoriat, dezvoltare rurală, inovare, marketing, dezvoltarea produselor,
economie, etc).
Sprijinul pentru nevoile prezentate mai sus va fi asigurat prin acţiuni finanţate
în cadrul Programului Operaţional Capitalul Uman (modernizarea sistemului de
învăţământ în general şi a învăţământului agricol).
Soluţionarea problemelor privind funcţionarea pieţei funciare, inclusiv
măsuri de comasare a terenurilor agricole
Pentru accesarea măsurilor din cadrul PNDR 2014 -2020 proprietarii de teren
au nevoie de un sistem imobiliar eficient, transparent şi rentabil, care să fie
operaţional şi dinamic şi care să contribuie la accelerarea investiţiilor în sectorul
agricol şi forestier. De asemenea, un astfel de sistem ar trebui să ajute la comasarea
parcelelor agricole şi să sprijine transferul exploataţiilor de la generaţiile în vârstă
către tinerii fermieri.
Dezvoltarea sistemului de cadastru şi carte funciară prin sprijinirea creării
unui sistem naţional al cadastrului va oferi siguranţă titlului de proprietate, prin
promovarea reformei funciare şi gruparea eficientă a terenurilor pentru susţinerea
obiectivelor de dezvoltare a României prin acţiuni finanţate prin Programul
Operaţional Regional
Dezvoltarea unor servicii de e-guvernare locale, regionale şi naţionale
adecvate Locuitorii spaţiului rural şi actorii din sectorul agro-alimentar ar trebui să
aibă acces la o gamă de servicii de calitate asemănătoare cu cele din alte State
Membre ale UE, inclusiv la diseminarea informaţiilor, înregistrarea pentru iniţiative
şi scheme, participare la procese de consultare, accesarea serviciilor de ajutor pe
bază TIC pentru populaţia rurală (privind ocuparea forţei de muncă, educaţia,
formulare de date, identificare, mobilitate, aspecte sociale, de impozitare şi
financiare, etc.).
Îmbunătăţirea serviciilor publice accesibile cetăţenilor din toate grupurile
sociale pe întreg teritoriul României ar conduce la o eficienţă mai mare a politicilor
52
şi programelor de dezvoltare socio-economică şi de mediu, la sporirea eficienţei şi
eficacităţii intervenţiilor finanţate de FEADR în cadrul Programului Naţional de
Dezvoltare Rurală şi la reducerea disparităţilor în ce priveşte calitatea vieţii între
zonele rurale şi urbane.Sprijinul pentru nevoia prezentată este asigurat prin acţiuni
finanţate în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă.

Instrumentele financiare
Mediul de afaceri rural a manifestat un interes deosebit pentru dezvoltarea
proiectelor de dezvoltare rurală, în absenţa resurselor proprii, asigurarea cofinanţării
necesare realizării acestora a fost dependentă de sistemul bancar. Pentru remedierea
problemelor întâmpinate în dezvoltarea proiectelor în mediul rural, începând cu anul
2005, Guvernul României a elaborat un pachet de acte normative pentru creditarea
şi garantarea împrumuturilor pentru investiţii, în special pentru asigurarea
cofinanţării proiectelor realizate din fondul SAPARD. Programul „Fermierul” de
stimulare a investiţiilor în agricultură a constituit componenta principală a acestui
pachet şi principalul instrument pentru creşterea absorbţiei fondurilor comunitare de
pre-aderare (SAPARD).
În paralel, a fost alimentată cu fonduri bugetare şi o schemă de garantare a
creditului rural pentru facilitarea accesului la credite al beneficiarilor Programului
SAPARD prin acordarea de garanţii ce acopereau 100% valoarea creditului şi
respectiv, preluarea riscului de creditare. Două instituţii financiare au fost
desemnate să gestioneze schema de garantare: Fondul de Garantare a Creditului
Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru
Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Aceste două instituţii financiare sunt
deocamdată singurele înregistrate de Banca Naţională a României în Registrul
Special al Instituţiilor Financiare Nebancare ce operează pe piaţa de garanţii bancare
din România. Contribuţia acestor fonduri la implementarea Programului SAPARD,
s-a concretizat prin accelerarea absorbţiei.
Experienţa pozitivă a programului SAPARD şi necesitatea dezvoltării unui
instrument financiar care să crească accesibilitatea solicitanţilor PNDR la sistemul
de credit al instituţiilor financiar bancare de pe piaţă pentru obţinerea de credite
pentru cofinanţarea contribuţiei private a condus la crearea unor scheme de garantare
a creditelor pentru beneficiarii măsurilor de investiţii private cofinanţate de FEADR
finanţate din PNDR: (i) schema de garantare pentru agricultură şi (ii) schema de
garantare pentru IMM-uri.
Întrucât sectorul agricol va rămâne, cu certitudine, pentru o perioadă lungă de
timp cel mai important contribuitor pentru activitatea economică şi viabilitatea
socială a spaţiului rural, este prioritară crearea unui ,,fond de creditare” şi
continuarea schemelor de garantare pentru a asigura sursele de finanţare necesare
beneficiarilor PNDR în perioada 2014-2020. Acest sistem articulat creditare-
garantare constituie o prioritate şi trebuie să fie funcţional odată cu începerea
implementării noului program de dezvoltare rurală.

53
 Încurajarea transferului de cunoştinţe şi a inovării în agricultură, în
silvicultură şi în zonele rurale

IA. Încurajarea inovării, a cooperării şi a creării unei baze de cunoştinţe

în zonele rurale
Creşterea competitivităţii şi a viabilităţii activităţilor din sectorul agro-
alimentar, forestier şi a zonelor rurale poate fi susţinută doar de dezvoltarea unei
baze de cunoştinţe susţinută de o cercetare ştiinţifică adaptată acestor cerinţe, prin
promovarea inovării şi cooperării între toţi actorii implicaţi. Sunt necesare
cunoştinţe legate de modernizarea fermei şi viabilitatea afacerilor agricole,
managementul pădurilor, adaptarea la schimbările climatice, inclusiv adaptarea
tehnologiei inovatoare din reţelele europene şi internaţionale la condiţiile din
România. Procesatorii ar putea beneficia foarte mult de cercetarea aplicată pentru
noi procese tehnologice, eficientizarea producţiei, tendinţele consumatorilor şi
testarea pieţei, etc. Locuitorii din spaţiul rural au nevoie de acces la rezultatele
cercetării care să-i ajute să diversifice activităţile nonagricole şi să valorifice bio-
resursele de care dispun, să susţină şi să transforme comunităţile rurale în locuri
atractive pentru locuit.
Îmbunătăţirea competenţelor şi cunoştinţelor de bază în rândul fermierilor şi
deţinătorilor de păduri, precum şi al lucrătorilor din industria alimentară (în materie
de management, marketing, procesare, siguranţă şi igienă alimentară, etc.) şi
promovarea rezultatelor cercetării şi a inovării se poate realiza prin acţiuni de
informare, formare profesională şi dobândire de cunoştinţe, acivităţi demonstrative
în conformitate cu prevederile Articolul 15 Transfer de cunoştinţe şi acţiuni de
informare.
În acelaşi timp, acţiuni de informare şi diseminare vor viza schimburi de
experienţă şi proiecte demonstrative menite să încurajeze cooperarea în rândul
54
fermierilor şi deţinătorilor de păduri, adoptarea de tehnologii, metode şi practici
inovative, sprijinirea creării de reţele, clustere şi grupuri de producători în
conformitate cu Articolul 36 Cooperare.
Pe termen mediu şi lung, acţiunile enumerate vor servi la diversificarea
activităţilor în zonele rurale în contextul Art. 18 Investiţii în active fizice, Art.20
Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor - în special a tinerilor fermieri şi, la
creşterea conştientizării şi adaptării la schimbările climatice şi încurajarea adoptării
de practici agricole şi silvice prietenoase cu mediul (inclusiv practici folosite în
agricultura ecologică în conformitate cu Art. 30 Agricultura ecologică).

IB. Consolidarea legăturilor dintre agricultură, producţia alimentară şi

silvicultură, pe de o parte, şi cercetare şi inovare, pe de altă parte, inclusiv în
scopul unei gestionări mai bune a mediului şi al unei performanţe de mediu
îmbunătăţite
Consolidarea legăturilor dintre nevoile practice ale fermierilor şi
silvicultorilor şi activitatea de cercetare va avea în vedere iniţierea de grupuri
operationale prin intermediul Parteneriatului European pentru Inovare în agricultura
şi sprijinirea de servicii de informare care să vină în întâmpinarea nevoilor reale ale
fermierilor şi deţinătorilor de păduri, inclusiv a grupurilor de producători. Grupurile
operaţionale vor fi înfiinţate de părţi interesate precum fermieri, cercetători,
consultanţi şi întreprinderi implicate în sectorul agroalimentar, relevante pentru
îndeplinirea obiectivelor PEI.
Sprijinul din cadrul acestei măsuri se acordă prin intermediul activităţilor de
cooperare aşa cum sunt definite în Art.36 din propunerea de regulament de
dezvoltare rurală. Astfel, vor fi sprijinite acţiunile care vizează facilitarea
schimbului de expertiză şi de bune practici şi stabilirea unui dialog între fermieri şi
comunitatea cercetătorilor şi facilitarea incluziunii tuturor părţilor interesate în
procesul de schimb de cunoştinţe.
Prin acest sprijin se urmăreşte promovarea unui sector agricol şi silvic
eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor, viabil din punct de vedere
economic, productiv, competitiv, cu emisii reduse, benefic pentru mediu, care să
acţioneze în direcţia unor sisteme de producţie agroecologică şi să funcţioneze în
armonie cu resursele naturale esenţiale de care depinde activitatea agricolă şi silvică.

1C. Încurajarea învăţării pe tot parcursul vieţii şi a formării

profesionale în sectoarele agricol şi forestier
Având în vedere nivelul scăzut al competenţelor şi cunoştinţelor de bază în
rândul fermierilor şi deţinătorilor de păduri, precum şi insuficienţa cursurilor de
formare profesională în general, este nevoie de servicii sustenabile pentru a creşte
nivelul de pregătire al fermierilor şi deţinătorilor de păduri, precum şi al lucrătorilor
din industria alimentară (în materie de management, marketing, procesare, siguranţă
şi igienă alimentară, etc.) în conformitate cu Articolul 15 Transfer de cunoştinţe şi
acţiuni de informare. De servicii de formare şi informare vor beneficia fermieri în
vederea transformării exploataţiilor acestora în unele viabile, orientate către piaţă,
adaptate standardelor europene.
55
 Cursurile de formare profesională pentru fermierii şi deţinătorii de păduri
vor asigura dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor necesare în vederea
îmbunătăţirii generale a viabilităţii fermelor, a integrării mai bune pe piaţă (de
exemplu, prin extinderea către activităţi de procesare, marketing, ambalare,
promovare, etc.), precum şi în vederea creşterii nivelului de conştientizare cu privire
la efectele schimbărilor climatice (inclusiv prin adoptarea de instrumente de
management al riscurilor), managementului durabil al pădurilor şi avantajelelor
practicilor prietenoase cu mediul.
Formarea profesională continuă va servi la completarea cunoştinţelor
tinerilor fermieri în contextul Art.20 Dezvoltarea exploataţiilor şi a
întreprinderilor, la creşterea conştientizării şi adaptării la schimbările climatice şi
încurajarea adoptării de practici agricole şi silvice prietenoase cu mediul (inclusiv
practici folosite în agricultura ecologică) în conformitate cu Art. 30 Agricultura
ecologică..
Măsurile propuse pentru atingerea celor trei domenii aferente priorităţii 1 -
Încurajarea transferului de cunoştinţe şi a inovării în agricultură, în silvicultură şi
în zonele rurale
asigură complementaritatea şi respectarea angajamentelor din AP Ro
referitoare la finanţarea din PNDR pentru:
a) provocarea 2 în materie de dezvoltare - „Oamenii şi societatea” şi
obiectivul tematic nr.10 - Investiţiile în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot
parcursul vieţii care include:
• sprijinirea formării profesionale şi a achiziţiei de competenţe în
gestionare agricolă, practici agricole durabile, îmbunătăţirea calităţii şi utilizarea
noilor tehnologii specifice agriculturii şi silviculturii;
• sprijinirea activităţilor demonstrative pentru transferul de cunoştinţe
referitoare la noile practici în domeniu; informare, schimburi pe termen scurt şi
vizite în interiorul UE în scopul promovării schimbului de bune practici;
b) provocarea 1 în materie de dezvoltare - „Competitivitate” şi
obiectivul tematic nr. 1: Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice şi
a inovării care include:
• crearea şi oferirea de servicii de consultanţă, în vederea îmbunătăţirii
performanţei economice şi de mediu;
• colaborarea între agricultură/industria agroalimentară, industria
forestieră, pescuit şi acvacultură şi industria alimentară şi sistemele de consultanţă,
educaţie şi cercetare în contextul proiectelor pilot, al dezvoltării de produse, practici,
procese şi tehnologii noi etc.;
• înfiinţarea unor grupuri operaţionale (fermieri, cercetători,
consultanţi), care vor participa la Parteneriatul European pentru Inovare
„Productivitatea şi durabilitatea agriculturii”
b) provocarea 3 în materie de dezvoltare - „Resursele” şi obiectivul
tematic nr. 4 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon în
toate sectoarele care include:
• oferirea de consultanţă şi, acolo unde se justifică, asistenţă pentru
investiţii în furnizare ecologică şi în măsuri de eficientizare energetică, precum şi în
56
trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon şi rezistentă la schimbările
climatice, cu accent deosebit asupra agriculturii.
Creşterea viabilităţii exploataţiilor şi a competitivităţii tuturor tipurilor de
agricultură în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a
gestionării durabile a pădurilor

2A. Îmbunătăţirea performanţei economice a tuturor fermelor şi

facilitarea restructurării şi modernizarii fermelor, în special în vederea
creşterii participării şi orientării către piaţa, cât şi a diversificării agricole
Pentru îmbunătăţirea performanţei a exploataţiilor agricole, a modernizării
şi atingerea potenţialului de producţie un rol important îl au investiţiile de
modernizare a construcţiilor fermei, modernizarea echipamentelor şi utilajelor
tehnice, îmbunătăţirea calităţii activelor fixe. Pentru atingerea obiectivelor acestui
domeniu de intervenţie se propune continuarea procesului de modernizare şi
adaptare a fermelor la cerinţele pieţei şi care să asigure îmbunătăţirea performanţei
şi a sustenabilităţii exploataţiei agricole.
Având în vedere structura exploataţiilor agricole, se propune ca sprijinul să
se acorde exploataţiilor agricole şi silvice în conformitate cu Articolul 18 Investiţii
în active fizice pentru investiţii care se adresează:
• creşterii performanţei generale a fermelor, precum modernizarea
construcţiilor fermei, modernizarea echipamentelor şi utilajelor tehnice,
îmbunătăţirea calităţii activelor productive şi al accesului intern,
• facilitării accesului la exploatatiile agricole şi silvice pentru a
îmbunătăţi eficienţa costurilor şi creşterea productivităţii muncii.
Vor fi încurajate exploataţiile agricole din domeniul creşterii animalelor,
care asigură o mai bună valorificare a producţiei agricole vegetale şi obţinerea unor
produse cu o valoare adăugată mare. Creşterea bovinelor va fi susţinută în special în
zonele în care capacitatea păşunilor şi fâneţelor este subutilizată, evitând deprecierea
valorii naturale a acestor suprafeţe şi a stării peisajului. În sectorul pomicol se va
acorda sprijin pentru modernizarea exploataţiilor, înfiinţarea de plantaţii noi şi
reconversia plantaţiilor pomicole.
În mod complementar, se va asigura îmbunătăţirea accesului la acţiunile de
informare şi diseminare a rezultatelor, serviciile de consultanţă, la rezultatul
activităţilor de cercetare din domeniul tehnologic, economic, de protectie a
mediului, de adaptare la schimbările climatice şi la acţiuni de cooperare pentru
lanţuri scurte de aprovizionare.

2B. Facilitarea intrării în sectorul agricol a unor fermieri calificaţi

corespunzător şi, în special, a reînnoirii generaţiilor
Îmbunătăţirea productivităţii în activitatea agricolă şi orientarea
exploataţiilor agricole către piaţă, poate fi stimulată prin sprijinirea tinerilor pentru
preluarea conducerii fermelor. Sprijinul poate fi acordat tinerilor fermieri care se
stabilesc pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şefi ai acestora în
conformitate cu Articolul 20 Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor.
Sprijinul se acordă şi pentru investiţiile necesare pentru a se conforma standardelor

57
Uniunii care se aplică producţiei agricole, inclusiv celor privind normele de
securitate a muncii.
Tinerii fermieri, reprezintă categoria de bază care poate să îmbunătăţească
productivitatea exploataţiilor agricole şi creşterea accesului pe piaţă Tinerii fermieri
trebuie să aibă acces la instruire specifică pentru a-i ajuta să îmbunătăţească nivelul
de performanţă general, să dezvolte durabil exploataţiile agricole pe care le
gestionează şi sa-şi diversifice sursele de venit, etc. De asemenea vor beneficia de
informare şi diseminare a rezultatelor, servicii de consultanţă, rezultatele
activităţilor de cercetare din domeniul tehnologic, economic, de protecţie a
mediului, de adaptare la schimbările climatice. Tinerii fermieri vor putea participa
la acţiuni de cooperare pentru lanţuri scurte de aprovizionare. Măsurile propuse
pentru atingerea celor două domenii aferente priorităţii 2 - Creşterea viabilităţii
exploataţiilor şi a competitivităţii tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile şi
promovarea tehnologiilor agricole inovatoare si a gestionării durabile a pădurilor
asigură complementaritatea şi respectarea angajamentelor din AP Ro referitoare la
finanţarea din PNDR pentru:
a) provocarea 1 în materie de dezvoltare - „Competitivitate” şi
obiectivul tematic nr. 3 - Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor, a sectorului
agricol şi a sectorului pescuitului şi acvaculturii care include:
• acţiuni pentru îmbunătăţirea performanţei economice şi pentru
restructurarea şi modernizarea agriculturii, în special în vederea creşterii participării
şi orientării către pieţe, precum şi pentru diversificarea activităţilor agricole;
• facilitarea reînnoirii generaţiilor în sectorul agricol.
Promovarea organizării lanţului alimentar, inclusiv procesarea şi
comercializarea produselor agricole, a bunăstării animale şi gestionării riscurilor în
agricultură 3A Îmbunatăţirea competitivităţii producătorilor primari printr-o mai
bună integrare a acestora în lanţul agroalimentar prin intermediul schemelor de
calitate, al creşterii valorii adăugate a produselor agricole, al promovării pe pieţele
locale şi în cadrul circuitelor scurte de aprovizionare, al grupurilor şi organizaţiilor
de producători şi al organizaţiilor interprofesionale.
Atingerea unui nivel mai ridicat de competitivitate în domeniul
agroalimentar poate fi asigurată printr-o mai bună procesare a produselor agricole,
creşterea valorii adăugate pentru produsele agricole şi îmbunătăţirea organizării
pieţei de desfacere prin promovarea în cadrul pieţelor locale a lanţurilor scurte de
aprovizionare.
Pentru atingerea obiectivelor acestui domeniu vor fi promovate investiţii în
dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare şi comercializare a
produselor agricole, care respectă standardele comunitare, includ tehnologii
moderne şi facilităţi pentru creşterea eficienţei şi productivităţii întreprinderilor,
dezvoltarea produselor alimentare inovatoare şi a mărcilor locale, dar şi pentru
extinderea şi diversificarea gamei de produse în conformitate cu Articolul 18,
Investiţii în active fizice. Unităţile îşi vor putea procura utilaje şi tehnologii în
vederea creşterii productivităţii şi capacităţii de marketing, să introducă inovaţii şi
idei noi de management (inclusiv printr-un acces mai bun la rezultatele cercetărilor
şi la serviciile de consultanţă).

58
 Complementar, prin strategiile de dezvoltare locală, odată cu finalizarea
legislaţiei şi a sistemului de implementare, fermierii şi grupurile de fermieri pot fi
sprijiniţi să participe la schemele naţionale şi comunitare, pentru a aduce valoare
adăugată producţiei din sectorul agricol şi de procesare, cu un efect pozitiv asupra
producătorilor şi consumatorilor. De asemenea, având la bază abordarea Leader, vor
fi sprijinite grupurile de producători din domeniul agricol şi silvic pentru a-şi
îmbunătăţi şi adapta producţia la cerinţele pieţei locale (incluzând aspectele legate
de aprovizionare, calitate).
Fermierii (inclusiv grupurile de fermieri) şi procesatorii au nevoie de sprijin
tehnic (inclusiv studii de fezabilitate şi de planuri de afaceri, de promovare, etc.) şi
de acces la acţiuni de informare şi diseminare a rezultatelor activităţilor de cercetare
din domeniul tehnologic, economic, de protecţie a mediului, de adaptare la
schimbările climatice şi la acţiuni de cooperare pentru lanţuri scurte de
aprovizionare (art.15 şi art. 36)

3B Sprijinirea gestionarii şi prevenirii riscurilor la nivelul exploataţiilor

Producţia agricolă este profund dependentă de schimbările climatice, situaţie
care impune facilitarea accesului fermierilor şi deţinătorilor de păduri la fonduri care
să compenseze, parţial, pierderile rezultate în urma dezastrelor naturale sau altor
fenomene nefavorabile şi care să permită refacerea activelor fizice afectate şi
securizarea venitului. O asigurare adecvată trebuie să acopere pierderile cauzate de
bolile animalelor şi plantelor, infestarea cu dăunători, diverse fenomene climatice
(inundaţii, secete, eroziune etc.), incidente de mediu (deversări de deşeuri toxice,
etc.).
În conformitate cu Articolul 37 Gestionarea riscurilor, sprijinul se acordă
sub forma unor contribuţii financiare la fonduri mutuale destinate plătirii de
compensaţii financiare fermierilor pentru pierderile economice cauzate de fenomene
climatice nefavorabile sau de izbucnirea unei boli a animalelor sau a plantelor, de
infestare cu dăunători sau de un incident de mediu. De asemenea, se pot acorda
compensaţii fermierilor pentru o scădere drastică a veniturilor lor. Măsurile propuse
pentru atingerea celor două domenii aferente priorităţii 3 - Promovarea organizării
lanţului alimentar, inclusiv procesarea şi comercializarea produselor agricole, a
bunăstării animale şi gestionării riscurilor în agricultură asigură complementaritatea
şi respectarea angajamentelor din AP Ro referitoare la finanţarea din PNDR pentru:
a) provocarea 1 în materie de dezvoltare - „Competitivitate” şi obiectivul
tematic nr. 3 - Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor, a sectorului agricol şi a
sectorului pescuitului şi acvaculturii, care include:
• acţiuni pentru îmbunătăţirea performanţei economice a producătorilor
primari printr-o mai bună integrare a acestora în lanţul alimentar prin programe de
calitate, adăugând valoare produselor agricole, prin promovarea pe pieţe locale, prin
dezvoltarea circuitelor scurte de aprovizionare etc;
• acţiuni de sprijinire a activităţilor de prevenire şi gestionare a riscurilor
agricole.
b) provocarea 3 în materie de dezvoltare - „Resursele” şi obiectivul
tematic nr. 4 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon în

59
toate sectoarele, care include:
• acţiuni de creştere a eficienţei energetice prin reducerea consumului
de energie primară în agricultură şi în procesarea alimentelor;
• facilitarea furnizării şi utilizării de surse de energie regenerabile în
sectorul agricol (produse secundare, deşeuri, reziduuri şi alte materii prime
nealimentare).Refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor care sunt legate
de agricultură şi silvicultură

4A Refacerea, conservarea şi dezvoltarea biodiversităţii, inclusiv în

zonele Natura 2000, în zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau
cu alte constrângeri specifice şi în cadrul activităţilor agricole de mare valoare
naturală, precum şi a stării peisajelor europene
România dispune de o mare diversitate biologică, fiind ţara în care se
regăsesc cele mai multe regiuni bio-geografice din Europa, respectiv 5 din cele 11
identificate la nivelul UE, ariile de protecţie de interes european (Natura 2000)
acoperind 22,7% din teritoriul tarii.
Conservarea biodiversităţii reprezintă un obiectiv important al strategiei de
dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020. Biodiversitatea în România, ca şi la
nivel global, este ameninţată de o serie de factori precum intensivizarea agriculturii,
abandonul practicilor agricole extensive, schimbările climatice, poluarea, extinderea
spaţiului locuit, etc.
Pentru contracararea acestor ameninţări România va implementa măsuri de
conservare a biodiversităţii pe terenuri agricole şi forestiere, de menţinere a
practicilor agricole tradiţionale, extensive, bazate pe o utilizare redusă a inputurilor,
de stimulare în vederea continuării activităţilor agricole în zonele care se confruntă
cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, de sprijinire a agriculturii
ecologice, precum şi de conservare a diversităţii genetice.
Măsurile de conservare a biodiversităţii pe terenuri agricole, de promovare
a practicilor agricole tradiţionale, extensive, bazate pe o utilizare redusă a inputurilor
vor fi implementate în baza articolului 29, urmând ca pachetele de agromediu din
actualul PNDR să fie menţinute, totodată avându-se în vedere analizarea
oportunităţii dezvoltării de noi pachete care să contribuie la protejarea speciilor
sălbatice sau conservarea habitatelor importante la nivel european/internaţional.
Suprafeţe extinse de terenuri agricole sunt afectate de constrângeri naturale
sau alte constrângeri specifice, care se manifestă prin condiţii climatice, condiţii
specifice ale terenului şi solului mai puţin favorabile. Din acest motiv
productivitatea agricolă este limitată, iar aceste zone sunt ameninţate de fenomenul
de abandon, fenomen care poate afecta atât biodiversitatea cât şi viabilitatea acestor
zone. Prin sprijinul acordat în baza articolului 32 o suprafaţă semnificativă de
terenuri agricole afectate de constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice va
fi menţinută în circuitul agricol şi în consecinţă abandonul acestor terenuri va fi
evitat.
Agricultura ecologică este un sistem dinamic în România, cu un potenţial
cert de dezvoltare, fapt ilustrat de ritmul accelerat de creştere din ultimii ani (o
creştere medie anuală de circa 20%; o triplare a numărului de operatori în 2011 faţă

60
de 2010; o creştere de aproape 7 ori a numărului de operatori în 2011 faţă de 2007;
98,7% dintre operatori sunt producători agricoli, iar diferenţa o reprezintă segmentul
de procesare şi comercializare).
Având în vedere multiplele funcţii de protecţie a mediului pe care le
îndeplineşte practicarea agriculturii ecologice, vor fi sprijinite în perioada 2014 -
2020 atât acţiunile privind conversia fermelor la agricultura ecologică, cât şi
menţinerea acestei practici în cadrul fermelor certificate. Sprijinul pentru conversia
şi/sau continuarea practicării agriculturii ecologice trebuie susţinut prin combinarea
acestui sprijin cu cel oferit pentru încurajarea procesării producţiei ecologice.
Pentru a avea efectul aşteptat, măsura de agromediu va fi completată şi de
acţiuni de conştientizare şi promovare a bunelor practici în agricultură şi silvicultură
conform articolului 15. Pentru a atinge obiectivele măsurii de agromediu
beneficiarii vor fi instruiţi asupra metodelor de producţie agricolă compatibile cu
protecţia şi îmbunătăţirea mediului, a peisajului şi caracteristicilor sale, a resurselor
naturale, a solului şi a diversităţii genetice.
Pe lângă axarea directă pe gestionarea suprafeţelor agricole HNV, există şi
nevoia de a identifica şi de a încuraja abordări inovatoare şi integrate pentru a
promova viabilitatea şi sustenabilitatea socio-economică a sistemelor agricole
HNV. Aici pot fi incluse acţiuni de cooperare între fermieri, folosirea inovatoare a
tehnologiei informaţiilor, etc, acţiuni sprijinite în baza Articolul 36 sau prin
intermediul GAL-urilor (Programul Leader - Articolele 42 - 45).

4B Ameliorarea gestionării apelor, inclusiv gestionarea îngrăşămintelor

şi a pesticidelor unul dintre cele mai importante obiective în domeniul
protecţiei mediului.
Deşi, în prezent, resursele de apă se găsesc, în general, în stare bună, tendinţa
tot mai mare de utilizare a substanţelor chimice în agricultură sub presiunea
intensivizării prezintă un risc real de poluare a apelor cu nitraţi.
Ca urmare, în acestă arie de intervenţie vor fi incluse măsuri care vor
contribui la reducerea acestui risc, respectiv aplicarea cerinţelor de agro-mediu şi
climă în vederea reducerii sau chiar a eliminării utilizării îngrăşămintelor chimice,
aplicarea practicilor de agricultură ecologică precum şi a practicilor de prevenire a
infiltrării nitraţilor în sol prin promovarea culturilor verzi. Pe lângă aceste acţiuni
mai există şi alte intervenţii, care vor fi sprijinite prin celelalte priorităţi ale PNDR,
care vor aduce un aport important la gestionarea durabilă a resurselor de apă (de ex.
sprijinul acordat pentru înfiinţarea şi modernizarea fermelor pentru respectarea
normelor Directivei Nitraţi). Utilizarea de substanţe chimice (îngraşăminte,
pesticide), gestionarea inadecvată a deşeurilor şi a gunoiului de grajd în agricultură
afectează în mod direct calitatea apei. Prevederile articolului 18 oferă posibilitatea
finanţării investiţiilor în achizitionarea de maşini şi echipamente sau aplicarea de
tehnologii care vor contribui la menţinerea sau înbunătăţirea calităţii apei.
Sprijinirea practicării agriculturii ecologice (Articolul 30), precum şi
încurajarea practicilor de agricultură extensivă promovate prin schemele de
agromediu (Articolul 29) care constau în aplicarea unor cerinţe de management ce
depăşesc standardele minime obligatorii (GAEC, SMR), vor contribui, de

61
asemenea, la protejarea calităţii resurselor de apă.
Sesiunile de conştientizare, informare şi formare a fermierilor cu privire la
bunele practici agricole şi buna lor aplicare, realizate în baza articolului 15, precum
şi oportunităţile oferite de acţiunile de cooperare (articolul 36) vor contribui,
totodată, la reducerea impactului negativ al activităţilor agricole asupra calităţii
apelor. În acelaşi timp, îmbunătăţirea competenţelor fermierilor va conduce la
asigurarea atingerii obiectivelor propuse.

4C Prevenirea eroziunii solului şi ameliorarea gestionării solului

România dispune de soluri de bună calitate, însă o bună parte dintre acestea
sunt afectate de diverse fenomene de degradare.
Fenomenele climatice extreme şi practicile inadecvate de management
agricol cresc riscul de degradare a solului prin eroziunea cauzată de ape şi de vânt,
salinizare/alcalinizare, compactarea solului, scăderea biodiversităţii solului şi
scăderea materiei organice. În unele regiuni (în special în sudul, sud-estul şi estul
României), aceste ameninţări contribuie din ce în ce mai mult la un risc crescut de
deşertificare, de scădere a productivităţii şi chiar de marginalizare a suprafeţelor
agricole şi abandonare a activităţilor agricole.
În vederea reducerii efectelor negative generate de fenomenele climatice
extreme şi de practicile inadecvate de management agricol asupra solului, se va
încuraja aplicarea unor măsuri specifice de protecţie a resurselor de sol prin
intermediul schemelor de agromediu (articolul 29), măsuri ce depasesc nivelul
standard minim prevazut de GAEC.
Impactul pozitiv asupra calităţii solului urmare a aplicării măsurii de
agromediu va fi consolidat de sprijinul acordat prin Articolul 32.
Metodele de producţie ecologică care vor fi aplicate în baza Articolului 30
vor avea, de asemenea, un efect benefic asupra calităţii solului.
Totodată, se va face împădurirea terenurilor agricole cu specii forestiere
adecvate, în baza articolului 22, în principal în acele zone unde terenul este mai
puţin potrivit pentru utilizare agricolă, contribuind la stoparea proceselor de
degradare.
Sesiunile de conştientizare, informare şi formare a fermierilor cu privire la
bunele practici agricole şi buna lor aplicare, realizate în baza articolului 15, precum
şi oportunităţile oferite de acţiunile de cooperare (articolul 36) vor contribui, de
asemenea, la reducerea impactului activităţilor agricole asupra calităţii solului.
Măsurile propuse pentru atingerea celor trei domenii aferente priorităţii 4 -
Refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor care sunt legate de
agricultură şi silvicultură
asigură complementaritatea şi respectarea angajamentelor din AP Ro
referitoare la finanţarea din PNDR pentru:
a) provocarea 4 în materie de dezvoltare - „Resursele” şi obiectivul
tematic 6 Protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor care
include:
• restaurarea, păstrarea şi îmbogăţirea ecosistemelor dependente de
agricultură şi silvicultură.

62
 b) provocarea 4 în materie de dezvoltare- „Resursele” şi obiectivul
tematic 5 Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii şi a gestionării
riscurilor care include:
• creşterea eficienţei utilizării apei în agricultură;
• conservarea solului şi a stocului său de carbon prin practici de
gestionare a terenurilor, precum cultivare redusă, culturi de iarnă şi plantarea de
păduri;
• menţinerea diversităţii genetice prin susţinerea varietăţilor locale de
culturi şi rase de animale.
Promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o
economie cu emisii reduse de carbon şi rezistenţă la schimbările climatice în
sectoarele agricol, alimentar şi silvic

5A Eficientizarea utilizării apei în agricultură

Resursele de apă dulce ale României sunt reduse şi distribuite neuniform,
ţara noastră fiind încadrată în categoria ţărilor cu resurse sărace în apă. Pe o bună
parte a teritoriului se manifestă fenomenul de secetă, fapt ce conduce la scăderea
resurselor de apă, uneori până la cca.30% din cele ale unui an normal. Schimbările
climatice manifestate prin secetă au impact asupra resurselor de apă disponibile în
România, în special în mediul rural. În vederea creşterii eficienţei utilizării apei şi a
adaptării la efectele negative generate de schimbările climatice se vor sprijini
investiţiile în modernizarea şi extinderea sistemului de irigaţii, precum şi investiţiile
în infrastructura necesară pentru dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi a
silviculturii, susţinute prin articolul 18.
Practicile agricole sprijinite prin schemele de agromediu în baza articolului
29, care suplimentează şi completează cerinţele privind eco-condiţionalitatea (cross-
compliance) contribuie, de asemenea, la economisirea apei, reducând scurgerile de
suprafaţă şi crescând retenţia apei în sol.
Cooperarea utilizatorilor de apă in agricultură, precum şi a comunităţilor de
fermieri prin asociere şi adoptarea în comun de bune practici în scopul eficientizării
consumului de apă, va fi sprijinită potrivit acţiunilor furnizate de Articolul 36.
De asemenea, având în vedere nivelul scăzut de conştientizare în rândul
fermierilor şi al comunităţilor rurale cu privire la efectele schimbărilor climatice
asupra disponibilităţilor resurselor de apă, aceştia vor beneficia de sesiuni de
informare, conştientizare şi formare realizate prin intermediul articolului 15.

5B Eficientizarea utilizării energiei în sectorul agroalimentar

În România, consumul de energie în agricultură şi silvicultură a înregistrat
un trend crescător în perioada 2007 - 2011 (de la 260 kTOE la 432kTOE), în timp
ce consumul de energie în industria alimentară s-a diminuat cu aproximativ 20%
(de la 697 kTOE în 2007 la 564 kTOE în 2011). În anul 2011, consumul de energie
din agricultură reprezintă 1,9% iar cel din industria alimentară 2,5% din totalul
consumului de energie (egal cu cel din UE27).
În contextul obiectivului de creştere cu 20% a eficienţei energetice prevăzut
de Strategia europeană 2020, în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice,

63
strategia de dezvoltare rurală a României va susţine investiţiile în modernizarea
fermelor şi a unităţilor de procesare prin achiziţionarea de noi tehnologii şi
realizarea de construcţii care să contribuie la reducerea consumului de energie.
Aceste acţiuni, implementate în baza articolului 18, vor avea, de asemenea, ca efect
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).
De asemenea, este necesară încurajarea aplicării practicilor inovative,
sprijinirea informării permanente şi a formării fermierilor, deţinătorilor de pădure
şi locuitorilor din zonele rurale în domeniul eficienţei energetice, precum şi
sprijinirea cooperării acestora potrivit articolelor15 şi 36.

5C Facilitarea furnizării şi utilizării surselor regenerabile de energie, a

subproduselor, a deşeurilor, a reziduurilor şi altor materii prime
nealimentare, în scopul bioeconomiei
În România există o gamă variată de resurse de energie regenerabilă
provenite din agricultură şi silvicultură, însă nivelul de utilizare al acestora este
scăzut (1,7% din producţia totală de energie regenerabilă provine din sectorul
agricol, comparativ cu 10,6% în UE27). Pentru încurajarea creşterii producţiei şi a
utilizării energiei din surse regenerabile, materii prime nealimentare, subproduse,
deşeuri, reziduuri, vor fi sprijinite atât investiţiile pentru înfiinţarea de culturi cu
specii forestiere cu ciclu scurt de producţie, cât şi achiziţionarea de tehnologii de
producere şi transport a energiei obţinute, în baza articolelor 18 şi 20.
De asemenea, se va încuraja şi susţine aplicarea practicilor inovative,
informarea permanentă şi formarea fermierilor, deţinătorilor de pădure şi a
locuitorilor din zonele rurale în domeniul furnizării şi utilizării surselor regenerabile
de energie, a subproduselor, a deşeurilor, a reziduurilor şi altor materii prime
nealimentare, în scopul dezvoltării bioeconomiei prin articolul 15. Totodată, pentru
creşterea eficienţei acestor acţiuni, va fi sprijinită cooperarea celor implicaţi,
potrivit articolelor 36 şi 55.

5D Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi de amoniac din

agricultură
În România, nivelul emisiilor de GES provenite din agricultură este redus,
obiectivul strategiei de dezvoltare rurală pentru perioada de programare 2014-2020
fiind menţinerea unui nivel scăzut al acestora. Cu toate acestea, emisiile de gaze cu
efect de seră provenite din depozitarea şi aplicarea în teren a gunoiului de grajd sunt
în continuare ridicate din cauza facilităţilor inadecvate de depozitare şi din cauza
echipamentelor învechite folosite pentru aplicarea în teren. Prin articolul 18 vor fi
sprijinite investiţii pentru uzul individual şi/sau al comunităţilor rurale în facilităţi
şi echipamente moderne pentru depozitarea şi aplicarea gunoiului de grajd şi a
nămolului de epurare, în utilaje folosite în agricultură pentru reducerea amprentei
GES, precum şi tehnologii care contribuie la susţinerea unei economii cu un nivel
scăzut de carbon. Practicile agricole extensive promovate prin articolul 29 vor
contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor de GES prin sechestrarea carbonului
în sol.
Transferul de cunoştinţe şi acţiunile de informare a fermierilor şi a

64
comunităţilor rurale cu privire la înţelegerea şi integrarea conceptului de economie
cu emisii reduse de GES sunt acţiuni complementare celorlalte măsuri şi se vor
implementa în baza articolului 15. Cooperarea potrivit Articolului 36 va sprijini
diseminarea de bune practici în vederea reducerii amprentei de carbon.
5E Promovarea conservării şi sechestrării carbonului în agricultură şi
silvicultură
Creşterea suprafeţelor împădurite contribuie la îndeplinirea obiectivelor
globale cu privire la reducerea emisiilor de CO2 şi adaptarea la efectele
schimbărilor climatice. Totodată, prin împădurirea terenurilor agricole se urmăresc
atingerea şi a alor obiective de mediu, precum reducerea eroziunii solului,
îmbunătăţirea capacitatăţii de retenţie a apei, îmbunătăţirea calităţii aerului, etc.
Investiţiile pentru creşterea suprafeţelor împădurite şi promovarea unui
management durabil al pădurilor vor fi susţinute în baza articolului 22.
Practicarea unui sistem agricol extensiv care asigură un bun management al
solului contribuie la conservarea şi sechestrarea carbonului pe terenuri agricole,
acesta fiind promovat prin schemele de agromediu, conform articolului 29.
Pentru însuşirea conceptelor de bază cu privire la gestionarea terenurilor
agricole şi forestiere în scopul conservării şi sechestrării carbonului trebuie
realizate acţiuni de informare, conştientizare a fermierilor şi a deţinătorilor de
păduri. Acestea vor fi realizate prin intermediul articolului 15, în timp ce prin
articolul 36 vor fi încurajate acţiunile de cooperare.
Măsurile propuse pentru atingerea celor cinci domenii aferente priorităţii 5
- Promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o
economie cu emisii reduse de carbon şi rezistentă la schimbările climatice în
sectoarele agricol, alimentar şi silvic asigură complementaritatea şi respectarea
angajamentelor din AP Ro referitoare la finanţarea din PNDR pentru:
a) provocarea 4 în materie de dezvoltare - „Resursele” şi obiectivul
tematic 4 Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon în toate
sectoarele care include:
• acţiuni de sprijinire a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în
sectorul afacerilor, pescuitului, acvaculturii, agriculturii şi silviculturii mai ales prin
exploatarea potenţialului de management al terenurilor şi de sechestrare a
carbonului;
• acţiuni de creştere a eficienţei energetice prin reducerea consumului
de energie primară în agricultură şi în procesarea alimentelor;
• facilitarea furnizării şi utilizării de surse de energie regenerabile în
sectorul agricol(produse secundare, deşeuri, reziduuri şi alte materii prime
nealimentare).
b) provocarea 4 în materie de dezvoltare - „Resursele” şi obiectivul
tematic 6 Protecţia mediului şi promovarea eficienţei utilizării resurselor care
include:
• crearea unui sistem durabil de irigaţii şi de gestionare a apei, precum
şi a unor practici de combatere a schimbărilor climatice în domeniul utilizării apelor;
• îmbunătăţirea calităţii solului prin investiţii de reducere a proceselor
de eroziune, compactare, salinizare, alunecări de teren şi pierderi sau materii

65
organice şi a apei prin investiţii în instalaţii pentru tratarea apei
reziduale.Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei şi a dezvoltării
economice în zonele rurale

6A Facilitarea diversificării, a înfiinţării şi a dezvoltării de întreprinderi

mici şi a creării de locuri de muncă
În zonele rurale activitatea principală o reprezintă agricultura, astfel că o
mare parte a populaţiei rurale este ocupată în agricultură şi obţin venituri din această
activitate. Datorită suprafeţelor mici de teren agricol, a lipsei utilajelor agricole şi a
accesului la credite, multe exploataţii agricole sunt de subzistenţă. Pentru crearea de
locuri de muncă şi pentru creşterea veniturilor populaţiei rurale se impune
diversificarea activităţilor şi promovarea afacerilor la scară mică.
Dezvoltarea exploataţiilor agricole şi a întreprinderilor neagricole ar trebui
să aibă drept scop promovarea ocupării forţei de muncă şi crearea de locuri de
muncă de calitate în zonele rurale, menţinerea locurilor de muncă deja existente,
reducerea fluctuaţiilor sezoniere. Ar trebui încurajate atât proiectele care integrează
simultan agricultura şi turismul rural, prin promovarea turismului durabil în zonele
rurale, cât şi investiţiile în surse de energie regenerabile.
Crearea şi dezvoltarea de noi activităţi economice se poate realiza în
conformitate cu Articolul 18 Investiţii în active fizice, prin promovarea investiţiilor
în diversificarea către activităţi neagricole, inclusiv furnizarea de servicii destinate
agriculturii şi silviculturii.
Fermierii sau membrii unei gospodării agricole care îşi diversifică activitatea
prin practicarea unor activităţi neagricole pot primi sprijin în conformitate cu
Articolul 20 Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor.
Sunt necesare acţiuni de informare şi diseminare a rezultatelor activităţilor
de cercetare din domeniul tehnologic, economic, de protecţie a mediului, de
adaptare la schimbările climatice şi la acţiuni de cooperare pentru lanţuri scurte de
aprovizionare. În plus, utilizarea tehnologiilor şi echipamentelor inovative
contribuie la menţinerea viabilităţii şi a unei economii rurale conectate la realităţile
prezente.
6B Încurajarea dezvoltării locale în zonele rurale
Pentru diminuarea decalajelor care persistă încă, între mediul rural şi cel
urban şi pentru crearea unor condiţii decente de viaţă a populaţiei rurale este necesar
să se continue procesul de renovare a satelor şi de dezvoltare a infrastructurii rurale.
În conformitate cu Articolul 21 Servicii de bază şi reînnoirea satelor în
zonele rurale pot fi realizate investiţii în crearea, îmbunătăţirea şi extinderea tuturor
tipurilor de infrastructuri la scară mică, inclusiv investiţii în domeniul energiei din
surse regenerabile şi al economisirii energiei. De asemenea, pot fi realizate investiţii
în crearea, îmbunătăţirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate
populaţiei rurale, inclusiv a celor de agrement, pentru întreţinerea, refacerea şi
modernizarea patrimoniului cultural şi natural al satelor, al peisajelor rurale şi al
siturilor de înaltă valoare naturală, inclusiv cu aspectele socio-economice conexe,
precum şi acţiuni de sensibilizare ecologică;
Un rol important în acţiunile de devoltare a comunităţilor locale îl are

66
programul LEADER prin care sunt promovate iniţiativele şi strategiile de dezvoltare
locale, conform Articolelor 42 - 45. LEADER încurajează teritoriile rurale să
exploreze modalităţi noi prin care să devină sau să rămână competitive, să-şi
valorifice bunurile la maxim şi să depăşească dificultăţile pe care le-ar putea
întâmpina, cum ar fi o populaţie cu tendinţă de îmbătrânire, niveluri reduse ale
prestării serviciilor sau absenţa posibilităţilor de angajare. Astfel, LEADER
contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale, atât a familiilor de
fermieri, cât şi a populaţiei rurale în sens mai larg, abordând problemele rurale din
perspectivă globală. De exemplu, competitivitatea în producerea hranei, asigurarea
unui mediu plăcut şi crearea de locuri de muncă pentru populaţia locală sunt aspecte
care se sprijină reciproc şi care necesită abilităţi specifice, tehnologii
corespunzătoare şi servicii care trebuie abordate ca un ansamblu coerent, cu ajutorul
unor măsuri adecvate. Cooperarea poate ajuta GAL-urile să îşi intensifice
activităţile locale şi să le permită rezolvarea anumitor probleme .
Informarea populaţiei rurale se poate realiza prin intermediul reţelei rurale
naţionale (Articolul 55) având ca scop: sporirea gradului de implicare a părţilor
interesate în implementarea dezvoltării rurale; ameliorarea calităţii punerii în
aplicare a programelor de dezvoltare rurală; informarea publicului larg şi a
potenţialilor beneficiari cu privire la politica de dezvoltare rurală şi oportunităţile de
finanţare; încurajarea inovării în agricultură, producţia alimentară, silvicultură şi
zonele rurale.
Măsurile propuse pentru atingerea celor trei domenii aferente priorităţii 6-
Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei şi a dezvoltării economice în
zonele rurale asigură complementaritatea şi respectarea angajamentelor din AP Ro
referitoare la finanţarea din PNDR pentru:
• provocarea 2 în materie de dezvoltare - „Oamenii şi societatea” şi
obiectivul tematic 8 - Promovarea ocupării forţei de muncă şi sprijinirea
mobilităţii forţei de muncă care include: Crearea de noi întreprinderi mici prin
acordarea de sprijin pentru demararea afacerilor în cazul microîntreprinderilor şi
al întreprinderilor mici din afara domeniului agricol, precum şi dezvoltarea de
activităţi non-agricole în zonele rurale.
• provocarea 2 în materie de dezvoltare - „Oamenii şi societatea” şi
obiectivul tematic 9 - Promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei care
include: Încurajarea dezvoltării locale în zonele rurale prin investiţii în
infrastructură la scară mică şi prin crearea/îmbunătăţirea serviciilor de bază locale
pentru populaţia rurală;
• Promovarea strategiilor de dezvoltare locală comunitară de tip
LEADER.

67
 Prioritatea 1:
Îlncurajarea transferului de cunoştinţe şi al inovării în agricultură, silvicultură şi în
zonele rurale
Domeniu de intervenţie Măsuri
1A încurajarea inovării, a
cooperării şi a creării unei
baze de cunoştinţe în zonele 1. Transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare (Art.
rurale 15)
1.1 Sprijin pentru furnizarea de instruire / dobândirea de
competenţe
1.2 Sprijin pentru proiectele demonstrative / actiuni de
informare
1.3 Sprijin pentru schimburi de experienta in
gestionarea exploatatiei agricole şi silvice pe termen
scurt, precum şi vizite in ferma şi exploatatii forestiere
16. Cooperare (Art. 36)
1B Consolidarea legăturilor 16.2 Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor
dintre agricultură, producţia operaţionale (EIP Ag P & S)
alimentară şi silvicultură, pe 16.3 Sprijin pentru proiecte pilot
de o parte, şi cercetare şi
inovare, pe de altă parte,
inclusiv în scopul unei
gestionări mai bune a
mediului şi al unei
performanţe de mediu
îmbunătăţite
1C încurajarea învăţării pe
tot parcursul vieţii şi a
formării profesionale în 1. Transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare (Art.
sectoarele agricol şi forestier 15)
1.1 Sprijin pentru furnizarea de instruire / dobândirea de
competenţe
1.2 Sprijin pentru proiectele demonstrative / actiuni de
informare 16. Cooperare (Art. 36)
16.2 Sprijin pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor
operaţionale
(EIP Ag P & S)
16.3 Sprijin pentru proiecte pilot

68
Prioritatea 2:
Creşterea viabilităţii exploataţiilor şi a competitivităţii tuturor tipurilor de agricultură
în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a gestionării
durabile a pădurilor

Domeniu de intervenţie Măsuri (combinaţii)

2A îmbunătăţirea
performanţei economice a
tuturor fermelor şi facilitarea
restructurării şi modernizarii
fermelor, în special în
vederea creşterii participării
şi orientării către piaţă, căt şi
a diversificării agricole
4. Investiţiile în active fizice (Art. 18)
4.1 Sprijin pentru investiţii în exploataţiile agricole
4.3 Sprijin pentru investiţii în infrastructura agricolă
şi forestieră
16. Cooperare (Art. 36)
16.4 Sprijin pentru dezvoltarea de noi produse,
procese şi tehnologii

6. Dezvoltarea afacerilor fermei (Art. 20)

2B Facilitarea intrării în
6.1 Ajutor start up pentru tinerii fermieri
sectorul agricol a unor
fermieri calificaţi
corespunzător şi, în special, a
reînnoirii generaţiilor

69
Prioritatea 3:
Promovarea organizării lanţului alimentar, inclusiv procesarea şi comercializarea
produselor agricole, a bunăstării animalelor şi a gestionării riscurilor în agricultură

Domeniu de intervenţie Măsuri (combinatii)

3A Îmbunătăţirea
competitivităţii 4. Investiţiile în active fizice (Art. 18)
producătorilor primari 4.2 Sprijin pentru investiţii în procesare/marketing
printr-o mai bună integrare a şi/sau dezvoltarea produselor agricole
acestora în lanţul 16. Cooperare (Art. 36)
agroalimentar prin 16.3 Sprijin pentru dezvoltarea de noi produse, inclusiv
intermediul schemelor de procedee şi tehnologii
calitate, al creşterii valorii 16.4 Sprijin pentru cooperarea pe verticală şi
adăugate a produselor orizontală între actorii din cadrul lanţului
agricole, al promovării pe 16.5 Sprijin pentru cooperarea micilor operatorii
pieţele locale şi în cadrul 16.7 Sprijin pentru promovarea locală a lanţurilor
circuitelor scurte de scurte de aprovizionare şi a pieţelor locale
aprovizionare, al grupurilor
şi organizaţiilor de
producători şi al
organizaţiilor
interprofesionale
17 Managementul riscului (Art. 37)
3B Sprijinirea gestionării şi a 17.2 Contribuţia financiară la fondurile mutuale
prevenirii riscurilor la
nivelul exploataţiilor

70
Prioritatea 4:
Refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor care sunt legate de agricultură
şi silvicultură

Domeniu de intervenţie Măsuri (combinatii)

1. Transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare (Art.
15)
1.1 Sprijin pentru furnizarea de instruire / dobândirea de
competenţe
2. Agro-mediu
1.2 - climă
Sprijin pentru (Art. 29)
proiectele demonstrative/acţiuni de
4A Refacerea, conservarea 2.1 Plăţi pentru
informare
3.Agricultura angajamente
Ecologică (art. de
30)agro-mediu-climă
şi dezvoltarea
biodiversităţii, inclusiv în
zonele Natura 2000, în 4. Plăţi pentru zonele care se confruntă cu constrângeri
zonele care se confruntă cu naturale sau alte constrângeri specifice (Art. 32)
constrângeri naturale sau cu 4.1 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zona montană
alte constrângeri specifice 4.2 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zonele cu
şi în cadrul activităţilor constrângeri naturale semnificative
agricole de mare valoare 4.3 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zonele cu
naturală, precum şi a stării constrângeri specifice
peisajelor europene 5. Cooperare (Art. 36)
5.1 Sprijin pentru cooperarea micilor operatorii
5.2 Sprijin pentru promovarea locală a lanţurilor scurte
de aprovizionare şi a pieţelor locale
5.3 Sprijin pentru abordări colective pentru proiecte /
practici de mediu
6. LEADER (Art. 42-45)
1. Transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare (Art.
15)
2. Investiţiile în active fizice (Art. 18)
2.1 Sprijin pentru investiţii în infrastructura agricolă şi
forestieră
3. Agro-mediu - climă (Art. 29)

71
4B Ameliorarea gestionării
apelor, inclusiv gestionarea 3.1 - Plăţi pentru angajamente de agro-mediu-climă
îngrăşămintelor şi a 4. Plăţi pentru zonele care se confruntă cu constrângeri
pesticidelor naturale sau alte constrângeri specifice (Art. 32)
4.1 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zona montană
4.2 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zonele cu
constrângeri naturale semnificative
4.3 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zonele cu
constrângeri
5. Agriculturaspecifice
ecologică (Art. 30)
1. împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite (Art.
23)
2. Agro-mediu - climă (Art. 29)
2. Agricultura ecologică (Art. 30)

4C Prevenirea eroziunii
solului şi ameliorarea 3. Plăţi pentru zonele care se confruntă cu constrângeri
gestionării solului naturale sau alte constrângeri specifice (Art. 32)
3.1 Plăţi compensatorii pe haSAU din zona montană
3.2 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zonele cu
constrângeri naturale semnificative
3.3 Plăţi compensatorii pe ha SAU din zonele cu
constrângeri specifice

72
Prioritatea 5:
Promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o economie
cu emisii reduse de carbon şi rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol,
alimentar şi silvic
Domeniu de intervenţie Măsuri (combinatii)
5A Eficientizarea utilizării 1. Investiţiile în active fizice (Art 18)
apei în agricultură
2. Agro-mediu - climă(Art. 29)
1. Investiţiile în active fizice (Art. 18)
1.1 Sprijin pentru investiţii pentru eficientizarea
consumului de energie în exploataţiile agricole şi
forestiere
5B Eficientizarea utilizării 1.2 Sprijin pentru infrastructura privind dezvoltarea şi
energiei în sectorul modernizarea sau adaptarea activităţilor agricole şi
agroalimentar silvice

2.Cooperare, grupuri operaţionale şi proiecte aferente

(Art.36)
1. Transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare (ca
mai sus) (Art. 15)
2. Investiţiile în active fizice (Art. 18)
5C Facilitarea furnizării şi a 2.1 Sprijin pentru investiţii în exploataţiile agricole
utilizării surselor 2.2 Sprijin pentru infrastructura privind dezvoltarea şi
regenerabile de energie, a modernizarea sau adaptarea activităţilor agricole şi
subproduselor, a deşeurilor, silvice
a reziduurilor şi a altor 3. Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor (art.
materii prime nealimentare, 20)
în scopul bioeconomiei
4. Cooperare (Art.36) (Art.61, 62, 63)
Cooperarea şi Programul PEI poate fi construită în
grupuri

73
 operaţionale pe baza următoarelor articole:
• Transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare
(articolul 15)
• Cooperare, grupuri operaţionale şi proiecte aferente
(articolul 36)
• Investiţiile în active fizice (articolul 18)
Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală pentru
activităţi de diseminare, bune practici (Art.55)
5D Reducerea emisiilor de 1. Investiţiile în active fizice (Art. 18)
gaze cu efect de seră şi de 1.1 Sprijin pentru investiţii în exploataţiile agricole
amoniac din agricultură
2. Agro-mediu - climă (Art. 29)
2.1 Plăţi pentru angajamente de agro-mediu-climă
1. Transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare (Art.
15)
2. Agro-mediu - climă (Art. 29)
2.1 Plăţi pentru angajamente de agro-mediu-climă
5E Promovarea captării
carbonului în agricultură şi 3. Agricultura ecologică (30)
silvicultură 4. împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite (Art.
23)
16.Cooperare, grupuri operaţionale şi proiecte aferente
(Art.36)

74
 Prioritatea 6:
Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei şi a dezvoltării economice în
zonele rurale
Domeniu de intervenţie Măsuri (combinatii)
4. Investiţiile în active fizice (Art 18)
4.2 Sprijin pentru investiţii în în prelucrarea /
comercializarea produselor agricole
6. Dezvoltarea afacerilor fermei (Art. 20)
6.3 Sprijin pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţii
6A Facilitarea diversificării, neagricole în spaţiul rural (Art.20)
a înfiinţării şi a dezvoltării de
întreprinderi mici şi a creării Cooperare (Art.36)
de locuri de muncă LEADER (Art. 42-45)
7. Servicii de bază şi reînoirea satelor în zonele rurale
(Art. 21)
7.2 - Sprijin pentru investiţii în infrastructură la scară
6B Încurajarea dezvoltării mică
locale în zonele rurale
7.4 - Sprijin pentru investiţii în servicii locale de bază
pentru populaţia rurală
LEADER (Art. 42-45)

75
 Măsuri Cross cutting Mediu şi climă
Ţinând cont de faptul că lumea evoluează rapid iar provocările pe termen lung
(globalizarea, presiunea exercitată asupra resurselor, inclusiv de hrană, schimbările
climatice, limitarea resurselor energetice, etc.) se intensifică, strategia EU 2020
impune o nouă abordare a sprijinului oferit prin PNDR şi finantat prin FEADR.
Strategiea UE enunţă, printre altele, câteva ţinte clare: reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de nivelurile din 1990 sau cu 30%, dacă există
condiţii favorabile în acest sens; creşterea la 20% a ponderii surselor regenerabile
de energie în consumul final de energie şi o creştere cu 20% a eficienţei energetice.
În acest scop, în elaborarea PNDR trebuie să se ţină seama de diversitatea
situaţiilor care afectează zonele rurale cu caracteristici diferite sau diferitele
categorii de beneficiari potenţiali, precum şi de obiectivele transversale legate de
inovare, de protecţia mediului şi de atenuarea efectelor schimbărilor climatice şi de
adaptarea la acestea. Acţiunile de atenuare a schimbărilor climatice ar trebui să
vizeze atât limitarea emisiilor din agricultură şi silvicultură, generate de activităţi-
cheie precum productia animalieră şi utilizarea îngrăşămintelor, cât şi conservarea
absorbanţilor de carbon şi intensificarea activităţii de sechestrare a carbonului în
ceea ce priveşte exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi
silvicultura.
Toate priorităţile de dezvoltare rurală, prin domeniile de intervenţie şi
măsurile ce duc la îndeplinirea lor contribuie la realizarea obiectivelor transversale
legate de inovare, de protecţia mediului şi de atenuarea efectelor schimbărilor
climatice şi de adaptarea la acestea.
Astfel, cel puţin 30 % din contribuţia totală a FEADR la programul de
dezvoltare rurală este rezervată în primul rând pentru măsuri în temeiul articolului
29 - Agromediu, 30 - Agricultură Ecologică, 32 - Zone afectate de constrângeri
naturale şi specifice şi 23 - Împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, dar şi
pentru anumite măsuri de investiţii realizate în baza articolelor 18, 20 şi 22.
Un rol deosebit de important în înţelegerea şi asumarea angajamentelor
privind protecţia mediului, inclusiv protejarea biodiversităţii de către fermieri,
antreprenori, silvicultori şi comunităţile rurale din România în general îl joacă
informarea şi consultanţa, transferul de informaţii şi cunoştinţe, formarea şi
dobândirea de aptitudini.

Inovarea
Ca şi tematicile legate de mediu şi schimbări climatice, inovarea îşi propune să
răspundă la noile provocări apărute: o cerere tot mai mare de alimente, o presiune
din ce în ce mai mare asupra resurselor şi mediului înconjurător. Agricultura va
trebui aşadar să se adapteze la aceste noi coordonate şi să ţină cont atât de eficienţa
utilizării materiilor prime cât şi de o dezvoltare sustenabilă. Conceptul de inovare
devine astfel un element-cheie în PNDR 2014-2020.
Deşi dificil de cuprins într-o definiţie, inovarea se poate referi la dezvoltarea
unui nou produs, concept, al unei noi practici, tehnologii, proceduri, mod
76
organizaţional, etc. pentru o anumită comunitate, persoană, grup de persoane sau
zonă geografică. Inovarea poate însemna şi transferarea de bune practici într-un nou
context sau testarea şi adaptarea unui produs sau al unei tehnologii (practicienii pot
testa idei sau rezultate ale cercetătorilor, iar cercetătorii pot testa idei deja
implementate de către practicieni în vederea multiplicării şi diseminării). Totodată,
inovarea are un puternic caracter ex-post: putem spune că ne aflăm în calea unei
inovaţii doar după ce aceasta a fost produsă, şi nu înainte.
Abordarea inovării ca temă transversală care contribuie la realizarea celorlalte
priorităţi de dezvoltare rurală va fi realizată printr-o serie de mijloace:
■ Abordarea inovării în strânsă corelaţie cu prioritatea 1: activarea
„potenţialului inovator” al acţiunilor de informare, formare, consultanţă şi cooperare
în cadrul celorlalte 5 priorităţi;
■ Încurajarea potenţialului de inovare al GAL-urilor: GAL-urile reprezintă prin
natura lor o abordare inovativă şi, mai ales, au potenţialul de a activa sinergii la nivel
local;
■ Încurajarea acţiunilor inovatoare în cadrul tutoror priorităţilor şi măsurilor;
■ Încurajarea grupurilor operaţionale în cadrul Parteneriatului European pentru
Inovare (PEI) privind Productivitatea şi Durabilitatea Agriculturii;

Inovarea prin intermediul Grupurilor Operaţionale

Instrumentul PEI prezintă un interes special pentru România deoarece legăturile
dintre cercetare şi fermieri, procesatori, alţi actori sunt deficitare. În vederea unei
bune implementări
al acestui instrument în România se propun următoarele:
- Consolidarea rolului serviciilor de extensie/consultanţă pentru a facilita
crearea de reţele, clustere, grupuri operaţionale prin aducerea împreună a
cercetătorilor, fermierilor, procesatorilor, etc.;
- Asigurarea faptului că grupurile operaţionale pornesc de la o nevoie sau
oportunitate identificată de către un beneficiar, şi nu de sus în jos (de la
cercetători către beneficiari);
- Comunicarea, încă de la un stadiu incipient, cu privire la oportunităţile oferite
de instrumentul PEI prin infrastructura şi metodele deja existente (ex. GAL-uri);
- Explorarea conceptului de „brokeri de inovare” şi deschiderea posibilităţii
pentru: ONG- uri, firme private, GAL-uri, universităţi, organizaţii de
producători, servicii de extensie, grupuri operaţionale, reţeaua de dezvoltare
rurală, etc. Combinarea instrumentului cu acţiuni de informare şi consultanţă
pentru întărirea capacităţii (capacity-building);
- Accent pe simplificare şi reducerea birocraţiei pentru stimularea energiilor
inovatoare;
- Folosirea şi potenţarea capacităţilor inovatoare ale fermelor mari în folosul
celor mici (de exemplu, prin ferme demonstrative, acţiuni de cooperare, etc.);
- Gândirea inovării din perspectiva dualităţii agriculturii româneşti: fermele
mici au nevoie de cercetare la scală mică (material săditor, energie regenerabilă,
etc.), în timp ce fermele mari pot fi integrate în acţiuni cu impact inovator mai
semnificativ;
77
- Gândirea unei formule prin care institutele de cercetare să beneficieze de
sprijin financiar pentru retehnologizare pentru a putea realiza o cercetare de
calitate;
- Activarea sinergiilor aferente triunghiului informare-cooperare-inovare luând
în considerare faptul că inovarea nu e un proces care se realizeaza la nivel
individual, ci unul care rezultă din interacţiunile de grup;
- Abordarea inovării dintr-o perspectivă holistică, ţinând cont de întregul lanţ
agro-alimentar, nu numai de componenta de producţie agricolă;
- Exploatarea particularităţilor şi punctelor forte regionale precum şi al
potenţialului de dezvoltare al unor sectoare-cheie cu valoare adăugată mare:
zootehnie, pomicultură, legumicultură, etc.;
- Gândirea posibilităţii de pilotare a PEI şi activarea grupului operaţional-pilot
ca broker de inovare pentru viitoarele parteneriate;
- „Ridicarea” importanţei inovării prin crearea unui departament special în
cadrul viitoarei reţele de dezvoltare rurală;

78